Cvasistagnarea industriei_________________________________________________4

Controlul vest-european asupra economiei reasaza problemele aderarii_____________________________________________________________________5

In domeniul energetic, economia libera este un basm__________________7

Pretul politic al gazelor rusesti__________________________________________8

Importurile alimentare, in cursa cu factura energetica_______________10

Cat va tine pavaza Uniunii Europene?__________________________________11

Profiturile bancare si echilibrele economice___________________________13

Pecinginea parafiscalitatii_______________________________________________15

O strategie postaderare: rosturi nule, suspiciuni cat carul____________16

Banca Nationala are ochi si pentru deficitul extern___________________18

Incalificabilul si nesfarsitul capitalism de cadou______________________19

Un loc pentru care nu merita sa ne bucuram__________________________21

UE: impozit unic pe profit impotriva relocalizarii ?____________________22

Premiere care arata ca gluma se ingroasa______________________________24

"Baietii destepti" au de fapt patalama de la UE________________________25

Impactul comercial extern_______________________________________________27

Gool... in propria poarta_________________________________________________29

Acompaniamentul social: esential in restructurarea agriculturii_____30

O situatie noua: industria fara forta de munca_________________________32

Impartirea roadelor globalizarii: un cerc vicios________________________33

Romania, mai catolica decat Papa______________________________________35

O recunoastere tardiva, dar de mare onestitate________________________36

Minunata inflatie a importurilor artificial ieftinite____________________38

Cu bune si rele, la mana capitalului strain_____________________________40

Componenta privata produce ingrijorari_______________________________42

Privatizarea CEC: incredibil cadou imobiliar pentru cumparator_____43

Romania trebuie sa dea curs avertismentelor presedintelui__________44

BNR si-a pierdut sculele_________________________________________________45

O masina pentru bulevarde, si nu pentru urcusuri_____________________46

Iesirea din scena a capitalului autohton ajuta la integrare ?__________48

Rasturnare de situatie pe piata fortei de munca_______________________49

1

Capusele sistemului energetic__________________________________________50

Leul si salariile: o politica de dublu-standard__________________________51

Talcuri norvegiene_______________________________________________________52

Speculatiile au derapat pe panta ilegalitatilor_________________________53

Inflatie sau deficit extern ?______________________________________________55

Seceta scoate in relief jaful "baietilor destepti"________________________56

Sustinere stranie a aprecierii leului____________________________________57

Ideile de stanga pot salva capitalismul_________________________________59

FMI si experimentarea capitalismului__________________________________60

Avertismentul dur al scaderii exporturilor_____________________________62

Talcurile bucurestene ale unui refuz budapestan______________________63

"The Economist" greseste agentul patogen____________________________64

Efectul Rompetrol________________________________________________________66

Economia, amenintata___________________________________________________67

Poate sa iasa bine, dar nu e sigur_______________________________________68

Speculatiile ameninta sistemul__________________________________________70

"Tractorul"- tap ispasitor________________________________________________71

O interesanta logodna___________________________________________________73

Salariul minim la periferie_______________________________________________74

UE contra Ford___________________________________________________________76

Devalorizarea leului - raul cel mai mic_________________________________77

Semafoarele hipermarketurilor_________________________________________79

"Reciprocitate" pentru cine ?____________________________________________80

Capitalismul de cadou___________________________________________________81

Vulnerabilitati extreme__________________________________________________83

Dolarul "extern" contra dolarului "intern"_____________________________84

Norvegienii, la mare cautare____________________________________________85

Capsunarii si deficitul extern____________________________________________87

Premise nerealiste_______________________________________________________88

2

3

Cvasistagnarea industriei1 Februarie 2005

4

Explicatia premierului Tariceanu pentru performantele sub previziuni ale economiei in 2005 a fost ca s-a resimtit nevoia ca aceasta sa fie pusa in ordine dupa dezechilibrele acumulate in 2004 in urma politicilor de fortare a resurselor, promovate, indeosebi in perspectiva electorala, de fosta guvernare pesedista. Domnia sa a mentionat in acest sens cheltuielile efectuate sau promise fara bugetare si cresterile salariale fara acoperire care au trebuit absorbite in anul urmator. Si, a adaugat premierul, dupa ce s-a pus ordine in conturi in 2005, pulsul economiei poate redeveni alert - si o va face - din 2006.Existenta unui respiro in evolutia economiei ar fi cea mai linistitoare varianta in explicarea temperarii severe a cresterii economice in 2005. Si la case mai mari si, in general, dupa o perioada de crestere sustinuta, economia isi trage sufletul si, de regula, este bine s-o si faca, spre a-si potoli resursele tensionate.

Ramane insa de vazut daca in 2005 a fost vorba de un asemenea ragaz pentru o noua relansare sau daca a fost vorba de altceva care sa anunte tendinte recesive. Raspunsul este deocamdata greu de dat. Nu exista suficiente date pentru a formula un raspuns adecvat. Apelul la indiciile pe care le ofera indicatorii economici nu prea foloseste la mare lucru. Daca ar fi sa ne luam dupa acestia, vin vremuri proaste, caci, practic, toate tintele stabilite au fost ratate. Cresterea economica este mult sub asteptari. Inflatia a iesit din graficul stabilit. Deficitul extern este de-a dreptul apocaliptic. Iar consumul, desi gatuit de masurile de restrangere a creditului, duduie in continuare, accentuand riscurile pe care le comporta traiul peste plapuma proprie, si cascand mereu si mereu dezechilibrul fata de productia interna slaba, neadecvata structural si, in plus, aflata pe panta lancezelii. O infuzie externa de capital, o eventuala temperare a cresterii preturilor administrate din economie pot asigura o configuratie din nou prospera tabloului macroeconomic, cu o crestere mai sustinuta, cu o inflatie care sa-si reia tendinta de scadere, ceea ce poate conferi o imagine de incredere in perspectivele economiei, mai ales daca se ignora deficitul extern si pericolele acestuia.

De departe cele mai relevante indicii le ofera datele asupra productiei industriale. Experienta la nivel mondial a evidentiat o corelatie puternica intre evolutia acesteia si cea pe ansamblul economiei. Nu exista practic crestere a produsului brut fara o crestere in industria prelucratoare. Nu se poate conta decat pasager si conjunctural pe parcursuri economice care nu s-ar supune strict respectivei corelatii. Oricum, nu se poate spera in cresteri economice sustinute fara cresteri semnificative in industrie, indeosebi in industria prelucratoare.

Preliminarile statistice arata, din pacate, o crestere derizorie a industriei in 2005: doar de circa 1,3%. Este vestea de departe cea mai proasta din evolutiile economice ale anului trecut, in fata careia ratarea tintelor de

5

inflatie sau de crestere economica pe ansamblu paleste ca o ingrijorare doar de rangul doi.

De ce s-a produs aceasta cvasistagnare reprezinta marea problema si, implicit, marele semn de intrebare asupra perspectivei. Ar fi bine sa fie vorba doar de un respiro pe care industria si l-a luat - unii analisti vorbesc chiar de un fel de restructurare autoasumata -, pentru ca, in acest caz, ar exista sanse de revigorare rapida. Se presupune ca actori mai mari sau mai mici ai industriei au transformat 2005 intr-un an de asteptare, semnele de intrebare privind sansele aderarii la Uniunea Europeana si directiile cadrului fiscal jucand un rol determinant in acest sens.

Respectivii actori industriali ar fi acumulat bani pe care ii au pregatiti pentru investitii, asteptand doar semnalul de a-i folosi. De aceea, analistii partizani ai acestei explicatii leaga foarte mult soarta industriei in 2006 - deci a cresterii economice in general - de verdictul asupra aderarii. Un verdict favorabil al Comisiei de la Bruxelles ar fi semnalul de demarare a investitiilor in asteptare, un verdict de amanare putand insemna o frana severa in investitii, care ar putea conduce spre o recesiune in industrie, cu consecinte inevitabile asupra economiei in ansamblu.

S-ar putea insa ca lucrurile sa fie mai complicate. Nu s-a conturat deocamdata cu claritate cu ce se va alege economia reala din Romania - si industria este economie reala - de pe urma perspectivei de aderare la Uniunea Europeana. Cert este doar ca partea preluata de investitori vest-europeni din economie va obtine profituri frumoase - pentru ca altfel nici n-ar fi fost preluata - probabil cel putin cativa ani, fara noi investitii si cu personal mai putin.

Restul economiei - care ramane cu capital autohton si care reprezinta o parte majoritara, dar fara capacitate decizionala - nu se stie cum va evolua. Nu este deloc sigur ca aceasta parte din economie a folosit anul 2005 pentru acumulari in vederea unor investitii forte in 2006, pur si simplu intrucat nici nu are bani pe care sa-i fi pus in asteptare. Evolutia industriei in 2006 reprezinta un semn de intrebare, pe care il induce si in privinta intregii economii.

Controlul vest-european asupra economiei reasaza problemele aderarii16 Noiembrie 2005

Recentul Raport de tara al Comisiei de la Bruxelles asupra stadiului Romaniei pe drumul aderarii la Uniunea Europeana reasaza spectaculos problemele integrarii. S-ar putea spune ca, din acest punct de vedere, este

6

pur si simplu o rasturnare de situatie fata de cliseele pe care le ofereau anterioarele rapoarte de tara. Si se mai poate spune ca reasezarea duce spre o ordine fireasca a lucrurilor. Motivul rasturnarii ierarhiei problemelor aderarii nu-l constituie nici progresele Romaniei si nici chiar ritmurile diferite pe domenii in asimilarea regulilor comunitare, ci preluarea controlului axei majore a economiei de catre companii vest-europene.

In plan economic, agenda aderarii, asa cum rezulta din rapoartele de tara de pana acum, era dominata de problemele capitolului concurenta (cu accent pe ajutoarele de stat) si de problemele aflate din punct de vedere tehnic in arealul capitolului privind justitia, dar avand resorturi economice (coruptie, conflicte de interese). In mod aproape miraculos, Romania trece dintr-o data examenul la capitolul de concurenta, dupa cum reiese din recentul raport de tara. Mai mult, Romania este scoasa de sub amenintarea activarii clauzei de salvgardare la acest capitol.

Sa nu ignoram, desigur, masurile luate in plan legislativ, ca si demersurile Consiliului Concurentei pentru conformarea la cerintele din domeniu ale apartenentei la Uniunea Europeana. Sa mentionam abrogarea reglementarii cu privire la controversatele esalonari la plata obligatiilor catre bugetele publice (esalonari care oricand puteau fi asimilate ajutoarelor de stat), introducerea unui mecanism de notificare si avizare de catre Consiliul Concurentei a ajutoarelor de stat, respingerea de catre aceasta institutie a unor ajutoare de stat si cererile de returnare a fondurilor in cazurile in care acestea au fost acordate fara respectarea normelor europene si alte asemenea masuri.Dar sa nu ne amagim! Hotaratoare in schimbarea aprecierii din partea Comisiei de la Bruxelles a fost trecerea, prin privatizare, a controlului distributiilor de gaze si electricitate in mainile unor firme vest-europene. Acest transfer a fost considerat fundamental pentru practicarea unor reguli de piata in cel mai important dintre domeniile in care aceste reguli erau in Romania doar o nazuinta, din cauza neplatii consumului de energie de catre intreprinderi de stat si societati private cu acoperire politico-clientelara. Dupa cum a dovedit practica, se parea ca nu se va putea altfel decat prin vanzarea distributiilor catre companii straine sa se puna capat acestor neplati, care constituiau poate cea mai grava distorsionare a relatiilor de piata, a concurentei loiale din Romania. La fel erau considerate creditele sub comanda politica sau potrivit unor aranjamente clientelare acordate de bancile de stat. Preluarea in maini vest-europene a distributiilor de gaze, electricitate si produse petroliere a golit de obiect principalele critici la adresa concurentei neloiale promovate sau parohiate de autoritatile romane si explica de ce capitolul concurenta iese practic de sub monitorizare. Pur si simplu pentru ca nu numai se prezuma ca noii proprietari vest-europeni nu vor mai accepta rau-platnici, in ultima instanta taindu-le aprovizionarea, dar si ca n-ar fi fost tocmai vreun lucru potrivit de a se adresa critici unui domeniu controlat acum de vest-europeni, nu de autoritatile romane.

7

Soarta capitolului concurenta o va avea, in curand, si capitolul coruptiei, indeosebi in ce priveste marea coruptie. Unde de fapt s-a produs aceasta ? In achizitii publice, in privatizari, in banci de stat, prin folosirea unor pozitii publice sau administrative detinute pentru a se devaliza banul public. De acum, bancile de stat au iesit din discutie, caci practic nu mai sunt, iar marile privatizari s-au cam incheiat. Mai raman achizitiile publice. O simpla monitorizare a acestora si Comisia de la Bruxelles poate fi linistita. Totul este sa pazeasca si firmele vest-europene sa nu dea spaga, adica sa nu mai faca ceea ce acestea au facut pana acum.

Iesirea din vizor a capitolului concurenta, ca si disparitia fizica a principalelor obiecte in jurul carora se teseau relatiile de coruptie aduc in prim-planul agendei privind aderarea problemele realmente cele mai grele, pana acum desigur constientizate, dar aflate undeva intr-un con de umbra. Este cazul, inainte de toate, al agriculturii, pe de o parte, si al prezervarii mediului, pe de alta parte, domenii in care handicapul existent al Romaniei este imens, fie dintr-o mostenire istorica greu de inlaturat, cum este in agricultura, fie dintr-un dezinteres fata de problema pana in prezent, cum este cu prezervarea mediului. Sunt domenii in care ceea ce Romania are de facut reprezinta sarcini uriase, mai ales ca pana acum nu prea s-a intreprins mai nimic practic in directia asigurarii macar a unui minim de compatibilitate cu standardele europene.

In domeniul energetic, economia libera este un basm 18 Ianuarie 2006

Nu se uscase cerneala pe decizia Comisiei Uniunii Europene de a acorda Ucrainei statutul de economie de piata, si Kievul i-a si facut acesteia dovada minunatelor sale aptitudini, deschideri si abilitati in domeniu. Cand Rusia a taiat aprovizionarea Ucrainei pentru ca aceasta nu acceptase preturile majorate pretinse, Kievul nu a ezitat o clipa: a "intepat" conductele de tranzit spre Europa Occidentala - care plateste gazul rusesc la preturile pretinse - si o scadere masiva, intre 25% si 40%, a livrarilor a fost resimtita intr-o serie de tari central si vest-europene. O analiza a faptului daca Ucraina este sau nu o economie de piata este mai putin importanta aici, pentru ca acordarea statutului a fost mai mult ca sigur o decizie politica.

Moscova a tintit bine cand a ales 1 ianuarie ca moment al intreruperii aprovizionarii cu gaze a Ucrainei. Era inceput de an si vacanta, iar Rusia prelua presedintia prin rotatie a asa-numitului "Grup al celor 8", respectiv al celor mai puternice, economic, tari din lume. Demersul era acoperit de argumente economice (pretentiile se rezumau la plata unor preturi

8

"europene", fara aparent vreo conotatie politica). Degeaba - suna avertismentul Moscovei - incurajati Ucraina inclusiv acordandu-i statutul de economie de piata, cand cheia este de fapt la noi. Mai mult, nu doar ucrainenii, ci si voi, vest-europenii, depindeti de noi. S-a batut saua ucraineana pentru a pricepe iapa vest-europeana. Nu va conformati, vedeti la ce va puteti astepta. Mai direct spus, la preturi "europene" sau "neeuropene", depindeti de gazul rusesc - a atras Moscova atentia europenilor mai de la Est sau mai de la Vest.

Cat de searbede si schioape sunt sentintele globaliste despre concurenta libera la scara mondiala, preturile pietei si altele asemenea. Odata cu progresele tehnologice, importanta materiilor prime in relatiile internationale a scazut, dar dictatul energetic exista. Preturile internationale in domeniul energetic nu le determina concurenta, ci pozitiile de putere, monopolurile naturale sau tehnologice detinute

In Europa, gigantul rusesc Gazprom a incalecat tot ce putea fi incalecat: singur, direct sau in asociere, in diferite formule, cu firme in general germane. Genul de intelegere la care s-a ajuns in cele din urma in conflictul ruso-ucrainean - intelegere careia i se zice compromis - este, de fapt, tipic pentru aceasta incalecare. O companie mosita de Gazprom - cu capital rusesc si austriac (?!) - preia intreaga aprovizionare a Ucrainei. Compania cumpara pentru Ucraina gaze atat din Turkmenistan (se pare, cu 50 dolari mia de metri cubi), pe care in principiu le tranziteaza prin Rusia, precum si de la Gazprom (cu preturi "europene", de circa 230 dolari mia de metri cubi). Apoi, gazele sunt vandute Ucrainei la un mix de pret de 95 dolari mia de metri cubi. Acesta este cazul Ucrainei. In cazul Armeniei sau Moldovei, distributiile de gaze au fost preluate direct de catre Gazprom. In Romania, importurile de gaze de la Gazprom sunt facute de companii create tot de Gazprom, principala fiind infiintata impreuna cu compania germana Wintershall. Cum s-ar spune, cel putin intr-o parte a Europei, Gazprom centreaza si tot Gazprom da cu capul. Gazprom produce, Gazprom exporta, Gazprom importa, Gazprom distribuie.

Cu cateva exceptii in cazul carora aprovizionarea preponderenta cu gaze se face din Marea Nodului, si tarile vest-europene depind sever, si intr-o proportie mereu mai importanta, de gazul rusesc. Aceasta este ecuatia, cel putin pana cand hidrocarburile din bazinul caspic si, eventual, gazul metan iranian vor ajunge - daca vor ajunge - in Europa, cand dependenta s-ar putea "diversifica". In esenta, tarile vest-europene au platit cat a cerut Rusia. Dar robinetul se poate, totusi, inchide oricand are interes Rusia. Este motivul pentru care toate tarile Europei Occidentale se poarta cu manusi cu Rusia.Ucraina are si ea arma sa: nu competitivitatea sau eficienta, ci conductele de tranzit. Acestea oricand pot fi "intepate" pentru propria aprovizionare, in dauna clientilor carora gazul rusesc le este destinat. De aceea Europa Occidentala se poarta cu manusi si cu Ucraina. Germania a ales sa nu mai depinda si de Ucraina, ci doar de Rusia, legandu-se prin conducta

9

submarina de aceasta, in protestul Poloniei si al tarilor baltice, care se vad nevoite sa infrunte vechile dependente neatinse.

Concurenta, liberalizarea sunt, in domeniul energetic, niste biete povesti. Pe piata energiei, nu concurenta determina preturile, ci pozitiile de putere. Situatia descrisa este cea dintr-o anumita zona a lumii: Europa. Peste tot este insa la fel, doar cu alti actori, mai regionali sau mai globali, oricum mari producatori si mari consumatori.Cererea si oferta la scara mondiala explica fluctuatiile, dar nu si "fondul" preturilor. Relatiile de putere economica si interesele politice, geostrategice au fost si raman determinante. Schimbarile in aceste domenii constituie tot atatia factori care scot sectorul energetic din zona predictibilului pe termen lung. Singura certitudine pe termen lung este cresterea preturilor, legata nu numai de caracterul limitat al resurselor neregenerabile exploatate acum, ci si de interesele marilor consumatori - toti tari dezvoltate industriale - de a impinge aceste preturi (pe care n-au probleme sa le suporte) pana in punctul in care sa faca rentabila exploatarea resurselor regenerabile, neconventionale, a caror valorificare sa le reduca realmente dependenta energetica de altii.

Pretul politic al gazelor rusesti 25 Ianuarie 2006

O controversa asupra nivelului preturilor la importurile de gaze rusesti a iscat aprecierile presedintelui Basescu, care a lasat sa se inteleaga cum ca influentele unor grupuri de interese din jurul Ministerului Economiei - condus de un conservator - ar explica de ce aceste preturi ar fi practic cele mai inalte din Europa.

Sa fie clar. Este foarte posibil ca in jurul Ministerului Economiei sa graviteze grupuri de interese. Presedintele tarii, care, prin comparatie cu noi, oamenii de rand, are la dispozitie si informatiile confidentiale din partea serviciilor secrete, stie mai multe si nu poate fi contrazis in domeniu. Cel vizat, respectiv ministrul conservator al Economiei, a respins insa acuzatiile si i-a cerut presedintelui probe.

Problema principala in legatura cu nivelul inalt al preturilor gazului importat din Rusia se afla in alta parte. Din pacate, nu prea se vorbeste deschis despre aceasta problema, probabil pentru ca nu-i convine de fapt nici unui politician roman. Nici unuia, indiferent de tabara, intrucat, de ani si ani, problema transcende guvernarile, fiecare dintre acestea fiind nevoita s-o infrunte fara alternativa.

Din cauza unei gestiuni nu prea fericite a relatiilor cu Rusia, dar si a unor

10

inadmisibile cumparari mai ieftine de gaze din Ucraina (gaze suspecte de a fi fost sustrase din gazele rusesti tranzitand aceasta tara), fapt ce a suparat foarte rau Moscova, producatorul si exportatorul Gazprom a decis sa nu mai incheie contracte de livrare directa catre Romania, admitand sa-i furnizeze acesteia gaze numai prin intermediari agreati de el insusi. Si sa nu ne amagim. Tot ceea ce este obtinut prin intermediari - deci si gazul rusesc - costa mai scump. Deci sa nu ne miram daca platim gazul rusesc mai scump decat altii, care au contracte directe cu Gazprom. Caci nici nu trebuie sa fie de vina vreun oficial roman sau sa existe vreun grup de interese pentru preturi mai piperate, intrucat acestea deriva nemijlocit din sistemul de aprovizionare prin intermediari. Ca pot sa existe grupuri de interese care sa profite de pe urma sistemului, acest lucru este posibil. Dar determinarea ultima a pretului inalt o constituie sistemul prin inter-mediari.Realitatea este ca Romania nu importa gaze de la Gazprom, cu toate ca foloseste gaz rusesc. Negociatorii romani pot fi geniali, darji si foarte patrioti, dar nu le foloseste la nimic. Ei nu ajung sa negocieze cu Gazprom. Pana ca grupuri de interese sa impinga preturile in sus, din care sa-si sustraga profitul pe seama consumatorilor, o fac inter-mediarii. Care, sa nu ne ferim de a o spune pe sleau, reprezinta chiar Gazprom, adica interese rusesti. Ca diferitele guvernari sau chiar diversi ministri din cadrul aceleiasi guvernari pretind ca au obtinut preturi mai bune, asta este o poveste. Pe pietele europene, in 2003 de pilda, preturile erau mai mici decat in 2005 la gazele rusesti. Aceasta nu inseamna insa ca ministrii romani din 2003 au "obtinut" preturi mai bune in 2003 decat in 2005. Si, ca atare, nici nu se poate discuta in acesti termeni, desigur daca vrei sa mentii un grad minim de seriozitate a discutiei.

Prea multe de facut Romaniei nu-i ramane. Gazul importat este rusesc. Dar producatorul - Gazprom - nu-l vinde Romaniei, ci unor intermediari infiintati tot de catre Gazprom, respectiv o companie integral ruseasca si una mixta germano-rusa (in care partenerul rus este tot Gazprom). Si acest sistem, sa fie clar, opereaza de ani si ani. Si mereu si mereu de la instituirea sistemului Romania a platit mai scump gazul. Pur si simplu pentru ca, in cazul consumului romanesc din gazul rusesc, Gazprom este producatorul, Gazprom este exportatorul, Gazprom este importatorul, iar distribuitorii sunt, in momentul de fata, o companie germana si una franceza. Cum dracu' sa nu fie gazul gatuitor de scump ?

De ce Romania a acceptat sistemul este o alta problema. Nimeni nu discuta deschis despre acest lucru, probabil din cauza resorturilor si implicatiilor politice. Daca observam insa cu atentie, sistemul - inaugurat si brevetat in Romania - a fost treptat-treptat impus si altor tari si se incearca a fi generalizat. Partea romana ar trebui sa-si asume politic sistemul - daca nu s-a impacat cu gandul, cu toate ca in practica s-a supus de fapt acestuia fara cracnire - ca pret al apartenentei la NATO, ca pret al prezentei bazelor americane pe teritoriul tarii, ca pret al aderarii la Uniunea Europeana, toate

11

din perspectiva unei tari mici aflate in coasta Rusiei. In orice caz, a discuta, in aceste conditii, numai despre efectele sistemului - respectiv nivelul inalt al preturilor de achizitie - este un exercitiu inutil.

Importurile alimentare, in cursa cu factura energetica 22 Februarie 2006

2005 a consemnat un nou record nu numai in ceea ce priveste agravarea balantei comerciale si, prin implicatie, a deficitiului de cont curent extern, dar si in privinta im-porturilor alimentare. Acestea au ajuns la circa 2 miliarde de euro, ceea ce echivaleaza cu aproape o treime din contributia agriculturii la formarea PIB-ului romanesc, respectiv din produsul celor aproape 40 de procente din forta de munca a tarii ocupata in agricultura. Importurile alimentare au crescut in 2005 cam cu o cincime, punand in continuare in umbra exporturile alimentare, care, trebuie sa recunoastem, s-au miscat ceva mai bine decat in anii anteriori. Deficitul pe acest segment al comertului exterior s-a extins insa pe mai departe, urcand la circa 1,3 miliarde euro.

Lucrurile marcheaza o deteriorare continua, in masura in care acum doi ani, in 2003, fotografia la sfarsitul anului respectiv era in aceiasi parametri cifrici, dar in dolari. Acum este in euro, deci la dimensiuni absolute mai mari, avand in vedere mentinerea diferentei de curs dintre dolar si euro in momentul evaluarilor.Factura alimentara la import este in continuare in cursa cu cea energetica. Iar in 2005, daca nu ar fi fost cresterile fulminante de preturi la petrol si gaze naturale pe pietele internationale, importurile alimentare nu ar fi fost departe, in cazul Romaniei, de cele energetice.Romania, importator net de produse alimentare, constituie o plasare sub semnul neuzualului doar in raport cu o ipotetica pozitie a Romaniei in plan agricol international, si nu in raport cu situatia reala a economiei romanesti. Privind la rece si nu emotional, Romania nu este o exceptie, ci confirma o regula: tarile subdezvoltate (si Romania este, ne place, nu ne place, o tara subdezvoltata) sunt, din motive de slaba competitivitate a produselor agroalimentare, importatoare nete si nu exportatoare nete, adica importa mai mult decat exporta astfel de produse.

Romania, nu de azi, de ieri, importa mai mult decat exporta produse alimentare. Odata scoasa de sub clopotul izolarii si aruncata in competitia internationala prin liberalizarea comertului exterior din 1990, era inexorabil ca agricultura romaneasca sa fi dat in nas, mai devreme sau mai tarziu, din cauza lipsei de competitivitate. Liberalizarea comertului exterior dupa 1990

12

era absolut normal sa produca o crestere abrupta si masiva a importurilor la acele sortimente alimentare care nu se produc in general sau sezonier in Romania (precum tropicale sau alte fructe), importuri interzise practic pana atunci. In ce priveste insa restul alimentelor, ceea ce s-a intamplat in domeniul importurilor s-a datorat aproape exclusiv diferentelor de competitivitate.Agricultura romaneasca este profund ineficienta, atat din cauza faramitarii exploatatiilor agricole, cat si din cauza costului extrem de ridicat a tot ceea ce reprezinta aport al industriei in cadrul produselor agricole (ingrasaminte, lucrari agricole, echipamente etc.). Doar costul infim al fortei de munca agricole in Romania mai face ca unele produse agroalimentare romanesti sa tina pasul concurential cu produse straine.Tragedia lipsei de competitivitate a produselor agroalimentare romanesti este pusa insa in evidenta nu atat de tendintele la import, ci mai degraba de prabusirea exporturilor de produse agroalimentare. Nivelul acestora este cu mult sub cel consemnat anual inainte de 1989. Cea mai probabila explicatie este ca in trecut Romania reusea sa vanda sub costuri respectivele produse - fapt greu evidentiabil in conditiile inconvertibilitatii monedei nationale -, dar un asemenea lucru a devenit mereu mai dificil in conditiile liberalizarii preturilor si comertului exterior, convertibilizarii leului si desprinderii din devalmasie a producatorilor si comerciantilor cand au iesit la iveala treptat si n-au mai putut fi ignorate raporturile pret-costuri, iar pierderile la export, daca existau, n-a mai avut cine sa le finanteze.

Pozitia Romaniei de importator net de produse agroalimentare se va accentua in contextul apartenentei la Uniunea Europeana. In majoritatea lor - dar, fara vreo exagerare, in majoritatea lor - producatorii romani din indiferent ce domeniu al culturilor agricole sau zootehniei, vor fi scosi din joc, inclusiv de pe propria piata. In prezent, de exemplu, doar cateva procente din producatorii de mezeluri si lactate lucreaza dupa norme europene, potrivit estimarilor Agentiei Veterinare pentru Siguranta Alimentara. Si doar o mica parte din producatorii actuali cauta, prin investitii, sa se pregateasca pentru a face fata conditiilor care vor veni, in timp ce circa 60% din unitatile de prelucrare a laptelui si 80% din cele de procesare a carnii risca sa-si puna lacat la poata la data intrarii Romaniei in Uniunea Europeana. In Cehia si Polonia, unde situatia era de departe mai buna decat in Romania, rata de disparitie a fost, in contextul intrarii in Uniunea Europeana, de cel putin 30%.

Cat va tine pavaza Uniunii Europene?8 Martie 2006

13

O controversa a aparut in legatura cu implicatiile pentru perioada ce vine, indeosebi pentru 2006, ale uriasului deficit comercial inregistrat in 2005: peste 10 miliarde de euro la exporturi de numai 22 miliarde de euro. Ceea ce este incendiar, intrucat inseamna ca la fiecare 3 euro consum de marfuri si servicii din strainatate doar 2 euro au acoperire in finantare interna, iar unul trebuie sa gaseasca finantare in afara. Este un dezechilibru prea mare pentru a nu fi periculos rau de tot. In echivalent PIB, deficitul de cont curent extern a depasit 9% si merge spre 10%.

