INTREBĂRI FRECVENTE DESPRE NOUA ECONOMIE

1. Ce este economia cunoaşterii? În ciuda reclamei exagerate care înconjoară acest concept, ideea de economie a cunoaşterii nu este, de fapt, un concept nou. Cunoaşterea şi utilizarea ei a fost, întotdeauna, o componentă decisivă a succesului economic. Totuşi, în ultima perioadă s-a putut observa creşterea importanţei sale. Am fost martorii globalizării rapide a activităţii economice, am observat creşterile incredibile în ceea ce priveşte rezultatele obţinute de ştiinţă şi tehnologie, precum şi creşterea masivă a importanţei a reţelelor şi conectării – toate produse de cunoştinţe şi utilizarea lor. De fapt, în această economie care se dezvoltă, cunoaşterea a devenit cheia competiţiei şi succesului economic: ea a adăugat o valoare deosebită producţiei economice prin creşterea productivităţii, dar şi prin folosirea noilor tehnologii şi noilor idei – ambele sub formă de invenţii şi, de asemenea, prin noi aplicaţii ale cunoştinţelor deja existente – ceea ce a dus la apariţia unor modificări revoluţionare în toate sectoarele şi pe toate pieţele.

Pe scurt, Economia Cunoaşterii este o economie care creează, propagă şi face uz de cunoştinţe, toate acestea pentru a spori creşterea lor şi competitivitatea. Contrar unor păreri, nu este vorba neapărat de tehnologie avansată sau tehnologia informaţiei; de exemplu, aplicarea noilor tehnici în agricultura cotidiană ar putea duce la o creştere semnificativă a câştigurilor, aşa cum utilizarea serviciilor de informaţii şi a logisticii pot permite sectoarelor meşteşugurilor tradiţionale să deservească pieţe mult mai întinse decât înainte, sau putem da exemplul aplicării tehnologiilor şi practicilor de mediu care permit ca “Revoluţia verde” să aibă loc în ţările în curs de dezvoltare. Acestea reprezintă exemple ale economiei cunoaşterii în plină acţiune.

Banca Mondială a creat următorul cadru pentru a ajuta ţările să realizeze strategii pentru tranziţia lor către o economie a cunoaşterii:

Un regim economic şi instituţional care să ofere stimulente pentru utilizarea eficientă a noilor cunoştinţe şi a celor deja existente şi pentru înflorirea antreprenoriatului. O populaţie educată şi calificată, care să creeze, să împărtăşească şi să folosească bine cunoştinţele. O infrastructură de informaţii dinamice, care să faciliteze comunicarea efectivă, propagarea şi prelucrarea informaţiilor. Un sistem inovator şi eficient de firme, centre de cercetare, universităţi, consultanţi şi alte organizaţii, care să pătrundă în fondul crescând de cunoştinţe globale, pe care să îl asimileze şi să îl adapteze nevoilor locale, precum şi să creeze noi tehnologii.

2. Ce înseamnă un “regim economic şi instituţional stimulativ”? Regimul stimulativ descrie cadrul în care funcţionează societatea şi economia, cu alte cuvinte ‘regulile jocului’ (atât la nivel oficial, cât şi la nivel neoficial). În contextul economiei cunoaşterii, întrebarea cheie este dacă “regimul economic stimulativ oferă un context care încurajează şi stimulează crearea, distribuirea şi aplicarea tuturor tipurilor de cunoştinţe.” De exemplu, asigură acesta faptul că accesul la finanţare nu este un obstacol în calea inovaţiei? Încurajează el un nivel corect de educaţie şi pregătire pentru a satisface

nevoile economiei şi societăţii? Există o lege suficientă şi drepturile adecvate de proprietate intelectuală care să asigure neîngrădirea creativităţii?

3. Care sunt cerinţele din partea educaţiei, în economia cunoaşterii? Ce elemente trebuie să conţină un sistem educaţional pentru a pune la dispoziţia populaţiei deprinderile necesare pentru economia cunoaşterii?Educaţia este elementul permisiv fundamental al economiei cunoaşterii. Persoanele cu educaţie şi calificare corespunzătoare reprezintă cheia procesului de creare, împărtăşire, propagare şi utilizare, într-o manieră eficientă, a cunoştinţelor. Economia cunoaşterii necesită un sistem educaţional care să fie flexibil – pornind de la educaţia primară, care oferă baza pentru procesul de învăţare, până la educaţia liceală şi universitară, care dezvoltă deprinderile esenţiale, inclusiv cele tehnice, care încurajează gândirea creativă şi critică, esenţială pentru rezolvarea problemelor şi inovaţie, pentru ajungerea la un sistem de învăţare permanentă. Un sistem de învăţare permanentă este un sistem care include un proces de învăţare pe durata întregii vieţi (din copilărie până la pensionare) şi include pregătirea oficială (în şcoli, instituţii de pregătire, universităţi); învăţământul neoficial (calificare la locul de muncă şi la domiciliu), dar şi învăţământul familiar (deprinderi învăţate de la membrii familiei sau oamenii din comunitate). Elementele fundamentale ale unui asemenea sistem sunt înţelegerea, noile deprinderi de bază (care acţionează autonom, folosind, într-o manieră interactivă, uneltele şi funcţionând în grupuri sociale eterogene), căi multiple şi furnizori diverşi.

