Florin Piersic jr este absolvent al Academiei de Teatruşi Film, Secţia actorie, promoţia 1991.În 1999 traduce din limba franceză romanul Omul sen -timental de Javier Marías, dar cartea nu este publi -cată, din lipsa unui redactor de limbă spaniolă caresă confrunte traducerea lui Piersic jr cu origi nalullui Marías.Începe să traducă din limba engleză piese de teatrucontemporan, o parte din ele fiind produse în regim in -dependent. One-man show-ul Sex Drugs Rock and Roll deEric Bogosian deschide calea teatrului indepen dentîn România, iar Piersic jr primeşte Premiul pen tru celmai bun actor al anului 2002 la Gala UNITER.În 2004 creează casa de producţie Artificial Horizon;este scenarist, regizor şi producător pentru filmede scurtmetraj (Advertising, Veneţia, Mecanica poe -tică), precum şi lungmetraje (Fix Alert, Eminescuversus Eminem, Killing Time).Din 2006 începe să colaboreze ca traducător din limbaengleză pentru revista FHM, iar mai apoi ca editoria -list pentru revistele Eva, 24-FUN, HBO, The One, Max,Unica.Continuă să lucreze ca actor de film (Călătoria luiGruber, Charlie Countryman, Quod Erat Demonstrandum),dar şi ca actor de teatru (Zaruri şi cărţi, OppositesAttract, Tom şi Jerry, Vestul singuratic).În 2009 publică la Editura Humanitas colecţia de po -vestiri intitulată Opere cumplite: Volumul unu. În2011 publică la aceeaşi editură romanul RomanticPorno, iar în 2013 volumul Ficţiuni reale, un proiectcolectiv (67 de scriitori) la care participă doar încalitate de iniţiator şi selecţioner.În 2013 are loc premiera one-man show-ului FreakShow, o suită de monologuri, majoritatea publicateiniţial în Opere cumplite: Volumul unu.În prezent, Florin Piersic jr se află în faza de post-pr oducţie şi finalizare a lungmetrajului Nimic de spredragoste, la care semnează scenariul şi regia.În volumul de faţă se regăsesc povestirile publicateîn revista Unica între 2011 şi 2014 (Jurnal imagi nar),precum şi o serie de texte inedite (Aventuri obişnuite).

cu ilustraţii deDan Colţea

volumul doi

Redactor: Ioana VîlcuCo per ta: Angela RotaruTehnoredactor: Manuela MăxineanuPrelucrări digitale: Carmen PetrescuDTP: Florina Vasiliu, Dan Dulgheru

© HUMANITAS, 2015

ISBN 978-973-50-5037-5 (pdf)

EDITURA HUMANITASPiaţa Presei Libere 1, 013701 Bucureşti, Româniatel. 021/408 83 50, fax 021/408 83 51www.humanitas.ro

Comenzi online: www.libhumanitas.roComenzi prin e-mail: vanzari@libhumanitas.roComenzi telefonice: 0372.743.382; 0723.684.194

Pentru Andreea şi Saşa

The things that keep us apart keep me aliveAnd the things that keep me alive keep me alone

FinkThis is the Thing

Aventuriobişnuite

Chip cioplit

Sărut mâna, stimată doamnă. Vă rog luaţi loc.Am vorbit cu profesorul, se întoarce în ţarăchiar mâine. Tot ce aţi visat se va în de pliniîntocmai. Practic, veţi intra în Maşina Tim -pului. Nu, nu e doar o metaforă, doamnă. Şi văspun acest lucru cu toată convingerea. Veţiîntineri cu zece ani. Dar s-ar putea să mă în -şel. S-ar putea ca schimbarea să scadă chiaroptsprezece, poate chiar douăzeci de ani dinvârsta dumneavoastră. Ah, da, înţeleg. Ar ficiudat. Da, dacă acum aveţi treizeci de ani,să nu vă închipuiţi totuşi că vă vom trans -forma într-o fetiţă de zece ani. Asta nu putemface. Oricum, diferenţa va fi izbitoare pen -tru toţi cei care vă cunosc. S-ar putea ca uniidintre ei să nu vă mai recunoască. Acum câtevazile, am avut o pacientă care ni s-a plâns căsoţul dânsei n-a mai recunoscut-o şi n-a vruts-o primească acasă. Ha-ha. Da, glu mesc, de -si gur. Bun. Acum să trecem la câ teva aspecteteh nice. Deocamdată vom ataca nivelul su -perior. Vom începe cu faţa dum nea voastră.

11

Pri viţi aici, pe monitor, această simularetridimensională. Aici avem o fotografie re -centă cu dumneavoastră. O vom numi Înainte.Şi acum, priviţi, stimată doamnă, fotografiaintitulată După. Da, ştiu, e miraculos. Ah,da? Chiar aşa arătaţi acum cinsprezece ani?Nu mă miră, sunteţi o frumuseţe genuină, doam -nă, dacă-mi permiteţi să remarc. Iar acestlucru se vede chiar şi-aşa, la vârsta pe careo aveţi acum. Nici nu îndrăznesc să-mi închi -pui magnetismul dumneavoastră în momentulîn care vă vom da jos pansamentele. Bun. Sărevenim la detaliile noastre. Aş vrea să ştiuce intenţii aveţi în privinţa nasului. Poatedoriţi să-i schimbăm puţin forma. Nu, doamnă,departe de mine acest gând, dimpotrivă, credcu tărie că nasul dumneavoastră este chiarper fect, aşa cum se prezintă el acum. Dar noisuntem aici ca să ascultăm orice doleanţă adumneavoastră şi ca să vă îndeplinim, în celedin urmă, orice fantezie secretă. Poate căaţi visat la un moment dat să aveţi un alt nas.Se mai întâmplă, ştiţi. Mie mi s-a-ntâmplatodată să văd un actor american într-o revistăşi să-i invidiez nasul. Sincer, am avut acestsentiment, nasul acelui actor mi-a inspirato masculinitate pronunţată. Chiar mi se parecă semănaţi puţin cu actorul acela. Ăăă, da,o clipă, o să-mi amintesc imediat numele lui.Mda. Nu-mi vine-acum în minte. Mă rog. Deci,revenind, o să vă rog să vă mai gândiţi puţin.

12

Domnul profesor este convins că o remodelarea nasului dumneavoastră ar fi bine-venită.Aveţi timp. Până mâine. Evident, noi nu vomface decât ceea ce doriţi dumneavoastră, darmi se pare firesc să venim cu câteva sugestii,de altfel, experienţa noastră în domeniu şifap tul că suntem pe locul întâi în clasa men -tul clinicilor de specialitate din ţară ne dauacest drept. Avem chiar obligaţia să vă în -dru măm paşii, mai ales că dumneavoastră văaflaţi la prima intervenţie de genul acesta.Nu-i nimic, doamnă, pentru moment putem aban -dona subiectul şi îl vom readuce în atenţieîndată ce veţi fi de acord. Să trecem la buze.Domnul profesor vă sugerează câteva micimodificări. Modificări mici, dar totuşi esen -ţiale. Câteva injecţii vor augmenta volumulbuzelor dumneavoastră, iar astfel vă veţi pu -tea bucura de nişte buze mult mai senzuale.Voluptate. Acesta este cuvântul preferat aldomnului profesor. Iar dânsul pune deseorisemnul egal între voluptate şi feminitate.Nu, sigur că nu, dacă mă întrebaţi pe mine, eusunt convins că sunteţi foarte bine aşa. Daro mică schimbare nu poate să vă facă nici unrău, ea ar avea doar menirea de a accentuafeminitatea dumneavoastră. Da. Da. Da. Înţe -leg perfect. Vroiaţi să vorbim despre sâni.Doamnă, credeţi-mă, nu este momentul. Toatela timpul lor. Întâi să rezolvăm partea supe -rioară, iar apoi vom merge încet-încet în jos

13

şi nu vom ignora nici un segment. Eu vă propunacum să mergeţi acasă şi să vă pregătiţi pen -tru intervenţia de mâine. Recuperarea va durao săptămână, iar apoi ne vom concentra asuprasânilor. După încă o săptămână vom coborî laabdomen şi fese, iar apoi veţi fi ca nouă. Văpromit că nu veţi fi dezamăgită. Da, doamnă.Sigur. O să vă rog mult să nu uitaţi să treceţipe la secretariat şi să achitaţi jumătate dinsumă. Da. Da, sigur, cu cardul e foarte bine. Vămulţumim pentru încrederea acordată, doamnă.Ne vedem mâine. Ah, da. Actorul de care v-amspus. Mi-am amintit. Îl cheamă Dustin Hoffman.N-aţi auzit de el. Da, acum a cam dispărut dinpeisaj, dar a fost un sex-simbol la vremea lui.Da. Sărut mâna, doamnă. O zi frumoasă vă do -resc. Aveţi grijă la prag.

Biologie

S-a aşezat pe jos. Stă rezemată de perete. Seuită în pământ. Capul ei e nemişcat, dar ochiii se plimbă de colo-colo, ca şi cum bucăţilede gresie ar ascunde un desen pe care numai eaîl poate vedea. O şuviţă de păr i s-a desprinsdin coadă şi-i atârnă în dreptul ochiului. Cumâna dreaptă, o apucă şi-o potoleşte dupăureche. Mă aşez lângă ea şi mă sprijin de pe -rete. Mă gândesc că ar fi comic să-mi crapefusta. Nu, n-ar fi deloc comic. Ar fi ridicol.Dar se poate întâmpla. Paisprezece săptămâni.Deja am cinci kilograme în plus. Un timp nuspun nimic. Stau cu poşeta în poală şi mă uitdrept înainte. Coloana mea e lipită de zidulrece, cele două vertebre ostile îmi strigăceva în surdină. Pe peretele din faţă un copila scrijelit ceva cu cheia. Literele au fostsăpate cu grijă în var, dar sunt prea mici casă le pot distinge de la distanţa asta. În timpce mă hotărăsc să rup tăcerea, îmi trece prinminte gândul că trebuie să-mi schimb di op -triile. Spune-mi ce-ai făcut cu el. Mijesc

15

ochii, încerc să desluşesc literele, apoirenunţ. Îmi întorc capul spre ea. Ce-ai făcutcu el? Rămâne mută. Îşi trage picioarele maiaproape, îşi aduce genunchii la piept, şi-icu prinde cu braţele. Hai. Fii înţelegătoare.Spune-mi ce-ai făcut cu el. Şi spune-mi ce-icomportamentul ăsta. Explică-mi. E a treiaoară când îl superi pe domnul profesor. Dân -sul a spus că nu te mai primeşte la oră şi căte lasă corigentă. Chiar vrei să înveţi toatăvara ca să poţi trece clasa? Îşi duce mânadreaptă la gură, îşi muşcă nervos o pieliţăde la degetul mare. Uită-te la mine. Vorbeştecu mine. Brusc, se ridică în picioare. Seopreş te, cu privirea în pământ. Apoi se uităla mine. Situaţia devine jenantă, mă pomenescîntr-o poziţie de inferioritate care nu măajută deloc în demersul meu. Mă ridic cu pru -denţă, vertebrele ţipă fără zgomot, fusta mise mulează primejdios pe şolduri, ţesătura re -zistă. Acum suntem din nou pe poziţii relativegale, dar privirea ei continuă să mă sfideze.Trec zece secunde în care nu mai aud decâtgălăgia celor două sute de voci din curteainterioară. Doar n-o să stăm aşa, ca statuile.Ce e? Se uită în dreapta, spre holul pustiu,apoi porneşte intempestiv către uşa clasei.O urmez fără să mai spun nimic. In trăm înclasă, iar ea merge în banca ei şi-şi scoateghiozdanul. Îl pune încet pe bancă, cu ges - turi precise. Îl deschide, scoate o cutie mică,

16

de carton. Pe albul cutiei văd o pată desânge uscat. Pune cutia pe bancă, apoi faceun pas în spate. Mă uit în ochii ei, care măpri vesc cu dispreţ nedisimulat. Buza de josîi tre mură tare. Fără să-mi iau ochii de la ea,îi fac un semn cu degetul. Deschide-o. Pentrucâteva secunde continuă să-mi susţină pri -vi rea, apoi clipeşte şi ochii ei se întorcspre fereastră, ca şi cum ar căuta o soluţie.Hai, deschide cutia. Ochii i se împăienje nesc.Ră mâne nemişcată. Deschide cutia. Soneriade pe hol rupe liniştea. Peste un minut clasao să fie plină de copii. Mă apropii de bancă, măuit la cutie. Îmi las poşeta pe banca vecină,întind mâna dreaptă, îmi plimb degetele pecapacul de carton. Apuc marginea capaculuiîntre degetul mare şi arătător şi-l dau la oparte. În întunericul cutiei văd şoarecele,răstignit pe o bucată de polistiren. Pe burtă,un bisturiu priceput i-a trasat o linie per -fect dreaptă. Pielea a fost dată la o parte cugrijă, spre stânga şi spre dreapta, şi a fostţintuită în bolduri, la fel ca cele patru labeminuscule. Are ochii închişi, gura deschisă.Toate organele îi sunt expuse, la vedere.Ini ma îi pulsează alert, văd sângele circu -lând prin vene şi artere subţiri ca aţa. Încercsă-mi reprim o grimasă de greaţă, pun capaculpeste cutie. Îmi ridic ochii spre ea. Şi-aîn tors ochii spre geam, stă cu buzele strânse,într-un efort inutil de a-şi înăbuşi lacri mile.

17

De ce? Pieptul i se mişcă spasmodic, în timpce ochii i se umezesc. La ce bun? Expli că-mi,te rog. Îşi muşcă buzele. Fac un pas spreea. Pe buza de jos văd o picătură de sânge,care-şi măreşte volumul. Distant, aud hăr -mălaia făcută de copiii care se apropie. Bun.Uite cum facem. Îl îngropi şi pe ăsta şi gata.O să vorbesc cu domnul profesor să-ţi încheiemedia ca să poţi trece clasa. Dar nu-ţi maidau voie să mergi la ora lui. Respiră greu,ridică mâna şi-şi şterge nasul cu mâneca. M-aiînţeles? Şuviţa rebelă îi alunecă în dreptulochiului şi-i acoperă, discret, lacrima de peobraz. Te rog, dă din cap ca să ştiu că m-aiînţeles. Îşi scutură capul de câteva ori, însus şi în jos, fără să se uite la mine. Bun.Îmi iau poşeta şi mă întorc pe călcâie ca săies cât mai repede din încăperea care dejamiroase ciudat. Când ajung la uşă, un copilgras şi energic intră în clasă ca o furtună,gata să mă lovească în plin. Mă trag într-oparte şi eschivez la timp o ciocnire care m-arfi pus la podea, fără doar şi poate. Copi lulmă vede şi-şi schimbă atitudinea. Sărumâ -naaaaa. Îl mângâi pe cap, ies din clasă. Alţicopii mă salută în timp ce merg spre cance -larie. Mă opresc o clipă, mă întorc din drum,mă uit la cuvintele zgâriate pe perete. DIRIGAE O VACĂ. Mă uit în stânga, în dreapta. Holule din nou pustiu, uşile au rămas des chise, dartoţi copiii au intrat în clase. Îmi des chid

18

poşeta, îmi scot cheia. Cu litere mari, adaugla finalul propoziţiei cuvântul PROASTĂ. Facun pas în spate, îmi admir opera. Aud un zgo -mot în stânga mea. Mă întorc şi văd o fetiţăblondă, cu ochelari, care mă pri veşte sfios.Mă scuzaţi, am ieşit să ud bu retele. Dau uşordin cap, apoi plec spre cancelarie.

Aglomeraţie

Trăiam cu tine într-o căsuţă de lemn, pe o plajăpustie, la malul oceanului.

În fiecare zi eu plecam în larg, cu barca,iar seara mă întorceam cu un pui de somn. Apoifăceam focul pe plajă şi tu găteai puiul desomn. După ce mâncam, ne scobeam în dinţi cuaşchii de lemn din barcă, apoi adormeam legă -naţi de fâşâitul valurilor.

Într-o dimineaţă, un milion de oameni au apă -rut pe plajă, cu milioane de cărămizi în mâini.Voiau să construiască un zgârie-nori. Hai să-i ajutăm, am spus eu.

Spre seară, zgârie-norul era gata. Drept răs -plată, amândoi am primit cadou o cameră laetajul o sută optzeci.

A doua zi am vrut să plec la pescuit, dar lif -tul era în revizie. Am început să cobor scă -rile, cu răbdare.

21

Când am ajuns pe plajă, soarele apunea. M-amuitat în sus şi te-am văzut, în dreptul feres -trei. Te-am strigat, dar nu m-ai auzit. Teuitai spre ocean. Erai foarte mică şi aveaicapul cât o gămălie de ac.

Cârpe de lux

Fată, fii drăguţă şi ţine şi tu microfonu maideparte de faţa mea. Mai aşa. Nu, măi, fată. Maiîntr-o parte, că m-acoperi. Aşa, vezi. Ce marelucru. Bun. Merge, da? Hai. Acuma pune-ntre -barea. Hm. Ce port pe mine în clipa asta. Păise vede cu ochiu liber, nu? Am un sacou de laPrada. Cu solzi de crocodil. Pantofii suntGucii. Normal. Ediţie limitată. Şi la ase -menea pantofi nu puteam să pun decât doarnişte ciorapi Lacroa. Pantalonii sunt de laArmani. Au o tăietură mai specială. E-n trendacuma. Sunt un pic mai feminini, dar aşa sepoartă la ora asta. Cămaşa e doar o cămaşă obiş -nuită de la Dolce e Gabana. Chiloţii sunt şiei de firmă, dar n-o să m-apuc acuma să-ţispun chiar toate intimităţile. Hă-hă. Acumaaccesoriile. Ochelarii sunt Cristiani Diori.Am o brăţară de gablonţ din argint cu pietresemipreţioase de la un magazin care-mi scapăacuma. Eram pe aeroport în Roma şi-am intratşi mi-a plăcut şi-am luat-o. Dar chiar nu maiştiu de la ce firmă e. Ceasul e Polis. E mai

23

mult o fiţă, dar mi s-a părut mie că cadreazăcu ansamblu. Şi cam asta e. Mai ai vreo în -trebare? Cum? Cât costă tot ce am pe mine? Haite rog eu ceva. Hai să nu fim vulgari, da?Gândeşte-te că sunt oameni amărâţi care acumase uită la noi la televizor. Cum îţi permiţisă mă-ntrebi aşa ceva, măi, fătucă. Sunt oa -meni care nici n-au ce pune pe masă acolo laei acasă. E nesimţire să pui aşa o-ntre bare.Ia dă stop, măi băiatule. Auzi, fătucă, cănici nu te-am întrebat. Tu de la ce televi -ziune eşti, măi? E prima ta emisiune sau ce.Ia lăsaţi-mă, măi, în pace că am destule pecap. Nu vă mai ajunge că vă dau subiecte casă vă primiţi salariul. Că dacă n-aş fi io pelumea asta v-ar da pe toţi afară. Hai, gata.Hai că v-am dat prea mult nas. Loaţi-vă şi voiun sanviş ceva şi vedeţi-vă de treabă.

Perfect Match

Îmi pipăi buzunarele. Ştiu că am o brichetă peundeva. N-o găsesc. Renunţ şi rămân cu ţi garaneaprinsă în gură. Mă uit în jur. Pe lângăfântână sunt destui oameni, de toate vârste -le. Nici unul nu fumează. Asta e una dintrelegile lui Murphy, evident. Trebuie să stu -diez câteva feţe şi să ghicesc care e fu -mătorul, ca să-i pot cere un foc. La vreodouăzeci de metri distanţă văd un bătrân.Barbă alb-gălbuie. Stă pe o bancă şi citeşteziarul. Mă ridic de pe balustrada fântâniişi mă-ndrept spre el. În timp ce mă apropii debătrân, o minge mă loveşte în cap. Mă întorcşi văd o fetiţă care se repede după minge,râzând. Mama ei se ţine după ea, pentru oclipă îmi prinde privirea. Vă cer scuze. Îizâmbesc scurt şi-i spun că nu-i nici o pro -blemă. Mă aplec şi culeg ţigara de pe jos.Ajung în faţa bătrânului şi-l întreb dacă eamabil să-mi dea un foc. Nu-şi ridică ochiidin ziar. Tinere, lasă-le, tinere. Nu-s bunede nimic. Am chibritul în buzunar, crede-mă.

25

Am şi ţigările. Acelaşi pachet. De zece aniumblu cu ele la mine. De zece ani duc războiulăsta. Şi îl câştig în fiecare zi. Renunţă, ti -nere. Altfel o să te bage-n groapă, neno -rocitele. Bat în retragere, fără să mai spunnimic. Mă întorc la fântână, mă aşez pe balus -tradă şi mă uit la oameni. Apoi o zăresc şi-ifac cu mâna. Mă vede, se apropie. Ai venit demult? Îi spun că doar de câteva minute. Oîntreb de ce a vrut să ne vedem aici. Pentrucă n-am chef să faci o scenă. Vreau să ne com -portăm civilizat. Nu suntem nici primii şinici ultimii oameni care se despart, pe pla -neta asta. Se aşază lângă mine. Un timp tăcemşi ne uităm în faţa noastră, fără să vedemmare lucru. Îi spun că pot să fac o scenă ori -unde, n-are importanţă dacă suntem în parcsau acasă. Dacă faci o scenă, dacă începi săurli, mă ridic şi plec. E simplu. Scoate dingeantă un pachet de ţigări, îşi pune unaîntre buze. Dă-mi un foc. Îi spun că n-am, îiarăt ţigara cu care am rămas în mână de câtevami nute. Vreau să fumez. Du-te şi cere un focde la cineva. Mă aplec şi mă uit la vârfurilepantofilor mei. Apoi mă ridic şi încep să măuit la oameni. Pe rând, îi cântăresc din pri -viri. Fumător sau nefumător? Mă hotărăsc săfac câţiva paşi spre ieşirea din parc. În celmai rău caz, o să ies în stradă. Sigur o săgăsesc pe cineva care să aibă o brichetă. Untip trece pe lângă mine, în viteză, pe bici -

26

cletă. Cred că m-ar fi lovit dacă nu l-aş fivăzut în ultima clipă. Mă aplec şi-mi culegţigara de pe jos. Deja e cam boţită. Când iesdin parc, văd cum autobuzul opreşte în staţie.Uşile se deschid, câţiva oameni coboară, alţioameni urcă. Brusc, mă sui pe prima treaptă.Mai fac un pas, apoi autobuzul se pune în miş -care. În timp ce uşile se închid, mă agăţ debarele verticale şi urc pe plat formă. Mă uitpe geam. O zăresc, la mare dis tanţă. Stă pe

balustrada fântânii. Mai apuc s-o văd în timpce se ridică şi-i cere un foc unui tre cător,apoi autobuzul ia o curbă, iar ea dis pareprintre tufişurile care-mi alear gă prin faţaochilor. Sper că n-aveţi de gând s-o aprin -deţi. Măcar din respect pentru noi. În - torc ca pul. O femeie în vârstă mă priveşte

27

dispreţuitor. Abia acum îmi dau seama căţigara mi-a rămas între buze. Mi-o scot dingură, apoi o ţin între degetul mare şi ară -tător şi o rulez înainte şi-napoi, într-ungest mecanic, involuntar. Când autobuzulajunge în staţie, cobor. Un cerşetor trece pelângă mine, cu un muc stins între dinţi. Dausă-l opresc ca să-i cer un foc, apoi îmi ima -ginez contactul cu mâna lui şi mă răz gân desc.Văd un taxi, îi fac semn, opreşte. Mă urc pebancheta din spate şi îi spun şoferului adresamea de acasă. După ce se pune în miş care, îlîntreb dacă n-are cumva un foc. Nu, frate. Îmipare rău. Dacă vrei să bagi otra vă-n tine, tedau jos. Renunţ, mă las pe spate. Ţigara mi-arămas între degete. O rulez în continuare,fără intenţie. Nici nu-mi dau seama când pre -siunea degetelor mele începe să se accentueze.Peste două minute, tot tu tunul din ţigară zacela picioarele mele. Rup foiţa şi o presez pânăse transformă într-un cocoloş mic cât ogămălie de ac. O las să cadă pe jos. Am rămascu filtrul. Deschid gea mul şi-i dau un bo bâr -nac afară. Şoferul se întoar ce către mine,îmi aruncă o privire dezaproba toare, apoicon duce mai departe. Nu-ntinde coarda, frate.În chid geamul, apoi încep să număr crucileagăţate de oglinda retrovi zoare sau fixatecu ventuze de parbriz. Număr douăzeci şi treide cruci, de diferite dimen siuni şi culori,apoi îmi mut atenţia către dezodorizantele

28

lipite de bord. Le număr şi pe-astea. Opt. Maivăd şi un CD care se ro teşte printre cruci,aruncând raze de curcu beu. Când ajungem ladestinaţie, scot zece lei şi-i întind şo -feru lui. Ies din ma şină şi intru în bloc. Chemliftul, aştept. De geaba. Beculeţul roşu eaprins. Probabil că cineva a lăsat uşa des -chisă pe undeva. Apăs de câteva ori butonul,dar e în zadar. Urc pe scări. Când intru în casă,îmi scot pachetul şi-l arunc pe măsuţa de lângăcanapea. Merg în baie, mă spăl pe mâini. Îmidau cu apă pe faţă, apoi mă şterg cu prosopul.Revin în cameră şi mă aşez pe ca napea. Mă aplecîn faţă să iau pache tul şi-mi scot o ţigară. Opun între buze, apoi mă uit la cele cinci bri -chete de pe masă. Bing-bing. Am primit un mesaj.Îmi scot celularul din buzu nar, îl citesc.Unde eşti? Tastez fără grabă. Acasă. Apoi apăsbutonul de trimitere. Rămân cu telefonul înmână. Bing-bing. Dacă vin la tine, promiţi sănu faci o scenă? Rămân cu ce lu larul în mânăşi cu ţigara între buze. Mă las încet pe spateşi mă sprijin de spătarul canapelei.

Electroencefalograma

Priviţi.

Iată noua gamă de modele. Sperăm ca stră - lucirea lor să nu vă orbească prin sticla te -levizorului. Aşa că vă rugăm să ajustaţiluminozitatea aparatului dumneavoastră laun nivel scăzut. Toate aceste minunăţii văaşteap tă acum. Ele sunt doar la un telefondistanţă. Toate vă sunt destinate şi toatevă stau la îndemână. Puteţi achiziţiona setulcomplet sau puteţi alege doar un singur mo -del. Toţi cei din jur vă vor admira şi vă vorinvidia. În imaginea alb-negru din stânga pu -teţi observa lipsa de strălucire a unei femeineîngrijite. În imaginea color din dreapta pu -teţi vedea cum Cristalele Lichide Sva rovs chiFake VeritabilTM o transformă pe aceeaşi fe -meie într-o creatură de vis. Femeia strălu -ceşte, iar feminitatea ei emană prin toţiporii. Cristalele Lichide Svarovschi FakeVeri tabilTM scaldă pielea femeii într-o cas -cadă de curcubee colorate care mângâie cu

31

tandreţe fiecare relief şi poartă privitorulspre cele mai superbe tărâmuri ale visuluiimaginaţiei. Astfel. Sunând chiar acum la te -lefonul afişat pe ecran, puteţi comanda co -lie rul unicat din Cristale Lichide SvarovschiFake VeritabilTM la un preţ promoţional denumai 120 de RON. Sau lacrimile cu autocolantdin Cristale Lichide Svarovschi Fake Veri -tabilTM care se pot lipi cu uşurinţă pe pieleadumneavoastră transformându-vă într-o zânădin poveşti. Preţul fără egal este de numai80 de RON. Cerceii tip candelabru cu irizăriinfinite din Cristalele Lichide SvarovschiFake VeritabilTM pot fi achiziţionaţi cu doar110 RON. Iar setul complet, care include co -lie rul, cerceii şi lacrimile din CristaleleLichide Svarovschi Fake VeritabilTM, poate fial dumneavoastră la un preţ redus de numai 250de RON, plus taxe poştale.

Nu ezitaţi. Ridicaţi telefonul chiar acum.Sunaţi.

Rapid Eye Movement

Erai singură acasă. Eu eram plecat din oraş.

Ai mâncat o supă de linte, apoi ai aşteptat

să vină seara, ca să mergi la culcare.

Când a venit seara, te-ai culcat şi ai ador -

mit. Ai visat că mă întorsesem acasă. În vis,

amân doi stăteam şi sorbeam încet din supa de

linte.

Mmm, ce bună e, spuneam eu.

Mai vrei o porţie? întrebai tu atunci când

farfuria se golea.

Sigur că da, răspundeam eu.

Cu polonicul luai supă din oală şi-mi mai

puneai o porţie. Eu goleam farfurie după far -

furie. La un moment dat, am renunţat la lin -

gură şi am dus farfuria la gură, sorbind cu

lăcomie.

Mai pune-mi o porţie, spuneam eu.

Cu plăcere, spuneai tu.

După un timp, puneai supa în farfurie, iar eu

duceam farfuria la gură şi sorbeam cu zgomot,

golind farfuria dintr-o singură înghiţitură.

33

Apoi loveam cu farfuria în masă, iar tu o um -pleai din nou.

La un moment dat, ţie ţi-a trecut prin mintegândul că supa se va termina curând. Te-aiuitat în oală şi ai văzut cum supa creştea cao mămăligă, încetul cu încetul. Băgai polo -nicul în oală din ce în ce mai repede, cule -geai supa şi o aruncai în farfurie. În scurttimp, ai renunţat la polonic, ai ridicat oalaşi ai început să torni direct în farfuria pecare eu o goleam într-o clipită.

După un timp, am aruncat farfuria şi mi-ampus capul sub oala din care curgea supă. Stă -team cu gura deschisă şi înghiţeam cu poftăşuvo iul de supă. Mă murdărisem pe gulerulcămăşii, dar nu-mi păsa câtuşi de puţin.

E doar un coşmar, ai spus tu, cu voce tare. Nicimăcar nu eşti acasă.Imediat mi-am luat farfuria de pe jos şi ampus-o, cuminte, în chiuvetă. Tu te-ai uitatîn oală. Pe fundul ei mai era puţină supă. Mai vrei o porţie? ai spus tu.Nu, m-am săturat, am spus eu. Sărut mâna pen -tru masă.

Pe locul mortului

Lungă şosea. Interminabilă. Ai zice că se ter -mină undeva după orizont. Sau că nu se terminăniciodată. Mneah. Fata morgana. Iluzii opti -ce. De fapt, are numai vreo sută de kilometri.Sau mile. Asta-i chestia care mă oboseşte celmai tare. Că tot timpul trebuie să transformkilometri în mile. Whatever. În mai puţin deo secundă îmi mut privirea de la orizont lavitezometru. Departe, aproape. Şi-napoi laorizont. Şi iar la vitezometru. Nu ştiu exactcât înseamnă 120 de mile la oră, dacă e să letransform în kilometri. Cam 180. Sau 200.Pe-acolo pe undeva. Jaguar decapotabil. Dră -guţ, dar nu pot să mă bucur de experienţă. Laviteza asta mi-ar zbura peruca. Şi aş puteaface o sinuzită de nota zece. Aşa că prefer sărulez fin, cu geamurile închise şi cu climapor nită. Nu la maxim. Moderat. Ăsta-i cuvân -tul-cheie la vârsta mea. Moderaţie. Consu -maţi tot, fără milă, dar cu moderaţie. Nupier deţi nici o secundă, încercaţi orice,mergeţi până dincolo de pânzele albe, dar cu

37

moderaţie. Aşa e cuminte. Uof. Coloana. Astanu doare cu moderaţie. E plină de ciocuri depapagal, care-mi împing pielea pe dinăuntru.Vor afară, la lumină, nemernicii ăştia depapagali. Asta e. La 97 de ani nu mai eşti sin -gur, de capul tău. La 97 de ani duci peste toto mulţime de animale mici, care trăiesc întine şi se hrănesc din tine. Nevermind. Mâineo să-mi fac o programare la un spa de cincistele. O să mă las alintat de mânuţele deli -cate ale unei maseuze proaspăt ieşite de pebăncile liceului. Buricele degetelor ei lungişi fine o să-mi mângâie tandru ciocu rile depe coloană, iar papagalii o să înceapă sătoarcă afectuos, ca nişte pisicuţe. O să-itrimit eu la culcare pe papagalii ăştia. O săam eu ac de cojocul lor.

Întorc capul spre dreapta. O privesc insis -tent. Blondă. Naturală. (Din cap până-n pi -cioare.) 23 de anişori. 120 de centimetricircumferinţă. Nu, nu mă refer la cap, ci labust. Doar n-am vreo fantezie ascunsă custrănepoata lui Einstein. Nu-s genul ăla defilozof. N-am nevoie să mă dau intelectual.Eu sunt doar un biet carnivor. Nu mă intere -sează câte cărţi ai în bibliotecă, ci câtăcarne ai în dotare. Carne proaspătă. La vârstamea sunt deja la al treilea rând de implan -turi, aşa că nu pot să consum decât carnefragedă. Îmi mut privirea de la blondă spre

38

şoseaua fără sfârşit. Blonda mea tace ca unpeştişor de aur care-a pierdut şirul dorin -ţelor. Face pe nesuferita. Mm. O să-i treacăla masa de blackjack. De fapt, nu prea cred.Blackjackul e prea slow pentru dinamica ei.Probabil o s-o abandonez provizoriu la unaparat din ăla cu manetă. Mm. Riscant. Poaten-o mai găsesc unde-am lăsat-o. Vegasul eplin de tipi bronzaţi şi musculoşi. Mm. Îmiasum riscul. Portofelul e la mine. Îl simttot timpul, sub fesa dreaptă. Movila cea prie - tenoasă. Cinci mii de dolari cash. Şi patrucărţi de credit. Aurii. Golden Client. Eu suntăla. Iar în buzunarul de la piept al sacou luiam rezervarea de la hotel. De data asta o săstau la Bellagio. N-am mai trecut pe-acolode când l-au demolat pe-ăla vechi. Adică devreo şase luni. Cică ăsta nou e mamă-mamă.

Arunc o privire scurtă spre claia de părblond. Ornament. Nu se uită la mine. Nu scoatenici un cuvânt. O-nţeleg. Doar nu-s vreunmonstru. Am şi eu un suflet. Simt şi eu ceva.Ştiu ce-i în sufletul ei. (Doar are şi ea unsuflet, nu?) Săraca. Tare mi-e milă de ea. Tră -ieşte lângă o ruină încă funcţională. O epavăambulantă care încă se ţine pe picioare. Odărăpănătură. O mumie. Un faraon. Da. Dar fa -raonul nu uită niciodată să-şi ia pastilaalbastră. Pastiluţa minunată. Nu pot să ziccă devin violent când îmi iau pastiluţa. Ar

39

fi o exagerare. O bombonică amărâtă poate săpună un pic sângele-n mişcare, dar nu faceminuni. Şi faraonul n-o să ia două pastiledeodată. Doar nu e prost. Ca să nu-i crapeceasul. Să facă tic-tac în continuare. La 97de ani toate lucrurile capătă un alt ritm.Când tuşesc, tuşesc cu grijă. Ca să nu-miplesnească vreun vas de sânge pe undeva. Cândmănânc, mănânc cu grijă. Fiecare înghiţiturăe un ritual în sine. N-am chef să-mi rămânăvreun dumicat în gât. Când fac sex, fac sex cugrijă. Oricum n-o lungesc prea mult. La vârstamea, să ai un orgasm e chiar o performanţă.Aşa că, dacă orgasmul vrea să vină după treiminute de când mi-am suit ciolanele-n pătuţ,eu îi spun bine ai venit.

Mi-e puţin foame. Când ajungem, o să atacăm unplatouaş baban cu fructe de mare. Mă uit înoglinda retrovizoare. Deja drumul înapoipare mult mai lung decât cel înainte. VivaLas Vegas. Apăs acceleraţia.

Fidelitate

Mitică e îndrăgostit de Cerasela. De ani dezile. Cerasela nu ştie nimic despre asta. Stăliniştită în cubul ei şi ştampilează docu -mente. Cerasela are trei ştampile. Una ro -tundă, una pătrată şi una dreptunghiulară.Documentele sunt deja semnate, Cerasela nutrebuie decât să aplice ştampila în spaţiulprevăzut cu linii punctate. E o sarcină sim -plă. Pe unele documente liniile punctate for -mează un cerc, iar pe altele un pătrat sau undreptunghi. Când vine pauza de masă, Ceraselapune ştampilele în sertarul dulăpioruluimetalic, apoi închide sertarul cu cheia şi-şiatârnă cheia la gât. Îşi ia mărul şi merge labucătărie. Mitică stă aşezat la masa dinbucătărie şi mănâncă un melc cu stafide şivanilie. Acum un minut a ieşit din cubul luişi a mers la bucătărie s-o aştepte pe Cera -sela. A muşcat din melc, mestecă încet. CândCerasela intră în bucătărie, Mitică îşi ri -dică puţin privirea, ochii lui şterg în trea -căt silueta Ceraselei, apoi se întorc spre

43

melcul cu coaja puţin arsă. Lui Mitică îiplace ca melcul să aibă coaja puţin arsă.Dimineaţa, când intră în patiserie, îi cerevânzătoarei un melc, iar apoi adaugă vă rog,să fie cu coaja puţin arsă, dacă se poate. Vân -zătoarea îl vede în fiecare dimineaţă, de anide zile. Şi totuşi Mitică repetă politicosaceeaşi formulă, în fiecare zi. Vânzătoareae îndrăgostită de Mitică. De ani de zile.Niciodată n-a fost capabilă să-i arate asta.Niciodată n-a reuşit să-şi ia inima în dinţişi să-i spună lui Mitică te iubesc. În clipaîn care Mitică intră pe uşa patiseriei, vân -zătoarea îl observă cu coada ochiului, iarti mi ditatea care-i caracterizează fiinţa oinvadează ca un tsunami. Obrajii ei palizicapătă brusc culoare, iar ochii ei fac efor -turi disperate să privească în altă parte.Privirea ei alunecă deznădăjduită peste pate -uri, fursecuri, gogoşi şi merdenele, apoi seopreşte peste figura vreunui client care îşicaută portofelul. Mitică ajunge în faţa vân -zătoarei. Un melc, vă rog. Să fie cu coajapuţin arsă, dacă se poate. Pentru o fracţiunede secundă, vânzătoarea se uită în ochii luiMitică, apoi mâna ei se întinde mecanic spremelcul cu coaja arsă pe care, foarte devreme,de dimineaţă, l-a pus deoparte, acoperit cuun şerveţel imaculat. Mitică nu observă niciunul dintre aceste amănunte. Mitică umblă înbuzunarul de la spate al pantalonilor, în

44

căutarea celor trei lei, pregătiţi specialpentru melcul zilnic. Vânzătoarea împa che -tează melcul cu grijă, apoi i-l întinde luiMitică. Mitică ia melcul din mâna vânzătoareişi pune cei trei lei pe tejghea. Pentru o frac -ţiune de secundă degetele celor doi se ating,iar vânzătoarea simte o durere acută în coşulpieptului. Mulţumesc. Apoi Mitică pleacă,iese, dispare, nu mai e. Vânzătoarea se spri -jină uşor de tejghea. Recuperează încet. Audevocea următorului client. Iar acesta e nevoitsă repete comanda, de fiecare dată.

Cerasela muşcă din măr. Mestecă. Mitică muşcăo bucăţică din melc. Mestecă. Amândoi tac.Bu cătăria e o încăpere prea mică pentru ges -turi prea mari. Când începe să sune alarma deincendiu, amândoi se opresc din mestecat, apoise uită unul la altul. Mitică se repede la uşabucătăriei şi apasă clanţa. Uşa nu vrea să sedeschidă, clanţa pare să se fi blocat în pozi -ţia orizontală. Mitică se luptă cu uşa carenu se clinteşte, în timp ce alarma sună asur -zi tor. Peste un minut căldura devine insu porta -bilă. Se aud ţipetele oamenilor care aleargăbezmetic prin clădire. Pe sub uşă începe săintre o perdea de fum. Cerasela a rămas para -lizată, cu mărul în mână. Gura ei e deschisă,câteva bucăţele de măr îi atârnă printredinţi. Mitică se întoarce spre ea, apoi seuită confuz prin toată bucătăria, în căutarea

45

unui geam inexistent. Fumul s-a îngroşat. Mi -tică se repede la Cerasela şi o îmbră ţişeazăprotector. Amândoi se lasă pe vine, spriji -nindu-se de perete. Se ţin în braţe, tremu -rând şi privind spre uşă, în aş teptarea luiSuperman. Brusc, Mitică şi Cera sela se uităunul la altul. Ochii în gro ziţi ai Ceraseleistrigă mut o să murim. Buzele ei tremură, obucăţică de măr i se desprinde de pe buza dejos şi cade pe haina lui Mitică. O picătură desudoare alunecă de la rădăcina părului Cera -selei, îi curge pe frunte, îi intră în ochi.Ce rasela clipeşte. Te iubesc, spune Mitică.Apoi zâmbeşte uşor.