Unii analisti sustin, in esenta, ca pericolul nu este foarte mare atat timp cat Romania se afla sub pavaza Uniunii Europene, fapt subliniat de perspectiva aderarii, ce ar urma sa fie certificata in 2006. In aceasta interpretare, doar un verdict de amanare a aderarii ar putea declansa probleme.

Alti analisti considera insa ca a importa de 32 miliarde de euro la exporturi de numai 22 miliarde de euro este o anomalie economica, ceva imposibil de sustinut si ca, daca situatia nu se va schimba, se va sari in aer cu sau fara Uniunea Europeana la spate.Care ar fi amenintarile deficitului extern ? Acesta ameninta din mai multe parti. Aprinderea fitilului unui incendiu ar putea veni chiar din zona responsabila de inflamarea importurilor: consumul privat. O explicatie pentru care cantitatea de valuta in piata depaseste inca deficitul comercial este ca importurile au fost finantate in mare masura in ultimul timp prin credite din strainatate. Intr-un singur an datoria externa a crescut cu aproape 6 miliarde de euro si este vorba, in proportie majoritara, de datorie privata. La primul semn de dificultati de rambursare in sistemul privat debitor, mecanismul extern de retorsiune se declanseaza. Si pentru acest segment de datorie rezervele valutare colectate de Banca Nationala, altfel substantiale, nu folosesc la prea mare lucru. O valvataie ce se va intinde repede poate veni din insasi zona exporturilor. Fiind doar in proportie de 40% exporturi nete, restul reprezentand de fapt importuri incluse in livrari externe, exporturile romanesti sunt extrem de vulnerabile. De aceea aprecierea leului pur si simplu le doboara. Aprinderea fitilului poate proveni insa si din zonele cu contributie globala la alimentarea pietei. La o dare inapoi sau chiar numai la o stagnare in remiterile catre tara ale romanilor aflati la munca in strainatate, piata valutara isi va inversa rapid tendintele. Acelasi efect il poate determina o amanare a aderarii la Uniunea Europeana, caci investitiile straine vor trece in asteptare, iar capitalurile speculative nu numai ca nu vor mai cauta piata romaneasca, dar cele care au plasamente aici le vor lichida urgent.

Pe piata interna din ce in ce mai multe importuri nu-si vor mai gasi astfel finantare. Iar creditorii externi vor deveni reticenti. Toata lumea isi va aminti la un moment dat de existenta unui deficit comercial de dimensiuni uriase, de fapt si de fapt nefinantabil pe cai normale. Minunatia leului in ascensiune va apune. Aprecierea acestuia fata de euro sau dolar se va

14

transforma rapid in devalorizare. Marile rezerve valutare ale Bancii Nationale ii vor incetini un timp caderea. Va reveni insa curand la cursuri care vor arata de fapt cat ii poate pielea. Pielea pe care i-o poate oferi actuala economie din Romania. Numai ca nefericirile provocate de aprecierea sa artificiala din perioada de abureala se vor fi produs deja, cu efectele lor nefaste cu tot. Tocmai cand va fi vrut sa arate mai greu, leul se va fasai. Inutil aproape de mentionat consecintele unei devalorizari pronuntate asupra inflatiei interne.

Unde intervine pavaza Uniunii Europene si cat poate tine aceasta ? Uniunea Europeana, prin asumarea admiterii Romaniei, ii ofera acesteia un fel de acoperire, astfel incat deficitul poate sa creasca dincolo de cotele de alerta fara a fi sunata alarma pe plan international.Aceasta cota de alerta este considerata cea de 6% echivalent PIB, apreciindu-se ca, dincolo de aceasta, exista riscul sa nu se mai poata face fata la extern platilor viitoare implicate, cu toate consecintele grave ale ajungerii intr-o situatie de acest gen. De regula, tari aflate intr-o asemenea situatie devin expuse unei penalizari internationale, putand fi confruntate fie cu ezitari sau evitari din partea investitorilor, fie cu reticente din partea celor care acorda credite, fie chiar cu scumpirea acestora din urma.In perspectiva aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, mediul economic international primeste din partea acesteia din urma semnalul ca expunerea externa a Romaniei nu este o problema intrucat aderarea ofera asigurari ca deficitul are finantare, inclusiv prin fondurile alocate pentru sustinerea integrarii. Motivatia implicarii Uniunii Europene in aceasta girare este simpla. De fapt prin parohierea deficitului de cont curent extern al Romaniei Uniunea Europeana asimileaza Romania in piata proprie. Este insusi mecanismul extinderii: se pompeaza bani tarilor mai slab dezvoltate aderente pentru a le permite acestora sa cumpere produsele din tarile dezvoltate ale Uniunii, inlesnindu-le acestora din urma sa iasa din saturatia pietei si deci din tendintele de stagnare.Interesul Uniunii Europene in existenta unui deficit comercial al Romaniei ca tara aderenta este evident. Si, ca atare, apar normale si asigurarile pe care le ofera mediului economic international in legatura cu sustenabilitatea deficitului extern romanesc. Problema este cat de mult si cat timp vor conta aceste asigurari, de fapt indirecte, in fata investitorilor si creditorilor internationali, inclusiv din Uniunea Europeana, care sunt entitati private, cu interese proprii specifice. Oricum, o amanare a aderarii, desi nu schimba absolut nimic in gradul de pregatire al Romaniei pentru aderare si nici macar in deficitul extern, poate fi, din pacate, perceputa ca retragere a unui gir, urmand ca investitorii si creditorii externi sa descopere, asa ca dintr-o data, cat de mare si plin de riscuri este imensul deficit extern al Romaniei.

15

Profiturile bancare si echilibrele economice 22 Martie 2006

O situatie bizara exista pe piata bancara din Romania. Dobanzile la credite au scazut serios fata de anii precedenti, dar si dobanzile la depozite s-au redus, si inca sub rata inflatiei. In mod absolut firesc depozitele scad, iar creditele cresc. Si profiturile bancilor infloresc.Intr-un fel, vechiul adagiu bancar "deposits make loans" (din depozite se constituie sursele pentru credite) este aproape contrazis. In ciuda unor tentative din ultimele saptamani, bancile isi permit, de fapt, sa nu stimuleze atragerea de depozite pentru a avea resurse de creditare deoarece au bani din alte parti, deocamdata.De fapt, piata bancara balteste de bani, care sunt banii ce intra in sistem din investitii straine, din alocatii ale Uniunii Europene pentru sustinerea aderarii, din remiteri catre tara din partea lucratorilor romani in strainatate si, nu in ultimul rand, ba dimpotriva, din resurse puse de catre bancile-mama din strainatate la dispozitia filialelor si sucursalelor lor din Romania spre a fi imprumutate. Acest din urma aspect a capatat in importanta pe masura ce sistemul bancar din Romania a fost preluat de catre banci vest-europene, capitalul autohton pierzand practic aproape toate pozitiile in sistem. In orice caz, gradul redus de economisire din Romania (legat in principal de saracia unei mari parti din populatie) face ca in sistemul bancar sumele globale din economisire sa fie mici, iar interesul bancilor pentru captarea acestora sa fie pe potriva.Aceasta ar fi una dintre explicatiile pentru care sistemul bancar din Romania inregistreaza profituri mereu mai mari, aproape indiferent de ceea ce se intampla in economie.A doua explicatie, despre care Doamne pazeste sa vorbesti in fata reprezentantilor bancilor (de acum, deja toate straine), este aceea ca bancile mai mult nu se concureaza decat se concureaza in Romania. Acest fapt, din pacate, s-a consolidat o data cu intrarea pe piata romaneasca a bancilor de renume international, toate cu baze in tarile vest-europene.Acestea au adus stabilitate si credibilitate intr-un sistem devastat, fizic si ca imagine, de devalizari mai primitive sau mai sofisticate ale unor banci de stat ori private cu capital romanesc. Dar aceste banci de renume nu au transferat din tarile lor de origine si grila concurentiala, singura care poate elimina excesele in profiturile bancare. Profitand sistematic, mai intai de inflatia inalta, apoi de reasezarea structurilor dupa primele privatizari si, in sfarsit, de explozia creditului, bancile s-au inteles de minune intre ele sa manevreze de o asemenea maniera lucrurile incat sa realizeze, aproape toate, profituri ridicate. Degeaba a coborat inflatia, degeaba a aparut factorul in principiu concurential al expansiunii creditului de consum si ipotecar, degeaba a facut Banca Nationala diferite manevre, caci bancile s-au coalizat pentru a-si prezerva marja de profit pana intr-acolo incat s-a ajuns in situatia ca masurile BNR de limitare drastica a creditului in valuta

16

pentru cresterea celui in lei sa coboare doar dobanzile la depozitele in lei, dar nu si pe cele la creditele in lei, ceea ce pune in pericol economisirea. Marjele de profit ale bancilor au ramas intacte. Probabil bancile straine au considerat si considera Romania un teritoriu de la periferie, in care nu merita sa te implici decat la rate de profit ametitoare. De fapt, pentru a fi mult mai precisi spre a se evita contrareplici, bancile straine din sistem (si acum aproape toate sunt straine) se concureaza la credite, dar nu si la depozite, pentru ca pot sa-si procure bani mai ieftini de la societatile-mama. Este vorba practic de fonduri care, la gradul de satietate bancara din Occident, nu-si gasesc acolo utilizare, putand fi date spre valorificare sucursalelor din Est, care in schimb repatriaza profitul.

Ca aceasta situatie convine bancilor este sigur. Pentru economie, in ansamblu, este insa rau. Desigur, aceasta nu intereseaza deloc bancile. Doar autoritatile romane ar trebui sa fie preocupate de problema. Pentru ca, in esenta, economisirea in scadere este nici mai mult, nici mai putin decat un dezastru pe termen lung, intrucat economisirea finanteaza, atat cat poate, investitiile si dezvoltarea. In plus, ceea ce nu se duce in economisire are toate sansele sa se indrepte mai degraba spre consum decat spre investitii, sporind traiul peste plapuma proprie, cu toate riscurile implicate. De asemenea, creditarea peste anumite limite impinge inevitabil spre dezechilibre, caci, nefacandu-se din bani economisiti, inseamna ca se face din bani imprumutati. Or, consum pe bani imprumutati este, dincolo de anumite limite, un fel de a-ti semna condamnarea la a sari in aer. Consumul peste posibilitati inculca false senzatii de prosperitate, care pot fi din greu platite cand cheltuielile facute fara acoperire isi vor spune cuvantul.Autoritatile ar trebui sa faca ceva pentru contracararea acestor riscuri si pericole. Admitand ca le sesizeaza si ca vor sa le evite, problema este daca mai pot sa faca ceva. Pierzand controlul in axa majora a economiei nu prea mai detin parghii pentru a face ceva. Banca Nationala, de pilda, nu poate restrange creditul in ciuda bancilor comerciale care, toate straine fiind, pot ocoli constrangerile prin apel la fonduri de la societatile-mama. Doar bancile straine pot intreprinde ceva, sesizand pericolul ca propria prosperitate sa se blocheze daca dezechilibrele economice din Romania ajung la incendiu. Iar decizia este numai la dispozitia lor.

Pecinginea parafiscalitatii 29 Martie 2006

17

Cineva a avut curiozitatea sa inventarieze impozitele si taxele ce trebuie platite in Romania. Si cifra totala - de 225 - a facut renume, fiind invocata mereu si mereu ca o expresie a birocratiei, complicatiilor si hatisului pe care il reprezinta fiscalitatea in Romania. Era insa acum trei ani. Inventarul a fost refacut acum un an: se ajunsese la 380. Dupa estimatiile Ministerului de Finante ar fi, in prezent, vorba de 420 de impozite si taxe. Iar, potrivit aprecierilor Asociatiei Nationale a Exportatorilor si Importatorilor din Romania, cifra reala ar fi de aproape 500.

Controversa "aproape 500" - "doar 420" a aparut in cadrul discutiilor pe care reprezentanti ai cercurilor de afaceri le au cu oficialitati in materie asupra fiscalitatii si procedurilor fiscale din Romania. Diferite comisii si grupuri de lucru muncesc de zor pentru a identifica si propune masuri de reducere a birocratiei si simplificare a procedurilor in vederea imbunatatirii mediului de afaceri ca una din principalele conditii ale aderarii la Uniunea Europeana. Se lucreaza practic si la Ministerul Integrarii, si la Ministerul de Finante, si la cel de Justitie, toate cu responsabilitati directe sau indirecte in domeniu.

Din pacate, dupa cum par sa se contureze lucrurile, activitatile depuse in domeniu risca sa se soldeze cu rezultate alaturi de cele realmente necesare. Si aceasta pentru ca preocuparile se focalizeaza pe probleme intr-adevar de fond, de altfel expres supuse atentiei de catre Comisia de la Bruxelles, numai ca realitatile din Romania sunt de o asemenea natura incat diavolul sta in detalii care sunt mai putin luate in vizor. Se discuta, de pilda, de simplificarea si debirocratizarea inscrierii in piata a companiilor, ca si a iesirilor din piata a acestora. De asemenea, dezbaterea asupra fiscalitatii se centreaza pe impozitarea veniturilor si profiturilor, pe rolul impozitelor indirecte, pe o noua menire a impozitelor pe avere, pe posibilitatile de scadere a contributiilor sociale, pe necesitatea sporirii bazei de impozitare spre a se putea face fata exigentelor apartenentei la Uniunea Europeana.

Toate acestea, insa, in timp ce o tendinta destabilizanta, extrem de nociva, se manifesta in Romania: parafiscalitatea. Care inainteaza ca o pecingine si pune stapanire aproape pe tot. Treptat, parafiscalitatea surclaseaza fiscalitatea si, de fapt, ia locul acesteia pe masura ce, sub presiunea cercurilor de afaceri autohtone si straine, cea din urma mai da cand si cand inapoi.

Cifrele anterior evocate arata fara echivoc ca, inaintand debordant, parafiscalitatea bate deja fiscalitatea in Romania. La o analiza atenta, doar vreo 10 procente din cifra de acum trei ani erau reprezentate de impozite propriu-zise, colectate de agentia unica specializata de sub egida Ministerului de Finante. Sunt acele impozite despre care se tot discuta si care fac, direct sau indirect, obiectul negocierilor cu Uniunea Europeana ori FMI.

18

Aceste impozite au ramas nominal aceleasi. Numarul lor nu s-a schimbat. Astfel incat, daca numarul total de impozite si taxe a ajuns aproape dublu intre timp, faptul se datoreaza numai extinderii abracadabrante a impunerilor parafiscale. Care nu reprezinta altceva decat taxe pentru aprobari, avize, autorizatii. Contravaloarea acestor taxe nici nu ajunge de regula in bugetul de stat, ci la diverse agentii, autoritati, institutii reale sau inventate. Cum apare o noua agentie guvernamentala sau o autoritate de reglementare, aceasta introduce rapid, rapid niscai taxe. Mai rau, pentru a extrage niste bani de la contribuabili persoane fizice si, ce sa mai vorbim, juridice, diferite ministere nu numai ca pretind ele insele diverse taxe pentru autorizari sau aprobari, dar si conditioneaza eliberarea acestora de avize din partea altor institutii, de cele mai multe ori inventate doar pentru a mai percepe alti bani.

Aderarea la UE este, din pacate, un prilej minunat pentru ca parafiscalitatea sa ne cotropeasca inca si mai si. Un noian de noi agentii, autoritati si institutii vor fi infiintate, maldare de noi avize si aprobari administrative vor fi necesare chiar si pentru a te duce pana la coltul strazii, fondurile ce mai scapasera neluate vor fi capturate cetateanului si omului de afaceri.

In aceste conditii, reducerea birocratiei si simplificarea procedurilor in legatura cu probleme de baza, precum intrari sau iesiri din piata ale firmelor, ori perceperea impozitelor, devin biete exercitii de pierdut timpul, in masura in care parafiscalitatea invadeaza totul, rapind vremea atat a individualilor, dar indeosebi a micilor oameni de afaceri, care nu se mai pot ocupa de treburile lor, sfidand bunul-simt si golind buzunarele persoanelor fizice si juridice. Iar daca sub palaria parafiscalitatii avem in vedere si formularistica, pecinginea ne va manca complet, judecand dupa excrescenta maladiva a formularisticii din ultimul timp, care pare sa arate ca de cand s-a inventat computerul functionarimea gaseste o desfatare in a inventa noi si noi formulare tipizate, netipizate, personalizate, nepersonalizate, spre disperarea generala.

O strategie postaderare: rosturi nule, suspiciuni cat carul 5 Aprilie 2006

O idee pare sa castige teren in randurile oficialitatilor de la Bucuresti: elaborarea unor strategii postaderare pentru Romania. Daca nu s-ar intreprinde si demersuri in acest sens, s-ar putea zice ca este vorba despre o gluma. Vrea sa zica, Romania, care a parcurs intreaga perioada postdecembrista intr-o improvizatie absolut remarcabila, fara a se fi formulat macar tranzitie catre ce traverseaza, care n-a avut nici o strategie de preaderare dupa ce Uniunea Europeana a invitat-o la negocieri si care,

19

culmea absurditatii, nu s-a gandit nici macar la un plan B in caz ca aderarea va fi ratata sau amanata (din cauze ce depind sau nu de Romania), se gaseste acum sa proiecteze o strategie postaderare. Hai ca-i tare!

Din punctul de vedere al unei strategii, perioada postdecembrista este plina de invataminte. S-a mers improvizand, cu toate ca nu s-a dus lipsa de strategii. Dl Iliescu, un adevarat campion al strategiilor pe hartie, a tot presat si presat pentru elaborarea unor strategii de dezvoltare. Dar nici una din acestea n-a iesit din scripte, pentru ca nici una n-a avut, din conceptie, acoperire cu resurse, fiind mai mult o simpla insiruire de obiective, mai mult sau mai putin realiste, fara a fi prevazute si mijloacele de realizare. In astfel de conditii, nici una din strategiile de pe hartie n-a fost implementata in practica, cu toate ca statul roman avea pe mana tot ce trebuia pentru a le face operationale.A concepe si elabora strategii acum, in anul 2006, este insa o biata glumita. Cand au fost instrainate cele mai importante si profitabile sectoare economice, cand intreaga axa majora a economiei nu mai este sub control romanesc, cand capitalul autohton nu mai are decizia (in unele cazuri nici macar reprezentare) in productia si distributia petrolului, in distributia de gaze si electricitate, in productia de otel si ciment, in telefonia fixa si mobila, in intregul sistem bancar, a te apuca sa faci strategii guvernamentale este o pierdere de timp.

O strategie este o alegere intre variante. Iar pentru realizarea a ceea ce a fost ales dintre variante este nevoie de imputernicire (pentru a lua decizii si pentru a folosi mijloace) si de resurse de implementare. "Partea romana" (stat sau capital autohton) nu mai dispune de asa ceva acum, nici de decizie, nici de mijloace, nici de resurse, cel putin intr-o zona majora a economiei. "Partea romana" n-a reusit nici atunci cand dispunea de toate acestea. Acum nici nu mai dispune si nu-i mai ramane decat sa-si ia seama si sa considere strategiile guvernamentale capitol inchis. Nu este aici vreo lamentatie. Este vorba doar despre faptul ca elaborarea de strategii la nivel guvernamental nu prea mai are destinatar. Va urma cumva OMV strategii petroliere clocite pe la Palatul Cotroceni ? Sau regele indiano-britanic al otelului mondial strategiile industriale desenate pe la Palatul Victoria ? Ori bancile comerciale, care sunt toate sucursale sau filiale ale unor banci straine cu retele internationale, se vor conforma cu strictete strategiilor concepute pe la Banca Nationala ? Sa fim seriosi ! Toate aceste societati straine vor urma, dupa cum este si firesc, strategiile formulate de centralele lor pe o baza globala, mai mult sau mai putin fara vreo legatura cu ceea ce s-ar dori ori s-ar viza pe la Bucuresti. La ce serveste, de altfel, faptul ca ne aflam sub incidenta unei mari strategii de dezvoltare pana in 2025, pe care dl Iliescu a considerat necesar sa o lase mostenire la plecarea sa din functia prezidentiala ? Cine urmeaza aceasta strategie ? Cine macar isi mai aminteste de aceasta strategie ?

20

Apartenenta concreta la Uniunea Europeana va constitui un factor ce va reduce si mai mult posibilitatile - si deci rosturile - elaborarii unor strategii, pentru ca, la actuala lipsa de putere de decizie si de resurse in axa majora a economiei, se va adauga, in mod obiectiv, transferul catre institutiile comunitare al unei parti din prerogativele de suveranitate ale statului roman in domenii diverse: economice, politice, sociale.Ce ar insemna practic, in asemenea conditii, o strategie postaderare ? Romania n-a avut intelepciunea stabilirii unei strategii de preaderare si nici curajul unei strategii in caz de esec al aderarii. S-ar putea ca, dincolo de neputinta, sa fi fost vorba si de teama de a nu sugera cumva pe la Bruxelles ca Romania s-ar baza si pe altceva decat pe bunavointa Uniunii Europene. Nestabilind insa un program de preaderare si neavand un plan B pentru orice eventualitate in caz de neaderare, Romania abia n-ar face altceva, prin elaborarea unei strategii de postaderare, decat sa dea de gandit cancelariilor vest-europene cum ca de fapt nu mizeaza pe Uniunea Europeana.

Banca Nationala are ochi si pentru deficitul extern 12 Aprilie 2006

Dupa o recenta reuniune a Consiliului de Administratie, se pare destul de tensionata, Banca Nationala a luat hotararea responsabila de a nu mari si mai mult dobanda de interventie pe piata, deja ridicata de curand de la 7,5% la 8,5%. Este vorba despre dobanda la care Banca Nationala face asa-numitele "sterilizari", respectiv acele maturari ale pietei de disponibilitatile de lei considerate in exces, instrumentul inca principal in combaterea inflatiei in masura in care piata, apreciata a fi inca intr-un stadiu imatur, nu este extrem de sensibila la rata dobanzii.

Rolul acordat "sterilizarilor" sugereaza ca Banca Nationala ramane fixata in lupta impotriva inflatiei, ceea ce a si permis BNR sa anunte ca va continua, cu toate mijloacele, inducerea scaderii inflatiei intr-atat incat sa nu abandoneze ambitiosul obiectiv al unei inflatii de 5%, cu o toleranta de +/- 1% in 2006.Aceasta insa doar aparent. In fapt, masura BNR miroase mai degraba a contrariu. Aici se gaseste si actul responsabil pe care il face. Banca Nationala a hotarat sa nu forteze scaderea inflatiei peste ceea ce este posibil sau, si mai exact, sa nu faca un fixism din dezinflatie, indiferent de pretul pe care l-ar implica politica pentru obtinerea acesteia.Realitatile economice au aratat, fara echivoc, ca, in masura in care lupta impotriva inflatiei s-a dus indeosebi cu mijloace monetare si nu prin restructurarea economiei, scaderea inflatiei a fost obtinuta pe seama, pe baza si cu pretul cresterii deficitului extern. Punctul in care s-a ajuns este

21

unul critic. Coarda a fost intinsa la maximum. Deficitul extern a depasit substantial cotele considerate de alerta pe plan international: 9-10% echivalent PIB, fata de 6% echivalent PIB. A merge mai departe, pur si simplu, pe aceeasi linie comporta riscuri majore si implica grele responsabilitati. A vedea numai tinta de inflatie fara a avea macar un ochi si la deficitul extern n-ar fi o politica responsabila din partea Bancii Nationale, chiar daca obiectivul legal si asumat al acesteia este doar tintirea inflatiei.

Guvernatorul BNR a ales sa fie prudent, optand sa nu forteze nota. Probabil si-a asumat ratarea tintei de inflatie pentru 2006, considerand-o imposibila sau prea costisitoare. Deja inflatia pe primele doua luni s-a situat la rate anualizate de 8-9%, iar tocmai in miezul verii, cand inflatia coboara sezonier, guvernul are proiectate decavante cresteri de accize nu doar la tutun sau alcool, ci la toti purtatorii de energie (carburanti, gaze, electricitate), care intra in componenta tuturor produselor si serviciilor, urmand a avea un efect inflationist distrugator. Asa ca dezinflatia poate ramane un obiectiv doar in limita inregistrarii la sfarsitul anului a unei inflatii mai mici decat cea de anul trecut (8,6%), si nu a aceleia complet nerealiste de circa 5%. O rata necrescuta a dobanzii de interventie este congruenta cu aceste proiectii. Sunt de altfel avute in vedere masive interventii pe piata pentru "sterilizari", inflatia putand fi ca atare tinuta in frau pe cat posibil fara costuri mari in deficitul extern.

Perspectiva folosirii "sterilizarilor" poate spune foarte mult. Asta inseamna ca, destul de explicit, cursul nu va fi lasat tocmai liber si, mai ales, ca nu va fi folosit pentru combaterea inflatiei, ceea ce constituie o proiectie de bun augur pentru conturile externe ale tarii. Caci strunit in menghina "sterilizarilor" - colectarea valutei in exces urmata de ridicarea de pe piata la dispozitia BNR a contrapartidei in lei - cursul va evolua in limitele impuse de productivitatea din economia reala si nu va mai contribui la deteriorarea deficitului extern prin stimularea artificiala a importurilor si nefericita scoatere din joc a exportatorilor care supravietuiesc pe muchie de cutit. A fi marit dobanda de interventie in contextul proiectarii unor asemenea politici ar fi fost contraproductiv, pentru ca s-ar fi majorat sensibil costul interventiilor pe piata.Aprecierea doar modesta a leului impreuna cu restrangerea creditului - singurele parghii la dispozitia Bancii Nationale in domeniu - nu sunt insa suficiente pentru temperarea deficitului extern, care ar trebui sa constituie probabil prioritatea-prioritatilor in politica economica a Romaniei in perioada actuala, avand in vedere amenintarea numarul unu pe care o reprezinta deteriorarea continua a situatiei conturilor externe. Guvernatorul BNR stie mai bine ca oricine acest lucru, luand in considerare faptul ca, de peste un an, Banca Nationala este lasata singura de catre guvern sa infrunte deficitul extern. Pentru prima data, insa, dl. Isarescu a vorbit acum mai raspicat in chestiune, cerand guvernului sa-si faca si el treaba ce-i

22

revine, prin politicile salariale si fiscale, in restrictionarea cresterii cererii interne si deci a consumului din import.

Incalificabilul si nesfarsitul capitalism de cadou 19 Aprilie 2006

Dupa o acerba disputa in culise, lucrurile pareau sa se aseze pe un fagas cat de cat normal in ce priveste asa-numitele SIF-uri (societati de investitii financiare), un fel de fonduri de investitii si, s-ar putea spune, principali actori pe piata bursiera din Romania. Fata de o disipare maxima (nici un posesor de titluri SIF nu putea detine mai mult de 0,1% din total) s-au facut presiuni pentru un prag mai inalt, de natura a atrage bani proaspeti, in cuantumuri mai importante, care sa consolideze pozitiile pe piata ale SIF-urilor si perspectivele lor. S-a vorbit de 1%, dar si de 5%, pana la urma parand a se cadea de acord ca pragul de 1% ar fi un compromis satisfacator, mai ales in interpretarea ca drept de vot. Cu alte cuvinte, sa se poata, individual, dobandi si mai mult decat 1%, numai ca dreptul de vot s-ar fi limitat tot la 1%. Baronii SIF-urilor - caci si SIF-urile au baronii lor - au intervenit, au amenintat ca vor fi folosite detinerile de 30% ale SIF-urilor in BCR pentru a se pune bete in roate finalizarii efective a procesului de privatizare a acesteia si Camera Deputatilor a votat cum au cam vrut baronii: un prag maxim de 1%, nu numai ca drept de vot, ci si ca detinere in sine si in plus nu doar ca prag individual, ci si ca prag pentru investitori care actioneaza concertat. Mai mult, cei care eventual au cumparat titluri SIF peste limita de 1% vor trebui sa vanda diferenta. Dintr-o data interesul investitorilor pentru SIF-uri a palit si cotatiile acestora in bursa au scazut. Complicatii imense apar. Obligarea vanzarii unor proprietati (indiferent de natura lor) este neconstitutionala. In plus, nu se precizeaza o procedura de vanzare daca dobandirea a avut loc concertat. Unii detinatori cunoscuti in piata au si declarat ca nu vor vinde.

Toate acestea constituie doar un episod - nici primul si, probabil, nici ultimul - din istoria nefericita a acestei expresii de fals capitalism pe care au reprezentat-o inca de la inceput SIF-urile. Ceea ce au constituit acestea prin conceptie si reguli nu a fost si nu este capitalism. Ceea ce au incercat - si pana acum au reusit - sa impuna ca reglementari in SIF-uri baronii acestora nu este capitalism, daca tara asta tot s-a decis sa treaca de la comunismul colectivist la capitalism, de la devalmasie la proprietatea privata. Numai capitalisti nu sunt baronii SIF-urilor, chiar daca nu-si mai incap in piele de cat de capitalisti se dau. Chiar daca ai fost impotriva privatizarii BCR - cum este si cazul semnatarului acestor randuri, din motive de pastrare a unor pozitii romanesti in sistemul bancar -, nu poti sa fii de acord ca bete in roate in calea procesului respectiv de privatizare, odata pornit, sa vina din partea

23

unor structuri despre care nu se intelege clar ce sunt si intersele cui le apara.

