UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI, FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ŞI ŞTIINŢELE EDUCAŢIEI

PSIHOPATOLOGIA SOCIALǍ ŞI A FAMILIEI

PROIECT

INCESTUL

Prof. : Laurenţiu Mitrofan Realizator: Simona Tonciu, Anul I Master, Psihologie Clinică, Evaluare şi Intervenţie Terapeutică

Cuprins:

Definirea incestului...............................................................p 3Perspectiva istorică asupra incestului...................................p 3“Seductivitatea” copiilor......................................................p 4Explicaţii ale incestului........................................................p 6Caracteristicile tatălui abuzator............................................p 7Caracteristicile mamei..........................................................p 7Urmări ale incestului............................................................p 8Mama ca părinte incestuos..................................................p 10Incestul între fraţi................................................................p 10Bibliografie.........................................................................p 12

2

Definirea incestului

Incestul este un delict sexual, de la mângâieri intime până la actul sexual produs între doi membrii de familie; este vorba de un agresor şi o victimă care se înrudesc şi care nu ar putea să se căsătorească legal.Incestul se poate săvârşi de către : taţi sau taţi vitregi, mame sau mame vitrege, fraţi, surori sau verişori, membrii ai familiilor acestora cum ar fi bunici, mătuşi sau unchi . (Mitrofan, L. *)

Perspectiva istorică asupra incestuluiÎn timpul ocupaţiei Egiptului de către romani, căsătoriile frate-soră erau destul de obişnuite. Aceste căsătorii erau în parte un mod de a demonstra existenţa unui popor aparte, “pur”, şi pe de altă parte, o încercare de a minimaliza fragmentarea terenului agricol, întrucât şi fiicele aveau dreptul de a moşteni proprietăţi. Motivul pentru acest incest instituţionalizat era mai cu seamă, deci, cel material. (Inga Tidefors, Hans Arvidsson, Sara Ingevaldson & Michael Larsson 2010, apud Parker 1996)Platon a recomandat ca bărbaţii să aibă contact sexual cu băieţii, dar mai târziu în istorie, atitudinea lui a fost înlocuită de normele constituite de către biserică, iar sexualitatea a devenit asociată cu sentimentul ruşinii. Biserica determina oamenii să-şi controleze sexualitatea, incluzând-o pe cea direcţionată către un copil, iar aceste dorinţe erau proiectate asupra copilului, care era văzut ca un seducător al adultului şi de asemenea, ca având o inţelegere secretă cu diavolul însuşi. (Inga Tidefors, Hans Arvidsson, Sara Ingevaldson & Michael Larsson, 2010 apud Kahr 1991)Viziunea religioasă a influenţat modelarea legislaţiei timpurii privind infracţiunile sexuale. Această influenţă poate fi exemplificată prin legea suedeză de la 1608 privind incestul, când şi agresorul şi victima erau condamnaţi la moarte. (Inga Tidefors, Hans Arvidsson, Sara Ingevaldson & Michael Larsson 2010 apud Inger, 1986)Mai târziu, unii cercetători ai sexualităţii umane au minimalizat trauma asociată incestului, şi, uneori, chiar au negat existenţa acestuia. Lui Sigmund Freud nu îi venea să creadă că incestul avea loc chiar atât de des cât îi era raportat de către pacientele lui, şi a concluzionat că, în majoritatea cazurilor, amintirile lor legate de abuzul sexual din copilărie nu reprezentau altceva decât fantezii care exprimau dorinţele sexuale faţă de taţii lor. Întrucât cazurile în care mamele îşi abordau fiii în acest mod erau foarte rare, Freud a concluzionat, în mod incorect, că acelaşi lucru era valabil şi în cazul taţilor. Continuatorii lui Freud s-au centrat de asemenea mai degrabă pe dorinţa copilului decât pe cea a părintelui (şi pe capacitatea tatălui de a acţiona). (Herman & Hirschman, 1981)50 de ani mai târziu, Alfred Charles Kinsey a recunoscut realitatea incestului, dar a continuat să atribuie vina pentru abuzul incestuos copiilor, şi nu adulţilor. Acesta a concluzionat că “ în multe situaţii, experienţele incestuoase au avut loc în mod repetat întrucât copiii au devenit interesaţi de activitatea sexuală şi au căutat în mod mai mult sau mai puţin activ să reproducă această experienţă.”(Russel, D.E.H.)Ipoteze psihanalitice mai recente se centrează pe o rezolvare nesănătoasă a complexului Oedip al tatălui şi pe reconstituirea dorinţei lui de a avea relaţii sexuale cu tânăra sa mamă prin

