Infr Complexe 19

2
Probleme concrete ivite şi soluţionate în doctrină şi în hotărârile judecătoreşti definitive pronunţate de Secţia penală sau Completul de 9 judecători de Î.C.C.J Principala problemă ce trebuie abordată este cea a infracţiunilor complexe la care este posibil coautoratul, precum şi a celor care nu pot fi săvârşite în această formă de participaţie. Este indiscutabil că infracţiunile complexe săvârşite, sub aspectul laturii subiective, cu intenţie, pot fi realizate în coautorat.. De asemenea, legătura subiectivă este determinantă pentru existenţa coautoratului. Se arată în acest sens că în ipoteza în care unul dintre participanţi săvârşeşte acţiunea specifică uneia dintre infracţiunile componente, fără să ştie că o altă persoană săvârşeşte acţiunea specifică altei infracţiuni componente, fiecare dintre ei sunt doar autori la infracţiunile distincte comise, şi nu coautori la infracţiunea complexă însăşi. Deci lipsa cooperării intelectuale nu

description

drept

Transcript of Infr Complexe 19

Page 1: Infr Complexe 19

Probleme concrete ivite şi soluţionate în doctrină şi în hotărârile judecătoreşti definitive pronunţate de Secţia penală sau Completul de 9 judecători de Î.C.C.J

Principala problemă ce trebuie abordată este cea a infracţiunilor complexe la care este posibil coautoratul, precum şi a celor care nu pot fi săvârşite în această formă de participaţie.

Este indiscutabil că infracţiunile complexe săvârşite, sub aspectul laturii subiective, cu intenţie, pot fi realizate în coautorat..

De asemenea, legătura subiectivă este determinantă pentru existenţa coautoratului. Se arată în acest sens că în ipoteza în care unul dintre participanţi săvârşeşte acţiunea specifică uneia dintre infracţiunile componente, fără să ştie că o altă persoană săvârşeşte acţiunea specifică altei infracţiuni componente, fiecare dintre ei sunt doar autori la infracţiunile distincte comise, şi nu coautori la infracţiunea complexă însăşi. Deci lipsa cooperării intelectuale nu duce numai la inexistenţa coautoratului ca formă de participaţie, ci duce chiar la inexistenţa infracţiunii complexe.1

În ceea ce priveşte problema coautoratului la infracţiunile complexe comise din culpă, ne raliem opiniei care susţine că la acestea nu este posibil coautoratul.

1 V.Papadopol, D.Pavel, op.cit, p.214