Imperiul Bizantin 320 -340Domnia lui Constantin cel Mare, imparatul in timpul caruia crestinismul devine religie oficiala. El este imparat din 306 si in 330 se stabileste la Constantinopol.Episcopul Eusebiu de Cezareea Viata Fercitului Imparat Constantin 4 carti Cuvantarea la Adunarea Sfintiilor Cuvantare tinuta cu prilejul sarbatoririi a 30 de ani de domnie a Imparatului Constantin Cuvantarea la tricennalia Despre Sfantul MormantImperiul devine crestin si Imparatul este elogiat de reprezentantii Bisericii. Un autor ca Eusebiu de Cezareea, devine celebru prin discursurile in favoarea imparatului, panegirice. Putem considera aceste discursuri ca pe o expunere de teologie politica in care se legitimeaza puterea Imparatului Constantin. Imparatia pamanteasca este pentru Eusebiu, o imitatie a Imparatiei Ceresti. Imperiul condus de un singur om care trebuie sa fie crestin si virtuos aspira in mod legitim la pace dar are dreptul de a domina intreaga lume. Rolul imparatului este acela de a guverna dupa modelul lui Hristos asa cum Hristos este mediator intre Dumnezeu si creatie asa si imparatul este un mediator in lumea pamanetasca. Dupa Sinodul de la Niceea din 325, Eusebiu pronunta un discurs in care celebreaza 20 de ani de domnie ai Imparatului Constantin. Urmeaza apoi cuvantarea la Tricennalia si care reprezinta o adevarata expunere a teologiei politice. In continuarea acestui discurs mai exista un text Despre Sfantul Mormant si despre care initial s-a crezut ca face parte din Tricennalia.Discursul la 30 de ani de domnie a fost rostit in prezenta imparatului, in anul 336 la 25 iulie. Discursul despre Sfantul Mormant reprezinta un cuvant rostit anterior in septembrie 335 , la Ierusalim fara prezenta imparatului cand s-a sfintit bazilica Sfantului Mormant.Avem asadar 2 texte, Tricennalia cu 10 capitole si un alt text anterior insa editat posterior. In privinta stilului observam ca discursul rostit la Constantinopol foloseste persoana a 3-a desi imparatul era de fata, in vreme ce discursul despre Sfantul Mormant foloseste persoana a 2-a desi imparatul nu era prezent.Temele si ideile din TricennaliaIn primele 3 capitole, Eusebiu afirma ca nu se va folosi de modelele traditionale de evocare a virtutiilor unui imparat. Spune ma voi departa de caile batute pana acum cantand faptele imparatului intr-o forma noua deoarece acest imparat difera de orice alt imparat. Imperiul creat de Constantin este pentru Eusebiu o reflectare a Imparatiei Ceresti. Acest lucru se realizeaza mult mai bine si pentru ca imperiul reprezinta de fapt un regim in care conduce o singura persoana deci avem toate avantajele unitatii pe care le avem intr-o monarhie. Asa cum omul este facut dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, tot astfel Imparatul Pamantesc trebuie sa aiba ca model regalitatea divina. Dumnezeu este sursa intregii puteri a imparatului. Pe un imparat virtuos, insusi Dumnezeu, spune Eusebiu, il lauda sau il celebreaza. In continuare, dupa primele 3 capitole, dar in special in capitolele de la 4 la 7, Eusebiu descrie modul in care fiul lui Dumnezeu este un intercesor intre Dumnezeu si creatia sa. Eusebiu insista asupra asemanarii de esenta dintre Dumnezeu Tatal si Fiul sau. Pentru a putea fi un adevarat intermediar, fiul trebuie sa impartaseasca toate calitatile esentiale cu Dumnezeu Tatal. Am putea imparti in 3 parti discursul la aniversarea a 30 de ani de domnie.1. O prima parte ar cuprinde capitolele 1-3 in care Eusebiu discuta rolul imparatului care il are drept model pe Hristos.2. In partea a doua, capitolele 4-6, Eusebiu arata ca un