A doua zi, la ora prânzului, vânzătoarea vin -de mecanic pateuri, fursecuri, gogoşi, mer -denele. Clienţii înfometaţi stau la coadă,vorbind între ei sau la telefoanele celulare.Iar vânzătoarea vinde mecanic pateuri, furse - curi, gogoşi, merdenele.

Întrecere

Ai desenat un cerc mare, cu creta, pe asfalt.Hai să ne alergăm în cerc, ai spus tu.Bună idee, am spus eu.Am alergat câteva ore. Ajungeai în spatele

meu şi părea că eşti gata-gata să mă prinzi.Dar eu măream pasul şi, peste un minut, îmisimţeai respiraţia în ceafă.

Când s-a pornit ploaia, am început să aler -găm mai repede, tot mai repede, din ce în cemai repede. În scurt timp, ploaia a spălatcer cul alb de pe asfalt. Dar noi fugeam atâtde repede, încât nici o picătură de ploaie nureuşea să ne atingă.

Jackpot

Bine aţi venit, fraţii mei. Bine aţi venit,surorile mele. Ştiu de ce sunteţi aici. Ştiufoarte bine de ce sunteţi aici. Fiecare dintrevoi are o problemă. Fiecare dintre voi are odurere. Suntem aici, cu toţii, în seara aceas -ta, ca să dăm afară toată durerea. Îm preună.Să o dăm afară. Pentru că fiecare dintre noiare o casă. O casă a sufletului, dragii mei. Eibine, ne-am adunat aici, astă-seară, ca sădăm afară din casă toate dure rile noastre.Durerile noastre ne plătesc chiria? Nu. Dure -rile noastre ne plătesc întreţinerea? Nu.Durerile noastre ne plă tesc curentul, tele -fonul, gazele? Nu. Atunci haideţi să le dămafară din casă, dragii mei. Afară cu toatedurerile şi cu toate neca zurile. O să reuşim,dragii mei. Împreună. O să reuşim. Aşa cumspune Scriptura, la verse tul şaisprezece cudoi din Daniel, Fericiţi cei ce vor lăsa dure -rile la spatele lor. Iar eu sunt aici ca să văarăt calea şi drumul. Sunt aici ca să vă călău - zesc pe drumul pe care ni l-a deschis Domnul

49

nostru. Un drum de la care atâţia dintre voi,dragii mei, s-au abătut. Dar, aşa cum spuneScriptura la ver setul doisprezece cu patrudin Proverbe, Vorba lungă sărăcia omului.Haideţi să purce dem la vindecarea sufletuluinostru. O am aici pe, cum te cheamă, sora mea?Petronela. Bravo, Petronela, ai un nume fru -mos, dra ga mea. Ce te apasă, soră Petronela?Lasă chiar acum totul afară şi spune-ne de ceai venit aici. Spune-ne care ţi-e durerea.Iar eu, fra tele tău, împreună cu fraţii mei,şi-ai tăi, şi-ai noştri, şi cu surorile mele,şi-ale tale, şi-ale noastre, şi-ale tuturor,noi o să ne rugăm pentru tine şi o să-ţi vin -decăm durerea. Hai, soră Petronela, lasă răulsă iasă afară şi să se ducă pe pustie. Acum,am zis, acum. Chiar acum. Nu, stai puţin, încănu-mi spune nimic. Uite, pun mâna pe răul dintine. Stai să văd unde e răul. Lasă-mă să simt,soră. Lasă-mă să te-ating, soră. Stai puţinnemişcată, Petronela, pentru ca să simt undee răul şi să-l pot scoate afară din casa su -fletului tău. Stai să văd. Aici, în piept?Sau aici, sub fruntea asta plină de griji?Aici. Da, aici în piept simt ceva. Deschi -de-ţi puţin bluza, sora mea. Doar puţin. Unnasture. Doi. Mda. Doi. Hai, con centrea - ză-te puţin, sora mea. Concen trează-te şiajută-mă să scot răul. Respiră. Aaaaşa. Res -piră adânc. Ei, nu aşa adânc, că după aia le -

50

şini. Respiră. Caaalm. Calm. Calm. E linişte.E pace. E bine. Uite, fraţii tăi sunt aici.Şi surorile tale sunt aici. Suntem cu toţiiaici şi ne rugăm pentru tine. Aaaşa. Închideochii. Acum eşti un pârâu. Eşti doar un pârâumic, eşti un pârâiaş. Un pârâiaş care curgeliiin, din vârf de munte, până jos, în câm -pie, într-o poieniţă. Tu eşti pârâul ăsta,Petronela. Hai, concentrează-te şi fii pâ -râu, Petronela. Fii pârâu. Hai. Aaaşa. Simte,tu, pâ râule, cum curgi printre pietrele se -culare. Simte cum aluneci înceeet printreramurile copacilor care s-au aplecat să-şihrănească ramurile din apa ta vie. Iar noi osă ne rugăm pentru sufletul tău apăsat deatâtea poveri lumeşti. Ţine ochii închişi,Petronela. Ţine-i închişi şi simte cum deviipârâul de munte. Aaaşa. Respiră. Aaaşa.

Şi acum, spune-ne, Petronela, spune-ne ceai pe suflet. Spune-ne absolut tot ce ai tu pesufletul tău chinuit. Nu, ţine ochii-nchişi.Spune un singur cuvânt, surioară, iar noi osă înţelegem şi o să alungăm răul, prin pu -terea cu care eu am fost investit, prin pute -rea pe care am revărsat-o chiar acum asupravoastră, fraţii mei, surorile mele. Spunecuvântul, Petronela. Spune cuvântul carete apasă. Spune cuvântul care exprimă su -ferinţa ta. Spune-l tare, să-l auzim cu toţiişi să-l alungăm din casa sufletului tău. Hai,spune-l.

51

Aţi auzit, dragii mei? Boala. E timpul săne unim forţele şi să dăm afară Boala din casaPetronelei. Să alungăm o dată pentru totdea - una neliniştea care se zbate în pieptul Pe -tronelei, să izgonim chinul care şi-a făcutlocuinţă în inima ei. Surioară, deschideochii acum. Aaaşa. Bun. Tu ţi-ai făcut dato -ria, bravo ţie. Ai spus care ţi-este suferinţa.Acum noi, fra ţii tăi, surorile tale, noi toţio să lucrăm împreună ca să trimitem răul dintine departe. Foarte departe. Undeva unde eln-o să mai poată să te atingă. Dar trebuie săne ajuţi şi tu puţin.

Ai geantă, Petronela? Unde e? Ai portofel?Scoate o bancnotă din portofel. Chiar acum.Trebuie să ne ajuţi să împlinim lucrarea. Obancnotă de o sută. Ai? N-ai. De cinzeci? Hai,trebuie să ai. Cine o ajută pe Petronela săscape de zbucium şi chin? Cine are cinzeci delei? O bancnotă de cinzeci de lei. Avem nevoiede o simplă bancnotă, ca să putem săvârşiactul puterii divine. Da. Aaaşa. Ia-o în mână.Aaaşa. Ţine-o bine, Petronela. Ţine-o bine.Ţine-o bine am spus. Eşti un pârâu de munte.Da? Eşti un pârâu. Iar eu, prin puterea cucare am fost in vestit, am să mut răul de latine, Petronela. O să folosesc această simplăbancnotă, această bucată de hârtie, aceastăfrunză moartă, o s-o folosesc ca să alung răul.Iar apoi o să-l arunc în pustie, să piară şisă nu se mai în toarcă niciodată. Acum în -

52

chide ochii, Petronela. Ţine bine bancnota,suri oara mea. Ţine-o bine, ţine-o strâns. Înbancnota asta se află tot răul din tine. Înbancnota asta se află însăşi Boala. Răulîntruchipat.

Acum, dragii mei. Acum e momentul să înfăp -tuim lucrarea. Pentru că numai cu ajutorulvostru pot înfăptui lucrarea. Acum o să vărog să vă concentraţi o clipă, aaaşa. Toatălumea. Da. Şi acum, cu toţii: Mmmm. Haideţi.Mmmmm. Aaaşa. Petronela, ţii de bancnotă, da?Braaavo. Aaaşa. Acum închide ochii. Aaaaşa.Şi-acum, iată. Priviţi. Priviţi şi luaţi amintecum răul se mută de la Petronela şi pleacă dela ea. Dă drumul la bancnotă, Petronela. Dă

53

drumul la bancnotă, foarte încet. Înceeet,înceeeet. Simte cum răul pleacă de la tine,Petronela. Aaaşa. Bravo. Eşti un pârâu demunte. Curgi înceeet printre pietricele. Şiprintre pie tricele înoată peştişori. Aaaşa.Acum deschi de ochii. Înceeet. Înceeet.

Priviţi, fraţii mei. Priviţi, surorile mele.Petronela zâmbeşte. Chiar acum. Iată lucra -rea Domnului, înfăptuită chiar acum şi aici,sub ochii voştri. Iată cum toate grijile şineca zurile au plecat de la Petronela. Undes-au dus ele? În pustie. Departe s-au dus. S-azis cu ele. Izbăvit fie sufletul tău, sorăPetronela, şi bucuros să fie sufletul tăude-acum îna inte şi pururea şi-n vecii veci -lor. Amin.

Dragii mei. Aţi fost martorii unei izbă -viri. Sub ochii voştri a avut loc un miracol.Acum, o să vă rog să scoateţi o foaie de hârtieşi să scrieţi ce vă spun eu. Aveţi? Nu, nu văpanicaţi. Cei care nu aveţi foaie de hârtieşi pix staţi liniştiţi. La ieşire, asistentamea (are un ecuson aici, pe piept, scrie pe elLăcrămioara) o să vă întâmpine şi o să vă înmâ -neze o carte de vizită pe care veţi găsi toateinfor maţiile necesare. Astfel. Cei care aveţipix şi hârtie vă rog scrieţi acum. Scrieţiaşa: RO46. RZBR. 0000. 9999. 8989. 8989. Deci,re pet: RO46, RZBR, patru de zero, patru denouă, 8989 şi înc-o dată 8989. Aţi scris? Veţi

54

găsi acest număr de cont şi pe cartea de vizită.De asemenea, tot acolo veţi găsi o adresă demail. Puteţi să o scrieţi acum, sau puteţi săo ţineţi minte. Deci: zâm besc-din-nou, într-uncuvânt, da? Deci: zambesc-din-nou (fără căciu -liţă pe â), coadă de maimuţă, suflet-vindecatpunct ro. Aţi reţinut, da? Bun.

Vindecarea sufletului e chiar aici. Laîndemâna voastră. Iată cum funcţionează: maiîntâi efectuaţi o tranzacţie în contul pecare vi l-am comunicat mai devreme. Suma ră -mâne la alegerea voastră, dragii mei. Dar văatrag atenţia că orice sumă sub o sută de leiva împiedica vindecarea totală. De pre fe -rabil, pentru o vindecare absolută şi de du -rată, suma trebuie să fie de cel puţin o miede lei. Iar suma de zece mii de lei vă asigurăautomat liniştea sufletească şi viaţa veşnică.

Apoi. Pe adresa de mail (zâmbesc-din-noucoadă de maimuţă suflet-vindecat punct ro),trimiteţi o copie a ordinului de plată, în for -mat jpeg. Iar la subiect scrieţi doar cuvân tulcare vă doare. Cuvântul-cheie. Cuvântul carevă exprimă suferinţa. În cel mult două zecişi patru de ore veţi simţi o uşurare fărăseamăn. Şi toate necazurile voastre se vortermina.

Iar acum, dragii mei fraţi, dragele melesurori, vă urez o seară frumoasă în con ti -nuare şi vă las în compania formaţiei vocal-in stru mentale Mesagerii Domnului, care vor

55

susţine un minirecital, întru propăşirea noas -tră, a tuturor. Pentru început, melodia Sunto oaie credincioasă. Şi nu uitaţi: zâmbesc-din-nou coadă de maimuţă suflet-vindecatpunct ro.

Fiţi Lumină, dragii mei. Fiţi Lumină.

Epitaf

Sala era arhiplină. Marele Tenor avea să cântedin nou, după treizeci de ani de pauză vocală.Publicul venise mai mult din curiozitate.Marele Tenor fusese de mult uitat. Bătrâniicare îşi mai aminteau de el credeau că a muritde zeci de ani. Nimeni nu ştia cu exactitatevârsta Marelui Tenor. Zvonul acceptat în una -nimitate garanta o sută douăzeci bătuţi pemuchie.

Luminile candelabrului s-au stins, iar Ma -rele Tenor şi-a făcut apariţia dintr-o trapăa scenei. Stătea în picioare, iar braţele luisubţiri şi tremurânde se sprijineau de uncadru de metal.

Timp de cinci minute a fost o linişte adâncă.Apoi Marele Tenor şi-a deschis uşor buzele

ridate ca hârtia de pergament şi un si be -mol pur a ieşit din gâtlejul lui. Un sunet cao mân gâiere, care a învăluit asistenţa ca unnăvod invizibil. Pe aceeaşi respiraţie, su -netul s-a prelungit şi a crescut în volum, guraMarelui Tenor s-a deschis ameninţător, iar

57

expresia lui a devenit încrâncenată. Pesteun minut, timpanele spectatorilor au plesnit,iar candelabrul din tavanul Operei a explodatîn milioane de cioburi fine ca nisipul de şer -tului. Praful de cristal s-a aşezat uşor pecristalinul sutelor de ochi înlăcrimaţi.

Când sunetul s-a oprit, mâinile Marelui Tenors-au desprins de cadrul de metal. Cu infiniteprecauţii, a făcut o ultimă reverenţă.

Evoluţie

Fac sex pentru că îmi trebuie. Pentru că amnevoie să găsesc o fiinţă pe care să o adulmec,căreia să-i miros transpiraţia. Pentru căstrămoşii mei, care săreau de pe o cracă pealta, mi-au lăsat mie moştenirea asta. Pentrucă nu sunt decât un animal. Un animal supe -rior. Un animal care a învăţat să foloseascăcardul cu bandă magnetică. Mişto e că am avan -sat atât de mult în schema asta, încât reuşescsă mă prefac. Reuşesc să par indiferent, ab -sent. Reuşesc să mimez plictiseala chiar şiîn momentele în care toate celulele melestrigă de disperare, pentru că vor să seunească şi să se topească în celulele uneialte fiinţe. Şi fac asta pentru că am învăţatcă aşa e bine, că ăsta e limbajul corect, căasta e calea de urmat dacă vreau cu adevăratsă-mi potolesc setea de altă fiinţă. Îmi trecmâna prin păr şi-mi aprind o ţigară şi-mi dauochii peste cap şi-aşa mai departe. Adică factot felul de gesturi interesante. Deschid guraşi vorbesc. Emit tot felul de teorii de mare

61

valoare sau spun banalităţi perfecte exactca şi cum aş emite teorii de mare valoare. Şifac toate astea pentru că ştiu că fiinţa astamă observă. Şi pentru că ştiu că fiinţa astatrebuie să-mi cadă în plasă. Sunt mai răudecât un păianjen. Pot să ţes o plasă atât demare, încât nimeni să nu-i mai poată vedeamarginile. Iar musca asta atât de atrăgătoaremă priveşte hipnotizată şi deja ştie ce-oaşteaptă. N-are nici o scăpare şi ştie căn-are nici o scăpare. Ştie că va fi adulme -cată şi muşcată şi folosită şi în cele dinurmă consumată, după ce eu voi fi trecut prinea ca un uragan. Ştiu cum să-i vorbesc, ştiucum să-i spun lucruri în ureche, ştiu ce lu -cruri să-i spun şi ştiu exact ce voce să fo -losesc ca să-i spun toate lucrurile astea.Pentru că îi anticipez fiecare reacţie şifiecare mişcare. Ştiu ce-şi doreşte şi ştiucă eu pot să-i dau mult peste ceea ce-şi do -reşte. A învăţat şi ea un cuvânt. Tandreţe.Aşa-i spune cuvântului ăstuia. Tandreţe. Şiea o să mă lase să o con sum şi să o storc ca peo lămâie, doar dacă eu am să ştiu ce butoanesă apăs ca să scot la iveală tandreţea asta, decare ea crede că are atâta nevoie. Ea aşteaptăde la mine tandreţe. Ea îmi pretinde tandreţe.Iar eu ştiu să-i dau exact ce vrea. Eu ştiu şipot. Ştiu, pot şi apăs şi strâng şi frământ şicer cetez fiecare colţişor din făptura astafără apărare. Şi fiecare colţi şor pare să

62

opună rezistenţă, şi în acelaşi timp fiecarecolţişor strigă din toate pu teri le lui mutecă vrea să fie cucerit, ocupat, doborât, supus,sub jugat şi pustiit. Iar eu accept să factoate astea. Adică mă înham la munca astadeloc uşoară (doar nu ţi-ai închi puit că efloare la ure che?) care presupune răbdare şiatenţie şi subtilitate şi fler şi multe multealtele. Trebuie să iau ceea ce am nevoie şitrebuie să fac în aşa fel încât să mă pot în -toarce ori când la izvorul acestei fiinţe,care de azi înainte mă va hrăni cu apa ei vie.

Iar în ziua în care izvorul ăsta va seca,eu am să-mi scot din buzunar harta şi o să măorientez. Rapid. O să amuşin ca un câine încălduri, o să adulmec urmele lăsate de o altăfăptură, o să merg cu răbdare pe urmele asteapână o să ajung în faţa noii făpturi. În faţaunui nou izvor tămăduitor. Şi am să beau şidin izvorul ăsta până când setea mea se va fipotolit. Apoi am să adorm liniştit, iar mânamea dreaptă va sta pe sânul izvorului meu. Amsă dorm iepureşte, pentru ca nici un alt ani -mal de pradă să nu vină să se adape din izvorulmeu până când el nu va fi secat de-a binelea.O să mă trezesc în toiul nopţii şi o să beaudin izvorul meu, iar faţa mea păroasă va fiînfricoşătoare în lumina lunii. Apoi fiinţade lângă mine va cădea vlăguită pe cearşa -furile albe şi va rămâne stearpă pentru o zisau două. Iar eu o să-mi întind mâna stângă şi

63

o să aprind lampa de pe noptieră. O să iaucartea de pe noptieră şi o să o răsfoiesc cuatenţie. Trupul meu sătul va fi cuprins înce -tul cu încetul de o moleşeală plăcută, iarochii mei vor alerga peste rânduri pline delitere. Iar spiritul meu, pe cale să adoarmăca un prunc obez, va găsi cu greu o noimă întoate literele de pe hârtia cărţii şi va formaîn răstimpuri câte un cuvânt, ba chiar o pro -poziţie întreagă. Am să mă prefac că citesc.Am să pândesc momentul în care animalul dinmine va adormi, şi atunci o să mă întorc sprefiinţa istovită de lângă mine şi o să-mi li -pesc o clipă buzele de fruntea ei. Tandreţe.De asta aveai nevoie. Ea va tresări uşor prinsomn şi umbra unui zâmbet îi va lumina chipulde înger.

Temă pentru acasă

Băi. Nu mai şopti aşa că n-aud nimica. Io nupot să vorbesc tare, c-a adormit bunicu. Numatu nu te lua după mine, mă. Tu vorbeşte tarecă şi-aşa e telefonu ăsta vechi de când erabunicu mic şi de-abia te-aud când urli. Păida. E telefonu ăla cu disc. S-ar putea să fiebun la ceva fincă are discu ăsta mişto şi potsă-l folosesc ca ceas din ăla cu timp. Zi-mice mai pun aicea. Am băgat nişte şuruburiîn benzina asta. Sunt cam ruginite, da’ crecă n-are nimica. Şi firele alea le-am băgatîntr-o bucată mare de marmeladă, mă. Păi n-amd-ăla cum au ăia. Ăia din filme, mă. Mai nasole c-am uitat care-i firu roşu şi care-i firunegru. Că io n-am avut decât albastre şi le-ampus la fel p-amândouă. Păi şi cât poa să fiede nasol. Păi şi dacă le-ncurc ce se-ntâmplă,sar în aer sau ce. N-are mă cum. Nu merge încătoată căcănăria. Tre să merg la bunicu-n dor -mitor să iau şi arcurile de la patu ăla mare.Că alfel nu pot să fixez detonatoru. Păi nor -mal c-am făcut detonatoru. L-am improvizat

65

dintr-o găleată şi c-o pompă de bicicletă.Vezi că acuma rup discu de la telefon. Staiaşa un pic. Mă, mă mai auzi sau a murit căcatuăsta. Bon. Deci pun discu legat la firu ăstaalbastru şi-l fixez aicea cu o agrafă. Haică stă perfect. Io cre că merge, mă. Acuma osă-nchid şi te sun io mai încolo pe mobil. Osă-ncerc s-o detonez cu-ntârziere-n bucătă -rie. Şi dacă merge ţine tu minte ce-am făcutşi-o mai facem o dată la scară mare. Folosimcasa liftului, frate. Că şi-aşa nu mai mergeliftu de când eram io-n clasa-ntâia. Zi-mice fac dacă-ncurc firele-ntre ele. Deci nucon tează care-i care. Bine, mă. Era bine dacăveneai aicea că-i ţineai tu mâinile la urechilu bunicu. Bine, mă. Hai că te sun io imediat.Bine, mă. Ţine şi tu pumnii, mă. Hai că o bombăatomică se vinde ca pâinea caldă-n ziua deazi. Hai pa, mă.

Pizza şi ţâţe

Bătrânul intră în gura de metrou şi păşeşteatent pe scara rulantă. Aşteaptă răbdător întimp ce scara îl transportă sub pământ. Ajungela bariere şi scoate cartela din buzunar. Mânalui tremură puţin, dar într-un final reuşeştesă nimerească fanta care trage cartela. Seaude un zgomot de imprimantă, apoi cartela îşiface din nou apariţia. Bătrânul o scoate cugrijă şi o pune în buzunar. Intră pe peron. Seaşază pe un scaun, îşi scoate vioara din cutiade piele roasă şi şi-o potriveşte pe umărulstâng. Se apleacă, apucă arcuşul şi-l atingeuşor de corzile întinse. Primele acor duri suntdizarmonice, degetele caută combi naţiile po -tri vite şi recunosc locurile mult prea bătăto -rite. Bătrânul face o pauză de cinci secunde,apoi începe să cânte. Un cvar tet de coarde.Haydn. Bătrânul suplineşte cu graţie lipsa ce -lorlalte trei viori. La ora asta a zilei pu -bli cul lui e aproape inexis tent. În staţia demetrou mai e doar o femeie palidă care stă înpicioare şi strânge în mâini o sacoşă pe care

67

scrie Facem preţurile K.O. Femeia se uită sprebătrân, apoi ochii ei se întorc cuminţi cătrepantofii ei scâlciaţi. Bătrânul cântă cu ochiiînchişi, pierdut în melodia compusă în anul1758. Din când în când, ochii lui se deschiduşor şi prind frânturi din lumea exterioară,doar pentru ca el să nu-şi piardă echilibrul.La un moment dat, ochii lui se deschid înde -ajuns ca să observe pe peronul de vizavi unafiş publicitar. Bătrâ nul continuă să cânte,dar ochii lui rămân deschişi, mari, miraţi. Depe afiş, o femeie tânără şi frumoasă îi zâm -beşte. Se uită drept în ochii lui. Pentru oclipă, bătrânului i se taie respiraţia. Totuşimâna lui dreaptă continuă să plimbe arcuşulpe corzile viorii, iar, pe măsură ce secundeletrec, melodia capătă un alt ritm, mai vioi,mai luminos. Bă trânul nu-şi amin teşte s-o maifi văzut pe femeia din afiş. Până ieri, în loculei erau nişte muncitori ne bărbieriţi careciocneau sticle de bere. Ochii femeii îi aducaminte de ceva, dar el nu reu şeşte să prindăacel ceva, să pună degetul pe rana care s-adeschis iremediabil sub pielea zbârcită apieptului lui acoperit de fire albe. Bătrânulfixează cu disperare ochii femeii, în aştep -tarea re zolvării misterului care a pus stă -pânire pe fiinţa lui. Iar amintirea nu vrea săiasă din sertarul în care a fost în chisă acummultă vreme. Brusc, mintea lui e in va dată de olumină orbitoare care se strecoară prin toate

68

cotloa nele prăfuite ale creierului brăzdatde ri duri şi descoperă câteva litere uitateîntr-un ungher. Literele sunt încă ne clare,văzute parcă prin ochii unui miop. Apoi luminaorbi toare scade treptat, iar literele capătăcon tur şi devin inteligibile. Agatha. Da, fe -meia din afiş are exact ochii Agathei, cea multiubită. Agatha, cea pierdută defi nitiv acumoare câte zeci de ani? Ochii bă trânului seumezesc. Mâna lui dreaptă continuă să plimbearcuşul pe corzile viorii, în timp ce el ob -servă fiecare detaliu al afişului pu blici -tar. Femeia care seamănă cu Agatha e foartedecol tată. Are sâni mari, iar sfârcurile i se

69

ghi cesc uşor prin ţesătura aproape trans pa -rentă. Femeia ţine în mână o felie de pizza,din care ies câţiva aburi prost executaţi înPhotoshop. Mesajul e simplist, dar merge directla ţintă. Ţi-e poftă de ceva bun? Numele pizze -riei care potoleşte poftele e trecut cu literede trei ori mai mari.

Bătrânul nu aude metroul venind. Abia înclipa în care trenul intră în staţie, bătrâ -nul devine derutat, pentru că vagoanele alu -necă rapid pe şine şi o acoperă pe femeiadecoltată. Haydn n-a compus niciodată cecântă bătrânul acum. Arcuşul se mişcă haoticpe corzile care vibrează într-o cacofonie desunete sugrumate, iar bătrânul aşteaptă cusufletul la gură ca trenul să se pună în miş -care. Uşile se închid şi metroul dispare întunel. În dreptul afişului, trei tineri cuşepci stau şi se holbează la Agatha. S-a lăsatliniştea. Vioara a simţit primejdia şi atăcut. Unul dintre tineri zice ceva, ceilalţidoi emit un fel de chirăit care, cu destulă in -dulgenţă, s-ar putea califica drept un râsomenesc. Apoi primul tânăr scoate din buzu -nar un spray. Cu mişcări rapide şi precise,dese nează un penis imens lângă gura Agathei.Stă o clipă şi-şi admiră opera, apoi apasă cuputere butonul spray-ului şi înne greş te ochiialbaştri şi dinţii albi ai femeii care de-acumnu mai seamănă cu Agatha. Cei trei tineri

70

dispar chiuind pe nişte scări care duc spreieşire.

Bătrânul se apleacă şi pune vioara inutilăîn cutie. Oricum, Haydn a murit acum două sutede ani. Se ridică şi pleacă încet.

Atomi

Când ai ajuns acasă, nu m-ai găsit nicăieri.Te-ai apucat să speli vasele. Tocmai lua -

seşi peria de sârmă şi frecai o tigaie cândai auzit o voce.

Sunt aici, a spus vocea.Era vocea mea. Ai închis robinetul şi te-ai

uitat în jur.Unde? ai întrebat tu.Aici, în bucătărie, a spus vocea mea. Stau

pe scaun şi mă uit la tine. Dar tu nu mă poţivedea, pentru că am devenit invizibil.

Apoi ţi-am explicat că citisem într-o cartemetoda de a deveni invizibil. O pusesem înaplicare. Metoda funcţiona cu adevărat. Tuai rămas puţin pe gânduri, apoi m-ai între -bat dacă există o metodă de a deveni din nouvizibil.

Cartea nu pomeneşte despre aşa ceva, amspus eu.

Spre seară am ieşit să ne plimbăm prin parc.N-am vorbit cu tine, pentru că nu voiam să-mirăspunzi. Oamenii din parc te-ar fi putut privi

73

cu suspiciune. Ne-am ţinut de mână un minut,dar apoi am înţeles că şi acest gest ar fi pu -tut părea ciudat în ochii celor din jur.

Când am ajuns acasă, erai destul de obosită.Mi-e somn, ai spus. Hai să ne culcăm.Ne-am băgat în pat şi ne-am luat în braţe.

Ai adormit şi m-ai visat. În vis, eram proas -păt bărbierit, mă pieptănasem cu cărare pemijloc şi îţi zâmbeam. Purtam un costum alb,ca laptele, iar la butonieră aveam o garoafăroşie ca focul.

Radio Şanţ

Un fiţos antipatic. Nu ştie să zică bună ziua,săru-mâna şi ce mai faceţi. Aşa că e sociopat,ce să mai discutăm. Fumează, iar asta e nesă -nătos pentru el şi pentru cei din jurul lui.Umblă murdar şi nespălat şi e plin de tatuaje.Probabil că are tatuaje peste tot, prin altelocuri, mai ascunse. Un idiot. Merge pe moto -cicletă, face un zgomot asurzitor. Oribil per -sonaj. Poartă ochelari de soare, ca să se deaşmecher. Acum vreo săptămână l-am văzut de labalcon. L-am scuipat în cap. Mă rog, nu l-amnimerit. Scuipatul meu a căzut chiar lângăel. Dar cred că nu s-a prins. Oricum, eu amfu git în cameră şi n-am mai scos capul pe geamjuma de oră. Imbecilul putea să mă aştepte casă vadă cine a încercat să-l scuipe şi dup-aiate pomeneşti că-mi punea un prezervativuzat pe clanţă. Doamne, ce specimen. Cum amajuns să stau în acelaşi bloc cu un cretin caăsta. Azi oamenii nu mai au respect pentrunimic. Nu mai e dreptate pe lume. Auzi, să lo -cuiesc eu în aceeaşi clădire cu gunoiul ăsta

75

ambulant. Dumnezeu nu există, e clar. Iaracum câteva zile l-am văzut iar pe psihopat.Stătea în faţa blocului, pe băn cuţă. Se pre -făcea că citeşte o carte. Incre di bil. Câttupeu. De parcă noi toţi, ceilalţi, oameniinormali din blocul ăsta, n-am şti că e analfa -bet. Cred că nu poate nici să se sem neze.Face şi el un X acolo. Un bou. E-adevă rat cănu l-am văzut niciodată cu berea-n mână, darsunt convinsă că bea de stinge. Probabil că,sistematic, o omoară în bătaie pe prietenalui. Am văzut-o eu într-o zi. O fată drăguţă.Săraca. Purta nişte ochelari de soare. Mari,mari, mari. Ca să nu i se vadă vână tăile, clar.Ce huligan. Dar şi ea proastă, amărâta. Să-lsuporte pe animalul ăsta. Ce e viaţa. Azi m-amenervat rău de tot. Am scos capul pe geam, săvăd ce se mai întâmplă, şi iar am dat cu ochiide neisprăvitul ăsta. Stătea tot pe băncuţadin faţa blocului şi fuma o ţigară. Probabilcă fuma o din aia cu droguri în ea. Clar. Şi seurcase şi cu picioa rele pe băncuţă. Jigodia.Ca să mă aşez eu dup-aia în excrementele deanimale de pe tălpile lui. Şi zic las că ţi-ococ eu. Şi mă duc la baie şi scot mopul dingăleată şi dup-aia mă pun călare pe găleată şifac pipi în ea. Şi dup-aia iau găleata şi mergcu ea în sufragerie. Şi dup-aia deschid aspi -ratorul şi golesc în găleată tot sacul ălaplin de câlţi şi de praf. Şi zic las că ţi-ococ eu. Şi dup-aia mă duc pe balcon ca să i-o

76

arunc nemernicului în cap. Să se mai droghezeşi altă dată în văzul lumii, dacă-i dă mâna.N-am avut noroc. Exact când l-am ţintit şi măpregăteam să-i torn toate alea în cap, tâm pitulse uită în sus şi mă vede şi mă fixează dreptîn ochi. Şi-mi zâmbeşte şi-mi face şi cu mâna.Puah. Am fost atât de derutată, că n-am maiştiut ce fac. I-am zâmbit şi m-am prefăcutcă-mi ud florile. De fapt, adevărul e că amtur nat tot ce era în găleată peste bietelemele flori. Acuma din cauza lepădă turii ăs -teia o să-mi moară toate florile. Criminalulăsta mi-a omorât florile şi nimeni n-o să-laresteze sau să-mi facă dreptate cumva. Astae lumea în care trăim. Odioasă lume. Degeabaam muncit o viaţă. Degeaba am fost respec -tuoasă cu semenii mei. Degeaba am dat bunăziua în stânga şi-n dreapta. Acum nu mă maibagă nimeni în seamă, iar idiotul ăsta mi-aomorât florile. Cu zâmbetul pe buze. Într-olume normală, aş avea tot dreptul să-l dau înjudecată. I-aş cere despăgubiri astro no mice,ca să-l usture şi să simtă şi el cum e să tedoară. Păi asta nu-i dreptate. Adică eu numai ştiu cum să-mi drămuiesc pensia, iar mito -canul ăsta se droghează în faţa mea şi mergepe motocicleta aia pe care cine ştie de unde-ofi furat-o. Şi să nu crezi că nu am încercatsă-mi fac singură dreptate. Am sunat la poli -ţie, chiar azi, după vreo juma de oră, cândmi-a mai stat inima. Le-am spus ălora că e un

77

dement drogat în faţa blocului meu. Le-amspus că-şi bate nevasta cu făcăleţul. Le-amspus multe, cred că am făcut şi spume la gură.Şi-ăia mi-au zis linişteşte-te mamaie. Atâta.Şi dup-aia mi-au închis telefonul în nas.Auzi. Linişteşte-te mamaie. Aşa mi-au zis.Mie. Păi asta nu-i viaţă. Aşa că eu cred că osă-mi vând casa şi-o să mă mut la fata mea,dacă m-o primi. Dar sigur o să mă primească,doar e fată bătrână, n-a luat-o nimeni. O săse bucure că nu mai stă singură. Şi poate că-imai bine-aşa. Cine ştie ce neghiob din ăstapune laba pe ea dacă nu-s eu prin preajmă. Osă am eu grijă de ea. Fata lu mama. O să am eugrijă să-i fie bine şi să nu ducă lipsă denimic. Mânca-o-ar mama pe ea de fată fru moasă.O să fie bine.

Romanian Psycho

E deja întuneric. Conduc pe Maria Rosetti şidepăşesc minimarketul deschis non-stop. Maimerg puţin şi ajung la prima intersecţie. Aicie locul. Ia uite-le pe fete. Una şi-una. Şiîncă una. În total, trei. E cald, aşa că n-auprobleme să stea aproape dezbrăcate în mij -locul drumului. Trag pe dreapta şi pun avaria.Blonda înaltă pare să fie un fel de şefă. Iarsubalternele ei sunt o brunetă mică şi grasăşi o şatenă spălăcită în toate felurile.Blonda e deja la geamul din dreapta al ma şiniimele. Las geamul jos şi o studiez câteva se -cunde. Vrei să te distrezi, puiule? Îi lip seş -te un dinte din faţă, sus. Cred că a în târ ziatcâţiva ani la întâlnirea cu stoma tologul. Numă cheamă Puiu. Spune-mi Profe sore. Nu. Dom -nule profesor. Aşa să-mi spui. Blonda seprinde că treaba e serioasă şi mimează pisi -ceala. Brusc se transformă într-o elevă latablă, prinsă cu creta udă în mână. Dom pro -fe sooor, nu mi-am învăţat lec ţiaaa. Meritsă fiu pedepsită. Mm. Ca lumea. Păcat că nu

81

s-a făcut actriţă. Eu cunosc câ teva actriţeveri tabile care n-au viteza asta de reacţie.Îi fac semn să intre în maşină. Deschide por -tiera şi se urcă. Stai, stai. Ia-le şi pe repe -ten tele alea două. În gheaţă o clipă şi se uităla mine fix. Apoi clipeşte scurt şi revine larolul de Catwoman cu ghearele tocite. Scoatecapul pe geam şi se uită spre Grasă-ca-Zăpadaşi spre Răţuşca cea Urâtă. Haideţi fă, că nevrea pe toate la pachet. Desenele animatedeschid portierele şi se instalează comod pebancheta din spate. Mă uit spre Grasă-ca-Ză -pada, prin oglinda retrovizoare. Vezi că n-aiînchis bine uşa. Mai trage un loz. Se confor -mează şi trânteşte portiera de mă mir cum nusare geamul în mii de ţăndări. Demarez. Pa -mela Anderson de Dâm boviţa începe să son dezeterenul. Vreţi să dăm teză, dom profesor? Săştiţi că n-am învă ţat nimic, suntem niştefete rele. Se întoar ce spre bancheta din spateşi le face cu ochiul celor două or fe line. Voiaţi pregătit ceva pentru teză, curvelor? Cădom profesor vrea să ne-asculte la oral. Ovăd cu coada ochiului, în timp ce conduc rela -xat. Îmi pune mâna pe picior, la câţiva centi -metri de penis, care stă la fel de relaxat caşi mine. Opresc la semafor şi trag un fum dinţigară. Apoi mă întorc spre ea şi mă uit înochii ei. Ia mâna de pe mine că mori. Îşi tragemâna înapoi, zici că am cu rentat-o. Verde.De ma rez. Nu mai ştie ce să facă. Iar persona -

82

jele din spate par să fie mute de-a binelea.Trec zece minute. Foarte lungi. Ajung la uşagarajului şi acţio nez tele co manda. Intru însubteran. Numai betoane şi ciment. Cobor,cotesc, evit câţiva stâlpi de rezistenţă, ajungla locul de par care. Opresc motorul. Linişte.Fetele rele nu îndrăznesc să deschidă portie -rele. Îmi aprind o ţigară şi stau liniştit.Mă uit drept în faţă, ca şi cum ele nici n-arfi acolo. Simt cum creşte panica în ele. Treccinci minute, de două ori mai lungi ca aleazece de dina in te. Blonda nu mai rezistă. Şiacuma ce facem, dom profesor? Stăm aşa? A în -cercat să fie agresivă. Nu prea i-a ieşit, i-atremurat glăs ciorul ca unui băieţel la pu -bertate. Con tinui să privesc în faţă. Cândvorbesc, o fac pe un ton neutru, alb. Las cu -vintele să-mi iasă din gură încet, rar şi clar.Da, acum stăm aşa. Iar peste cinci minute o săvă tai în bucăţele pe toate trei şi o să văfac carne tocată. Apoi o să-mi fac din voi unbiftec tartar. Iar apoi o să vă mănânc. Şi dupăaceea o să vă arunc oasele la gunoi. Pauză.Linişte. Pot să aud stropii de transpiraţieţâşnind din porii lor. Mai aş tept câtevasecunde, apoi mă întorc teatral spre blondă.Fac ochii mari, ca de vârcolac, şi îmi dezve -lesc cani nii de vampir, într-un rânjet bes -tial. Exa gerez, dar aşa e piesa. Mai trag şiun urlet de fiară în călduri. Răs punsul vineimediat. Toate trei încep să urle ca din gură

83

de şarpe. Nici nu observă când apa re echipa defilmare. Toate trei mă pri vesc îngrozite întimp ce-mi dau jos dinţii falşi şi le zâmbesccald. Şi toate trei con tinuă să ţipe, cu la -crimi în ochi. Eu le li niştesc. Cu răbdare.Doar nu e prima oară că fac o farsă de-asta.Apare medi cul echipei, le ia pulsul şi-aşamai departe. Ies din ma şină. Asistentul deregie mă bate pe umăr. Supermaterial, frate.O să spargem audienţa. Camerele din maşinăau prins tot. Genial. Ai fost beton. Îmi în -tinde un pahar de plastic, din care ies aburi.Sorb o gură de cafea şi mă aşez pe un scaunpliant, apărut ca din se nin. Apoi îmi scot ce -lu larul şi-mi sun soţia. Ai ajuns acasă? OK.Nu, voiam doar să ştiu că eşti bine. Prea mulţiciudaţi umblă liberi prin oraşul ăsta.

