Institutii Pt Studenti

35
Capitolul 2 Instituţiile Uniunii Europene Statele membre ale Uniunii Europene au delegat o parte dintre puterile lor acesteia, astfel încât în domenii specifice, de interes comun, deciziile sunt adoptate la nivel comunitar de către instituţiile europene. Principalele trei instituţii decizionale sunt: Parlamentul European (care reprezintă cetăţenii UE şi este ales direct de către aceştia), Consiliul Uniunii Europene (reprezentând statele membre) şi Comisia Europeană (care urmăreşte interesele UE). Acest „triunghi instituţional” elaborează politici şi adoptă acte (regulamente, directive, decizii) care sunt aplicate pe tot teritoriul UE. În anul 2009, în urma intrării în vigoare a Tratatutului de la lisabona, Consiliul European devine instituție a Uniunii Europene. Aplicarea normelor UE este supravegheată de către Curtea de Justiţie, Tribunalul de Primă Instanță și Tribunalul Funcției Publice, iar partea financiară a activităţilor este verificată de către Curtea Europeană de Conturi. Relaţiile dintre instituţiile UE se bazează pe parteneriat, cooperare şi dependenţă mutuală. Obiectivul acestora este de a creşte bunăstarea socială, economică şi culturală a cetăţenilor, de a promova pacea şi dezvoltarea economică, nu numai în ţările Europei, ci şi în întreaga lume. 2.1. Parlamentul European Ales prin sufragiu universal direct 1 , începând cu 1979, Parlamentul European este cea mai mare adunare multinaţională a lumii şi reprezintă „popoarele statelor reunite în Comunitatea Europeană“. La ora actuală 2 , el numără 751 de membri 3 (750 plus președintele), repartizaţi după cum urmează (tabelul nr. 2.1): 1 Pentru o perioadă de cinci ani. 2 Trebuie spus că interesul pentru alegerile europene a scăzut constant în ultimii 25 de ani, prezenţa la vot fiind tot mai redusă de la an la an: de la 63% în 1979 la 45,5% în 2004, respectiv 43% în 2009. 3 Paritatea bărbaţi-femei: reprezentarea femeilor în Parlamentul European este în continuă creştere. În prezent, mai mult de o treime din deputaţi sunt femei.

description

capitolul2

Transcript of Institutii Pt Studenti

Page 1: Institutii  Pt Studenti

Capitolul 2 Instituţiile Uniunii Europene

Statele membre ale Uniunii Europene au delegat o parte dintre puterile lor

acesteia, astfel încât în domenii specifice, de interes comun, deciziile sunt

adoptate la nivel comunitar de către instituţiile europene.

Principalele trei instituţii decizionale sunt: Parlamentul European (care

reprezintă cetăţenii UE şi este ales direct de către aceştia), Consiliul Uniunii

Europene (reprezentând statele membre) şi Comisia Europeană (care urmăreşte

interesele UE). Acest „triunghi instituţional” elaborează politici şi adoptă acte

(regulamente, directive, decizii) care sunt aplicate pe tot teritoriul UE.

În anul 2009, în urma intrării în vigoare a Tratatutului de la lisabona,

Consiliul European devine instituție a Uniunii Europene.

Aplicarea normelor UE este supravegheată de către Curtea de Justiţie,

Tribunalul de Primă Instanță și Tribunalul Funcției Publice, iar partea

financiară a activităţilor este verificată de către Curtea Europeană de Conturi.

Relaţiile dintre instituţiile UE se bazează pe parteneriat, cooperare şi

dependenţă mutuală.

Obiectivul acestora este de a creşte bunăstarea socială, economică şi

culturală a cetăţenilor, de a promova pacea şi dezvoltarea economică, nu numai în

ţările Europei, ci şi în întreaga lume.

2.1. Parlamentul European

Ales prin sufragiu universal direct1, începând cu 1979, Parlamentul

European este cea mai mare adunare multinaţională a lumii şi reprezintă

„popoarele statelor reunite în Comunitatea Europeană“.

La ora actuală2, el numără 751 de membri

3 (750 plus președintele),

repartizaţi după cum urmează (tabelul nr. 2.1):

1 Pentru o perioadă de cinci ani.

2 Trebuie spus că interesul pentru alegerile europene a scăzut constant în ultimii 25 de ani,

prezenţa la vot fiind tot mai redusă de la an la an: de la 63% în 1979 la 45,5% în 2004,

respectiv 43% în 2009. 3 Paritatea bărbaţi-femei: reprezentarea femeilor în Parlamentul European este în continuă

creştere. În prezent, mai mult de o treime din deputaţi sunt femei.

Page 2: Institutii  Pt Studenti

Instituţii şi politici europene

34

Tabelul nr. 2.1.

Repartizarea locurilor în Parlamentul European

în perioada 2014-2019

State Locuri State Locuri State Locuri

Germania 96 Cehia 21 Letonia 8

Franţa 74 Ungaria 21 Slovenia 8

Regatul Unit 73 Suedia 20 Luxemburg 6

Italia 72 Austria 18 Estonia 6

Spania 54 Bulgaria 17 Cipru 6

Polonia 51 Danemarca 13 Malta 6

România 32 Finlanda 13 TOTAL 750

Olanda 26 Slovacia 13

Belgia 21 Irlanda 11

Grecia 21 Lituania 11

Portugalia 21 Croaţia 11

Repartizarea voturilor se face în linii mari, proporțional cu populația

țării respective, cu un prag minim de șase membri pentru fiecare stat membru

și un număr maxim de 96 (incepand din 2014). Numărul acestora nu poate

depăși 751.

2.1.1. Puterile Parlamentului European

Parlamentul European exercită trei puteri fundamentale:

- puterea legislativă;

- puterea bugetară;

- puterea de control asupra celorlalte instituții, si în special a

Comisiei pentru a se asigura că acestea funcționează în mod

democratic.

A. Puterea legislativă

Inițial rolul Parlamentului era doar consultativ, dar dupa 1979,

rolul sau a fost întărit cu fiecare nou tratatat de revizuire a

tratatelor constitutive.

Page 3: Institutii  Pt Studenti

Instituţiile şi organele Uniunii Europene

35

Puterea legislativă a Parlamentului se exercită după mai multe

proceduri legislative în funcție de domeniul legiferat.

Procedura standard de luare a deciziilor la nivelul UE este cunoscută

sub numele de procedură legislativă ordinară (denumită anterior codecizie).

Aceasta înseamnă că Parlamentul European (instituţia care îi reprezintă pe

cetăţenii europeni şi ai cărei membri sunt aleşi prin vot direct) trebuie să

aprobe legislaţia UE împreună cu Consiliul (instituţia reprezentând guvernele

celor 28 de state membre).

În multe domenii, precum protecţia consumatorilor şi a mediului,

Parlamentul colaborează cu Consiliul (instituţia reprezentând guvernele

naţionale) pentru a decide asupra conţinutului actelor legislative şi pentru a le

adopta.

Procedura legislativă ordinară acordă astfel aceeaşi importanţă

Parlamentului şi Consiliului Uniunii Europene într-o gamă largă de domenii

(de exemplu: guvernanţă economică, imigrare, energie, transport, mediu şi

protecţia consumatorilor). Marea majoritate a legilor europene sunt adoptate în

comun de către Parlamentul European şi Consiliu

În baza Tratatului de la Lisabona, a crescut numărul domeniilor politice

care fac obiectul procedurii legislative ordinare, ceea ce îi conferă

Parlamentului European mai multă putere de a influenţa conţinutul actelor

legislative în sectoare care includ agricultura, politica energetică, migraţia şi

fondurile europene.

De asemenea, este nevoie de avizul Parlamentului pentru o serie de

decizii importante, precum aderarea unor noi state la UE.

Potrivit Tratatului de la Lisabona, Parlamentul European trebuie să-şi

dea avizul conform asupra tuturor acordurilor internaţionale referitoare la

aspecte care ţin de procedura legislativă ordinară.

B. Puterea bugetară

Veniturile Uniunii

Parlamentul European votează în fiecare an bugetul Uniunii.

Sursele de venit ale UE includ contribuțiile primite de la statele

membre, taxele la import aplicate produselor provenind din afara UE și

amenzile impuse întreprinderilor care nu respectă normele europene. Țările

UE convin asupra dimensiunii bugetului și asupra modului în care va fi

finanțat acesta în următorii ani.

Bugetul UE sprijină creșterea economică și crearea de locuri de muncă.

În baza politicii de coeziune, el finanțează investițiile menite să atenueze

Page 4: Institutii  Pt Studenti

Instituţii şi politici europene

36

diferențele economice majore dintre țările și regiunile UE. De asemenea,

contribuie la dezvoltarea zonelor rurale din Europa.

Cele trei surse principale de venit sunt:

un mic procent din venitul național brut al fiecărui stat membru (în

general, în jur de 0,7 %) - cea mai mare sursă de încasări la buget.

Principiile de bază sunt solidaritatea și capacitatea de plată, dar

valoarea poate fi ajustată pentru a evita suprasolicitarea anumitor țări.

un mic procent din încasările din taxa pe valoarea adăugată

armonizată ale fiecărui stat membru (în general, în jur de 0,3 %).

o mare parte din taxele la import percepute pentru produsele din afara

UE (țara care le percepe reține numai un mic procent din acestea).

UE încasează, de asemenea, impozitele pe salariile personalului

instituțiilor europene, contribuțiile țărilor terțe la anumite programe europene

și amenzile aplicate întreprinderilor care încalcă normele și legislația UE.

Statele membre contribuie la buget în funcţie de capacitatea lor contri-

butivă, apreciată prin criterii diverse, precum: nivelul de dezvoltare econo-

mică, numărul de locuitori sau PNB/locuitor.

Modul de repartiţie a cheltuielilor europene4

Cadrul financiar multianual (CFM) definește limitele și prioritățile pe

termen lung ale UE în materie de cheltuieli.

Bugetul UE finanțează activități diverse, de la dezvoltarea zonelor

rurale și conservarea mediului, până la promovarea drepturilor omului și

protecția frontierelor externe. Dimensiunea bugetului și modul în care este

alocat acesta sunt stabilite de Comisie, Consiliu și Parlament.

Responsabilitatea privind cheltuielile îi revine însă Comisiei. Țările UE și

Comisia își împart responsabilitatea pentru aproximativ 80 % din buget.

În prezent, cea mai mare parte a resurselor bugetare este orientată către

stimularea creșterii economice, crearea de locuri de muncă și reducerea

decalajelor economice dintre diferitele regiuni ale UE.

Bugetul UE se împarte în circa 6 domenii de cheltuieli:

(a) Aproape o jumătate din bugetul comunitar este consacrată creșterii

inteligente și favorabile incluziunii (44,9%).

