INFECŢII NOSOCOMIALE (I.N.C.)= Îmbolnăviri de natură infecţioasă manifestate clinic, contractate în spital şi care se manifestă

în timpul spitalizării sau după externare.

Etimologic: gr. nosos = boală, nosocomia = spital; deci, boli dobândite în spital.

Definitia – conform Ord. 994 din 10 aug. 2004:

Infecţia nosocomială = infectia contractata in spital sau in alte unitati sanitare cu paturi si se refera la orice boala datorata microorganismelor, boala ce poate fi recunoscuta clinic sau microbiologic, care afecteaza fie bolnavul datorita internarii lui in spital sau ingrijirilor primite, fie pacientul spitalizat sau in tratament ambulatoriu, fie personalul sanitar datorita activitatii sale, indiferent daca simptomele bolii apar sau nu in timp ce persoana respectiva se afla in spital.

Etiologia infecţiilor nosocomiale:

- bacterii (cu frecvenţa cea mai mare), virusuri, microfungi, paraziţi.

Diagnosticul infecţiei nosocomiale se bazeazâ pe date clinice, de laborator şi alte teste:

- dovada clinică derivă din observarea bolnavului sau din analiza informaţiilor din foaia de

observaţie a pacientului şi alte evidenţe din salon şi din unitate;

- dovada de laborator constă în rezultatele culturilor şi observaţiilor microscopice, ale testelor

serologice calitative (de detectare a antigenelor sau anticorpilor);

- alte teste de diagnostic: ex. radiologice, ecografice, tomografie computerizată, rezonanţă

magnetică, imagini cu radioizotopi, ex. endoscopice, biopsii şi puncţii.

Pentru ca o infecţie să fie dovedită nosocomială trebuie să nu existe dovada că infecţia era

prezentă sau în incubaţie în momentul internării în spital.

Trebuie considerate ca nosocomiale şi infecţiile dobândite în spital dar diagnosticate după

ieşirea din spital (infecţia nou-născutului, rezultată prin trecerea prin tractul genital şi diagnosticată

după externare).

Fiecare caz de I.N.C. trebuie dovedit că se datoreaza spitalizării sau îngrijirilor medico-sanitare

ambulatorii în unităţi sanitare. Nu se consideră I.N.C. :

- infecţiile asociate cu o complicaţie sau o extindere a unei infecţii prezente la internare, dacă nu

s-a schimbat agentul patogen sau dacă semnele nu arată o nouă infecţie;

- infecţiile transplacentare la nou-născut (ex.: infecţiile cu herpes simplex sau citomegalovirus,

rubeola, sifilis, toxoplasmoza), boli ce devin evidente la scurt timp de la naştere.

I.N.C. au o incidenţă mai mare de 10% printre pacienţii spitalizaţi, mai ales în serviciile

chirurgicale. Anumite operaţii, cum ar fi amputările şi chirurgia intestinală sunt însoţite de o rată a

1

infecţiilor de 30%. Pacienţii unui spital alcătuiesc o populaţie, o comunitate cu densitate mare,

compusă din indivizi neobişnuit de sensibili. O varietate de patogene abundă în acest mediu şi altele

noi sunt introduse de pacienţii noi.

În plus, utilizarea pe scară largă a agenţilor antimicrobieni (antibiotice, dezinfectante,

antiseptice) contribuie la creşterea numărului de tulpini rezistente. Iar personalul medical devine

purtător al acestor tulpini. Mulţi pacienţi au deja probleme legate capacitatea de apărare

(imunodeficienţe, tranzitorii sau permanente), cum ar fi o breşă în bariera reprezentată de integritatea

tegumentelor – plăgi chirurgicale, radioterapie în bolile maligne, terapia imunosupresoare sau

prezenţa de dispozitive protetice folosite în scop terapeutic sau explorator: catetere venoase, urinare.

Când aceşti factori sunt reuniţi, se creează condiţii pentru apariţia de infecţii nosocomiale.

Agenţii infecţioşi care determină infecţii nosocomiale sunt în general oportunişti, care în

general nu determină îmbolnăvirea indivizilor normali, dar sunt agenţi foarte periculoşi pentru

indivizii imunocompromişi. Cei mai comuni agenţi infecţioşi ca agenţi etiologici ai I.N.C. sunt :

- bacili Gram negativi, dintre enterobacteriile condiţionat-patogene: E.coli, Serratia marcescens,

Enterobacter aerogenes, E. cloacae, Klebsiella pneumoniae, Proteus sp.;

- bacterii Gram pozitive: Staphylococcus (aureus, epidermidis), Streptococcus sp.;

- bacili Gram negativi: Pseudomonas aeruginosa – specie care reprezintă o problemă serioasă în

secţiile de arşi; este o specie cu creştere rapidă, pigmentogenă (pigment fluorescent);

- levuri: Candida albicans (infecţii ale mucoaselor), C. krusei (infecţii asociate cateterelor şi

dispozitivelor protetice).

