INVENTAR - arhivelenationale-iasi.ro
of 111
/111
Embed Size (px)
Transcript of INVENTAR - arhivelenationale-iasi.ro
NrSERVICIUL JUDEEAN IAI INV. NR. 2657 AL ARHIVELOR NAIONALE FOND.
NR. 89
SFATUL POPULAR ORA IAI SECIA ARHITECTUR
I SISTEMATIZARE
1
PREFA
Între noile instituii înfiinate în anul 1832, în conformitate cu prevederile Regulamentului Organic, Eforiei Oraului Iai îi revine, în calitatea sa de autoritate comunal, întreaga administraie a oraului. Înfiinat sub denumirea de Eforia oreneasc, prin Anaforaua Sfatului Administrativ nr. 135 din 22 ianuarie 1851 i se schimb denumirea în Sfatul Orenesc. Prin Legea de organizare comunal din 31 martie 1864 ia noua denumire de Primria oraului Iai, sub care funcioneaz pân la apariia Legii nr. 17, publicat în Monitorul Oficial nr. 12 din 15 ianuarie 1949, prin care se stabilete înfiinarea Sfatului Popular al Oraului Iai; din aprilie 1949 i pân în anul 1951, când se instaleaz Comitetul Executiv al Oraului Iai, atribuiile administraiei oraului sunt exercitate de un Comitet Provizoriu. Aceste „comitete provizorii” erau numite de Consiliul de Minitri. O dat cu crearea comitetelor provizorii au fost desfiinate vechile instituii administrative (prefecturile, preturile i primriile).
Un moment important în evoluia societii româneti l-a constituit adoptarea i publicarea, în anul 1950 a Legii pentru raionarea administrativ – economic a teritoriul R.P.R. al crei scop este menionat în articolul 1: „Pentru asigurarea dezvoltrii industriei i agriculturii în scopul construirii socialismului i a ridicrii nivelului de trai al oamenilor muncii, pentru a înlesni cât mai mult apropierea aparatului de Stat de poporul muncitor, pentru a contribui cât mai temeinic la asigurarea rolului politic conductor al clasei muncitoare i la întrirea alianei clasei muncitoare cu rnimea muncitoare, teritoriul Republicii Populare Române se împarte în regiuni, raioane, orae i comune”1. Astfel, România a ajuns s fie împrit în 28 de regiuni, 177 raioane, 4052 comune i 148 orae. Judeele sunt înlocuite de regiuni capabile s se auto – administreze economic, iar plile sunt înlocuite de raioane. În articolul 4 al aceleiai Legi, regiunea este alctuit din raioane i orae de subordonare regional, aa cum a fost i cazul oraului Iai. Oraul de reedin al Sfatului Popular de regiune este centru regional. În articolul 5 se explic exact ce sunt oraele de subordonare regional: Ora de subordonare regional este acea localitate, care, din punct de vedere economic i politic, prezint o importan deosebit pentru întreaga regiune. El este subordonat direct regiunii.
Îns abia prin Legea nr. 6/1957, ele capt propriul cadru legal de organizare i funcionare.
Existena sfaturilor populare ia sfârit ca urmare a adoptrii Legii 57/1968 privind organizarea i funcionarea consiliilor populare, când li se atribuie
Buletinul Oficial al României nr. 77 din 8 septembrie 1950, f. 5
2
acestora din urm rolul de organe locale ale puterii de stat, în locul sfaturilor populare.
Iniial, documentele cuprinse în acest fond au fost constituite în trei inventare de preluare de la creator, referitoare la perioadele: 1953 – 1961, 1962 – 1966 i 1965 – 1968, cu un coninut al documentelor destul de sumar redat, iar de cele mai multe ori datele extreme nu corespundeau cu cele din dosar. De asemenea, dosarele aveau înscrise pe copert mai multe numere curente, care nu se regseau în inventar.
Toate acestea au constituit motive care au determinat reinventarierea întregului fond i redactarea unui nou inventar. Fondul a fost ordonat i inventariat în conformitate cu prevederile Normelor Tehnice privind desfurarea activitii în Arhivele Naionale, cap. II, partea a 3 – a, Ordonarea i inventarierea documentelor din perioada modern i contemporan. Documentele, 744 u.a. la numr i 25,60 m.l., ca i cantitate, au fost inventariate pe ani, iar în cadrul fiecrui an, începând cu nr. crt. 1. Toate dosarele care nu au fost numerotate de creator au fost numerotate i certificate de noi pe parcursul operaiunii de inventariere. Au fost barate numerele curente vechi i trecute pe coperta dosarelor noile numere. Toate dosarele au Foaie de folosire în cuprinsul creia a fost trecut operaiunea care s-a desfurat asupra unitii arhivistice.
Documentele create de Seciunea Arhitectur i Sistematizare a Sfatului Popular al Oraului Iai, în perioada 1953 – 1969 au, în primul rând un rol practic. Preponderente sunt în cuprinsul fondului autorizaiile de vânzare – cumprare sector particular i sector socialist, cu documentaia aferent, avizele favorabile emise de Sfatul Popular al Oraului Iai pentru construcii, transformri, demolri sau adugiri la unele instituii din oraul Iai, referate favorabile pentru amplasamente, solicitri de avize pentru amplasarea viitoarelor construcii, schie, planuri de situaie, exproprieri i schimbri de terenuri pe anul 1959, împreun cu documentaia aferent, inclusiv corespondena care se purta pentru întocmirea acestor documentaii, i nu în ultimul rând proiectele de construcii ale unor imobile din cuprinsul oraului Iai – piese scrise i piese desenate. Mai puin numeroase, dar prezente, totui sunt i genuri de documente precum: bugetul pentru calcularea cheltuielilor de repararea monumentelor istorice, contracte directe pentru aprovizionarea bibliotecilor, situaia calculului propunerilor pentru proiectele anuale de buget, planuri anuale de cheltuieli al SAS, evidena personalului încadrat în schema SAS, coresponden i situaii privind propunerile de plan, solicitri ctre Editura de Stat pentru Arhitectur i Construcii pentru livrarea unor lucrri, normative sau proiecte de tip agricole necesare desfurrii activitii SAS, dar i coresponden privind personalul seciunii – încadrri, transferuri, detari, desfaceri contracte de munc, sanciuni, .a., state de plata angajailor Seciei Arhitectur i Sistematizare a Sfatului Popular al Oraului Iai.
La finalul fondului au fost inventariate cele trei inventare de preluare ale fondului, precum i opisul alfabetic al Sfatului Popular al Oraului Iai – Secia Arhitectur i Sistematizare, pentru autorizaiile de construcii, întocmit pentru perioada 1954 – 1968.
3
Fondul Sfatul Popular al Oraului Iai – Secia Arhitectur i Sistematizare a fost prelucrat i transpus într-un nou inventar, în anul 2012. De aceste operaiuni s-a ocupat subsemnata, Mariana Ursachi, inspector superior în cadrul Serviciului Judeean Iai al Arhivelor Naionale.
DATA: SEMNTURA: 28.01.2013 Inspector superior, Mariana URSACHI
4
INVENTAR
Nr. file
1953 1. 4 Autorizaii de vânzare – cumprare
primite de locuitorii din oraul Iai care le-au solicitat Seciunii Gospodriei Comunale i Industriei Locale a Sfatului Popular al Oraului Iai împreun cu documentaia aferent: cereri de eliberare a autorizaiei, chitane, certificate eliberate de Arhivele Naionale Iai sau de alte instituii, decizii de trecere în folosin venic a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iai, planuri de situaie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzrii.
1953 394
2. 5 Autorizaii de vânzare – cumprare primite de locuitorii din oraul Iai care le-au solicitat Seciunii Gospodriei Comunale i Industriei Locale a Sfatului Popular al Oraului Iai împreun cu documentaia aferent: cereri de eliberare a autorizaiei, chitane, certificate eliberate de Arhivele Naionale Iai sau de alte instituii, decizii de trecere în folosin venic a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iai, planuri de situaie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzrii.
1953 419
3. 3 Dosar MUB i SAS, dri de seam asupra îndeplinirii planului de munc de ctre seciunile Sfatului Popular al Oraului Iai pe perioada iulie – decembrie 1953, formularul unic pentru centralizarea cheltuielilor.
1953 14
1954 1. 1. Coresponden i decizii ale Sfatului Popular al
Oraului Iai referitoare la încadrri sau transferuri de personal, planul de salarizare, msuri în vederea îndeplinirii sarcinilor de reducere a cheltuielilor administrativ – gospodreti.
1954 71
2. 2 Avize pentru aprobri de terenuri în vederea deschiderii unor depozite, construcii de locuine i magazii. Sunt anexate planuri i
1954 655
Nr. file
Obs.
schie ale terenurilor cu destinaia de mai – sus. 3. 3 Avize favorabile în vederea obinerii
autorizaiilor de construcie, împreun cu documentaia aferent: referate asupra proiectelor, schie i planuri de situaie (ex. sala de sport pentru Asociaia „Voina” pe un teren de 7500 mp, dar i a unei coli Medii tehnice de Construcii Civile i Industriale în oraului Iai).
1954 82
4. 4 Bugetul referitor la întocmirea planului de cheltuieli pentru plata salariilor, state de plata salariailor SAS pentru perioada ianuarie – decembrie 1954, deconturi de avans, referate de angajare cheltuieli, deconturi cheltuieli, evidena personalului angajat în schema SAS.
1954 316
5. 5 Autorizaii de vânzare – cumprare primite de locuitorii din oraul Iai care le-au solicitat Seciunii Gospodriei Comunale i Industriei Locale a Sfatului Popular al Oraului Iai împreun cu documentaia aferent: cereri de eliberare a autorizaiei, chitane, certificate eliberate de Arhivele Naionale Iai sau de alte instituii, decizii de trecere în folosin venic a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iai, planuri de situaie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzrii.
1954 546 vol. I
6. 6 Autorizaii de vânzare – cumprare primite de locuitorii din oraul Iai care le-au solicitat Seciunii Gospodriei Comunale i Industriei Locale a Sfatului Popular al Oraului Iai împreun cu documentaia aferent: cereri de eliberare a autorizaiei, chitane, certificate eliberate de Arhivele Naionale Iai sau de alte instituii, decizii de trecere în folosin venic a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iai, planuri de situaie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzrii.
1954 401 vol. II
7. 7 Autorizaii de vânzare – cumprare primite de locuitorii din oraul Iai care le-au solicitat Seciunii Gospodriei Comunale i Industriei Locale a Sfatului Popular al Oraului Iai împreun cu documentaia aferent: cereri de eliberare a autorizaiei, chitane, certificate eliberate de Arhivele Naionale Iai sau de alte
1954 414 vol. III
Nr. file
Obs.
instituii, decizii de trecere în folosin venic a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iai, planuri de situaie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzrii.
8. 8 Autorizaii de construcie pentru sectorul socialist, cu privire la construirea Fabricii de Pâine Pcurari – Iai, dar i a altor localuri, corespondena cu ISPROR (Institutul de Proiectarea Oraelor, Construciilor Publice i de Locuit) referitoare la amplasarea Fabricii mai sus – menionate, reparaii imobile, teme de proiectare, schie i planuri de situaie.
1954 252
9. 9 Autorizaii de construcie sector particular în vederea construciei de locuine individuale de ctre salariaii i muncitorii seciei, precum i împrejmuirea terenurilor, cu documentaia aferent: cereri de eliberare a autorizaiei, chitane, certificate eliberate de Arhivele Naionale Iai sau de alte instituii, decizii de trecere în folosin venic a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iai, planuri de situaie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzrii.
1954 506
10. 10 Coresponden referitoare la aprobarea construciei de locuine individuale, cereri pentru acordarea de credite necesare construirii acestora, decizii de trecere în folosin venic a unor terenuri pe care urmeaz s se ridice construciile, cereri ale particulare pentru acordarea autorizaii pentru construirea de locuine, autorizaii de construcie, schie i planuri de situaie.
1954 267
11. 13 Dri de seam privind îndeplinirea lucrrilor capitale de investiii, planuri de munc i de salarii ale seciunilor Sfatului Popular al Oraului Iai.
1954 51
1954 130
13. 15 Cereri ale locuitorilor din oraul Iai pentru darea în folosin a terenurilor virane i necultivate.
1954 89
7
Nr. file
Sistematizare a oraului Iai, state de funciuni pentru organizarea SAS, situaii cu privire la încadrarea personalului tehnic i administrativ a fiecrei uniti din cadrul SAS.
2. 2 Avize pentru pozarea cablului racord electric i pentru repararea imobilului din Str. Karl Marx nr. 44 pentru Radio emisie, dar i a altor imobile din oraul Iai, teme de proiectare pentru amenajarea unor imobile în apartamentelor de locuit, planuri, schie, avize favorabile pentru construirea unor imobile, referate la proiectele de construcie.
1955 100
3. 3 Avize favorabile de la IGLL pentru reparaia, amplasarea sau construcia unor imobile din oraul Iai, cu documentaia aferent: cereri de eliberare a autorizaiei, chitane, certificate eliberate de Arhivele Naionale Iai sau de alte instituii, decizii de trecere în folosin venic a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iai, planuri de situaie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzrii.
1955 355
4. 4 Avize favorabile de la IGLL pentru reparaia, amplasarea sau construcia unor imobile din oraul Iai – ex. Întreprinderea pentru Industrializarea Crnii, ETACS Iai sau a unui WC public de la captul liniei Copou, cu documentaia aferent: cereri de eliberare a autorizaiei, chitane, certificate eliberate de Arhivele Naionale Iai sau de alte instituii, decizii de trecere în folosin venic a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iai, planuri de situaie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzrii, Decretul nr. 23 al Marii Adunri Naionale de trecere în proprietatea statului a unor terenuri sau cldiri situate în oraul Iai, tabele cu aceste terenuri i cldiri.
1955 112
5. 5 Autorizaii de vânzare – cumprare primite de locuitorii din oraul Iai care le-au solicitat Seciunii Gospodriei Comunale i Industriei Locale a Sfatului Popular al Oraului Iai împreun cu documentaia aferent: cereri de eliberare a autorizaiei, chitane, certificate eliberate de Arhivele Naionale Iai sau de alte
1955 551 vol. I

