Ionde Liviu Rebreanu

roman interbelic – roman obiectiv – roman realist – roman modern obiectiv, cu accente traditionale

Date despre opera

Prozatorul ardelean este un scriitor obiectiv, a carui nota de originalitate consta nu numai  in realizarea

unor vaste constructii epice cu structura arhitectonica, ci si în deschiderea sa catre romanul psihologic.   

Romanul „Ion” de Liviu Rebreanu a fost publicat in anul 1920,dupa un indelung proces de elaborare

rezultatul fiind o fresca a satului ardelean la inceputul secolului XX. . Criticul Eugen Lovinescu primeste

romanul „Ion” ca pe o izbanda a literaturii romane. Pentru initiatorul modernismului romanesc, al carui

principiu de baza era „sincronismul” literaturii romane cu cea europeana, romanul „Ion” este primul

roman obiectiv ca atitudinea auctoriala.

Romanul „Ion” raspunde cerintei modernismului lovinescian, de sincronizare a literaturii cu literatura

europeana prin faptul ca are caracter obiectiv si utilizeaza sondajul psihologic in construirea

personajelor, fiind un roman realist, social, obiectiv si modern, desi tema este traditionalista.

Specia

Opera literara „Ion”de Liviu Rebreanu este un roman realist de tip obiectiv apartinand prozei

interbelice. De asemenea, este un roman social, cu tematica rurala. Potrivit tipologiei lui Nicolae

Manolescu este un roman doric.

Romanul „Ion” este modern prin complexitatea planurilor de actiune (principale si secundare)

inlantuite, prin circularitatea romanului, prin profunzimea sondarii psihologice a protagonistului

dominat de patimi, prin galeria umana stratificata (de la tarani la intelectuali), prin numarul mare de

personaje (peste 80) si destinele acestora, fata de care naratorul omniscient (heterodiegetic) se

detaseaza cu obiectivitate.

Modernismul se manifesta, de asemenea, prin amploarea constructiei narative si prin formula

contrapunctului (relatarea aceluiasi eveniment in planuri epice diferite, de ex, nunta taraneasca a lui Ion

– nunta Laurei in stratul social al intelectualilor, hora de la inceput – balul de la sfarsit etc).

Romanul

Opera „Ion” este un roman deoarece este o specie a genului epic, in proza, de mare intindere, cu

actiune complexa desfasurata pe mai multe planuri narative, organizate prin alternanta sau

inlantuire (se pastreaza ordinea cronologica), cu o intriga ampla si complicata. Personajele sunt

numeroase, de diverse tipologii dar bine individualizate, sunt angrenate in conflicte puternice, iar

structura narativa realista profileaza o imagine consistenta si profunda a vietii. Principalul mod de

expunere este naratiunea, iar pesonajele se contureaza direct prin descriere si indirect, din propriile

fapte, ganduri si vorbe, cu ajutorul dialogului, al monologului interior si al introspectiei auctoriale.

Timpul si spatiul

Perspectiva temporala este reala si cronologica, bazata pe povestirea faptelor in ordinea derularii lor,

iar cea spatiala reflecta un spatiu real deschis, al satului Pripas, si unul imaginar inchis, al trairilor

interioare din sufletul si constiinta personajelor.

Narator. Perspectiva narativa

Perspectiva narativa este obiectiva, naratiunea se face la persoana a-III-a, iar naratorul este

unul omniscient si omniprezent redand trairile si sentimentele personajelor. Se observa

impersonalitatea naratorului, atitudinea detasata in descrierea, veridicitatea.

Proza realist-obiectiva se realizeaza pin naratiunea la persoana a-III-a, cu focalizarea zero. Aceasta

presupune un narator obiectiv, detasat, care nu se implica in faptele prezentate. Naratorul

omniscient stie mai mult decat personajele sale, si, omniprezent, dirijeaza evolutia lor ca un regizor

universal.

Moduri de expunere

Modurile de expunere indeplinesc o serie de functii epice in discursul narativ. Descrierea initiala are,

pe langa rolul obisnuit de fixare a coordonatelor spatiale si temporale, functie simbolica si de

anticipare.

Naratiunea obiectiva isi realizeaza functia de reprezentare a realitatii prin absenta marcilor

subiectivitatii, prin „stilul cenusiu”.

Dialogul sustine veridicitatea si concentrarea epica.

Structura

Romanul este alcatuit din doua parti opuse si complementare, coordonate ale evolutiei interioare a

personajului principal: „Glasul pamantului” si „Glasul iubirii”. Titlurile-sinteza ale celor 13 capitole

(numar simbolic, nefast) sunt semnificative, discursul narativ avand un „Inceput” si un „Sfarsit”

( „Rusinea”, „Nunta”, „Blestemul” etc).

Planuri narative

Din punctul de vedere al compozitiei, Rebreanu urmareste doua planuri: primul plan surprinde viata

tânarului taran Ion, iar al doilea plan, paralel si interferat primului, prezinta viata familiei învatatorului

Zaharia Herdelea.

Prin tehnica planurilor paralele este prezentata viata taranimii si a intelectualitatii rurale. Trecerea de

la un plan narativ la altul se realizeaza prin alternanta, iar succesiunea secventelor narative este

redata prin inlantuire (respectarea cronologiei faptelor).

Inlantuite temporal si cauzal, faptele sunt credibile, verosimile. Efectul asupra cititorului este de iluzie

a vietii (veridicitate) si de obiectivatate.