SIF-urile constituie expresia fara echivoc a faptului ca un lucru care porneste prost nu poate merge bine. SIF-urile reprezinta subprodusul asa-numitei privatizari in masa, proces neeconomic si populist, conform caruia 30% din capitalul privatizabil urmau sa ajunga gratuit in posesia populatiei adulte a tarii. Pentru ca distributia de actiuni catre actionarii individuali nu se putea face direct, s-a inventat constituirea a 5 institutii numite Fonduri ale Proprietatii Private (FPP), care au primit sarcina de a gestiona aceasta parte de 30% din capital pana la distribuirea propriu-zisa de actiuni. Daca procesul de transformare in actionari propriu-zisi ar fi durat, sa spunem, sase luni, nu ar fi fost nici o problema. Dar pentru ca legea in mod deliberat n-a prevazut vreo limita de timp in acest domeniu, cei care s-au insurubat, pe criterii politice, pe la FPP au avut tot interesul ca procesul sa dureze cat mai mult. Si timp de cinci ani, cat a durat de fapt procesul, s-au si impiciorongat bine-bine pe acolo, si-au luat masini scumpe, si-au construit sedii somptuoase, desigur pe banii populatiei si fara sa dea populatiei nici un fel de dividend, la care aceasta avea dreptul, caci ea, populatie adulta, era de fapt actionarul. Inca si mai rau. Cand procesul privatizarii in masa s-a terminat, aceste structuri, care apareau in sfarsit inutile, desi de la bun inceput n-au fost de vreun folos, s-au transformat in SIF-uri, dandu-se, nevoie mare, drept private. Adica cum private ?! S-au constituit printr-un cadou de la stat, adica de la biata populatie, n-au dat nimic populatiei si apoi cativa impiciorongati pe acolo s-au dat capitalisti. E rau de tot pentru ca au devenit baronii SIF-urilor cu acte in regula.

SIF-urile constituie cea mai mare sfidare la adresa populatiei din Romania si rusinea capitalismului din Romania. Capitalism prin cadou de la stat, acesta nu-i capitalism. Mai rau decat in cazul structurilor private constituite prin furt, pentru ca macar cei care au furat s-au ostenit cu ceva. SIF-urile nu s-au ostenit cu nimic. Exista atatea structuri private, care abia daca mai rasufla, oprimate de legi neprietenoase si impozite ruinatoare, si SIF-urile traiesc bine mersi, nu trebuie sa manifeste vreo capacitate manageriala sau vreo abilitate in valorificarea conditiilor pietei. Pentru ca si-au creat asemenea reglementari privind functionarea structurilor respective, incat le-au transformat intr-un fel de cetati inchise, inexpugnabile, care doar mai trimit din cand in cand cate o ghiulea brizanta in statul care le-a facut cadoul si in populatia care le suporta. Arma principala a constituit-o santajul cu actiunile pe care le-au detinut la banci si pe care le-au obtinut ca parte integranta a cadoului pe care l-au primit in urma cu ani.

Opozitia acerba a baronilor SIF-urilor fata de o deschidere mai mare a acestor structuri financiare catre investitori - respectiv fata de un prag mai inalt al detinerilor de titluri - nu este expresia vreunei griji fata de cei multi,

24

prin ale caror inocenta si credulitate s-au constituit SIF-urile fepepiste, ci a unei sordide preocupari de a nu le lua cineva scaunul pe care i-a asezat incalificabilul capitalism de cadou.

Ironia sortii este ca SIF-urile au ramas, cel putin in segmentul bursier, singurul vehicul de anvergura cu capital romanesc in piata dupa ce statul roman a cedat capitalului strain controlul axei majore a economiei. Faptul da intreaga masura a tragicomediei in care a ajuns Romania, daca singurii ramasi sa mai reprezinte interesele economice romanesti sunt baronii SIF-urilor, care au uitat de Romania chiar de cand au primit de la aceasta cadouri pe tava.

Un loc pentru care nu merita sa ne bucuram 26 Aprilie 2006

Intr-un clasament al Organizatiei Mondiale a Comertului (OMC), Romania a ajuns intre primii 30 importatori mondiali. Importurile romanesti nu au reprezentat decat 0,5% din totalul mondial contabilizat de OMC in 2005 si, cu toate acestea, au ocupat locul 27 in lume.Explicatiile sunt in principal doua. Pe de-o parte, comertul mondial este foarte concentrat: primii patru competitori (SUA, Uniunea Europeana, China, Japonia) detin sensibil peste jumatate, astfel ajungand sa ocupe pozitii ierarhice relativ inalte si tari cu ponderi scazute in total (cum este si cazul Romaniei). Pe de alta parte, exista o explicatie care tine de particularitatile unora dintre statisticile OMC. Din punctul de vedere al OMC, Uniunea Europeana este o entitate si, ca atare, comertul mondial are dimensiuni mai mici (contabilizand numai schimburile comerciale ale Uniunii Europene cu restul lumii si excluzandu-le pe cele intracomunitare care in Uniunea Europeana sunt precumpanitoare), precum si mai putini competitori (prin reducerea la unul singur a marilor exportatori/importatori vest-europeni, ca Germania, Franta, Marea Britanie, Italia etc.). Odata intrata efectiv in Uniunea Europeana, Romania va fi inglobata in aceasta entitate in respectivele statistici ale OMC. Deocamdata, insa, Romania, aflata in afara acestei entitati, a ajuns in statisticile OMC intre primii 30 de importatori din lume, desi in moneda de evaluare a OMC este vorba de numai 40 miliarde dolari la un total de peste 8.000 miliarde dolari la nivel mondial.

Problema este insa alta. Cu toate ca in ce priveste exporturile conditiile in mentionatele statistici ale OMC sunt evident aceleasi ca in cazul importurilor, Romania nu se mai gaseste catusi de putin intre primii 30. Firesc, pentru ca exporturile romanesti nu au reprezentat in 2005 decat vreo 0,34% din cele mondiale, si nu 0,5%, precum importurile.Pentru adevaratul loc al Romaniei in economia mondiala vorbeste mult mai

25

semnificativ pozitia in exporturile mondiale decat cea in importurile mondiale, chiar daca cea din urma arata ca piata romaneasca nu este una de neglijat, aflandu-se in atentia furnizorilor in cautare de debusee.

Situarea Romaniei printre primii 30 de importatori mondiali nu este un certificat de mandrie tocmai pentru ca nu este dublata de o pozitie cvasisimilara in exporturile mondiale, iar in spate se afla un abominabil dezechilibru comercial, cu atat mai grav cu cat acesta este structural. Problema nu este nici existenta in sine a acestui deficit - intr-un fel un lucru normal pentru o tara care doreste sa se dezvolte si sa recupereze decalaje istorice substantiale - si nici chiar dimensiunile sale fabuloase (despre care cu o anumita bunavointa s-ar putea eventual spune ca vor fi trecatoare), ci faptul ca provine din comportamente si politici antieconomice care fac legea de ani si ani de zile si care se perpetueaza cu inconstienta, lipsa de responsabilitate si cinism.

Mentinerea permanenta - si nu doar in ultimii ani, cand au existat intrari importante de valuta, dar in toata perioada postdecembrista, cand s-a trait intr-o acuta penurie de fonduri - a unui excedent artificial al cererii fata de oferta, prin politici salariale si monetare, prin curs sau prin alte mijloace, a facut din Romania un rai al importatorilor. Cand alte tari ale lumii nu mai stiau cum sa mai sprijine exporturile proprii, prin eludarea reglementarilor internationale care se opun in domeniu, politicile economice din Romania, cu exceptia celor dintr-o scurta perioada (2000-2002), au stimulat importurile si, in mod incredibil, chiar au descurajat exporturile. Nu intamplator, toti imbogatitii tranzitiei sunt importatori, in timp ce exportatorii trag din greu mata de coada. Pentru guvernanti si pentru oamenii de afaceri "descurcareti" - acei "baieti destepti" de care vorbea candva presedintele Basescu - importurile au devenit o adevarata religie.

E drept, o religie de tip primitiv, cu fetisuri si chipuri cioplite, dar in care preotii si baronii ei au toate motivele sa creada, pentru ca le-a adus opulenta. Ca este o opulenta pe seama celor multi, pe cine mai intereseaza ?!

UE: impozit unic pe profit impotriva relocalizarii ? 3 Mai 2006

Potrivit unei hotarari recente, izvorand din cadrul Comisiei de la Bruxelles, ministrii de finante ai celor 25 de tari membre ale Uniunii Europene vor discuta, in iunie, crearea "unei baze comune consolidate pentru impozitul asupra companiilor". Acceptarea acestei discutii este interpretata ca un posibil prim pas catre o armonizare pe plan european a cotelor de

26

impozitare a companiilor pana in anul 2008. Nu se stie deocamdata daca aceasta armonizare va merge pana in punctul unei cote unice de impozitare in sectorul corporatist pe piata de ansamblu a Uniunii Europene, pentru ca ideea are si adversari, nu numai partizani, desi se pare ca pe dedesubt exista mult mai multe sustineri decat reticente.

Demersul nu constituie cumva vreo surpriza. Mai degraba, s-ar putea spune ca era de asteptat, fiind de presupus ca mai-marii Uniunii Europene, cei cu painea si cutitul in club, nu vor sta cu mainile in san si vor reactiona, indeosebi in culise, daca nu si oficial, in fata sfidarii pe care noile tari aderente, chiar de ei admise, au lansat-o in perspectiva sau imediat ulterior intrarii efective in Uniunea Europeana. Mai multe dintre aceste tari, printre care si Romania, profitand de faptul ca impozitele directe (pe profit, pe salarii) nu fac, spre deosebire de cele indirecte (TVA, accize), obiect al reglementarilor comunitare, au procedat la scaderi semnificative indeosebi ale impozitelor pe profit si venit, stimuland atragerea in acest fel de investitii externe, in principal investitii din tarile vechi membre ale Uniunii Europene. Mai mult, prin implicatie, s-a incurajat astfel masiv, atat ca amploare, cat si ca dinamica, procesul care ar fi avut loc oricum in conditiile extinderii Uniunii Europene, de deplasare catre Est a marilor companii cu sedii in tarile vest-europene, proces numit de relocalizare. In tarile est-europene, o data cu uniformizarea conditiilor de acces si operare, companiile vest-europene pot beneficia de o forta de munca mai ieftina. Evident, prin scaderea mentionata a impozitarii se pot bucura si de impuneri mai favorabile, cunoscute fiind nivelurile ridicate pe acest plan din tarile vest-europene.

Mai-marii vest-europeni, aflati la mijloc intre interesele propriilor companii si cele ale fortei de munca din tarile respective, au reactionat mai intai cu reprosuri la adresa tarilor est-europene ca nu raspund cu "fairplay" la sprijinul, inclusiv financiar, de care s-au bucurat pentru si la admiterea in Uniunea Europeana. In curand si-au dat seama ca mult mai eficient este sa actioneze in plan economic, unele tari vest-europene, in frunte cu Germania si Austria, coborand substantial cota de impozitare pe profit. Gheata, din acest punct de vedere, a fost sparta. Deplasarea spre Est a capitalului vest-european este inevitabila si irepresibila. Dar amploarea si ritmul relocalizarii ar fi mult temperate de o armonizare a tratamentului fiscal aplicat companiilor in tarile membre ale UE, care poate implica si o impozitare in cota comuna, ce ar avea si avantajul unei frane in calea fraudelor si evaziunii fiscale.

Ramane de vazut care va fi insa pozitia companiilor transnationale vest-europene. O armonizare in domeniu le-ar permite compensarea pierderilor suferite de filialele lor din unele tari cu beneficiile inregistrate de filialele din alte tari, dar le-ar rapi si una din marile lor resurse de profit: evidentierea contabila, prin asa-numitele "preturi de transfer" intre filiale, a

27

profiturilor in tarile unde impozitarea este mai mica.In orice caz, cutia Pandorei a fost deschisa: va incepe introducerea de reglementari si in domeniul impozitelor directe, domeniu lasat deocamdata sub jurisdictie nationala, si nu sub jurisdictie comunitara, respectiv a Comisiei de la Bruxelles.

Daca o armonizare intervine in domeniu, diferentierile intre tarile UE in fiscalitatea globala se vor muta in carca discrepantelor dintre nivelurile contributiilor sociale. In aceasta privinta Romania porneste cu un mare handicap, respectivele contributii, desi neindestulatoare pentru sarcinile lor in finantarea sectorului de pensii si al celui de sanatate, fiind deja printre cele mai ridicate si mai descurajatoare din Europa.

Premiere care arata ca gluma se ingroasa10 Mai 2006

Datele cu privire la situatia contului curent extern pe primele doua luni ale anului - facute publice zilele trecute de Banca Nationala - sunt de natura sa-i ingrijoreze serios pe cei ce se culcasera pe urechea ca si pe la case mai mari s-au produs explozii ale deficitului extern in perspectiva aderarii la Uniunea Europeana, urmand ca dezechilibrele si efectele lor nefavorabile sa fie absorbite in conditiile cresterii economice prelungite.

Vestea rea din aceste date este aceea ca importurile au continuat nestavilit, in ciuda restrictiilor puse creditului pentru populatie de catre Banca Nationala. Era de asteptat ca aceste restrictii sa tempereze expansiunea consumului si, prin incidenta, sa slabeasca cresterea importurilor, caci marirea cererii, determinata de sporirea creditelor, se indreapta spre import din cauza insuficientelor globale si structurale ale productiei interne. Datele par sa evidentieze faptul ca productia interna nu reactioneaza in nici un fel la marirea cererii, astfel incat continuarea creditarii, prin ocolirea de catre banci a restrictiilor impuse de Banca Nationala, orienteaza consumul suplimentar pe care il provoaca tot catre import.

Cu mult mai rau este insa altceva. Pana acum, deficitul de cont curent extern - un fel de consum net de resurse din strainatate - era mereu mai mic decat deficitul comercial, adica decat depasirea exporturilor de catre importuri. Explicatia era ca, in balanta transferurilor altele decat cele comerciale, se obtineau din strainatate incasari mai mari decat cheltuielile facute in strainatate, ceea ce acoperea o parte din deficitul comercial. Existau iesiri nete in contul dobanzilor la datoria externa si repatrierilor de profituri de catre investitiile straine, precum si sub forma cheltuielilor turistilor romani in strainatate. Toate acestea erau supracompensate de trimiterile de bani in tara din partea romanilor aflati la munca in alte tari.

28

Acum, insa, balanta globala a transferurilor aproape s-a inversat. Si aici se tinde, ca si in sectorul comercial, sa se inregistreze un deficit, desi in balanta turismului situatia s-a echilibrat, sold negativ ce mareste amploarea si pericolul deficitului de cont curent extern. Motivele nu sunt deloc de ignorat: transferurile in strainatate sub forma de repatrieri de profituri din investitii externe au crescut serios si, mai ales, au scazut sever remiterile catre tara din partea lucratorilor romani in strainatate.

Daca prima tendinta era de asteptat si trebuie luata in considerare ca manifestare pregnanta pentru anii ce vin, a doua tendinta constituie intr-un fel o surpriza si oricum un semnal de alarma, deoarece se conta pe continuarea si chiar amplificarea acestor remiteri de fonduri catre tara. Restrictiile care au operat in cursul anului trecut si pana de curand in ce priveste iesirile din tara si circulatia romanilor in spatiul Schengen pot sa fi jucat un rol in scaderea respectivelor remiteri, situatia urmand eventual sa se redreseze odata cu ridicarea de curand a restrictiilor. Dar, mult mai ingrijorator, ar putea fi vorba de o plafonare "naturala" a remiterilor, astfel incat nu se va mai putea miza pe compensari sporite din partea acestora a extravagantelor din importuri. Fapt este ca, in premiera, trimiterile de bani in tara din partea romanilor aflati la munca in strainatate au fost, in primele doua luni ale acestui an, mai mici decat cele din ianuarie-februarie anul trecut.

In aceste conditii, deficitul de cont curent extern si-a accelerat puternic cresterea, cu 70% in ianuarie si chiar cu 120% in februarie, fata de situatia din lunile corespondente din 2005, cu toate ca deficitul comercial si-a incetinit cresterea (75% in ianuarie si doar 55% in februarie fata de situatia din lunile corespondente din 2005). Pentru prima data, in februarie, deficitul de cont curent extern (627 milioane euro) a fost mai mare decat deficitul comercial (610 milioane euro), iar, cumulat in primele doua luni ale anului, a depasit 1 miliard euro, fiind cu 80% mai ridicat decat cel din primele doua luni ale anului trecut. Inutil aproape de mentionat ca, anul trecut, deficitul extern, de aproximativ 7 miliarde euro, fusese cu circa 3 miliarde euro mai mic decat deficitul comercial si ajunsese sa reprezinte 8,7% echivalent PIB, in depasire severa a cotei, de 6%, considerata de alerta pe plan international.

Dupa cum se vede, gluma se cam ingroasa. Si daca ianuarie-februarie 2006 nu vor fi fost niste exceptii, inseamna ca explozia se precipita. Daca nu se va mai putea conta pe cresteri ale remiterilor catre tara din partea romanilor aflati la munca in strainatate, in timp ce este sigur ca repatrierile de profituri de catre investitiile straine in Romania se vor majora, deficitul extern va spori considerabil, devenind in mod clar nesustenabil, oricate noi investitii straine vor veni in tara.

29

"Baietii destepti" au de fapt patalama de la UE14 iunie 2006

Ministrul Economiei, dl Codrut Seres, a anuntat, nu fara o anumita euforie, ce este iscata in general de marile realizari, ca vor fi stopate vanzarile de energie electrica de la producatori de stat catre consumatori de stat prin itermediari privati. O realizare poate ca ar fi, intrucat s-ar lua de la gura "baietilor destepti" - cum ii numea odata, in vremuri imemoriale, dl Basescu, pe cei ce cumpara electricitate ieftin si o vand scump - unul din ciolanele la care rodeau cu nesat.Unii s-au repezit sa spuna ca astfel li s-ar veni de hac "baietilor destepti". Doamne pazeste! Acestora nu le vine nimeni de hac! Orice comisii parlamentare si DNA-uri li s-ar pune pe cap! I-a facut uitati si dl Basescu la scurt timp dupa ce se zborsise la ei de credeai ca-i va face ferfenita! Baietii prospera intr-o veselie cu profituri de milioane si chiar zeci de milioane de dolari la afaceri tot de milioane si zeci de milioane de dolari, adica, mai precis, cu rate de profit ametitoare prin simple frecaturi de hartii din birouri, altminteri somptuoase.Marea afacere a cumpararii de catre "baietii destepti" de energie electrica ieftina de la producatori de stat (caci altii decat de stat nici nu exista) si a vanzarii acesteia la consumatori de stat cu mult mai scump – afacere despre care o minte sanatoasa nici nu putea crede ca exista si care, cel mai probabil, a fost inventata dupa interventia dlui Basescu, ca o dovada a cat de patrunsi au fost "baietii destepti" de mustruluiala prezidentiala - era poate doar cea mai scarboasa. Dar nu este nici singura si nici cea mai importanta dintre afacerile derulate de acestia. Asa ca, si daca se reuseste oprirea acestei "afaceri" - urmand ca societatile proprietate de stat sa incheie contracte directe cu producatorii, repetam, toti de stat -, "baietilor destepti" le raman halcane imense din care sa se infrupte!

De fapt, "baietii destepti" actioneaza legal in virtutea unei aiureli inspaimantatoare, cu consecinte dramatice pentru micul consumator roman, impuse de Uniunea Europeana si denumite insidios "liberalizarea pietei energiei". Ce liberalizare ar putea exista pe o piata unde producatorii sunt toti de stat si pe deasupra mai sunt si neomogeni prin determinari nu tehnologice, ci naturale ?! Ce concurenta ar putea exista intre producatori termo care scot electricitatea la costuri de 50-90 dolari MW si producatori hidro care scot electricitatea la vreo 10-15 dolari MW, obtinand, din ratiunea de a strange bani de investitii, autorizatia de a vinde la 20 dolari MW?! In conditiile in care pentru acoperirea consumului este nevoie de intreaga energie electrica produsa - atat de cea ieftina, indeosebi din surse hidro si nucleare, cat si de cea scumpa, din surse termo -, asa-numita liberalizare a pietei energiei se transforma intr-o jalnica farsa, in care intermediari ("baieti destepti") iau (desigur, pe hartie) electricitate din surse ieftine, indeosebi hidro, dar si de la unele termocentrale ce o scot la costuri mai acatarii, si o vand scump la diferiti consumatori, asa-numiti "eligibili", respectiv consumatori care, prin marime, au dreptul, potrivit reglementarilor stabilite, sa-si aleaga furnizorul. Nu mai spunem ca unii iau energie electrica din surse hidro (la 20 dolari MW) si o vand la export (cu 30-35 dolari MW), aceasta chemandu-se ca fac afaceri! In timp ce consumatorii casnici - considerati deocamdata "captivi" (adica nu-si pot alege furnizorul) si care vor ramane practic "captivi" si cand nu vor mai fi considerati teoretic asa - platesc deja peste 10 centi kW (respectiv peste 100 dolari MW) si-l vor plati mereu si mereu mai scump - atentie! - in numele "acoperirii costurilor". Ale cui costuri? Cumva ale sistemului energetic per ansamblu?!Pai, daca se fac socoteli "per ansamblu" in ce priveste costurile, de ce nu se procedeaza la fel si

30

in ce priveste preturile (adica tarifele la consumatori)?! Mai precis, de ce electricitatea produsa mai ieftin, indeosebi din surse hidro, nu este contabilizata in intregime ca aport la ansamblul sistemului pentru a se cobori pe cat posibil tarifele per ansamblu?! Cu atat mai mult cu cat ieftinatatea electricitatii din aceste surse provine din conditii naturale lasate de Dumnezeu, beneficiile trebuind sa apartina populatiei. Si sa nu uitam ca valorificarea acestor conditii naturale s-a facut in urma unor investitii imense realizate prin eforturile tot ale populatiei!In loc de toate acestea, se da posibilitate unor intermediari - care n-au nici o contributie si care n-au depus nici un efort - sa preia, desigur pe hartie, cantitati masive de electricitate din surse ieftine si s-o plaseze unor consumatori privilegiati, inghesuindu-si buzunarele cu bani nemunciti! Este aproape neverosimil! In mod incredibil, acesti intermediari sunt considerati "piata" insasi in sistemul impus de Uniunea Europeana! De aceea dl Basescu i-a facut uitati pe "baietii destepti". Care, sa fie clar, oricat ar fi ei de rai, nici n-ar fi putut exista daca nu era impus sistemul numit debusolant "liberalizarea pietei energiei", in loc sa i se spuna cu numele adevarat: jaf organizat pe seama populatiei. Si la fel de clar: nu este mai putin jaf daca asa se petrec lucrurile si prin Uniunea Europeana!

Problema este deci cu mult mai grava si mai profunda, si nu este doar aceea ca niste intermediari privati au luat de la stat si au vandut la suprapret tot la stat. In Romania se va discuta la nesfarsit doar despre acest ultim aspect, dar nu si despre problema in sine, pentru ca aceasta decurge dintr-un sistem recomandat (sau impus) de la Bruxelles si aplicat in Romania in cel mai clientelar mod posibil. Sistem in virtutea caruia vom plati in beneficiul unor privilegiati electricitatea mereu si mereu mai scump.

Impactul comercial extern19 iulie 2006

Cu toate ca grosul implicatiilor comerciale ale intrarii in Uniunea Europeana a fost deja "decontat", impactul in plan comercial al aderarii efective, sa zicem si sa speram de la 1 ianuarie 2007, nu este unul deloc de neglijat. In mod eronat, nu prea se discuta despre acest lucru, probabil tocmai pentru ca se considera ca marile probleme comerciale ale aderarii la UE au fost deja absorbite.

Din punctul de vedere al taxelor vamale in relatiile cu tarile Uniunii Europene - problema intr-adevar de mare impact - lucrurile sunt, intr-o masura importanta, depasite. In virtutea acordului de asociere la Uniunea Europeana, care opereaza de la mijlocul anilor '90, Romania a asimilat reglementarile comunitare in domeniu. Mai precis, taxele vamale in relatiile reciproce au fost treptat reduse pana la desfiintare. Tinand cont de decalajele de dezvoltare, marfurile romanesti au beneficiat la intrarea in UE de o viteza de reducere mai mare a taxelor vamale, iar cele din UE la intrarea in Romania de o viteza de reducere mai mica. De acum insa, prin ajungerea la desfiintarea taxelor vamale pe ambele fluxuri, Romania se afla deja intr-o zona de liber schimb cu tarile Uniunii Europene (de dezarmare vamala reciproca). Urmare directa, schimburile externe ale Romaniei s-au concentrat inspre si dinspre Uniunea Europeana, care detine grosul pozitiilor atat in exporturile, cat si in importurile Romaniei. Din acest punct de vedere, evident nimic nou nu se va intampla din momentul in care Romania va intra efectiv in Uniunea Europeana.Totusi, trebuie tinut cont ca acordul de asociere nu se extindea si asupra produselor agricole,

31

astfel incat aderarea va aduce si preluarea reglementarilor de liber schimb si in respectivul domeniu, cu mentiunea ca aici opereaza si un noian de reglementari paratarifare (sanitar-veterinare sau fito-sanitare) specifice, care sunt adiacente celor strict comerciale. Impactul nu este catusi de putin neglijabil. Exporturile agro-alimentare romanesti spre UE nu pierd mai nimic, nu de alta, dar nici nu prea exista! Insa piata romaneasca va fi napadita de produse agro-alimentare din alte tari ale UE, ceea ce va amplifica deficitul pe care Romania il inregistreaza in comertul cu tarile din Uniunea Europeana.

De departe cel mai important impact il va produce alinierea la reglementarile decurgand din faptul ca Uniunea Europeana este, din punct de vedere comercial, nu doar o zona de liber schimb (dezarmare vamala intre tarile membre), ci o uniune vamala (dezarmare vamala intre tarile membre, dar si un tarif vamal extern comun fata de terti).

Ca atare, tariful vamal comun al Uniunii Europene fata de terti urmeaza, odata cu aderarea efectiva, sa fie aplicat si de Romania in relatiile cu toate tarile care nu fac parte din Uniunea Europeana. Taxele vamale vor trebui schimbate in relatiile cu toate tarile care nu sunt membre ale UE dupa grila aplicata in relatiile cu acestea de catre UE. In relatiile cu mai multe tari - Turcia, Moldova, tarile care au mai ramas in CEFTA - se vor introduce din nou taxe vamale dupa ce, prin acorduri bilaterale sau multilaterale anterioare, fusesera desfiintate prin incheierea de acorduri de liber schimb. Dimpotriva, in raporturile comerciale cu alte state - indeosebi africane, latino-americane si asiatice - care, in prelungirea unor relatii din perioada coloniala, au acorduri speciale cu Uniunea Europeana, se vor aplica reglementarile si facilitatile convenite in aceste acorduri.

Sa tinem cont in domeniu si de faptul ca Romania devine granita externa a Uniunii Europene si deci poarta de intrare in intreaga Uniune Europeana pentru marfuri venind dinspre Est, din Rusia, Ucraina si poate si din Orientul Mijlociu, zona caucaziana ori chiar Extremul Orient. Vama romaneasca, in mod obiectiv, capata o alta importanta, ca si actele de intrare-iesire pe care le va intocmi. Inschimb, incasarile din taxe vamale nu vor mai merge in bugetul Romaniei, ci direct in cel comunitar, taxele vamale constituind una din sursele directe de finantare a acestuia din urma. Romania devenind acelasi teritoriu vamal cu restul tarilor membre ale UE, nu se va mai beneficia in relatiile intracomunitare de deduceri de TVA la "export" si nu se va mai taxa TVA la "import". Repetam, in relatiile intracomunitare! In schimb, aceste operatiuni se executa in relatiile extracomunitare, rolul vamilor UE la granitele cu tertii - deci si al vamilor romanesti - fiind crucial.

Preluarea prin apartenenta la UE a unor parteneri comerciali noi, precum tari africane si latino-americane, nu va avea practic nici o semnificatie pentru Romania, in actuala si previzibila structura a comertului exterior romanesc. In schimb, va putea fi resimtita probabil negativ pierderea indirecta in relatiile speciale cu Turcia si Orientul Mijlociu.

In relatiile cu Rusia, impactul intrarii in UE va fi ca si inexistent, chiar daca oficialii rusi au declarat ca vor sa se pregateasca din timp pentru aceasta eventualitate, pentru a nu fi prinsi pe picior gresit ca in cazul intrarii in UE a celorlalte tari foste in zona de influenta sovietica, cum sunt, de pilda, Polonia, Cehia, Ungaria, Slovacia. Impactul slab decurge din actuala structura a schimburilor dintre Romania si Rusia in care Romania nu mai exporta aproape nimic in Rusia,

32

iar Rusia nu mai livreaza nimic altceva in Romania decat hidrocarburi. In plan strict comercial, intrarea Romaniei in UE va consemna probabil, ca bilant de ansamblu, o adancire a deficitului comercial deja dramatic. Exporturile s-ar putea sa inregistreze o aplatizare, chiar cu recul. Admitand ca se vor mentine exporturile pe pietele tarilor membre ale UE, este foarte posibil insa sa se produca pierderi de debusee pe piete extracomunitare. Sa nu uitam ca, prin aderarea la UE, Romania, ajungand sa fie considerata ea insasi tara dezvoltata, pierde preferintele de tratament comercial de care se bucura din partea unor tari industriale dezvoltate (in speta SUA si Japonia) in virtutea statutului de tara in curs de dezvoltare pe care il avea. In schimb, importurile vor continua intr-o veselie si mai mare, sub presiunea exportatorilor mondiali de succes, inclusiv americani, chinezi, japonezi, coreeni, thailandezi, malaysieni, care vor incerca sa foloseasca Romania ca poarta de intrare pe marea piata europeana.

