Introducere Istoria fitoterapiei se pierde in timp, fiind prima forma de tratament cunoscuta de oameni din cele mai vechi timpuri. Studiile arheologice din Shanidar-Irak, au scos la lumina faptul ca inca din paleolitic (acum 60.000 de ani) erau folosite unele plante medicinale care sunt in mod curent folosite si astazi, cum sunt: Coada soricelului(Achillea millefolium),Nalba(Althea officinalis),Cruciulita(Senecio vulgaris),Albastrele(Centaurea )siEphedra.Istoria ne spune ca femeile din cele mai vechi timpuri au practicat fitoterapia. Ele erau cele careprin intuitia lorputeau recunoste diferitele tipuri de plante cu potential terapeutic, realizau diferite potiuni vindecatoare pe care le foloseau in tratarea diferitelor boli atat in cadrul familiei, cat si in cadrul comunitatii unde traiau.De asemenea femeile utilizau incantatii si cereau ajutorul diferitelor zeitati in cadrul ritualurilor vindecatoare, alaturi de plantele folosite.Cu aproximativ 2000- 3000 ani in urma, incep sa apara primele surse scrise despre uzul plantelor intratamentuldiferitelor maladii si odata cu acestea medicina vine in "mainile" barbatilor, ei fiind aceia care au strans toate aceste surse de intelepciune populara, le-au ordonat si organizat, astfel putand sa le transmita generatiilor urmatoare. Astfel tablitele de lut din Mesopotamia sau Egipt, au putut aduce la lumina vechea practica a folosirii plantelor in terapie.Tratatele fundamentale de medicina ayurveda Charaka Samhita, Susruta Samhita, medicina Unani si tratatele vechi de medicina chineza, care cuprind unele din cele mai elaborate texte despre descrierea bolilor si modul lor de tratament, sunt valabile si astazi fiind folosite de practicantii medicinei ayurveda si specialistii in acupunctura.Urmeaza apoi perioada greaca si romana, in care se medicina naturala este folosita de medicii vremii, Hippocrates, Theophrastus sau Krateus, perioada in careunele principii ale medicinei integrale practicate in vechime sunt pierdute. In sprijinul acestei idei vine si relatarea luiPlaton care face o comparatie intre medicina practicata de greci si romani si medicina practicata de stramosii nostri geto-daci, care au putut pastra viu sistemul medicinii naturale integrale, in care corpul si mintea reprezinta un tot unitar si trebuie sa fie tratate impreuna :"Regele nostru Zamolxis, care este si zeu ne invata ca dupa cum nu trebuie sa ingrijim ochii fara sa tinem seama de cap si nici capul nu poate fi ingrijit netinand seama de corp, tot astfel trebuie sa-i dam ingrijire trupului dimpreuna cu sufletul si iata pentru ce medicii greci nu se pricep la cele mai multe boli, pentru ca ei nu cunosc intregul ce-l au de ingrijit !" (Operele lui Platon : Dialogul Carmides). Fitoterapia este o terapie care functioneaza pe baza principiilor active existente in plantele medicinale, numai ca laboratorul este nsasi planta, iar plantele sunt cu adevarat benefice pentru sanatate.Stiinta a demonstrat ca elementele chimice benefice ale plantelor fiind mult mai asemanatoare compusilor organismului uman, decat compozitia medicamentelor de sinteza, asimilarea lor in organism, influenta lor asupra diferitelor procese chimice si fiziologicein organism in scopul mentinerii sale in stare de sanatate si vindecarii acestuia, este mult mai buna si lipsita de efectele secundare ale medicamentelor de sinteza.De asemenea, substantele active din plante nu actioneaza singure- cum se intampla la extractele din plante, unde de obicei este extrasa o singura substanta activa.Plantele au in compozitia lor o serie intreaga de compusi, care-si potenteaza actiunea terapeutica reciproc, scazandu-le in acelasi timp si eventuala toxicitate a unora din substante. De aceea, efectul terapeutic este datorat interactiunii mai multor principii active, toate actionand ca un intreg indivizibil pentru buna functionare a organismului uman.Este bine de stiut ca nici un medicament de sinteza, ori extract singular din plante, nu va fi la fel de folositor organismului nostru ca planta in sine. De la majoritatea plantelor se folosesc partile aeriene, recoltate ndeosebi n timpul nfloririi. Dar de asemenea se foloseste planta intreaga, ori doar frunzele ori florile, fructele,mugurii, semintele, radacinile, scoarta, scoarta de pe radacini. Momentul recoltariidepinde de multi factori, dar, n general, urmatoarele principii trebuie sa fie respectate: radacinile, rizomii, tuberculii si bulbii se recolteaza toamna tarziu, dupa caderea primei brume, sau primavara, inainte de a da frunzele; in aceste perioade, principiile active sunt concentrate in radacini; ramurile se recolteaza la inceputul toamnei, cand frunzele nu mai sunt in activitate, iar substantele esentiale nu au coborat inca in radacini; frunzele se strang cand sunt bine dezvoltate, dar nainte de aparitia butonilor florali; florile se culeg nainte de desfacerea completa si fecundatie; mugurii se culeg primavara, cat mai devreme, inainte de circulatia completa a sevei prin planta; fructele se culeg coapte, dar nu trecute din copt; semintele se culeg cand plantele incep sa se usuce (extras din Micut- Plantele in Medicina). Odata cu descoperirile stiintifice ale secolului XX, fitoterapia a ieit din empirism, punandu-se bazele terapeuticii cu plante pe baze stiintifice. Nu mica le-a fost insa mirarea cercetatorilor, cand pe baza analizelor chimice i a testelor clinice, au confirmat n proportie de peste 80%, proprietatile farmacodinamice ale plantelor, intocmai cum erau prescrise de catre medicina populara.