1955 482 vol. II
7. 7 Autorizaii de vânzare – cumprare primite de locuitorii din oraul Iai care le-au solicitat Seciunii Gospodriei Comunale i Industriei Locale a Sfatului Popular al Oraului Iai împreun cu documentaia aferent: cereri de eliberare a autorizaiei, chitane, certificate eliberate de Arhivele Naionale Iai sau de alte instituii, decizii de trecere în folosin venic a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iai, planuri de situaie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzrii.
1955 445 vol. III
8. 8 Autorizaii de vânzare – cumprare primite de locuitorii din oraul Iai care le-au solicitat Seciunii Gospodriei Comunale i Industriei Locale a Sfatului Popular al Oraului Iai împreun cu documentaia aferent: cereri de eliberare a autorizaiei, chitane, certificate eliberate de Arhivele Naionale Iai sau de alte instituii, decizii de trecere în folosin venic a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iai, planuri de situaie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzrii.
1955 295 vol. IV
9. 9 Autorizaii de construcie pentru sectorul socialist, privind autorizarea executrii unor lucrri construcii, reparaii sau întreinere la unele imobile sau instalaii ale unor cldiri ce aparin statului cu documentaia aferent: cereri de eliberare a autorizaiei, chitane, certificate eliberate de Arhivele
1955 406
Nr. file
Obs.
Naionale Iai sau de alte instituii, decizii de trecere în folosin venic a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iai, planuri de situaie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzrii.
10. 10 Autorizaii de construcie sector particular în vederea construciei sau reparaiile la locuinele individuale, precum i împrejmuirea terenurilor, cu documentaia aferent: cereri de eliberare a autorizaiei, chitane, certificate eliberate de Arhivele Naionale Iai sau de alte instituii, decizii de trecere în folosin venic a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iai, planuri de situaie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzrii.
1955 448 vol. I
11. 11 Autorizaii de construcie sector particular în vederea construciei sau reparaiile la locuinele individuale, precum i împrejmuirea terenurilor, cu documentaia aferent: cereri de eliberare a autorizaiei, chitane, certificate eliberate de Arhivele Naionale Iai sau de alte instituii, decizii de trecere în folosin venic a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iai, planuri de situaie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzrii.
1955 211 vol. II
12. 13 Autorizaii eliberate pentru construirea de locuine individuale conform H.C.M. 4015/1953 fond C.C.S. 1955, cu documentaia aferent: cereri de eliberare a autorizaiei, chitane, certificate eliberate de Arhivele Naionale Iai sau de alte instituii, decizii de trecere în folosin venic a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iai, planuri de situaie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzrii, cereri ale proprietarilor de renunare la terenurile atribuite, tabele cu beneficiarii crora li s-au repartizat parcele conform HCM – ului menionat.
1955 790
13. 14 Autorizaii de construcie de locuine individuale i blocuri conform HCM 4015/1953 din fondul departamental autorizate în anul 1955, cu documentaia aferent: cereri de
1955 459
Nr. file
Obs.
eliberare a autorizaiei, chitane, certificate eliberate de Arhivele Naionale Iai sau de alte instituii, decizii de trecere în folosin venic a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iai, planuri de situaie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzrii, cereri ale proprietarilor de renunare la terenurile atribuite, tabele cu beneficiarii de credite conform HCM 4015/1953 fond departamental.
14. 15 Autorizaii de construcie de locuine individuale i blocuri conform HCM 4015/1953 din fondul departamental autorizate în anul 1955, cu documentaia aferent: cereri de eliberare a autorizaiei, chitane, certificate eliberate de Arhivele Naionale Iai sau de alte instituii, decizii de trecere în folosin venic a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iai, planuri de situaie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzrii, cereri ale proprietarilor de renunare la terenurile atribuite, tabele cu beneficiarii de credite conform HCM 4015/1953 fond departamental.
1955 596
15. 18 Avize, autorizaii i fonduri depuse de stat pentru repararea monumentelor istorice, devize estimative pentru lucrrile de reparaii, coresponden, recomandri în vederea obinerii avizului de reparaii, istoric – descrieri ale imobilelor ce sunt supuse reparaiilor (ex. Monumentul „Regulamentul Organic” din Iai – Copou, Biserica Sf. Teodori din Iai, Biserica „Mitocul Maicilor” Iai, Biserica Sf. Andrei din Iai, .a.)
1955 265
16. 19 Adrese, autorizaii i aprobri pentru construirea de locuine individuale autorizate în baza decretului 493/1954.
1955 97
17. 22 Bugetul referitor la întocmirea planului de cheltuieli pentru plata salariilor, state de plata salariailor SAS pentru perioada ianuarie – decembrie 1955, deconturi de avans, referate de angajare cheltuieli, deconturi cheltuieli, evidena personalului angajat în schema SAS, centralizatoare ale listelor pentru plata compensaiei cartelelor, liste cu publicaiile ce urmau s apar la Editura de Stat pentru
1955 383
Nr. file
Obs.
Arhitectur i Construcii în cursul anului 1955, declaraii ale capului de familie privind drepturile de compensaie bneasc lunar.
18. 23 Bugetul pentru calcularea cheltuielilor de repararea monumentelor istorice, contracte directe pentru aprovizionarea bibliotecilor, situaia calculului propunerilor pentru proiectul de buget pe anul 1956, planul de cheltuieli pe anul 1954 al SAS, evidena personalului încadrat în schema SAS, coresponden i situaii privind propunerile de plan pe anul 1955 i 1956 al SAS, solicitri ctre Editura de Stat pentru Arhitectur i Construcii pentru livrarea unor lucrri, normative sau proiecte de tip agricole necesare desfurrii activitii SAS.
1955 118
19. 24 Dri de seam asupra îndeplinirii planului de munc i salarii de ctre seciile sfaturilor populare regionale, raionale i oreneti de ctre SAS, darea de seam privind îndeplinirea planurilor lucrrilor capitale (investiii).
1955 33
1956 1. 1 Decizii ale Sfatului Popular al Oraului Iai
referitoare la încadrarea i transferarea de personal tehnic la SAS, caracterizri ale unor persoane ce urmau s ocupe posturi de conducere în cadrul SAS.
1956 32
2. 2 Proiecte i planuri de cheltuieli la buget pe anul 1956, state de plata salariailor SAS pentru perioada ianuarie – decembrie 1956, deconturi de avans, referate de angajare cheltuieli, deconturi cheltuieli, evidena personalului angajat în schema SAS, centralizatoare ale listelor pentru plata compensaiei cartelelor, facturi.
1956 326
3. 3 Autorizaii de vânzare – cumprare primite de locuitorii din oraul Iai care le-au solicitat Seciunii Gospodriei Comunale i Industriei Locale a Sfatului Popular al Oraului Iai împreun cu documentaia aferent: cereri de eliberare a autorizaiei, chitane, certificate eliberate de Arhivele Naionale Iai sau de alte instituii, decizii de trecere în folosin venic a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iai, planuri de situaie ale
1956 527 vol. I
Nr. file
Obs.
parcelelor sau imobilelor supuse vânzrii. 4. 4 Autorizaii de vânzare – cumprare