(b) 41,6% din bugetul comunitar este destinat creșterii economice

durabile: resurse naturale.

4 Bugetul UE pe 2014 - Total: 142 miliarde euro.

Page 5: Institutii  Pt Studenti

Instituţiile şi organele Uniunii Europene

37

(c) Aproximativ o treime din bugetul comunitar este consacrată

coeziunii economice, sociale și teritoriale (33,3%).

(d) 11,6% din buget se îndreaptă spre competitivitate pentru creștere

economică și locuri de muncă.

Cheltuielile administrative globale ale tuturor instituţiilor europene

se ridică la aproximativ 5,9% din bugetul comunitar.

(e) Europa globală reprezintă 5,8% din cheltuielile Uniunii.

a. Parlamentul European ajută Uniunea Europeană să joace un rol

veritabil în procesul de globalizare:

Parlamentul European participă în mod activ la dezbaterile privind

globalizarea. Acesta urmăreşte îndeaproape lucrările Organizaţiei Mondiale a

Comerţului (OMC)5.

Parlamentul European îşi dă avizul conform cu privire la rezultatul

negocierilor purtate de către Uniunea Europeană în cadrul OMC, prin

recomandări adresate Comisiei Europene, principalul negociator al Uniunii.

Parlamentul subliniază faptul că trebuie luate în considerare

dificultăţile specifice întâmpinate de ţările în curs de dezvoltare.

b. Parlamentul European îşi coordonează acţiunile în vederea apărării

intereselor cetăţenilor în contextul actual al globalizării:

Parlamentul a solicitat crearea unei adunări parlamentare pe lângă

OMC pentru a permite fiecărui cetăţean să înţeleagă mecanismele OMC şi

deciziile adoptate în cadrul acesteia. Prin aceasta, deputaţii au dorit să

sporească transparenţa activităţilor OMC.

Parlamentul a subliniat necesitatea de a progresa spre o globalizare a

drepturilor cetăţenilor care să garanteze o justiţie socială şi o democraţie

mondială.

În concluzie, Parlamentul îşi poate pune în valoare opiniile privind

regulile de funcţionare a economiei mondiale.

(f) Securitate și cetățenie reprezintă 1,5% din bugetul comunitar.

Această axă are în vedere:

transformarea Europei într-un loc sigur;

sprijinirea ţărilor UE în gestionarea fluxurilor migratorii;

protecţia împotriva violenţei şi abuzurilor;

5 OMC este organizaţia internaţională în cadrul căreia ţările semnatare definesc reguli privind

comerţul internaţional

Page 6: Institutii  Pt Studenti

Instituţii şi politici europene

38

cunoaşterea ţărilor învecinate;

îmbunătăţirea sănătăţii publice şi a securităţii sanitare, punându-se

accentul pe siguranţa produselor şi a serviciilor comercializate în

UE şi asigurând, în acelaşi timp, un nivel ridicat de protecţie a

consumatorilor printr-o aplicare mai eficientă şi printr-o mai bună

informare;

exprimarea diversităţii culturale în media audiovizuală6.

f) 0,4% este destinat instrumentelor speciale.

Printre instrumentele speciale se numără „Rezerva pentru ajutoare de

urgență (RAU)”, „Fondul european de ajustare la globalizare (FEG)” și

„Fondul de solidaritate al Uniunii Europene (FSUE).

Resursele sunt afectate diferitelor fonduri structurale și de investiții

europene:

Fondul european de dezvoltare regională (FEDER)

Fondul social european (FSE)

Fondul de coeziune

Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR)

Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime (FEPAM)

Țările UE administrează fondurile în mod descentralizat, prin gestiune

partajată.

Mecanismul de adoptare şi control al bugetului

Pe baza unui pre-proiect de buget prezentat de către Comisie, Consiliul

de Miniştri stabileşte un proiect pe care îl transmite Parlamentului European

pentru o primă lectură. În cadrul Parlamentului, Comisia pentru Bugete şi fiecare

comisie de specialitate analizează acest proiect de buget şi pregăteşte propuneri de

modificare a lui şi amendamente (pentru orice alte cheltuieli).

6 Noul Program Europa creativă are un buget propus de 1,8 miliarde euro pentru perioada

2014-2020, reprezentând un impuls de mare ajutor pentru industriile culturale și creative care

sunt o sursă importantă de creștere economică și locuri de muncă în Europa. Noul program

alocă peste 900 de milioane euro pentru a susține sectorul cinematografic și al audiovizualului

(domeniu cuprins în actualul program MEDIA) și aproape 500 de milioane euro pentru

cultură. Comisia propune, de asemenea, să se aloce peste 210 milioane euro pentru o nouă

facilitate de garanție financiară, care ar permite micilor operatori să aibă acces la împrumuturi

bancare de până la 1 miliard euro, și aproximativ 60 de milioane euro în sprijinul cooperării în

materie de politici și al promovării abordărilor inovatoare față de atragerea publicului și noile

modele de afaceri.

Page 7: Institutii  Pt Studenti

Instituţiile şi organele Uniunii Europene

39

Parlamentul îşi traduce în buget propriile priorităţi politice şi decide

ce credite afectează diferitelor politici. El este acela care adoptă forma

definitivă a bugetului, pe care semnătura preşedintelui îl învesteşte cu putere

executorie.

După adoptarea bugetului, Parlamentul European, prin Comisia de

Control Bugetar, supraveghează în permanenţă cheltuielile Uniunii şi verifică

modul de utilizare a fondurilor în vederea ameliorării, prevenirii şi detectării

fraudelor.

Parlamentul elaborează în fiecare an o evaluare a execuţiei bugetului

înainte de a aproba conturile şi de a acorda „deresponsabilizarea“ Comisiei pe

baza unui raport anual al Curţii de Conturi.

La nivel bugetar, Tratatul de la Lisabona consacră practica bine

stabilită a cadrului financiar multianual pentru care este necesară aprobarea

Parlamentului. Pe de altă parte, Tratatul de la Lisabona prevede că Parlamentul

şi Consiliul stabilesc împreună toate cheltuielile, fiind eliminată distincţia care

se face, în prezent, între aşa-numitele cheltuieli obligatorii (de exemplu,

ajutoarele agricole directe) şi cheltuielile neobligatorii. Această inovaţie

reechilibrează rolul celor două instituţii în aprobarea bugetului Uniunii.

C. Puterea de control asupra Executivului

Parlamentul exercită un control politic democratic asupra ansamblului

activităţilor comunitare.

Această putere se exercită asupra acţiunii Comisiei, Consiliului de

Miniştri, Consiliului European şi asupra organelor de cooperare politică.

Parlamentul, pentru exercitarea puterii sale, poate constitui şi comisii

de anchetatori.

În ceea ce priveşte puterea de control exercitată asupra acţiunii

Comisiei, Parlamentul:

Joacă un rol esenţial în procesul de desemnare a preşedintelui şi

membrilor Comisiei. Componenţa Comisiei trebuie să fie aprobată

de către Parlament printr-un vot de învestitură.

Are dreptul de a cenzura Comisia. Votul „moţiunii de cenzură“

poate constrânge Comisia să demisioneze.

Prin membrii săi, poate pune Comisiei întrebări scrise sau orale.

Membrii Parlamentului interoghează în mod regulat comisarii în

timpul „orei de interpelare“ în cursul sesiunilor plenare sau al reuni-

Page 8: Institutii  Pt Studenti

Instituţii şi politici europene

40

unilor comisiilor parlamentare. Membrii independenţi şi grupurile

politice adresează anual peste 5.000 de întrebări Comisiei.

Controlul se exercită prin numeroasele rapoarte lunare sau anuale

pe care Comisia trebuie să le supună examinării Parlamentului (de exemplu, Raportul anual privind execuţia bugetului, Raportul

anual al Comisiei privind funcţionarea Comunităţilor).

În ceea ce priveşte raporturile dintre Consiliul de Miniştri şi

Parlament:

La începutul mandatului, preşedintele Consiliului îşi expune pro-

priul program în faţa Parlamentului, iar la încheierea mandatului

prezintă o dare de seamă în legătură cu rezultatele atinse.

Preşedintele Consiliului UE poate interveni în oricare dintre

dezbaterile din cadrul şedinţelor plenare ale Parlamentului.

Miniştrii pot lua parte la „ora de interpelări“. Pe de altă parte,

deputaţii le pot adresa acestora întrebări scrise sau orale.

În ceea ce priveşte raporturile dintre Consiliul European şi

Parlament:

La deschiderea fiecărei reuniuni a Consiliului European, preşe-

dintele Parlamentului expune poziţiile acestuia asupra principa-

lelor teme care urmează a fi tratate.

După reuniune, preşedintele Consiliului European face un raport

Parlamentului.

Anual, Parlamentul dezbate şi raportul elaborat de către Consiliul

European asupra obiectivelor realizate.

D. Supravegherea democratică a Uniunii Economice şi Monetare

Parlamentul a primit un rol important în relaţia cu Banca Centrală

Europeană (BCE), ca parte a UEM (Uniunii Economice şi Monetare).

Banca se bucură de independenţă totală în deciziile de politică

monetară. Ea are autoritate unică în stabilirea ratei dobânzilor pe termen scurt

şi în folosirea instrumentelor monetare necesare pentru menţinerea stabilităţii

monedei euro.

Cu toate acestea, independenţa operaţională a Băncii Centrale Europene

este contrabalansată de răspunderea pe care aceasta o are în faţa Parlamentului

European. Regulile procedurale ale Parlamentului definesc clar rolul pe care

Page 9: Institutii  Pt Studenti

Instituţiile şi organele Uniunii Europene

41

aceasta îl are în numirea preşedintelui, vicepreşedintelui şi a altor membri ai

Biroului Executiv al Băncii. După audierile Comisiei, nominalizaţii trebuie să fie

aprobaţi de Parlament înainte de a putea fi numiţi de către Consiliu.

Preşedintele Băncii Centrale Europene trebuie să prezinte un raport

anual în şedinţa plenară a Parlamentului. În plus, preşedintele Băncii Centrale

şi alţi membri ai Biroului Executiv se prezintă în faţa Comisiei pe probleme

monetare a Parlamentului la intervale regulate; aceste întâlniri pot avea loc la

cererea oricăreia dintre părţi. Cel puţin patru asemenea întâlniri trebuie ţinute

în fiecare an.

E. Apărarea drepturilor omului în lume

În prezent, este nevoie de asentimentul Parlamentului pentru adoptarea

deciziilor referitoare la acceptarea de noi state membre, pentru semnarea

acordurilor de asociere cu ţările care nu sunt membre ale Uniunii şi încheierea

de acorduri internaţionale.

