Ion Urda - Cioburi de Vitraliu

5/11/2018 Ion Urda - Cioburi de Vitraliu - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/ion-urda-cioburi-de-vitraliu 1/200

ION URDA

CIOBURI DE VITRALIU- opinii delincvente -

EdituraPOLIDAVA



ION URDA

CIOBURI DE VITRALIU(opinii delincvente)



Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

URDA, IONCioburi de vitraliu (opinii delincvente) / Ion URDA

Deva; editura Polidava, 2010

198 pagini; 21 x 14,5 cm

ISBN 978-973-7954-90-9

Redactor de carte: Eugen EVU Procesare electronică: Ion URDAIlustrare volum: din colec ţ ia video a autorului cu pictur ă ,

grafică , portrete şi foto de Tiberiu FAZAKAS, Dan Vifor PICHIU, Radu ROŞ IAN, Tiberiu BALAZS şi Pilu Constantin GAINA; cronicile

plastice sunt ilustrate cu operele autorilor



ION URDA

CIOBURI DE VITRALIU(opinii delincvente)

Editura

POLIDAVA



Pastel de Tiberiu Fazakas



Cioburi de vitraliu

5

Dragã cititorule,

Am stãruit mult cu gândul dacã unele lucruri, aparent trecãtoare ş i

insignifiante, pe care le-am gândit ş i le-am rostit de-a lungul timpului, pot face obiectul unei cãr ] i ş i, într-un târziu, mi-am rãspuns cã da,cu motivul clar cã ele au fost

gândite despre oameni ş i rostite pentru oameni… Aceste consemnãri vor rãmâne o mãrturie a vremurilor despre existen ] a ş i

frãmântãrile semenilor pentru a face din Hunedoara noastrã un loca ş de culturã, civiliza ] ie ş i prosperitate

ş i de a asigura un viitor mai luminos urma ş ilor.Iar urma ş ii trebuie sã ş tie care au fost zbaterile

strãmo ş ilor!…De ce „Cioburi de vitraliu”? Pentru cã fiecare

gând, ca un fragment de curcubeu din panorama divers coloratã a vie ] ii, î ş i are strãlucirea ş i coloritul s ău, iar scrierile din prezenta carte, de ş i scânteieri ale



Ion Urda

6

spiritului, nu au preten ] ia unui vitraliu în ansamblu, deci cioburi… Numai cã, prin oglinzile sufletului, aceste cioburi alcãtuiesc, precum într-o jucãrie-

caleidoscop magicã, imagini mi ş cãtoare cu o minunã ] ie de scânteieri ş i culori…

De ce „opinii delincvente”? Pentru cã, în spiritul ce aspirã sã zboare liber, delincven ] a devine o stare! Mult trâmbi ] ata libertate a cuvântului, a pãrerilor ş i

ideilor se love ş te tot mai mult de cenzura economicului. Dacã ai pãreri divergente, cei tari te constrâng tacit la tãcere sau la ajustarea acestora, cu

gândul la siguran ] a zilei de mâine care, de multe ori, depinde de „mãrinimia sau bunãvoin ] a” lor. Ş i cel mai greu, în jungla politicii actuale, e cum sã te

plasezi într-un loc neutru, dacã vrei sã nu latri într-o anumitã culoare…

A ş adar, delincven ţ a opiniilor poate deveni stare de spirit… A spiritului „quelle que s'agite” pentru a schimba ceva, a masei de oameni simpli care trebuie

sã înve ] e cã destinul trebuie croit precum cãrarea în junglã. Pentru cã, altfel, vom sfâr ş i devora ] i de hiene, ş acali ş i coio ] i…

Hunedoara – iunie 2010



Sectiunea IDE VORBÃ

CU OAMENI

ÎNTRE OAMENI

Graficã de Radu Rosian



Cioburi de vitraliu

9

CULTURA HUNEDOREANĂ, ÎNCOTRO?... (1999) - în dialog cu dl. ec. Remus MARI Ş – Primarul municipiului Hunedoara

Am reuşit să-l abordez pe dl. Remus MARIŞ,

primarul municipiuluiHunedoara, într-unul dinrarele r ăgazuri pe care cugreu şi le permite în luptă cumultitudinea de probleme cucare se confruntă zilnic. Cumodestie şi amabilitate aacceptat un scurt dialog petema implicării sale în

problemele culturiihunedorene.

REPORTER: D-le Primar, revista „Provincia Corvina”este revista de literatur ă şi art ă a Hunedoarei de a că reiexisten ţă sunte ţ i indubitabil legat şi, dat fiind specificul revistei, ve ţ i accepta orientarea acestui dialog cu preponderen ţă spre aspectele actuale ale vie ţ ii culturale din

Hunedoara. Ş i nu mă îndoiesc de acest lucru, pentru că , în celedouă mandate anterioare, v-a ţ i remarcat, oarecumva f ă când o figur ă aparte fa ţă de al ţ i colegi primari, drept un primar foartedeschis că tre actul cultural. M ă rturie stau, înă l ţ ate în cursul mandatelor dvs. în fostul ora ş f ă r ă statui, cum era cunoscut ă Hunedoara, statuia lui Iancu de Hunedoara din Centrul Civic,bustul lui Michael Klein din fa ţ a Stadionului Corvinul şi celeale lui Avram Iancu şi Iancu de Hunedoara din fa ţ a Primă riei,

Galeriile de Art ă Hunedorene precum şi deschiderea că tre o serie de activit ăţ i culturale în care primă ria s-a implicat direct,inclusiv apari ţ ia trimestrial ă a revistei pe care o reprezint şicare şi-a câ ştigat un binemeritat renume în ţ ar ă dar mai alesîn str ă ină tate.

La atâtea realiză ri, ce inten ţ ii şi planuri de viitor ave ţ i îndirec ţ ia impunerii valorilor culturale hunedorene Ş i, mă car

pentru vioiciunea dialogului, v-a ş sugera două idei:



Ion Urda

10

- ini ţ ierea unei ac ţ iuni de amplasare de busturi cu personalit ăţ i fondatoare în fa ţ a institu ţ iilor hunedorene(Spital, Facultatea de inginerie, etc.)

- o alee a scriitorilor hunedoreni (mă rginit ă cu busturile

acestora) în parcul Corvinul;R.M.: Din păcate la ultima parte a întrebării nu vă pot

r ăspunde cu un „DA” hotărât. Spun asta pe baza realităţilor pecare le percepem azi şi pe analiza evoluţiei de perspectivă aeconomiei zonale. Dar vom pregăti mai multe proiecte cu posibilitatea punerii lor în practică în anii viitori.

Consider însă că sunt şi alte domenii ale culturii careaşteaptă şi îşi justifică sprijinul din partea noastr ă, sprijinulmaterial, bineînţeles. Mă gândesc la tinerii creatori care trebuieîncurajaţi şi sprijiniţi în încercările lor şi în a-şi face cunoscutecreaţiile scrise, pictate, sculptate etc. De aceea trebuie înfiinţateşi sprijinite cluburile şi cercurile culturale unde tinerii să fieîndrumaţi şi stimulaţi pentru a îmbr ăţişa actul de cultur ă.

REPORTER: De curând a poposit şi la Hunedoara o zi Festivalul Interna ţ ional de Poezie EMIA, ac ţ iune obl ă duit ă de

Consiliul Local, la propunerea dvs.. Toate personalit ăţ ileculturale prezente au apreciat la superlativ contribu ţ ia Hunedoarei şi a oamenilor ei de cultur ă la acest act ale că ruiecouri vor fi, f ă r ă îndoial ă , extrem de favorabile consacr ă riiculturii hunedorene. Ce inten ţ iona ţ i pe viitor în leg ă tur ă cu oasemenea ac ţ iune?

R.M.: Cu toate aprecierile superlative eu cred că estenecesar pentru viitor a se analiza mai ales neajunsurile, deşi nuexistă început f ăr ă greşeli.

Voi susţine continuarea acestui festival şi la Hunedoara, dar prin eliminarea acestor neajunsuri. Mă refer la faptul că popularizarea acţiunii a fost slabă astfel încât asistenţa a fostmică, nu au fost înştiinţaţi şi angrenaţi în acţiuni tinerii poeţi şicreatori hunedoreni, lucru care este contrar obligaţiei de onoare pe care trebuie să o aibă cei consacraţi de a se îngriji de viitor.

Spun toate acestea deoarece, ca orice festival care se respectă,



Cioburi de vitraliu

11

şi acesta trebuie să aibă şi alte scopuri, nu numai acelea deşezătoare şi premiere în cercuri elitiste.

REPORTER: Realiză rile notabile din domeniul cultural au scos Hunedoara din conul de umbr ă şi au relevat că în spa ţ iul

hunedorean, în afara celor pleca ţ i dintre noi (DanConstantinescu, Neculai Chirica…) tr ă iesc încă şi se zbat pentru emanciparea cultural ă a Hunedoarei oameni de ovaloare cultural ă deosebit ă (exemplific fugitiv câteva nume:Victor Isac, Iv Martinovici, Eugen Evu, dar lista poate fi mult mai mare).

Problemele celor du şi dintre noi se pot solu ţ iona relativu şor prin acte şi ac ţ iuni care să -i „nemurească ” în istoriaurbei, fie cu un nume de strad ă , fie cu un titlu de „cet ăţ ean deonoare” etc. Dar tot ai no ştri sunt cei în via ţă , cei care, poatecu ultimele lor resurse, se fr ă mânt ă şi se zbat încă pentruconsacrarea culturii hunedorene şi pentru ridicarea ei larangul cuvenit. Desigur că problema care o pun în discu ţ ie nue o problemă care să aibă leg ă tur ă cu atribu ţ iile dvs. strict legale, dar mul ţ i dintre ei, în aceste vremuri în care oamenii de

cultur ă sunt cam ai nimă nui, tr ă iesc sub limita decen ţ ei, maidirect spus, într-o să r ă cie lucie, ducând-o de pe azi pe mâinecu greu.

Crede ţ i că , mă car ca o recunoa ştere a meritelor acestora,a ţ i putea face ceva de esen ţă material ă pentru ei şi familiilelor, acum, în timpul vie ţ ii şi zbaterii lor?

R.M.: Din păcate, aceasta e realitatea! Şi nu e drept caoameni de valoare cu realizări culturale deosebite să se simtă frustraţi, dar mai ales umiliţi de o societate care îşi aduceaminte de ei doar în anumite zile festive. Şi dacă instituţiilestatului care r ăspund de destinul culturii sunt nesimţitoare înacest sens, cred că urbea trebuie să se sensibilizeze şi să-istimuleze nu numai cu titluri şi diplome, ci şi prin crearea unor condiţii de viaţă decente pentru ei şi familiile lor. Trebuie caîmpreună să găsim soluţiile şi resursele necesare şi o vom face

cât mai curând.



Ion Urda

12

REPORTER: Ziua Hunedoarei este, f ă r ă îndoial ă , cel maiimportant moment festiv al municipiului şi e normal ca oasemenea ocazie să scoat ă în eviden ţă şi să adune laolalt ă toate valorile hunedorene, ori pe ce meleaguri s-ar afla,

al ă turi de diver şi invita ţ i. Nu crede ţ i că , pe lista de invita ţ i ar trebui să se

reg ă sească , al ă turi de personalit ăţ i politice, extrem de utile şiele, dar vremelnice, şi personalit ăţ i consacrate ale literaturii,culturii din ţ ar ă şi de peste hotare, tocmai în ideea consacr ă riiactului cultural hunedorean în toate direc ţ iile şi la toatenivelele?

R.M.: Toate sunt bune şi frumoase până la bani! În acest anam luat decizia sărbătoririi Zilelor Hunedoarei doar pentrucontinuitate că, altminteri, după bugetul de austeritate, deciziatrebuia să fie alta. Pe de altă parte trebuie să menţionez cuamăr ăciune că prea puţini oameni de cultur ă consacraţi, şi nunumai hunedoreni, îşi mai aduc aminte de locurile natale…

REPORTER: Domnule Primar, personal apreciez mult şi sper că şi cititorii no ştri vor aprecia la fel realismul şi

franche ţ ea cu care a ţ i abordat subiectele destul de delicate aledialogului nostru şi vă mul ţ umesc !

UN MANDAT PENTRU NOUL MILENIU (2001)- alt dialog cu dl. ec. Remus MARI Ş – Primarul municipiului Hunedoara

Domnul economist Remus Mariş, primarul reales al municipiuluiHunedoara în alegerile din iunie 2000 are în urma sa experienţa a încă două mandate. Cu ţinuta demnă şi sigur ă a omului care ştie la ce s-a înhămat

pentru încă 4 ani acceptă o discuţie scurtă :

REPORTER: D-le Remus Mari ş , ve ţ i fi primul primar al Hunedoarei din mileniul III! Cum se reflect ă înă untrul dvs.aceasta?

R.M.: În nici un caz prin orgoliu şi împăunare! De-a lungulcelor două mandate anterioare am putut lua contact cu toate problemele Hunedoarei, într-un fel le simt ca şi cum ar face

parte din mine şi vreau să le rezolv gospodăreşte, una câte una.Eu sunt moţ şi nu ştiu să cedez în faţa greutăţilor şi sper, cu



Cioburi de vitraliu

13

ajutorul lui Dumnezeu, să reuşesc să fac ce mi-am propus.După cum sunt vremurile mileniul 3 va începe greu şi pentruHunedoara şi greu îi va fi şi Primarului şi Primăriei.

În sinea mea sunt mândru de a începe noul mileniu în

scaunul de Primar dar, mai ales, conştient de ce bătălie voiavea de dat şi sunt pregătit pentru aceasta.

REPORTER: Domnule Primar, ce lucruri bune considera ţ ică a ţ i realizat în mandatele anterioare şi îndeosebi ce realiză riviza ţ i în noul mandat ?

R.M.: Chiar dacă n-am reuşit în totalitate ce mi-am propus,şi de vină e această săr ăcie care bântuie şi prin bugetul local, încele două mandate am reuşit să concretizez o serie de realizări benefice pentru municipiu din care amintesc doar câteva:

- finalizarea şi darea în folosinţă a peste 250 apartamente;- realizarea a 80 apartamente cu destinaţia de locuinţe

sociale prin reabilitarea unui bloc degradat şi a unei scări;- dotarea cu centrale termice proprii a Spitalului

municipal şi a Leagănului de copii;- deschiderea căminului de bătrâni cu o capacitate de 35

locuri;- reabilitarea clădirii şi înfiinţarea Colegiului deInformatică;

- realizarea primelor statui în municipiu ( statuia lui Iancude Hunedoara în Centrul Civic, busturi Avram Iancu şi Iancude Hunedoara în faţa Primăriei, bust Michael Klein la Stadion,monumentul Eroilor în Parcul Tineretului);

- realizarea a peste 1000 locuri de parcare în zoneleaglomerate;

- reabilitarea şi extinderea iluminatului public în zona deintrare în municipiu şi realizarea iluminatului ornamental pezonele importante ale municipiului;

- modernizarea a 5 str ăzi şi refacerea covorului asfaltic pe toate arterele importante ale municipiului;

- revoluţionarea sistemului de relaţii cu publicul în

Primărie prin înfiinţarea Centrului de Informarea Cetăţenilor ;



Ion Urda

14

- informatizarea tuturor serviciilor primăriei şi mărireaoperativităţii în deservirea cetăţenilor;

- distrugerea focarului de infecţie Valea Seacă care provoca peste 100 cazuri de trichineloză pe an;

- menţinerea la un nivel scăzut a taxelor pentru clădiri la persoane fizice şi a chiriilor pentru terenuri şi spaţii;

- creşterea calităţii apei potabile prin finalizareaaducţiunii Râu Bărbat şi a decantorului din staţia de filtre;

- realizarea în propor ţie de 80% a proiectului deeliminare a apelor din subsolurile blocurilor de locuinţe;

- introducerea gazului metan în 4 din localităţilecomponente ale municipiului;

- lucr ări importante de restaurare a Castelului Corvinilor ca: refacerea acoperişului, restaurarea vitraliilor, amenajareacur ţii exterioare precum şi realizarea iluminatului ornamentalşi a iluminării din exterior a castelului.

Cât priveşte noul mandat mă voi str ădui să finalizez ce-amînceput iar ca obiective noi doresc să-mi ţin promisiunile f ăcuteîn campania electorală, respectiv :

- demararea programului de decolmatare a râului Cernacu refacerea sistemului de canalizare din zona învecinată;- modernizarea sistemului de colectare, transport, tratare

şi valorificare gunoi menajer;- reabilitarea reţelelor de canalizare precum şi

modernizarea şi mărirea capacităţii staţiilor de epurare;- alimentarea cu gaz metan a localităţilor R ăcăştie şi Boş;- modernizarea Bulevardului Corvin;- racordarea la sistemul de alimentare cu apă şi canalizare

a localităţilor componente municipiului;- alocarea şi amenajarea unui spaţiu central pentru

Biblioteca Municipală;- dezvoltarea în ansamblu a vieţii culturale hunedorene

prin sprijinirea revistelor culturale locale, a galeriilor de artă , ascriitorilor hunedoreni, organizarea anuală de tabere de

sculptur ă, pictur ă, sporirea ca număr şi consistenţă aactivităţilor culturale în jurul castelului Corvineştilor;



Cioburi de vitraliu

15

- preluarea şi întreţinerea bazelor sportive în suferinţă (Constructorul, Bazinul de înot) precum şi multe altele.

REPORTER: D-le Primar, dorindu-vă succes în tot ce vă propune ţ i, vă rog să adresa ţ i concet ăţ enilor câteva cuvinte de

Ziua Hunedoarei !R.M.: Mulţumindu-le celor ce-au avut încredere în mine şi

asigurându-i pe ceilalţi de buna mea credinţă, le urez tuturor sănătate, prosperitate şi un destin benefic pentru municipiulHunedoara.

DOAR COOPERAREAŞI ÎNŢELEGEREA NASC SUCCESUL… (2001)

- în dialog cu dl. Mircea Marcel POPA – Viceprimarul mun. Hunedoara

Domnul Mircea-Marcel Popa, Viceprimarul ales de Consiliul Local almunicipiului Hunedoara, este un bărbat de statur ă mijlocie, bine legat, cufrizura scurtă şi nişte ochi de un gri tăios ca oţelul. Toată figura sa exprimă calmul şi hotărârea unui om care pare mai greu abordabil. Surpriza celui ceîndr ăzneşte totuşi să o facă e totală: d-l Viceprimar Mircea-Marcel Popaeste un om foarte agreabil şi spiritual.

REPORTER: D-le Mircea-Marcel Popa, v-a ţ i gândit vreodat ă că o să vă g ă sească mileniul III în postura deViceprimar şi cum vă sim ţ i ţ i în aceast ă haină ?

M.M.P.: Cinstit, nu! A fost o mare surpriză propunereacandidaturii mele, dar nu aş fi putut-o refuza din mai multemotive (dintre care elimin din start orgoliul), printre care :

- şansa de a aduce formaţiunii mele politice o funcţie deViceprimar nu putea fi irosită;

- deşi funcţia e una de maximă r ăspundere şi mai ales înfaţa opiniei publice, eu n-am fugit niciodată de greu;

- în calitate de fost lider sindical am fost obişnuit să ascult necazurile oamenilor şi să mă bat pentru soluţionarealor...

Faptul că voi începe noul mileniu în scaunul de Viceprimar este, pentru mine, bineînţeles, un motiv de mândrie, dar mai

ales de reflecţie: dacă ziua bună se cunoaşte de dimineaţă,înseamnă că şi mileniul va fi aşa cum va începe, de aceea mă



Ion Urda

16

voi str ădui prin tot ce fac ca Hunedoara să înceapă mileniul 3sub cele mai bune auspicii.

REPORTER : D-le Viceprimar, cum vi se pare func ţ ia,acum după ce a ţ i „gustat-o” timp de 3 luni?

M.M.P.: Mult mai epuizantă decât aş fi crezut! Am preluatfuncţia f ăr ă să ştiu mare lucru despre ea şi a trebuit să învăţ dinmers. Spre norocul meu, am găsit în Primar un ajutor denădejde, cu experienţa legislaţiei şi a oamenilor din Primărie şicu disponibilitatea spre cooperare şi înţelegere. Nici nu-mi potimagina ce-ar fi fost în Primărie dacă ambii aleşi, primar şiviceprimar, ar fi fost f ăr ă experienţa muncii în acest domeniu.Şi cu atât mai mult mă gândesc ce-ar însemna pentru municipiuo discordie între primar şi viceprimar. Am constatat în modreal că, pentru binele cetăţenilor în funcţia de primar şiviceprimar trebuie să dezbraci haina politică şi s-o îmbraci pecea a cooper ării şi înţelegerii, pentru că doar cooperarea şiînţelegerea nasc succesul .

REPORTER: Mul ţ umindu-vă pentru solicitudine şidorindu-vă realiză ri cât mai notabile şi succese în muncă , vă

rog să adresa ţ i câteva cuvinte locuitorilor Hunedoarei !M.M.P.: Doresc ca noul mileniu să aducă tuturor hunedorenilor ceea ce merită din plin: sănătate, prosperitate şiun oraş curat, modern şi civilizat.

P.S. Primarul şi Viceprimarul fac parte din forma ţ iuni politice diferite: Primarul este membru P.N.L. şi Viceprimarul membru P.R.M.

Campanie electorală 2004

Viceprimarul MirceaPopa cu colegii de partidcandidaţi pentru ConsiliulLocal Hunedoara.

Ce vremuri! PRM

încă avea 4 consilieri şi peMircea Popa viceprimar…



Cioburi de vitraliu

1

CULTURA HUNEDOREANĂ – REALITĂŢI ŞI PERSPECTIVE –

- în dialog cu domnul Mircea Ioan MOLOŢ – Pre şedintele Consiliului Jude ţ ean Hunedoara

Am reuşit să-l abordez pe dl. Mircea Ioan Moloţ – PreşedinteleConsiliului Judeţean Hunedoara – într-unul din rarele r ăgazuri pe care cugreu şi le permite în lupta cu în multitudinea de probleme cu care seconfruntă zilnic. Cu modestie şi amabilitate a acceptat un scurt dialog petema culturii hunedorene.

REPORTER: Domnule Pre şedinte, revista „ProvinciaCorvina” este revista de literatur ă şi art ă indisolubil legat ă de jude ţ ul Hunedoara, şi nu numai prin nume, fiind unul din pilonii culturii scrise ai zonei. Ş i, de pe aceast ă pozi ţ ie, a ş doriun dialog deschis asupra modului în care, printre multitudineade probleme cu care vă confrunta ţ i în pozi ţ ia de Pre şedinte al

Consiliului Jude ţ ean Hunedoara, aborda ţ i problematica deansamblu a culturii jude ţ ene în general, dar în mod deosebit aculturii scrise.

Pentru că domeniul este suficient de vast pentru a depăşiatât timpul pe care vi-l pute ţ i permite pentru acest interviu, cât şi spa ţ iul disponibil în publica ţ ia noastr ă , a ş dori să ne limit ă mla a defini câteva din realit ăţ ile culturale hunedorene maireprezentative, precum şi perspectivele pe care le întreză ri ţ i înviitorul apropiat.

7



Ion Urda

18

Deci, pentru că , doar pornind de aici, putem analiza modul de ac ţ iune pentru viitor, în primul rând, ce ne pute ţ i spune, la o privire obiectivă şi critică , despre starea institu ţ ional ă actual ă a culturii hunedorene din perspectiva institu ţ iei pe care o

conduce ţ i?M.M. : Din perspectiva Consiliului Judeţean Hunedoara,

starea instituţională a culturii judeţului nostru e departe de a ficea pe care ne-o dorim cu toţii. Fac această afirmaţie deoareceîn ultimii ani deşi s-au evidenţiat anumite direcţii de dezvoltareîn acest domeniu, cei care au beneficiat de facilităţilerespective au fost în număr foarte restrâns.

Consiliul Judeţean Hunedoara are în subordine 4 instituţiide cultur ă: Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane, BibliotecaJudeţeană „Ovid Densuşianu”, Centrul Judeţean pentruConservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale şi TeatrulDramatic „I.D.Sârbu” din Petroşani. Fiecare din instituţiilemenţionate are un rol deosebit de important în domeniul său deactivitate. Aş insista asupra menirii Centrului Judeţean pentruConservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, instituţie care

are rolul de a coordona şi îndruma, din punct de vederemetodologic, activitatea aşezămintelor culturale, de a iniţia şidesf ăşura programe culturale în domeniul educaţiei permanenteşi al culturii tradiţionale, îndeosebi în domeniul însuşiriimeşteşugurilor.

Consider că în această direcţie trebuie să ne concentr ăm,deoarece există pericolul de a pierde în uitare anumite obiceiurişi tradiţii populare ce sunt caracteristice acestor zone folclorice.

REPORTER: Am remarcat în tonul r ă spunsului dvs. o sincer ă preocupare pentru problematica în discu ţ ie, fapt ce îmid ă curajul să vă întreb tran şant despre direc ţ iile de ac ţ iune pecare le preconiza ţ i pentru viitorul acestui domeniu al vie ţ ii jude ţ ene?

M.M.: Ne vom preocupa, după cum v-am spus anterior, îndirecţia descoperirii şi punerii în valoare a obiceiurilor

tradiţionale şi meşteşugurilor din zona judeţului nostru. Deasemenea, vom încerca să redăm circuitului cultural reţeaua de



Cioburi de vitraliu

19

Cămine Culturale din fiecare localitate rurală. Acest lucru îlvom putea realiza numai împreună cu comunităţile locale, prinintermediul primăriilor.

O altă dorinţă a noastr ă este imortalizarea obiceiurilor şi

tradiţiilor pe casete video şi CD-uri şi promovarea lor peInternet, în cadrul site-ului propriu al Consiliului JudeţeanHunedoara. Dorim să atragem cât mai mulţi turişti, de aceea, înacest scop, vom publica în interiorul site-ului, adresele tuturor pensiunilor turistice din zonele folclorice atractive din acest punct de vedere.

O altă direcţie importantă este cea a dezvoltării reţelei de biblioteci comunale care există doar pe hârtie. În acest sensvom demara o acţiune de identificare a spaţiilor existente şi demodernizare a lor.

REPORTER: Domnule pre şedinte, tr ă im vremuri extrem deefervescente legate de apropiata integrare a ţă rii noastre înUniunea Europeană , iar unul dintre obiectivele acesteiintegr ă ri îl reprezint ă integrarea cultural ă . Cât de preg ă tit este jude ţ ul nostru şi institu ţ iile culturale care-l reprezint ă pentru

acest pas, astfel încât România şi, implicit, jude ţ ul nostru să - şiaducă un aport major şi distinct într-o integrare real ă avalorilor culturale specifice române şti şi zonale în cadrul patrimoniului cultural european?

M.M.: Judeţul nostru este binecuvântat de Dumnezeu dinacest punct de vedere, deoarece întâlnim în cadrul său 5 zonefolclorice importante: Ţinutul Pădurenilor din zona Ghelari,Ţinutul Momârlanilor din Valea Jiului, Ţara Zarandului dinMunţii Apuseni, Ţara Haţegului şi Zona Or ăştiei. Alături deacestea se mai află zona Valea Mureşului, între Simeria şi Zam.Diversitatea tradiţiilor şi obiceiurilor existente fac din judeţulHunedoara unul dintre cele mai atractive din România, încontextul devizei Uniunii Europene „Unitate prin Diversitate”.Tocmai de aceea ne vom preocupa pentru promovarea imaginii judeţului Hunedoara în Europa şi în lume, o primă etapă fiind

inaugurarea, de puţin timp, a site-ului www.cjhunedoara.ro,

http://www.cjhunedoara.ro/

http://www.cjhunedoara.ro/



Ion Urda

20

site ce a fost distins cu premiul III la un concurs naţional de profil desf ăşurat luna trecută.

De asemenea aş mai dori să menţionez că patrimoniulistoric de care dispune judeţul Hunedoara este unic în

România, ţinând cont de faptul că pe teritoriul său se regăsesccele două capitale ale Daciei, Sarmizegetusa Ulpia Traiana şiSarmizegetusa Regia, aflate la o distanţă de doar câteva zeci dekilometri una de alta.

REPORTER: Se ştie că jude ţ ul nostru s-a înfr ăţ it cu jude ţ ul Vas din Ungaria, iar unul dintre obiectivele acestui pas este şio cooperare în domeniul cultural. V ă rug ă m să ne relata ţ imodul cum s-a concretizat până în prezent acest obiectiv şicare sunt perspectivele de viitor în aceast ă direc ţ ie?

M.M.: Relaţiile de prietenie şi colaborare cu judeţul Vasdin Ungaria evoluează foarte bine, în special în perioada dedupă luna octombrie a anului trecut când o delegaţie condusă de Preşedintele Adunării Generale a judeţului Vas, domnulPeter Marko, a efectuat o vizită oficială în judeţul nostru.Atunci s-au pus bazele unei colabor ări pe baza unui calendar

comun între cele două judeţe înfr ăţite. Conform acestuia, înluna iunie 2005, o delegaţie din partea Consiliului JudeţeanHunedoara a participat la „Zilele Olăritului” din satulMaghyarszombata din judeţul Vas. În replică, o delegaţie dinUngaria ne-a vizitat la sfâr şitul lunii octombrie, delegaţie ce aavut în componenţă 6 exper ţi în domeniul cultural şi al promovării valorilor tradiţionale.

REPORTER: Domnule Pre şedinte, pe lâng ă institu ţ iileculturale jude ţ ene exist ă şi multe ini ţ iative culturale private,unele dintre ele cu realiză ri extrem de benefice îndescoperirea, lansarea şi promovarea valorilor culturale ale jude ţ ului în spa ţ iul cultural na ţ ional şi interna ţ ional. Având învedere aportul deosebit şi eficient al acestor ini ţ iative care,uneori se dovedesc net superioare rezultatelor ob ţ inute deinstitu ţ iile culturale oficiale ale jude ţ ului, cum crede ţ i că

trebuie procedat pentru stimularea acestora?



Cioburi de vitraliu

21

M.M.: Din punctul de vedere al Consiliului Judeţean, ţin să menţionez că există preocupare în acest sens, dar suntemîngr ădiţi de valoarea bugetului. Consider că aceste acţiuni private ar trebui încurajate şi stimulate prin acordarea de

avantaje legislative, cum ar fi scutirea de impozite şi taxe, dacă se dovedeşte că investiţiile au fost f ăcute în domeniul culturii.Pentru acest lucru cred că ar fi necesar ă o iniţiativă legislativă în domeniu.

REPORTER: Domnule Pre şedinte, în încheiere a ş dori să aflu pentru cititorii no ştri ce alte gânduri vă mai animă înleg ă tur ă cu punerea în valoare a deosebitului patrimoniucultural de care beneficiază jude ţ ul Hunedoara?

M.M.: Dorinţa mea arzătoare este de a nu lăsa de izbeliştePatrimoniul cultural şi istoric constituit de cetăţile dacice dinMunţii Or ăştiei, în special situl arheologic de la SarmizegetusaRegia de lângă Costeşti. În această direcţie mă voi preocupa permanent pentru reabilitarea infrastructurii drumurilor deacces, un prim pas fiind f ăcut pentru accesarea unor fondurifinanciare prin emiterea unei Hotărâri a Consiliului Judeţean de

aprobare a lansării unei emisiuni de obligaţiuni pe piaţa internă de capital în valoare de 60 milioane de lei noi, cu maturitate deminimum 20 de ani. Astfel se va putea reabilita drumul judeţean dintre Costeşti şi Sarmizegetusa Regia. Dacă acest pasva fi f ăcut, sunt convins că vom avea un flux considerabil deturişti în acea zonă. După cum este cunoscut, aceste cetăţidacice din zona Munţilor Or ăştiei se află în patrimoniulUNESCO şi au, după părerea mea, o însemnătate deosebită pentru poporul român, deoarece de aici a început practicgeneza sa.

REPORTER: Domnule Pre şedinte, personal apreciez mult, şi sper că şi cititorii no ştri vor aprecia la fel, realismul şi franche ţ ea cu care a ţ i abordat subiectele destul de delicate aledialogului nostru şi vă mul ţ umesc!

NPC nr.1/38-2005



Ion Urda

22

… ÎNTRE OAMENI ADEVĂRATA LEGĂTUR Ă ESTE SIMŢIREA COMUNĂ, DECI PRIMUL PASTREBUIE SĂ FIE RELAŢIILE CULTURALE …

- dialog cu doamna Sarolta Kapiller – Pre şedintele Secretariatului

pentru Cultur ă din cadrul Guvernă rii Locale a jude ţ ului Vas

„…asta e datoria

eţul nostru.

Motto:S ă aranjă m lucrurile noastre comune:

noastr ă , şi nu e pu ţ in…” József Attila – La Dună re

Ne-a produs o vie satisfacţie faptul că, în

cadrul vizitei efectuate în perioada 24-27octombrie 2005 de delegaţia pe probleme culturalea judeţului Vas în judeţul nostru, am avut plăcutaocazie de a dialoga referitor la concepţiavizitatorilor noştri despre viitorul relaţiilor culturale dintre cele două judeţe înfr ăţite, judeţulHunedoara din România şi judeţul Vas dinUngaria, având-o ca interlocutor pe fermecătoareadoamnă Sarolta Kapiller – Preşedintele

Secretariatului pentru Cultur ă din cadrulGuvernării Locale a Judeţului VAS, bună

vorbitoare de limbă română. Cu o extraordinar ă amabilitate, domnia sa aacceptat să ne împărtăşească, pe lângă impresiile sale despre cele văzute lanoi, şi câteva gânduri despre posibilităţile şi perspectivele de cooperarecultura ă cu judl

R.: - Stimat ă doamnă Sarolta, ne bucur ă nespus faptul că avem ocazia de a dialoă ga cu reprezentantul oficial al culturii

din jude ţ ul înfr ăţ it Vas din Ungaria. Suntem în acela şi timpcon ştien ţ i de faptul că , la nivel organizatoric, jude ţ ul dvs. estecu câ ţ iva pa şi înaintea jude ţ ului nostru, iar acest lucru este debun augur pentru viitorul şi învăţă mintele de care vombeneficia prin rela ţ ia de înfr ăţ ire. În acela şi timp avemconvingerea că şi jude ţ ul nostru are suficiente resurse, poateinsuficient puse în valoare, care să facă posibil ă o cooperare

real ă , şi credem că aceast ă vizit ă a reu şit să vă dezvă luie uneledintre acestea. Iat ă de ce dorim să afl ă m câteva elemente



Cioburi de vitraliu

23

despre modul de organizare a activit ăţ ii culturale la nivelul jude ţ ului dvs.!

K.S.: - Judeţul Vas este unul din cele mai mici judeţe din

Ungaria, dar, în ceea ce priveşte viaţa culturală, este printre primele judeţe din ţar ă. Nu mă gândesc numai la numărulinstituţiilor care apar ţin Adunării Generale a judeţului, ci şi la bugetul cu care cultura judeţului este sprijinită de guvernullocal (consiliul judeţean – n.r.). Încerc să-mi amintesc în cedomenii avem instituţii specifice: Biblioteca judeţeană, Centrulcultural şi de tineret, Galeria de artă, Teatrul de pă puşi,Orchestra simfonică, Ansamblul de dans popular, muzeele din

judeţ, Arhiva şi două reviste – una ştiinţifică şi una cultural-literar ă, toate apar ţin judeţului. Unele sunt cofinanţateîmpreună cu Primăria oraşului Szombathely. Cu acest arsenalal culturii stăm la dispoziţia locuitorilor.

R.: - Faptul că jude ţ ele noastre s-au înfr ăţ it deschide vaste şi multiple perspective de colaborare între acestea. Pornind deaici, cum vede cel mai important reprezentant al culturii

jude ţ ului Vas problemele cooper ă rii culturale dintre cele două jude ţ e?

K.S.: - În viaţa culturală sunt importante legăturile noastreinternaţionale. Judeţul fiind vecin cu Austria şi cu Slovenia, demult are legături culturale cu diferite comunităţi din aceste ţări.Înainte de intrarea ţării în Uniunea Europeană, legăturile cu partea vestica a Europei erau semnificative. Conducereaactuală a judeţului a revitalizat şi legătura cu judeţulHunedoara, cu convingerea că, prin exemplele noastre, vă vomajuta să vă acomodaţi în comunitatea ţărilor din UE. Acesta eun punct de vedere general, dar, în ceea ce priveşte judeţelenoastre, adevărul este că relaţiile noastre culturale au tradiţiimai vechi, care merită să fie continuate. Nu mă gândesc aicinumai la faptul că cele două judeţe sunt înfr ăţite de le începutul

anilor 90, ci şi la convieţuirea celor două culturi în mijloculEuropei. Fiind de origine transilvană ştiu ce înseamnă, în



Ion Urda

24

tradiţiile populare, în literatur ă, în muzică, în dansuri şi încelelalte domenii ale culturii, legăturile dintre cele două popoare. Tocmai de aceea consider că poetul József Attila afost un vizionar spunând, în poezia «La Dună re»: „S ă aranjă m

lucrurile noastre comune: asta e datoria noastr ă , şi nu e pu ţ in”. Teoria nu e grea, dar realitatea e că nu s-au întâmplatmulte în primii zece ani ai legăturilor oficiale. Părerea mea - iar acum, şi a conducătorilor celor două judeţe - este că nu numaiîntâlnirea politicienilor înseamnă că aceste legături sunt vii.Prin instituţiile noastre, prin întâlnirea persoanelor responsabile pentru cultur ă şi prin întâlnirea celor care sunt participanţiefectivi la actul cultural putem să ajungem la o fază în care,faptul că între noi există legături culturale va însemna posibilitatea, pentru orice creator sau artist, să fie cunoscut şiapreciat în judeţul înfr ăţit. Ştim că până acolo drumul nu esteuşor, vom avea greutăţi, mai ales financiare, dar dacă noi, ceide care depind primii paşi, ne vom str ădui să aşezăm punţile delegătur ă, sunt convinsă că vom reuşi să amplificăm aria acesteiînfr ăţiri.

R.: - O înfr ăţ ire real ă presupune rela ţ ii culturale la toatenivelele, şi când spun aceasta mă refer atât la domeniul culturii tradi ţ ionale, cât şi la domeniile elevate ale culturii scrise, teatrului, artelor plastice etc. Din punct de vedere al culturii tradi ţ ionale, obiceiurilor şi ritualurilor populare,me şte şugurilor, costumelor populare jude ţ ul nostru poate fiîncadrat între cele mai reprezentative din ţ ar ă . E un domeniu

în care schimburile culturale se pot desf ăşura în toat ă splendoarea lor. Cum vede ţ i, pentru viitor, aceste rela ţ ii?

K.S.: - Tradiţiile populare sunt semnificative în viaţa judeţului nostru. Avem un centru de creaţie al artei populare înlocalitatea Velem. Îmi imaginez că cei care se ocupă de lemnsau de ţesut pot să fie invitaţi într-o tabăra ţinută acolo. Grupuride dans popular – de exemplu ansamblul pe care am avut

norocul să-l vedem la Feregi – pot fi invitate la festivalulfolcloric din Sarvar sau la concursul de dansuri din Gencsapati.



Cioburi de vitraliu

25

Trebuie continuată legătura cu olarii din Obâr şa. Aveţicântăreţi populari extraordinari – îşi pot avea şi ei locul potrivitla festivităţile noastre.

R.: - Dar în alte domenii?K.S.: - În domeniul muzicii clasice văd încă o posibilitate

de întâlnire: orchestra noastr ă simfonica este renumita înEuropa, dirijorul Pál Tamás este unul din cei mai buni dirijoridin ţar ă. În fiecare an se organizează la noi Seminarul şiFestivalul Internaţional Bartok Bela, cu muzicieni renumiţi dintoată lumea, ca profesori, şi cu muzicieni tineri talentaţi, ca

studenţi. E posibil să invităm şi participanţi din judeţul vostru.R.: - Cu ocazia vizitei în municipiul Hunedoara a ţ i putut

vedea una din institu ţ iile culturale care constituie unul dinmotivele de mândrie ale jude ţ ului nostru, Galeriile de Art ă din Hunedoara. Motivul care a condus la deschiderea acestora, cuimportante sacrificii financiare ale municipiului, a fost existen ţ a unei mi şcă ri plastice deosebite, atât în municipiu, cât

şi în jude ţ , cu reprezentan ţ i încununa ţ i cu numeroase premii,na ţ ionale şi interna ţ ionale. Cu ce impresie pleca ţ i în acest domeniu şi ce întrevede ţ i pentru viitor?

K.S.: - Într-adevăr, aveţi mulţi artişti plastici de valoare şivă felicit sincer pentru frumoasele şi modernele Galerii de Artă hunedorene. Având o galerie de artă modernă şi artişti renumiţicare tr ăiesc la noi, printr-o gestionare corespunzătoare a

avantajelor create de înfr ăţirea judeţelor noastre, artiştii plasticidin judeţul Hunedoara vor găsi vaste posibilităţi de a expune lanoi şi un public care iubeşte şi înţelege arta plastică.

R.: - Constat cu pl ă cere că v-au impresionat multe dinelementele culturii jude ţ ului nostru. Dar totu şi, a ţ i putearemarca ceva care vi s-a pă rut mai deosebit?

K.S. - Fiind profesoar ă de literatur ă, tema cea mai apropiată de inima mea este revista literar ă a judeţului vostru. Apreciez



Ion Urda

26

mult iniţiativa celor care au înfiinţat Provincia Corvina şi pot să spun că este o revistă de nivel european. Nu numai pentrufaptul că editează poezii şi proză din toată Europa, ci şi pentru modul în care vede lumea şi arta literar ă. Filozofia

revistei este profundă şi, în acelaşi timp, foarte simpatică. Sper că legătura dintre revista noastr ă, Eletunk, şi Provincia Corvinava aduce întâlniri şi opere noi. Un schimb de experienţă alredacţiilor celor două reviste ar face reciproc cunoscută literatura judeţelor noastre.

R.: - Cum crede ţ i că s-ar putea concretiza aceste aspira ţ ii,care, sunt convins, sunt şi cele ale confra ţ ilor no ştri maghiari,

mai ales în condi ţ iile în care, pentru creatori, problemele celemai deosebite sunt cele legate de finan ţ are?

K.S.: - Între oameni adevărata legătur ă este simţireacomună, deci primul pas trebuie să fie relaţiile culturale. Dacă politicienii, cei de care depind asemenea legături, vor fi deacord, am putea organiza o conferinţă pe acest domeniu, cu participanţi din cele două judeţe. Avem un hotel al Adunării

Judeţului pe malul lacului Balaton - primăvara sau toamna ar putea primi participanţii la această conferinţă. Mergând acasă,mă voi consulta cu preşedintele judeţului - fiind un om carevine din domeniul culturii, ştie foarte bine ce înseamnă marileîntâlniri ale specialiştilor, ale artiştilor - şi, dacă e nevoie,accept să fiu şi translatorul acestui eveniment.

R.: - Stimat ă doamnă Sarolta, mă bucur că am avut pl ă cerea de a dialoga cu un reprezentant avizat şi, în acela şitimp, dornic de a pune bazele unei colabor ă ri culturale pedomenii extinse între jude ţ ele noastre. Sper din tot sufletul caaceste gânduri să se împlinească , spre împlinirea îndatoririinoastre reciproce pe care atât de frumos a ţ i definit-o princuvintele ilustrului poet comun, József Attila. Dumnezeu să vă ajute şi să ne ajute să fie a şa. V ă mul ţ umesc pentru

amabilitate! NPC nr.4/41-2005



Cioburi de vitraliu

2

VOCAŢIA UMANITAR Ă CA MISIUNE DIVINĂ Ion Urda în dialog cu Gligor HADA

HADA GLIGOR, nă scut

în 14 martie 1940 înlocalitatea Ţ elna din jude ţ ul Alba. Fondator al

cia ţ iei misionumanitare

„MARANATHA” Hunedoara, cu sediul în Hunedoara, str. Mure şului, Bl.CM4,telefon de contact 0744631053. Pastorul Bisericii Cre ştine

Penticostale „GOLGOTA” din Hunedoara. C ă să tor

Aso ar-

it, are 7 copii.

şi oc

u m-am putut abţine să nu-l abordez pe distinsul omîntr-

t de mult, uneori până la uitareade sine, pentru binele altora?