3

intermediul relaţiei cu propria fiică. (Haugaard, 1988, apud Cormier, Kennedy &Sangowicz, 1962)

Ipotezele care atribuie cel puţin jumătate din vină copilului pentru propria victimizare sunt periculoase pentru că pot fi utilizate pentru a minimaliza rolul agresorului adult. Acestea pot fi folosite incorect şi pentru a minimaliza efectele negative, ca şi cum, în cazul în care copilul încurajează comportamentul incestuos în vreun fel, atunci întâmplarea în sine nu i-ar putea produce traume. A existat de asemenea şi un grup de profesionişti şi cercetători în domeniu care au susţinut, în mod absurd, că asemenea experienţe sexuale timpurii cu părinţii ar putea avea efecte benefice asupra copilului. (De Young, M., 1982, apud De Mott, 1980)

“Seductivitatea” copiilorCopilul, inocent sedus sau seducător inocent

Există câteva surse de informaţii care ar putea fi folosite pentru a explica presupunerile legate de culpabilitatea victimei:

1. Raţionalizările agresorilor: în cea mai mare parte, agresorii incestuoşi îşi învinuiesc copiii pentru săvârşirea propriilor acte, susţinând că au fost seduşi în mod activ de către aceştia, proiectând vina asupra lor pentru a-şi menţine o imagine de sine normală şi pentru a-şi păstra masca de sănatate mintală.

2. Pasivitatea victimei. Unele cercetări au concluzionat că victimele au rămas pasive la ceea ce li se întâmpla, părând că au participat de bunăvoie la incest, fiind ignorată însă dinamica familială ameninţătoare de tip patriarhal care precede incestul şi care încurajează o auto-protecţie pasivă a victimei.

3. Comportamentul în terapie. Unii psihoterapeuţi au sesizat comportamente provocatoare ale copiilor victime ale incestului, precum flatări seductive sau încercări de a-l atinge şi mangâia pe psihoteraput, părând că aceştia se angajează în acelaşi comportament seductiv în care se angajează şi cu părinţii lor. Cercetătorii (De Young, apud Krieger et al, 1980) recunosc însă şi contextul familial al comportamentului sexualizat, susţinând că se poate ca în aceste cazuri, forul sexual se poate să fi devenit metoda tipică de a câştiga atenţie şi îngrijire, aducând cu ei această metodă şi în contextul terapeutic.

Originea “seductivităţii” copiilor

Atenţia şi comportamentul de primire a atenţieiFamiliile incestuoase tind să fie familii patriarhale caracterizate de existenţa unui tată dominator şi o soţie submisivă, iar copiii din aceste familii tind să aibă o “foame” crescută de atenţie şi afecţiune. În consecinţă, dacă tatăl este blând în avansurile sale sexuale şi dacă îl răsplăteşte pe copil cumparându-i tăcerea cu daruri şi privilegii, copilul ar putea fi motivat să se comporte în direcţia continuării şi chiar încurajării relaţiei incestuoase.

4

Inversarea rolurilor O altă sursă a comportamentului “seductiv” al victimelor incestului, la fete în mod special, este inversiunea rolurilor pe care o experimentează cu mamele lor. Mamele sunt adesea persoane cu probleme psihice sau dependente de alcool, fie au diferite disabilităţi sau sunt plecate de acasă pentru perioade lungi. Pe măsură ce mamele se retrag emoţional şi chiar fizic faţă de soţii lor, acestea se încred în mod mai mult sau mai puţin conştient în rolul fiicelor de “mici mame”. Adesea fiind transferate responsabilităţile pentru treburile casnice, fetele se angajează într-o pseudomaturitate corespunzătoare acelui rol, ce reprezintă un răspuns adaptativ al fetei, unul pe care este probabil să-l poarte după sine şi în lumea de afară. Este de asemenea un comportament care, în ochii unui tată condus de impulsuri, pare să invite la un răspuns sexual.

