INTRODUCERE Relieful variat al teritoriului romnesc, cu versantii expusi la soare si vai adapostite, care ntrunesc conditii de precipitatii suficiente, temperaturi moderate, insolatie favorabila si adapost mpotriva curentilor si a vnturilor a favorizat n decursul istoriei dezvoltarea unui important patrimoniu pomicol. Cultura pomilor a devenit o traditie si principalul mijloc de existenta al populatiei din zona. Preocuparile pentru perfectionarea productiei si calitatii fructelor, constituie o cerinta a tuturor timpurilor si pentru toate tarile. In cazul nectarinului, aceste preocupari, au cunoscut n ultimele decenii o mare amploare. Cultura pomilor constituie o activitate destul de complexa, specifica, care o diferentiaza marcant de celelalte sectoare ale agriculturii si aceasta datorita ctorva particularitati - opereaza cu mijloace de productie biologice (pomii) cu o longevitate chiar de zeci de ani; - utilizarea n majoritatea cazurilor a portaltoilor pentru realizarea organismului pom sporeste complexitatea datorita multiplelor posibilitati de combinare soiportaltoi acelasi soi putnd sa etaleze o vigoare de crestere si precocitate de rodire cu totul diferite; - perioada ntre punerea n opera a afacerii (nfiintarea plantatiei) si obtinerea roadelor se ntinde pe ani buni anticiparea conjuncturilor de piata (n situatia caracterului comercial al plantatiei) n perspectiva, cu riscurile de rigoare, trebuie sa aiba la baza incidenta a ct mai multi factori; - antrenarea, n investitie, a unor nsemnate eforturi financiare si materiale cu recuperarea pe termen ndelungat. n principalele tari producatoare, se remarca progrese nsemnate n directia largirii sortimentului, pentru prelungirea consumului de fructe proaspete si mai cu seama, n directia mbunatatirii calitative a fructelor, ndeosebi din punct de vedere comercial. Valoarea lor terapeutica este asigurata de reactia usor alcalina a sucului, care regleaza si mentine procesul de digestie n limite normale, stimuleaza refacerea hemoglobinei si a celulelor rosii, corecteaza unele carente de nutritie si intervine n dispepsiile gastrice si hepatice. n prezent, nectarinele colorate n rosu stralucitor au devenit mai atractive si mai solicitate de consumatori dect piersicile. Unele soiuri de nectarine au gustul si aspectul general superior piersicilor. Ceea ce este mai important, nectarinele, au pielita neteda, fara pubescenta caracteristica piersicilor, fapt ce le mareste interesul att pentru consumul n stare proaspata, ct mai ales pentru industria conservelor de fructe. CAPITOLUL 1 IMPORTANTA CULTURII PIERSICULUI. CULTURA PIERSICULUI Sl NECTARINULUI PE PLAN MONDIAL SI N ROMNIA. 1.1. Importanta culturii piersicului. Piersicul este una din cele mai valoroase specii pomicole cultiv; care se remarca prin precocitate n rodire, potential mare de productii calitate superioara a fructelor. Pomii ncep sa fructifice economic din anul III de la plantare, iar fructele obtinute se consuma n stare proaspata, sau se folosesc ca materie prima, pentru procesare, n vederea obtinerii unui numar mare de produse finite. Fructele proaspete sunt valoroase din punct de vedere alimentar si terapeutic, si au un gust si aspect comercial deosebit de atractiv. Din fructe se prepara compot, dulceata, nectar, marc, piure, pasta, marmelada, pulpa nsiropata, muraturi si se preteaza la congelare si deshidratare. Din analiza biochimica a fructelor proaspete, rezulta ca piersicile, spre deosebire de nectarine, au un continut mai mare n apa, acid ascorbic si fibre. In schimb, nectarinele sunt mai energizante prin numarul mai mare de calorii, hidrati de carbon, sucroza, fosfor, potasiu si vitamina A. La piersicile nsiropate, continutul n apa, proteine, calciu, potasiu, vitamina A, thiamina, Niacin si acid ascorbic scad n comparatie cu piersicile consumate n stare proaspata, dar creste numarul de calorii, hidrati de carbon si fosfor. La piersicile ndulcite si congelate, dar nedezghetate, se reduce mult cantitatea de apa, dar creste continutul n calorii, hidratii de carbon si vitamina A. Valoarea terapeutica a piersicilor este asigurata de reactia usor alcalina a sucului, care regleaza si mentine procesul de digestie n limite normale, stimuleaza refacerea hemoglobinei si a celulelor rosii, corecteaza unele carente de nutritie si intervine n dispepsiile gastrice si hepatice. Beneficiind de o mare plasticitate ecologica, piersicul se