1956 408 vol. II

1956 673 vol. III

1956 vol. IV
7. 7 Autorizaii de construcie pentru sectorul socialist, privind autorizarea executrii unor lucrri construcii, reparaii sau întreinere la unele imobile ce aparin statului cu documentaia aferent: cereri de eliberare a autorizaiei, chitane, certificate eliberate de Arhivele Naionale Iai sau de alte instituii, decizii de trecere în folosin venic a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iai, planuri de situaie ale
1956 359
Nr. file
Obs.
parcelelor sau imobilelor supuse vânzrii. 8. 8 Sesizri ale cetenilor cu privire la lucrrile pe
care unii proprietari le execut la imobilele naionalizate fr aprobarea SAS sau fr avizul de principiu sau autorizaia SAS, autorizaii pentru executarea unor lucrri de construcii, reparaii amenajri inclusiv instalaii sanitare i / sau electrice la unele imobile proprietate de stat, schie, planuri, antemsurtori i devize estimative pentru executarea lucrrilor, decizii de trecerea în proprietatea unor instituii de astfel de imobile.
1956 138
9. 9 Autorizaii de construcie sector particular în vederea construciei sau reparaiile la locuinele individuale, precum i împrejmuirea terenurilor, cu documentaia aferent: cereri de eliberare a autorizaiei, chitane, certificate eliberate de Arhivele Naionale Iai sau de alte instituii, decizii de trecere în folosin venic a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iai, planuri de situaie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzrii.
1956 534 vol. I

1956 397 vol. II
11. 11 Autorizaii de construcie sector particular în vederea construciei sau reparaiile la locuinele individuale, precum i împrejmuirea terenurilor, cu documentaia aferent: cereri de eliberare a autorizaiei, chitane, certificate eliberate de Arhivele Naionale Iai sau de alte instituii, decizii de trecere în folosin venic a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iai, planuri de situaie ale parcelelor sau imobilelor
1956 502 vol. III
Nr. file
Obs.
supuse vânzrii. 12. 12 Decizii ale Sfatului Popular al Oraului Iai
pentru darea în folosin venic a unor terenuri pentru construirea de blocuri / locuine, împreun cu documentaia aferent: cereri ale locuitorilor, decizii de trecere în folosin venic, schie i planuri de situaie.
1956 560
13 13 Autorizaii de construcie sector particular în vederea construciei sau reparaiile la locuinele individuale i blocuri fond departamental 1956, precum i împrejmuirea terenurilor, cu documentaia aferent: cereri de eliberare a autorizaiei, chitane, certificate eliberate de Arhivele Naionale Iai sau de alte instituii, decizii de trecere în folosin venic a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iai, planuri de situaie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzrii.
1956 61
14. 14 Autorizaii de construcie sector particular în vederea construciei sau reparaiile la locuinele individuale pe locurile atribuite conform deciziilor Sfatului Popular al Oraului Iai i al decretului 493/1954., cu documentaia aferent: cereri de eliberare a autorizaiei, chitane, certificate eliberate de Arhivele Naionale Iai sau de alte instituii, decizii de trecere în folosin venic a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iai, planuri de situaie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzrii.
1956 219
15. 17 Decizii emise de I.G.L.L. Iai pentru transmiterea în folosin venic a unor terenuri, atribuirea de terenuri, trecere în proprietate particular, restituirea de terenuri fie ctre persoane particulare, fie ctre instituii.
1956 50
16. 22 Autorizaii de construcie sector particular în vederea construciei sau reparaiile la locuinele individuale i atribuirea de terenuri, cu documentaia aferent: cereri de eliberare a autorizaiei, chitane, certificate eliberate de Arhivele Naionale Iai sau de alte instituii, decizii de trecere în folosin venic a
1956 679
Nr. file
unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iai, planuri de situaie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzrii, devize estimative, memorii tehnice.
17. 23 Avize favorabile emise de Sfatul Popular al Oraului Iai pentru construcii, transformri, demolri sau adugiri la unele instituii din oraul Iai (Fabrica de igri, Spitalul Socola, Muzeul din GH. Dimitrie, .a.), referate favorabile pentru amplasamente, solicitri de avize pentru amplasarea viitoarelor construcii, schie, planuri de situaie.
1956 201 vol. I
18. 24 Avize favorabile emise de Sfatul Popular al Oraului Iai pentru construcii, transformri, demolri sau adugiri la unele instituii din oraul Iai, referate favorabile pentru amplasamente, solicitri de avize pentru amplasarea viitoarelor construcii, schie, planuri de situaie.
1956 167 vol. II
19. 25 Avize favorabile emise de Sfatul Popular al Oraului Iai pentru construcii, transformri, demolri sau adugiri la unele instituii din oraul Iai, referate favorabile pentru amplasamente, solicitri de avize pentru amplasarea viitoarelor construcii, schie, planuri de situaie.
1956 125 vol. III
20. 26 Avize favorabile emise de Sfatul Popular al Oraului Iai pentru construcii, transformri, demolri sau adugiri la unele instituii din oraul Iai, referate favorabile pentru amplasamente, solicitri de avize pentru amplasarea viitoarelor construcii, schie, planuri de situaie.
1956 121 vol. IV
21. 30 Decizii ale Sfatului Popular al Oraului Iai referitoare la darea în folosin a terenurilor Fabricii Chimice din Pcurari i în oseaua uora Ministerul Alimentaiei Publice, schimbarea denumirii unor strzi sau a drumurilor din anumite cartiere ale oraului Iai.
1956 25
1956 40
Nr. file
1957 1. 1 Decizii ale Sfatului Popular al Oraului Iai
încadrri, transferuri, desfaceri ale contractelor de munc i acordarea concediilor de odihn, liste cu salariaii SAS planificai pentru concedii de odihn pe funciuni, transformarea unor posturi.
1957 49
2. 2 Bugetul referitor la întocmirea planului de cheltuieli pentru plata salariilor, state de plata salariailor SAS pentru perioada ianuarie – decembrie 1957, deconturi de avans, referate de angajare cheltuieli, deconturi cheltuieli, evidena personalului angajat în schema SAS, centralizatoare ale listelor pentru plata compensaiei cartelelor, Normele interne de funcionare a sfatului popular regional i al sfaturilor populare raionale i oreneti, devize pentru lucrrile de reparaii i întreinere la unele imobile din oraul Iai, recapitulaii, antemsurtori, liste cu publicaiile documentare ce apar în cursul anului 1958.
1957 353
3. 3 Autorizaii de vânzare – cumprare primite de locuitorii din oraul Iai care le-au solicitat Seciunii Gospodriei Comunale i Industriei Locale a Sfatului Popular al Oraului Iai împreun cu documentaia aferent: cereri de eliberare a autorizaiei, chitane, certificate eliberate de Arhivele Naionale Iai sau de alte instituii, decizii de trecere în folosin venic a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iai, planuri de situaie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzrii.
1957 460 vol. I
4. 4 Autorizaii de vânzare – cumprare primite de locuitorii din oraul Iai care le-au solicitat Seciunii Gospodriei Comunale i Industriei Locale a Sfatului Popular al Oraului Iai împreun cu documentaia aferent: cereri de eliberare a autorizaiei, chitane, certificate eliberate de Arhivele Naionale Iai sau de alte instituii, decizii de trecere în folosin venic a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iai, planuri de situaie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzrii.
1957 514 vol. II
5. 5 Autorizaii de vânzare – cumprare 1957 612 vol. III
17