Tehnica contrapunctului

Aceasta tehnica este valorificata in cadrul acestui roman prin prezentarea aceleiasi in planuri diferite,

marcand inca o trasatura moderniste romanului „Ion”. Prin aceasta tehnica se pun in evidenta secvente

narative simetrice si antitetice, care confera aspect polifonic actiunii.

Exemplele sunt numeroase. Conflictul exterior din Ion si Vasile baciu are la baza problematica pamantului.

El isi gaseste ecou in conflictul dintre preot si invatator marcat de aceeasi problematica a pamantului.

Solutionarea este insa diferita: pentru intelectuali situatia se calmeaza si va duce in final la impacare, pe

cand pentru cei doi tarani disputa va duce la dezbinare si ura.

Un alt exemplu in acest sens este dat de situatiile tipice de viata in care sunt pusi Ion si Laura, fiica

invatatorului Herdelea, ambii trebuie sa aleaga intre glasul ratiunii si cel al sentimentului. Firi rationale,

ambii asculta vocea ratiunii, astfel Ion o alege pe Ana, iar Laura pe Pintea, preotul care nu-i cerea zestre.

Alegerile facute se dovedesc a avea in timp efecte diferite. Alegerea Laurei o va conduce spre bunastare,

armonie si liniste sufleteasca, dupa cum insasi marturiseste in finalul operei, in schimb alegerea facuta il

va determina pe Ion sa aiba un destin zbuciumat, conducandu-l in final spre moarte.

Tema

Tema romanului este prezentarea problematicii pamantului, in conditiile satului ardelean de la inceputul

secolului XX . Romanul prezinta lupta unui taran sarac pentru a obtine pamant si consecintele actelor sale.

Tema centrala, posesiunea pamantului, este dublata de tema iubirii patimase.

Aspecte monografice

Tema operei este completata de o viziune realista a autorului despre lume. Rebreanu aduce in prim-

plan imaginea taranului si a satului traditional din Ardeal, propunandu-si sa surprinda situatii tipice de

viata si personaje tipologice. Autorul prezinta cu fidelitate lumea satului ardelean oferind

cititorului impresia implicarii intr-o lume vie si cunoscuta. Caracterul monografic al romanului se

orienteaza spre diverse aspecte ale lumii rurale: traditii legate de marile momente din viata omului

( nasterea, nunta, inmormantarea), relatii sociale generate de diferentele economice (stratificarea sociala)

sau culturale ( universul taranilor si cel al intelectualitatii rurale), relatii de familie, jocul popular, institutiile

(biserica, scoala), autoritatile.

Conflictul

Conflictul central in constituie lupta apriga pentru avere in satul traditional, unde posesiunea averii

conditioneaza dreptul indivizilor de a fi respectati in comunitate.

Drama lui Ion este drama taranului sarac care nu-si accepta conditia si este pus in situatia de a alege

intre iubirea pentru Florica si averea Anei.

Conflictul exterior, social, intre Ion al Glenetasului si Vasile Baciu, este dublat de conflictul interior,

intre glasul pamantului si glasul iubirii.

Conflictele secundare completeaza actiunea: intre Ion si Simion Butunoiu pentru o brazda de pamant si

intre Ion si George pentru Ana , apoi pentru Florica.

Se prezinta deasemenea un conflict national, manifestat in planul intelectualitatii ardelene.

Incipit – final

Un prin element de modernitate este marcat de intentia autorului de a crea un roman circular, un „corp

sferoid” asa cum il numeste, in care incipitul este simetric finalului prin descrierea drumului care

intra si iese din satul Pripas, loc al actiunii romanului. Personificat cu ajutorul verbelor ( se desprinde,

alearga, urca, inainteaza), drumul are semnificatia simbolica a destinului unor oameni si este investit cu

functie metatextuala. Asemenea ramei unui tablou, el separa viata reala a cititorului de viata

fictionala a personajelor din roman.

La intrarea in sat, „te intampina [...] o cruce stramba pe care e rastignit un Hristos cu fata spalata de ploi

si cu o cununita de flori vestede agatata de picioare. Imaginea lui Iisus este reluata simbolic nu numai

in finalul romanului, ci si in desfasurarea actiunii, sugerand destinul tragic al lui Ion si al Anei, viata

tensionata si necazurile celorlalte personaje.

Detaliile topografice si etnografice (crucea stramba, Cismeaua Mortului, Rapele-Dracului) avertizeaza

cititorul ca va pasi intr-un spatiu tragic, in care valorile morale au intrat in declin.

Limbajul artistic, stilul, registre stilistice

Limbajul artistic al lui Liviu Rebreanu se individualizeaza prin respectul pentru adevar, de unde reiese

obiectivarea si realismul romanului, precum si prin precizia termenilor, acuratetea si concizia

exprimarii, inscriindu-se in modernism.

Stilul este anticalofil( impotriva scrisului frumos), „cenusiu”(Tudor Vianu) caracterizat prin sobrietate si

lipsa imaginilor artistice. Autorul foloseste un limbaj tipic taranesc, compatibil lumii pe care o descrie.

Lipsa unui limbaj elevat nu trebuie vazuta ca o neputinta a autorului, ci ca o prezentare a realitatii satului,

chiar si prin limbaj.

G. Calinescu constata autenticitatea limbajului regional, iar Tudor Vianu observa utilizarea registrelor

lexicale diverse in limbajul personajelor, in functie de conditia lor sociala.