UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA” IAŞI

FACULTATEA DE FILOSOFIE

SPECIALIZAREA: ASISTENŢĂ SOCIALĂ

MANAGEMENTUL ŞI EVALUAREA

PROGRAMELOR DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ

Conf. Dr. Ştefan Cojocaru

Student Antonoaea Florin Bogdanel

Anul III, I.D. grupa 1

Importanţa evaluării programelor de asistenţă socială,

Programele sociale au fost create în scopul eliminării sau diminuării problemelor sociale cu care se confruntă oamenii. Pentru ca o problemă socială să poată fi eliminată este nevoie ca ea să fie conştientizată, iar în momentul conştientizării se pot lua măsurile necesare pentru rezolvarea ei. Cele mai eficiente măsuri de eliminare a problemelor sociale sunt întotdeauna incluse într-un program social. Sferele de activităţi în care pot fi realizate programele sociale sunt diverse, cuprinzând sănătatea, educaţia, accesul la servicii, combaterea sărăciei, excluziunea socială, etc.

Definind programele sociale, putem spune că acestea reprezintă un ansamblu planificat şi coordonat de resurse materiale, financiare, umane, şi activităţi alocate, respectiv desfăşurate pentru o perioadă determinată de timp sau până la atingerea unui obiectiv stabilit, în scopul satisfacerii unei nevoi sociale, a prevenirii sau rezolvării unei probleme sociale.

De asemenea, un program social este definit ca un set de activităţi orientate spre un obiectiv sau grup de obiective, în care resursele umane, materiale, financiare sunt coerent organizate pentru a răspunde anumitor nevoi.

Ciclul de viaţă al unui program cuprinde următoarele etape:- iniţierea;- dezvoltarea şi consolidarea sau proiectarea;- implementarea;- monitorizarea;- evaluarea.

Elementele structurale ale unui program sunt: scopurile, obiectivele, activităţile, resursele umane, materiale, procedurale şi de timp, beneficiarii, populaţia-ţintă, sistemul managerial, competenţa de evaluare sau autoevaluare.

Dezvoltarea programelor sociale, a investiţiilor financiare şi umane pe care le-au implicat, au dus la creşterea nevoii de evaluare, cu scopul controlului calităţii serviciilor, a justificării investiţiilor, a analizei efectelor şi impactul programelor, a aprecierii modului în care acestea au ajutat la ameliorarea sau rezolvarea unei probleme sociale.

Din perspectiva economică, a crescut interesul pentru modul cum au fost cheltuite fondurile şi pentru eficienţă (analiza cost – beneficiu), din perspectivă managerială a apărut interesul pentru coordonarea eficientă a programelor.

Evaluarea programelor este un proces care contribuie la dezvoltarea ştiinţelor sociale şi a cunoaşterii, având capacitatea de a se concentra pe aspectele particulare ale situaţiei în care se desfăşoară programele şi care oferă informaţii corecte şi relevante ce vor putea fi utilizate în elaborarea politicilor sociale eficiente.

2

Evaluarea se realizează în baza unor planuri stabilite de către evaluator şi utilizatori şi trebuie să îndeplinească anumite exigenţe de ştiinţificitate.

Evaluarea programelor sociale reprezintă un domeniu care s-a dezvoltat în ultimile decenii, prin intermediul cărora se măsoară, se analizează, se interpretează şi se verifică modurile în care sunt puse în practică proiectele finanţate, se identifică punctele tari şi punctele slabe, dar şi se apreciază calitatea serviciilor oferite beneficiarilor.

În acelaşi timp, evaluarea ajută la înţelegerea efectelor pe care intervenţiile realizate în cadrul programului le au asupra beneficiarilor, la îmbunătăţirea şi adaptarea serviciilor la nevoile acestora, la adaptarea intervenţiilor şi a mecanismelor de realizare, la identificarea efectelor nedorite şi la observarea rezultatelor aşteptate.

La apariţia sa, evaluarea era considerată o formă de sociologie aplicată, dar a evoluat şi a devenit o discplină „cu proprie identitate”care nu se concentrează doar pe descrierea, explicarea şi interpretarea modurilor în care funcţionează un program, ci şi pe măsurarea rezultatelor acestuia asupra beneficiarilor şi a mediului în care se derulează.

