Dramaturgia lui Marin Sorescu, reprezentata de piese precum: Iona, Paracliseul, Matca (incluse in triologia cu titlul simbolic Setea muntelui de sare), precum si Raceala, A treia teapa, Pluta meduzei, ilustreaza o directiva moderna in teatrul romanesc de dupa cel de-al doilea Razboi Mondial, in care sunt valorificate influente din literatura existentialisa (Paul Sartre, Albert Camil), dar si din tatrul absurdului (Eugen Ionescu si Samuel Beckett).

Temele preferate ale lui Marin Sorescu sunt: singuratatea absoluta a omului, vidul sufletesc, incomunicarea, claustrarea, automatisemele comportamentale si lingvistice etc.

Intr-o astfel de literature dramatic, personajele si situatiile sunt stilizate la maximum, abstractizate, subiectul este redus ;a p omtriga foarte simpla, replicile dobandesc permanent conotatii metaforice.

Criticul literar Eugen Simion, in volumul Scriitori romani de azi, observa ca literature lui Marin Sorescu are ca teme privilegiata insertia absurdului in viata de toate zilele. Asa se explica starea de inocenta in care traiesc personajele, linistea cu care accepta neobisnuitul, curajul de a trai iluzia, conditia de exceptie.

Iona(1968), valorifica o poveste biblica, fara a-i pastra insa caracterul religios: Iona este pedepsit pentru nerespectarea poruncii divine, aceea de a merge in cetatea Ninive, ca sa propovaduiasca porunca lui Dumnezeu, fiind inchis trei zile si trei nopti in burta unui chit, dupa care, smerindu-se, este eliberat. Personajul lui Marin Sorescu se afla de la inceput in gura balenei, aceasta inseamnanc ca a trai intr-o permanenta amenintare, este conditia lui de existenta.

Intregul discurs dramatic se construieste pe baza acestui singur personaj, sub forma unui dialog cu sine insusi, intregul procedeu purtand denumirea de solilocviu.

Din punct de vedere structural si compositional, piesa se realizeaza in patru tablouri, in primul si ultimul, simetric si symbolic, protagonistul aflandu-se pe un tarm, iar in tablourile doi si trei, in burta balenei.

Piesa este subintitulata de catre autor tragedie, dar nu in sensul consacrat, classic al cuvantului, ci doar pentru a face referire la conditia personajului, captive intrun univers in care nu se regaseste, si din care nu poate evada. In realitate este vorba de o drama moderna, construita ca o alegorie, in care se pot distinge un plan de suprafata si unul de adancime, in care sunt rezente mituri si simboluri.

Criticul literar Vladimir Dtreinu considera ca succesiunea de replici ale peersonajului reprezinta un sir de scurte poeme care pana la urma se alcatuiesc monologic intr-un mare poem al destinului.

In tabloul I, scena este conturata symbolic intre niste cercuri de creta, sugerand imaginea omului captive in propriul destin. Iona practica o meserie veche (pescuitul), fara rezultate incurajatoare, fiind un pagubos, un ins care rateaza marereu situatiile fundamentale. Pandeste peste cel mare care intarzie sa apara, si pentru a evita o intoarcere rusinoasa acasa, ia mereu cu sine un acvariu cu pesti domesticiti.

Toate detaliile referitoare la conditia personajului sau la cadrul in care evolueaza, au o incarcatura simbolica. Marea semnifica o existent plina de capcane dar si iluzie, libertatea este ca o plancenta dulce. Atitudinea de asteptare (in fata marii) exprima nelinistea individului, aflat intr-un orizont al asteptarii continue, iar pedispozita ludica este o manifestare deviate a dorintei de libertate. Pe de alta parte, acvariul este o imagine la scara redusa a marii (lumii), iar pestii o reprezentare a fiintelor primare.

In tabloul al II-lea si al III-lea, Iona se afla in interiorul chitului, si singurul lui gand este sa iasa la clocotul marii, chiar daca locul unde se afla nu-I starneste panica (absurdul fiind tratat intr-o maniera realista).

Protagonistul reflecta la progress, la psihologia generatiilor, la razboiul pentru reimpartirea picioarelor carabusilor, pentru ca sunt irrational distribuite. Vorbind despre oamenii inghititi de balea, se intreaba de ce mai sunt mancati, daca nu li se ofera conditii. Povestea cu personajul bibilic a auzit-o si el. Dar nu-I mai stie sfarsitul, v-a trebui sa-l descopere singur. Ar vrea sa trimita un mesaj intr-o sticla, in care ar scrie: Mama, mai naste-ma odata, ca viata asta nu prea mi-a iesit.

I tot acest timp, nu mai apar alte personaje, cu exceptia a doi figuranti muti care poarta cate o barna in spate sugestie a mitului lui Sisif.

