INDEPENDÉNT, -Ă, independenți, -te, adj. 1. Care nu depinde de cineva sau de ceva; (despre un popor, un stat) care se bucură de independență, liber 2, autonom. ◊ Loc. prep. Independent de... = fără a ține seamă de..., indiferent de... 2. (Despre oameni și manifestările lor) Care se bizuie pe puterile proprii, cu inițiativă personală. – Din fr. indépendant. Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | PermalinkINDEPENDÉNȚĂ s. f. 1. Situație a unui stat sau a unui popor care se bucură de suveranitate națională; stare de neatârnare și drept de a rezolva liber (cu respectarea drepturilor altor state și a principiilor dreptului internațional) problemele sale interne și externe, fără amestec din afară; autonomie. 2. Situație a unei persoane care judecă lucrurile și acționează în mod independent, neinfluențată de alții. 

Suveranitatea este dreptul exclusiv de a exercita autoritatea supremă politică (legislativă, judiciară sau/și executivă) asupra unei regiuni geografice, unui grup de oameni sau asupra lor înșiși.

În general, doctrina dreptului internațional a îmbrățișat teza potrivit căreia suveranitatea, ca instituție, „...apare din momentul în care încep să existe state”.[1]

Conceptul de suveranitate, deși exista deja, de fapt, a fost recunoscut prin Tratatele de la Westfalia (1648).[2]

În "Enciclopedia Blackwell a instituțiilor politice", suveranitatea este definită ca situația în care nici o autoritate externă nu are putere politică sau juridică într-un stat.

În DEX, apar următoarele definiții:

Suveranitate = calitatea de a fi suveran, de a dispune liber de soarta sa; independență; putere supremă.

Suveranitate națională = independența unui stat față de alte state.

Suveranitate de stat = supremație a puterii de stat în interiorul țării și independență față de puterea altor state.

SUVERANITÁTE, suveranități, s. f. Calitatea de a fi suveran, de a dispune liber de soarta sa; independență; putere supremă. ♦ Atribut inerent, inalienabil și indivizibil al statului, care constă în supremația puterii de stat în interiorul hotarelor sale și în independența ei în relațiile cu alte state. ♦ Suveranitate națională. Suveranitate de stat. – Din fr. souveraineté. 

INTEGRITÁTE s. f. 1. Însușirea de a fi integru; cinste, probitate; incoruptibilitate. 2. Însușirea de a fi sau de a rămâne intact, întreg. 3. (În sintagma) Integritate teritorială = principiu de bază al dreptului internațional

potrivit căruia fiecare stat are dreptul să-și exercite deplin și nestingherit suveranitatea asupra teritoriului său. – Din fr. intégrité. Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | PermalinkINTEGRITÁTE s. f. 1. Însușirea de a fi integru; cinste, probitate; incoruptibilitate. 2. Însușirea de a fi sau de a rămâne intact, întreg. 3. (În sintagma) Integritate teritorială = principiu de bază al dreptului internațional potrivit căruia fiecare stat are dreptul să-și exercite deplin și nestingherit suveranitatea asupra teritoriului său. – Din fr. intégrité. 

Integritatea este un concept care vorbește despre acțiuni consecvente, conform valorilor, metodelor și elementelor de măsură, precum și de raportare la principii și așteptări care pot fi verificate prin rezultate. În etică – integritatea este considerată ca onestitate și corectitudine, și este evaluată prin acuratețea acțiunilor cuiva. Așadar, integritatea este opusul unor metehne cum ar fi: inconsecvența, ipocrizia sau falsitatea. Integritatea exprimă virtuțile, trăirile și aplicarea convingerilor, fără discrepanțe între afirmații și exemplul trăirii personale. Originea cuvântului “integritate” derivă din adjectivul Latin “integer” (întreg, complet), și în acest context se referă la totalitatea calităților unui individ, exprimate prin onestitate și consecvență de caracter. Când cineva face aluzie la lipsa de integritate a altei persoane, acea persoană se erijează într-un judecător care consideră că deține aceste calități pe care le implică “integritatea”, și ca atare, judecata lui/ei este un act în conformitate cu propriile convingeri și cu valorile pe care pretinde că le posedă și le practică în acel moment. Pentru evaluarea corectă a integrității unei persoane, a unui sistem sau a unei organizații, este necesar un sistem de valori și principii, cu o exprimare simplă, dar și corectă în același timp. Lipsa unui sistem de valori și principii poate devia în afirmații abstracte care, foarte ușor pot fi interpretate greșit de către oricine. Sistemul de valori și principii generate de mințile umane, este validat numai în timp, și are un proces de ajustare și revizuire determinat de rezultatele obținute. Această afirmație nu anulează nicidecum nevoia unui sistem de principii și valori, deoarece, lipsa unui astfel de aranjament promovează invariabil inconsecvența și confuzia.(de pastor Dorel Muresan)