Liţă Chiţălău

E foarte cald aici la nunta colegului meu. Nuprea mă simt în largul meu. Cred că aşa se spu -ne corect. I-am auzit pe unii folosind la lar -gul meu, dar cred că e corect şi în largul meu.Scuze. Deformaţie profesională. Sau defor ma -re. Aici chiar am o dilemă. Sau sunt în dilemă.Nu ştiu precis care-i exprimarea ideală. Nuprea ştiu ce caut eu aici. Aveam nişte tezede corectat şi ar fi fost mai bine dacă rămâ -neam acasă. Nu sunt căsătorit, dar am o pisică.În clipa asta chiar nu reuşesc să-mi amintescdacă i-am lăsat kitikeţi în farfurioară. Şiasta mă face să mă simt şi mai străin de totce se-ntâmplă în jurul meu. Am mâncat puţindin aperitiv şi am băut un pahar cu vin. O sămă scuz peste câteva minute şi o să plec ca săprind ultimul tramvai. Au. Tocmai s-a-ncinso horă cu strigături. Au. M-au luat cu forţaîn horă. Au. Ce mă fac. Acuma lăutarii au schim -bat macazul pe manele. Hai să ţopăi şi eupuţin ca să nu zică ginerele că-s mofluz. Uf,ce-am mai transpirat. Şi omul ăsta din formaţie

85

îmi zbiară în ureche banii care-i am stă lamine-n buzunar. Simt nevoia imperioasă de aopri toată nunta ca să-l corectez. Să-l învăţcum se zice. Au. Era să cad. Am cam ameţit.Hopa. Hopa. Au. Au. Gâl. Gâl. Gâl. Mi-a dat co -legul meu încă un pahar de vin şi m-a forţatsă-l beau până la fund. Ha-ha. O să pierd tram -vaiu. Au. Gâl. Gâl. Gâl. Ha-ha. Ia mai dă-lîn mă-sa de tramvai cu tot cu mă-sa care l-afăcut. Hopa. Hopa. Gâl. Gâl. Ha-ha. Ce miştomă simt. Ia mai pune unu. Gâl. Ha-ha. Io daupă gât paharu pentru toţi fraţii mei care-iiubesc io pă ei. Îîîîîu. Hi-hi. Hopa. Hopa. Au.Gâl. Hopa. Hi. Au. Îîîîu. Gâl. Hi-hi.

Pereche

Stăteam cu tine pe canapea. Citeam împreună,din aceeaşi carte.

Vântul bătea blând, dinspre mare, iar per -deaua de la fereastră se umfla uşor. Apoi seliniştea şi rămânea nemişcată.

Tu citeai mai repede decât mine. Când ter -minai o pagină, aşteptai un minut, ca să terminşi eu de citit şi să întorc foaia. Aşteptând,îţi plimbai privirea pe pereţii casei şi de -senai, în gând, ferestre.

Când am terminat de citit cartea, vântul seînteţise şi bătea cu putere prin toate un -gherele casei, aşa că ne-am ridicat şi am în -chis toate ferestrele.

Fast-food

(Bărbatul apasă o tastă pe telefonul mobil.Duce telefonul la ureche, aşteaptă.)

Ce faci, gagico. Cum facem diseară? Da,mân căm şi noi ceva şi după aia mai vedem. Mm?Cum adică? Păi şi la ce oră tre să fii acasă?Aşa devreme? Fuck. Ţi-am zis de paişpe mii deori să te muţi singură. Nici o femeie normalănu mai stă cu părinţii de la şaişpe ani încolo.Rahat. O să mă mai uit şi eu prin anunţuri dupăo garsonieră. Păi şi-atuncea cum facem di -seară? Mai mâncăm? Păi şi mie mi-e dor de tine.Păi atuncea hai tu până la mine când ieşi dela job. OK. Ajungi pe la şapte? OK. Hai că amun apel în aşteptare. OK, gagico. Abia aştept.Pa-pa.

(Bărbatul ia telefonul de la ureche, seuită la ecran, apasă o tastă. Duce telefonulla ureche.)

Da. Da, vorbeam la telefon. Bine, tu ce faci?Clătite. Mişto. Nu, nu m-ai deranjat, dar nuprea ştiu de unde să te iau. Cred că m-a camlăsat memoria. Din moment ce eşti salvată în

89

telefonul meu înseamnă că ne ştim. Dar nu maiţin eu minte de unde. Da. Păi te-am salvat penumele tău. Veronica. Da. Nu, nu mai ştiu altăVeronică. Adică mai ştiu, dar n-am mai vorbitcu ea de vreo cinşpe ani. Hai. Zi-mi de unde neştim. Aha. Păi de ce n-ai spus aşa? Sigur că-miamintesc. Îhâm. Ce mai faci, măi fată fru -moasă? Gata, m-am liniştit, acuma măcar ştiucu cine vorbesc. Ia zi, cum eşti? Da? Bravo.Şi ce-ai făcut, te-ai angajat? Aha. Bravo.Şi cum de te-ai gândit să mă suni? Pur şisimplu. OK. Mă bucur. Hai mă, cum să te uit,normal că nu te-am uitat, dar totuşi au trecutnişte ani de zile. Vreo cinci. Şapte? Pe bune?Frate, cum trece timpul, incredibil. Parcăa fost ieri. Ţin minte tot. Ce fază. Eu îmiluam ţi gări şi tu aveai părul lung până labrâu şi erai aproape în pielea goală. Adicăaveai o rochiţă de-aia scurtă şi fără nimic pedede subt. Că era vară, na. Vezi? Vezi că-miamin tesc? Ţin minte tot. Memorie de elefant.Auzi, apropo, câţi ani ai acuma? Că asta chiarnu mai ţin minte. Uau. Cum trece timpul, nene.In credibil. Hai, acum pe bune, spune-mi de cem-ai sunat. Aha. Aha. Înţeleg. Şi când v-aţidespărţit? Alaltă ieri? Hai mă, fii serioasă,vă-mpăcaţi voi. Probabil că aveţi nevoie de opauză. Mmhm. Da. Da, înţeleg, nu ştiu ce să zic.Se-ntâmplă. Adică, mă rog, nu prea se-ntâm - plă, dar se mai întâmplă şi rahaturi de-astea.Adică tu n-ai ştiut nimic sau cum? Păi şi el

90

s-a căsătorit aşa, de alaltăieri şi până azi.Ieri. Mm. Mamă, ce idiot. Iartă-mă, dar e greude cre zut, pe bune. Adică nu ţi-a spus nimicpână alaltă ieri şi după aia hodoronc-troncte-ai trezit că te sună şi că-ţi spune că s-acăsătorit cu alta? Mhm. Nasol. Dă-l în mă-sa.Păi ce să zic? Nu era de tine, clar. Cât timpaţi fost împreună? Patru ani? Băi, ai înnebu -nit? Păi şi ce l-a apucat? Da, nici eu nu pri -cep, serios că nu. Ce să zic. Mai bine zicimersi că ai scăpat de omul ăsta şi-ţi vezi deviaţa ta. Îhâm. A, da? Nu, n-am nici un pro -gram diseară, putem să ne vedem. Da, poatemâncăm ceva pe undeva şi mai stăm puţin devorbă. Mai uiţi şi tu de prostia asta. OK. Si -gur. Cât e cea su-acuma? Trei. Eu termin trea -ba pe la nouă. Cam aşa. Poate chiar opt jumate.Nu, nouă. Mai bine la nouă. OK? Unde ne vedem?Da, e bine acolo. Nu prea am unde să parchez,dar dacă m-aştepţi la coloanele alea te suncând ajung şi sari în maşină. OK? OK. Hai, tepup, pa.

(Bărbatul ia telefonul de la ureche, apasăo tastă. Stă. Apasă altă tastă. Duce tele fo -nul la ureche. Aşteaptă.)

Iubire, am o problemă. M-au sunat ăia acuma,că cică e foarte neclar un contract şi că voraustriecii să-l revizuiască. Tre să plec ur -gent. Fuck. Asta e. Şi sigur or să mă ţină pânădiseară târziu. Cel mai bine te sun eu cândtermin cu imbecilii ăştia, OK, iubire? Şi trec

91

să te iau. Sau vii tu direct la mine, ve dem. A,OK. Şi ţi-a venit chiar acuma? Păi de ce să-ţivină mai devreme? OK. OK. Păi atuncea în -seamnă că o să fii obosită. Se face prea târ -ziu pentru tine. Hai s-o lăsăm pe mâine,iubire. Sau când poţi tu. Hai. Te pup tare-tare. Ai grijă.

(Bărbatul ia telefonul de la ureche, apasăo tastă. Stă. Apasă altă tastă. Duce tele -fonul la ureche. Aşteaptă.)

Salut, moşule. Mare rugăminte. Mi-ai adustu nişte vitamine acum vreo lună sau aşa. Da,alea. Foarte OK. Mai fă-mi rost de o cutie.Sau două. Şi încă ceva. Prezervativele aleasupersubţiri. Alea de nici nu le simţi. Deunde le-ai luat, tată? Aha. Şi-mi mai aduci tuvreo trei baxuri? Bine, frate. Mă bazez petine. Hai să trăieşti. Aştept un semn. Ura.

(Bărbatul închide telefonul, îl pune pemasă. Merge în baie, aprinde lumina şi se uităîn oglindă.)

Natură moartă

Plouă. Mult. Neîntrerupt. Stau. Gândesc. Aş -tept. Aştept să iasă soarele. Ştiu că ploaiao să se oprească la un moment dat. Mă uit înciobul de oglindă. Barba mi-a crescut până pepiept. Mii de fire albe. Ieri am vrut să o scur -tez, dar cuiul de la foarfeca ruginită s-afărâmat şi foarfeca s-a rupt în două bucăţi.Mă uit de o oră în ciobul de oglindă. Încercsă-mi număr ridurile şi cicatricile de văr -sat de vânt. Poate că lumina e de vină. Noriisunt prea groşi. Nici o rază de soare nu poatesă treacă prin ei. Deschid o conservă de peşte.Expirată acum un an. N-are gust rău. Mi-e sete.Iau apă de ploaie din ligheanul care stă pebalcon. Beau. O cană întreagă. Se spune căapa de ploaie e dăunătoare. Se spune că apade ploaie adună cenuşa radioactivă din atmo -sferă. Număr liniile scrijelite cu şuru bel -niţa pe perete. Trei sute nouăzeci şi opt.Asta înseamnă un an şi o lună. Un an şi o lunăde când plouă fără oprire. Ies pe balcon şi măuit în jos. Am impresia că nivelul apei creşte

93

mai repede în ultimele zile. Sunt la etajulşapte. Dacă mai creşte doi metri, o să inundebalconul. Şi atunci o să trebuiască să cautun adăpost la etajul opt. Intru în casă. Măaşez pe jos şi mă sprijin de perete. Scot dinbuzunarul de la piept fotografia şi mă uit laea. Mama zâmbeşte şi-şi ţine nasul un pic învânt. Ca şi cum ar sfida pe toată lumea. Tatamă ţine în braţe. Se uită la mine şi-mi aratăcu degetul obiectivul aparatului de foto gra -fiat. Eu am doi ani. Mă uit spre obiectiv şimijesc ochii pentru că soarele e prea puter -nic. Afară s-a întunecat de-a binelea. Numaisoarele din poză se mai zăreşte în penumbră.Tata mă pupă pe obraz şi adorm.

Shopping and Hunting

Fiţi drăguţă, aveţi un minut? Puteţi probahaina asta? Vreau să-i fac un cadou soţieimele şi nu prea mă pricep la măsuri. Da. Şicred că aveţi aceleaşi, cum le zice, dimen -siuni, da. Sărut mâna mult. Oo, ce bine văvine. Turnat. Superb. Minunat. Sper să-i vinăşi soţiei mele la fel de bine. De fapt, ea e oidee mai plinuţă decât dumneavoastră. Daraveţi aceeaşi înălţime. Şi aveţi aceeaşi, cumîi spune, mă refer la sutien, înţelegeţi, da,cupă. Oricum, vă mulţumesc din suflet. Maiam o întrebare. Vă place? Haina, adică. Da.Mie mi se pare foarte specială. Ca tăie tură,vreau să zic. Adică modernă şi clasică înacelaşi timp. Elegantă, dar totuşi sport. Evi -dent, ţine şi de vârstă. Ce vârstă aveţi? A,da, păi la douăzeci şi patru de ani poţi purtaorice. Am avut şi eu douăzeci şi patru de ani,să ştiţi. Aveam părul lung, că eram rocker.Bă nuiesc că sunteţi studentă. Ce studiaţi?Aaa, ce frumos. Eu am cochetat mulţi ani cudesenul. N-am avut curaj să mă aplec serios

95

asupra artelor frumoase, aşa că până la urmăam ales desenul tehnic. Şi m-am făcut arhitect.Asta e. Nu toţi suntem dotaţi cu talent artis -tic. Şi în ce an sunteţi? Abia anul întâi?Aaa, e a doua facultate, da, tre buia să-miima ginez. Şi la prima facultate ce aţi stu -diat? A, da? Interesant. Dar parcă tot maifrumos e ce faceţi acum. Cine ştie? Poate căîntr-o bună zi unul dintre hote lurile pro -iectate de mine va fi decorat cu tablouriledumneavoastră. Cel puţin eu aşa vă doresc.Da, scuze, v-am ţinut cam mult de vorbă. Oultimă rugăminte şi după aia am dis părut. Cepărere aveţi de costumul ăsta de baie? Mărefer la model. La culori. E sau nu e pe gustuldumneavoastră? Da, ştiu că nu e sezonul po -trivit, dar soţia mea şi cu mine urmează săplecăm în Caraibe. Da, chiar acum, de sărbă -tori. Şi vreau să-i iau şi un costum de baie.Poate că acesta e puţin prea îndrăzneţ. Da,exact, mă refer la aţa aceasta de la fund. Nu vise pare prea mult? Adică prea puţin? De fapt,dacă stau să mă gândesc mai bine, e păcat ca ofemeie să nu-şi arate fundul, mai ales dacăare un fund frumos. Şi mai ales la plajă.Acolo toată lumea are dreptul să-şi aratefundul, ca să zic aşa. Dumneavoas tră aveţi unfund frumos? Doamne, sper să nu mă-nţe legeţiaiu rea. Întreb doar dacă cei care vă cunosccon sideră că aveţi un fund frumos. În fund,vreau să spun în fond, de ce să ne as cundem

96

după degete? Sau cum se spune? După deget?Deget în fund, ha-ha. Glumesc. Sper că aveţisimţul umo rului. Mda. Cred că am sărit puţincalul. Păreţi stânjenită. Haideţi să fiusincer până la capăt. Că tot aţi avut atâtarăbdare cu mine şi aţi fost extrem de amabilă.O să vă spun pe scurt cum stau lu crurile. Dinmotive întemeiate, soţia mea nu poate sămeargă în Caraibe, de sărbători. Iar eu vreausă ofer cuiva biletul ei de călă torie. Gratis.Caut o persoană onestă, sin ceră şi cu bun-simţ, care să merite această mică vacanţă.Şi fac asta total dezinteresat. Am fost nevoitsă intru puţin în vorbă cu dumneavoastră casă-mi dau seama dacă sun teţi cu adevărat opersoană de calitate. Şi sunt onorat să văofer această călătorie. Sper să nu mă refu -zaţi. Aveţi aici cartea mea de vizită. În cazulîn care accep taţi, vă rog să-mi trimiteţi ocopie scanată a paşapor tului. Iar de restulformalităţilor mă ocup eu. Da, ştiu că sunăciudat, dar nu voiam să arunc biletul lagunoi. Cheltuiala n-ar fi fost recuperată,oricum. Şi atunci de ce să nu profite cinevade ocazie? Asta e. Am fost mânat doar de in -tenţii bune. Poftim? Da, sigur că ştiu, peri -oada ar fi între 25 de cembrie şi 3 ianuarie.A, da? Vorbiţi serios? Mă bucur mult. Mi-aţiluat o piatră de pe inimă. Minu nat. Atuncirămâne stabilit. Pe 25 zbu răm spre ţărilecalde. Bine. Vă mulţumesc fru mos. Aştept să-mi

97

trimiteţi mail, da? A. Încă ceva. Vă rog, ac -cep taţi acest costum de baie. Daţi-mi voiesă-l plătesc şi purtaţi-l cu plă cere. Nu,n-aveţi pentru ce să-mi mulţumiţi, e plă cereamea. Pe curând. A. Şi încă ceva. Aş vrea foartemult să văd cum vă vine. Costumul de baie.Dacă nu cer prea mult. Putem merge până lacabina de probă, iar eu aştept cuminte să văschimbaţi. Sunt convins că vă vine ne mai -pomenit, dar tare aş vrea să văd cu ochii mei.Da? Perfect. Unde e cabina? Haideţi, mă ţindupă dumneavoastră. Da. Da. Aştept. Gata?Pot să mă uit? Superb. Vă vine absolut in cre -dibil. Întoarceţi-vă puţin. Aici nu vă strân -ge? Aici, unde pun eu mâna. Nu, aţa vreau săzic. Nu e puţin incomodă? Bun, atunci e per -fect. Trebuie să fug. Nu mă uitaţi cu mailul,da? O seară frumoasă, domnişoară.

Compunere

Ne jucam cu piesele de Lego. Tu ai construit

un robot, iar eu am construit o casă. Apoi tu

ai stricat robotul şi ai construit o maşinuţă.

Eu am stricat casa şi am construit o loco -

motivă. Tu ai desfăcut maşinuţa în bucăţele

mici şi ai construit un avion. Imediat eu am

dezasamblat locomotiva şi am construit un ur -

suleţ. Tu tocmai desfăceai avionul în bucăţe -

le mici. Te-ai oprit şi te-ai uitat la ursuleţ.

Ce-i ăsta? ai întrebat.

E un ursuleţ, am spus eu.

Seamănă cu robotul meu, ai zis tu.

N-are cum, am spus eu. Doar e un ursuleţ.

Ursuleţii sunt de pluş, ai spus tu. Şi n-au

urechi ascuţite şi tăioase. Ăsta nu e un ur -

suleţ, e doar un robot mai urât decât al meu.

Ba e un ursuleţ, am spus eu.

Tu ai apucat ursuleţul şi l-ai izbit de pere -

te. Piesele s-au împrăştiat prin toată camera.

Eu am rămas nemişcat, apoi bărbia a început

să-mi tremure.

99

Da, recunosc, era un robot, am spus. Dar se -măna puţin cu un ursuleţ.

Tu ai stat un timp şi n-ai mai spus nimic.Apoi părinţii tăi au venit şi te-au luat acasă.Eu am strâns piesele ursuleţului şi le-ambăgat într-o cutie. Apoi am pus cutia pe dulapşi am plecat să mă spăl pe dinţi. Se apropiaora de culcare.

Umbră pământului

Închide uşa. Tace, nu se uită la mine. Mă auzi?Închide uşa. E curent. Mă uit la el, nici nus-a clintit. Stă tolănit pe canapea şi citeştedintr-o carte. Nu pot să-i văd ceafa. E îngro -pată în claia de păr. Păr crescut fără noimă.Păr nespălat de-o săptămână. Cine-o fi femeiacare-l suportă în halul ăsta. Nesimţitul dra -cului. Nespălatul dracului. Mă auzi, nesimţi -tule? Ţi-am spus să închizi uşa. Dă pagina,absent. O javră. Poate să moară omul lângăel, nu-i pasă. Nici cât negru sub unghie nu-ipasă. Îmi plimb privirea prin cameră, în cău -ta rea unui obiect cu care să-l lovesc în cap.Să tresară. Să-l doară. Să-l văd cum se-ntoar -ce. Să-i văd mirarea amestecată cu furie înochii ăia nesimţiţi. Să văd cum îşi duce mânala cap, cum îşi pipăie ţeasta, cum se uităla palma pătată de sânge. Pe măsuţa coşco -vită, la nici jumătate de metru de mâna mea,e un prespapier. Exact ce-mi trebuie. E făcutdintr-o bucată de marmură. Dau comandă lacreier. Îi spun întinde mâna şi ia obiectul

101

ăsta con-ton-dent şi sparge-i capul nesimţitu -lui. Şi creierul meu înţelege şi-i dă comandămâinii mele drepte. Iar mâna mea rămâne iner -tă, în poală. Mă uit la ea. Mâna mea dreaptă.Îi ordon să ia obiectul. Fă-i capul praf. Omoa - ră-l pe parazitul ăsta care-ţi mănâncă zi -lele şi nopţile şi viaţa. Mâna mea dreaptără mâne lângă mâna mea stângă. Amândouă staucu minţi în poala mea şi nici una din ele nuse mişcă. Simt cum mă mănâncă nasul şi vreausă mă scarpin şi nu pot. Aerul se strecoară pesub uşile clădirii şi ridică mici vârtejuride praf şi văd cum praful pluteşte şi dan -sează în încăperea care miroase a lemn vechişi a naftalină şi a resturi alimentare muce -găite în placa dentară. Şi-mi vine să strănut.Şi mi-e frică să strănut ca să nu se rupă cevaîn mine şi să dau colţul. Ca să nu strănut,îmi împing vârful limbii în incisivii deacrilat şi simt cum toată placa mi se mişcă îngură, şi brusc mă cuprinde spaima. Dinţii meisunt un corp străin care locuieşte în guramea. Un obiect cu care m-aş putea sufoca. Din -ţii mei sunt casanţi, se pot sparge din senin.Un miez de nucă le-ar putea fi fatal. Un miezde nucă i-ar putea preface în praf. Un miez denucă n-ar face decât să îngroaşe norul de prafcare pluteşte în încăpere. Şi pentru o frac -ţiune de secundă uit de spaima de moarte şi mise face dor de un miez de nucă. Şi apoi îmidau seama că am uitat ce gust are un miez de

102

nucă. Iar apoi spaima revine în forţă şiobiectul ăsta casant şi con-ton-dent care seplimbă prin gura mea îşi regăseşte locul, iareu înghit în sec cu teama că m-aş putea înecaîn propria mea salivă împuţită. Şi nu strănut.Slavă Domnului, nu strănut. Iar efortul de asupravieţui acestor secunde interminabilemă vlăguieşte, iar dorul de a mesteca un miezde nucă devine o durere a simţurilor. Închidochii şi simt cum o lacrimă tulbure mi sescurge din ochiul drept şi se prelinge pecearcănul zbârcit, pe obraz, pe creţurilegâtu lui. Apoi n-o mai simt. S-a pierdut îngulerul pijamalei care miroase a hoit. S-atopit ca într-o sugativă. Îmi deschid ochiişi mă uit la claia de păr. Claia neclintită.Claia indiferentă la toate durerile lumii.Gura mea se mişcă aiurea, buzele mele vor sărostească ceva, dinţii mei nu sunt ai mei.Aud vorbele care-mi ies din gură şi nici eu nuînţeleg ce spun. Eau u iej dje ucă. Djeau făbejdeh u iej dje ucă cu djincii mnei. Vreau unmiez de nucă. Vreau să mestec un miez de nucăcu dinţii mei. Cu dinţii mei adevăraţi. Cudin ţii mei de la cinci ani, de la opt ani, dela douăzeci de ani. Cu dinţii mei adevăraţi,care au putrezit de secole prin cine ştie cebăltoacă puturoasă. Îchidje uja iibedjilule.Acum strig de-a binelea, şi bale de scuipatîmi curg din gură şi se lungesc până pe piep -tul meu costeliv. Le simt răceala pe osul

103

sternului, şi tot acolo simt o gheară careîmi strânge măruntaiele ca-ntr-o menghină,şi fac spume la gură şi capul mi se bălăbăneîncet înainte şi-napoi, şi privirea îmi cadepe mâinile mele paralizate, care stau ţepenepe picioarele mele paralizate, şi mâinilemele chiar seamănă cu nişte gheare, iar lacapătul ghearelor cresc unghii lungi şi trans - lucide şi sfărâmicioase, unghii care crescvăzând cu ochii. Şi unghiile mele se înco -voaie şi se întind spre claia asta de păr je -gos, şi-mi ridic ochii spre ceafa surdă caremă sfidează, şi urletul care-mi iese din gâte doar o cacofonie de flegme gălbui.

Ai spus ceva? Mă uit la el. Şi-a întors faţaspre mine. Dacă ai spus ceva, nu te-am auzit,am căştile pe urechi, ascult muzică. Buza dejos îmi atârnă, inutilă. Ai nevoie de ceva?Curentul din cameră s-a mai potolit. O scamăpluteşte prin aer şi se lipeşte de crista -linul ochiului meu stâng. Dau de câteva oridin cap, de la stânga la dreapta şi-napoi. Elîşi ia privirea de la mine şi citeşte maideparte.

Baba-oarba

Ai douăzeci şi cinci de ani. Şi dormi binenoaptea. Te enervează puţin ticăitul ceasu -lui de perete. Dar asta nu-i vreo mare pro -blemă. Iar apoi, omul îţi iese în cale, pur şisimplu. Iar pe tine te mănâncă-n fund să-iarunci semnalele alea roz bombon. Şi-o faci.Mai întâi zâmbeşti timid, pentru că nu vreisă-i arăţi gingiile chiar din prima. Ar fi olipsă de pudoare pe care el ţi-ar putea-o taxanasol. Aşa că zâmbeşti reţinut. Chiar şiatunci când îţi vine să râzi. Îţi mai pui şimâna la gură, din când în când. Nu pentru căai avea vreo strungăreaţă cât China, sauvreun canin încălecat peste incisivi, ci doarpentru că nu se cade să râzi aşa, din toatăinima, la glumele unui străin. Dar ce simpa -tic e străinul ăsta. Nici nu-ţi trece princap că străinul deja şi-a propus să te plimbeprin toate reliefurile anatomiei lui mascu -line. Dar străinul încă nu-ţi spune asta. Doarnu-i tâmpit. E un străin dibaci şi răb dă tor.Mm. Ia uite ce obraznic e. Îţi cere numă rul de

107

telefon. Şi tu i-l dai zâmbind, fără ca mă carsă clipeşti. Apoi trece un timp. Destul delung. O lună. Poate mai mult. Străinul a dis -părut. Parcă nici n-a fost. Iar tu l-ai şiuitat. Îţi sună telefonul. Vezi numărul luiafişat pe ecran şi te gândeşti ia uite, ce-omai vrea şi ăsta? Răspunzi. Şi gata. De-aiciîncolo, eşti pierdută. Nu te mai poţi împo -trivi. Vrea să ştie ce mai faci. Şi-ţi propunesă luaţi masa împreună. Drăguţ. Dacă-ţi pro -punea să-l ajuţi să-şi care mobila cea vechede la bunica lui megasenilă, probabil că aifi spus că ai treabă. Dar aşa, da. Da, sigurcă o să mergi la restaurant. Mâncarea e OK şichelnerii sunt serviabili şi totul e cum tre -buie. Iar poveştile lui sunt amuzante. Apoi,încet-încet, devin înduioşătoare. Străinulîţi povesteşte despre soţia lui (cu care e înplin divorţ) şi despre copiii lui (luminaochilor lui).

Hai s-o scurtez, că ne plictisim cu toţii.Peste o lună, deja eşti a lui. Eşti una dintreproprietăţile lui. Deja ai aflat că divorţulera de fapt doar o idee de divorţ, că el încămai caută o cale să se reconcilieze cu soţialui cea rea, evident, doar de dragul copii -lor. N-o mai iubeşte de mult, dar nu vrea să-ilo vească pe copii. (Ce vină au ei.)

Mai trec trei luni. Te-ai obişnuit. Vinela tine o dată pe săptămână. Faceţi un amor desare tencuiala de pe pereţi. Apoi străinul

108

pleacă în străinătăţurile lui. Adică la ne -vasta lui cea groaznică şi la copiii lui fru -moşi. De fiecare dată îţi promite că lucrurilese vor rezolva de la sine, trebuie să mai aidoar puţină răbdare, atât, doar puţină, încăo săptămână sau o lună. De fapt, străinulaşteaptă. Aşteaptă ca tu să nu mai ai ce să-ioferi. Deja te-a consumat în toate felurile,te-a halit şi pe post de desert în seara aiaîn care era puţin ameţit. Şi uite că totuşimai găseşte câte o fărâmă din tine, numai bunăde ciugulit.

Iar apoi vine despărţirea. Asta durează.Câteva luni. Poate chiar un an. În cele dinurmă înţelege că nu-l mai vrei. De fapt, niciel nu te mai vrea, dar îi e greu să accepte căa fost înfrânt. Înţelege abia în clipa în caretu îi spui răspicat că un alt străin i-a luatlocul. Că un alt străin îţi încălzeşte patul.Asta nu-i mai convine. Dar să nu crezi că des -părţirea va fi uşoară acum. Da, ea devine ine -vitabilă, dar va trebui să mai munceşti puţinca s-o obţii. Străinul ar vrea să nu-i maiapari în cale. Ca să nu-l tulburi. Aşa că,ideal ar fi să-ţi schimbi adresa. Nu mă referla cea de e-mail. Să te muţi cu casa, adică.Pen tru că lui i-ar fi destul de greu să treacăpe strada pe care locuieşti şi să vadă lumi -nă la geamul tău. Apoi, ar fi foarte binesă-ţi schimbi înfăţişarea. Poate reuşeştisă te-ngraşi foarte tare. Şi să te vopseşti.

109

Să-ţi tunzi părul scurt şi să ţi-l platinezi,gen C.C. Catch în clipurile din anii ’80. N-arstrica să-ţi schimbi şi numele. În felul ăsta,ai începe o nouă viaţă. Şi, uite, dacă tot ammers atât de departe, nu mai bine pleci tudracului de tot din ţara asta? Că doar nu eştidecât o curvă care i-a înşelat aşteptările.

E noapte. Te gândeşti la el. Lângă tinedoarme un alt străin, dar gândul tău fuge laomul cu care ai împărţit atâtea ore minunate.Puse cap la cap, orele astea fac zile. Poatechiar săptămâni. Pe care el, în mărinimia luide om torturat de atâtea responsabilităţi,ţi le-a oferit doar ţie. Pe unde o mai fi? Oareo fi divorţat? Te suceşti în pat şi-l cauţi oclipă în omul de lângă tine, care miroasealtfel şi care are alt gust. Apoi te ridicidin pat şi scoţi bateria din ceasul de perete,care ticăie enervant. N-o să te obişnuieştiniciodată cu ceasul ăsta. Cu celelalte micimizerii ale vieţii, da. Dar cu ceasul ăsta,niciodată.

Allegro Furioso

Cum ai zis c-o cheamă. Luiza cum? Luiza Zang.Cum? Aha. Fără gî. Adică Zan. Ce nume-i ăsta,frate. Luiza Zan. Păi şi de ce-ai chemat-o. Hai,mă, lasă-mă-n durerea mea. Păi cum să chemi,frate, neica nimeni d-ăştia să-mi cânte miela nuntă. Ete, fleoşc. Cică dă bine. În ochiila cine? Ete, şi mă doare pă mine la bască că-iplace de ea lu naşu. Naşu e un snov. Snov. Adicăse ţine de snoave, bă. Se dă mare că ie cult.Şi ce cântă asta? Zdrang, sau cum o cheamă. Ce,mă? Giaz? Bă, tu te-ai prostit la cap. Vreisă mor de inimă rea-n ziua nunţii. Măcar ma -nele ştie? Hai, mă, că n-o fi un capăt de ţară.Cântă şi ea ceva giaz fro cinci minute şidup-aia schimbă macazu şi ne ridică un pic înpicioare. Măcar arată ca lumea? Mm. Zici tu.Auzi, mă, da’ unde-ai văzut-o. Şi ţi-a plăcutţie? Pă bune? Bă, io cred că tu te-ai tâmpit detot, mă. Ceva scamatorii ştie să facă? Adică.Adică nu ştiu, frate. Să cânte-n pielea goalăsau ştiu io. Să dea dân buric, n-am idee. Ce,măă? Vine cu chitarist? Şi cu toboşar? Bă, tu

113

eşti în urmă rău de tot, mă. Păi să mai plă -tesc şi cocoşaţi d-ăştia? Ia zi, frate, cât cerăştia ca să presteze. Aha. Păi înseamnă căeşti papagal, mă. Păi e puţin, mă. Dac-aveauvaloare se-aruncau la câteva mii, nu la treisute amărâte. Ia pune tu mâna pă telefon şifă-mi rost de ceva mai cum trebuie. Un SorinelPuştiu sau un Copilu de Aur sau aşa gen. Hai,că n-am toată viaţa la dispoziţie. Vorbim maitârziu că acuma tre să plec la operă. Nu, bă,idiotule. Mă-ntâlnesc c-un şmenar acolo-nfaţă că tre să schimb nişte parai. Hai marşşi vorbim mâine. Şi să-mi faci rost de cevaca lumea, nu de rataţi care nu-i vrea nimeni.Hai ciau, mă.

Ambiţie

Îmi era somn. Tot timpul.Mi-e somn, îţi spuneam. Apoi adormeam. Uneori stăteam amândoi în parc, pe o bancă.

Alteori mergeam cu tramvaiul. Eu puteam săadorm în orice poziţie, oriunde aş fi fost.Dacă eram în tramvai şi nu găseam loc să stămjos, adormeam în picioare, ţinându-mă de barametalică.

E clar că asta ştiu să fac cel mai bine, ţi-amspus într-o zi. Unii oameni ştiu să cânte lavioară, alţii ştiu să picteze un vas cu flori.Eu ştiu să dorm. Şi o pot face mai bine decâtoricine altcineva. Aşa că o să dorm din ce înce mai mult.

Am început să dorm. Dormeam aproape două -zeci de ore pe zi. Mă trezeam, mă plimbam puţinprin casă, mergeam la baie şi mă întorceam înpat. Uneori mă gândeam să fac puţină gimnas -tică de înviorare. Mă dădeam jos din pat şi-mimişcam puţin braţele, dezordonat. De celemai multe ori adormeam în picioare, sprijinitde un perete. Tu mă culcai uşor în pat, apoi

115

trăgeai draperiile şi închideai uşa de ladormitor.

După un timp, ai înţeles. Ţelul meu era să reu -şesc să dorm douăzeci şi patru de ore pe zi.Făceai toate treburile casei în linişte, casă nu-mi tulburi somnul. Dădeai uşor drumulla robinet şi-ţi spălai cu răbdare farfuriasub firul subţire de apă călâie. Apoi îţi luaio carte, te aşezai pe canapea şi citeai.

De-acum mă trezeam doar câteva minute pezi. Beam puţină apă, ronţăiam un covrigel,apoi mă băgam la loc în pat.

În ziua în care nu m-am mai trezit, tu ai des -chis încet uşa dulapului, ţi-ai luat bluzapre ferată, apoi ai ieşit din casă, în vârfulpicioarelor.

Off the Record

Bun. Haideţi. Măi, eu vorbesc singură? Ca meramai la stânga cinci centimetri. Mai încolo.Mai la dreapta, vreau să zic. Dreapta mea. Nu,stânga mea. Haideţi, măi, oameni buni, ce-iaşa greu? Ăsta luceşte? Colierul ăsta, măi,femeie. Nu vezi că stau cu mâna pe el? Măi, fe -tiţo, tu ai imagine acolo sau io latru-n pustiuaicea? Păi da. Păi de-ăsta zic. De-ăsta de lagâtu meu. Păi şi nu poate să prindă şi altfellumina? Să-l pun pe dos? Adică să fie fărănimic. Auzi, ăăă, haideţi. Tu cum preferi, măibăiete, fără nimic? Deci, cu perle? Sau fărăperle? Deci. Uită-te la mine, că-ţi arăt. Deci.Cu, fără. Cu, fără. Cu, fără. Bun, deci fără.Stai să-l scot. Nu, aia ascunde-o că se vedeeticheta şi se pune reclamă. Nu, nu la pi cioa -re, mai în faţă, ca să fie ascunsă la planugeneral. Dincoace de picior. Nu, mai încoace.Hai, măi, băiete, pune sticla aia mai încoa -ce că ne-apucă anu nou. Ăăă, oameni buni,aduceţi dracului o foaie de hârtie, ceva, cas-aco perim şi gaura aia. Ruptura aia, ce-o fi.

117

Bine, nu că s-ar vedea, da o ştiu io. Bun.Deci. Băieţaş. Ai toate libertăţile. Ăăă, adu -ceţi-i o pernă lu omu ăsta, că zice că stă preajos. Nu, daţi-o dracu de pernă, scaunu e rupt,suntem într-o televiziune publică. Măi, bă -iete, nu te mai bălăngăni aşa pe scaunu ăla,că nu suntem la birt. Şi poate cazi şi maipăţeşti ceva pe-aicea. Nu, nu, tu nu te maiagita şi nu-ţi mai fă griji. Vorba aia: lasăarhimandritului toată grija schitului. Hă-hă.Manuela, io dacă mai văd gaura asta m-apucănebunia. Crezi c-o vede cineva? Io o văd. Hai,ocupă-te. Măi. Dacă citesc de pe foile asteanu văd nimica fără ochelari. Unde-s foilealea pe care-am scris cu litere cât casa po -porului? Erau aicea. Păi aicea erau. Manuela,găseşte foile alea că o iau razna. Bun. Aşa.Deci. Măi, băieţaşule. Gata. Ne mişcăm. Fiipuţin atent. Deci. Montajul este esenţa cine -matografului. Asta nu-nseamnă că poţi să-mifaci o pauză imensă. Io, dacă vrei, te lassă-mi faci şi-o pauză de zece minute, numa săaibă sens. Io, dacă vrei, fii atent, ăăă, vreiun pix? Ca să ai cu ce să te joci. Nu, mă, staică-ţi dau. Dacă vrei îţi dau ăsta, da’ nu scriicu el. Mi-l dai înapoi, că e ruj. Ţine-l, măi,joacă-te cu el, ca să ai ceva-n mână, că doareşti scriitor. Nu, nu scrii cu el. Te joci aşa,cu el. Fincă lumea crede că e pix. Auzi, ăăă,nu-mi place că n-am prea pregătit noi nimicaaicea şi totu e cam harcea-parcea aşa. Măi.

118

Pixuri avem? Helăăău. Băieţaş, aruncă ruju ăla,că se vede că-i ruj. Nu, nu-l arunca, dă-mi-lmie. Aduceţi, oameni buni, nişte pixuri aicea,s-avem ce să frecăm. Păi p-ăsta-l aruncămdacă-i consumat, că p-ormă rămâne la mineşi-l car în geantă de pomană. Auzi, băieţaş,numa atâta te rog. Uite ce rugăminte mare am.Nu, n-am nici o-ntrebare, astea sunt nişte ex -trase din presă, ce-am mai găsit şi io despretine, fincă capacitatea mea de concentraree varză. Aşa, fii atent. Ăăă. După ce-ncepememi siunea, te concentrezi şi tu puţin, da?Auzi, băie ţaş, uite. Rugăminte mare. Îmi spuitot ce nu-ţi convine, tot ce-ţi trece prin cap.Şi să nu-mi începi cu filozofia chibritului,că cu mine nu ţine. Vreau să am o cârjă. Aşacă te rog io mult de tot ceva. Gata, oamenibuni, că vor besc o clipă cu omu ăsta. Haide,bine, dă-le-ncolo de reflexe, bun, ăăă, euatâta vreau. Helăăău. Băieţaş. Uită-te la mine.Vreau şi io o cârjă aicea. Deci. Te uiţi la mine.Mă priveşti fix în ochi şi-mi spui aşa. A fi saua nu fi, aceasta e-ntrebarea. Deci. La mine-nochi şori, da? Şi-mi spui mie asta. Hă-hă. Aşa,ca glumă. Păi am zis că nu ne sus pectăm reci -proc, da? Asta-i doar o cârjă de probă. E doaraşa, pentru mine, nu pentru emi si une. Hai, mă,bă iete, că nimeni nu filmează nimica, n-am datîncă drumu la camere. Te rog atâta. Când înce -pem, te uiţi în ochii mei şi zici asta. Sau cevrei tu. Şi dup-aia-ncepem şi-o luăm metodic

119

şi-o să vedem noi în ce direcţie ne ducem. Bun.Păi fii atent că-ţi explic. În aceeaşi or dinede idei. Mulţi oameni celebri au murit ros -tind replici celebre. Ori tu eşti actor, da?Dacă ar fi să rosteşti o replică când trecidincolo, care ar fi aceea? Un actor moare actor,până la urmă. Dacă am împinge noi cabotinăriaexistenţială până acolo încât am putea să nealegem replica supremă, tu pe care ai alege-o?Nu, stai, nu, că aşa nu colaborăm. Uite cumfacem. Facem aşa. Ascultă-mă, măi, băiete, cădoar nu vorbesc la pereţi. Hai că pierdemtimpu şi e păcat să ne batem joc de sistemunostru nervos. Îmi zici replica aia şi gata.Cum adică? Adică tu niciodată pân’ la vârstaasta nu te-ai gândit cum ţi-ar plăcea să mori?Hai, dom’le, că nu te pun să te caţeri pe Eve -rest, e doar o-ntrebare banală din chestio -naru lu Proust. Stai aşa. Cadrează, fetiţo,un pic mai larg, că mi se pare că sunt diformăla faţă, nu ştiu de ce. Cum? E camera doi? Nuştiu. Hai. Hai să facem asta. Helăăău. Băie -ţaş, dă-te puţin mai în spate. Mai în spate.Gata, da? Şi-mi zici citatu ăla. Separat. Fărăsă te-ntreb io nimica. Aşa, pur şi simplu. Teuiţi în cameră şi zici vorbele alea. Sau zicice vrei tu. Hai. Hai că-ncepem. Bi. Nu. Înc-odată. Reiau. Bine v-am găsit, stimaţi te -lespectatori. Invitatul nostru este FlorinPiersic junior. Nu, n-a fost bună. Hai să maifacem una mai de-aproape. Vino mai aproape.