Anxietatea de separareUn copil ar putea să pară că încurajează incestul prin faptul că el simte că în acest mod, familia va rămâne intactă.

Noua identitateUneori, copilul va continua să ia parte la incest şi chiar să-l încurajeze activ dacă se crede responsabil pentru acesta. Întrucât copiii sunt dependenţi de părinţii lor în dobândirea noţiunilor de “realitate” şi “moralitate”, unii dintre ei ar putea să intre în relaţiile incestuoase “de bunăvoie”, şi mai târziu, când sunt deja implicaţi fără ieşire, de ani buni în relaţie, să realizeaze că acest comportament este ilegal şi imoral.Copilul ar putea să-şi acorde o nouă identitate, de “prostituată” sau “desfrânată”. Rezultă, în consecinţă, profeţia auto-realizatoare, conform căreia copilul se va angaja într-un comportament care să se afle în acord cu noua lui identitate. Procedând în acest mod, el ar putea să reducă orice disonanţă cognitivă care ar putea să-i producă o anxietate copleşitoare în timpul relaţiei şi să se elibereaze de responsabilitatea împovărătoare de a termina relaţia incestuoasă sau de a o dezvălui cuiva. Prin implicarea activă sau cel puţin pasivă în incest, copilul işi consolidează noua identitate şi, în ochii săi, nu primeşte nici mai mult, nici mai puţin decât ceea ce merită.

Identificarea cu agresorulÎn terminologia freudiană, reprezintă un mecanism prin care persoana se apără de anxietatea severă trăită în relaţie cu obiectul. Victima incestului se identifică, deci, cu persoana temută şi încorporează caracteristicile acesteia, în cazul de faţă, părintele agresor de care este dependentă. Copilul caută să devină un aliat al părintelui şi să împartă puterea cu acesta mai degrabă decât să fie vulnerabil în faţa lui. Prin urmare, dacă parintele este seducător şi încurajează incestul, copilul ar putea să adopte aceleaşi caracteristici. Lipsa unui model protectorInabilitatea copilului de a spune “nu” ar putea proveni din teama sa de consecinţele comportamentului său de rezistenţă, dar şi din lipsa unui model de identificare auto-protectiv.

5

Mama reprezintă adesea o figură slabă căreia i se pare imposibil să fie asertivă cu soţul ei. Ea eşuează în transmiterea abilităţilor de a se autoproteja copilului, care va rămâne pasiv, dar în niciun caz seductiv. (de Young, 1982)

Explicaţii ale incestului1. Explicaţia prin devianţa individuală

Unele dintre teoriile timpurii ale incestului s-au centrat pe lipsa controlului intern, abuzatorul fiind văzut adesea ca psihotic. Această viziune asupra tatălui este contrată de cercetări care indică faptul că agresorul incestuos este cel mai adesea o persoană care funcţionează bine în societate şi la care prea puţine semne evidente ale vreunei tulburări pot fi observate. (Haugaard, 1988, apud Finkelhore, 1979)

2. Explicaţia haosului familial. Această explicaţie se axează pe o lipsă a regulilor în familia incestuoasă. Standardele externe par să aibă o prea mică influenţă asupra multor tipuri de comportamente din interiorul familiei sau între familie şi comunitate. Descrierile studiilor de caz existente includ puţine reguli familiale, control scăzut al comportamentului indivizilor şi puţine legături emoţionale între membri. Familiile sunt de obicei izolate social, iar relaţiile sexuale apar în interiorul familiei nucleare şi in cel al familiei extinse, în cadrul aceleiaşi generaţii, cât şi de-a lungul generaţiilor. (Haugaard, 1988, apud Will, 1983)