Aceasta înseamnă că, în prezent, Parlamentul are dreptul să ratifice şi are

puterea să respingă acorduri internaţionale. Preocupat de apărarea drepturilor

omului, Parlamentul îşi foloseşte puterea pentru a cere ţărilor care nu sunt

membre ale Uniunii să-şi îmbunătăţească practicile în acest domeniu. Parlamentul

nu a ezitat să respingă o serie de protocoale financiare cu unele state care nu sunt

membre ale Uniunii, pe baza unor chestiuni legate de drepturile omului, obligând

aceste ţări să elibereze deţinuţii politici sau să accepte angajamentele interna-

ţionale referitoare la respectarea drepturilor omului.

Parlamentul European poate îndruma şi promova programele de

dezvoltare şi cooperare ale Uniunii Europene cu, practic, toate ţările în curs de

dezvoltare din lume, prin Comisia pentru dezvoltare şi cooperare din cadrul

Parlamentului şi prin activitatea Adunării Comune AC – UE.

Prin procedura bugetară, Parlamentul influenţează direct cheltuielile

pentru priorităţile majore de dezvoltare, cum ar fi ajutoare cu hrană pentru

zonele rurale, chestiuni referitoare la mediul înconjurător, asistenţă pentru

refugiaţi şi persoane strămutate, precum şi susţinerea activităţii organizaţiilor

neguvernamentale. Parlamentul acordă, de asemenea, o mare importanţă

furnizării de ajutoare umanitare.

În special, prin Adunarea Comună, instituţia democratică a convenţiei

AC – UE care uneşte Uniunea Europeană cu 71 de ţări ale regiunilor africane,

ale Insulelor Caraibe şi ale Pacificului (ACP), Parlamentul European a lucrat

pentru crearea unui parteneriat bazat pe comerţ şi dezvoltare economică,

Page 10: Institutii  Pt Studenti

Instituţii şi politici europene

42

pentru lupta împotriva sărăciei şi respectarea drepturilor omului şi a princi-

piilor democratice.

Mulţumită Parlamentului European, Convenţia ACP/UE include acum

o „clauză de democraţie“ – opţiunea de a suspenda ajutorul către ţările ACP

care se fac vinovate de încălcări grave ale drepturilor omului.

F. Reprezentantul legitim al cetăţenilor europeni - Vocea

cetăţenilor în lume

Parlamentul abordează probleme ale societăţii care afectează cetăţeanul

european. Trebuie spus că Parlamentul European este reprezentantul legitim

al cetăţenilor săi. Alegerea prin sufragiu universal conferă Parlamentului

legitimitate. Astfel:

În orice moment, cetăţeanul european, atât în mod individual, cât şi

în grup, poate exercita dreptul său de petiţie şi poate adresa preşedintelui

Parlamentului cereri sau doleanţe în legătură cu problemele care sunt de

competenţa UE.

Toţi cetăţenii UE şi toate persoanele care locuiesc într-un stat

membru au, în anumite condiţii, drept de acces la documentele Parlamentului

European, Consiliului şi Comisiei.

2.1.3. Organizarea şi funcţionarea Parlamentului

European

Parlamentul European acoperă toate marile curente politice europene,

de la extrema stângă la extrema dreaptă.

În sala de reuniune, deputaţii nu sunt grupaţi pe delegaţii naţionale, ci în

funcţie de grupurile politice de care aparţin. La ora actuală, Parlamentul

European numără şapte grupuri politice7, la care se adaugă deputaţii indepen-

denţi:

Grupul Partidului Popular European (Creştin-Democrat)

Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor si Democraților din

Parlamentul European

Grupul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa (ALDE)

7 Un grup politic trebuie să fie plurinaţional, respectiv membrii săi să fie aleşi într-o cincime

din statele membre şi să cuprindă un număr minim de 20 membri. Fiecare grup politic are un

preşedinte, un birou şi un secretariat.

Page 11: Institutii  Pt Studenti

Instituţiile şi organele Uniunii Europene

43

Grupul Verzilor/Alianţa Liberă Europeană (Verzi/ALE)

Grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni

Grupul Confederal al Stângii Unite Europene/Stânga Verde

Nordică (GUE/NGL)

Grupul Europa Libertății și Democrației Directe

Neafiliaţi (neînscrişi)

Grupurile parlamentare exprimă orientările partidelor8 din care provin.

Fiecare dintre ele este reprezentat la Conferinţa Preşedinţilor prin propriul

conducător, care trebuie să prezinte poziţiile grupului său în legătură cu

problemele puse în discuţie.

Toate activităţile Parlamentului şi ale organelor sale sunt plasate sub

direcţia Biroului Parlamentului,9 compus din:

un preşedinte;

14 vicepreşedinţi;

şase chestori, care trebuie consultaţi în legătură cu problemele

administrative şi financiare legate de membrii Parlamentului, precum

şi de statutul acestora.

Toţi sunt aleşi pe o perioadă de doi ani şi jumătate10

.

Preşedintele reprezintă Parlamentul la evenimentele cu caracter oficial

şi în relaţiile internaţionale, prezidează sesiunile plenare ale Parlamentului,

precum şi întâlnirile Biroului şi ale Conferinţei Preşedinţilor.

Conferinţa Preşedinţilor – care reuneşte pe Preşedintele

Parlamentului şi pe preşedinţii grupurilor politice – este responsabilă cu elabo-

rarea agendei şi a ordinii de zi a sesiunilor, precum şi cu fixarea atât a

competenţelor comisiilor şi delegaţiilor parlamentare, cât şi a numărului

8 Înainte de votul în şedinţă plenară, grupurile politice analizează rapoartele comisiilor

parlamentare în funcţie de orientarea lor politică şi, de multe ori, depun amendamente. De

asemenea, aceste grupuri au un rol major în stabilirea ordinii de zi a şedinţelor plenare. 9 Biroul este organul de reglementare în ale cărui atribuţii intră bugetul Parlamentului, precum

şi problemele administrative, organizatorice şi de personal. 10

În ceea ce priveşte alegerea unui nou preşedinte al Parlamentului, procedura este

următoarea: pentru a fi ales, un candidat trebuie să obţină majoritatea absolută a voturilor

într-una din cele trei runde de votare. Dacă nici un candidat nu este ales în a treia rundă, va

fi organizată o a patra sesiune de vot, la care participă cei doi candidaţi care au obţinut cel

mai mare număr de voturi în runda a treia. În caz de egalitate, va fi declarat câştigător

candidatul cel mai în vârstă. Trebuie spus că votul europarlamentarilor este secret şi se

folosesc urnele în locul sistemului electronic de votare.

Page 12: Institutii  Pt Studenti

Instituţii şi politici europene

44

membrilor acestora.

Pentru a pregăti lucrările sesiunilor plenare ale Parlamentului,

deputaţii sunt repartizaţi în 22 de comisii11

permanente12

, care acoperă toate

domeniile de activitate ale Uniunii. Alături de aceste comisii, pot funcţiona

subcomisii, comisii temporare sau comisii de anchetă.

Parlamentarii europeni întâlnesc, în mod frecvent, reprezentanţii

altor parlamente şi ai organizaţiilor internaţionale în cadrul delegaţiilor.

Delegațiile mențin și dezvoltă contactele Parlamentului European la

nivel internațional. Astfel, pe de o parte, activitățile delegațiilor vizează

menținerea și intensificarea contactelor cu parlamentele statelor care sunt prin

tradiție partenere ale Uniunii Europene și, pe de altă parte, contribuie la

promovarea valorilor care stau la baza Uniunii Europene în țările terte, și

anume principiile libertății, democrației și respectării drepturilor omului și a

libertăților fundamentale, precum și ale statului de drept.

11

O comisie este alcătuită din 28 până la 86 de deputaţi. Ea are un preşedinte, un birou şi un

secretariat. Se reuneşte o dată sau de două ori pe lună la Bruxelles, iar dezbaterile sale sunt

publice. În cadrul comisiilor parlamentare, deputaţii elaborează, modifică şi adoptă

propuneri legislative şi rapoarte din proprie iniţiativă. Parlamentarii examinează

propunerile Comisiei şi ale Consiliului şi, dacă este cazul, întocmesc rapoarte care sunt

prezentate în cadrul şedinţelor plenare. 12

Cele 22 de comisii permanente ale Parlamentului sunt: AFET Afaceri externe

DROI Drepturile omului

SEDE Securitate și apărare

DEVE Dezvoltare

INTA Comerț internațional

BUDG Bugete

CONT Control bugetar

ECON Afaceri economice și monetare

EMPL Ocuparea forței de muncă și afaceri sociale

ENVI Mediu, sănătate publică și siguranță alimentară

ITRE Industrie, cercetare și energie

IMCO Piața internă și protecția consumatorilor

TRAN Transport și turism

REGI Dezvoltare regională

AGRI Agricultură și dezvoltare rurală

PECH Pescuit

CULT Cultură și educație

JURI Afaceri juridice

LIBE Libertăți civile, justiție și afaceri interne

AFCO Afaceri constituționale

FEMM Drepturile femeii și egalitatea de gen

PETI Petiții

Page 13: Institutii  Pt Studenti

Instituţiile şi organele Uniunii Europene

45

Activitatea Parlamentului este organizată de un secretariat care are

sediul la Luxemburg şi este condus de un secretar general. Acest secretariat

dispune de un personal format din funcţionari recrutaţi prin concurs din toate

ţările Uniunii. Pe lângă aceştia, aici îşi desfăşoară activitatea şi personalul

propriu al grupurilor politice şi asistenţii deputaţilor.

A. Statutul membrilor Parlamentului și codul de conduită al

acestora

Membrii Parlamentului European sunt aleşi prin sufragiu universal

direct, printr-un sistem de reprezentare proporţională – fie pe bază regională,

cum este cazul în Italia, în Regatul Unit şi în Belgia, fie pe bază naţională, cum

se întâmplă în Franţa, Spania, Austria, Danemarca, Luxemburg şi în alte ţări, sau

într-un sistem mixt, ca în Germania.

Peste tot se aplică aceleaşi reguli democratice, iar dintre acestea în

special dreptul de vot la vârsta de 18 ani (mai puțin în Austria, unde este de 16

ani), egalitatea între femei şi bărbaţi şi votul secret. În unele state membre,

cum ar fi Belgia, Luxemburg şi Grecia, participarea la vot este obligatorie.

Incompatibilităţile şi mandatele duble Membrii Parlamentului European nu au voie să desfăşoare anumite

activităţi profesionale sau să deţină anumite funcţii (spre exemplu, funcţia de

judecător, ministru sau director al unei companii de stat). De asemenea, ei

trebuie să se supună legilor naţionale care restricţionează sau interzic manda-

tele duble.

