In vreme de razboiRealismul este un curent literar manifestat, pe plan european, la mijlocul sec 20 care pune accentul pe relatia dintre arta si realitate. Acesta este un curent polemic, aparut ca o reactie la romantism, respingand idealizarea, fantezia si subiectivismul excesiv al acestuia.Universul tematic al acestei nuvele sta sub semnul naturalismului:stari psihologice: obsesia, nebunia, o situatie iesita din comun, visul, naturi psihice si morale neobisnuite.

Stilistic, nuvela In vreme de razboi releva o particularitate cu totul interesanta la nivelul povestirii. Realitatea se dovedeste a fi paradoxal amagire, aparenta, vis, iar, pe de alta parte, visul nu este tratat drept ilogic si iluzoriu, el are in nuvela statutul realitatii.

Modul de constructie al nuvelei se face nu din perspectiva realitatii, ci din perspectiva visului, astfel incat realitatea este ordonata de vis si de obsesie, ceea ce inseamna ca elementul naturalist devine modelator la nivelul viziunii.

Titlul nuvelei nu face referire cu adevarat la razboiul de independenta, ci la starea confuza, greu de controlat care are repercusiuni asupra personajului principal, Stavrache.

Textul este impartit in 3 capitole, fiecare astfel alcatuit incat sa poata constitui o povestire de sine statatoare. Primul capitol cuprinde expozitiunea si intriga. La sfatul lui Stavrache, aparator al valorilor morale, traditionale, fratele decazut trebuie sa dispara: sa piei, sa te inneci.

In al doilea capitol are loc prezentarea cosmarurilor lui Stavrache care constituie desfasurarea actiunii: chinuitoarea intrebare care il macina:O veni, n-o veni? arata o regresiune a principiilor sale morale.

In capitolul al3lea se precizeaza punctul culminant si deznodamantul, confruntarea celor doi frati devenind reala si ducand la declansarea nebuniei hangiului.

In vreme de razboi este o nuvela psihologica realista, dimensiunea psihologica vizeaza personajele in evolutia lor interioara. Stavrache, personajul principal din nuvela traieste o drama psihologica a carei consecinta este nebunia. Caracterul psihologic al nuvelei este reflectat de planul personajelor.Stavrache, stapanit de arghilofilie evolueaza de la lacomie manifestata prin spaima de talhari la framantari obsesive, halucinatii, glisarea intre planul real si cel oniric, pana la nebunie.

Fratele acestuia, Iancu, are inca de la inceput dubla identitate: preot ziua si conducatorul nestiut al bandei de hoti in timpul noptii, fiind stapanul unei mari averi.Conflictul interior are ca poli patima banului si dragostea fraterna, iar analiza psihogica se realizeaza prin monolg interior, dialog, surprinderea detaliata a reactiilor fiziologice, descrieri fizionomice care sustin tehnica observatiei realiste.

Apartenenta la curentul realist este sustinuta de fixarea exacta a cronotopului, de tehnica detaliilor, de incadrarea personajelor in tipologii, de analiza psihologica de veridicitate, de perspectiva narativadindarat, de legatura personajelor cu mediul in care traiesc.

Personajul principal al nuvelei este Stavrache. Modalitatile de caracterizare sunt specifice genului epic:directa, realizata de narator si indirecta prin fapte, gesturi, limbaj, relatiile cu cei din jur, mediul in care traieste personajul.

Protagonistul este introdus in scena in mod ingenios in momentul in care preotul se hotaraste sa i ceara sfatul, naratorul fixandu-i coordonata familiala-fratele mai mare-, sociala-hangiu-, economica-om cu dare de mana-, psihologica-teama de a nu fi calcat de hoti-.

Deznodamantul tragic este ilustrativ pentru pedepsirea celor doi frati care comit HYBRISUL asemenea personajelor tragediei, platind nesabuinta, unul cu viata deoarece trece de la sanatatea mintala la starea patologica, iar celalalt cu perpetuarea conditiei de fugar intrucat viitorul este incert, chiar amenintator.In concluzie, nuvela lui Caragiale pleaca de la o serie de modele literare pe care insa le parodiaza usor in intentia ca, la modul ludic conventionalismul sa fie depasit intru impunerea unei noi viziuni despre lume,una desacralizata in care fiinta umana este supusa hazardului ori ereditatii maligne,proza lui Caragiale inaltandu-se dincolo de naturalism si de realism la o meditatie asupra conditiei umane.