3. Explicaţia funcţionalităţii. Aceasta se concentrează pe faptul că incestul serveşte contextului în cadrul căruia apare. În multe cazuri, incestul serveşte unei funcţii în interiorul familiei, dar ar putea avea o funcţie în unităţi sociale mai mari sau în interacţiunile familiei cu societatea. Funcţionalitatea incestului poate fi văzută în exemplele istorice. Riemer (1940) a descris 58 de cazuri de incest în familiile suedeze din mediul rural din anii ’30. Fiecare familie era izolată fizic şi a fost descrisă ca având o aceptanţă crescută a indulgenţei sexuale. Când soţia devenea indisponibilă ca partener sexual din cauza unei boli sau leziuni, fiica îi lua locul. Riemer sugerează faptul că scopul incestului era acela de a menţine familia la o bună funcţionalitate prin asigurarea fericirii celui mai puternic membru al familiei, care era tatăl. (Haugaard, 1988)

4. Explicaţia feministă. Conform acestei viziuni, incestul apare ca o problemă atât a individului agresor, cât şi a sistemului social. Incestul este văzut ca un alt exemplu de inegalitate între sexe care a fost comisă de-a lungul istoriei de către sistemul social patriarhal. Majoritatea bărbaţilor sunt învăţaţi că au dreptul să-şi satisfacă impulsurile sexuale, iar societatea întăreşte această credinţă, precum şi pe cea că ceilalţi membri ai familiei trebuie să îşi menţină tatăl mulţumit. (Haugaard, 1988, apud McIntyre, 1981)

Tot în acest sens, (teoria incestului tată-fiică, ca urmare a structurii familiale patriarhale), Herman and Hirschman (1981) au realizat două studii asupra agresorilor, care au urmărit evidenţierea modului în care aceştia îşi percep drepturile şi îndatoririle faţă de fiicele lor. S-a constatat că taţii incestuoşi considerau că: au dreptul să îşi educe copiii cu privire la actul sexual; să se se comporte precum “capul” gospodăriei şi să fie ascultaţi fără alte intrebări; să işi satisfacă nevoile sexuale cu proprii copii; copiii sunt proprietatea lor.

6

Există însă puţine cercetări care să susţină această explicaţie, şi în acelaşi timp, niciunul dintre aceste puncte de vedere nu pare să explice în totalitate fenomenul incestului.

Caracteristicile tatălui abuzatorCel mai frecvent, bărbaţii sunt cei care îşi agresează sexual copiii. Cel mai comun tip de incest este cel tată-fiică, puterea şi nevoia de control ca trăsături esenţiale ale tatălui agresor fiind temele centrale existente în literatura de specialitate.Printre trăsăturile de caracter asociate cu incestul constatate de către cercetători se regăsesc un control slab al impulsurilor, toleranţa la frustrare scăzută, conflictele cu autoritatea, abuzul de substanţe, iresponsabilitatea, tendinţa către a manipula, asprime emoţională şi lipsa vinei. (deChesnay, 1985) În ceea ce priveşte abuzul de alcool, cercetătorii s-au întrebat dacă acesta este folosit pentru a-şi face curaj, dacă agresorul bea după petrecerea faptei, pentru a-şi raţionaliza comportamentul, sau nu bea, dar spune că a făcut-o, pentru a-şi găsi scuze. Un studiu a constatat că fanteziile sexuale ale tatălui legate de copil erau prezente atunci când era treaz şi că aceştia aveau tendinţa de a utiliza alcoolul pentru a-şi scuza comportamentul. (deChesnay, 1985, apud Groth, 1979)Unele caracteristici ale taţilor incestuoşi sunt comune pedofililor, dar s-a constatat că spre deosebire de aceştia, agresorii de copii din tipologia intrafamilială nu sunt la fel de devianţi sexual ca ceilalţi, au mai puţine victime de sex masculin, provoacă mai puţine răni şi au o rată mult mai scăzută de recidivism în ceea ce priveşte agresiunile sexuale şi violente. (Mitrofan & Dumitrache, 2010, apud Rice et Harris, 2002)