De la intrarea în vigoare a Tratatului de la Maastricht, în 1993, orice

cetăţean al unui stat membru al Uniunii Europene, care trăieşte în altă ţară a

Uniunii, poate vota sau candida la alegeri în ţara sa de rezidenţă.

Un statut comun Deputaţii europeni primesc aceleaşi alocaţii ca şi membrii

parlamentelor lor naţionale. Această alocaţie este plătită de fiecare stat

membru şi este completată de Parlamentul European cu o sumă care acoperă

cheltuielile europarlamentarilor, apărute ca urmare a îndeplinirii îndatoririlor

lor şi recrutării de asistenţi. Aceste alocaţii pot fi blocate dacă deputaţii nu

participă regulat la şedinţele plenare.

Page 14: Institutii  Pt Studenti

Instituţii şi politici europene

46

Regulile aplicabile deputaților din Parlamentul European sunt

prevăzute în Statutul deputaților, adoptat în 2009. El a eliminat diferenţele

salariale asigurând o mai mare transparenţă a remunerării acestora.

Codul de conduită al deputaților în Parlamentul European

Codul de conduită a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2012. Principiile sale

directoare prevăd că deputații acționează doar în interes public și își desfășoară

activitatea în mod dezinteresat, cu integritate, transparență, conștiinciozitate,

cinste și responsabilitate, respectând totodată reputația Parlamentului

European.

Codul de conduită definește conflictele de interese și modul în care

deputații ar trebui să le abordeze și include dispoziții, de exemplu, cu privire la

cadourile oficiale destinate deputaților și activitățile profesionale ale foștilor

deputați.

Codul de conduită îi obligă totodată pe deputați să prezinte:

- o declarație detaliată de interese financiare, precum și

- o declarație de participare la evenimentele organizate de terți, atunci

când cheltuielile de deplasare și de cazare și diurnele deputaților sunt

rambursate sau plătite direct de părți terțe.

Aceste declarații reflectă obligațiile și standardele de transparență prevăzute în

Codul de conduită. Informațiile furnizate de deputați în declarațiile lor pot fi

găsite pe paginile individuale de profil ale acestora.

De asemenea, deputații au obligația de a declara cadourile primite

atunci când reprezintă Parlamentul în mod oficial, în condițiile prevăzute de

măsurile de punere în aplicare a Codului de conduită. Aceste cadouri se înscriu

în registrul cadourilor.

Orice deputat care a încălcat Codul de conduită poate primi o sancțiune

din partea Președintelui. Această sancțiune este anunțată de Președinte în plen

și publicată în mod vizibil pe site-ul internet al Parlamentului pe întreaga

durată a legislaturii parlamentare.

Pentru consilierea deputaților cu privire la interpretarea și aplicarea

Codului de conduită s-a constituit un Comitet consultativ pentru conduita

deputaților. La cererea Președintelui, Comitetul consultativ evaluează, de

asemenea, presupusele cazuri de încălcare a Codului de conduită și consiliază

Președintele în privința eventualelor măsuri care trebuie luate.

B. Activitatea membrilor Parlamentului European

Page 15: Institutii  Pt Studenti

Instituţiile şi organele Uniunii Europene

47

- Sesiunile plenare ale Parlamentului au loc la Strasbourg o săptă-

mână pe lună13

. La acestea se adaugă 6 perioade de sesiune suplimentare pe an

la Bruxelles.

- Reuniunile comisiilor parlamentare au loc la Bruxelles, două

săptămâni pe lună.

- Ultima săptămână este rezervată reuniunilor grupurilor politice.

- 4 săptămâni pe an sunt dedicate exclusiv activităţii şi prezenţei

deputaţilor europeni în circumscripţiile lor electorale.

Activitatea Parlamentului este organizată, în general, pe următoarele

principii:

comisia parlamentară corespunzătoare (spre exemplu, Comisia pentru

mediu în legătură cu problemele legate de poluare) numeşte un

membru ca „raportor“ pentru a redacta un raport asupra propunerii;

raportorul supune raportul redactat comisiei respective, pentru

dezbatere;

după ce raportul a fost analizat, el este supus la vot şi, dacă este

cazul, amendat;

raportul se discută apoi în şedinţă plenară, amendat şi supus la

vot. Parlamentul adoptă apoi o poziţie asupra chestiunii respective.

Aceasta este procedura pentru adoptarea legislaţiei.

Pe lângă adoptarea propunerilor legislative şi a bugetului, membrii

Parlamentului European mai analizează şi activitatea Comisiei Europene şi a

Consiliului European, punând întrebări orale asupra unor chestiuni specifice

membrilor Comisiei şi Consiliului, în cadrul şedinţelor în plen.

Toate dezbaterile Parlamentului şi ale comisiilor se ţin în cele 24 de

limbi oficiale ale UE. Toate documentele din cadrul şedinţelor plenare trebuie

traduse şi imprimate în 22 dintre aceste limbi, o excepţie parţială aplicându-se

în cazul limbilor irlandeză şi malteză, numai anumite documente fiind traduse

în aceste limbi.

Parlamentul European pune la dispoziţie, de asemenea, un serviciu de

interpretare, astfel încât fiecare deputat să se poată exprima în limba sa

maternă.

Parlamentul European este, aşadar, cel mai mare angajator de lume de

interpreţi şi traducători, aceştia reprezentând o treime din personalul instituţiei.

Şedinţele Parlamentului European sunt deschise presei şi publicului. De asemenea, sunt disponibile în fiecare zi dări de seamă asupra sesiunilor şi

rapoarte periodice asupra activităţii Parlamentului. Aceste informaţii sunt

13

Sunt 12 astfel de sesiuni plenare pe an.

Page 16: Institutii  Pt Studenti

Instituţii şi politici europene

48

comunicate prin Direcţia generală a informaţiilor şi relaţiilor publice a

Parlamentului, cât şi prin intermediul birourilor acestuia din capitalele statelor

membre şi euro-centrale.

C. Parlamentele naționale în UE

Tratatul de la Lisabona definește pentru prima dată rolul parlamentelor

naționale în Uniunea Europeană. Tratatul recunoaşte şi consolidează rolul

parlamentelor naţionale care vor putea participa mai activ la lucrările Uniunii,

respectând, în acelaşi timp, rolul instituţiilor europene. O nouă dispoziţie

reflectă clar drepturile şi obligaţiile pe care le au parlamentele naţionale în

cadrul Uniunii, fie că este vorba despre informarea lor, controlul respectării

principiului subsidiarităţii, mecanismele de evaluare în cadrul spațiului de

libertate, securitate şi justiţie sau despre revizuirea tratatelor.

Parlamentele naționale pot, de exemplu, să examineze proiectele de

legislație ale UE pentru a verifica dacă acestea respectă principiul

subsidiarității, să participe la revizuirea tratatelor UE sau să ia parte la

evaluarea politicilor UE privind libertatea, securitatea și justiția.

Orice parlament naţional are dreptul să-şi susţină argumentele potrivit

cărora o propunere nu este conformă cu principiul subsidiarității. Ca urmare,

se instituie un mecanism în doi timpi:

dacă o treime din parlamentele naţionale consideră că o propunere nu

este conformă cu principiul subsidiarităţii, Comisia va trebui să își

reanalizeze propunerea, având posibilitatea de a o menţine, de a o

modifica sau de a o retrage;

dacă majoritatea parlamentelor naţionale împărtăşesc aceste

preocupări, iar Comisia decide, totuşi, să îşi menţină propunerea, va fi

declanşată o procedură specifică. Comisia va trebui să îşi susţină

motivaţiile, iar Parlamentul European şi Consiliul vor avea sarcina de a

decide asupra continuării sau întreruperii procedurii legislative.

Tratatul de la Lisabona prevede totodată că Parlamentul European și

parlamentele naționale ar trebui să definească împreună organizarea și

promovarea unei cooperări interparlamentare eficace și periodice în cadrul UE.

Parlamentul European sprijină în mod activ două rețele majore care

facilitează cooperarea dintre parlamente. Platforma IPEX - Schimburi

interparlamentare de informații la nivelul UE oferă parlamentelor din Uniunea

Europeană posibilitatea de a face schimb de documente legate de UE.

Centrul European de Cercetare și Documentare Parlamentară (CECDP)

acționează ca un canal de cereri de informare ori de câte ori un parlament

Page 17: Institutii  Pt Studenti

Instituţiile şi organele Uniunii Europene

49

dorește să afle mai multe informații despre practicile și politicile din alte țări

UE.

2.2. Consiliul Uniunii Europene

Consiliul Uniunii Europene, cunoscut sub denumirea de Consiliul de

Miniştrii, nu are echivalent în lume. Reunite în cadrul Consiliului, statele

membre legiferează, fixează obiectivele politicilor, coordonează politicile

naţionale şi reglementează diferendele ce există între ele sau între ele şi alte

instituţii.

Consiliul UE prezintă caracteristicile unei organizaţii uneori suprana-

ţionale, alteori interguvernamentale. Acest Consiliu este compus din

reprezentanţii fiecărui stat membru la nivel ministerial care pot angaja

responsabilitatea statelor membre din care fac parte. Așadar, Consiliul nu este

format din membri permanenți. La fiecare reuniune a Consiliului, statele

membre trimit miniștrii care răspund de domeniul aflat pe agenda de discuții -

de exemplu, miniștrii mediului dacă reuniunea se axează pe probleme de

mediu. Reuniunea respectivă se va numi „Consiliul de mediu”.

Ponderea voturilor pe țări în cadrul Consiliului UE este prezentată în

tabelul următor (tabelul nr. 2.2):

Tabelul nr. 2.2.

Ponderea voturilor în cadrul Consiliului Uniunii Europene

State Voturi State Voturi State Voturi

Germania 29 Portugalia 12 Lituania 7

Regatul Unit 29 Cehia 12 Croaţia 7

Franţa 29 Ungaria 12 Letonia 4

Italia 29 Suedia 10 Slovenia 4

Spania 27 Austria 10 Luxemburg 4

Polonia 27 Bulgaria 10 Estonia 4

România 14 Danemarca 7 Cipru 4

Olanda 13 Finlanda 7 Malta 3

Belgia 12 Slovacia 7

TOTAL 352 Grecia 12 Irlanda 7

Numărul de voturi alocate statelor membre este direct proporţional cu

mărimea teritoriului şi cu numărul populaţiei.