1957 519 vol. IV

1957 459 vol. V

1957 539 vol. VI
9. 9 Autorizaii de construcie pentru 1957 502 vol. I
18
Nr. file
Obs.
sectorul socialist, privind autorizarea executrii unor lucrri construcii, reparaii sau întreinere la unele imobile ce aparin statului cu documentaia aferent: cereri de eliberare a autorizaiei, chitane, certificate eliberate de Arhivele Naionale Iai sau de alte instituii, decizii de trecere în folosin venic a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iai, planuri de situaie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzrii.
10. 10 Autorizaii de construcie pentru sectorul socialist, privind autorizarea executrii unor lucrri construcii, reparaii sau întreinere la unele imobile ce aparin statului cu documentaia aferent: cereri de eliberare a autorizaiei, chitane, certificate eliberate de Arhivele Naionale Iai sau de alte instituii, decizii de trecere în folosin venic a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iai, planuri de situaie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzrii.
1957 231 vol. II
11. 11 Autorizaii de construcie sector particular în vederea construciei sau reparaiile la locuinele individuale i atribuirea de terenuri, cu documentaia aferent: cereri de eliberare a autorizaiei, chitane, certificate eliberate de Arhivele Naionale Iai sau de alte instituii, decizii de trecere în folosin venic a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iai, planuri de situaie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzrii, devize estimative, memorii tehnice.
1957 503 vol. I
12. 12 Autorizaii de construcie sector particular în vederea construciei sau reparaiile la locuinele individuale i atribuirea de terenuri, cu documentaia aferent: cereri de eliberare a autorizaiei, chitane, certificate eliberate de Arhivele Naionale Iai sau de alte instituii, decizii de trecere în folosin venic a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iai, planuri de situaie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzrii, devize estimative, memorii tehnice.
1957 459 vol. II
13. 13 Autorizaii de construcie sector 1957 331 vol. III
19
Nr. file
Obs.
particular în vederea construciei sau reparaiile la locuinele individuale i atribuirea de terenuri, cu documentaia aferent: cereri de eliberare a autorizaiei, chitane, certificate eliberate de Arhivele Naionale Iai sau de alte instituii, decizii de trecere în folosin venic a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iai, planuri de situaie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzrii, devize estimative, memorii tehnice.
14. 14 Autorizaii de construcii locuine conform HCM 4015/1953, autorizaii de construire a unor blocuri pe baz de credit conform aceluiai HCM i documentaia aferent: cereri de eliberare a autorizaiei, chitane, certificate eliberate de Arhivele Naionale Iai sau de alte instituii, decizii de trecere în folosin venic a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iai, planuri de situaie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzrii, devize estimative, memorii tehnice.
1957 52
15. 19 Autorizaii de construcie sector particular în vederea construciei sau reparaiile la locuinele individuale i atribuirea de terenuri, în conformitate cu prevederile HCM 4015/1973, cu documentaia aferent: cereri de eliberare a autorizaiei, chitane, certificate eliberate de Arhivele Naionale Iai sau de alte instituii, decizii de trecere în folosin venic a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iai, planuri de situaie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzrii, devize estimative, memorii tehnice.
1957 39
16. 20 Autorizaii de construcie sector particular în vederea construciei de blocuri prin cooperare fond CCS conform HCM 4015/1953: cereri de eliberare a autorizaiei, chitane, certificate eliberate de Arhivele Naionale Iai sau de alte instituii, decizii de trecere în folosin venic a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iai, planuri de situaie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzrii, devize estimative, memorii
1957 149
Nr. file
Obs.
tehnice. 17. 22 Decizii ale Sfatului Popular al Oraului Iai de
atribuirea unor terenuri, cum ar fi cel pentru coala de clrie în suprafa de 2000 mp i I.G.L.L. imobilul din Aleea Vasile Alecsandri nr. 1, dar i al altor imobile, memorii de construcie a cldirilor, fia tehnic cu msurile de prevenire a incendiilor.
1957 97
18. 23 Autorizaii de construcie sector particular în vederea construciei sau reparaiile la locuinele individuale i atribuirea de terenuri, în conformitate cu prevederile Decretului 493/1954, cu documentaia aferent: cereri de eliberare a autorizaiei, chitane, certificate eliberate de Arhivele Naionale Iai sau de alte instituii, decizii de trecere în folosin venic a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iai, planuri de situaie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzrii, devize estimative, memorii tehnice.
1957 354
19. 26 Devize suplimentare, analize de preuri pentru construcii, instalaii sanitare i electrice conform HCM 1009, msurtori.
1957 237
20. 27 Autorizaii de construcie sector particular în vederea construciei sau reparaiile la locuinele individuale i atribuirea de terenuri, în conformitate cu prevederile HCM 1009, cu documentaia aferent: cereri de eliberare a autorizaiei, chitane, certificate eliberate de Arhivele Naionale Iai sau de alte instituii, decizii de trecere în folosin venic a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iai, planuri de situaie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzrii, devize estimative, memorii tehnice.
1957 205
21. 31 Bugetul pentru calcularea cheltuielilor de repararea monumentelor istorice, cereri de restaurare, coresponden referitoare la propunerile fcute de SAS privind lucrrile de protejare, conservare, consolidare i restaurare a monumentelor de arhitectur de pe raza oraului Iai pentru anul 1958, tabele cu lucrrile mai sus – menionate.
1957 47
22. 33 Avize favorabile emise de Sfatul Popular al 1957 68
21
Nr. file
Oraului Iai pentru construcii, transformri, demolri sau adugiri la unele instituii din oraul Iai, referate favorabile pentru amplasamente, solicitri de avize pentru amplasarea viitoarelor construcii, schie, planuri de situaie.
trim I
23. 34 Avize favorabile emise de Sfatul Popular al Oraului Iai pentru construcii, transformri, demolri sau adugiri la unele instituii din oraul Iai, referate favorabile pentru amplasamente, solicitri de avize pentru amplasarea viitoarelor construcii, schie, planuri de situaie.
1957 trim. II
127
24. 35 Avize favorabile emise de Sfatul Popular al Oraului Iai pentru construcii, transformri, demolri sau adugiri la unele instituii din oraul Iai, referate favorabile pentru amplasamente, solicitri de avize pentru amplasarea viitoarelor construcii, schie, planuri de situaie.
1957 trim. III
103
25. 36 Avize favorabile emise de Sfatul Popular al Oraului Iai pentru construcii, transformri, demolri sau adugiri la unele instituii din oraul Iai, referate favorabile pentru amplasamente, solicitri de avize pentru amplasarea viitoarelor construcii, schie, planuri de situaie.
1957 trim. IV
94
26. 37 Coresponden, avize referitoare la terenuri i construcii repartizate de ctre Sfatul Popular al Oraului Iai, împreun cu documentaia aferent: cereri pentru avize favorabile, schie, planuri, teme de proiectare, decizii pentru numirea de comisii care s se ocupe de delimitarea terenurilor pe care urmeaz s se construiasc, alt coresponden specific.
1957 114
27. 38 Lucrri de exproprieri, schimburi de imobile, tabele nominale de foti proprietari de terenuri virane naionalizate conform Decretului 111/1951 i care s-au prezentat la SAS pentru a- i primi terenul înapoi fr îns a introduce cereri scrise, schie, planuri de situaie, documente care atest proprietatea.
1957 587 vol. I
28. 40 Lucrri de exproprieri, schimburi de imobile, schie, planuri de situaie, documente care
1957 614 vol. II
Nr. file
atest proprietatea. 29. 14 Autorizaii de construcie sector