Deschid acest dialog cu câteva repere biografice ale pastorului Gligor HADA pentru că rar mi-a fost dat să întâlnesc oameni care, într-un r ăstimprelativ scurt, să realizeze atât de multe lucruri extraordinare. Cunosc mulţioameni care s-au îmbogăţit, au acumulat averi colosale, şi-au f ăcut vile şi palate, dar totul în numele unei porniri triumfaliste de a avea cât mai mult,de a se ridica în ranguri sociale, dar nicidecum gândindu-se la durerile

altora, la câte nenorociri pot exista în lume, la faptul că un gest cât de micde ajutor poate fi un strop de omenie ce se adună într-un ocean de bunătate

rotire a semenilor nevoiaşi.L-am cunoscut pe pastorul Gligor HADA prin 1993, când, fiind

consilier local, m-a solicitat să văd cu ochii eforturile lui şi ale asociaţieisale de a creşte vreo 24 de copii abandonaţi, şi am r ămas uimit de ce amvăzut. Şi acel lucru era doar un început. Pastorul Gligor HADA a creat înHunedoara un sistem de ajutor social care rivalizează cu cel instituţional destat. Şi aceasta numai în numele umanitarismului. În numele omeniei care ar

trebui să ne guverneze viaţa, în numele ideii de a-ţi ajuta aproapele ajuns înnevoie. Ca urmare, nun scurt dialog:

R.: - Domnule pastor, deşi ne cunoaştem de ani buni, nu potsă nu remarc faptul că în fiecare zi trebuie să recunosc că vă cunosc prea puţin. Realizaţi atât de multe lucruri umanitare înaceastă Hunedoar ă uitată de noroc, încât nici nu ştiu cu ce să

încep acest dialog. Cred că ar trebui să încep întrebându-vă cevă determină să vă zbateţi atâ

7



Ion Urda

28

G.H.: - Cred că , pentru a mă face mai bine în ţ eles, trebuie să vă r ă spund printr-o întrebare: „Ce anume vă determină pedvs. să scrie ţ i poeziile atât de frumoase pe care le scrie ţ i?” Ş ir ă spunsul vine de la sine, exist ă în fiecare dintre noi porniri

l ă untrice care ne îndeamnă să alină m sufletele necă jite, iar dacă dvs. o face ţ i prin poezie, eu încerc s-o fac cu ceea ce mi-adat bunul Dumnezeu, pornirea l ă untrică de a-mi ajuta semeniiafla ţ i în suferin ţă prin toate mijloacele de care mă pot folosi.

R.: - Într-o lume în schimbare, atunci când un întreg sistemde valori, mai mult sau mai puţin false, cum a fost vecheaorânduire, se pr ă buşeşte brusc, f ăr ă putinţa ca altceva să-i ialocul, cred că nu a fost deloc uşor să clădiţi micul dvs. imperiuumanitar. Ştiu din experienţa vieţii că oamenii, nu neapărat dinr ăutate, ci poate din neputinţa de a înţelege, privesc cususpiciune chiar pe cei ce vor să-i ajute, li se pare ciudat că cineva poate fi altruist, că vrea să-i ajute complet dezinteresat,din acea iubire pentru aproapele tău pe care o propovăduieşteDomnul Isus.

G.H.: - Eu am pornit întotdeauna de la ideea că fiecare om

î şi are rostul să u pe acest P ă mânt, rost pe care Dumnezeu ni l-a hă r ă zit încă de la na ştere, şi că omul nu trebuie decât să - şiurmeze calea cre ştinească de a- şi iubi aproapele ca pe sineînsu şi şi de a-l ajuta când a ajuns la nevoie. Mie Dumnezeu mi-a dat puterea de muncă şi voin ţ a de a face lucrarea pl ă cut ă lui,ajutorarea semenilor nă pă stui ţ i de soart ă . Fac ceea ce fac cuconvingerea că Domnul mi-a încredin ţ at o misiune pe acest P ă mânt şi am îndatorirea să o duc la bun sfâr şit. Ş i vă mă rturisesc ca unui prieten de suflet că fericirea şi mul ţ umirea sufletească pe care o simt pentru împlinirea Lucr ă rii Sale îmiofer ă satisfac ţ ii de nedescris. Toate greut ăţ ile întâmpinate le-am biruit cu încrederea că Domnul este al ă turi de mine şi că eu fac Lucrarea Sa. Nu vreau să fac aici inventarul piedicilor şi r ă ut ăţ ilor de care m-am lovit, poate că le-am şi uitat, pentrumine este esen ţ ial faptul că am reu şit ce mi-am propus.

R.: - Domnule pastor, toate au un început în lumea aceasta!Dumneavoastr ă cum aţi început?



Cioburi de vitraliu

29

G.H.: - Mi-am dat seama că trebuie să creez o institu ţ ielegal ă prin intermediul că reia să pot ac ţ iona. Solu ţ ia cea maibună , pentru că misiunea noastr ă nu este profitul, era să creezun ONG non-profit, iar legea prevedea pentru acest scop

crearea unei asocia ţ ii. Asocia ţ ia misionar-umanitar ă „MARANATHA” şi-a început activitatea în mai 1992, având ca obiect de activitate principal înfiin ţ area de orfelinate,aziluri de bă trâni, gr ă dini ţ e, policlinici medicale şi asisten ţă social ă în general.

N-a fost de loc u şor. Am preluat o cl ă dire aproape pă r ă sit ă pe care am renovat-o şi am creat astfel principala bază material ă a asocia ţ iei. Aici am început prin înfiin ţ area, în anul 1994, a unei farmacii în care se distribuie bolnavilor să rmanimedicamente gratuite ob ţ inute prin dona ţ ii de la diferiteorganisme umanitare din str ă ină tate cu care am intrat încontact. În 1 august 1995 am inaugurat orfelinatul cu unnumă r de 24 de copii, unul dintre a şeză mintele cele mai dragiinimii mele. Nici nu vă pute ţ i imagina bucuria pe care o simt când sunt între ei, când îi vă d jucându-se ferici ţ i şi am

con ştiin ţ a mul ţ umit ă că vor cre şte oameni întregi şi adevă ra ţ i,cu credin ţă în Dumnezeu şi cu iubirea fa ţă de aproapele lor.R.: - Domnule pastor, cred că pentru ei sunteţi un fel de

tată, sau mai bine zis, bunic! Spun aceasta pentru că şi eu mi-am crescut proprii copii, dar, până n-am ajuns bunic, n-amcunoscut adevărata valenţă a iubirii faţă de copii, iubirea faţă de nepoţi, cea pe care o înveţi după o anumită vârstă, şi care nu poate fi comparată cu nimic. Cred că, între ei, sunteţi mai multdecât un părinte, sunteţi un model, şi dragostea lor vă umpleinima de bucurii nemăsurate.

G.H.: - A şa este, dar nu ne-am oprit aici! Tot pentru sufle ţ elul copiilor am amenajat, în localitatea Izvoarele dincomuna Teliuc, un Centru de recreere pentru copii abandona ţ i. Este un loc foarte frumos unde copii se pot bucura de ie şiri înnatur ă şi de peisaje minunate.

Tot pentru copii necă ji ţ i, în anul 2000, am înfiin ţ at oCantină de ajutor social în care zilnic servesc o masă cald ă 50



Ion Urda

30

de copii proveni ţ i din familii defavorizate, elevi ai Ş colilor Generale nr.2, 11 şi 12, copii selecta ţ i de conducerile şcolilor de unde provin. În plus, în parteneriat cu Primă ria Hunedoara,în 23 iulie 2003 am deschis un Centru de zi „Lumină şi

Speran ţă ”, unde 25 de copii din medii defavorizate servescmasa şi sunt g ă zdui ţ i peste zi.

R.: - Deşi sunt convins că problema copiilor este cea maidragă sufletului dvs., totuşi n-aţi neglijat, în activitatea dvs.umanitar ă, problema necazurilor şi neputinţelor care seinstalează în om odată cu vârsta. Ştiu multe, din auzite, desprecât de mult îi ajutaţi pe bătrânii bolnavi, dar v-aş ruga să-mispuneţi dvs. câteva cuvinte despre aceasta!

G.H.: - Când vorbim despre ac ţ iuni umanitare trebuie să ne gândim la cei afla ţ i în nevoie şi suferin ţă . Ori cine pot fi maiîn nevoie şi suferin ţă decât cei bă trâni, mul ţ i dintre ei uita ţ i deurma şi f ă r ă Dumnezeu, al ţ ii f ă r ă urma şi, cu pensii mizere şibolnavi, pentru care medicamentele cu care î şi mai alină suferin ţ ele trupe şti au ajuns un lux pe care nu şi-l pot permite. Avem mul ţ i bă trâni f ă r ă ad ă post în Hunedoara, care tr ă iesc

din ce adună de pe la containerele de gunoi. Desigur că nu-i putem ajuta pe to ţ i, dar cu puterile noastre, ne str ă duim să facem cât mai multe. Astfel, din farmacia noastr ă umanitar ă distribuim anual medicamente în valoare de peste 400.000 lei(noi). Din anul 1998 la sediul asocia ţ iei func ţ ionează unCentru Medical Cre ştin dotat cu aparatur ă modernă , cuconsulta ţ ii gratuite sau tarife modice, care cuprinde:

- 3 cabinete somatologice;- 1 cabinet de radiologie dentar ă simpl ă şi panoramică ;- 1 cabinet de radiologie pulmonar ă ;- 1 cabinet de pneumologie.

De asemenea, începând cu 11 februarie 2005 am înfiin ţ at un ad ă post de noapte pentru persoane vârstnice f ă r ă ad ă post,în care beneficiază şi de o masă cald ă seara şi un mic dejun.

R.: - Domnule pastor, din cele relatate ajung la concluzia că

instituţia dvs. rivalizează ca rezultate cu instituţiile specializateale statului pentru asistenţă socială. Personal sunt foarte



Cioburi de vitraliu

31

impresionat şi de cele văzute, şi de cele auzite, şi, în numeletuturor necă jiţilor Hunedoarei, nu pot decât să mă înclin cu profund respect şi să vă mulţumesc.

G.H.: - Ş i eu vă mul ţ umesc şi vă asigur că tot ceea ce

facem, facem în numele Domnului şi pentru a împlini Lucrarea şi Voia Sa. Ne rug ă m să ne dea să nă tate şi putere de muncă pentru a continua. Doamne, ajut ă -ne!

R.: - Dumnezeu să vă ajute!

ÎNTREBĂRI LA PUNCT FIX…- intervievat de Constantin STANCU

Cu ceva vreme în urmă am fost rugat de dl. Constantin STANCU dinHaţeg, posesorul site-ului www.costyconsult. wordpress.com să-i r ăspund lacâteva întrebări. R ăspunsurile au ajuns publicate pe acest site:

1. De-a lungul vie ţ ii, ce a ţ i considerat că vă lipse şte cel mai mult ?

R1: N-am cerut niciodată de la Dumnezeu decât pâineacea de toate zilele şi-i mulţumesc că mi-a dat-o! Dar mi-a dat

mult mai mult, aşa

încât nu pot afirmacă-mi lipseşte cevadin cele necesaretraiului! Nu-milipsesc nici celespirituale, atuncicând cauţi, găseşti,am, slavă Domnului, prieteni, amici,aprecierea unora şidenigrarea altora, nuvăd ce mi-ar putealipsi! Cât priveşte

bunurile materiale, eu m-am întins întotdeauna cât mi-e plapuma, ceea ce m-a ferit de decepţii! Pentru viitor mă rog să

nu-mi lipsească sănătatea, mie şi la toţi ai mei!

Prieteni de nădejde: (de la stângala dreapta): Radu Igna, Ion Urda,Eugen Evu, Constantin Stancu



Ion Urda

32

2. Ce a ţ i învăţ at de la adversarii sau du şmaniidumneavoastr ă ?

R2: Că r ăutatea şi invidia nu au limite şi că singurulr ăspuns valabil e întoarcerea şi a celuilalt obraz. Orice formă de

r ăzbunare nu face decât să atâţe noi conflicte!3. O întrebare clasică : ce înseamnă dragostea pentru

dumneavoastr ă , la modul practic, de zi cu zi?R3: Se pot da definiţii savante, dar cred că adevărata

dragoste o poţi simţi doar dacă poţi, mintal, să intri în pieleaomului de lângă tine, să simţi asemenea lui şi să te manifestezica şi cum celălalt eşti tu! Nu e deloc uşor, ai în jur o mie demotive pentru a întoarce capul, măcar să nu vezi, dar dacă ai puterea să vezi şi să simţi, vei simţi şi dragostea de semen!

4. Care sunt că r ţ ile pe care le prefera ţ i şi de ce le prefera ţ i pe acestea şi nu altele ?

R4: Nu pot afirma că am căr ţi preferate, pot spune că amgenuri preferate, cel mai reprezentativ fiind genul SF! De ce?Pentru că mă duce în lumi noi, pentru că fantezia poate zburdaîn voie, pentru că sper într-un viitor în care binele triumf ă!

5. Care este locul în care vă sim ţ i ţ i cel mai bine ?R5: Nu pot spune că am un loc în care să mă simt mai binedecât în altul! Mă simt bine acolo unde şi alţii se simt bine în prezenţa mea, între oameni pe care-i preţuiesc şi cărora le simtdragostea sau, măcar, bunăvoinţa!

6. Ce înseamnă pentru dumneata gândul acesta: acum ?R6: E greu de r ăspuns direct, întrebarea incită la filozofie!

Dar eu cred că acest „acum” reprezintă pentru orice om o listă de priorităţi, o ordine în ceea ce vrei de la viaţă! Nu mi-a plăcutniciodată sloganul: „Acum ori niciodată!”, hei-rup – ismul, pentru mine lucrurile trebuie să se aşeze frumos în matca lor, pentru că, dacă Dumnezeu vrea, toate se aşează la locul lor!Deci, acum, cu o ordine de prioritate în minte, mă ocup de ceeace cred că trebuie f ăcut, şi, mulţumesc lui Dumnezeu, ceea ceam f ăcut în viaţă cu acest principiu, a fost bun şi plăcut

oamenilor şi, sper, lui Dumnezeu! Decembrie 2009 - www.costyconsult.wordpress.com



Sectiunea a II-a DISPUTE SI REPLICI

AMICALE




Cioburi de vitraliu

35

DE CE „CORVINA” ŞI NU „CORVINIA” …

Punct de vedere transmis C.J.Hunedoara pentru şedin ţ a în care

s-a adoptat denumirea viitoarei conurba ţ ii Deva-Hunedoara-Simeria

Între denumirile „Corvina” şi „Corvinia” pentruconurbaţia Deva-Hunedoara-Simeria, optez f ăr ă rezerve pentruvarianta „C o r v i n a” .

Argumente:

DE CE NU „CORVINIA” ?Varianta „Corvinia” este evident o for ţare de a se crea un

nume, dar acesta este impropriu, introducând conotaţia de „aCorvinilor”, proprietatea unui Corvin autentic, ori câţi dintrelocuitorii conurbaţiei (pentru ca aceasta e a lor) pot spune că sunt Corvini?

A se încerca, prin similitudine, să se realizeze cât de fals ar suna numele unei conurbaţii cu caracter latin, căreia i s-ar spune „Latinia” în loc de naturalul „Latina” .

Încercarea de a se introduce acel aparent insignifiant „i” în

numele „Corvina” seamănă oarecum cu acel „…escu” adăugatîn coada unui nume neaoş românesc pentru a epata, ducând laconfuzii şi rezultate regretabile, precum acea denumire carefusese absurd impusă în trecut, „Castelul Corvine ştilor” în locde „Castelul Corvinilor”.

DE CE „CORVINA” ?Varianta „Corvina” este o denumire absolut naturală,

evident derivată din numele Corvin şi exprimă cel mai firesccalitatea zonei conurbaţiei de a avea legătur ă cu marea familiea Corvinilor, nicidecum de a apar ţine unor Corvini.

Ca o simplă remarcă, de 12 ani apare revista culturală cunumele de „Provincia Corvina”, nume care, întâmplător,seamănă cu termenul de „conurba ţ ie”, atât că e „provincie”.Se poate uşor realiza cât de fals ar suna un nume de genul

„Provincia Corvinia”.



Grafică de Tiberiu Fazakas



Cioburi de vitraliu

3

« CĂŢELUŞE DE PRESĂ »LĂTRÂND LA LUNĂ…(drept la replică )

Mă rog de scuze pentru titlul niţel cam dur, dar nu eu amreuşit să acreditez ideea că reprezentanţii presei se comportă canişte câini ori de câte ori amuşină un „os de ros” (citeşte:„subiect de scandal”), ci comportamentul social distructiv promovat de mai toată presa noastr ă, plăcerea de a sfâşiaimagini publice de oameni şi nu numai, dar, de cele mai multeori, f ăr ă a se documenta, scriind „după ureche” şi provocând,nu de puţine ori, cu o iresponsabilitate ieşită din comun,

adevărate drame. Faptul că numărul 8 al să ptămânalului Euro – Obiectiv din 15–21 februarie 2002 nu face excepţie mă îndurerează de-a dreptul, cu atât mai mult cu cât caseta deredacţie începe cu oameni „grei” în materie de mass-media:Mircea Goian – director; Monalise Hihn – redactor şef; MirceaDiaconu – secretar general de redacţie, iar începutul ziaruluimă f ăcuse să mă bucur „- Uite, domnule, în sfâr şit, un ziar

care vrea să pună umă rul la a construi, nu la a distruge!”.Pentru că, după felul lipsit de responsabilitate în care o anumeOana Bimbirică!!!, redactor pasămite, în articolul « „Pu şi la

zid” de prefectul Aurelian Serafinceanu», îi pune în gura prefectului Aurelian Serafinceanu gogomănia, citez: „…De

asemenea, la Hunedoara, to ţ i consilierii locali sunt membri AGA la Regia Autonomă de Interes Local (RAIL)”, r ămânstupefiat de lipsa de profesionalism cu care şefii ziarului au

permis aşa ceva, pentru că un om de talia prefectului nu puteaface gafa monumentală să afirme că o regie autonomă, fie ea şide interes local, are Adunare Generală a Acţionarilor (AGA), pentru simplul motiv că regiile nu sunt Societăţi pe Acţiuni(SA).

Continuând pe problematica abordată şi de şefa susnumiteiredactore, respectiv de redactorul-şef Monalise Hihn îneditorialul «Ale şii locali – prin şi cu mâ ţ a-sac», vreau să precizez câteva lucruri:

7



Ion Urda

38

1. Sunt Consilier local al municipiului Hunedoara şi nu m-a prins nimeni cu nici o felină în vreun sac, iar dacă expresiaredactorei-şefe de să ptămânal se dorea a fi în sens figurat,atunci trebuia pusă între ghilimele, dar nici aşa nu pot fi

introdus în cârdul celor care încalcă legile ţării;2. Înţeleg „mânia proletar ă ” cu care se înfierează „ale şii

locali” aşa, la gr ămadă, pentru că rolul presei acesta este, să creeze confuzie, nu să scoată la lumină realitatea, trebuie să abată atenţia de la realităţi şi să asmută opinia publică pecineva, nu pe adevăraţii vinovaţi de starea de lucruri din ţar ă;

3. Pentru informarea colegiului de redacţie, la ConsiliulLocal din Hunedoara singurul consilier membru în Consiliul deAdministraţie al RAIL ales legal, atunci, prin Hotărârea nr.2din ianuarie 2000 a consiliului, d-l Iovănescu Teodor, a fostînlocuit prin Hotărârea nr.63 din mai 2001, din acel momentnemaiexistând nici un consilier local în asemenea funcţie.

Pentru că un asemenea mod de a face presă nu aducenimănui nici un folos şi pentru că eu consider că imaginea mea publică a fost terfelită f ăr ă motiv, aşa, la gr ămadă, alături de a

multor alţi colegi, pentru lipsa de discernământ şi modulnejudecat de a aborda subiecte de interes public, f ăr ă o minimă intenţie de confirmare a veridicităţii, pentru că se permite unuiredactor lipsit de o minimă cultur ă legislativă să publice, probabil f ăr ă a fi verificat, probleme delicate de imagine publică, iată de ce mi-am permis, stimată redacţie, titlul de maisus, pentru că, publicând prostii, cu ce vă pot asemăna mai bine, dragele mele Oana Bimbirică şi Monalise Hihn, decât cunişte „căţ elu şe de presă ” (femei fiind, din păcate, nu vă potspune „dul ă i de presă ”) lătrând „în dorul lelii” la lună …

În felul acesta consider ăm că, în faţa opiniei publice,suntem chit şi r ămânem în relaţii normale.

S-auzim numai de bine !ION URDĂ - Consilier local al municipiului Hunedoara

din partea Partidului România Mare



Cioburi de vitraliu

39

OBSESII(drept la replică )

Stimate domnule Redactor Ş ef ,

Întrucât în publica ţ

ia pe care o conduce ţ

i nr.34/2006, în pag.2, la rubrica „Aflu deci exist”, a apărut o notificaredestul de speculativă , acid ă şi tenden ţ ioasă la adresasubsemnatului, în virtutea dreptului la replică , vă rog să publica ţ i în numărul următor, în aceea şi pagină , articolul demai jos. Men ţ ionez că , deocamdat ă , nu m-am adresat altor publica ţ ii, nepunând la îndoial ă probitatea dvs. profesional ă .

Cu toat ă considera ţ ia, Ion Urd ă – consilier jude ţ ean

Din interese mai mult sau mai puţin transparente unii politicieni, ajunşi pe treptele înalte ale puterii, lansează câte oacţiune care reuşeşte să-l mai amor ţească pe românul de rând şisă-l facă să uite că are burta lipită de şira spinării. Astfel areînceput acţiunea deconspir ării “informatorilor” securităţiicomuniste, “dosariada” ce a devenit o adevărată obsesienaţională, iar, în acest context unora li se pare că anumite

cuvinte sau expresii ar trebui scoase din dicţionarul limbiiromâne, vezi doamne, având rezonanţe “securisto-comuniste”.

Ca urmare m-am trezit, deunăzi, cu o notificare în publicaţia „Lumea de azi” nr.34/2006 în pag.2, la rubrica„Aflu deci exist” (oare nu trebuie o virgulă pe acolo…???), prin care, într-un mod foarte încâlcit (desigur ca autorulanonim va avea pretenţia să-l numesc “sofisticat”), dar de-a

dreptul jignitor, sunt incriminat de simplul fapt că

am intitulatobişnuita prezentare a activităţilor desf ăşurate în cadrul uneideplasări în str ăinătate, “NOT Ă INFORMATIV Ă ”. Şi aceasta pentru că, în mintea obsedată a anonimului autor, o asemeneaexprimare ori trebuie, musai, să aibă vreo legătur ă cu“nostalgia vinului de Tokaj”, ori e o pană de inspiraţie aautorului, ori e o “pastil ă ” la adresa nu ştiu cui.

Îl asigur pe “anonimul autor” (nu ştiu de ce nu are curajul

să semneze ceea ce scrie, dar îl provoc pe această cale la unduel pe orice temă de probitate publicistică în ziarul în care se



Ion Urda

40

produce) că nu e nici una, nici alta, nici cealaltă. Nu ştiu câtă şcoală s-a prins de “anonimul autor”, dar mi se pare absolutnormal ca un raport de mici dimensiuni să fie numit “not ă ”, iar dacă e destinat informării cuiva, să fie însoţit de adjectivul

“informativă ”, iar, ca autor al acestei note, îmi asum calitateade “informator al Consiliului Jude ţ ean Hunedoara” în scopulîndeplinirii unei obligaţii legale, dar şi de “bun sim ţ ” faţă de

colegii consilieri de a-i informaasupra îndeplinirii mandatuluiîncredinţat.

Cât priveşte “cochet ă ria” mea “vârtoasă ” cu cultura decare aminteşte, vădit ironic,“anonimul autor”, spre“informarea” acestuia, precizezcă aceasta e doar un hobby(profesia mea este de inginer,am titlul de “doctor în inginerie

industrial ă ”, mai multe lucr ări

ştiinţifice publicate, o cartetehnică apărută la EdituraAGIR Bucureşti), eu nu mi-am

f ăcut din aceasta un mod de existenţă precum alţii dinziaristică, pe când adevărata lor vocaţie e cea de “mardeia şi de

mahala” cu simbrie la stă pân.

Impresionanta catedral ă romano-catolică din Szombathely

Dacă dovedeşte probitate profesională, îl invit pe distinsul“autor anonim” să dea publicităţii incriminata notă informativă, pentru că e bine ca opinia publică să cunoască faptul că delegaţia culturală hunedoreană din care am f ăcut parte a fost invitată nominal de preşedintele Adunării Generalea Judeţului Vas, înfr ăţit cu judeţul nostru, pentru a dezvolta şiconsolida cooperarea culturală a celor două judeţe, precum şifaptul că prestaţia acesteia în cadrul Festivalului Cultural“Cicelle” a fost un real succes, elegant comentat de colegii de

breaslă maghiari ai “anonimului autor”. Cu toate cele bune!Ion URDĂ – consilier judeţean din partea PRM



Sectiunea a III-a ARTISTI PLASTICI

LA

JUDECATA POETULUI




Cioburi de vitraliu

43

… despre Dan Vifor PICHIU ISPITA SUBLIM Ă SAU CUM Ş I-A ÎNMUIAT

PEGASUL ARIPILE ÎN CURCUBEU…Am iubit şi voi iubi întotdeauna oamenii

cu suflet deschis, cei care îşi afişează cunonşalanţă sentimentele, ba mai mult, caută mereu noi forme de exprimare, conştienţică, ori din ce unghi îi vei recepta, vei atingecel puţin una din faţetele frumosului ascunsîn ei.

Astăzi, sub semnul marelui Eminescu, şi eu cred că nuîntâmplător, Dan Vifor Pichiu vernisează o expoziţie plastică încare, paradoxal, poezia este cea care domneşte înveşmântată înfaldurile culorilor.

Eu, care am admirat întotdeauna artiştii plastici care autăria de a-şi sintetiza lucrarea printr-un titlu, r ămân uluit de

extraordinarul poet caretranspare dindăr ătul titlurilor acestor tablouri. Rareori mi-a

fost dat să văd o îngemănaremai reuşită între un artist al penelului şi unul alcuvântului, pentru a face din privitor un receptor cât maifidel al tr ăirii sale intime.

Lăsând deoparte meşteşugul cu totul deosebit de realizare aacestor lucr ări, vă rog să vă imaginaţi smerita rugă a artistuluiîn faţa icoanei propriei lucr ări ca, de după împletirea măiastr ă de culori, să r ăsar ă, poem în sinteză, titlul. Şi dacă, într-oexpoziţie de artă plastică, de regulă, de sub culorile măiestruîmpletite, transpare acel cântec lăuntric în sufletul privitorului,mie mi se pare că Dan Vifor Pichiu face de astă dată unexperiment unic şi sublim cu sufletele noastre: vrea să nedetermine, ca în sacra Geneză („…la început a fost

Cuvântul…”), să pornim de la Cuvânt spre Materie, de laadevăratele poeme care sunt titlurile acestor lucr ări, la lucrarea



Ion Urda

44

în sine, transformându-ne pe fiecare în nişte mici Demiurgi ceîşi creează propriile universuri..

Titlurile lucr ărilor nu suntsimple sinteze, ele sunt

adevărate poeme metaforiccomprimate care, în împletirecu jocul culorilor, creează olume mirifică, de aleasă desf ătare a sufletului. Listalucr ărilor poate oricândconstitui sumarul unui volum

de poeme (ex.: Lecţie de singur ătate, Ghilotină romantică,Inventar de sentimente, Ziditorul de fulgere, Şarpe plângând,Plouă cu numele tău, Poem captiv şi lista poate fi extinsă).

Iată de ce îmi permit să consider că, prin această expoziţieDan Vifor Pichiu s-a lăsat ispitit (dar ce sublimă ispită!) de aîmpleti evidenta vocaţie de artist al culorii cu o certă vocaţie deartist al cuvântului, sugerându-mi metaforic o nestă pânită tentaţie a miticului Pegas de a-şi înmuia aripile în culorile

curcubeului.Alegându-şi momentul vernisajului în momentul aniversar al Luceaf ărului poezieiromâneşti, Dan Vifor Pichiu îmi dă încă unargument şi poate, înacelaşi timp, o justificarea sublimei ispite de a creao lume de poemematerializate, ca-ntr-oGeneză modernă, într-ununivers al culorii.

Iată de ce acest experiment al indubitabilului artist care esteDan Vifor Pichiu trebuie abordat cu ochiul poetului însetat deculoare, iar privitorul care va reuşi să se transpună în

microuniversul creat îşi v a descoperi un alt chip şi va dori să tr ăiască o viaţă cu chipul acesta. (15.01.1997)



Cioburi de vitraliu

45

… despre Victor CACOVEAN… UN ALT FEL DE JURNAL…

Faptul că în Hunedoara există şifuncţionează Galeriile de Artă înseamnă,

pentru urbe şi locuitorii săi în general, maimult decât simpla existenţă a unui spaţiuexpoziţional. Privind în perspectivaviitorului nu prea apropiat, acesteareprezintă unul din factorii educaţionali cuun impact al cărui efect se va vedea lanivelul următoarelor generaţii.

Acţiunile de acum nu fac decât să nască o tradiţie ale cărei r ădăcini stau înfipte în deceniileanterioare iar generaţiile nepoţilor şi str ănepoţilor noştri vor privi mâine persistenţa actului cultural susţinut cu grelesacrificii în Hunedoara de ieri şi de azi cu aceiaşi ochi cu care privim noi azi siderurgia, respectiv ca o componentă inseparabilă a locurilor, ca o normalitate, ca pe ceva sine qua

non.

Victor Cacoveanu

vă zut de Radu Ro şian

Pentru noi, cei de azi, actul de cultur ă pe care-l producGaleriile de Artă reprezintă un mod temporar de evadare dinincertitudinile zilei de mâine şi o gur ă de oxigen pentrusperanţa în viitor, pentru că fiecare expoziţie vernisată înaceastă instituţie de artă se transformă, în sufletele fiecăruiadintre noi, într-o călătorie cu spiritul în mirifica lume aspaţiului – suflet, a culorii – sentiment.

De această dată dl. V. Cacovean ne propune o călătorieceva mai aparte, în care noi suntem exploratorii petelor desuflet aşternute pe pânză ca urmare a periplului d-sale pemeleaguri europene pe care fiecare dintre noi am dori să lecunoaştem.

Expoziţia d-lui V. Cacovean este un alt fel de jurnal decălătorie. Tr ăirile sale în contact cu noul derulat în faţa ochilor nu-şi caută refularea în cuvinte, ele izbucnesc pe pânză.

Epitetele şi metaforele iau forma tonurilor şi nuanţelor,



Ion Urda

46

culoarea e cuvântul iar fiecare tablou e o nouă creaţie ce a prinsduh de viaţă sub mâinile creatorului.

Noi, hunedorenii, îl consider ăm pe d-l V.Cacovean unuldintre ai noştri. Permanent participant la taberele de creaţie ale

cenaclului de artă hunedorean acestea ne-au pus în permanenţă în contact cu creaţiile d-sale. Este unul din motivele pentrucare, fericit că d-sa s-a gândit să împartă cu noi bucuriacălătoriei d-sale pe meleaguri la care cea mai mare parte dintrenoi visăm doar, nu doresc să judec nimic din cele văzute, cidoar să tr ăiesc, prin tr ăirile d-sale, câteva clipe în Europanoastr ă care încă ne ţine la uşă ca pe nişte rude sărace cesuntem.

Tocmai de aceea vreau să-i mulţumesc d-lui V.Cacovean pentru mărinimia de a împăr ţi cu noi o bucurie care nu e laîndemâna fiecăruia. (2001)

…despre Constantin ZGÂMBĂU R Ă ZBOIUL CU SINELE

Hunedoara – 15.07.2004

O nouă expoziţie plastică a luiConstantin Zgâmbău dovedeşte odată în plus că artistul îşi ia foarte în seriosmeseria şi că se str ăduieşte să impună publicului un anume fel de a face artă,vădit contrastant cu viziunea curentă asupra acesteia.

Tratând cu un meşteşug vădit

perfecţionat pe băncile academiei de artetoate domeniile picturale (acuarelă, ulei, grafică), ConstantinZgâmbău, cu str ădania raţionalistului de a întoarce pe toatefeţele orice subiect, revine obsesiv asupra unor teme ce îl preocupă de mai mulţi ani, cărora le adaugă mereu ceva dingăselniţele căutărilor sale.

C-tin Zgâmbă u vă zut de Radu Ro ian

Uneori, personal am impresia că sufletul artistuluiConstantin Zgâmbău pleacă de lângă el atunci când lucrează,lăsându-l cumva în lipsă de comunicare noesică, şi atuncicreaţia sa nu mai insuflă emoţie artistică privitorului,



Cioburi de vitraliu

4

înlocuind-o cu senzaţii de impact, de şoc, specifice moduluimodern de viaţă, dar nu neapărat plăcute.

Căutările lui Constantin Zgâmbău pentru a-şi găsi un drumîn artă sunt încă departe de final. Însă, după părerea mea, atâta

vreme cât va mar şa pe căutarea pur raţională, pe încrâncenareacu aspectele pur raţionale ale vieţii, pe căutarea în exteriorulsinelui, mă îndoiesc că-şi va găsi măcar o potecuţă.

Constantin Zgâmbău face parte din categoria artiştilor angajaţi, el este veşnicul protestatar, veşnicul contestatar, sau,cel puţin aşa îi place să se afişeze public şi aşa face şi prinmodul cu care îşi abordează tematica cu tangenţe sociale. El prefer ă strigătul unei şoapte tandre, un şoc electric uneimângâieri şi un bici în locul unei metafore.

Agresivitatea sa artistică îl aşează într-o zonă aparte a artei,dar îl lipseşte, în acelaşi timp, de căldura legăturilor sufleteşticu publicul, cu toate că pot afirma, cu certitudinea celui care-lcunoaşte de ani de zile, că fondul său sufletesc este cu totulaltul.

Nu ştiu în ce măsur ă această duplicitate îl va sprijini în

reuşita sa în artă, dar, până una – alta, Constantin Zgâmbău esteun personaj net conturat în rândul artiştilor plastici hunedoreni.R ămâne să decidă vremea ce loc va ocupa în artă, iar acestlucru depinde numai de modul în care artistul va şti să-şigestioneze stările sufleteşti, preferând r ăzboiul sau împăcareacu sine însuşi.

Îl felicit pentru toate str ădaniile şi-i doresc deplin succes!

… despre Tiberiu FAZAKAS ARTA DE A EVOLUA,

FIIND MEREU TU ÎNSU Ţ I…Pentru mediul hunedorean al artei plastice Tiberiu Fazakas

a fost, este şi va r ămâne prototipul dascălului, al celui care asprijinit penelul oricăruia dintre cei ce au îndr ăznit să-l ia înmână, căruia aproape fiecare dintre cei care formează pleiadade creatori de artă plastică din Hunedoara au cel puţin un motivde a-i mulţumi. Cu modestia-i binecunoscută, f ăr ă a ieşi larampă cerând aplauze, Tiberiu Fazakas a impulsionat discret,

7



Ion Urda

48

ca un spirit protector, marea majoritate, dacă nu chiar pe toţicei care în momentul de faţă constituie nume cunoscute,recunoscute şi apreciate în Hunedoara, în judeţ, în ţar ă şi chiar peste hotare, ca şi creatori de artă plastică.

Cu o atitudine de patriarh, Tiberiu Fazakas a ştiut să păstreze, în relaţiile cu colegii de breaslă, o atitudineechilibrată, r ămânând un exemplu de echidistanţă şi tenacitate,mai întâi umană şi apoi artistică.

Ca şi artist plastic, TiberiuFazakas, speculând lamaximum noţiunea de formă geometrică, reuşeşte să neintroducă într-o mirifică lumea geometriei, dar, spredeosebire de precursorii săi,geometria sa este una defactur ă emoţională, este o

geometrie a volutelor sufletului uman în zborul său spreîmplinire.

La început creaţiei op-art-urile sale, datorită rigurozităţiigeometrice, par a fi extrase din lumea tehnicii. Dar, în evoluţiasa ulterioar ă, Tiberiu Fazakas scoate la iveală o lumecomplexă, în care poţi găsi, în stilizate clepsidre, temainexorabilei treceri a timpului, învolutele curbelor care se atingtandru sau se întrepătrund pătimaş,simbolul suavei îmbr ăţişări sau arodnicei împreunări, ba chiar şisuperbe peisaje mirific stilizate înlinii, arcade şi volute.

Se spune că muzica lui Bachare ceva din precizia unui ordinator în ceea ce priveşte ansamblulcomponistic. În sens admirativ

exprim acelaşi lucru despre operalui Tiberiu Fazakas. Tenacitatea cu



Cioburi de vitraliu

49

care artistul explorează terenul arid al geometriei,transformând-o în teren al emoţiilor, f ăcând din figurigeometrice instrumente ale vibraţiilor corzilor sufletului şi aleîncântării ochiului, ne relevă nu numai un mare artist, dar în

primul rând un căutător de frumos în banal.Tiberiu Fazakas face o adevărată magie cu lucruri comune,

el ridică banalul la rang de extraordinar, ridicând geometriaîntr-o metodă de exprimare artistică, practic transformând-oîntr-o artă în sine. Prin intermediul umbrelor şi degradeurilor,Tiberiu Fazakas creează o mirifică lume virtuală, ca un jocdemiurgic pe mirifica tablă de şah a eternităţii, ca o magie aspaţialităţii mono sau bicrome, mai rar policrome.

În faţa op-art-urilor lui Tiberiu Fazakas ammereu senzaţia că amevadat într-o lumevirtuală, cu încă peri saucoridoare rectilinii saucurbe, ca nişte alei

spaţiale ale viitorului, caun cosmodrom alimaginaţiei umane de pe care îşi iau zborul astronaveleemoţiilor ineditului cu care artistul ne copleşeşte. Iar, din cevăd în această nouă expoziţie, Tiberiu Fazakas a explorat cuatâta tenacitate op-art-ul, încât a reuşit o evoluţie de-a dreptulsurprinzătoare. Elementele geometrice ale op-art-ului, ca ununivers sub influenţa gravitaţiei unei găuri negre, sedeformează tot mai mult, dar într-un mod curios, spre realitateaexistenţială, tablourile astfel create apropiindu-se tot mai multde realităţile palpabile ale lumii. După părerea mea este o performanţă deosebită ceea ce a realizat Tiberiu Fazakas cuaceste ultime genuri de tablouri în tehnică op-art, reuşind să apropie, ba chiar să transforme abstractul în concret, simplul încomplex, irealul în real, insuflând, ca un adevărat demiurg, duh

de viaţă unor forme neînsufleţite.



Ion Urda

50

Prin toată creaţia sa în domeniul op-art-ului, TiberiuFazakas s-a dovedit mereu un artist cu o evoluţie permanentă,atât ca manier ă, cât şi ca tematică, dar nu s-a tr ădat niciodată pesine însuşi, r ămânând fidel unui domeniu plastic aparent arid,

dar căruia i-a descoperit valenţe nebănuite, şi am convingereacă istoria op-art-ului îi va reliefa meritele.

Pe lângă op-art-uri, unde Tiberiu Fazakas este un adevăratvr ă jitor, acesta se dovedeşte un grafician de for ţă, un portretistale cărui formidabile resurse se regăsesc în pleiada de portreteale unei mulţimi de personalităţi literare, artistice şi ştiinţifice,române şi maghiare, alături de o galerie de personaje care, de-alungul istoriei, şi-au legat numele şi destinul de CastelulCorvinilor.

Remarcabilă este, de asemenea, galeria de tablouri, pasteluri şi acuarele în manier ă clasică pe care Tiberiu Fazakasle-a creat de-a lungul timpului, dovedind, dacă mai era cazul,că este un artist plastic complex şi complet. (2007)

… despre Adrian SAMSON

…CA-NTR-UN TEMPLU AL MEMORIEI…Adrian SAMSON, unadevărat monument demodestie şi bun simţ, asociate,însă, unei tenacităţi de admirat,îşi creează opera plastică brodând-o pe amintire. Toatevalorile induse în memoriacopilăriei lui Adrian SAMSONtranspar, în evidenta criză deidentitate şi de moralitate azilelor noastre, ca o tendinţă de

conservatorism, deşi ele se manifestă ca un adevărat tezaur defineţe şi bun simţ, valori ce se degajă şi din lucr ările sale,departe de orice undă de irascibilitate, agresivitate, violenţă.

Fin şi sensibil, dar tenace, Adrian SAMSON îşi croieştedrum prin hăţişurile artei plastice moderne, nu atât prin tehnica



Cioburi de vitraliu

51

de elaborare a tablourilor, cât prin interesantul mod de abordareşi asociere tematică, în care apare, obsedant, ochiul, ca şielement esenţial al memoriei imaginii.

În ton cu spectrul tematic

abordat, bazat pe memoriasimţurilor, coloristica tablourilor evită stridenţele, cu un efectliniştitor de tandr ă cădere în reveriaamintirilor.

Tablourile lui AdrianSAMSON nu se pot manifesta plenar ca unicate, ele secompletează reciproc în ansamblulexpoziţional, unde realizează oatmosfer ă unică de introspecţiesenzitivă.

În expoziţia lui Adrian SAMSON se intr ă cu sufletul nins,ca-ntr-un templu al memoriei… (2008)

… despre Dan Vifor PICHIU…1% INSPIRAŢ IE Ş I 99% TRANSPIRAŢ IE” …Dan Vifor PICHIU a intrat în pictur ă cu aplombul celui

care nu s-a sfiit niciodată în faţa unei noi provocări. Mişcareaartistică plastică hunedoreană îi datorează mult şi orice istorie aacesteia va trebui să-i recunoască meritul de principal şi ferventanimator al Taberei de creaţie Cinciş, căreia îi sunt datori mulţiartişti plastici hunedoreni.

A ştiut să înveţe de la orice coleg tainele meşteşugului de pictor, a experimentat cu nonşalanţă orice stil de a picta şi ademonstrat valabilitatea zicerii că „reu şita înseamnă 1%inspira ţ ie şi 99% transpira ţ ie”. Această expoziţie jubiliar ă ne prezintă un artist complex şi complet pentru care pictura adevenit parte integrantă din fiinţa sa şi care, prin creaţiileexpuse, reuşeşte să transfere nealterate privitorului emoţiile şi

tr ăirile sale interioare… (2008)



Ion Urda

52

… despre Radu ROŞIAN LUMINA DIN TENEBRE…

Radu Ro şian vă zut

de… Radu Ro şian (1)

…Prima stare ce te cuprinde, când ieicontact cu arta plastică a lui Radu Roşian,

este una de stupefacţie – oare ce am în faţaochilor?!! Şi aceasta pentru că el balansează,de-a dreptul sinucigaş, pe o muchie de cuţit,îmbinând două dintre ramurile artei plastice, pictura şi grafica, iar modul str ălucit în care leintegrează îl distinge net, din punct de vederestilistic, de confraţii săi.

Am zis că balansează sinucigaş pentru că permanent asuprasa planează pericolul de a se pr ă buşi în hăul banalului şi platitudinii, dar un formidabil instinct al originalităţii îl scoatemereu, cu brio, la liman.

Domeniul tematicexplorat, cu predilecţie, deRadu Roşian este cel al lumiitenebrelor. El dă viaţă, prin

creaţiile sale, unui sentimental suferinţei, al contorsionării,formele şi tonalităţilecreaţiilor sale exprimă oîndelungă explorare, în eu-lsău interior, a tot ceîndurerează omul şi natura.Atâta doar că el reuşeşte un rezultat surprinzător: tablourile luisunt adevărate intruziuni de lumină într-o lume în care umbra şiîntunericul stă pânesc, prefigurând un optimism tonic.

E ca şi cum Radu Roşian, pictând, încearcă pe sine unexperiment de exorcizare, care îl eliberează, punând în lumină tenebrele proprii, tenebre care ne bântuie sufletul fiecăruiadintre noi…

Pentru el e un fenomen eliberator… Pentru noi, o bună

ocazie de reflecţie… (2008)



Sectiunea a IV-a CRONICI PLASTICE




Cioburi de vitraliu

55

O ALTĂ FAŢĂ A DIVINITĂŢIISAU SENZUALITATEA CA OFRANDĂ

Florin SCURTU la prima expozi ţ ie personal ă (1997)

Graţie acestui neobosit căutător de talente, de Eugen Evuvorbesc, în pragul miracolului creştin al Învierii Domnului IsusChristos, am f ăcut cunoştinţă cu un plastician ce şi-a structuratcrezul artistic în gama relaţiei om – divinitate. La cei aproape32 de ani ai săi şi la prima expoziţie personală, inginerul FlorinScurtu abordează, foarte matur, o faţetă a artei plastice în caresimbolul este atotputernic, lui subordonându-i-se toate procedeele picturale specifice.