Având în vedere multitudinea domeniilor în care se aplică, evaluarea programelor devine o interfaţă între diferite discipline: asistenţă socială, sociologie, psihologie, economie, etc., sprijinind dezvoltarea cunoaşterii acestora. Utilizarea diverselor strategii de culegere şi analiză a datelor, urmăreşte identificarea datelor relevante ale programului, găsirea şi argumentarea formelor de intervenţie, atribuirea rezultatelor obţinute, descrierea mecanismelor eficiente.

„Evaluarea programului presupune măsurarea rezultatelor actuale în condiţiile unor intervenţii specifice; de aceea, explicaţiile, descrierile şi prescripţiile evaluării pot fi utilizate pentru îmbunătăţirea, replicarea, multiplicarea sau închiderea programului”1.

Importanţa evaluării unui program este contribuţia acestuia la dezvoltarea cunoaşterii în domeniul de acţiune al programului, la nivelul intervenţiilor şi la nivelul efectelor pe care acestea le au asupra beneficiarilor. Fiecare program în parte are o anumită influenţă asupra problemelor cărora se adresează.

Procesul de evaluare este unul complex şi este condiţionat de obiectivele urmărite, dar şi încadrat de criteriile utilizate (verificarea activităţilor, a rezultatelor, participarea beneficiarilor, intervenţiile şi costul acestora).

Eficienţa programului urmăreşte modul în care au fost alocate resursele pentru obţinerea rezultatelor propuse şi rezultatele obţinute. În raportul de evaluare, sunt incluse: analizele de costuri directe şi indirecte, analiza costurilor pe beneficiari şi raportarea acestora la costurile administrative şi operaţionale.

Utilizarea acestui criteriu, al eficienţei, în evaluarea programelor sociale, este foarte utilă în analizarea costurilor pe diferite categorii de beneficiari ai unor

1 Cojocaru Ş., Evaluarea programelor de asistenţă socială, Editura Polirom, Iaşi, 2010, p.183

servicii alternative, fiind utilizat, ca şi indicator cantitativ, în stabilirea strategiilor de dezvoltare a programelor sociale.

Relevanţa programului reprezintă măsura în care programul răspunde nevoilor grupului ţintă şi la modurile practice de orientare a intervenţiilor către acesta precizate în propunerea de finanţare iniţială, dar şi la modul în care programul evaluat răspunde nevoilor beneficiarilor şi comunităţii din care aceştia fac parte.

Eficacitatea programului se referă la evaluarea gradului de atingere a obiectivelor propuse în cadrul programului şi de obţinere a rezultatelor dorite. Propunerea iniţială a proiectului precizează pentru fiecare obiectiv în parte, obligatoriu, indicatorii urmăriţi în evaluare.

Atunci când evaluarea este formativă, măsurarea eficacităţii urmăreşte modul cum sunt stabilite obiectivele (acţiunile şi mijloacele utilizate), la nivelul indicatorilor de implementare. Când evaluarea este sumativă, eficacitatea este măsurată prin intermediul indicatorilor de impact.

Planificarea şi realizarea evaluării se realizează avându-se în vedere o serie de criterii:

- criteriul pertinenţei – are ca efect adecvarea dintre acţiune şi obiectivul propus;

- criteriul participării beneficiarilor şi a partenerilor – pentru a evidenţia modalităţile în care programul este un rezultat al implicării principalilor actori;

- criteriul conformităţii – urmăreşte să aprecieze dacă ceea ce se desfăşoară este conform activităţii dorite;

- criteriul coerenţei – utilizat pentru analizarea gradului de unitate al proiectului propus.Viabilitatea şi durabilitatea serviciilor dezvoltate reprezintă capacitatea

programului de a continua după retragerea finanţării şi la condiţiile instituţionale asigurate pentru sustenabilitatea programului.

Impactul programului se referă la beneficiile participanţilor la program, la rezultatele finale ale acestuia, la efectele programului asupra beneficiarilor indirecţi (familii, comunităţi, instituţii).

Atunci când ne propunem să evaluăm un program de intervenţie în domeniul asistenţei sociale, este necesară clarificarea tuturor elementelor prezentate mai sus, ţinând cont de resursele finaciare, umane şi de timpul necesar.