2.2.1. Atribuţiile Consiliului Uniunii Europene

Page 18: Institutii  Pt Studenti

Instituţii şi politici europene

50

În baza Tratatului de constituire a Comunităţii Europene, Consiliul are

următoarele atribuţii:

este organismul legislativ al Comunităţii în rezolvarea unei game

largi de probleme comunitare, exercitând această putere legislativă împreună

cu Parlamentul European;

coordonează politica economică generală a statelor membre;

încheie, în numele Comunităţii, acordurile internaţionale dintre

aceasta şi unul sau mai multe state sau organizaţii internaţionale; Consiliul

semnează, în numele UE, acorduri în domenii diverse: mediu, comerţ,

dezvoltare, industrie textilă, pescuit, ştiinţă, tehnologie şi transport.

împreună cu Parlamentul European formează autoritatea bugetară

care adoptă bugetul Comunităţii.

În temeiul Tratatului privind Uniunea Europeană, el:

adoptă deciziile necesare pentru definirea şi punerea în practică a

politicii externe şi de securitate comune, pe baza orientărilor generale trasate

de către Consiliul European;

Guvernele naţionale deţin controlul asupra acestor domenii, dar

lucrează împreună pentru a elabora aşa-numita politică externă şi de securitate

comună. Consiliul reprezintă principalul for pentru derularea acestei cooperări.

UE nu are o armată proprie. Însă, pentru a reacţiona cât mai rapid în

caz de conflicte internaţionale şi dezastre naturale, unele ţări participă cu trupe

în cadrul unei forţe de reacţie rapidă, care se implică doar în acţiuni umanitare,

de salvare şi de menţinere a păcii.

coordonează activităţile statelor membre şi adoptă măsurile necesare

cu privire la cooperarea poliţienească şi juridică în domeniul penal

(Coordonează cooperarea dintre instanţele judecătoreşti şi forţele de poliţie din

ţările membre).

Cetăţenii UE trebuie să aibă acces egal la justiţie, peste tot în Uniune.

În cadrul Consiliului, miniştrii justiţiei fac eforturi pentru a garanta că

sentinţele pronunţate de un tribunal într-o ţară a UE - în cazuri de divorţ, de

exemplu - sunt recunoscute în toate celelalte state membre. Miniştrii justiţiei şi

afacerilor interne coordonează supravegherea frontierelor externe şi lupta

împotriva terorismului şi a crimei organizate la nivel internaţional.

2.2.2. Modul de adoptare a deciziilor

Page 19: Institutii  Pt Studenti

Instituţiile şi organele Uniunii Europene

51

Tratatele prevăd cazurile în care Consiliul statuează cu majoritate

simplă, majoritate calificată sau cu unanimitate de voturi în funcție de decizia

care trebuie luată. Consiliul poate vota numai dacă sunt prezenți majoritatea

membrilor săi.

Tratatul de la Nisa a consacrat principiul conform căruia majoritatea

calificată este regula, iar unanimitatea excepţia.

Începând cu 2014, s-a introdus sistemul de vot cu dublă majoritate

calificată. Pentru ca o propunere să fie adoptată, va fi nevoie să se întrunească

două tipuri de majoritate:

- 55 % din țări (la numărul actual de 28 de state membre, aceasta

înseamnă votul favorabil din partea a 15 țări)

- reprezentând cel puțin 65 % din populația totală a UE.

Pentru a bloca o decizie este nevoie de cel puțin 4 țări, reprezentând cel

puțin 35 % din populația totală a UE.

Pentru aspectele procedurale și administrative este suficientă

majoritatea simplă de voturi.

Conform Tratatului de la Lisabona, votul în unanimitate se va

aplica în continuare pentru:

politica fiscală;

unele aspecte legate de politica externă, de securitate şi de apărare;

reformele instituţionale fundamentale.

Legislaţia comunitară14

adoptată de către Comisie, Consiliu sau de

către Parlament şi Consiliu (în cazul procedurii de codecizie) poate lua

următoarele forme:

Regulamentele sunt reglementări cu aplicabilitate generală,

obligatorii în toate elementele lor şi sunt aplicate în toate statele membre.

Directivele sunt reglementări-cadru care realizează unificarea

statelor membre în ceea ce priveşte rezultatele ce trebuie atinse, dar care lasă

în competenţa instanţelor naţionale modalitatea (forma) prin care aceste

rezultate trebuie atinse. Ele necesită din partea guvernelor naţionale măsuri de

transpunere în practică a căror adoptare este controlată de către Comisie.

Deciziile sunt instrumente juridice obligatorii în totalitate doar

pentru cei cărora le sunt destinate (particulari, întreprinderi şi state membre

privite într-o manieră individuală). 14

Actele legislative comune ale UE sunt publicate în Jurnalul Oficial al Comunităţii Europene

în toate limbile oficiale.

Page 20: Institutii  Pt Studenti

Instituţii şi politici europene

52

Toate cele trei tipuri de acte pot fi contestate în instanţele naţionale şi

europene.

Recomandările şi avizele au un caracter consultativ, nefiind

obligatorii.

2.2.3. Organizarea şi funcţionarea Consiliului UE

Componenţa și reuniunile Consiliului

Consiliul UE este o entitate juridică unică, dar care se reunește în 10

„formațiuni” diferite în funcție de subiectul dezbătut. Nu există o ierarhie

între formațiunile Consiliului, deși Consiliul Afaceri Generale are un rol

special de coordonare și răspunde de aspectele instituționale, administrative și

orizontale. De asemenea, Consiliul Afaceri Generale are un domeniu de

competență special.

Oricare dintre cele 10 formațiuni ale Consiliului poate adopta un act

care să se înscrie în domeniul de competență al unei alte formațiuni. Prin

urmare, oricare ar fi actul legislativ adoptat de Consiliu, formațiunea nu este

menționată nicăieri.

La reuniunile Consiliului participă reprezentanți la nivel ministerial din

fiecare stat membru. Participanții pot fi deci miniștri sau secretari de stat.

Aceștia au dreptul să angajeze guvernul țării pe care o reprezintă și să voteze

în numele acestuia. La reuniunile Consiliului sunt invitați și comisarii europeni

responsabili de domeniile respective. Banca Centrală Europeană este invitată

în cazul în care ea este cea care lansează procedura legislativă.

Reuniunile sunt prezidate de ministrul statului membru care deține

președinția semestrială a Consiliului. De exemplu, în cazul în care Consiliul de

mediu se reunește în perioada în care Estonia deține președinția UE, reuniunea

va fi prezidată de ministrul estonian al mediului. Excepție face Consiliul

Afaceri Externe, care este, de regulă, prezidat de Înaltul Reprezentant al

Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate.

Consiliul UE este prezidat pe rând de către fiecare stat membru15

pentru o perioadă de şase luni, într-o ordine prestabilită, începând cu Italia şi

terminând cu Grecia. Unul dintre criteriile de stabilire a acestor grupe de lucru a

15

Preşedinţia UE reprezintă cea mai importantă sarcină pe care o poate avea un stat

membru. Această schimbare permanentă nu este decât o metodă prin care ţărilor din UE li

se oferă şansa de a-şi demonstra capacităţile organizatorice, de a media conflicte care pot

apărea în relaţiile internaţionale şi de a se afirma ca state puternice.

Page 21: Institutii  Pt Studenti

Instituţiile şi organele Uniunii Europene

53

fost acela al repartiţiei geografice, ţinându-se cont ca cei doi membri ai fiecărei

echipe să fie din zone diferite ale Europei pentru ca interesele tuturor cetăţenilor

europeni să fie cât se poate de fidel urmărite.

Preşedintele Consiliului16

are rolul de a:

organiza şi prezida reuniunile;

face compromisuri acceptabile pentru a găsi soluţii pragmatice

problemelor supuse dezbaterii Consiliului;

veghea asupra menţinerii coerenţei şi continuităţii procesului deci-

zional.

Pregătirea lucrărilor Consiliului este realizată de către „Comitetul

Reprezentanţilor Permanenţi“ (COREPER) care este format din delegaţiile

permanente ale statelor membre la Bruxelles şi din deputaţii lor. Aceştia se

reunesc în fiecare săptămână nu numai pentru a pregăti lucrările Consiliului,

ci şi pentru a supraveghea şi coordona munca celor 250 de comitete şi partide

alcătuite din membrii civili care pregătesc, la nivel tehnic, problemele ce

urmează a fi discutate în cadrul Comitetului Reprezentanţilor Permanenţi şi în

cadrul Consiliului.

Consiliul este asistat de un secretariat general care asigură pregă-

tirea şi buna funcţionare a lucrărilor Consiliului la toate nivelurile, precum

şi infrastructura administrativă şi materială necesară. El are sediul la

Bruxelles, iar secretarul general este numit de către Consiliu cu unanimitate de

voturi.

La sfârşitul fiecărei sesiuni a Consiliului sunt elaborate comunicate

de presă care sunt disponibile la cerere şi prin baze de date.

16 Președințiile Consiliului UE în perioada 2011-2020

2011: Ungaria (ianuarie-iunie 2011) Polonia (iulie-decembrie 2011)

2012: Danemarca (ianuarie-iunie 2012) Cipru (iulie-decembrie 2012)

2013: Irlanda (ianuarie-iunie 2013) Lituania (iulie-decembrie 2013)

2014: Grecia (ianuarie-iunie 2014) Italia (iulie-decembrie 2014)

2015: Letonia (ianuarie-iunie 2015) Luxemburg (iulie-decembrie 2015)

2016: Țările de Jos (ianuarie-iunie 2016) Slovacia (iulie-decembrie 2016)

2017: Malta (ianuarie-iunie 2017) Regatul Unit (iulie-decembrie 2017)

2018: Estonia (ianuarie-iunie 2018) Bulgaria (iulie-decembrie 2018)

2019: Austria (ianuarie-iunie 2019) România (iulie-decembrie 2019)

2020: Finlanda (ianuarie-iunie 2020)

Page 22: Institutii  Pt Studenti

Instituţii şi politici europene

54

Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri

Externe şi Politica de Securitate

Înfiinţarea postului de Înalt Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri

Externe şi Politica de Securitate este una dintre inovaţiile instituţionale majore

ale Tratatului de la Lisabona. În consecinţă, coerenţa acţiunii externe a Uniunii

ar trebui să fie ameliorată.

Acest Înalt Reprezentant are o dublă misiune:

pe de o parte, este împuternicitul Consiliului pentru politica

externă şi de securitate comună (PESC);

pe de altă parte, este vicepreşedinte al Comisiei pentru relaţii

externe.

Responsabil pentru elaborarea politicii externe şi a politicii de apărare

comună, el prezidează și Consiliul „Afacerilor externe”. În plus, el reprezintă

Uniunea pe scena internaţională în domeniul PESC şi este asistat de un

serviciu european pentru acţiune externă, format din funcţionari ai Consiliului,

Comisiei şi serviciilor diplomatice naţionale.

