Curs 2

SSCOLILECOLILE DREPTULUIDREPTULUI

1. Scoala dreptului natural

Idei de drept natural in antichitate

Teza centrala: natura este ordinea fireasca a tuturor lucrurilor, pretutindeni

aceeasi. Arbitrariului guvernarii oamenilor le este opusa natura. Oamenii provin

din natura egali, se nasc egali, deci privilegiile si sclavia sunt ilegitime. Dreptul se

identifica cu ratiunea universala. Exista principii de drept pretutindeni si mereu

aceleasi, expresie a unitatii naturii.

Heraclit din Efes (aproximativ 535 - 475 î.Hr.), a fost un filozof grec

presocratic. A ajuns la convingerea că schimbarea este un lucru real şi că

stabilitatea e iluzorie. Pentru Heraclit, totul este "într-un flux", după cum

spune binecunoscutul său aforism "Panta Rei" (Totul curge, nimic nu

rămane neschimbat.)1

Aristotel (n. 384 î.Hr. - d. 7 martie 322 î.Hr.) a fost unul din cei mai

importanţi filosofi ai Greciei Antice, clasic al filosofiei universale, spirit

enciclopedic, fondator al şcolii peripatetice. Deşi Platon a pus bazele

filosofiei, Aristotel este cel care a tras concluziile necesare din filosofia

acestuia şi a dezvoltat-o, putîndu-se cu siguranţă afirma că Aristotel este

întemeietorul ştiinţei politice ca ştiinţă de sine stătătoare. A întemeiat şi

sistematizat domenii filosofice ca Metafizica, Logica formală, Retorica,

Etica. De asemenea, forma aristotelică a ştiinţelor naturale a rămas

paradigmatică mai mult de un mileniu în Europa. A. deosebeste justitia

naturala de ceal legala, conventionala, care trebuie sa tinda spre cea

naturala.2

1 Maxima celebra: "Nici un om nu poate să intre în apa aceluiaşi râu de două ori, deoarece nici râul şi nici omul nu mai sunt la fel."2 Aristotel s-a născut la Stagira (motiv pentru care i se mai spune Stagiritul), un oraş din peninsula Chalcidica, în nordul Mării Egee. Tatăl său, Nicomah, a fost medicul regelui Macedoniei, Midas al II-lea, tatăl lui Filip al II-lea şi bunicul lui Alexandru Macedon. Mama sa, pe nume Phaestis, provenea din familie aristocratică. Rămas orfan de copil, Aristotel îşi petrece primii ani la Stagira şi Pella, iar la 18 ani intră în

Sofocle (n. 496? î.Hr. - d. 406 î.Hr.)

Platon (cca. 427 î.Hr. - cca. 347 î.Hr.) a fost un filozof al Greciei Antice,

student al lui Socrate şi învăţător al lui Aristotel. Împreună cu aceştia,

Platon a pus bazele filozofice ale culturii occidentale. Platon a fost de

asemenea matematician, scriitor al dialogurilor filozofice şi fondatorul

Academiei din Atena, prima instituţie de învăţământ superior din lumea

occidentală. Geniul platonician ca scriitor şi gânditor poate fi văzut clar în

dialogurile socratice.3

Stoicii, Marc Aureliu4, în latină Marcus Aurelius (n. 26 aprilie 121, d.

17 martie 180 si Lucius Annaeus Seneca (sau mai simplu Seneca sau

Seneca cel Tânăr) (ca. 4 î.Hr.–65 d.Hr.)

Socrate (n. cca. 470 î.Hr. – d. 7 mai 399 î.Hr.) a fost filosof al Greciei

Antice5.

Marcus Tullius Cicero (106-43 î.Hr.) a jucat un rol important în perioada

de sfârşit a Republicii romane. Activitatea sa literară şi politico-socială s-a

concretizat în domenii atât de numeroase, încât Cicero poate fi calificat

drept un om universal, homo universalis – la romani

Academia lui Platon, unde rămâne 19 de ani, mai întâi elev apoi profesor; după moartea lui Platon, în 347 î.Hr., a plecat la Assos, în Misia devenind consilierul tiranului Hermias. De fapt este începutul unei serii de călătorii pentru cunoaşterea şi studiul formelor de stat şi de conducere existente la acea perioadă. În 343 î.Hr., a fost chemat la Pella, la curtea lui Filip, pentru a desăvârşi educaţia tânărului Alexandru (cel care avea să rămână în istorie ca Alexandru cel Mare).