4. Ce alcătuieşte un sistem inovator eficient? Care sunt elementele necesare pentru ca sistemul inovator să funcţioneze corespunzător?Inovaţia constă din crearea, dezvoltarea şi distribuirea unei tehnologii (sau a unei practici), care este nouă pentru societatea respectivă. Pentru a se putea materializa, inovaţia are nevoie de: i) un climat favorabil pentru antreprenori, scutiţi de obstacolele birocratice, legale, etc., şi ii) interacţiunile corespunzătoare dintre lumea locală de afaceri şi diferitele surse de cunoştinţe. Aceste surse de cunoştinţe includ sediile “clasice”, cum ar fi laboratoarele universitare sau publice, precum şi utilizatorii, mediile industriale, comunităţile autohtone, etc. Sistemele inovatoare sunt alcătuite din interacţiunea dintre aceşti participanţi diferiţi, iar ei sunt mai mult sau mai puţin complecşi şi sofisticaţi, depinzând de nivelul de dezvoltare. Pe măsură ce o economie se dezvoltă, rolul pe care îl joacă posibilităţile de cercetare tinde să crească într-o manieră naturală, în timp ce inovaţia în ţările cu venituri reduse depinde mult de tehnologia străină şi de adaptarea sa la contextele locale.

În ţările în curs de dezvoltare, sistemele inovatoare nu se formează uşor datorită faptului că grupurile şi organizaţiile implicate nu sunt foarte interesate să coopereze, fiind preocupate mult mai mult de problemele de subzistenţă zilnică şi/sau de apărarea intereselor investite, dar şi datorită faptului că nu deţin cultura tehnică necesară, acest lucru afectând comunicarea şi schimburile de informaţii. De aceea, politicile novatoare din ţările în curs de dezvoltare trebuie, în primul rând, să se confrunte cu crearea unei culturi tehnice adecvate şi cu stabilirea stimulentele care să sporească cooperarea şi antreprenoriatul. Acest proces începe, deseori, cu proiecte demonstrative, care au ca scop crearea încrederii în cadrul societăţilor implicate şi în rândul factorilor cheie, precum şi

facilitarea reformelor. Este un proces de lungă durată şi, în general, obţinerea unor rezultate, cum ar fi locuri de muncă, belşug, etc. durează aproximativ un deceniu.

5. Este conceptul de economie a cunoaşterii relevant pentru economiile bazate, în primul rând, pe agricultură? În mod sigur. Este o concepţie greşită des întâlnită faptul că economia cunoaşterii înseamnă doar tehnologie de vârf. În schimb, o întrebare mult mai importantă este cum foloseşte o economie cunoştinţele adecvate pentru a-şi îmbunătăţi productivitatea şi pentru a-şi ridica nivelul de trai. Crearea de noi cunoştinţe poate fi importantă în toate situaţiile – nu este vorba doar de descoperirile ştiinţifice deosebite, ci mai ales şi de cele mai multe ori despre noile idei simple despre modul în care se pot face lucrurile simple puţin mai bune, de exemplu, metodele de rotaţie a culturilor sau tehnicile de piscicultură. Transferul de cunoştinţe din alte părţi este, întotdeauna, o opţiune de care ţările în curs de dezvoltare pot beneficia, învăţând din experienţa altora şi aplicând cunoştinţele acolo unde acestea pot ajuta cel mai mult. Elementul care ajută cel mai mult la realizarea acestora este educaţia care încurajează învăţarea şi cercetarea amănunţită a noilor cunoştinţe, ICT oferind mecanismele pentru schimbul de cunoştinţe şi reducerea costurilor aferente tranzacţiilor asociate comunicării şi schimbului de cunoştinţe.