Un obiectiv important al evaluării este acela de a sprijini îmbunătăţirea serviciilor oferite în cadrul programului, de a oferi informaţii importante despre zonele sensibile care nu au fost luate în considerare, de a întări prin argumente solide practicile dovedite eficiente şi care au contribuit la oferirea de servicii de calitate pe parcursul derulării programului.

4

În funcţie de poziţia solicitanţilor evaluării, aceasta poate fi un demers iniţial ca răspuns la o solicitare internă (din partea personalului implicat în derularea serviciilor oferite) sau la o solicitare externă (categorii care nu sunt implicate direct în implementarea programului, finanţatori, grupuri de interes, autorităţi, parteneri).

Evaluarea internă, pentru organizaţie, reprezintă o formă de sistematizare a informaţiilor, de clarificare şi de stimulare a schimbării din interiorul ei, participare a evaluatorului în procesul de planificare (Clifford şi Sherman, 1983).

Evaluarea externă presupune solicitarea experţilor independenţi, care nu au un contract permanent cu furnizorul de servicii, nu au fost implicaţi în implementarea programului, care au experienţă academică şi practică, capabili să îmbine teoria cu practica.

Evaluarea unui program presupune o expertiză solidă a evaluatorului în ceea ce priveşte domeniul în care sunt propuse intervenţiile. Lipsa acestei experienţe conduce la vulnerabilitatea evaluatorului şi la incertitudinea rezultatelor evaluării.

Evaluarea formativă este preponderent internă şi se desfăşoară în cadrul perioadei de derulare a programului. Are rolul de a îmbunătăţi serviciile oferite şi de a aprecia măsura în care programul se desfăşoară conform planificării iniţiale; oferă repere pentru modificări ce pot fi realizate pe perioada desfăşurării programului. Prin intermediul acestui tip de evaluare se pune accentul pe informaţiile culese în procesul de evaluare şi rolul lor în dezvoltarea şi îmbunătăţirea programelor.

De cealaltă parte se află evaluarea sumativă. Aceasta reprezintă o formă de măsurare a rezultatelor finale ale programului, realizată cu ajutorul unor evaluatori care nu au fost implicaţi în implementare, rezultatele obţinute neputând fi influenţate din cauza finalizării programului.

Evaluarea sumativă reprezintă o formă de măsurare a impactului programului asupra beneficiarilor şi a mediului de desfăşurare a programului.

Referindu-ne la importanţa evaluării programelor de asistenţă socială, utilizarea rezultatelor evaluării este una dintre cele mai importante mize ale evaluării programelor.

Nici o evaluare nu poate fi realizată fără intenţia de a schimba ceva în cadrul programului după analiza acestuia, fie la nivelul finanţatorilor, fie la nivelul organizării şi derulării acestuia. O primă prioritate a evaluatorului este de a identifica cei mai potriviţi utilizatori dornici să folosească evaluarea ca pe un instrument în realizarea unor schimbări în cadrul programului.

Pentru asigurarea condiţiilor necesare realizării de schimbări în cadrul programului, raportarea rezultatelor evaluării trebuie să fie făcută într-o formă accesibilă decidenţilor, recomandările să poată fi implementate.

Utilizarea instrumentală a rezultatelor evaluării se referă la „informarea decidenţilor cu privire la rezultatele evaluării sau la contribuţia acestor rezultate la rezolvarea unei probleme, fiind un instrument al acţiunii”(Patton, 2008).

5

Utilizarea conceptuală a rezultatelor evaluării apare atunci când o evaluare influenţează modul în care persoanele principale concep un program sau o politică publică, iar rezultatele evaluării clarifică modul în care poate fi aplicat programul sau politica respectivă.

„Rezultatele evaluărilor naţionale ale practicilor şi serviciilor din domeniul protecţiei copilului au făcut să se înţeleagă importanţa managementului de caz şi organizarea tuturor serviciilor în funcţie de modalităţile de operare ale acestei practici la nivel naţional şi local, au condus la elaborarea standardului minim obligatoriu şi a ghidului metodologic de implementare a acestui standard”.2

Ca o reacţie la inflexibilitatea evaluării bazate pe teorie, la incapacitatea acesteia de a oferi suficiente informaţii pentru îmbunătăţirea programului, au apărut evaluările lipsite de constrângerile obiectivelor programului. Strategiile accentuează rolul şi importanţa metodelor calitative în colectarea şi analiza datelor, importanţa centrării evaluării pe nevoi, activităţi, şi nu pe obiective.

