Introducere in arheologie

Arheologia a fost considerata, de-a lungul timpului, un subiect romantic. Dar, de fapt,

arheologia moderna este o disciplina stiintifica riguroasa si exigenta. Utilizam termenul

disciplina deoarece arheologia consta dintr-o gama larga de metode si tehnici stiintifice pentru

studierea trecutului, folosite cu atentie si intr-un mod disciplinat.

Multi oameni au confundat arheologii cu cautatorii de comori, asociindu-i pe acestia

cu eroii romantici. Arheologii sunt prezentati ca eroi distrati, atat de absorbiti de detaliile

vietii trecute, incat sunt prea putin influentati de presiunile si frustrarile vietii moderne. Exista

convingerea ca arheologia deschide porti spre o lume a romantismului. Chiar si astazi, multi

oameni cred ca arheologii isi petrec viata rezolvand marile mistere si gasind civilizatii

disparute, afirmatii in parte adevarate. Cercetatorul trecutului imbina propria pasiune cu

necesitatea studiului obiectiv, de multe ori cele doua notiuni confundandu-se. Oricum, putini

arheologi au sansa descoperirii unei civilizatii disparute si uitate, majoritatea multumindu-se

sa sape o viata intreaga gasind doar ceramica sau unelte de piatra, os, corn, plastica marunta,

urme de case si urme consistente, complexe cu importanta deosebita. Cu toate acestea

arheologia ramane un subiect fascinant, care capteaza in acelasi mod imaginatia oamenilor de

stiinta si publicului.

Arheologul ramane un cercetator care isi petrece viata investigand vestigii abandonate,

care supravietuiesc societatilor vechi. El nu este interesat atat de aur sau obiecte fine, ci de

informatia care rezulta din dezgroparea obiectelor si din interpretarea lor corecta. Arheologul

de astazi este interesat atat de modul in care au trait oamenii, cat si de obiectele pe care le-au

facut sau de constructiile pe care le-au realizat.

La prima vedere, studiul arheologiei, oricum fascinant, pare un lux pe care ni-l

permitem cu greu intr-o lume asaltata de incertitudini economice, saracie si foamete, dar, a

privi arheologia intr-un asemenea mod ar insemna sa tratezi intregul patrimoniu cultural al

umanitatii ca irelevant si inutil pentru existenta noastra. Realitatea arata ca arheologia este un

rau necesar.

Inceputurile arheologiei se leaga de oamenii carora le-a placut sa cerceteze trecutul.

Primii arheologi au fost, fara indoiala, amatori. Calatorii pasionati de antichitati au

invatat cum sa sape in timp ce inaintau cu excavatia, obiectivul lor fiind acela de a descoperi

si a scoate la lumina cat mai multe obiecte in timpul avut la dispozitie. Fundamentele

arheologiei moderne stau nu numai in spiritul de aventura al primilor calatori, ci si in

curiozitatea lor intelectuala. In acest punct exemplul dat de Heinrich Schliemann este deja

clasic, chiar daca metodele lui de cercetare raman in continuare brutale -asemanatoare

vanatorilor de comori-, distrugand tot atat de mult pe cat a descoperit. Pierderile stiintifice ale

acestei perioade sunt incalculabile, primii arheologi fiind interesati mai mult in transportarea

obiectelor pretioase pentru a le expune si mai putin in conservarea marilor situri pentru

generatiile urmatoare.

Arheologia stiintifica a aparut in urma cu mai bine de un secol, devenind un domeniu

de investigatii serios si popular numai in ultima jumatate a secolului XX. In ultimele decenii a

explodat si literatura arheologica de popularizare ceea ce face ca stiinta arheologica sa fie

mult mai apropiata de intelesul unor paturi tot mai largi de cunoscatori sau pasionati, ea

facand parte din cultura populara. Mii de oameni citesc carti de popularizare a arheologiei din

placere, se alatura societatilor arheologice sau participa in mod direct la realizarea sapaturii

arheologice propriu-zise. Mirajul arheologiei este ocazional pentru unii, dar devorator pentru

majoritatea oamenilor.

Succesul arheologiei poate fi pus si pe seama aportului pe care aceasta si-l aduce la

descifrarea mitului originii. Geneza cauta sa aduca raspunsuri la curiozitatea umana asupra

propriei origini. Originea omului este un prilej de speculatii de mult timp cautandu-se crearea

unor modele teoretice pentru explicarea acesteia. Multe dintre aceste modele sunt strict

filosofice, altele sunt bazate pe date stiintifice furnizate de arheologi.

Curiozitatea noastra referitoare la felul trecutului nu reiese doar din preocuparea

noastra pentru origini, ci si din puternicele simtaminte de nostalgie cu privire la trecutul

incetosat de vechime. Traim intr-o lume in care au loc schimbari rapide, o dezvoltare urbana

ce implica aglomerari si suprapopulari sau o diminuare a resurselor naturale. Cu cat creste

populatia si problemele ecologice se adancesc, cu atat suntem mai nostalgici la simplitatea

vremurilor trecute. Viata popoarelor preistorice, determinata de legumele sezoniere si de

miscarile de populatii, este perceputa cu simplitate. Arheologia da o vedere interioara a

societatilor trecute, putin complicata, dar incitanta.