3 S-a născut într-o familie aristocratică, la Atena sau pe insula Egina, având ca tată pe Ariston (descendent al regelui Codros) şi mama Perictione (dintr-o familie înrudită cu Solon). Numele de naştere Aristocles; Platon a fost o poreclă primită datorită pieptului său lat. Copilăria este marcată de războiul peloponesiac şi luptele civile între democraţi şi aristocraţi. La 20 de ani devine discipol al lui Socrate şi a rămas alături de el vreme de 8 ani, până la moartea acestuia. Înclinaţiile poetice, talentul în domeniul teatrului le-a înnăbuşit şi s-a dedicat total filosofiei. La moartea lui Socrate (399 î.e.n.) nu a putut fi de faţă, fiind bolnav. Condamnarea nedreaptă a maestrului l-a îndemnat să-l reabiliteze (Apologia lui Socrate) dialogurile de tinereţe poartă marca puternică a filosofiei socratice. Refugiat o vreme la Megara, se bucură de prezenţa lui Euclid, alt discipol al lui Socrate.4 Maxime ale lui Marc Aurelius : „Dacă un om ţi-a greşit cu ceva, gândeşte-te ce reprezentare are el asupra binelui şi asupra răului pentru a comite acea greşeală.” „Daţi-mi liniştea de a accepta lucrurile ce nu le pot schimba, curajul de a le schimba pe cele ce se pot schimba, şi înţelepciunea de a le putea distinge unele de altele.” „Consecinţele mâniei sunt mult mai grave decât cauzele ei.”5 Socrate s-a născut la Atena în dema Alopex, în 470 î.Hr., adică la sfârşitul războaielor medice. Mama sa, Phainarete, era moaşă; tatăl său, Sophroniscos, era sculptor. Probabil că Socrate a primit educaţia de care aveau parte tinerii atenieni din vremea sa: a trebuit să înveţe muzică, gimnastică şi gramatică, adica studiul limbii bazat pe comentarii de texte.

Conceptii de drept natural in Evul Mediu

Teza centrala: dreptul natural, ca set de norme existente mereu si pretutindeni

exista, dar nu se mai identifica cu ratiunea, ci este de natura divina. Biserica, cva

reprezentanta a divinitatii pe pamint, este si interpretul autentic al dreptului

natural. Dezvoltarea doctrinei are loc in perioada conflictului intre Papa si

monarh.

Sfintul Augustin sau Augustin de Hipona (n. 13 noiembrie 354, Thagaste

- d. 28 august 430,), episcop, filozof, teolog, doctor al Bisericii.

Conform Sfântului Augustin, împaratia cerurilor serveste ca model ideal

pentru organizarea lumeasca, iar statul si dreptul trebuie sa se subordoneze

bisericii.

Thomas d’Aquino ( 1225 – 1274, opera principala – Summa theologica,

1266-1273, Summa contra gentiles, 1258-1264) defineşte dreptul natural

ca PARTE a dreptului divin ce se dezvaluie ratiunii in folosul

colectivitatii. Orice drept ce provine din autoritatea omeneasca trebuie sa

se conformeze legii divine.

Teoriile dreptului natural din antichitate si din Evul Mediu au in comun ideea ca

dreptul pozitiv care nu se conformeaza dreptului natural nu are validitate.

Teoriile contractualiste

In secolele XV si XVI rationalismul si scoala dreptului natural se revigoreaza,

ca reactie la conceptiile teologice medievale.

Hugo Grotius (1583-1645, opera principala – De jure belli ac pacis libri

tres – 1625) concepe dreptul natural ca fiind total independent de religie si

intemeiat exclusiv pe ratiune.

Omul are o natura sociabilace il impinge spre înţelegerea cu ceilalti, de

unde si ideea contractului social, ca mod de garantare a proprietatii si de

constituire a unei comunitati pasnice, conforme cu natura omului. Teoriilor

contractualiste le e propriu individualismul

Samuel de Pufendorf (1632 – 1694, opera principala –De jure et gentium

libri octo – 1672)

Christian Thomasius (1655–1728), jurist si filosof german.

