Importanța educației nonformale în dezvoltarea personalității

,,Înțelepciunea nu este produsul școlarizării, ci al încercării de o viață pentru a o căpăta”.Albert Einstein

Majoritatea specialiștilor inclină astăzi spre teza că personalitatea este o rezultantă a interacțiunii dialectice dintre ereditate, mediu și educație. Această "naștere" a personalității se realizează în procesul socializării, care impune determinări specifice relației dintre componentele biopsihice și cele sociale. Pentru a putea clarifica dialectica relației dintre ereditate, mediu și educație este nevoie să clarificăm mai întâi noțiunile respective :

1. Ereditatea - premisa naturală a dezvoltării psihoindividuale . ,,Ereditatea este o însușire biologică generală a organismelor vii ce se manifestă prin

transmiterea unor caractere morfofiziologice de la ascendenți la descendenți” (http://ro.scribd.com/doc/147548087/Factorii-dezvoltarii-psihice). Există o ereditate generală (a speciei) și o ereditate specială (particulară) care se manifestă în transmiterea unor caracteristici individualizatoare . 2. Mediul - cadrul socio - uman al dezvoltării psihoindividuale .

,,Mediul este constituit din ansamblul condițiilor materiale și sociale ce conturează cadrul de existență și de dezvoltare a omului . Intre factorii de mediu ce influențează procesul dezvoltării omului putem distinge influențe ale mediului fizic (natural sau primar) cele ale mediului social și mai nou după studii recente mediul nutrițional (dat fiind impactul sau considerabil nu numai in planul creșterii ai maturizării fizice , ci și in cel al dezvoltării diferitelor procese și funcții ale vieții psihice)”( http://ro.scribd.com/doc/147548087/Factorii-dezvoltarii-psihice) .

3. Educația - factor determinant al formării și dezvoltării personalității . Educația constituie obiectul de studiu al pedagogiei, abordabil din perspectiva

dimensiunii sale funcțional - structurale. Definirea educației la nivelul unui concept pedagogic fundamental presupune stabilirea unor repere metodologie necesare pentru delimitarea funcțiilor specifice activității de formare-dezvoltare a personalității și a structurii specifice de proiectare și de realizare a acesteia. În această perspectivă, educația reprezintă activitatea psihosocială proiectată la nivelul finalităților pedagogice care vizează realizarea funcției centrale, de formare - dezvoltare, permanentă a personalității umane prin intermediul unor acțiuni pedagogice structurate pe baza corelației subiect/educator-obiect/educat, desfășurată intr-un context intern ( ambianță educațională) și extern ( câmp pedagogic) deschis. Etimologia cuvântului, de origine latină, sugerează complexitatea fenomenului educației la nivelul a trei semnificații primare:a) educatio = creștere,hrănire,formareb) educo-educare= a crește,a hrăni,a forma,a instruic) educo - educere= a scoate din (...), a ridica,a înălța. ,,Dicționarul de pedagogie,,(1979,p.141,142), dezvoltă trei semnificații secundare, care pot fi valorificate la nivelul unor repere metodologice necesare în analiza fenomenului:a) educația ca efect, realizat conform unui model propus de societate;b) educația ca proces, realizat prin dezvoltarea tuturor resurselor interne ale ființei umane;c) educația ca ,,ansamblu de acțiuni,, integrate intr-o activitate complexă de formare - dezvoltare a personalității. Aceste trei repere metodologice demonstrează ,,extinderea actuală a noțiunii de educație,, care reprezintă simultan: o activitate organizată instituțional conform unor finalități

pedagogice/orientări valorice, un produs al activității, determinabil si adaptabil la cerințele societății și un proces, angajat intre mai multe ființe umane, aflate in diferite relații de comunicare și de ,,modificare reciprocă,,(Mialaret,Gaston,1993, p.7-9). Educația nonformală reprezintă ansamblul acțiunilor pedagogice proiectate și realizate într-un cadru instituționalizat extradidactic sau/și extrașcolar constituit ca “o punte între cunoștințele asimilate la lecții si informațiile acumulate informal” (Văideanu, George, 1988, p.232). Educația nonformală valorifică activitatea de educație/instruire organizată în afara sistemului de învățământ dar și in interiorul acestuia (rolul cluburilor, taberelor pentru copii) sub îndrumarea unor cadre didactice specializate in proiectarea unor acțiuni educaționale, care asigură realizarea corelației subiect/educator-obiect/educat la nivelul de flexibilitate complementară în raport cu resursele pedagogice formale.

Educația nonformală sprijină, direct si indirect, acțiunile și influențele sistemului de învățământ pe două circuite pedagogice principale: A) Un circuit pedagogic situate in afara clasei: ansambluri sportive, artistice, culturale, întreceri competiții, concursuri. B) un circuit pedagogic situate in afara scolii: a) activități perișcolare, organizate special pentru valorificarea educative a timpului liber: cu resurse tradiționale: excursii, vizite, tabere, cluburi, vizionari de spectacole : (teatru, cinema, etc.) si de expoziții etc.; cu resurse moderne: videoteca, radioteleviziune școlară; instruire asistată pe calculator, cu rețele cu diferite programe nonformale etc.; b) activități parașcolare organizate în mediul socioprofesional, ca “soluții alternative” deperfecționare, reciclare, instruire permanentă, etc.

Obiectivele pedagogice specifice educației nonformale completează resursele educației formale la nivelul unor coordonate “de vocație “ (D Landsheere, Viviane,1992, p.566, 567) :

stimularea dezvoltării personalității preșcolarilor, elevilor, studenților și a comunității educative locale, la niveluri de performanță și de competentă superioară, relevante in plan intelectual, moral, tehnologic, estetic, fizic;

valorificarea adecvată a strategiilor de proiectare-realizare a acțiunilor (de formare și perfecționare profesională, de organizare a timpului liber, de alfabetizare funcțională a grupurilor sociale defavorizate).

Conținutul și obiectivele urmărite sunt prevăzute în documente special elaborate ce prezintă o mare flexibilitate, diferenţiindu-se în funcţie de vârstă, sex, categorii socio-profesionale, interesul participanţilor, aptitudinile şi înclinaţiile acestora. BIBLIOGRAFIE1. Albulescu, Ion , Didactica disciplinelor socio-umane, Ed. Napoca Star, Cluj Napoca, 19992. Ausubel, P., D., Robinson,Fl.,Învãţarea în şcoalã (trad.), EDP, Bucureşti, 19813. Bîrzea, Cezar Arta şi ştiinţa educaţiei, EDP, Bucureşti, 19954. Cerghit, I., Metode de învăţământ, EDP, Bucureşti, 19975. Cerghit, I., Neacşu, I.,Negreţ - Dobridor, I.,Pânişoarã, I-O.,Prelegeri pedagogice, Ed.

Polirom, Iaşi,20016. Cristea, Sorin, Pedagogie generală, E.D.P., Bucureşti, 19967. Cucoş, C., Pedagogie, Ed. Polirom, Iaşi, 19968. D Landsheere, Viviane de, 1992, L'éducation et la formation, PUF, Paris.9. Gagne, R., Briggs, L., Principii de design al instruirii, EDP, Bucureşti, 197710. http://ro.scribd.com/doc/147548087/Factorii-dezvoltarii-psihice11. Ionescu, M., Radu, I., Didactica modernã, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 199512. Macavei, Elena, Pedagogie, E.D.P., Bucureşti, 1997