Abordarea lui Florin Scurtueste foarte diversă, divinitateaeste, fie prezentă, fie sugerată,fie personalizată metaforic. Dar ceea ce surprinde, apărând ca oneaşteptată revelaţie, este omodalitate neobişnuită deabordare a relaţiei omului cudivinitatea. Pentru că am fost obişnuiţi să confundăm credinţa cu o preamărire, o prosternare, o umilinţă a nimicniciei umaneîn faţa atotputerniciei divine, Florin Scurtuvine să ne înveţe ceva cu mult mai înălţător.El ne demonstrează că „a crede” înseamnă „a te d ă rui”, a te înălţa prin ofranda

credinţei la nivelul divinului, contopindu-tecu el, scoţând fiinţa umană din noroiulexistenţei pământeşti şi poleind-o cu harul înălţării.

Făr ă a greşi prea mult, eu consider că toate exponatele luiFlorin Scurtu intr ă, direct sau simbolic, în domeniul creaţiei privite ca relaţie om – divinitate. Cu toate că dovedeşte un bunmeşteşug al penelului, Florin Scurtu insistă cu predilecţie să facă din lucr ările lui adevărate alegorii, motiv pentru care, înlocul tehnicilor savante, el pictează la modul tradiţional, dar în



Ion Urda

56

stil metaforic, suplinind oarecare imperfecţiuni ale tehnicii cuefecte componistice extraordinare.

Deşi toate picturile lui Florin Scurtu au rezonanţe mistico-religioase, dintr-o bună parte a acestora izbeşte o senzualitate

copleşitoare.

Numai că, departe de a pângări, această senzualitatedebordantă devine, prin expresivitate, ofrandă de o puritatetulbur ătoare închinată divinităţii. Florin Scurtu ne învaţă că înfaţa divinităţii nu poţi veni decât dezgolit de orice meschinărie,

cu sufletul curat, dăruindu-te cu toată fiinţa, aşa cum IsusChristos ni se dăruie nouă în esenţă prin misterul pascal alvinului şi pâinii. Probabil că, datorită predilecţiei spre redarea pe pânză a chipului uman, Florin Scurtu, ca orice artist al penelului, a început să poarte în el o obsesie, acesta fiind„ochiul”. Abordând „ochiul” drept centru expresiv alsufletului sau ca laitmotiv compoziţional, acesta se transformă,în final, într-un centru al universului, transfigurând în metafora

atotştiutoare şi atotputernică.Dar Florin Scurtu nu se opreşte aici. Alegoriile sale împing

realitatea înspre un „absurd” metaforic, r ăsturnând valorile şif ăcându-ne să transcedem, prin ireal, la nimicnicia noastr ă umană în faţa divinităţii. Simbolizând lumea reală printr-un capr ăsturnat de femeie adormită de o rar ă senzualitate, el nesimbolizează, biete umbre, biete furnici cu măruntele noastre

preocupări, pe când soarta noastr ă se joacă pe o tablă de şah,simbolic întoarsă, ca un destin mereu potrivnic aspiraţiilor noastre, ca o deşertăciune a celor lumeşti.



Cioburi de vitraliu

5

Este de-a dreptul miraculos cum, parcă printr-o inspiraţiedivină, Florin Scurtu ne face să privim cu alţi ochi misterulînsuţi, lucr ările sale constituindu-se într-un manifest pentruînălţarea sufletului prin credinţă, într-o predică mută pentru

puritate, bunătate, înţelegere între oameni, bucuria de a tr ăi şisperanţa în pacea divină.

SIMETRIA CA ARTĂ Tiberiu FAZAKAS la 55 ani

Ne regăsim în această plăcută ambianţă a Galeriilor

de Artă ale Hunedoarei pentruo dublă sărbătoare: nu numaică Tiberiu Fazakas vernisează o nouă expoziţie personală, dar o face la modul aniversar, caun semn al atingerii pragului

maturităţii creatoare, frumoasa vârstă de 55 ani.

Doi prieteni: românul Ion Urdacu maghiarul Tiberiu Fazakas

Pentru mediul hunedorean al artei plastice Tiberiu Fazakas

a fost, este şi va r ămâne prototipul dascălului, al celui care asprijinit penelul oricăruia dintre cei ce au îndr ăznit să-l ia înmână, căruia aproape fiecare dintre cei care formează pleiadade creatori de artă plastică din Hunedoara au cel puţin un motivde a-i mulţumi. Cu modestia-i binecunoscută, f ăr ă a ieşi larampă cerând aplauze, Tiberiu Fazakas. a impulsionat discret,ca un spirit protector, marea majoritate, dacă nu chiar pe toţi

cei care în momentul de faţă

constituie nume cunoscute,recunoscute şi apreciate în Hunedoara, în judeţ, în ţar ă şi chiar peste hotare ca şi creatori de artă plastică.

Cu o atitudine de patriarh, Tiberiu Fazakas a ştiut să păstreze o atitudine echilibrată, să gestioneze şi să soluţionezediscret, f ăr ă o implicare brutală şi directă, inerentele disputeapărute între « copiii » şi mai apoi colegii săi, consacrându-seca un nealiniat la nici una din tabere şi r ămânând un exemplu

de echidistanţă şi tenacitate, mai întâi umană şi apoi artistică.

7



Ion Urda

58

Nu am autoritatea să judec un artist plastic de talia d-luiTiberiu Fazakas dar nu pot să nu remarc câteva aspecte desprearta sa.

Primul contact cu tablourile lui Tiberiu Fazakas l-am avut

cu mulţi ani în urmă când, în holul de intrare la DirecţiaGenerală în Combinatul Siderurgic, loc care pe vremea aceeaavea pentru mine o oarecare aur ă de sacralitate datorită multelor distincţii naţionale primite de combinat şi expuseacolo, machete sau reale, ei bine, în acel context a apărut oexpoziţie ad-hoc cu tablourile lui Tiberiu Fazakas.

Ca om l-am cunoscut multmai târziu, dar ceea ce expuneam-a frapat încă de pe vremeaaceea, şi voi spune imediat dece. Dar iată că, după atâţia aniîn care Tiberiu Fazakas ar ămas fidel unui stil destul dearid în ceea ce priveşte posibilităţile de exprimare

(forme geometrice, umbre şidegradeuri, toate încadrateîntr-o simetrie obsedantă), este greu să nu r ămâi uimit în faţaimaginaţiei sale debordante.

Folosind deliberat puţine mijloace artistice tablourile saleexploatează la maximum posibilităţile relativ restrânse deexprimare ale acestora, ceea ce apare cu atât mai valoros.Tablourile lui Tiberiu Fazakas sunt muncite, dar sunt muncitecu sufletul, cu simţirea şi tocmai de aceea au acel farmec deesenţă magică înrudit cumva cu atracţia semnelor cabalisticeale vechilor magi.

Se spune că muzica lui Bach are ceva din precizia unuiordinator în ceea ce priveşte ansamblul componistic. Intr-unsens admirativ afirm acelaşi lucru despre opera lui TiberiuFazakas. Tenacitatea cu care artistul exploatează terenul arid al

geometriei, transformând-o în teren al artei, f ăcând din figurigeometrice instrumente ale vibraţiei corzilor sufletului şi ale



Cioburi de vitraliu

59

încântării ochiului, ne relevă nu numai un mare artist, dar în primul rând un asiduu căutător de frumos în banal.

Tiberiu Fazakas face o adevărată magie cu lucruri comune,el ridică banalul la rang de extraordinar. Dintotdeauna simetria

a fost o metodă de abordare a esteticului, de încadrare şi judecare a acestuia, dar Tiberiu Fazakas face ceva mai mult. Eltransformă simetria într-o metodă de exprimare artistică, practic face din simetrie o artă în sine. Apoi, prin intermediulumbrelor şi degradeurilor, creează o mirifică lume virtuală, caun joc al demiurgilor pe mirifica tablă de şah a eternităţii, ca omagie a spaţialităţii mono sau bicrome, mai rar policrome.

In faţa tablourilor lui Tiberiu Fazakas am mereu senzaţia că am evadat într-o lume virtuală, cu încă peri şi culoare rectiliniisau curbe ca nişte alei spaţiale ale viitorului, ca un cosmodromal imaginaţiei umane de pe care îşi iau zborul astronaveleemoţiilor ineditului cu care artistul ne copleşeşte.

Mă bucur că am această ocazie aniversar ă să-i mulţumesclui Tiberiu Fazakas că există şi mai ales pentru că există înmediul cultural hunedorean şi cred că sunt în asentimentul dvs.

să-i ur ăm toate cele bune şi mulţi ani în slujba artei plasticehunedorene. 10.04.2001

GEOMETRIA EMOŢIONALĂ Tiberiu FAZAKAS la 60 de ani

S-au scurs veacuri de când Euclid, prinal său celebru al V-lea postulat, creageometria euclidiană, o superbă abstractizare a realităţii formelor înconjur ătoare. Mai târziu Bolyai şiLobacevski, fiecare separat, înscânteietorul joc al minţii, şi-au permis să contrazică celebrul postulat, eliberândastfel din lanţurile vechii geometrii, una

mai amplă, geometria neeuclidiană, o altă abstractizare a

realităţii universului curb, la fel de fermecătoare pentru ceiavizaţi.



Ion Urda

60

Dar iată că, f ăr ă a contrazice nici una din cele două geometrii, clasice de acum, un artist, şi acela este TiberiuFazakas, pe care-l sărbătorim în avanpremier ă cu această expoziţie pentru împlinirea a şase decenii de viaţă, pune bazele

unei alte geometrii.Speculând la maximum

noţiunea de formă geometrică,artistul nostru, TiberiuFazakas, reuşeşte să neintroducă într-o mirifică lumegeometrică, dar, spre deosebirede precursorii săi, geometria saeste una de factur ă emoţională,este o geometrie a volutelor sufletului uman în zborul săuspre împlinire.

La o primă vedere op-art-urile lui Tiberiu Fazakas, datorită rigurozităţii geometrice, par a fi extrase din lumea tehnicii. Dar cea mai simplă aprofundare scoate la iveală o lume complexă,

în care poţi găsi, în stilizate clepsidre, tema inexorabilei treceria timpului, în volutele curbelor care se ating tandru sau seîntrepătrund pătimaş, simbolul suavei îmbr ăţişări sau a rodniceiîmpreunări, ba chiar şi superbe peisaje mirific stilizate în linii,arcade şi volute.

Se spune că muzica luiBach are ceva din precizia unuiordinator în ceea ce priveşteansamblul componistic. În sensadmirativ exprim acelaşi lucrudespre opera lui TiberiuFazakas. Tenacitatea cu careartistul explorează terenul aridal geometriei, transformând-oîn teren al emoţiilor, f ăcând



Cioburi de vitraliu

61

din figuri geometrice instrumente ale vibraţiilor corzilor sufletului şi ale încântării ochiului, ne relevă nu numai un mareartist, dar în primul rând un căutător de frumos în banal.

Tiberiu Fazakas face o adevărată magie cu lucruri comune,

el ridică banalul la rang de extraordinar., transformândgeometria într-o metodă de exprimare artistică, practictransformând-o într-o artă în sine. Prin intermediul umbrelor şidegradeurilor creează o mirifică lume virtuală, ca un jocdemiurgic pe mirifica tablă de şah a eternităţii, ca o magie aspaţialităţii mono sau bicrome, mai rar policrome.

În faţa op-art-urilor lui Tiberiu Fazakas am mereu senzaţiacă am evadat într-o lume virtuală, cu încă peri sau coridoarerectilinii sau curbe, ca nişte alei spaţiale ale viitorului, ca uncosmodrom al imaginaţiei umane de pe care îşi iau zborul

astronavele emoţiilor ineditului cu careartistul ne copleşeşte.

Pe lângă op-art-uri,unde Tiberiu Fazakas

este un adevăratvr ă jitor, acesta sedovedeşte un graficiande for ţă, un portretist

ale cărui formidabile resurse se regăsesc în pleiada de portreteale unei mulţimi de personalităţi literare, artistice şi ştiinţifice,române şi maghiare, alături de o galerie de personaje care, de-alungul istoriei, şi-au legat numele şi destinul de CastelulCorvinilor.

Remarcabilă este, de asemenea, galeria de pasteluri şiacuarele pe care Tiberiu Fazakas le-a creat de-a lungultimpului, dovedind, dacă mai era cazul, că este un artist plasticcomplex şi complet.

Adăugând, la toate meritele sale artistice, şi pe cele aledificilei, dar pline de satisfacţii, profesii de dascăl, unde

Tiberiu Fazakas, de-a lungul anilor, a promovat numeroasetalente dintre elevii săi, cu care a obţinut numeroase premii la



Ion Urda

62

diferite concursuri, avem imaginea completă a omului pe care,la împlinirea celei de-a 60-a rodnice toamne, îl sărbătorim prinvernisarea acestei elegante expoziţii.

Mai adaug, în calitate de consilier judeţean, şi salutul,

felicitările şi aprecierea colegilor mei din Consiliul JudeţeanHunedoara. Dumnezeu să-ţi dea sănătate şi multă putere decreaţie, dragă Tibi! La mulţi ani!

EXPO 4H – DEVA EXPOZI Ţ IE

Deschizi o u şă şi te-mpresoar ă

deodat ă numai ferestre;

Prive şti uluit cum fiecare fereastr ă

ţ i-oglinde şte sufletul mereu altfel :

acolo e cerul,

dincolo iarba, copacii,oamenii încrusta ţ iîn amintire …

Undeva, într-un spa ţ iutranscendental

vezi un sclav trudind lâng ă curcubeu

tot încercând să -i amestececulorile,

smulgând, ici-colo,câte-o pat ă

de iubire şi a şternând-o pe inimi.

Mâinile lui cl ă descr ă bd ă toare

izvoarele metaforelor care mai târziu



Cioburi de vitraliu

63

se fac torente şi râuri şi fluvii curgând,

nă valnice, printre nop ţ i şi triste ţ i.

Abia într-un târziu frumoasa vr ă jitoare nocturnă

şi-a şterne argintul viu peste toate culorile sale

iar ferestrele î şi trag,una câte una,

obloanele. Doar el, robul luminii,

caut ă mereuiezerul fermecat unde

se na şte curcubeul…

Stimaţi iubitori ai artelor plastice,Am simţit nevoia de a deschide cele câteva cuvinte pe care

le voi rosti astăzi în faţa dvs. prin acest poem scris cândva

pentru unul dintre artiştii plastici ce astăzi expun în această superbă galerie tocmai pentru faptul că, ori de câte ori se maivernisează câte o expoziţie de artă plastică, am senzaţia că, dinnou, dinspre fiecare creator, se deschid către lume o sumedeniede ferestre magice prin care sufletele încep să comunice şi, pentru scurt timp, asupra comunităţii se revarsă o vibraţiesecretă şi un sentiment de înălţare.

Acum, la deschiderea expoziţiei, ar fi o impietate să remarc

pe careva dintre cei 4 creatori şi cu totul nepotrivit să înşir pomelnice despre realizările lor tocmai pentru că ei se prezintă prin ceea ce expun. Dar este necesar să subliniez faptul că înfaţa dvs. expun 4 dintre cei mai importanţi exponenţi ai artei plastice de sorginte hunedoreană, formaţi şi consacraţi prinintermediul unei mişcări tradiţionale de artă plastică locală,Cercul de artă plastică al Hunedoarei şi Tabăra de creaţie de laCinciş, care, din păcate, sunt pe punctul de a deveni istoriedatorită unor mişcări seismice de natur ă elitisto-tupeistă cecutremur ă din temelii întreaga mişcare culturală hunedoreană.



Ion Urda

64

Cei 4 artişti plastici ce expun astăzi o parte din creaţiile lor reprezintă cu brio nesecatul izvor de talente artistice de careHunedoara n-a dus lipsă niciodată. Ar fi o impietate să-i aşez învreo anume ordine valorică, pentru că, în această unitate în

diversitatea creaţiei, fiecare dintre ei îşi are valoarea proprie,incomparabilă cu a colegului, şi mă mulţumesc să apelez laimpar ţialitatea alfabetului pentru a spune despre fiecare câtevacuvinte.

Tiberiu BALAZS – Şi-a început cariera de artist casculptor, dar a simţit nevoia de intra cu toate for ţele în pictur ă.Despre faptul că a f ăcut-o cu succes e inutil să mai afirm, o

spun toate rezultatele obţinute de-a lungul anilor în ţar ă şi înstr ăinătate (de curând a obţinut „Primo premio assolutto” al prestigioasei Academii culturale IL CONVIVIO din Sicilia -Italia), iar includerea sa în Dicţionarul personalităţilor hunedorene al d-nei Maria Razba şi admiterea sa ca membru alUniunii Artiştilor Plastici sunt primii paşi spre consacrarea uneicelebrităţi mai mult decât locale.

„Stilul Balazs” mi se parefoarte legat de evoluţia sa caartist plastic. Trecerea de lasecure şi daltă la penel poartă clar marca primei îndeletniciri.Tuşele sale au ceva din violenţaloviturii de secure, contururile auo anume asprime de aşchie

smulsă din piatr ă iar ansamblurile coloristice au cevadin r ă bufnirea unei explozii.

În tablourile lui TiberiuBalazs culoarea e cea care

subjugă forma, tonalităţile, combinaţiile de culori şicompoziţiile de ansamblu aduc acestora un farmec aparte,induc in privitor o emoţie indirectă mai greu explicabilă pentrucă Tiberiu Balazs nu pune frumosul pe tavă. El îl strecoar ă



Cioburi de vitraliu

65

neobservat în suflete. Tablourile sale sunt sugestii ale unuifrumos de fond, interior.

Tiberiu Balazs realizează un paradox: într-o artă în carefundamentul exprimării este forma, el realizează frumosul prin

profunzime, prin fond, prin ceea ce este în interiorul creaţieisale, şi asta, f ăr ă îndoială, graţie zestrei sale sufleteşti aparte.

Tiberiu Balazs se dovedeşte, atât ca om cât şi ca artist, unsuflet remarcabil. Arta sa izvor ăşte din respectul omului tr ăitor între oameni, negând, deliberat, orice pretenţii elitiste.

Talentul său, dublat de o solidă cultur ă plastică, i-a definitîn pictur ă un stil aparte. Sub aparenţa asprimii contururilor şiviolenţei tuşelor transpare emoţia compoziţiei şi vraja culorii caşi cum ne-ar sugera să nu judecăm lumea după aparenţe, să-icăutăm frumuseţea interioar ă.

Tiberiu FAZAKAS - Pentru mediul hunedorean al artei plastice Tiberiu Fazakas a fost, este şi va r ămâne prototipuldascălului, al celui care a sprijinit penelul oricăruia dintre ceice au îndr ăznit să-l ia în mână, căruia aproape fiecare dintre cei

care formează pleiada de creatori de artă plastică dinHunedoara au cel puţin un motiv de a-i mulţumi. Cu modestia-i binecunoscută, f ăr ă a ieşi la rampă cerând aplauze, TiberiuFazakas a impulsionat discret, ca un spirit protector, mareamajoritate, dacă nu chiar pe toţi cei care în momentul de faţă

constituie numecunoscute, recunoscuteşi apreciate în

Hunedoara, în judeţ, înţar ă şi chiar peste hotareca şi creatori de artă plastică.

După atâţia ani încare Tiberiu Fazakas a

r ămas fidel op-art -ului, domeniu destul de arid în ceea ce priveşte posibilităţile de exprimare (forme geometrice, umbreşi degradeuri, toate încadrate într-o simetrie obsedantă), estegreu să nu r ămâi uimit în faţa imaginaţiei sale debordante.



Ion Urda

66

Se spune că muzica lui Bach are ceva din precizia unuiordinator în ceea ce priveşte ansamblul componistic. In sensadmirativ afirm acelaşi lucru despre op-art -ul lui TiberiuFazakas. Tenacitatea cu care artistul exploatează terenul arid al

geometriei, transformând-o în teren al artei, f ăcând din figurigeometrice instrumente ale vibraţiei corzilor sufletului şi aleîncântării ochiului, ne relevă nu numai un mare artist, dar în primul rând un asiduu căutător de frumos în banal.

Din păcate lipsa de spaţiu nu i-a dat posibilitatea artistuluisă se desf ăşoare si în acest domeniu al activităţii sale, venindcu lucr ări mai noi prin care demonstrează că este un graficiande excepţie precum şi un deosebit de sensibil creator de pasteluri. Făr ă să comentez aceste lucr ări, vă las pe dvs. să constataţi cât farmec pot degaja creaţiile sale. Şi, să nu uit unlucru: ca şi Tiberiu Balazs, urmare promovării neobosite decătre micuţa (ca tiraj), dar foarte bine cotata revistă de literatur ă şi artă PROVINCIA CORVINA, şi Tiberiu Fazakas a obţinut,din partea Academiei culturale IL CONVIVIO din Sicilia – Italia, distincţia „Ricognoscimento speciale”.

Dan Vifor PICHIU – Un spirit de explorator prinexcelenţă, unul dintre marii animatori ai mişcării plasticehunedorene, în ultima vreme s-a cantonat în domeniul artei picturale. Spirit deosebit de curios şi fecund, Dan Vifor Pichiua câştigat mult din tot ce a reuşit să acumuleze datorită uneiambiţii şi perseverenţe ieşite din comun, reuşind să probeze prin fapte zicala despre reuşita care este reprezentată

propor ţional de 1% talent şi 99% trudă. Experimentele sale picturale l-au consacrat, de-a lungul timpului, la o seamă deexpoziţii naţionale, precum şi cu calitatea de membru alUniunii Artiştilor Plastici.

Pentru Hunedoara Dan Vifor Pichiu va r ămâne peste anideosebitul animator al Cercului de Artă Plastică şi al Tabereide Creaţie Cinciş, care a dat Hunedoarei o pleiadă impresionantă de artişti plastici ce au ucenicit şi s-au consacratulterior prin intermediul acesteia.



Cioburi de vitraliu

6

Radu RO Ş IAN – Ultimul, dar nu cel din urmă între cei 4 artişticare expun astăzi, este unul din lupiisinguratici, intrat mai târziu, dar cu

multă for ţă, în peisajul artei plasticehunedorene. Grafician de excepţie,cu numele pe coperta multor căr ţi pe care le-a binecuvântat cu lucr ărigrafice de o originalitate şi profunzime ieşite din comun, RaduRoşian se plasează undeva la limitadintre grafică şi pictur ă, dovedind ooriginalitate incitantă şi tulbur ătoareîn fiecare din lucr ările sale. Lucr ările lui Radu Roşian tr ădează un artist cu o imaginaţie ieşită din comun, secondat de o puterede transfigurare imensă. Deşi absolut reală, ambianţa lucr ărilor sale duce privitorul într-o lume oarecum fantasmagorică, dar pecare nu o poţi rupe de firescul cotidian. Compoziţiile sale, în bună parte combinaţii, paradoxal, extrem de reuşite, între

grotesc şi sublim, dovedesc un artistextrem de complet ca viziune, iar maniera de execuţie, un desăvâr şitmeseriaş.

Să-mi fie iertată săr ăcia demijloace de expresie în cele expuse până aici într-un domeniu cu care eunu am decât legături sentimentale,dar, în final, vreau să-mi manifest bucuria pentru evenimentul deastăzi, eveniment care marchează unadevărat schimb cultural între celedouă capitale ale judeţului, cea de

suflet şi onomastică – Hunedoara şi cea oficială – Deva. Fie caaceste schimburi să devină un fapt cotidian, spre câştigul artei

şi culturii întregului judeţ.

7



Cioburi de vitraliu

69

MUNTELE – MISTERIOSULCATALIZATOR AL CREAŢIEI

Cuvinte rostite la expozi ţ ia plastică tematică pentru Anul Interna ţ ional al Muntelui, 2002 – Galeriile de Art ă Hunedoara

Muntele a constituit dintotdeauna undomeniu de o fascinaţie aparte iar civilizaţia umană i-a rezervat oconsideraţie ieşită din obişnuit. Să nereamintim că zeii mitologiei greceştisălăşuiau în muntele Olimp, că Moise aurcat pe munte ca să primească Tablele

Legii de la Dumnezeu, că Isus Cristos aurcat pe muntele Măslinilor pentru aîmplini Cuvântul şi a fi tr ădat de Iuda, iar arca lui Noe, după ce a rezistat marelui

diluviu, s-a oprit, în mod destul de ciudat, tot pe un munte – muntele Ararat.

Ovidiu Bodean vă zut de Radu Ro şian

Dar nu numai zeităţile au fost asociate muntelui. Prometeu,semizeul titan, progenitura zeu-om care a sustras focul zeilor

pentru a-l da oamenilor, a fost pedepsit de Zeus prin înlănţuireasa în munţii Caucaz, titanii (tătânii, uriaşii din mitologiaromânească) tr ăiau printre munţi şi se pare că superbul nostrumunte Retezat îşi are originile într-o dispută între doi „t ă tâni” localnici.

Coborând în realitatea mai palpabilă, vom constata că suntrari scriitorii care n-au abordat muntele în scrierile lor şi, înmare grabă îl amintesc pe Calistrat Hogaş a cărui principală creaţie literar ă de inspiraţie cinegetică este intitulată „Pedrumuri de munte”, şi pe nemuritorul Sadoveanu cunenumărate scrieri despre munte şi locuitorii săi, amintind caexemplu doar r ăs-cunoscutul roman „Baltagul”.

Mai aproape de noi, în mai fiecare zi auzim desprevictimele unei atracţii iraţionale către munte, acei inconştienţice se avântă, atraşi de „vâlvele mun ţ ilor” pe drumuri f ăr ă

întoarcere, dar şi de tenacii iubitori şi luptători cu muntele,



Ion Urda

70

alpiniştii, cei pentru care suprema năzuinţă e să simtă sub tălpistânca celor mai înalte vârfuri.

Ba chiar în viaţa noastr ă ce de toate zilele nu pot să nuobserv că sintagma cea mai utilizată pentru noţiunea de plăcere

asociată concediului de odihnă, „la munte sau la mare”, lasă 50% din plăcere muntelui.

Acestea fiind spuse, să mai adăugăm faptul că există aici printre noi oameni pentru care viaţa n-ar avea sens f ăr ă munte,şi dacă Dumnezeu ar schimba mâine toată faţa Pământului într-un şes nesfâr şit, aceştia s-ar stinge într-un dor nesfâr şit.Vorbesc aici de un Dan Vifor Pichiu, alpinist împătimit întinereţe şi, acum în pragul toamnei, învăţător în alealpinismului pentru cei mai tineri, de un Ovidiu Bodean sauCsaba Bartok, şi ei alpinişti, dar mai ales salvatori de vieţitinere şi necunoscătoare în capcanele muntelui, şi, nu în ultimulrând, un Tiberiu Balazs care-mi mărturisea, într-un moment desinceritate absolută generat de un vin bun, că nimic nu l-ar putea determina să se dezr ădăcineze, citez , „…de aici dintremun ţ ii mei”.

Am realizat această divagaţie pentru a sublinia doar în mică parte faptul că între om şi munte legătura este indisolubilă, pentru că f ăr ă munţi n-ar mai fi văi, n-ar mai fi ape curgătoareşi n-ar mai fi nimic din ceea ce viaţa asociază munţilor, iar frumuseţea sălbăticiei n-ar putea fi nici măcar imaginată . Şi cuatât mai indisolubilă este legătura dintre artist şi munte, pentrucă muntele va fi oricând sursă inepuizabilă de metafore, desunete, de grandoare, de sentimente înălţătoare la propriu şi lafigurat, de imagini ademenitoare, şocante, ameţitoare, sălbaticesau tandre. Muntele însuşi este sculptor, pictor, muzician,regizor de balet, de pantomimă, muntele îşi are propriile trupede dans, de teatru, cântăreţi dintre frunze neîntrecuţi ale căror triluri neasemuite se unesc în coruri gigantice, punctate înfundal de boncăluitul cerbilor, foşnetul frunzelor, vuietulvântului şi şopotul apelor.

Nici nu e de mirare că oamenii munţilor, prin aceastaînţelegându-i atât pe tr ăitorii în şi printre munţi, dar şi pe cei



Cioburi de vitraliu

71

care au munţii doar în inimă, au gândit şi s-au str ăduit să oficializeze un An Internaţional al Muntelui şi l-au ales pentruasta pe 2002. Şi cum ar fi putut oamenii de aleasă simţire caresunt membrii Cenaclului de Artă Plastică Hunedoara să r ămână

surzi şi orbi la aceasta? Atâta doar că nu pentru AnulInternaţional al Muntelui au creat ei ceea ce dvs. aveţi astăzi privilegiul să mângâiaţi cu privirea! Aceste tablouri mai recentcreate, alături de multe altele mai vechi şi care nu sunt aici, aufost inspirate de munte, această splendoare a naturii care seînalţă material pe verticala locului şi-l înalţă spiritual pe om peverticala spiritului, aducându-l cu un pas mai aproape dedivinitate.

Ar fi o impietate să remarc pe careva dintre creatori şi cutotul nepotrivit să înşir pomelnice. Dar trebuie remarcată str ăduinţa cu care fiecare dintre ei au încercat să-şi imprime pânzele cu sensibilitatea şi dragostea din sufletul lor, astfel că ovibraţie secretă şi un sentiment de înălţare se transmitemiraculos inimii privitorului, astfel încât putem spune că fiecare dintre creatori expun astăzi minunate „ferestre spre

suflet”.

IEŞIREA DIN ADÂNCURIConstantin ZGÂMB Ă U

Galeriile „Forma” – Deva 2002

După mul ţ i ani artistul plastic Constantin Zgâmbă u iese la rampă înGaleriile „Forma” din Deva cu o impozant ă expozi ţ ie de pictur ă şi grafică . Prin lucr ă ri de mare amploare, pe cât de greu de realizat, pe atât de greude expus în lipsa unui spa ţ iu corespunză tor, Constantin Zgâmbă u a reu şit să impresioneze un numă r destul de mare de iubitori de art ă veni ţ i laexpozi ţ ia vernisat ă în ziua de 08.04.2002.

Fire delicată, dar extrem de dificilă, artistul plasticConstantin Zgâmbău îşi înţelege menirea într-un mod extremde original. Născut cu setea de a fi lider de opinie, neavând nicio importanţă dacă aceasta e justă sau nu, Constantin Zgâmbău

acceptă cu greu în jurul său oameni pe care nu-i poateinfluenţa.



Ion Urda

72

În concepţia lui (fac precizarea că aceste opinii privitoare la„omul Constantin Zgâmbă u” sunt strict personale, fiindcorolarul concluziilor mai multor ani de „bună vecină tate” dintre noi, neîndr ăznind să-i spun „prietenie”) arta e mai mult

durere şi aproape de loc plăcere, necontând de loc caracterulopiniei publice în legătur ă cu aceasta (favorabilă saunefavorabilă), ci doar neapărata existenţă a acesteia. Iată de ceeu consider că pe blazon Constantin Zgâmbău ar trebui să-şiînscrie dictonul: „Sunt contestat, deci exist”.

Surprinde şi chiar naşte nedumeriri multitudinea de

procedee de abordare a meşteşugului pictural, de la grafica încare excelează fragmentarea şi planurile multiple, la tonurile pastelate ale acuarelelor, permiţând realizarea unor adevărate proto-geneze şi finalizând cu pictura în ulei în care culoarea şiforma sunt complementare în impunerea ideii artistului.

Deşi acest fapt poate crea aparenta impresie de

inconsecvenţă, de instabilitate, de bâjbâială, după părerea meaartistul vrea să demonstreze (şi reuşeşte) că stă pâneşte la f el de



Cioburi de vitraliu

73

bine multele tehnici picturale. Pentru Constantin Zgâmbău nucontează cu ce lucrează, importantă e suferinţa creaţiei şieliberarea de angoase din final.

Artistul r ămâne tributar experienţei sale de viaţă, căreia i-a

şi subordonat modalitatea de creaţie. El nu imaginează, eltr ăieşte şi redă, pătimeşte şi se înalţă. Probabil că în astaconstau şi motivele auto-izolării sale artistice.

Pentru Constantin Zgâmbău arta are ca izvor conflictul, elnu crede în edenica stare de beatitudine creativă, el crede doar în luptă şi în durere, pentru el creaţia este o naştere cu toatedurerile ei, dar şi cu virtuţile ei eliberatoare.

În ansamblul ei, expoziţia lui Constantin Zgâmbău pare a fio ieşire a acestuia din adâncurile tenebrelor sale, o eliberare deangoasele existenţiale, o defulare a frustr ărilor sale psihice saufizice ce i-au fost impuse (uneori şi le-a auto-impus) de-alungul vieţii sale deloc comode.

Ansamblul expoziţional are o hermeneutică aparte. Deregulă creatorul se str ăduieşte, prin actul artistic asupramateriei, să o spiritualizeze, să o transfere în domeniul

ideaticului. La Constantin Zgâmbău actul e invers,spiritualitatea decantată în el, printr-o permanentă suferinţă autoimpusă (să nu se creadă că stilul de a fi „urâcios” pe care-l promovează Constantin Zgâmbău în relaţiile cu colegii artiştinu-l „cost ă ” sufleteşte), se materializează în creaţiile sale.

Constantin Zgâmbău nu tinde spre idealuri, el tr ăieşte viaţa în

toate nimicniciile ei, refulându-şi pe şevalet acumulărilespirituale. Astfel maleficul capătă materialitate printr-o



Ion Urda

74

sexualitate violent-bolnavă, sacrul se nuanţează prin turle de biserici în viziuni de coşmar, pe geometrii de transceză întreeuclidian şi neeuclidian, între real şi absurd, realizândtransferul lăcaşului de cult de la starea de loc de meditaţie la

starea de subiect al meditaţiei, într-o apocaliptică inversare avalorilor.

În pictura lui Constantin Zgâmbău emoţia e absentă,spiritul e biciuit şi silit să simtă, să tr ăiască. Modalitateatranspunerii ideatice foloseşte o recuzită cantitativ săracă dar calitativ de o mare for ţă: cununa de spini şi crucea. Spinii sunt,

de fapt, laitmotivul expoziţiei şi, se pare, al viziunii artistuluidespre lume şi viaţă. Ei par a fi, simultan, cauza şi efectul,motorul dar şi frâna mişcării, păcatul şi exorcizarea lui. Şimerită din plin remarcată excelenta valorificare coloristică aacestei recuzite, în special prin suita de cununi de spiniabordate în nuanţe coloristice diverse, cu sugestii emoţional-interpretative a căror paletă devine extrem de largă, după cumşi crucea devine centru ipostazic semnificând: pâinea, spiritul,suferinţa, aşteptarea chinuitoare (patul suprapus din celulaînchisorii), imuabilul (stânca), iubirea (îmbr ăţişarea).

Pentru Constantin Zgâmbău transformarea e neapăratviolentă. Revoluţiile lui (chiar şi cele interioare) suntînsângerate, sunt excluse cele „de catifea”. În arta sa forma îşiare locul său, dar culoarea, nuanţa acesteia, este fundamentală.Astfel, roşul însângerat pare a predomina în tablourile sugerând

transformări, verde-galbenul sunt nuanţele putreziciunii



Cioburi de vitraliu

75

spirituale. Dar în toate tablourile asocierile formă – culoare ausemnificaţii şocante, profunde, revelatorii.

S-a vehiculat falsa idee că lucr ările lui Constantin Zgâmbăunu au conotaţii politice. Ba au, şi încă ce conotaţii!

Aşezat, nu întâmplător, între patru tablouri de un erotism bolnav-halucinant, adevărate materializări ale maleficuluiispititor, prostituant şi degradant, tabloul reprezentând Puterea(prin sceptrul şi panglica tricolor ă) în forma unei caracatiţemulti-tentaculare umanizate, înveşmântată „la patru ace”, esteo reflectare cât se poate de sugestivă a hydrei mafiote ce s-aînstă pânit în structurile statale, în mijlocul unei prostituărigenerale, sub toate formele şi la toate nivelele.

Oricum, ieşirea la rampă a lui Constantin Zgâmbău va naştediscuţii şi controverse (plăcute oricum artistului) de specialiştimai mult sau mai puţin avizaţi care, probabil, vor reuşi să-laşeze valoric pe treapta pe care o merită. Dar, indiferent decaracterul şi finalitatea acestora, această adevărată „ie şire dinadâncuri” a lui Constantin Zgâmbău reprezintă un real actcultural de anvergur ă ce sporeşte prestigiul cultural şi aşa

destul de ridicat în domeniul artelor plastice al Cetăţii Corvine. PC 23/2002

…SMULGÂND AŞCHII DE CURCUBEU…Tiberiu BALAZS

Ne reîntâlnim cu Tiberiu Balazs la onouă expoziţie personală şi cred că sunt înasentimentul dvs. să spun că e o întâlnire

plăcută. Mai pot afirma, dar de această dată cu o nuanţă metaforică, din care vă rog să excludeţi eventualele nejustificate accentede grandoare ale noţiunii, afirm, deci, că nereîntâlnim cu „fenomenul Balazs”.

Îndr ăznesc să fac această afirmaţie ca unul care-i cunoaşteîndeaproape evoluţia şi zbaterile. Când l-am cunoscut pe„artistul Balazs” , pentru că pe „omul Balazs” îl cunoscusemmai demult, atunci era sculptor şi numai întâmplător pictasecâte ceva, f ăr ă a ieşi în lume. Nici nu se putea altfel în



Ion Urda

76

condiţiile în care idolul lui TiberiuBalazs era (şi a r ămas) Brâncuşi.

Şi totuşi, alături de colegii dincercul de artă plastică, Tiberiu

Balazs a simţit nevoia de intra cutoate for ţele în pictur ă. Despre faptulcă a f ăcut-o cu succes e inutil să maiafirm, o spun toate rezultateleobţinute de-a lungul anilor în ţar ă şiîn str ăinătate, iar includerea sa înDicţionarul personalităţilor

hunedorene al d-nei Maria Razba şi admiterea sa ca membru alUniunii Artiştilor Plastici au fost primii paşi spre consacrareaunei celebrităţi mai mult decât locale.

Nu mă hazardez să afirmlucruri savante despre picturalui Tiberiu Balazs, nefiind unspecialist în domeniu, dar vreau să vă împărtăşesc cum

îi simt, cum îi înţeleg eu stilulşi pictura sa în ansamblu.

Tablourile noi prezente înaceastă expoziţie mă îndreptăţesc să afirm că Tiberiu Balazs r ămâne fidelstilului pe care şi l-a creat şi care l-a consacrat, chiar dacă, ici – colo, mai experimentează câte ceva nou.

Cât despre „stilul Balazs” pot afirma că este strâns legat deevoluţia sa ca artist plastic. Trecerea de la secure şi daltă la penel poartă clar marca primei îndeletniciri. Tuşele sale auceva din violenţa loviturii de secure, contururile au o anumeasprime de aşchie smulsă din piatr ă iar ansamblurile coloristiceau ceva din r ă bufnirea unei explozii.

În tablourile lui culoarea e cea care subjugă forma,

tonalităţile, combinaţiile de culori şi compoziţiile de ansambluaduc acestora un farmec aparte, induc în privitor o emoţie



Cioburi de vitraliu

7

indirectă, mai greu explicabilă, pentru că Tiberiu Balazs nu pune frumosul pe tavă.

Smulgând aşchii de curcubeu şi aşternându-le pe pânză, elîl strecoar ă neobservat în suflete. Tablourile sale sunt sugestii

ale unui frumos de fond, interior. El materializează un paradox:într-o artă în care fundamentul exprimării este forma, elrealizează frumosul prin profunzime, prin fond, prin ceea ceeste în interiorul creaţiei sale, şi asta, f ăr ă îndoială, graţiezestrei sale sufleteşti aparte…

Tiberiu Balazs se dovedeşte, atât ca om cât şi ca artist, unsuflet remarcabil. Arta sa izvor ăşte din respectul omului tr ăitor între oameni, negând, deliberat, orice pretenţii elitiste.

Talentul său, dublat de o solidă cultur ă plastică, i-a definitîn pictur ă un stil aparte. Sub aparenţa asprimii contururilor şiviolenţei tuşelor transpare emoţia compoziţiei şi vraja culorii caşi cum ne-ar sugera: „- Nu judeca ţ i lumea după aparen ţ e,că uta ţ i frumuse ţ ea interioar ă !”

„D A M I O R"

Dana Mihaela OPRI Ş -RUCK Simeze hunedorene estivale 2007 …Mărturisesc că (…) mă cuprinde încântarea de a

descoperi un suflet dăruit din plin cu harul formei, al culorii şial compoziţiei picturale. Şi, când spun acest lucru, nu-l spundin punctul de vedere al specialistului şcolit care analizează untablou cu rigurozitatea matematicianului ce verifică acurateţeademonstraţiei unei teoreme, eu vorbesc din punctul de vedere

al celui care analizează cu simţurile, iar simţurile mele îmidezvăluie o artistă plastică înnăscută, nu formată, o pepită deaur nativ sau un diamant natural, aşa cum l-a creat Dumnezeu.

Pe şter ă Etero en

7



Ion Urda

78

Dana Opriş abordează, cu mijloace simple, idei a căror complexitate se relevă prin minunatele asocieri dintre formă şiculoare, într-o unitate absolut naturală. Fiecare tablou estetributar unui subiect, excelent redat prin titlul tabloului, dar,

indiferent de tematica abordată, de stilul utilizat, Dana Opriş vine cu ceva surprinzător care subliniază extraordinar acestsubiect.

Pictura Danei Opriş este una de largă respiraţie, subiecteleei înglobează spaţii largi, multe dintre ele r ăsfrânteintrospectiv, şi aş remarca în mod deosebit toate creaţiile salecare abordează problematica multiplei personalităţi a actorului.

Carnaval Blestemul araonilor

Deschidere În luncă

Nu ştiu cum creează Dana Opriş, dar senzaţia mea este aunei îndelungi distilări a fiecărui tablou, iar acest lucru seîntrevede din unitatea şi echilibrul formelor şi al culorii. Şitrebuie să remarc uluitoarea putere de sinteză a unei debutanteîn a crea, prin forme deloc disonante în ambianţa tablourilor,simboluri extrem de sugestive pentru subiectul abordat.

În creaţiile Danei Opriş nu se regăsesc disonanţe. Totul parea fi natural acolo, oricât de abstractă ar fi ideea, ea se regăseşte



Cioburi de vitraliu

79

materializată în forme şi culori plăcute ochiului şi sufletului.Cred că ambianţa tablourilor Danei Opriş generează oatmosfer ă a muzicii sferelor, cu acorduri abisale şi rezonanţe lanivel cromozomial... PC 8/2007

PASTELUL – TABLOU ŞI POEZIE Expozi ţ ie comună Constantin Pilu Gaina şi Tiberiu

Fazakas – 16.07.2004Am scris cândva un poem dedicat unui

bun prieten, artist plastic coleg cu expozanţiide astăzi, şi amintesc acest lucru pentru că, azimai mult ca oricând, consider că tr ăirile într-o

asemenea ambianţă fac din pasteluri adevăratalegătur ă dintre poezie şi pictur ă. Pasteluri – acest cuvânt are o rezonan ţă aparte, induce

un fel de magie a st ă rii de contemplare cu implica ţ ii în vizual (prin culori pale şi lini ştitoare într-o natur ă paradiziacă ), înauditiv (lini şte vag tulburat ă de susur de izvoare şi ape line, deciripit de pă să ri şi clinchete de clopo ţ ei iernatici), în psihic (o

deconectare total ă , un zbor al noesicului în frumosul absolut, o stare de iubire absolut ideal ă , o împlinire în toate). Mai direct spus, rezonan ţ a cuvântului „pastel” îl conduce pe interlocutor într-o atmosfer ă foarte aproape de cea Edenică , acolo unde sufletele g ă sesc fericirea ve şnică .

Pilu Gă ină vă zut de Radu Ro şian

Dar iată că doireprezentanţi de marcă ai curentului plastic

hunedorean, distinsul profesor TiberiuFazakas, membru alUAP, şi mai puţintitratul, dar extrem desufletistul şi delicatul

pictor Constantin Găină, vin să ne demonstreze că Edenul esteîmpr ăştiat prin împrejurimile noastre hunedorene şi reuşesc cu prisosinţă acest lucru.



Ion Urda

80

Expoziţia vernisată astăzi, cred că nu întâmplător, prinasocierea unuia dintre promotorii artei plastice hunedorene cuun mai proaspăt învăţăcel, vrea să demonstreze încă odată,dacă mai era nevoie, că împlinirea artistică este tributar ă în

primul rând talentului, calităţilor sufleteşti, şi mai puţinmeşteşugului pictural, care se poate dobândi, fie în şcoli înalte,fie prin muncă şi pasiuneautodidactă.