120

Hai, măi, omule, ce faci acolo, dormi la ca -meră? Vino mai aproape că io văd totu pe mo -nitor. Nu, acuma eşti prea aproape. Bun. Neconcentrăm şi-ncepem. Bine v-am găsit, sti -maţi telespectatori. Invitatul nostru esteFlorin Piersic junior. Nu. Nu e bine. Fetele,închideţi dracului căştile pe-aici că am în -ceput să aud nişte discuţii pe sus. Gata. Hai.Mai fac doar una singură. Manuela, ţie nu ţise pare că e ceva asimetric la faţa mea? Nuştiu, monitoru ăsta de rahat e de vină. Aşa.Bun. Hai. Doamne-ajută. Bine v-am găsit, sti -maţi telespectatori. Invitatul nostru esteFlorin Piersic junior. Nu, nu, nu. Ceva nu seleagă. Măi, băieţaş, o să te rog să colaborămun pic. Că altfel ajungem cu toţii la balamuc.Măi, băiete, acuma vorbeam io. Dacă vorbimtot timpu unu peste altu nu e bine. Stai dom’lepe scaunu ăla cum ţi-am spus. Şi vino mai înfaţă, că aicea nu e bufetu gării. Măi, băiete,trebuie să-nţelegi un lucru. Helăăău. Bă -ieţaş. Ai ieşit din lumină. Şi nu-mi placeatitudinea asta, nu pot să vorbesc cu un omcare stă pe spate-aşa. Hai, măi odată, păi cefacem aicea. Păi io mă duc la coafor, mă ducla machiaj, mă pregătesc de emisiune, şi tuce faci? Stai tolănit aşa ca la cârciumă? Adu -nă-te şi tu puţin, măi, băiatule. Doar eştiom de spectacol, nu eşti adus de pe stradă. Bun.Respirăm şi ne-adunăm. Bine v-am găsit, sti -maţi telespectatori. Invitatul nostru este

122

Florin Piersic junior. Nu, reluăm, nu e bine,stau prost pe scaunu ăsta. Şi lumina asta epusă prost. Aţi pus lumina asta cu picioarele.Cu picioarele-aţi pus-o. Băieţaş, poţi să beiapă, poţi să te simţi bine, poţi să faci cevrei. Când vrei tu. Şi-n timpu emisiunii şicând vrei tu. Simte-te liber. Altfel nu ne iesenimica ca lumea. Manuela, broşa asta e bunăsau e prea mult? Nu mai bine-o pun în parteaailaltă? Stai, măi, băiete, că vorbesc cu fe -meia asta în cască. Bun. O las aşa. Gata, căe bătaie de joc. Gata. Hai să-ncercăm să nune crispăm şi să fim aplicaţi. Merge, da? Binev-am găsit, stimaţi telespectatori. Invita -tul nostru este Florin Piersic junior.

Dioptrii

Când am deschis cartea, fotografia ta a căzutpe podea.

M-am aplecat şi am ridicat-o. M-am dus lafereastră, am privit-o în lumina soarelui. Teuitai la mine. Zâmbeai. Pe nas aveai o patăde cafea. M-am uitat pe spatele fotografiei.Ţi-am recunoscut scrisul. Cerneala păliseîn timp. Mi-am pus ochelarii şi am descifratcuvintele.

Să mă citeşti. Dacă nu azi, altă dată. Într-ozi în care o să ai nevoie de ochelari.

28 no iembrie.

Scrisesei şi anul, dar colţul fotografieiera rupt.

125

Carte de colorat

Mă trezesc din somn şi simt că toată lumea efrumoasă. Mă uit pe geam şi văd cerul senin.Păsărelele cântă voioase în copacii plini defrunze verzi. Umblu prin frigiderul doldorade bunătăţi şi-mi pregătesc un mic dejun co -pios. Mănânc. Apoi ies pe stradă şi merg prinoraşul plin de viaţă. Trec pe lângă grădiniţedin care se aude râsul cristalin al copiilor.Trec pe lângă case mari în curţile căroraoamenii îşi zâmbesc. Trec pe lângă blocuriînalte, în ale căror balcoane stau tineri proas - păt căsătoriţi care se dezmiardă, lăsând soa -rele să le mângâie feţele. Ajung într-o piaţămare şi frumoasă. Acolo oameni frumoşi îm -pache tează alimente şi legume proaspete, pecare le dau altor oameni fru moşi. Hainele lorsunt curate şi dinţii lor sunt albi. Ies dinpiaţă şi pornesc spre ie şirea din oraş. Pedrum văd sute de oameni care se plimbă şi cântăfericiţi în timp ce-i salută pe bicicliştiicare pedalează zâmbind. Peste o oră ajung laporţile mari ale oraşului. Spaţiul verde se

127

termină brusc şi în faţa mea se iveşte un oceande gunoaie. Nu-i văd capătul. Se întinde pânăla orizont. Din oceanul de gunoaie ies se meţevârfurile unor munţi de gunoaie. Mă opresc.Mă aşez pe jos şi-mi sprijin spatele de zidulcel mare al oraşului. E linişte. Bate doar unvânticel. Îmi scot din buzunar carneţelul şicreionul. Desenez un copil care ţine în mânăun zmeu. Zmeul începe să se înalţe încet şiiese de pe foaia carneţelului şi zboară sus.Sus de tot. Acolo unde vântul e mai puternic.Copilul lungeşte sfoara pe măsură ce zmeulse apropie de nori. Acum sfoara se termină.Co pi lul îi dă drumul. Zmeul nu se mai vede.Copi lul păşeşte uşor pe pagina din stânga acar neţelului, iar eu rup foaia din dreapta şio mototolesc şi o arunc spre întinderea ne -sfârşită de gunoaie.

Fabulă

Ne plimbam prin pădure când, deodată, l-am vă -

zut pe Dumnezeu.

Uite-l pe Dumnezeu, ai spus tu.

Rămăseseşi cu gura căscată, aşa că vorbele

tale au avut un ecou ciudat. Amândoi L-am pri -

vit de la distanţă. Dumnezeu se aşezase pe

malul lacului şi pescuia cu un băţ pe care-l

găsise printre buruieni. Legase de băţ o frân -

ghie aruncată de nişte turişti şi fo losea

drept cârlig un foraibăr ruginit, iar drept

momeală o bucăţică de anafură.

Hai să-L lăsăm în pace, am spus.

Nici nu mă gândesc, ai spus tu. Vreau să-I

cer un autograf.

Hai, nu fi copil, am spus eu. Nu poţi să-L

deranjezi aşa nitam-nisam. Pare să fie în

vacanţă.

Însă tu ai insistat. Până la urmă amândoi

ne-am apropiat de Dumnezeu, jenaţi.

Îţi cer iertare, Doamne, i-am spus eu. Dacă

nu Te deranjează, aş îndrăzni să-Ţi cer un

131

autograf. E pentru soţia mea. E o fană înfo -cată a Ta.

Dumnezeu s-a uitat spre tine, fără să-midea nici cea mai mică atenţie. Apoi s-a frecatcu mâinile la tâmple, a aruncat băţul în lacşi s-a ridicat să plece.

Vezi, L-am supărat, am spus. Dar tu erai hotărâtă să obţii ceea ce-ţi

doreai. Stai, Doamne, ai spus tu. Nu cer mult. Doar

o nimica toată. O amărâtă de semnătură.Dumnezeu te-a privit cu dispreţ, apoi şi-a

întors faţa de la tine şi a plecat cu paşi mici.Dar tu erai de neînduplecat. L-ai apu cat peDumnezeu de un picior şi ai început să tragide el, ţinându-L în loc. Fără să vrei, L-aiprins pe picior greşit, iar Dumnezeu a căzutîn fund.

Ei, acuma să te văd, am spus eu. Eu am ple -cat. Te descurci singură.

Dumnezeu a stat o clipă, a oftat şi a scosun pix din buzunar. Apoi, cu privirea în pă -mânt, şi-a întins mâna spre tine, aşteptândpesemne o bucată de hârtie. Tu te-ai cău -tat prin toate buzunarele şi ai găsit un biletde tramvai. I l-ai întins lui Dumnezeu, cutimiditate.

Dumnezeu a mâzgălit ceva pe bilet, apoi ţil-a întins înapoi.

Mulţumesc, Doamne, ai spus tu. Ştiam că n-aisă mă dezamăgeşti.

132

Te-ai uitat pe bilet. Eu deja mă îndepăr -tasem, supărat. M-ai ajuns din urmă.

Uite, mi-ai spus tu, aici scrie că mi-a mairămas o călătorie.

Fericită, te-ai uitat după Dumnezeu, casă-L mai vezi o dată, dar El deja dispăruseprintre copaci.

Setea de cultură

A fost crimă şi prăpăd nene. Miam lansat car -tea la Bucfest. Sa rupt uşile. Atâta lume nammai văzut decât doar la concertu lu Depeş Mod.Oamenii s-embrâncea mai rău ca la evan ghe -lion. Fiecare vroia să pună mâna pă carteade-am scris-o io. Era unii care sar fi mul -ţumit măcar doar so atingă şi so pipăie lacopertă. Ăia de la Umanitas era nebuniţiconplet. Comandase deja ediţia a treia şi oaştepta să iasă de sub tiparniţă ca pă pâineacaldă. Când a venit camionu cu tonele de cărţitoţi cititorii a sărit pă maşină şia-nceputso zgâlţâie dea dărâmato şi ia rupt uşile şitoate alea. Poliţia a-ncercat săi potoleascăda io am văzut şi neşte poliţişti că fura câtecinci egzemplare ca să le vândă dup-aia la spe -culă. Era o femeie care urla că ea nu pleacăacasă fincă a venit tomnai de la ţară şioomoară bărbasu dacă se-ntoarce fără carte.Mie când eram acolo mi sa făcut frică băi. Căcredeam co să dea buluc pă mine toţi fanii ăiafanatici. Noroc că venise şi ponpierii şi a

135

dat drumu la tulumbele alea cu apă de ia ţinutmai încolo. Era unu care sa crezut mare dăş -tept. Cică era critic de literar sau ceva aşa.Sa trezit că urla de nebun că io sânt alfabetsau aşa ceva că nam priceput. Avea un megafondin ăla cu baterie şi ţipa că cică io sînt unexcroc care iam păcălit pă toţi cu cartea astaşi că io nici măcar nu ştiu să semnez numele.Şi la călcat gloata în picioare. Săracu. Amauzit în megafonu ăla cum îşi dădea duhu. Afăcut aşea ca un pârţ din gât. Aşea un fel deprrrţ şi se-auzea cum îi gâlgâie mucii-n gât.Mi-e-mi pare rău de criticu ăsta sau ceo fiifost da’ cre că şia căutato cu lumânarea. Dacăvrei şi tu carte mai bine comandă pă intărnetcăi mai bine. Numa să zici tu acolo la ăia dela editură so-nvelească ei cartea-n hârtiede salam de vară şi să scrie pă pachet că-ţtrimite reţete de cum să faci bulionu. Adică -telea ţeapă că aşa ie bine. Că alfel ţ-o furăpoştaşu şi nu ţ-o mai aduce.

Jurnalimaginar

Belşug

Paznicul ridică bariera. Îl întreb dacă aicie petrecerea, iar el aprobă din cap, plic ti -sit. Intru pe o alee strâmtă şi văd câtevamaşini parcate. Parchez şi eu. Mă uit laceasul de la bord. Unşpe şi cinci. Coborâm.Clădirea e un mic colos de tristă amintire,situat la periferie, în mijlocul unor tere -nuri virane populate de câini fără stăpân.Sunt convins că o firmă care închiriază aicispaţiu pentru birouri plăteşte o chirieinfimă. Pe hol e frig şi pustiu. Câteva neoanepâlpâie nesigur. Lipsesc doar steagurilePartidului Comunist Român şi portretelece lor doi foşti tovarăşi de viaţă şi de ideo -logie. În lift încap doar două persoane, îm -bră ţişate strâns. Îmi iau prietena în braţeşi, timp de zece secunde, călătorim spre cer.Apoi uşile se deschid şi coborâm cu picioa -rele pe pământ. Holul e populat de o faunăpetrecăreaţă plină de specii rare. Nişte boxemari urlă ceva. Cred că e muzică, dar nu bagmâna-n foc. Un tip cu ochelari în formă de

139

halbe de bere vine spre mine. Ce faci, băăă?Îl întreb de unde ne ştim. Ăăă, de pe la Răzvan.Îi spun că fac bine. Îi place răspunsul meustereotipic, îmi zâmbeşte. Nu ştiu cum să în -chei conversaţia asta palpitantă, aşa că măuit prin jur. Îl văd pe Răzvan. Mă vede şi elşi se apropie. Poartă un tricou jerpelit pestecare şi-a pus un sacou roz bombon. Îl pup, îlîntreb unde-i Miki. E şi ea pe-aici. Băi,aveţi haleală acolo. A făcut Miki nişte câr -naţi bestiali, to’ felu de nebunii. Îi zic cănu mai mănânc carne decât foarte rar. Da’ ce,eşti vegan? Îmi face cu ochiul. Te-ai dat şitu pe brazdă? Hai, mă, lasă prostiile, crăpămpână cădem sub masă. Hai să v-arăt ce mai epe-aici. Ne luăm după el, ca doi căţei de pri -pas, şi salutăm tot felul de feţe pe care levăd pentru prima oară în viaţa mea. Îl întrebcum de s-a adunat toată România aici. Păi nu,că faza era să fim doar vreo zece-doişpe. Şidupă aia au mai apărut unii care-au zis că eitrebuiau să meargă-n altă parte, cu alţii, şică dacă nu mai merg acolo vin şi cu ăia. Şis-au adunat de nu se mai termină. Că mai suntde venit. Cred că o să fim vreo sută sau aşa.Gălăgia din jur pare să fie generată de celpuţin două sute de oameni. Ceea ce, pentrumine, e echivalentul unui stadion arhiplin.Mai schimb câte o privire cu iubita mea. Nezâmbim încurajator. Pe rând, vizităm toateîncăperile. Fiecare cameră e plină de oa meni

140

care stau pe unde apucă, grupaţi în bise - ricuţe de doi sau cel mult patru. O singurăbisericuţă de şase primeşte de la mine titlulde catedrală. Aproape toate femeile suntmachiate strident şi poartă rochii strâmteşi tocuri lungi, care le fac să păşească deparcă ar călca pe ouă. La bărbaţi nu observnimic special, nici unul nu-i pe tocuri saumachiat. Majoritatea poartă sacou. Per total,atmo sfera e de Marele Gatsby după un fali -ment total şi definitiv. Hai să mâncaţi, băi.Hai, că e păcat de bunătăţile alea. Mergem dupăRăz van, ajungem în camera ospeţelor. Pe mesesunt numai minunăţii. Salată buf, chiftele,ouă înecate în maioneză. Peste tot e foartemultă maioneză. Hai, crăpaţi, ne vedem mai în - colo. Răzvan se pierde printre coafuri plati -nate şi papioane cu picăţele. Găsesc niştepacheţele de primăvară şi mă gândesc că or ficăzut din buzunarul cuiva. Îmi pun două pe ofarfurie de plastic, apoi mă aşez şi mănânc cuo furculiţă de plastic. Iubita mea s-a aşezatlângă mine. O întreb cât e ceasul. Douăşpefără douăzeci. Mestec vreo cinci minute, apoiîi propun să mergem afară. De ce? Îi spun căvreau să vedem artificiile. Peste un minutsun tem jos. Deschid uşile maşinii şi-i zicsă urce. Îmi zâmbeşte complice. Unde mergem?Nu-i răspund, pornesc motorul. Se urcă lângămine, plină de speranţă. Chiar plecăm? Îispun că nu plecăm pe bune, doar ne prefacem.

141

Vrea să chiuie de bucurie, darse abţine. Dema rez şi trec depaznic, care a uitat barieradeschisă. Mă uit la ceasul dela bord. Fără zece. Începe sărâdă şi deschide geamul. Aercurat. O întreb de unde daudrumul la radio. (Am plecat cumaşina ei, ca să pot să beauşi eu un pahar de vin şi săconducă ea la întoar cere.) În -tinde mâna şi apasă un buton.Faith. George Michael n-afost nicicând mai în formă.Cântăm tare, în timp ce arti -ficiile încep să pocneascăpeste tot. La fără două mi -nute parchez maşina în faţablocului. Când intrăm în casă,afară e bombardament în toatăregula. Scot şampania din fri - gider şi apuc două pa hare.Ieşim pe balcon şi ne uitămla culorile care zboară pecer. Mă lupt un pic cu dopulsti c lei, apoi torn în pahare.La mulţi ani. O iau în braţeşi-o pup.

142

Reportaj

Îmi iau bicicleta şi ies din cameră. Afară esoare. Se aude un bubuit îndepărtat. Ritmic.Trei bătăi pe secundă. Zona în care stau e îm -prejmuită de un gard viu înalt. Mă sui pebicicletă. Peste un minut ies din incintă şimă îndrept spre plajă. Trec pe lângă hotelulîn care am stat acum douăzeci şi două de veri,în calitate de concurent la Gala TânăruluiActor. Pe-afară, hotelul arată exact la fel caatunci. Ajung pe o potecă asfaltată, paralelăcu faleza. Poteca e strâmtă şi plină de pieiroşii. Mă strecor cu atenţie printre indieni,încetinesc, mai pun piciorul jos ca să nu-mipierd echilibrul. Bubuitul se aude din ce înce mai tare. Poteca se lărgeşte. Pe dreaptaapare marea. Câteva mii de oameni şi omuleţis-au înghesuit pe toată plaja. Bubuitul e dejaasurzitor. Parfumul care se simte în aer efoarte complex. E alcătuit din mai multe mi -resme îmbietoare. Mici sfârâind pe grătar,cremă autobronzantă cu cocos, şaorma cu detoate, scoici mucegăite, cola cu vodcă, alge

143

în putrefacţie. Şi multă bere. Mă opresc oclipă şi admir tabloul în 3D. Mă uit la cer. Esenin. Mă uit la mare şi aştept să văd cum iesedin ea monstrul ăla din ultima producţiehollywoodiană de mare succes. Nu iese. Brusc,ceva mă loveşte în cap. O minge. Nu-i chiar ominge de plajă. E mai mică şi mai grea. Un domnîn slip mulat se desprinde din grupul compactde pe plajă şi recuperează mingea. Nu-mi dănici o atenţie. Mă-ntorc cu spatele la mareşi pedalez pe o fâşie asfaltată cu gropi. Pestânga şi pe dreapta sunt buticuri. Ţigări,suc, bere la cutie şi la pet, colace chine -zeşti cu Mickey Mouse, colace chine zeşti cuasfinţituri mov, colace chinezeşti cu LadyGaga, pistoale cu apă (chinezeşti), pistoalecu bule de săpun (taiwaneze), găle tuşe şi lo -păţici, prosoape cu Isus Cristos, prosoapecu Maica Domnului, monstruleţi de plastic culeduri mov, învelitoare chine zeşti pentruiPhone-uri chinezeşti, acadele roz, biscuiţiturceşti, vată de zahăr, şepci cu Steaua,Dinamo şi Lion King. Pedalez cu grijă, prin -tre oameni care ţin în mâini pa hare de plasticpline cu bere. Prind puţină viteză. Brusc, înmijlocul drumului apar doi domni foarte graşi,cu pielea albă ca hârtia igienică. Domniitransportă împreună o ladă frigorifică. Frâ -nez cu putere şi ocolesc instalaţia pericu -loasă. Vag, aud un ’vă-n gură de biciclişti.Merg mai departe. Ies pe un carosabil cu două

144

145

sensuri de mers şi respir mai în voie. Ajungla roata mare. E plină de oameni. Se-nvârtedes tul de repede. Oamenii urlă în gura mare.Trec de roata mare, fac stânga, oamenii seîmpuţinează. Case de ţară, pe stânga şi pedreap ta. La fiecare poartă, un carton marepe care scrie AICI CAZARE. Pe dalez în voie.Încetinesc în dreptul unor limitatoare deviteză, fac stânga şi ajung la linia ferată.Nu vine nici un tren. Trec peste şine, facdreapta. Văd o fâşie lungă de asfalt. Pustie.Pedalez. O Dacie de pe vremea lui Ceauşescutrece încet, în sens invers, încărcată cu dami -gene. Linişte. Bubui tul se aude foarte încet,undeva departe, în spatele meu. Prind viteză.Îmi desprind uşor mâinile de pe ghidon. Trecvreo douăzeci de secunde. Vântul îmi bateuşor în faţă. Îmi amintesc de bancul pe caremi l-a spus fi-mea. (Ionuţ se plimbă cu bici -cleta prin parc şi trece din când în când pelângă mama lui. Uite, mami, fără picioare. Semai plimbă un timp. Uite, mami, fără mâini. Maitrece un timp. Uite, mami, fălă dinfi.) Îmi punmâinile pe ghidon. Brusc, fâşia asfaltată setermină. Drumul continuă, dar e doar o adună -tură de pietre ascuţite. Văd o potecă îngustăde pământ uscat care şerpuieşte pe lângă drum.Intru pe ea şi pedalez încet, atent la cio -burile care apar din când în când în faţa mea.Încetinesc atunci când ciulinii se mărescprea tare şi avansez cu grijă, ca să nu-mi

julesc picioarele. Poteca se bifurcă. O iaula stânga şi peste un minut ajung pe un pro -montoriu. Mă opresc. Cobor de pe bici cletă.Mă uit la valuri. Trece un pescăruş. Nu dă dinaripi. Planează lin. Îmi scot tele fonul şiaştept. Mai trec două minute, apoi mai apareun pescăruş. Îl filmez. Când ajunge în drep -tul meu, pescăruşul face o roată mare, apoi îşicontinuă zborul. Îmi fac câteva poze cu marea.(Ţin telefonul sus, deasupra capu lui, ca să măvăd şi eu, şi marea.) Îmi bag tele fonul în bu -zu nar. Mă aşez pe o piatră. Cerul s-a înnorat,dar nu cred că vine ploaie.

E linişte. Nu se mai aude nici un bubuit.Mă uit în stânga. Foarte departe, zăresc hote -lul în care am stat acum douăzeci şi două deveri. Pe-afară, hotelul arată exact la fel caatunci.

Crash Boom Bang

Mai am vreo cinci ore de pierdut până vineşoferul să mă ducă la aeroport. Ies din hotelşi o iau spre centru. Ajung în buricul târgului.Mă gândesc să mănânc ceva. Între două restau -rante, văd un magazin de decoraţiuni inte -rioare. Intru. Stau vreo oră şi analizezfiecare obiect, cu o răbdare care frizeazăparanoia. Deja vânzătorul mă urmăreşte cuinteres, ştie că n-o să plec cu mâna goală.Mă opresc un timp în faţa unor ghivece maricât China. Pot să v-ajut? Îi explic omului căam acasă un bonsai micuţ care vrea să se-apucede culturism, dar n-are spaţiul necesar. Înce -pem să tocăm subiectul, mărunt-mărunt. Îispun că, după câte ştiu eu, un ghiveci are ne -voie de o gaură prin care să se scurgă apa.Altfel rădăcinile nu mai au cum să respireşi mucegăiesc. Analizăm posibilitatea de agăuri ghiveciul fără ca acesta să se spargă.Îmi etalez toate cunoştinţele în materie.Pentru câteva minute omul rezistă cu stoi -cism, apoi e salvat de telefonul meu care mă

147

anunţă că am primit un mesaj. Mă uit la tele -fon, iar vânzătorul se retrage, fericit că ascăpat de profesorul de horticultură. Mă, tueşti în Cluj? E Roxana. Îi dau mesaj înapoi.Îmi răspunde imediat. Vreau să te văd. Ştiu dece vrea să mă vadă, e îndrăgostită de un prie -ten comun şi n-are cu cine vorbi despre zadar -nicele chinuri. N-am chef să scriu romaneprin SMS, aşa că o sun şi-i explic unde sunt.Hotărâm să ne vedem peste jumătate de orăîntr-un restaurant de lângă magazin. Cândînchid telefonul, vânzătorul apare cu o ceaş -că imensă. Uitaţi ce-am găsit în depozit.Ceaşca nu e o ceaşcă. E un ghiveci în formă deceaşcă. Un ghiveci imens. Uitaţi, are şi far -fu rioară. Farfurioara e cât roata carului.N-am mai văzut un asemenea obiect. Întorcceaşca pe toate părţile, mă gândesc cum aşputea să-i găuresc fundul cu o bormaşină.Deja ştiu că o s-o iau, dar îl rog pe vânzătorsă mi-o pună deoparte şi-i spun că o să revinîntr-o oră, pentru că trebuie să mă hotărăsc.Nici o problemă, suntem aici. Ies din magazin,fac zece paşi şi intru în restaurant. Comando cremă de ciuperci şi o aştept pe Roxana. Nutrece mult şi apare. Intră rapid în subiect.Prietenul comun o face să sufere. Eu mă gân -desc la ceaşcă. Mă gândesc cum i-ar sta bonsa -iului în ea. Poate că aş putea să-i pun şipuţină spumă de cappuccino pe frunze. Poatecă, lângă bonsai, o să încolţească un arbore

148

de cafea. Nu m-a mai sunat de o lună. Dau dincap înţelegător, cu toate că am pierdut o bu -cată bună din telenovelă. Bălmăjesc nişteprostii pe subiectul care o roade pe ea. Vor -beşte gura fără mine. În timp ce dau din buze,fac simulări virtuale cu bonsaiul, fericit înceaşca gigantică. Crezi că ar fi bine să-lsun eu? Dau din umeri. Apoi se aşterne o tă -cere lungă. Prea lungă. Îi spun că am văzut oceaşcă imensă în magazinul de alături. Defapt, un ghiveci. Îi spun că e un ghiveci foar -te mişto. Sau ceaşcă. Ce-o fi. Se uită la minepuţin derutată. Duc lingura la gură, mesteccrutoanele şi nu mai spun nimic.

Peste o oră plecăm. Roxana vine cu mine pânăla magazin, să vadă ceaşca-minune. Da, e mişto,ia-o. Vânzătorul îmi pune ceaşca într-o pungăimensă, apoi farfurioara într-o altă pungăimensă. Când ies din magazin, sunt puţin des -centrat, pentru că ceaşca are vreo zece kile,iar farfurioara numai trei sau patru. Roxanase uită la mine ca la un bătrân senil careface pasiuni fulgerătoare pentru obiecteinutile. Îi spun că aştept să-mi dea veştibune. Bine, pa-pa.

Drumul până la hotel e mai lung decât mi-amînchipuit. Mi-e frică să nu mi se rupă punga dezece kile. Cu aia de trei kile nu-mi fac griji,o să reziste.

149

La şapte şi jumătate sunt pe locul meu dinavion. Deja mi-am pus centura de siguranţă.Apare un tip îmbrăcat în costum de comandă.Cântăreşte cam cât vreo douăzeci de ceşti laun loc. Respiră greu. Deschide compartimentulde sus, vede că nu mai e loc să arunce un ac. Îlrog să umble cu atenţie pentru că am pus acolodouă obiecte fragile. Nu-mi aruncă nici măcaro privire şi trânteşte uşa compartimen tului.Mă gândesc că e absurd să transport până laBucureşti o grămadă de cioburi, dar nu maispun nimic şi aştept să decolăm.

La zece seara ajung acasă. Deschid pungile cugrijă, scot obiectele preţioase din hâr tii leîn care le-a învelit vânzătorul. Slavă Dom -nului, sunt intacte. Pun ceaşca pe pervaz,lângă bonsai. Ce noroc că am pervazul mare.Bonsaiul nu zice nimic. Ar putea să-şi aratepuţin bucuria, să dea din coadă, ceva de genulăsta. Nu comentează în nici un fel. Îmi arunccheile în ceaşcă şi mă duc să fac un duş.

Love Story

Intră în casă şi nu spune nimic. Absolutnimic. Nici eu nu spun nimic. Mă prefac că n-ovăd. Nici nu-mi dau seama cum reuşeşte să mătragă-n discuţie. A, ba da, stai. Vine din bu -cătărie cu o sticlă de vin, pe jumate plină,şi cu un pahar. Şi se-aşază pe jos, se spri -jină de canapea şi-şi toarnă. Şi-ncepe să bea.Adică, mă rog, nu-şi umple tot paharul, îşi puneaşa, cam o treime. De vreo trei ori. Faza e căatuncea când îşi toarnă a treia oară mie-misare muştaru. Fiindcă ea nu bea. Niciodată.Aşa că-ncep să vorbesc. Doar nu puteam să stauca nesimţitu şi s-o las să bea toată sticla,nu? Îi spun că da. Deci. Ne certăm vreun sfertde oră. Veşnica poveste. Că de ce n-am sunatcinci ore. Că aş fi putut să sun, dar n-amsunat. Şi eu îi explic. Cu răbdare. Că nu pots-o sun la fiecare cinci minute ca să-i spuncu GPS-ul în mână exact locul în care sunt.Că asta nu e o relaţie. Că e o dictatură a te -ro rii. Şi-aşa mai departe. Şi după aia, brusc,îmi spune că pleacă. Şi eu îi zic că n-are cum

151

să plece, fiindcă a băut şi nu poate să con -ducă maşina. Şi că nici n-are unde să plece,fiindcă maică-sa deja doarme şi că nu-i cazuls-o sperie pe biata femeie la două noaptea.Şi ea deja s-a ridicat şi-ncepe să-şi strângăchestiile de prin dulapuri şi să le bage-nsaci de plastic. Şi ţipăm unul la altul în timpce ea umple ca apucata la sacii ăia. Şi eu îizic să-i lase-n paştele mă-sii de saci şi săse calmeze. Fiindcă eu încerc să mă calmez.Şi după aia îşi scoate telefonul şi cheamă untaxi. Şi eu îi zic să-nchidă telefonul, şi-nacelaşi timp ea vorbeşte cu operatoarea aiade la taxi şi-i zice adresa şi blocul şi toatealea. Şi eu iar îi zic să-nchidă telefonul, şideja zbier aşa nasol, că-s convins că m-audeşi operatoarea aia de la taxi. Şi ea, nimic,aş teaptă să-i caute aia maşină. Şi după aiaînchide. Şi eu o întreb ce-a zis aia, operatoa -rea. Şi ea zice că vine taxiul în zece minute.Băi, mai eşti acolo? Alo.

Îi spun că-l ascult. Aşa. Şi-i zic să sune înapoi la taxi şi să

anu leze comanda fiindcă face o greşealăimensă şi că, dacă pleacă acuma, nu mai avemcale de întoarcere. Şi după aia stăm vreocinci mi nute. Ca idioţii. Ea se uită-n gol şieu mă uit la ea şi fierb. Şi-mi zic că, uite,chiar se-ntâmplă, chiar acuma, ne despărţimîn paş tele mă-sii, şi nu-mi dau seama dacăsufăr fiindcă o să-mi fie greu fără ea sau

152

fiindcă ne-am prăjit unul altuia creierii înultimul hal. Nici măcar nu-mi dau seama cegândesc. Sunt varză şi gata. Şi mai trec douăminute şi ea-mi zice s-o ajut să ducă jossacii ăia. Şi eu mă-nfurii de-a binelea şiiau sacii (doi într-o mână şi doi în alta) şideschid uşa. Saci mari, frate, din ăia de pusgunoaiele unui bloc întreg. Îi târăsc cu chiu,cu vai până la lift. Şi după aia aşteptămliftul. Şi după aia coborâm cu liftul. Şi dupăaia ajungem cu sacii afară şi-aşteptăm îngerul ăsta s-apară taxiul. Şi eu deja tremurca varga şi-mi spun că se-ntâmplă. Chiar acum.Ne despărţim. Şi mai trece un minut. Şi mă audspunându-i să se gândească bine la ce face. Şidupă aia văd fa ru rile taxiului care se apro -pie şi-i spun să-mi dea zece lei ca să-i dauşoferului şi să ne-ntoarcem în casă. Şi ea seuită la mine. Şi eu îi mai spun o dată. Dă-mizece lei. Acuma. Băi. Mai eşti pe fir?

Îi spun că-l ascult. Aşa. Dă-mi zece lei, îi zic. Dacă pleci, s-a

ter mi nat definitiv, îi zic. Şi taxiul ajungelângă mine, şi noi doi tremurăm ca doi rahaţiîn ploaie, şi eu nici măcar nu mai ştiu dacătremur de frig sau de nervi. Şi şoferul lasăjos geamul şi mă-ntreabă dacă noi suntem cucomanda, şi eu îi spun că da, numai că s-aş -tepte o clipă. Şi mă-ntorc la ea şi-i spunsă-mi dea zece lei. Şi ea se uită la mine şidupă aia scoate zece lei şi mi-i întinde. Şi

154

eu îi dau banii omului ăluia şi urcăm. Şi gata.Asta e. Asta a fost seara asta.

Tac câteva se cunde, apoi îl întreb ce faceacum.

Nimica. Am băut ce mai era-n sticla aiaşi-am deschis alta. Ea e dincolo, a adormit.E obosită praş tie. Nu mai spun nimic, tac şi-lascult cum respiră. Hai că mă culc şi eu. Credc-o să dorm aicea, pe canapea. Hai că-s zdren -ţe. Vorbim mâine, da?

Îi spun că da, apoi închid telefo nul şi-lpun pe noptieră.

Lumina e stinsă, văd cerul pe geam. Şi o bu -cată de lună. Mă întorc spre femeia lângă caredorm în fiecare noapte. O privesc un minut.În somn, buza de jos i s-a relaxat şi atârnăleneş. Pare bosumflată. Îmi duc degetul ară -tător la buze, îl pup fără zgomot, apoi îl ducspre buzele ei şi le ating uşor.

Nici nu tre sare. Mă întind lângă ea şi închid ochii.

Cică nişte cronicari

Magazinul e foarte bine aprovizionat. Azi suntreduceri substanţiale, aşa că stabili men tule plin. Oamenii stau cuminţi la coadă. Vânză -toarea pune marfa în pungi şi aşază pungile pecântar. Apoi înmulţeşte numărul de kilo gramecu patru. Clienţii numără banc notele cu aten -ţie, apoi îşi primesc produ sele. Eu am venitla vânătoare. Ştiu exact ce caut. Iar aici amtoate şansele să găsesc. Opera ţiu nea o să-mirăpească puţin timp, dar o să plec victorios.Locul e un adevărat corn al abundenţei, produ -sele stau lipite unele de altele. Sunt nevoitsă împing un maldăr de umeraşe cu o mână, întimp ce, cu cealaltă, examinez cu grijă fie -care obiect. După un sfert de oră mă apucăfebra musculară. Exact în clipa în care îmipropun să iau o pauză, se strigă bingo. Găsescun hanorac jerpelit, de un prost gust fratecu răpirea din serai. E perfect, dar o să fienevoie să-l mai murdă resc pe ici, pe colo. Măadâncesc în admiraţia ţesăturii decolorateşi învechite de vreme. La un moment dat simt

157

că cineva mă priveşte fix. Ridic privirea. Odoamnă cu batic se uită la mine cu o expresiemiloasă. Îi zâmbesc. Apoi o salut din cap şi-mivăd mai departe de treaba mea. Trec vreo zecesecunde. Doamna cu batic e tot acolo. O simt.Mă priveşte în continuare. Ridic din nou pri -virea şi cons tat că expresia de pe chi puldoamnei s-a îmbo găţit. O nuanţă de curiozi -tate i-a con fecţio nat, între sprân cenele groa -se, un rid vertical. Se uită la mine ca la ungândac cu antene prea lungi. Vai de capuvostru, mămică. Stau în cumpănă. Nu în ţelegla ce se referă. Ar tre bui să vă mai măreas căşi la voi salariu ăla. Că nici n-aveţi ce mânca,mămică. Proce sez rapid, apoi încerc să-i ex -plic motivul pentru care mă aflu în acest maga -zin. Hai, mămică, lasă. Nu-i nici o ruşine.Numa gu vernu ăsta păcătos e de vină. Că nelasă artiş tii să crape de foame, sărăcu ţiide ei. Mă gân desc să iau hanoracul şi să maiarunc o privire şi prin alte cotloane, dardoamna cu batic pare să fie abia la începutulunui lung monolog. Vorbeşte ca şi cum ar ţipa,aşa că toţi clien ţii ne privesc cu interes cres -când. E exact genul de situaţie în care-midoresc să devin invizibil. Îi explic încă odată doam nei cu batic ce caut aici. Îi expliccu răbdare, în speranţa că o să înţeleagă, căguvernul are o mie de defecte, dar că nu potsă-i pun în cârcă şi faptul că eu intru ziua-namiaza mare în tr-un magazin second-hand. Îi

158

spun că, uneori, munca unui actor presupuneşi aşa ceva, şi că ăsta e chiar un moment im -por tant în procesul creativ, momentul în careun personaj începe să se contureze şi să capeteviaţă. Doamna cu batic e de neîndu plecat. Păi,pă vremea mea, artiştii mergeau în fiecareseară la Capşa. Ce? Crezi că mi-am permis iovrodată să merg într-un loc dân ăsta? Io am

muncit ca o roabă şi n-am zis nici câr. Numacă artiştii are voie, mămică. Ei e ăia care nebucură sufletu, că-i mai vedem şi noi cum trecepă stradă sau ne mai zice o glumă la televizor.Îi spun doamnei că eu apar foarte rar la tele -vizor, iar când apar nu prea fac glume. Stra -tegia se dovedeşte a fi total gre şită. Cumadică, mă mică? Păi ce, nu te-am văzut io pămatale la emisiunea aia în care-ncercai şi

159

mata să dansezi? Of, Doamne-Doamne, că au scosăia untu dân tine, mămică, şi tu tot ca un urste bâţâiai p-acolo. Mă uit în jurul meu. Toţiclienţii stau ca statuile, cu umeraşe în mâini,şi se uită la mine ca la un obiect zburător nei -dentificat. Şi te-am mai văzut şi-n aia-n carefăceai pă prostu, la antenă. Aia-n care-ţipusesei matale şapcă de prost şi făceai păprostu. Semănai cu ăla, cu, cum îl cheamă. Doam -na cu batic duce mâna la tâmplă şi se freacăinsistent. E clar, are un lapsus. Se uităprin magazin, căutând răspunsul printre ceipre zenţi. Eu ştiu la cine se referă, dar n-oajut. Pentru ultima oară, fac apel la ra ţiuneşi-i explic cum stau lucrurile. Încerc să-mipăs trez calmul şi folosesc un ton blând. Suntfoar te convingător, doamna mă ascultă cu guracăscată. Îmi termin pledoaria, apoi o privesccu simpatie, anticipându-mi iz bânda. Se uităla mine şi tace. Gura ei a rămas căscată. Undomn cu breton mă arată cu degetul şi seîntoarce spre o doamnă cu mustaţă. Ţi-am zisio, Geto, că el e? Amărâtu n-are bani nici săse tundă. Ia uite ce barbă are, zici că-i mai -muţă din preistorie. Mă uit la hanoracul jer -pelit cu care am rămas în mână. Probabil căn-are mai mult de jumătate de kilogram. Cu doardoi lei mi-aş fi făcut cel mai senzaţio nalcostum pentru spectacol. Păcat. Pun hano -racul pe umeraş şi ies din magazin.