Thomas Hobbes (1588-1679, opera principala – Leviathan - 1651) cuvinte

celebre: homo homini lupus es t (omul pentru om este lup), belum omnius

contra omnes (razboiul tuturor contra tuturor)

John Locke (1632 – 1704, opera principala – Two Treaties of Government

– 1690)

Jean Jacques Rousseau ( 1712 – 1778, opera principala – Le contrat

social, ou principes du droit politique – 1762) face tranzitia de la

individualism la colectivism.

Charles Louis de Secondat Montesquieu (1689 – 1755, opera principala –

De l’esprit des lois – 1748)

Elemente de drept natural se regasesc si in gindirea lui Immanuel Kant

Renasterea teoriilor de drept natural

Rudolf Stammler

Charles Renouvier

Leon Duguit

Francois Geny

Georgio del Vecchio

Gustav Radbruch

2. Scoala istorica a dreptului

Prezentare generala

Teza: asociaza dreptul cu istoria, este o reactie impotriva scolii dreptului

natural, care naglijeaza faptele istorice, particularitatile natioanel si conditiile

sociale.

Friedrich Carl von Savigny (1779 -1861), jurist. Savigny scrie in 1815 –

„Menirea timpului nostru pentru codificare”

Principalele teze ale scolii istorice a dreptului:

1. dreptul se naste in mod spontan, ca si limba, se cristalizeaza in mod

inconstiebnt, se dezvolta in strinsa legatura cu spiritul poporului

2. dreptul e produsul colectiv al desfasurarii istorice a vietii unui popor

3. nu legea, ci cutuma reprezinta principalul izvor al dreptului si baza

acestuia.

4. Legiuitorul este numai un organ al constiintei nationale, nu dispune de

putere creatoare de drept

5. Legile nu au o valabilitate si o aplicabilitate universala

3. Teoria organica a dreptului

Principalele teze ale teoriei organice a dreptului se fundamenteaza pe

teoria evolutionista a lui Ch. Darwin. Aplica pozitivismul biologic la etica

si drept, detasindu-se de utilitarismul clasic

Herbert Spencer viata este un gigant proces ritmic in cadrul caruia se

produce evolutia de al uniform si amorf catre diversitate si specializare.

Morala, datoria justitia sunt instincte bazate pe experiente care au invatat

generatia precedenta modul cel mai util de viata ce i-a permis sa

supravietuiasca. Conform acestei evolutii individul dobindeste un

sentiment din ce in ce mai profund al indatoririi sociale, in viitor ajungind

sa fie perfect adaptat. Libertatera trebuie sa fie insotita de un sentiment al

responsabilitatii

4. Filosofia idealista germana a dreptului

Omul, ca fiinta rationala, se bucura de liberul arbitru si este distinct de natura pe care

o poate domina, prin ratiune.

Se sitoeaza intre conceptiile de drept natural ale secolului XVIII si doctrina liberala

asec. XIX

Immanuel Kant (1724-1804) face o distinctie neta intre sfera moralei si

cea a dreptului: morala se refera la aprecierea intentiilor, iar dreptul la

aprecierea faptelor trasatura esentiala a legii e constringerea, dreptul se

caracterizeaza prin puterea de constringere. Djuvara afirma ca esentialul

conceptiei lui Kant este morala

Neokentianismul

Fichte6 (1762-1814) Domeniul raporturilor juridice este acea parte a

relatiilor personale care reglementeaza cunoasterea si delimitarea sferelor

de libertate pa baza libertatii individuale.

Hegel7 (1770-1831) statul constituie pentru Hegel sinteza familiei si a

societatii civile. Nu reprezinta o autoritate impusa din afara, ci prin el isi

realizeaza individul adevaratul sau EU universal. Statul reprezinta

libertatea si se bicira de suprematie fata de individ. Scopul ordinii de drept

reprezinta realizarea maxima a libertatii.

Alti neokantieni si reprezentanti ai noii filosofii idealiste a dreptului in a

doua jumatate a secolului XIX si prima jumatate a secolului XX

Hermann Cohen persoana reprezinta conceptul fundamental al dreptului

Rudolf Stammler8 considera ca dreptul, ca norma de conduita, este opus

nevoilor oamenilor (materiale si sufletesti) si modului de satisfacere a

acestora care constituie, in opinia sa, economia.