Privind atent cele două zoneale expoziţiei, se poate remarca,din punct de vedere tehnic, unmeşteşug mai elaborat în cazulmaestrului Fazakas în comparaţiecu cel al mai tânărului plasticianConstantin Găină, dar, privindexpoziţia în ansamblu, realizezivibraţia la unison a celor doi în

faţa minunăţiilor creaţiei divine de care ţinutul Hunedoarei

beneficiază din plin.Cred că fiecare dintre cei prezenţi în această sală, la intrare,după o privire de ansamblu, v-aţi simţit transpuşi într-o altă lume decât cea curentă. Intrarea în această expoziţie de„Pasteluri hunedorene” echivalează cu cele mai sublimemomente petrecute de mulţi dintre noi în rarele excursii înnatur ă pe care ni le permitem. Încercaţi, cu sentimentul sublimal privitorului, să vă transpuneţi în sufletul artistului care aremarcat peisajele, le-a digerat în laboratorul său artisticinterior, şi să vă imaginaţi tr ăirile interioare care l-au măcinat punând fiecare dintre aceste bijutierii picturale pe pânză.

Iată de ce voi susţine mereu că arta adevărată este cea carete face să tr ăieşti şi să te simţi în comuniune cu aproapele tău,aducându-ţi sufletul mai aproape de Divinitate.

Este ceea ce astăzi cei doi artişti au reuşit din plin şi-i

felicit în egală măsur ă pe amândoi, rugându-mă la Cel de Sussă-i ajute s-o facă cât mai des.



Cioburi de vitraliu

81

NESTEMATELE CANDORII Radu Ro şian şi grafica sa de carte

Trebuie să atingi o anumită vârstă, să creşti un nepot, sau măcar să tr ăieşti în

preajma copiilor pentru a înţelege (şi niciatunci îndeajuns) complicatele meandreale logicii copiilor, mai ales ale celor devârstă preşcolar ă. Universul lor este,îndeosebi, al întrebărilor, dar, în egală măsur ă, al celor mai năstrujnicer ăspunsuri, este vârsta la care ochii minţiilor văd cele mai neobişnuite rezolvări la

toate problemele vieţii lor, şi numai cei care nu au r ă bdarea să afle, nu ştiu cât de complicată e problematica micilor muguride om. Iată de ce tentativa de a scrie căr ţi pentru copii este oîncercare de mare curaj pentru cel ce purcede la o asemenea trudă. Şi asta pentru că a te transfera, pe tine, ommatur, într-o lume guvernată de alte

legi ale logicii, de alte reguli ale joculuidecât cele din lumea reală, unde să reuşeşti să conduci un joc care, culmea,nu trebuie numai să fie acceptat şiagreat, ci trebuie să ofere şi un dram deinedit, trebuie să recunoaştem că este,totuşi, o perform

Radu Ro şian vă zut de… Radu Ro ian 2

anţă care nu stă laînd

de exigenţi critici pentru care

ese

emâna oricui.Cartea pentru copiii preşcolari trebuie să creeze, mai întâi

de toate, o lume reală pentru micul studios neştiutor în ale buchiilor, de aceea ilustraţia de carte trebuie să suplinească, încea mai mare măsur ă, acest handicap temporar al micuţului. Iar ilustratorul unor asemenea creaţii nu poate fi decât un om caresă poată pătrunde, prin formă şi culoare, în complicatul labirintal imaginaţiei acestor deosebit

nţialul îl reprezintă ineditul.



Ion Urda

82

Am realizat acest expozeu tocmai pentru că mi-au căzut înmână două căr ţi pentru copii ale scriitorului NiculaePanaitescu, “Stăncuţa” şi “Întâmplări din vacanţă”, care, şi înspecial prima, par a întru

încadrate între capodo

cumij reală pentru în careatoşa realismului.

,

dar reflectă adevărate elemente de caracterologie, personajeleilustrate au atitudini şi ţinute adecvate posturii în care se află.

ni toate condiţiile pentru a putea fi

perele genului.Modul în care scriitorul a conceput

prima povestire, a unui pui de stăncuţă salvat de un bătrân coşar sărac şi necă jit,este extrem de banal şi plauzibil, dar deosebit de încărcat emoţional prinrisipa de iubire ce transpare în fiecaregest redat în povestire. Stăncuţa, deşi nucapătă, cum este de aşteptat într-o poveste, caracteristici umane directe(vorbire), ea, martor ă la necazurile binef ăcătorului său, raţionează ca un om

şi, cu puterile ei de pasăre, îl ajută pe acesta într-un mod inedit,dar extrem de plauzibil, f ăr ă intervenţia supranaturalului. Unmotiv în plus pentru elogierea acestei creaţii, având în vedere

că ea se adresează unor pui de om care trebuie să fie aduşi,loacele de interes pentru ei, în lumeatrebuie să intre visători, dar înarmaţi cu pl

Ambele căr ţi beneficiază de oilustraţie de carte de o factur ă extrem deoriginală, a cărei valoare artistică estede cel mai înalt nivel. Graficianul căr ţii,artistul plastic Radu Roşian, face, pentru a nu ştiu câta oar ă, dovada unuiadevărat geniu al ilustratorilor de carte,atât prin acurateţea cu care îşi realizează lucr ările, cât, mai ales prin modul încare abordează subiectul ilustraţiei.Cred că micuţii studioşi vor avea adevărate revelaţii privindilustraţiile care, nu numai că transformă povestea în imagine



Sectiunea aV-a

ATITUDINI




Cioburi de vitraliu

85

NE VINDEM ETERNITATEA PE HIMERE?- medita ţ ie la semnarea Tratatului cu Ucraina (1997)

Motto:

-

Îmbracă -te în doliu, frumoasă Bucovină …(M. Eminescu)

- Bucovină , plai cu flori,unde sunt ai t ă i feciori?

- Au fost du şi în alt ă ţ ar ă dar se-ntorc la primă var ă !

(Cântec popular)

Noi, românii, ne-am născut odată cu lacrimile de sânge ale

apostolului Andrei, martirizat pe tărâmurile noastre. Şi, ca niştemucenici cu credinţă neclintită întru Domnul, stăm aici deveacuri, suferind o nedreaptă şi perpetuă martirizare. Credinţaîn Dumnezeu ne-a dat, nouă şi pământului pe care-l călcăm, puterea de a suferi, de a r ă bda şi cnut, şi înjosire, şi împilare, şitrufie grofească, şi amputări de teritorii, cu încredinţarea că dreptatea divină se va revărsa cândva şi asupra noastr ă.

Negurile veacurilor ne-au întunecat de multe ori destinul şideznădejdea ne-a cuprins nu odată, dar, de la sânul ţării s-auridicat, prin vremuri, fii demni (- O, dar e plină istoria denumele lor!) care au r ăsădit în suflete speranţa şi în vr ă jmaşirespectul faţă de naţia română. Pentru că, dacă Marile Puterirecunoşteau în 1918 Unirea cea Mare, aceasta nu a fost altcevadecât respectul ar ătat voinţei unei naţiuni hotărâte să-şicroiască destinul. Atunci România a fost Mare cu adevărat, iar

românii au ştiut să se prezinte demni în faţa istoriei şi a lumii,şi lumea i-a privit cu admiraţie.Poporul român, blând, r ă bdător, harnic şi genial nu a putut

fi niciodată gălăgios dar, cu conştiinţa valorii sale, a fost şi ar ămas modest, deşi, ori de câte ori istoria a cerut-o, a ştiut să fiesublim, iar cei ce vor contesta asta n-au decât să-şi amintească atitudinea românilor în 1968, la invadarea Cehoslovaciei, saude revolta popular ă anticeauşistă din decembrie 1989.

Şi este cu atât mai greu de înţeles cum nu pot sau nu vor să înţeleagă vr ă jmaşii acestui neam că noi suntem eterni ca şi



Ion Urda

86

pământul care ne-a plămădit şi că, oricâte încercări am îndura,scânteia divină ce ne-a fost hăr ăzită genetic ne va ajuta să reînviem mai puternici.

Ţara Românilor este un Întreg vremelnic divizat de

deşertăciunile lumii, dar liantul care leagă destinul acestuineam, limba şi credinţa, este etern şi oricât ar încerca puterile pământene să schimbe ceea ce e scris cu slove dumnezeieşti,noi, ca şi adevărul, vom ieşi mereu la suprafaţă cumuntdelemnul cel curat. Iată de ce, pentru iluzia unei vremelnice puteri (pentru că intrarea în NATO este încă o iluzie), numerită să ne amanetăm (ca şi Iuda sufletul pentru arginţi),eternitatea României spirituale şi să trasăm noi înşine stavileîntre fraţi. Pentru că tratatul cu Ucraina, aşa cum l-au parafatunii, va fi peste vreme pecetea ruşinii unui alt Cain, modern,care-şi ucide fratele într-un mod mai sofisticat, lăsându-l înghearele str ăinilor. Meditează, popor român, şi r ăspundeţi ţieînsuţi:

- Merită să ne vindem eternitatea pe himere?

COLECŢIONARUL DE SUFLETE- alocu ţ iune rostit ă la Biblioteca jude ţ eană Devacu ocazia Zilei Bibliotecarului (2006)

V ă zând că omul s-a apucat să - şi încrusteze în piatr ă ,

sub diferite forme, sufletul,Creatorul,

după ce a cugetat mult,a mai zidit o gr ă dină .

A a şezat în ea un arhanghel şi i-a zis: - St ă pâne şte tu gr ă dina aceasta!

Adună în ea toate sufleteleîncrustate în piatr ă de oameni,

a şează -le unele lâng ă altele,caut ă bine în ele, îngrije şte-le

şi vezi să rodească . Dar, ai grijă , sufletele oamenilor



Cioburi de vitraliu

8

trebuie să se întoarcă la ei! Ia-le, deci, semin ţ ele,

seamă nă -le în cele patru ză ri şi veghează :

ele prind r ă d ă cinidoar pe ogorul altor suflete!

Ş i a ostenit arhanghelul, zi şi noapte, să îndeplinească porunca.

Dar oamenii aveau ogoarele sufletelor nă pă dite de neghină şi bă l ă rii

iar arhanghelul devenea,în fiecare zi, tot mai trist.

Până într-o zi când,la urechea arhanghelului,

ca un clinchet de clopo ţ el,a ajuns rug ă ciunea unui copil:

„Înger- îngera şul meu… ”….

Ş i peste lume s-a deschis iar ăşi curcubeul…

Ni se întâmplă uneori, când, cu sufletul r ătăcind prinneasemuitele lumi deschise de paginile vreunei căr ţi, gândulneastâmpărat să devină brusc pragmatic şi să se întrebe cuidatorează această neasemuită delectare, şi, vrând-nevrând, să-ţiîntorci cugetul către cel care, în nopţi târzii, a trudit pe ogorulcreaţiei şi a dat la lumină str ălucitoarea perlă pe care tu,cititorul, ţi-o vei adăuga, triumf ător, la diadema, mai săracă sau

mai bogată, a spiritului.Rareori remarcăm, însă, risipa de suflet pe care o facecreatorul unei căr ţi, fie ea proză sau versuri, sau chiar aridelecăr ţi tehnice, atunci când pune pe hârtie fiecare frază saucapitol. Nu întâmplător marii creatori se recunosc după simplefragmente, tocmai pentru că, pe orice text, risipa de suflet îşi pune amprenta ca un cod genetic irepetabil.

Iată de ce operele de artă sau căr ţile unui scriitor pot ficonsiderate drept sufletul acestuia multiplicat şi întrupat altfelîn fiecare dintre ele, adevărate borne sau monumente pentru

7



Ion Urda

88

eternitate.Luaţi de talazul vremurilor, nu e de mirare că uităm să ne

gândim că există nişte oameni care şi-au dedicat o viaţă uneiîndeletniciri deloc simple în tumultul vieţii tot mai agitate pe

care o tr ăim, o specie rar ă de oameni care şi-au f ăcut un crezdin a colecţiona suflete. Căci, dintre atâtea comparaţii pe carele-am căutat, pentru breasla bibliotecarilor sintagma"colecţionari de suflete", deşi poate puţin săracă în spirit, amgăsit-o cea mai potrivită.

Puţini dintre noi s-au gândit poate, vreodată, la muncaacestor oameni, adevărate receptoare ale spiritualităţii umane,la rolul relativ ingrat de filtru în calea şuvoiului ce trebuiecur ăţit pentru a putea fi spiritualitate, precum şi la str ăduinţalor de a iradia această spiritualitate în cugetele tuturor.

Bibliotecarul este asemenea acelui arhanghel care are înadministrare Gr ădinile Edenului. El ia, ca pe un r ăsad, plăsmuirea Creatorului, o aşează cu mare osârdie în pământulroditor al cugetului, îl udă şi sapă cu grija părintelui, avândgrijă să crească şi să-şi împr ăştie sămânţa în marea gr ădină a

lumii, veghind cu ochiul ager ca neghina să nu strice ogorulminţii şi rodul curat să ajungă, hrană de spirit, la toată suflarea.Cu devotamentul specific pasionaţilor, „colecţionarii de

suflete” caută, găsesc, preiau, sortează şi cataloghează valorilespiritului uman, dar, departe de orice idee de egoism care să pună sub oboroc valorile, ei caută mereu şi găsesc noi metodede scoatere la lumină, de promovare a acestora.

Percepuţi de marea masă drept nişte însinguraţi r ătăciţi printre rafturi pr ăfuite de vreme, colecţionarii noştri sunt, înfapt, nişte fini psihologi, în măsur ă să cântărească, dintr-un banal schimb de replici, profilul spiritual al cititorului şi să-lîndrume exact spre genul dorit.

Şi să nu uităm că, alături de dascăli, bibliotecarii cu har aumari merite în formarea profilurilor de viaţă al copiilor noştri, pentru că setea de carte nu se dobândeşte numai prin lecturile

suplimentare obligatorii, ci şi printr-o atentă îndrumare şiatragere către carte a sufleţelelor de-o şchioapă care abia au



Cioburi de vitraliu

89

deprins tainele alfabetului.În marele Ocean al spiritualităţii universale, colecţionarii

noştri sunt acele aparent neînsemnate călăuze, dar, în goananoastr ă după cele zilnice, cine are vreme să observe cum, cu

r ădăcinile adânc înfipte în ogorul fecund al creativităţii umane,ce monumente de cultur ă şi spiritualitate devin unii dintre ei.

Tr ăim azi o zi care ar trebui percepută ca o mare sărbătoarea spiritului, pentru că, în contextul afluxului creaţiei, trebuie să fi tu însuţi creator pentru a putea fi un astfel de colecţionar. Şi bibliotecarii sunt, prin munca lor, adevăraţi ziditori ai culturiiuniversale.

La mulţi ani şi Dumnezeu să vă încununeze str ădaniile cusuprema distincţie a satisfacţiei şi împlinirii!

O PRIVIRE CRITICĂ ASUPRA UNOR CONCEPŢIIDE ACTUALITATE PRIVIND IMPORTANŢA UNIRIIPRINCIPATELOR ROMÂNE

- alocu ţ iune la aniversarea Zilei Unirii – 24 ianuarie 1999,la întrunirea organizat ă de Casa de Cultur ă Hunedoara

Sărbătoarea de 24 Ianuarie marchează şi cinsteştemomentul de extremă importanţă în destinul poporului român,respectiv momentul începerii constituirii statului naţional unitar român, moment visat de-a lungul veacurilor de către toţiurmaşii dacilor ce fuseser ă despăr ţiţi de furtunile vremurilor înmai multe provincii istorice şi f ăr ă de care noi, astăzi, nu ne-am putea numi români. Şi, doamne, câţi dintre dragii noştri vecini

şi nu numai, nu doresc din toate puterile acest lucru, indiferentde masca pe care o arborează.Această odisee a întregirii între graniţele fireşti, dictate de

limba şi cultura comună, a statului naţional unitar român, s-aîncheiat mult mai târziu, odată cu venirea la patria mamă aTransilvaniei, Basarabiei şi Bucovinei, dar alte furtuni alevremurilor au f ăcut ca trupul întregit al ţării să fie din nousfârtecat de balaurii istoriei.

Ce-a mai r ămas este ceea ce avem de la ultimul r ăzboiîncoace: o Românie departe de graniţele ei fireşti, ai căror fii i-



Ion Urda

90

au fost smulşi de la piept şi aruncaţi „în Siberii de ghea ţă ”, oRomânie care, ca orice mamă, tânjeşte după trupul smuls dintrupul său, chiar dacă ingraţii copii, duşi de nas cu îmbătătoareiluzii, îi întorc uneori spatele.

Ideea şi necesitatea statului naţional unitar a fost şi este orealitate incontestabilă în cazul românilor la care unitatea delimbă, religie şi cultur ă de-a lungul veacurilor a fost şi a r ămaso stare de fapt, în ciuda tuturor încercărilor de a o distruge acelor care vremelnic au condus destinele unora dintre provinciile româneşti şi a cozilor de topor care, atunci, dar şi înzilele noastre, din interes sau inconştienţă, le-au ţinut isonul.

Încă de la înfiinţare dezideratul major al PartiduluiRomânia Mare este chiar cel exprimat prin numele său: oRomânie Mare, în graniţele ei fireşti, care să-i reunească lasânul aceleiaşi mame pe toţi fii vremelnic r ătăciţi în negurileistoriei. Atâta doar că noi suntem conştienţi că acest lucru nu se poate face decât într-o Românie puternică, bogată şi prosper ă, pentru că suma a două săr ăcii tot săr ăcie r ămâne, iar uneiRomânii în cârje nu-i mai trebuie încă un sac în spate.

Iată de ce azi, când aniversăm primul pas spre statulnaţional unitar român, ne manifestăm indignarea şi respingemcu repulsie orice încercare, indiferent cât de abil ar fi eamascată sau oricâte intenţii onorabile ar susţine-o, oriceîncercare, repet, de atingere a caracterului naţional unitar alstatului român prin tot felul de proiecte, memorii, etc. care audrept ţel încercări de federalizare. Şi ne justificăm fermitatea printr-o lungă listă de argumente ce ţin de istoria noastr ă şi despecificul nostru ca popor, f ăr ă nici o intenţie de a le expuneaici, dar care li se vor revela celor care, trecând peste bariereledestul de artificiale ale partizanatului politic, vor aprofundadoctrina naţională, care nu-i a noastr ă, ci a înaintaşilor noştri.

Pentru dvs., cei care aveţi amabilitatea de a mă asculta,vreau doar să vă argumentez simplu că, oricât de naivi ar fi şioricâte intenţii bune ar avea cei ce cred în asemenea soluţie,

îmi permit să-i citez pe alţii spunând :„ – Ş i drumul spre iad e pavat cu bune inten ţ ii !”



Cioburi de vitraliu

91

ZIUA MONDIALĂ A EDUCATORULUI

- alocu ţ iune la Adunarea ce a marcat Ziua Mondial ă a Educatorului la Casa de Cultur ă Hunedoara în data de 04.10.2002

Mult stimate şi distinse personalităţiale sistemului educaţional hunedorean,Invitaţia lansată către reprezentanţii formaţiunii noastre

politice de a participa la marcarea Zilei Mondiale aEducatorului ne onorează atât pe noi, cei invitaţi, cât şi pe ceicare au formulat această invitaţie şi, aducând mulţumirilenoastre organizatorilor, prezentăm de la această tribună salutulrespectuos şi preţuirea pe care Partidul România Mare le

adresează, atât la modul doctrinar, cât şi în realitatea cotidiană,acestei nobile caste a educatorilor, a celor ce plămădescspiritual viitorul naţiunii noastre în rândul celorlalte naţiuni alelumii.

Doctrina noastr ă naţională apreciază că spiritul tinereigeneraţii trebuie modelat în Cultul Patriei, în promovareavalorilor naţionale, în formarea caracterelor şi personalităţilor în spiritul cinstei şi al muncii, în respectul pentru valorileuniversale, pentru creaţiile altor popoare, într-o integraresănătoasă a valorilor româneşti între cele universale.

Punând la mare preţ munca acelora care trebuie să formezespiritual o nouă generaţie românească sănătoasă, cu concepţiimoderne despre lume şi viaţă, dar cu r ădăcinile adânc înfipte înspiritualitatea spaţiului ce i-a dat viaţă, doctrina noastr ă neinspir ă o atitudine extrem de intransigentă la adresa oricăror

intenţii de mutilare a spiritului noii generaţii, de insuflare aunor modele de comportament total str ăine valorilor spirituale păstrate genetic prin veacuri de poporul român, valori care şi-au dovedit viabilitatea şi importanţa prin însuşi faptul că noiîncă mai existăm ca naţiune în pofida tuturor vitregiilor carene-au cutreierat istoria în această r ăscruce de vânturi a lumiicare este spaţiul românesc.

Nutrim convingerea că, aliniindu-se Zilei Mondiale aEducatorului, nobila castă a celor ce modelează spiritual nouageneraţie românească va găsi căile cele mai potrivite pentru a



Ion Urda

92

se afirma ca o entitate distinctă şi de valoare între celelaltecaste similare ale naţiunilor lumii şi că nu va deveni niciodată un instrument de îndobitocire în slujba intereselor obscure aleunui internaţionalism care bântuie în zilele noastre lumea, un

internaţionalism infinit mai par şiv şi mai periculos decât cel proletar. În numele meu şi al celor pe care-i reprezint, vă mulţumesc, stimaţi EDUCATORI, şi am pus această titulatur ă cu majuscule, pentru eforturile dvs. de a modela noua generaţieromânească spre a face faţă nivelului extrem de ridicat alexigenţelor şi competiţiilor mondiale, dar nu uitaţi, ca niştegr ădinari conştiincioşi ai spiritualităţii româneşti, să udaţir ădăcinile spirituale ale copiilor noştri insuflându-le mândriaapartenenţei la o naţie str ăveche şi respectată, ale cărei valorinu-i vor putea fi contestate decât cu rea credinţă şi căreia nu ise va putea imputa decât o singur ă slă biciune incorigibilă:toleranţa excesivă la obr ăznicie.

Aşa să ne ajute Dumnezeu !

SALON HUNEDOREAN DE ARTE 2002

- alocu ţ iune la deschiderea Salonului de Zilele Hunedoarei – 2002Stimaţi hunedoreni, dragi oaspeţi,

Sunt onorat să stau în faţa dumneavoastr ă astăzi, înmomentul acesta sărbătoresc pentru municipiul nostru, ZiuaHunedoarei, atât din perspectiva omului cu oarece înclinaţiicătre actul de cultur ă, cât şi în calitate de consilier şi om politiclocal. Fac această introducere pentru a sublinia că sărbătorirea

Zilei Hunedoarei hotărâtă de Consiliul Local pentru data de 18octombrie a fiecărui an nu este aşa, un motiv să ne distr ăm pe bani publici, ci un moment prin care Hunedoara trebuie să iasă în lume. Acest „capă t de linie”, binecuvântat de Dumnezeu cu bogăţii şi frumuseţi naturale şi spirituale de excepţie, dar prostadministrat de câteva decenii încoace, poate şi trebuie să renască. Iar renaşterea sa trebuie să fie, în primul rând, unaspirituală, pentru că numai spiritualitatea este motorul binelui,

al cinstei, al omeniei, pentru că numai prin valori spiritualeomul se poate bucura de cele materiale în deplinătatea lor.



Cioburi de vitraliu

93

Iată de ce pot afirma că Hunedoara ultimilor ani faceeforturi lăudabile de a ieşi la liman, dar şi la lumină, iar faptulcă, tocmai în aceste zile sărbătoreşti pentru municipiu,Federaţia Internaţională de Popice i-a repartizat Hunedoarei

onoarea, dar şi responsabilitatea, de a găzdui Cupa Mondială laPopice – Seniori, este un semn că am ieşit din anonimat şi că Cel de Sus a început să-şi aplece privirea şi către noi. Numai că „Dumnezeu î ţ i d ă , dar în traist ă nu- ţ i bag ă ”. Această zicală demare înţelepciune ne îndeamnă la eforturi continue de promovare a unei imagini cu un grad de civilizaţie cât mairidicat pentru Hunedoara, astfel încât valorile sale reale să poată intra şi circula nestânjenite în lume. Ori momentul defaţă nu permite municipiului nostru să iasă în lume, în afaraunui bun renume că pătat prin decenii şi păstrat cu marisacrificii de Siderurgica, acest înger şi demon al cetăţii, decât, preponderent, cu valori spirituale. Şi, din fericire, acesteaexistă, iar aici nu remarc decât două fenomene care au că pătatdeja notorietate: revista de literatur ă şi artă a HunedoareiPROVINCIA CORVINA, cunoscută şi apreciată pe multe

meleaguri europene, şi aceste Galerii de Artă ale Hunedoarei încare bogata mişcare de artă plastică hunedoreană se poatedesf ăşura lejer.

Tuturor cârtitorilor, celor care contestă Hunedoarei săracematerial dar bogată spiritual să se manifeste şi să se afirme înfaţa lumii, lucru care nu se poate face altfel decât prinorganizarea de manifestări de acest gen, iar de sărbătoare şiomul sărac cheltuieşte un ban pentru a se prezenta decent,tuturor acelora care contestă nevoia întâietăţii spiritului lereaduc în minte adevărul Sfintei Scripturi: „La început a fost Cuvântul” şi că numai prin spirit ne vom putea înălţa material.

Credincioşi acestui ţel, membrii Cenaclului de Artă Plastică, mişcare locală de artă care a adus destule succeseHunedoarei pe plan naţional şi chiar internaţional, s-au str ăduit,şi chiar au reuşit, şi de această dată, să adauge ceva la zestrea

culturală a municipiului.



Grafică de

Tiberiu Fazakas



Cioburi de vitraliu

95

VALORI HUNEDORENE Eugen EVU la a 60-a aniversare – 10 sept.2004

- Drag ă eugeniule,

după cum vezi, s-au dusvremurile astrologilor

cu tichii ţ uguiatecă rora în ţ elepciunea

li se revă rsaîn bă rbi impozante…

În zilele noastre previziunile

au picioare lungi şi buze apetisante,deslu şindu-ne zilnic

cum ne vom ciocnicu arogan ţ a,

cu mojicia,cu nesim ţ irea

opulen ţ ei…

Profe ţ ii moderni – anali ştii,cu atitudini super-inteligente,

pasează ame ţ itor speran ţ ele,„stânga – centru – dreapta”,

ridicându- şi mingi la fileu şi lansând atotputernicul Zvon…

Venus intr ă în conjunc ţ iecu burta să raculuiiar Soarele, în drum spre UE,

de ru şine se-ascundedupă o vil ă de „baron local”,

delegând Lunadrept pre şedinte de BEC

pentru urnele îndr ă gostite

de guvernare…………………



Ion Urda

96

Undeva Creatorul joacă biliard

cu sferele de influen ţă construind, meticulos,

Haosul Absolut…Şi totuşi, în haosul creat de alergarea bezmetică după

că pătuiala cu orice preţ, minţi lucide au dovedit că mai sunttotuşi speranţe, câtă vreme oamenii mai ştiu să-şi cinstească valorile:

HOTĂRÂREA nr.158/16.08.2004

CONSILIUL LOCAL HUNEDOARA… În baza dispozi ţ iilor art.38, alin(2), lit,”v” şi art.46

din Legea administra ţ iei publice locale nr.215/2001, HOT Ă R ĂŞ TE:

Art.1. Confer ă titlul de CET ĂŢ EAN DE ONOARE ALMUNICIPIULUI HUNEDOARA, domnului Eugen EVU, pentruactivitatea deosebit ă şi contribu ţ ia major ă adusă ladezvoltarea vie ţ ii culturale a ora şului.----------------------------------

HOTĂRÂREA nr.85/25.08.2004

CONSILIUL JUDE Ţ EAN HUNEDOARA:….În baza cu prevederilor art.104, aliniatul (1), litera

„n” din Legea administra ţ iei publice locale nr.215/2001; În temeiul art.109 din Legea administra ţ iei publicelocale nr.215/2001,

HOT Ă R ĂŞ TE:

Art.1 Se acord ă diploma de „EXCELEN ŢĂ ” domnului Eugen EVU – scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al altor foruri de ştiin ţă , art ă şi cultur ă din ţ ar ă şi

din str ă ină tate, … pentru întreaga sa activitate desf ăşurat ă îndomeniile mai sus men ţ ionate.



Cioburi de vitraliu

9

Stimat auditoriu, dragi confraţi, doamnelor şi domnilor invitaţi,

Scriitorii sunt cei care tr ăiesc mai intens decât oamenii derând timpurile cu toate meandrele lor. Mai mult decât atât,

Eugen EVU ne-a obişnuit să-şi tr ăiască timpurile cu str ăduinţade a le influenţa, de a lăsa o amprentă benefică asupra lor, şi cum unealtascriitorului este cuvântul, el s-a str ăduitsă-l utilizeze, după caz, ca stimulent, camedicament sau ca armă.

Cineva i-a spus odată: „- Taci şi scrie- ţ i că r ţ ile!”, f ăr ă să realizeze că a

scrie înseamnă a vorbi vremurilor şi că lipsa vorbei şi suplinirea ei prin cuvântulscris nu este „t ă cere”, este doar „trecere sub t ă cere”, dar, în acelaşitimp, „intrare în nemurire”.

Sunt şi vor fi întotdeauna oameni pe care mărginireaspiritului îi va face contestatari ai valorii. „- A scris în şi pentruregimul trecut!” şuier ă ei şerpeşte, dar un scriitor trebuie să scrie ca să poarte acest nume. Iar povara scrisului a fost, înregimul trecut, un subtil joc cu cenzura, un joc al inteligenţei şitalentului, în care nu orice maculatur ă vedea lumina tiparuluica în zilele noastre. Barierele cenzurii, în str ăduinţa de a filtraliteratura pe criterii politice, au stimulat creativitatea îndomeniul expresiei şi metaforei, conducând, mai ales în poezie,la o îmbogăţire a modalităţii de abordare şi ascundere sub

mantii metaforice a r ă bufnirilor spiritului.Există oameni care, asemenea copacilor, se nascînr ădăcinaţi în meleagurile care le-au dat viaţă şi, oricâtefurtuni, ar şiţe sau geruri trebuie să înfrunte, r ămân acolocontinuându-şi menirea, şi cu timpul, se transformă în arborimăreţi pe marginea drumului, la umbra cărora găsesc loc de popas şi de îmbărbătare mulţi trecători, iar din roadele lor senasc la început pâlcuri, apoi păduri falnice.

Eugen EVU este unul dintre aceştia. Născut pe plaiurileacestei zone mustind de spiritualitatea str ămoşilor daci, eu-

7



Ion Urda

98

geniul nostru, spre deosebire de alţi confraţi ai săi în alescrisului, în faţa valorii cărora mă voi înclina întotdeauna cu profund respect, este caracterizat de un altruism închinat cu odeosebită osârdie ideii de a propăşi cultura şi spiritualitatea

zonei în spaţiul cultural naţional şi internaţional nu doar prinelitismul propriei opere, ci prin descoperirea şi valorificareatuturor talentelor autohtone. El a debutat şi rezistat cu briovremurilor, tăcând şi scriindu-şi căr ţile. Dar şi-a f ăcut un crezşi un ţel din a r ămâne fidel pământurilor care l-au plămădit.Metaforic spus, tată i-a fost Streiul, iar mamă Hunedoara, elconştientizând, şi conştientizându-i şi pe alţii, că un copactrebuie să aibă r ădăcinile adânc înfipte undeva, şi undealtundeva decât în plaiurile str ămoşeşti.

Pentru Eugen EVU altarul închinărilor sale r ămâne această „provincie corvină ” mustind de geniu şi istorie, şi jertfa sasupremă pentru ea sunt toate tr ăirile şi „operele” sale, de lacuvântul scris şi până la „copiii” săi literari, talentele căutatecu osârdie şi scoase la lumina tiparului, alături de scoaterea dinnedreptul anonimat şi promovarea valorilor culturale ale zonei

în ţar ă şi peste hotarele ei.Bogat peste măsur ă în spiritualitate, Eugen EVU este unfilantrop de o factur ă aparte, dăruindu-i cu mărinimie spiritul şi bogăţia sufletească celor care o acceptă. De-ar fi fost bogat, eraun Mecena, aşa este un „guru” al unei adevărate şcoli decreatori având drept stindard şi patrie „Provincia Corvina”.

40 de ani de la consacrarea sa ca scriitor sunt o viaţă de om.„- Taci şi scrie- ţ i că r ţ ile!” a fost blestemul şi binecuvântareasa. Pentru că, de cele mai multe ori, tăcerea strigă mai taredecât urletul, iar tăcerea lui Eugen EVU a binecuvântatliteratura română.

La 60 de ani Eugen EVU este într-o efervescenţă creatoarevecină cu delirul. Prevăd în următorii ani încă un teanc de căr ţi.

Pentru el deja creaţia este un joc, iar el se simte „St ă pânul jocului”, precum demonstrează şi volumul aniversar lansat azi.

Numai că acest metaforic „joc” reprezintă un adevărat edificiuspiritual în care el, scriitorul – Demiurg, demolează şi clădeşte



Cioburi de vitraliu

99

metafore, generând şi conducându-şi lumea sa proprie – opera – în care noi, cititorii intr ăm sfioşi, ca-ntr-un sanctuar, în vârful picioarelor.

Să ne bucur ăm deci astăzi, alături de el, cinstindu-i sextetul

deceniilor pe care le-a arat şi le-a îmbogăţit cu creaţiinemuritoare, cinstindu-l pe el pentru toată osteneala sa de peste4 decenii de creaţie neîntreruptă, astfel încât să r ămânem cusentimentul că ne-am cinstit astfel pe noi înşine.

La mulţi ani, Excelenţa Voastr ă, Cetăţene de Onoare almunicipiului Hunedoara, dragul meu prieten Eugen EVU, şiDumnezeu să-ţi împlinească toate visele!

SOLIE CULTURALĂ - alocuţiune la deschiderea Festivalului cultural „Cicelle”

din comuna Rum, judeţul Vas – Ungaria, august 2006

Stimaţi confraţi ostenitori într-ale artei,De pe meleagurile pline de

cultur ă şi istorie ale ţinuturilor hunedorene în care şi acum mai

dăinuiesc vestigiile capitaleiSarmizegetusa a Daciei lui Decebalşi ale Ulpiei Traiana Sarmizegetusaa lui Traian, vă aducem salutulfr ăţesc al artiştilor din judeţul frateHunedoara.

Venim ca mesageri ai unui ţinutîn care, de-a lungul veacurilor, af ăcut istorie în Europa, este ţinutulcare la dat lumii pe marele Iancu deHunedoara din stirpea căruia, maitârziu s-a născut Matei Corvin,

marele rege al Ungariei. Mărturie peste timp stă, la Hunedoara,măreţul Castel al Corvinilor, în umbra căruia au crescut omulţime de valori ale tuturor naţiilor conlocuitoare, români,

maghiari, germani şi alte minorităţi.

În fa ţ a impresionanteicatedrale din Szombathely



Ion Urda

100

Dintotdeauna Hunedoara a fost un tărâm în careefervescenţa creaţiei artistice a fost un fapt cotidian, dar, îndescătuşarea de după 1989, arta hunedoreană parcă a înfloritmai mult ca oricând.

La gorunul de 1000 de ani; în stânga: Eugen Evu cite şte un poemimpresionant dedicat gorunului; în dreapta: Ion Urda şi Eugen Evu

împreună cu apreciatul scriitor maghiar Fabian Laszlo

Cu peste 10 ani în urmă, unul dintre cei mai prolifici şi maiimportanţi oameni de litere contemporani din România,

scriitorul Eugen Evu, a avut nebunia să înfiinţeze o revistă deliteratur ă şi artă de iniţiativă privată care să reflecte şi să aratelumii întregi adevărata faţă a efervescenţei creatoarehunedorene. Cu eforturi greu de imaginat, atr ăgând lângă eloameni care au ştiut să-şi pună toată priceperea, devotamentulşi puterea de muncă în slujba acesteia, revista, despre NOVAPROVINCIA CORVINA vorbesc, a ajuns la cel de-al 40-leanumăr. Câştigându-şi treptat notorietate şi bun renume întrerevistele literare din ţar ă şi din str ăinătate, ea reprezintă acumun adevărat pilon al culturii hunedorene şi un real mesager alacesteia pe multe meleaguri ale mapamondului, circulând înmediile literare din Germania, Franţa, Italia, SUA, Croaţia,Anglia, Canada.

Beneficiind, în ultima perioadă, şi de sprijinul Consiliului judeţean Hunedoara, revista noastr ă şi-a propus să participe, cu

toate resursele sale, la construirea unei reale înfr ăţiri culturaleîntre judeţele noastre, înfr ăţire pe care, din punct de vedere



Cioburi de vitraliu

101

declarativ, politic, mai marii judeţelor noastre au f ăcut-o cuceva timp în urmă.

Am beneficiat, de asemenea, începând cu peste un an înurmă, de sprijinul şi înţelegerea unei mari doamne a culturii judeţului dvs., d-na Sarolta Kapiller, care, de pe poziţia profesionistului, a ştiut să aprecieze păr ţile esenţiale ale culturii

judeţului nostru şi a fost promotoarea unor schimburi culturalede mare impact între judeţele noastre. Este unul dintre motivele pentru care, în mod public, vreau să-i mulţumesc.

În stânga: popas în parcul castelului – Casă a creatorilor (Eugen Evu, gazda Sarolta Kapiller, Ion Urda şi, în spate, Attila Doboli); în dreapta:

invita ţ ii scritorului Fabian Laszlo la casa sa de vacan ţă din Rum

Aceleaşi mulţumiri şi pentru distinsul Preşedinte alAdunării Generale a judeţului Vas, fin cunoscător în aleculturii, d-l Peter Marko, pe care îmi iau libertatea să-l numescun adevărat prieten al judeţului Hunedoara, deci şi al meu.

Ne onorează foarte mult invitaţia de a participa laevenimentul dvs. „Zilele Culturale Cicelle” şi mă aflu în faţadvs. alături de cei mai importanţi reprezentanţi ai revistei NOVA PROVINCIA CORVINA, pe care vă rog să-mi permiteţi să-i prezint:

1. Fondatorul revistei, actualul Redactor Şef a acesteia, poet şi scriitor cu un palmares impresionant – Eugen Evu;

2. Editorul revistei, poet, scriitor, dar şi un talentat

interpret de chitar ă clasică – Nicolae Szekely;



Ion Urda

102

3. Patronul tipografiei ce realizează revista şi, nu de puţineori, din dragoste faţă de artă, sponsorul acesteia – AttilaDoboly.

Cât despre mine, Ion Urda, sunt cel care duce în spate toate

grijile administrative ale revistei, directorul acesteia şi, cu voiadvs., un pic de poet şi scriitor, fiind totodată prezent în faţa dvs.şi în calitate de Consilier Judeţean – vicepreşedintele Comisiei pentru cultur ă a judeţului şi de Preşedintele Asociaţiei cultural-umanitare şi ştiinţifice „Provincia Corvina”.

Şi pentru că, în demersurile efectuate pentru a realiza oreală înfr ăţire culturală între judeţele noastre nu am fostsinguri, vă rog să-mi permiteţi să remarc aici eforturile câtorvadintre concetăţenii dvs., oferindu-le câte o diplomă de merit şirecunoştinţa noastr ă.

Vă mulţumesc pentru atenţie!

HUNEDOARA – UN IZVOR NESECAT DE ARTĂ…- alocuţiune la lansarea Antologiilor „Inel de aur f ăr ă corb”

şi „Lumină cu aripi” – Zilele Hunedoarei 2006

Domnule Primar, stimaţi invitaţi, doamnelor şi domnilor Atotputernicul care, pe lângă

toate cele scoase din haosul primordial, l-a plămădit din ţărână pe Adam, suflând peste el duh deviaţă, este unanim denumit Creator,iar actul în sine – Actul Creaţiei.Fărâmă de Dumnezeu, chip după chipul Creatorului, omul a preluat dela acesta impulsul iscodirii cumintea şi al plămădirii viselor sale,astfel omul însuşi, pe măsuraelevării spiritului său, devine, la oscar ă propor ţională bineînţeles,

creator.

Actul creaţiei umane a împins societatea spre progres şi bunăstare. Cu cât societatea a lăsat mai liber ă calea creatorilor,



Cioburi de vitraliu

103

cu atât a progresat mai mult, iar cu cât actul creaţiei umane afost sprijinit şi încurajat de societate, aceasta a progresat mairep

estetim raţiile care vor veni.

ermanentîntr

e

fac, scot la lumină vlăstarele de mâine ale culturii româneşti.

ede.Acest adevăr a început să prindă un real contur şi în urbea

noastr ă. Drept confirmare, astăzi tr ăim sărbătoarea unor tinericare, bătând la por ţile afirmării literare, beneficiază de sprijinulPrimăriei şi Consiliului Local în a ieşi în lume cu creaţiile lor, prin două antologii literare frumos întregite de grafica unor creatori colegi de generaţie, care vor r ămâne mărturie p

p şi exemplu de urmat pentru geneDintotdeauna Hunedoara a

fost un nesecat izvor de creatori.Pleiada de scriitori, poeţi, prozatori, artişti plastici, actori,muzicieni, oameni de ştiinţă şicultur ă, alături de neîntrecuţiiartişti în metalurgie, stă mărturieefervescenţei spirituale a acestor meleaguri. Iar această

efervescenţă, această fierbereinterioar ă, continuă şi în zilelenoastre, şi ea trebuie p

eţinută şi stimulată.Din fericire, mai există printre

noi oameni total dăruiţi actului cultural local. Alături deneobositul căutător de talente, redactorul şef al revisteiculturale “Nova Provincia Corvina”, adevărată instituţie delansare a talentelor hunedorene, de Eugen Evu vorbesc, seregăsesc o mulţime de dascăli cu har, care ştiu să-şi încurajezeelevii talentaţi şi să-i canalizeze spre actul creaţiei. Şienumerând câţiva, respectiv: prof. Marcela Herban, prof.Graţian Ordeanu, prof. Cornelia Popoiu, prof. ZenoviaDemeter, prof. Savina Popa, nu fac altceva decât să aduc unomagiu tuturor celor nenumiţi aici, dar care, prin tot ceea c



Cioburi de vitraliu

105

Aceste două antologii pe care le lansăm astăzi, antologiamare “Inel de aur f ăr ă corb” a unor talente deja lansate încrunta dispută a afirmării literare, alături de antologia mică “Lumină cu aripi” a celor mici care acum încep să se joace cu

cuvintele, reprezintă mărturia cea mai vie că “focul” Hunedoarei nu s-a stins. Şi e de datoria noastr ă, a tuturor celor care putem, cu gândul, cu îndemnul sau cu fapta, să-lmenţinem mereu viu, spre reînvierea acestei vetre istorice denestinsă cultur ă.

EDUCAŢIA, UN EFORT COMUN?- alocu ţ iune la Inspectoratul Ş colar Hunedoara

de Ziua Educatorului – 2007

Onorată asistenţă, doamnelor şi domnilor,Mărturisesc că sunt încântat, dar şi emoţionat să particip la

o dezbatere pe tema educaţiei, fie şi doar pentru faptul că sunt bunicul unui proaspăt şcolar al uneia dintre şcolile hunedorene.

Domeniul în discuţie, educaţia, este unul din domeniileextrem de sensibile ale societăţii actuale, în primul rând pentru

responsabilitatea sa asupra viitorului societăţii umane, dar şi pentru complexitatea muncii de educare şi formareresponsabilă a tinerei generaţii.

Trebuie să fie educaţia un efort comun? Şi, dacă da, cum seîmpart responsabilităţile asupra diferitelor categorii sociale cuatribuţii în domeniu? – iată două întrebări la care trebuier ăspuns. Dacă la prima r ăspunsul e simplu, da, cea de-a douatrebuie să clarifice mai multe aspecte. Principalele categorii

sociale implicate în educaţie sunt şcoala şi familia, dar, pelângă acestea se implică şi alţi factori precum instituţiileadministraţiei publice la toate nivelele, asociaţii, fundaţii şi alteONG-uri, biserica etc. Toate eforturile acestora din urmă suntcolaterale, complementare, principalii piloni ai educaţiei r ămânşcoala şi familia.

Dacă, până la vârsta şcolar ă, familia trebuie să fie, şi, în

general, este pilonul de bază în procesul educativ, odată cuintrarea în procesul de învăţământ obligatoriu, rolulcoordonator, principal, în procesul educativ trebuie să-i revină



Ion Urda

106

şcolii. Spun aceasta pentru că, în procesul de acumularedirijată, structurat pe baze ştiinţifice prin programa deînvăţământ, elevul nu trebuie să fie doar un hard-disk în care seacumulează date, el trebuie, în contextul acumulărilor din

şcoală, să devină un om întreg, cu un simţ real al valorilor, caresă se constituie într-un membru conştient al societăţii, mai întâica îndatoriri şi mai apoi şi ca drepturi cuvenite, şi nu invers.

Ori tocmai acest deziderat care mi se pare normal, logic şide bun simţ, dar care implică o imensă r ăspundere (din păcate,doar morală), am vaga impresie că nu este perceput sub această formă, în primul rând de către categoria cea mai implicată în procesul educativ, profesionalizată în acest scop, corpul profesoral.