Caracteristicile mameiMamele sunt adesea conştiente de ceea ce se întâmplă şi devin complici, prin faptul că nu fac nimic în această privinţă. Le este teamă că familia s-ar putea destrăma şi li se alătură soţilor în acest proces al negării în faţa întrebărilor celorlalţi, pattern-ul familial fiind unul caracterizat prin introversie. (Bamford, 1983) S-a întâmplat ca fiicele să primească din partea mamelor reacţii de negare sau indiferenţă, iar în alte cazuri, plângerile fetelor au fost primite cu ostilitate. Totuşi, nu toate mamele ştiu ce fac soţii lor, taţii născocind metode ingenioase pentru a-şi ascunde faptele. Ei îi ameninţă adesea pe copii cu moartea sau îi conving pe aceştia că divulgarea secretului ar omorî-o pe mama lor. Alteori, mamele îi suspectează, dar ideea este prea dureroasă pentru a-i face faţă şi îşi distrag atenţia în mod selectiv de la aceasta sau o ignoră. (deChesnay, 1985 apud deChesnay, 1983)În multe cazuri, mamele sunt şi ele la rândul lor persoane care au tolerat abuzul din partea soţilor. Ele au fost adesea descrise ca fiind persoane pasive, dependente, retrase şi deprimate, iar fiicele au învăţat să nu se aştepte la prea multă protecţie din partea acestora. (Groff, 1985)Alte cercetări au constatat însă că mamele prezintă caracteristici de personalitate care se încadrează în general în limitele normale. (Groff, 1985, apud Maisch, 1972)Se presupune într-adevăr că taţii incestuoşi experimentează un anumit grad de frustrare sexuală, soţia fiind văzută ca frigidă sau absentă, şi dintr-un anume motiv, cunoscut doar de ei, aleg să-şi

7

satisfacă nevoile sexuale cu proprii copii, în locul masturbării, aventurilor sau apelării la prostituate. A spune că fiecare persoană – tată, mamă şi fiică – are rolul său în cadrul incestului nu ar trebui să fie acelaşi lucru cu a le învinui pe mame pentru indisponibilitatea lor sau pe fiice pentru seductivitate sau supraresponsabilizare. (deChesnay, 1985)

Urmări ale incestuluiAbuzul are loc de obicei în contextul unei relaţii afectuoase şi doar un număr mic de copii prezintă semne fizice că s-ar fi folosit forţa. Abuzul poate începe cu anumite acte de indecenţă: de la mângâieri atunci când copilului i se face baie, părintele poate progresa către acte sexuale mai explicite precum a-l îndemna pe cel mic să îi pună mâna pe organele genitale, fapt urmat mai târziu de penetrare vaginală, anală sau activitate oro-genitală. Repetarea abuzului până când copilul părăseşte casa părintească este frecventă iar fetele din familie pot deveni în mod succesiv victime. (Bamford, 1983)Posibilele consecinţe medicale sunt foarte grave: sarcină, boli venerice, simptomatologie a tractului urinar, sângerări vaginale sau rectale, vânătăi, laceraţii şi boală pelviană inflamatorie cronică. În ceea ce priveşte sarcina, unii specialişti consideră că avortul reprezintă cea mai bună alegere pentru ca victima să se regăsească, în timp ce alţii susţin că avortul reprezintă doar o altă traumă, care nu va rezolva problema, ci doar o va ascunde. În plan psihologic, mulţi dintre copiii care au fost victime ale incestului prezintă tulburări emoţionale şi au eşecuri şcolare. Copilul abuzat ar putea simţi că el este de vină pentru comportamentul sexual al părintelui, că ar fi provocat cumva evenimentul, şi ar putea să se învinovăţească în acelaşi timp şi pentru o eventuală destrămare a familiei după dezvăluirea lucrurilor întâmplate. De aceea, ei ţin secretul abuzului mult timp, de multe ori sarcina apărută fiind singura modalitate prin care acesta iese la iveală. Copiii abuzaţi trăiesc sentimente de ruşine şi îşi conturează o imagine de sine negativă, au coşmaruri repetate şi trăiesc stări depresive, vădite sau ascunse. Alte reacţii des întalnite apar sub forma retragerii sociale, tristeţii, oboselii şi tentativelor de suicid. Pe măsură ce abuzul continuă, sentimentele de ruşine, auto-blamare şi furie cresc în intensitate, asociate cu un sentiment profund de ambivalenţă faţă de cei doi părinţi. Copilul care nu dezvăluie abuzul rămâne cu un sentiment de neputinţă, iar furia şi dezamăgirea faţă de ceilalţi sunt redirecţionate către sine, mecanismele sale de adaptare devenind un complex de comportamente auto-distructive. Unii cercetători au legat abuzul sexual de tip incestuos din copilărie de auto-mutilarea de mai târziu a tinerelor femei, comportament determinat de sentimentele de culpabilitate şi de suferinţa emoţională trăite de către acestea. (Shapiro, 1987)Predispoziţia către a deveni victime ale violului în viaţa adultă

