Metoda problematizarii (instruirea prin problematizare)

La baza teoriei invatamantului problematizat sta notiunea de problema, mai exact de ,,situatie-problema', care desemneaza o situatie contradictorie, conflictuala, care rezulta din trairea simultana a doua realitati (de ordin cognitiv si motivational) incompatibile intre ele - pe de o parte, experienta anterioara, iar pe de alta parte, elementul de noutate si de surpriza, necunoscutul cu care este confruntat subiectul, ceea ce deschide calea spre cautare si descoperire, spre intuirea unor noi solutii, a unor relatii aparent absente intre vechi si nou.

Astfel, predarea materiei prin punerea de probleme, prin ,,problematizare', inseamna crearea unor asemenea ,,conflicte' de cunoastere in cadrul procesului de invatamant si constientizarea lor, a dezacordului dintre un nivel de cunoastere si altul.

In problematizare se poate face o distinctie intre treapta extragerii problemei si treapta rezolvarii problemei. Pe prima treapta, principala misiune a profesorului este aceea de a crea, de a prezenta si a pune probleme noi - teoretice sau practice - si aceasta in moduri diferite: pe calea comunicarii orale, prin intermediul unui material demonstrativ, prin valorificarea unui text citit de elevi sau a unor observatii efectuate de ei in mediul inconjurator etc..

Pe cea de-a doua treapta, consacrata solutionarii, elevii abordeaza problema ca pe o aventura a gandirii. Prin discutii vii, ei urmeaza sa defineasca problema, sa reflecteze adanc, sa distinga caracteristicile esentiale ale situatiei, sa caute noi corelatii, noi raspunsuri etc..

Problematizarea Metoda Didactica Moderna

Problematizarea este una dintre metodele didacticii moderne, alaturi de brainstorming sau algoritmizare. Aceasta este o de comunicare orala preluata din alte stiinte si, la fel ca si metodele expozitive sau interogative.

Problematizarea este o activitate didactica complexa, ce solicita deopotriva si elevii si profesorul. Specificul acestei metode consta în faptul ca profesorul nu comunica, cel mai important lucru este crearea situatiilor de o anumita gradatie, alegerea celui mai potrivit moment de plasare a problemei, în lectie, manifestarea unui interes real pentru reyolvarea temei.

Între procesul de instruire si demersul cercetarii stiintifice se disting o seama de componente similare, de analogii; scopurile celor doua genuri de activitate sînt asemanatoare: cercetatorul si elevul urmaresc sa înteleaga un fenomen sau un proces, sa stablieasca relatii cauzale, sa-si îmbogateasca cunostintele etc. Si într-un caz si în altul, subiectul cunoscator intra în raporturi active cu obiectul de studiu, de investigat.

Metodele explicativ-exemplificative, bazate pe comunicarea unor cunostinte gata-facute, contribuie, mai curînd, la dezvoltarea gîndirii reproductive si a memoriei. Instruirea prin problematizare vizeaza dezvoltarea gîndirii independente, productive. Din punct de vedere psihologic se postuleaza ca problematizarea dezvolta schemele operatorii ale gîndirii divergente, antreneaza aptitudinile creative, asigurînd în acelasi timp si o motivare intrinseca a învatarii. Fireste ca sarcinile scolare necesita si memorie, gîndire reproduotiva, deci un ansamblu de cunostinte gata elaborate si

operarea dupa modele date. însa momentele de achizitie a cunostintelor, de operare dupa un anumit algoritm/model pot fi incluse în contextul rezolvarii unei sarcini cognitive mai largi, cum este rezolvarea unei probleme.

În privinta definirii problematizarii, parerile sînt împartite. Unii o considera principiu didactic fundamental, de care depinde însasi existenta celorlalte principii metodice, în vreme ce altii definesc problematizarea drept metoda de predare sau o noua teorie a învatarii. Diversitatea de pareri se explica prin abordarea problematizarii din unghiuri de vedere diferite, în care nu întotdeauna se asigura consensul asupra terminologiei pedagogice.