imparat virtuos se bucura de darurile divine si este intotdeauna recompensat de Dumnezeu.3. In a 3-a parte, capitolele 7-9, se arata ca imparatul crestin imitand biruinta lui Hristos aduce un mare folos intregii lumi.Ultimul capitol, al 10-lea arata modul in care Constantin trebuie sa ii multumeasca lui Dumnezeu pentru unitatea si pacea imperiului.Temele recurente sau constante ale discursului vizeaza sarbatoririi a 30 de ani de domnie si de asemenea tema victoriei prin care imparatul isi impune stapanirea unitara. Datorita acestor teme textul discursului La Tricennalia a fost numit de editori si Laus Constantini.Textul descrie si principalele virtuti ale unui imparat crestin care sunt clementa sau ingaduinta sau chiar milostivirea - evlavia si dreptatea. Aceasta lucrare putem spune ca stabileste pentru prima data principalele teme de reflectie ale filosofiei politice a imperiului crestin, filosofie care s-a mentinut pana in 1453. Avem in acest text descrise raporturile fundamentale din perspectiva doctrinei crestine dintre puterea politica, imperiu si imparat toate fiind bineinteles raportate la Dumnezeu care este autorul puterii.In Discursul despre Sfantul Mormant, Eusebiu se adreseaza, la Ierusalim, unui public care reuneste atat crestini dar si pagani. El incearca sa arate care sunt fundamentele puterii politice a unui imparat crestin. In acelasi timp discursul despre sfantul mormant, fixeaza si principalele teme de reflectie din apologetica crestina a primelor secole. E vorba de invatatura despre creatie care este vazuta ca o lucrare a lui Dumnezeu, apoi este descrisa invatatura despre Dumnezeul transcendent si Logosul sau, apoi invatatura despre motivele intruparii Fiului lui Dumnezeu, ale mortii si ale Invierii sale.Intruparea Fiului lui Dumnezeu nu i-a afectat cu nimic divinitatea intrucat puterea netrupeasca a Logosului lui Dumnezeu nu poate suferi nicio schimbare, nu poate fi atinsa in esenta sa si nu poate deveni inferioara ei insasi nici atunci cand se Intrupeaza. Aceasta expunere a lucrarii mantuitoare isi afla o prelungire potrivit lui Eusebiu in realitatea politica a Imperiului Roman. Prelungire care este o dovada a biruintei lui Hristos asupra mortii. Inainte de intruparea lui Hristos exista politeismul pe pamant domnind razboaiele si pacea fiind imposibil de restaurat. Dupa Hristos putem vorbi de un Imperiu in care se raspandeste din ce in ce mai mult invatatura crestina. Puterea lui Hristos face sa dispara in acelasi timp la nivel religios politeismul si la nivel politic, poliarhia o conducere cu mai multe centre de putere. Imperiul Roman incearca sa cuprinda intregul neam omenesc in aceeasi unitate si armonie.Cuprinderea in aceeasi armonie a mai multor natiuni diferite este insotia de o transformare morala a umanitatii care are loc prin raspandirea invataturii crestine. Imperiul trebuie sa asigure pacea si sa implineasca o misiune universala. Inainte de Constantin, imparatii care i-au persecutat pe crestini precum Diocletian, Galeriu sau Maximian sau chiar Licinius toti au avut parte de o moarte deosebit de nefericita paentru ca s-au opus crestinismului. Eusebiu observa ca odata cu ascensiunea crestinismului intre natiuni au inceput sa domneasca armonia si concordia punanadu-se astfel in practica mesajul evanghelic. Un astfel de imperiu, pentru a se putea mentine are nevoie de un imparat cu adevarat crestin care isi va guverna imperiul imitandu-l pe Hristos. In discursurile sale, Eusebiu arata care trebuie sa fie actiunile si virtutiile unui imparat.Caracteristicile guvernarii imperiale sunt o imitatie a