1957 250 vol. IV
30. 15 Autorizaii de construcie sector particular în vederea construciei sau reparaiile la locuinele individuale i atribuirea de terenuri, cu documentaia aferent: cereri de eliberare a autorizaiei, chitane, certificate eliberate de Arhivele Naionale Iai sau de alte instituii, decizii de trecere în folosin venic a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iai, planuri de situaie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzrii, devize estimative, memorii tehnice.
1957 176 vol. V
31. 16 Autorizaii de construcie sector particular în vederea construciei sau reparaiile la locuinele individuale i atribuirea de terenuri în conformitate cu prevederile HCM 4015/1953 fond departamental, cu documentaia aferent: cereri de eliberare a autorizaiei, chitane, certificate eliberate de Arhivele Naionale Iai sau de alte instituii, decizii de trecere în folosin venic a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iai, planuri de situaie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzrii, devize estimative, memorii tehnice.
1957 505
conformitate cu prevederile Decretului 493/1954, împreun cu documentaia aferent: cereri de eliberare a autorizaiei, chitane, certificate eliberate de Arhivele Naionale Iai sau de alte instituii, decizii de trecere în folosin venic a unor terenuri, acte de
1958 608
Nr. file
Obs.
proprietate eliberate de Tribunalul Iai, planuri de situaie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzrii, devize estimative, memorii tehnice.
2. 2 Autorizaii de construcii eliberate în conformitate cu prevederile Decretului 4015/1953, împreun cu documentaia aferent: cereri de eliberare a autorizaiei, chitane, certificate eliberate de Arhivele Naionale Iai sau de alte instituii, decizii de trecere în folosin venic a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iai, planuri de situaie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzrii, devize estimative, memorii tehnice, antemsurtori, certificate de regim i aliniere.
1958 414
3. 3 Autorizaii de construcie pentru sectorul socialist, privind autorizarea executrii unor lucrri construcii, reparaii sau întreinere la unele imobile ce aparin statului cu documentaia aferent: cereri de eliberare a autorizaiei, chitane, certificate eliberate de Arhivele Naionale Iai sau de alte instituii, decizii de trecere în folosin venic a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iai, planuri de situaie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzrii.
1958 437 vol. I
4. 4 Autorizaii de construcie pentru sectorul socialist, privind autorizarea executrii unor lucrri construcii, reparaii sau întreinere la unele imobile ce aparin statului cu documentaia aferent: cereri de eliberare a autorizaiei, chitane, certificate eliberate de Arhivele Naionale Iai sau de alte instituii, decizii de trecere în folosin venic a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iai, planuri de situaie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzrii.
1958 ? vol. II
5. 5 Autorizaii de construcie sector particular în vederea construciei sau reparaiile la locuinele individuale i atribuirea de terenuri, cu documentaia aferent: cereri de eliberare a autorizaiei, chitane, certificate eliberate de Arhivele Naionale Iai sau de alte instituii, decizii de trecere în folosin venic a
1958 ? vol. I

6. 6 Autorizaii de construcie sector particular în vederea construciei sau reparaiile la locuinele individuale i atribuirea de terenuri, cu documentaia aferent: cereri de eliberare a autorizaiei, chitane, certificate eliberate de Arhivele Naionale Iai sau de alte instituii, decizii de trecere în folosin venic a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iai, planuri de situaie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzrii, devize estimative, memorii tehnice.
1958 465 vol. II
7. 7 Autorizaii de construcie sector particular în vederea construciei sau reparaiile la locuinele individuale i atribuirea de terenuri, cu documentaia aferent: cereri de eliberare a autorizaiei, chitane, certificate eliberate de Arhivele Naionale Iai sau de alte instituii, decizii de trecere în folosin venic a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iai, planuri de situaie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzrii, devize estimative, memorii tehnice.
1958 590 vol. III
8. 8 Autorizaii de construcie sector particular în vederea construciei sau reparaiile la locuinele individuale i atribuirea de terenuri, cu documentaia aferent: cereri de eliberare a autorizaiei, chitane, certificate eliberate de Arhivele Naionale Iai sau de alte instituii, decizii de trecere în folosin venic a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iai, planuri de situaie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzrii, devize estimative, memorii tehnice.
1958 430 vol. IV
9. 9 Autorizaii de construcie sector particular în vederea construciei sau reparaiile la locuinele individuale i atribuirea de terenuri, cu documentaia aferent: cereri de eliberare a autorizaiei, chitane, certificate eliberate de Arhivele Naionale Iai sau de alte instituii, decizii de trecere în folosin venic a
1958 337 vol. V

10. 10 Autorizaii de vânzare – cumprare primite de locuitorii din oraul Iai care le-au solicitat Seciunii Gospodriei Comunale i Industriei Locale a Sfatului Popular al Oraului Iai împreun cu documentaia aferent: cereri de eliberare a autorizaiei, chitane, certificate eliberate de Arhivele Naionale Iai sau de alte instituii, decizii de trecere în folosin venic a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iai, planuri de situaie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzrii.
1958 287 vol. I
11. 11 Autorizaii de vânzare – cumprare primite de locuitorii din oraul Iai care le-au solicitat Seciunii Gospodriei Comunale i Industriei Locale a Sfatului Popular al Oraului Iai împreun cu documentaia aferent: cereri de eliberare a autorizaiei, chitane, certificate eliberate de Arhivele Naionale Iai sau de alte instituii, decizii de trecere în folosin venic a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iai, planuri de situaie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzrii.
1958 439 vol. II
12. 17 Bugetul referitor la întocmirea planului de cheltuieli pentru plata salariilor, state de plata salariailor SAS pentru perioada ianuarie – decembrie 1959, deconturi de avans, referate de angajare cheltuieli, deconturi cheltuieli, evidena personalului angajat în schema SAS, referate pentru cumprarea unor cri i normative necesare desfurrii activitii SAS..
1958 126
13. 29 Avize tehnice la proiectele de construcii, reparaii, restructurri cldiri proprietate a statului cu documentaia aferent: cereri de eliberare a autorizaiei, chitane, certificate eliberate de Arhivele Naionale Iai sau de alte instituii, decizii de trecere în folosin venic a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iai, planuri de situaie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzrii, Instruciunile cu nr. 22 din anul 1955
1958 159
Nr. file
referitoare la elaborarea proiectelor de construcii pentru unitile individuale, agrozootehnice i civile necesare realizrii investiiilor sub limit.
14. 30 Avize de principiu pentru amplasarea unor construcii proprietatea statului, cu documentaia aferent: cereri de eliberare a autorizaiei, chitane, certificate eliberate de Arhivele Naionale Iai sau de alte instituii, decizii de trecere în folosin venic a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iai, planuri de situaie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzrii.
1958 97
15. 31 Avize favorabile emise de Sfatul Popular al Oraului Iai pentru construcii, transformri, demolri sau adugiri la unele instituii din oraul Iai, referate favorabile pentru amplasamente, solicitri de avize pentru amplasarea viitoarelor construcii, schie, planuri de situaie, trecerea în folosina altor instituii a unor construcii..
1958 100
16. 33 Exproprieri, schimburi i transformri de terenuri pe anul 1958, cu documentaia aferent: cereri de eliberare a autorizaiei, chitane, certificate eliberate de Arhivele Naionale Iai sau de alte instituii, decizii de trecere în folosin venic a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iai, planuri de situaie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzrii.
1958 450
17. - Proiectul nr. 246/1958 privind pasajul superior Bucium – Socola Iai, schema de organizare a antierului.
1958 10
terenuri, cereri ale proprietarilor de imobile i terenuri pentru vânzarea acestor proprieti sau pentru eliberarea de autorizaii pentru acele proprieti, schie, planuri de situaie, autorizaii de parcelare, acte de proprietate.
1959 441
2. 4 Autorizaii de construcie pentru sectorul socialist, privind autorizarea executrii unor lucrri construcii, reparaii sau întreinere la unele imobile ce aparin statului
1959 590 vol. I
Nr. file
Obs.
cu documentaia aferent: cereri de eliberare a autorizaiei, chitane, certificate eliberate de Arhivele Naionale Iai sau de alte instituii, decizii de trecere în folosin venic a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iai, planuri de situaie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzrii.
3. 5 Autorizaii de construcie pentru sectorul socialist, privind autorizarea executrii unor lucrri construcii, reparaii sau întreinere la unele imobile ce aparin statului cu documentaia aferent: cereri de eliberare a autorizaiei, chitane, certificate eliberate de Arhivele Naionale Iai sau de alte instituii, decizii de trecere în folosin venic a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iai, planuri de situaie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzrii.
1959 422 vol. II
4. 6 Autorizaii de construcie pentru sectorul socialist, privind autorizarea executrii unor lucrri construcii, reparaii sau întreinere la unele imobile ce aparin statului cu documentaia aferent: cereri de eliberare a autorizaiei, chitane, certificate eliberate de Arhivele Naionale Iai sau de alte instituii, decizii de trecere în folosin venic a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iai, planuri de situaie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzrii.
1959 435 vol. III
5. 7 Autorizaii de construcie pentru sectorul socialist, privind autorizarea executrii unor lucrri construcii, reparaii sau întreinere la unele imobile ce aparin statului cu documentaia aferent: cereri de eliberare a autorizaiei, chitane, certificate eliberate de Arhivele Naionale Iai sau de alte instituii, decizii de trecere în folosin venic a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iai, planuri de situaie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzrii.
1959 494 vol. IV
6. 8 Autorizaii de construcii sector particular eliberate cu avizul SAS, împreun cu documentaia aferent: cereri de eliberare a autorizaiei, chitane, certificate eliberate de
1959 72
Nr. file
Obs.
Arhivele Naionale Iai sau de alte instituii, decizii de trecere în folosin venic a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iai, planuri de situaie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzrii.
7. 9 Autorizaii de construcie sector particular în vederea construciei sau reparaiile la locuinele individuale i atribuirea de terenuri, cu documentaia aferent: cereri de eliberare a autorizaiei, chitane, certificate eliberate de Arhivele Naionale Iai sau de alte instituii, decizii de trecere în folosin venic a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iai, planuri de situaie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzrii, devize estimative, memorii tehnice.
1959 301 vol. I
8. 10 Autorizaii de construcie sector particular în vederea construciei sau reparaiile la locuinele individuale i atribuirea de terenuri, cu documentaia aferent: cereri de eliberare a autorizaiei, chitane, certificate eliberate de Arhivele Naionale Iai sau de alte instituii, decizii de trecere în folosin venic a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iai, planuri de situaie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzrii, devize estimative, memorii tehnice.
1959 313 vol. II
9. 11 Autorizaii de construcie sector particular în vederea construciei sau reparaiile la locuinele individuale i atribuirea de terenuri, cu documentaia aferent: cereri de eliberare a autorizaiei, chitane, certificate eliberate de Arhivele Naionale Iai sau de alte instituii, decizii de trecere în folosin venic a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iai, planuri de situaie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzrii, devize estimative, memorii tehnice.
1959 265 vol. III
10. 12 Autorizaii de construcie sector particular în vederea construciei sau reparaiile la locuinele individuale i atribuirea de terenuri, cu documentaia aferent: cereri de eliberare a autorizaiei, chitane, certificate eliberate de Arhivele Naionale Iai sau de alte
1959 356 vol. IV
Nr. file
Obs.
instituii, decizii de trecere în folosin venic a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iai, planuri de situaie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzrii, devize estimative, memorii tehnice.
11. 13 Autorizaii de construcie sector particular în vederea construciei sau reparaiile la locuinele individuale i atribuirea de terenuri, cu documentaia aferent: cereri de eliberare a autorizaiei, chitane, certificate eliberate de Arhivele Naionale Iai sau de alte instituii, decizii de trecere în folosin venic a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iai, planuri de situaie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzrii, devize estimative, memorii tehnice.
1959 460 vol. V
12. 14 Autorizaii de construcie sector particular în vederea construciei sau reparaiile la locuinele individuale i atribuirea de terenuri, cu documentaia aferent: cereri de eliberare a autorizaiei, chitane, certificate eliberate de Arhivele Naionale Iai sau de alte instituii, decizii de trecere în folosin venic a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iai, planuri de situaie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzrii, devize estimative, memorii tehnice.
1959 252 vol. VI
13. 15 Autorizaii de construcie sector particular în vederea construciei sau reparaiile la locuinele individuale i atribuirea de terenuri, cu documentaia aferent: cereri de eliberare a autorizaiei, chitane, certificate eliberate de Arhivele Naionale Iai sau de alte instituii, decizii de trecere în folosin venic a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iai, planuri de situaie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzrii, devize estimative, memorii tehnice.
1959 604 vol. VII
14. 16 Coresponden referitoare la construciile autorizate conform HCM 4015/1953 i atribuirea de terenuri pentru locuine, împreun cu documentaia aferent: cereri de eliberare a autorizaiei, chitane, certificate eliberate de Arhivele Naionale Iai sau de alte
1959 252