S-a constatat de asemenea existenţa unui istoric de incest în special printre femeile alcoolice, dependente de droguri, care au fugit de acasă şi printre cele cu antecedente psihiatrice. De

8

asemenea, se vorbeşte în unele cazuri de existenţa unei conexiuni între incestul din copilărie şi experienţele de agresiune sexuală suferite în viaţa adultă. Într-un studiu (Russel, D.E.H.), s-a constatat că 68 % dintre victimele incestului au fost în viaţa de mai târziu victime ale violului sau tentativelor de viol săvârşite de către o persoană care nu le era rudă.De asemenea, a reieşit că este de trei ori mai probabil ca o femeie care a fost victimă a incestului în copilarie să fie abuzată sexual de către soţ, comparativ cu femeile care nu au suferit o astfel de traumă. În plus, victimele incestului au raportat de două ori mai multe avansuri sexuale nedorite din partea unei figuri autoritare, precum un doctor, un profesor, angajator, poliţist sau psihoterapeut.Acest fapt s-ar putea explica prin sentimentul de neputinţă pe care îl trăieşte victima, ea pierzându-şi credinţa în propria eficacitate şi rămânând în cele din urmă cu o lipsă de asertivitate, necesară respingerii avansurilor sexuale nedorite.De asemenea, pentru că stima ei de sine a avut de suferit, este posibil ca aceasta să nu aibă foarte mare grijă faţă de propria persoană în adolescenţă sau ca adult, angajându-se în activităţi periculoase, fiind atrasă către niveluri stigmatizate ale societăţii, trăind printre dependenţi de droguri şi infractori şi fiind mai probabil ca femeia să fie din nou victimă.Alte victime ale incestului, fiind incapabile să se apere singure de abuzurile de acasă, devin fugare, trăind pe străzi, dependente de oricine le oferă mâncare şi protecţie, devenind astfel victime uşoare ale exploatării. Efectele incestului asupra vieţii sexuale de mai târziu iau forma frigidităţii extreme, făcând femeile să respingă avansurile sexuale ale iubiţilor şi soţilor.Pe de altă parte, unii copii ar putea să reacţioneze la incest prin dezvoltarea unui interes crescut faţă de sex, angajându-se în comportamente sexuale repetitive, precum masturbarea şi dorinţa de a-i angaja pe colegii de şcoală în raporturi sexuale sau contact oro-genital. O asemenea preocupare sexuală îi face pe aceştia vulnerabili către a fi revictimizaţi, întrucât este probabil ca unii adulţi sau adolescenţi să perceapă comportamentul copilului ca fiind seductiv şi să acţioneze conform acestei percepţii.Abuzul sexual din cadrul incestului poate constitui în acelaşi timp un teren propice pentru prostituţie, prin înstrăinarea victimei de propria sexualitate şi învăţând-o să se aştepte să fie mituită într-un fel sau altul în schimbul submisivităţii sexuale. Femeile abuzate în copilărie sunt şi mai vulnerabile faţă de atacurile bărbaţilor, şi, odată ce sunt etichetate ca “promiscue”, dreptul lor de a refuza actul sexual este frecvent negat. Unii bărbaţi ar putea fi mai înclinaţi să profite de o femeie despre care ştiu că a fost abuzată anterior. Alţii ar putea găsi informaţia că acestea au fost implicate în relaţii sexuale de tip tabu ca excitante şi provocatoare sexual. De exemplu, probele clinice sugerează că victimele incestului riscă în mod deosebit să cadă pradă revictimizării de către bărbaţii psihoterapeuţi sau psihiatri.Ei consideră că victima îşi doreşte, mai mult sau mai puţin conştient, să fie agresată sexual; de ce ar fi fost altfel abuzată în mod repetat? (Russel, Diana E.H.)