Deşi nu se poate substitui miniştrilor de externe deoarece orice politică

în acest domeniu implementată la nivel european va trebui agreată în

unanimitate de toate statele membre, Înaltul Reprezentant are o voce mai

puternică pe scena internaţională decât oricare dintre miniştri de externe ai

statelor membre privite individual. Tratatul de la Lisabona prevede însă clar că

postul “nu va interfera cu responsabilităţile statelor membre în ceea ce

priveşte formularea şi implementarea politicilor lor externe”.

2.3. Consiliul European

În 1992 Consiliul European a obţinut statut oficial, iar în 2009 a

devenit una dintre instituţiile Uniunii Europene, potrivit Tratatului de la

Lisabona, fără a primi însă noi atribuţii.

Consiliul European joacă un rol esenţial în toate domeniile de

activitate ale Uniunii Europene, fie „dând un impuls Uniunii sau definind

orientările politice generale“17

, fie coordonând, arbitrând sau oferind soluţii în

probleme dificile.

Așadar, Consiliul European are un dublu rol – stabilirea priorităţilor şi

direcţiei politice generale a UE şi abordarea problemelor complexe sau

sensibile care nu pot fi rezolvate prin cooperare interguvernamentală la un alt

17

Articolul 4 al Tratatului Uniunii Europene.

Page 23: Institutii  Pt Studenti

Instituţiile şi organele Uniunii Europene

55

nivel. Deşi poate influenţa stabilirea agendei politice a UE, nu are puterea de

a adopta acte legislative.

Consiliul European reuneşte şefii de stat sau de guvern ai celor 28

de state membre ale UE, preşedintele Comisiei Europene şi preşedintele

Consiliului European care prezidează reuniunile. Înaltul Reprezentant pentru

politica externă şi de securitate comună ia, de asemenea, parte la reuniuni.

Consiliul European nu trebuie confundat cu Consiliul Europei (care

este un organism internaţional) sau cu Consiliul Uniunii Europene (care este

format din miniştri).

Reuniunile Consiliului European sunt întâlniri la nivel înalt în cadrul

cărora liderii UE iau decizii privind priorităţile politice generale şi iniţiativele

majore. Potrivit Tratatului de la Lisabona, Consiliul European se reuneste de

cel puţin 4 ori pe an şi este convocat de către preşedintele său.

Dacă Tratatul nu cuprinde prevederi speciale referitoare la acest aspect,

Consiliul European ia deciziile prin consens. În anumite situaţii, se aplică

regula unanimităţii sau a majorităţii calificate, în funcţie de prevederile

Tratatului.

Preşedintele Consiliului European, preşedintele Comisiei şi Înaltul

Reprezentant pentru politica externă şi de securitate nu votează.

Lucrările Consiliului reprezintă un eveniment important: prezenţa

într-un oraş european a celor douăzeci şi opt de reprezentanţi învestiţi cu

legitimitate democratică incontestabilă, însoţiţi de alţi miniştri şi colaboratori

apropiaţi, constituie – încă din 1974 (când a avut loc prima reuniune a

Consiliului European) – un eveniment politic aşteptat cu mare interes.

Consiliul European are o serie de sarcini:

fixarea priorităţilor;

elaborarea politicii de urmat;

stimularea dezvoltării;

reglarea chestiunilor litigioase pe care nu le-a putut rezolva Consiliul de

Miniştri.

şi obligaţii:

prezentarea unui raport Parlamentului European după fiecare dintre

reuniunile sale;

elaborarea în fiecare an a unei dări de seamă în legătură cu

progresele înregistrate de UE.

Prin Tratatul de la Lisabona a fost creat un nou post, cel de Preşedinte

Page 24: Institutii  Pt Studenti

Instituţii şi politici europene

56

al Consiliului18

. Acesta:

este ales de Consiliul European pentru un mandat de doi ani şi

jumătate;

are rolul de a asigura pregătirea şi continuitatea lucrărilor şi de a

găsi soluții care să conducă la obţinerea consensului;

nu poate ocupa alte funcții la nivel naţional.

2.4. Comisia Europeană

Comisia Europeană reprezintă interesul comun şi încarnează

personalitatea Uniunii, preocuparea ei majoră fiind apărarea intereselor

cetăţenilor europeni. Comisia Europeană este formată din 28 de membri

(comisari) – câte unul pentru fiecare stat membru.

2.4.1. Rolul şi funcţiile Comisiei Europene

Unul dintre rolurile principale ale Comisiei este asigurarea liberei

circulaţii a mărfurilor, serviciilor, capitalurilor şi persoanelor pe întregul

teritoriu al UE. În afară de acest rol, Comisia îndeplineşte patru funcţii

principale:

A. Motor al UE – Comisia este cea care elaborează propunerile de

natură legislativ. O dată cu elaborarea propunerilor sale, Comisia încearcă să

ţină cont de interesele statelor membre, precum şi de realităţile economice,

politice, sociale ale momentului. Dacă cel puţin 14 din cei 28 de comisari sunt

de acord cu propunerea, aceasta este înaintată Consiliului şi Parlamentului

care, după ce o dezbat şi îi aduc modificări, decid dacă să o adopte sau nu.

Cele trei instituţii lucrează împreună pentru obţinerea unui rezultat

satisfăcător.

În acord cu Comisia, Consiliul poate modifica o propunere a acesteia

cu majoritate calificată. În acelaşi timp, aceasta poate accepta şi amenda-

mentele Parlamentului.

În cazul în care Comisia nu poate garanta ajungerea la un acord în

cadrul Consiliului decât procedând la modificări pe care le consideră inacce-

sibile, ea îşi poate retrage propunerea.

18

Preşedintele Consiliului European este Donald Tusk. Mandatul său a început la 1 decembrie

2014 și se va încheia la 31 mai 2017.

Page 25: Institutii  Pt Studenti

Instituţiile şi organele Uniunii Europene

57

Potrivit Tratatului de la Lisabona, cetățenii europeni beneficiază de

dreptul de iniţiativă legislativă. În virtutea acestui nou drept de iniţiativă, un

milion de cetăţeni provenind din mai multe state membre pot solicita Comisiei

să prezinte o propunere legislativă în domenii care ţin de competenţa Uniunii.

B. Apărătoare a tratatelor europene. Ea veghează la aplicarea corectă

a acestor tratate şi a deciziilor adoptate pe baza acestora. În cadrul acestei funcţii

se desprind două aspecte importante:

Comisia trebuie să se asigure că legislaţia europeană este corect

aplicată de către statele membre şi că ansamblul cetăţenilor şi opera-

torilor pieţei unice se bucură de echilibrul care a fost creat.

Comisia trebuie să controleze modul de acordare a subvenţiilor de

către guvernele naţionale propriilor industrii şi autorizează alocarea de

ajutoare de către state în limitele prescrise de dreptul comunitar.

C. Organ executiv al UE. Comisia gestionează şi implementează

politicile europene19

şi bugetul UE.

D. Reprezintă Uniunea la nivel internaţional, în forumurile

internaţionale (precum, Organizaţia Mondială a Comerţului). De asemenea,

negociază acordurile europene comerciale şi de cooperare internaţională în

numele Uniunii, precum Acordul de la Cotonou (privind ajutorarea ţărilor în

curs de dezvoltare din Africa, Caraibe şi Pacific şi derularea schimburilor

comerciale cu acestea).

2.4.2. Organizarea şi funcţionarea Comisiei Europene

Comisia este cea mai mare instituţie a UE. Ea numără aproximativ

25.000 de angajaţi, ceea ce reprezintă dublul personalului ansamblului

celorlalte instituţii.

Cu toate acestea, costurile de funcţionare ale Comisiei reprezintă doar

3,3% din bugetul anual al UE.

Comisia, ca organ administrativ, este compusă din:

direcţii generale clasificate pe domenii de activitate:

19

Din misiunea sa de punere în practică a gestiunii diferitelor politici europene decurg

următoarele sarcini:

elaborarea textelor de aplicare a diferitelor dispoziţii;

aplicarea regulilor tratatelor în cazuri particulare;

gestionarea bugetului anual al Uniunii şi a fondurilor structurale ce vizează, în

principal, reducerea disparităţilor economice dintre diferitele regiuni ale Uniunii.

Page 26: Institutii  Pt Studenti

Instituţii şi politici europene

58

1. Afaceri economice şi financiare (ECFIN)

2. Afaceri maritime şi pescuit (MARE)

3. Agricultură şi dezvoltare rurală (AGRI)

4. Ajutorul umanitar şi protecţia civilă (ECHO)

5. Buget (BUDG)

6. Centrul Comun de Cercetare (JRC)

7. Cercetare şi inovare (RTD)

8. Combaterea schimbărilor climatice (CLIMA)

9. Comerţ (TRADE)

10. Comunicare (COMM)

11. Concurenţă (COMP)

12. Cooperare Internațională și Dezvoltare (DEVCO)

13. Educaţie şi cultură (EAC)

14. Energie (ENER)

15. Eurostat (ESTAT)

16. Impozitare şi uniune vamală (TAXUD)

17. Informatică (DIGIT)

18. Interpretare (SCIC)

19. Justiție și Consumatori (JUST)

20. Mediu (ENV)

21. Migrație și Afaceri Interne (HOME)

22. Mobilitate şi Transporturi (MOVE)

23. Ocuparea forței de muncă, afaceri sociale şi incluziune (EMPL)

24. Piață Internă, Industrie, Antreprenoriat și IMM-uri (GROW)

25. Politica Regională și Urbană (REGIO)

26. Resurse umane şi securitate (HR)

27. Reţele de Comunicare, Conţinut şi Tehnologie (CNECT)

28. Sănătate și Siguranță Alimentară (SANTE)

29. Secretariatul-General (SG)

30. Serviciul Instrumente de Politică Externă (FPI)

31. Stabilitate Financiară, Servicii Financiare și Uniunea Piețelor

de Capital (FISMA)

32. Traduceri (DGT)

33. Vecinătate și Negocieri privind Extinderea (NEAR)

Fiecare direcţie este condusă de un director general, al cărui rang este

echivalent cu cel de înalt funcţionar în cadrul unui minister. Directorii generali

răspund de acţiunile lor în faţa comisarilor.

Page 27: Institutii  Pt Studenti

Instituţiile şi organele Uniunii Europene

59

servicii care se ocupă cu probleme administrative de ordin general

sau au un mandat specific, de exemplu combaterea fraudei sau

realizarea de statistici.20

.

Atunci când vorbim despre Comisie ca organ politic, ne referim la

cei 28 de comisari care o compun. Aceştia au fost membri ai unui parlament

naţional, ai Parlamentului European sau au ocupat funcţii importante în ţările

lor de origine, adesea la nivel ministerial, înainte de a ajunge la Bruxelles.