160

Next Level

O să se termine cu Facebook. Mă uit la el ca laun OZN. Frate, nu te mai uita la mine ca la unOZN, îţi zic eu că ştiu ce spun. Ăia de la Googleo să-şi umfle muşchii cât casa. Ai cont peGoogle Plus? Îi spun că n-am şi că nu ştiudespre ce vorbeşte. Eşti fraier. Google Pluse viitorul. O să-nnebunească lumea, ai să vezi.Fii atent. Au făcut ăştia nişte ochelari cucare o să poţi să filmezi şi să faci poze, şidupă aia, imediat, o să poţi să le postezi penet. O demenţă. Deci. Îţi pui ochelarii şiieşi pe stradă. Şi vezi o pipiţă. Trece şi eape-acolo, se duce să-şi ia femeia nişte tam -poane sau ceva. Şi se-mpiedică-ntr-un capacde canal sau aşa, şi cade cu cracii-n sus. Şitu te uiţi la ea prin ochelarii tăi magici şile zici la ochelari să filmeze faza. Coman dăvocală, frate, m-ai înţeles? Şi pipiţa aiase chinuie să se ridice din băltoaca-n carea căzut, şi până s-a ridicat tu deja ai pos -tat fil muleţu pe contu tău şi ai trei mii delike-uri. Îţi zic io, Facebook e pe ducă. Îl

161

întreb când apar ochelarii ăştia. Mâine, poi -mâine. Sunt pe vine. Că doar e normal s-aparăconcurenţa, frăţicule, numai că tre să vinăşi cu o fiţă-n plus. Şi fazele astea de comi -cărie or să fie nimica toată. Stai să vezi câţicretini o să-şi filmeze gagicile făcând sex.O să fie revoluţie. Şi-aşa geme netu de porne -turi, o să explodeze serverele, e clară trea -ba. De fapt, la ora aia, io cred că nici n-o să

mai ies din casă. N-o să mai aibă nici un rost.O să am grijă doar să nu uit să plătesc cu -rentu. Şi-n rest o să stau să văd ce posteazăăia la greu. Oricum, nici acuma nu mai am răb -dare să mă uit la un film de la cap la coadă. Măuit prin el cu cursoru şi dacă-mi place o fazămă uit la ea de zece ori, şi dacă e mişto şi semerită o decupez şi-o urc pe YouTube. Cine

162

mai are nervi să vadă poveşti lungi cât China?Nimeni, frate. Ai văzut filmuleţu ăla cu ăiacare omoară un negru pe stradă în Africa? Edemenţial, nene. Şi e pe bune, nu-i trucaj, căe filmat de-o cameră de-aia de suprave ghe re.Merge unu liniştit pe trotuar şi-apare o du -biţă. Şi intră dubiţa pe trotuar şi-l bagă subroţi. Şi după aia dă-napoi şi-l mai calcă odată. De comă faza. Şi după aia iese alt negrumai solid din dubiţă şi se duce la negrul ăstacare era căzut pe jos. Ăla nu mai putea sămeargă, că-i făcuse picioarele varză. Şi-itrage una-n cap cu o bâtă de beizbol sau aşa.Şi-l lasă lat. Şi nu se bagă nimeni, frate. Trecoamenii pe stradă şi-şi văd liniştiţi de trea -ba lor. Păi când ies oche larii ăştia pe piaţă,mă duc şi io prin Bu cureşti şi pun pariu căprind câteva faze d-astea, aşa, zbang-zbang,imediat. Îl întreb cât or să coste ochelariimagici. Aaa, puţin, frate, că ăştia de laGoogle Plus au interes să vândă, nu? Ca să-ianihi leze complet pe Facebook. Nu ştiu, crecă vro cinşpe euro, cam aşa. Mă rog, or să iasăşi-n ediţii d-alea limitate, de dizain, casă-şi ia şi irineii ca să se dea-n bărci ladisco. Să filmeze pipi ţele la separeu.

Parcul e aproape pustiu. Cred că e vreunmeci important la televizor. Am rămas numaieu şi cu omul ăsta cu chef de vorbă. Îl întrebdacă vine des prin parc. Hai mă, fii serios,eşti sonat? Mi s-a bulit compiutăru şi-a

163

trebuit să-l bag în servis. Am o staţie gra -fică d-aia cu procesor care duce toate simu -latoarele. Când mi se acreşte de net, mă daucu elicopteru şi bombardez nişte sate de viet -namezi sau ce-or fi alea. E mişto că sare sân -gele-n toate părţile, e foarte realist aşa.Acuma aştept ultima variantă, că-n aia pot săşi ies din elicopter şi să-mi custo mizez per -sonaju. Adică pun o poză cu mine şi-l fac săsemene cu mine ca două picături. Şi trag cubazuca-n amărâţii ăia până le iese borşu penas. Mişto. Stă câteva secunde. Nu zice nimic.Nici eu nu mai zic nimic, mă uit la un băieţelcare joacă fotbal cu mama lui. Hai că mă duc,frate, că mai e puţin şi se-ntu necă. Cre c-osă beau ceva tărie să bag cornu-n pernă mairepede-n seara asta. Tre să recuperez că mâi -ne-mi iau compiutăru de la servis şi mă-ntorcla chilăreală. Hai să trăieşti.

Rămân pe bancă şi mă uit la copilul care ur -măreşte mingea. Şutează imprecis, iar mingeavine direct spre mine şi se opreşte încet întrepicioarele mele. Copilul vine în fugă pânăla mine. Zâmbeşte. E fericit. Îl întreb cum îlchea mă. Matei, nenea. N-are mai mult de patruani. Îi spun că pe mine mă cheamă Florin. NeneaFlorin, nu vrei să joci şi tu fotbal? Că mama aobosit. Mă ridic de pe bancă. Începem să facemcâteva pase. Mama lui Matei s-a aşezat pe obancă şi se uită la noi. Afară e încă lumină.

164

Şi-am încălecat pe-o şa

Pedalez. Mi-am uitat iPod-ul acasă, dar reu -şesc să ţin un ritm constant. Toate aparatelesunt libere, sala e pustie. Sunt doar eu, sin -gur, pe bicicletă. Nu ştiu de ce i se spune aşa.Eliptică. Bicicletă eliptică. Probabil vorsă spună că e un fel de bicicletă prescurtată.Bicicleta pe care parcurgi zece kilometri,stând ţintuit pe o bucată mică de podea.

Din vestiar iese un tip. Muşchii sunt gatasă-i crape sub tricou. Sau poate că tricoulstă să-i crape deasupra muşchilor, nu-mi dauseama. E mare. E cât un taur. De fapt, chiarsea mănă cu taurul ăla din desenul animat. Ălacare era îndrăgostit de flori. Ferdinand. Doarcă n-are o expresie prea blândă. Face câtevamişcări de încălzire, apoi se aşază la un apa -rat pentru lucrat pectoralii. Se uită la gra -daţia care arată numărul de kilo grame cu carevrei să te lupţi. Umblă la meca nism, mutăcheiţa cu vreo 50 de kile-n plus, apoi se opin -teşte şi împinge. Douăzeci de repetări. Atranspirat. Şi parcă s-a dublat în volum. Se

165

ridică anevoie şi face câţiva paşi prin sală,ca un urs. Se plimbă de colo-colo un minut,apoi se aşază la aparat şi începe încă o serie.

Uşa vestiarului se deschide din nou. În salăintră un tip gras. Foarte gras. Poartă untricou cu trei numere mai mici decât ar trebui.Seamănă cu Bran. (Pentru cunoscători, OliverHardy.) Pe nas are o pereche de ochelari dinplastic negru, cu lentilele ca două funduride sifoane. Se uită confuz prin sala goală,apoi privirea lui se opreşte la Ferdinand.Merge nesigur şi se opreşte în dreptul apara -tului la care Ferdinand îşi lucrează piepţii.Ferdinand finalizează seria, apoi se ridicăşi merge încet prin sală. Oliver se aşază timidpe băncuţa aparatului, descoperă cu dificul -tate locurile în care trebuie să-şi pună mâi -nile, apoi încearcă să împingă greutăţile.Nu reuşeşte. Observă cheiţa, o mută sus, laprima greutate (5 kilograme) şi începe o serielungă de repetări. 5. 10. 15. 20. Fer dinandvine lângă aparat şi îl priveşte fix. Olivera transpirat, dar împinge mai departe cuabnegaţie. 25. 30. Gâfâie. 33. 34. 35. Ferdi -nand aşteaptă sfidător. 38. 39. Hai odată,frate, că mi-ai bulit antrenamentu. Vocea luiFerdinand e de bas bariton. (Răgu şit.) Oliverse opreşte, îl priveşte panicat, apoi se ri -dică umil şi bate în retragere. Scuze, scuze.Ferdinand se aşază şi mută cheiţa jos de tot,încorporând toate greută ţile aparatului. Seîncordează în încercarea de a urni povara. Nu

166

reuşeşte. Se strâmbă si nis tru şi se face roşuca steagul Republicii Populare Chineze, apoiurlă ca o creatură din Alien 3. Grămada defiare nu se clinteşte. Renunţă şi se ridicăde pe băncuţă, plin de nervi. Loveşte cu pum -nul în scheletul apara tului, care vibreazădin toate încheietu rile, dar se ţine tare.Oliver se îndepărtează din raza de acţiune autilajului.

Mă uit la ceasul de pe ecranul digital. Două -zeci de minute. Sunt bine. Am transpirat unpic, dar am bandana pe cap, coafura rezistă.

Oliver s-a refugiat în capătul sălii, sepre face interesat de un aparat pentru abdo -minali. Ferdinand îşi scoate telefonul şimerge spre un perete îmbrăcat în oglinzi. Cumâna stângă ţine telefonul la o distanţărespec ta bilă în timp ce-şi ridică braţuldrept şi-şi încordează bicepsul. Îşi pune pefaţă o ex pre sie feroce, numai bună de pozat.Exact în momentul în care e gata să apese pebuton, telefonul sună. Ferdinand devine deru -tat, apoi răspunde. Reuşeşte cu greu să-şiapropie aparatul de tâmplă, ţinându-l întredegetul mare şi mijlociu. Da, mami. Vocea luise pier de ca un tunet distant printre munţiîn timp ce pleacă spre vestiar.

Oliver se plimbă prin sală, nehotărât. Seopreşte în dreptul meu şi-şi plimbă privireape bicicleta înţepenită în podea, pe care eupedalez în neştire. Mă priveşte. Încep să mă

167

simt ca o instalaţie dintr-un muzeu de artămodernă. Mă uit la el, întrebător. Mai aveţimult? Aş încerca şi eu o tură. Mă uit la ecra -nul digital. Am alergat douăzeci şi trei deminute. Îi zâmbesc amabil şi-i spun că ter -min imediat. Oliver îmi zâmbeşte şi el, apoise uită prin sala pustie.

Peste un minut, cobor de pe bicicletă şi mergla vestiar. Ferdinand nu se vede nică ieri.Probabil că face duş. Îmi schimb hai nele, apoiîmi iau rucsacul şi ies din vestiar. Trec prinsală şi-l văd pe Oliver stând în picioare pebicicleta prescurtată, nemişcat, încercândsă-şi menţină echilibrul. Mijeşte ochii şiumblă la butoane. Probabil că cifrele suntscrise prea mic. Ies afară şi fac câţiva paşi.Bicicleta mă aşteaptă. Mă sui în şa şi pedalezspre casă.

Aievea

Dorm. Visez că eşti mică. Foarte mică. Ai vreotrei-patru centimetri înălţime. În rest eştiexact la fel. Eu te ţin în palmă şi mă uit latine. Fă ceva, fă-mă la loc. Eu nu ştiu ce săfac, sunt depăşit de situaţie. Mă uit la tineşi mă minunez. Apoi te pun pe birou şi-ţi spuncă trebuie să plec la repetiţie. Stai, staio clipă, ia-mă cu tine, nu mă lăsa aşa. Nu poţisă mă laşi aşa. Cu răbdare, îţi explic că tre -buie să ajung la repetiţie, că e o repetiţieimportantă, că mă aşteaptă câţiva colegi carenu pot să lucreze fără mine. Şi oricum mâineavem premieră. N-am cum să-i las baltă îna -inte de premieră. Păi şi pe mine cum poţi sămă laşi aşa? Îţi explic că tu n-ai mâine pre -mieră. Apoi te rog să înţelegi că, înainte deorice premieră, actorii trec printr-un fel decriză, un moment dificil, în care emo ţiile îisubjugă. Îţi spun că ar fi total imatur să-miabandonez colegii chiar astăzi. Cum adică? Airidicat tonul, iar ochii tăi aruncă săgeţispre mine. Colegii tăi sunt mai impor tanţi

169

decât mine? Mă duc la bucătărie, iar tu ţipidupă mine. Dar vocea ta e şi ea mică, la felca tine, aşa că eu abia aud un bâzâit ane mic.Mă întorc cu o cană cu apă, apoi îmi dau seamacă nu te-ai putea sui pe marginea ei. Mergiar în bucătărie, caut prin dulap şi găsesco tăviţă mică, foarte potrivită pentru si -tuaţia de faţă. Îţi pun apă în tăviţă, măîntorc în sufragerie şi pun tăviţa pe birou.Tu te-ai aşezat pe pachetul meu de ţigări. Defapt, cred că te-ai suit pe pachet, pentru căpicioarele tale nu ating lemnul biroului.Abia acum îmi dau seama că mi-am luat doarbricheta, dar mă hotărăsc să nu te deranjez,o să mă opresc la benzinărie să-mi iau altpachet. Stai îmbuf nată şi te pre faci că nu măvezi. Probabil că ai înţeles că nu ajungi lanici un rezultat cu ţipatul şi te-ai hotărâtsă adopţi o nouă strategie. Mă uit la tine.Cred că privirea mea exprimă milă. Nu ştiu ceţi-aş putea spune ca să te simţi mai bine. Măuit la obiectele de pe birou, apoi te întrebdacă poţi să dai drumul la iPad. Ca să-ţi puinişte muzică, în caz că te plic tiseşti. Tu teprefaci că nu mă auzi. Mă gân desc să-ţi aduco carte, apoi îmi dau seama că nu e o idee bună.Cartea s-ar putea închide singură şi te-arputea prinde între pagini. Poate o revistă.Cu foile mai mari şi mai uşoare. Mă mai uitpuţin pe birou, îndepărtez cu mâna câtevacreioane groase cât copacii, apoi îţi spun

170

că trebuie să ies pe uşă, fiindcă sunt dejaîn întârziere. Mă retrag în vârful picioa -relor, spre ieşire. Dacă pleci acum, s-a ter -minat. Ne despărţim. Şi n-o să mă mai veziniciodată. Mă opresc şi mă-ntorc spre tine.Ai sărit de pe pachetul de ţigări şi te-aisuit pe iPad. Îţi văd re flexia în ecranul lu -cios. Mă mai uit o clipă spre toate obiectelecare te înconjoară. Apoi îţi spun că, dacă vreisă faci pipi, poţi să foloseşti scru miera. Ecam murdară, dar asta-i situaţia. Poate că num-ai auzit. Am spus că, dacă ieşi acum pe uşă,n-o să mă mai vezi. Imediat cum rosteşti cuvin -tele astea, te faci şi mai mică. Noroc că m-amapropiat de tine, altfel aş fi crezut că aidis părut, pur şi simplu. Eşti puţin mai micădecât radiera din capătul creionului. (Abiaacum observ că mai era un creion pe masă, peăsta am uitat să-l pun deoparte.) Pentru câ -teva secunde rămâ nem amândoi muţi. Apoi în -cepi să plângi, ca un copil mic. E de înţeles,orice om are o li mită. Lacrimile tale cad pesticla iPadului şi fac o băltuţă minusculă.Îmi trece prin minte gândul că ai putea alu -neca. Ia-mă cu tine la repetiţie. Nu mă lăsa,te rooog. Stau o clipă şi încerc să găsesc osoluţie. Îţi spun să te linişteşti, îţi spuncă te iau cu mine. Te opreşti din plâns şi teuiţi la mine cu speranţă. Mă uit la tine. Abiate zăresc. Nu ştiu unde să te pun ca să nu tepierd. Şi mă tem că aş putea să te strivesc din

171

greşeală. Nu ştiu ce să fac. Mă uit la ceas.Deja am în târ ziat. Îmi întind mâna dreaptăspre tine, cu palma deschisă, şi-ţi spun să tesui. Tu încerci să te caţări, dar nu reuşeşti.Te ajut puţin, cu degetul arătător de la mânastângă. Bun. Ai reuşit. Acum îmi stai fix pelinia vieţii. Mă gândesc cât de penibil o săfiu. O să umblu pe stradă cu palma întinsă.Toată lumea o să creadă că am ieşit la cerşit.Doamne fereşte, poate te trezeşti cu vreomonedă-n cap. Gata. Să ne grăbim. Ies pe uşăşi văd lumina zilei, printre gene. În secundaurmătoare, uit tot ce-am visat. Mă-ntorc spretine, dar patul e gol. Hm. Am uitat că azi tre -buia să te trezeşti devreme. Mă ridic şi măduc să mă spăl pe dinţi.

Exces de zel

Hotelul e o ruină. Sunt doar vreo douăzeci deoameni în tot stabilimentul. Şi toţi au feţede prim-secretari. Ceafă lată, pantaloni deofiţer, nasul roşu. O fi vreun congres al ma -fioţilor din politică. De fapt nu. Exagerez.Aici nu găseşti crema, spuma şi unguentul.Ăia stau în Mamaia, la o fiţă de şase-şaptestele. Asta e o clădire în plin declin spreprăbuşire, aflată într-o staţiune muribundăcare încearcă din răsputeri să-şi revigorezetrecutul glorios.

O să stau aici zece zile. Aşa că ar fi tarebine să găsesc câteva motive de supravieţu -ire. Doar n-o să mă-nchid în cameră să citescDostoievski. Totuşi, am un mic avantaj. De labalcon văd marea. Da, valurile se aud cu greuprintre manele, dar sunt şi momente de li -nişte, iar alea chiar fac toţi bănişorii.

Ies din cameră şi merg până la recepţie.Dom nişoara cu acnee nu e acolo. Doar doi domnicu burţi mult mai respectabile decât a mea.Dom nii stau tolăniţi pe o canapea mov. Îmi

173

plimb privirea pe dulăpiorul din sticlă încare zac două săpunuri şi trei paste de dinţi.Pe du lăpior e un anunţ important: Dacă dori-ţimasaj adresaţivă la camera 104. Drăguţ. S-amai aşezat o stea căzătoare pe firmamentulmucegăit al şandramalei. Ia să vedem ce felde masaj oferă gazdele. Poate am noroc şi e dinăla thailandez, cu uleiuri fierbinţi şi cioco -lată Pitic. Peste un minut sunt în faţa uşiipe care scrie 104. Bat la uşă, că aşa m-a învă -ţat mama. Aud nişte paşi, apoi uşa se des chi -de. O femeie. O doamnă. O întreb dacă aici ecabinetul de masaj. Da, poftiţi, intraţi, făce -ţi-vă comod. Îi mulţumesc, mă aşez pe un scaun.Ce vă doare? Îi povestesc doamnei desprevertebra mea neprietenoasă (aia din zona lom -bară), apoi despre vertebra mea duş mănoasă(aia din zona cervicală). Se rezolvă, sunteţipe mâini bune. Zâmbesc. Ce bine. O să am partede un masaj minunat. Doamna îmi spune să mădezbrac şi-mi arată cu mâna un catafalc năl -tuţ, care tronează în mijlocul camerei. Îmiscot hainele şi rămân în chiloţi. Daţi-i jos,nu vă faceţi probleme. Rămân o clipă în cum -pănă, apoi îi spun doamnei că prefer să-mi păs -trez bijuteriile familiei la adăpost. Doamnazâmbeşte. Hai, nu vă jenaţi, am mai vă zut oa -meni în pielea goală. Vreau să vă fac o pro -cedură mai specială. Ezit câteva se cunde,apoi îmi dau jos chiloţii şi mă culc pe burtă,pe catafalcul plăcerilor. Doamna ia o sti -

174

cluţă, îşi toarnă puţin ulei în palme şi în -cepe să mă frământe cu abnegaţie. Trece unminut. Nu simt nici o plăcere. Îi spun doamneisă mă manipuleze mai cu milă. Ce, vă doare?Sunteţi un delicat? Staţi liniştit, o să ple -caţi de-aicea cu zece ani mai tinerel. Acumalăsaţi-mă să mă concentrez. Trebuie să loca -lizez durerea şi să-i vin de hac. Îmi dau seamacă am uitat s-o întreb pe doamnă cât o să măcoste ruperea oaselor, dar e prea târziu. Dejanu mai pot emite cuvinte inteligibile, dingura mea ies icnete şi vaiete pe care încercsă le reprim cu demnitate. Îmi trec prin minteimagini cu Horia, Cloşca şi Crişan traşi peroată. Săracii. Şi ei au avut pro bleme cu co -loana. Trec zece minute lungi cât marele zidchinezesc, apoi doamna începe să scoată nişte

175

sunete suspecte. Îngheţ. Ascult. Doamna res -piră greu. Gâfâie. După încă un minut, fie -care du-te-vino e însoţit de nişte onomatopeeînfricoşătoare. Seamănă cu cele pe care lescot pisicile vara, pe acoperiş. Nici nu maiîndrăznesc să respir. Stau încor dat ca o scân -dură şi aştept să termine. Doamna dă semne căva avea foarte curând un orgasm. La un momentdat scoate un ţipăt de indian înjunghiat,apoi mâinile binefăcătoare mă lasă în pace.

Mai staţi puţin întins, să-şi facă efectul.Cred că nici n-aş fi în stare să mă ridic.Peste vreo două minute, cu chiu, cu vai, punjos un picior. Mă îmbrac cu încetinitorul,apoi îmi scot portofelul. Un milion, dumnea -voastră beneficiaţi de reducere. Sunt un no -rocos. Zic mulţumesc şi dau să ies pe uşă. Oclipă. Doamna îmi întinde o hârtie boţită.Uitaţi, aveţi aici numărul meu. La sfârşitulsezonului mă-ntorc în Bucureşti. Sunaţi-măşi vin la dumneavoastră acasă. Acuma abia amdeblocat vertebrele alea, trebuie să conti -nuăm, altfel o să aveţi mari probleme. Iauhâr tia şi o asigur pe doamnă că o voi sunanegreşit. Ies pe uşă şi mă împleticesc pe hol,spre recepţie. Domnii cu burţi impozante sunttot pe canapea. Se uită la mine cu dispreţ.Mă opresc o clipă şi mă reazem de un stâlp. Măuit la ei, se uită la mine. Le zâmbesc nesi -gur, apoi plec spre camera mea, sprijinin du-măde pereţi.

176

Mara

Mara are patru ani. Mara e fetiţa vecinilormei, Paul şi Roxana. Paul e aproape chel. Parechel de-a binelea, pentru că e tuns foartescurt, iar pe cap mai are doar nişte urme depuf gălbui. Roxana pare mai slabă decât e înrealitate. Lui Paul îi râd ochii. Când ne-ntâl - nim, formula lui de salut e banală, nici măcarnu mi-o amintesc. În schimb, întot dea una aş -tept să aud felul lui de a spune la re vedere.Bucurii. Un singur cuvânt. Îl spune simplu,nimeni n-ar putea să-l imite. Dimi neaţa, dacămă-ntâlnesc cu el în lift, cu vân tul bucurii,rostit de Paul, îmi dă energie pentru toatăziua. Roxana e mai tăcută. Une ori zâmbeştediscret şi pare că ar vrea să devină mai co -mu ni cativă. De câteva ori am sur prins-o le -gând nişte fraze lungi, care s-au transformatîntr-o poveste fără ca ea să bage de seamă.

Sunt cu Paul, Roxana şi Mara, la casa de la ţarăa unui prieten de-al lor. (Nu i-am reţinut nu -mele şi mi-e ruşine să-l întreb cum îl cheamă.)

177

Prietenul fără nume are doi băieţi. Doi ge -meni de opt ani. Mara se uită la ei, curi oasă.Simte că sunt mai mari ca ea. Simte că ei ştiumai multe decât ştie ea. Că ar putea aflalucruri interesante de la ei. Gemenii n-oprea bagă în seamă. Au deja de lucru cu niştetelefoane care îi acaparează complet. Volu -mul e dat la maximum, iar din telefoane se audîmpuşcături şi explozii.

Casa prietenului fără nume are o curte foartemare. Piscina din mijlocul curţii e şi eafoarte mare. Prietenul ne spune că nu şi-agăsit încă vreme s-o acopere cu husa de pro -tecţie, dar că trebuie s-o facă foarte curând.(Deja frunzele care au mai rămas prin copaciau ruginit de-a binelea.) Mara se ridică bruscşi aleargă spre piscină, iar Paul o urmăreştecu ochii, de la distanţă. Pe apă plutesc frunzeuscate. Mara se apleacă uşor deasupra apeişi întinde mâna să apuce o frunză moartă. Paulse ridică în picioare. Dar eu sunt mai aproapede Mara. Din trei paşi ajung lângă ea. Îmiasum cu nonşalanţă rolul de înger păzitor şio întreb ce-a găsit. O flunză. Uite. Mă las pevine şi mă uit la frunza din mâna ei. Îi spuncă e o frunză foarte frumoasă şi în cerc să gă -sesc strategia potrivită ca s-o îndepărtezde apă. Dar Mara n-are de gând să plece. Tocmaia descoperit ceva. Întinde mâna peste lu -ciul apei şi culege uşor o gâză moartă. De la

178

distanţă, îi fac semn lui Paul cum că totul eOK, apoi mă uit atent la insecta din palmaMarei. Uite. O libelulă. Brusc, îmi dau seamacă sunt într-o mare dilemă. Nu ştiu dacă ebine să-i explic Marei că libelula asta numai are cum să zboare. Mi se pare ciudat s-omint, şi to tuşi mi-e greu să-i spun adevărul.Mara ţine în continuare libelula în palmă.Nu e o libe lulă mare. Poate e pui, n-am idee.Nici nu mă pricep la astfel de lucruri. Uite.Doalme. Şi-a udat alipile. O s-o pun aici. Osă se usuce şi o să fie bine. Mara îşi apropiemâna dreaptă de marginea piscinei, apoi, cumâna stângă, îm pinge cu delicateţe carcasalibe lulei pe piatra poroasă. Mă uit la libe -lula care zace într-o baltă minusculă. Nu semişcă. Iar eu ştiu că nu prea sunt şanse să-şides chidă ari pile şi să-şi ia zborul. Dar Marae mul ţumită. Se ridică. Mă ridic şi eu. Marafuge către Paul, iar eu respir uşurat. Tati,am găsit o li be lulă. O să vezi că o să zboale.Paul nu înţelege, dar o aprobă fără să comen -teze. Îmi aruncă o privire scurtă, iar euschiţez un zâmbet şi dau din umeri.

Peste un sfert de oră, Roxana o întreabă peMara dacă nu vrea să facă pipi. Ba da, vleau.Roxana merge cu Mara în casă, iar eu mă ridicca un hoţ şi merg spre piscină. Mă uit înspate, să mă asigur că Mara a intrat în casă,dar pre cauţia e inutilă, am destul timp să

179

acţionez. Mă aplec şi apuc uşor libelula,între degetul mare şi arătător. Mă gândescunde ar fi mai bine s-o arunc. Aş putea s-ostrivesc între de gete, n-ar dura mai mult osecundă. Stau o clipă în cumpănă, apoi faccâţiva paşi prin iarbă şi o pun cu grijă pefrunzele unui tufiş pitic. Când mă întorcspre terasă, Mara tocmai apare, fericită. Seapropie de piscină şi caută cu privirea pemarginea apei. A zbulat? Îi spun că da. Epuţin dezamăgită că n-a prins mo mentul, darPaul o ia în braţe şi o alintă, iar peste unminut Mara râde din nou.

Se face seară. Ne pregătim de plecare. Le spunla revedere gemenilor, dar ei nu-şi ridicăpri virea din telefoanele din care se aud îm -puşcături.

Când ajungem acasă, Mara a aţipit deja peumărul Roxanei. În lift, o pup pe frunte. Îicon duc până la uşa casei şi le spun noapte bună.Paul zâmbeşte. Bucurii. Îi zâmbesc, apoi mergspre uşa casei mele.

Anticariat

Bătrânul nu s-a lăsat înduplecat. I-am ex -plicat că pot să-mi car singur bagajele, darel a insistat să-mi arate unde e camera şi cumfuncţionează utilităţile. Nu-s prea în formă.Am zburat trei ore cu avionul. Apoi am aştep -tat trei ore să mi se elibereze camera. (Nepare rău, o eroare de sistem.) Intrăm în ca -meră. E foarte mică. Senzaţia de claustro -fobie e sporită de adunătura de mobile dinlemn foarte masiv. Pereţii sunt sufocaţi cuo mochetă verde. Dungi verticale. Verde-iar -bă, verde-praz, verde-iarbă, verde-praz. Bă -trânul îmi arată lucruri şi-mi spune chestii.Seamănă cu un membru al familiei Addams. Mărog. Eu vreau să-mi păstrez optimismul, aşacă mă hotărăsc să-i spun Cornel. Cornel arehaine horror. Din altă epocă. Oricum, cred căasta e tema hotelului. Tunelul Groazei, sauceva de genul ăsta. În holul de la intrare amfost întâmpinat de câteva tablouri cât fri -giderele, din care mă priveau fetiţele dinShining. De fapt, camera asta e un fel de ca vou

183

mai micuţ. Sau un sicriu mai măricel. Iatăgeamul. Iată cum funcţionează. (Fantastic.Nemaivăzut.) Iată clanţele uşilor. (Pe eletrebuie să apăs cu mâna, pentru ca uşile să sedeschidă.) Iată, de aici aprindeţi lumina.(Nişte pătrate mici, de plastic. Au butoane,pe care trebuie să le apăs.) Iată baia. Intruîn baie. Cred că nimic nu e mai frumos decâto cadă din marmură, scăldată în lumina unui bececonomic. Cada are şi o perdea. Ca să nu sarăapă pe gresie. O fi gresie? Mă uit mai atent.Nu, e tot marmură. O să-i zic gresie marmo -rată. Că sună mai interesant, aşa. Mai snob.La fel ca păstrăv somonat. Mă uit la perdea.E din catifea. Catifea masivă. Are şi ciucuri.E plină de praf şi pete uscate de săpun. Şi emov. Deci. O perdea pentru cada de baie, con -fec ţionată din catifea masivă şi mov. Minu -nat. Şi iată, aveţi şi telefon în baie. Măîntorc spre Cornel. Degetul lui ară tătorţinteşte spre telefonul cu disc. Recep torule aurit. Probabil că l-au învelit în stanio -lul de la ciocolată. Drăguţ. Aş putea să staupe closet şi să sun la recepţie, să mai cer unsul de hârtie igienică. Cam asta e. Cornel aterminat inventarul, nu prea mai are ce să-miarate. Ar putea s-o ia de la în ceput. Ca un discstricat. Dar el nu face nimic. Stă şi se uităla mine. Îşi ţine mâinile pe lângă corp, toatedegetele lui arată, acu za tor, spre gresia mar -moreeană. Pauză. Cornel se uită la mine, eu mă

184

uit la Cornel. Mă gân desc că nici măcar nu maipot să ies din baie, Cornel s-a oprit în ca -drul uşii, îmi blo chea ză accesul spre cavou.Stau o clipă, adâncit în meditaţie. Apoi măhotărăsc să improvizez. Îl întreb pe Corneldacă nu vrea să facă o baie. Câteva secunde,rămâne în stop-cadru. Apoi îşi mişcă puţingura. Scuze? Poate că engleza mea nu e pe înţe -lesul lui. Îl mai întreb o dată. Şi fac şi ungest larg spre cadă. Pauză. Cu încetinitorul,ochii lui Cor nel îşi pierd aroganţa şi se mă -resc văzând cu ochii (dacă mi-e permisă oastfel de com paraţie). Întind mâna spre el.Prieteneşte, îl ating pe umăr şi-i spun căpot să-l ajut să se dezbrace. Se trage bruscînapoi, intră cu spatele în cavou. Drumul eliber, aşa că ies din baia de catifea stră -moşească, în timp ce Cornel bate în retragere.Ăăă. Cred că a uitat tot ce mai ştia din limbaengleză. În clipa asta fac pariu că şi-a uitatşi limba maternă. Scot din buzunar pa chetulde ţigări. Cu gesturi studiate, extrag oţigară din pachet şi mi-o pun între buze.Cornel tresare. N-aveţi voie să fumaţi. Măuit la el, apoi îi explic că n-am de gând s-oaprind şi că fumez la rece, pentru că încercsă mă las de acest obicei prost. Apoi, cu blân -deţe brutală, re vin la subiectul anterior.Îi spun că m-aş bucura să-l frec pe spate,dacă vrea să facă o baie. Nu, mulţumesc. Măscuzaţi. Trebuie să plec, am treabă. Face doi

185

paşi spre uşă, cu spatele. Mă hotărăsc să-iaplic lovitura de graţie, pour la bonne bouche.Îi arăt frigi derul şi-l întreb dacă existăşi vreo sticlă de şampanie acolo. Sigur că da.Aveţi de toate. Mai face un pas în spate. Îispun că mi-ar face o mare bucurie dacă m-arlăsa să fac baie cu el şi să ciocnim o cupă. Aajuns la uşă. Cu ochii la mine, pipăie lem nulşi găseşte clanţa. O apasă şi deschide uşa.Mă cheamă datoria. Iese din cavou, fără să-şiia ochii de la mine, gata să ţipe dacă m-aşavânta spre el. Apoi închide uşa, cu in fi nităgrijă. Îmi scot bri cheta, îmi aprind ţigara.Mă uit în tavan şi văd un senzor de fum. Des -chid fereastra şi mă aplec peste per vaz. E o zisenină. Trag un fum, apoi îl suflu încet sprecerul albastru al Romei.

Vară/iarnă

Bătrânul deschide uşa şi mă priveşte. Îl salutşi-i spun că am venit să iau cauciucurile deiarnă. Te-a trimis Hari? Pentru câteva se -cunde stau în cumpănă. Apoi îi spun că vin dinpartea lui Victor. Îi spun că Victor s-a mutatacum o lună de-aici. Îi explic că Victor mi-adat voie să ţin cauciucurile de iarnă în gara -jul acestei clădiri. Îi spun că am venit să leiau. Cauciucurile. Trec zece secunde. Amân -doi stăm în pragul casei, fiecare pe partealui de prag. Apoi bătrânul întoarce capulspre holul casei şi întinde mâna spre un scrinprăfuit. Apucă un şirag de chei, iese din casăşi închide uşa. Nu spune nimic. Trece pe lângămine şi coboară panta spre garaj. Mă iau dupăel. Se opreşte în dreptul uşii garajului şianalizează şiragul de chei. Sunt vreo două -zeci. Se uită atent la o cheie, o învârte pe oparte şi pe alta. Se opreşte o clipă, apoi facestânga-mprejur şi pleacă. Rămân pe loc şi măuit după el. Bătrânul intră în casă şi în -chide uşa.

187

Stau un minut. Mă uit la copaci. E o stradăliniştită, pe care maşinile trec foarte rar.Un loc plăcut. Aştept încă un minut, apoi mergspre uşa la care am sunat mai devreme. E în -chisă. Apăs soneria. Stau. Uşa se deschide.Bă trânul mă priveşte cu aceeaşi expresieneutră. Ridic uşor din sprâncene. Fac şi ungest elocvent cu mâinile. (Limbajul discretşi mut care vrea să spună că aştept să iauobiectele pentru care am venit.) Ce doreşti?Mă gândesc că e o farsă. În cazul ăsta, omul îşijoacă rolul fără fisură. Mă uit la el. Aşteptsă izbucnească în râs. Dă să închidă uşa, darîl opresc. Îi spun că am sunat şi mai devreme.Cu răbdare, repet povestea cu cauciucurile.Bătrânul mă priveşte cu suspiciune. Apoi,brusc, văd în ochii lui o luminiţă palidă. Te-atrimis Hari? Întorc capul spre strada pustie,ca şi cum aş aştepta ca de-acolo să apară osoluţie. Apoi mă întorc din nou spre bătrân.Îi spun că nu ştiu cine e Hari. Îi spun că eu vindin partea lui Victor. În timp ce vorbesc, îldesenez pe Victor, cu mâinile, prin aer. Mic,solid, chel. Victor.

Bătrânul întinde mâna şi apucă şiragul dechei pe care l-am văzut mai devreme. Iese dincasă, trânteşte uşa, merge spre garaj. Mă ţindupă el. Ajungem în faţa garajului. Bătrânulexaminează cu răbdare fiecare cheie. Eu măbâţâi de pe un picior pe altul. Trag cu ochiulla şiragul de chei şi încerc să identific cheia

188

de la garaj, chiar dacă n-am nici cea mai micăidee cum arată. Ar fi mai simplu să le încerceîn broască, una câte una. La un moment dat bă -trânul se opreşte şi se uită la cer. Trece unminut. Stau şi-mi muşc uşor buza de sus. Apoimă uit şi eu spre cer. E senin azi. Dau din cap,în semn că sunt de acord, apoi îl rog să des -chidă garajul. Mă priveşte confuz. Se uităla cheile pe care le ţine în mână. Apoi începedin nou să caute cheia potrivită.

Când intrăm în garaj, văd cauciucurile în -tr-un colţ, acolo unde le-am lăsat acum câtevaluni. Îi spun bătrânului că o să le iau perând, să le duc la maşină. Mă priveşte uşorîncruntat. Te-a trimis Hari? Fără să stau pegânduri, îi spun că m-a trimis Hari. Şi că Haria spus să iau cauciucurile de-acolo. Apoi, fărăsă mai aştept un răspuns, mă pun pe treabă.

Peste câteva minute apuc şi ultima roatăşi-i mulţumesc bătrânului, care se uită un -deva în gol, spre uşa garajului. Dau să ies, darvocea lui mă opreşte brusc. Stai puţin. Măîntorc, îl privesc. Face o pauză lungă. Să-izici lui Hari că are o datorie la mine. Staupe loc, cu roata în mână. Să-i zici că suntfoarte supărat pe el. Bătrânul face o pauză,întoarce capul spre întunericul din garaj.Îmi dau seama că vrea să-mi mai spună ceva, aşacă las roata jos. Privirea lui caută un gândlimpede printre mormanele de fiare vechi carestăpânesc jumătate din încăpere. Mă uit în

190

beznă şi desluşesc câteva forme neclare. Unfrigider acoperit de rugină. O plită de fontă.Foarte supărat sunt pe el. De şapte ani aşteptsă-şi plătească datoria. Din 1970. Tace. Îşiîn toarce faţa spre mine. Să-i zici. Dau dincap, în semn că am înţeles. Bătrânul dă şi eldin cap, ca şi cum ar vrea să confirme o sen -tinţă definitivă şi irevo ca bilă. Mai aşteptcâteva secunde, apoi apuc roata şi ies lalumină.

Ajung la maşină, arunc roata pe banchetadin spate, mă sui la volan şi pornesc motorul.Apăs pedala frânei. Cu mâna dreaptă, mut schim - bătorul din park în drive. Prin geamul des -chis aud ciripitul unei păsări. Stau o clipă.Las în jos parasolarul din dreptul parbrizu -lui şi mă uit în oglinda minusculă. Mă uit lamine. Mă uit la faţa mea. Pasărea tace. În -cerc să-l văd pe copilul care se juca cu pie -sele de Lego, acum vreo patruzeci de ani. Eîncă acolo. Doar că are o barbă rară, plinăde fire albe. Ridic oglinda, arunc o privirepe străduţa pustie, iau piciorul de pe frânăşi apăs uşor acceleraţia.