Ştiu că voi deranja multă lume spunând că, din experienţamea de părinte şi bunic cu elev la şcoală, deci de om aflat îndirectă legătur ă cu procesul educativ din şcoală, am constatat odiminuare asimptotică spre zero a simţului responsabilităţiicadrelor didactice faţă de munca pe care o prestează, mai binezis faţă de rezultatul muncii lor. Şi, când spun asta, am în faţă

unele imagini acumulate prin timp care mi-au indus întrebăridureroase despre interesul pentru educaţia tinerei generaţii.Redau aspectele:

1. Într-o pauză, lângă poarta şcolii, dar în incintă, o elevă din clasele V- VIII ale unei şcoli hunedorene, alături de maimulţi colegi, tr ăgea cu sete din ţigar ă. Pe trotuarul paralel cugardul şcolii circula lume şi admira peisajul, mulţi clătinând adojană din cap. Nici un cadru didactic nu era prin zonă, dar,dacă ar fi fost, sunt sigur că se întorcea cu spatele. Cum e posibil aşa ceva? S-a terminat cu moda „profesorilor de serviciu” care menţineau ordinea în pauze?

2. A remarcat cineva cât de jalnice au fost, ca şi manifestărifestive, atât închiderea anului şcolar anterior, cât şi deschidereacelui curent, cu elevi şi părinţi amestecaţi de-a valma, care peunde a putut, în curtea şcolilor, într-un talmeş-balmeş

acompaniat de un vacarm îngrozitor pe care nici staţiile deamplificare nu l-au putut birui? Cum e posibil ca într-o şcoală



Cioburi de vitraliu

10

să nu mai existe nici o formă organizată de comunicare directă cu toate clasele, sub forma bătrânului „Careu”? O fi şi acestacomunist?

3. Ca să participe la unele concursuri şcolare, elevii trebuie

să plătească taxe de înscriere. Nu ştiu ce părere au cei cudiscriminarea, că tot e la modă problema, dar cei ai căror părinţi nu au, sau nu vor să plătească, dar eu cred că acei copiice ar vrea să participe, dar nu au bani, sunt un caz real dediscriminare. În plus, întrebări: cine sunt cei ce organizează aceste concursuri cu taxe, unde intr ă aceşti bani plătiţi ca taxe?

Probabil o să vă gândiţi că m-am abătut de la temadezbaterii şi bat câmpii, dar vă asigur că nu e aşa. Sunt deacord că educaţia trebuie să fie un efort comun, atâta doar că procesul educativ nu e o simplă căruţă la care trag mai mulţicai, şi dacă unul mimează doar, fac ceilalţi treaba. Educaţia eca un puzzle, dacă o piesă lipseşte, golul r ămâne, că nudegeaba spunem că îi lipsesc cei 7 ani de acasă , gol greu derecuperat. Dar dacă lipsesc cei min.10 ani de la şcoală, vă daţiseama ce handicap creează? Şi poate cineva să spună că nu e

plină societatea postdecembristă de asemenea handicapaţi? Şi acui este responsabilitatea?Iată de ce insist, în procesul educativ şcolar, elementul de

bază, calificat, este şcoala. Iar aici lucrurile nu sunt delocsimple: gata, derulăm programa şcolar ă, le băgăm ceva în capşi Dumnezeu cu mila. În acest context al programei şcolarecopilul trebuie format ca un om cu simţul echilibrului, aldreptăţii, simţul civic, simţul disciplinei, al ordinii sociale,şcoala trebuie să fie principalul factor de cristalizare a acestor calităţi sociale. Nu cred că ceea ce spun e vreo noutate pentrucineva din sistem, e greu de crezut că vreun cadru didacticcrede că şcoala se rezumă, în relaţia cu elevii, doar la orele predate în clasă! Şi sunt rari sunt părinţii care mai pot să-şiîndrume copiii pe materiile şcolare de după clasa a IV-a, necumsă suplinească o muncă care cere calificări grele.

În contextul celor subliniate mai sus, mă bucur mult că guvernele recente au început să înţeleagă că învăţământul şi

7



Ion Urda

108

cadrele sale trebuie tratate de stat cu respectul cuvenit din toate punctele de vedere.

Mai r ămâne ca şi această categorie socială de elită asocietăţii româneşti, cea a cadrelor didactice, să se trateze ea

însăşi cu respectul şi responsabilitatea cuvenite, aducând tânărageneraţie la un grad de civilizaţie compatibil cu înaltelestandarde europene, că slavă domnului, genetic suntem maiînzestraţi decât mulţi alţii.

ROMÂNUL ŞI POEZIA(pledoarie pentru crea ţ ia popular ă )

Motto: „Românul s-a nă scut poet …”

Sintagma de mai sus a ajuns să fie folosită în derâdere înultimul timp, din motive de cele mai multe ori obiective, atâtdatorită cantităţii de maculatur ă cu pretenţii literare apărută pela ciupercăria de pseudo-edituri care se-nghesuie să facă orice,numai bani să iasă, cât şi, ceea ce-i foarte grav, datorită unei pseudo-elite literare care, în datul asiduu din coate pentru a seîmpinge în faţă, ajunge la deliruri obsesive cu caracter senzualo-sexual, al căror rezultat este scârba şi şocul cititorului,

alături de o acută dezorientare în toată agoniseala sa de bunsimţ în materie de estetică.

Desigur că modalitatea de expresie artistică evoluează odată cu nivelul de acumulare al fiecărui creator, capodopereleliterare fiind, în egală măsur ă, geniu, dar şi meşteşug. Dar,oricâte meandre ar parcurge módele creaţiei literare, oricât decomplicate şi elaborate vor fi mijloacele de expresie, simplul şi

sobrul vor fi întotdeauna la temelia oricărei creaţii autentice. Nimic nu va putea egala, din punct de vedere estetic, simţireaautentică, oricât de naivă ar fi modalitatea ei de exprimare,tocmai pentru infinita ei putere de penetrare. Pe sceptici şi pecontestatarii de profesie îi conjur să-şi aplece cugetul asuprainfinitului izvor de resurse estetice şi de simţire autentică pecare-l conţin rugăciunile creştine, tocmai pentru că inocenţa şicur ăţenia sufletească au nevoie de simplitate pentru a-şi

valorifica înaltul grad de estetism.



Cioburi de vitraliu

109

Mai nou, în goana de a prelua f ăr ă discernământ tot felul demode occidentale ori exotice, uităm de unde venim şi cinesuntem, dezr ădăcinându-ne, risipindu-ne bogăţiile sufleteşti pecare încă le avem sau, pur şi simplu, îngropându-le sub

nepăsare. Şi în acest timp valorile de simţire şi dăruiresufletească înfloresc şi se vestejesc lângă noi, care „… preocupa ţ i să ne cl ă dim/ memorabile locuri de veci/ nu maiavem timp/ pentru via ţă …”.

Iată de ce consider că, pentru a o aşeza la rangul ce i secuvine în literatura română, este necesar ă promovarea liricii populare contemporane ca un model de simţire estetică nealterată şi autentică. Este cazul să nu-i uităm şi dăm creditcreatorilor populari, oameni simpli, f ăr ă şcoli înalte, dar cuharul vorbei şi al rimei, adevărate diamante, e drept, neşlefuite,dar de o certă şi mare valoare.

ÎNFR ĂŢIRE PRIN ARTĂ Expo Ro-Ge Art la Hunedoara (august 2008)

Stimaţi oaspeţi şi dragi iubitori de artă prezenţi,

E un moment important în viaţa culturală a Hunedoarei prezenţa unui grup deartişti plasticigermani care vin să expună în Galerianoastr ă de arte. Şimeritul deosebit

pentru apariţia unuiasemenea evenimentîl are poeta şi prozatoarea Ioana

Geier, pentru că ei i se datorează mijlocirea acestuia.Sunt unul dintre cei care, de-a lungul anilor furtunoşi de

după revoluţie, a sprijinit apariţia acestor Galerii de artă hunedorene, şi iată că, după mai mulţi ani acestea devin unul

dintre cele mai active mijloace de realizare a schimburilor



Ion Urda

110

culturale, nu numai la nivel naţional, dar iată, acum şi la niveleuropean.

Prezenţa unor artişti germani la Galeriile noastre de artă dovedesc, f ăr ă îndoială, că Hunedoara este un focar de cultur ă

al judeţului Hunedoara şi că acest lucru este, pe zi ce trece, totmai evident.

Sunt prezent în faţa dumneavoastr ă în calitate de preşedinteal Asociaţiei cultural-umanitare şi ştiinţifice „ProvinciaCorvina”, precum şi ca redactor coordonator al revistei deliteratur ă şi artă cu acelaşi nume, revistă pe care, cu toatevicisitudinile şi greutăţile, a ajuns în al 12-lea an da apariţieneîntreruptă. Această revistă, fondată de cunoscutul scriitor şiom de cultur ă hunedorean Eugen Evu, şi-a stabilit drept ţel promovarea culturii de sorginte hunedoreană pe toatemeridianele globului, şi, prin intermediul ei, Ioana Geier a luatcontact cu fervenţa mişcării culturale hunedorene şi a fostsprijinită să devină o scriitoare cunoscută. Probabil că, conformzicalei româneşti, „darul f ă cut se întoarce”, Ioana s-a zbătut să se revanşeze cumva faţă de hunedoreni, şi iată rezultatul.

Desigur că unmerit deosebit îl auşi edilii oraşuluinostru pentrustr ăduinţa de a figazde ospitaliere pentru distinşiinoştri oaspeţi,cărora le spun, cuaceastă ocazie uncălduros „Bine a ţ ivenit!”, şi să le urezdeplin succes, cu speranţa că vizita în Hunedoara va r ămâne însufletul lor o amintire de neuitat.

Şi dacă germanii, în cel de-al doilea r ăzboi mondial, n-au

reuşit să ne cucerească cu armele, de această dată, au venit să ne cucerească sufletele cu puterea artei, şi cred că vor reuşi.



Sectiunea aVI-a

NOTE DE LECTURÃ




Cioburi de vitraliu

113

O MICĂ BIJUTERIE CU IZ ORIENTALLucia AMARANDEI

DUPĂ FURTUNĂ Colec ţ ia revistei ORFEU,

seria POEZIE – haiku 2000Climatul cultural hunedoreaneste deosebit de fertil, faptdovedit cu prisosinţă în ultimavreme de abundenţa creatorilor de toate vârstele dar, mai ales, dintoate domeniile culturii. Şi nuorice fel de creatori. Marea lor

majoritate s-au consacrat prinambiţia, dăruirea şi perseverenţacu care au stăruit să-şi deschidă drum în lumea tot mai aglomerată

a celor ce se înghesuie să bată la por ţile diferitelor domeniicul

roit un drum destul de bine conturat înace

I fiind deja una din personalităţile haiku – uluidin

tme

turale.Dacă cineva mi-ar impune să exemplific nominal cele

susţinute mai sus, primul nume pe care l-aş pronunţa ar fi LuciaAMARANDEI. Ea şi-a găsit identificarea ca şi creator literar îndomeniul destul de misterios şi delicat al liricii cu specificnipon, iar harul, sensibilitatea şi perseverenţa cu care a fost din belşug înzestrată i-au c

st gen de literatur ă.De-a lungul ultimilor ani Lucia AMARANDEI ne-a

obişnuit cu o mulţime de premii obţinute la concursuri din ţar ă

şi str ăinătate, astfel încât premiul ORION obţinut la Slobozia pentru cel mai frumos haiku („Printre ghindele/că zute anul trecut/- prima plimbare”) nu mai surprinde pe nimeni, LuciaAMARANDE

România. Nu întâmplător ea editează o nouă plachetă trilingvă de 20

haiku – uri „După furtună” , dintre care unul („Amurg detoamnă / -iedera sângerează -n/gardul ruginit”) a obţinu

nţiunea de onoare la concursul internaţional ITOEN 2000.



Ion Urda

114

Realitatea e că, oricât ar fi de tentaţi unii creatori consacraţidin domeniile clasice ale literaturii să minimalizeze acestsegment literar, oameni de talia Luciei AMARANDEI ducdovezi despre geniul şi deschiderea culturală a naţiei române în

cele mai îndepărtate colţuri ale lumii. Iar pentru mediul literar hunedorean şi nu numai Lucia AMARANDEI este o mică bijuterie cu iz oriental în montura căreia str ălucesc – pietre

iarier ă literar ă.

şti în Hunedoara!

ŞAPTE +

eapărat de valoare) a cuvântului scris, începesă s

n care, ani de-arân

ntre noi un „culegător de talente” în

preţioase – nenumăratele premii obţinute în destul de scurta ec

- Lucia, îţi mulţumesc că exişti şi tr ăie

UNU (debuturi hunedorene)- alocu ţ iune în 14.10.2000 la Salonul de carte hunedorean

ocazionat de Ziua Hunedoarei, la debutul celor „ şapte + unu”.

Scă pată de sub strânsoarea instituţiilor dirijiste ale statuluiviaţa culturală a românilor, după firescul moment de derivă concretizat, de la caz la caz, fie prin lâncezeală, fie printr-oexplozie (şi nu n

e aşeze într-un f ăgaş de normalitate în care valoarea e cea

care primează.Într-o zi de sărbătoare cum e ziua Hunedoarei în care

firească este sărbătorirea personalităţilor care, prin munca,viaţa şi devotamentul lor, au zidit bunul nume al acesteia, estela fel de firească grija pentru aceia care mâine vor continua să dăltuiască în granitul istoriei destinul unui oraş î

dul, str ălucirea vieţii culturale şi artistice a fost pe nedreptestompată de incandescenţa şuvoaielor de oţel.

Hunedoara a avut şi are multe valori ale cuvântului scris.Ascunse în hăţişul de probleme ale existenţei zilnice precumfructele pădurii între rugi şi spini, talentele hunedoreneînfloresc neştiute şi e nevoie de un culegător cu ochi ager,miros fin şi mâini obişnuite cu sângerarea între spini pentru ale scoate la lumină. Şi dacă mulţi oameni de cultur ă semândresc cu titulatura de „culegători de folclor”, există, din

fericire pentru oraş, pri



Cioburi de vitraliu

115

per

naugurează astăzi seria şapte + unu”,

emin

ţa săracă te

ei generaţii care a venit demult, din viitor,nsă şarea de a îl recunoaşte. Ceea ce nu

pe el îl acuză …

soana arhicunoscutului om de cultur ă şi mare nobleţesufletească Eugen EVU.

La iniţiativa acestuia şi cu larga deschidere către cultur ă aPrimarului şi Consiliului local al municipiului, în programul

festivităţilor din acest an ocazionate de Ziua Hunedoarei, încadrul Salonului căr ţii hunedorene se i„ în scopul debutării editoriale cu propriile plachete a opt tineri autori hunedoreni.

Şi pentru că la debut se cuvine câte o prezentare, pe criteriide ordine alfabetică încep, regretând de a nu o avea printre noidin motive de sănătate, cu poeta Viorica BIRTA. Placheta ei

„Urletul liniştii” este mai degrabă o metafor ă impropriestructurii autoarei care debutează sub semnul poeziei d

imă notaţie, şoptită, elegiacă: „…suntem legende/ laîndemâna zeilor/ ză misli ţ i din nimic/ şi din pu ţ ină bucurie…”

Viorica BIRTA surprinde lumea ca o înlănţuire de efecte îndevenire, prin transferul substanţei sub migraţia formelor:„…departe în înserarea cuvintelor/ frunzele nasc fluturi/ în

liniştea frunzelor/ apele împletesc cor ă bii…”. Substana xtului se reumple delicat de freamătul emoţiei curate,resemnate, comunicând bucuria clipei.

Întâmplarea face ca şi cel de-al poet, Ovidiu BĂJAN, plecat temporar la muncă în Irlanda, să fie prezent printre noidoar cu această promisiune, placheta denumită simplu„Poeme”. OVIDIU BĂJAN este un poet complex, capabil de a

însufleţi, prin vibraţia unui talent năvalnic, de romantic revoltatsieşi şi lumii, atât poeme în dulce stil clasic cât şi texte de unviolent postmodernism. Principala calitate a poeziei sale estechiar tr ăirea explozivă a cuvintelor, for ţa iradiantă de acomunica. Copil teribil al unei literaturi ce eşuase în deriziuneaautocenzurii, OVIDIU BĂJAN este cel mai convingător poethunedorean al unî nu avem probabil deta



Grafică de Dan Vifor Pichiu



Cioburi de vitraliu

11

Prezent printre noi, Liviu OFILEANU cu „Algele minţii”,

o probă de posibil volum consistent, rezultat dintr-o experienţă singular ă, are, urmare unei culturi corecte a tendinţelor lirice

moderne, placheta cea mai rotundă prin construcţia sa unitar ă.El explorează zonele obscure ale subconştientului, abisalul,submersiunile lui psihanalitice extrag semnificative mostre dinmediul apelor sărate, dintre două lumi, stihială şi revelată trag

plor ăriidiv

taforice, spre un posibil liman al artei îndurerat-ate

atice regresiuni, pot

duri,nenorociţii, neştiind că au devenit chiar ei nişte ZIDURI”.

ic/însîngerat.Viaţa se încleştează cu promiscuităţile nocturne ale

coşmarelor, dar zona de refugiu este a miturilor, a iminului şi a tentaţiei pustiei, mesianismului profetic.Tragismul apăsător, structural se „salvează ” sub fulgerate

vămi me p tice.

Ziua Hunedoarei prilejuieşte şi bucuria debutului ca prozator a cunoscutului pictor hunedorean Dan – ViforPICHIU. „Râul aruncat peste umăr” este avangarda unui

volum îndelung amânat. Sigur este că autorul face de multtimp exerciţiul prozei de ambiţie, travaliu discontinuu almemoriei, retr ăirea virtuală a deja-tr ăitului-timp şi DanPICHIU poate oricând să dea un roman de for ţă. Lecţia clasică,ornată cu predilecţia unei analize minuţioase, studiate, dar şicapacitatea de a exploda imprevizibil din zonele obscure alesubconştientului impregnat de dureroase, dram

stârni în cititor reacţia unui impact elevat.

Dan PICHIU este un maestru al prozei scurte, poatesingurul care mai stă mărturie unei grupări literare hunedorenede prestigiu, „FLACĂRA” din care au ieşit DanConstantinescu, Victor Isac, Neculai Chirica, Victor Niţă, OttoStark, Iosif Lupulescu, Iv Martinovici, Carmen Demea, EugenEvu şi Ioan Evu… Marele lui prieten literar, Nicolae Balşan parcă îi spune, la cap de mileniu: „Bătrâne, măcar tu dă-le încap cu o carte, să-i scoţi din sminteala de a face zi

7



Ion Urda

118

DAN PICHIU apare cu semnul plus, însă nu în plus. Anul2001, suntem siguri, îl va inspira să recupereze, ca un veritabilalpinist ce este, traseul unei vocaţii şi de prozator.

Debutează astăzi cu placheta „Poeme” şi DAN PLEŞA, poet ludic, ştrengar, care mai degrabă îşi ascunde spiritulrevoltat decât şi-l arată. Lumea lui este una carnavalescă, unde jucării şi fiare se zbenguie de-a valma acuzând o umanitateviciată din interior, un destin minor, convulsiv, din care numai pă puşile mecanice pot comunica ceva coerent, însă şi asta princomplicitatea întunericului din săli şi din minţile amatorilor deteatru în loc de viaţă. Imaginea unei iubiri şi ea trucată are ici-

colo sclipiri de confeti, de efemeridă. Textele lui sunt jocuri decopil singur, într-o odaie obscur ă, într-o memorie ce se apăr ă de realul delirant.

Petru POIANĂ cu placheta de versuri „Din chiar ochiităi creşte deşertul” dă nucleul unui posibil volum al uneiexperienţe deja superflue, f ăr ă şansa debutului adolescent.Compensatoriu, poetul împroaşcă literalmente cuvintele în

furia unei tr ăiri debordante sufocate, eliberatoare iar invocareacartierului derizoriu, universului pauşal în care este silit să convieţuiască coparticipativ, insuportabil, îl pune în ipostazaunui cloşard al unei revoluţii mimate, căzute pe coordonataderizoriului mecanic, mimat, al disper ării şi repulsiei f ăr ă cenzur ă. Sfârtecarea şi greaţa, sentenţios şi justiţiar, se proclamă printre filtrele sparte ale unei suferinţe sterilizante.

Metafora este abruptă, impregnată de livresc, tr ădândlecturi esenţiale, superioare, asimilate şi corelateingenios/brutal, tragismul cioranian este nu sceptic, ci urlă, seapăr ă, acuză.

Petru POIANĂ, oricât se zburleşte la „lume”, nu aruncă anatema asupra ei ca o abstracţie, ci oscilează dezorientat să oidentifice ca ostilă, în chipuri şi destine derulate de viaţă înhazardul unui univers imediat.



Cioburi de vitraliu

119

„Călătorind prin ziuă către noapte” Victoria STOIANne prezintă un corolar de motive nipone, haikuuri în formulaclasică, 5-7-5 silabe, ori tanka, alteori doar pretextual numitehaikuuri, prin tentaţia exprimării predilect aforistice.

Cultivând îndelung sonetul, formele fixe de care este atrasă prin caracterul cvasi-moral al său, Victoria STOIAN reuşeştesă spună mult în cuvinte puţine. Migala, minuţia observaţieiconţin mereu un fior revelatoriu, uşor comunicabil.

Fiorul estetic se suprapune pe axiomatica intenţie, reuşindsă transpar ă sentinţe, definiţii poetice, uneori din cel maiinsignifiant peisaj. Când acest peisaj corespunde cu cel interior,fuziunea, analogia produc efecte remarcabile .

Cea de-a opta, după criterii alfabetice, debutantă cu„Potcovarul de ploi”, Ildiko ŞERBAN oscilează între proză şi poezie de mulţi ani, fiind probabil un temperamentintermediar, aflat între ingrata zonă a fascinaţiei literare şi propriile combustii suprimate dramatic. Scrierile ei suntînţesate de alegorie, de substanţă lirică nedecantată ca atare ci

inserată în fraze estompate, cu spaime şi vagi iluminări auto-terapeutice. Monologul de umbre şi amintiri greu de recuperatestetic se desf ăşoar ă inegal, într-un chinuitor travaliu derecuperare a identităţii afective, puternic însetate de real.

Cuvintele, de cretă, absorb semnificaţiile şi le amestecă într-un gri dezolant, oricâtă dorinţă de a ordona tr ăirile intensear exista. Ildiko ŞERBAN poate fi egală cu sine printr-o cartede proze scurte în care lirismul bine dozat ar adăuga ceea ce

abisalul îi smulge din fiinţa încolţită, ameninţată de himerechiriaşe între pereţii sufletului ei.

În încheiere credem că cei „ şapte + unu” autori hunedoreniau, fiecare în parte, un destin literar care trebuie for ţat să auto-sacrifice pentru a intra în orizontul de percepţie al fenomenuluiliterar de primă linie.



Ion Urda

120

UN CUPLU PENTRU ETERNITATEIv MARTINOVICI, Carmen DEMEA

ARHIVELE IUBIRII Editura Sigma Plus Deva, 2001

Str ăluminat de o „eternă auror ă ” recentul „cet ăţ ean deonoare” al Hunedoarei, scriitorul şi, mai ales, poetul IvMARTINOVICI lansează, în amurgul carierei sale, la EdituraSigma Plus din Deva, un nou volum de versuri – „Arhiveleiubirii”.

Pierderea prematur ă a ultimei sale soţii, poeta CarmenDEMEA, l-a marcat profund şi iremediabil pe maestrul IvMARTINOVICI şi acest lucru este perfect vizibil în tot ce acreat de atunci încoace. Cuplul, ce a părut multora ciudat prindestul de pronunţata diferenţă de vârstă, se pare că a fostextrem de sudat sufleteşte prin pasiunea comună pentru poeziea soţilor. Venerabilul poet şi-a transformat, încă din timpulvieţii, soţia într-o muză pe care acum, după trecerea ei întărâmurile spiritului, o ridică la rangul de zeitate.

Volumul este construit de maestru special ca un monument

funerar în memoria soţiei adorate decedate prematur. Spiritullui Carmen e omniprezent în viaţa celui r ămas, tot ce creează maestrul e subordonat acestui spirit.

Construit ca o istorie a ultimelor gânduri şi sentimente dinviaţa pământeană a cuplului, volumul este o adevărată reprezentare a evoluţiei intensităţii dramei tr ăite de maestru pre- şi post – decesul soţiei. Dar nu numai atât. Volumulîncearcă să demonstreze, şi are destule şanse să reuşească, că

nu numai amintirea, dar şi spiritul soţiei continuă să-lînsoţească pe maestru în tot ceea ce creează, ca o reeditaremodernă a str ăvechilor drame ale celebrelor perechi deîndr ăgostiţi, mult prea cunoscute pentru a mai fi citate.

La valoarea maestrului şi, având în vedere caracterulcompact şi specific al volumului, mi-e imposibil să remarcvreun poem, mi-e greu să judec cu ochii criticului drama

mărturisită în acest volum în care atmosfera e copleşitoare,tragismul versurilor reuşeşte chiar să întunece raţiuneaexistenţei, iar imaginea dispărutei se instalează, ca un duh cu



Cioburi de vitraliu

121

priviri de smarald, peste toate imaginile poemelor, în atmosferaastfel creată, ea este alfa şi omega, ea este începutul şi sfâr şitul.Volumul dă impresia că autorul, pierzându-şi interesul pentrulumea din care i-a plecat soţia, a acceptat să mai r ămână niţel

pentru a ctitori un sanctuar literar închinat unui alt cupludestinat eternităţii: Iv MARTINOVICI – Carmen DEMEA.

OGLINZILE PARALELE ŞI INFINITULDana IOAN

ÎNTRE OGLINZI PARALELE Editura C ă l ă uza Deva, 2001

Dana IOAN a fost dintotdeauna o nonconformistă. Acceptă cu greu lucrurile pe care orice om obişnuit le vede aşezate înmatca lor firească. Tot ce este acceptat ca tradiţional nu suntlucruri care să o mulţumească. Curioasă ceva mai mult decâtorice femeie nici nu e de mirare că şi-a f ăcut o profesie dinmass-media.

Am abordat astfel faptul că Editura Călăuza din Deva alansat o carte a Danei IOAN „Între oglinzi paralele” pentru că

nu poţi aborda o carte ca pe ceva căzut din cer, cartea are unizvor, reprezintă undele sufletului unui om, de multe ori multmai bine reliefate decât o face viaţa de zi cu zi.

Dacă iau drept reper propria persoană, pot afirma f ăr ă nicio reţinere că orice creaţie, şi mai ales prima carte, esterezultatul unei obsesii, a ceva care te urmăreşte cu asiduitate,şi atunci când îi pui capăt prin scris o marchezi punându-i dreptetichetă (titlu), de cele mai multe ori inconştient, formula cea

mai relevantă obsesiei tale. Iată de ce consider că, aşezându-şisufletul între oglinzi paralele, Dana Ioan şi-a materializatobsesia infinitului, marcându-şi astfel permanenta negare a banalului şi aspiraţia perpetuă către inedit.

Cartea Danei IOAN este o mică bijuterie, inedită prinformat, putând fi citită oricum o iei în mână, dar în primul rândsurprinzătoare prin nonşalanţa cu care sunt abordate domenii

literare distincte precum proza, proza scurtă şi poezia.Proza Danei IOAN are ceva din neastâmpărul, dinvivacitatea autoarei, te captivează nu atât prin subiect cât prin



Ion Urda

122

limbaj. Evident cu elemente autobiografice (cel puţin în privinţa Iuliei, personajul principal), proza se dovedeşte de unrealism tulbur ător, reliefează excelent fiecare personaj, dar maiales te captivează prin acţiune bine condusă şi suspans. Scrisul

la persoana întâi se pare că o avantajează pe Dana Ioan şi deacest lucru nu e de loc str ăină ocupaţia de toate zilele aautoarei.

Surprizele încep odată cu crochiurile în care „bă rbă toasa” Dana, cea luptătoare cu toate neregulile şi nedreptăţile socialese dovedeşte o visătoare, o cugetătoare, o filozoaf ă în aromă decafea şi fum de ţigar ă, şi, având o oarecare idee despre ritmulinfernal al vieţii celor din mass-media, mă întreb cum a maireuşit Dana „intrarea în poezie”, pentru că, deşi incluse în partea cu proză a căr ţii, crochiurile deschid calea către o altă lume în care tr ăieşte o altă Dana IOAN, necunoscută până acum. Tot acidul specific omului de presă contemporan setransformă miraculos în sensibilitate, visare, romantism,crochiurile fiind o adevărată uşă prin care Dana intr ă în poezie.Ele ne-o relevă pe adevărata Dana, cea cu vise, dorinţe, tr ăiri

sufleteşti de o intensitate captivantă („Mi-e sufletul o lumânareuitat ă …”, „”…eu, lumânare r ă t ă cit ă … îmi topesc trecutul înviitor…”, „…mă împr ăştii în firimituri de nori şi alunecoase fulguiri peste gânduri…”). De aceea trecerea la poezie nu neîntoarce pe dos decât formal, pentru că poemele Danei auaceeaşi factur ă.

Personal mă bucur să descopăr că „afurisita” şi incomodaredactor ă şef ă de la Antena 1 Hunedoara este un suflet ales, pentru care contează şi altceva decât senzaţionalul ieftin alştirilor tip „bombă ” sau urecherea publică a mai ştiu eu căreiinstituţii vinovate doar de faptul că există într-o ierarhieamor ţită de imobilismul agresiv al noii birocraţii de tip„democratic”.

Deşi tributar ă într-o oarecare măsur ă, ca orice începător,idolilor săi, dintre care Marin Sorescu pare a se detaşa, poezia

Danei IOAN se dovedeşte poezie de idei, scurtul grupaj prezentîn carte este destul de convingător pentru posibilităţile autoarei.



Cioburi de vitraliu

123

Ideile vehiculate de poeme sunt de-a dreptul tulbur ătoare,cuprinzând dimensiuni ale dramaticului vieţii umane pecoordonatele efemerului existenţei: „Cu to ţ ii avem de purtat câte o cruce/ F ă r ă să ne fie sortit/ S ă ne r ă mână numele/

Înscris în calendare/…/Crucea curajului de a na şte copii/ - cunimic vinova ţ i de prea/ obositele noastre speran ţ e/…/…toatedrumurile sunt pline/ De cruci abandonate, de oboseal ă , pemargini…” (CRUCI), sau despre locul şi condiţia poetului într-o societate ce-l izolează neînţelegându-l: „Poe ţ ii ar trebui să locuiască / În globuri opace de sticl ă / S ă nu se aud ă când str ă nut ă /Sau când înjur ă guvernul / S ă nu li se vad ă chelia,burta/ Sau nasturele pierdut de la haină /…/ Poe ţ ii ar trebui să - şi trimit ă sufletele/ Prin cer, direct în eternitate/ Ş i abia acolo să fie judeca ţ i/…/Poe ţ ii ar trebui să locuiască / Pe o alt ă planet ă /…”(NONPOEM).

Deşi cu ton contemplativ, cu dorinţa ascunderii în tăcere,Dana realizează cu o metafor ă superbă ieşirea din expectativă în poemul AUTUMNALĂ:

„M ă -nf ăşor în t ă cerea-mi/ Ca într-un clopot de

floare/…/…vorbe ploioase mă pă trund şi mă dor/ Cu lacrima-nghe ţ at ă în vis, că tre gene,/ Noroiul se-ncheag ă al ă turi de zbor/ M ă -nf ăşor în t ă cerea-mi/ Ca într-un clopot de floare/ Dar…/ E toamnă , şi petalele ruginite ard…” .

Păcatul cel mai mare al Danei IOAN în poezie ar fi unanume discurs liric explicit, mai puţin capabil de a trezi încititor emoţia ineditului, tr ăirea efectivă a unui sentimentoriginal şi, prin asta, puternic.

Dar maniera de abordare nu e totul iar Dana IOAN adovedit că are curajul să-şi asume actul creaţiei. Întrucâttalentul Danei este o certitudine, mai r ămâne să-şi spună cuvântul voinţa şi perseverenţa.

Nu pot încheia înainte de a remarca şi un alt talentindubitabil al autoarei: acela de grafician al propriei căr ţi şi nuar fi de mirare ca, peste puţină vreme, să ne trezim invitaţi la o

expoziţie de grafică a Danei IOAN.



Ion Urda

124

Poate că totuşi, cu timpul, Dana IOAN îşi va găsi calea cedreaptă, cea care să o conducă spre consacrare, pentru că alergatul după prea mulţi iepuri te lasă cel mai adesea cu tolbagoală.

Cu bucuria de a remarca apariţia unui alt scriitor în spaţiulhunedorean o felicit pe autoare pentru curajul debutului.

BASTARDUL CULTURII ŞI AL ZEULUIOvidiu BĂJAN

CLASIC ŞI OMĂT Editura SIGNATA – Timi şoara, 2002

Intrând cu ceva ani în urmă în cercul apropiaţilor lui EugenEvu am cunoscut un băiat caremi-a câştigat imediat simpatia prin veşnicul lui surâs cetr ădează un suflet deschis şi plăcut. L-am preţuit şi mai multmai târziu cunoscându-i parte din

scrieri, dar acum, citindu-ivolumul lansat astăzi, declar cusinceritate că autograful sobru(presupun că şi sincer), „D-lui

Ion Urda, cu pre ţ uire”, mă face să mă simt de-a dreptul onorat,cel puţin ca om, de preţuirea acestui, deocamdată, nou „mini- star” al poeziei române, despre care, cu siguranţă, se va maivorbi şi pe alte nivele ale breslei.

Ovidiu BĂJAN este un poet aparte prin limbaj, şocant dar nu violent, libertin dar nu vulgar. El reuşeşte adevărate performanţe de diplomaţie în context, reuşind să înjure cu bunăcuviinţă, să scuipe între ochi elegant, conştient de condiţialui de tigru închis între gratiile convenienţelor sociale şi defaptul că tainul subzistenţei zilnice trebuie obţinut de după aceste gratii.

Uşurinţa cu care jonglează cu versul alb şi cel rimat,nonşalanţa cu care se desf ăşoar ă într-un spectru tematic larg,



Cioburi de vitraliu

125

circular încă e puţin spus, aş putea spune aproape sferic, fac dinOvidiu BĂJAN un poet complet şi complex.

Ceea ce îl face pe Ovidiu BĂJAN un poet despre care, înviitorul apropiat, vom auzi cu certitudine ca despre un nou star

al poeziei române, este puterea sa de expresie, lejeritatea frazei poetice chiar în condiţiile restricţiei impuse de rimă, dar maiales coerenţa exprimării într-o lume a poeziei în care ai tot maides senzaţia că, ori tu, ori autorul, nu mai vorbeşte limbaromână. Păcat doar că, în asemenea condiţii, tributar unei idei păguboase, după părerea mea, atât pentru poezie cât şi pentrulimba română, Ovidiu BĂJAN scrie f ăr ă punctuaţie, pentru că for ţa şi limpezimea expresiei lui nu au nevoie de asemeneasubterfugii minore, demne de spaimele viscerale alegrafomanilor analfabeţi.

Intrând în analiză pe text, există pericolul de a nu te mai putea opri, la fiecare pas găseşti versuri pe care simţi nevoia să le citezi. Deşi fiecare idee pe care o voi reda poate fiexemplificată foarte divers, am ales la prima mână exemplele pentru a nu încărca această expunere în mod inutil.

Deşi Ovidiu BĂJAN nu ni se prezintă drept un mistichabotnic, elaţia sa cu Dumnezeu este una de convieţuirezilnică. El este conştient de harul dumnezeiesc al creaţiei pecare l-a primit (1), dar conştientizează la fel de acut starea sa demuritor supus foamei, nevoilor, păcatului (2), dar acceptă toateacestea cu demnitatea zeului care ştie că se va reînălţa dinţărâna lumească:

(1) „Ovidiu Bă jan sunt Eu / Ovidiu Bă jan Bastardul Culturii şi al Zeului…” (p.61)

(2) „Sunt şi eu Fiul lui Dumnezeu / chiar dacă suf ă r lamentându-mă / numai pentru meschinele mele pă cate /…/ Cel Milostiv şi mie îmi e Tat ă / dar nu sunt sigur că pentru mine / va fi sacrificat vi ţ elul cel gras… ” (p.64)

Conştientizarea generală a stării de paria a poeţilor şiautoizolarea specifică la Ovidiu BĂJAN sunt parcă mai acute

prin asocierea revoltei faţă de robii acumulării materiale:



Ion Urda

126

(3) „Lă sa ţ i-mă în pace / eu sunt al triste ţ ii imperiale /…/ nuvreau să ies din dizgra ţ ia / Banului şi Gloriei / cu riscul de a umili Poezia / nu voi sacrifica niciodat ă / pe altarul cotidianului / zeului Ac ţ iune / Contemplarea Visul /…/

duce ţ i-vă dracului ce am eu cu voi ?” (p.69)Ovidiu BĂJAN e capabil de metafore tulbur ător de

sugestive. Astfel condiţia poetului este prezentată cu subtilitateşi rafinament:

(4) „…taina de catifea şi r ă coare-a pă durii / învă luietremur ă toarea-mi f ă ptur ă / prad ă de pe care ţ ipând a zburat / înapoi pe mă nu şa divină / şoimul trufa ş al poeziei / cu plisc însângerat” (p.85)

Ovidiu BĂJAN este preponderent un poet de atitudine,majoritatea poemelor sunt scrise la persoana I şi, cu toate astea,atunci când, mai rar, devine poet de imagine, imaginile createsunt de un realism dureros redat prin asocieri paradoxale:

(5) „Teii au luat în st ă pânire ora şul / baricadat în muncă şialcool / în amnezii pâng ă ritoare şi ur ă .. ” (p.89)

(6) „Str ă zile chircite nu mai duc nică ieri / ora şul se închide

cu ziduri bolnave / peste cuvinte” (p.33)(7) „…pe gândurile mele / în preajma apelor aunecând că tre cer / se vor a şeza fluturii / iar pă să ri cu zborul r ă nit / de să ge ţ ile otr ă vite-ale umbrei / vor ciuguli cuvintele r ă mase / drept mă rturie” (p.32)

(8) „Felinele penetrate url ă sub luna ce pare / un giganticovul…” (p.30)

(9) „Sub mângâierea str ă vezie a ploii / mugurii î şidesf ăşoar ă / multicolore aripi …” (p.81)

Iubirea şi ura, dragostea şi revolta au, la Ovidiu BĂJANtonalităţi profunde, demiurgice. Astfel iubirea lui OvidiuBĂJAN este totală, copleşitoare, dar de o tandreţe tulbur ătoare:

(10) „Mi-e dragostea un autodafe / iar ochii t ă i sunt tor ţ elecare-l aprind / dragostea mea e un rug/ iar bra ţ ele taleterifian ţ ii inchizitori…” (p.45)

(11) „S ă nu mai respir ă m iubito / pâlpâirile stelelor / sunt atât de fragile” (p.44)



Cioburi de vitraliu

12

Întruparea iubitei într-o f ă ptur ă cu sânii sub care:(12) „…simt tresă rind sângeroasă Istoria / tumuli sub care

încă mai freamă t ă / că peteniile o ştilor barbare / care auînspă imântat cândva / şi oamenii şi zeii…” (p.50 )

îl face pe autor să declame, printr-o metafor ă extrem deoriginală:

(13) „…sunt fericit fiindcă ştiu / nimic nu se pierde ci totul se transformă / în poezie…” (p.50)

Revolta lui Ovidiu BĂJAN se transfer ă, pe tonuri de blasfemie, însăşi divinităţii:

(14) „V ă lul de scârbă nă ruie totul / cristos azvârle crucea / înjurând crâncen masele / care au drept de vot / apoi seapucă să - şi scrie memoriile / cu sângele curs în numelelui / timp de două milenii…” (p.27)

Tentaţia de a continua este extrem de mare, fiecare exemplu poate fi înlocuit de altul, mai bun, dar las cititorului plăcerea dea descoperi acest real talent care este Ovidiu Bă jan pe care-lvăd, într-un viitor nu prea îndepărtat, pe culmile consacr ării.

RAFINAMENTUL SINGUR ĂTĂŢII Nicolae SZEKELYSINE PIEZIŞ

Editura Corvin Deva, 2005 Nu mai trebuie demonstrat

de nimeni faptul că orice creator este, în momentele salesublime, un însingurat stă pânit

de o febr ă a tr ăirilor interioare,de clocotul unor pasiunimistuitoare, în care se plămădesc, dar mai ales seşlefuiesc, acele diamante alespiritului care, cu generozitate,sunt expuse judecăţii celor din

jur, spre delectarea sufletului.Fiecare creator îşi are, şitrebuie să îşi aibă, o identitate, o caracteristică specifică, un

7



Ion Urda

128

anume mod de exprimare care să-l facă unic în rândulconfraţilor săi. Desigur că acest lucru nu se întâmplă de ladebut, când fiecare autor este tributarul lecturilor asimilate, dar,cu timpul, se decantează acea substanţă pur ă care îl face unic

într

re acută finalizată printr-oexp

rpret dechi

nt care denotă unspir

e confraţi. Nicolae SZEKELY, după debutul cu o carte de eseuri,

„Alchimia divinului” , adevărate poeme ale spiritului care prefigurează poetul de mai târziu, lansează două căr ţi de poezie, „Astrele interioare” şi „St ările imnice” , căr ţi ale căror titluri sunt suficient de sugestive pentru a sugera aria poetică aautorului, respectiv o interioriza

ansiune rafinată spre cititor. „Sine piezi ş” , acest al treilea volum de poezie divizat în

două păr ţi, „Sine piezi ş” şi „Pavane de Milan”, vine să completeze opera creatorului sfâşiat între poezie şi muzică, pentru că Nicolae SZEKELY este şi un str ălucit inte

tar ă clasică, posesorul câtorva premii în acest sens.Aplecat cu sârguinţă spre căutarea sensului vieţii, Nicolae

SZEKELY realizează faptul că nici un muritor nu poate privi

direct în lumina divinităţii, motiv pentru care laitmotivul căr ţiisale este cuvântul „piezi ş”. Omul a fost dintotdeauna doritor să privească divinitatea în ochi, dar, orbit de str ălucirea ei, bietulmuritor nu poate decât să arunce câte o privire scurtă şi piezişă,apoi, orbit de str ălucire, să-şi întoarcă ochii spre ţărâna din carea fost plămădit. Îţi trebuie mare curaj să te încumeţi să iscodeştimăreţia divinităţii, dar Nicolae SZEKELY face acest lucruaproape cu nonşalanţă, dar şi cu un rafiname

it ales, dublat de o îndelungă acumulare.Din felul în care scrie se vede că eseurile primei sale căr ţi,

în care divinul este distilat în retortele spiritului, l-au formatdin punct de vedere literar, Nicolae SZEKELY neputându-seabţine de a distila şi în poezie fiecare cuvânt, toată creaţia safiind o adevărată mostr ă de rafinament. Greu vom găsi la elceva brut, natural, el distilează şi alchimizează totul, căutând să

redea cât mai fidel rezultatul scurtelor priviri piezişe către



Cioburi de vitraliu

129

mă

r autorulnum

oţiile rafinate aleunu

vinitatea, poetul realizează, cu aceeaşi metodă, ointr

n poet ce şi-a găsit calea, e drept,u la îndemâna oricui, într-o înfr ăţire reală a poemului rafinatu acordurile muzicii clasice.

reţia divinităţii, distilate apoi în revelaţiile pe care ni leîmpărtăşeşte.

Nicolae SZEKELY nu este un poet comod, de citit în fugă sau de alinat suflete. Dar, cine se încumetă să-l aprofundeze va

descoperi o aleasă desf ătare a poeziei rafinate, dublată de omuzicalitate clasică, aproape ritualică, nu întâmplăto

indu-şi al doilea grupaj al căr ţii „Pavane de Milan”, după vechile dansuri italo-spaniole cu caracter ceremonios.

Nicolae SZEKELY este şi un subtil şi rafinat poet al iubirii. Numai că iubirea sa este ca o adiere discretă, ca un sunet dechitar ă str ăvechi, şoptit, murmurat, ca un descântec ritualic.Toate poemele sale au o vagă rezonanţă de muzică lentă, deiubire stă pânită, ele nu spun, ele sugerează. Se întrevede în elechitaristul clasic contopit cu instrumentul său magnific, dincare r ăzbat spre noi nu sunete, ci tr ăirile şi em

i autoînsingurat într-o lume a sa în care poemul se înfr ăţeştedivin cu acordurile zeieşti ale muzicii clasice.

Nu vreau să fac o analiză pe text a poeziei lui NicolaeSZEKELY, dar poetul are şi o for ţă de expresie deosebită.

Prospectând diospecţie, recunoscându-şi metoda în însuşi titlul căr ţii,„Sine pieziş”.