În cazul acestui tip de evaluare, datele despre program şi eficienţa acestuia sunt culese independent de obiectivele programului, evaluatorul ignorând obiectivele stabilite şi urmărite în cadrul programului evaluat.

Scopul evaluării este de a identifica şi măsura efectele programului fără a urmări măsurarea gradului de atingere a obiectivelor şi nici modalităţile de îndeplinire a acestora. Se realizează o analiză a efectelor şi rezultatelor fără a avea predefinite rezultatele ce vor fi urmărite.

O caracteristică importantă a procesului de evaluare o reprezintă eşantionarea. Mărimea eşantionului necesar pentru analiza şi evaluarea pertinentă a programului este stabilită în funcţie de scopul şi întrebările evaluării, de resursele financiare, umane, organizaţionale şi tipurile de informaţii necesare. Pentru selectarea subiecţilor în eşantion este necesară definirea populaţiei incluse în procesul de evaluare.

„ Populaţia studiată se referă la anumite categorii de persoane implicate în programul ce urmează a fi evaluat, fie ca beneficiari direcţi sau indirecţi, fie ca persoane care cunosc programul sau efectele acestuia asupra populaţiei – ţintă sau a grupurilor ţintă”.3 Populaţia studiată este reprezentată de toţi participanţii la programul de asistenţă socială evaluat.

Din multitudinea de definiţii ale evaluării, putem evidenţia că evaluarea reprezintă procesul prin care analizăm activitatea şi gradul de realizare a obiectivelor pe care ni le-am propus, respectiv rezultatele derulării proiectului. Se desfăşoară periodic, fie pentru a menţine metodele, tehnicile, instrumentele de intervenţie utile, fie pentru a le adapta atunci când nu prezintă garanţii în ceea ce priveşte obţinerea unor rezultate favorabile.

Evaluarea se face la nivelul fiecărei activităţi din mai multe perspective:

2 ibidem, p. 1003 ibidem, p. 194

6

- a conformităţii;- a pertinenţei;- a eficacităţii;- a coerenţei;- a eficienţei;

Fiecare stadiu de dezvoltare a unui program îi corespunde un tip de evaluare. În primul stadiu se face o evaluare a nevoilor potenţialilor beneficiari. În stadiul de proiectare a programului se urmăreşte ca scopurile programului să fie clare, specifice, măsurabile, ca activităţile să fie coerente şi bine fundamentate. În stadiul de implementare se poate realiza o evaluare a procesului, iar în stadiul final se face o evaluare a rezultatelor propriu-zisă şi o evaluare cost-beneficiu.

Din acest motiv există moduri diferite de a defini evaluarea:- determinare a gradului de realizare a obiectivelor;- culegere de informaţii pentru adoptarea unor decizii;- apreciere a meritului, valorii unui program.

Evaluarea programelor sociale serveşte unor scopuri diferite, care presupune criterii de evaluare diferite sau o ierarhizare diferită a criteriilor. Categoriile de beneficiari ai evaluării sunt diferite, iar nevoile lor de informare sunt diferite. Prin urmare proiectul unei evaluări trebuie să reflecte diferitele categorii de public, nevoile, interesele şi aşteptările lor, dar şi modalităţile prin care se încearcă răspunsul la aceste nevoi.

Un raport de evaluare proiectat să răspundă nevoilor unor beneficiari nu va fi la fel de util şi altei categorii de public ţintă. Programul social poate fi definit ca „un set de activităţi ce au ca principal obiectiv producerea unei schimbări la cei ce vor beneficia de program sau în mediul acestora” (Pancer, 1997, p. 49). Caracteristica principală a programului o reprezintă, prin urmare, schimbarea socială.

În funcţie de schimbările pe care şi le propun, programele sunt extrem de diverse. Unele ţintesc să rezolve probleme legate de bunăstare, sărăcie, criminalitate, accidente, alcoolism, violenţă în şcoli, asistenţa socială a copilului sau a persoanei de vârsta a III a, altele vizează că consolideze satisfacţia muncii sau stima de sine.

Cei care realizează evaluarea programelor privesc astfel de schimbări ca rezultate ale programelor.

Evaluarea nu este gândită ca mecanism de control şi sancţiune, ci ca o activitate firească, utilă, ca element intrinsec al programului.

7