Desi fitoterapia azi se bazeaza pe efectele curative ale unor compusi bio din plante,care poarta denumirea de principii active, aceasta veche stiinta a tamaduirii isi respecta regulile originare, valorificand materialul vegetal fara a extrage selectiv anumite substante sau principii din esuturile plantelor, aa cum fac alte stiinte care valorifica vegetalele, ca farmaceutica sau aromoterapia. Din acest motiv, se poate spune, ca fitoterapia a ramas cea mai curata si mai naturala dintre stiinte. Principiile active din plantele medicinale se sintetizeaza la nivelul celulelor vegetale. Pentru ca aceste substane naturale, cu actiune biologica asupra omului, sa poata fi valorificate corespunzator de catre organism, in diferite tulburari ele se vor regasi n diferite forme fitoterapeutice (fitofarmaceutice).

FORME FITOTERAPEUTICE SIMPLE Cele mai simple forme fitofarmaceutice sunt acelea in care anumite parti ale plantelor se mesteca sau se consuma ca atare, fie crude, fie uscate i macinate - sub forma de pulberi (praf). Majoritatea plantelor medicinale care se folosesc in stare cruda, apar primavara, fiind usor de consumat prin fragezimea lor. De cele mai multe ori, insa, fitoterapia recurge la extragerea, insa neselectiva, a principiilor active din plante prin diferite metode, obinandu-se preparate numite extracte fitoterapeutice.

EXTRACTELE FITOTERAPEUTICE

Extractele folosite in fitoterapie, sunt acele preparate obtinute din plante medicinale, in care se regasesc principiile active din organele vegetale, dupa ce acestea au parasit materialul vegetal si s-au dizolvat in anumite medii(apa, alcool, ulei vegetal, alte grasimi).

In cazul acestor preparate, plantele medicinale devin o materie prima care poarta denumirea de drog. Cele mai cunoscute preparate fitoterapeutice de acest fel, sunt extractele hidrice (infuzia, decoctul, maceratul, siropul) si extractele hidroalcoolice (tinctura). Extractele hidrice (apoase) sunt cunoscute sub denumirea uzuala de ceaiuri.

Infuzia Infuzia este un extract apos obtinut printr-un procedeu simplu, la indemana oricui, numit infuzare. Infuzarea consta in turnarea unei cantitati prestabilite de apa clocotita peste materialul vegetal aflat intr-un vas (pahar, cana, vase de lut), dupa care recipientul se acopera 15-20 de minute cu o farfurioara, perioada numita timp de infuzare. Dupa scurgerea timpului de infuzare, lichidul (soluia) se strecoara, se indulceste (de preferinta cu miere) sau nu, si se administreaza dupa indicatii (rece, cald, inaintea meselor, dup mese, etc.). Este recomandat ca imediat dupa strecurare, sa se scurga cateva picaturi de lamaie peste infuzie, pentru stoparea reactiilor de oxidare.

Infuzarea se realizeaza cel mai bine in recipiente de sticla, de ceramica sau de porelan (cani, pahare, etc.). Se recomanda evitarea contactului dintre infuzie si obiectele metalice, folosindu-se strecuratori din plastic sau din materiale textile igienice (tifon), lingurite de plastic, lemn ori ceramice, sau in cel mai rau caz, materiale din metale inoxidabile (inox).

O metoda mai putin corecta de preparare a infuziei, consta in adaugarea materialului vegetal in vasul in care a fiert apa, dupa ce focul a fost oprit. In acest caz, extractia principiilor active se realizeaza cu un randament mai scazut, iar procesele oxidative sunt mai puternice. Decoctul este un extract preparat prin fierbere, procedeu numit decoctie. Materia prima vegetala (plante medicinale,legume, cereale, leguminoase), adaugata unui lichid (de obicei apa), se fierbe intr-un vas, depasindu-se momentul in care apa a dat n clocot.