„… se lupt ă -n mine două st ă ri/ şi nu ştiu care va învinge…” declamă autorul, mai apoi recunoscând că „…lumina sânului/ că dea piezi ş…” şi că „…senza ţ ia muzicii – piatr ă dulce…” şi „…gâtul viorii şarpe îmblânzit…” îl face să simtă cum „… cineva coboar ă piezi ş / în dinamica sinelui”.Abordând cu această metodă poezia lui Nicolae SZEKELY se pot realiza adevărate suprapoeme, fapt ce dovedeşte că poetuleste unitar şi inconfundabil, că aproape fiecare vers îşi are statu-quo – ul propriu, ceea ce demonstrează că NicolaeSZEKELY este, indubitabil, unc



Cioburi de vitraliu

131

UN PERIPLU PE MELEAGURIPARADOXIST - UMORISTICE

dinDev

tă Presur ă, era fiica unor moldoveni înstăriţi,avea doar două clase primare ş

pământul natal.

te de măsur ă

esub

Gheorghe NICULESCUINSPIRAŢII… EXPIRATE

Editura Polidava Deva, 2002„Românul s-a nă scut paradoxist..” este o parafrază pe

deplin justificată luând de bună expresia „haz de necaz”. Şi,ca o confirmare în plus, în aceste vremuri „de necaz” Gheorghe Niculescu scoate la lumină prin editura Polidava

a şi tipografia TIMUX tipo prod din Hunedoara volumul

de versuri paradoxist – umoristice „Inspira ţ ii… expirate” .Gheorghe Niculescu s-a născut la data de 13 aprilie 1945 în

comuna Ciorteşti, judeţul Iaşi. Tatăl său, Iancu Niculescu, eramuntean din Roşiorii de Vede, de meserie cizmar, ajuns şir ămas în Moldova cu ocazia Primului R ăzboi Mondial. Mamasa, Mariţa, născu

i o dragoste r ăzăşească faţă de

R ămânând, doar la vârsta deopt ani, orfan de tată, Gheorghe Niculescu termină cu greu şapteclase în comuna natală, după care,alungat de colectivizare şi chematde industrializare, păr ăseşteMoldova, stabilindu-se în Ardeal,

la Lupeni, unde absolvă o şcoală profesională de electricieni,termină liceul la seral, după careurmează o şcoală tehnică care-lspecializează în aparaşi automatizări, iar, cu timpul sestabileşte în Uricani.

În timpul stagiului militar urmează cursurile unei şcoli dofiţeri unde se specializează în conducerea tancurilor, însă

nu se simte atras de cariera armelor, preferând viaţa civilă.



Ion Urda

132

Dragostea de literatur ă îl determină să citească foarte mult,reuşind astfel să acumuleze o cultur ă generală temeinică. Detimpuriu se îndr ăgosteşte de rebusism şi, în anul 1969,debutează cu probleme de enigmistică în revista „Rebus”,

continuând apoi să publice, atât în revista de debut şi înalmanahurile acesteia, cât şi-n „Rebusache”, „Mini rebus”,„Rebus Tim”, în revistele „Albina”, „Flacăra”, „Urzica”,„Bulă”, „Universul familiei”, „Sfâr şit de mileniu, „ProvinciaCorvina” precum şi în ziarele „Steagul roşu”, „Matinal”,„Curierul Văii Jiului” şi „Jurnalul Văii Jiului”. Pe plan extern pub

numit „paradoxism”, între cei doi legându-se otrai

chisme”, iar împreună cu

Flo

vista „Urzica” şi scriindu-i: „M

lică în revistele „Clipa” şi „Second international antologyon paradoxism” care apar în SUA.

În anul 1999 este descoperit de către prof.dr. FlorentinSmarandache, întemeietorul curentului de avangardă dinliteratur ă

nică prietenie care îi influenţează chiar şi destinul descriitor.

În anul 2000 debutează editorial cu volumele „Rebus, umor şi paradoxism” şi „Smaranda

rentin Smarandache, publică volumele „Vreme de şagă” şi„Prin albe şi clasice epii târzii”.În scrierile sale Gheorghe Niculescu cultivă textul

umoristic în gen scurt, versificat, una din speciile preferatefiind microfabula. Aici Gheorghe Niculescu excelează princonciziune, reuşind să comprime, în doar câteva versuri, întregconţinutul specific unei fabule, inclusiv morala. Microfabulelesale l-au impresionat plăcut pe regretatul critic literar LaurenţiuUlici, care le-a numit antologice şi l-a încurajat pe autor prinînlesnirea publicării lor în re

icrofabulele au haz şi nu sunt lipsite de fine ţ e. Aforismul ironic vă prinde. Continua ţ i!”.

Gheorghe Niculescu doreşte din tot sufletul să fie originalşi reuşeşte să cucerească almanahurile „Rebus” cu un nou stilde prezentare a bancurilor sub titlul „Umor rimat”, dovedind

totodată remarcabile calităţi poetice. Tocmai aceste calităţi îlfac să abordeze cu predilecţie genul umoristic rimat, creând şi



Cioburi de vitraliu

133

publicând „Distihuri proverbiale”, „Maxime minimalizate”,„Creionări f ăcute cu pixul”, „Paradoxisme”, „Problemeenigmatice” şi altele. La talentul indubitabil probat în genulumoristic rimat e de înţeles că Gheorghe Niculescu se

dovedeşte şi un redutabil epigramist. Pe lângă cantitateaapreciabilă de epigrame reţinute de-a lungul timpului dediverse publicaţii, autorul ne propune spre lecturare prinvolumul de faţă un nou set din acest gen, dovedindu-şi încă oda

să brodeze, să cizeleze, direct sau metaforic,catr

sunt, după părereanoa ştepta în viitorul nu prea

depărtat şi cu un debut … expoziţional.u !

RECIDIVĂ PARADOXGheorghe NICULE

matematician de geniu, cât şi drept părintele paradoxismului ca

tă inepuizabila inspiraţie creatoare şi talentul de a extrage,ca un adevărat „miner literar”, umorul şi din „piatr ă seacă”.

Pentru Gheorghe Niculescu viaţa cotidiană e presărată, şi încele mai sobre ipostaze ale sale, cu un motiv de surâs, zâmbetsau chiar hohot de râs, sau măcar de o mică, dar înţepătoareironie. Spiritul său ascunde un analist extrem de meticulos allimbii române, al expresiilor şi sensurilor acestora, din careapoi reuşeşte

enul sau distihul „care spune adevă rul” şi încântă spiritulcititorului.

Volumul „Inspira ţ ii … expirate” dă măsura talentului lui

Gheorghe Niculescu, care, pe lângă arta cu care smulge umoruldin orice situaţie şi-l versifică, concentrându-l în câtevarânduri, se dovedeşte şi un inspirat grafician. Cele câtevacrochiuri ce-i ilustrează excelent cartea

str ă, motiv întemeiat pentru a-l aîn

Felicitări, Gheorghe Niculesc

ISTĂ SCU, Florentin SMARANDACHE

CREIONĂRI FĂCUTE CU PIXUL Editura ALMAROM Râmnicu-Vâlcea, 2004

Paradoxism… S-a vorbit şi se va mai vorbi despre acestcurent literar fundamentat de sclipirea minţii unui nă bădăiosoltean care şi-a luat lumea-n cap şi a reuşit apoi să şi-o aştearnă la picioare. Florentin Smarandache, căci de el este vorba, după ce s-a consacrat pe toate meleagurile lumii, atât ca un



Ion Urda

134

şi curent literar, a găsit într-un moldovean naturalizat ardelean – de Gheorghe Niculescu e vorba – nu numai un predestinat înale

„Unde nu-i cap,vai

paradoxismului, dar şi un prieten fidel.Din prietenia celor doi s-au născut multe căr ţi de literatur ă

paradoxistă, dar iată-i recidivând cu un nou volum de aceeaşifactur ă, „Creionări f ăcute cu pixul” , parcă mai închegat şi maiscrupulos decât celelalte în a demonstra că paradoxismul este,mai înainte de toate, un sport al minţii, un adevărat joc de şahîn care cuvintele joacă rolul pieselor, şi că acestea, inteligentmutate pe eşichierul textului, generează deliciul şi savoareaintelectului. Cum altfel decât printr-o inteligentă mutaresimilar ă celei de şah, dar pe eşichierul textului literar, se poateajunge de la consacratul proverb: „Unde nu-i cap, vai de picioare”, la simpaticul, dar plinul de tâlc:

de fecioare” ?Cartea în sine este o adevărată culegere de înţelepciune

popular ă orală prelucrată pe tipare paradoxiste, mareamajoritate a producţiilor literare că pătând reale valori aforisticetangente la racilele lumii contemporane. Alcătuită din

unsprezece capitole care grupează genurile abordate, ele înseledenumite paradoxist (Sintagme pe dos; Maxime minimalizate;Gre şeli proverbiale; Distihuri dualiste; Dic ţ ionar anapodaetc.), cartea are avantajul de a putea fi citită atât cadivertisment, cât şi ca motiv de profundă reflecţie asupra uneilumi în care, vorba unui hit la modă „Avem di t ă te, vini ţ i şî cumpara ţ i…” , şi pe care, dacă n-o poţi schimba, merită s-oiron

nţelepciune şi

înţeleptul pare luat în r ăspăr de către şmecheraş.

izezi tragi-comic.Apărută la editura ALMAROM din Râmnicu-Vâlcea în

2004 sub îngrijirea lui Mircea MONU (îndoielnică din punct devedere al tehnoredactării), probabil într-un tiraj destul de redus(neînscris – cum se cuvine – pe ultima pagină a căr ţii), carteamerită căutată şi citită de toţi cei care simt nevoia delectăriispiritului printr-o incursiune într-un gen literar ironico-serios,hilaro-tragi-comic, unde nebunul abundă de î



Cioburi de vitraliu

135

Pentru a vă incita merită redate câteva dintre aceste superbemişcări de maestru şahist care schimbă, dar cu tâlcuri profunde,vechi proverbe:

„Dar din dar se face n-ai”

„Nemul ţ umitului i se ia parul”„Câte condeie , atâtea obiceie”„Fanii n-aduc fericirea”„După r ă zboi mul ţ i viteji se-atacă ” (sunt atacaţi – n.n.) „Prietenul bun anevoie se cunoa şte”„Orb la orb nu- şi scoate ochii”„Capul de dar nu se caut ă de min ţ i”. Nu mai puţin interesante sunt creaţiile grupate încapitolul „Sintagme pe dos”, creaţii cu profund caracter aforistic, dar în care umoristul din Gh. Niculescu îşi face pregnant simţită prezenţa:„- Statul sunt eu! - zise lene şul”„Un şomer a fost acuzat de abuz în serviciu”„-Ţ ine şi cu din ţ ii de scaun, ştirbul dracului!”„Când guvernan ţ ii schimbă bretelele, poporul strânge

cureaua”„Pe şef nu l-a să pat nimeni, niciodat ă , a şa că n-avea cum să devină cultivat”„Ea era arhivar ă , iar el - arhitoamnă ”„El ţ inea la ea, iar ea ţ inea la t ă vă leal ă ”„Alcoolul, odat ă ajuns în organism, caut ă un loc gol şide aceea se urcă la cap ”„Una e să te la şi furat de o idee şi alta să furi o idee!”„Minoritatea se supune majorit ăţ ii, dar minoritarii nu!”Cât adevăr r ăzbate în paradoxismele celor doi autori

r ămâne să apreciaţi dvs., cititorii, dar, fie şi după ultimasintagmă mai sus prezentată, este evident că, deşi restrânsă procentual în lumea literar ă, „minoritatea paradoxistă” nu selasă! Din fericire, de astă dată, pentru vioiciunea şi sclipireaminţii, spre delectarea spiritului.



Ion Urda

136

VALSUL SPIRITULUI SINGURATICMagdalena Margareta DEHELEANU

VALSUL CĂR ĂBUŞULUI DE MAI Editura Destin - Deva, 2005

Trecerea pe căr ările vieţii a fiecăruia dintre noi lasă, încă din timpul vieţii, în sufletele celorlalţi o anumită stare de spiritgreu de definit, un ceva anume care ne individualizează şi ne personalizează. Numai că, această stare devine mai pregnantă şi mai evidentă în momentele de r ăscruce ale vieţii fiecăruia,atunci când, printr-o faptă, un act, o întâmplare, persoana dereferinţă iese din anonimatul vieţii de zi cu zi.

Distinsa doamnă MagdalenaMargareta DEHELEANU, după cea pus în mână condeiul la multegeneraţii de copii, priveghindu-legrijulie prezentul şi deschizându-lecu dăruire ochii către viitor, ajunsă la o venerabilă vârstă la careretrospectivele interioare devin

stări de normalitate, ne aduce înstarea mai sus amintită prezentându-ne o plachetă deversuri care, deşi constituie undebut al autoarei, nu creează deloc

senzaţia că sunt versurile unei debutante. Nu afirm acest lucru din punctul de vedere al criticului de

poezie, o fac mai degrabă din punctul de vedere al cititorului de

poezie care simte muzica interioar ă a cuvântului scris, şlefuireaatentă a fiecărui vers, perfecta mulare pe suflet a fiecărei fraze.

Poemele doamnei Magdalena Margareta DEHELEANU nusunt altceva decât tr ăirile interioare ale unui spirit prea devremeînsingurat, o auto-însingurare a dezamăgirii brodată pe fundalulunui „ce-ar fi putut fi dacă …”. Spiritul de o fineţe şi gingăşieremarcabile al doamnei Magdalena Margareta DEHELEANU

poartă urmele unui pârjol interior în urma căruia acesta şi-aconstruit o carapace a singur ătăţii meditative din care nu s-amai deschis către lume.



Cioburi de vitraliu

13

Şi totuşi, nevoia de exprimare a tr ăirilor deosebit de intensea f ăcut-o pe d-na Magdalena Margareta DEHELEANU să aştearnă pe hârtie notaţii fugare, f ăr ă a se gândi vreodată că scrie poeme. Este evident că poemele d-nei Magdalena

Margareta DEHELEANU nu poartă pecetea elabor ării, amuncii pe cuvânt, a căutării. Ele sunt efectiv naturale, native,dar cu evidente calităţi poetice, ceea ce ne dezvăluie un spiritdeosebit de sensibil la frumuseţe, fineţe, tr ăire, simţire, dăruire pentru aproape.

Faptul că poemele nu sunt rezultatul unor căutări, ci doar notaţii ale tr ăirilor personale, se relevă şi din spaţiul poeticabordat de d-na Magdalena Margareta DEHELEANU, spaţiuexclusiv bazat pe amintire, pe retr ăirea principalelor componente ale vieţii. Atâta doar că amintirile sunt retr ăite atâtde puternic şi de tulbur ător încât, exprimate în cuvinte, au toatecaracteristicile unor poeme, iar cititorul are senzaţia că asistă laun vals al unui spirit însingurat pe o scenă iluzorie.

D-na Magdalena Margareta DEHELEANU este un caracter puternic, dar f ăr ă duritate, este un spirit şlefuit prin studiu şi

delicat până la fragilitate prin esenţa sa, iar poemele plachetei oreprezintă excelent din punct de vedere caracterologic.Elementele de bază ale universului său poetic sunt celespecifice interiorizării, autoizolării, ele se constituie în iubire,dezamăgire, meditaţie asupra destinului uman, singur ătate,veşnicele gânduri care fr ământă orice fiinţă umană, divinitate,muzică.

Nu ştiu să spun ce s-ar fi întâmplat dacă d-na MagdalenaMargareta DEHELEANU ar fi încercat să facă din scris oobişnuinţă zilnică, dacă exersând zilnic pe arta cuvântului ar fiajuns o scriitoare consacrată, dar este o certitudine faptul că sufletul său cântă ori de câte ori scrie. Poemele sale sunt îngeneral str ă bătute de un fior de tristeţe, din care vag transpare bucuria sufletului în faţa frumuseţii, mai ales în cele rare încare apar florile, amintirea bunicului, copilăriei. De o factur ă

mai aparte sunt poemele de factur ă religioasă sau cele în caresufletul devine pios în faţa relicvelor istoriei. Dialogul autoarei

7



Ion Urda

138

cu divinitatea este firesc, cu tonuri uneori de reproş, dar reproşul unui suflet împăcat cu sine, iar măreţia istoriei şi arelicvelor sale îi copleşesc sufletul („…Am sorbit în mine/ Minutele timpului din îndepă rtate decenii…”), inducând

efectiv în cititor o stare meditativă specială.Aş putea spune multe exemplificând cu versuri bucuria

descoperirii unui suflet ales, fermecător şi sensibil transferat înnotaţii poetice limpezi, cu inflexiuni incantatorii şi cu oîncărcătur ă spirituală de înţelepciune şi maturitate, dar mă opresc aici lăsând cititorul să plutească pe valsul unui spiritsinguratic atins de graţia muzelor şi încărcat de acumulărileunei întregi vieţi.

REDEFINIREA IZVORULUISAU ÎNTOARCEREA CĂTRE ORIGINI

Ion SCOROBETEPĂDURILE CELESTE

Editura Emia Deva, 2006 Viaţa ofer ă nenumărate

prilejuri de a aborda acelaşi lucrusub alte faţete, din alte unghiuri, cualte perspective, şi nu e de mirarecă, sub presiunea noilor impulsuri,simţi nevoia redefinirii.

Plecat de pe meleagurile celemai reprezentative ale pădurenimiihunedorene, Meria de Lunca

Cernii, actualul timişorean IonScorobete, aflat cu “ P ă durile

celeste” la cel de-al şaptelea volum de poezie, simte nevoiaunei redefiniri a ceea ce înseamnă originile sale, a mirajuluiunei copilării şi adolescenţe petrecute într-una din cele mai bogate zone etno-folclorice ale ţării.

Încă din titlu autorul îşi delimitează arealul poetic, definind

zona (Pădurile celeste) ca o confluenţă a pământului cu cerul,cu toate consecinţele acestei redefiniri, în contextul căreia totulcapătă o tendinţă spre sacru, spre edenizare:



Cioburi de vitraliu

139

“Palisade de nori la remorca unui soare/ rapace/ spre caredau să urc…” (Pădurile celeste); “…mă dogore şte atâtalini şte…”; “…cercei de pă dureancă atârnă /orgoliosi/ laurechile cerului …”(IV).

Nevoia redefinirii îl determină pe autor la retrospectiveancorate în ancestral:

“Aici pe tavanul poemului ispitit/ de pă durile/ genuine/ secite şte matricea din care pleacă / Cerna în voiaj/ am pecetealuncii pe gana/ surpat ă / bran şând copil ă ria la rană ” (VIII),sau “Altfel în ţ eleg pă durile sfinte/…/ simt bucuria cum ninge jertfit ă / în inima fabricii de ozon/ din stânga MunceluluiMare/…” (IX), sau “un biet demon frumos îmi pârjole şte/ destinul sub ţ ire/ …/ îl salut aplecat ca pe un insurgent ics/ din propriul ADN” (XII).

Volumul este un adevărat reportaj al zonei pădureneşti,realizat cu mijloacele poeziei optzeciste, dar riguros subordonatarealului redefinit prin titlu:

“Plouă cu soare ca-ntr-un paradis/ …/ fata blond ă …/ culacrimile cârlion ţ ate/ pe şevaletul…/ …colinei/ d ă zorii la o

parte/…” (Cerbăl); “…/ dar cât de sus acest albastru/ al colinei de aur” (Cerbăl II); “Doar arcu şul întins cât să ling ă / coarda bolnavă de emigrare/ a bă trânului Liu ţ se mai tânguie/ …/ din malul Cerni şoarei cu gândul/ la Pacific/…” (Lăutaşul);“…/ ca orice pă durean care- şi ţ ine/ sufletul învă luit în adâncul vă zduhului/ …” (Carafost).

Pădureanul urbanizat resimte acut, ca un Adam alungat, pierderea Edenului pădurenesc:

“Sodomit între conducte canale etaje/ sentimentul meu de fractur ă / e o vă duvă care înflore şte/ …/ eu pun gujbă la gujbă în nă dejdea/ că pe lânga tine biocenoză / toate trec cu că ciulaîn mână / …” (Panta Rhei); “…/ de aceea poate mi-am adusun jugastru/ …/ ca să iasă mă car cu trei frunze emailate/ pestecultul arbu ştilor de casă ” (Simbol).

Păstrând magica atmosfer ă a arealului pădurilor celeste

autorul evocă întregul spaţiu al pădurenimii, fiecare denumireevocată (Muncelul Mare, Cerbăl, Vălari, Lelese, Sălişte,



Ion Urda

140

Poganu, Roşcani, Bătrâna, Florese, Dă bâca, Ghelari) fiindancorată în poezie printr-un anume specific:

“… în inima fabricii de ozon/ din stânga Muncelului Mere/ îngândurat ”; “Plouă cu soare ca-ntr-un paradis/…”(Cerbăl);

“Într-un fagure de miere a picurat/ atâta var ă / o pă dure de salcâm/…”(Lelese); “Forestierii…/ …coboar ă veseli spre Ro şcani/ sub nucii cu lumina că rnoasă /…” ; “… dragostea la Bă trâna/ are numai ochii fecioarei”; “…taragotul vorbe şte/ ladouă mâini de ţă rână / …/ greierii lucr ă statuie lui Dr ă gan/…” (Noapte la Florese); “ninge cumsecade potecile-n Dă bâca/…”.

Prins între viaţa cotidiană şi mirifica lume pădurenească, poetul oscilează între realism şi melancolie:

“…/ nu te-am ales eu centrul de greutate al/ sentimentuluide apartenen ţă la nenoroc/ …” (Epurarea melancoliei I); “îmi sim ţ i viermele amă r ă ciunii/ roade canalia cu ingenuitate încarnea/ crucificat ă a t ă cerii mele/ …” (IV),

iar spre final acceptă starea de însingurare a creatorului:“Singur scormone poetul/ transhuman ţ a/ …/ cuvintele se

scurg de must/ în retorta bă trânului/ staroste ce şi-a r ă cit/

gura de pomană / strigând peste sate” (Predicatul ce şi-a pierdut oile), sau “…/ mă pune pe jar claustrofobia/ albuluirece/ când mă ştiu atât de neîndemânatic/ în lumea culorilor/ care dau gust” (Culoarea ţipătului).

Autorul are un deosebit talent de a crea imagini princuvinte, poemele fiind, în mare majoritate, o adevărată frescă metaforică a ţinuturilor pădureneşti, dar o frescă vie, aproapecinematografică, în care efectele sonore se ataşează naturalimaginilor.

Volumul “P ă durile celeste” al poetului Ion Scorobete seconstituie într-o interesantă abordare poetică de factur ă modernă a unui spaţiu cultural de o bogăţie sufletească inimaginabilă, fiind o mostr ă de creaţie subordonată unei idei,cu valoare indubitabilă din punct de vedere literar, dar care poate fi extrapolată în etno-cultural.



Cioburi de vitraliu

141

STĂRILE IMNICEIonel DR ĂGĂNESCU

CÂNTECELE SACRE Editura “C ă l ă uza v.b.”, 2007

Există o tr ăire aparte, pentruoamenii tr ăitori pe mirificele peisaje ale ţinuturilor hunedorene,faţă de tot ceea ce reprezintă trecutul îmbibat de istoriamultimilenar ă a acestor locuri.

Trebuie să tr ăieşti ani buni înaceastă zonă ca să realizezi că oamenii locului se identifică custr ămoşii lor daci, că Burebista şi

Decebal sălăşuiesc cu adevărat în sufletele şi conştiinţa lor, şiaceasta nu numai datorită bogăţiei de vestigii materiale carestau mărturie de milenii, ci şi prin modul în care cultura locală, portul, obiceiurile au păstrat esenţa dacă a locurilor, chiar şiacolo unde cuceritorii romani şi-au impus prezenţa prin

monumentale construcţii.Există în lirica contemporană o tendinţă r ău direcţionată dea privi orice tentativă literar ă cu tentă patriotică ca pe o producţie căutată şi însăilată artificial cu un anume scop. Ei, bine, iată că Ionel DR ĂGĂ NESCU a lansat, la Editura“C ăl ăuza v.b.” , un nou volum de versuri intitulatCÂNTECELE SACRE, volum care demonstrează falsitateaacestei prejudecăţi.

Fiind o mostr ă de adevărată simţire a unui patriotism adâncînr ădăcinat în gena sa, autorul reuşeşte să transfere cititorului bucuria de a fi înr ădăcinatul acestor pământuri, dragostea pentru măreţia şi frumuseţea trecutului şi prezentului lor,respectul şi mândria de a fi o moleculă din materia şispiritualitatea lor. Poemele se aseamănă unor imnuri, e greu să rupi versuri din contextul lor, pentru a se verifica veridicitatea

afirmaţiilor e necesar ă citirea ansamblului. Iar ansamblul teintroduce într-o atmosfer ă de înălţare sufletească cum rar ţi seîntâmplă citind vreo carte.



Ion Urda

142

Desigur, cartea conţine şi poeme de dragoste, dar atmosferaimnică se păstrează şi aici. Autorul cântă pe struna cuvântuluicu accente de simfonie, iar cântecul rezonează în sanctuarulinimii cu aceleaşi reverberaţii. Imaginea iubitei, deşi centrul

poemului, f ăr ă a fi scoasă din contextul aceloraşi locurimirifice, se estompează şi se include în ambianţă.

Mijloacele artistice utilizate sunt cele clasice, metaforaavând o deosebită consistenţă: “…Te-am r ă stignit pe cruceaamintirii…” [Când coboram din livezi]; “…Arbori/ cu verdeletopit pe ramuri…” [Arborii]; “Îmi place trupul t ă u/ drept caun I/ Îl izbesc cu privirea…” [Îmi place]; “…o mână spă lat ă în fulgere…” [Cineva îmi întindea o mână]; “…grea pafta derouă …” [Pe mioritic plaiul milenar].

Cumva singuratic între creatorii actuali care se înghesuie la por ţile afirmării cu tot felul de înjghebări fracturiste, optzecistesau mai ştiu eu ce alte năstrujnicii, Ionel DR ĂGĂ NESCU,depozitarul unei sensibilităţi deosebite, r ămâne un fidel al poemului de factur ă clasică, conştient că acesta nu va muriniciodată, iar cartea sa, plăcută la citit, trage un văl de

melancolie şi visare peste sufletul cititorului. PC 6(43)/2007

LIBERTATEA CA DUHEmil ALBIŞOR

NOPŢILE MORANEI Editura Autograf mgm, 2006

O carte-experiment în care poetul, eseistul şi publicistul Emil

Albişor dă măsura întregii saledisponibilităţi auto-prospective şiimaginarului dezlănţuit. El scrie ocarte a explor ării în transa creaţieiautoindusă de graţie, pledând pentruresurecţia misterului în plinagonism.

Cartea este în dublu registru,alternând pagina de poezie cu cea de pseudo-comentariueseistic, resuscitând un Eleusis alchimic. Un calendar al



Cioburi de vitraliu

143

memoriei afective, restrâns la trei anotimpuri, ianuarie – iunie, pare să „codifice” un rost esoteric al duratei şi al confesiunii,cu tonul psalmic – mantic din Cântarea Cântărilor, pe „covorul de carne al rug ă ciunii”.

Erosul este pervertit spectaculos în talazuri şi murmure,înfior ări şi pasagii revelatorii. Disponibilitatea naraţieisimbolice este enormă, iar discursul liric paralel, cândhessiodic, când pillatian, când psalmic, când epistolar, abundă în trimiteri livreşti, impregnând „turnesolul” cu imageria uneifantazio ce pare desituat – de fapt – într-un timp mai degrabă resorbit interior, în flux şi reflux delirant. Delirul este allimbajului înfometat de acalmie, căutând spaţiu spre a seîmblânzi… Nopţile sunt de fapt insomniile cu obsesiile, stăriletrans-figuraţiei dintre veghe şi visare, intuiţia unei dimensiuni paralele al cugetului care aruncă în fraze irizări stihiale,năluciri metafizice, zvonuri abisale ale subconştientului. Neeste dificil a cita eşantioane relevante, prin aceea că întregulcăr ţii este cumva pretutindeni şi osmotic distribuit. Maiconcret, trans-substanţa (substanţa transei!) este ubicuă şi

extracţia devine umbroasă, deoarece nu poţi reţine decât celmult inser ţiile aforistice, de fapt reluate apoi ca leit-motive în„replicile” poetice din pagina de dreapta. Pare că ne aflăm îninteriorul labirinthic al textului, pe un tărâm iniţiatic.

Orficul Emil Albişor este modern-epopeic, un poet aliubirii care, într-un veritabil seminar filo-sofic (filosemantic!?),ritmează cantata f ă pturii gemelare, Moranei - Femeia. Cartea,repet, este un discurs în for ţă al poetului ce pare nesăţios şicatarsic integrat în fiinţa textului: „fiul de carne şi sunet, Nefericitul Orfeu” este irepresibil ca un fluviu şi amplucompozit. Această arta a compoziţiei este deopotrivă a plasticizării solemne, rituale, dar şi a muzicii ca disponibilitatestructurală, simfonizare a eului. O astfel de carte aminteşte deO mie şi Una de Nopţi, prin ţinta incantatorie, magică, aspunerii întru transpunere, pe vibraţiile inefabilului şi ale

lecuirii de logos prin cuvânt. Prin incantaţie, prin replicarea în poieion. Paradoxal dar monologul prozaic – sau prozopoematic



Ion Urda

144

– ne pare mai liric, deşi este aparent unul mai „explicit”;raţiunea este „contaminat ă ” prin oglindire, din substanţa paralelă a metaforiei ca delir… controlat. Prin arhitectura sa,„Nop ţ ile Moranei” este opera unui fizician al poeticului şi a

unui poet… metafizician. Cel mai pregnant sentiment-ecou cer ămâne după lectur ă este acela de Libertate ca Duh. PC 11/2008

TĂCEREA – SUVERAN ABSOLUTRaul CONSTANTINESCU

HERALZII TĂCERII Editura PAULA Deva, 2007

„…Astfel şi eu în arcadia fost-am…/ singur din hades gr ă iesc azi;/ pe câmpiile elizeedoar umbre şi asfodele/ într-ot ă cere cum n-ai auzit;…”

Iată cum îşi deschide RaulCONSTANTINESCU noulvolum de versuri recent apărut

la Editura PAULA – Deva,„HERALZII TĂCERII”.Făr ă a încerca o cronică

literar ă împănată cu versuricare să justifice fiecare afirmaţie, voi risca o abordare globală avolumului, pe care îl văd un excelent mozaic în care fiecare poem se aşează ca o pată de culoare, formând un întregarmonios.

Atent şi profund aplecat asupra sensurilor fiecărui vers,Raul CONSTANTINESCU ne copleşeşte din chiar titlulvolumului cu o metafor ă greu de egalat: tăcerea pe post desuveran absolut, înconjurată de heralzi, acei demnitari purtătoride insigne şi însemne nobiliare, acei organizatori de turnire sautransmiţători ai declaraţiilor de r ăzboi, şi cine alţii decât poeţii.

Autorul, el însuşi herald la cur ţile tăcerii, unul „de

bună voie”, aşa cum se exprima un alt confrate hunedorean(Ioan EVU – Poet de bunăvoie), adânc cufundat în vâltoareaunei vieţi tot mai str ăine de spiritualitate, descoper ă un suveran



Cioburi de vitraliu

145

absolut în acea „t ă cere cum n-ai auzit”, acea tăcere care strigă asurzitor din toate fibrele încordate la maximum în turnirelezilnice ale omului cu viaţa.

Volumul ne relevă un poet care a explorat abisul privindu-l

în ochi şi reuşind să iasă cu bine la liman. Confirmând dictonul„Ceea ce nu reu şe şte să ne omoare ne face mai puternici”, sedovedeşte un poet, dar şi un caracter, puternic.

Poezia sa, simplă în exprimare la prima vedere, se dovedeşteextrem de profundă şi angrenată în cotidian. Poemele sale, maiales că majoritatea sunt datate, dau o alur ă episodică volumului, pe care eu îl văd ca un jurnal al tr ăirilor interioare.

Raul CONSTANTINESCU nu face artă pentru artă, el nu neîmpuie capul şi sufletul cu vorbe frumoase, cu metaforedescriptive, şi nici cu cântece-doine. Poemele lui reflectă oadâncă „angajare prin t ă cere” împotriva tuturor hidoşeniilor unei lumi care se îndreaptă cu paşi repezi spre un finalapocaliptic. Am subliniat „angajare prin t ă cere” pentru faptulcă unica armă a poetului este cuvântul scris, cuvântul carer ămâne şi reverberează veacuri întregi, cuvântul care urlă mai

tare decât orice megafon, cuvântul care cutremur ă cugete, careagită spirite, cuvântul care năruie sau clădeşte.Poetul este, înainte de toate, un contestatar al strâmbătăţilor

lumii în care tr ăim, dar şi un ziditor de căi spirituale într-olume bulversată de goana şi setea de acumulare materială, cutoate relele ce decurg de aici.

Structurându-şi volumul în trei păr ţi, RaulCONSTANTINESCU ni se prezintă, succesiv, ca-ntr-onaraţiune plină de acţiune, un „Orfeu în underground” ,explorând catacombele vieţii şi ajungând într-un „Punct de fug ă” prin intermediul căruia ajunge în „Eternul prezent imperfect” .

Ca un adevărat explorator pe tărâmul spiritului, elcercetează minuţios şi consemnează conştiincios în poemefiecare tr ăire, fiecare fior, fiecare revoltă. Deşi poemele lui

Raul CONSTANTINESCU induc o stare de însingurare şi derevoltă oarecum resemnată, printre versuri se întrezăresc, ca



Ion Urda

146

nişte scurte sclipiri de lumină, str ăfulger ările speranţei în puterea auto-corectivă a spiritului, în triumful său asupramateriei.

Poezia lui Raul CONSTANTINESCU este evident

eliberatoare. Toate stările acumulate şi refulate în conştiinţa sase nă pustesc în şuvoiul versurilor, panoramând cititoruluistările unui spirit neliniştit şi sensibil care tr ăieşte suferinţasemenului ca pe a sa proprie.

Ca un adevărat „herald al t ă cerii” RaulCONSTANTINESCU trâmbiţează tăcut episoade ale supremeiîncleştări din turnirul apocaliptic dintre bine şi r ă u. Dar esteevident că nu-şi poate ascunde pornirea către lumină. PC 13/2008

… PICTÂND PRIN CUVINTEsau ŞOAPTELE CARE STRIGĂ…

Varujan VOSGANIANCARTEA ŞOAPTELOR

Editura Polirom, 2009Puţini dintre noi l-am cunoscut

pe dl. Varujan Vosganian înipostaza de om al literelor.Bulversările postrevoluţionare l-auf ăcut cunoscut în special ca o piesă de greutate a eşichierului politicromânesc şi doar puţini ştiu că d-saeste o figur ă importantă a literaturii,atât prin lucr ările ştiinţifice

publicate (în domeniul economico-financiar şi în politologie), cât şi ca

poet de o sensibilitate aparte, cu reflexe profund creştine.Desigur că meritele literare, dar şi cele manageriale, l-au propulsat până în funcţia de Vicepreşedinte al U.S.R.

Astăzi dl. Varujan Vosganian se prezintă în faţa publiculuihunedorean cu o lucrare de propor ţii (aproape 700 pag.), în

două păr ţi, de o excelentă ţinută, despre „Cartea şoaptelor” vorbesc, măiestru acompaniată de „Cartea şoaptelor. Album” .



Cioburi de vitraliu

14

Deşi nu pot nega caracterul epic al lucr ării amintite, din tottextul căr ţii respir ă un parfum de un lirism covâr şitor, autorulreuşind o îmbinare extrem de naturală a liricului în epic, de parcă fiecare relatare este un mic poem în proză.

„Cartea şoaptelor” este o realizare tulbur ătoare, în paginileei minoritatea armeană îşi are o mică istorie, dar o istorie încare figurile micii comunităţi şi ale rudelor apropiate aleautorului îşi împletesc destinele cu cele ale marilor personalităţi ale naţiunii armene.

Puţini dintre noi ştiu că naţiunea armeană a trecut prininfernul unui genocid aproape similar cu cel al evreilor.Paradoxal este faptul că relatările autorului despre acestelucruri nu au accente de ur ă, de condamnare vehementă saurevanşarde. Ele sunt relatate tulbur ător, cu o undă de profundă şi matur ă înţelegere a acelor vremi, dar cu o imensă for ţă de penetrare în inima cititorului. „Ş oaptele” sunt, de fapt, strigăteale unui OM care vrea şi reuşeşte să pătrundă în conştiinţacititorului şi să-i insufle, odată pentru totdeauna, spiritultoleranţei, al înţelegerii între naţii, al preţuirii vieţii şi valorilor

culturale şi spirituale ale tuturor celor pe care Dumnezeu ni i-aaşezat alături. Nu sunt în măsur ă şi nici nu am intenţia să exprim aici

aprecieri asupra valorii creaţiei literare în discuţie, deşiinstinctul literar îmi şopteşte că această „Carte a şoaptelor” este o bijuterie literar ă prin felul în care reuşeşte să-l tulbure pecel care o citeşte. Harul poeziei sensibile publicate de dl.Varujan Vosganian în volumele ce preced această carte şiînsuşi titlul ales ne relevă tentaţia lirică cu care autorul a purcesla scrierea ei. Şi e de înţeles faptul că, în paginile căr ţii,cuvintele, fie foşnesc ca o şoaptă, fie au sonoritatea trâmbiţeide apoi, dar, în ansamblu se transformă într-o simfonie sau într-un recviem, după cum epicul ne conduce ca şinele unui trencare caută o gar ă.

Se mai cuvine remarcată enorma putere de plasticizare a

autorului. Ori despre ce relatează, cuvintele au o uimitoarecapacitate de a crea imagini extrem de sugestive, autorul

7



Ion Urda

148

mânuindu-le cu măiestria pictorului ce amestecă vopselele pentru a crea un tablou. Rezonanţa „ şoaptelor” induce înmintea cititorului adevărate fresce cu personaje care se mişcă,vorbesc, ur ăsc sau iubesc, într-un cuvânt, tr ăiesc şi ne fac să le

fim alături din postura de spectatori, involuntar deveniţi fani.Ar mai fi multe de spus despre valenţele educaţionale ale

căr ţii, induse de înţelepciunea bunicului autorului şi a bătrânilor prezenţi ca personaje ale acesteia, despre puterea pecare i-o insuflă unui popor păstrarea tradiţiilor sau despreînţelegerea cu care autorul priveşte faptele personajelor negreale căr ţii prin prisma destinului acestora, dar mă opresc aici. Nu ştiu dacă scurta mea expunere a avut darul de a vă convingecă această carte trebuie citită, dar merită să încercaţi, fie şi doar pentru faptul că rezonanţa ei în sufletul fiecăruia va fi un motivde a încerca să devenim mai buni şi mai îngăduitori cu semenulde lângă noi.

Felicitări din inimă autorului!

INIMA MARII UNIRI

Ioachim LAZ Ă R, Nicolae CERI Ş ER HUNEDOARA Ş I MAREA UNIRE Pentru început vreau să fac o mărturisire: când eram elev şi

ceva vreme după aceea, nu m-am dat în vânt după istorie. Încapul meu de copil, în care rotiţele creierului se învârteau maiales pe principii de logică, dintr-o oarecare comoditate,memoria, deşi excelentă, nu avea interesul să se obosească să reţină, din pulberea vremurilor, date, evenimente şi altele

asemenea.Timpul mi-a demonstrat mai târziu că viaţa colectivităţilor

umane, asemenea vieţii unui om, are trecut, prezent şi viitor şică acestea sunt ca şi componentele unei case, temelie, ziduri,acoperiş, şi că nu poţi să-ţi construieşti prezentul şi viitoruldacă nu-ţi cunoşti îndeaproape temelia trecutului.

Traversăm o perioadă în care, puternica ocultă mondială, printr-o globalizare impusă popoarelor lumii cu cele maisofisticate metode propagandistice şi constrângeri materiale,



Cioburi de vitraliu

149

încearcă să treacă cu buretele peste orice identitate naţională şisă demonstreze că vremea naţiunilor a trecut.

Deşartă speranţă! În fiecare om există, genetic implantat,germenul identităţii şi al apartenenţei la o naţiune şi, oricât de

îndoctrinaţi am fi la tinereţe, maturitatea trezeşte acest germencare încolţeşte şi se dezvoltă. Nevoia de identitate devinedureros de acută, individul realizează că are r ădăcini în

str ămoşii săi şi că, la rândul său, vadeveni o r ădăcină a urmaşilor.Desigur că acest instinct semanifestă la fiecare altfel, dar elexistă şi nu va dispărea niciodată. Şiatunci începem să realizăm cât deimportantă este acea materie cu izde basm şi mit, cu poveşti despre bătălii crâncene şi victoriiimpresionante, că toate acestea sunttemelia societăţii, pe ele s-aconstruit lumea pe care o tr ăim şi de

ele depinde viitorul copiilor noştri.O parte dintre noi au f ăcut, de tineri, o pasiune pentruistorie. Avem în faţa noastr ă doi reprezentanţi de seamă aiistoriografiei hunedorene, domnii prof. univ. Ioachim Lazăr şi prof. Nicolae Cerişer, care, pe lângă o mulţime de alte lucr ări publicate în anii anteriori, scot astăzi la lumină o seamă dedocumente de arhivă, excelent comentate, referitoare la rolulţinuturilor hunedorene în actul Marii Uniri din 1918. Estevorba de cartea „HUNEDOARA Ş I MAREA UNIRE.Contribu ţ ia românilor din Ţ inutul pă durenilor şi Zona Hunedoarei la realizarea Unirii.”

Cartea reprezintă un cumul de documente de arhivă comentate cu profesionalism, referitoare la dăruirea cu care populaţia din ţinuturile pădureneşti şi zona Hunedoarei ar ăspuns la chemarea înf ă ptuirii Marii Uniri. Se găsesc în carte

relatări privind participarea hunedorenilor, atât la evenimentele



Ion Urda

150

premergătoare Marii Uniri, cât şi la înf ă ptuirea efectivă aacesteia.

În acele vremuri de efervescenţă naţională, în care, după schimbarea administraţiei ungare cu administraţie românească,

ar fi putut apare excese, deloc benefice, împotriva minorităţiicare stă pânise, timp de veacuri, o populaţie majoritar ă,Consiliul Naţional Român a decis înfiinţarea Gărzilor Naţionale Române, formaţiuni care aveau rolul de menţinere aordinii şi legii în rândul tuturor cetăţenilor. Cartea descrie, pe baza documentelor vremii, însufleţirea cu care cetăţenii dinzonele menţionate au r ăspuns chemării, autorii reuşind să reconstituie, prin comentariul documentelor vremii, atmosferade devotament şi dăruire care domina întreaga populaţie.

Lucrarea conţine 6 mari capitolece tratează atât aspecteleconjuncturale ce au f ăcut posibilă apariţia premiselor Marii Uniri, câtşi activităţile pregătitoare înteritoriu pentru înf ă ptuirea ei, iar

apoi, înf ă ptuirea sa propriu-zisă.Citind cartea, realizezi că înf ă ptuirea Marii Uniri nu a fost unsimplu act politic, ci că acest lucru aînsemnat eforturi uriaşe din parteaîntregii populaţii, atât în planorganizatoric, cât şi în plan material.Şi că, în tot acest ansamblu, Hunedoara a bătut ca o inimă…

Cartea de faţă vine, într-un mod fericit, să dovedească încă odată că Zona Hunedoarei e plină de istorie, încă din preistorie,trecând prin epoca medievală în epoca modernă şicontemporană. Hunedoara a f ăcut istorie din cele mai vechitimpuri, şi, prin oameni inimoşi, ca cei doi autori de faţă, o maiface şi astăzi. Îi felicit călduros şi le urez să continue la fel.

18.10.2009



Sectiunea aVII-a

OPINII DELINCVENTE (eseuri)

Graficã de Tiberiu Balazs



Grafica de

Radu Roşian



Cioburi de vitraliu

153

ATUNCI VOM FI FLACĂR Ă…Oameni paşnici,

str ămoşii porneau, în fiecarevar ă, r ăzboi spicelor cât

vrabia cu paloşul încovoiatca o secer ă şi, neştiind alta, procedau la fel şi cu lanurileduşmanilor unduind lahotare.

R ăscruce de vânturi au fost, peste vremuri, plaiurileacestea… Ca să reziste, str ă bunii şi-au înfipt adânc r ădăcinileîn munţii şi dealurile locului şi au r ămas neclintiţi în faţaurgiilor.