Ready or Not

Îl salut şi dau să mă aşez pe scaunul din faţalui. Omul se ridică şi-şi întinde mâna dreaptăspre mine. Bine aţi venit. S-a ridicat doar pejumătate. Ca şi cum n-ar fi vrut să renunţe lascaunul pe care stătea. E cumva ridicat şiaşezat, în acelaşi timp. A rămas înţepenitîntr-o stranie genuflexiune, ca şi cum l-arfi lovit brusc o criză de lumbago. Apuc mânaîntinsă, o strâng fără violenţă. E umedă şirece. Îmi desprind mâna, mă aşez. Omul se aşazăşi el. Deja vorbeşte, dar nu mă pot concentra.Simt o nevoie acută să mă spăl pe mâini. Pen -tru câteva secunde, mă lupt cu paranoia, apoicâştig şi devin atent la omul din faţa mea.Omul vorbeşte. Clienţii noştri îşi doresc unspectacol de teatru pe care să-l regizaţi dum -neavoastră. De fapt, ei ar dori să şi jucaţiîn acest spectacol. Face o pauză, ca şi cum euar trebui să spun ceva. Îl rog să continue şisă-mi dea mai multe detalii. Omul se uită înjos, spre mâinile lui transpirate. Apare unchelner care mă întreabă ce doresc să consum.

193

Îi cer o apă plată. Chelnerul se îndepăr tează,iar eu îmi întorc privirea spre Mâini-Umede.Îl întreb ce piesă de teatru va fi pusă înscenă. Mda. De fapt, nu există o piesă. Vreausă spun că noi aşteptăm de la dumneavoastră opropunere. Pauză. De fapt, noi ne-am gânditcă aţi putea să scrieţi chiar dumneavoastrăo piesă. Evident, asta ar însemna nişte baniîn plus. Dar vom discuta toate amănuntele latimpul potrivit. Deocamdată o să vă mai daucâteva detalii, ca să înţelegeţi despre ce evorba. Îşi ia avânt. Vrem să promovăm pe piaţăun medicament revoluţionar. Din cauză căexistă limitări pe care legea le face în legă -tură cu recompensarea farmaciştilor sau medi -cilor care ar putea recomanda medicamente,agenţia a propus un alt mod de a le prezentaapariţia acestui nou medicament. Astfel, nedorim un spectacol de teatru în trei perso -naje. Personajul principal este un bărbatcăsătorit, care are nişte probleme. Face opauză şi se uită la mine. Ridică uşor din sprân -cene. Probabil că aşteaptă ca eu să strigbingo, dar încă nu m-am prins despre ce vor -beşte. Îl întreb ce probleme are bărbatul.Mâini-Umede ezită o clipă. Are nişte problemedespre care nu îndrăzneşte să-i vorbeascădeschis soţiei lui. Mă priveşte cu subînţe -les. Eu dau din cap, ca un profesor foartemulţumit de elevul său. De fapt n-am priceputnimic. Îmi schimb poziţia în scaun şi-l rog

194

să-mi spună clar despre ce e vorba. Îi arătcea sul şi-i spun că nu mai pot sta decât cinciminute. Mâini-Umede intră în panică. Nici oproblemă, vă explic imediat. Apare iar chel -nerul, care-mi aduce o sticlă cu apă. Apuc săpun mâna pe sticlă înainte să aibă timp s-odeschidă. E aproape fierbinte. Îi spun căn-am cerut ceai. Apoi îi spun să nu se mai de -ranjeze fiindcă eu o să plec imediat. Chelne -rul mă înjură în gând şi se îndepărtează, iareu îmi întorc antenele spre Mâini-Umede şi-iarăt încheietura mâinii stângi. (Bat uşor cuarătătorul în geamul ceasului.) Deci. Cum văspuneam. Trei personaje. Bărbatul căsătorit,soţia lui şi un prieten de familie, care epsiholog. Piesa va avea doar două reprezen -taţii. Prima, pentru aproximativ patruzecide jurnalişti, iar a doua, pentru un public detrei sute de persoane, format din medici,farmacişti şi psihologi. Dumneavoastră veţiscrie scenariul special pentru acest spec -tacol, împreună cu indicaţiile şi cu o seriede cuvinte-cheie, pe care vi le va indica chiarclientul. Îl privesc atent, ca să nu-i rup şu -voiul de vorbe. Deja îmi dau seama că, dacă osă-i spun acum că nu înţeleg despre ce vorbeşte,o să mă creadă prost. Haideţi să vă expun bu -ge tul. Aşadar. Pentru rolul principal veţiprimi 500 de euro. Pentru regie încă 500 deeuro. Iar pentru scenariu încă 500 de euro.Iar dumneavoastră veţi ceda toate drepturile

195

de autor în favoarea clientului. Mâini-Umedese lasă pe spătarul scaunului şi tace. Bag deseamă că şi-a terminat tirada. Acum e rândulmeu să vorbesc, eventual să emit câteva jude -căţi de valoare. Tac pentru câteva secunde,apoi îi spun că tot n-am înţeles ce problemeare bărbatul căsătorit. Mâini-Umede ofteazăprelung, apoi îşi ia inima-n dinţi. Până nusem năm un contract, nu am voie să vă divulgnumele medicamentului pe care dorim să-lpromovăm. Tot ce vă pot spune este că acestmedicament va revoluţiona piaţa farmaceu -tică, luptând cu succes împotriva disfuncţieierectile. Mă uit la el. Stau câteva secunde,apoi mă uit la ceas. Nu mă grăbesc să ajungni căieri. Îi spun omului cu mâinile umede cămă grăbesc să ajung undeva şi că urmează săiau o decizie şi să-i dau un răspuns cât maicurând. Apoi mă ridic de pe scaun. Omul seridică şi-mi întinde mâna. (S-a ridicat înpicioare, perfect vertical.) Îi întind mânaşi-l las să mi-o ude. Vă mulţumesc. Aştept unsemn. Numai bine. Intru în restaurant şi mergla toaletă să mă spăl pe mâini.

Lista lui Strugar

Nu l-am văzut de vreo zece ani. E neschimbat.Observ câteva riduri fine în jurul ochilorlui, dar tot nu-i dau mai mult de treizeci deani. Poate că e doar o iluzie. Poate că, pen -tru mine, o să rămână mereu tânăr. Strângereade mână e afectuoasă. Mă îmbrăţişează, mă batepe spate. Acelaşi om frumos. Stilul lui a fostîntotdeauna un mister pentru mine. Felul încare poartă hainele cu care eu nu sunt obiş -nuit. Pantaloni cu dungă. Sacou. Cravată.Pantofi daţi cu cremă. Toate îi vin bine, areo eleganţă naturală imposibil de copiat. Cumspuneam, e un mister greu de dezlegat. Pentrucă nu cunosc nici un alt om care să-i semene.

Intrăm într-o cafenea din Centrul Vechi.Comandă un espresso, eu îmi iau un ceai ca sănu-l dezamăgesc. Dacă ar şti că beau colami-ar spune că e nocivă şi alte chestii. Doare medic. N-o fi specialitatea lui, dar în modsigur ştie ce nu e OK să bagi în tine. Chiar şiun chirurg de reputaţie mondială mai ştiecâteva proverbe şi zicători de prin Formula

197

As. Iar el e cu adevărat un chirurg apreciatde toată planeta asta.

După un sfert de oră, nu mă pot abţine şi-lîntreb dacă s-a însurat, în sfârşit. (Subiec -tul e foarte delicat. Mama lui e o tipă chiarde treabă, dar îl bate la cap de vreo douăzecide ani cu faza asta. Vrea nepoţi. Cred că areo obsesie.) Se uită la mine şi râde. Nu. Încănu. Tu te-ai recăsătorit? Îi spun că nu simtnevoia şi că mi-a ajuns experienţa traumati -zantă pe care am trăit-o în adolescenţa meatârzie. Păi vezi? Oricum, eu n-am găsit o fe -meie care să întrunească toate criteriile.Îi spun că nu ştiu despre ce vorbeşte. Crite -riile de evaluare. Femeia ideală trebuie săaibă o serie de calităţi, absolut obligatorii.Vorbeşte româneşte foarte corect, chiar dacălocuieşte în America de când avea şase ani.Îi spun să dezvolte subiectul. Păi sunt exactzece criterii. Hai să le luăm pe rând, OK? Unu.Felul în care arată. Trebuie să fie frumoasă.De acord? Adică foarte frumoasă. Specială.Sexy. Doi. Trebuie să fie deşteaptă. Nu intruîn amănunte, ştii la ce mă refer. Nu stă ca fra -iera şi zâmbeşte ca o păpuşă, mai deschide şiea gura să spună ceva. Şi când vorbeşte tre -buie să simţi că era cazul să vorbească. Trei.Să fie bună la pat. Dacă-i frumoasă şi nu ştiece să facă-n pat, e degeaba. Patru. Să nu fiegeloasă. Aici e o bubă mare de tot. O femeiegeloasă e un monstru mascat în zână. Hai că ştii

198

singur, ce-mi bat eu gura? Cinci. Să-i placăde mama ta. (Aici fac o faţă lungă.) Ha-ha, cemoacă ai făcut. Atenţie, nu trebuie să ajungăprietenă la cataramă cu mama ta. Da, trebuiesă o respecte pe mama ta, să se înţeleagă binecu ea, dar să nu ajungă să comploteze cot lacot cu mama ta ca să-ţi influenţeze ţie mişcă -rile. Şase. Să ştie să gătească. Măcar puţin.Nu trebuie să fie soră cu Jamie Oliver, dar săaibă idee cât de cât. Şapte. Să se îmbrace cugust. În România sunt multe femei frumoa se,dar majoritatea sunt ţoape. Din cauza hainelor.Le copiază pe cântăreţele alea din reviste.Femeia ideală se simte bine şi arată binechiar dacă e îmbrăcată în trening. Sau pijama.Sau rochie de seară, nu contează. Sunt fasci -nat. Nu-mi dau seama ce mai poate să urmeze.Opt. Să nu fie curvă. Da, clar, pe-asta ar fitre buit s-o ghicesc singur. Rectific. Să ştiesă se poarte ca o curvă, dar doar în anumite mo -mente, în dormitor. Sau în lift. Sau unde ţise mai scoală ţie. Nouă. Să nu fie sociopată.Sunt multe femei mişto care, dacă nu suntprotejate permanent de bărbaţi, simt că le fugepământul de sub picioare. Ştii ce zic, nu-s înstare să conducă maşina, le e frică să meargăsă cumpere ceva de la magazin, au fobii, nu potsă atingă clanţe şi-aşa mai departe. Sunt fas -cinat. Nu-mi vine să cred că s-a gândit la toateastea. Aştept lovitura de graţie. Zece. Săfie blândă. Feminină. Delicată. Femeie. Face

199

o pauză. Adică să nu fie vreo răguşită din caredă pe-afară testosteronul. Zâmbeşte.

Câteva secunde tăcem amândoi. Brusc, îlîntreb dacă are o relaţie în clipa de faţă. Amavut. Ne-am despărţit acum vreo lună. Nu-sprea OK cu asta, încă mă afectează. Dar mă ţintare. Mai tăcem câteva secunde. Mă mănâncălimba să-l întreb câte criterii nu respectafosta lui iubită, dar mă abţin. Mi-a ghicitgân dul. Ajunsese să fie prea apropiată de mai -că-mea. În rest, totul era perfect la ea.

Nu mai zic nimic. Sorb din ceai. Nu cred căe cazul să comentez viaţa altcuiva. Mai alesa unui prieten la care ţin mult. Schimb su -biectul şi începem să vorbim de altceva. Pestecinci minute râdem şi ne spunem bancuri. Emai bine aşa.

Iarna pe uliţă

Two against nature se filează încet în căş -tile de pe urechile mele. Aud din nou zgomo -tele străzii. În faţa mea e un tip cu opufoaică gri-petrol, destul de uzată. Mergla doi paşi în urma lui. Zăpada a acoperitnoroiul, aşa că paşii noştri scârţâie inter -mitent. Omul vor beşte la telefon. Probabilcă persoana de la capătul firului e cam surdă,pentru că omul din pufoaică ţipă. Sau celpuţin aşa îl percep eu. Boss-Şerif, asta-ipiesă de piesă. Tre să vezi ce poze are păFeisbuc, te-apucă dam blaua, e gigea rău. Ri -dic mâna spre iPod şi apăs butonul de pauză.Mariana, frate. Îmi place astea care le cheamăMariana. Nu ştiu, fră ţică, am io ceva cu Ma -rianele, sună aşa gigea rău. Boss-Şerif,asta-i caz grav, nene. Păi şi-a pus acolonişte poze gigea total. Dacă le gineşti, intrila balamuc definitiv. Numa-n costume d-aleade baie, m-ai înţeles, gigea de gigea. La ean-a venit viscolu, Boss, toate po zele enuma-n bichini şi tăngi d-alea de m-a luat cu

201

nebuneală, fratelo. Păi normal c-am antu -rat-o că am interes la ea, m-ai înţeles. Evrăjitorie, Boss, m-a băgat în boală, pânăn-o rezolv pă fetiţa asta nu-mi revin în fire.Tace câteva secunde. Nu, Boss-Şerif, n-aretrea bă nevastă-mea cu ce fac io pă Feisbuc.Acolo e dăcât treaba mea şi n-o interesează păea. Io am viaţa mea şi la viaţa mea nu dau so -coteală nici la poliţie, frate. Stai aşea,Boss, să văd cât gaz mai am în dră coveniaasta. Se opreşte o clipă, se uită la telefon.Merg în con tinuare, îl depăşesc. E-n regulă,Şerif, mai am vrun sfert aşea. Că tre să-mipăstrez ca s-o sun pă piţipoanca asta de m-apus pă jar. S-a pus din nou în mişcare, acumsunt în faţa lui, îl aud mai bine. Ia staiaşea, Bosulică, că-i un cocalar în faţa mea şitrage cu ure chea. Instinctiv, mă încor dez,dar nu mă opresc din mers. E-n regulă, Boss,e dăcât un bou care-ascultă ceva manele, dă-lîn mă-sa. Bă, are ăsta nişte bidoane păurechi, cât China, să mor io. Mare şi prost.Bun, fii atent. Ce te rog io. Sun-o tu pă ne -vastă-ta şi zi-i s-o sune ea pă Geta şi s-ocheme la ea vro două ore. Pă Geta, bă, surdule,pă ne vas tă-mea. Nu ştiu, Boss, să găteascăşi ele ceva-mpreună, să facă sarmale, mădoare-n şpiţ. Nu, stai aşa că nu-i bine, că seprinde şi nevastă-ta şi dup-aia m-am dus păghenă. Nu, fii atent, Şerif. Zi-i că s-o chemeea pă Geta la ea s-o ajute cu ceva. Păi nu ştiu,

202

Boss, inventezi tu ceva, că nu eşti ultimucoclit. Tre să fie ceva care să ai şi tu in -teres, m-ai înţeles? Adică nu po’ s-o chemisă-ţ repare chiuveta, că doar Geta nu-i in -stalator. Ce? Da, Boss, asta-i ca lumea, da.Bravo, Şerif. Aşea. Să coasă la goblenu ălamare dân sufra girie. Şi fii atent. Tu-i zicilu nevastă-ta că nu mai suporţi goblenu, m-aiînţeles? Zici că e mân cat de molii şi că săvină Geta s-o ajute să-l tragă niţel la maşinăsau aşa, să-l facă gigea. Hai, Boss, c-aiprins schema. Vreau şi io s-o aduc pă Marianao oră să-i arăt adevărata prospeţime. Şi n-amun’ s-o rezolv pă canceru ăsta. Că mi-a-nghe -ţat şi panca relu-n mine. Că dacă era vară oduceam în parc şi-o rezol vam acolo. Haidi,Boss, ajută şi tu un frate la greu. Hai, nu telăsa rugat, că vreau şi io la căldurică cupăsărica asta gigea de gigea. Şi să mor iocă-ţi fac lipeala cu ea. Mai întâi o aburescio şi dup-aia intri şi tu pă felie, m-ai înţe -les? Hai, vorbeşte cu nevastă-ta şi sună-măca să ştiu că s-a eli berat locaţia. Hai sătrăieşti, Boss-Şerif. Câteva secunde nu maiaud decât zgomotul maşinilor care trec prinnoroiul îngheţat. Probabil că omul a luat-oîn altă direcţie. Mă opresc, mă las pe vineşi-mi fac un pic de lucru cu şiretul bocan -cului stâng. Aud paşi în spatele meu, prinzăpadă. Scârţ, scârţ. Hai, mă, fetiţa. Cândtrece pe lângă mine, strâng tare de şireturi,

203

apoi mă ridic şi merg după el. Hai, mă, dră -guţa. Hai, te roagă pretenu tău. Ne vedemaicea lângă intersecţia de la Mihai Bravu.Hai că mergem într-un loc de fiţe, să mor iodacă te mint. Tace un timp. Hai, băăă, te rogio. Tace un timp. Nu mai aud decât paşii meişi-ai lui, prin zăpadă. Scârţ, scârţ, scârţ,scârţ. Se opreş te brusc. Îl depăşesc. Vocease ridică din spatele meu, ca o furtună mică.Atuncea ştii ce? Du-te-n mă-ta de zdreanţăpenală cu tot neamu tău de zdrenţe penale careeşti. Proasta dracului. Plusează, vocabu la -rul lui e îngrijorător de bogat. Aud cuvintedespre care nu ştiam că sunt cuvinte. Măreştepasul şi ajunge în dreptul meu. Câteva se -cunde mer gem cot la cot. Suntem perfect sin -cro nizaţi, batem amân doi aceeaşi cadenţă,sol dă ţeşte. El înjură, eu tac. Mă opresc fărăavertis ment. Stau pe loc. Trag în piept aerulrece. Pu foaica se îndepărtează înjurând. Unutilaj industrial cu roţi de tractor treceprin zăpadă, iar vocea din pufoaică piereca şi cum n-ar fi fost. Ridic mâna şi apăsbuto nul play. Stau câteva secunde, aud in -tro-ul de la What a shame about me, apoi îmivăd de drum.

Vraja mării

Piscina e destul de măricică. Singura ciudăţe -nie e că are tavanul cam jos. Înot fără grabă,dar sunt momente în care am senzaţia că o sămă lovesc de plafonul de rigips. Nu mă lovescde nimic, dar încerc totuşi un sentiment declaustrofobie. Măcar e bine că nu e nimenipe-aici. Chiar e pustiu. Nici măcar muzicanu se-aude, probabil că la ora asta perso na -lul e în pauza de ţigară. S-o fi terminat dis -cul şi nu-i nimeni pe lângă player ca să apesebutonul play. Cu atât mai bine. Am ajuns lavârsta la care apreciez o oră de linişte.

Înot în continuare. Nu fac valuri şi nu-midau sufletul, pur şi simplu încerc să mă rela -xez. Peste câteva minute încep să mă simt cadi Caprio în Marele Gatsby.

Exact când simt că mi s-a golit creierulde toate grijile şi intru timid în nirvana, uşase deschide şi aud paşi. Ies din nirvana şi măuit să văd cine mi-a stricat zenul. O fe meie.E mult mai tânără decât mine şi are un corpperfect. Păr lung, castaniu. Faţă de pă puşă

205

Barbie, fără make-up. Îşi pune prosopul peun şezlong şi se aşază. Apoi scoate o carte şiciteşte. Distanţa nu-mi permite să văd cescrie pe coperta cărţii, dar bag mâna-n foc căe una de-aia motivaţională. O femeie carearată atât de bine n-are cum să citească alt -ceva. Ca un rechin, înot spre ea, să văd maibine coperta. Exclud varianta Cum am făcutprimul meu milion de dolari. Aia e pentrumacho men care vin la sală îmbrăcaţi în costumcorporatist, cu geanta de fitness pe umăr.Tipa asta e mai degrabă genul Cum să-ţipăstrezi silueta perfectă. Sau Cum să-l facisă te ceară de nevastă în zece paşi simpli.Am ajuns la un metru de şezlongul ei. Mă spri -jin de marginea bazinului şi citesc literelede pe copertă. Murakami. 1Q84. Par tea întâi.Ups. Ţeapă. Stau ca prostul şi mă uit la co -pertă. Fe meia dă puţin cartea la o parte şimă pri veşte. Brusc, mă prefac că mă uit pepereţi. Jenant. Femeia se ascunde după carteşi ci teşte în continuare. Mare bou sunt.Puteam cel puţin să-i spun că e o carte mişto,că am citit-o şi eu, că-mi place Mu rakami, nuştiu, vreo lozincă de-asta. Nu ca să intru-nvorbă, ci doar ca să nu par un voyeurist dedoi lei.

E prea linişte. Se aude zgomotul făcut depică turile de apă care se scurg de pe mine.Şi după aia un foşnet cu ecou, atunci când fe -meia dă pagina. Exact când mă hotărăsc să ies

206

din apă şi să plec, femeia pune cartea pe o mă -suţă de lângă şezlong, se ridică şi-şi prindepărul cu un elastic. Îl potoleşte într-un cocmic, pe care şi-l face în creştet. Apoi intrăîn apă. Nu mă uit la ea, dar privirea mea peri -ferică îşi face datoria. Mă prefac că meditez,sprijinit de marginea piscinei. Încep să măgândesc la tot felul de lucruri. Mă gândesccă, dacă o să ies acum din apă, o să urc scara,cu spatele la ea, iar ea o să se uite la fundulmeu. La burta mea. Bun, şi ce dacă? Vreau săies. Să plec. Mai bine ar pune ăştia o muzică.Totuşi, rămân în apă şi continui să mimez indi -ferenţa. În spatele meu, femeia înoată încet,fără să tulbure prea mult apa. Încep să-mitreacă prin minte tot felul de clişee din aleaidioate. Din alea cu ai să regreţi toată viaţacă n-ai încercat să-i spui ceva. Şi cu zi-iceva, fraiere. Tâmpenii. Încep să am sen zaţiacă femeia ştie exact ce e în capul meu, că pro -babil e una din alea care joacă bărbaţii pe de -gete ca un maestru păpuşar. Hm. Păpuşa Barbiese joacă cu păpuşile. Bună asta. Îmi trece prinminte felul în care azi-dimineaţă prietenamea mi-a spus să ai o zi frumoasă. Mi se faceruşine. Sunt gata să ies din apă în clipa încare femeia se opreşte din înotat şi se apro -pie de marginea bazinului, la doi metri dis -tanţă de mine. Stă nemişcată un timp.

Ţi-am citit cartea. Întorc capul spre ea.Se uită la mine, fără nici o expresie. Cartea

207

aia roşie, cu inima aia mare pe copertă. Nu-miaduc aminte titlul. Îi spun titlul. Da, exact,aia e. Mi-a plăcut, n-a fost rea deloc. Faceo pauză. I-am dat-o unei prietene s-o ci teas -că şi mi-a spus că eşti misogin. Am întrebat-odacă a citit-o pe toată şi ea mi-a spus că alăsat-o baltă la jumate.

Nu ştiu ce să spun, aşa că tac din gură. Măuit la ea şi dau uşor din cap, în semn că în -ţeleg ce vrea să zică.

Să mai scrii. Apoi îmi zâmbeşte. Are dinţimari şi albi. Şi o strungăreaţă în care ar pu -tea intra degetul meu mic. Îi zâmbesc şi eu,apoi îmi retrag privirea, ca şi cum aş fi văzutceva ce nu trebuia să văd.

Mai stăm câteva clipe, apoi mă aud spunândsă ai o zi frumoasă. Ies din bazin. Ştiu că seuită la fundul meu. Asta e. Gabarit depăşit.Îmi pun şlapii şi plec la vestiar.

Puii ei

Pe bordul maşinii e un beculeţ nou. Aprins.E prima oară când îl văd. Nişte norişori gal -beni. Îl sun pe prietenul meu cel deştept şi-iexplic situaţia. Zice că trebuie să duc maşinaîn service. Zice că dacă merg cu ea aşa i sebuleşte ceva nasol la motor. Îi mulţumesc căm-a luminat şi ies din maşină. Azi n-am timps-ajung la nici un service. Mă uit după untaxi. Nicăieri. Peste un minut ajung în staţiade tramvai. Vine tramvaiul. N-am mai mers demult cu tramvaiul, nu mai ştiu cât costă unbilet. Mă descurc, sunt om în toată firea. Măaşez pe un scaun de plastic mai din spate şimă uit pe geam. Oraş gri. Era bine să-mi fi luatiPodul, ar fi fost un life-saver bine-venit.Oricum, n-am de ce să mă plâng, tramvaiul epus tiu la ora asta. Mai e doar un nene cu mus -taţă de Ţiriac. Puţin mai în faţă. Are o sacoşăcu sifoane. Nu ştiam că mai există sifoane.La prima staţie se urcă o femeie. La vreo cin -zeci de ani. Poate că are patruzeci, n-am idee.E transpirată şi gâfâie, are ceva probleme cu

209

greutatea. Trânteşte poşeta pe un scaun şi-şiduce telefonul la ureche. Da, stai aşa, măi,că acuma m-am urcat în transport. Vor beştetare. Foarte tare. De fapt, ţipă. Poate căştie că mi-am lăsat iPodul acasă şi vrea să-miţină de urât. Poate nu. Fii atentă. M-am dusla aia la cabi net şi m-a ţinut o oră jumate însala de aştep tare. O oră jumate. Nutriţio -nista lu peşte prăjit. De unde puii mei ai maigăsit-o şi pe-asta. Puii mei. O femeie carezice puii mei. Trag concluzia că o femeie n-arepenis, ci pui. Ea urlă mai departe. Măcar dacăaveam nişte sudocu la mine, dar eu de unde puiimei să ştiu c-o s-aştept ca vaca? Aha, deci eae vaca cu pui. Şi când se sinchiseşte proastaasta să mă primească în cabinet nici măcarnu-şi cere scuze. Cică să mă descalţ şi să urcpe cântar. Şi când vede câte chile am facecică aaa, păi nu prea stăm pe roze. Auzi, mă,nesimţita. Adică eu mă dau de ceasu morţiis-ajung la proasta asta, numa fincă mi-ai zistu că e mare specialistă, şi ea-mi zice că nustăm pe roze. Păi îţi dai seama că mai aveampuţin şi-i trăgeam una peste bot. M-am abţi -nut cu greu. Şi după aia începe proasta sămă-ntrebe tot felu de chestii, de analize, căcând mi-am luat ultima oară sânge, aberaţiid-astea. Şi eu zic şi eu ce-mi amintesc. Că numai prea-mi amintesc. Mă-ntreabă dacă mănâncnoaptea, d-astea. Şi după ce am răbdare şi-iexplic tot, scoate o foaie de hârtie şi-ncepe

211

să-mi scrie pe ea. Cică am voie să mănânc decâtce-mi scrie ea pe hârtia aia. Ia stai aşa. Săvezi pe ce-am dat eu un milion jumate. Stai să-ţicitesc. Scormoneşte în geantă şi scoate ohârtie boţită. O desface. Cică chefir, în puiimei. Cică am voie chefir cât vreau şi la oriceoră. Dimineaţa cică am voie două felii depâine cu secară şi zece migdale crude. Stai,măi, că n-am terminat. După aia, cică mai amdreptu la o gustare, până-n prânz. O banană.Atâta. După aia, la prânz, nişte legume la gră -tar. Fără maioneză, fără sos, fără sare, fărănimic. După aia mai vine o gustare. Un măr. Unmăr, în puii mei. Un măr. Şi seara, la cină, obrânzică de casă. Aşa scrie-aici. Brânzică.Brânzică-n puii mei. Eu deja mă bucur că mi-amuitat iPodul acasă. Număr puii. Femeia seridică de pe scaun, se pregăteşte să coboare.Vine spre mine, tunând şi fulgerând în te le -fon. Îi aruncă o privire lui Ţiriac, care s-afăcut mic pe scaunul lui. Îmi datorezi unmilion jumate. Că numa de gura ta m-am dus laidioata asta. M-ai auzit, da? Se uită la mine,pentru prima oară. O văd cum se schimbă la faţă.Trece de mine, ajunge în spatele meu, dar simtcum mă arde-n ceafă cu privirea. Pro babil că-iies flăcări din ochi. Auzi, măi, ştii cine-iaicea-n transport? Piersic junioru, mă, îţivine să crezi? Mamăăă, în ce hal arată ăsta,cre că nu s-a bărbierit de când era mic. A vor -bit tare. Normal ar fi fost să spună vorbele

212

astea în şoaptă, dar ea a vorbit tare, ca şicum eu aş fi fost o figură de la muzeul de ceară.Ţiriac nu rezistă tentaţiei. Se-ntoar ce şi seuită la mine. Eu îi zâmbesc şi duc degetularătător la buze. Uşile se deschid şi femeiacoboară. Îi aud vocea, se pierde printre cla -xoane şi frâne. Tramvaiul pleacă. Mă uit pegeam. Mă gândesc unde-am pus cân tarul. Nu l-ammai folosit de mult. Am doar vreo zece kile-nplus, încă nu-i mare panică. Măcar am aflatce regim trebuie să urmez dacă se rupe cântarulcu mine. La staţia următoare cobor şi-l las peŢiriac singur în tramvai. E o cofetărie aici,aproape. Am poftă de o în gheţată de cioco lată.Sau de un tort Krantz. Sau de-amândouă.

O poveste cu doi moşipe o plajă pustie

Bagajele sunt gata. Coborâm, îi dau recep ţio -nerei cheia şi-i mulţumesc. Drum bun. Ajun gemla maşină. E o zi mohorâtă, dar, inexplicabil,e exact ce-mi trebuie acum.

Constanţa în luna aprilie. Blocuri, blo -curi, blocuri. Stă să plouă peste blocuri. Nuştiu cum reuşesc, dar, până la ieşirea din oraş,prind toate semafoarele pe verde. (Vitezaoscilează între 40 şi 50 la oră, la un momentdat devin conştient de faptul că nu mă grăbescsă ajung nicăieri.) Mă-ntorc spre ea, îi spuncă vreau să ne oprim puţin în Eforie Sud. Oîntreb dacă n-are nimic împotrivă. Nu, e OK.Îi spun că am în portbagaj scaunele pliabile.Alea pentru pescari. Alea nu-s pentru pes cari,sunt pentru regizori. Zâmbesc. Râde. Îi spuncă mă gândesc să ducem scaunele până la malulmării. Să stăm puţin şi să ne uităm la valuri.E cea mai bună idee din ultimii zece ani. E oidee revoluţionară. Eu zâmbesc, ea râde.

Când intrăm în Eforie Sud, mă pregătesc săies de pe şosea şi să fac stânga, pe străduţa

215

care duce spre mare. Semnalizez. Apoi vădcâteva utilaje şi indicatoare cu oameni lalucru. Străduţa e blocată, se toarnă asfalt.Merg înainte, întorc la primul giratoriu. Gă -sesc o altă străduţă perpendiculară pe şosea.Fac dreapta. În capătul străduţei e marea.

Faleza e pustie. Asfaltul e decupat pe ici,pe colo, cu precizie geometrică. Fâşii drept -un ghiulare lipsesc din drum. Fac slalom prin -tre dreptunghiuri, cu 20 la oră. Recunoschotelul în care am stat acum şase ani. N-arenici un etaj. Doar parter. Şi multe balcoane.Albastrul faţadei a pălit şi s-a decoloratde prea mult soare. Intru în parcare. Văd undomn la vreo şaizeci de ani, care poartă oşapcă pătată de var. Îl întreb dacă se su -pără cineva dacă lăsăm maşina aici. Cam o oră.Nu, staţi liniştit, nu-i bai. Meştereşte cevaîntr-o găleată. Scot scaunele din portbagajşi închid maşina.

Coborâm treizeci şi opt de trepte, apoi pă -şim pe nisip. M-aş descălţa, dar încă nu-icazul şi sezonul, vântul nu bate tare, dar nu-smai mult de cinci grade. O întreb cum trăiescpeştii în apa asta atât de rece. S-au adaptat.Înoată în adâncuri. Acolo apa e mai călduţă.Şi oricum am impresia că şi-au dezvoltat unfel de mecanism propriu de reglare a tempera -turii. În Antarctica, e o specie de peşti careproduce o proteină. Glicoproteină. Parcă aşa-izice. Şi asta funcţionează ca un antigel pen -

216

tru sistemul lor. O întreb de unde ştie toateastea. Am citit pe undeva, pe net.

Ajungem la malul mării şi deschidem scau -nele. Le instalăm comod, ne aşezăm. Stăm puţinşi ne uităm la valurile care fac fâş-fâş, rit -mic. Îi spun că ce facem noi acum e tipic pentrunişte moşi. Păi chiar suntem nişte moşi. Maiales tu. Râde. (Eu cred că zâmbesc, dar nu suntsigur.) Un timp ascultăm valurile. Mi-e frigla mâini, aşa că mi le bag în buzunarele de lageacă. Ai putea să scrii o poveste despre ziuaasta. O poveste cu doi moşi pe o plajă pustie.Râde. Uite, nu e nimeni aici. Îi spun că nu potsă am un subiect atât de banal, cititorul s-arplictisi rapid. Şi îi spun că, oricum, nu sun -tem singuri. Îi arăt cu degetul silueta unuiom, la distanţă, pe dig. Nu-l văd. Îi spun căe normal să nu-l vadă, pentru că moşii nu vădprea bine, în general. Râde. Aha, gata, l-am vă -zut. Cu hanoracul ăla roşu. Dau din cap, apoimă uit la mare. Închid ochii, ascult valu -rile. Un timp nu ne mai spunem nimic.

Mi-e puţin frig. Deschid ochii, mă uit la ea.O întreb cât timp a trecut. Cam un sfert deoră. Ce, ai aţipit? Ca moşii? Îi spun că nu.Îi spun că ascultam valurile şi că, pentru oclipă, m-am rupt de orice poveste reală. Ţi-amfăcut câteva poze. Cu telefonul. Zâmbesc.Mergem? Îi fac semn că da, apoi pliez scau -nele. Plecăm spre trepte, apoi remarc o si -luetă, destul de aproape de noi. E omul cu

217

hanorac roşu. Se apro pie, ne priveşte. Să totaibă vreo şaizeci de ani. E chel, subţire,atletic, cu ochi albaş tri. Are faţa bronzată.Îl salut uşor, din cap. Trece prin dreptulnostru. Are vibraţii bune liniştea asta, nu-iaşa? A vorbit din mers, apoi ne-a depăşit şişi-a văzut de drum, n-a aşteptat un răspuns.Mă uit după el, în timp ce se îndepărtează.

Ajungem în dreptul celor treizeci şi optde trepte şi le urcăm încet, ca moşii. Îndreptcheia spre maşină, apăs butonul pe care edesenată o cheiţă deschisă. Bip-bip. Bag scau -nele în portbagaj, apoi ne suim în maşină şiplecăm.

Când ieşim pe şosea, începe să plouă toren -ţial. Mă gândesc o clipă la omul cu chelie.Parcă n-avea nici o umbrelă. Apoi îl uit, ca şicum n-ar fi fost, şi aprind farurile de ceaţă.

Man Bites Dog

Piersic? Cine-ntreabă? Tu eşti, mă? Am spuscine întreabă. Un fan. Auzi, mă, tu eşti pa -pagal, aşea? (Închid telefonul şi-mi văd detreabă. Sună iar. Răspund.) Bă, animalule, dece-mi închizi telefonul? (Gândesc cu vi teză.)Te rog să mă ierţi. Îmi cer iertare. (S-a blocat.Vocea mea n-a conţinut nici o umbră de sar -casm.) Eşti acolo, bre? Da, Piersic. Ce fază.Eu credeam că eşti plin de aroganţe, aşea. Nu,frate, nu-s aşa. Sunt şi eu un om. Şi uite,m-ai prins când aveam treabă. Ia zi, cu ce potsă te-ajut? Păi, cu nimica, frate, io vroiamsă văd dacă piţipoanca asta de mi-a dat numărutău m-a loat la mişto aşea. Adic-am vrut săvăd dacă răspunzi tu la număru ăsta. În rest,să fii sănătos şi te bag în mă-ta. (Râde tareşi închide telefonul. Stau un minut. Casc odată de mi se rup fălcile. Am dormit puţin.Sună. Răspund.) Alo, da. Băi, ce bou eşti, bă,Piersic. Da, ştiu, frate, te rog încă o dată sămă ierţi, nu ştiu ce am azi, dar nu prea suntîn formă. Tu ce faci? (Iar s-a blocat. Îi aud

219

rotiţele de la ceafă. Fac un zgomot de fier pefier ruginit.) Păi, bă, boule, io te-njur demă-ta şi tu ce faci? Adică mă iei la mişto sauadică cum? Băă, te-am înjurat băă, îmi bag pi -cioarele-n morţii tăi, băă. (Deja urlă.) Da,ştiu, o adunătură de nenorociţi. Bine le faci.Asta merită, să ştii, Cornele. Pot să-ţi spunCornel? (Linişte. E blocat de-a binelea.) Sănu-mi spui că am ghicit. Te cheamă Cornel?Mamă, ce bun sunt la astea. Uite, chiar m-ai în -veselit puţin, Cor nele. Se pare că nu mi-ampierdut darul ghici tului. (Mă întrerupe re -pede.) Bă, animalule, bă. Nu mă cheamă Cornel,bă. A, da? Iartă-mă. Dar sunt pe-aproape, aşae? Gigel? Costel? Viorel? Ionel? Vasile, bă,idiotule. Vasile. Aaa, păi de ce nu zici aşa,băi Vasilică? Băi, rahat cu ochi ce eşti, Vasi -lică să-i zici lu mă-ta. Păi să ştii că eu chiaraşa-i zic uneori lui maică-mea. Vasilică. Eun alint. Un ce, mă? Un alint, Vasilică. Alin -tă tură. Aşa-i spun. Vasilică. De drag. Potsă-ţi spun şi ţie la fel? (Nu prea mai ştiece să creadă. Aud cum respiră greu câteva se -cunde, apoi închide telefonul. Aştept liniş -tit, mă uit pe hârtia pe care mi-am notatcâteva lucruri de rezolvat azi. Sună.) Da,Vasilică. Băă, eşti un rahat impotent. Raha -tu le, mie să-mi spui dom Vasile. Ai înţeles,zdreanţă ce eşti? C-aşa mă cheamă. Vasile Miti -telu. (Tace. S-a prins că a vorbit prea mult.Apuc al doilea telefon mobil pe care-l am şi

220

încep să umblu la el cu mâna stângă. Dar, înace laşi timp, sar pe Vasile cu muniţia pri -mită în dotare.) Mititelu? Asta de la ce vine?O ai mică? Mică, mică de tot? Ha-ha-ha. Păi şicu puţa aia mică de Vasilică mă faci tu pemine impotent? (Începe să înjure nasol. Aşteptsă-şi consume preaplinul. Gata, s-a mai ră -corit. Mă rog, vorba vine, respiră ca o lo co -motivă din filmele lui Nicolaescu.) Vasilică,ai să faci infarct. Nu, nu chiar acuma, puţinmai târ ziu. Cam peste cinci minute. Ascul -tă-mă, serios, e spre binele tău. Uite, tocmaiam primit un SMS de la un prieten bun care lu -crează la poliţie. Are acces la baza de dateşi a găsit patru oameni pe care-i cheamă ca petine. Şi chiar în mo mentul ăsta îi caută depurici. Şi asta-nseam nă că peste câteva mi -nute eu o să primesc un mesaj cu poza ta. Casă văd şi eu cum arată un fan adevărat. Şiimediat o să sune cineva la tine la uşă, ca săte tragă de urechi fincă vorbeşti prea mult latelefon. Mm? Ai înţeles, puiule? Cam aşa stătreaba. Şi eu de-aia zic. Ştiu că acuma-ţibate inima tare de tot. Uite. Dacă simţi odurere nasoală în inimă, aşa, ca un ghimpe,înseamnă că te-apucă infarctul. Şi-atunceaîncearcă să te scremi, că asta ajută. Ştii cum?Ca şi cum ai face caca. Nu glumesc, func ţio -nează chestia asta, mi-a zis mie un doctor.Băi, frăţioare, mai eşti acolo? (E linişteadân că pe fir. N-a închis, că aş fi auzit ton

221

de ocupat, dar am totuşi senzaţia că am surzitde urechea dreaptă.) Hai mă, omule, că nuvreau să te am pe conştiin ţă. Dacă te-apucăinimioara, să faci ce ţi-am spus, bine? Iastai. Uite că mi-a venit SMS cu poza ta. Băi,Vasilică, tu eşti chiar fotogenic, mă. Ce mus -taţă neagră ai, mă. Cred că mor pipi ţele dupătine, aşa e? Uite, am şi adresa ta aici. Cestradă-i asta, Simetriei? Strada Si me triei?Nu ştiam că există. E cu blocuri sau cu casede ţară? Mm? Nu mai zici nimica? Zi, mă, omule,stai la curte sau la bloc? (Ton de ocupat. Aînchis. Păcat. Tocmai mă pregăteam să-i spuncă eu stau la etajul 18 şi că, dacă-mi iau bi -noclul, s-ar putea să-l văd pe undeva prinpeisaj. Era mişto să-mi facă puţin cu mâna.)