15. 17 Atribuiri de terenuri i de autorizaii de construire de locuine conform Decretului 493/1954.
1959 604
16. 19 Bugetul pentru calcularea cheltuielilor de repararea monumentelor istorice pentru perioada 1958 – 1961 („Casa cu arcade / Depozitul cu sare”, „Poarta de zid”, „Casa cu absid”, M-rea Galata), cereri de restaurare, coresponden referitoare la propunerile fcute de SAS privind lucrrile de protejare, conservare, consolidare i restaurare a monumentelor de arhitectur de pe raza oraului Iai pentru anul 1958, tabele cu lucrrile mai sus – menionate, memorii justificative, antemsurtori.
1959 72
17. 31 Acordri de credite suplimentare pentru terminarea unor locuine individuale conform HCM 1009 / 1956 i 1811 / 1958, hotrâri ale Consiliului de Minitri prin care Banca de Investiii este autorizat a deschide finanarea pentru construcii de noi locuine pe credite, procese – verbale de constatare a strii imobilelor ce urmeaz a fi renovate, memorii justificative privind lucrrile suplimentare, antemsurtori, devize, schie, planuri de situaie.
1959 287
18. 32 Avize favorabile emise de Sfatul Popular al Oraului Iai pentru construcii, transformri, demolri sau adugiri la unele instituii din oraul Iai, referate favorabile pentru amplasamente, solicitri de avize pentru amplasarea viitoarelor construcii, schie, planuri de situaie, trecerea în folosina altor instituii a unor construcii..
semestrul I 1959
243
19. 33 Avize favorabile emise de Sfatul Popular al Oraului Iai pentru construcii, transformri, demolri sau adugiri la unele instituii din oraul Iai, referate favorabile pentru amplasamente, solicitri de avize pentru
trim. II 1959
Nr. file
20. 34 Avize favorabile emise de Sfatul Popular al Oraului Iai pentru construcii, transformri, demolri sau adugiri la unele instituii din oraul Iai, referate favorabile pentru amplasamente, solicitri de avize pentru amplasarea viitoarelor construcii, schie, planuri de situaie, trecerea în folosina altor instituii a unor construcii..
noiembrie – decembrie 1959
127
21. 36 Exproprieri i schimbri de terenuri pe anul 1959, împreun cu documentaia aferent: cereri de eliberare a autorizaiei, chitane, certificate eliberate de Arhivele Naionale Iai sau de alte instituii, decizii de trecere în folosin venic a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iai, planuri de situaie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzrii, devize estimative, memorii tehnice.
1959 354 vol. I
22. 37 Exproprieri i schimbri de terenuri pe anul 1959, împreun cu documentaia aferent: cereri de eliberare a autorizaiei, chitane, certificate eliberate de Arhivele Naionale Iai sau de alte instituii, decizii de trecere în folosin venic a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iai, planuri de situaie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzrii, devize estimative, memorii tehnice.
1959 227 vol. II
23. - Proiect refacere Strada Aurel Vlaicu (piese scrise i piese desenate).
1959 11
24. - Proiectul nr. 589/1959 PT + PE privind refacerea Str. Berthlot Iai (piese scrise i piese desenate).
1959 141
25. - Proiectul nr. 84 + 79/1969 privind refacerea strzilor Muat i Maramure Iai (piese scrise i piese desenate).
1959 44
26. - Proiectul nr. 127/1959 PT + PE privind reconstrucia Fundacului N. Blcescu (piese scrise).
1959 38 ex. 6
27. - Proiectul nr. 127/1959 PT + PE privind reconstrucia Fundacului N. Blcescu (piese scrise).
1959 41 ex. 5
28. - Proiectul nr. 127/1959 PT + PE privind 1959 55 ex. 4
32
Nr. file
reconstrucia Fundacului N. Blcescu (piese scrise i piese desenate).
29. - Proiectul nr. 401/1959 PT + PE privind remiza pompieristic în cadrul Regiunii Iai (piese scrise i piese desenate).
1959 269 ex. 1
30. - Proiectul nr. 401/1959 PT + PE privind remiza pompieristic în cadrul Regiunii Iai (piese scrise i piese desenate).
1959 118 ex. 2
31. - Proiectul nr. 401/1959 PT + PE privind remiza pompieristic în cadrul Regiunii Iai (piese scrise i piese desenate).
1959 118 ex. 3
32. - Proiectul nr. 401/1959 PT + PE privind remiza pompieristic în cadrul Regiunii Iai (piese scrise i piese desenate).
1959 118 ex. 4
33. - Proiectul nr. 340/b/1959 PT + PE privind amenajrile la captul liniei de tramvai Str. Dr. C. I. Parhon Iai (piese scrise).
1959 74
34. - Proiectul nr. 340/1959 privind Pasajul superior Socola (lucrri ci ferate) – proiect tehnic i de execuie (piese scrise).
1959 71
35. - Proiectul nr. 340/1959 privind Pasajul superior Socola Bucium Iai – memoriu general + anexe + organizare (piese scrise).
1959 60
36. - Proiectul nr. 340/1959 privind Pasajul superior (lucrri anexe) Socola (piese scrise i piese desenate).
1959
cheltuieli pentru plata salariilor, state de plata salariailor SAS pentru perioada ianuarie – decembrie 1960, deconturi de avans, referate de angajare cheltuieli, deconturi cheltuieli, evidena personalului angajat în schema SAS.
1960 149
2. 3 Documentaia referitoare la înstrinrile i indiviziunile de imobile din oraul Iai, cu documentaia aferent: chitane, certificate eliberate de Arhivele Naionale Iai sau de alte instituii, decizii de trecere în folosin venic a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iai, planuri de situaie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzrii, devize estimative, memorii tehnice.
1960 420
3. 4 Autorizaii de construcie pentru 1960 385 vol. I
33

4. 5 Autorizaii de construcie pentru sectorul socialist, privind autorizarea executrii unor lucrri construcii, reparaii sau întreinere la unele imobile ce aparin statului cu documentaia aferent: cereri de eliberare a autorizaiei, chitane, certificate eliberate de Arhivele Naionale Iai sau de alte instituii, decizii de trecere în folosin venic a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iai, planuri de situaie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzrii.
1960 317 vol. II
5. 6 Autorizaii de construcie pentru sectorul socialist, privind autorizarea executrii unor lucrri construcii, reparaii sau întreinere la unele imobile ce aparin statului cu documentaia aferent: cereri de eliberare a autorizaiei, chitane, certificate eliberate de Arhivele Naionale Iai sau de alte instituii, decizii de trecere în folosin venic a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iai, planuri de situaie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzrii.
1960 334 vol. III
6. 7 Autorizaii de construcie pentru sectorul socialist, privind autorizarea executrii unor lucrri construcii, reparaii sau întreinere la unele imobile ce aparin statului cu documentaia aferent: cereri de eliberare a autorizaiei, chitane, certificate eliberate de Arhivele Naionale Iai sau de alte instituii, decizii de trecere în folosin venic a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iai, planuri de situaie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzrii.
1960 325 vol. IV
7. 8 Autorizaii de construcie pentru 1960 303 vol. V
34