Chiar dacă unora dintre ei li s-au cam pleoştit mustăţileocârmuind regate cu naţii mândre venite călare de pe neştiutetărâmuri, r ădăcinile lor sfinţite în pământ binecuvântat i-auînălţat pe culmile măreţiei în luptele cu păgânătatea. Probabilcă din r ădăcinile unor asemenea str ămoşi s-au împânzitţinuturile noastre cu filoane de aur şi fier. Candelă la

mormintele str ă bune a fost primul cuptor în care şuvoiulincandescent al fierului a devenit simbol în memoria locurilor,alături de corbul corvin cu inelul de aur în cioc.

Cu timpul, cântecul oţelului a devenit dominanta locurilor.Flacăra nestinsă a Hunedoarei a aprins suflete, a luminatcugete, a înălţat vise. Oameni ai locului, cu pana str ălucind înincandescenţa vetrelor metalurgice, „ca-ntr-o balad ă ame şterului Manole mai evoluat ă ”, au demolat şi zidit metafore,au ars fulgurant şi frenetic întru iluminarea urmaşilor.

În fiecare creator stă aprinsă o flăcăruie, fie lumină interioar ă, fie sursă de invidii şi r ăutăţi, fie jertfelnic pe altarulinocenţei…

Ne putem purifica mistuind în arderea creaţiei orgolii şivanităţi, dăruind f ăr ă a cere nimic în schimb.

Atunci fi-vom cu adevărat flacăr ă str ăluminând semenilor!

Am tr ăit să văd astfel de oameni, contopiţi cu flacăra, oamenicu lumină proprie…Octombrie 1999 Provincia Corvina – supliment de Zilele Hunedoarei



Ion Urda

154

PARADOXISMUL, IRAŢIONALUL ŞI ESTETICA

Există o categorie de oameni dăruiţi de la natur ă cu haruriaparte şi parcă oarecum antagonice. Astfel, între acei

raţionalişti cu înclinaţii spre ştiinţele exacte, cu inteligenţa ca briciul, cu o gândire extrem de ordonată, la care logica rece poate face cele mai pragmatice calcule şi mai amănunţiteanalize, structurând teorii întregi despre orice subiect asupracăruia îşi apleacă spiritul, între aceştia, o parte se regăseschăr ăziţi din născare cu o sensibilitate deosebită şi unsentimentalism debordant. Aceşti sentimentali raţionali (sauraţionali sentimentali) simt mai pregnant nevoia de exprimare

decât alte categorii umane şi caută în permanenţă modele deexprimare care să se muleze pe specificul personalităţii lor. Şi,atunci când le găsesc, aceste modele poartă pecetea uneirigurozităţi aparte, numai că, această rigurozitate, prin însăşiacurateţea ei, are calitatea de a provoca emoţia specifică sensibilităţii şi sentimentului.

Pornind de la noţiunea de raţional, nu se poate faceabstracţie de iraţional. Privind strict lingvistic, noţiunea deiraţional constituie antonimul raţionalului, ceea ce, la oabordare simplistă, înseamnă două noţiuni opuse ca sens şi atât.

Abordând analitic problema constatăm că sfera iraţionaluluieste complementar ă sferei raţionalului, cele două noţiunicontinuându-se reciproc aşa cum axa numerelor reale esteconstituită din prelungirea axei numerelor pozitive cu axanumerelor negative.

Astfel putem afirma că fiecare element al raţionalului îşi arecorespondentul în iraţional aşa cum electronul îşi arecorespondentul în pozitron, materia în antimaterie, mai directspus, dacă privim raţionalul ca pe o lume, complementara ei,antilumea, va fi iraţionalul.

Probabil că pe asemenea considerente de logică, olteanul degeniu FLORENTIN SMARANDACHE, un raţionalist plurivalent recomandat de o biografie împănată cu realizăriştiinţifice de excepţie în domeniul aparent arid al matematicilor (şi nu numai), realizări recunoscute şi apreciate la nivel



Cioburi de vitraliu

155

internaţional, dar, în acelaşi timp, un om de o rar ă sensibilitate,a descoperit, prin jocul logicii şi raţionamentului, această atingere aproape transcedentală dintre raţional şi iraţional,folosind-o ca pe o cale de degajare a emoţiei artistice şi creând

astfel (poate e mai corect spus "oficializând") acest curentliterar născut din balansul raţionalului pe leagănul iraţionalului, paradoxismul.

Gen aparent facil la prima impresie, paradoxismul este undomeniu destul de înşelător. Neavizatul poate afirma uşor:"- Vax, de astea poate face oricine!" , dar nu e de loc aşa.Dansul paradoxistului între raţional şi iraţional se aseamănă cutentativa trecerii unei pr ă păstii cu tălpile goale călcând pestetăişul unei să bii, nu te pândeşte numai pericolul de a cădea înoricare dintre laturile abisului, raţionalul sau iraţionalul, dar temai poţi şi tăia la tălpi prin platitudine.

Ca schemă de creaţie paradoxistul, de regulă, porneşte de la premise raţionale şi obţine, pe căi raţionale, deductive,concluzii iraţionale. Procedeul devine însă tangent cu arta doar atunci când construcţia produce încântarea sufletului, emoţia

specifică, ori aceasta este tangibilă numai prin acurateţe şisensibilitate.Paradoxismul în literatur ă poate fi considerat ruda apropiată

a sofismului în logică. Şi unul şi celălalt îşi bazează efectulestetic pe acurateţea demersului logic şi pe reacţia de plăcută surpriză a rezultatului de factur ă iraţională sau cel puţinneaşteptat. Ce reacţie poţi avea, de exemplu, în urma uneiafirmaţii de genul : "Pe o paji şte păşteau doi cai: unul era alb şi cel ă lalt mai încolo" , sau la înşiruirea logică de operaţiunialgebrice în urma căreia apare clar rezultatul 1= 2 ?

În ambele cazuri e evident faptul că ceva nu e în regulă, dar asocierile de tip paradoxal şi care păstrează acurateţea logiciicreează o stare afectivă deosebită, încadrând f ăr ă nici oîndoială paradoxismul în domeniul artei. Şi pentru că asocierilede tip paradoxist sunt receptate cu o doză de amuzament,

creând starea de bună dispoziţie specifică pe care omul de rândo manifestă în faţa unei „tr ă snă i”, acest curent literar se



Ion Urda

156

pretează cel mai bine genului umoristic. Mijloacele deexprimare ale paradoxistului sunt extrem de diverse, acestaapelează f ăr ă menajamente la mijloace rebusiste, la nonsensurilogice, la similitudini şi antagonisme, în general la orice

posibilitate de a surprinde plăcut cititorul şi a-i smulge unsurâs.

Pentru o mai profundă înţelegere, consideraţi paradoxismuldrept arta exprimării cu mijloace literare a paradoxului, iar pe paradoxist un om extrem de receptiv la orice-l înconjoar ă,capabil să discearnă într-un mod aparte banalele informaţii pecare le primim cu toate organele noastre de simţ şi să le redealiterar în modul cel mai neaşteptat.

Astfel nu e de mirare că, alături de întemeietorul paradoxismului, Florentin Smarandache, ca bun prieten şi fidelfan al acestuia, întâlnim un vechi şi împătimit rebusist curealizări notabile în domeniu - Gheorghe Niculescu.

Fascinat de personalitatea prietenului său cu carecolaborează la editarea a două volume de versuri paradoxiste predominant umoristice, e vorba de „PRIN ALBE Ş I CLASICE

EPII TÂRZII” şi „VREME DE Ş AG Ă ”, ambele apărute la Casade presă şi editur ă Anotimp - editura ABADDABA în 2000,Gh.Niculescu mai publică, la aceeaşi editur ă, placheta„SMARANDACHISME”, un adevărat monument închinatoperei paradoxiste a idolului său, precum şi placheta „REBUS Ş I PARADOXISM” apărută la editura ALFA PRESS – Cluj - Napoca.

Despre harul de scriitor umorist al lui Gh. Niculescu prefer să las să vorbească un fragment din felul în care înţelege acestasă-l prezinte pe idolul său F.Smarandache:

„Decembrie ploua cu po şircă de ger pe rogojina de praz a să rbă torilor de iarnă când o barză , r ă t ă cit ă de cârdul anotimpurilor, bă tea cu clon ţ u-i de rubin toaca vestirii de prunc destinat mă ririi.

C ăţ eaua Timpului, zgribulit ă sub că ru ţ a în care ouase clo ţ a

norocului, scherl ă ia a veste bună şi viitor mă re ţ pentru puiul de om pl ă mă dit sub ţ estul destinului tumultuos.



Cioburi de vitraliu

15

…Copilul cu nume de floare şi rezonan ţă de ora ş latin î şi vacroi drumuri de vers matematic… Oltul din sufletul să u se varevă rsa în cascade de talent, împro şcând coordonatele Lumiicu oltenisme, românisme, paradoxisme… adică

SMARANDACHISME.”

Viziune paradoxist ă Grafică de Radu Ro şian

Folosind exclusiv versuri din volumul lui FlorentinSmarandache, „Sentimente fabricate în laborator”,Gh.Niculescu reuşeşte performanţa, în mod egal literar ă, cât şirebusistă, de a crea poeme de sine stătătoare în acrostih, în careidolul său e prezentat cu nume, prenume şi vreo 11 renumecuprinzând toate domeniile în care acesta s-a impus. În aceeaşi plachetă Gh. Niculescu creează poeme destul de închegatefolosind doar titlurile poemelor smarandachiene din volumeleacestuia „Prin tunele de cuvinte”, „Distihuri paradoxiste”,„Versuri experimentale”, „Sentimente fabricate în laborator”,„Emigrant la infinit”, „Formule pentru spirit”, „Culegere deexerci ţ ii poetice”, „Exist împotriva mea”, „Clopotul t ă cerii”

şi „Scrieri defecte”, ca mai apoi să creeze „poeme din poeme”,citez din autor: „…le-am combinat în ipoteticul laborator al

7



Ion Urda

158

sentimentelor create de Florentin Smarandache…”, reuşind overitabilă performanţă poetică. Şi nu sunt de loc de neglijat performanţele care urmează în plachetă prin transpunereaoperei smarandachiene în monoverbe, triverbe, rebusuri

criptografice, criptografii, aritmogrifuri şi definiţii de careurirebusiste.

Meritul deosebit al lui Gh.Niculescu nu constă numai înoriginalitatea lucr ării sale, remarcabilă de altfel, ci şi în faptulcă demonstrează viabilitatea operei poetice a lui FlorentinSmarandache, plurivalenţa acesteia.

Gh. Niculescu are calitatea, probabil proprie paradoxiştilor,de a te dezarma cu câte un r ăspuns surprinzător la întrebărinerostite. Astfel el se prezintă: „Datele nă scutului/ Din luna prierului/ Ziua treisprezeciului/ Anul patru şcinciului/ Gheorghe-al Niculescului,/ Copilul munteanului/ Zis şi al cismarului/ Din zona Ciorte ştiului,/ Malul Vasluie ţ ului/ Movila Burcelului/ Din ţ inutul Ia şiului;/ Azi om al Ardealului/ De pevalea Jiului;/ Prieten al umorului/ Ş i al rebusismului/ Ş i-al paradoxismului”.

Conştient că, în lumea literar ă, paradoxismul ca şi curentliterar este la început de drum (deşi elementele sale de bază seregăsesc în mai orice oper ă literar ă ce se respectă fie şi doar caexerciţiu de îndemânare lingvistică), Gh. Niculescu îl defineşteîn versuri simple: „Admi ţ ând că am admite/ Anormalul canormal/ Involuntar vom comite/ Paradoxul voluntar sau …Dac-am putea accepta că Papa e ortodox/ C ă un ciung ar ocupa locu-ntâi, în ring, la box,/ Vom putea să în ţ elegem ceeste un paradox.”

Gh. Niculescu demonstrează că paradoxismul se pretează excelent epigramei („Unui îngâmfat – Aerul trebuie schimbat/ I-a spus medicul curant/ Iar el s-a şi conformat/ Luând unaer… arogant”) , microfabulei („- Eu, de-aici din casă ,/ Sunt cea mai de vază / Zise că tre masă / O banal ă vază .” sau „Unchiul ţ ap test ă nepotul/ Cu urmă toarea-ntrebare:/ Ce te

faci când vei fi mare?/ Ş i-i r ă spunse idiotul/ Ala mic cu blană albă :/ Când voi cre şte mă fac…halbă !”), cugetărilor („ Ia



Cioburi de vitraliu

159

lucrurile a şa cum sunt , şi-a zis hoţul” sau „E o pl ă cere dubl ă de a în şela pe în şel ă tor, gândea calul care nu se voia înşelat”) precum şi altor forme ale genului umoristic. Ceea ceimpresionează însă f ăr ă rezerve la Gh. Niculescu este spiritul

său de observaţie extrem deascuţit care îi permite să exploateze la modul paradoxist banalităţile vieţiizilnice, smulgând zâmbete pe teren aparent arid din punct de vedere umoristic.El este expresia vie a ceeace poate să rodească paradoxismul pe ogorulobişnuit cu specificulrebusisto-umoristic.

Încercând să finalizez – pentru că, în faţa diversităţiiideilor exprimate în căr ţile

lui Gh.Niculescu, există senzaţia că nu poţisistematiza şi finaliza – pe lângă definiţia pe care Titu Popescuo dă paradoxismului în lucrarea sa, „Estetica paradoxismului”, drept „…o rebeliune literar ă ”, aş remarca-o pe cea a lui Gh. Niculescu: „Paradoxismul este o idee fixă care î ţ i trece princap atunci când mintea î ţ i st ă în loc, în timp ce tu avanseziînainte.” Iată cum, într-o lume care se pretează paradoxismuluidin ce în ce mai mult în viaţa de zi cu zi, un paradoxist găseşteexplicaţia aparentei noastre ruperi de realitatea propriilor interese: „Mintea ne st ă în loc în timp ce noi avansă m”.

În mrejele paradoxismului

Grafică de Radu Ro şian

S-auzim de bine !--------------------------------------------------------------------

- Gh. Niculescu, Florentin Smarandache – Prin albe şi clasice epii târzii – Casa de presă şi editur ă Anotimp, Editura Abaddaba, Oradea, 2000

- Gh. Niculescu, Florentin Smarandache – Vreme de şag ă – Casa de presă şi editur ă Anotimp, Editura Abaddaba, Oradea, 2000

- Gh. Niculescu – Smarandachisme – Editura Abaddaba, Oradea, 2000



Cioburi de vitraliu

161

ADEVĂRUL ?… NIMIC MAI COMPLICAT…

Motto : „Adevă rul? Idee fixă , specifică adolescen ţ ilor sau simptomul indivizilor atin şi de senilitate”.

E. M. CIORAN

Vasta confruntare de idei de care beneficiem de la revoluţieîncoace a adus multă lume la limita exasper ării, mai alesdintr-un anume motiv, acesta fiind mult trâmbiţata şi veşnicnerealizabila idee de scoatere la lumină a „adevă rului”. Că ideea în sine e nobilă, constituind, uneori, fundamentul a ceeace se cheamă „justi ţ ie social ă ”, reprezentând, de multe ori, onecesitate cu o oarecare utilitate, aceste lucruri nu am de gând

să le contest sub nici o formă, vreau doar să analizăm împreună ce vrea să spună o veche zicală, de nimeni contrazisă până acum, care postulează că „adevă rul are multe fe ţ e”.

Libera exprimare a individului creează posibilitatea etalăriidirecte şi deschise a propriilor păreri, indiferent de domeniul

abordat, iar, din punctul de vedere al expozantului, fiecare dinideile exprimate reprezintă tot atâtea adevăruri, chiar dacă, înfaţa interlocutorului, acesta nu-şi poate expune coerentargumentele (deşi în conştientul său acestea există). Faptul că,uneori, incoerenţa expozantului induce în interlocutor, pe baza,evident, altor premise raţionale, un alt „adevă r” decât cel aflatîn conştientul expozantului, are drept consecinţă o anumită doză de subiectivism a noţiunii de adevăr. Şi nu pot să nu mă

gândesc la fantezia unor raţionalişti de genul Bolyai sauEinstein, care, abordând, la vremea lor, drept neadevăr cele mai

… autorul, căutând adevărul

cu Ştefan Nemecsek şi prof.Adina Băcean – doctor înfilologie…

Zilele Hunedoarei 2009 – Salonul C ă r ţ ii



Ion Urda

162

evidente adevăruri (primul neacceptând postulatul V al luiEuclid, iar cel de-al doilea neacceptând timpul drept mărimeabsolută), au reuşit să creeze opere (realităţi) monumentale precum geometria spaţiilor curbe, respectiv mecanica

relativistă, adevăruri verificate în practica de toate zilele, dar,cu certitudine, având şi ele doza lor de relativitate.

Puţinele argumente invocate mai sus pot induce, oricuidoreşte să accepte, ideea relativităţii adevărului. Practica judiciar ă se str ăduieşte să se apropie cât mai mult de stareareală a lucrurilor tocmai din dorinţa de a judeca „adevă rul”, dar faptul că acesta poate avea, într-adevăr, „multe fe ţ e” estedemonstrat f ăr ă tăgadă de schimbarea destul de deasă averdictului prin procedurile de recurs, apel, str ămutare a procesului, etc. Şi dacă practica dovedeşte că, uneori, şilucrurile simple pot fi abordate din unghiuri diferite, cu„adevă ruri relative” drept rezultate, în cazul situaţiilor complexe „adevă rul absolut” va fi o noţiune acceptabilă doar pentru comozi şi naivi, în realitate r ămânând totdeauna ohimer ă. Nu întâmplător Dicţionarul Explicativ al Limbii

Române, definind „adevă rul”, lângă noţiunea de „adevă r relativ” nu aşază noţiunea, normal opozabilă, de „adevă r absolut”, ci pe cea de „adevă r obiectiv”. Este în fapt aceasta orecunoaştere indirectă a legăturii indisolubile dintre noţiuneade „adevă r absolut” şi divinitate, Dumnezeu fiind singurul ce poate deţine absolutul, nouă, muritorilor fiindu-ne rezervat, încel mai bun caz, „adevă rul obiectiv”, definit drept „con ţ inutul obiectiv al reprezent ă rilor omului, care corespunde realit ăţ ii,lumii obiective, independent de subiectul cunoscă tor”.

Dar tocmai aici se naşte ideea că, fiind o reflectare arealităţii în oglinda numită „con ştiin ţă ”, în absenţa conştiinţei(gândirii, eului) noţiunea de „adevă r” nu se poate naşte. În niciun caz nu se poate pune semnul identităţii între „adevă r” şi„realitate”, prima noţiune mai putând fi definită, eventual, ca„percep ţ ie fidel ă a realit ăţ ii”. Numai că „percep ţ ia”

presupune „subiectul perceptor”, şi oricât s-ar str ădui să sedepersonalizeze „subiectul” nostru pentru a percepe



Cioburi de vitraliu

163

„obiectiv”, se poate deduce uşor că „adevă rul obiectiv” estegreu de atins, el fiind , sub raport social, mai mult o convenţiesocială decât un act de reflectare în conştiinţă a cunoaşteriiindividuale.

Deducem de aici faptul că noi, indivizii, vom avea parte, prin percepţie proprie, doar de „adevă ruri relative”, eventualde „adevă rul obiectiv – conven ţ ie social ă ” pe care-l înghiţimnemestecat aşa cum ne este vârât pe gât, noi neavândmodalităţi de cunoaştere, de observare directă, „obiectivă ”, arealităţii pentru a o oglindi în conştiinţa proprie.

Înţelepciunea popular ă spune că „adevă rul iese la suprafa ţă ca untdelemnul” şi că „nimic mai periculos ca un adevă r pe jumă tate, el este mai d ă ună tor ca o minciună întreag ă ”. Întreaceste două zicale se găsesc atât esenţa şi pericolul„manipul ă rii”, cât şi germenul autodistructiv al acesteia.Bazându-se pe nuanţa de subiectivism specifică fiecăruiindivid, pe acceptarea în subconştient (mulajul pe suflet) aacelei păr ţi din realitatea obiectivă care i se potriveşte psihicului său (ceea ce nu este prea departe de „ceea ce-i

convine”), „manipulatorii” brodează „realit ăţ i” credibile, dar şchioape, trunchiate, expuse succint şi incomplet, astfelconstruite ca să se reflecte în conştiinţele indivizilor ca un„adevă r obiectiv”, numai că oglinda reflectă altceva decâtrealitatea, rezultatele fiind, mai devreme sau mai târziu,similare încercării cuiva de a ieşi pe o uşă desenată pe perete.Şi e normal să vezi realitatea obiectivă când dai cu capul de perete, „untdelemnul a ie şit deasupra”, dar r ămâne cucuiul.

În ultima vreme, mai mult pentru a se arunca praf în ochii populaţiei, s-au f ăcut unele demersuri care să înlesnească accesul vulgului la anumite aspecte ale realităţii ţinute suboboroc de regimul comunist. Dar ce, credeţi că e cinevainteresat să discearnă, să perceapă obiectiv acele realităţi? Nicivorbă! Acei indivizi care, sub oblăduirea a tot felul de societăţicivile, alianţe, asociaţii, trâmbiţează ideea „scoaterii la lumină

a adevă rului referitor la….”, aceia au, bine cristalizat, adevărulcare le convine şi vor contesta vehement orice alt adevăr reieşit



Ion Urda

164

din reflectarea cât mai obiectivă a realităţii. Şi astfel, această căutare cu lumânarea a adevărului este un joc de interese, despeculaţii, prin care fiecare „trage spuza pe turta lui”.

Iată, aşadar, în ce constă adevărata semnificaţie a cugetării

lui Cioran pusă pe frontispiciul acestui eseu: în fapt oameniimaturi, cu experienţă de viaţă, nu mai sunt atât de preocupaţi să accepte şi să „bat ă în cuie” tot felul de „adevă ruri”, viaţademonstrându-le că acestea vor fi mereu „relative”, deformatesau trunchiate de oglinda intereselor de moment, doar adolescenţii şi cei „că zu ţ i în mintea copiilor” mai putând aveaasemenea idei fixe sau simptoame care aduc, de regulă, ponoase, nu foloase. Pentru că şi Sfânta Scriptur ă statutează un principiu care nu e departe de efectul actulului de percepere, decunoaştere a realităţii: „- Ferici ţ i cei să raci cu duhul!…”

DESPRE „BABILONIE”(reflec ţ ii biblice)

- se dedică memoriei lui Victor ISAC - Nimeni nu poate afirma cu certitudine cum a apărut

vorbirea, dar, observând maimuţele antropomorfe (şi nu numai)folosind diverse asociaţii de sunete pentru a-şi comunicaintenţiile sau a informa grupul despre lucruri de interes comun, putem presupune că aceeaşi cale au urmat-o primele grupuri dehominizi, creând primul limbaj care, ulterior, a evoluat înritmul evoluţiei intelectului membrilor grupului.

Pe de altă parte, dacă abordăm problema prin prismascripturilor biblice, nu vom afla în mod direct cum a reuşit

primul om, Adam, să comunice cu Dumnezeu, dar putem presupune că duhul de viaţă dăruit de divinitate boţului deţărână a conţinut inclusiv limbajul unic cu care Dumnezeu adenumit toate elementele creaţiei Sale.

După izgonirea din Rai, Adam şi-a păstrat limbajul, el şiurmaşii săi şi, după cum spune scriptura, toate comunităţileumane vorbeau aceeaşi limbă sau, mai degrabă, aveau aceeaşi

modalitate unică de comunicare până la etapa când s-au hotărâtsă construiască Turnul Babel pentru a se ridica la înălţimeadivinităţii. Atunci Dumnezeu a recurs la o metodă aparent



Cioburi de vitraliu

165

indirect ă pentru a-i împiedica: i-a f ăcut să nu se mai înţeleagă unul pe celălalt, probabil prin modificarea şi diversificareasonorităţilor specifice cuvintelor, acestea devenindnesemnificative pentru cel ce nu e obişnuit cu ele şi nu le

recunoaşte.Scriptura nu pomeneşte decât despre faptul că oamenii,

nemaiînţelegându-se între ei, au renunţat la edificarea TurnuluiBabel, pentru că, în vremea aceea, încă nu se inventasenoţiunea de „t ă lmaci, translator”. Singurul care o putea face,Dumnezeu, avea interesul exact contrar.

Ion Urda îi înmânează lui Victor Isac diploma de Cet ăţ ean de Onoareal Hunedoarei… Al ă turi Eugen Evu îi acord ă un dar de suflet…

Desigur că, în timp, oamenii au descoperit soluţia de a seînţelege prin intermediul translatorilor, dar scopul de momental lui Dumnezeu fusese atins: oamenii n-au mai construit turnulce i-ar fi ridicat la înălţimea divinităţii.

Abordând un asemenea subiect nu se poate neglija deosebitaîncărcătur ă metaforică a scripturii biblice. De aceea aparedestul de legitimă întrebarea dacă limbajul utilizat de primiioameni era limbajul divin (şi cred că nu greşesc numindu-l„universal”) şi dacă acesta era un limbaj în sensul în care-lînţelegem în zilele noastre.

Dacă la prima parte a întrebării r ăspunsul este evidentafirmativ, în ceea ce priveşte partea a doua a întrebării e greu

de dat un r ăspuns tranşant. Dar, indiferent cum r ăspundem laaceastă întrebare, este evident că sistemul de comunicare bazat



Ion Urda

166

pe principiile „limbajului divin, universal” utilizat de oameni până la Turnul Babel a fost pierdut şi cred că, după pierdereainocenţei şi alungarea din Rai, aceasta este cea mai mare pierdere a omenirii.

Şi dacă Dumnezeu însuşi a văzut posibilă atingerea ceruluide către deţinătorii limbajului universal iar, prin pierdereaacestuia, oamenii nu şi-au mai putut realiza aspiraţia(construirea Turnului Babel), înseamnă că metoda folosită deDumnezeu poate părea indirectă doar metaforic. Este evidentcă, prin pierderea limbajului universal, oamenii au pierdut maimult decât posibilitatea de a se înţelege, şi-au pierdut aspiraţiaspre divinitate, pentru că altfel, după apariţia primilor translatori, reconstrucţia Turnului Babel ar fi fost reluată, ori oasemenea tentativă nu mai este relatată în scriptur ă.

Iată de ce se poate considera că limbajul universal, divin, erao formă de comuniune spirituală, de aspiraţii, de simţuri, probabil o formă de comunicare mai mult decât telepatică, cef ăcea inutile cuvintele, comunicarea fiind totală, f ăr ă ascunzişuri, în primul rând o comuniune sufletească.

… cu colegi de breasl ă timi şoreni, lugojeni şi deveni în drum

spre Meria – Lunca Cernii, la aniversarea lui Ion Scorobete…

Pierderea acestui limbaj a însemnat, în fapt, şi pierderea

legăturii directe cu divinitatea. Nepermiţând oamenilor să se„ridice” la înălţimea sa, divinitatea s-a însingurat, interpunând



Cioburi de vitraliu

16

între ea şi om zidul diferenţei definitorii. De remarcat că Dumnezeu nu reprimă tentativa umană (ar fi putut acţiona înfor ţă, distructiv, asupra construcţiei sau constructorilor), ci doar o împiedică, ca şi părintele iubitor care, f ăr ă a nega aspiraţia

fiului de a avea mulţi bani, îl împiedică să-i obţină pe căinecinstite.

Interesantă este totuşi întrebarea: „- De ce n-a reprimat Dumnezeu tentativa aparent blasfemiatoare a oamenilor de a se înă l ţ a la nivelul divinit ăţ ii şi a ales calea mai complicat ă aîmpiedică rii tentativei?” Posibilul r ăspuns are două faţete. În primul rând Dumnezeu nu-i interzice omului aspiraţia înălţăriila cerurile divinităţii, în această direcţie r ămânând în discuţiedoar metoda, calea de urmat. În al doilea rând utilizareametodei „reprimare” ar fi dus la întărâtare, în loc să atenuezeintenţiile şi să convingă de falsitatea metodei. Şi ce argumentmai trebuie invocat când, folosind o metodă nepotrivită,oamenii au pierdut, odată cu limbajul universal, legăturadirectă cu Dumnezeu.

Ceea ce a urmat a fost ceea ce limba română exprimă

extraordinar, prin termenul extrem de sugestiv, babilonie,adunarea la care toţi vorbesc şi nimeni nu înţelege, fiecare esingur, iar divinitatea e tot mai departe.

Iată de ce turnul Babel poate fi interpretat drept punctul de plecare a tot ce înseamnă egoism, orgoliu şi individualism, pierderea contactului cu semenii, atrofierea simţuluicolectivităţii. Ne-a creat divinitatea asemenea ei, dar pe parcursne-a modificat, pentru că trebuie să învăţăm pe pielea noastr ă că perfecţiunea înseamnă, mai întâi de toate, trudă şi suferinţă.

Dumnezeu e clar pentru cine vrea să priceapă : nimeni nu se poate cocoţa în ceruri, nimeni nu poate atinge tălpile divinităţii prin că r ă mizile turnului Babel (acumulări materiale, bogăţie,avere, putere), ci numai prin spiritualitate, recă pătând astfellimbajul universal al divinităţii, dragostea şi iubirea de semeni.

Au vreo leg ă tur ă cele mai de sus cu mediul nostru democratic de via ţă ? Gă si ţ i vreo

paralel ă între Turnul Babel şi „babilonia” pe care o declan şează „divinit ăţ ile” noastre politice ori de câte ori r ă bdarea românilor ajunge la capă t? E treaba dvs., stimate cititor! Autorul nu are alt ă vină decât de a fi captivat de metaforele Sfintei Scripturi.

7



Ion Urda

168

DICŢIONARE SĂRACE

Este incredibil cât de sărace pot fi dicţionarele limbiiromâne în abordarea termenului „provicial” şi

„provincialism”. Definind „provincialul” drept o persoană „cu apucă turi sau deprinderi stângace, naive”, dicţionareleevită cu nonşalanţă sensurile cu care se abordează majoritar această noţiune, astfel încât cu greu se va găsi o persoană care,gratulată cu apelativul „provincial”, să nu se simtă cel puţin jenat, dacă nu jignit. Şi asta pentru că o atare catalogare va fiinterpretată automat ca o apreciere de genul „individ redus, cucel mult o spoial ă de cultur ă şi educa ţ ie”.

Aşa stând lucrurile, termenul de „provincial-ism”, aplicatoricărui domeniu al preocupărilor intelectuale, conduce, dinsorginte, la aşezarea acestuia pe o treaptă inferioar ă valoric,astfel încât, cu atât mai mult, actul cultural de apartenenţă provincială va avea handicapul sorgintei sale.

Iată de ce, din dorinţa repunerii în matca reală a„handicapului” pe care mulţi creatori provinciali îl manifestă,asumându-mi riscul catalogării demersului meu drept unul„sentimentalist”, în cele ce urmează îmi propun o scurtă abordare analitică a acestei teme.

Arta şi elitaDe pe poziţia observatorului raţional, încercând plasarea

creatorului de artă într-o anume ipostază a ierarhiei socio-intelectuale, există o puternică tentaţie de a-l situa pe acesta

într-o sfer ă

mai aparte a intelectualităţ

ii, fieşi numai datorit

ă faptului că „harul să u creator” îl scoate din categoria

intelectualului clasic.Pe de altă parte, omul super-educat, cu coatele roase pe

mesele sălilor de lectur ă, al cărui intelect lucrează prin motorulzestrei sale culturale acumulate, pretinde pe drept să fie inclusîntr-o sfer ă socială aparte, distinctă, caracterizată de o înaltă elevaţie a spiritului.

Şi într-un caz, şi într-altul, actul creaţiei este prezent, iar înce măsur ă creaţia este şi artă, r ămâne la latitudinea celui ce o



Cioburi de vitraliu

169

receptează, pentru că nu putem vorbi de artă în absenţareceptării ei ca atare (exceptând conven ţ ionalismul care începesă ia propor ţii îngrijor ătoare, definind ca artă tot soiul deaberaţii). Atunci când arta este rezultanta unui „har creator”,

dublat de o super-educaţie în domeniul abordat, cred că putemvorbi de un „superlativ al crea ţ ie”, caz în care creatorul, prinrezultatul muncii sale, este aşezat într-o categorie socială aparte, „elita”.

Din păcate, înainte ca rezultanta muncii să-l aşeze pe creator în categoria „elitei”, unii, merituoşi de altfel, seautocategorisesc astfel, în special comportamental, realizând oruptur ă, o autoizolare, acea „închidere în turnul de filde ş”, înfapt, o negare a tot ce nu corespunde concepţiei lor. „Elitistul” (folosesc această noţiune antinomic cu noţiunea de omul-individul-creatorul „de elit ă ”) de această speţă vedefundamentul creaţiei artistice în filigranul cizelat deacumulările cantitative în materie de cultur ă, omiţând conştientfaptul că arta este, mai întâi, har creator şi abia apoi,meşteşug.

Este, de fapt, în relaţia „creator de elit ă - elitist” aceacontradicţie pururi existentă între „con ştiin ţ a valorii” şi„preten ţ ia valorii”.

Provincial, egal mediocru ? Neputând nega actul cultural şi arta izvorâtă din instinct, din

nevoia de exprimare în afara spaţiului său de mişcare, elitismula încetăţenit tacit în cultur ă noţiunea de „provincial”, şi cu

toate că nici un dicţionar nu abordează noţiunea de pe o atare poziţie, în accepţiunea generală, categorisirea de „provincial” în actul de creaţie induce sensul de „mediocru, necizelat etc.”.

În modestia majoritar valabilă adevăratei valori umane,creatorul cu har strânge din dinţi şi-şi vede de creaţia lui,explodând, mai devreme sau mai târziu, şi, nu de puţine ori, pealte meleaguri (vezi Brâncuşi, Eliade, E.Ionescu etc.). Înasemenea condiţii este scuzabil faptul că provincia nu areîntotdeauna curajul actului cultural de amploare, cu toate că micile excepţii au fost, aproape întotdeauna, mari victorii.



Ion Urda

170

Lipsită, de multe ori, de mijloace sofisticate de acumulareculturală, provincia are avantajul că nu prea poate generaelitişti. Talentele apărute în sânul ei sunt realităţi şi valori pecare elitismul nu le poate nega, ele explodând când le vine

sorocul, pentru că în faţa harului divin al creaţiei nu se pot pune oprelişti. Şi, ca să fie receptat corect demersul meu, estede ştiut că revista „PROVINCIA (ulterior şi CORVINA)” a fost bine şi cu interes primită de mediul cultural naţional şiinternaţional.

…Eveniment „provincial”…

Tibor Balazs expunela Galeriile FORMAdin Deva, prezentat de Tiberiu Fazakas,

Simona Locsei şi Ion Urda

- Dar , au strâmbat din nas unii, titlul nu e fericit ales, pentrucă valoarea revistei se ridică peste valoarea provincialului! Unargument în plus pentru întreg demersul meu de readucere înmatca normală a terminologiei cultural-artistice a cuvântului„provincial”. Pentru că este demonstrabil (din premisele demai sus) că „provincialismul” în creaţie are, mai degrabă,caracterul de original, specific naţional, oferind valoareaintrinsecă a creatorului născut şi nu f ăcut.

* * *Extrapolând problematica într-un context mai larg, nu-mi

pot reprima următoarea întrebare:- Nu cumva, din lipsa unei strategii na ţ ionale coerente de

promovare a valorilor culturale române şti, noi, românii avem

tendin ţ a de a ne manifesta şi în contextul european cu sentimentrul (fals) al provincialismului…martie 1998 – Provincia Corvina nr.5



Cioburi de vitraliu

171

PARADOXURILE, ROMÂNIIŞI VIAŢA DE PE O ZI PE ALTA

Parcă mai mult ca alte popoare, noi, românii, ne-am obişnuit

să gândim şi să tr ăim în paradoxuri. Şi acest lucru nu e de locnejustificat dacă analizăm şi socotim ceea ce ne reprezintă înmodul cel mai profund, zestrea de proverbe şi zicători populare, pornind de la str ămoşii noştri latini cu binecunoscutul dicton „festina lente”, pentru că vom constatacă o bună parte dintre acestea sunt paradoxuri sadea, de genul„haz de necaz”, „e r ă u cu r ă u, dar mai r ă u f ă r ă r ă u” sau „nue bine când ţ i-e bine”, sau, poate cel mai semnificativ paradox

lansat de un petrecăreţ din Ghelari, închinând un pahar: „- No,bine că -i r ă u !”, exprimând extrem de sugestiv încrederea că,numai prin contrastul tr ăit, „r ă ul” va fi deosebit de „bine”.

Desigur se poate spune că forma paradoxistă de exprimareeste înadins căutată pentru a da savoare expresiei, dar nu poatefi vorba numai de asta. În logica subtilă a zicalei populare seascunde un paradox real, el constituind o parte inseparabilă dinesenţa a ceea ce ne face pe noi să fim români şi unici.

Fiecare naţiune are ceva specific: nemţii – pragmatismul şieficien ţ a, italienii – exuberan ţ a şi sentimentalismul , englezii – rigiditatea şi conven ţ ionalismul , ungurii – ultrana ţ ionalismul ,etc. Pe noi, românii, Dumnezeu ne-a binecuvântat cu toatecalităţile şi toate defectele, dar ne-a dat ca specific r ă bdarea şucumsecădenia. Şi am impresia că această expresie compusă „cum-se-cade” a fost special creată pentru a ne reda

extraordinara capacitate de adaptare, de a deveni „cum secade”, respectiv „cum se potrive şte momentului”. Şi suntematât de preocupaţi de a fi „potrivi ţ i momentului” încât uităm de propriul interes, iar traiul nostru din ultimele decenii, fie subdictatur ă, fie în democraţie, îmi susţine cu brio afirmaţiile. Dindorinţa de a fi bine văzuţi de alţii, ne lăsăm treburile noastredeoparte ca să ne dovedim utili cine ştie cărei idei năstrujnice aaltora şi ne mir ăm că ăia, văzându-ne casa nemăturată, netratează adecvat, f ăr ă a realiza că noi suntem cei ce necomportăm paradoxal. Nici nu-i de mirare că, în asemenea



Ion Urda

172

condiţii, se vehiculează prin diferite medii idei cretine cum ar fiaceea despre „voca ţ ia de slug ă a românului”. Iată consecinţadorinţei exacerbate de a fi „cumsecade”, de a te ar ăta capabil şiutil altora, f ăr ă a ar ăta demnitate şi verticalitate. Pentru că un

asemenea fel de a fi dă multora „apă la moar ă ” în a amplificaaceastă stare de spirit, până se va găsi un alt Ion Antonescucare să „rupă mâ ţ a în două ” şi să ridice capul naţiunii românesus şi drept.

Românii sunt un popor eficient, fie şi numai prin faptul că ştiu să se mulţumească cu puţin. Dar cei plecaţi peste hotare(cei plecaţi cu dorinţa de a reuşi, nu cei plecaţi la furat saucer şit) dau acolo dovada competenţei şi eficienţei lor, pentru că la ei în ţar ă nu sunt încurajaţi să o facă sau sunt batjocoriţi cusalarii mizere.

O comunitate socială se evaluează, în bună parte, princaracteristicile sale specifice, dintre care nivelul valoric alindivizilor ce o compun, raportat la necesităţile de moment aleacesteia, este una dintre cele mai reprezentative. Dar adevăratavaloare umană nu e deloc agresivă, omul valoros nu se bagă în

faţă, nu-şi insinuează calităţile în ochii nimănui, el este ca oadevărată comoar ă ce trebuie căutată şi dezgropată. Din acest punct de vedere comunitatea se confruntă cu pericolulreprezentat de agresivitatea lăudăroşeniei şi parvenitismului.Metodele propagandistice utilizate pentru realizarea ascensiunii pe scara socială se dovedesc, în cele mai multe cazuri,instrumentele nonvalorii, motiv pentru care o analiză asupra procesului de afirmare şi accedere a valorilor umane în cadrulunei comunităţi sociale poate clarifica originea unora dintre problemele acute ale societăţii noastre actuale, prefigurând şiunele soluţii realiste pentru acestea.

Afirmarea valorilor umane este un proces evolutivcontinuu destul de complex, alcătuit din componenteantagonice, f ăr ă o finalitate strict determinată, în sensul că ceamai bună soluţie găsită azi poate fi mâine anacronică în faţa

altei alternative. Din punct de vedere structural, ca orice procesantagonic, procesul în discuţie are două componente:



Cioburi de vitraliu

173

componenta „PRO” şi componenta „CONTRA”, fiecare dintreele fiind alcătuite din câte o parte obiectivă şi una subiectivă.

Componenta „PRO” este cea care creează pârtia necesar ă accesului nestânjenit al valorii umane la soluţionarea

problemelor comunităţii, având în alcătuire două păr ţi, „parteaobiectivă PRO” , respectiv „partea subiectivă PRO”.

„Partea obiectivă PRO” este cea care rezidă din nevoiasocială acută de valori care să-i asigure prosperitatea şi progresul şi este cea care acţionează independent de voinţaumană determinând, similar economiei de piaţă, „cererea”.Manifestarea ei este caracterizată de incapacitatea comunităţii,la un moment dat, de a-şi rezolva problemele, de a găsisoluţiile adecvate unei anumite forme de criză apărută în viaţacomunităţii, cu sau f ăr ă recunoaşterea oficială a acesteiincapacităţi.

„Partea subiectivă PRO” este cea reprezentată de voinţasubiecţilor ce reprezintă valori sociale (neafirmate încă) de aajunge la o afirmare socială a valorii lor, tendinţa conştientă dea satisface „cererea” prin „ofert ă ”. Manifestarea ei este

caracterizată de toate formele prin care subiecţii umani, încadrul competiţiei valorice existente în orice structur ă socială,caută să se impună în faţa celorlalţi. Trebuie remarcat faptul că,în cadrul acestei competiţii, rareori există un sistem bine pus la punct care să asigure o selecţie valorică corectă, sau, chiar dacă sistemul este perfect şi selectează subiectul cel mai bine cotat,acesta nu e întotdeauna cel mai potrivit segmentului deactivitate avut în vedere.

Pentru ca procesul de afirmare a valorilor umane să fieantagonic, el conţine şi o componentă „CONTRA”, aceacomponentă asimilabilă for ţei de frecare sau iner ţiei din natur ă,acea tendinţă naturală de împotrivire la mişcare, fiind alcătuită,de asemenea, din două păr ţi, cea „obiectivă ”, respectiv cea„subiectivă ”.

„Partea obiectivă CONTRA” este cea care rezidă din

posibila penurie temporar ă de valori umane reale existentă laun moment dat într-o colectivitate umană, manifestându-se fie



Ion Urda

174

prin inexistenţa lor, fie prin dezinteresul manifestat de valorileexistente pentru domeniul în care se manifestă nevoia.

„Partea subiectivă CONTRA” este cea care apare într-ocolectivitate umană ca rezultat al împotrivirii conştiente, dar

mai mult sau mai puţinconştientizate, a unora dinsubiecţii colectivităţii umane curanguri sociale care le acordă atribuţii în acest sens şi căroraorice valoare umană ce vine dinurmă le poate ameninţa poziţiasocială şi privilegiile dobânditeîntr-o atare poziţie. Manifestareaacestei împotriviri poate îmbr ăcaforme extrem de diverse printrecare remarcăm: birocraţia,conservatorismul, teama de nou,rezerva faţă de tineri,izolaţionismul, crearea de false

probleme ale colectivului, denigrarea posibilelor valori,atitudini rigide în relaţiile cu membrii colectivităţii, etc.

Viziune paradoxist ă (2)Grafică de Radu Roşian

Desigur că o asemenea analiză poate păcătui prin simplism,dar ea poate constitui, pentru subiectul uman care doreşte să-şiafirme valoarea în cadrul comunităţii sale sociale, similarulunui enunţ detaliat al unei probleme multiple, creând premiselesoluţionării corecte a acesteia, iar pentru membrul simplu alcomunităţii, o modalitate de a recunoaşte comportamental non-valoarea.

Suntem acolo unde trebuie să fim şi avem ceea ce merităm pentru că nu am realizat la timp cât par şivism, câtă minciună şicâtă lipsă de fair-play poate cuprinde competiţia dintre valoareşi semi- sau non-valoare. Doar o analiză lucidă ne poate puneîn mână puterea valorii cu care să reuşim să scoatem din şanţ căruţa ce ne poate duce către progres şi bunăstare, pentru că,

altfel, vom r ămâne tributari vechii zicători care ne spune că e„greu la deal cu boii slabi”.