Ex-girlfriend

La ora asta e trafic nasol, aşa că mă hotărăscsă iau metroul. Prind unul dintre alea în careconductorul anunţă că se închid uşile şi cestaţie urmează. Apreciez. Credeam că epocadigitală ne-a înghiţit complet, dar se parecă mai există şi excepţii. Cobor la Piaţa Uni -rii şi peste zece minute merg cu pas rapid prinCentrul Vechi. Iar au trecut vreo două lunide când n-am fost pe-aici, iar agitaţia s-atri plat. Au apărut localuri noi. Găsesc res -tau rantul şi urc la etaj. Mă aşteaptă la o masăde două persoane. O recunosc imediat. Nicinu-mi puneam problema, chiar dacă au trecutcinci ani. În timp ce mă apropii de ea, îmi dauseama că îmi imaginasem cu totul altfel reve -derea. Ne îmbrăţişăm, stăm câteva secunde aşa.E destul de bine. Îi miros ceafa, dar parfumulpielii ei îmi pare străin. După ce ne aşezămla masă, mă uit la faţa ei. Descopăr câteva ri -duri fine pe care nu le ştiam. Ochii suntaceiaşi. Începem să vorbim, dar conversaţiademarează greu. Îmi spune că are o fetiţă, îmi

223

povesteşte puţin despre ea. Nu mă pot concen -tra prea bine, îmi vin în minte filmele încare situaţia asta a devenit clişeu. În filme,clişeul cel mai des folosit e dorinţa arză -toare a celor doi de a se regăsi sexual, în vreocameră de hotel de două-trei stele. Se pare căfilmele sunt doar bullshit. Îmi dau seama căam uitat cum arată sexul ei, nu mai ţin minteforma sfârcurilor ei, me moria mea a şterstoate informaţiile legate de buzele ei stri -vite de ale mele, moliciunea lor, gustul limbiişi al salivei, tot. Sunt oarecum dezamăgit,dar de fapt e liniştitor gândul că n-o să sărimunul pe celălalt să ne rupem hainele. Toateastea îmi trec prin minte în timp ce o privesc.Ea vorbeşte despre jobul din străinătate,despre nişte oportu nităţi care au apărut caprin minune şi care au ajutat-o să ajungă laun alt nivel, cu un salariu mai bun. Apare chel -nerul. Ea vrea o supă de linte. Eu o să iau ocafea. Chelnerul pleacă, iar ea tace un timp.

Îmi amintesc faţa ei în seara când s-a înfu -riat. (Ea era culmea calmului.) O întreb dacămai ţine minte. Povesteşte-mi, nu mai ştiu.

Ne plimbam cu bicicletele în Herăstrău, eradeja noapte. Nu ştiu de la ce pornise cearta,fapt e că ne-am întunecat amândoi, iar eu amluat-o înainte cu bicicleta şi am ajuns pri -mul acasă. (Stăteam amândoi într-un aparta -ment vintage dintr-un bloc vechi. La etajulşapte. Întotdeauna eu eram cel care reuşea

224

să ridice bicicleta şi s-o proptească în lift,ca să evităm cele două sute de trepte, saucâte-or fi fost. Făceam două drumuri, sus-jos,ca să urc şi bicicleta ei.) Am urcat şi amaşteptat-o. A ajuns peste un sfert de oră,trans pirată, de zece ori mai furioasă, roşiela faţă. Urcase cu bicicleta pe scări, şapteetaje. Credeam că urmează un episod din ăla detot rahatul, în care n-o să ne vorbim câtevazile. (Oricum, eu n-aveam de gând s-o împac.)Dar ea a explodat şi m-a jignit în fel şi chip.Mi-a spus că am lăsat-o singură pe stradă,noaptea, că s-au luat după ea nişte derbedei,că a pedalat speriată în timp ce ăia fugeaudupă ea, că unul a aruncat cu o piatră după eaşi a ratat-o la milimetru, şi-aşa mai departe.Evident, în timp ce ea vorbea, eu îmi jucam încontinuare rolul de dur, dar în sinea mea măbucuram că e întreagă şi nevătămată. Şi la unmoment dat ea a spus trebuia să fii lângă mine,să mă ajuţi, să te porţi frumos cu mine, doareşti prietenul meu. Chestia asta cu prietenulmeu a sunat atât de tandru, încât am luat-oime diat în braţe şi am pupat-o. A fost foartederutată. (Nu-şi dă dea seama dacă e cazul săne împăcăm atât de repede.) Dar eu uitasem dejatot răul. Şi eram mândru că sunt prietenul ei.

Zâmbeşte. Mamă, ce m-ai scos din minţi atun -cea. Mai stă câteva clipe fără să spună nimic.Văd că nu te-ai schimbat. Tot escroc sentimen -tal ai rămas.

225

Peste o oră ieşim din restaurant. Mai facemîmpreună câţiva paşi. Vede un taxi şi-i facesemn. Taxiul opreşte. O îmbrăţişez, o ţinstrâns câteva secunde. Slăbesc strânsoarea,mă uit la ea. Se uită la mine. Ai apărut în viaţamea exact atunci când aveam cea mai marenevoie de tine. M-ai învăţat o mulţime delucruri, m-ai modelat, am fost plastilină înmâinile tale. Eram încă un copil, iar tu m-aifăcut femeie. A fost mişto. Tot. Mă rog. Aproa -pe tot. Despărţirile nu-s mişto niciodată.Iar a noastră n-a fost nici mai scurtă, nicimai puţin dureroasă. Important e că acum sun -tem bine, amândoi.

Se urcă în taxi. Ai grijă de tine. Taxiulpleacă. Mă uit puţin după el, apoi o iau dinloc. Grăbesc pasul. Poate mai prind ultimulmetrou.

Warning

Mic, gras, chel. Tânăr. Cel mult treizeci deani. Poartă un fel de geacă de fâş. Are în spateun rucsac. Vocea lui e optimistă. Mai e puţinşi vine. Nu în decembrie, cum zic ăştia. Oa -me nii de ştiinţă au mai multe va riante. Şitoate-s greşite. O să vină când nu ne-aş -tep tăm. Adică când ne-aşteptăm mai puţin.De-asta io-s pregătit la orice oră. Dorm curucsacul lângă pat. Dorm îmbrăcat. Fac duşîn două minute, rapid-rapid. Şi-am şi ieşit peuşă. Nu e bine să te prindă înăuntru. De-aiastau mult pe-afară. Dar nu mă deran jează, îmiplace la aer. Îl întreb ce are în rucsac. Îmiaruncă o privire complice, parcă ar avea gloan -ţe de vânzare şi eu aş fi clien tul potrivit,vreun justiţiar care omoară şaizeci de mafioţipe zi. Fii atent. Fii atent. Îşi dă jos povaraşi-i deschide fermoarul. (Un rucsac mai deultimă generaţie, o sută de compartimente şişapte mii de ascunzători secrete.) Scoate ocutie de chibrituri. Ştii ce-i asta? Îi spuncă am mai văzut chibrituri. Neah. Fii atent.

227

Des chide cutia şi scoate din ea o bucăţică deplas tic. Probabil o batistă împachetată meti -culos. De fapt nu. Nu-i ba tistă. E cearşaf întoată regula. Da, cred că e din plastic, dare trans parent şi fin ca o foiţă de ceapă. L-adesfă cut în câteva se cunde, ţine materialulcu grijă, mi-l în tin de puţin ca să-l pipăi.Mm? Pune mâna. Ăsta e un cort. Adică se facecort. Ştiu ce-o să zici. La ce-mi trebuiecort dacă vine? Ia judecă tu un pic. Gân -deşte-te la ce nuşa aia radioactivă care o săcadă din cer. Mm? Păi io-mi desfac cortul, măbag la adă post şi gata. Ăia toţi din jurulmeu or să fie scheleţi cât ai zice apocalipsă.Eu stau sub foicica asta, şi când trece şiploaia radioactivă ies la lumină curat calacrima. Îi spun că, în eventua li tatea uneilovituri nucleare, n-o să mai fie prea multălumină pe cer. Eh, lumină. E un fel de-a spune,frate. Im portant e că eu o să supra vieţuiesc.Ăilalţi nu. A, ştiu. Ştiu ce-o să mă-ntrebiacuma. De unde o să ştiu eu că a scăzut nivelulde radio ac tivitate. Păi ia uite. Scoate dinrucsac un fel de aparat de bărbierit. Mic detot. Are câteva butoane colorate şi un afişajdigital. Asta e ultima invenţie, moşule. Nicin-a ieşit pe piaţă. Căcăţelul ăsta mic mă -soară radioac tivitatea pe o rază de treikilometri. Şi merge cu o singură baterie AAA.Mm? Tare. Îl întreb unde o să găsească ba -terii. Cum unde? La hiper market. Or să fie

228

goale toate hiper mar ketu rile alea. O să măplimb ca boierul, să-mi iau ce vreau. Gratis.Fincă numai eu o să supra vieţuiesc. Trag cuochiul în rucsac. Mai văd câteva obiecteinteresante. Ia uite. Lan ternă autonomă.Apeşi aicea de-o sută de ori şi luminează unminut. Ştii cât am dat pe ea? Trei roni. Amluat-o de la un chinez. Mă rog, asta-i ocopilărie. Fii atent aicea. Ia fii atent labriceagul ăsta. Nici trupele NATO n-arede-ăsta. Ia uite. Cuţit, pilă de unghii, pilăpentru metal, ferăstrău (uite ce mic e,frate!), şurubelniţă, foarfecă, cen timetru,cleşte, lupă, cheie franceză, tirbu şon, des -fă cător de bere, cârlig, inel pentru chei,pensetă, pix şi scobitoare. Te-am spart, fră -ţioare. Ăă? Mă uit la obiectul în cauză. Pemăsură ce mi l-a prezentat, i-a desfăcut toatelamele, chestia arată ca un arici sci-fi. Îlîntreb dacă briceagul multifuncţional areşi flash drive, cu USB. Chiar. Ar fi tre buitsă aibă, la câţi bani am dat pe el. Ce bu lan -gii. A rămas pe gânduri. Îi explic că, oricum,după apocalipsă n-o să mai meargă nici uncomputer. Aşa e. Ai dreptate. Îi scli pescochii. Acuma te sparg. Acuma te sparg. Aten -ţie mare, da? Scoate din rucsac un toc mic,din piele. Din toc scoate un fel de um brelăargintie. Mică. O deschide. E chiar o umbrelă.O umbrelă normală. Dar argintie şi mică.Asta-i gândită special ca să traversezi o

229

furtună electrică. Îl întreb ce-i aia fur -tună electrică. Fraiere. Furtuna electrică ecând încep stâlpii de înaltă tensiune să sezguduie. Intră-n legătură cu trăsnetele şifulgerele din norii atomici. Atuncea ai belit-o.Zboară electricitatea-n toate păr ţile. Îţidai seama? Ăia toţi, carbonizaţi, scheleţiîn flăcări prin jurul meu, şi eu trec flu -ierând sub umbrelă. Ca un supravieţuitor cesunt. Ce-o să fiu. Ups. Hai că vine. Tro leul.Te-am pupat. Îşi bagă repede calabalâ culînapoi în rucsac. Se suie în troleibuz. Să-mizici când mai ai spectacolul ăla haios cu za -rurile şi cu cărţile. Că vin să te văd. Pa,frăţie. Uşile troleibuzului se închid. Măuit după el, îmi zâmbeşte prin geam. Mă scar -pin după ureche şi mă apropii de buticul dinstaţie, ca să-mi iau un pachet de ţigări.

Şezătoare

Stau la etaj, într-un separeu. Camera e pus -tie, sunt singurul client. Am terminat demâncat. Mi-am scos laptopul meu cel stră -vechi. Încerc să scriu ceva. Tastatura luimi-e foarte dragă, i-am pipăit reliefurilede zeci de mii de ori.

Aud paşi pe scări. Multe tocuri. Bocăneala seamplifică, apoi pe lângă mine trec patrufemei. Rămân cu ochii în laptop, dar le simtparfurmurile amestecate. Se aşază la o masă,la câţiva metri de mine. Chelnerul le ia co -manda şi pleacă. Mi-am ridicat privirea şimă holbez la ele. Fără jenă. Soarele bate înaşa fel încât ele n-au cum să mă vadă. Rezisttentaţiei de a-mi aprinde o ţigară, ca să lepot spiona în continuare, liniştit.

Şefa grupului are perucă. Aşa cred. Mă rog,nu-i treaba mea. Şi mai are şi buze subţiri. Şiochelari de tocilară. Îi face semn unei blondecu părul scurt şi aspru ca o măturică. Hai.

231

Avem fiecare câte două minute. Măturica în -cepe abrupt.

De două luni nu s-a mai atins de mine. Nuştiu cum să deschid subiectul, nu vreau să-lstresez. Munceşte mult. Şi e obosit. Tot tim -pul. Uneori mă trezesc noaptea şi-l găsesc însufragerie. Stă pe Facebook. Se uită la poze.Atât. Nu dă like, nu comentează. Recunosc, amintrat pe pagina lui şi-am verificat. Adoarmepe canapea. Uneori mă simt de parcă nici n-aşexista.

Măturica tace. Îmi închid laptopul, fărăsă fac zgomot. Perucă îşi mută privirea spreurmătoarea victimă. Sâni mari, privire lan -guroasă. Şi o aluniţă mică pe obrazul stâng.Se foieşte un pic în scaun.

La mine e exact pe dos. Mă simt folosită.Parcă aş trăi cu un om de grotă. Dacă ar fi dupăel, n-am mai ieşi din casă, probabil că ar fiîn stare să facă sex continuu. Dimineaţa nicinu-mi mai beau cafeaua, pun ceva pe mine şi fugdin casă în timp ce el e-n baie. Cred că mi-efrică de el. Am şi-un unguent pentru vână tăi.Mă dau cu el aici. Arată în jos, sub masă.Poate nu-l mai iubesc. Poate sunt eu defectă,sau aşa. Îmi doresc o săptămână fără el. O săp -tămână de linişte. Atât. Să-mi pun gândurileîn ordine.

Aluniţă tace. Lângă ea, o brunetă micuţătuşeşte ca să prindă curaj. Poartă în păr o

232

fundiţă roz. Cam ca aia a lui Minnie Mouse. Res -tul vestimentaţiei e ultra-corporate.

Alaltăieri am ieşit cu un tip de la birou.M-a invitat la el acasă. Sexul a fost incredi -bil. Face o pauză scurtă. În fine. Terminase -răm şi stăteam la reveneală, amândoi. El eralungit pe burtă. Şi am început să-l mângâi pespate. Uşor, aşa. L-am mângâiat vreo cincimi nute. După aia m-am oprit. Aţipeam. Şi elzice: mai mângâie-mă puţin. OK. Îl mai mângâicinci minute. Şi iar mă opresc. Şi el iar zice:hai mai mângâie-mă puţin. Şi tot aşa. Dupăvreo oră eram deja obosită, mă durea muşchiulăsta de la umăr. Şi mă opresc. Eram hotărâtă sădorm un pic. Şi-l aud cum zice, încet şi clar:mân gâie-mă-n paştele mă-tii, că te bat de telas lată. Am început să-l mângâi ca o apucată.Îmi bătea inima rău de tot. Cred că l-am mân -gâiat până la cinci dimineaţa. La un momentdat a-nceput să sforăie. Mi-am retras mâna,cu mii de precauţii, şi-am plecat în vârfulpicioa relor. Ieri, când ne-am întâlnit la ser -viciu, m-am făcut că nu-l văd. După-masă amgăsit un bileţel pe birou. Cică, scuze. Atâtascria-n bileţel.

Fundiţă tace şi se uită la Perucă. Măturicăşi Aluniţă îşi întorc şi ele privirile sprePerucă. Perucă le priveşte.

Mda. Aseară m-am dus acasă la ăsta care mătot caută de vreo trei luni. Zic, hai să rupeu pisica-n două şi să trecem odată la treabă.

233

Ajung la el, bem ceva, totu bine şi frumos.În cepem să ne pupăm şi să ne mângâiem. Şi totubine. Şi brusc zice că el tre să meargă pânăla baie. Peste un minut, apare-n pielea goalăşi cu un bici în mână. Mă blochez. Zice: vezivalizele alea de pe dulap? Mă uit pe dulap, levăd. Zice: ia-le. Încerc să negociez. Pac,imediat îmi iau o lovitură de bici pe cur. Numai negociez, iau valizele. Avea o masă mare-nsufragerie. M-a fugărit în jurul mesei vreozece minute. El în pielea goală, cu biciul înmână, şi eu cu valizele în mâini, ca o nebunăcare-a pierdut trenu. Cred c-am dat jos un kilsau două. După aia s-a oprit. Gâfâia nasol.Cred că a avut orgasm, mie aşa mi s-a părut.

Aluniţă, Fundiţă şi Măturică stau nemiş -cate. Perucă a tăcut. Se aude zgomotul bri -che tei mele. Clic. Apoi un norişor de fum iesedin separeu. Femeile îşi întorc capul spremine. N-au cum să mă vadă. Trag din ţigară.

Apare chelnerul, însoţit de un coleg care-lajută să aducă patru farfurii cu mâncare.

Peste un minut nu se mai aude decât zgomotulfălcilor care mestecă. Sting ţigara şi des -chid laptopul.

Land of the Free

Fiecare cameră are o culoare a ei. Mov ustură -tor, verde praz, roşu bordel, albastru medite - raneean, galben găinaţ. Ca să fiu mai explicit,în camera mov pătura de pe pat e mov, tapetule mov, tablourile cu bărci pe furtună sau co -saşi în amurg au nuanţa predominantă mov.Totuşi, nu toate obiectele reuşesc să res pectecodul de culoare impus de art designer. Deexemplu, în camera roşie văd un slot-ma chinecu manetă (veritabil sută la sută) în care seamestecă mai multe culori din spectru, existăchiar şi tonuri intermediare. Unele obiecteîmi taie respiraţia. E drept că nu-mi amin -tesc să fi intrat de curând într-un tal ciocchinezesc, dar sunt convins că există aicilucruri pe care nu mi le puteam imagina. Sau,oricum, despre care nu credeam că o minteomenească le-ar putea plăsmui. Dacă ar fi ră -mas doar gânduri, probabil că acum nu m-aş simţigolit de energie. Dar ele sunt reale, pot să punmâna pe ele. Şi n-au trecut decât cinci minutede când am intrat în casa asta. În dor mitorul

237

în care urmează să locuiesc o săptă mână, nop -tierele gemene arborează două lămpi identice,imense. Lămpile îşi întind frun zele de sticlăsidefată până pe pernele cu faţă din goblen.Răpirea din serai.

E foarte cald. Îmi deschid geanta şi-mi scotperiuţa de dinţi, pasta. Le duc la baie şi lepun într-un pahar de plastic pe care scrieJackpot! Winner!. Reuşesc să descopăr cumfuncţionează robinetul de la cadă, apoi vădun scorpion mic care stă liniştit pe emai -lul alb. Mă blochez. Până la vârsta asta, mis-a-ntâmplat să văd gândaci într-o casă. Chiarşi-un şoarece. Dar nu mă pricep la scorpioni.Ies din baie, cobor la bucătărie şi-mi anunţgazdele că am nevoie de puţin ajutor. Bărba -tul zâmbeşte, ia un băţ lung, vine cu mine înbaie. Băţul are un ac în capăt. Bărbatul îşiia poziţia de atac, apoi înfige acul cu pre -cizie în carcasa scorpionului. Apoi mă anunţăcă totul e sub control şi dispare cu băţul învârful căruia scorpionul încă mai mişcă. Maistau un minut, nu ştiu sigur dacă să mă aven -turez şi să intru cu picioarele goale în cadă.Până la urmă îmi fac curaj şi mă spăl rapid, întimp ce mă uit pe pereţi, în aşteptarea vre -unui şarpe boa. Nu apare nici un şarpe. Îmipropun să mă răcoresc la final şi învârt robi -netul spre partea albastră. Apa rece e călâie.De fapt, aproape fierbinte. Mă şterg cu un

238

pro sop mare care miroase a dezodorizant dema şină. Mă îmbrac şi cobor. Îmi întreb gaz deleunde pot fuma o ţigară. Ies pe terasă. Transpirinstantaneu. Îmi aprind ţigara şi trag un fum.Bărbatul iese şi se aşază lângă mine. E timpulsă comunicăm. Să ne spunem chestii. Altfel osă creadă că sunt mut. Sau sociopat. O pauză.Îl întreb cum e viaţa în oraşul ăsta.

E bine. E bine. Vorbeşte ca şi cum ar ţipa.Sau aşa mi se pare mie. Parcă ar vrea să-l audătoţi vecinii. Aici ne e bine. Vedem toată ziuala televizor ce se-ntâmplă în România. E răude tot la voi acolo. Rău de tot. Nu-i cale deieşire. Aicea avem de toate. Vocalele se lun -gesc nepermis de mult. Avem de toaaaate. Con -tinuă să vorbească în timp ce eu mai strecorcâte o silabă în monologul lui. Da. Da. Da.Deja nu-l mai ascult. Mă gândesc că mă aflu lavreo zece mii de kilometri de casă. Nu-s bunla geografie. Poate-s douăzeci de mii. Oricum,sunt departe. Am în geantă un caiet, creioane.Ideea era să scriu ceva. Poate să corectezceva ce-am început mai demult. Mă gândesc căaş fi putut să-mi iau maşina şi să merg undevala munte, lângă Sinaia. O sută? Nu, vreo douăsute de kilometri. Parcă aşa. Sunt pe-acolonişte cabane izolate, ţinute de nişte oamenisimpli, care nu sar calul în nici o direcţie.N-au preţuri pipărate, nici lămpi de câte osută de kile bucata. Nu înjură nici guvernulşi nici opoziţia. Te întâmpină rezervat, îţi

239

arată unde o să stai. Şi tu deschizi geamul şirespiri aer de pădure.

Sunteţi în mare rahat acolo, îţi spun eu. Ro -mânia e o mlaştină. Aici e bine. Aici avem totce ne trebuie. Bărbatul face o pauză ciudată,pare că se gândeşte la ceva. Eu mă gândesc că,dacă am aruncat deja vreo două mii de dolaripe biletele de avion, acum măcar o să locu -iesc gratis timp de o săptămână într-o casăplină de şerpi şi scorpioni. Fiecare se gân -deşte la ce-are-n cap. Pauza se prelungeşte.

Ştii, m-am gândit la ceva. Mă uit la el, pen -tru că nu mai ţipă. Se uită undeva, în gol.M-am gândit să vând toate astea şi să mă-ntorcîn ţară. Să-mi iau o căsuţă undeva prin Mara -mureş şi să rămân acolo, cu femeia mea. Poatecă ar fi mai bine aşa.

Tace. Tac şi eu. Poate că totuşi o să reu -şesc să scriu măcar o povestire aici.

Pâine şi ruj

Chelnerul mă ştie ca pe-un cal breaz. Aproapeîn fiecare zi intru, mănânc o ciorbă în vitezăşi plec mai departe să-mi rezolv treburileprin centru. Îmi face un semn cu degetul ară -tător. Îl învârte puţin în aer, în sensul ace -lor de ceasornic. (Ca de obicei?) Eu îi arătdegetul mare pe care mi l-am îndreptat spretavan şi mă aşez la o masă. Mă desparte camun metru jumate de altă masă, la care stă otipă. N-am scanat-o, dar nările mele o pârăscşi-mi spun că şi-a turnat sticla de parfum încap. Vreau să mă ridic şi să mă mut la o altămasă, dar mă uit în jur şi nu văd nici una li -beră. E oră de vârf. Fuck. E-n regulă. O sămănânc rapid ciorba şi-o să ies la aer, poatesupravieţuiesc. Aştept. Nu mă pot abţine s-oobserv, oricum stăm cumva în diagonală, aşacă nici măcar nu trebuie să-ntorc capul cagheolbanu. E un produs Facebook sută la sută.Sea mănă cu fata aia pe care am cunoscut-o lao filmare. (Ea făcea figuraţie.) A zis hai săfăcem o poză. Şi eu am zis OK. După aia m-am

243

trezit tăguit şi mi-a cerut prietenia. Eu amzis iar OK, iar acum o văd aproape zilnic înpoze pe care şi le face singură în oglindă,în timp ce-şi ţugu ie buzele. Iar comen ta -riile prietenelor ei sunt pline de entuziasmşi foarte concise. Ejti criminală raw. Veryhot. Sexy bici. :)))) etc. Tipa asta e un felde clonă a bunei mele prietene din Internet.Încep să mă uit la ea cu nesimţire crasă, fărănici o panică, fiindcă nici nu ştie că suntacolo. Îşi plimbă un ghiu ţele de la mânastângă pe ecranul unui iPhone. (E clar, stăcălare pe Facebook, tră iască wirelessu’.)Cu mâna dreaptă mănâncă o aripioară de pui.Privirea mea urcă încet către buzele carecurăţă meticulos carnea de pe oase. Buzelesunt pictate strident. O com bi naţie de movcu verde, plus un sclipici în formă de steluţeaurii, mici-mici-mici, dar îndeajuns de marica să le pot înţelege forma. Da, sunt steluţe.Un fel de confetti mai mici. Încep să măgândesc la firma care a produs ru jul ăstaincredibil, la felul în care un director decreaţie i-a prezentat patronului ideea ge -nială, la procesul de fabricaţie, la testelede aderenţă, şi-aşa mai departe. Pe buza dejos steluţele s-au înecat în grăsime depieliţă de pui. Arată interesant. Un fel deazi o vedem şi nu e. Pentru o secundă, tipa îşiia privirea de la iPhone şi se uită pe masă.Mâna ei dreaptă lasă să cadă osciorul golaş în

244

farfurie, apoi apucă o chiflă cu seminţe şi-oduce la gură în timp ce ochii ei se întorc laecranul magic. Buzele i se deschid şi din ţiimuşcă din coaja neagră. Voluptate maximă.Acum peisajul s-a îmbunătăţit consi derabil.Printre zeci de steluţe mov, se zăresc douăseminţe de floarea-soarelui. Mă frec un pic laochi (sunt cam obosit) şi hotărăsc că am spio -nat destul. Ajunge. Pri virea mea se plimbăzece secunde prin res taurant. Corporatişti,manelişti şi câţiva trişti. Mă-ntorc la SteauaSus-Răsare. (E numele ei indian, dar ea habarn-are.) Prind exact momentul în care râgâiescurt, fără să-şi ridice ochii de pe iPhone.Din spirit de autoconservare, ochii mei vorsă fugă de la ea, să se uite în altă parte. Iarprivirea mea aterizează pe masa ei. Acolo e orevistă. Nu-i văd titlul, aşa că îmi ridicpuţin fundul de pe scaun şi mă chiombesc lacopertă. Unica. Moamă. Eu scriu la revistaasta. E-adevărat că n-o citesc niciodată. Oarerevista asta o fi de vină că Steaua Sus-Răsarese poartă aşa? Oare ce scriu ceilalţi colabo -ratori ai revistei? Brusc, mă invadează o curio -zitate fără margini. Trebuie să răsfoiescpuţin revista. Trebuie. Trebuie. Acum. Scuze,pot să împrumut o clipă revista dumneavoas -tră? Steaua Sus-Răsare se uită la mine ca lao taină mare. Privirea ei mă cântăreşte cuscârbă, apoi face o mişcare scurtă din capspre revistă, fără să-şi ia ochii de la mine.

245

Ca şi cum ar spune ia-o, amărâtule, numa sănu-ţi laşi microbii pe ea. Mă ridic, mă aplec,iau revista, spun mulţumesc, mă aşez la loculmeu. O deschid aproape oripilat. Cred că suntpregătit să văd un şobolan sărind dintrepagini. Revista e OK. Văd câteva femei ma -chiate. Decent. Umbre subtile. Nu mă pricep laţoale, dar nu mă şochează nimic. Culori calde.Mă uit la povestea pe care am scris-o lunatrecută, verific dacă nu s-a strecurat vreogreşeală la tipar. E OK. E OK. Totul e subcontrol. Singurul lucru pe care nu-l pricepe de ce Steaua Sus-Răsare citeşte Unica. Înrest, e OK. A venit ciorba. Mă-ntind şi-i punrevista pe colţul mesei, fără să mă mai uit laea. După aia iau lingura şi încep să sorb caun om de grotă şi nu mă mai inte resează nimic.

Echilibru

Mă priveşte cu simpatie. Mă observă. Stătolă nit pe fotoliul directorial şi se bâţâieuşor, stânga-dreapta. Are o burtă foartemare. Imensă. Cred că nu găseşte haine încomerţ, îmi amintesc că am văzut pe undevaun magazin pentru graşi. Chiar aşa scria pefirma lumi noasă. Magazin pentru graşi. Darcred că el poartă haine făcute pe comandă.Eu termin ce am de spus, iar apoi aştept unrăs puns din par tea lui. Iese din fixitateşi-şi duce încet mâna la ceafă. Se scarpinăpuţin, apoi o lasă să-i atârne pe lângă corp.Nu-nţeleg, frate. Criza asta a lovit nasol întoată planeta asta amărâtă. Dar la treabaasta chiar nu m-aştep tam. Păi matale eştifigură publică. Cum adică? Să vii matale săte-angajez eu? Adică pe ce post? Matale aipregătire intelectuală, n-ai ce căuta aici.Îi explic că în orice com panie există undepartament de creaţie. Oa meni care gândesccampanii, pentru ca toată afacerea să meargăînainte cu succes. Da’ de unde, prietene.

247

Nici pomeneală. Aia-i treaba agenţiei de pu -blicitate. De-aia arunc eu pe fereastră unsfert din profit în fiecare an. Ca să se-ngraşecopiroaitării ăia. Aşa-i mersu lucrurilor,ce să fac. N-am cum să mai hrănesc încă o gurăcare nu ştie decât să mestece. Îi explic căştiu să fac multe lucruri. Îl fac să înţeleagăcă sunt un om care se descurcă în orice si -tuaţie. Îi povestesc pe scurt că am trecutprin tot felul de perioade, mai bune şi mairele. Că uneori am avut bani mulţi, iar alte -ori am rămas lefter, şi că tot am ieşit cumvala liman. Mă ascultă în timp ce mă pri veşteatent. Afişează un zâmbet cam neclar. La unmoment dat mă întrerupe. Scuze, chiar amuitat complet, dar trebuia să sun pe ci neva,de-acum vreo oră, e important. Puteţi să măaş teptaţi câteva minute în anticameră? Îispun că nu-i nici o problemă, mă ridic de pescaun şi ies din birou. Secretara nu se vedenicăieri. Rămân în picioare şi aştept. N-amînchis uşa biroului, am lăsat-o puţin între -deschisă. Trece un minut, iar eu nu mai am cu -rajul să o închid pe dinafară, am im presia căar fi o impoliteţe să mă mai mani fest în vreunfel. În anticameră e linişte perfectă, aşacă îi pot auzi vocea. Vorbeşte la telefon. Nu,frate, cum să te iau la mişto? Exact asta vreausă-mi faci. Şi mai lasă-mă cu prostiile asteacu sănătatea şi mişcarea şi alte frecţii. Eute plătesc ca pe un rege, ca să-mi faci ce-ţi

248

cer eu, nu ce propui tu. Hai mă, omule, doar necunoaştem de ani de zile, acuma ţi s-a sculatţie să-mi ţii lecţii? N-ai ce face, aşa e? Ailuat cărţulia aia de-ai răsfoit-o prin facul -tate şi-mi citeşti din ea. Hai, ia o pauză cumine şi fă-te profesor ca să-i plictiseştipe studenţi. Pe mine nu trebuie decât să măprogramezi pentru ope raţie. Asta-i tot. Îmizici când să vin, şi-atuncea io-mi dau liberdouă zile, las şan dramaua pe mâna lu’ nevas -tă-mea şi mă prezint la tăiere. Bă, tu eştiprost? Am croitor care-mi face haine de măbălăcesc prin ele. E clar? Mai bine facemaltfel, că n-o scot la capăt cu tine. Zi-mi câtmă costă şi-am ter minat balamucul. Zece miide euro? E-n regulă. M-am prins, suma asta aiscos-o tu din burtă acuma. Vezi? Vezi că şi tuai burta mare? Ha-ha. De-aia poţi să baţicâmpii aşa. Bine, omule, îţi dau zece mii deeuro, îţi dau cât vrea muşchii tăi, numai pro -gra mează-mă la operaţie. Luna asta. Nu, mâine.Aşa facem. Mă operezi mâine şi-ţi dau zece miide euro. În mână. Fără factură, fără rahaturide-astea. Ţi-i aduc eu, îi prind cu elasticulde la chi loţii mei şi ţi-i aduc. E bine? Aşa.Aşa te vreau, nenicule, că doar nu ne ştim deazi, de ieri. Hai. La ce oră? Bun. Gata. Îmistrâng jucăriile şi mâine-dimineaţă mă pre -zint la uşa clinicii tale. Te-am pupat. Mm?Cum adică să nu mănânc nimic astă-seară? Aiînnebunit? Hai, nu mai veni cu pretenţii de om

249

nebun, că te-njur de mamă. Te-am pupat. Audcum închide telefonul şi nu ştiu ce să fac. Amrămas în picioare, în spatele uşii, rezematde un pe rete. Secretara n-a apărut, probabilcă o fi ieşit să fumeze un pachet de ţigări. Elinişte. Hipopotamul din birou nu mai facenici un zgomot. Brusc, îi aud vocea. Domnu’Piersic. Mai sunteţi acolo, dom’le? Pentrucâteva clipe, mă gândesc să plec pe furiş,apoi realizez penibilul situaţiei şi mă re -compun rapid. Deschid puţin uşa şi bag un capîn birou. Aha, credeam că aţi plecat. Dom’le,îmi cer scuze, dom’le, eu chiar trebuie sămă urnesc acuma, am multă treabă. Mi-a făcutplăcere că am discutat, chiar o să mă gândescsă văd dacă pot să vă ofer ceva de lucru. Maivorbim peste o lună, bine? Dau să plec, apoisimt un fel de compasiune pentru omul ăstagras. Simt nevoia să-l îmbărbătez. Mă întorcşi-i spun că, fără să vreau, am surprins cevadin conversaţia lui telefonică. Îi spun căam un prieten care a fost în aceeaşi situaţie,că şi-a micşorat stomacul prin operaţie, iaracum se simte foarte bine şi a început să facăjogging. Hi po potamul mă priveşte uluit, întimp ce vor besc încep să-mi dau seama că amfăcut o gafă neper misă. Mă gândesc cum s-odreg, mă gân desc că uneori chiar vorbesc preamult şi că ar trebui să învăţ să-mi mai ţingura. Fără avertisment, hipopotamul începesă râdă. Chiar are un râs de hipopotam. E ade -

250

vărat că n-am văzut nici un hipopotam râzând,dar îmi închipui că aşa ar trebui să arate.Să ce? Să-mi micşorez sto ma cul? Hai, dom’le,că eşti copil. Păi eu vreau să-l dublez, nene.Asta m-am chinuit să-i ex plic lu’ idiotu’ ăstade doctor. Viaţa-i scurtă, nenică. Şi mie-miplace mult să mă nânc. Aia e. Hai că m-ai făcutsă râd, dom’le. Îmi arată uşa. Sănătate, căuta -ţi-mă peste o lună sau aşa, să văd dacă rezolvceva. Doamne-ajută. Ies din birou şi închiduşa. Ies pe holul clădirii, cobor cu liftulşi ajung în stradă. Stau puţin locului. Îmipipăi abdomenul. Aş putea să mai dau jos vreotrei-patru kilograme. N-ar strica. Nu-mitrebuie decât puţină voinţă. Sau poate nicimăcar nu-i nevoie de efort fizic. Dacă nugăsesc un loc de muncă, într-o lună de zileajung la greutatea ideală.

Drum bun

Mă uit la ceasul de la bord. Zece şi jumătate.Nu-mi place să conduc pe întuneric. Mă rog, osută de kilometri nu-i mare brânză. Parteaproastă e că plouă. Şi e destul de frig. În -cerc să înţeleg ceva din ce anunţă tăbliţelefosforescente. Caut autostrada spre Bucu -reşti. Mă iau după un indicator şi mă pome -nesc în garajul neterminat al unui mall încon strucţie. Mă-nvârt pe loc şi ies din fundă -tură. Peste două minute de orbecăială îmitrece prin minte gândul că cineva îmi joacă ofarsă. Poate sunt la camera ascunsă. Mai trecdouă minute şi mă prind că fiecare indicatorle con trazice pe toate celelalte. Mai bineîntreb un om. Dar pe drum nu-i nici un om. Apoivăd benzinăria. Într-o benzinărie sunt oa meni.Întotdeauna. Semnalizez dreapta, trag de vo -lan şi mă opresc în dreptul uşilor care sedeschid singure.

Înăuntru e cald şi nu plouă. În spatele tej -ghelei e o femeie. Tânără. Blondă. Frumoasă.

253

Poartă o uniformă care se chinuie în van s-ofacă urâtă, inexpresivă, oarecare, gata deuitat. Ajung la tejghea, dar uşile se deschiddin nou. Un tip mic de statură, brunet, agitat,vine repede lângă mine şi-i întinde femeii obancnotă. Mă atinge cu cotul, dar nu-şi dăseama. Mă trag zece centimetri mai spre dreap -ta. Ia şi mie pentru pompa doi, spune brune -tul. Femeia ia banii, deschide casa de marcat,scoa te alte bancnote, i le întinde. Gesturileei sunt precise, dar blânde. Bru netul se-ntoar -ce să iasă, apoi se opreşte brusc, cu ochii lastandul cu reviste. Auzi, păpuşe, zi şi miece să iau de-aicea? Parcă latră. Vreau şi ioo integramă d-aia. Numa să fie uşoară, sănu-mi dai bătăi de cap. Femeia îi zâmbeştecald. Scuze, chiar nu ştiu, cel mai bine e sărăs foiţi dumneavoastră câteva. Pe mine voceaasta m-ar calma instantaneu, dar brunetulpare să fi mâncat un kil de cio colată. Hai,mă, fato, zi şi mie care s-o iau şi gata. A de -ve nit agresiv, dar nu-şi dă seama. Meciul einteresant. Eu ţin cu blonda. Conti nui s-oprivesc, iar pe brunet îl ţintuiesc doar cucoada ochiului. Femeia pare să se fâstâ ceas -că. Simt o undă de timiditate care pleacă dinochii ei şi mă loveşte drept în piept. Nu mairezist. Mă întorc spre standul cu reviste,apuc prima revistă pe care văd un pătrat cumai multe pătrăţele şi i-o întind brunetului.Îi spun că e cea mai bună. Termin propoziţia

254

255

folosind cuvântul moşule. Ciudat, pentru căbrunetul n-are mai mult de treizeci de ani.Se uită la mine ca şi cum aş fi gân dacul luiKafka. Dar manevra mea a fost bine-venită. Îmismulge revista din mână şi aruncă pe tejgheao bancnotă de zece lei. Mersi, frate, m-ai scosdin rahat. Am o noapte lungă-n faţă. Pentrucâteva clipe îmi ima ginez viaţa brunetului.Nu reuşesc să-i dau o identitate clară. Poatee paznic. Dar un paznic nu-şi părăseşte pos -tul. Poate e tirist. Dar un tirist nu conducepe întuneric rezolvând integrame. Ajung laconcluzia că stă şi el de şase pe undeva. Undeanume, asta rămâne un mister. Femeia blondăîi dă pazni cului cinci lei înapoi, apoi tiris -tul dispare fără să mai zică mulţumesc saualte lozinci de genul ăsta.

