Ion de Liviu Rebreanu

-caracterizarea personajului-

Opera literară ,,Ion” a apărut în 1920 și reprezintă primul roman al lui Liviu Rebreanu, o capodoperă care înfățișază universul rural în mod realist.

Romanul de inspirație rurală prezintă lupta unui țăran sărac pentru a obține pământ și consecințele actelor sale, în condițiile satului românesc din Ardeal.

În prim planul romanului se află viața tânărului țăran Ion Pop al Glanetașului, monumental și simbolic prin tragismul său, consumându-se între iubire și patima pentru pământ. Destinul lui Ion este strâns legat de viața satului ardelean, a cărui existență Rebreanu o surprinde realist, structurat și diferențiat social, în condiții specifice pentru românii din Transilvania, o realitate complexă și tragică.

În primul rând, Ion este personajul principal și eponim al romanului, un personaj central, complex, cu însușiri contradictorii: viclenie și naivitate, gingășie și brutalitate. Inițial, dotat cu o serie de calități, goana după pământ îl dezumanizează treptat, iar moartea lui este expresia intenției moralizatoare a scriitorului ardelean.

Titlul romanului reprezintă numele personajului principal, semnificativ pentru intenția autorului de a face din Ion tipul generic al țăranului ardelean, dar și de a sugera evoluția lui spre atipic ca personaj puternic individualizat.

Preocuparea pentru pământ este definitorie pentru țăranul român, astfel Ion este un personaj tipic pentru o categorie socială: țăranul sărac care dorește pământ, ,,toți flăcăii din sat sunt varietăți de Ion”.

Întregul roman este organizat în două părți cu titluri sugestive, opuse și complementare, coordonate ale evoluției interioare a personajului principal: ,,Glasul pământului” și ,,Glasul iubirii”, care semnifică aspirațiile protagonistului, forțele contrare ce îl stăpânesc: cea demonică, de posedare a pământului, și cea angelică, dragostea pentru Florica. Cele două femei, conturate antitetic și complementar, Ana si Florica, reprezintă cele două obsesii ale personajului principal: averea și iubirea. În această luptă dintre contrariile ce se atrag în finalul romanului, personajul este distrus.

În al doilea rând, fiind un personaj urmărit în evoluție, calitățile inițiale alimentează paradoxal dezumanizarea lui Ion.

Naratorul prezintă inițial, în mod direct biografia personajului, iar pe parcursul romanului, elemente de portret moral: ,,mândru și mulțumit ca orice învingător, Ion simțea totuși un gol în suflet”. Ion este ,,iute și harnic ca mă-sa”, așa cum notează în mod direct naratorul

omniscient, este chipeș, voinic, dar sărac, din care cauză flăcăul simte dureros prăpastia dintre el și ,,bocotanii” satului. Când Vasile Baciu îl caracterizează direct, spunându-i: ,,fleandură, sărăntoc, hoț și tâlhar”, Ion se simte biciuit, nu suportă ocara și reacționează violent.

Caracterizarea indirectă se realizează prin faptele care evidențiază trăsăturile sale. Limbajul eroului aparține registrului popular care cuprinde expresii populare: „a sta cu mâinile-n sân”, „a da cu piciorul norocului”. Gesturile si mimica îi trădează intențiile: „Ion urmări din ochi pe Ana câteva clipe. Avea ceva straniu în privire, parcă nedumerire și un vicleșug neprefăcut”. Vestimentația îi reflectă condiția socială de țăran, iar numele devine emblematic.

Relația protagonistului cu pământul este puternic evidențiată și în scena sărutării pământului, o scenă memorabilă, alcătuind prin Ion o ființă măreață. Așadar, setea de pământ este trăsătura dominantă a personalității sale, făcând din el un personaj memorabil prin aceea că întreaga sa energie este canalizată către atingerea scopului de a avea pământ: „glasul pământului pătrundea năvalnic în sufletul flăcăului ca o chemare, copleșindu-l” .

Comportamentul flăcăului, gesturile și privirile ce se voiau drăgăstoase reflectă în mod indirect ipocrizia personajului, care, deși o iubea pe Florica, nu renunță la cucerirea Anei, pentru că aceasta era bogată, „avea locuri și case și vite multe” .

Odată satisfăcută patima pentru pământ, celălalt glas ce mistuie sufletul lui Ion, iubirea pătimașă pentru Florica duce fără dubiu la destinul tragic al eroului care este în final ucis de George. Așadar, Rebreanu propune pentru sfârșitul pătimașului Ion o crimă pasională, înfăptuită cu o unealtă simbolică pentru munca pământului, și anume sapa.

În opinia mea, Rebreanu construiește prin Ion un personaj cu un caracter bine individualizat, fiind emblematic pentru categoria socială din care face parte, așa cum afirma și Eugen Lovinescu, „Ion este expresia instinctului de stăpânire a pământului, în slujba căruia pune o inteligență ascuțită, căzustică strânsă, o viclenie procedurală și, cu deosebire, o voință imensă: nimic nu-i rezistă” .

În concluzie, prin Ion, Liviu Rebreanu a creat un personaj de referință în literatura română, care va suscita mereu noi introspecții în adâncimile ființei umane.

Păsat Raluca

Clasa a X-a H