Iona se hotaraste sa treaca de la gand la fapa, sa-si gaseasca drumul spre libertate. Spinteca burta pestelui, devenind el insusi o inghie una puternica, neimblanzita, ca de la un picior al lui Dumnezeu, symbol al ratiunii, al drumului catre suflet, dar pestele fusese inghitit de un alul, astfel incat personajul este pus in situatia de a spinteca burti dupa burti, la nesfarsit.

Tabloul al IV-lea, se construieste in mod simetric cu primul, Iona ajungand pe un tarm. In didascalia care precede acest tablou, exista cateva sugestii ale trecerii timpului, reprezentand, de fapt, un intreg destin: La gura unei grote, rasare barba lui Iona, lunga si ascutita, precum barba schivnicilor de pe fresce

Gandurile lui tradeaza o mentamorfoza launtrica: sunt ca un Dumnezeu care nu mai poate invia. I-au iesit toate minunile: si venire ape pamant, si viata, pana si moartea, dar odata ajuns aici, in mormant, nu mai poate invia.

In spiritual literaturii existentialist, omul este vazut ca un vesnic prizonier, intr-un univers limitat: problema e daca mai reusesti sa iesi din ceva odata ce te-ai nascut. Toate lucrurile sunt pesti. Traim si noi cum putem inauntru.

Meditativ si profund,comemoreaza repere ale destinului sau, conditie sentiala pentru a-si redobandi identitatea: Mi-am adus adminte. Iona? Eu sunt Iona! Metafora este figurea de stil in care sunt surprinse ipostazele vietii: dracia accea frumoasa si minunata si nenorocita si craghioasa, formata din ani, pe care am trait-o eu.

Inainte de a-si spinteca burta, rosteste cu demnitate un gand: Razbim noi cumva la lumina, care demonstreaza ca viziunea Soresciana asupra lumii si vietii este diferita de cea a existentialistilor.

Criticul literar Dumitru Micu interpreteaza drama lui Iona ,,ca un strgat din adancuri, exprimand disperarea omului modern, abandonat de Dumnezeu. El are obsesia absolutului, dorind sa captureze in plasele sale divinitatea simbolizata de o balena. Este insa o divinitate negativa, care ii tine pe oameni captivi, Lumea insasi este un imens mormant.

Iona este un personaj construit in viziune moderna, avand o valoare simbolica pentru conditia omului modern (in pofida faptului ca autorul valorifica un arhetip, cel al personajului biblic). Nu se insista pe statutul social, familial al protagonistului, caracteristicile sale fiind stilizate, esentializate.

Structura sa interioara se pune in evidenta prin procedeul dedublarii (solilocviu), dobandind semnificatii tragice pana la final, cand refuza sa isi mai accepte conditia.

Iona, ca personaj, nu este portretizat prin modalitatile traditionale, el fiind purtatorul unei alegorii referitoare la singuratatea umana si incomunicare. Cu cat destinul sau este mai dificil, cu atat cel supus incercarii (initierii) are sansa transformarii spirituale.. Gestul final al personajului nu este o sinucidere in sensul propriu al cuvantului, ci o salvare, singura posibila, o trecere de la ,,intuneric la ,,lumina, de la efemeritate la vesnicie, de la instinctual la spiritual.

Situatia in care se afla Iona poate fi interpretata si ca o coborare in subconstient, cu valoare initiatica, pentru a se putea reconecta la sursele vietii, la lumina si la divinitate.

Drama existentiala a personajului este nuantata, individualizata si prin didascaliile autorului in care se conserva preferinta pentru limbajul metaforic. Cu cat protagonistul devine mai constient de situatia sa, cu ata indicatiile scenice se aglomereaza, marcand, mai ales, stari de spirit: ,,speriat, ,,blazat, ,,certandu-se, ,,imitand, ,,enervat, ,,chibzuit, ,,zambind, ,,calm etc.

Nu lipsesc din modalitatile de caracterizare a personajului, procedeele moderne, precum introspectia si monologul interior, deoarece un personaj dramatic-indiferent de specie- se infatiseaza intotdeauna prin limbaj, prin atitudine, dar mai ales, prin metamorfozele launtrice.

In esenta, dramaturgia lui Marin Sorescu aduce o innoire fundamentala in teatrul romanesc prin valorificarea unor mituri si simboluri, prin constructia unor alegorii, prin demitizarea unor conceptii despre viata. Rescrierea subiectiva a mitului biblic despre Iona ii ofera scriitorului posibilitatea de a glosa pe o tema cu mai multe valente, dintre care esentiala este libertatea interioara. A fi liber, inseamna pentru Iona, a repune in discutie si a reaseza lumea lucrurilor prin intermediul fiintei, chiar daca, adeseori, se simte singur in univers.