Mircea Djuvara si Eugeniu Sperantia sunt promotori ai filosofiei idealiste

germane a dreptului, neokantieni

5. Pozitivismul in drept respinge orice idee de drept natural, de justitie

transcedentala si admite exclusiv cunoasterea realitatii pozitive, juridice sau

stiintifice.

Pozitivismul a detinut si mai detine in gindirea juridica o pozitie dominanta.

Pozitivismul juridic (analitic) are la baza postualtul separarii dreptului

astfel cum este de dreptul, cum ar trebui sa fie. Face abstractie de idealuri

si considera dreptul o creatie a statului a carui autoritate nu poate fi pusa

sub semnul intrebarii.

6 Johann Gottlieb Fichte a fost filosof german, cunoscut ca părinte al idealismului german şi ca urmaş al lui Kant.7 Georg Wilhelm Friedrich Hegel a fost un filozof german, principal reprezentant al idealismului în filozofia secolului al XIX-lea.8 Rudolf Stammler (1856-1938), faimos jurist german.

Teze: 1. legile sunt comandamente ale fiintei umane

2. nu este necesara raportarea dreptului la morala si a dreptului asa cum

este la dreptul asa cum ar trebui sa fie

3. conceptele juridice merita studiate, dar separat de cercetarea istorica a

cauzelor si a originii ideilor, de cercetarea sociologica, de morala, de scopul

dreptului.

4. sistemul dreptului este un sistem logic „inchis” din care se pot

deduce, prin mijloace logice, decizii juridice corecte, avind la baza norme

juridice prestabilite, fara luarea in considerare a scopurilor sociale, a politicii

si a moralei.

John Austin (1790-1859) Dreptul este o norma impusa pentru a fi

guvernata o fiinta inteligenta de o alta fiinta inteligenta care a re puterea de

partea sa. Dreptul e fundamentat pe puterea superiorului, nu pe dreptate.

Suveranul nu este obligat sa respecte nici o limita.

Rudolf von Ihering9 dreptul depinde de constringere. Statul este unica

sursa a dreptului. Forta concentrata in miinile statului reprezinta elementul

contral al dreptului.

Georg Jellinek Formuleaza teoria autolimitarii statului, ca stat de drept.

Normele juridice au urmatoarele caractere:

a. privesc conduita exterioara aoamenilor si se aplica relatiilor

dintre ei;

b. provin de la o autoritate externa cunoscuta;

c. forta lor obligatorie este garantata de o putere exterioara;

d. actiunea lor este eficace.

Francois Geny

Georges Ripert

Hans Kelsen (1881-1973, opera principala – Teoria pura a dreptului,

1934) Nici o teorie despre justitie nu poate face parte din teoria pura a

dreptului, idealurile de dreptate apartinind stiintei politice. Teoria

dreptului se cere a fi pur formala, normativa. Dreptul este o ierarhie de

9 Rudolf von Jhering (1818-1892), faimos jurist german.

relatii normative, nu o succesiune de cauze si efecte, ca stiintele naturii. In

aceasta ierarhie de norme primeaza cele de drept international, referitoare

la relatiile dintre stat: teoria monismului dreptului cu primatul dreptului

international.

Herbert Lionel Adolphe Hart ( 1907 – 1992, opera principala – The

Concept of Law, 1961) sustine ca fiecare norma, fiecare cuvint, fraza ar

avea un sens, o acceptie centrala unica nesusceptibila de dispute,

determinata de uzajul lingvistic comunsi care poate fi descoperit prin

analiza contextului si referinta la limbajul comun. Functiile esentiale ale

dreptului, ca mijloc de control social, trebuie cautate nu in litigiile private

ci in modul in care este folosit pentru a controla, conduce si organiza viata

in afara instantelor. Normele se caracterizeaza prin generalitate si

permanenta.

