INTRODUCERE

Comunicarea realizată pe un canal atât de complex precum Internetul dezvoltă o nouă

paradigmă socio-umană, care poate fi explicată din două puncte de vedere diferite, dar și

complementare: filosofic şi tehnologic / informaţional. În condiţiile unei epoci de

fundamentală tranziţie de la o tradiţie milenară de cunoaştere la una care abia a împlinit o

jumătate de secol, devine oportun şi necesar a ne întreba: Ce este tehnologia informaţională?

Ce a devenit filosofía în condiţiile erei informaţionale? Care sunt raporturile dintre cele două?

Prin ce se deosebeşte şi se apropie de filosofia tradiţională a comunicării, o actuală filosofie a

tehnologiei computaţionale? Iată întrebările esenţiale care stau la baza acestei lucrări,

implicând în beneficiul unui răspuns coerent, o adecvată perspectivă conceptual -

metodologică.

Lucrarea este structurată în trei părți principale: De la limbajul natural la limbajul

artificial: considerații conceptual - metodologice, prima parte a prestației noastre, își

desfășoară conținutul în două capitole, primul fiind dedicat unei comparații între limbajul

natural și cel artificial. Un glosar semiotic cu peste o sută de termeni pune în evidență

noțiunile ordinare (cu gen proxim și diferență specifică) și pe cele dificile (concepte sau

categorii). Urmărind contextul onto-logic al comunicării, diferențiem etapele evoluției

limbajului natural de la un cod semiotic primar, comun animalelor și omului, până la unul

terțiar, cu un specific digital, permițând un cadru larg de manifestare virtualului și

artificialului logico - lingvistic. Expansiunea calculatorului pe piața muncii și a loisir-ului,

informatica domotică și comunicarea în rețelele locale și globale au făcut posibil fenomenul

„cunoașterii computaționale“ – căruia încercăm să-i surprindem dimensiunile semantice și

nivelurile de manifestare.

În acest scop, urmărim în cel de-al doilea capitol al primei părți componentele unei

metodologii integratoare a limbajului virtual, surprinse, mai ales, în figura reprezentată de

graful general al situației semiotice. Însă Observatorul semiotic se află în fața a două tipuri de

proceduri, manuale și automate. Sistemul informațional (constituit în jurul prelucrării

automate a datelor) cuprinde atât proceduri manuale, cât și automate, câtă vreme cel

informatic integrează doar procedurile automate. Doar în prezența unuia din cele două sisteme

termeni precum „limbajul computațional“ sau „comunicarea computațională“ își pot dezvălui

conținutul. În acest punct, intervine atât diversitatea modelului computațional (structura și

arhitectura modelului de calcul), cât și competența unor utilizatori inteligenți și exersați în

limbajele de descriere și de manipulare a algoritmilor și datelor. Acțiunile de simulare și de

emulare algoritmică contribuie la o conjuncție posibilă între limbajul natural și cele artificiale.

În partea a doua avem în vedere o analiză semiotic - situațională a limbajului acestei

„comunicări computaționale”, cuprinde alte două capitole. Primul dintre capitole, Repere

structurale ale dialogului computaţional, urmărește „deplierea“ parametrilor semiotici care

dimensionează respectivul dialog – parametri prezenți atât în graful general al situației

semiotice, cât și în alte modele similare. Doi termeni strategici în cadrul politicilor Uniunii

Europene, și anume societatea bazată pe cunoaștere și societatea informațională, denotă

urgența unor analize de acest tip. De la comunicarea locală prin e-mail până la cea globală

prin Internet, de la motoarele de căutare până la Skype și Facebook, socializarea agentului

informațional a parcurs etape spectaculoase. Modul similar de figurare al noțiunilor și al

acțiunilor algoritmice în cadrul grafului general al situației semiotice, al arhitecturilor

cognitive și al modelelor de învățare a limbajului natural ne sugerează faptul că limbajul

uman și gândirea cu care acesta interacționează pot fi descrise în termenii unor „mașini

virtuale“.

Cel de-al doilea capitol al acestei părți, Limbajul computațional, premisă a unei

„culturi a virtualului“, urmărește relația dintre competența și performanța Observatorului

semiotic, astfel încât algoritmii de analiză a problemelor semiologice să fie eficienți (din

punctul de vedere al funcției-timp) și eficace (din punctul de vedere al atingerii scopului).

Performanțele tehnice, sociale și culturale ale comunicării prin limbaj se pot atinge, de regulă,

în urma optimizării. Vom sugera un algoritm complet de analiză a problemei semiologice –

pornind de la parametrii semiotici și „săgețile cauzale“ care îi conectează (puse în evidență și

în graful general al acestei situații), până la satisfacerea exigențelor unor modele situaționale

deschise (prin care se păstrează traiectoria liniară dintre parametri) și închise (prin care se

combină parametrii). Filosofia, semiotica şi ştiinţa tehnologizată reprezentată prin

informatică și Internet imprimă acestui capitol un caracter transdisciplinar.

În partea a finală a lucrarii, Limbajul computațional, premisă a unei „culturi a

virtualului“, alcătuită tot din două capitole, constatăm că prin acest limbaj se deschide un

câmp mult mai larg, conturându-se o adevărată „cultură a virtualului“, compusă din unele

semne și strategii „ratate“ ale limbajului natural și recuperate în cadrul sistemului informatic,

din prelungirea la infinit a producției de semne, din automatizarea acestei producții etc. În

cadrul capitolului Orizonturi ale metodologiei semiotice aplicate încercăm să înlănțuim

anumite etape ale strategiei conturate în capitolul alterior, pentru a urmări dezvoltarea acestei

„culturi a virtualului“ în ultimii 70 de ani de istorie a sistemelor informaționale și informatice.

Caracterul aplicativ al rezolvării problemelor semiologice mai este urmărit prin câteva

exemple tehnice sau sociologice.

Ultimul capitol, Universul semiotic al net-ului, conține, pe lângă unele aplicații, două

studii de caz. În primul dintre ele, studiind conținutul unor portaluri media, constatăm că un

concept precum corectitudinea pragmatică, dedus din analiza semiotică, este mai adecvat

decât corectitudinea logică sau politică – atât în conceperea unei mulțimi de site-uri, cât și în

comunicarea mediată de acestea între utilizatorii preferențiali. Cel de-al doilea studiu de caz

are în vedere portalul jurnalistic www.presaonline.ro, ca aplicație a algoritmului general de

rezolvare a problemei semiologice, zăbovind și asupra unor modele pɑrțiɑle ɑle acestui studiu

(monɑdice, diɑdice, triɑdice și complementɑre). În final, nu ne rămâne decât să răspundem,

cu prudența necesară, la întrebarea „Comunicarea computațională, încotro?”.