8. 9 Autorizaii de construcie sector particular în vederea construciei sau reparaiile la locuinele individuale i atribuirea de terenuri, cu documentaia aferent: cereri de eliberare a autorizaiei, chitane, certificate eliberate de Arhivele Naionale Iai sau de alte instituii, decizii de trecere în folosin venic a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iai, planuri de situaie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzrii, devize estimative, memorii tehnice.
1960 289 vol. I
9. 10 Autorizaii de construcie sector particular în vederea construciei sau reparaiile la locuinele individuale i atribuirea de terenuri, cu documentaia aferent: cereri de eliberare a autorizaiei, chitane, certificate eliberate de Arhivele Naionale Iai sau de alte instituii, decizii de trecere în folosin venic a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iai, planuri de situaie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzrii, devize estimative, memorii tehnice.
1960 354 vol. II
10. 11 Autorizaii de construcie sector particular în vederea construciei sau reparaiile la locuinele individuale i atribuirea de terenuri, cu documentaia aferent: cereri de eliberare a autorizaiei, chitane, certificate eliberate de Arhivele Naionale Iai sau de alte instituii, decizii de trecere în folosin venic a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iai, planuri de situaie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzrii, devize estimative, memorii tehnice.
1960 290 vol. III
11. 12 Autorizaii de construcie sector 1960 322 vol. IV
35

12. 13 Autorizaii de construcie sector particular în vederea construciei sau reparaiile la locuinele individuale i atribuirea de terenuri, cu documentaia aferent: cereri de eliberare a autorizaiei, chitane, certificate eliberate de Arhivele Naionale Iai sau de alte instituii, decizii de trecere în folosin venic a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iai, planuri de situaie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzrii, devize estimative, memorii tehnice.
1960 366 vol. V
13. 14 Autorizaii de construcie sector particular în vederea construciei sau reparaiile la locuinele individuale i atribuirea de terenuri, cu documentaia aferent: cereri de eliberare a autorizaiei, chitane, certificate eliberate de Arhivele Naionale Iai sau de alte instituii, decizii de trecere în folosin venic a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iai, planuri de situaie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzrii, devize estimative, memorii tehnice.
1960 214 vol. VI
1960 244 vol. I
1960 441 vol. II
Nr. file
16. 17 Documentaia referitoare la suplimentri conform HCM 622/1960 privind locuinele individuale, devize i antemsurtori, liste materiale, memorii justificative pentru executarea lucrrilor, cereri de autorizaii, avizri, continuri construcii imobile persoane fizice.
1960 207 vol. III
1960 276 vol. IV
1960 375 vol. V
1960 347 vol. VI
1960 287 vol. VII
1960 176 vol. VIII
Nr. file
Obs.
22. 23 Autorizaii construcii locuine conform HCM 4015/1953, adeverine de asimilare la autorizaiile de construcii pentru unele imobile din oraul Iai, decizii de atribuire în folosin venic a acestor terenuri.
1960 140
23. 24 Documentaia privind construcia de locuine conform Decretului 493/1954 i atribuirea de terenuri de ctre Sfatul Popular al Oraului Iai pentru construcia de locuine pe anul 1960, procese verbale de autentificare, certificate de aliniere i regim de construcii, autorizaii de executri lucrri la imobilele din oraul Iai, schie, planuri de situaii, coresponden.
1960 240
24. 36 Avize favorabile emise de Sfatul Popular al Oraului Iai pentru construcii, transformri, demolri sau adugiri la unele instituii din oraul Iai, referate favorabile pentru amplasamente, solicitri de avize pentru amplasarea viitoarelor construcii, schie, planuri de situaie, trecerea în folosina altor instituii a unor construcii.
1960 200
25. 37 Avize favorabile emise de Sfatul Popular al Oraului Iai pentru construcii noi, transformri, demolri sau adugiri la unele instituii din oraul Iai, referate favorabile pentru amplasamente, solicitri de avize pentru amplasarea viitoarelor construcii, schie, planuri de situaie, trecerea în folosina altor instituii a unor construcii..
1960 207
26. 38 Avize favorabile emise de Sfatul Popular al Oraului Iai pentru construcii, transformri, demolri sau adugiri la unele instituii din oraul Iai, dar i pentru imobilele proprietate particular, referate favorabile pentru amplasamente, solicitri de avize pentru amplasarea viitoarelor construcii, schie, planuri de situaie, trecerea în folosina altor instituii a unor construcii.
1960 246
27. 39 Avize favorabile emise de Sfatul Popular al Oraului Iai pentru amplasarea Fabricii de confecii în imobilul ocupat de Brigada de grniceri din Manta Roie, dar i al altor imobile din oraul Iai, referate favorabile pentru amplasamente, solicitri de avize pentru
1960 211
Nr. file
amplasarea viitoarelor construcii, schie, planuri de situaie, trecerea în folosina altor instituii a unor construcii..
28. 40 Avize favorabile emise de Sfatul Popular al Oraului Iai pentru construcii noi, transformri, demolri sau adugiri la unele instituii din oraul Iai, referate favorabile pentru amplasamente, solicitri de avize pentru amplasarea viitoarelor construcii, schie, planuri de situaie, trecerea în folosina altor instituii a unor construcii..
1960 187
29. 41 Documentaia privind exproprieri, schimburi i transferuri de imobile din oraul Iai, cu documentaia aferent: cereri de eliberare a autorizaiei, chitane, certificate eliberate de Arhivele Naionale Iai sau de alte instituii, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iai, planuri de situaie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzrii, devize estimative, memorii tehnice, tabele cuprinzând terenurile i construciile situate în oraul Iai care se expropriaz i se trec în proprietatea statului, decizii de expropriere a unor terenuri i trecerea acestora în proprietatea statului.
1960 242 vol. I
30. 42 Documentaia privind exproprieri, schimburi i transferuri de imobile din oraul Iai, cu documentaia aferent: cereri de eliberare a autorizaiei, chitane, certificate eliberate de Arhivele Naionale Iai sau de alte instituii, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iai, planuri de situaie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzrii, devize estimative, memorii tehnice, tabele cuprinzând terenurile i construciile situate în oraul Iai care se expropriaz i se trec în proprietatea statului, decizii de expropriere a unor terenuri i trecerea acestora în proprietatea statului.
1960 280 vol. II
31. 43 Documentaia privind exproprieri, schimburi i transferuri de imobile din oraul Iai, cu documentaia aferent: cereri de eliberare a autorizaiei, chitane, certificate eliberate de Arhivele Naionale Iai sau de alte
1960 309 vol. III
Nr. file
Obs.
instituii, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iai, planuri de situaie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzrii, devize estimative, memorii tehnice, tabele cuprinzând terenurile i construciile situate în oraul Iai care se expropriaz i se trec în proprietatea statului, decizii de expropriere a unor terenuri i trecerea acestora în proprietatea statului.
32. - Documentaia privind exproprierea zonei Splai Bahlui – memoriu tehnico – economic, procesul – verbal de delimitare tehnic, procese – verbale de evaluare tehnic, planuri de situaie.
1960 43
1960 19
1960 4
35. - Plan de situaie Micro I Ttrai Iai (piese desenate).
1960 1
36. - Proiectul nr. 265/1960 PT + PE privind modernizarea Strzii Bucium Iai (piese scrise i piese desenate).
1960 200
37. - Proiectul nr. 738/1960 St. Privind cartare Strpungere Str. Banu Iai (piese scrise).
1960 10
38. - Proiectul nr. 738/742/1960 privind strpungere Str. Banu Iai – cartare (piese scrise i piese desenate).
1960 133
39. - Proiectul nr. 3208/IV/1960 privind Piaa Unirii Iai S.P. Etapa a II – a, beneficiar I.G.L.L. – Sfatul Popular al Regiunii Iai (piese desenate).
1960 – 1961 49
40. - Coresponden i documentaie privind Proiectul de strpungere a Strzii Banu Iai.
1960 – 1962 75
1961 1. 2 Avize favorabile emise de Sfatul Popular al
Oraului Iai pentru construcii noi, transformri, demolri sau adugiri la unele instituii din oraul Iai, referate favorabile pentru amplasamente, solicitri de avize pentru amplasarea viitoarelor construcii, schie, planuri de situaie, trecerea în folosina altor instituii a unor construcii..
1961 148
Nr. file
Obs.
2. 3 Avize favorabile emise de Sfatul Popular al Oraului Iai pentru construcii noi, transformri, demolri sau adugiri la unele instituii din oraul Iai, referate favorabile pentru amplasamente, solicitri de avize pentru amplasarea viitoarelor construcii, schie, planuri de situaie, trecerea în folosina altor instituii a unor construcii..
1961 257
3. 4 Avize favorabile emise de Sfatul Popular al Oraului Iai pentru construcii noi, transformri, demolri sau adugiri la unele instituii din oraul Iai, referate favorabile pentru amplasamente, solicitri de avize pentru amplasarea viitoarelor construcii, schie, planuri de situaie, trecerea în folosina altor instituii a unor construcii..
1961 204
4. 5 Avize favorabile emise de Sfatul Popular al Oraului Iai pentru construcii noi, transformri, demolri sau adugiri la unele instituii din oraul Iai, referate favorabile pentru amplasamente, solicitri de avize pentru amplasarea viitoarelor construcii, schie, planuri de situaie, trecerea în folosina altor instituii a unor construcii..
1961 249
5. 6 Avize favorabile emise de Sfatul Popular al Oraului Iai pentru construcii noi, transformri, demolri sau adugiri la unele instituii din oraul Iai, referate favorabile pentru amplasamente, solicitri de avize pentru amplasarea viitoarelor construcii, schie, planuri de situaie, trecerea în folosina altor instituii a unor construcii..
1961 193
6. 7 Avize favorabile emise de Sfatul Popular al Oraului Iai pentru construcii noi, transformri, demolri sau adugiri la unele instituii din oraul Iai, referate favorabile pentru amplasamente, solicitri de avize pentru amplasarea viitoarelor construcii, schie, planuri de situaie, trecerea în folosina altor instituii a unor construcii..
1961 313
7. 9 Documentaia privind exproprieri, schimburi i transferuri de imobile din oraul Iai, cu documentaia aferent: cereri de eliberare a autorizaiei, chitane, certificate
1961 286 vol. I
Nr. file
Obs.
eliberate de Arhivele Naionale Iai sau de alte instituii, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iai, planuri de situaie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzrii, devize estimative, memorii tehnice, tabele cuprinzând terenurile i construciile situate în oraul Iai care se expropriaz i se trec în proprietatea statului, decizii de expropriere a unor terenuri i trecerea acestora în proprietatea statului.
8. 10 Documentaia privind exproprieri, schimburi i transferuri de imobile din oraul Iai, cu documentaia aferent: cereri de eliberare a autorizaiei, chitane, certificate eliberate de Arhivele Naionale Iai sau de alte instituii, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iai, planuri de situaie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzrii, devize estimative, memorii tehnice, tabele cuprinzând terenurile i construciile situate în oraul Iai care se expropriaz i se trec în proprietatea statului, decizii de expropriere a unor terenuri i trecerea acestora în proprietatea statului.
1961 308 vol. II
9. 11 State de plat ale salariailor SAS pentru perioada ianuarie – decembrie 1961, foi colective de prezen, liste plat avans chenzinal, referate de angajare a cheltuielilor, hotrârea Consiliului de Minitri privind premierea personalului de specialitate i tehnico – administrativ din unitile bugetare, extrabugetare, subvenionate, precum i din unele instituii economice, Instruciunile pentru aplicarea regulamentului de premiere a personalului de specialitate i tehnico – administrativ din aparatul sfaturilor populare regionale, a oraelor regionale i raionale din Regiunea Iai, coresponden contabil.
1961 141
10. 12 Autorizaii de construcie pentru sectorul socialist, privind autorizarea executrii unor lucrri construcii, reparaii sau întreinere la unele imobile ce aparin statului cu documentaia aferent: cereri de eliberare a autorizaiei, chitane, certificate eliberate de
1961 571 vol. I