Gool... in propria poarta26 iulie 2006

Guvernul Tariceanu se incapataneaza parca sa faca rau economiei! Si-a inceput mandatul cu o relaxare fiscala, pe cand economia "duduia", ceea ce s-a nimerit exact ca nuca-n perete, caci o relaxare fiscala cand resursele sunt in principiu incordate la maximum de cresterea activitatilor risca sa faca mai mult rau decat bine economiei. Aceasta, poate nu intamplator, si-a incetinit sever cresterea si s-a degradat calitativ, bazandu-se nesanatos intr-o prea mare masura pe sporirea consumului din import. Totusi, perspectiva aderarii la UE a adus investitii straine, care au revitalizat din nou cresterea economiei. Si acum - exact intr-un moment in care cresterea economica parea sa-si revina, desi nu in parametri prea sanatosi, si in care chiar pentru sanatatea economiei era necesar, mai mult ca oricand, sa se lupte in acelasi timp impotriva inflatiei si deficitului extern, ambele stimulate de sporirea consumului - s-a venit cu o masura ce se potriveste, in contextul in care se gaseste economia, tot ca nuca-n perete: se mareste de circa cinci ori, de la 0,5% echivalent PIB la 2,5% echivalent PIB, deficitul bugetar, masura care inflameaza tocmai inflatia si deopotriva deficitul extern.

Sa precizam mai articulat contextul in care intervine o asemenea masura. Toata politica economica a Guvernului s-a centrat pe introducerea cotei unice si, pentru ca lucrurile n-au iesit cum se crezuse, totul a degenerat intr-o lupta disperata pentru ca nu cumva, prin majorarea nivelului cotei

33

unice sau al TVA, sa se ajunga la interpretari cu privire la un esec general al demersului. Astfel, politica economica nu numai s-a focalizat pe cota unica, dar s-a si rezumat la cota unica. Cu consecinte foarte negative pentru economie. Cota unica a fortat consumul, intr-o perioada deja de tensionare a acestuia, conditii in care consumul, negasind productie interna, s-a dus in import. Problemele grave ale Romaniei s-au mutat in deficitul extern. Pentru a nu mari vreun impozit principal cu care sa combata inflamarea cererii interne, Guvernul a lasat singura Banca Nationala, sa se lupte si cu inflatia, si cu deficitul extern, ceea ce, din punctul de vedere al mijloacelor la dispozitia bancii centrale, presupune masuri opozite. Intr-un an si jumatate, cresterea economica a devenit in mod disproportionat o crestere economica bazata pe import. Daca tendintele proiectate de Comisia de la Bruxelles, precum si de banca centrala europeana se vor adeveri, economia cu deficite bugetare si externe nefinantabile se poate indrepta spre o criza, in ciuda cresterii economice ce pare sa se fi revigorat.

Continuarea dezinflatiei si reducerea deficitului extern sunt prioritatile absolute ale perioadei. Aproape ca nu mai conteaza de ce procesul de dezinflatie a stagnat si de ce deficitul extern a luat-o razna! Conteaza ce se mai poate face acum pentru a relua procesul de dezinflatie - caci inflatia continua sa fie cea mai ridicata din regiune - si pentru a opri degradarea si mai grava a deficitului extern.

Avand in vedere ca realizarea acestor obiective presupune masuri de sens contrar, ar fi poate util sa se stabileasca o prioritate si intre aceste doua obiective. In mod normal, de inflatie n-a murit nimeni, ba inflatia mai poate fi folosita temporar si ca o supapa pentru a se infrunta dezechilibre economice si sociale carora cu greu li se poate face fata. In schimb, in deficitul extern, odata ajuns nefinantabil, nu este loc de intors si se poate intra in incetare de plati cu consecinte de crah economic.

Numai ca Romania nu mai poate ierarhiza astfel lucrurile, intrucat, o data cu liberalizarea de anul trecut a contului de capital, nu mai poate trece inflatia pe locul doi intre obiective. O inflatie sensibil mai mare decat in principalele tari exportatoare de capital inseamna dobanzi mai ridicate si deci posibile invazii de capitaluri speculative din tarile respective pe piata proprie pentru fructificarea acestui diferential de dobanzi. Asemenea invazii apreciaza in mod artificial moneda nationala, ingreuneaza lupta bancii centrale impotriva inflatiei prin sterilizari monetare, incurajeaza consumul si, prin implicatie, importurile si deficitul extern, cu alte cuvinte accentueaza in cerc vicios atat inflatia, cat si deficitul extern. Asa ca numai o combinatie foarte subtila intre masurile de reducere a inflatiei si cele contrare de comprimare a deficitului extern poate constitui o reusita.

Banca Nationala cauta, cu mijloacele pe care le are la dispozitie, o asemenea combinatie. Guvernul, prin masura luata, le-a rezolvat dintr-un

34

foc pe amandoua, fara combinatii maiestrite, clar si precis: marirea deficitului bugetar duce atat la inflamarea inflatiei, cat si la accentuarea deficitului extern! Fara nuante si fara discriminari! Lovitura in plin. Numai ca in propria poarta.

Acompaniamentul social: esential in restructurarea agriculturii1 August 2006

In legatura cu integrarea agriculturii romanesti in cea europeana in anii de dupa aderare - care, daca nu deschis, macar cu jumatate de gura, se recunoaste ca reprezinta problema cea mai dificila, avand in vedere stadiul de la care se porneste si implicatiile de ordin economic, social si cultural - sunt folosite o serie de eufemisme, precum "lichidarea faramitarii proprietatilor asupra terenurilor", "comasarea exploatatiilor agricole", "deplasarea de la agricultura de subzistenta la agricultura comerciala", "adaptarea la standardele europene", "cresterea productivitatii muncii in agricultura", "ridicarea eficientei sectorului agricol", "dezvoltarea rurala" si atatea altele asemenea.Or, toate acestea nu sunt decat alte nume - mai pompoase, mai diplomatice sau mai tehniciste - pentru acelasi proces care trebuie sa se desfasoare inevitabil astfel incat agricultura sa atinga minime standarde europene de productivitate si eficienta: scoaterea din joc a micilor sau prea micilor producatori actuali. In fond, scoaterea din joc a micilor producatori inseamna si concentrarea pamanturilor, si lichidarea faramitarii exploatatiilor agricole, si promovarea agriculturii comerciale, si cresterea eficientei si productivitatii in sectorul agricol!

Inca si mai fara perdea, procesul poate fi denumit de ruinare a micilor producatori, desi anumite nuante de diferentiere s-ar putea identifica, in sensul ca scoaterea din joc ar putea evita sa fie doar o ruinare a micilor producatori daca aceasta din urma, de neinlocuit din punct de vedere economic, are un acompaniament social solid.Dupa cate s-au conturat pana in prezent, acompaniamentul social ar urma sa constea in doua mari programe.

Unul apartine partii romane si este deja demarat: renta viagera. Cei ajunsi la varsta pensionarii pot fi beneficiari din partea statului ai unei rente viagere (pana la sfarsitul vietii) daca accepta sa renunte la folosinta pamantului pe care-l poseda vanzandu-l sau arendandu-l. Daca-l vinde, primeste o renta viagera de 100 echivalent euro pe hectar anual, daca il arendeaza suma fiind doar de 50 echivalent euro pe hectar anual. In acest ultim caz, renta se adauga arendei primite. Despartirea de pamant este insa

35

o problema. O alta problema o constituie neincrederea. Dar poate cea mai mare problema o reprezinta cuantumul mic al rentei, care nu asigura supravietuirea nici chiar in cazul unui batran si nici chiar la tara, in masura in care pana in prezent traiul celui in cauza, desi evident sub limitele decentei, era asigurat din autoconsum tocmai de exploatarea pamantului la a carui folosinta, potrivit programului, trebuie sa renunte. Evident, o renta mai mare bugetul romanesc nu prea poate sa aloce!

Al doilea program ar urma sa fie finantat din fonduri europene si ar urma sa fie derulat dupa aderare. Este, de fapt, un program de retragere timpurie (pensionare anticipata). Beneficiarii - varstnici de peste 55 de ani - care ar intra in program ar putea primi maximum 150.000 de euro pe ansamblul a maximum 10 ani, in rate anuale de circa 15.000 de euro, daca accepta sa-si inceteze definitiv toate activitatile agricole comerciale, iar utilizarea terenurilor lor sa fie transferata unor fermieri tineri. Programul pare imbietor pentru beneficiari. Nu se stie insa, deocamdata, in mod clar nici daca obligatia transferului pamanturilor inseamna instrainare prin vanzare-cumparare si, mai ales, daca transferul este legat strict de gasirea unor "fermieri tineri" (ce inseamna concret acest lucru si ce se intampla daca nu sunt gasiti niste "fermieri tineri"). In plus, exista incertitudinea pentru beneficiari privind soarta lor dupa cei 10 ani de asistenta prevazuti in program.

Nu se stie daca beneficiarii unuia din programe sunt exclusi dintre beneficiarii celuilalt program. Daca asa va fi, se vor crea probleme sociale, beneficiarii putand considera ca se fac discriminari, desi programele au conditionari diferite. S-ar putea ca programul privind renta viagera sa intervina in completare abia dupa consumarea celor 10 ani din programul social finantat din fonduri europene (daca desigur acesta din urma nu presupune imperativ instrainarea pamantului).

In tarile central-europene care au aderat la Uniunea Europeana programele de pensionari anticipate nu au capatat o extindere prea mare, preluand de altfel sume putin importante din finantarile europene pentru sustinerea integrarii in domeniul agriculturii. Dar si situatia acelor tari era sensibil diferita de cea a Romaniei: populatia ocupata in activitati agricole nu era atat de numeroasa si agricultura nu era atat de ineficienta si cu o pondere atat de ridicata in formarea produsului brut. Cu alte cuvinte, scoaterea din joc a micilor producatori agricoli avea (si are) proportii mai mici.Asa ca programele sociale in restructurarea agriculturii din Romania s-ar putea sa dobandeasca un alt rol, mult mai substantial. Dimensiunea acestui rol va depinde, de fapt, de dimensiunea reusitei sau nereusitei in ce priveste asa-numita "dezvoltare rurala", piesa centrala, in conceptia Uniunii Europene, in restructurarea sectorului agricol in Romania, caci miza acestuia este gasirea (crearea) unor ocupatii neagricole celor disponibilizati din agricultura, fara ca acestia sa paraseasca satele (caci oricum la orase n-

36

ar prea gasi ce sa faca!). Pentru tipul de problematica pe care o determina restructurarea sectorului agricol din Romania, programele sociale sunt indispensabile deoarece sunt singurele care ofera o solutie - chiar daca doar de supravietuire - unor disponibilizati, fara ca acestia sa creeze probleme altor sectoare.

O situatie noua: industria fara forta de munca9 August 2006

La redeschiderea, practic, a lucrarilor la Autostrada Brasov-Bors, compania constructoare Bechtel a organizat, impreuna cu Ministerul Muncii, o licitatie pentru cele circa 1.000 de locuri de munca puse la bataie. S-au prezentat vreo 4.000 de oameni. S-ar putea zice ca acesta ar cam fi raportul intre cerere si oferta pe piata fortei de munca in Romania actuala. De aici, somajul, salariile mici si buluceala la parasirea tarii in cautarea unui loc de munca prin Vestul Europei.

Desi cam aceasta este perceptia generala asupra starilor de lucruri in domeniu, situatia concreta nu este asta. Sau, mai precis spus, incepe sa nu mai fie asta si chiar deja nu mai este! La licitatia organizata de Bechtel a fost o exceptie, determinata, cel mai probabil, de conditii locale, pe fondul unor distinctivitati structurale poate mai generale. Sa fie clar: la licitatia cu pricina nu s-au prezentat in general lucratori in constructii si cu atat mai putin drumari, care ar fi in exces, ci probabil in principal locuitori de la sate, de prin partea locului, care au gasit in angajarea la constructia autostrazii o posibilitate de a face rost de un ban fara a lua calea bejeniei vest-europene. Si, important de subliniat, pentru o munca deloc usoara, au dat una si mai grea, din agricultura, ce nu le aduce de fapt mai nimic! Prin alte zone si chiar prin sate din zonele in discutie, insa, oamenii si-au luat talpasita in masa, muncind acum legal si ilegal prin tarile Europei de Vest. In locurile de origine, nici sa dai cu tunul si nu se mai gasesc brate de munca. Agricultura romaneasca este facuta, intr-o mare proportie, de batrani, cu prioritate femei, in timp ce tinerii isi cauta viitorul in strainatate. De fapt, Romania a inceput sa resimta o lipsa de forta de munca. Deocamdata cel putin - pentru a fi cat mai exacti -, nu ca fenomen global, ci ca un fenomen structural, dar deja de o amploare care o depaseste pe cea, sa-i zicem normala, care apare firesc in timpul restructurarilor economice, cand oferta de forta de munca, in general putin flexibila, nu mai intalneste structural cererea in schimbare de forta de munca.

Ce este deja clar in Romania este absenta de forta de munca industriala. Nu se mai gasesc muncitori industriali calificati, iar inginerii au ajuns la mare pret, pentru ca pur si simplu nu se mai afla la colt de strada ca inainte. Si in

37

constructii, antreprenorii se plang sistematic ca nu mai gasesc muncitori calificati pentru lucrari de finisaj, si nu pustani care sa care roabe si saci de ciment.

Mitul fortei de munca industriale calificate si abundente din Romania dispare incet, dar sigur. Si sistemul de invatamant si pregatire profesionala este atat de demodat, anchilozat si debusolat, incat nu pot exista decat slabe sperante de a raspunde semnificativ cerintelor in schimbare ale pietei.

De mirare nu este insa ca mitul cu pricina - vehiculat in mod curent ca atu al Romaniei, poate singurul, in atragerea de investitii - dispare! Dupa 17 ani in care industria a fost ciuca bataii, vinovata nationala de toate relele, dupa ce sute de fabrici au fost inchise, date la fier vechi sau transformate in depozite, dupa ce industria a pierdut 3,5 milioane, daca nu chiar 4 milioane de locuri de munca, iar cei disponibilizati au fost nevoiti, in lipsa de orice sansa, sa se faca vanzatori, comercianti, taximetristi sau agricultori si cate altele, dupa ce sute de mii de specialisti, de la cei inalt pana la cei mediu calificati, au luat calea pribegiei spre a-si valorifica macar putin cunostintele sau chiar pentru a spala vasele altora, dar pe bani ceva mai buni, deci dupa toate acestea sa nu ne miram!Se apropie un moment crucial. Romania pierde atuul fortei de munca bine calificate si abundente (si, deci, ieftine). Salariile in industria din Romania ar trebui sa creasca din chiar lipsa "fizica" de forta de munca specializata. De unde abia descoperisera El Dorado-ul romanesc (gratie tocmai fortei de munca ieftine), investitiile straine s-ar putea sa dea inapoi. Noua situatie devine de o mai mare complexitate si are nevoie de o gestiune nationala care sa-i faca fata. Cine insa sa o gestioneze?!

Impartirea roadelor globalizarii: un cerc vicios16 August 2006

Cu prilejul recentului Consiliu Ministerial al OCDE (Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica, ce reuneste tarile dezvoltate ale lumii), s-a putut auzi, din partea chiar a celui ce detinuse pana la acest forum functia de secretar general al organizatiei, dl Donald J. Johnston, o asertiune mai putin uzitata pe la reuniuni ale tarilor dezvoltate: "Este momentul ca statele puternice sa nu se mai gandeasca doar la modul in care sa traga toate foloasele de partea lor, ci la modul in care pot sa le imparta cu celelalte state care contribuie la realizarea beneficiilor".

OCDE monitorizeaza politicile economice interne si comportamentele internationale ale tarilor membre, efectueaza analize si formuleaza recomandari in atentia acestora si, pe articulatia modelelor economice cu

38

care opereaza, intocmeste previziuni care s-au dovedit in timp extrem de congruente cu realitatile intervenite dupa aceea. Astfel incat analizele, proiectiile si recomandarile OCDE au capatat o mare notorietate si greutate in lumea economica globala, cu atat mai mult cu cat vizeaza aproape 60% din produsul brut mondial, cam atat reprezentand ponderea tarilor membre in total.Ca atare, cuvintele dlui Johnston nu ar putea fi chiar ignorate, desi evident ca acest lucru se va petrece in practica. "Ne intelegem chiar foarte bine - se plangea, de altfel, dl Johnston - atunci cand vine vorba despre identificarea obstacolelor si a principiilor care trebuie implementate pentru inlaturarea acestor obstacole. Neintelegerile se produc doar atunci cand vine vorba sa punem metodele in practica". Nimic mai clar!Vasazica, OCDE, intr-un fel un templu al lumii dezvoltate, a identificat fara echivoc problema: globalizarea genereaza beneficii, dar acestea sunt dezechilibrat si inechitabil distribuite si, mai precis, tarile dezvoltate se straduiesc sa si le insuseasca unilateral, celelalte tari ale lumii ramanand sa traga mai mult ponoase decat foloase, cel putin in masura in care la acestea din urma nu mai ajung. Identificarea problemei este, desigur, un pas, si inca unul important. Dar reprezinta mai nimic in masura in care se refuza din partea celor avantajati sa se faca ceva pentru impartirea beneficiilor, chiar daca se stie ce ar fi de facut! In mod semnificativ, nu mult dupa Consiliul Ministerial al OCDE, tarile dezvoltate au facut "scapat" prilejul pe care asa-numita "runda Doha" de negocieri comerciale multilaterale din cadrul Organizatiei Mondiale a Comertului il oferea de a se imparti cat de cat avantajele liberalizarii comertului global. S-a vorbit despre faptul ca o noua liberalizare a schimburilor comerciale mondiale, indeosebi in domeniul agroalimentar, ar genera cresteri economice de cateva sute de miliarde de dolari la nivel de ansamblu, de care ar putea beneficia tari in curs de dezvoltare daca pietele tarilor dezvoltate s-ar deschide mai mult si gradul de protectie al acestora prin subventii ar scadea. Tarile dezvoltate n-au fost insa de acord sa renunte la masurile protective, care sunt de fapt in favoarea a numai 4% din agricultorii lumii, acceptand doar o reducere in perspectiva a subventiilor agricole la export. Ca urmare, 96% din agricultorii lumii vor ramane in continuare cu ochii in soare, iar "runda Doha", dupa ani si ani de negocieri, este amenintata de un esec total.

Dezechilibrele in impartirea roadelor globalizarii in domeniul comercial reprezinta insa, pur si simplu, un biet bebelus in comparatie cu cele antrenate de globalizarea in plan financiar. Aceasta din urma este responsabila, direct si indirect, nu doar de insusirea beneficiilor de catre tari dezvoltate in dauna celor in curs de dezvoltare, ci si de transferuri imense de bogatie din cele din urma in celei dintai. Nu trebuie sa existe vreo rautate anume a tarilor dezvoltate in domeniu. Este rezultatul nemijlocit al faptului ca, in domeniul financiar, mai pregnant decat in toate celelalte domenii, tarile puternice castiga si tarile vulnerabile pierd. Este si motivul pentru care tarile dezvoltate preseaza sistematic asupra tarilor in

39

curs de dezvoltare pentru deschiderea pietelor lor in plan financiar. Desi acest lucru inseamna, pentru cele mai vulnerabile dintre ele, adevarate ravagii.Fructele globalizarii in plan financiar sunt atat de flagrant disproportionat impartite si joaca un asemenea rol pe plan de ansamblu, incat decalajele economice internationale n-au fost niciodata atat de profunde ca acum, cu toate ca nicicand altadata vectorii dezvoltarii (banii si tehnologiile) n-au fost atat de accesibili, practic la indemana oricui, precum in zilele noastre, in epoca telecomunicatiilor si computerelor. Par sa reuseasca a reduce decalajele doar cei care au inteligenta si determinarea de a nu se aventura in liberalizari financiare fara limita si de a rezista presiunilor celor puternici de a o face.Chiar daca e identificata problema, sansele de corectare ale situatiei sunt minime. Nu s-au vazut in istorie cazuri ca cineva sa cedeze din foloasele sale in favoarea altora, spre binele general. Corectiile se fac doar prin rupturi de sistem, ce pot interveni numai in anumite conditii istorice. Pana atunci insa, fructele globalizarii se vor imparti mereu mai inechitabil, in cerc vicios.

Romania, mai catolica decat Papa23 August 2006

Autoritatile de la Bucuresti si-au anuntat destul de explicit intentia continuarii privatizarii in sistemul energetic cu productia de energie. Ceea ce, dupa instrainarea distributiei de gaze si de electricitate, precum si a productiei si distributiei de petrol, va insemna iesirea, probabil definitiva, a capitalului autohton din sistemul energetic romanesc. Buna sau rea, tendinta este contrara celei - la fel, buna sau rea - existente pe plan european si international, care, chiar si in lumea globala in care se spune ca traim, promoveaza totusi mentinerea macar in parte a unui control national in domeniu.Practic, capitalul autohton domina sistemele energetice ale tarilor si nu prea se dau semne de deschidere catre controlul strain in acest sector vital al economiei. Cam peste tot, capitalul public este preponderent si este chiar atoatestapanitor acolo unde capitalul privat autohton nu are forta financiara sa ocupe pozitii in pretentiosul sector energetic. Aceasta este situatia fara echivoc in practic toate tarile Europei Occidentale, catre care Romania nazuieste sa se indrepte ca model si in al caror club vrea sa intre.Tari mari si puternice, ca Franta, Italia, Spania, nu se rusineaza deloc ca, in energetica in general si in productia de energie in special, capitalul public

40

face legea si cu atat mai putin se gandesc acum sa-si instraineze sectorul. Controlul german asupra sistemului energetic german este asigurat de capitalul autohton prin structuri private doar pentru ca acestea din urma au forta necesara in acest scop. Oricum, in Germania nimeni nu se gandeste sa abandoneze acest control in favoarea strainilor, chiar daca vechi parteneri din Uniunea Europeana.

Acelasi lucru in Italia sau Franta, unde tentative in acest sens au fost blocate prin interventii guvernamentale taioase, chiar daca, si in aceste cazuri, a fost vorba tot de incercari din partea unor parteneri din aceeasi Uniune Europeana.Nu mai spunem ce arici au devenit vest-europenii cand a fost vorba de incercari de preluari din sistemele lor energetice din partea companiilor rusesti, desi acestea pretindeau respectivul acces in baza faptului ca, pe de o parte, era vorba de distributia chiar a gazului rusesc, iar, pe de alta parte, vest-europenii insisi reclamau pentru ei acces la exploatarea resurselor energetice din Rusia.

Cel putin Rusia joaca fara echivocuri in domeniu: resursele sunt ale Rusiei, nu le poate controla exploatarea si distributia altcineva decat rusii! Scurt pe doi!In Europa Centrala si de Est lucrurile au ajuns complicate rau. Dupa cum s-au desfasurat acestea, nu trebuie sa fi fost cine stie ce analist pentru a fi constatat ca a existat o presiune puternica din partea vest-europenilor in directia preluarii de catre ei a controlului asupra sistemelor energetice din aceste tari si asupra economiilor lor in general, in schimbul primirii lor in clubul vest-european, in speta in Uniunea Europeana.In cazul Romaniei acest targ a fost cel mai pregnant, probabil pentru ca, pe de o parte, tara, spre deosebire de celelalte din regiune, mai detinea ceva resurse energetice proprii, iar, pe de alta parte, avea si cele mai slabe performante care s-o califice pentru aderare, presiunile fiind, ca atare, mult mai eficiente. Fapt este ca Romania a cedat capitalului vest-european intreaga distributie atat la gaze, cat si la electricitate, precum si controlul exploatarii tuturor resurselor proprii de petrol si a unei jumatati din cele de gaze naturale. Ceea ce face din Romania un caz deja atipic in Europa! Cand toata Europa nu stie ce sa mai faca sa depinda mai putin de aprovizionarea cu hidrocarburi rusesti, Romania isi cedeaza controlul national asupra unor resurse pe care i le lasase Dumnezeu si care, intr-o masura, ii asigurau o vulnerabilitate mai mica.Cu toate ca aceste cedari s-au facut in numele privatizarii, in mod semnificativ pentru situatia reala din energetica europeana acestea s-au realizat, de fapt, intr-o mare proportie, catre alte state, si nu catre firme private: jumatate din distributia de gaze catre statul francez (Gaz de France fiind o companie de stat), aproape jumatate din distributia de electricitate catre statul italian (ENEL fiind o companie de stat) si o alta bucatica din distributia de electricitate catre statul ceh (CEZ fiind o companie de stat). Si

41

compania OMV, care a preluat productia de petrol si jumatate din cea de gaze, este doar cu numele o firma privata, in masura in care 35% din actiuni apartin statului austriac, ce face de fapt jocurile atat timp cat 45% din actiuni sunt libere pe bursa si deci imposibil de "coalizat" impotriva actionarului majoritar, chiar daca acesta nu are majoritatea absoluta.Indeosebi dupa aderarea la Uniunea Europeana, in tarile Europei Centrale si de Est s-a inceput sa se scoata capul, incercandu-se sa se mai salveze ce mai poate fi salvat din controlul national asupra sistemului energetic, avand in vedere vremurile tulburi care se anunta. Cel mai explicit demers este cel al fratilor Kaczynski, care, in functiile de presedinte, respectiv prim-ministru, conduc acum Polonia. Acestia au pus la punct o lege care permite statului polonez sa nationalizeze companii considerate strategice pentru siguranta nationala, daca oferte ostile se fac pentru preluarea lor (adica, mai concret spus, daca firme straine puternice supraliciteaza cu banet serios pe masa pentru preluari carora autoritatile poloneze li se opun).

Desi prin vestul Europei s-a strambat puternic un nas fata de o asemenea initiativa, n-ar fi o mare deosebire fata de ceea ce a facut guvernul francez pentru a opri o preluare in sistemul energetic national de catre "vecinii" italieni sau fata de ceea ce a facut guvernul de la Londra pentru a bloca preluarea de catre Gazprom a celei mai importante companii de distributie de gaze (Centrica) din Marea Britanie.

Numai Romania merge inainte cu "globalizarea". Este ceva aproape remarcabil! Pentru ca, evident, este vorba doar de "globalizarea" ei de catre altii, nefiind in stare cumva sa "globalizeze" si ea pe cineva!

O recunoastere tardiva, dar de mare onestitate20 Septembrie 2006

In isteria desantata si sordida - intretinuta nici macar abil, ci doar jegos de tabloidele de mare tiraj - ce a fost declansata in Marea Britanie impotriva acceptarii lucratorilor romani si bulgari in perspectiva primirii tarilor lor in Uniunea Europeana, un ziar serios, "The Guardian", care n-a crutat vreodata Romania si Bulgaria, a gasit cu cale sa intreprinda o analiza solida, onesta si pe deplin pertinenta cu privire la situatia tarilor din Est, cu accent tocmai pe Romania si Bulgaria, si originile fenomenului de migrare a bratelor lor de munca.

Remarcabil in analiza din "The Guardian" este ca aceasta nu se mentine doar la suprafata lucrurilor, nesfiindu-se sa patrunda in profunzimea lor, la originea fenomenelor. Daca atunci cand au abandonat comunismul - spune analiza - tarile respective ar fi aruncat nu doar apa din lighean, ci si copilul

42

din acesta, alta ar fi fost situatia. Fara echivocuri este analiza in ce priveste aruncarea copilului. Aceasta este considerata integral opera politicilor asa-zis "antiinflationiste", impuse de FMI si mai apoi chiar de Uniunea Europeana, care, incercand sa scoata raul, mai mult au stricat ce era totusi bun.

De la caderea comunismului au trecut 16 ani - spune analiza -, dar oamenii din Est pleaca in cautarea unor locuri de munca prin tarile occidentale nu pentru a scapa de sechelele comunismului, ci de consecintele politicilor antiinflationiste. Acestea au produs o polarizare sociala grava. O minoritate s-a imbogatit masiv, prin furturi si coruptie, in timp ce zecile de milioane ale majoritatii se zbat in saracie. Prea putini catadicsesc prin Occident - afirma "The Guardian" - sa faca o legatura intre rezultatele reformelor si valul migrationist.

Nimeni nu prea vrea prin Occident sa recunoasca fara ezitari ca tinerii din Est castiga in concursuri de angajare in fata candidatilor din Occident, ca ingineri romani sau stomatologi unguri au de fapt cautare in Marea Britanie pentru ca sunt buni si pentru ca aceasta tara are nevoie de ei, ca atatia estici sunt mai bine pregatiti deoarece, in ciuda pierderilor vizibile din perioada de tranzitie, sistemele de educatie si alte sisteme sociale din tarile foste comuniste sunt inca mai bune decat corespondentele lor din tari occidentale.Analiza nu are dubii in privinta beneficiarilor fenomenului de migratie. Acestia sunt doar companiile occidentale, pentru ca muncitorimea occidentala se afla printre pierzatori. Si, nu intamplator, aceasta este inspaimantata de imigratie si este atat de sensibila la propaganda impotriva unor imigranti precum romanii sau bulgarii, care de fapt n-au nici o vina. Oricum, spune analiza, cei mai mari perdanti sunt insesi tarile de origine ale migratiei, care sunt vaduvite de aportul celor mai dotati, talentati si harnici dintre cetatenii lor, indeosebi si cu atat mai grav tineri! Concluzia analizei este formulata net. Diferentele dintre Est si Vest si xenofobia care le insoteste vor disparea doar atunci cand mostenirea comunista va fi privita onest si echidistant. Si daca se va admite ca, in pofida absentei libertatilor politice, statele estice au avut si realizari solide.Este reconfortant sa poti consemna o asemenea analiza intreprinsa de insasi una din citadelele finantelor mondiale, despre un subiect atat de controversat, delicat si complicat. Un semn ca mai exista oameni ce gandesc si nu sunt doar niste masini de printat, oameni ce privesc realitatile cu profesionalism si onestitate, necantand doar in struna unor companii ce se afla exclusiv in urmarirea profitului.