modelului Logosului. Imparatul trebuie sa isi pregateasca supusii pentru Imparatia Cereasca, trebuie sa-i spupuna pe adversarii adevarului, sa proclame in fata tuturor legile evlaviei si vegheze la mantuirea tuturor. Imparatul are asadar o functie pedagogica, el este ceea ce se numeste didaskalos sau cel care invata adevarata doctrina. Virtutiile sale le detine prin participarea la Logos. El este rational prin participarea la ratiunea universala, intelept prin participarea la intelepciune, bun pentru ca se afla in comuniune cu comunitatea, drept prin participarea la dreptate, curajos pentru ca are ca model forta din Imparatia lui Dumnezeu. Toate aceste virtuti ii fac legitima puterea. Pe drept cuvant, spune Eusebiu, se numeste imparat cel care si-a sadit in suflet virtutiile imparatesti, dupa modelul Imparatiei Supreme. Eusebiu arata ca doar Constantin merita titlul de imparat in opozitie cu predecesorii sai pagani care neavand toate aceste virtuti nu au fost pe drept cuvant numiti imparati si care pot fi numiti chiar tirani sau uzurpatori ai puterii. Raportul stabilit intre Imparatia Cereasca si cea Pamanteasca are doua consecinte, mai intai este vorba de fondarea monarhiei imperiale care este o imitatie a monarhiei divine. A doua consecinta este - imperiul si imparatul trebuie sa fie crestini. Completari: Hristos este de aceeasi esenta cu Tatal criza ariana pentru; a-I pune capat s-a realizat Sinodul. Un preot din Alexandria considera ca Isus nu este Fiul lui Dumnezeu ci a fost ca om o creatura a Tatalui, contestata ca erezie. Deoarece nici mantuirea nu mai putea fi acceptata daca Isus nu a fost fiul Tatalui. La primul sinod se defineste prima parte a crezului, sinod convocat pentru a pune capat ereziei ariene.

Constant 337 350 si Constantiu (al 2-lea) 337 361Inchiderea templelor pagane.Deciziile acestea cu privire la inchiderea templelor pagane sunt aplicate initial foarte partial, crestinismul evident incearca sa domine dar paganii sunt inca numerosi. Dupa Constantiu al 2-lea avem un moment de reintoarcere la paganism odata cu Iulian Apostatul 361 363. Dupa moartea sa revin imparati crestini.Imparatul Teodosie I (379 395)Primul gest pe care il face este refuze titlul de Pontifex Maximus, titlul imparatilor care aparau religia politeista, refuza sa fie aparatorul credintei traditionale pentru a imbratisa credinta crestina. El de asemenea incearca sa inchida templele pagane printr-o lege din 8 noiembrie 392 an in care generalizeaza la nivelul imperiului aceasta lege, cu un an inainte inchisese templele din Roma si Egipt. Este remarcat si prin Codul Teodosian si in privinta legilor religioase, paganii puteau sa isi piarda treptat drepturile civice mai ales sub succesorii lui Teodosie Honorius, Teodosius al 2-lea, Leon I si Anastasie. In secolul 6 urmeaza momentul Iustinian 527 - 565 care ia cele mai riguroase masuri impotriva paganilor care pentru a participa la viata cetatii ei trebuie sa fie botezati si instruiti inainte de botez in religia crestina. El da un cod de legi, Codul lui Iustinian celebru pana in ziua de azi. Toti acesti imparati isi asuma o viziune asemanatoare cu cea descrisa de Eusebiu. Imparatul in opinia lor trebuie sa asigure mantuirea comuna a supusilor sai si sa ii pregateasca pentru imparatia Cereasca. Aceasta viziune este unul dintre motivele ascensiunii crestinismului dar nu este singura motivatie.Un alt factor care a dus la raspandirea crestinismului este intensa evanghelizare pe care au sustinut-o comunitatile crestine. Acest efort a constat in trimiterea de misiuni in teritoriile dominate de