ntlneste pretutindeni, acolo, unde caldura, gerul, ngheturile trzii de primavara nu sunt factori limitativi. Asa se explica de ce, piersicul creste si fructifica economic (in conditii de irigare) si pe nisipurile ameliorate din zonele de desert ale Egiptului, Texasului si Floridei, pe solurile granitice din vestul Portugaliei, situate la mari altitudini, unde creste vita-de-vie. n Romnia, populatiile locale de piersic, plantate n gradinile familiale, valorifica mai bine solurile subtiri din zona colinara, iar soiurile din sortimentul actual raspund economic si pe solurile nisipoase uscate (n regim irigat) din stnga Jiului. Cu un sortiment nou si valoros, adecvat conditiilor ecologice, piersicul si nectarinul pot asigura un consum proaspat de finete, o perioada de doua luni si jumatate (n Europa) pna la trei luni si jumatate (n California S.U.A.). Prin introducerea n cultura a paviilor s-a creat oportunitatea asigurarii cu materie prima a fabricilor de prelucrare a fructelor, pentru obtinerea unor produse finite, care pot asigura o dieta armonioasa. n ultimele decenii, gustul consumatorilor pentru piersici s-a modelat, n functie de calitatea fructelor soiurilor, care au alcatuit sortimentul. La europeni se consumau mai mult piersicile cu pulpa galbena, neaderenta la smbure, iar la chinezi si japonezi paviile cu fructul mare, dulci si cu pulpa alba. n etapa actuala, se remarca schimbari esentiale n preferintele consumatorilor de piersici. Americanii si ndreapta atentia spre nectarinele si piersicile cu pulpa ferma, slab acida si cu un gust excelent. O parte din europeni ramn dependenti nsa consumului de piersici cu pulpa galbena, n timp ce o alta parte prefera nectarinele si piersicile plate, cu pulpa alba. n prezent, nectarinele colorate n rosu stralucitor au devenit mai atractive si mai solicitate de consumatori dect piersicile. 1.2. Originea si istoricul culturii piersicului. De multa vreme s-a crezut ca, locul de origine al piersicului este Persia (Iranul de astazi), tara n care aceasta specie se cultiva pe arii extinse, de peste 3000 de ani. Vechimea n cultura a acestei specii si marea sa plasticitate ecologica au creat o confuzie si o imagine falsa, despre originea sa. Cercetarile efectuate de-a lungul timpului, pe ntinsul teritoriu iranian, aveau sa dovedeasca ca, piersicul n aceasta zona, nu creste n stare salbatica si ca tara sa de origine este alta dect Iranul. n primele decenii ale secolului XX, Frank N. Mayer, stabilit n China pentru o perioada de 12 ani, a avut sansa sa cutreiere ntreg teritoriu chinezesc, de la sud la nord si de la est la vest, si sa identifice, pe versantii marilor fluvii (Huanghe si Yangze) si n zonele muntoase, piersici salbatici, de talie redusa, care cresteau sub forma de tufa si produceau fructe mici, astringente si necomestibile. Acesti pomi salbatici au fost primele dovezi care l-au determinat pe Frank N. Mayer sa afirme (n 1916) ca adevarata tara de origine a piersicului este China. Un an mai trziu (1917) americanul Herdrick a reusit sa localizeze si sa afirme ca zona principala de formare a piersicului n China este provincia Xian. De prezenta piersicului salbatic si cultivat n limitele spatiului geografic chinezesc se leaga un numar impresionant de mare de mituri si legende. Unul din aceste mituri se afla n Cartea muntilor si marilor (dupa Yuanke). n capitolul VII al acestei carti, autorul face urmatoarele referiri, despre piersic ntr-una din zilele nsorite, mparatul Ming Huang, din dinastia Tang, s-a mbolnavit de friguri. La putin timp, cnd fierbinteala l - a cuprins, a avut o viziune deliranta, un diavol mare fugarea n jurul palatului sau un diavol mic, pna cnd 1-a prins si 1-a nghitit de viu. Trezindu-se din acest cosmar si simtind ca febra i trecuse, mparatul a povestit viziunea sa unui pictor apropiat, care mai trziu avea sa creeze renumitul tablou, intitulat Zhong Kui nhata diavolul. n grafica chineza, Zhong Kui semnifica ciomagul folosit de lumea timpului sau, pentru izgonirea duhurilor rele. Acest mit, care s-a raspndit rapid n toata mparatia Chinei, avea sa influenteze ntreaga populatie, n asa fel nct, la fiecare sfrsit de an, oamenii desenau imaginea unui zgong kui si o atrnau pe pereti caselor, pentru izgonirea fortele necurate. Tlcul acestui mit consta n faptul ca, ciomagul era confectionat dintr-o ramura de piersic, fapt pentru care toti diavolii din lume se temeau de acest pom.