6. Care este dovada că folosirea economiei cunoaşterii ca un cadru de dezvoltare duce la profituri economice? O lucrare de cercetare în curs de elaborare, “Cunoaştere şi dezvoltare: O abordare încrucişată”, ai cărei autori sunt Derek H. C. Chen şi Carl J. Dahlman, examinează o gamă foarte largă de factori ai cunoşterii care influenteaza dezvoltarea economică pe termen lung. Sunt folosite pentru analiza instrumentele statisticii matematice (tehnici de regresie incrucisata). Studiul se refera la 92 de ţări în perioada 1960 – 2000. Autorii consideră că stocul de capital uman, nivelul inovaţiilor interne şi adaptarea la tehnologie, precum şi nivelul de informatizare şi infrastructura tehnologiilor de comunicaţii au toate efecte semnificative din punct de vedere statistic asupra creşterii economice pe termen lung. În particular, în ce priveşte efectele creşterii stocului de capital uman, ei consideră că o creştere de 20 de procente în anii medii de şcolarizare a populaţiei tinde să ducă la creşterea indicelui economic mediu anual cu 0,15 procente. Din punct de vedere al inovaţiei, ei sunt de părere că o creştere de 20 de procente a indicelui anual de brevete acordate de Oficul National SUA pentru patente si marci, poate fi asociată cu o creştere de 3,8 procente în profiturile economice anuale. În cele din urmă, atunci când infrastructura IT&C se măsoară prin numărul de telefoane per 1.000 de persoane, care a crescut cu 20 de procente, ei consideră că indicele economic anual tinde să crească cu 0,11 procente.

7. În ce măsură pot ţările în curs de dezvoltare să înveţe de la ţările dezvoltate; sunt oare contextele locale prea diferite? Cu siguranţă ţările în curs de dezvoltare pot învăţa de la ţările dezvoltate, la fel cum ţările dezvoltate învaţă una de la alta. Ţările în curs de dezvoltare pot vedea modul în care au procedat alţii înaintea lor, pot învăţa atât lecţiile legate de succese, cât şi cele cu privire la eşecuri şi, dacă pot aplica aceste lecţii, pot “realiza salturi” în rezultatele pe care le obţin, cu alte cuvinte, folosind cunoştinţele şi experienţa altora, cumulate cu propriile lor

cunoştinţe obţinute din situaţiile locale, este posibil ca o economie să înregistreze progrese deosebit de mari. De exemplu, ţările în curs de dezvoltare pot învăţa din procesul de implementare. De exemplu, una dintre cheile tranziţiei Finlandei către o economie a cunoaşterii, încununată de succes, a fost implmentarea de măsuri aprobate de majoritate şi acţiuni colective înainte de a demara reforme majore.

Totuşi, este important să subliniem faptul că lecţiile învăţate de la ţările dezvoltate trebuie să fie particularizate într-o manieră adecvată astfel încât ţările în curs de dezvoltare să preia elemente corespunzătoare.

8. Care este legătura dintre “societatea informatizată” şi “economia cunoaşterii”?“Societatea informatizată” se bazează pe “informaţii”, nu pe “cunoştinţe.” “Societatea informatizată” este, de asemenea, legată de contextul mai larg al societăţii ca întreg, spre deosebire de “economia cunoaşterii”, care este mai restrânsă şi concentrată pe cunoştinţe aplicate pentru uzul economic. Revoluţia verde (ecologista) este, prin excelenţă, un exemplu de economie a cunoaşterii în acţiune, deşi este legată, acum, de societatea informatizată.

9. Care este legătura dintre e-readiness şi k-readiness?Conceptul de e-readiness este legat de infrastructura tehnologiei comunicaţiilor şi informaţiilor fizice şi nivelul de calificare a populaţiei pentru a utiliza această infrastructură. Conceptul de k-readiness trece dincolo de acest nivel, pentru a include alte sisteme, cum ar fi educaţia, învăţământul profesional variat, cercetarea în afaceri şi inovaţiile. K-readiness se referă la capacitatea unei ţări de a crea, accesa, împărtăşi şi aplica cunoştinţele într-un număr mare de sectoare, chiar dacă implică sau nu utilizarea e-tehnologii.

Metodologia de evaluare a cunoştinţelor, dezvoltata de Programul Cunoaştere pentru Dezvoltare, din cadrul Institutului Băncii Mondiale, ilustrează modul în care se poate determina nivelul de pregătire a unei ţări pentru economia cunoaşterii ( http://www1.worldbank.org/gdln/kam.htm).

10. Care este legătura dintre “managementul cunoaşterii” şi “economia cunoaşterii”? O explicatie simplista ar fi că economia cunoaşterii defineşte procesul prin care o ţară (tabloul de ansamblu, la scară macroeconomică) preia cunoştinţele şi le transformă în câştiguri economice şi creştere a nivelului de trai, în timp ce managementul cunoaşterii defineşte uneltele, tehnicile şi procesele folosite de sectoare, organizaţii şi indivizi (tabloul la scară microeconomică) pentru a obţine aceste lucruri.

11. Care este relaţia dintre cunoaşterea internă şi economia cunoaşterii? Cunoaşterea internă este deosebit de importantă pentru economia cunoaşterii. Trebuie să imbunatatim capacitatile de a obţine, codifica, aplica şi proteja cunoştinţele interne pentru uz productiv economic.