Mandatul acestora este de cinci ani şi corespunde unei legislaturi a

Parlamentului European.

Comisarii dispun de cabinete proprii alcătuite din şapte funcţionari şi

de un personal de susţinere care îndeplineşte o funcţie de intermediere între

comisari şi direcţiile generale. De asemenea, acest personal de susţinere aduce

la cunoştinţă comisarului problemele pe care trebuie să le rezolve, probleme

care ţin de documentele politicii generale şi de proiectele de propuneri

elaborate de către membrii Comisiei.

În baza Tratatului de la Lisabona și potrivit principiului rotaţiei egale

între statele membre, începând din 2014, Comisia trebuia să fie formată dintr-

un număr de comisari egal cu două treimi din numărul statelor membre (adică

19, în cazul unei Uniuni cu 28 de ţări), numărul membrilor Comisiei putând fi

modificat de Consiliul European cu unanimitate de voturi.

Cu toate acestea21

, în 2013 liderii UE au votat în unanimitate pentru

continuarea actualului sistem ce prevede un comisar din partea fiecărei țări în

Comisia Europeană până în 2019, ignorând articolul 17 din Tratatul de la

Lisabona, care stipulează că numărul acestora ar fi trebuit să fie redus la 19

începând din 2014. Acordul la care au ajuns liderii UE la Bruxelles extinde

sistemul în vigoare până la încheierea mandatului viitoarei Comisii Europene,

în 2019, sau când total numărului statelor membre va ajunge la 30.

Lucrările Comisiei sunt coordonate de către un secretariat general.

20

1. Arhive istorice

2. Biblioteca centrală

3. Biroul Consilierilor de Politică Europeană

4. Infrastructură şi logistică - Bruxelles

5. Infrastructură şi logistică - Luxemburg

6. Oficiul de Administraţie şi Plată a Drepturilor Individuale

7. Oficiul European de Luptă Antifraudă

8. Oficiul pentru Publicaţii

9. Responsabilul cu protecţia datelor din cadrul Comisiei Europene

10. Serviciul de audit intern

11. Serviciul juridic 21

Potrivit EuropeanVoice.

Page 28: Institutii  Pt Studenti

Instituţii şi politici europene

60

Preşedintele Comisiei este ales, cu o majoritate calificată de voturi,

de către şefii de state şi de guverne, reuniţi în cadrul Consiliului European.

Alegerea sa este confirmată de către Parlamentul European. Ceilalţi 27 de

membri ai Comisiei sunt desemnaţi de către guvernele statelor membre în

colaborare cu preşedintele Comisiei. Desemnarea preşedintelui şi a colegilor

săi este supusă aprobării Parlamentului cu ocazia unui vot de învestitură

înainte de intrarea lor în funcţie.

Începând cu noiembrie 2004, o dată cu învestitura noii Comisii, rolul

preşedintelui a fost întărit prin sporirea puterii sale de decizie la nivelul

organizării interne a Comisiei, conferindu-i-se atribuţia de a delega responsa-

bilităţi membrilor acesteia, ca şi aceea de a remania Comisia pe parcursul

mandatului său.

De asemenea, preşedintele poate numi, cu aprobarea celorlalţi membri

ai Comisiei, vicepreşedinţii acesteia, care din 2004 sunt în număr de cinci.

Tratatul de la Lisabona introduce o legătură directă între rezultatele

alegerilor pentru Parlamentul European şi alegerea candidatului la

preşedinţia Comisiei. De asemenea, tratatul consolidează rolul preşedintelui

Comisiei (acesta îi va putea obliga pe membrii colegiului să demisioneze).

Comisia se reuneşte o dată pe săptămână, la Bruxelles, pentru a

adopta propuneri şi alte decizii necesare, precum şi pentru a finaliza

documente de politică generală.

Problemele curente sunt tratate în cadrul procedurilor simplificate. În

cazuri particulare, Comisia organizează sesiuni speciale unde fiecare punct

este prezentat de către comisarul responsabil cu domeniul respectiv. De îndată

ce o decizie a fost adoptată, ea devine parte integrantă a politicii Comisiei şi

beneficiază de susţinerea fără rezerve a tuturor comisarilor.

Comisia Europeană are sediile la Bruxelles şi Luxemburg. De

asemenea, are reprezentanţe în fiecare ţară a UE şi delegaţii în capitale din

lumea întreagă.

2.4.3. Relaţiile Comisiei Europene cu celelalte instituţii

Ţinând cont de poziţia centrală pe care o ocupă în structura Uniunii

Europene, Comisia are relaţii privilegiate cu fiecare dintre celelalte instituţii, în

vederea gestionării afacerilor comunitare.

Ea colaborează cu Consiliul Miniştrilor şi Parlamentul European la

pregătirea actelor legislative comunitare.

Page 29: Institutii  Pt Studenti

Instituţiile şi organele Uniunii Europene

61

Preşedintele Comisiei participă, alături de şefii de stat şi de guvern ai

statelor membre, la reuniunile semestriale ale Consiliului European.

El ia parte, ca reprezentant al UE, la Adunarea Economică anuală a

grupului celor şapte ţări cele mai industrializate (G7).

Comisia este responsabilă în faţa Parlamentului European, care are

dreptul de a cere demisia acesteia, prin depunerea unei moţiuni de

cenzură sau de neîncredere.

Funcţiile Comisiei antrenează intervenţia Curţii de Justiţie care se

pronunţă asupra problemelor de drept european.

Gestiunea bugetului comunitar de către Comisie este supusă

controlului Curţii de Conturi.

Comisia colaborează cu cele două organe consultative ale Uniunii,

Comitetul Economic şi Social şi Comitetul Regiunilor, pe care le

consultă în legătură cu proiectele sale de acte legislative.

2.5. Curtea de Justiţie şi Tribunalele europene

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene22

reprezintă instituţia jurisdicţională

comunitară. Aceasta este compusă din trei instanţe: Curtea de Justiţie,

Tribunalul de Primă Instanţă şi Tribunalul Funcţiei Publice, ale căror misiuni

esenţiale sunt examinarea legalității actelor comunitare şi asigurarea

interpretării şi aplicării uniforme a dreptului comunitar.

A. Curtea de Justiţie

Curtea de Justiţie este autoritatea de aplicare şi interpretare a

dreptului comunitar. Tratatele care stau la baza Uniunii Europene au făcut ca

legislaţia comunitară să primeze asupra celei naţionale. În domeniile în care se

aplică legislaţia comunitară, Curtea de Justiţie de la Luxemburg este Curtea

Supremă a Uniunii Europene. Ea nu are jurisdicţie în domeniile în care nu se

aplică tratatele Comunităţii Europene, ca de exemplu legea penală.

Rolul Curţii de Justiţie. Ca orice sistem de drept veritabil, şi cel al

Uniunii presupune existenţa unor garanţii jurisdicţionale ce trebuie să se

aplice în situaţia contestării sau punerii în aplicare a legislaţiei comunitare.

În acest sens, Curtea de Justiţie reprezintă coloana vertebrală a

acestui sistem de garanţii. Judecătorii trebuie să asigure uniformitatea

22

Până la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona (1 ianuarie 2009), această instituţie a

fost cunoscută sub denumirea de Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene.

Page 30: Institutii  Pt Studenti

Instituţii şi politici europene

62

interpretării şi aplicării dreptului comunitar în fiecare stat membru, în mod

identic tuturor celor care i se supun în toate împrejurările.

Curtea pronunță hotărâri privind cazurile sesizate. Cele cinci tipuri de

cazuri întâlnite frecvent sunt:

1. acţiuni pentru pronunţarea unei hotărâri preliminare – când

instanţele naţionale îi cer Curţii de Justiţie să interpreteze un act

legislativ european

2. acţiuni în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor – intentate

guvernelor care nu aplică legislaţia europeană

3. acţiuni în anulare – când se consideră că anumite acte legislative ale

UE încalcă tratatele europene sau drepturile fundamentale

4. acţiuni în constatarea abţinerii de a acţiona – când instituţiile UE nu

acţionează pentru a lua deciziile pe care au obligaţia de a le lua

5. acţiuni directe – intentate de persoane fizice, întreprinderi sau

organizaţii împotriva deciziilor sau acţiunilor UE

Organizarea Curţii. Curtea de Justiţie numără 28 de judecători şi

nouă avocaţi generali. Judecătorii şi avocaţii generali sunt numiţi de către

guvernele statelor membre de comun acord, pentru un mandat de şase ani, cu

posibilitatea de reînnoire. Ei sunt aleşi din rândul juriştilor de o

incontestabilă competenţă profesională şi a căror independenţă este

indiscutabilă.

Judecătorii îl aleg din rândul lor pe preşedintele Curţii pentru un

mandat de trei ani, ce poate fi reînnoit. Preşedintele conduce lucrările

Curţii şi prezidează audierile şi dezbaterile.

Avocaţii generali acordă asistenţă Curţii în îndeplinirea atribuţiilor sale,

prezentând în şedinţe deschise, în condiţii de completă imparţialitate şi inde-

pendenţă, avize referitoare la speţele deduse Curţii. Atribuţiile lor nu trebuie

confundate cu cele ale unui procuror sau ale unei alte asemenea oficialităţi – fiind

vorba, în acest caz, de rolul Comisiei de a veghea asupra intereselor Comunităţii.

Grefierul este secretarul general al instituţiei, ale cărei servicii le

conduce sub autoritatea preşedintelui Curţii.

Curtea de Justiţie se întruneşte în sesiuni plenare (care implică parti-

ciparea tuturor judecătorilor), în Mari Camere formate din 13 judecători sau

în camere de câte 3-5 judecători. De asemenea, după extinderea din 2004 au

fost create camere juridice specializate pe diverse sectoare.

Curtea funcţionează în plen în cazuri excepţionale. Acestea sunt

stabilite fie prin tratate (de exemplu, când trebuie să se hotărască asupra

Page 31: Institutii  Pt Studenti

Instituţiile şi organele Uniunii Europene

63

excluderii sau retragerii unui membru al Comisiei Europene care nu a reuşit

să-şi îndeplinească îndatoririle), fie de către Statutul Curţii (atunci când

trebuie să pronunţe destituirea Mediatorului European). Cvorumul pentru

şedinţele în plen ale Curţii este de 15 membri.

Curtea se întruneşte în Marea Cameră la cererea unui stat

membru sau a unei instituţii care este parte într-un proces sau când există

cazuri deosebit de importante sau complexe.

