Ion - Caracterizare

Liviu Rebreanu (1885-1944) este considerat creatorul romanului romanesc modern, intrucat "Ion" este privit ca "cea mai puternica creatie obiectiva a literaturii romane" de pana atunci (Eugen Lovinescu). Ion fiind un simbol individual al ţăranului român, setos până la patimă de pământurile lui.”

Infatisat intr-o nuanta realistă, personajul traieste drama pământului şi apoi drama iubirii, caracterul său dezvăluindu-se atât în mod direct (portret, biografie), cât şi în mod indirect, prin fapte, gesturi, atitudini, limbaj sau relaţia cu celelalte personaje. Evoluand pe parcursul romanului, Ion apare ca un personaj complex şi contradictoriu, el reflectând o mentalitate lipsita de scrupule, conform căreia demnitatea umană este doar un produs al întinderilor de pământ.

Din momentele initiale persista disputa constiintei lui Ion, atunci cand acesta participa la hora si nu poate sa nu admire atit frumusetea Floricai, care e saraca, sau avutia Anei, ce i se parea „uratica”. Cele două forţe il vor dezbina pe Ion si il vor lips de valori umane, disputandu-si mereu suprematia.

Deşi sărac, Ion este „iute şi harnic ca mă-sa”, adica nu era nici pe departe o persoana cu un viitor pierdut. Totusi, instinctiv, el era ghidat de dorinta de a trece peste dependenta sa materiala printr-o metoda cat mai ieftina in timp si energie. Isteţ, silitor şi cuminte dar si avid cand vine vorba de a munci cinstit fata de a alege calea mai usoara. Orgolios, lipsa pământului îi apare ca o condiţie a păstrării demnităţii umane. În pământ, el vede insamantat viitorul sau stralucit si marile sale realizari. Toate ambiţiile sale se rasfrang in prisma pamantului, ajungând să se consume între iubire şi patima pentru pământ, o patimă instinctuală.

Din momentul dojenirii în biserică, de către părintele Belciug, Ion se hotărăşte „să fie cu adevărat netrebnic.” El alege zestrea Anei şi renunţă pentru un timp la iubirea pentru Florica. Acţionând cu luciditate, el concepe un plan, urmărit cu perseverenţă, prin care încearcă să-l facă pe Vasile Baciu să-i dea pământurile. Se foloseşte de Ana, pe care o seduce şi o lasă însărcinată; din acest moment, faptele lui devin tot atâtea trepte ale dezumanizării.

Dragostea pentru pământ se concentrează simbolic în scena sărutării acestuia, devenind o recompensa al iubirii pierdute. Pământul nu mai este un simplu obiect, ci devine o ibovnică, care schimbă destine, dezlănţuie pasiuni. „Îl cuprinse o poftă sălbatică să îmbrăţişeze huma, s-o crâmpoţească în sărutări.” Adoră şi venerează pământul ca pe o zeitate: „Încet, cucernic, fără să îşi dea seama, se lăsă în genunchi, îşi coborî fruntea şi-şi lipi buzele cu voluptate de pământul ud. Şi-n sărutarea aceasta grăbită simţi un fior rece, ameţitor...” Intrarea în posesia pământului îl schimbă radical. Dacă la început „se simte mic şi slab ca un vierme”, la final, în faţa „uriaşului” de odinioară simte „o mândrie de stăpân” şi are iluzia că „este atât de puternic încât să domnească peste tot cuprinsul.”

Nici sinuciderea Anei, nici moartea copilului, nu-i trezesc mustrari de conştiinţă. Sfarsitul lui Ion, cauzat de relaţia adulteră a sa si a Floricai este unul moralizator si foarte just. Pentru toate faptele sale viclene si inumane, el este pedepsit.

Fiind un personaj polivalent, este cu adevarat dificila clasificarea lui Ion intr-o tipologie anumita. Pentru George Călinescu „Ion e o brută” „Nu din inteligenţă a ieşit ideea seducerii, ci din viclenia instinctuală, caracteristică oricărei fiinţe reduse.” Pe de alta parte criticul Eugen Lovinescu, vede în caracterul lui Ion „o inteligenţă ascuţită, o viclenie procedurală şi, cu deosebire, o voinţă imensă: nimic nu-i reziscă...”. Oricare ar fi cu adevarat conditia lui Ion, el cu certitudine este o fiinta deplorabila ce nu si-a putut valorifica potentialul sau uman. Dupa parerea mea, Ion este similar cu personajul principal al romanului Dorian Gray, cea mai importanta similitudine fiind perseverenta orientata doar in obtinerea ravnelor.