Arheologia contribuie, de asemenea, cu informatii valoroase la imbogatirea

patrimoniului nostru cultural prin cercetarile de teren pe care le intreprinde. Din pacate, acest

atribut al arheologiei poate fi folosit si in scopuri politice.

Natiunile noi, independente, nationaliste de cele mai multe ori, incurajeaza cercetarea

arheologica ca fiind ultimul mod de a descoperi radacinile indepartate ale lor. Acestea au

nevoie sa-si exploateze istoria nescrisa. Exemplele sunt atat de cunoscute incat nici nu mai

trebuie date. Unele natiuni au avut nevoie sa-si demonstreze vechimea, altele dominatia cat

mai indelungata a teritoriului in care locuieste astazi iar altele au demonstrat ambele variante.

De aici dezvoltarea arheologiei partinice. Deci natiunile au folosit si manipulat trecutul pentru

nevoile proprii. Inevitabil, arheologii insisi aduc valorilor muncii lor si perspectivele propriei

culturi (subiectivitate educationala), chiar daca sunt mult mai constienti de acest lucru decat

cu o generatie in urma. Acum, acestia cauta sa nu mai dezvolte cercetari intentionat subiective

la adresa unor obiective guvernamentale, chiar daca imobilismul este inca mare, mi ales in

anumite tari din estul Europei.

Arheologii au o influenta unica asupra stiintelor sociale. Perspectiva istorica data de

cercetarile proprii ajuta la intelegerea mecanismelor unice ale dezvoltarii unor popoare din

timpurile vechi sau stravechi. Arheologia contribuie la intelegerea mult mai buna a propriei

noastre istorii, cat si a dezvoltarii economiei, climei si geografiei terestre. Asezarile umane

abandonate de mult timp reprezinta date precise de ordin geologic si biologic care aduc o

lumina noua asupra studiilor contemporane. Pe langa aceste date, siturile arheologice sunt

depozitarele unor informatii pentru stiintele naturale si fizice. Chimistii si fizicienii au adus o

mare contributie la studiul optim al trecutului dezvoltand procese ajutatoare cum ar fi datarea

cu radiocarbon sau analizele spectrografice. De asemenea, geologii, botanistii si zoologii si-au

adus contributia vitala la cercetare trecutului.

Cu toate acestea, arheologia nu este ferita de agresori. Vanatorii de comori au cercetat

mii de situri, stricandu-le in asa masura incat cercetarea arheologica sistematica nu mai este

posibila. Activitatile industriale, cele din minerit si agricultura au adus si ele siturile intr-o

situatie de neinvidiat. Legislatia din domeniul constructiilor, a imbunatatirilor funciare,

mineritului si altor activitati lucrative nu a evoluat, cel putin in Romania, o data cu societatea.

Legi precum Legea investitiilor sau Legea patrimoniului fie ca nu sunt promulgate, fie ca nu

sunt respectate. In acest timp straturile cu depuneri arheologice au ramas in voia sortii. In alte

tari respectarea si aplicarea unor legislatii corespunzatoare a facut ca arheologia sa ia un avant

considerabil si sa furnizeze informatii si tehnologii si altor domenii. Asa s-a ajuns la o

cunoastere corespunzatoare a valorilor trecutului, ca o etapa necesara in crearea scenariilor

evolutiilor viitoare a culturilor umanitatii.

Arheologia influenteaza in mod pozitiv societatea contemporana, fie si numai prin

faptul ca ne ajuta sa intelegem alte culturi. Numai asa civilizatia noastra va putea supravietui.

A spune, in aceste conditii, ca arheologia este un lux inseamna sa negam realizarile

culturale ale predecesorilor nostri si sa renuntam la mii de posibilitati de invatare despre

radacinile culturii noastre. Oamenii se muta din satele lor, locuri traditionale de viata, si se

muta in orase. Arheologii, alaturi de antropologi si etnologi, sunt chemati sa studieze cat mai

repede aceste locuri parasite pentru a pierde cat mai putin din informatiile culturale ramase pe

loc.

Facand o sinteza a randurilor anterioare constatam ca arheologia satisface curiozitatea

intelectuala asupra naturii societatii, cea mai mare realizare a acesteia fiind stabilirea originii

existentei omului pe pamant. Arheologia este, ca si istoria, parte a vietii noastre, iar pentru

unele culturi singura sursa de istorie culturala.

Din pacate, siturile arheologice sunt in pericol. Multe dintre acestea au fost repede

distruse, astfel incat o buna parte a patrimoniului cultural a disparut pentru totdeauna. In fata

buldozerelor sau a cautatorilor de comori siturile arheologice sunt cel mai bine aparate tot de

pamantul in care au fost conservate pana in acest moment. Este preferabila aceasta posibilitate

decat cercetarea accelerata, nepregatita si planificata corespunzator.

