Instructiuni Proprii SSM Pentru Spitale Si Unitati Medicale

6
Instructiuni proprii SSM pentru spitale si unitati medicale Incinta spitalului (toate clădirile şi anexele care asigură desfăşurarea activităţii) trebuie să fie: delimitată de zonele din jur, astfel încât accesul în incintă să fie controlat; zonată astfel încât sectoarele în care se desfăşoară activităţile medicale să fie separate de cele tehnice şi gospodăreşti; prevăzută cu căi de acces pietonal şi pentru autovehicule; prevăzută cu o zonă verde cu o suprafaţă de minimum 20 m 2 /pat. Distanţele minime faţă de alte clădiri sau surse de nocivităţi din mediu vor asigura un perimetru de protecţie sanitară care să evite depăşirea valorilor normate privind calitatea aerului şi nivelul de zgomot exterior. (1) Finisajele încăperilor de spital în care staţionează sau se deplasează bolnavii ori în care se desfăşoară activităţi medicale vor fi: lavabile; rezistente la dezinfectante; rezistente la decontaminări radioactive (după caz); fără asperităţi care să reţină praful; bactericide (în spaţiile aseptice); negeneratoare de fibre sau particule care pot rămâne suspendate în aer; rezistente la acţiunea acizilor (în laboratoare şi săli de tratamente). (2) Se interzice folosirea materialelor de finisaj care prin alcătuirea lor sau prin modul de punere în operă pot favoriza dezvoltarea de organisme parazite (artropode, acarieni, mucegaiuri) sau a substanţelor nocive ce pot periclita sănătatea omului. (3) Este interzisă amenajarea de tavane false în spaţiile frecventate de bolnavi.

description

Instructiuni Proprii SSM Pentru Spitale Si Unitati Medicale

Transcript of Instructiuni Proprii SSM Pentru Spitale Si Unitati Medicale

Instructiuni proprii SSM pentru spitale si unitati medicale

delimitat de zonele din jur, astfel nct accesul n incint s fie controlat;

zonat astfel nct sectoarele n care se desfoar activitile medicale s fie separate de cele tehnice i gospodreti;

prevzut cu ci de acces pietonal i pentru autovehicule; prevzut cu o zon verde cu o suprafa de minimum 20 m2/pat.

(1)Finisajele ncperilor de spital n care staioneaz sau se deplaseaz bolnavii ori n care se desfoar activiti medicale vor fi: lavabile; rezistente la dezinfectante; rezistente la decontaminri radioactive (dup caz); fr asperiti care s rein praful; bactericide (n spaiile aseptice); negeneratoare de fibre sau particule care pot rmne suspendate n aer; rezistente la aciunea acizilor (n laboratoare i sli de tratamente).(2)Se interzice folosirea materialelor de finisaj care prin alctuirea lor sau prin modul de punere n oper pot favoriza dezvoltarea de organisme parazite (artropode, acarieni, mucegaiuri) sau a substanelor nocive ce pot periclita sntatea omului.(3)Este interzis amenajarea de tavane false n spaiile frecventate de bolnavi.(4)Unghiurile dintre pardoseal i perei trebuie s fie concave.(5)Se interzice mochetarea pardoselilor. (1)Toate ncperile din spital n care au acces bolnavii vor beneficia, n msura posibilitilor, de lumin natural.(2)La proiectarea sau reamenajarea spitalului, ferestrele din ncperile unde au acces bolnavii vor fi astfel dimensionate nct s asigure urmtoarele rapoarte specifice ntre aria ferestrelor i suprafaa pardoselii:a)1/3-1/4 n sli de operaie, de natere, de tratamente i laboratoare;b)1/4-1/5 n saloane pentru alptare, nou-nscui, sugari i farmacii;c)1/4-1/6 n cabinete de consultaii i saloane pentru bolnavi;d)1/5-1/8 n spaii de lucru, buctrii i spaii de sterilizare;e)1/6-1/7 n sli de ateptare i de fizioterapie.

HYPERLINK "http://www.blogger.com/blogger.g?blogID=1581993032004449104"

Iluminatul artificial este obligatoriu n toate ncperile din spital unde au acces utilizatorii. n ncperile pentru bolnavi (saloane cu paturi, rezerve), instalaiile i corpurile de iluminat vor fi amplasate n aa fel nct s asigure funcionarea corespunztoare a urmtoarelor sisteme de iluminat normal: iluminat general; iluminat local la pat, pentru lectur; iluminat local la pat, pentru examinarea i ngrijirea bolnavilor; iluminat pentru supraveghere n timpul nopii. n cazul n care n toate ncperile spitalului n care au acces utilizatorii nu exist sisteme mecanice autorizate de ventilaie, se vor asigura condiii pentru ventilaia prin aerisire. Pentru aerisirea permanent pe timpul verii, ferestrele vor fi astfel construite nct s permit deschiderea parial a treimii sau jumtii superioare a acestora. (1)Ventilaia mecanic se va asigura cu predilecie n slile de tratament al pacienilor, n unitile de tratament intensiv, n spaiile de izolare, n blocurile de operaie i n grupurile igienico-sanitare.(2)Este obligatorie asigurarea ventilaiei mecanice prin exhaustare n spaiile prevzute n normele de protecie a muncii.(3)Pentru protecia mediului este obligatorie dotarea echipamentelor de ventilaie mecanic prin exhaustare cu dispozitivele de filtrare prevzute de norme.