Problema insa s-a complicat atat de mult incat solutia sugerata nu prea mai poate servi la ceva. Simpla recunoastere a realitatilor si erorilor - recunoastere de altfel tardiva - nu poate rezolva lucrurile. Raul a fost facut. Nu se mai poate reveni. Consecintele nu mai pot fi oprite sa se

43

rostogoleasca. Migrantii nu mai pot fi stopati, ca si pierderile ireparabile pentru tarile estice.

Pentru tarile occidentale, migratia din Est este o infuzie de sange proaspat care le va scoate, pentru o perioada mai mult sau mai putin lunga, din satietatea pietei si cvasistagnarea imbatranirii demografico-economice. Rolul migratiei fortei de munca dintre Est spre Vest, ca o componenta intrinseca a procesului extinderii Uniunii Europene dinspre Vest spre Est, este inteles de liderii politici occidentali. Muncitorimea din Occident nu intelege rostul acestei migratii si, afectata fiind, nici nu vrea sa inteleaga. Mai mult, o respinge, cu toate ca liderii vest-europeni vor face in asa fel, prin politici publice, incat sa-i revina si ei un avantaj din acest lucru, fara ca toate profiturile sa ramana doar la dispozitia capitalului. In mod inevitabil, insa, procesul va genera contradictii si disensiuni, infruntari sociale, tensiuni economice si dispute politice.Singurul perdant net - pentru ca vor fi, fara indoiala, si avantaje - il vor constitui tarile est-europene. In acest domeniu, concluzia transanta a analizei din "The Guardian" nu poate fi decat impartasita. Avantajele nu sunt putine, dar mai toate sunt pe termen scurt: de la detensionari ale pietei autohtone ale fortei de munca la remiteri spre tara din castigurile realizate de lucratorii estici in tarile occidentale. Prin comparatie, insa, pierderile mentionate clar de "The Guardian" sunt incomparabil mai importante, cu atat mai mult cu cat sunt pe termen lung si irecuperabile.

Minunata inflatie a importurilor artificial ieftinite27 Septembrie 2006

Potrivit Institutului National de Statistica, august 2006 a fost prima luna din intreaga perioada postdecembrista in care nu s-a inregistrat o crestere a preturilor pe ansamblul produselor si serviciilor de consum, consemnandu-se, in premiera, chiar o usoara deflatie, adica o scadere a acestora. Fara a minimaliza cu nimic aceasta "realizare" a economiei romanesti, nu este catusi de putin cazul sa se proclame cumva ruptura definitiva de epoca inflatiei inalte si intrarea, atat de asteptata, a economiei intr-o alta etapa, de inflatie joasa, cand ratele anuale ale acesteia devin, una peste alta, fostele rate lunare. Nu este cazul, pentru ca multe semne de intrebare si preocupare exista in legatura cu inflatia din Romania.Scaderea inflatiei in august nu este nicidecum un fenomen nou. Acesta a intervenit aproape sistematic la sfarsitul fiecarei veri, chiar si in conditiile unor inflatii in general inalte. De altfel, oficialii Bancii Nationale - care au in responsabilitate evolutia inflatiei - mizeaza serios pe inflatiile scazute din

44

perioada de vara, si in special de la sfarsitul verii, in atingerea tintelor de inflatie pe ansamblul anului. Fenomenul se produce din cauza scaderii preturilor la produsele de sezon de pe piata taraneasca neorganizata, singura piata cu adevarat concurentiala din Romania. Oferta in excedent fata de cerere, indeosebi la legume si fructe, dar si la oua si unele lactate, de pe aceasta piata coboara preturile, influentand indicele general al acestora. Ceea ce a fost relativ nou a fost faptul ca scaderea absolut uzuala a preturilor pe piata taraneasca a intervenit pe un fond general de inflatie mai redusa in economie. Faptul a permis scaderii preturilor de pe piata taraneasca sa influenteze statistic indicele general al preturilor intr-atat incat acesta sa coboare fata de nivelul din luna precedenta.

Ceea ce, de asemenea, a contribuit la un astfel de efect a fost faptul ca august a fost nu doar o luna de vara, cand factura la energie si caldura este prietenoasa, ci si o luna de vara in care nu au fost introduse obisnuitele cresteri de vara ale tarifelor la energie si caldura, la care se procedeaza uzual tocmai pentru ca, in conditiile consumului obiectiv mai redus, acestea devin "mai comestibile" social. Respectivele scumpiri au fost introduse de la 1 iulie, impactul lor a aparut statistic in iulie, in timp ce in buzunarele oamenilor vor fi resimtite sever incepand din toamna. Este una dintre marile probleme ale calcularii inflatiei: o scumpire, chiar daca masiva, intervenita in vara la energie, este luata in considerare in statistici la momentul cu pricina, in timp ce nu mai influenteaza indicele general al preturilor din statistici tocmai in iarna, cand ii arde la buzunare pe consumatori. Aceasta problema, care nu este doar a statisticii romanesti, atarna insa foarte greu in balanta in Romania din cauza cresterilor in cascada ale tarifelor in furnizarea de energie, din motive obiective, dar si subiective, pe care nu le discutam acum si aici.

Alte probleme sunt insa ale statisticii din Romania! Una este reprezentarea ridicol de mica a cheltuielilor cu energia si caldura in cosul produselor si serviciilor pe baza preturilor carora se calculeaza inflatia. In felul acesta, influenta cresterilor de tarife la energie si caldura - care oricum au ramas cele mai mari din economie - apare mult diminuata fata de ceea ce reprezinta in realitate asupra indicelui general al preturilor de consum (inflatia).

Cazul facturii energetice este, de fapt, unul particular al problemei mai generale care decurge din structura pe mediile urban si rural a populatiei si deci a consumului in Romania, mai precis din ponderea masiva a populatiei din mediul rural. De altfel, reprezentarea mica a facturii energetice in cosul de calcul al inflatiei este motivata oficial de faptul ca jumatate din populatia tarii traieste in mediul rural, unde nu exista aprovizionare cu gaze sau caldura centralizata. De fapt, pe un plan mai larg - din multe motive obiective - mediile statistice la nivel national din Romania, inclusiv cele privind cresterile de preturi, se obtin din inflatiile la nivel urban si cele la

45

nivel rural, mult inferioare din cauza masivitatii autoconsumului. Ca urmare, populatia urbana resimte - tot obiectiv - aceste medii nationale ca nereflectand inflatia din buzunarele proprii. Sa nu trecem cu vederea nici faptul ca in cosul de calcul al inflatiei nu sunt luate in considerare, dar deloc, cheltuielile imobiliare (cu procurarea de locuinte), care au avut in ultimii ani cresteri fabuloase, adica o "inflatie" debordanta, ce ar fi influentat puternic indicele general al preturilor, oricat de mici le-ar fi fost ponderile atribuite in cosul de calcul.Inflatia este departe de a fi fost pusa la pamant in Romania. Structurile economice nu permit inca ingenuncherea inflatiei, oricat de restrictive ar fi politicile monetare si general-economice. Oricum, dincolo de faptul ca programul de crestere a tarifelor la utilitati nu s-a incheiat - ceea ce va exercita mereu si mereu presiuni asupra preturilor per ansamblu -, o scadere a inflatiei obtinuta, precum in ultimii ani, pe baza stimularii importurilor ieftinite de o apreciere fara acoperire a monedei nationale este o inflatie artificial coborata si cu potential exploziv de reinflamare.

Cu bune si rele, la mana capitalului strain4 Octombrie 2006

Romania a ajuns sa traiasca din plin uzualele consecinte ale prezentei preponderente in economie a capitalului strain. Nu exista nici o abatere de la scenariul standard in domeniu. Oarecum atipic este doar faptul ca aceste consecinte sunt resimtite deja la o intensitate maxima, dupa foarte putini ani de implicare notabila a capitalului strain in economie.Pana in anii 2000, practic prezenta capitalului strain in economie era derizorie, cel mai probabil din cauza unei nefericite combinatii intre tergiversarea reformelor in tara si absenta Romaniei din conul de interes politico-economico-strategic pentru capitalul occidental. Abia din anul 2000, capitalul occidental a intrat pe un front larg in Romania, ca expresie a noului interes politico-economico-strategic pentru regiune, pus in evidenta si de deschiderea procesului de aderare a Romaniei la NATO si Uniunea Europeana. Reformele au fost urgentate. Privatizarea a fost fortata la maximum. Intr-o perioada istoriceste extrem de scurta - practic 2-3 ani - intreaga axa majora a economiei a fost preluata de capitalul strain, indeosebi vest-european. Sub control strain se afla productia si distributia petrolului, distributiile de gaze si de electricitate, telecomunicatiile, productia de otel si ciment, intregul sistem bancar. Capitalul strain se afla deja la comanda economiei, iar de acum, gratie fortei sale mult superioare celei a capitalului autohton, isi extinde controlul in dreapta si stanga axei majore a economiei.In aceste conditii, economia este intr-o proportie predominanta la mana capitalului strain, cunoscand din plin consecintele implicarii acestuia. Nu s-

46

ar putea sa despartim de prezenta capitalului strain cresterea economica obtinuta in ultimii ani, cu mult mai dinamica decat s-ar fi putut inregistra pe baza contributiei doar a capitalului autohton. Nu s-ar putea sa nu recunoastem aportul capitalului strain la dezvoltarea sectorului bancar-financiar din Romania, precum si a retelelor de consum, caracterul lor performant si aspectul civilizat al acestora. Deosebit de important este impactul capitalului strain in difuzarea in Romania a managementului performant si a unei culturi si discipline a muncii pe baza carora se obtin reusitele economice si productivitatea necesara in competitia economica. Si nu am putea sa ignoram contributia capitalului strain la cresterea salariilor in Romania, in unitatile atator multinationale care actioneaza si pe piata romaneasca practicandu-se salarii ridicate si forme de promovare a valorilor.

Sunt insa si avataruri ale prezentei capitalului strain care n-ar putea fi trecute cu vederea. Este vorba indeosebi de bine cunoscutele si arhistudiatele probleme negative de balanta de plati pe care le produce expansiunea, in special una rapida, a capitalului strain, bancar si industrial, intr-o tara. Probleme pe care capitalul strain nu le creeaza dintr-o rautate anume, ci din insasi ratiunea pentru care opereaza: obtinerea de profit. N-am putea sa nu remarcam ca desi PIB-ul si productia industriala cresc, in aceeasi masura sporeste si deficitul de cont curent extern al tarii. In mod normal, cresterea PIB si cea a productiei industriale ar trebui sa antreneze o scadere a deficitului de cont curent extern - care nu este altceva decat un consum net de resurse din strainatate - sau, cel putin, o incetinire semnificativa a sporirii acestuia. Cu atat mai mult cu cat expansiunea creditului catre sectorul privat (care include si creditul de consum) arata clar, potrivit datelor BNR, o incetinire vadita, semn ca restrictiile introduse de Banca Nationala in domeniu ar fi dat rezultate. Era de asteptat deci, cu atat mai abitir, ca importurile sa-si tempereze expansiunea, caci aceasta este finantata de fapt tocmai din credite. Nu s-a intamplat asa probabil din doua motive, si ambele sunt legate de prezenta predominanta a capitalului strain. Primul: bancile, toate straine, din Romania au ocolit complet restrictiile Bancii Nationale in domeniul creditarii in valuta, pasand solicitarile de imprumuturi catre bancile-mama din Occident. S-au comutat catre acestea solicitari de credite in valoare de peste 3 miliarde de euro, dupa introducerea restrictiilor de catre Banca Nationala.

In acest fel, desi creditul din Romania s-a temperat, imprumuturile contractate in valuta de firme si particulari din Romania au continuat de fapt sa creasca, efectele unor importuri fara limite fiind pe mai departe resimtite in economie. Ca urmare, deficitul extern a crescut! Al doilea motiv este legat de investitiile straine. Chiar facand abstractie de cele speculative (cum pot fi considerate nu doar cele de pe bursa, dar si cele din imobiliar), investitiile straine in Romania sunt, in cea mai mare parte, nu investitii realmente noi, ci transferuri intracompanie de active in operatiuni de

47

relocalizare, cu preluarea de aprovizionari cu componente si servicii de la societatile-mama sau de la filiale ale acestora din alte tari. Ca atare, in situatia actuala a investitiilor straine, cu cat acestea cresc cu atat cresc si importurile Romaniei si deci deficitul de cont curent extern al tarii.

Avand in vedere viteza si intensitatea cu care asemenea fenomene - altminteri uzuale - se manifesta, ramane o problema de interes nu numai teoretic, dar si practic, de ce se petrec astfel lucrurile. Explicatia se afla probabil in structura economiei. Ponderea masiva a sectorului agricol, practic neconectat la circuitele internationale si cu dinamici aparte chiar si in cadrul economiei interne, precum si slabiciunile industriei, dupa ani de cadere si dezarticulare, au creat vulnerabilitati excesive, hiperbolizand efectele - repetam, altfel obisnuite - ale activitatii capitalului strain intr-o economie. Este posibil si ca structura insasi a investitiilor straine sa joace un rol. In mod absolut disproportionat de mult, acestea se indreapta catre sectoarele financiar si imobiliar, care asigura profituri rapide.

Investitiile propriu-zis industriale sunt modeste si angrenate in esenta in activitati de tip lohn. Se constata, fara indoiala, o deplasare a lohn-ului dinspre industria textila, inspre industria componentelor auto. Ceea ce reprezinta neindoios un pas inainte pentru economia romaneasca. Dar, din punctul de vedere al efectelor asupra balantei de plati, aceasta deplasare este dezavantajoasa. Exista o componenta mult superioara de transfer de mijloace fixe din afara care cantareste mult mai greu la import. S-ar putea ca prin insasi o asemenea structura, investitiile straine sa aiba curand un impact negativ net asupra balantei de plati, caci intrarile sub forma de noi investitii nu vor mai putea compensa iesirile debordante sub forma de repatrieri de profituri.

Componenta privata produce ingrijorari11 Octombrie 2006

Presedintele Basescu a revenit de curand asupra ideii lansate in urma cu cateva luni de a se folosi, pe langa cele circa 30 miliarde de euro ce vor fi primite pana in 2013 din partea UE pentru sustinerea integrarii, credite externe in valoare de inca 30 miliarde euro pentru a face si mai substantial decolajul spre dezvoltare al Romaniei. Aceasta plecand de la faptul ca poate in nici un alt domeniu, decat in cel al datoriei externe, Romania nu se inscrie mai deplin in parametrii de principiu stabiliti de UE pentru tarile membre. In timp ce respectivii parametri stabilesc, in ce priveste datoria externa, ca nivelul maxim admisibil al acesteia poate fi de 60% echivalent PIB, nivelul datoriei externe actuale a Romaniei se afla la jumatatea acestei cote maxime admisibile, ceea ce evidentiaza un potential serios de recurgere la credite externe in continuare.

48

Intamplator sau nu, a aparut la scurt timp un studiu al Bancii Nationale care aduce in atentie pericolele pe care le atrage indatorarea externa, care sunt prezentate a prinde contur efectiv tocmai in contextul cresterii vertiginoase din ultimul timp a datoriei externe. Aceasta bate deja spre 30 de miliarde de euro si are o componenta privata zdrobitoare (circa doua treimi) care o face extrem de riscanta tocmai prin faptul ca nu este public controlabila. Banca Nationala n-a fost niciodata un fan al indatorarii externe, cunoscand, ca sa spunem asa, "dinauntru" problema si confruntandu-se direct, de-a lungul vremurilor, cu avatarurile acesteia. In cel mai prost an economic postdecembrist (1999), Romania a trecut de putin pe langa intrarea in incetare de plati externe din cauza rambursarilor disproportionate carora trebuia sa le faca fata in contul datoriei externe (altfel modeste) pe care o avea. Si doar o gestiune competenta din partea Bancii Nationale, dublata poate si de o conjunctura norocoasa pe pietele de imprumut internationale, a salvat Romania de la aceasta eventualitate! In orice caz, Banca Nationala a devenit reticenta fata de excese in datoria externa, ajungand poate chiar sa sufle si in iaurt! Dar, fara indoiala, ceea ce o nelinisteste in momentul de fata este tocmai zdrobitoarea componenta privata a datoriei externe. Cea publica, cu care a avut de-a face pana acum, inclusiv in 1999, este controlabila si parghiile la dispozitia guvernului si bancii centrale pot fi folosite cu destul succes in stapanirea unor situatii-limita, in ultima instanta scazandu-se nivelul de trai al populatiei pentru onorarea rambursarilor.Aceste parghii sunt insa aproape neputincioase in cazul unor datorii private care, din diferite motive, nu ajung a fi rambursate la timp si, intr-o piata de capital nematura si nelichida precum cea romaneasca, riscurile sunt enorme, chiar si la niveluri de datorii mult sub cotele maxim admisibile stabilite in UE. Mai pe sleau spus, Banca Nationala - desi nu va recunoaste deschis acest lucru - se mefiaza nu de cuantumul datoriei externe si nici de cresterea rapida a acesteia, ci de componenta ei privata. Si in special de faptul ca sporirea in continuare a datoriei externe, daca va avea loc, se va produce tot pe seama datoriei private.

Firmele private nu pot fi oprite sa se indatoreze in strainatate. In plus, pozitiile deja dominante, de control in economie, ale capitalului strain, atat bancar, cat si industrial, pot avea efecte strict incontrolabile din punctul de vedere al datoriei externe. Experienta din ultimul timp a aratat ca bancile, toate straine, din Romania au ocolit restrictiile de credit introduse de Banca Nationala tocmai comutand solicitarile interne de imprumut catre bancile-mama din strainatate, deci convertind o potentiala datorie interna intr-o efectiva datorie externa. De asemenea, filialele din Romania ale multinationalelor industriale isi finanteaza expansiunea de aici prin transferuri de fonduri si chiar prin transferuri de active propriu-zise de la societatile-mama din strainatate, sporind astfel datoria externa a Romaniei atat direct, cat si indirect (caci transferurile de active inseamna pentru

49

Romania importuri platite prin credite). Nemaivorbind de faptul ca apelul masiv la credite externe creeaza complicate probleme in stapanirea inflatiei si a deficitului de cont curent extern. Orice credit extern, cand intra in tara, genereaza contrapartida sa in lei, care se adauga masei monetare existente pe piata, punand imediat Bancii Nationale problema "sterilizarii" acestei contrapartide in lei spre a nu se duce in inflatie. Cat despre contributia creditelor la stimularea deficitului extern, aceasta nu prea are nevoie de explicatii, caci nu reprezinta altceva decat a consuma dincolo de cat iti permite buzunarul.

A forta insa folosirea "rezervei" de indatorare externa de catre statul insusi - in ciuda atat a lipsei acestuia de parghii pentru a mai derula strategii de dezvoltare (in conditiile cedarii axei majore a economiei catre capitalul strain), cat si a absentei capacitatii sale institutionale de a cheltui si, mai ales, de a cheltui judicios banul public - ar fi pur si simplu distrugator. Fondurile externe imprumutate ar risca sa se duca pe apa sambetei, urmand sa umfle niscai buzunare private ale unor clienti politici, fara ca tara si populatia sa se aleaga de fapt cu ceva, desi acestea vor plati rambursarea creditelor si dobanzile aferente. Acelasi lucru s-ar intampla si daca statul ar indemna firmele private sa apeleze la credite externe sau chiar le-ar facilita accesul la acestea prin acordarea de garantii guvernamentale. Un caz clasic in care unii se infrupta si altii platesc!

Privatizarea CEC: incredibil cadou imobiliar pentru cumparator1 Noiembrie 2006

Jaful din privatizari continua intr-o veselie. Ceea ce este pur si simplu revoltator este faptul ca, dupa sirul nefericit de devalizari ale banului si avutului public prin privatizari subevaluate si nepotrivite, nici macar cele mai amare si mai aiuritoare dintre experientele in domeniu - externalizarea pe daiboj a exploatarii si valorificarii resurselor de petrol si a jumatate din cele de gaze (prin privatizarea Petrom) si scoaterea din joc a capitalului autohton de pe piata bancara romaneasca (prin privatizarea BCR) - nu se dovedesc a fi de ajuns pentru a opri extinctia avutului public prin privatizari incredibile. JP Morgan, gigantica banca de afaceri de la Wall Street, a dat publicitatii mai zilele trecute o estimatie asupra portofoliului imobiliar pe care il detine CEC si care, prin apropiata privatizare a bancii, ar urma sa intre in posesia unuia din cei doi competitori ramasi in cursa. Acest portofoliu imobiliar - constand in 1.500 de sucursale si agentii din intreaga tara, din care 950 spatii proprii - a fost evaluat de JP Morgan la cel putin 200 milioane euro.

50

Din estimari din piata, statul roman nu va obtine la privatizarea CEC mai mult de 500 milioane de euro. Cu alte cuvinte, in caz de privatizare, afacerea CEC in sine ar urma sa fie vanduta pe un nimic de 300 milioane de euro! Deci, ar urma ca, pur si simplu tot pe nimic, sa se dea si ultima rasuflare de prezenta romaneasca de pe piata cruciala a bancilor. Actualul presedinte al CEC pare constient de acest lucru si, realist fiind, descrie fara echivoc perspectiva: "Este foarte posibil - a declarat dl Eugen Radulescu pentru revista Capital - ca noul proprietar sa vanda tot si apoi sa inchirieze o parte din aceste spatii. Bancile nu traiesc din active imobiliare si, in general, vor sa le vanda pentru a-si echilibra bilantul". Ar fi pur si simplu caraghios sa-i incriminam pe potentialii cumparatori ai CEC pentru ce ar putea face daca vor intra in posesia institutiei bancare respective. Este dreptul lor de a face ce vor, inclusiv de a valorifica portofoliul imobiliar al CEC. Problema este alta. Incriminarea trebuie adresata direct autoritatilor romane. Daca stiu ce se va intampla - pentru ca, dupa cum afirma specialistii, institutiile financiare nu-si blocheaza banii in active imobiliare, preferand lichiditatile care pot fi puse in miscare -, de ce mai privatizeaza CEC!? De ce, sub o motivatie sau alta, nu opresc procesul de privatizare?! De ce nu folosesc autoritatile actuala conjunctura imobiliara favorabila, pentru a valorifica, in interesul statului-proprietar, portofoliul imobiliar al CEC?! De ce sa nu ajunga foloasele la populatia romaneasca, si nu la straini, fara ca acestia sa depuna vreun efort nici managerial si nici de marketing, primind doar un cadou?! Sta statul roman in mizilicul de 300 milioane euro, care ar fi obtinute in mod net in schimbul instrainarii CEC?! Isi poate permite statul roman ca, pentru niste firimituri de 300 milioane euro, sa piarda vectorul financiar pe care CEC-ul - si numai CEC-ul cu reteaua sa unica in mediul rural - il poate reprezenta in necesara restructurare a agriculturii si a satului romanesc? Si, in fond, ce este iuresul acesta aproape idiot de privatizari fara noima?! Sau exista o noima si, daca exista vreuna, aceasta nu poate fi decat vreo spaga babana pentru vreun grup de interese, in dauna bietului contribuabil roman!

Romania trebuie sa dea curs avertismentelor presedintelui8 Noiembrie 2006

Restrictiile pe care Marea Britanie le-a anuntat pentru intrarea fortei de munca din Romania si Bulgaria dupa aderarea acestor tari la Uniunea

51

Europeana erau strict previzibile. O campanie antiimigrare - dirijata tintit impotriva romanilor si bulgarilor - fusese montata aproape in mod isteric si nu putea prevesti nimic bun.Problema nici nu este cea legata de imigrare. Daca pozitia fata de imigrare ar fi fost una si aceeasi, indiferent de nationalitatea imigrantilor, s-ar fi discutat eventual despre avantajele si dezavantajele fenomenului, pe fondul desigur al dreptului exclusiv al tarii-gazda de a adopta politica pe care o crede de cuviinta. Problema este legata insa de discriminarea romanilor si bulgarilor fata de cetatenii altor tari aderente la Uniunea Europeana. Pentru cele 10 tari din anteriorul val de aderare din 2004, Marea Britanie s-a erijat chiar in campionul portilor deschise! In fata romanilor si bulgarilor, aceeasi tara pune acum bariere grele, urmand sa fie lasati sa treaca doar muncitorii necalificati din agricultura.Restrictiile erau de asteptat pentru ca demult Marea Britanie ii considera pe romani si bulgari niste "europeni de mana a doua": pana acum in calitate de cetateni, acum in calitate de brate de munca! Pentru Marea Britanie, Romania a fost buna doar sa i se cumpere, la interventii inalte si cu ghilimelele de rigoare (caci a fost mai degraba pe daiboj), uriasul combinat siderurgic de la Galati de catre magnatul britanic de origine indiana Mittal si, in schimb, sa i se vanda la sume astronomice fregate britanice scoase la fier vechi! In rest, ca expresie a dezinteresului fata de Romania, investitiile britanice in Romania sunt minunate, dar aproape lipsesc cu desavarsire! Si, in prag de intrare a Romaniei in Uniunea Europeana, Marea Britanie este singura tara care nu a ridicat obligativitatea vizei pentru romani. Pai, sa ne ierte Dumnezeu, dar macar prin comparatie, daca nu si in sine, unor tari precum Germania, Franta, Spania, Italia ar trebui sa le ridicam osanale. Desi, evident, si aceste tari au interese care le-au ghidat actiunile fata de Romania! Dar au si dat ceva romanilor! Macar libertatea de circulatie si este imens!

A venit momentul unei replici pe potriva, chiar daca reciprocitatea la care Romania are dreptul n-ar afecta in aceeasi masura Marea Britanie. In fond, este prilejul de a se da curs avertismentelor presedintelui Basescu adresate tarilor care vor restrange posibilitatea oferita romanilor de apartenenta la Uniunea Europeana de a lucra in tarile membre sa nu conteze pe timiditatea Romaniei, intrucat aceasta va introduce restrictii similare lucratorilor din tarile in discutie. Este nevoie de masuri macar si pentru a rupe cercul vicios din relatia cu Marea Britanie, tara careia oficialii romani, indiferent de culoarea politica, i-au tot lustruit asiduu pantofii in anii din urma si care s-a purtat cu Romania exact precum cu un lustruitor de ghete!

BNR si-a pierdut sculele29 Noiembrie 2006

52

Intr-o miscare neasteptata pentru politica promovata in ultimul timp, Banca Nationala a decis mai zilele trecute sa elimine restrictiile impuse creditarii in valuta. Oficial, s-a explicat ca, intrucat restrictiile si-au facut efectul si ponderea creditului in valuta a scazut in totalul creditarii, se poate renunta la restrictiile asupra necesitatii carora, fie vorba intre noi, se batuse serios toba. Mai oficios, s-a spus insa ca, intrucat de la 1 ianuarie 2007, o data cu intrarea in UE, se deschide piata bancara pentru oricare dintre bancile europene ce doresc sa opereze pe piata romaneasca, restrictiile n-ar face altceva decat sa dezavantajeze concurential "bancile romanesti" in fata competitiei cu "bancile straine".Pai sa vedem cum sta de fapt treaba! Bancile din Romania nu s-au prea sinchisit de restrictiile BNR. Fiind toate filiale ale unor grupuri bancare cu extindere inter-nationala, au pasat solicitarile de credit din tara catre bancile-mama din strainatate, care mustesc de bani, carora abia asteapta sa le gaseasca un plasament. In statistici a aparut ca restrictiile au dat rezultate, intrucat creditarea in valuta s-a incetinit, pierzand teren in fata creditarii in lei. Asta insa numai in statistici, pentru ca in realitate creditarea n-a mai fost in parte inregistrata in Romania, ci in strainatate. In schimb, efectele au fost consemnate in Romania. Creditele in valuta din strainatate au fost folosite pentru a se face importuri si mai mari, care au de-teriorat si mai periculos deficitul extern.Cea mai gogonata este insa povestea cu "bancile romanesti" si "bancile straine". Care or mai fi bancile romanesti in sistemul bancar din Romania?! Mai sunt vreo doua-trei intr-adevar romanesti, ce nu depasesc insa impreuna minunata cota de 5% din piata. Poate doar pentru acestea sa fi functionat restrictiile, caci pentru toate celelalte, care au pozitii coplesitor dominante pe piata, restrictiile n-au contat, find eludate tocmai datorita faptului ca sunt filiale sau sucursale ale unor banci straine.

Daca bancile ce opereaza in Romania ar fi fost intr-adevar romanesti, nimeni nu s-ar fi sinchisit probabil si restrictiile cu pricina ar fi functionat bine mersi pe mai departe. Numai ca este vorba de banci straine. Care si-au pus la bataie artileria grea pentru a nu fi afectate de restrictii in fata altor banci straine, care, in baza deschiderii pietei, vor veni de acum incolo sa opereze pe piata roma-neasca. Meciul restrictiilor nu are practic nici un jucator roman. Doar terenul de joc se afla in Romania.

Faptul demonstreaza pierderea de catre Banca Nationala a pozitiilor de comanda in sistemul bancar din Romania, asa cum se prefigura din momentul in care au fost lichidate in cadrul acestuia aproape in totalitate pozitiile capitalului autohton. Banca Nationala nu mai are in fata cui sa se impuna sau pe cine sa dirijeze, centrul de decizie aflandu-se in afara jurisdictiei sale teritoriale. Dincolo de aceste probleme, Romania ramane sa preia doar efectele. In cazul in speta, consecintele sunt - in situatia data - extrem de grave. Chiar daca nu si-au atins scopurile, restrictiile mai tineau

53

totusi cat de cat in frau, macar ca idee, iuresul importurilor. Creditarea in valuta are acum toate conditiile sa scape caii. Un nou val de importuri va veni. Si va fi tsunami pentru echilibrele externe ale tarii.