pagani, organizarea institutiei catacumenilor cei care se pregateau sa primeasca botezul crearea a diferite insitutii cum sunt in principal cele caritabile, de binefacere (Vasile cel Mare). In pofida acestor eforturi exista inca in secolul 6 numerosi pagani in imperiul roman, acestia se grupau in special in zonele rurale. Paganii erau destul de numerosi in cadrul aristocratiei si in clasa cultivate care era beneficiara educatiei grecesti care se transmitea prin scolile detinute de pagani, paidea invatatura greceasca era inca la foarte mare pret. Aceste scoli pagane functioneaza pana in 529 cand Iustinian le va inchide si din acel moment paganismul este vazut ca un lucru in afara legii, ceva strain Imperiului. In 383 o lege sustinea ca crestinii care se intorc la paganism sunt straini de dreptul roman.Exista si o lupta in interiorul crestinismului intre cei care tin dreapta credinta si arieni. Dreapta credinta este definita de Sinod adunarea episcopilor care impartasesc dreapta credinta. Fenomenul ereziilor se manifesta prima data in sec 2 dar capata pentru prima data dimensiuni care necesita un Sinod in secolul IV. Imparatul este cel care de regula convoaca Sinodul. De multe ori insa se decide ceva dar aplicarea este foarte dificila pentru ca intampina rezistenta locala.Exista o serie de legi impotriva ereticilor care sunt periodic reinnoite. Toate aceste masuri nu sunt strict aplicate. Statul incearca sa se faca garantul dreptei credinte. Iustinian intareste aceasta legislatie impotriva ereticilor. Pentru Iusitinian, unitatea si pacea imperiului si unitatea si pacea bisericii sunt strans legate. Nici el nu reuseste sa puna capat tutror ereziilor, exista comunitati ariene care se mentin in Constantinopol chiar in vremea lui Iustinian si chiar in sec 7 si mai tarziu insa din ce in ce mai mult aceste dizidente privesc minoritati si nu pot sa afecteze coeziunea imperiului.Exista inca o erezie semnificativa: erezia monofisitilor monos = unul singur si phusys = natura incapacitatea de a asuma idea ca Hristos a avut 2 naturi. Se intruneste Sinodul de la Calcedon, al 4-lea din 451 si care afirma faptul ca persoana unica a lui Hristos trebuie recunoscuta in 2 firi sau 2 naturi. Regiunile dizidente isi vor pastra credinta pana in ziua de astazi: Palestina, Egipt si partea orientala a Siriei. Aceste regiuni nu vor accepta deciziile Sinodului al IV-lea. Exista tot felul de incercari de a negocia cu non-calcedonienii si care nu au succes.Imparactul Marcian 451-457, Leon I 457-474, Zenon 476-491, Anastasie 491-518 apoi urmeaza Imparatul Iustinian care intr-un prim moment incearca sa se alieze cu episcopul Romei pentru a impune in toate partile si occidentale si orientale credinta calcedoniana. Politica lui insa, din nou se ciocneste de rezistenta monofisitilor , din nou in Egipt si Siria si imparatul alege calea represiunii care se desfasoara in provinciile dizidente. In Siria episcopii monofisiti sunt exilati si alungati din teritoriile lor. Aceasta politica practic indeparteaza de la fidelitatea fata de imperiu populatiile din zonele respective si imparatul este nevoit de multe ori sa renunte din pricina razboiului din 540 impotriva persilor. Pe langa aceasta politica ofensiva, este dublata din partea imparatului Iustinian de o incercare de a avea raporturiteologice cu monofisitii. Pe de alta parte, dialogul fiind de multe ori neacceptat ca mijloc de exprimare, episcopii de multe ori exilati sau intemnitati reusesc sa isi recapete teritoriile sau scaunele si bineinteles fac lucrurile acestea prin sustinerea populatiei care este foarte (va urma)