HYPERLINK "http://www.blogger.com/blogger.g?blogID=1581993032004449104"

Spitalul trebuie s aib asigurat accesul la ap potabil prin cel puin una dintre variantele urmtoare: racord la sistem public; sistem individual din surs proprie. (1)Indiferent de surs, calitatea apei va trebui s corespund normelor n vigoare.(2)Indiferent de scop, se interzice racordarea spitalului la reele de ape industriale. Se recomand ca pentru spitalele cu 400 de paturi i mai mult s se prevad o surs proprie de ap (pu), calitatea apei urmnd a corespunde normelor n vigoare. Pentru sigurana n consum a spitalelor alimentate cu ap potabil din reeaua public, racordarea se va face prin dou branamente. Pe aceste branamente, n cminele de apometru se vor monta ventile de reinere pentru a permite circulaia apei ntr-un singur sens (de la reeaua public spre spital). (1)Pentru asigurarea continu a necesarului de ap, spitalele vor fi dotate cu rezervoare de acumulare dimensionate astfel nct s asigure o rezerv de consum de 1-3 zile.(2)Rezervoarele vor fi amplasate n circuitul general al apei, astfel nct aceasta s fie n permanen proaspt.(3)n afara rezervei de consum se va asigura o rezerv de ap de incendiu, care s permit funcionarea hidranilor interiori timp de 10 minute i a celor exteriori timp de 3 ore. (1)Pentru a asigura n permanen debitele i presiunile necesare funcionrii optime a instalaiilor de alimentare cu ap i de combatere a incendiilor se vor prevedea staii de ridicare a presiunii (de pompare), racordate la rezervoarele de acumulare.(2)Instalaiile vor fi astfel alctuite nct s nu permit stagnarea apei i impurificarea ei cu rugin sau microorganisme. Fiecare salon i rezerv de bolnavi, cabinet de consultaie, sal de tratamente va fi prevzut/prevzut cu lavoar amplasat ct mai aproape de intrarea n ncpere; lavoarul va fi suficient de mare pentru a preveni stropirea i va fi prevzut cu urmtoarele: baterie de amestecare a apei calde cu rece, prevzut cu robinet manevrabil cu cotul; dispenser de spun lichid; suport/dispenser de hrtie-prosop; dispenser de loiune pentru ngrijirea minilor personalului (dac nu este distribuit n flacoane individuale). Materialele folosite pentru construcia instalaiilor interioare de ap potabil rece i cald, pentru construcia rezervoarelor de stocare sau de transport, a recipientelor de stocare sau de transport trebuie s corespund cerinelor legale privind utilizarea n contact cu apa potabil. (1)Alimentarea cu ap cald menajer a spitalului se face centralizat, de la centrala termic sau punctul termic propriu.

(2)Pentru meninerea unei temperaturi constante a apei calde menajere, precum i pentru evitarea risipei de ap punctul termic va fi prevzut cu pompe pentru recircularea apei calde menajare. Apa cald se va distribui n program continuu la toate punctele de distribuie prevzute cu lavoare, czi/cdie de baie, duuri. Instalaia de ap cald va fi astfel construit nct s permit accesul uor pentru dezinfecia rezervoarelor, turnurilor de rcire i condensatoarelor. (1)Apele uzate evacuate din spital sunt: menajere obinuite (de la grupurile sanitare), menajere cu nisip, pmnt i grsimi (de la buctrie i spltorie), acide (de la laboratoare), contaminate cu ageni patogeni (de la secii de boli infecioase i laboratoare de bacteriologie), pluviale.(2)Apele uzate din spital se colecteaz prin reele interioare separate i se evacueaz n reeaua de canalizare a incintei, dup tratarea celor care nu corespund normativelor n vigoare, dup cum urmeaz: apele uzate cu nisip, pmnt i grsimi vor fi trecute mai nti prin separatoare; apele uzate de la seciile de gipsare vor fi decantate n decantoare locale; apele uzate radioactive vor fi decontaminate n instalaii de tratare i rezervoare de stocare, alctuite conform prescripiilor din norme; apele uzate suspect radioactive vor fi dirijate spre rezervoare de retenie i, dup un control al radioactivitii, vor fi evacuate la canalizarea public sau tratate; apele uzate de la seciile de boli infecioase i/sau de la laboratoarele care lucreaz cu produse patologice sau care prin specificul lor contamineaz apele reziduale cu ageni patogeni se vor dirija spre o staie de dezinfecie local, n care se vor neutraliza agenii nocivi, conform normelor Ministerului Sntii Publice. Absena n zon a unor sisteme publice de canalizare se accept numai pentru spitale mici rurale i unele aezminte de postcur, caz n care unitile sanitare respective vor fi prevzute cu instalaii proprii pentru colectarea, tratarea i evacuarea apelor uzate, executate i exploatate astfel nct s nu provoace poluarea solului, a apelor sau a aerului. Pentru evacuarea apelor pluviale spitalul va dispune de instalaiile necesare care vor fi exploatate astfel nct s previn bltirile favorabile dezvoltrii narilor. Compartimentele spitalului se doteaz obligatoriu cu echipamente frigorifice, dup cum urmeaz:a)camere reci:-buctria;-prosectura;b)frigidere tip domestic:-maternitatea (produse imunobiologice - vaccinuri, imunoglobuline);-punctul de transfuzii (snge i derivate de snge, teste de laborator);-laboratorul de analize medicale (teste);-farmacia (specialiti perisabile);-secia de terapie intensiv;-seciile de spitalizare - minimum 1 frigider de cel puin 90 de litri la 20 de paturi de spital;c)congelatoare tip lad:-laboratorul;-banca de esuturi i organe. Unitatea sanitar trebuie s aplice planul de gestionare a deeurilor rezultate din activitatea medical, n conformitate cu reglementrile legale n vigoare privind managementul deeurilor periculoase.