R.M. Dworkin

Critica pozitivismului, mai ales a lui Kant, o face Fr. Terre:

Pg. 32:

Daca omul se conformeaza exigentelor dreptului, o face pentru motive straine de

continutul dreptului. Viciul acestui demers tine, in opinia noastra, de inlaturarea radicala

a finalitatilor, adica a functiilor dreptului. Ca o vrem sa nu, ea poarta pozitivismul in

punctul sau extrem. Nu putem sa explicam dreptul doar prin analiza pozitivitatii sale, fara

a tine cont de finalitatile sale, de functia sa de mediare. Aici este eroarea pozitivistilor:

exaltand pozitivismul, reducand dreptul la ceea ce este scris (???) (pose), despartind

armatura pozitiei, locului sau, ca si criteriu al juridicului, „teoria pura a dreptului” este

chiar purtatoare a totalitarismului. Asa cum o observa atat de bine Julien Freund, <<

doctrina kelsiana erijeaza pozitivitatea intr-o autonomie metafizica a dreptului, in

dispretul oricarei observatii stiintifice stabilite de sociologie, politologie, istorie si, in

general, de stiintele sociale>> (Politique et impolitique, par J freund, p.283, 289)

Pozitivismul stiintific dreptul provine din fapte, factori economici,

istorici, trebuie sa fie studiatcu metode stiintifice corespunzatoare si intr-o

optica sociologica. Dreptul nu este produsul arbitrar al puterii, ci un

produs social generat de istorie, economie, conceptii.

- pozitivismul pragmatic

a). realismul juridic american – reactie impotriva

conceptualismului, pozitivismului juridic. Isi propune sa aplice in

drept o metoda experimentala. Isi propune sa studieze dreptul in

actiune, factorii sociali care creaza dreptul si rezultatele sociale

ale actiunii dreptului. Fara a fi ignorat rolul normelor in definirea

dreptului, se pune accentul pe conduita reala a celor care aplica

legeasi pe folosiirea instrumentelor empiricein vederea cresterii

preciziei prognozei privind viitoarele decizii judecatoresti.

John Chipman Gray

K.N. Lewellyn 1930:Ceea ce fac oficiantii dreptuluiin

legatura cu litigiile este dreptul insusi.

Jerome Frank – promotor al scepticismului juridic :

dreptul, asa cum il avem, este nedefint, supus unor schimbari

incalculabile. Promoveaza rolul discretionar al instantelor,

judecatorilor

b). realismul scandinav – constituie mai mult o critica

filosofica decit o teorie in sine. Sustine ca este imposibil a

descoperi stiintific vreun fenomen care sa corespunda notiunii de

vointa alegiuitorului. Nu se poate dovedi ca statul, colectivitatea,

ar fi capabile de volitiune, ar avea o vointa proprie.

K. Olivecrona

V. Lundstedt

Alf Ross

- pozitivismul sociologic

- utilitarismul Se indreapta impotriva scolii dreptului natural, se

dezvolta in secolul XIX

Helvetius sanctiunea juridica nu este altceva decit mijlocul

prin care interesele individuale sunt puse in acord cu

interesele colective ale societatii date.

Jeremy Bentham (1748-1832, opera principala –

Introduction to the Principles of Morals and Legislation,

1789) Sarcina dreptului este de a servi binele si de a evita

raul, adica de a sluji utilitatea. Promoveaza individualismul

si egalitarismul. Scopul final al legislatiei este maxima

fericire pentru un numar cit mai mare de oameni. Prin drept

se realizeaza un echilibru al intereselor.

John Stuart Mill (1806 – 1873, opera principala –

Utilitarianism, 1863), incearca sa concilieze notiunile de

justitie cu cea de interes, recurgind la notiunea de interes

general, superior interesului individual.

Rudolf von Ihering – dreptul nu asigura niciodata binele

individului, ca scop in sine, ci numai ca mijloc al unui alt

scop, de a asigurabinele societatii. Dreptul este un fapt si se

dezvolta datorita luptei individului pentru dreptul sau.

Opinii referitoare la pozitivism in gindirea juridica romaneasca

Mircea Djuvara: Ideea de obligatie sta la baza intregului drept, ca si a moralei

si „a afirma contrariul si a intemeia dreptul pe utilitate este a face o asertiune

stiintifica periculoasa si superficiala, este unul dintre cele mai mari si mai

crezute sofisme pe care mai ales timpurile din urma le-au adus la moda. In

realitate, indiferent daca aplicam sau nu ideea morala, ratiunea noastra ne

spune ca avem indatoriri in afara de orice idee de utilitate a actelor noastre.”