Nu putem incheia acest capitol fara sa lamurim locul si rolul colectionarilor si

moralitatea colectionarii. Colectionarii sunt, dupa unii autori, persoane care-si satisfac

necesitatea de a poseda, nevoia de activitate spontana, impulsul evolutiei proprii si tendinta de

a clasifica lucrurile. Nevoia de colectionare este atat de puternica uneori incat duce la o

pasiune atat de violenta incat este inferioara unor activitati puternice precum iubirea sau

satisfacerea unor ambitii doar prin lipsa de insemnatate imediata a scopurilor sale. Sensul

stiintific al colectiei este irelevant pentru colectionar. Acesta isi satisface prin crearea grupului

de obiecte unele nevoi legate de cele mai multe ori de frivolitate. Deci obiectele au doar

valoare in sine pentru colectionar.

Societatea contemporana este una materialista (in sensul libertatii acumularii valorilor

materiale), incurajeaza bunastarea si proprietatea asupra pieselor valoroase. Multi oameni

simt o mare placere in a poseda trecutul si de a expune o piesa antica. Piesele de acest fel au

ajuns la valori enorme la licitatii si expozitii cu vanzare. Valoroasele obiecte sunt expuse in

afara contextului lor arheologic fapt ce anuleaza valoarea lor stiintifica a obiectului. Preturile

mari, tentante pentru vanzatori, fac sa se nasca adevarate batalii pentru descoperirea unor

categorii de obiecte, de multe ori la comanda platitorului. Astfel ca infloreste traficul ilegal cu

obiecte de patrimoniu rezultate, de cele mai multe ori, din spolierea unui sit arheologic.

Distrugerea siturilor arheologice a luat, in consecinta, proportii alarmante, dar aceasta nu

reprezinta, neaparat, un lucru nou, stiuta fiind dorinta dintotdeauna a potentatilor de a avea

propriile colectii de obiecte pretioase ca opera de arta, sau inmagazinand la acea vreme o

mare semnificatie valorica sau religioasa.

In secolul XX competitia dupa operele de arta s-a acutizat si din cauza infiintarii unor

muzee si fundatii deosebit de bogate care achizitioneaza mari cantitati de patrimoniu cultural.

De multe ori acestea au in spate organizatii guvernamentale care au drept scop polarizarea

valorilor culturale ale lumii la un pol sau altul.

Protejarea antichitatilor este, in consecinta, extrem de greu de facut. Statele au la

indemana pentru realizarea acestui deziderat un sistem legislativ, de multe ori armonizat la

nivel international. Greutatea vine atunci cand metodele si mijloacele tehnice aflate la

indemana braconierilor depaseste logistica aflata la indemana legii. Si cum acest lucru se

intampla tot mai des se constata o mare migratie a patrimoniului cultural din emisfera sudica

in cea nordica si dinspre est spre vest.

Speranta incetinirii acestei spolieri sta in atitudinea schimbatoare a publicului

(inversarea modei), creditele alocate cu prudenta cand este vorba despre achizitionarea unor

bunuri culturale si in sortarea antichitatilor.

Arheologia moderna are o tehnicitate ridicata devenind, uneori, plicticoasa. Aceasta

latura mai greu de inteles de public a facut sa apara pseudoarheologi (von Daniken) care au

elaborat teorii cu baza stiintifica greu demonstrabila, inutilizabile de catre oamenii de stiinta.

Lumea a adorat o vreme aceste teorii iar arheologii au fost revoltati si inspaimantati !

Rezultatele stiintifice adunate cu migala mai bine de 100 de ani riscau sa se prabuseasca. Baza

sistemului nou creat era publica si atitudinea evazionista a pseudoarheologilor a facut ca

terenul pierdut pentru o vreme de arheologi in fata acestora sa fie repede recucerit. S-a

dovedit, in consecinta, ca credibilitatea arheologiei moderne depinde de abilitatea arheologilor

de a comunica rezultatele cercetarii lor stiintifice unui larg auditoriu, sub forme inteligibile si

frumoase. Ei au o baza formidabila pentru ca, dupa cum se vede, atitudinea unora fata de

arheologie tinde spre romantism si exotism. Specificul arheologiei, chiar daca aceasta sufera

in acest moment o puternica tehnologizare, ramane unul fascinant. Aceasta observatie trebuie

transformata intr-un argument suprem pentru propasirea definitiva a arheologiei intre stiintele

indispensabile omului in continua sa adaptare la mediu.

   Bibliografie

Bahn, P., Archaeology. A Very Short Introduction, Oxford University Press, 2000

Bejan, A., Micle, D., Arheologia – O stiinta pluridisciplinara. Metode clasice si moderne

de lucru, Timisoara, 2006

Florea, G. Introducere in arheologie, curs universitar.

Gherghe, P., Introducere in arheologie, Craiova, 2000

Greene, K. Archaeology. An Introduction, Londra, New York, 2002

Kruta, V., Les Celtes. Histoire et Dictionaire, Paris, 2000

De Laet, S. J. Archaeology and Its Problems, 1957