11. 13 Autorizaii de construcie pentru sectorul socialist, privind autorizarea executrii unor lucrri construcii, reparaii sau întreinere la unele imobile ce aparin statului cu documentaia aferent: cereri de eliberare a autorizaiei, chitane, certificate eliberate de Arhivele Naionale Iai sau de alte instituii, decizii de trecere în folosin venic a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iai, planuri de situaie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzrii.
1961 344 vol. II
12. 14 Autorizaii de construcie pentru sectorul socialist, privind autorizarea executrii unor lucrri construcii, reparaii sau întreinere la unele imobile ce aparin statului cu documentaia aferent: cereri de eliberare a autorizaiei, chitane, certificate eliberate de Arhivele Naionale Iai sau de alte instituii, decizii de trecere în folosin venic a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iai, planuri de situaie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzrii.
1961 399 vol. III
13. 15 Autorizaii de construcie pentru sectorul socialist, privind autorizarea executrii unor lucrri construcii, reparaii sau întreinere la unele imobile ce aparin statului cu documentaia aferent: cereri de eliberare a autorizaiei, chitane, certificate eliberate de Arhivele Naionale Iai sau de alte instituii, decizii de trecere în folosin venic a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iai, planuri de situaie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzrii.
1961 337 vol. IV
14. 16 Autorizaii de construcie sector particular în vederea construciei sau reparaiile la locuinele individuale i atribuirea de terenuri, cu documentaia aferent: cereri de eliberare a autorizaiei, chitane, certificate eliberate de Arhivele Naionale Iai sau de alte
1961 249 vol. I

15. 17 Autorizaii de construcie sector particular în vederea construciei sau reparaiile la locuinele individuale i atribuirea de terenuri, cu documentaia aferent: cereri de eliberare a autorizaiei, chitane, certificate eliberate de Arhivele Naionale Iai sau de alte instituii, decizii de trecere în folosin venic a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iai, planuri de situaie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzrii, devize estimative, memorii tehnice.
1961 417 vol. II
16. 18 Autorizaii de construcie sector particular în vederea construciei sau reparaiile la locuinele individuale i atribuirea de terenuri, cu documentaia aferent: cereri de eliberare a autorizaiei, chitane, certificate eliberate de Arhivele Naionale Iai sau de alte instituii, decizii de trecere în folosin venic a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iai, planuri de situaie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzrii, devize estimative, memorii tehnice.
1961 271 vol. III
17. 19 Coresponden referitoare la construcia de locuine individuale conform HCM 4015/1953 i suplimentarea de credite pentru ridicarea acestor imobile conform HCM 622/1960.
1961 203
18. 36 Autorizaii de construcie sector particular în vederea construciei sau reparaiile la locuinele individuale i atribuirea de terenuri, cu documentaia aferent: cereri de eliberare a autorizaiei, chitane, certificate eliberate de Arhivele Naionale Iai sau de alte instituii, decizii de trecere în folosin venic a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iai, planuri de situaie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzrii, devize estimative, memorii tehnice.
1961 136 vol. IV
19. 28 Instruciuni, planuri de munc trimestriale ale SAS i dri de seam privind activitatea acestei
1961 13
Nr. file
seciuni a Sfatului Popular al Oraului Iai, not informativ privind activitatea SAS în intervalul 1 ianuarie – 10 mai 1961..
20. 34 Documentaia privind înstrinri i parcelri de imobile din oraul Iai, cu documentaia aferent: cereri de eliberare a autorizaiei, chitane, certificate eliberate de Arhivele Naionale Iai sau de alte instituii, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iai, planuri de situaie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzrii, devize estimative, memorii tehnice, tabele cuprinzând terenurile i construciile situate în oraul Iai care se expropriaz i se trec în proprietatea statului, decizii de expropriere a unor terenuri i trecerea acestora în proprietatea statului.
1961 388
21. - Proiectul nr. 556/1961 P.E. privind Str. Cristofor Platforma de întoarcere Ciurchi Iai (piese scrise i piese desenate).
1961 64 ex. 1
22. - Proiectul nr. 556/1961 P.E. privind Str. Cristofor Platforma de întoarcere Ciurchi Iai (piese scrise i piese desenate).
1961 64 ex. 2
23. - Proiectul nr. 556/1961 P.E. privind Str. Cristofor Platforma de întoarcere Ciurchi Iai (piese scrise i piese desenate).
1961 61 ex. 4
24. - Proiectul nr. 556/1961 P.E. privind Str. Cristofor Platforma de întoarcere Ciurchi Iai (piese scrise).
1961 52 ex. 5
25. - Proiectul nr. 556/1961 P.E. privind Str. Cristofor Platforma de întoarcere Ciurchi Iai (piese scrise).
1961 52 ex. 6
26. - Proiectul nr. 1082/1961 privind demolrile i releveele Zona extindere Universitatea „Al. I. Cuza” iai (piese scrise i piese desenate).
1961 37
27. - Proiectul nr. 701/1961 privind relevee pentru demolri i exproprieri extindere Universitate Corp B Iai (piese scrise).
1961 115 ex. 7
28. - Proiectul nr. 701/1961 privind relevee pentru demolri i exproprieri extindere Universitate Corp B Iai (piese desenate).
1961 16 ex. 8
29. - Proiectul nr. 1035/1961 T + STE privind construcia Bulevardului Dimitrie Cantemir Iai (piese scrise i piese desenate).
1961
30. - Proiectul nr. 771)1961 privind amenajarea i 1961 19 ex. 2
45
Nr. file
împrejmuirea între Filiala Academiei R.P.R. i Cinematograf Nou Iai (piese scrise i desenate).
31. - Proiectul nr. 771)1961 privind amenajarea i împrejmuirea între Filiala Academiei R.P.R. i Cinematograf Nou Iai (piese scrise).
1961 17 ex. 6
32. - Proiectul nr. 667/1961 P.E. privind blocurile de locuine de pe malul stâng al Bahluiului – amenajri exterioare i spaii verzi (piese scrise i piese desenate).
1961 – 1965 52
33. - Proiectul nr. 253/1961 privind releveele i demolri zona