Pagini de istorie locală

Un important document tecucean*Ion T. Sion

            Există numeroase documente istorice, păstrate în arhive, mai ales din acelea cu pronunţat conţinut de istorie locală, ce îşi aşteaptă eventuali investigatori, care să le pună în atenţia celor interesaţi de un astfel de domeniu spre a-i valorifica mesajul ştiinţific. Unul se încredinţează acum tiparului. Este un

manuscris de 24 de file, legat posterior alcătuirii lui, în scoarţe de carton obişnuit şi se păstrează la Arhivele Naţionale, Filiala Iaşi, nr. de inventar 1698/1828.  Cu toate că poartă data de 25 mai 1828, el are caracterul unei acţiuni de măsurătoare şi înregistrate ale unor imobile ( dughene, case, locuri, grădini) ce nu se puteau realiza decât într-un spaţiu de timp mai întins, data de mai sus fiind aceea a finalizării şi înaintării instituţiei interesate.                     Într-adevăr, un raport al dregătoriilor focşăneni, paharnicul Grigore Angelică şi serdarul Ştefan Brânză[1], însărcinţi cu efectuarea acestei lucrări, menţionează porunca primită, de la Logofeţia cea Mare a Moldovei încă din 18 februarie a anului respectiv, consecinţă, la rând-i, a ,,jalobei dumn(nea)lor boierilor epitropi ai monastirei Sfântului Spiridon din Iaşi pentru dreptăţile bezmănului şi a altor iraturi ce să încuviinţează monastirii Sfântului Prooroc Samoil din Focşani cari iaste metoh a monastirii Sfântului Spiridon’’[2]. Se urmărea obţinerea unei situaţii cât mai exacte a tuturor averilor imobile şi a deţinătorilor lor pentru a se stabili noi reglementări şi obligaţii băneşti pe care tecucenii trebuiau  să le plătească ,,întru asămănare

aşăzământurilor altor târguri şi moşii ce sânt afierosite şi alcătuite mai de curând’’[3]. Se considera că, între timp, au fost ,,cuprinse’’ şi alte locuri din vatra târgului, neînregistrate anterior şi nesupuse la ,,încuviinţatul folos al bezmănului ce trebuie să aibă monastirea’’[4].          De altfel, se cunoaşte că locuitori tecuceni, aflaţi în anul 1757, sub aspectul stăpânirii, dependenţi de aşezământul monahal cu sediu în oraşul de pe Milcov[5] şi-au manifestat de mai multe ori nemulţumirea faţă de creşterea cuantumului sumelor de bani ce urmau să fie plătite anual mănăstirii ca bezmăn (embatic- chirie pe termen nelimitat)[6].De exemplu, în anul 1810 târgoveţii din Tecuci soliciatau Divanului Cnejiei Moldovei din Iaşi să intervină pentru ca ei să nu plătească mănăstirii ,,bezmănul mărit’’, ci aşa cum fusese el stabilit de la început, câte ,,20 parale pe an de toată dugheana şi casa’’[7].          Generalul rus Milaşevici, aflat în fruntea Divanului Cnejiei, ce conducea Moldova, nu acceptă cererea şi impune ca ,,să de-a măcar câte doi lei bezmănul de casă şi de dughiană pe an (...) pentru că la alte târguri plătesc mult mai mult’’[8]. Curios mod de a justifica sporirea unei dări. Prin urmare, cum leul valora oficial 40 parale , înseamnă că darea bezmănului creştea de 4 ori, iar dacă leul valora 100 parale, cum indică Dicţionarul limbii române moderne[9], creşterea era de zece ori mai mare faţă de suma stabilită iniţial. E posibil, ca şi după anul 1810 darea bezmănului să fi crescut, spre nemulţumirea tecucenilor. Iar sporul preconizat trebuia să fie motivat şi acceptat. Pentru aceste lucru s-a recurs la acestă minuţioasă catagrafiere. Din raportul amintit mai sus rezultă o înăsprire a sarcinilor fiscale prin lărgirea ariei bunurilor şi a activităţilor lucrative propunându-se ca,,pentru bezmănul locurilor de casă de prin mahalale să să statornicească câte 20 parale de stânjen (nu de casă sau dugheană ca anterior n.n.) precum să urmează în mahalalele târgului Focşani a sfintei