O masina pentru bulevarde, si nu pentru urcusuri13 Decembrie 2006

Economia, potrivit expresiei dlui Tariceanu, "duduie". Cresterea economica va fi probabil de peste 7% in acest an. Problema, preluand chiar expresia folosita de premier, este cat din aceasta "duduiala" constituie inaintare efectiva si cat zgomot de asurzit urechi. Din pacate, economia din Romania - caci romaneasca nu i se mai poate spune - a ajuns, prin "tuning"-ul administrat, o economie de fite.

Expresia poate cea mai ilustrativa a faptului ca economia ce se construieste acum in Romania este una de fite si nu una temeinica, durabila, este discrepanta neta intre infrastructura precara in toate domeniile si sectoarele - publica, sociala, industriala, culturala - si opulenta unor segmente subtiri de economie privata fara functie sociala. Si aceasta discrepanta creste mereu si mereu pe masura ce sporeste bombardamentul de "tuning"-uri si se degradeaza prin stagnare inzestrarea infrastructurala a economiei, singura care ar putea sa-i asigure fundamentele de dezvoltare durabila. Sa nu ne ferim a afirma deschis ca roadele cresterii economice, cu care se mandreste Romania, nu numai ca sunt culese de paturi subtiri de populatie, dar se si concentreaza in domenii colaterale, chiar efemere, fara functie sociala. In orasele tarii sunt astazi probabil mai multe firme de bodyguarzi decat societati de desfacere a produselor alimentare, iar pe bulevardele bucurestene sunt mai multe agentii bancare decat magazine de confectii si incaltaminte. Investitiile straine - care au luat o alura semnificativa - n-au depasit in general conditia de lohn. Atata doar ca lohn-ul, parasind textilele si confectiile, s-a mutat in domeniul pieselor auto si eventual in diferite segmente ale industriei informatiei. Investitii masive se fac nu in facilitati industriale sau in utilitati publice, ci in afaceri imobiliare, in constructii de birouri, de vile si apartamente de lux, expresia polarizarii sociale debordante din "capitalismul de cumetrie". Romania a devenit El Dorado pentru lanturile de supermarketuri si hipermarketuri care vand in draci, dar, vai!, aproape deloc produse fabricate in Romania. Mai degraba decat expresia inaintarii catre faza consumului de masa, faptul reprezinta, mult mai prozaic, o reflectare a consumului fara acoperire, a economiei artificiale bazate pe import ce se construieste in perioada actuala in Romania.

54

Expansiunea fulminanta a importurilor - in sine si prin comparatie cu extinderea doar normala a exporturilor - este insa numai fateta la vedere a lucrurilor. Problema este ca politicile economice promovate au propulsat importurile si au deprimat exporturile. Impotriva inflatiei se lupta intr-o buna masura cu aprecierea leului, care incurajeaza importurile si descurajeaza exporturile. Nu intamplator, imbogatitii tranzitiei sunt aproape toti importatori.

In schimb, agricultura a ramas in bordeie si la propriu si la figurat. Nimic nu se face practic pentru schimbarea reala a situatiei dramatice din domeniu. Industria - cealalta piatra unghiulara a economiei reale - abia rasufla dupa ce a pierdut nu mai putin decat 3,5 milioane locuri de munca. Ramane o intrebare daca dezvoltarea necesara a serviciilor in general si a celor financiar-bancare indeosebi poate avea loc fara o dezvoltare solida a industriei si agriculturii, in special a industriei prelucratoare, care este clientul si suportul serviciilor industriale, si daca o fortare a dezvoltarii serviciilor in sine fara o asemenea baza nu face cumva mai mult rau decat bine.

Fara echivoc, trebuie spus ca, mentinand comparatiile din domeniul automobilismului, cu masini "tunate" se circula pe bulevarde, putand impresiona eventual doar niscai fotomodele, dar nu se pot ataca urcusuri si drumuri accidentate, de genul celor pe care le are in fata economia din Romania.

Iesirea din scena a capitalului autohton ajuta la integrare ?3 Ianuarie 2007

Fara indoiala, 2006 a stat sub semnul aderarii tarii la Uniunea Europeana, eveniment istoric de mare amplitudine pentru intreaga societate romaneasca si implicit pentru economia din Romania. Ceea ce s-a intamplat in 2006 in plan economic s-a inscris in mod inerent in contul aderarii. Cum anume Romania intra de la 1 ianuarie 2007 in UE, ca stare generala si in domenii specifice, contabilizeaza, cu bune si rele, si rezultatele economice din 2006. Exista, pe de o parte, aspectul de suprafata al pregatirii pentru aderare:

55

asumarea legilor si regulilor comunitare si infiintarea institutiilor care sa le promoveze si sa le aplice. In ciuda unor intarzieri si disfunctionalitati, Romania - una peste alta - s-a pregatit legislativ si institutional pentru marea aventura a integrarii. Si, neindoios, 2006 a marcat pasi seriosi inainte in aceasta privinta. Ca deficitul institutional romanesc - de sorginte istorica - isi va spune cuvantul este o alta problema! Evident, asa cum trebuie sa facem deosebirea intre aderare si integrare, asa va exista o diferenta intre crearea institutiilor si functionarea acestora! Este, pe de alta parte, vorba de ceea ce a insemnat 2006 in profunzime pentru infruntarea integrarii. Aparentele vorbesc numai de bine: crestere economica solida, dezinflatie pronuntata, moneda nationala intarita. In spatele aparentelor, lucrurile nu stau deloc linistitor. Tendintele din 2006 arata ca mai multe lucruri s-au inrautatit decat imbunatatit. Foarte multe lucruri, cu indiscutabil impact major, sunt de altfel extrem de controversate din punctul de vedere al sensului acestui impact. De departe cu impactul cel mai puternic, dar si cel mai controversat este preluarea de catre capitalul strain a intregii axe majore, precum si a altor segmente vitale ale economiei, proces care s-a extins si consolidat in 2006. Faptul a adus o performanta mai mare in economie, fiind vorba de implicari in sectoare de profitabilitate maxima, dar, desigur, si de un management de o mai inalta abilitate. Iesirea completa si definitiva a capitalului autohton din miezul economiei, de la sectorul energetic la banci, este insa, fara indoiala, un esec total al acestuia. Fiind vorba de o iesire din scena a capitalului public, faptul duce la o slabire a statului, care s-a autodeposedat de parghii, ceea ce este in contracurent cu cerintele unui stat puternic pe care le presupune apartenenta la UE. Asa ca nu se poate spune daca procesul in discutie - desavarsit in 2006 - este de bun sau de rau augur pentru integrare. Un fapt realmente pozitiv - inregistrat in 2006 - este independentizarea de politic a economicului. Daca ar fi fost dupa debandada care a existat in plan politic, economia ar fi trebuit s-o duca extrem de prost. Dimpotriva, insa, economia a "duduit" dupa expresia dlui Tariceanu, cresterea economica fiind chiar foarte ridicata si depasind cele mai optimiste previziuni. Reducerea vizibila a dependentei economicului de politic este un fenomen pozitiv de mare semnificatie, cu impact deosebit pe termen lung.

Nu aceleasi lucruri de bine se pot spune despre continutul cresterii economice inregistrate, care s-a concentrat in segmente colaterale, chiar efemere, ale economiei, ceea ce nu o poate face una durabila. Este un rezultat al implicarii investitiilor straine, care au devenit semnificative, cantarind greu in balanta, dar care s-au orientat disproportionat de mult catre sectoarele financiar-bancar si imobiliar (birouri, vile si apartamente de lux), de profitabilitate rapida, cu impact minor din punctul de vedere al ocuparii fortei de munca si cu functie sociala slaba. Ca urmare, roadele

56

cresterii economice, cu care se mandreste Romania, se indreapta catre paturi subtiri de populatie, ceea ce nu constituie un atu pentru apartenenta la UE, al carei nucleu central practica un model social cu o larga difuzare a prosperitatii de masa.

Rasturnare de situatie pe piata fortei de munca10 Ianuarie 2007

Concentrandu-se in segmente colaterale, cu slaba functie sociala, ale economiei si dand roade, prin structura sa, doar pentru paturi subtiri de populatie, cresterea economica de genul celei obtinute in 2006, chiar daca puternica (vezi R.l. 03.01.2007), duce mai degraba catre o economie de fite decat catre una temeinica, apta sa reziste la intemperii si sa iasa din pozitia marginala la care o va trimite inevitabil, in conditiile apartenentei la UE, nivelul ei actual.

Un element strict nou aparut in 2006 - dar cu implicatii profunde si severe pentru viitorul in interiorul UE - l-a constituit rasturnarea situatiei de pe piata fortei de munca, dupa numai trei-patru ani de la deschiderea pe care a reprezentat-o renuntarea de catre tarile din spatiul Schengen la obligativitatea vizei pentru romani. In urma plecarii cetatenilor ei cu milioanele la munca in strainatate, Romania, cu o mare viteza, a ramas fara forta de munca de o anumita calificare, indeosebi in sectoare precum industria si constructiile, dar si ocrotirea sanatatii si invatamantul. La o perioada scurta dupa grave tensiuni create de surplusuri pe piata muncii, forta de munca abundenta si calificata a ajuns deja de domeniul trecutului si nu mai constituie un atu pentru Romania. Optiunea inevitabila este aducerea de forta de munca din tarile situate si mai la Est, astfel Romania urmand a pierde investitiile vestice ce ar putea continua sa vina in tara. Inca si mai si, pentru prima data dupa declansarea exodului masiv, trimiterile in tara de bani de la romanii aflati la munca in strainatate au incetat sa mai creasca, ba au dat chiar inapoi, contribuind oricum cu mult mai putin la acoperirea deficitului din platile externe. Cu alte cuvinte, migratia romaneasca a devenit intr-o buna masura emigratie, transformare probabil in legatura cu legalizarea imigrantilor indeosebi in Spania si Italia. Cert este ca nu se mai putea conta pe aceste trimiteri in finantarea deficitului comercial, pe care l-au compensat substantial respectivele tri-miteri in ultimii ani. De departe cea mai grava mostenire a lui 2006 este deteriorarea abominabila a deficitului extern. Acesta - avand la baza fabulosul deficit comercial, respectiv surclasarea exporturilor, care s-au extins normal, de catre importuri, care au scapat complet caii - a depasit cu 50% nivelul, si

57

asa dincolo de cotele de alerta, al deficitului din 2005. Acest deficit este expresia economiei vulnerabile ce se construieste acum in Romania, economie bazata pe import, a carei lipsa de substanta si acoperire isi va cere, mai devreme sau mai tarziu, pretul. In vadita contradictie cu fabulosul deficit extern, dar in con-sonanta deplina cu caracterul vulnerabil si netemeinic al economiei ce se construieste acum in Romania, al economiei cu care tara intra in UE, este aprecierea absolut artificiala a leului. Alimentata nefericit de intrari de capitaluri, multe strict speculative, aceasta apreciere compromite exporturile si incura-jeaza importurile, constituind un factor major de dezechilibru. Ajutand fals dezinflatia pe seama sporirii deficitului extern, aprecierea leului exprima o acumulare exploziva de instabilitate. Leul a fost decretat pe plan international ca "rege al monedelor" in 2006 in legatura cu inregistrarea de catre acesta a celei mai inalte aprecieri fata de monedele reper de pe piata mondiala, indeosebi fata de dolar. Neavand insa acoperire in cresteri corespondente de productivitate a muncii, aprecierea leului in 2006 nu reprezinta decat expresia periculoasei aiureli pe care o constituie o moneda nationala mai buna decat economia nationala. O aiureala care, mai devreme sau mai mai tarziu, se razbuna!

Capusele sistemului energetic14 Februarie 2007

Urmarind sa introduca transparenta in privinta controversatelor contracte de livrare de energie electrica - acelea suspectate de atatea nereguli si a caror desecretizare a fost ceruta de presedintele tarii si de CSAT -, noul ministru al Economiei, dl Varujan Vosganian, a facut publica situatia pe 2006 a acestor livrari. Pe cat de revelatoare pe atat de revoltatoare sunt cifrele reci exprimand aceasta situatie. Jumatate din livrari catre consumatorii finali a fost facuta din maini private, adica de catre firme private. S-ar zice ca este bine: economia de piata inainteaza chiar si in sectorul energetic, sectorul privat tinde sa preia conducerea si in acest domeniu, pana mai ieri dominat exclusiv de catre stat! Usurel, usurel, insa cu asemenea aprecieri! Pai, cata productie de energie din unitati private exista?! Practic, zero! Singurul proprietar in productia de energie, indiferent daca este vorba de energie din surse hidro, nucleare sau termo, este statul. Toate unitatile de productie sunt de stat. Si atunci cum se face ca onor consumatorii care, intr-adevar, sunt nu numai intreprinderi de stat, dar si private, precum si individuali particulari au primit jumatate din aprovizionare de la firme private?!

58

Foarte simplu. O ceata de intermediari, bineinteles toti privati, a confiscat jumatate din livrarile de energie de la unitatile producatoare de stat si s-a transformat in furnizor privat catre consumatori! Si, tot bineinteles, incasand profituri fabuloase prin intermediere, desi nu au facut altceva decat sa invarta niste hartii! Nici n-au stocat energia electrica (pentru ca nu se poate asa ceva la scara industriala), nici n-au valorificat-o cumva: singura lor valoare adaugata este ca au plimbat niste hartii de colo, colo!Pai asta-i privatizare?! Mai mult seamana a jaf! Si, pentru a avea o imagine in problema, este de ajuns a lua in considerare ca electricitatea este probabil cea mai mare afacere din Romania, depasind-o in valoare si amploare pe cea privind petrolul sau pe cea privind gazele naturale. Sa ne amintim ca sistemul cu falsa privatizare a fost practicat pe larg in Romania postdecembrista, iar, prin trasaturile sale clasicizante, a fost, s-ar putea spune, brevetat la Sidex, combinatul de la Galati. Acolo a fost numit fara inconjur “incapusare”. Statisticile de dinaintea privatizarii Sidex vorbeau de la sine despre chestiune. Desi producatorii in siderurgie nu erau decat de stat, livrarile la export apareau in statistici a fi facute in proportie de peste 60% de catre firme private. Erau “capusele” care sugeau de vlaga combinatul! Cand acesta a fost privatizat, noul proprietar, pentru a obtine profit imediat si fara vreo investitie, n-a avut decat sa se descotoroseasca de capuse. Sistemul practicat de capusele de la Sidex a fost un caz clasic de privatizare a profiturilor si de etatizare (sau socializare) a pierderilor - proces caracteristic al postcomunismului (sau asa-numitului capitalism) romanesc. “Baietii destepti” - cum ii numea odata presedintele Basescu - ce au incapusat sistemul energetic romanesc practica o varianta mult mai vizibila a acestui proces: ei privatizeaza profiturile direct pe seama saracirii consumatorilor de rand. Caci ei preiau numai si numai din energia produsa ieftin (indeosebi din surse hidro si nucleare), vanzand-o scump consumatorilor mari, in timp ce consumatorilor casnici nu le mai ramane sa cumpere decat energia produsa scump in termocentrale. Si se tot intreaba de ce trebuie sa plateasca mereu si mereu mai mult kWh-ul!

Leul si salariile: o politica de dublu-standard21 Februarie 2007

Practic, in mai multe randuri in ultimul timp, guvernatorul BNR Mugur Isarescu a avertizat asupra politicii salariale in 2007, de care a legat direct soarta inflatiei in acest an. Soarta inflatiei - adica ceea ce-l intereseaza cel mai mult, intrucat, chiar si din punctul de vedere al legislatiei in vigoare, stapanirea inflatiei, si nu vreun alt obiectiv macroeconomic, se afla in sarcina Bancii Nationale. Guvernatorul a subliniat ca in prognoza de inflatie

59

pe 2007 cea mai mare incertitudine este data de cresterea salariilor, care, daca nu va tine cont - insista domnia sa - de cresterea productivitatii muncii si a profitabilitatii companiilor, poate afecta procesul de dezinflatie. Dezinflatie, pentru ca tinta de inflatie stabilita de BNR pentru acest an este de 4% plus/minus 1%, adica sub cele aproape 5 procente inregistrate in 2006.

In mod curios, oficialii Bancii Nationale nu sunt la fel de fermi in ce priveste alt fenomen macroeconomic dependent strict de evolutia productivitatii in economie: cursul monedei nationale. Desigur, acesta, poate mai mult decat inflatia, este influentat si de evolutia altor agregate economice si monetare, de modificarile unor conditii interne si externe, inclusiv de speculatii care este posibil sa nu aiba nici o legatura cu fundamentele economice. Dar, oricum, mai devreme sau mai tarziu, cursul monedei nationale, ca pret al tuturor preturilor, ajunge in relatie cu evolutia productivitatii muncii in economie, prin comparatie cu evolutia acesteia in tarile cu monede-reper pe plan international. Stagnarea sau, ce sa mai vorbim, o scadere a productivitatii muncii in economie reclama inevitabil o devalorizare a monedei. O crestere a productivitatii muncii ofera o acoperire pentru aprecieri ale monedei. Dar, atat direct, cat si indirect, o apreciere a monedei peste cresterea productivitatii muncii reprezinta o acumulare de instabilitate care impune, mai curand sau dupa o perioada, corectii de curs ce sunt cu atat mai explozive si mai costisitoare cu cat intervin mai tarziu.Este nefiresc ca Banca Nationala sa aiba atitudini dublu-standard fata de salarii si fata de leu. De ce avertismentul asupra unor cresteri salariale peste cresterea productivitatii muncii nu este insotit de un avertisment similar privind o apreciere a leului peste cresterea productivitatii muncii?! O explicatie poate fi ca, in timp ce o crestere a salariilor peste cresterea productivitatii muncii inflameaza inflatia si deci se opune dezinflatiei, o apreciere a leului (evident, provocata de alte cauze) peste cresterea productivitatii muncii in economie ajuta la dezinflatie!

Aceasta explicatie nu poate fi insa o motivatie. Aprecierea fara acoperire a leului nu este deloc mai putin grava pentru economie decat o crestere fara acoperire a salariilor, chiar daca inflatia este ajutata in primul caz si afectata in cel de-al doilea. Dimpotriva, avatarurile pentru economie pot fi mult mai dramatice in cazul unei aprecieri artificiale a monedei nationale. Aceasta duce la dezechilibrarea destabilizanta a conturilor externe si pretul unei corectii in acestea - care poate merge pana la intrarea in incetare de plati - este infinit mai mare decat al unei inflatii reinflamate. Din pacate, Banca Nationala nu doar are o atitudine dublu-standard in domeniu, dar a transformat acest lucru in promovarea unei politici de dublu-standard, deosebit de periculoasa in special pentru segmentul care a mai ramas autohton din economia din Romania. Sa nu ne ferim a spune deschis ca aceasta politica coboara inflatia pe seama cresterii deficitului extern tocmai prin aprecierea artificiala a leului, care sufoca productia interna si

60

exporturile si incurajeaza consumul din import, pana cand balonul, chiar daca incrustat cu nestemate de-ar fi, tot crapa!

Talcuri norvegiene21 Martie 2007

Blagosloviti de Dumnezeu cu imense resurse de petrol si gaze in largul coastelor tarii, norvegienii – un pumn de oameni – au avut si intelepciunea de a organiza in folosul lor exploatarea acestui dar dumnezeiesc. In centrul celui mai mare du-te-vino multinational si in sectorul in care cativa jucatori mondiali fac legea, controlul asupra resurselor respective a ramas norvegian. Multinationalele exploateaza in zona, dar controlul nu a plecat din Oslo. si Norvegia nu este nici Rusia, nici SUA in geopolitica prezentului sau viitorului. Mai mult, un interesant sistem de folosire a castigurilor din exploatare asigura si generatiilor viitoare de norvegieni o parte din roadele acestei exploatari, pe cand rezervele se vor fi epuizat.

Talcurile experientei norvegiene pentru o tara ca Romania sunt multiple, desi nu prea mai folosesc la nimic! Nu s-a luat aminte la acestea cand a trebuit. si Romania a fost blagoslovita de Dumnezeu cu niscai resurse de petrol si gaze. Mult mai putine – mai ales in raport cu o populatie mult mai mare –, dar, deci, cu atat mai valoroase! Dupa ce si-a cam batut joc de ele cand le-a exploatat pe baze nationale, mai precis, dupa ce a permis ca aceasta exploatare sa fie utilizata nu in folosul romanilor, ci pentru devalizarea banului si avutului public in interesul catorva, Romania a gasit marea solutie: a cedat unor straini controlul exploatarii celei mai mari parti a acestor resurse. Conditiile de concesiune a exploatarii sunt de o asemenea natura incat romanii pierd dreptul de a se bucura de roadele acestor resurse lasate lor de catre Dumnezeu practic chiar pana la epuizarea respectivelor rezerve! Minunata treaba! O abordare nenorvegiana – roade nenorvegiene!Talcurile experientei norvegiene nu se opresc insa aici. si poate in legatura cu ceea ce a mai intreprins de curand aceasta tara ar mai fi eventual ceva nu doar de invatat, dar poate chiar si de facut! Societatea petroliera norvegiana "Statoil", de stat, a pus la bataie nici mai mult, nici mai putin decat 23 miliarde de euro pentru a achizitiona grupul, tot norvegian, din domeniul gazelor si aluminiului "Norsk Hydro", pentru a forma cea mai mare companie mondiala producatoare de petrol si gaze naturale de pe platforme marine, surclasand in materie grupul olandezo-german "Shell", compania braziliana "Petrobras" si pe cea britanica "British Petroleum". Noua companie va fi controlata de statul norvegian in proportie de 62,5%. "Industria se confrunta cu provocari din ce in ce mai mari in peisajul international. Din acest motiv, o fuziune este foarte binevenita in acest

61

moment", au declarat in comun Jan Reinaas si Jannick Lindbaek, presedintii celor doua companii participante la formarea noului grup.

Cu alte cuvinte, in fata concurentei mondiale, capitalurile nationale se unesc si, mai mult, in cazul in care se dovedeste ca nu exista o componenta privata suficient de puternica, capitalul public preia rolul de coagulator. Tendinta spre coagulare este prezenta peste tot in lume. Aceleasi preluari, achizitii si fuziuni sunt regula in toate sectoarele, cele din domeniul energetic producand doar mai multa valva prin importanta, implicatiile si valoarea tranzactiilor.

Inutil aproape de semnalat ca in Romania tendinta nu este de coagulare, ci de dispersie, ba chiar de fragmentare a structurilor ce mai exista. Asta, dupa ce marile structuri integrate pe verticala, care puteau reprezenta ceva – precum regia gazelor naturale sau regia de electricitate –, au fost deja dezmembrate. Nici nu mai conteaza la care dintre strainii din cele patru colturi ale lumii au ajuns componentele foste integrate!

Speculatiile au derapat pe panta ilegalitatilor4 Aprilie 2007

Dincolo de cauzele specifice pe seama carora au fost puse, recentele caderi bursiere pe plan international au readus in atentie impactul speculatiilor care, mereu mai mult in ultimii ani, au derapat pe panta ilegalitatilor. Deocamdata, nu se poate spune cu precizie daca este vorba de o intensificare in ultimii ani a ilegalitatilor in zona speculatiilor sau tendinta exista mai de mult si in ultimii ani doar s-a marit rata descoperirii lor, in urma atentiei sporite acordate acestora din partea investigatorilor dupa rasunatoarele falimente ale marilor companii americane Enron si WorldCom, in care componenta malversatiunilor financiare speculative a fost copios reprezentata, si care au fost insotite, de altfel, la scurt timp, de o inasprire severa a reglementarilor in domeniu.Cea mai frecventa infractiune pare sa fie antedatarea contractelor de optiuni de actiuni. Indeosebi firmele americane isi "rasplatesc" directorii prin stabilirea datei de cumparare a unor actiuni la propria companie in mod retroactiv intr-o perioada in care actiunile erau ieftine, ceea ce este un fel indirect de a li se acorda profituri pe seama altor actionari, care nu beneficiaza de aceasta antedatare si deci sunt supusi imprevizibilitatii pietei. Deci cum ar fi sa joci la loto numerele castigatoare dupa ce acestea au fost trase din urna, dar sa se considere ca de jucat ai jucat inainte de extragere!Realitatea este ca speculatiile au deraiat masiv in ultimul timp spre

62

ilegalitati. SUA – tara capitalismului cel mai avansat – este campioana in domeniu. Dar tendinta se manifesta deja puternic si  peste Atlantic, si peste Pacific. Speculatiile financiare – care tin de esenta capitalismului – au facut parte din domeniile reglementate in urma invatamintelor trase din marea criza din 1929-1933, cea mai teribila infruntare economica din istoria capitalismului. Aceste invataminte au dus la stabilirea unor reguli, unele nescrise, altele codificate chiar in legi, pentru desalbaticirea si moralizarea capitalului. Printre multe altele, a fost atacata si zona speculatiilor. Se poate spune ca atunci a fost schimbata insasi conceptia speculatiei: i s-a refuzat acesteia rolul de a avea ca scop, cum fusese pana atunci, scoaterea din joc a celor mici, impunandu-se, dimpotriva, incurajarea acestora sa investeasca, folosirea contributiilor mici, dar multe putandu-se dovedi mai profitabila. Au fost atunci infiintate institutii care sa monitorizeze strict regulile jocului, inclusiv  in domeniul speculatiilor. Gratie moralizarii capitalului, capitalismul si-a asigurat o  supravietuire de succes, a obtinut in multe tari marea realizare a prosperitatii de masa, a reusit in competitia mondiala a productivitatii muncii si inovatiei tehnologice si, in cele din  urma, a infrant zdrobitor comunismul ca forma de organizare economico-sociala.

Toate aceste reguli au inceput sa fie insa tot mai des incalcate in ultimii ani. Sunt folosite masiv informatii privilegiate din interiorul companiilor pentru montarea de tranzactii cu actiuni, sunt masluite datele din contractele de cumparare/vanzare de actiuni, nu sunt respectate normele minime de conflicte de interese in relatiile cu diferite instante de control. Ca urmare, actionarii cei mici sunt furati cu sutele de milioane de dolari chiar de catre cei imputerniciti sa gestioneze companiile, adesea in cardasie cu cei platiti sa monitorizeze activitatea acestora.

O bresa severa pare sa se fi creat in sistem. si aceasta se poate oricand transforma intr-o adevarata falie, in conditiile in care lumea afacerilor, indeosebi cea americana, s-a deplasat periculos dinspre afacerile in economia reala inspre tranzactiile financiare speculative. Intr-o saptamana, pe plan international isi schimba posesorul echivalentul a circa 2.000 de miliarde de dolari, ceea ce sugereaza o miscare in tranzactiile globale de peste 100.000 de  miliarde de dolari anual. Comertul mondial in dublu sens, in care transferurile valutare sunt doar un mijlocitor, nu reprezinta decat vreo 10% din acest total. Restul este speculatie! Transferuri pentru a specula diferentele de curs si de dobanzi sau anticipatiile asupra acestora! Tranzactii in care materiile prime sunt preturile in sine ale monedelor sau creditelor!

Inflatie sau deficit extern ?18 Aprilie 2007

63

Decizia Bancii Nationale de a reduce dobanda de politica monetara, dupa ce cu numai o luna inainte deja o scazuse simtitor – astfel incat aceasta a ajuns cu 1,25 puncte procentuale mai jos –, i-a surprins pe multi. A surprins pe buna dreptate, daca se are in vedere declarata preocupare numarul 1 a Bancii Nationale, care este inflatia. Oricat ar fi scazut inflatia, nivelul acesteia, tinand cont nu numai de stadiul economiei, dar si de conjunctura ei, nu poate fi considerat batut in cuie si cu atat mai putin ca indreptandu-se de acum incolo doar in jos. Dimpotriva, inflatia se poate oricand reinflama.Ca atare, ar aparea normal, daca numai inflatia este cea urmarita in obiectiv, ca haturile ce o tin sa nu fie slabite. Or, in general, o reducere a dobanzilor nu ajuta la tinerea in chingi a inflatiei. Dimpotriva!

Mai mult, in situatia specifica din economie in prezent, s-ar putea ca efectul inflationist al reducerii dobanzilor sa fie sever, luand in considerare contributia masiva a aprecierii leului la temperarea inflatiei.

Banca Nationala stie mai bine decat oricine ca dezinflatia din Romania a fost realizata in ultimul timp, intr-o masura disproportionat de mare, pe seama aprecierii leului, cu consecinta adancirii periculoase a deficitului extern, deci cu un pret imens, extrem de costisitor pentru viitorul economiei.

Asa ca, surprinzatoare sau nu pentru unii, decizia BNR nu poate fi apreciata ca fiind luata cumva in necunostinta de cauza sau eventual ca expresie a situatiei incurcate in care se gaseste realmente Banca Nationala, cu atat mai mult cu cat de la executivul guvernamental nu vine nici un ajutor, ci, dimpotriva, numai actiuni care complica rau situatia.Spre deosebire de alte pareri, decizia BNR nu reprezinta un fel de pierdere a busolei, ci incearca atingerea unei tinte precise. si, tinand cont de natura acesteia, se dovedeste o decizie responsabila.

Realitatea este ca, in conditiile aproape apocaliptice din deficitul extern, a venit vremea unei alegeri intre inflatie si deficitul extern, cel putin in masura in care nu se mai poate accepta, devenind deosebit de riscanta, realizarea pe mai departe a dezinflatiei pe seama aprecierii leului si deci a adancirii in continuare a deficitului extern.

BNR pare sa se fi hotarat intr-o atare directie. si, daca este asa, bine face! BNR pastreaza nivelul ridicat al rezervelor minime obligatorii si astfel tine cat de cat in chingi creditul, pentru ca acesta sa nu inflameze si mai mult consumul si importurile. Caci, din cauza costului rezervelor minime obligatorii, creditul va ramane inca scump. si BNR spera, prin reducerea dobanzii de politica monetara, sa determine totusi o anumita scadere a dobanzilor macar la depozite, ceea ce in principiu ar avea ca efect descurajarea intrarilor de capitaluri speculative, atrase tocmai de remunerarile inalte de pe piata romaneasca. Or, intrarile de capitaluri

64

speculative sunt tocmai cele care, in ultima instanta, imping leul in sus, in ciuda situatiei dezastruoase din contul curent extern, care ar trebui sa-l traga in jos.

