Info saptamanal nr.49

4
Filadelfia NR. 49: 24 - 30 iunie 2012 Versetul săptămânii „Pentru că, ori de câte ori mâncați din pâinea aceasta și beți din paharul acesta, vestiți moartea Domnului, până va veni El. ” 1 Corinteni 11: 26 INFO SĂPTĂMÂNAL Când vremurile davidice au apus, cetatea lui Dumnezeu era plină de ruine, poporul sfânt era împrăștiat fără viziune și fără vlagă, departe de strălucirea care ar fi trebuit să încununeze destinul mesianic. O privire peste istoria acelor vremuri ne poate conștientiza de unele asemănări cu istoria contemporană și de marea criză spirituală care se conturează tot mai deslușit. Cei din jur bisericile istorice – se întreabă dacă vom isprăvi mandatul încredințat nouă de Regele regilor. La fel ca și rămășița întoarsă din robie, și noi suntem înconjurați de tot mai mulți Tobia și Sanbalat și prea puțini Neemia; prea mulți paharnici la Susa și prea puțini dregători la Ierusalim; prea multe „pietre înmormântate sub mormane de praf și arse de soare” și prea puțini meșteri zidari iscusiți care să dea viață acestor pietre; prea mulți mută hotarele vechi și dărâmă zidurile sfântului locaș și prea puțini sunt dregătorii de spărturi. Ne uităm cu durere în jur și vedem prea multe suflete împovărate și ostenite și prea puțini „purtători de poveri”; prea puțini care „lucrează cu inimă” (4:6) pentru Sfântul Locaș și prea mulți care „necăjesc pe cei ce zidesc” Bucuria DOMNULUI, tăria NOASTRĂ Pastor Nicu Cotleț „prea puțini meșteri zidari iscusiți care să dea viață acestor pietre„

description

Info saptamanal nr.49

Transcript of Info saptamanal nr.49

Page 1: Info saptamanal nr.49

Filadelfiaiubește-ți aproapele

NR. 49: 24 - 30 iunie 2012

Versetul săptămânii „Pentru că, ori de câte ori mâncați din pâinea aceasta și beți din paharul acesta, vestiți moartea Domnului, până va veni El. ” 1 Corinteni 11: 26

INFO SĂPTĂMÂNAL

Când vremurile davidice au apus, cetatea lui Dumnezeu era plină de ruine, poporul sfânt era împrăștiat fără viziune și fără vlagă, departe de strălucirea care ar fi trebuit să încununeze destinul mesianic. O privire peste istoria acelor vremuri ne poate conștientiza de unele asemănări cu istoria contemporană și de marea criză spirituală care se conturează tot mai deslușit. Cei din jur – bisericile istorice – se întreabă dacă vom isprăvi mandatul încredințat nouă de Regele regilor. La fel ca și rămășița întoarsă din robie, și noi suntem înconjurați de tot mai mulți Tobia și Sanbalat și prea puțini Neemia; prea mulți paharnici la Susa și prea puțini dregători la Ierusalim; prea multe „pietre înmormântate sub mormane de praf și arse de soare” și prea puțini

meșteri zidari iscusiți care să dea viață acestor pietre; prea mulți mută hotarele vechi și dărâmă zidurile sfântului locaș și prea puțini sunt dregătorii de spărturi. Ne uităm cu durere în jur și vedem prea multe suflete împovărate și ostenite și prea puțini „purtători de poveri”; prea puțini care „lucrează cu inimă” (4:6) pentru Sfântul Locaș și prea mulți care „necăjesc pe cei ce zidesc”

Bucuria DOMNULUI, tăria NOASTRĂPastor Nicu Cotleț

„prea puțini meșteri zidari iscusiți care să dea viață acestor pietre„

Page 2: Info saptamanal nr.49

(4:5). Apoi, putem spune că cei ce luptă împotriva lui Dumnezeu și a poporului lui Dumnezeu sunt „tot mai uniți” (4:8) iar cei ce zidesc zidurile Noului Templu sunt risipiți și tot mai departe unii de alții (4:19). Pentru Neemia de atunci, cât și pentru Neemia de azi, piedicile se înmulțesc, amenințările cresc, pericolele devin tot mai iminente, cei care descurajează și moaie inima poporului sunt mai mulți decât cei care zidesc și nu obosesc, decât cei care luptă și biruiesc. D u m n e z e u iubește pe cei puțini care țin „la bunul lor nume” (6:13), care fac din „bucuria Domnului” tăria lor și care chiar luptă pentru ei și casele lor (4:20) și le răspunde din cer când se roagă și postesc. Acești puțini au înțeles că-i vremea să zidească și să lucreze cu râvnă în dreptul caselor lor (3:23) și să facă din bucuria Domnului desfătarea sufletului lor. Putem fi fiecare dintre noi un Neemia al vremurilor noastre, biruindu-i pe Tobia și Sanbalat, ori de câte ori voia lui Dumnezeu va deveni prioritate și nu povară, când poverile fraților noștri vor deveni oportunitățile slujirii de fiecare zi, când într-o mână vom ține prin puterea Duhului „sabia” adevărului lui Dumnezeu iar în cealaltă mână

„mistria” slujirii Locașului Sfânt. Lucrarea lui Neemia a fost o lucrare monumentală ca măreție și ca timp, oferindu-ne peste veacuri un exemplu de renunțare la poziții sociale și confort, dar și un exemplu de dăruire și dedicare, de curaj și călăuzire. Toate aceste lucruri înmănunchiate au readus bucuria și prosperitatea materială și spirituală între zidurile Ierusalimului. Să călcăm pe urmele unor astfel de oameni și să le urmăm exemplul!