Marea majoritate a cazurilor sunt audiate de camerele formate

din trei sau cinci judecători. Preşedintele unei comisii formate din cinci

judecători este ales pentru trei ani, iar preşedintele unei comisii de trei

judecători este ales pentru un an.

B. Tribunalul de Primă Instanţă23

Începând cu 1 septembrie 1989, Curţii de Justiţie i s-a alăturat

Tribunalul de Primă Instanţă, pentru a permite Curţii să se concentreze

asupra principalei sale sarcini, şi anume cea de interpretare uniformă a

dreptului comunitar.

Organizare. Tribunalul de Primă Instanţă este compus din cel puţin câte un

judecător pentru fiecare stat membru (28 din 2013). Judecătorii sunt numiți de

comun acord de guvernele statelor membre, după consultarea unui comitet

care emite un aviz cu privire la capacitatea candidaților de a exercita funcția de

judecător, pentru un mandat de şase ani ce poate fi reînnoit. Judecătorii

desemnează din rândul lor un președinte pentru un mandat de trei ani și

numesc un grefier pentru un mandat de șase ani.

Judecătorii își exercită atribuțiile în deplină imparțialitate și independență.

Spre deosebire de Curtea de Justiţie, Tribunalul nu dispune de avocaţi generali

permanenți. În mod excepțional, această funcție poate fi încredințată unui

judecător.

Tribunalul se poate întruni în Marea Cameră (13 judecători) sau în ședinţă

plenară, atunci când complexitatea juridică sau importanța cauzei o justifică.

De obicei, Tribunalul se întrunește în camere compuse din trei sau din cinci

judecători sau, în anumite situații, o cauză poate fi atribuită unui singur

judecător. Aproximativ trei sferturi din cauzele aflate pe rolul Tribunalului

sunt soluționate de către o cameră compusă din trei judecători.

23

http://curia.europa.eu/ro

Page 32: Institutii  Pt Studenti

Instituţii şi politici europene

64

Președinții camerelor compuse din cinci judecători sunt aleși dintre judecători

pentru o perioadă de trei ani.

Tribunalul dispune de o grefă proprie, dar recurge la serviciile Curții de

Justiție pentru alte necesități administrative și lingvistice.

Competenţă. Tribunalul de Primă Instanță este competent să instrumenteze:

acțiuni directe introduse de persoane fizice sau juridice care au ca

obiect anularea actelor instituțiilor, ale organelor, ale oficiilor ori ale

agențiilor Uniunii Europene, ale căror destinatare sunt sau care le

privesc direct și individual (este vorba, de exemplu, de o acțiune

introdusă de o întreprindere împotriva unei decizii a Comisiei prin care

i se aplică o amendă), precum și acțiuni introduse împotriva unor acte

normative care le privesc direct și care nu presupun măsuri de

executare și acțiuni introduse de aceleași persoane prin care se

urmărește constatarea abținerii acestor instituții, organe, oficii sau

agenții de a acționa;

acțiuni introduse de statele membre împotriva Comisiei;

acțiuni introduse de statele membre împotriva Consiliului cu privire la

actele adoptate în domeniul ajutoarelor de stat, la măsurile de protecție

comercială („dumping") și la actele prin care Consiliul exercită

competențe de executare;

acțiuni prin care se urmărește obținerea unor despăgubiri pentru

prejudiciile cauzate de insituțiile sau de organele, de oficiile ori de

agențiile Uniunii Europene sau de agenții acestora;

acțiuni care se întemeiază pe contrate încheiate de Uniunea Europeană

în care se prevede în mod expres competența Tribunalului;

acțiuni în domeniul proprietății intelectuale îndreptate împotriva

Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și

modele) și împotriva Oficiului Comunitar pentru Soiuri de plante;

recursuri împotriva deciziilor Tribunalului Funcției Publice, limitate la

chestiuni de drept;

acțiuni formulate împotriva deciziilor Agenției Europene pentru

Produse Chimice.

Deciziile pronunțate de către Tribunal pot fi atacate la Curtea de Justiție în

termen de două luni cu recurs limitat la aspecte de legalitate.

Litigiile dintre Comunități şi funcționarii lor sunt de competența Tribunalului

Funcției Publice. Cu toate acestea, există posibilitatea unui recurs limitat la

aspecte de legalitate la Tribunalul de Primă Instanță.

Page 33: Institutii  Pt Studenti

Instituţiile şi organele Uniunii Europene

65

C. Tribunalul Funcţiei Publice24

Organizare. Tribunalul Funcţiei Publice este compus din şapte

judecători numiţi de Consiliu pentru o perioadă de şase ani care poate fi

reînnoită, după publicarea unui anunț pentru depunerea de candidaturi și după

emiterea unui aviz de către un comitet instituit în acest scop, format din şapte

personalităţi alese dintre foşti membri ai Curţii de Justiţie şi ai Tribunalului de

Primă Instanţă şi dintre jurişti a căror competenţă este notorie. Judecători ad

interim pot să se alăture acestor judecători. Ei sunt chemați să suplinească

absența unor judecători titulari care sunt împiedicați pe o perioadă îndelungată

să participe la soluționarea cauzelor.

Cu ocazia numirii judecătorilor la propunerea comitetului, Consiliul

veghează la asigurarea unei componențe cât mai echilibrate a Tribunalul

Funcției Publice pe criteriul geografic și o reprezentare cât mai extinsă posibil

a sistemelor juridice naționale. Judecătorii Tribunalului desemnează din rândul

lor preşedintele, pentru o perioadă de trei ani ce poate fi reînnoită.

Tribunalul se întruneşte în camere compuse din trei judecători. Cu toate

acestea, atunci când dificultatea sau importanţa problemelor de drept justifică

acest lucru, o cauză poate fi trimisă în faţa plenului. În plus, în situaţii ce sunt

determinate prin Regulamentul său de procedură, Tribunalul poate soluţiona

cauza în cameră compusă din cinci judecători sau în complet format dintr-un

judecător unic.

Judecătorii numesc un grefier pentru un mandat de şase ani.

Tribunalul dispune de o grefă proprie, dar recurge la serviciile Curţii de

Justiţie pentru alte necesităţi admini-strative şi lingvistice.

Competenţă. În cadrul instituţiei jurisdicţionale comunitare,

Tribunalul este instanţa specializată în materia contenciosului funcţiei

publice al Uniunii Europene. Această competenţă a fost exercitată iniţial de

Curtea de Justiţie şi, începând cu crearea sa, în 1989, de Tribunalul de Primă

Instanţă.

Tribunalul soluţionează:

• în primă instanţă litigiile dintre Uniunea Europeană şi agenţii

acesteia25

, conform articolului 270 TFUE. Aceste litigii au drept obiect nu

24

http://curia.europa.eu/ro 25

150 de cauze pe an, în condiţiile în care personalul instituţiilor comunitare numără în jur de

40.000 de persoane

Page 34: Institutii  Pt Studenti

Instituţii şi politici europene

66

numai probleme referitoare la relaţiile de muncă propriu-zise (remuneraţie,

desfăşurarea carierei, recrutare, măsuri disciplinare etc.), ci şi regimul de

securitate socială (boală, vârstă, invaliditate, accidente de muncă, alocaţii

familiale etc.).

• litigiile privind anumite categorii de personal, îndeosebi personalul

din cadrul Eurojust, Europol, al Băncii Centrale Europene, al Oficiului pentru

Armonizare în cadrul Pieţei Interne (OAPI) și al Serviciului European de

Acțiune Externă.

Tribunalul nu poate, în schimb, soluţiona litigiile dintre administraţiile

naţionale şi agenţii lor.

Hotărârile adoptate de Tribunal pot face obiectul unui recurs limitat la

probleme de drept. Acest recurs poate fi introdus în termen de două luni în faţa

Tribunalului de Primă Instanţă.

2.6. Curtea Europeană de Conturi

Denumită de către unii „conştiinţa financiară“ a UE, iar de către alţii

„gardiana“ finanţelor sale, Curtea Europeană de Conturi este organul de

control al tuturor operaţiunilor financiare din bugetul UE. A fost înfiinţată

în 1975 şi are sediul la Luxemburg.

Ea are un dublu rol:

– de a îmbunătăţi managementul financiar al UE;

– de a ţine la curent cetăţenii Europei cu privire la modul în care au

fost folosite fondurile publice de către autorităţile responsabile cu

gestionarea lor.

Pentru a le garanta contribuabililor europeni faptul că banii publici sunt

cheltuiţi în mod eficient, Curtea de Conturi este abilitată să verifice (să

auditeze) orice persoană sau organizaţie care gestionează fonduri europene. În

acest scop, efectuează frecvent controale pe teren. Concluziile sale scrise sunt

incluse în rapoarte adresate Comisiei Europene şi guvernelor statelor membre.

Curtea de Conturi nu are putere juridică. În cazul în care descoperă

fraude sau nereguli, auditorii săi informează Oficiul european de luptă

antifraudă (OLAF).

Curtea Europeană de Conturi este formată din 28 de membri, numiţi

pentru un mandat de şase ani printr-o decizie adoptată cu majoritatea

calificată de către Consiliului Uniunii, în urma consultării prealabile a

Parlamentului European. Membrii Curţii de Conturi sunt independenţi şi au

Page 35: Institutii  Pt Studenti

Instituţiile şi organele Uniunii Europene

67

experienţă în domeniul auditării finanţelor publice. Membrii Curţii îşi aleg

preşedintele pentru un mandat de trei ani ce poate fi reînnoit. La Curtea de

Conturi îşi desfăşoară activitatea peste 1000 de angajaţi din cele 28 de ţări ale

Uniunii Europene, incluzând traducători, administratori şi auditori.

Curtea de Conturi numără aproximativ 800 de angajaţi, nu numai

auditori, ci şi traducători şi administratori. Auditorii sunt împărţiţi în grupuri

de audit. Aceştia pregătesc proiecte de rapoarte pe baza cărora Curtea ia

decizii.

Atribuţii. Una dintre cele mai importante sarcini ale Curţii de

Conturi este să înainteze Parlamentului European şi Consiliului un raport

anual privind exerciţiul financiar anterior („descărcarea anuală de gestiune”).

Parlamentul examinează minuţios raportul Curţii înainte de a decide dacă

aprobă sau nu modul în care Comisia a gestionat bugetul.

De asemenea, Curtea trebuie să formuleze un aviz privind legislaţia

financiară a UE şi posibilităţile de combatere a fraudei.

Auditorii Curţii de Conturi efectuează frecvent controale în instituţiile

UE, în statele membre şi în ţările care primesc ajutoare europene. Activitatea

Curţii vizează, în principal, fondurile de care răspunde Comisia Europeană,

însă, în practică, autorităţile naţionale gestionează 80% din venituri şi

cheltuieli.