Jocul este insa pe muchie de cutit. Marja de manevra este ingusta si BNR are, din pacate, numai adversari in domeniu. Bancile comerciale – toate straine – au interese strict contrare strategiei Bancii Nationale. Iar capitalurile speculative straine mai au destul loc de instabilizat leul. Cel mai mare adversar ramane insa guvernul, care nu are un program pe care sa-l respecte, de cheltuire a banului public. Noroc cu Institutul National de Statistica – singurul aliat al BNR – care, chiar si cand guvernul a cheltuit intempestiv intr-o singura luna echivalentul a peste 3 miliarde euro, ceea ce ar trebui sa reinflameze trendul inflationist, a "scos" o inflatie curata, curata, aproape in usor regres!Unde nimeni nu poate insa face nimic este in materie de economisire interna. Aceasta va primi o noua lovitura, prin foarte probabila scadere a dobanzilor la depozite. N-ar fi prima data cand interese pe termen lung sunt sacrificate pentru interese pe termen scurt. Macar insa ca, prin masurile adoptate, sa se puna o stavila aprecierii artificiale a leului si deci degradarii provocate a deficitului extern!

Seceta scoate in relief jaful "baietilor destepti"6 Iunie 2007

In conditiile secetei care s-a abatut asupra unei parti importante din teritoriul tarii, din pacate tocmai partea cu contributie masiva la culturile cerealiere, premierul Tariceanu a cerut ministrului Economiei si Finantelor, care are in parohie sistemul energetic, sa opreasca, daca este nevoie, exporturile de la societatile de stat Hidroelectrica si Nuclearelectrica pentru a exista electricitate in tara. Ba mai  mult, a solicitat aceluiasi sa aiba in vedere aprovizionarea sistemelor de irigatii pentru producatorii agricoli timp de 3 luni pe an cu electricitate de la cele doua societati care produc cel mai ieftin din sistem.Ambele masuri suna bine, indeosebi in contextul dat! Dar atat! Pentru ca, de fapt, nu sunt operationale si, chiar daca ar fi, sunt tardive. Atat din punctul de vedere al culturilor cerealiere vizate, cat si din punctul de vedere al starii sistemului energetic. Chiar daca lipsa energiei ar fi cauza nefunctionarii retelelor de irigatie, pornirea alimentarii abia de acum incolo ar veni cu totul si cu totul tarziu pentru culturile de grau si orz. Raul s-a produs deja, iar, pentru a ajunge efectiv la plante, apei de la un sistem de irigatii ce abia ar urma sa fie pus in functiune ii trebuie vreo trei saptamani. Dar nu lipsa energiei a fost problema! si nu pentru ca energia ar fi existat

65

din abundenta, ci pentru ca, din lipsa banilor, producatorii agricoli nici n-au apelat la sistemele de irigatii.Din punctul de vedere al sistemului energetic, lucrurile stau la fel de rau, daca nu si mai rau, deoarece repercusiunile sunt pentru ansamblul economiei. Cum s-ar spune, restul economiei ar trebui sa fie multumit ca producatorii agricoli, din lipsa de bani, n-au apelat la irigatii, pentru ca nu se stie cum sistemul energetic ar fi putut face fata.Seceta a pus in mod dramatic in evidenta tragedia pe care a reprezentat-o asa-numita liberalizare a pietei, impusa fara sa existe premise de catre UE, precum si ravagiile produse in sistem de "baietii destepti" in conditiile acestei liberalizari. Liberalizarea – care, in absenta premiselor necesare, s-a rezumat doar la tranzactionarea fara noima a energiei produse ieftin, indeosebit la Hidroelectrica – a adus rapid sistemul in grav pericol. Seceta a scazut sever aportul nou de apa in lacurile de acumulare. In mod normal, in astfel de situatii, productia in hidrocentrale este coborata si termocentralele preiau sarcina. Acum nu s-a mai intamplat intocmai asa. Pentru a-si "onora" contractele incheiate cu "baietii destepti" – intermediarii aparuti in virtutea posibilitatii date de liberalizare –, Hidroelectrica a continuat exploatarea nemiloasa si cotele in lacurile de acumulare au ajuns la limita dezastrului. S-a constatat ca onor contractele incheiate cu "baietii destepti" nu au clauze de forta majora strict precizate, cum ar fi seceta, ceea ce a sugerat cam ce spagi au luat semnatarii de la Hidroelectrica ai acestor contracte.Oprirea, ceruta de dl Tariceanu, a exporturilor de energie – facute desigur tot de la Hidroelectrica, pentru ca ce alta energie decat una ieftina sa ia strainii! – constituie o biata glumita. Exporturile formeaza doar o particica din contractele "baietilor destepti" si oprirea exporturilor (ale caror contracte probabil au automat clauze de forta majora) n-ar rezolva mare lucru, in conditiile in care jaful energiei ieftine prin contractele in derulare cu "baietii destepti" n-ar fi suspendate integral.

Daca nu va da Dumnezeu ploaie prelungita, sistemul energetic va capota! Oricum, in jaful – sa subliniem, pe seama populatiei – care exista in sistemul energetic din Romania, cu parafa de la UE si cu obladuirea autoritatilor de la Bucuresti, a se da ceva energie ieftina agriculturii – si nu "baietilor destepti" sau strainilor – ar fi o blasfemie. S-o consideram doar o pura propaganda!

Sustinere stranie a aprecierii leului4 Iulie 2007

In urma unor avertismente mai articulate in ultimul timp asupra pericolelor pe care le reprezinta degradarea grava a deficitului extern, mai multi oficiali, in frunte cu guvernatorul Bancii Nationale, dar si cativa analisti

66

economici si financiari de notorietate au considerat probabil necesar sa intervina spre a linisti spiritele in legatura cu riscurile declansarii unei devalorizari severe a leului. Ceea ce a iesit a fost un fel de uniune in cuget si simtiri privind faptul ca, daca o corectie de curs nu este exclusa, nu ne paste totusi catusi de putin riscul unei corectii catastrofale!

Ca o corectie, inevitabila, va interveni, asta este sigur! Mai ales dupa o indelungata apreciere fara noima a leului. si cu atat mai mult cu cat stie bine si Grivei ca o asemenea apreciere in raport cu monedele-ghid pe plan international nu se datoreaza cumva faptului ca leul ar fi devenit mai breaz decat acestea, ci unor imprejurari pasagere care se pot volatiliza tot asa cum au venit, facand rapid-rapid victime si din eroii cei mai falnici. Nu poate dura un fenomen strict artificial - asa cum este actuala apreciere a leului -, un fenomen pur financiar, de sens contrar celui reclamat de starea economiei reale! Dar nu asta este problema! Cu totul alta este adevarata problema!In loc ca – avand in vedere pagubele grave pe care le produce economiei reale romanesti, precum si amenintarile pe care le reprezinta la adresa intereselor pe termen lung ale tarii – aprecierea artificiala a leului sa aiba parte de impotrivirea cercurilor politice si economice, aceasta s-a bucurat si se bucura de o aiuritoare sustinere. si, trebuie sa subliniem, din interese sectoriale precise, extrem de daunatoare ansamblului.Prin mediile guvernamentale, intru justificarea acestei sustineri se pretinde ca aprecierea leului ar fi expresia prestigiului de care a ajuns sa se bucure moneda nationala. Se argumenteaza, de asemenea, ca aprecierea leului contribuie la recuperarea decalajelor de catre Romania, PIB-ul denominat in euro (moneda folosita pentru comparatii internationale) devenind mai mare. Dar nu mai precizeaza nimeni ca acest lucru are loc gratie unui joc valutar, si nu cresterii in substanta. De fapt, se pot afisa cresteri economice in euro mai importante si, inca si mai rau, se poate obtine crestere economica in modul cel mai facil, dar si cel mai periclitant pe termen lung, nu prin munca proprie si adaos de substanta, ci pe baza de consum din import. Aprecierea leului stimuleaza nefericit importurile si - avand in vedere ca aproape nu exista demnitar sau functionar public care sa nu importe ceva in Romania de azi, daca se poate, desigur, pe seama banului public - intelegem bine de unde vine sustinerea asta neconditionata pentru aprecierea leului.

Banca Nationala - care prin politicile ei se dovedeste singura institutie responsabila din tara - a cedat si ea, din pacate, tentatiei de sustinere a aprecierii leului, pentru ca pur si simplu pe baza acesteia isi realizeaza tintele de inflatie, ceea ce conduce la situatia ca in Romania dezinflatia are loc de fapt pe seama adancirii deficitului extern, acesta transformandu-se intr-un rezervor de inflatie pe care, pana la explozie, o ascunde.Strigatele exportatorilor - gatuiti literalmente de aprecierea leului - nu le mai aude nimeni in aceste conditii, protestele mai vocale fiind chiar ridiculizate de corul importatorilor, pentru care Romania a devenit rai. Toti

67

imbogatitii tranzitiei sunt importatori, intru sfidarea naivilor care mai trudesc in productie pentru piata interna sau pentru export!

Stranie este sustinerea de care aprecierea leului s-a bucurat in randurile analistilor, pe fond doar asocierea lor cu grupurile de interese ale importatorilor sau cu capitalul strain putand constitui singura explicatie consistenta. In ultimul timp insa, cand gluma s-a ingrosat rau de tot in deficitul extern, au aparut pozitii vadit mai nuantate din partea acestora, in diferite formulari, de la necesitatea de a nu se miza doar pe o anumita directie in evolutia cursului la faptul ca practica din tarile emergente a dovedit ca, dupa perioade de cativa ani de apreciere a cursului monedei proprii, intervin miscari de sens contrar.Interventiile oficialilor au insa, spre deosebire de cele ale analistilor, un alt statut. Chiar daca avertismentele lor cu privire la eventualitatea unor corectii mentin in mod obligatoriu imprecizia in materie de amploare si timp, aceste avertismente pot avea un impact pozitiv enorm, pentru ca pot induce in piata comportamente care scad presiunea in directia aprecierii leului si deci a adancirii deficitului extern, scutind angajarea unor politici fiscale si monetare in acest scop, ce sunt extrem de costisitoare. Din pacate, mesaje cu un asemenea continut din partea oficialilor romani lipsesc. Dimpotriva, avem de-a face cu prea multe mesaje cu continut opozit, care umfla si mai tare balonul de sapun, expunand economia la riscuri si mai mari!

Ideile de stanga pot salva capitalismul1 August 2007In cateva randuri in ultimul timp, mai multi oficiali europeni, chiar dintre cei de marca, au sustinut destul de raspicat o "redistribuire a bogatiilor" pentru a le asigura sanse si celor defavorizati. Chiar ministrul de Finante al Germaniei, Peter Steinbruck, a apreciat, la o intalnire a celor 13 ministri de Finante din zona euro, ca muncitorilor trebuie sa li se acorde o parte mai mare din profitul companiilor europene. Pozitia este sustinuta si de ministrul de Finante francez, care a vorbit explicit despre redistribuirea profitului creat de companii, ca si de comisarul european pentru Afaceri economice si monetare, Joaquin Almuña, care considera ca exista numeroase modalitati de solutionare a problemei repartitiei inegale a veniturilor, mentionand, ca alternativa la cresterile in sine ale salariilor, cointeresarea salariatilor si participarea lor la capitalul intreprinderilor unde lucreaza.

Binecunoscutul cotidian britanic "Financial Times" taxeaza toate aceste

68

pozitii ca "idei pregnant de stanga". si, in prelungirea acestei taxari, in presa din Romania s-au grabit unii sa ne spuna ca politicienii europeni de stanga s-au contaminat de idei comuniste.Doamne pazeste insa sa fie vorba de asa ceva! Oficialii europeni cu pricina – care nu sunt nici putini si nici de mana a doua – prezinta problema redistribuirii ca o salvare a legitimitatii modelului european de economie de piata si, de ce nu, in ultima instanta, de salvare a modelului insusi. "Daca ani de zile – avertizeaza Steinbruck – pentru salariile mici si pentru categoriile sociale mijlocii exista pierderi salariale nete, in timp ce are loc o explozie a profiturilor, atunci se ajunge la o criza de legitimitate a modelului european de economie sociala de piata."

Or, intr-o asemenea perioada ne gasim. Joaquin Almuña o spune fara inconjur: "Partea de salarii din cadrul venitului global al statelor membre ale UE este in prezent cea mai mica de multi ani si nu cred ca va putea sa reziste in continuare astfel".

Aici este buba. si oficialii europeni isi dau bine seama de situatie. Nu doar modelul european de capitalism ajunge intr-o criza de legitimitate intr-o asemenea situatie, dar capitalismul insusi poate fi pus in discutie.

Realitatea este ca, o data cu caderea comunismului, o noua faza s-a deschis in expansiunea capitalului. Lumea bipolara careia ii daduse nastere comunismul fusese un challenge puternic pentru capital. Un challenge care l-a mobilizat, s-ar putea spune exemplar, astfel incat a castigat detasat batalia. si a castigat-o nu doar la capitolul eficienta economica si bunastare de masa, ci si la capitolul audienta internationala. Dar, sa fie clar, capitalul a castigat si la capitolul audienta, actionand decent si destul de moral. Caderea comunismului a avut un efect poate pentru unii previzibil, poate pentru altii neasteptat. Ramas singur si atotstapanitor, capitalul a abandonat retinerile, a aruncat la cos comportamentul de tip "political correctness" si a dat iama in zonele albe pana atunci ale expansiunii sale, "innegrindu-le" cu mare viteza. Cei mai in varsta cunosc insa foarte clar, dupa cum istoria moderna a demonstrat, ca, dupa perioade de ofensiva masiva din partea capitalului, au venit, in urma tensiunilor acumulate, replici fie pe plan national, din partea muncii, fie pe plan international, din partea  natiunilor afectate. Si avocatii cei mai ferventi ai capitalului sunt ingrijorati si nu se sfiesc s-o arate public. Pentru ei, ideile, oricat de stangiste le-ar putea parea unora, sunt bune daca pot contribui la remedierea unei situatii pe care ei o considera deja exploziva. Redistribuirea bogatiilor este considerata una dintre solutii.

Mult mai constienti decat altii, oficialii europeni mentionati nu sunt contaminati de ideile comuniste, ci mai degraba sunt animati de o responsabilitate fata de sistemul capitalist pe care il reprezinta, dorind sa

69

preintampine contestari care, la un moment dat, dincolo de anumite reguli ale jocului, l-ar putea pune in discutie.

FMI si experimentarea capitalismului8 August 2007

Fondul Monetar International continua sa faca o monitorizare atenta a Romaniei, desi oficial nimeni nu o cere: nici Guvernul roman, nici Comisia Europeana, asa cum s-a intamplat o perioada in perspectiva aderarii. Relatii institutionale pe baza de acord, fie de imprumut conditionat, fie de apel potential la imprumuturi, Romania nu are in prezent cu FMI. In principiu, nu opereaza alte relatii decat cele de consultari periodice, cum are FMI cu toate statele membre. Iar de la 1 ianuarie 2007 Romania a devenit membru plin al UE, precum Germania sau Franta. Cu toate acestea, FMI mentine la Bucuresti o reprezentanta permanenta, care nu numai observa, dar mai face din cand in cand si "recomandari".

Analiza "recomandarilor" este de natura sa risipeasca in parte misterul acestei indragiri relativ curioase a Romaniei de catre FMI. Sa nu avem pretentia ca Romania, o data cu intrarea in UE si incheierea relatiilor pe baza de acord cu FMI, ar fi devenit deodata calul breaz. si ca nu ar mai avea nevoie de un caine de paza in ceea ce face. Ba niscai sfaturi si strangeri de gat nu i-ar strica, nu de alta – apeland la acelasi gen de metafora! –, dar ca sa nu scape caii!

Unele "recomandari" ale FMI sunt chiar potrivite, cu mult mai potrivite decat cele pe care FMI le facea atunci cand avea Romania pe mana. Totusi, insistenta inversunata asupra uneia dintre "recomandari" – si anume evitarea, daca nu chiar blocarea cresterilor de salarii (pe motive diverse, de la lipsa de corelare cu productivitatea muncii la incompatibilitatea cu tinte ale politicilor macroeconomice) – da rau de gandit. Ba creeaza si suspiciunea ca atentia FMI pentru cazul romanesc are un mobil precis, in afara monitorizarii si studiului intelectual al tranzitiei.

Inversunarea cu care FMI sustine blocarea cresterilor de salarii, in ciuda cresterii economice inregistrate de Romania in ultimii ani – cerere adresata Guvernului roman si care de altfel nu poate fi decat cu referire la salariile bugetarilor, respectiv cele dependente de Executiv –, nu are fundamente economice. Nu este nici productiv, nici moral si, in ultima instanta, nici posibil ca munca sa nu se aleaga cu nimic sau mai cu nimic de pe urma cresterii economice dinamice. Daca, desigur, aceasta crestere economica este adevarata, si nu vreo fictiune statistica, lucru pe care FMI nu il reclama!

70

Cea mai probabila explicatie o constituie faptul ca in Romania capitalul international face un experiment in care FMI isi are rolul sau, atat de observator, cat si de agent de influenta.Totul porneste de la diferentierea neta a PIB-ului romanesc fata de PIB-ul tarilor vest-europene. In acestea din urma, partea ce revine din PIB castigurilor din munca este cam de 50%, in timp ce partea ce revine capitalului ajunge la aproximativ 35% (restul in PIB reprezentand amortizari ale echipamentelor de productie). In PIB-ul romanesc raportul dintre munca si capital este invers, ceea ce explica apetenta capitalurilor din Vest pentru piata romaneasca, unde obtin profituri ridicate, pe care nu le pot realiza in tarile lor de origine. Capitalul international incearca in Romania – probabil si in alte tari din Europa de Est – sa aseze raportul dintre munca si capital pe un alt palier, cu mult mai favorabil capitalului, asa cum este situatia in Europa de Est (inclusiv si in primul rand in Romania), si testeaza durabilitatea acestui raport, suportabilitatea lui sociala si gradul sau de incendiaritate.

Cu toate ca si in tarile occidentale raportul dintre munca si capital s-a modificat sever in favoarea celui din urma in ultimii ani – nu intamplator in perioada postcomunista, cand capitalul international a ramas atotstapanitor pe plan international si a considerat ca trebuie sa profite de pe urma acestui fapt –, este insa evident ca nu se indrazneste sa se faca un asemenea test in tarile occidentale. Romania este insa tocmai o buna bucatica pentru asa ceva!

Nu intamplator este presiunea permanenta a aceluiasi FMI de a se flexibiliza piata fortei de munca in Romania, formula sub care se ascunde ideea de a i se lasa patronului mana libera de a-l da afara pe salariat. Din pacate, pentru promovarea acestui gen de flexibilizare, FMI se foloseste insidios de cerinta legitima de a se elimina din Codul Muncii din Romania unele rigiditati care confunda lucrurile prin includerea incompetentei si indisciplinei printre "drepturile" angajatilor.

Tot nu intamplator pentru pozitionarea FMI ca vector al unui experiment de tipul celui amintit sunt insistentele institutiei cu pricina pentru un stat economic minimal. FMI a aplaudat frenetic externalizarea resurselor de petrol si gaze naturale prin privatizarea Petrom si, sa retinem, recomanda pe aceeasi linie ca Romania sa-si privatizeze urgent complexurile termoenergetice de la Turceni, Rovinari si Craiova, ceea ce ar implica inerent si externalizarea resurselor de carbune din bazinul de suprafata al Olteniei, ultimele resurse lasate de Dumnezeu romanilor si inca necedate altora!

71

Avertismentul dur al scaderii exporturilor15 August 2007

Catre sfarsitul primului semestru al anului in curs a venit si descurajanta – dar deloc neasteptata – premiera a scaderii exporturilor! Este intr-adevar prima, dupa ani si ani de zile!

Intr-un mod absolut remarcabil, exporturile au crescut serios in anii din urma. Iar in perioada de la inceputul anilor 2000, cand au beneficiat de anumite facilitati, au fost cele care, prin sporirea lor, au scos economia din marasm, fiind motorul cresterii economice. In mod, s-ar putea spune, si mai remarcabil, exporturile si-au continuat cresterea si dupa retragerea facilitatilor in impozitarea profiturilor din livrari externe si chiar si dupa ce a inceput nefericita intarire artificiala a leului, din cauza intrarilor speculative de capitaluri, precum si a politicii Bancii Nationale de realizare a tintelor de inflatie pe seama aprecierii monedei nationale.

Deschiderea completa a pietelor comerciale si financiare in perspectiva aderarii la UE si apoi in conditiile apartenentei la organismul european, precum si promovarea, din interese greu de inteles si din motive si mai greu de acceptat, a unei politici de apreciere artificiala a leului, fara suport in economia reala, au schimbat radical si dramatic lucrurile. In economie au inceput sa se ridice castele de nisip peste castele de nisip, ca urmare a rupturii grave dintre economia reala si economia financiara, cresterea economica a ajuns sa se bazeze disproportionat si periculos pe consum din import, iar Romania a devenit un fel de rai al importatorilor si speculatorilor. In asemenea conditii, exportatorii – la care nu s-a mai gandit absolut nimeni si care, daca au strigat, au facut-o in van – n-au putut altceva decat sa incerce a tine cat de cat pas cu abominabilele si desantatele importuri, care, dimpotriva, erau ajutate de aprecierea artificiala a monedei nationale. Si, intr-un tarziu – iarasi, in mod remarcabil, doar dupa ani si ani – previzibilul s-a produs. Deja pe muchie de cutit, exporturile n-au mai rezistat noului val de aprecieri artificiale ale leului si au scazut pe ansamblu!

Faptul ar trebui sa constituie un semnal sever de alarma pentru autoritati! Deoarece, pana acum, in spatele cifrelor pe ansamblu si mai ales al evaluarilor statistice in euro (umflate de leul aparent mereu mai breaz), autoritatile se puteau face ca nu aud ceea ce exportatorii le spuneau: ca, inca de mult, nu mai reusesc cresteri in volum ale livrarilor externe si ca

72

doar tendintele de preturi in urcare pe plan international au mai sustinut valoarea exporturilor ca aceasta sa nu scada.

Avertismentul pe care ar trebui sa-l constituie scaderea exporturilor in conditiile cresterii in continuare aiuritoare a importurilor este legat de infirmarea neta de catre practica a tezei, cu sustinere doar in idei, si nu in fapte, a asa-numitelor "importuri de dezvoltare". Multa moneda s-a batut si se mai bate pe aceasta teza, ajungandu-se sa se pretinda ca ar fi nu rau, ci bine ca exista un deficit comercial atat de mare, deoarece, vezi Doamne!, acesta ar proveni din importuri de echipamente care ar inzestra tehnic si tehnologic economia, ceea ce s-ar rasfrange pozitiv, nu doar intr-un viitor neprecizat si neprecizabil, ci chiar si maine-poimaine, intr-o crestere a productiei interne atat pentru piata interna, cat si pentru piata externa (exporturi). Nu numai ca importurile ce pot trece drept "de dezvoltare" nu ating nici macar o patrime din totalul importurilor, dar efectul lor, fara indoiala existent, nu se arata insa suficient pentru a mai promova exporturile in conditiile constrangerii pe care o reprezinta pentru acestea aprecierea artificiala a leului, si oricum cu totul si cu totul derizoriu pentru a compensa dezmatul importurilor, stimulat tocmai de intarirea fara baze a monedei nationale.Sa nu ne amagim! In actualele stari de lucruri din Romania, nimeni nu va lua nici o masura dintr-acelea pe care le-ar impune avertismentul dur al scaderii exporturilor. Deficitul comercial va intrece orice limita pentru ca importurilor in continuare desantate nu li se va mai opune o cat de semnificativa crestere a exporturilor. Asa ca singura iesire – inevitabila – o va reprezenta corectia spontana ce va veni din partea pietei si care se va manifesta cel mai probabil pe curs. Va fi insa o corectie dureroasa, ce va fi platita amarnic de nevoiasii Romaniei. In vreme ce aceia intr-adevar vinovati ca nu s-a facut ceva cat mai era timp nu vor raspunde, ca intotdeauna in Romania, cu nimic!

Talcurile bucurestene ale unui refuz budapestan29 August 2007

Nu demult, grupul petrolier austriac OMV si-a dublat, printr-o manevra apreciata in piata nu tocmai ortodoxa, participatia la grupul maghiar MOL din domeniu, ajungand sa detina in acesta cam 18% din capital. Nu tocmai ortodoxa, pentru ca se pare ca achizitia a fost facuta de un magnat rus care traieste in Ungaria, acesta si-a vandut apoi participatia unei companii de consultanta

austriece, de unde a preluat-o OMV contra unui miliard de euro. Imediat dupa aceea, OMV a facut o oferta de preluare a controlului asupra grupului

73

maghiar. Iar acesta a reactionat extrem de dur. A apreciat oferta ca fiind una ostila, avand in vedere ca grupul maghiar se afla nu la ananghie, ci in plina expansiune profitabila, si complet nejustificata economic, intrucat s-ar fi creat un fel de companie mare, dar nu si eficienta, care de altminteri n-ar fi rezistat nici criteriilor antitrust din cadrul UE, astfel incat tranzactia, daca s-ar fi finalizat, ar fi insemnat ca noul grup ar fi fost nevoit, dupa ce ar fi reunit activele, sa vanda unele dintre ele pentru a se conforma normelor comunitare.Pana aici nici un aspect deosebit! Sunt curente in lumea afacerilor achizitiile si preluarile de firme, incercarile reusite sau nereusite in acest sens si replicile celor implicati.

Surprinzator poate la prima vedere si oricum de remarcat a fost insa argumentul cu care grupul maghiar a respins fara echivoc oferta OMV: "Nu credem, a declarat Szabolcs Ferenz, vicepresedintele cu comunicarea in grupul MOL, ca guvernele pot fi buni administratori ai unor companii private". Iata ce a adaugat, pentru a fi mai explicit, dl Szabolcs Ferenz: "MOL nu respinge ideea vanzarii daca o oportunitate se va ivi. Daca grupuri private precum Exxon sau British Petroleum ar veni cu oferte acceptabile, nu vad de ce am refuza. In cazul in speta insa, eficienta MOL este dubla fata de cea a OMV, iar o companie rezultata dintr-o operatiune de preluare ar fi intr-adevar una foarte mare, dar cu o eficienta redusa. Nu vedem care sunt beneficiile preluarii de catre un guvern strain!".

Scurt pe doi! Clar si cuprinzator! MOL este fosta companie de stat maghiara in domeniul petrolier. In cazul ei, statul maghiar a ales privatizarea fara investitor strategic, spre a se evita, dupa cum este si firesc, transferarea monopolului de stat catre o alta entitate. Dupa reiterari succesive, statul maghiar n-a mai ramas cu nici o actiune la MOL, dar controlul companiei nu apartine cuiva anume, actionariatul fiind diseminat si rolul fundamental in soarta firmei revenind echipei manageriale. 39 de banci straine detin participatii la MOL, iar aproape 60% din totalul actiunilor sunt libere pe bursa, aflandu-se in mana unor maghiari, cu obligatia unor noi cumparatori de a-si dezvalui imediat identitatea si de a obtine aviz daca achizitiile depasesc 5% din total. In orice caz, speriate de "miscarile" OMV, autoritatile de la Budapesta intentioneaza sa protejeze grupul petrolier MOL fata de eventuale preluari ostile, printr-o lege care sa le interzica firmelor de stat straine sa preia active strategice in Ungaria!

OMV, in schimb, este un caz clasic de companie controlata de stat. In structura actionariatului, statul austriac detine 31,5%, dar, in masura in care peste 50% din actiuni sunt libere pe bursa (neputandu-si niciodata "coordona" miscarile), toate deciziile (si nu doar cele majore) sunt la dispozitia statului austriac.

74

Dl Szabolcs Ferenz a ales sa faca declaratiile citate si la Bucuresti. Poate nu intamplator! Pentru ca la Bucuresti nefericita preluare a PETROM de catre OMV a fost prezentata si continua sa fie prezentata ca o "privatizare", si nu ca un simplu si pagubos transfer al unui monopol de la statul roman catre un alt stat (nemaivorbind de alte asemenea transferuri in telefonie sau energie, prezentate tot ca "privatizari"!). Asta insa asa, doar ca aducere aminte, si nu ca luare aminte! Saracul dl Szabolcs Ferenz nu stie probabil ca decidentii romani nu au urechi, ci numai buzunare! Buzunare gata pregatite sa absoarba niscai spagi, daca acestea sunt oferite contra active nationale subevaluate!

Cata deosebire intre autoritatile din doua tari vecine! Unele - cele din Ungaria - au un simt si un sens national. La cele de la Bucuresti, aceste calitati sunt chiar minunate, dar lipsesc cu desavarsire!

"The Economist" greseste agentul patogen5 Septembrie 2007

Nu demult, reputatul saptamanal britanic de analize "The Economist" a avertizat fara echivoc asupra riscurilor de supraincalzire economica si de crah financiar de proportii in tarile central- si est-europene. "Imaginati-va cateva masini vechi si peticite conduse cu incredere, dar nu in mod expert, pe un drum neted si pe vreme frumoasa! Aceasta este imaginea economica a celor 10 tari est-europene aflate in prezent in Uniunea Europeana. Daca drumul devine umed sau alunecos, franele slabe si cauciucurile uzate fac extrem de posibil un accident ingrozitor." "Singurul raspuns pe termen lung, continua «The Economist», nu este sa adaugi lichid de racire sau sa conduci mai incet, ci sa repari masina. Din nefericire, procesul reformei structurale in regiune a fost, in mare parte, oprit. O crestere rapida in veniturile din taxe si o conducere politica slaba fac posibil sa nu existe o presiune mare pentru a exercita un control mai puternic asupra finantelor publice." Analiza este extrem de pertinenta, nu numai din punctul de vedere al continutului, corespunzand perfect situatiei reale din aceste tari, dar si din punctul de vedere al momentului in care intervine. Pentru ca un fel de frenezie a cuprins tarile respective si poate, inca si mai rau, chiar si anumite segmente ale pietelor financiare internationale, in legatura cu situatia din tarile respective.