Datorita efectelor sale instructiv-educative, problematizarea este considerata una dintre cele mai valoroase metode ale didacticii moderne. Ea îsi gaseste utilizarea în toate împrejurarile în care se pot crea situatii-problema, ce urmeaza a fi solutionate prin cercetare si descoperire de noi adevaruri. Profesorul nu comunica elevilor cunostinte de-a gata elaborate, ci îi pune într-o situatie de cercetare, pentru a rezolva problema cu care se confrunta. Prin "problema didactica" întelegem o dificultate pe care elevul nu o poate solutiona decât prin implicare si cautare, în cadrul unei activitati proprii de cercetare. Este vorba, mai exact, de o situatie special organizata de catre profesor, în care elevii cauta sa depaseasca dificultatile întâlnite, dobândind cunostinte si experiente noi, consolidându-si priceperile si deprinderile.

Creând o situatie problema oferim elevului posibilitatea sa depaseasca acea practica scolara, care presupune învatarea pur si simplu a unor cunostinte nu întotdeauna întelese, determinându-1 sa caute prin efort propriu solutia, orientându-se dupa anumite repere. In acest fel, învatarea nu mai constituie o imitare pasiva, ci un proces intelectual activ, asemanator cu cercetarea stiintifica. Datorita potentialului sau activizator (subiectul cunoscator se raporteaza activ la materialul de studiat) metoda problematizarii dezvolta schemele operatorii ale gândirii, antreneaza aptitudini creatoare, asigura motivarea intrinseca a învatarii, capteaza atentia si mobilizeaza la efort, declanseaza interesul cognitiv si pregateste elevul pentru independenta în gândire. Elaborarea solutiilor presupune capacitate de a rationa, suplete în gândire, imaginatie si inventivitate, toate acestea jucând un rol deosebit de important în procesul de construire a solutiilor sau ideilor. Cautând sa solutioneze situatia problema elevii îsi vor pune în joc toate fortele lor intelectuale, ingeniozitatea si capacitatea de munca independenta. Cu cât elevul se va implica mai mult în activitate, demonstrându-si aptitudinile, cu atât va obtine rezultate mai bune.

Problematizarea. Esenţa acestei metode constă în crearea, pe parcursul învâţării, a unor „situaţii-problemă” şi rezolvarea acestora de către elevi care, pornind de la cunoştinţe anterior însuşite, ajung la adevăruri noi. Noile cunoştinţe nu mai sunt astfel „predate” elevilor gata elaborate ci sunt obţinute prin efort propriu.

„Situaţia-problemă” este de obicei definită ca un conflict care se declanşează între datele vechi şi datele noi pe care le primeşte elevul şi care par să le contrazică pe primele. Contradicţia poate apărea între teorie şi aspectele practice, între general şi un caz particular, între experienţa emipirică şi cunoştinţele ştiinţifice etc. Se creează astfel o stare de tensiune psihică, de nelămurire, de curiozitate care declanşează activitatea de cunoaştere, de rezolvare a problemei, prin formulare de ipoteze, verificarea lor şi desprinderea unor concluzii.

Instruirea prin problematizare se poate realiza la diferite nivele: expunerea problematizată de către profesor a materialului de învăţat; crearea de către profesor a unei situaţii problemă şi rezolvarea ei de către elevi împreună cu profesorul; Crearea de către profesor a unei situaţii problemă şi rezolvarea ei de către elevi în mod independent; sesizarea şi rezolvarea problemei de către elevi.

Problematizarea este o metodă cu un înalt potenţial formativ; ea contribuie la dezvoltarea operaţiilor gândirii, a capacităţilor creatoare, la cultivarea motivaţiei intrinseci, la educarea independenţei şi autonomiei în activitatea intelectuală.

Problematizarea poate deveni un procedeu eficient de activare a elevilor în cadrul altor metode (expunere, demonstraţie) sau poate căpăta o extindere mai mare în metoda studiului de caz (cazul este o problemă mai complexă).