Mama ca părinte incestuos

9

Majoritatea incesturilor sunt comise de către bărbaţi împotriva fetelor şi femeilor, fapt ce respectă distribuţia puterii pe gen în structura familială. Există însă şi unele mame, mult mai puţine, ce-i drept, care au o astfel de relaţie cu proprii copii; prevalenţa acestor cazuri rămâne incertă.Estimări în Statele Unite ale implicării femeilor în abuzul copiilor lor situează procentul băieţilor abuzaţi sexual la 20% şi la 5% pe cel al fetelor. (Ogilvie, Daniluk, 1995, apud Blanchard, 1987)Totuşi, în ceea ce priveşte incestul înfăptuit de către mame, acestea îşi aleg cel mai adesea fiicele ca victime.Incestul mamă-fiică reprezintă o provocare pentru imaginea culturală predominantă a maternităţii şi implică încălcarea a două tabu-uri culturale primare: incestul şi homosexualitatea. Literatura limitată pe această temă sugerează că acest tip de incest se soldează cu efecte negative asemănătoare altor forme de incest. Totuşi, victimele incestului matern au raportat trăirea unei ruşini şi stigmatizări mai mari din cauza perceperii abuzului ca fiind ieşit din comun. Negarea de către ceilalţi a posibilităţii că o mamă ar putea să-şi abuzeze sexual copilul, neîncrederea la auzul faptelor şocante le poate întări fiicelor sentimentul de ruşine şi le-ar putea opri de la o eventuală mărturisire.Sentimentul de trădare este încă şi mai profund în aceste cazuri, dată fiind percepţia socială faţă de maternitate şi de legătura puternică mamă-fiică ce ar fi trebuit să presupună o înţelegere empatică ridicată.Procesul de identificare cu mama. Relaţia mamă-fiică ar trebui să furnizeze contextul în care fiica îşi formează identitatea, proces ce s-a dovedit problematic în aceste cazuri. Victimele işi doresc în cele mai multe cazuri să semene cât mai puţin posibil cu mamele abuzatoare. Abuzul le lasă pe fete cu o confuzie privind propria identitate ca femei şi cu teamă şi îndoială referitoare la propria competenţă ca mame (în special, dacă ar avea fiice la rândul lor). (Ogilvie, Daniluk, 1995).

Incestul între fraţi – se defineşte ca relaţie sexuală între indivizi care au unul sau doi părinţi în comun. (Inga Tidefors, Hans Arvidsson, Sara Ingevaldson & Michael Larsson 2010 apud Smith & Israel, 1987).Unele studii au descris acest tip de incest ca fiind mai puţin grav decât cel părinte-copil, uneori descriindu-l ca pe un tip de “experimentare sexuală”. (Inga Tidefors, Hans Arvidsson, Sara Ingevaldson & Michael Larsson 2010 apud Adler & Schutz, 1995).Şi acest tip de incest implică însă, în cele mai multe cazuri, existenţa unui agresor, care este de cele adesea reprezentat de fratele mai mare. În aceste familii, ceilalţi membri încearcă să minimalizeze faptele sau să se justifice în diferite feluri.