Gata. Am rămas singuri. Mă-ntorc spre ea, orog să-mi spună cum să ies spre autostrada deBucureşti. Îmi vorbeşte calm şi amabil, iareu înţeleg în sfârşit pe unde trebuie s-o apucca să evadez din imperiul tăbliţelor. Îi mul -ţumesc, apoi ies afară. Mă opresc în dreptulmaşinii, mă gândesc că ar fi trebuit să cumpărceva, orice, măcar din politeţe. Mă întorc.Mă vede, îmi zâmbeşte. Am renunţat de vreun anla chimicale acidulate, aşa că o întreb dacăpot să beau un fresh de portocale. Da, avem,imediat. Îşi pune nişte mănuşi subţiri, trans -parente, apoi scoate dintr-un vas câ teva

portocale cojite şi începe să le preseze în -tr-un storcător. O întreb dacă are un cub degheaţă. Da, cu plăcere. Doriţi unul sau maimulte? Îi spun că unul e de-ajuns. Zece lei,vă rog. Îi întind bancnota, apoi mă ia gurape din ainte şi mă trezesc spunând o tâmpenie.Îi spun că nu-i nici o supărare dacă nuprimesc bon. Mă priveşte o clipă. Nu înţelege.Îi explic că m-aş bucura să nu înca seze banii.Că m-aş bucura mai mult să-i bage în buzunar.Înţelege. Roşeşte. Zâmbeşte. Îmi pare rău, darnu pot. Lucrez aici de şase ani. N-aş vreasă-mi dezamăgesc şeful. Mă uit la ea ca un ombătrân care vede pentru prima oară marea.(Omul cel bătrân a auzit că există, dar acumo vede cu ochii lui.) Îngaim nişte scuze pe -ni bile, apuc paharul şi ies în ploaie şi frig.Intru în maşină şi pornesc motorul. Sorb cupaiul din cel mai bun suc de portocale pe carel-am băut vreodată, apoi demarez încet.

Wish You Were Hair

Ai potenţial. Ai mare potenţial. Dar ai o pro -blemă. Ai o mare problemă. Fac eforturi să măuit în ochii lui. Din când în când arunc o pri -vire scurtă mai sus de fruntea lui. Omul arepe cap o construcţie ciudată, făcută din păr.Culoarea părului e îngrijorătoare. Roşu în -chis. Iar forma ansamblului e cel puţin bizară.Cu coada ochiului, identific nişte şuviţelungi care au fost întoarse în formă de vârtejşi imobilizate cu un fixativ care conţine,probabil, ciment. Altfel nu-mi pot explicace văd. De fapt, omul are un soi de capac,confec ţionat din păr, care-i acoperă totcreştetul capului. Ca un capac de veceu, maimic şi păros. Îmi vine să întind două degeteşi să ridic capacul, să văd ce se as cunde subel. Omul vorbeşte. Încerc să fiu atent la cespune. Pro blema ta e că ai o ima gine foarteproastă. Extrem de proastă. Şi noi trebuiesă facem ceva. Trebuie să găsim o soluţie. Câtmai re pede. N-ai timp de pierdut, ai deja ovârstă. Nu-ţi mai poţi permite să te porţi ca

257

un teri bilist. Dau uşor din cap, ca un căţelde pluş pe care l-am văzut eu într-o Dacie în1979. Omul cu capac de veceu pe cap ducepaharul la buze şi soarbe fără zgomot o can -titate infimă de vin. Îşi dă puţin capul pespate, iar eu încerc să zăresc ceva sub capac.Degeaba, capacul pare să fie lipit de pieleacapului. Apare un chelner, cu o tăviţă pe carestau câteva bucăţele microscopice de somonafumat, învelite în frunzuliţe de salată. Sautrifoi, nu ştiu sigur. Poate că e salată, dare mai mică decât orice trifoi pe care l-amvăzut. În fiecare bucăţică de somon stă în -fiptă câte o scobitoare în formă de sabie.Săbiuţe de plas tic, de diferite culori. Chel -nerul ne invită să servim. Rapid, numărbucăţelele de somon. Doişpe. Îi spun chelne -rului să nu se formalizeze şi-i iau tăviţadin mână. Chel nerul face ochii mari, apoipleacă derutat. Întind mâna şi apuc treisăbiuţe deodată. Roşu, galben, albastru. În -flă cărat de patrio tism, bag o umbră de somonîn gură, apoi mestec şi mă joc cu săbiuţele.Uite, vezi? Asta nu se face. Omul cu capac deveceu pe cap mă pri veşte dezaprobator. Astanu faci, pur şi sim plu. Ia uită-te o clipă-njurul tău. Eşti la un eveniment cu ştaif. Iauite-l pe-ăla cum stă la pândă. Ia uite ceapa rat are. Dacă-ţi face o poză? Mâine tetrezeşti în cine ştie ce tabloid, mestecândcu gura plină. Şi-ai mai venit şi-n trening.

258

Nu, nu se poate. Dar o să schimbăm noi toateastea. Aşa n-ajungi nică ieri. Şi e păcat detine. Doar eşti actor bun. Recunosc, nu te-amvăzut în nici o piesă, dar sunt sigur că eştibun. Probabil că mai apari şi prin filme.Trebuie să-ţi reevaluezi ima ginea. Ăsta-işpilul. Altfel eşti pierdut, îţi zic eu. Mi-egreu să mă concentrez. Tot trag cu ochiul spreconstrucţia alcătuită din păr şi alte ingre -diente. Poate că omul n-a folo sit ciment, darîn mod sigur şi-a pus în păr un strop de ara -cet. Îmi vine în minte o re clamă. Nu mai ştiuce produs promovează, dar ştiu sigur că slo -ganul zice-aşa: Uită-te sub capac. Ca să-miînving curiozitatea, întind mâna şi maiapuc două săbiuţe cu aromă de somon. Ai mareno roc că m-ai întâlnit. În două luni o să fiialt om. O să te pun pe prima pa gină, în toaterevistele alea ca lumea. Neah, ce zic eu primapagină, o să ajungi direct pe copertă. O săvezi. În primul rând trebuie să-ţi schimbistilul vestimentar. N-o să mai ieşi din casădecât la costum. Stai liniştit, o să mergemîmpreună la cumpărături. În tim pul liber,sunt şi consilier pe beauty. Am scos eu multevedete din mlaştină, nici n-ai idee. Oamenii-am făcut. Vin cu tine şi facem o plimbare pela mall. Şi deja când o să pleci de-acolo o săfii alt om. Unu la mână, ştiu ce haine ţi sepotrivesc. Îţi luăm câteva sa couri, doar eştiom în toată firea. Şi doi la mână, acceso rii le.

259

Pe accesorii sunt imbata bil. Ia gândeşte-tecum ţi-ar sta cu o eşarfă de mătase. Uite, camca asta. Îşi plimbă dege tele pe gât, atinge cutandreţe un fel de basma din care mă pri vesco sută de ochi de păun. După ce re zolvăm pro -blema ţinutelor, trecem la pasul numărul doi.Trebuie să-ţi găsim o prietenă celebră. Unamai sexoasă, aşa. Uite, poate vreo asis tentăde-a lui Capatos. Exact asta-ţi trebuie ţie. Obombă sexi. Ca să se asorteze cu tine, nu? Păida. Eu înşfac ultima săbiuţă, fac o inhalaţiecu somon, apoi mă uit cu ne ruşinare la capaculde veceu de pe frun tea omu lui şi mă gândescsă-l ridic cu vârful să biuţei. Măcar puţin.Măcar un milimetru. Hai că eu am plecat.Vorbim. Îmi întinde o bucată mică de carton.Aştept să mă suni. Hai, du-te şi tu şi socia -lizează puţin. Că ai şi repu taţie proastă,cică eşti sociopat sau aşa. Stai liniştit, osă lucrăm şi la asta. Le re zolvăm pe toate,pas cu pas. Se îndepărtează, în timp ce eurămân cu săbiuţa ridicată şi dau uşor din cap,ca un căţel de pluş pe care l-am văzut eu în tr-oDacie în 1979.

Taking off

Am ajuns prea devreme. Dau din cap, mă uit înjur. Văd o cafenea în care tronează o motoci -cletă de colecţie. Un Harley. Îi spun că o săaşteptăm acolo. Trag de mânerul geaman ta -nului cu rotile, merg spre cafenea. Rămânepe loc. Mă opresc, mă întorc spre ea. Se uităla mine, uşor descumpănită, apoi se urneşteîncet. O aştept. Intrăm. Se aşază pe un scaun.Las geamantanul lângă masă, rămân în picioa -re. Văd o vitrină frigorifică plină cu multefeluri de îngheţată. O întreb dacă vrea oîngheţată. Se uită spre vitrină. De pe loculpe care stă n-are cum să-i vadă interiorul.Ezită, apoi îşi întoarce privirea şi înde -părtează de pe masă o scamă imaginară. Nu,lasă, n-avem timp. Mă uit spre recipientelemetalice. Fără s-o privesc, trec în revistă,cu voce tare, sortimentele de îngheţată. Îmitermin discursul, apoi mă întorc spre ea. Segândeşte. Da, vreau una de căpşuni. Mă uitspre femeia care stă în spatele vitrinei. Îmizâmbeşte, apoi îmi arată un carton expus în

263

vitrină şi-şi ridică sprâncenele, între bă -tor. Mă uit pe cartonul din dreptul vitrinei.1 cupă – 5 RON. 2 cupe – 10 RON. 3 cupe – 15 RON.O rog să-mi dea două cupe. Femeia se apleacăpuţin în interiorul vitrinei şi începe săsape cu un instrument de inox într-un reci -pient metalic. Mâna mea dreaptă pleacă sin -gură spre buzunar şi scoate portofelul întimp ce ochii mei se opresc pe decolteul fe -meii. Îi văd sânii. S-a aplecat prea mult. Saupoate are prea mulţi nasturi deschişi lacămaşă. Îi întrezăresc sfârcurile. Brusc,volumul lor se dublează. Chiar sub ochii mei.Probabil că de vină e valul de frig din vi -trină. Sfârcurile femeii seamănă cu douăboabe de zmeură. Două boabe imense de zmeură.Nici nu există zmeură atât de mare.

Roag-o pe domnişoara să pună şi-o cupă dezmeură.

Tresar şi-mi ridic ochii spre femeia cuzmeură şi căpşuni. Femeia îmi zâmbeşte şi-miface semn că a recepţionat mesajul. Îmi coborprivirea spre portofel şi caut bancnotelepotrivite. Femeia sapă într-un alt recipient,apoi îmi întinde un cornet. Îi întind douăbanc note, îi mulţumesc, iau cornetul şi mergspre masă. Mă aşez. I-l dau, cu grijă. Îmi în -torc privirea, mă uit la oamenii care merg decolo-colo. Trece un minut. Mm. Foarte bună.Asta de zmeură e mai bună ca aia de căpşuni. Măuit la ea. Mănâncă încet, nu mai spune nimic.

264

Când termină, ia un şerveţel de pe masă, îşişterge buzele cu el, îl mototoleşte în pumn.Îl freacă în continuare până îl transformăîntr-o biluţă de hârtie. Un timp se uită îngol. Mă uit la ochii ei, prin care trec apeverzi-albastre. Brusc, iese din visare. Mer -gem? Să nu-l pierd. Lasă biluţa de hârtie pemasă. Ne ridicăm. Apuc mânerul geamanta -nului. Ie şim din cafenea, trecem printre oa -meni, ne oprim la o coadă la care mai stau doardouă persoane. Ajungem în faţă. Scot docu -men tele, predau geamantanul la cală. Ne în -drep tăm spre zona de control. Ne oprim laaltă coadă, în spatele unui om foarte gras,cu mustaţă. Omul seamănă cu o focă. Mă aplecla urechea ei şi-i spun încet că omul din faţaei seamănă cu o focă. Cine seamănă cu o focă?Omul se în toarce şi ne priveşte. Mă prefac cămă uit în altă parte. Omul dă din cap, deza -probator, apoi îşi vede de treaba lui. Coadaavansează rapid. Un ofiţer controlează paşa -poartele şi cărţile de identitate. În faţanoastră, Omul-Focă îşi prezintă actele lacontrol. Ai grijă de tine, păpuşica lui mama.O iau în braţe, o ţin cinci secunde. Îşi li -peşte capul de pieptul meu. De fiecare datăcând face asta, am impresia că s-a mai mic şo -rat un centimetru. O pup pe creş tet. Mă des -prind de ea. Hai că te sun când ajung. Areochii puţin umezi. Sau poate doar mi se pare.Fumează mai puţin, puiul mamii. Te rog eu. Nu

265

mi se pare. Aşa au fost ochii ei, dintotdeauna.Îi dau ofi ţerului cartea ei de identitate. Ostudiază rapid, i-o întinde şi aprobă din cap,scurt. Pa, puiul mamii. Te iu beşte mama. Măretrag câţiva paşi. Vameşii o pun să se des -calţe. Când trece de filtre şi apa rate, încă omai văd. Se aşază pe o băncuţă, ca să se în -calţe. Se apleacă, se luptă cu panto fii. Vădcum i se umflă o venă pe frunte. Reu şeşte săse în calţe. Stă o clipă, ca să-şi revină. Mătre zesc vorbind singur, în şoaptă. Nu te ri -dica repede ca să n-ameţeşti. Se ri dică cugrijă. Se uită după mine, nu mă vede. Îi faccu mâna. Nu mă vede. Un val de pasageri o ia cuel, o văd cum se strecoară printre oa meni, dez -orien tată, apoi dispare în spatele unui pe -rete şi n-o mai văd.

Merg spre ieşire. Ajung în dreptul moto -cicletei de colecţie, încetinesc pasul. Măopresc. Motocicleta străluceşte. Nici un firde praf. Probabil că au lustruit-o cu ceva.Poate au folosit o ceară specială, n-am idee.În cafenea, o zăresc pe femeia cu zmeură. Stăpe un scaun şi-şi pileşte o unghie. O privesccâteva secunde, apoi ies din aeroport şi mergspre parcare.

Noapte albă

Omul din fotoliu a vorbit un timp. Apoi a tăcut.Acum mă priveşte atent. Îi spun multe lu cruri,sar de la un subiect la altul, aparent fărălegătură. Pe măsură ce vorbesc, înţeleg căde-asta mă aflu aici. Ca să vorbesc. Aşa căturui în continuare o vreme. Apoi fac o pauzălungă, iar omul înţelege că trebuie să mă re -pornească. Se apleacă puţin în faţă şi-şiîmpreunează mâinile a rugăciune. Priveşteundeva în gol, în spaţiul dintre noi. Rămânecu mâinile unite şi-mi spune să-i povestesco întâmplare penibilă din viaţa mea. Un mo -ment traumatizant. Nu neapărat ceva drama -tic, drame avem cu toţii. Vrea doar să-miamintesc un moment jenant. Îmi spune că arfi bine să mă-ntorc în trecut. Cât mai mult po -sibil. Câţiva ani. Nu. Zeci de ani. Îmi spunecă sunt lucruri care s-au întâmplat în copi -lăria noas tră, demult. Spune că unele dintreaceste lucruri ne apasă chiar şi în ziua deazi. Că le cărăm după noi, în prezent. Că lu -crurile astea ne sunt povară zilnică. Mă

269

gândesc câ teva secunde. O să-ncerc. Nu e chiarceva pe ni bil, e mai degrabă amuzant. Cu toatecă, la momentul respectiv, situaţia a deve -nit des tul de penibilă. Omul se sprijină despătarul fotoliului, mă priveşte, aşteaptă.Începusem clasa a noua. Erau primele zile deliceu. Am rămas singur acasă. Maică-mea aveaspecta col la Iaşi. (Sau la Cluj?) L-am sunatpe Eugen Dârstaru şi i-am spus că putem să nevedem la mine şi să facem orice ne trece princap. Ne-am întâlnit pe seară. Am înregistrattot felul de tâmpenii pe casetofon, le-amascul tat, am râs. Ne-am uitat la o revistă cufemei goale pe care a adus-o el. Am comentatfiecare poză. Noaptea, târziu, am sunat laoameni care dormeau şi i-am întrebat de cedorm. Pe scurt, ne-am distrat la maxim. Eugena plecat pe la şapte dimineaţa. Eu aveam oredupă-masa. Am vrut să dorm puţin, dar mi-afost teamă că n-o să mă pot trezi la timp ca săajung la liceu. Aşa că am stat şi m-am luptatcu oboseala. M-am plimbat prin casă, am vor -bit cu voce tare. La ora două m-am dus laliceu. Eram zdrenţe, abia mai vedeam cevaprin ochelarii de miop pe care-i purtam pevremea aia. Prima oră am re zistat, cu chiu, cuvai. Apoi a venit ora de română. Profesoara aintrat în clasă şi a spus mă numesc VăideanuEugenia (sau Elena?) şi vom studia împreunălimba română. E ciudat că nu-mi amintescnumele ei mic, am iubit-o mult pe profesoara

270

asta. Era o doamnă desă vâr şită. Subţire, îm -brăcată elegant. În epoca aia vedeai numaipantofi muncitoreşti şi taioare croite pemodel nord-coreean, dar ea părea că ieşisedintr-o revistă franţuzească. Scuze, amdivagat. Omul din fotoliu îmi spune să nu omitnici un detaliu. OK. Doamna Văidea nu se pre -zintă, apoi spune scoateţi o foaie de hârtieşi scrieţi o compunere scurtă despre Emi -nescu. Mă luptam să rămân treaz. În urechiîmi sunau tot felul de clopote, imaginea se în - ceţoşa, se dubla, vedeam tot felul de umbre.Am scos o foaie de hârtie, mi-am scos stiloul.Mi s-a părut un lucru absolut firesc să-mi puncapul pe bancă. Stăteam cu urechea lipită depupitru şi mă uitam la foaia albă. Ţin minte căam pus vârful stiloului pe hârtie şi am scrisEminescu este. După aia nu mai ştiu nimic.M-am trezit pe la şapte seara. În aceeaşi bancă.Colegii mei mă înţepaseră cu acul, îmi lipise -ră gumă în păr, tot felul de chestii de-astea.Apăruseră alţi profesori, unii insistaserăsă fiu trezit cu forţa. Nimeni n-a putut să mămişte. Am dormit adânc. Tac. Nu mai ştiu ce săspun. Mă uit spre omul din fotoliu. Omul faceo pauză, apoi vorbeşte. Încearcă să găseascăînţelesuri ascunse într-o poveste banală, cuun elev care a adormit în clasă, cu capul pepupitru. Îl ascult, în răstimpuri, dar nu maiaud tot ce spune. Îmi trec prin cap poveştilepe care Alin Cîrligeanu le spune despre mine,

271

când are ocazia. (La câte o aniversare de zeceani, de cinşpe, de douăzeci de ani.) În toatepoveştile astea eu par cumva foarte cool,şmecher, obraznic. Fac tot felul de prostii,îmi bat joc de profesori, sunt un fel de OstapBender de Dâmboviţa. Întot deauna îl las peAlin să povestească, până la capăt, în timpce toţi cei din jur râd cu poftă. Iar eu suntperfect conştient că toate poveştile asteasunt doar baliverne. Încerc să-mi dau seamadacă Alin le inventează în mod voit, ca să fieîn centrul atenţiei, sau dacă amintirile luiconţin detalii pe care eu mi le-am şters defi -nitiv din memorie. Eu ştiu foarte bine cumeram. Un papagal inocent, cu breton şaten şicu câteva urme de puf gălbui pe obraji. Maidegrabă un pui de găină.

Când plec, omul îşi părăseşte fotoliul şimă conduce până la uşă. Îmi spune că am făcutun pas important în descoperirea de sine. Nestrângem mâinile. Ies în stradă. S-a înnorat.Trebuie să iau portocale, să plătesc o fac -tură, să ajung acasă şi să repet un text pentruun casting. Văd un taxi şi-i fac semn cu mâna.

America

Fripturi. Fripturi în culori. Atractive. Ana -lizez meniul, în căutarea unui peşte. Mm.Creveţi. Mă uit la preţ, apoi ridic ochii sprechelnerul care păzeşte meniul. Fac un pasînainte, ca să înţeleagă că vreau să intru înrestaurant. Mă întreabă dacă sunt o sin gurăpersoană. Mă uit în stânga, mă uit în dreapta,apoi mă uit iar spre el şi îi confirm că, da,sunt o singură persoană. Follow me, Sir. Măiau după el. Merg printre mesele pline deoameni înfometaţi. Unii mănâncă, alţii aş - teap tă să apară mâncarea, ca s-o mănânce.Chelnerul mă instalează la o masă, în cen trullocalului. Deschid meniul, îi arăt poza cucreveţii. Something to drink? Îi spun că deo -camdată nu. Chelnerul se înde părtează. Aştept.În spatele meu aud plânse tul unui bebeluş.Mă întorc, îl văd. E un bebeluş mare. Enorm.Mai degrabă un bebeloi decât un be beluş. Stăîntr-un scaun special, pentru be beluşi. Ta -tăl lui e chiar în spatele meu, stăm spate-nspate. Dacă mă mişc un centi metru, ne atingem

273

spinările, aşa că încerc să înţepe nesc pescaun. Îmi întorc uşor ochii spre stân ga. Vădun cuplu. El şi ea. Amândoi au pielea foarteneagră. Amân doi se uită în gol. În faţa ei,pe masă, zace un cocktail violent co lorat.Ea nu-i dă nici o atenţie. Nici lui, nicicocktai lu lui. Mă gândesc că poate au terminatde mâncat şi aşteaptă nota de plată. Sau poatenu. Poate că sunt certaţi. Sau poate că s-auplictisit unul de altul. Sau poate că vor săse omoare. Sau poate că înţe leg eu greşitlucrurile. Poate că se iubesc mult. Şi poatecă aşa arată dragostea adevă rată. Amândoi seuită nică ieri, în gol, şi se iubesc de mamafocului. În faţa mea apare o chelneriţă cu untelefon în mână. Gesticu lează spre un grup deoameni care se află în dreapta mea. Întorccapul şi-i văd. O familie întreagă. Mare.Opt oameni. Tatăl, mama, fiul, fiica, bunica,bunicul, cealaltă bunică, ce lălalt bunic.Toţi zâmbesc spre chelneriţă. Mă uit la chel -neriţă şi observ că ţine tele fonul ca pe unaparat foto. Say cheese. Mă uit spre familiafericită. Toţi stau nemişcaţi, cu zâmbeteleîncremenite pe feţe. În capul mesei, tata îşidezveleşte cu generozitate maxi larul supe -rior. Între de gete ţine deli cat un copănelimens, ca pe un trofeu. Mama are ruj pe inci -sivi. Fiul plu sează şi scoate la iveală şimandibula, apa rent fără efort. Are îngri jo -rător de mulţi canini. Fata poartă un aparat

274

dentar, aşa că zâmbeşte argintiu. Cei patrubunici rânjesc şi ei, cu abnegaţie. Bunicileau plăci, bunicii au implanturi. Chelneriţadeclanşează blitzul şi toate zâmbetele rămânstocate într-un card de memorie. Familia iesedin nemişcare, ge ne raţiile îşi întorc nasu -rile spre farfurii. No, one more, one more.(Chelneriţa vrea să câştige un concurs defotografie.) Într-o clipă, tot grupul revineîn poziţia de zâm bet. Chelneriţa xeroxeazăpoza iniţială, apoi toată lumea se întoarcela mestecat. În stân ga mea, cuplul de în -drăgostiţi care se urăsc se pre găteşte de ple -care. Cocktailul a rămas pe masă, neatins.Bebeloiul începe să urle, cu furie. În faţamea, la o masă liberă, apare un bărbat careseamănă izbitor cu Nick Nolte. Doar în parteade sus. La fizionomie. Pieptul şi bra ţele seîncadrează şi ele în parametri nor mali. Dela talie în jos imaginea se schimbă dramatic.Omul are nişte pantaloni imenşi, în care paresă-şi fi băgat cu forţa câteva plăpumi şiperne. Problema e că-mi dau seama că nu arenici plăpumi şi nici perne în pan taloni. În -cerc să mă uit în altă parte. Apare chelne -rul şi-mi pune în faţă o farfu rie plină cucre veţi. Îi mulţumesc, apuc fur cu liţa, apuccuţitul, le schimb dintr-o mână-ntr-alta. Înspatele meu, bebeloiul zbiară. Un gând. Cre -veţii se mănâncă cu mâna. Mda. Las jos tacâ -murile, mă uit spre Nick Nolte, care aşteaptă

275

un chelner sau sfârşi tul lumii. Privirea luise opreşte în ochii mei. Vreau să-mi coborochii spre farfurie, dar nu reuşesc. Câtevasecunde ne uităm unul la altul, fără expresie.Apoi capitulez şi schiţez o umbră de zâmbet.Ochii lui Nick Nolte se luminează. Îmi zâm -beşte cald şi face un gest scurt, cu mâna, caşi cum mi-ar spune poftă bună. Enjoy. Bebe -loiul urlă ca din gură din şarpe. Fără între -rupere. Tatăl lui îl ia în braţe. Bebeloiulcontinuă să urle, la doi centimetri de ceafamea. Stau o clipă în cumpănă, apoi mă uit spreNick Nolte, care pare amuzat de situaţie. Îlîntreb dacă pot să stau la masă cu el. Amridicat puţin vocea, ca să acopăr răcnetelebebeloiului şi tot vacarmul din jur. În fond,nu e deloc plăcut să mănânci de unul singur.Nick Nolte îşi deschide braţele, cu palmelespre exterior. Yeah, sure, join me, no problem.Mă ridic şi mă mut la masa lui. Ne strângemmâinile, îi spun că sunt în vizită, îi spun deunde vin. Romania? Where’s that? Europe? Daudin cap. Apoi conversaţia începe, iar eu apucun cre vete cu două degete şi-l duc la gură.

Geografie

Mă uit la pantalonii ei. Du-te şi schimbă-te.Ăştia nu-s buni, ţi-i agăţi în lanţ. Pune-ţiunii mai scurţi. Strâmbă din nas, apoi se dăjos de pe bicicletă şi pleacă spre cameră. Şiprinde-ţi şi părul. Nu suntem la vreo pre zen -tare de modă. Da, e mişto să-ţi bată vântu-nplete, numai că poţi să te trezeşti cu o şu -viţă peste faţă. Nu se întoarce. Din mers, îmiarată degetul mijlociu. Stau şi-aştept, ca unadevărat grumpy old man. Peste trei minutese întoarce. Unde ţi-e casca? Îmi spune că nuvrea să-şi ia casca. Atunci eu nu mai vin. Suntaici ca să te apăr, nu ca să te pun în pericol.Mă întreabă de ce eu n-am cască. De şmecher.O mai lungim mult? Că se-ntunecă. Şi-au anun -ţat c-o să plouă. Ori îţi iei casca, ori renunţla plimbarea asta. Abia înveţi să mergi pebici cletă. Chiar nu vrei să respecţi nici oregulă? Astea nici măcar nu-s scrise undeva,sunt doar chestii elementare, dacă vrei săte-ntorci întreagă. Pleacă din nou spre ca -meră, nu-mi mai arată nici un deget.

279

Peste cinci minute ieşim pe poarta fermei şifacem dreapta. O las să meargă înaintea mea,ca s-o pot supraveghea. Ajungem în Arino. Numai ştiu unde trebuie să facem dreapta ca s-oluăm spre Dolo, dar ea îşi aduce aminte. Pânăla Dolo sunt nouă kilometri. Lângă şosea e opistă specială pentru biciclişti şi alergă -tori, aşa că în zece minute intrăm în oraş.Dolo e un oraş mic. Ne oprim la un restaurantamenajat într-o moară străveche şi bem o ca -fea cu lapte. Eu îmi scot aparatul din rucsacşi pozez câţiva trecători. Nu vorbim. Întrenoi s-a instalat o mică tensiune. Asta e. Amsărit calul. Se mai întâmplă.

Trece o jumătate de oră. Hai să mergem, că s-aînnorat. Ne suim pe biciclete şi o luăm înapoi.Înainte să ieşim din Dolo, văd o piaţă. Hai săluăm nişte fructe. Ea merge în piaţă, eu pă -zesc bicicletele. Se-ntoarce cu două pungi,pline cu piersici. Mă-ntreabă dacă pot săghicesc cât au costat. Nu, n-am idee. Cât? Îmispune că a dat pe ele doi euro jumate. Nu cred.Miros o piersică. Muşc din ea. E bună. Îmicurge zeamă pe bărbie. Bag pungile în rucsacşi plecăm.

Peste un sfert de oră ajungem la fermă.A-nceput să plouă, dar e mai mult o părere.Hai să mai dăm puţin din pedale. Peste un ki -lo metru facem dreapta. Văd un pod imens,

280

curbat peste linia ferată. Nu vine nici o ma -şină, din nici o direcţie. Hai să-ţi exerseziurca rea pe rampă. Să cobori e floare la ure -che. La urcare să te văd. Se chinuie puţin,dar reu şeşte. Încă nu stăpâneşte bine butonulcare schimbă vitezele şi foile. Coborâm şiprindem viteză. Aerul e bun şi ploaia finăne mân gâie feţele. Văd că drumul continuă înlinie dreaptă, fără nici o şerpuire. E chiarpustiu. Poate că italienii stau duminica doarîn casă. Hai să mai mergem un pic. E preamişto. Avem toată şoseaua numai pentru noi.

Ajungem în Pianiga. Ea intră într-o bise -rică, iese peste un minut. Hai să mergem dreptînainte, să nu ne rătăcim la întoarcere. Maipoţi? Dă din cap că da. Pedalăm vreo douăzecide kilometri. La a şaptea intersecţie ne oprimpuţin, chiar în mijlocul drumului. Ascultămliniştea. Am senzaţia că mi s-au înfundaturechile. Mă uit înapoi, la drumul pe care amvenit. Nu-mi vine să cred că cineva a fost înstare să traseze o linie dreaptă atât delungă. Mă uit înainte. Văd că dru mul face unmic cot, peste vreun kilometru. Hai să mergempână la curba aia. Şi dup-aia ne-ntoarcem, căse-ntu necă. Pedalăm. O iau înainte. La unmoment dat, îmi dau seama că ea nu mai e în spa -tele meu. Mă opresc. Linişte. Am trecut decurbă, iar ea nu se vede nicăieri. Mă-ntorc.Pe măsură ce intru din nou în curbă, văd bi -cicleta ei, lă sată pe marginea drumu lui. Ea,

281

nicăieri. Apoi o văd apărând din viţa-de-vie.Pipi? Îmi face semn că nu. Ce e? Ţi-a căzutlanţul? Îmi face semn că nu. Îşi ţine mânastângă la spate. Mă apropii. În tinde mâna.Văd trei ciorchini de struguri negri. Ne aşe -zăm pe marginea dru mului. Sper să nu facă ci -neva scandal că i-am furat din recoltă. Poateapare poliţia şi ne dă amendă. Stru gurii suntmai dulci decât mi-am în chipuit eu vreodatăcă pot fi nişte struguri. Sunt din ăia mici.Trebuie să le scuipi coaja. Stăm, mâncăm,scuipăm coji în şanţ. Peste un minut mă ridic,mă uit în jurul meu. Nici ţipenie. Mă duc şimai rup trei cior chini. Vin înapoi şi mă aşezlângă ea. Stăm, mâncăm, scuipăm coji. Neuităm unul la altul. Îmi zâm beşte. Îi zâmbesc.Mă-ntreabă dacă am idee cum se cheamă loculăsta în care am ajuns. Mirano. Am văzut eu otăbliţă mai devreme. Mirano. Stăm, mâncăm,scuipăm coji.

Dintr-un copac se aude căzând o frunză.

Mână de fier

Sună telefonul. Mă ridic din pat şi răspund.Alo. Salut. Raluca Hagiu la telefon. Nu ştiucine e Raluca Hagiu. Aşa că-i explic Ralu -căi Hagiu că nu prea ştiu cine e. Sunt redac -tor-şef la Unica. Scrii tu un material pentrunoi, o dată pe lună. Îi cer scuze Ralucăi Hagiucă-s zăpăcit şi că n-am memoria numelor. Îispun că mi s-a mai întâmplat. (E adevărat.) Oîntreb cu ce pot s-o ajut. Băi. Uite cum stătreaba. Tu ai publicat la noi câteva poves -tiri de-astea de-ale tale. Poveşti. Articole.Mă rog, cum vrei tu să le zici. Uite care-ichestia. Am pri mit nişte mailuri de la citi -tori. Majoritatea spun că nu le place cumscrii. Că nu scrii ca toţi oamenii, înţelegi?Îi spun Ralucăi Hagiu că înţeleg. Cred că eaaşteaptă să mai spun ceva, dar eu tac şi aşteptsă spună ea ceva. Uite, am sub ochii mei unmail de la o femeie care spune aşa. Omul ăstase bagă singur în poveştile lui, într-una enesimţit, într-alta e umil şi caută de lucru,şi tot aşa. N-are altă treabă? Nu poate să

283

scrie despre ce ne inte resează pe noi? Dacă nuştie să prezinte un ruj sau o cremă de faţă, nupricep de ce-l mai ţineţi în paginile revis -tei. Daţi-l afară, oa meni buni. Aşa zice fe -meia asta, nu-s vorbele mele. Şi eu sunt acumaîntr-o situaţie foarte aiurea. Sunt dis pu săsă prelungesc colabora rea noastră, dar tre -buie să fii şi tu mai fle xibil. Adică să scriimai pe înţelesul tuturor, înţelegi? Îi spuncă înţeleg. Ea tace câteva secunde, vede cănu spun nimic, continuă. O altă problemă e căn-ai mai apărut nicăieri. Tu ce faci? Stai încasă toată ziua? Mi-au zis mai mulţi jur -nalişti de la diverse emisiuni, de la ziareşi-aşa mai departe, că cică te-au invi tat denu ştiu câte ori şi că tu ai spus că eşti înpauză. Şi nu-i bine. Dacă ieşi complet dinatenţia publicului, începi să nu mai exişti.Sper că înţelegi că nu-ţi vreau decât binele.În momentul ăsta lumea deja nu mai ştie cineeşti sau dacă ai făcut ceva valabil în viaţaasta. Poate ai tu o pasă mai proastă, ce ştiueu?, poate ai probleme în viaţa personală,n-am idee, numai că trebuie să-ţi revii. Da?Tac câteva secunde (mi-am aprins o ţigară),apoi îi spun Ralucăi Hagiu că sunt de acord cutot ce-a spus. Apoi tac din nou. Vezi? Nu-miplace. Parcă eşti într-o carapace, nu comu -nici cu mine. Spune-mi, ce-i cu poveştile asteaîn care personajul principal eşti chiar tu?Nu-ţi dai seama că bagi lumea în confuzie? Hai,

284

explică-mi, aştept. Tac câteva secunde, apoiîi spun Ralucăi Hagiu că ceea ce fac eu înpoveştile mele e doar o opţiune stilistică,un fel de autoironie. Îi explic că rolul meu,ca scriitor, e să inventez situaţii, unelechiar neverosimile, şi să-l fac pe cititorsă creadă că ele sunt reale. Îi spun că s-arputea să scriu o poveste în care ea vorbeştecu mine la telefon, şi că asta n-ar fi nici ocrimă. Îi spun că, evident, aş schimba tot dia -logul şi că i-aş aduce îmbunătăţiri conside -rabile, minţind cu neruşinare. Mă întrerupeviolent. Păi stai puţin, omule, şi tu chiarcrezi că eu o să public o tâmpenie ca asta? Pecine să intereseze conversaţia noastră tele -fonică? Ia gândeşte-te tu puţin. Ce treabăare cititoarea revistei cu metaforele tale,sau hiperbole sau ce-or mai fi? Că tot abera -ţii se cheamă. Ce vină are ea? Crezi că dă eabanii pe revistă ca să citească figuri de stil?Uite cum facem, n-am toată ziua la dispoziţiesă vorbesc prostii cu tine la telefon. Îţimai dau o şansă, OK? În trei zile îmi trimiţiun text în care vorbeşti despre frumuseţealunii mai, despre primăvara care e deja aici,despre dragoste, despre toate lucrurile asteafrumoase care ne-nconjoară. Ai înţeles? Vreauun material luminos. Fără poante ascunse sausubtilităţi de-mi stă ceasul ca să le-nţeleg.Eu nu fac compromisuri şi în nici un caz nu-mibat joc de revista asta. Dacă textul e OK, îl

285

public. Dacă nu, întrerupem orice colaborare

şi tu poţi să-ţi vezi liniştit de drumul tău,

oricare o fi ăla, de la bucătărie până la baie,

sau din baie până-n dormitor, n-am idee şi

nici nu mă interesează. Zi-mi că ai priceput

ce ţi-am spus. Îi spun că am priceput şi că o

să găsească textul pe mail în cel mai scurt

timp. Îmi închide telefonul fără alt comenta -

riu. Stau un minut, apoi sting ţigara în scru -

mieră. Merg până la geam şi mă uit afară. E

soare. Se aude ciripit de păsărele. Pe cer sunt

trei nori imenşi, albi şi pufoşi. Nu se mişcă,

stau încremeniţi. Văd pe stradă o fată fru moasă

care merge lângă un tânăr musculos. El îi pune

mâna pe fund, ea râde. E primăvară. Cred că o

să ies şi eu din casă să-mi cumpăr o pâine.

Litere

După ce ai terminat de citit, ai pus cartea

deoparte.

Tot ce ai scris aici s-a întâmplat cu ade -

vărat? ai spus.

Da, am spus eu.

Am tăcut un minut. Ai tăcut şi tu. Te-ai

uitat pe fereastră. M-am uitat şi eu, ca să

văd ce vezi tu. Pe cer era un nor în formă de

biscuit.

Dar am inventat mai mult de jumătate, am

spus eu, într-un târziu.

Tu ai tăcut şi te-ai uitat la nor. Biscui -

tul s-a transformat într-o ceaşcă de cafea,

cu farfurioară şi linguriţă.

De fapt, doar pe vreo două sau trei pa gini

apar întâmplări pe care le-am trăit, am spus

eu fără să-mi iau ochii de la ceaşca de cafea.

287

Apoi ceaşca a plutit încet spre dreapta şia dispărut din rama ferestrei.

Iar din alea două pagini, doar pe câteva rân -duri apar lucrurile care mi s-au întâmplatîn realitate, am spus eu.

Am rămas nemişcaţi şi ne-am uitat la cer pânăcând s-a făcut noapte.

Cuprins

Aventuri obişnuite11 Chip cioplit15 Biologie21 Aglomeraţie23 Cârpe de lux25 Perfect Match31 Electroencefalograma33 Rapid Eye Movement 37 Pe locul mortului43 Fidelitate47 Întrecere49 Jackpot57 Epitaf61 Evoluţie65 Temă pentru acasă67 Pizza şi ţâţe73 Atomi75 Radio Şanţ81 Romanian Psycho85 Liţă Chiţălău87 Pereche89 Fast-food

291

93 Natură moartă95 Shopping and Hunting99 Compunere

101 Umbră pământului107 Baba-oarba113 Allegro Furioso115 Ambiţie117 Off the Record125 Dioptrii127 Carte de colorat131 Fabulă135 Setea de cultură

Jurnal imaginar139 Belşug143 Reportaj147 Crash Boom Bang151 Love Story157 Cică nişte cronicari161 Next Level165 Şi-am încălecat pe-o şa169 Aievea173 Exces de zel177 Mara183 Anticariat187 Vară/iarnă193 Ready or Not197 Lista lui Strugar201 Iarna pe uliţă205 Vraja mării

292

209 Puii ei215 O poveste cu doi moşi pe o plajă

pustie219 Man Bites Dog223 Ex-girlfriend227 Warning231 Şezătoare237 Land of the Free243 Pâine şi ruj247 Echilibru253 Drum bun257 Wish You Were Hair263 Taking off269 Noapte albă273 America279 Geografie283 Mână de fier287 Litere