INTRODUCERE

Adeseori considerată o emoție banală, trăită de către fiecare individ, anxietatea a ajuns să fie considerată ca un ingredient obișnuit al vieții cotidiene, ca o trăire inerentă prezenței individului în lume, chiar justificată de avatarurile acesteia, indiferent de ipostaza existenței individuale: la naștere, în dezvoltare, la vârsta maturității sau în perioada declinului biologic, în condiția normalității psihice sau în cea de rupere a echilibrului psihic sau psihosomatic, în trăirea solitară sau în prezența socială.

Anxietatea este trăită uneori ca o neliniște sau ca o undă de agitație în corp, uneori fără a fi decodificată ca o ”teamă nejustificată de un pericol prezent aici și acum”. Alteori, trăirile ei specifice sunt atribuite unor griji cotidiene care le justifică, care le fac explicabile și astfel mai ușor tolerabile. Doar uneori, indivizii se confruntă cu formele sale severe, când pune stăpânire pe gânduri, pe trăiri și pe comportamente, când agită organismul și îndepărtează somnul.

Deoarece este o emoție atât de prezentă în viețile oamenilor, anxietatea reprezintă o temă privilegiată de cercetare. Există foarte multe studii despre anxietate în toate domeniile psihologiei, astfel cel de față propune să identifice resursele și strategiile de coping ale persoanelor care suferă de diverse tulburări anxioase și, de asemenea, să surprindă contextele de viață care se pliază cel mai bine pe strategii de adaptare.

În primul capitol al studiului, am descris conceptul de anxietate, pornind de la Freud și ajungând până în zilele noastre, exemplificând cu studii de specialitate relevante pentru subiectul abordat. În partea a doua a primul capitol am făcut distincția între anxietatea ca stare și anxietatea ca trăsătură, capitolul culminând cu cele mai noi studii despre anxietatea ca stare și ca trăsătură a personalității și nu puteam încheia altfel capitolul, decât prin clasificarea tulburărilor anxioase după DSM-IV TR.

În al doilea capitol al studiului, am descris conceptul de coping, ca mecanism de adaptare, dar am adus în discuție și mecanismele de apărare ale organismui, făcând o trecere în revistă ale celor două modalități de a face față realității. Mai mult, o parte a capitolului se referă la câteva mecanisme de apărare folosite în anxietate, exemplificând în ultima parte a capitolului studii recente, relevante privind mecanismele de coping ale persoanelor cu tulburări anxioase.

În al treilea capitol al studiului, am abordat conceptul de personalitate în general, ajungând la structura de personalitate anxioasă, și de asemenea, am exemplificat trăsăturile esențiale ale tipului de personalitate anxioasă, originea tipului de personalitate anxioasă, factori ce stau la baza acestui tip, modele parentale și familiale care înlesnesc adoptarea acestui tip de personalitate și pentru a susține argumentele mai sus prezentate am descris pe scurt studii de specialitate relevante.

Partea practică, dorește să surprindă, aspectele relevante ce reies din anamneza pacientelor referitoare la: copilărie, modul în care au fost crescute, tipul parental, cutumele familiale, rolul femeii în familie și în societate, primele relații cu sexul opus, credințele acestora despre familie, despre cum ar trebui să fie, cum trec peste problemele de zi cu zi, dar și peste traume, cum se raportează la situațiile noi, neobișnuite, cum trăiesc evenimentele pozitive, dar și pe cele negative, cum relaționează cu cei din jur, cum și-au ales partenerul prezent, cum se înțeleg cu oamenii în general, etc. pentru a sublinia tipul de personalitate, nivelul și tipul anxietății, modul în care se raportează la boală și cel mai important, resursele și strategiile de coping prin care reușesc să facă față dificultăților cotidiene.

În concluzie, obiectivele studiului se referă la evaluarea relației dintre tipul de personalitate, nivelul și tipul de anxietate, dar și identificarea strategiilor de coping ale persoanelor cu tulburare anxioasă, punându-se accentul pe resursele de care dispun aceste persoane.