Caracteristici familialeÎn urma unui studiu, s-a descoperit că în general, părinţii din aceste familii erau absenţi. Majoritatea taţilor erau decedaţi sau îşi părăsiseră familia imediat după naşterea copiilor, iar mamele erau indisponibile emoţional din cauza adicţiei de droguri, alcoolismului şi/sau bolilor psihice. În familiile în care părinţii nu erau separaţi, aceştia din urmă erau angajaţi în aventuri

10

extramaritale şi îşi expuneau copiii la un climat sexualizat, şi uneori la violenţă sexuală şi pornografie. (Inga Tidefors, Hans Arvidsson, Sara Ingevaldson & Michael Larsson 2010 apud Adler & Schutz, Smith &Israel, 1987)Viziunea comună în această problemă este aceea că abuzul sexual săvârşit de către adolescenţi nu este motivat în primul rând de nevoile sexuale puternice şi că indisponibilitatea emoţională a părinţilor poate contribui la crearea unei legături afective mai puternice între fraţi, iar această căutare a mângâierii poate deveni sexualizată. (Inga Tidefors, Hans Arvidsson, Sara Ingevaldson & Michael Larsson 2010 apud Salazar et al., 2005)

Incestul reprezintă într-adevăr o problemă socială, a cărei incidenţă nu ar trebui subestimată în ciuda sesizărilor relativ puţine ale victimelor, reduse în comparaţie cu numărul real de cazuri. În acelaşi timp, gravitatea acestui fenomen este dată de faptul că, în majoritatea cazurilor, incestul este un abuz, cu importante consecinţe şi de durată asupra victimelor, cele mai multe dintre acestea fiind copii. Efectele asupra lor sunt cu atât mai serioase cu cât abuzul se produce pe o perioadă de timp mai lungă, cu o frecvenţă şi violenţă mai ridicată, şi dacă abuzatorul este persoana în care aveau cea mai mare încredere (părintele). Opinia împărtăşită de unele grupuri de specialişti sau oameni de rând, conform căreia victimele au partea lor de vină prin provocarea adultului sau prin faptul că actul sexual abuziv ajunge să le le producă acestora chiar plăcere nu face decât să descurajeze copiii şi adolescenţii de la o dezvăluire eliberatoare a traumei pe care o trăiesc.

Bibliografie1. Bamford, F.N, 1983, “Incest”, Archives of Disease in Childhood, Vol. 58, pp. 764-7652. deChesnay, M., 1985, “Father-Daughter Incest: An Overview”, Behavioral Sciences & The Law, Vol3, No. 4, pp. 391-402

11

3. deYoung, M., 1982, “Innocent Seducer or Innocently Seduced? The Role of the Child Incest Victim”, Journal of Clinical Child Psychology, Vol. 11, No. 1, 56-604. Groff, M.G, 1985, “Characteristics of Incest Offenders’ Wives”, Brief Reports, pp. 91-965. Haugaard, J. J., 1988, “The Use of Theories About the Etiology of Incest as Guidelines for Legal and Therapeutic Interventions”, Behavioral Sciences & The Law, Vol. 6, No. 2, pp. 221-2386. Herman, J, Hirschman, L, 1981, “Incest between Fathers and Daughters”7. * Mitrofan, L, “Incestul”, note de curs8. Mitrofan, L., Dumitrache, S.D, 2010, Parafiliile: Extremele Comportamentului Sexual Uman, Editura SPER, Bucureşti9. Ogilvie, B., Daniluk, J., 1995, “Common Themes in the Experiences of Mother-Daughter Incest Survivors: Implications for Counseling”, Journal of Counseling & Development, Vol 73, pp. 598-60210. Russel, D.E.H., “The Incest Legacy: Why Today’s Abused Children Become Tomorrow’s Victims of Rape”, New York Academy of Sciences11. Shapiro, S., 1987, “Self-Mutilation and Self-Blame in Incest Victims”, American Journal of Psychoterapy, Vol. 41, No. 1, pp. 46-5412. Tidefors, I, Arvidsson, H, Ingevaldson, S. & Larsson, M, 2010, “Sibling incest: A literature review and a clinical study”, Journal of Sexual Aggression, Vol. 16, No. 3, pp. 347-360

12