monastiri Miera şi precum şi la Odobeşti, care la aceste locuri întocmai aşa să urmează’’. O adevărată competiţie, deşi zonele diferă din punct de vedere al posibilităţilor economice, Focşanii şi Odobeştii dispunând de resurse superioare Tecuciului urmare a regiunii viticole. De asemenea , se preconizează obligaţii băneşti noi pentru ,, vânzarea păcurei, pentru vătăştiu de arabagie, măhălit, coticerit, mortasipie, căntariul, pentru venitul iarmarocului’’. După cum observăm, pentru orice activitate aducătoare de venit bănesc, urma ca târgoveţii să plătească taxele numite bezmăn. De altfel, prin 1835-1836 cănd obştea tecuceană face mari eforturi, sub raport administrativ şi pecuniar, în vederea răscumpărării de sub stăpânirea mănăstirilor din Focşani şi Iaşi, mărturisesc că fac acest lucru ,,plin de dorinţa de  a scăpa de giugu bezmănului’’ pentru care-scriu ei- ,,am îmchipuit toate mijloacele împotriva oricărui neagiuns’’[10].          Importanţa istorică a actului rezultă din faptul că evindenţiază cu destule amănunte care erau locurile ocupate şi neocupate de diversitatea de construcţii, grădinile, dughenile, cu mai mult ori mai puţinalişveriş (azi dever comercial), toate acestea ,,sânt cuprinsă cu binali şi cu încungiuraturi de gardu de către târgoveţi’’.Documentul ne arată şi cine ereau stăpânii lor de drept, inclusiv ai caselor vârfurilor din tărg, categorisite în document prin sintagma,,boieri şi alte trepte’’, aici fiind incluşi negustorii, în primul rând. De asemenea, se poate intui cam care era configuraţia dispunerii, aşezărilor pe străzi, numite cu termenul slavon ,,uliţe’’, în speţă locuitorii din tărgul propriu-zis, cei din mahalale şi varietatea preocupărilor zilnice, preponderent negustoreşti etc.          Dar noi nu ne-am propus să facem acum şi aici o analiză amănunţită a importanţei acestui document în privinţa conţinutului pentru istoria Tecuciului din vremea dată, rămâne ca în altă împrejurare să încercăm a o face.

Cu atât mai necesară şi mai utilă va fi  o revenire asupra textului din document cu cît recenta lucrare impropriu intitulată ,,Monografia oraşului Tecuci’’[11] suferă de numeroase carenţe şi omisiuni, urmare a neimplicării autorilor în cercetarea şi cunoaşterea surselor informative din documentele păstrate în instituţiile de resort din vechea capitală a Moldovei.

*Ecstract pentru locurile, dughenile, a casălor boiereşti şi de altor grădini şi alte acareturi ce sunt pe moşia monastirii Sfăntului Prooroc Samoil ce iaste mitoh a mănăstirii Sfîntului Spiridon din Iaşi[1] Numele ultimului dregător se regăseşte în ,,Vidomostie de boierii Moldovei aflaţi în ţară la 1829’’(Arhiva Genealogică, I-IV, 1994, 1-2, p.290)[2] ANI , fond Documente , p. 380-86 ( ANI- Arhivele Naţionale Iaşi)[3] Ibidem[4] Ibidem

[5] ANG, fond Primăria Tecuci, ds.nr.9 /857/f.31[6]  Instituţii feudale din Ţările Române, Dicţionar, Ed. Academiei Române, Bucureşti, 1988, p.183[7] Revista ,, Arhivele Basarabiei’’, aprielie-mai 1932 p.85[8] Ibidem[9] Dicţionarul limbii române moderne, ed. Acad. Române, 1958 p.583[10] ANI, fond, Secretariatului de Stat al Moldovei, dc.909-1841, f.9-10[11] Monografia oraşului Tecuci, Ed. Geneze, Galaţi,1999http://tecucicoltderai.blogspot.ro/2013/11/pagini-de-istorie-locala.html