Pentru prevenirea/ supravegherea I.N.C. în spital există:

- un medic epidemiolog care are responsabilitatea de a identifica, a localiza situaţiile şi şi

împrejurările care ar putea determina o creştere a incidenţei I.N.C.;

- un comitet de control al infecţiilor, din care fac parte: medici, personal medical mediu şi

auxiliar, ca şi personal de laborator, care monitorizează echipamentele, procedurile medicale,

cu scopul de a întrerupe ciclul bolii (izvor de infecţie, căi de eliminare, transmitere şi

pătrundere în organismul unei gazde).

Toate autorităţile sunt de acord că cel mai important prim pas este spălatul frecvent al

mâinilor, ca şi alte măsuri de igienă privind cazarea, microclimatul, alimentaţia, aprovizionarea cu

apă, îndepărtarea reziduurilor, sterilizarea, curăţenia, dezinfecţia.

Alte măsuri:

- alegerea procedurilor de investigare şi tratament cu risc minim de infecţie, tehnici aseptice,

măsuri de antisepsie, la care se adaugă utilizarea judicioasă a antibioticelor;

2

- aplicarea măsurilor de izolare a surselor de infecţie, ca şi izolarea de protecţie a receptivilor;

- supravegherea clinică a bolnavilor pentru depistarea infecţiilor intraspitaliceşti şi a altor

infecţii, a stării de sănătate a personalului, a aplicării măsurilor de combatere, a informării

epidemiologice, înregistrarea, analiza şi raportarea cazurilor

- asigurarea pregătirii corespunzătoare a întregului personal al spitalului (reciclări).

Scop final: evitarea izbucnirilor epidemice, reducerea ratei morbidităţii şi mortalităţii, mai ales

la copii (nou-născuţi, prematuri, distrofici, riscul fiind foarte mare în pediatrie în general).

Clasificarea I.N.C.

A) Boli transmisibile apărute în spital, determinate de obicei de agenţi strict patogeni;

- nu prezintă diferenţe epidemiologice importante faţă de bolile transmisibile apărute în alte

colectivităţi, în afara faptului că la unele grupe de bolnavi gravitatea îmbolnăvirilor poate fi

mai mare decât la persoanele sănătoase.

- Ex. infecţii acute ale căilor respiratorii, favorizate în mediile aglomerate şi care impun măsuri

riguroase, chiar carantina spitalului; boli diareice acute, favorizate de deficienţe în condiţiile

de alimentaţie, cazare, aprovizionarea cu apă etc.

B) Îmbolnăviri produse mai ales de agenţi condiţionat-patogeni, asociate cu o serie de factori

de risc, specifici persoanelor spitalizate, cum ar fi:

a) rezistenţa scăzută la infecţii, datorată vârstei (cei mai expuşi fiind nou-născuţii, dar şi

bătrânii), unor stări fiziologice (lehuzia), afecţiunii care a determinat internarea, altor afecţiuni

pe care le prezintă bolnavul (diabet, alte boli de nutriţie, deficineţe imune, hemopatii), ca şi

unor stări imunodepresive asociate cu tratamentele chirurgicale;

b) tratamente prelungite cu antibiotice de spectru larg, care determină starea de disbioză,

ca şi selecţia de tulpini rezistente la antibiotice şi apariţia unor ,,germeni endemici,, de spital;

c) expunerea la proceduri medico-chirurgicale invazive (puncţii, cateterizare, perfuzii,

transfuzii, respiraţie artificială, alimentaţie parenterală, intervenţii chirurgicale laborioase,

dializă) care asigură supravieţuirea în momente de mare handicap biologic, dar creează riscuri

majore de infecţii.

Rolul personalului de spital, în funcţie de pregătire, experienţă şi disciplină, poate avea o

contribuţie importantă în prevenirea infecţiilor nosocomiale sau dimpotrivă, prin deficienţe în

comportamentul profesional poate constitui un factor de risc suplimentar în apariţia infecţiilor

sporadice sau chiar a unor izbucniri epidemice.

3

Prevenirea I.N.C. se face şi printr-un control microbiologic riguros, standardizat: al

personalului şi al asistaţilor, al sterilizării şi sterilităţii, al condiţiilor igienico-sanitare ale mediului

(aer, suprafeţe, inventar moale), ca şi al utilajelor din blocul alimentar.

4