„...Acești puțini au înțeles că-i vremea să zidească și să lucreze cu râvnă în dreptul caselor lor și să facă din bucuria Domnului desfătarea sufletului lor.”

„...Ne uităm cu durere în jur și vedem prea multe suflete împovărate și ostenite și prea puțini „purtători de poveri”; prea puțini care „lucrează cu inimă” pentru Sfântul Locaș și prea mulți care „necăjesc pe cei ce zidesc”.

Condoleanțe pentru familia lui Daniel Neamțu Fratele lui Neamțu Daniel, din Galați, a plecat la Domnul. Acesta era cu patru ani mai tânăr decât fratele nostru, Daniel. Să ne rugăm ca Dumnezeu să întărească familia în astfel de momente grele, de despărțire, și să pună în inima familiei speranța revederii.

Page 3: Info saptamanal nr.49

Ce ți-ai dori pentru copilul tău? Ai vrea să spună Domnul despre el cum a zis despre Iov? Domnul a zis Satanei: „Ai văzut pe robul Meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pământ. Este un om fără prihană și curat la suflet, care se teme de Dumnezeu și se abate de la rău” Iov 1:8. Ai vrea să nu te întristeze niciodată, să nu-ți întoarcă vorba, și dacă s-ar putea să-l vezi citind din Biblie din proprie inițiativă, din dragoste pentru Dumnezeu, ai fi cel mai fericit... Te-ai gândit vreodată că același lucru îl așteaptă Dumnezeu de la tine, fiind copilul Său? Mai mult, ești responsabil de felul cum trăiești pentru că cei din jur (prieteni, colegi, vecini) privesc la tine ca la copilul lui Dumnezeu. „Oricine este născut din Dumnezeu nu păcătuiește, pentru că sămânța Lui rămâne în el; și nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu” 1 Ioan 3:9. Ai zis vreodată despre un anume om: „el nu se va pocăi niciodată?”. De multe ori vedem în jur oameni de tot felul, privim la ei și zicem: „ăsta-i prea de tot...”, dar slavă lui Dumnezeu că El nu privește prin ochii noștri. „Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de rușine pe cele înțelepte, Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de rușine pe cele tari” 1Corinteni 1:27. Acum meditând la săptămâna care a trecut, la activitățile tale... cum ai trăit? „În adevăr, cei ce trăiesc după îndemnurile firii pământești umblă după lucrurile firii pământești; pe când cei ce trăiesc după îndemnul Duhului umblă după lucrurile Duhului” Romani 8:5. Domnul să ne ajute să umblăm după lucrurile Duhului și să arătăm celor din jur că suntem cu adevărat copii ai lui Dumnezeu.

Stremciuc Sorin Florin„Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu; născuți nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.” Ioan 1:12-13

- o știre de interes pentru Biserică;- o idee cu privire la foaia Bisericii, ș. a.

- o experiență personală cu Dumnezeu;

- o meditație biblică din timpul devoțional;Împărtășește prin intermediul INFO SĂPTĂMÂNAL:

Te rugăm să ne scrii pe adresa

[email protected] !

Ești un copil al lui Dumnezeu?!

Page 4: Info saptamanal nr.49

Biserica Penticostală „Filadelfia”, Str. Narciselor, nr. 5 E, 720207 - Suceava, jud. Suceava - www.filadelfiasv.ro

Zile de nașteremembrii Bisericii „Filadelfia” Suceava

25 iunie Chibici Iuliana Artemizia

Dumnezeu

săvă

binecuvânteze!

29 iunie Pasnicu (Popovici) DoinițaZagan ZînicaIlciuc NicoletaCioban Petru CornelHavriștiuc Mirela

28 iunie Duciuc LucrețiaBursuc AnaLiță Livia Maria 30 iunie

Smocot Valerica

Miercuri19:00

RugăciuneMarți 19:00 - FanfarăJoi 19:00 - Fanfară

REPETIȚII:PROGRAMUL SĂPTĂMÂNII

Duminică09:00 - Serviciu Divin18:00 - Serviciu Divin

Cum ne petrecem vacanța?

De asemenea, dorim să vă petreceți timpul liber într-un mod plăcut și eficient. Pentru că avem mult timp la dispoziție, putem foarte ușor, (uneori fără să ne dăm seama), să fim antrenați în activități nefolositoare și chiar dăunătoare. Dorim să vă bucurați de vacanță relaxându-vă, dar și prin diferite activități care să vă ajute în dezvoltarea voastră pe plan

fizic, spiritual, social. Nu uitați că fiecare dintre noi este responsabil în fața lui Dumnezeu de folosirea timpului. Deci, fiți înțelepți în privința petrecerii timpului liber din timpul vacanței! Dragi copii, în speranța că veți face alegeri bune și folositoare, învățătorii de la Școala Duminicală vă urează să aveți parte de o vacanță plăcută sub protecția lui Dumnezeu!

Duminică, 17 iunie 2012, a avut loc ultima întâlnire în cadrul Școlii Duminicale, urmând ca, până la începerea noului an școlar, copiii să se bucure de vacanță.

Atenție, însă!!! Nu este vacanță de la a citi, studia sau memora Cuvântul lui Dumnezeu, hrana noastră spirituală de fiecare zi!