Cioburi de vitraliu

175

SUBSTITUIREA SIMBOLURILOR ŞI PERICOLUL SEMNIFICAŢIILOR

Definind la modul cel mai simplu istoria, am putea-o numi

drept disciplina prin intermediul căreia oamenii învaţă să-şicunoască r ădăcinile, să ştie de unde vin şi cine sunt, iar, prinextensie, să poată realiza încotro se îndreaptă şi cine vor fi înviitor. Desigur, nu vreau să susţin că istoria ar fi o disciplină care naşte profeţi, dar principiile desluşite prin studiul istoriei popoarelor şi a societăţii în ansamblu dau suficiente reperecare, la modul absolut general, pot aproxima măcar direcţia,dacă nu şi sensul, paşilor imediat următori în mersul societăţii

omeneşti.Specialiştii în această disciplină pot spune o seamă de

lucruri despre legităţile istoriei. În concepţia unora dintre eimersul societăţii este, în mare parte, încastrat în albii precisorientate, iar legitatea este imuabilă, oricât s-ar str ădui oamenii,cursul istoriei nu poate fi deviat din mersul său, cel mult poateîncetinit sau accelerat. Nu cu mult se deosebeşte concepţiacelor pentru care istoria e un şir de fapte dirijate de divinitate,în care totul este scris (mai mult sau mai puţin inteligibil pentruomul de rând), fie în Sfânta Scriptur ă, fie în proorocirilediverselor personalităţi înzestrate cu darul previziunii, întrecare Nostradamus pare a fi cel dintâi, eforturile muritorilor dea-şi schimba destinul social nefiind decât faţete ale împlinirii profeţiilor („… ne ştiute sunt că ile Domnului…”).

Este evident că au existat, totuşi, de când există oameni pe

Pământ, tendinţe de a face istorie, cele mai multe dintre elefiind rezultatul orgoliului, cea mai malefică dintre toateînsuşirile caracterologice umane, socotit şi de doctrina creştină drept un păcat capital. Se vor contrazice încă vremeîndelungată specialiştii pe problema rolului personalităţii înistorie, unii susţinând că la baza evenimentelor cruciale aleistoriei stau personalităţile, ideile şi acţiunile acestora, iar alţiisusţinând că istoria este rezultatul acţiunii maselor, însăşi personalităţile fiind un produs, un rezultat al legitimizării lor decătre mase (închipuiţi-vi-l pe Hitler, Stalin sau Napoleon



Ion Urda

176

singuri pe o insulă pustie şi impactul lor asupra mersuluiistoriei). Desigur că argumentele sunt plauzibile şi de o parte şide cealaltă, dar, ca întotdeauna, adevărul conţine o mare doză de relativitate.

Socotind istoria o înşiruire ordonată cronologic de stărisociale de lucruri, structurate în etape temporale cucaracteristici specifice, punctate de fapte istorice, de regulă reprezentative acestor etape, vom avea o imagine de ansamblua structurii de bază a acestei ştiinţe. Căutând o formulare câtmai explicativă pentru noţiunea de „ fapt istoric”, putem afirmacă aceasta reprezintă un reper temporal marcat de o anumeacţiune, un eveniment însemnând ceva demn de a r ămâne înmemoria vremurilor. Că „ faptul istoric” are, de regulă, oanume relevanţă pentru perioada în cauză, respectiv stareasocială de lucruri specifică acesteia, acesta este un faptexplicabil prin însăşi consemnarea sa de către istorie.

Pornind de la capacitatea precognitivă a istoriei, adică aceeade a previziona direcţia şi sensul mersului societăţii, nu sunt deloc întâmplătoare eforturile deosebite ale tuturor regimurilor

politice, dar cu preponderenţă a celor totalitare, de a-şi aserviistoria, nu atât prin ascunderea faptelor, cât prin denaturarealor, prin modificarea, uneori imperceptibilă, a elementelor condiţionale ale acestora, astfel ca premisele raţionamentelor să denatureze concluziile în sensul dorit, încât să deformezeconcepţia câte unei întregi generaţii asupra mersului legic şilogic al societăţii într-o anumită direcţie.

De-a lungul vremurilor istoricii au căutat mereu să înţeleagă faptele istorice în contextul social în care s-au produs ele,căutând să extragă esenţa cauzelor care le-au determinat înstrânsă legătur ă cu cadrul social şi împrejur ările în care acesteas-au desf ăşurat, nu mai puţină osârdie depunând şi pentrudescifrarea rolului acestor fapte în evoluţia ulterioar ă a stăriisociale de lucruri din etapa istorică în cauză. Asemeneademersuri, având la bază metode de cercetare ştiinţifică

inductivă şi deductivă, sunt singurele care pot asigura



Cioburi de vitraliu

17

istoricului, în actul său profesional, un plasament şi uncomportament neutral, nepărtinitor.

Dar omul r ămâne om, iar istoricul, din varii motive, poateaborda faptele istorice de pe poziţii partizane, interesate doar

de o anumită faţetă, prezentă, dar nesemnificantă în ansamblulde faţete ale faptului istoric. Astfel faptul istoric este „rupt” din contextul său real, nu prin inserare de elemente inventate,ci prin omiterea acelora care nu convin, dar cu păstrarea uneisuficiente doze de plauzibilitate. În acest fel se creează uncontext artificial în care „ faptul istoric” este aureolat şi i seasociază o valoare simbolică artificială, în mod curent spus, i se

atribuie o semnifica ţ ie. Procedeul atribuirii de semnificaţiifiecărui eveniment istoric constituie, după părerea mea, înmaterie de istorie, cel mai simplu şi mai uzitat, poate de aceeaşi cel mai bine mascat, instrument de manipulare a societăţii înactul de conducere a „turmei” către viitorul „de aur” alumanităţii. Un asemenea instrument poate face, dintr-un istoricmediocru în meseria sa, dar dotat cu un oarecare fler şi „sim ţ ul conjuncturii”, un ideolog extrem de valoros şi util unei

mişcări interesate într-o anumită direcţionare a mersuluisocietăţii.Dezbr ăcat de semnificaţii, un fapt istoric r ămâne ceea ce

este: un eveniment social încadrat cronologic într-o anumită etapă caracterizată de o anumită stare socială de lucruri, cu oanumită importanţă social-istorică rezultată din consecinţelesale asupra evoluţiei ulterioare la o nouă stare socială delucruri.

Aşa cum remarcam mai sus, analizat obiectiv, înconjunctura social – politică existentă în momentul produceriisale, evenimentul („ faptul istoric”) creează o imagine asupraunor direcţii de evoluţie a societăţii, dar tentativele de atribuirede semnificaţii transformă faptul istoric într-un instrumentmascat de denaturare, de împingere a evoluţiei societăţii într-oanume direcţie ce corespunde cel mai bine anumitor interese.

Şi, ca să abordăm concret subiectul, ne vom referi la greva

7



Ion Urda

178

muncitorilor din Chicago din 1 mai 1886, înă buşită în sânge de poliţie, o tragedie ce a zguduit lumea secolului al XIX-lea.

Pentru a marca faptul istoric menţionat, în 1889, la primulsău congres, Internaţionala a II-a a hotărât să transforme data

comemor ării tragicului eveniment într-o sărbătoareinternaţională a muncii, în ziua solidarităţii celor ce muncescdin lumea întreagă. Deşi hotărârea pare extrem de nobilă,transformarea datei comemorative a unei tragedii în sărbătoareainternaţională a muncii, în ziua solidarităţii tuturor celor cemuncesc, a devenit, în timp, un prilej deosebit de favorabilatribuirii acestui eveniment a unor semnificaţii cum ar fi:„interna ţ ionalismul proletar”, falsele idei ale similitudinii deinterese a muncitorilor din întreaga lume, a metodelor unice deacţiune, a centrului şi doctrinei unice în mişcareamuncitorească internaţională. Abordarea dialectică de pe premise false sau incomplete a acestui fapt istoric a favorizatapariţia, mai târziu, a vestitului dicton: „Proletari din toate

ţările, uni ţ i-vă!” , apoi a bolşevismului, de unde au rezultatunele erori majore, în nu puţine cazuri (şi istoria noastr ă are

destule exemple) când mişcarea muncitorească, prin exponenţiisăi politici, a avut atitudini antistatale şi antinaţionale.Este departe de noi orice intenţie de denigrare a acestei

sărbători sfinţite din belşug cu sângele şi sudoarea celor ce, prin munca lor, alcătuiesc coloana vertebrală a oricăreisocietăţi. Prin aceste consideraţii în legătur ă cu atribuirea desemnificaţii unui „ fapt istoric” dorim să subliniem pericolulcare există în mod real ca semnificaţia să se substituie „ faptuluiistoric” şi să devină argumentul unui comportament socio- politic, nefiind de mirare că, în general în lume, această sărbătoare a muncitorimii este fals percepută ca o sărbătoarecomunistă. 1 Mai, ca sărbătoare internaţională a muncii, asolidarităţii internaţionale a oamenilor muncii, trebuie să-şi păstreze nealterat caracterul simplu, dezgolit de semnificaţii, al bucuriei de a tr ăi şi munci, de a fi solidar în bucurie şi durere

cu semenul truditor. Orice extensie prin atribuirea desemnificaţii acestei sărbători o va denatura, aruncând-o în arena



Cioburi de vitraliu

179

propagandei şi disputelor politice, aservind-o„interna ţ ionalismului”, doctrină care a f ăcut destul r ău în lumeşi care, paradoxal, din forma sa proletar ă, acum, cu o altă semnificaţie, „globalizarea” , tinde să devină financiar ă,

economică, militar ă, cu efectele cunoscute deja în lume desubjugare totală a naţiunilor mici şi sărace.

S ă să rbă torim deci 1 Mai cu bucuria şi mândria creatorilor de bunuri materiale sau spirituale, de frumuse ţ i şi satisfac ţ ii, ferind-o de orice atribuire de semnifica ţ ii, în scopuri mai mult sau mai pu ţ in curate. Ar fi un gest normal, de noble ţ e sufletească , datorat clasei muncitoare, nu crede ţ i?

„ – EU SUNT EUROPEAN !…”

În credinţele asiatice stomacul este un centru energeticspiritual deosebit de important, nu întâmplător japoneziiconsiderând că doar suicidul prin „hara-chiri” (autospintecarea rituală a stomacului) poate spăla onoarea pătată prin cine ştie ce împrejur ări care nouă, europenilor, ni se

par adesea nesemnificative sau absurde.Poate că acesta este un înţeles mai ascuns şi mai elevat alvorbei româneşti de duh „con ştiin ţ a trece prin stomac”, dar, cucertitudine, sintagma este de un realism tulbur ător însemnificaţia sa cea mai profană. Însăşi psihologia aşează, prin prisma priorităţilor individului, social structurate sub forma„piramidei lui Maslow”, problema necesităţilor fiziologicedictate de stomac drept „prioritate zero”, iar marele Napoleona aşezat, prin sintagma „Foamea şi sexul sunt axauniversului”, nevoile stomacului drept centrul (şi cauza)mişcării.

Caruselul exemplelor ar putea continua, dar ceea ce esteevident trebuie doar amintit, nu şi demonstrat. Cu toate acestea,trebuie remarcat că foamea este o stare dictată fiziologic, iar individul flămând nu acţionează pentru satisfacerea acestei

nevoi fireşti mânat de „nobile şi mă re ţ e idealuri”, el o facemânat de cel mai pur instinct.



Cioburi de vitraliu

181

Concluzia firească este aceea că, în fr ământarea sa pentrusupravieţuire, individul educat social, dar flămând, pune cât pune, în balanţă cu instinctul de supravieţuire, toate principiileşi normele sociale în care a învăţat să tr ăiască, încercând să

găsească o cale de mijloc, dar, în ultimă instanţă, cândinstinctul rupe echilibrul, comportamentul depăşeşte oricenormă de conduită şi individul devine, pur şi simplu, o fiinţă flămândă condusă doar de instinct.

… cu Eugen Evu în „solie cu pană de înger”în Szombathely - jude ţ ul Vas, Ungaria

Am f ăcut această întortocheată divagaţie din sentimentul deinconfort pentru dificultatea pe care o întâmpin, de obicei, înintenţiile de a mă face înţeles de interlocutori în privinţa propriilor mele convingeri legate de Europa şi integrareanoastr ă europeană, probleme cărora le înţeleg valoarea şiimportanţa, dar nu le înţeleg modul de abordare practicat deguvernanţi. Nu m-aş fi apucat să bat apa-n piuă pe această problemă dacă nu aş fi fost incitat de o întâmplare pe care am

tr ăit-o, cu puţin timp în urmă, cu ocazia unei vizite într-un oraş înfr ăţit cu Hunedoara din Ungaria.



Ion Urda

182

După o vizită amănunţită urmare căreia am cunoscut o firmă prosper ă cu capital mixt (75% acţionarul privat german, 25%statul ungar !!??) în care ne-a impresionat nu numai nivelul performant şi automatizarea fluxului de producţie, dar mai ales

grija faţă de angajat a patronului, l-am reîntâlnit pe foarte prietenosul şi volubilul cetăţean din stafful firmei ce ne-acondus pe tot parcursul vizitei, la o serată ce s-a prelungit lângă câteva pahare cu vin bun. Ei bine, simpaticul interlocutor cucare, din păcate, nu mă puteam înţelege decât prin translator, elştiind ceva germană, iar eu doar ceva franceză, mi-a mărturisitcă soţia lui e din România, dobrogeancă, şi că ea ştie româneşteşi a fost foarte încântat să afle că soţia mea e o maghiaro-germană ce ştie ungureşte, fapt care, pe lângă acea simpatiereciprocă de natur ă empatetică ce se naşte între doi oameni din priviri atunci când caracterele lor sunt compatibile, ne-aapropiat şi mai mult.

Încetul cu încetul vinul bun l-a toropit pe amicul în cauză cese afla aşezat în dreapta mea şi, la un moment dat, capul său aavut tendinţa să-i cadă cu bărbia în piept, fapt care l-a trezit

puţin din amor ţeală, dar suficient cât să murmure: „ – Ich bin Europäer!… (Eu sunt European!)”. Această declaraţieinstinctuală, f ăcută sub influenţa binecunoscutei licori aadevărului („In vino veritas”), m-a impresionat foarte tare,dându-mi seama că amicul meu conjunctural se simţeaîntr-adevăr european, şi aceasta nu doar prin faptul că sufleteşteera deschis şi compatibil, prietenos şi sociabil, rasa sau naţianecontând pentru el, ci mai ales prin faptul că el se simţeaacceptat în rândul celorlalte naţii europene, şi aceasta nu lamodul declarativ, ci pentru că el are în spate un patron neamţ care-l apreciază şi-l plăteşte bine şi Europa îi este oricânddeschisă de-a lungul şi de-a latul, având în mod real posibilitatea, nu perspectiva, să o cutreiere, dacă vrea, de pe poziţia omului ce se plimbă liber în casa lui. Deci amiculnostru nu spunea prin exclamaţia sa: „– Eu sunt pentru o

uniune europeană , eu votez oricând pentru a şa ceva !”, el îşimanifesta clar poziţia sa reală de cetăţean al Europei, pentru că



Cioburi de vitraliu

183

se simţea aşa, pentru el Europa era ceva palpabil, nu un visfrumos sau un Eden amuşinat printre gratiile săr ăciei. Şi atunci,cum se pot simţi europeni cca. 90% din cetăţenii României alecăror trebuinţe îi aşează la baza piramidei lui Maslow, drept

căutători de hrană şi adă post şi care ar intra în Europa cu statutde cer şetori sau, în cel mai bun caz, dacă ştiu să se gudure,slugi? Cum ar putea percepe oare românul flămând aspiraţiilesublime ale integr ării într-o Europă din care, până acum, n-ausosit decât tot felul de „Komisari” care să ne acuze, ba dexenofobie, ba de antisemitism, ba de tot felul de pogromuriinexistente, dar nu s-a găsit măcar unul care să ne „acuze” deschis, în Consiliul Europei, că suntem muritori de foameîntr-una din cele mai bogate ţări ale lumii?

Preocupat de obţinerea pe orice căi a tainului zilnic, românulcare-şi mai permite o emisiune de ştiri la TV sau radio,schimbă scârbit canalul când îi vede pe aleşii noştri f ăcândspume la gur ă cu integrarea europeană şi euroatlantică.

- A ţ i face bine, stima ţ i cârmuitori ai destinelor noastre,

dacă a ţ i mai citi şi ni ţ ică psihologie, pentru că piramidatrebuin ţ elor umane a lui Maslow v-ar învăţ a că trecerea de laun palier la altul se realizează atunci când este asigurat unminimum necesar, un prag de satisfacere abia dincolo de careîncep să apar ă nevoile de ordin superior. Ori motivele sociale(nevoia de afiliere, de apartenen ţă la un grup, de identificarecu al ţ ii) în rândul că rora se poate încadra integrareaeuropeană se afl ă pe nivelul 3 (trei), deasupra motivelor

fiziologice şi a celor de siguran ţă (ad ă post, asigurareacondi ţ iilor de muncă şi via ţă ). Ocupa ţ i-vă de asta dacă vre ţ i să ne sim ţ im europeni, altfel vom intra în Europa cu mentalitatea slugii ce intr ă cu şalele îndoite de temenele în vila st ă pânuluila dereticat şi, eventual, se înfrupt ă cu ceva resturi r ă mase în farfuria acestuia! Face ţ i-ne să ne sim ţ im şi noi Europeni! A şa să vă ajute Dumnezeu!

P.S. Acest eseu l-am scris în 2005, când românii doar visau la UniuneaEuropeană. Dar constat, cu regret, că este mai actual ca oricând.



Ion Urda

184

Vitamina A-politică GENERAŢII PARADOXALE

Motto: Cine n-are bă trâni, să - şi cumpere...

Ritmul infernal al vieţii cotidiene ne toacă mărunt nu numaizilele, dar şi nervii, voinţa şi r ă bdarea, astfel încât ajungi la unmoment dat în starea de a renunţa să mai înţelegi ce seîntâmplă şi accepţi orice ca un „normal al anormalului”. Doar ţăranul român, r ămas într-o oarecare izolare a vechilor luivalori şi tradiţii, se mai cruceşte la valul de inovaţii specificeunei societăţi de piaţă (citeşte „tarabă ”) şi merge mai departeîn ritmul lui. Standardele impuse ale unei vieţi improprii ne

împing, în ochii omului simplu, la situaţii cel puţin ciudate, pecare el nu le înţelege, dar le acceptă ca atare, cu toate că rareori„cuplează ” la aşa ceva. Doar adolescenţii şi tinerii, care au fostşi vor r ămâne avangarda oricărei societăţi, se lasă seduşi maiuşor de slogane banale, de mode şocante, şi uite-aşa apăru„genera ţ ia PRO” ( PRO ce, că nimeni nu a definit în vreun felvreo direcţie clar ă!). şi, ce-i mai greu de înţeles e că, „dacă nue şti PRO”, e şti oare „ÎMPOTRIV Ă ”? Păi, dragilor, sloganul e

vechi, unii zic că încă din Evanghelia lui Matei, dar cei maimulţi l-au simţit pe pielea proprie în perioada stalinistă, când„- Cine nu-i cu noi, e împotriva noastr ă !” era cuvântul deordine în numele căruia mulţi au pătimit pentru simplul motivcă voiau să-şi vadă liniştiţi de necazurile lor.

Nu vreau ca din demersul meu să se înţeleagă că, nefiind„PRO”, sunt împotriva „PROgresului”, dar sloganele astea

impuse (inteligent, cu metodă, atractiv) scot oamenii dinf ăgaşul normal al vieţii şi-i duc pe căi aparent interesante,active, zgomotoase, dar, în fapt, seci, aride, lipsite de ţel şi de outilitate practică, nici individuală, nici socială, dar pun ladispoziţia unora, inteligenţi şi lipsiţi de scrupule, mase largi demanevr ă bune pentru orice într-o societate „demon-cratică ”.Atâta doar că apariţia, oarecum „ciupercă rească ”, a tot felulde „genera ţ ii” mă contrariază prin lipsa lor de fundament şi

necesitate reală. E ca şi cum ai scoate o plăntuţă frumoasă şi în plină dezvoltare dintr-un pământ gras şi roditor şi ai planta-o



Cioburi de vitraliu

185

între fiare şi betoane, cu motivul declarat: „- S ă mai vad ă şi ealumea!”. Măcar „genera ţ ia în blugi” a fostului CenacluFlacăra avea un ţel deschis declamat: „- Lumină , lupt ă ,libertate!”, şi, cu iertăciune, în comparaţie cu vremurile de azi,

acea generaţie credea în cu totul altă schimbare decât cea pecare o tr ăim.

… Genera ţ ia de schimb… Copii şi tineri participă la Salonul de Carteorganizat la Galeriile de Art ă hunedorene de Zilele Hunedoarei 2007…

Cel mai micu ţ dintre ei, Alexandru – nepo ţ elul meu…

Mă mai contrariază o anume stratificare inedită şi, desigur,trecătoare apărută „ad-hoc” după `89. Între generaţiileobişnuite ale unei societăţi (copii, adolescenţi, lucr ători, pensionari), s-a infiltrat o generaţie nouă, inedită şi, mai ales, paradoxală, „genera ţ ia tinerilor pensionari”. Desigur, au maiexistat pensionari cu vârste mai reduse dintotdeauna, dar aceiaerau oameni cu trupul uzat prematur de condiţii de muncă

grele, oameni care şi-au lăsat sănătatea în gaj pentru o pensionare ceva mai rapidă. Dar acum, oameni în plină creativitate, putere de muncă, dar mai ales experienţă, suntefectiv „l ă sa ţ i la vatr ă ”. Unii se bucur ă (deşi mulţi se prefac),dar cei mai mulţi se întreabă, total dezorientaţi şi nedumeriţi:„- Oare nu mai e nevoie de noi?”. Cei mai tari sufleteşte dintreei demonstrează pe cont propriu că mai pot, dar pe mareamajoritate, viermele aruncării lor premature la „lada de gunoi” îi va roade, exterminându-i încet, dar sigur. Şi cu ce folos pentru societate, în general? Îşi poate permite vlăguita vistierie



Ion Urda

186

a ţării să mai ducă în spate încă o generaţie? Poatecontribuabilul, împovărat de biruri, cu salariu mai mult decâtmodest, să mai care încă un sac în spate? Dacă tot mai puţinilucrează, dacă producţia industrială e în cădere liber ă, de unde

bani pentru protecţia socială? Ca unul la mijloc, nici tânăr, dar nici în postura de a fi cuprins în „genera ţ ia tinerilor pensionari”, mă uit uneori la tinerii care au preluat frâiele celor plecaţi, vor, sunt şi pregătiţi profesional, au şi entuziasm, dar…experienţă n-au.

„- Cine n-are bă trâni să şi-i cumpere…” zice un proverb. Noi îi aruncăm. În interesul cui? Vom vedea! Până una alta, parafrazându-l pe mult-contestatul Adrian Păunescu, eudeclam: „Te salut, genera ţ ie a pensionarilor tineri!”, cusperanţa că acest nou record românesc în materie de inovaţiesocială va intra în cartea recordurilor. La capitolul„Ciud ăţ enii”, bineînţeles.

Sept. 1998 – Semne (Provincia Corvina nr.7)

Vitamina A-politică

URMĂTORUL EPISODRomânii sunt un popor genial, dar imatur. Punând în balanţă

vechimea milenar ă a acestuia, afirmaţia poate părea paradoxală, chiar jignitoare, dar viaţa ne-o dovedeşte, din păcate, reală.

Nu ştiu dacă această imaturitate este rezultatul creşteriinoastre ca generaţie izolată după gardul dictaturii, nici nu afirm

că imaturitatea noastr ă ţine de domeniul vieţii culturale saueconomice, dar, în domeniul social – politic, comportamentuluman are deseori conotaţii ce ne transformă în lumea unuicarnaval cu grupa mică de la o gr ădiniţă să ptămânală.

Mai întâi de toate, legea nu e lege pentru toţi. La niveleînalte totul e posibil, legal, corect. La omul de rând legea e barier ă şi, ferească Dumnezeu s-o încalci, că te-a călcat trenul.

Dar nu aspectele în sine vreau să le analizez, suntem cu toţii

sătui de exemple cât se poate de concrete pe această temă. Ne-am obişnuit deja cu tribunalele „talk-show” de la miezul nopţii



Cioburi de vitraliu

18

unde mai mulţi veniţi sau neaveniţi critică, justifică, se prefacindignaţi, jigniţi, sunt detectivi, avocaţi, anchetatori, apăr ători,murdăresc sau spală rufele altora, dar, în fond, ce fac?

- Ne luminează , vor spune unii.

- Ne fraieresc, vor spune al ţ ii.

… la Cinci ş , cu Dan Pichiu şi Eugen Evu (f ă când poze fotografului PiluGaina), discutând despre „urmă torul episod” al taberei de crea ţ ie…

Nici una, nici alta, dragilor! Făr ă a nega intenţii şi de un fel,

şi de celălalt, eu afirm că aceştia îşi fac treaba pentru care aufost plătiţi boiereşte, fie în bani, fie prin publicitatea (de multeori electorală) pe care şi-o fac. Iar noi ne alegem cu timpul pierdut gur ă-cască, uneori cu satisfacţia platonică: „- Vezi, ea şa cum am zis eu!”, dar mai ales cu o păguboasă concluzie: „-Gata cu grija! Are cine să se ocupe de corup ţ ie! La atâteadezvă luiri nu se mai poate mu şamaliza nimic!”. Şi ne eliber ămde orice grijă, chiar dacă corupţia ne pocneşte direct înscăfârlie, convinşi că, mai devreme sau mai târziu, d-l Tucă şiai lui vor face ordine şi în ograda noastr ă. Iar marile afaceridubioase se sfâr şesc, după îndelungi cercetări, cu pedepsirea„co-rup ţ ilor în fund”, pentru că, în atelierele cosmetice ale puterii, lupii şi-au coafat blana în stil „merinos”, şi-au pilitdinţii şi behăie nevinovaţi şi inocenţi ca mieii nou născuţi. Iar noi, adolescenţi întârziaţi, creduli şi setoşi de democraţie, f ăr ă

să mai gândim că sfâr şitul celui anterior a fost fals şi ireal,aşteptăm cu gura căscată urmă torul episod . Iunie 1998 – Provincia Corvina nr.6

7



Pasteluri de Tiberiu Fazakas



Cioburi de vitraliu

189

DESPRE INTELECTUALI(comentariu pe marginea articolului “Ce sunt intelectualii”de Virgil Diaconu din Cafeneaua literar ă nr.5/47 mai 2007)

Incitat de conferinţa filozofului Mircea Flonta pe tema „Ce

sunt intelectualii” , dl. Virgil Diaconu publică articolul amintitîn subtitlu, cred, ca un comentariu pe marginea acesteia, dar, presupun că, în acelaşi timp, şi ca păreri împărtăşite cu aleilustrului filozof. Desigur că, de la nivelul nostru de erudiţie,nu ne putem permite prea multe, dar presupunem că nu vom păcătui exagerat dându-ne cu părerea asupra unei problemecare, măcar pe la extremităţi, ne înglobează cumva.

Cele două concepte elitiste asupra intelectualului ale

ilustrului filozof, respectiv: Intelectualii sunt marile spirite din istoria culturii; Intelectualii sunt geniile creatoare,

se susţin prin ele însele ca şi definiţii generice, dar permit ofoarte mare labilitate în privinţa aprecierii exacte a adevărateicategorii a intelectualilor, mai precis a indivizilor sociali care pot fi încadraţi f ăr ă putinţă de tăgadă într-un grup social care se

distinge clar de celelalte categorii umane.Eu nu cred că intelectualul ar putea fi definit vreodată dreptsaltul peste un nivel de acumulare intelectuală precis măsurat(gândiţi-vă la nivelul de acumulare şi cunoaştere al unui elevmediu de clasa XII-a din zilele noastre comparativ cu un geniuantic), şi, cu toată preţuirea faţă de personalitatea distinsuluifilozof, mi-aş permite să sugerez că conceptul de

intelectual(itate) este mai aplicabil grupurilor decât

indivizilor. Şi, desigur, ca în orice grup, apar vârfurile (ar fi de preferat valorice), dar prezenţa acestora nu anulează masa deintelectuali ca şi categorie, pentru că ele însele (vârfurile!) s-ar estompa prin lipsă de reper. Iar problema apariţiei vârfurilor încadrul grupului este, de asemenea, extrem de discutabilă, pentru că nu întotdeauna, socialmente vorbind, liderii (cei cu pâinea şi cuţitul) sunt cei naturali (şi, de obicei, valorici) –

unanim acceptaţi – iar aceştia, pentru a nu creea probleme!?,sunt sistematic împinşi în afara posibilităţilor de afirmare.



Ion Urda

190

Iată de ce eu consider că tratarea intelectualului într-un modelitist, individual, pe baza conceptelor de “mare spirit dinistoria culturii” sau “geniu creator”, perfect justificat din punct de vedere al analizei post-mortem a subiecţilor, nu ne

ajută în mod real să distingem valoric intelectualiicontemporani, să ne fixăm reperele noastre ca simpli muritoriîntr-o lume în care totul e bulversat.

Pe de altă parte, dacă, sub comunişti, intelectualitatea era(hai să zicem!) “oprimat ă şi marginalizat ă ”, iată că după revoluţie ne umplur ăm de intelectuali, care mai de care mai“rasa ţ i” (curios lucru, cu cât r ăcnir ă mai anticomunism, cu atâtdevenir ă mai “intelectuali”), numai că, la o simplă analiză lucidă, de om sănătos, cu intelectul intact (dar nu neaparatintelectual!?) constaţi că te umple greaţa când analizezicalităţile de indivizi sociali ale acestora, cea mai mare parte profitori ordinari şi, mai apoi, bineînţeles că atent selectaţidupă interesele sus-puşilor, unii dovediţi ca vechi “ciripitori” ai securităţii comuniste.

Deci, în asemenea condiţii, cu instrumentele filozofice pe

care le avem la îndemână, pare destul de incomod să luăm o personalitate contemporană şi să o argumentăm “pro” sau“contra” ca intelectual elitist, dacă nu mai adăugăm cevasistemului sau definiţiei pentru noţiunea de intelectual. Pentrucă, nu întâmplător, dl. Virgil Diaconu pune problema dacă anumite acte sociale, creaţii de geniu, comportamente sausimpatii ale personalităţilor vremii, le scoate sau nu pe acesteadin categoria intelectualilor bazată pe conceptele ilustruluifilozof Mircea Flonta.

Părerea mea este că orice intelectual al vremii lui seraportează la contextul său social şi nu poate fi judecat decât încadrul acestuia. Dacă am nega calitatea de “geniu creator” alui Nobel, am nega tot progresul omenirii bazat pe exploziilecontrolate, chiar dacă alte categorii de “intelectuali” , tot“genii creatoare”, dar ale r ăului, au folosit-o distructiv. Cine

ar putea nega calitatea de intelectual “mare spirit în istoriaculturii” a lui Nicolae Iorga pentru faptul că a creat o nouă



Cioburi de vitraliu

191

doctrină politică “doctrina na ţ ional ă ”, cea care le pute cel maiacut la nas europenilor unionişti adepţi ai globalizării f ăr ă frontiere şi ştergerii oricărei urme de identitate naţională?Curios lucru, prin asociere mi-a venit în minte mult uzitata

sintagmă “ ştergerea deosebirii dintre sat şi ora ş” din vremeacomunistă, cea care a f ăcut, cred, cel mai mult r ău spirituluiţăranului român.

… la Festivalul cultural „Cicelle” din Rum, jude ţ ul Vas – Ungaria,cu Miki Szekely, distinsa doamnă Sarolta Kapiller şi directorul

Casei de Cultur ă … Eugen Evu, prezent şi el, e pe post de fotograf…

Şi totuşi, dl. Virgil Diaconu încearcă să aşezeintelectualitatea dincolo de r ău şi bine. - Interesant mod de a pune problema, dar unde, d-le Diaconu, în locul “unde nu estedurere, nici întristare…”, cum zice preotul la îngropăciune pentru cel dus? Poate că aveţi foarte mare dreptate, numaiDumnezeu îi va putea judeca pe toţi elitiştii care se consider ă intelectuali, dacă merită sau nu, comportamental, acest titlu, denobleţe în primul rând.

Dumnezeu l-a creat pe om, dar nu pot nici aprecia dacă el i-a dat şi calitatea de a discerne între bine şi r ău, pentru că Şarpele a pus-o pe Eva să-i dea lui Adam fructul din pomul

“binelui şi r ă ului”, dar cert este că omul are capacitatea de adiscerne între bine şi r ău, cel puţin la nivelul preocupărilor



Ion Urda

192

individuale. Dar intelectualul, ca nivel de informare, are alte posibilităţi de a discerne binele de r ău, chiar când este vorba decolectivităţi mari. Problema este doar de opţiune, el poateanaliza ce e bine, ce e r ău, care este r ăul cel mai mic dintre

două rele (şi acesta fiind, în fond, tot un bine), dar opţiunea sa poate fi liber ă sau determinată (nu insist asupradeterminismului opţiunii, problema ar ocupa prea mult spaţiu,dar “corup ţ ia” este doar un segment îngust al acestuia).

Înţeleg intenţia d-lui Virgil Diaconu de a analiza simbolicintelectualitatea “dincolo de bine şi de r ă u”, dar o analiză reală de acest fel practic nu este posibilă, pentru că nu-l putemscoate pe intelectual din rândul “indivizilor sociali”, aceastaeste însuşi calitatea care-l validează ca intelectual. Cel mai potrivit ar fi să analizăm, la un intelectual, cu instrumente pertinente de măsur ă, cât bine şi cât r ău a f ăcut, cu bună credinţă şi în deplină cunoştinţă de cauză, şi neaparat încontextul social al vremii în care a tr ăit. Cine poate să-i acuze pe inventatorii bombei atomice de crearea acesteia, când, în bătălia “care pe care” cu nemţii, aceştia puteau să le-o ia

înainte? Cine poate să nu-i acuze pe cei care au folosit-oîmpotriva unei populaţii nevinovate la Hiroşima şi Nagasaky,cu toate că era evident că Japonia urma să capituleze?Intelectuali au fost şi unii, şi ceilalţi, dar despre buna lor credinţă se poate discuta. Cât priveşte problema r ăului f ăcut decei care vor să schimbe lumea, sunt de acord întru totul cu poziţia d-lui Virgil Diaconu, dar vreau să nuanţez puţin. Lumeaînsăşi este în permanentă schimbare, rezultată din tendinţelefireşti spre progres, spre o viaţă mai bună, confort, civilizaţie.Orice om creativ care a văzut pe un altul tr ăind mai bine caurmare a unei creaţii, invenţii, metode etc., prin imitaţie,încearcă să facă la fel (amintiţi-vă de “ligheenele-satelit” dinvremea lui Blacheu-vodă) şi astfel lumea se schimbă. Problemar ăului în schimbarea lumii se pune în condiţiile schimbărilor brutale şi împotriva trendului de schimbare deja existent. Orice

schimare de acest fel, oricât de mult s-ar trâmbiţa ideile de"democra ţ ie“, “drepturile omului” etc., aduce comunităţii în



Cioburi de vitraliu

193

cauză mai mult r ău decât bine, fie şi datorită faptului că respectiva comunitate percepe binele în altă nuanţă decât ceacare i-a fost băgată pe gât cu for ţa. Ceea ce este îngrijor ător înasemenea cazuri este faptul că intelectualitatea, dotată cu un

instinct de conservare prin adaptabilitate mult mai ridicat, serupe de contextul său social, “convertindu-se” conjunctural laideea schimbării impuse şi derutând vulgul. Rare sunt cazurilede rezistenţă, oricum oprimată, dar aceasta ar trebui să fieatitudinea adevăratului intelectual. Pentru că, prin însăşiacumulările intelectuale, intelectualul devine mai “la ş” decâtomul de rând, deoarece, în subconştientul şi conştientul său, elgăseşte mai uşor fundamentarea teoretico-ştiinţifică a laşităţiisale, pe care o propagă, duplicitar, dar cu tărie drept cel maiimportant crez al său. Este cel mai frecvent caz în rândulintelectualităţii elitiste postdecembriste de la noi, când indivizicare au crescut în familii de mari activişti intelectualicomunişti, beneficiind din plin de privilegiile unei clase socialer ăsf ăţate de regimul comunist, au devenit, peste noapte,fervenţi anticomunişti, ba unii sunt prezentaţi şi ca etaloane de

anticomunişti, când ei, de fapt, nu sunt altceva decât nişte javre“l ă tr ă toare” f ăcând frumos la cei ce le aruncă ciolanul.După toate demersurile de mai sus este imposibil să nu pui

în discuţie problema moralităţii civice a intelectualului. Iar dacă, în cadrul grupului social (această noţiune, din punct devedere sociologic, este des abordată sub denumirea de “pă tur ă social ă ”), intelectualul este un vârf, atunci el este intelectualulelitist şi, cu atât mai mult, problema moralităţii sale civice estemai acută.

Se tot discută în mediile noastre despre “corup ţ ie” cadespre principalul flagel care este sursa tuturor relelor dinsocietate, dar termenul este atât de uzitat încât nimeni nu segândeşte la o clar ă definire, care să realizeze o delimitare cât decât orientativă a noţiunii. De multe ori cred că lucrurile suntlăsate intenţionat aşa, pe baza principiului “dezbină şi

st ă pâne şte”, pentru că, în ochii săracului, orice bogat este uncorupt, în ochii reclamagiului, toată justiţia care nu-i dă



Ion Urda

194

dreptate e coruptă, în ochii pensionarului, sistemul protecţieisociale e corupt etc., ori, în opinia mea, “corup ţ ia” ar putea fidefinită, în cea mai mare parte, în modul cel mai simplu,imoralitate civică, iresponsabilitatea individului faţă de

drepturile şi libertăţile semenului său.Problema care se poate pune în discuţie este cea a

intelectualului de vârf care se lasă sedus, indiferent deargumente, de “partea întunecat ă a for ţ ei” – ca să parafrazămun erou din “Stars War” – şi atunci mai există argumente pentru includerea acestuia în rândul “elitei intelectuale”?

Punctul meu de vedere este acela că, într-o societatenormală, asemenea indivizi, oricâte calităţi şi acumulăriintelectuale ar deţine, ar trebui categorisiţi drept nişte “paria” ai grupului social, pe care societatea să-i evite ca pe leproşi pentru a nu se infesta. Pentru că un adevărat intelectual deelită trebuie, în opinia mea, să constituie, pentru societate, unreal model de comportament social şi un catalizator al reacţiilor de dezinfecţie şi dezintoxicare socială.



Cioburi de vitraliu

195

CUPRINS

Secţiunea I – De vorbă cu oameni între oameni… ---- 7

Cultura hunedoreană, încotro?... --------------------- 9Un mandat pentru noul mileniu ---------------------- 12Doar cooperarea şi înţelegerea nasc succesul… --- 15

Cultura hunedoreană, realităţi şi perspective ------- 17Între oameni adevărata legătur ă estesimţirea comună, deci primul pas trebuie

să fie relaţiile culturale ------------------- 22Vocaţia umanitar ă ca misiune divină ---------------- 27Întrebări la punct fix ----------------------------------- 31

Secţiunea a II-a – Dispute şi replici amicale ------------ 33

De ce „Corvina” şi nu „Corvinia”… ---------------- 35„Căţeluşe de presă” lătrând la lună ------------------ 37Obsesii --------------------------------------------------- 39

Secţiunea a III-a – Artişti plastici

la judecata poetului ------------ 41

…despre Dan Vifor Pichiu – Ispitasublimă sau cum şi-a muiat

Pegasul aripile în curcubeu… -------- 43…despre Victor Cacovean – Un alt fel de jurnal -- 45…despre Constantin Zgâmbău –

R ăzboiul cu sinele ----- 46…despre Tiberiu Fazakas – Arta de a evolua

fiind mereu tu însuţi… ---------- 47…despre Adrian Samson –

…Ca-ntr-un templu al memoriei… ----- 50



Ion Urda

196

…despre Dan Vifor Pichiu – …1% inspiraţieşi 99% transpiraţie… --- 51

…despre Radu Roşian – Lumina din tenebre ------- 52

Secţiunea a IV-a – Cronici plastice ----------------------- 53

O altă faţă a divinităţiisau senzualitatea ca ofrandă ------------------- 55

Simetria ca artă ----------------------------------------- 57Geometria emoţională --------------------------------- 59Expo 4H – Deva ---------------------------------------- 62Muntele – misteriosul catalizator al creaţiei -------- 69Ieşirea din adâncuri… --------------------------------- 71…Smulgând aşchii din curcubeu … ---------------- 75Damior --------------------------------------------------- 77Pastelul – tablou şi poezie ---------------------------- 79Nestematele candorii ---------------------------------- 81

Secţiunea a V-a – Atitudini -------------------------------- 83Ne vindem eternitatea pe himere? ------------------- 85Colecţionarul de suflete ------------------------------- 86O privire critică… -------------------------------------- 89Ziua Mondială a Educatorului ------------------------ 91Salon Hunedorean de Arte 2002 --------------------- 92Valori hunedorene – Eugen Evu --------------------- 95

Solie culturală ------------------------------------------ 99Hunedoara – un izvor nesecat de artă --------------- 102Educaţia, un efort comun? ---------------------------- 105Românul şi poezia ------------------------------------- 108Înfr ăţirea prin artă ------------------------------------- 109

Secţiunea a VI-a – Note de lectură ------------------------ 111

O mică bijuterie cu iz oriental ------------------------ 113

Şapte + unu (debuturi hunedorene) ------------------ 114



Cioburi de vitraliu

197

Un cuplu pentru eternitate ---------------------------- 120Oglinzile paralele şi infinitul ------------------------- 121

Bastardul culturii şi al zeului ------------------------- 124Rafinamentul singur ătăţii ----------------------------- 127Un periplu pe meleaguri paradoxist-umoristice --- 131Recidivă paradoxistă ---------------------------------- 133Valsul spiritului singuratic --------------------------- 136Redefinirea izvorului sau întoarcerea la origini ---- 138Stările imnice ------------------------------------------- 141

Libertatea ca duh --------------------------------------- 142Tăcerea – suveran absolut ---------------------------- 144Pictând prin cuvinte sa şoaptele care strigă… ----- 146Inima Marii Uniri -------------------------------------- 148

Secţiunea a VII-a – Opinii delincvente (eseuri) -------- 151

Atunci vom fi flacăr ă ---------------------------------- 153Paradoxismul, iraţionalul şi estetica ----------------- 154

Adevărul?... Nimic mai complicat… ---------------- 161Despre babilonie (reflecţii biblice) ------------------ 164Dicţionare sărace --------------------------------------- 168Paradoxurile, românii şi viaţa de pe o zi pe alta --- 171Substituirea simbolurilor

şi pericolul semnificaţiilor --------------- 175„- Eu sunt european!...” ------------------------------- 179

Vitamina A-politică – Generaţii paradoxale -------- 184Vitamina A-politică – Următorul episod ------------ 186Despre intelectuali ------------------------------------- 189

CUPRINS ------------------------------------------------------- 195



Această carte apare cu sprijin financiar

nerambursabil de la Primăria şi Consiliul

Local ale municipiului Hunedoara, pe baza

proiectului cultural depus de autor.

Tiparul executat la

S.C. TIMUX TIPO PROD

HUNEDOARA

Carte apărută în colecţia:



A publicat în 2007, la Editura AGIR Bucureşti, carteaştiinţifică „Avariile în industrie. Managementul stării deavarie”.

Poet, eseist, cronicar literar şi plastic, se dovedeşte, în

ultimă instanţă, şi un excelent umorist, paradoxist şiepigramist. Publică predilect în paginile revistei pe care orealizează, dar şi în revistele „Orient Latin”, „ArdealulLiterar şi Artistic”, precum şi în revista electronică „AGERO”. A debutat în 1998, la Editura Sigma Plus Deva, cu volumulde poezie „Redefiniri sentimentale”.

În anul 2007 realizează, împreună cu Eugen EVU, cartea

de poezie pentru copii „Gr ădiniţa Prichindel…” şi antologiade poezie creştină „Harfele Harului”. În acelaşi an obţine Diploma “Verba volant” la secţiunea „literatur ă umoristică”în cadrul Festivalului Naţional de Satir ă şi Umor „LiviuOros” Deva şi este inclus cu creaţiile sale în cea de-a VII-aAntologie de paradoxism realizată de întemeietorul acestuicurent literar, Florentin SMARANDACHE.

În 2008 publică, la Editura Covin Deva, cel de-al doileavolum de versuri, „Solie cu pană de înger”, în ediţie bilingvă (româno-maghiar ă), iar în 2009 publică, la Editura PolidavaDeva, volumul „Zâmbete printre ruine“, conţinând paradoxism, epigrame şi umor .

Ion URDA – născut în Tismana – Gorjla 13 ianuarie 1951, de profesie inginer,

doctor în inginerie industrială. Redactor coordonator al revistei literare hunedorene„Noua Provincia Corvina”, pe care orealizează alături de Eugen EVU.

ISBN 978-973-7954-90-9

Ion Urda - Cioburi de Vitraliu

Documents

Transcript of Ion Urda - Cioburi de Vitraliu