Timpul de decoctie incepe atunci cand apa fierbe (da in clocot) si continua inca o anumita perioada, care se stabileste fie in minute, fie dupa cantitatea de lichid care se evapora. Decoctia intotdeauna trebuieste realizata la foc mic. Dupa ce fierberea a fost incheiata, compozitia se strecoara si se administreaza dupa indicatii. In fitoterapie, decoctul se realizeaza in cazul organelor vegetale (radacini, rizomi, scoarta, etc.) din care principiile se extrag mai greu. Maceratul la rece este un extract hidric rezultat in urma unui proces numit maceratie. Maceratia consta in extragerea principiilor active din plante, in apa, la temperatura camerei (17-22oC). Timpul de maceratie este de 4-8 ore. In timpul procesului de maceratie, materialul vegetal asezat intr-un vas cu apa neincalzita, se imbiba cu apa iar substantele active trec in solutie. Extragerea principiilor din plante prin aceasta metoda este foarte eficienta in cazul vegetalelor fara principii volatile valoroase, dar cu compusi bio de alt tip, utili sanatatii. Metoda se utilizeaza si pentru obtinerea uleiurilor, alifiilor si unguentelor din plante. Maceratul la cald pe baia de apa este o metoda sanatoasa de preparare a unor alimente sau chiar a apei de baut. Metoda este utila si in cazul in care se doreste revenirea la starea lichida a mierii cristalizate. Pentru obtinerea baii de apa, cunoscuta si sub denumirea debain marin, se folosesc doua vase metalice, de marimi diferite. Vasul mai mic trebuie sa fie emailat. El se scufunda in recipientul mai mare, care va fi umplut in prealabil, pe jumatate, cu apa. In vasul mic se introduce lichidul cu materia prima din care urmeaza sa se extraga principiile active. Dupa improvizarea baii, cele doua vase se pun la foc domol. Desi apa va da in clocot in recipientul mare, lichidul din vasul de deasupra se va incalzi treptat, si nu va fierbe, astfel incat principiile active pot trece in solutie incet, fara a fi degradate de temperatura prea inalta sau de incalzirea brusca.

Fitoterapia utilizeaza aceasta metoda in cazul plantelor cu principii active care se distrug prin fierbere, dar care nu se extrag nici la temperaturi obisnuite (principii semitermolabile).

Dupa un anumit timp de la asezarea baii pe foc, perioada stabilita de reteta, lichidul se strecoara si se utilizeaza mai departe, conform prescriptiilor.

Siropul

Siropurile sunt extracte (sucuri naturale obtinute prin stoarcere, infuzii, decocturi, macerate) la care se adauga mult zahar. Rolul zaharului din sirop este acela de a corecta gustul si mai ales de a conserva produsul. Siropurile naturale prezinta valoare alimentara sau terapeutica. Fitoterapia foloseste aceste extracte si pentru proprietatea lor de a corecta gustul unor ceaiuri, in special al acelora destinate copiilor.

Tinctura

Tinctura este o formula fitoterapeutica sau homeopata, mai rar farmaceutica, obtinuta prin extragerea substantelor active din plante, de obicei proaspete, in solutii hidroalcoolice. Concentratia alcoolului, a materiei prime ce se macereaza, si timpul de desfasurare a procesului se aplica conform retetei. Tinctura se obtine in recipiente de sticla prevazute cu capac etans, compozitia agitandu-se macar o data pe zi, pe tot parcursul macerarii. Dupa scurgerea perioadei de tincturare, se executa decantarea, solutia hidroalcoolica rezultata, tragandu-se in sticlute colorate mici, cu capac insurubabil. Prepararea tincturilor homeopate este mai elaborata, desfasurandu-se in mai multe etape succesive, in scopul obtinerii unor dilutii precis dozate. Odata cu dezvoltarea civilizatiei , cu aparitia ritmului de viatamoden, cu alterarea relatiilor interumane ,cu instalarea starii de stres ,bolile SNC (Sistemului N ervos Central )au devenit tot mai frecvente . Pe de alta parte , starile nervoase si stresul pot avea efecte negative la cei cu predispozitie la unele afectiuni gastro-intestinale ,cardiovasculare ,renale , metabolice (diabet).

Examenul clinic nu poate stabili intotdeauna obiective ale acestor boli , deoarece ele se datoreaza ,de regula , unor tulburari functionale ale S.N.C . si nu unor leziuni organice .

Fitoterapia ,ofera in bolile sistemului nervos numeroase remedii terapeutice ,dintre care unele sunt de baza iar altele doar adjuvante .

Desi in multe alterari ale functiilor nervoase superioare si in special cele associate cu alterarea psihicului este suficienta scoaterea bolnavului din mediul care i-a favorizat imbolnavirea (stress, conflicte la locul de munca sau in familie ,suprasolicitare psihica etc. ) , consultarea medicului este absolute necesara ,dupa care si interventia unui psihoterapeut i-ar fi benefica bolnavului.

Aportul fitoterapiei la tratamentul tulburarilor neuropsihice , esential (rareori)sau adjuvant (in cele mai multe cazuri), nu trebuie neglijat ; dar pentru a fi recomandat ,el trebuie studiat in detaliu si tocmai de aceea ,in cele ce urmeaza vor fi prezentate ,plantele medicinale indicate in aceasta patologie .