Or, tocmai o asemenea frenezie conduce inevitabil la crahuri, daca se articuleaza pe o supraincalzire a economiei, intelegand prin aceasta o solicitare a resurselor peste posibilitatile fundamentelor economice. Simptomatologia identificata de "The Economist" este extrem de exacta  si

75

riscurile avute in vedere de saptamanalul britanic sunt mai mult decat reale.

"The Economist" nu o mai nimereste insa la fel de exact in ce priveste agentul patogen. Totul sau aproape totul este pus pe seama cheltuirii laxe in scopuri politice sau chiar numai electorale a banului public castigat din miscarea pozitiva a economiei in ultimii ani.Avand in vedere ca analiza din "The Economist" mentioneaza in mod expres Romania si Polonia ca tari din regiune care sunt gata sa cheltuiasca sume enorme pentru castiguri politice si electorale, ar fi de adus in discutie cazul romanesc, fara pretentia vreunei generalizari, desi nu este deloc exclus ca lucrurile sa se prezinte la fel si prin alte tari din regiune pentru a caror asezare intr-o aceeasi oala revista britanica nu are ezitari!Nu stim situatia exacta din alte tari ale zonei, dar in ce priveste Romania saptamanalul "The Economist" nu are chiar deloc dreptate. Fata de ceea ce actualmente isi insuseste munca (atat de putin) si ceea ce isi insuseste capitalul (atat de mult) din PIB-ul anual al tarii, ar trebui sa se mai faca, inca ani si ani, alte sistematice alocari sociale (inclusiv sub forma de pomeni electorale) pentru a se inainta cat de cat spre situatia, mult mai favorabila muncii si mult mai putin favorabila capitalului, din tarile occidentale.Oricum, nu cresterea alocatiilor sociale este responsabila de o eventuala destabilizare a echilibrelor economice, intr-adevar greu realizate, ci, dimpotriva, tocmai accentuarea discrepantelor imense in insusirile din PIB, intre munca si capital, cu atat mai destabilizatoare si mai frustrante cu cat au loc pe baza furturilor abominabile din banul public. Cel putin in cazul Romaniei, imbogatirile nu au loc pe baza unui capitalism de piata, prin relatii de concurenta in care castiga cel mai competitiv, ci pe baza unui capitalism de cumetrie, prin relatii clientelare pe seama furturilor din banul public. Oricat de mari ar fi, pomenile electorale nu reusesc sa indrepte catre social nici macar o infima parte din ceea ce munca ar trebui sa culeaga din cresterea economica si n-o face din cauza raptului sistematic la care banul public este supus de capitalul clientelar. Crahuri financiare sunt pe deplin posibile in Romania, dar, judecand cel putin dupa situatia de pana acum, daca se vor produce, nu vor proveni din finantele publice (care si-au echilibrat conturile cu vanzari din averea publica), ci din dezechilibrul imens pe seama caruia traieste sectorul privat din Romania. Nu sectorul public este responsabil de imensul deficit – cu totul nesustenabil – din contul curent al tarii, iar datoria externa a tarii, mereu mai aiuritoare, nu este nici macar in proportie de o treime datorie publica! Dupa ce a secatuit avutul public, fortand statul sa-si limiteze cresterea cheltuielilor sociale, capitalul privat clientelar din Romania traieste acum pe seama banului imprumutat din exterior. Daca Romania va sari in aer – asa cum se teme, cu temei, "The Economist" –, o va face insa nu de prea mult capitalism social, ci de prea mult capitalism clientelar!

76

Efectul Rompetrol12 Septembrie 2007

S-ar putea ca vanzarea Rompetrol catre compania petroliera de stat din Kazahstan sa le dea multora de gandit prin Uniunea Europeana. Nu cumva pentru faptul ca Romania ar fi devenit buricul pamantului european si nici macar pentru ca ar trebui sa se tina cont de ceea ce se intampla prin Romania de cand aceasta a ajuns membru plin al Uniunii Europene. Problema este insa ca tranzactia Rompetrol a cam deschis o bresa care s-ar putea largi si ar putea afecta Vestul Europei, ce constituie, mai mult ca sigur, miza unui proces inca mocnit.

Tarile bogate in hidrocarburi (petrol si gaze) din fostul spatiu sovietic, in frunte cu Rusia, vor evident sa-si croiasca un alt statut in lume folosindu-si la maximum atuul de care dispun, si anume resursele energetice imense. Oricum, nu mai accepta sa fie doar exportatori, urmarind sa ocupe pozitii directe, prin participatii, pe pietele tarilor consumatoare. Vestul Europei este indeosebi vizat. Astfel, tarile respective cer deschis pozitii economice in tarile vest-europene in schimbul aprovizionarii acestora cu energie.

Statele consumatoare vest-europene se afla intr-un fel la mijloc intre propriile principii despre deschiderea pietelor si globalizare transformate in reguli pe care le-au impus pe plan international, pe de o parte, si, pe de alta parte, inconfortul de a se vedea controlate la ele acasa de companii din Est, care vantura acum principiile globalizarii in propriul interes. Rompetrol este o piesa prea mica pentru a starni ingrijorari. Numai ca este un precedent care poate prefata ceea ce va urma. Rompetrol este, in fond, o companie europeana care s-a oferit ca un cap de pod pentru patrunderea pe pietele europene a unei companii din spatiul ex-sovietic.

Occidentul, desi evident deranjat de faptul ca globalizarea ar putea sa inceteze a mai fi doar un sens unic, nu poate opri si nici macar contesta ofensiva tarilor bogate in resurse energetice. Ar fi impotriva propovaduielilor despre libertatea de miscare a capitalurilor si globalizare, despre economia pietei libere ca esenta a capitalismului. Si atunci ideea, pritocita mai demult prin diferite cancelarii vest-europene, indeosebi la Berlin, Paris, Madrid sau Roma, dar si la Varsovia sau Budapesta, ar fi aceea de a amenda globalizarea insasi: sa aiba camp liber, dar numai pentru companiile private! Mai precis, ar urma sa se stabileasca reglementari prin care autoritatile dintr-o tara sa poata interzice sau anula preluarea unor active considerate strategice din tara respectiva, daca preluarea este facuta de companii de stat dintr-o alta tara. Vizata este

77

evident Rusia, care, in frunte cu Gazprom, incearca sa-si promoveze expansiunea externa prin puternice companii controlate de stat.

Acesta este punctul sensibil al tranzactiei Rompetrol. Vanzator este o firma privata. Achizitia este insa facuta de o companie de stat si, ca atare, tranzactia ar fi susceptibila de a intra sub incidenta unor eventuale reglementari pe care autoritati vest-europene le clocesc mai demult si despre care cancelarul german Angela Merkel a vorbit deschis. Deocamdata, o asemenea reglementare nu este adoptata si tranzactia n-ar avea de ce sa nu treaca de avizarile de la Bruxelles. Problema este insa precedentul pe care il constituie tranzactia Rompetrol, si tocmai prin aceasta tranzactia ar putea grabi adoptarea proiectatelor restrictii in achizitionarea de pozitii strategice intr-o tara de catre companii de stat straine.

Romania ar fi insa una dintre tarile care vor ramane cu buza umflata. Pentru ca orice reglementare nu poate opera retroactiv, fostele monopoluri de stat din energetica si telecomunicatii ar ramane tot in mana unor monopoluri din alte state: Romtelecom, prin OTE, in mana statului grec; Electrica Muntenia Sud, Electrica Banat si Electrica Dobrogea, prin ENEL, in mana statului italian; Electrica Oltenia, prin CEZ, in mana statului ceh; Distrigaz Sud, prin Gaz de France, in mana statului francez; Petrom, prin OMV, in mana statului austriac!

Economia, amenintata19 Septembrie 2007

Rezultatele economice pe primul semestru, comunicate de Institutul National de Statistica, vin sa infirme optimistele asteptari guvernamentale. Cresterea economica obtinuta – 5,8% – este nu doar mai mica decat cea asteptata, dar si cu mult mai redusa in comparatie cu cea realizata in cursul semestrului I din anul trecut.

Dar nu acest lucru este important. In fond, cresterea economica obtinuta se afla la un nivel mult mai ridicat fata de standardele europene ale perioadei, ceea ce ar fi de natura sa elimine practic orice fel de ingrijorari. Problema este insa ca incetinirea pe ansamblu a intervenit din cauza slabirii sau chiar scaderii activitatii in sectoarele care, place sau nu place, stau la baza unei economii: industria si agricultura.

Avand in vedere ca o revenire in industria prelucratoare nu este prevazuta, iar efectele secetei nu au ajuns sa fie contabilizate inca in PIB, urmand sa fie resimtite in valoarea adaugata a agriculturii abia in semestrul al II-lea,

78

tinta guvernamentala de crestere economica pe 2007 (adica peste 6%) nu mai poate fi atinsa.

Desi o incetinire a cresterii economice este de natura sa genereze preocupare, in cazul economiei din Romania ar trebui, dimpotriva, sa fie considerata o binefacere. Fara a ignora efectele pozitive ale cresterii economice din ultimii ani, n-am putea trece insa cu vederea caracterul nesanatos al acesteia intr-o masura disproportionat de mare. In primul rand, este o crestere economica bazata pe consum din import, ceea ce o face nedurabila si vulnerabila la orice turbulente de pe pietele financiara si monetara. In al doilea rand, provine prea putin din sectorul real al economiei si prea mult din sectoare precum cel imobiliar, financiar sau de retail. Dar nu din cauza unei supradezvoltari a acestora din urma, ci a unei subdezvoltari periculoase a industriei si agriculturii. Astfel, dezvoltarea indrituita si necesara a unor sectoare precum cel imobiliar, financiar si de retail nu are pe ce sa se articuleze, se asaza mai pe nimic, constituind un fel de castele de nisip fara fundatii. Iar cresterea economica obtinuta indeosebi in aceste sectoare, si nu in sectorul real al economiei, nu face decat sa extinda edificiile fara fundatie din economie, amplificand de fapt vulnerabilitatile.

Astfel ca o incetinire a cresterii economice ar trebui receptata pozitiv ca un proces de insanatosire, pentru ca in principiu ar insemna o reducere a ritmului de inaintare pe un drum cu vulnerabilitati.

Din pacate,insa, dupa cum arata statisticile, lucrurile s-au agravat aproape devastator. Cresterea economica s-a incetinit, dar a facut-o nu pentru ca s-ar mai fi temperat avantul activitatii in sectoarele care creeaza probleme si disfunctii, ci tocmai pentru ca s-a sleit de tot activitatea in sectorul real al economiei.

Desigur, nu va reactiona nimeni la acest avertisment mai mult decat sever. Dimpotriva, in frenezia ruinatoare care s-a instalat, se va apasa probabil si mai tare pedala de acceleratie pentru sectoarele imobiliar, financiar si de retail. Casele fara fundatie se vor inmulti. Ca si riscurile unei cresteri economice mult cantate, dar nesanatoase.

Poate sa iasa bine, dar nu e sigur26 Septembrie 2007

S-a intrat in faza propriu-zisa de implementare a pensiilor private obligatorii in Romania. Cei obligati de lege sa-si indrepte o parte din contributia

79

sociala pentru pensii catre fonduri de pensii administrate privat – deocamdata o parte reprezentand 2 procente din cele 9,5 procente din salariul brut care constituie contributia angajatului – urmeaza sa opteze spre care dintre fondurile de pensii autorizate sa fie trimise sumele. Restul contributiei urmeaza sa se indrepte pe mai departe catre fondul public de pensii. Cei obligati de lege sunt cetatenii contribuenti la sistemul de pensii cu o varsta sub 35 de ani. Pot, de asemenea, sa dispuna o astfel de redirectionare, dar numai la dorinta personala, contribuentii la sistemul de pensii cu o varsta intre 35 si 45 de ani.

In afara propagandei sustinute pe care societatile de administrare a fondurilor cu pricina si-o fac, in mod firesc, in aceste zile – in fond, pentru a determina atragerea catre ele a partilor din contributii, reclama facuta pe toate caile, prin media sau direct prin agentii de vanzari angajati special in acest scop – se desfasoara o campanie, nu prea la locul ei, de persuasiune, indeosebi prin media, care, fara a-si declara caracterul publicitar, evoca virtuti peste virtuti ale pensiilor private obligatorii, mergandu-se pana la ridicari in slavi total nepotrivite.

Faptul ca sistemul public de pensii este in dezastru si criza acestuia implacabil se va adanci in conditiile imbatranirii populatiei justifica, fara indoiala, cautarile de alternative, iar pensiile private au din acest punct de vedere toata legitimitatea. Sa nu li se acorde acestora atribute peste ceea ce reprezinta si pot sa realizeze. Trebuie spus raspicat ca pensiile private nu constituie cumva o solutie certa pur si simplu pentru ca nu reprezinta o solutie probata. Cazuistica mondiala este prea firava pentru a oferi argumente. In proportie de 90% experienta mondiala in domeniu este in curs. Vorbim de pensiile obligatorii administrate privat, care creeaza probleme tocmai din cauza obligativitatii, si nu de cele facultative, care, prin faptul ca au caracter facultativ, tin, dincolo de unele reguli ce trebuie respectate, de responsabilitatea celor care decid sa se implice. Actualele scheme de pensii private obligatorii constituie o inventie a Bancii Mondiale cu o destinatie precisa: tarile foste comuniste din Europa Centrala si de Est si din spatiul ex-sovietic. O experienta a tarilor capitaliste mature nu poate fi invocata: aceasta experienta nu exista in domeniu. Evident, oricat de devreme dupa caderea comunismului au fost implementate, schemele de pensii private obligatorii existente se afla inca in perioada de acumulare, si nu de operare, care nu vine decat dupa 20 de ani. Sistemul mizeaza pe faptul ca niste entitati private vor "impuia" banii si, la sfarsitul perioadei de cotizare, sumele depuse de cotizanti vor fi sporit, urmand a fi distribuite drept pensii sume mai mari decat cele depuse. Este perfect posibil, este chiar probabil, dar evident, nu este catusi de putin sigur! De altfel, tinand cont de multiplele imponderabile – esecurile investitionale, caderile economice, turbulentele financiare, crahurile si catastrofele care pot interveni in perioade de decenii –, nimeni nu ofera nici o garantie, nici pentru protectie contra inflatiei, nici pentru eventualele randamente de

80

"impuiere" a banilor. Nici nu s-ar putea sa se ofere aceste garantii, pentru ca firmele private implicate n-au cu ce sa garanteze in cazuri de falimente (numai cu activele ramase, dar acestea pot reprezenta doar mai nimic!). Iar statul, care nu are nici o implicare, nu ofera, evident, nici o garantie! Singurul lucru ce poate fi garantat este suma cotizatiilor minus suma comisioanelor percepute pentru functionare de catre societatile de administrare. si aceasta garantie nu este asigurata de catre stat, ci de un fond de garantare constituit de ansamblul societatilor de administrare. Tot evident, acoperirea din acest fond nu poate fi generala, ci este operationala doar in cazuri de accidente de parcurs ale unora dintre jucatori.

Deci, sistemul, asa cum ar urma sa opereze si in Romania, este potential competitiv cu sarcinile asigurarii "batranetilor" cotizantilor, dar nu cu o deplina certitudine, in ciuda multiplelor precautii pe care legea si le-a luat in domeniu, precum legitimitatea, notorietatea si credibilitatea societatilor de administrare, raportarea sistematica a situatiei conturilor personale ale cotizantilor sau impunerea unei anumite structuri de plasament pentru banii stransi spre a se evita hazardul, riscurile prea mari ori afacerile speculative.Problema cea mare a pensiilor private obligatorii este tocmai lipsa de garantii in conditiile in care exista obligatia participarii. si vizat in domeniu este statul. In cazul pensiilor private facultative, aceasta problema nu exista: cotizatiile se platesc suplimentar, fiecare devine participant doar daca doreste, statul nu impune nici o obligatie si deci poate sa nu-si asume nici o obligatie.

In mod evident, este greu, daca nu imposibil, de a se gasi o solutie functionala pentru contradictoria implicare a statului in problema pensiilor private obligatorii. Deocamdata, s-a ales solutia defavorabila cotizantilor si, indirect, extrem de favorabila societatilor de administrare. Pentru acestea din urma, pensiile private obligatorii reprezinta cea mai mare si mai fara de batai de cap afacere imaginata vreodata! Statul le face, cel putin indirect, cadou sume colosale pe decenii si acestea incep sa faca plati din ceea ce strang si administreaza numai dupa 20 de ani. Sa recunoastem ca pe o asemenea afacere pot fi invidiosi si cei mai galonati dintre baronii romani care fac afaceri clientelare cu banul public.

Speculatiile ameninta sistemul3 Octombrie 2007

Presedintele francez Sarkozy i-a suparat pe multi in Uniunea Europeana cand, mai zilele trecute, a criticat articulat politica Bancii Centrale Europene (BCE) in recenta conjunctura creata pe plan international si in

81

zona euro de criza segmentului imobiliar al pietei financiare din SUA. A suparat, dar, evident, n-a putut surprinde pe nimeni, deoarece criticile la adresa BCE, care gestioneaza euro, au constituit un laitmotiv al campaniei sale electorale. si dl Sarkozy n-a facut deloc un secret din dorinta de a aduce actiunile BCE sub controlul guvernelor din tarile participante la sistemul euro. Recentele critici au coagulat si mai tare impotriva presedintelui francez frontul comun din Uniunea Europeana care, in frunte cu oficialii BCE si cu cancelarul german, Angela Merkel, taxeaza demersurile dlui Sarkozy ca o inadmisibila incercare de intruziune a politicului in gestiunea, ce a devenit si trebuie sa ramana independenta, a unei banci centrale.Lucrurile nu sunt insa tocmai simple si dl Sarkozy nu poate fi doar taxat ca nu prea intelege problemele economico-financiare, asa cum au acuzat unii dintre adversarii sai din Uniunea Europeana ca sa minimalizeze implicatiile. Dl Sarkozy este nemultumit de politica BCE de sprijinire a unui euro prea puternic, unii spun chiar supraevaluat, care constituie un mare dezavantaj concurential pentru marfurile europene in competitia mondiala.Criticile dlui Sarkozy suna familiar pentru exportatorii romani, care stiu mai bine decat oricine, pe propria piele, ce inseamna ca moneda in care efectueaza cheltuielile (leul) sa creasca artificial, fara legatura cu conditiile de baza din economie, diminuandu-le incasarile si sufocandu-i.

De fapt, multe tari din zona euro impartasesc interpretarile presedintelui francez. Mai mult, insa, dl Sarkozy a fost in fond foarte precis in criticile la adresa politicii BCE in recentul context international de criza: "Mi se pare ciudat ca s-au facut (de catre BCE) infuzii de capital fara a scadea dobanzile. Asta nu ii avantajeaza decat pe speculanti, in timp ce pentru companii sarcinile se complica". Si cu aceasta dl Sarkozy a pus punctul pe i: intr-o prea mare masura, de pe urma politicilor economice si financiare au ajuns sa beneficieze speculatorii financiari, si nu jucatorii din sectorul real al economiei.Desigur, responsabilii BCE, ca si ai altor banci centrale, vor demonstra ca, in situatia data, lichiditatea in piata trebuia refacuta pentru a nu gripa sistemul, dar dobanzile n-ar fi putut fi reduse caci ar fi fost reinflamata inflatia. Episodul nu face decat sa readuca pe tapet dilemele, niciodata transate si transabile, din complexul inflatie-dobanzi-curs valutar-deficit bugetar-deficit extern-crestere economica.

Dar, de fapt, nu aceasta este problema. Dilemele au existat si vor exista in continuare. Si, de la caz la caz, abordarile nu vor putea fi decat nuantate. Retetele standard pot esua mai lesne decat cele aplicate nuantat. Problema este insa ca politicile monetare si financiare ajuta nemeritat speculatiile. Libertatile imense acordate miscarilor de capitaluri (nu numai ca mijlocitoare de tranzactii comerciale sau de credit, ci si ca vanzari/cumparari de bani in sine) au deplasat grosul transferurilor monetare si financiare catre speculatii care sunt din ce in ce mai

82

periculoase pentru sistemul insusi. Iar politicile monetare si financiare n-au gasit calea de a descuraja aceste speculatii, deja disproportionat prezente in angrenajul financiar actual, dar, indirect, vrand sau nevrand, le protejeaza si chiar incurajeaza. Aici dl Sarkozy are dreptate. Si in acest domeniu n-a putut gasi la cancelarul german Angela Merkel - cu care, se spune, ca nu prea se agreeaza reciproc - decat ecou, amandoi declarandu-se pentru o mai mare transparenta pe pietele financiare si denuntand speculatiile care se fac la ora actuala in sistemul international.

Tarile de trei parale precum Romania - complet dezarmate in fata speculatiilor, fara piete financiare consistente si lichide, care sa poata absorbi efectele distrugatoare ale speculatiilor - nu pot fi decat interesate in demersurile pentru transparentizarea si disciplinarea miscarilor speculative de capitaluri, care prezinta riscuri grave pentru intregul sistem international. Sufocarea exporturilor si a unei parti din sectorul real al economiei tarii de catre un leu impins, luni si luni, intr-o supraevaluare artificiala de miscari de capitaluri speculative straine constituie poate cel mai pregnant argument pentru un asemenea interes.

"Tractorul"- tap ispasitor17 Octombrie 2007

Comisia executiva de la Bruxelles a U-niunii Europene a cerut la verificare dosarele privatizarilor facute in Romania de la intrarea efectiva a acesteia in clubul european, in cautarea eventualelor incalcari de continut sau de procedura ale normelor comunitare in domeniul ajutoarelor de stat. In caz de descoperire a unor asemenea incalcari, beneficiarii – adica societatile care au preluat companiile scoase la vanzare de catre statul roman – trebuie sa ramburseze sumele depistate ca reprezentand ajutor de stat.Paroxismul in materie se atinge in cazul "Tractorul" Brasov, unde ca ajutor de stat ar putea fi interpretate prevederile din contractul de vanzare/cumparare, dupa lichidarea societatii, care se refera la mentinerea pentru o perioada a profilului sau la angajarea unui anumit numar de muncitori. Vezi Doamne, prin includerea in contract a unor astfel de prevederi, pretul obtinut de statul roman ar fi fost mai mic decat in cazul vanzarii libere, fara asemenea clauze, diferenta (ipotetica sau reala) putand fi considerata ca ajutor de stat acordat cumparatorului si urmand a-i fi ceruta acestuia spre a fi restituita.Daca asa ceva se va intampla, asta chiar va fi culmea! Vasazica, dupa jaful de pe lume in materie de privatizari in Romania, hait, s-a gasit tapul ispasitor al privatizarilor in neregula: "Tractorul" Brasov, companie scoasa de zeci de ori la vanzare si cu un palmares de tot atatea esecuri, de s-a

83

ajuns pana la urma la lichidare! si, din aceasta lichidare, a fost trasa de par o preluare de catre doi investitori romani din strainatate, care au mai acceptat si conditii de profil si forta de munca. Si hop, iata acum unde era infractorul! Hai ca-i tare!

Nici nu stii de cine anume sa razi mai intai?! De statul roman, care a ajuns chiar de bacanie, in masura in care nu mai are drept nici sa-si apere locurile de munca pentru cetatenii sai sau productia autohtona privind cea mai uzuala dintre nevoile falimentarei sale agriculturi?! Sau de Comisia de la Bruxelles, a carei pozitie in domeniu este de un caraghioslac desavarsit?! Aceasta se repede asupra unor privatizari de trei lulele si nici nu se gandeste sa analizeze marile privatizari din Romania, in frunte cu cele din sectorul energetic, in cazul carora miliarde de euro au fost intr-adevar pasate cumparatorilor de catre statul roman, miliarde euro care nu ar putea fi apreciate altfel decat ajutoare de stat?!Desi nu da vreo explicatie, Comisia de Bruxelles se ascunde probabil dupa faptul ca marile privatizari din energetica au fost finalizate inainte de intrarea propriu-zisa a Romaniei in UE. Comisia face insa uitat faptul ca, tocmai la insistentele ei, Romania a fost obligata sa aplice prevederile capitolului concurenta, care includea si reglementarile in materie de ajutoare de stat, respectiv cu doi ani inainte de intrarea tarii in UE.

Sa admitem insa ca, fiind vorba de acte anterioare intrarii efective a Romaniei in UE, Comisia de la Bruxelles nu avea jurisdictie sa verifice contractele de privatizare din energetica din perioada respectiva. Cum se face atunci ca a cerut imperativ partii romane aceste externalizari? Si a mai facut si aprecieri asupra acestora, pe unele chiar laudandu-le. In privinta "privatizarii" Petrom, de pilda, fostul ministru al Industriilor Dan Ioan Popescu, sub parohia caruia s-a incheiat contractul, sustine si acum sus si tare ca a primit felicitari de la Bruxelles pentru modul in care s-a finalizat "privatizarea" cu pricina. Sa nu fi observat onor Comisia de la Bruxelles subevaluarea crasa a companiei Petrom si, inainte de toate, a resurselor de petrol si gaze concesionate concernului austriac OMV care a preluat Petrom, subevaluare care este cea mai pregnanta forma de ajutor de stat?! Aplica oare Comisia de la Bruxelles norme de dublu standard?! Sau, daca este vorba de un cadou de la un stat catre altul, si nu catre o companie privata, nu se mai considera ajutor de stat?!

84

O interesanta logodna24 Octombrie 2007

Dupa ce compania petroliera maghiara MOL a respins net oferta de preluare facuta de trustul austriac OMV pe motivul de necontestat al inadmisibilitatii, dar si al ineficientei unei achizitii de catre o structura de stat, si nu privata – caci OMV este o clasica societate de stat, controlata de guvernul de la Viena, si nu vreo companie privata, cum incearca sa se prezinte –, OMV a reactionat la fel de dur. A plusat cu o oferta numita "ostila" in jargonul international al achizitiilor si fuziunilor. Adica o oferta care supraliciteaza pretul de achizitie, astfel incat sa tenteze actionarii, urmand ca acceptarea preluarii sa vina sub presiunea acestora, mai ales in cazul in care, cum este si la MOL, este vorba de mai multi actionari si toti cu ponderi minoritare. OMV a facut oferte per actiune MOL care sa duca valoarea companiei maghiare la 14-16 miliarde de euro, sugerandu-se ca trustul austriac ar fi dispus sa puna pe masa chiar si mai mult: pana la 20 miliarde de euro!

Pentru comparatie, sa retinem ca trustul petrolier maghiar nu dispune de exploatarea unor resurse, fiind implicat doar in procesare si distributie, in timp ce Petrom a fost preluata de catre OMV de la statul roman la numai 700 milioane de euro, nu doar cu procesare si distributie, dar si cu exploatarea tuturor resurselor de petrol ale Romaniei si a jumatate din cele de gaze! Oferta OMV facuta MOL subliniaza indirect, dar in mod dramatic, nu numai ca, vai!, atatia ne-au luat de prosti, dar si ca, din pacate, chiar si suntem!Spre deosebire de jenanta promptitudine cu care statul roman si-a cedat aproape pe nimic compania petroliera statului austriac, statul maghiar n-a ezitat, nici macar la oferte de 14-20 miliarde de euro, si nu la 700 milioane de euro, sa adopte o lege de interzicere a unor preluari strategice in economia maghiara in caz ca aceste preluari sunt lansate de companii de stat straine, adica in esenta de catre state straine.Pe un plan mai larg, est-european si international, demersul OMV are o semnificatie care nu ar putea fi trecuta cu vederea. Ba se poate spune ca aceasta semnificatie se impune tocmai prin incapatanarea cu care OMV parca doreste sa transforme niste supozitii in certitudini fara echivoc.

Prin amploare si agresivitate, expansiunea companiilor austriece in centrul si estul Europei – expansiune beneficiind de o imensa sustinere financiara, inclusiv multe, foarte multe fonduri lichide – a ridicat, in mod firesc, intrebari daca finantarea este in intregime austriaca si nu cumva vine si din alta parte. Pentru ca dimensiunile sumelor implicate in aceasta expansiune la nivelul unor scurte perioade de timp depasesc cu mult posibilitatile firmelor austriece si ale tarii insasi de unde provin. Mai concret, multi au sugerat, si nu fara temei, ca firmele austriece sunt sau se ofera sa fie

85

folosite ca vectori ai fabuloaselor resurse financiare rusesti, cam singurele disponibile in zona si care ard de nerabdare sa se transforme in pozitii economice pe termen lung in aceasta parte a lumii. Ar fi vorba de o interesanta si reciproc avantajoasa logodna in care firmele rusesti pun la dispozitie fonduri, iar firmele austriece credibilitatea sau, si mai si, paravanul impotriva resentimentelor antirusesti atat de pregnante in zona. Cooperarea oficiala, extrem de stransa, dintre OMV si Gazprom in domeniul distributiei gazelor rusesti spre Europa este probabil doar partea vizibila a aisbergului.Oferta ostila a OMV pentru compania maghiara MOL aduce o noua piesa-argument pentru aceasta ipoteza, pe care de fapt o trimite in lumea realitatilor. Oferta depaseste intreaga capitalizare bursiera a OMV, in timp ce sumele implicate reprezinta un mizilic pentru ceea ce pot disponibiliza nu doar pe termen lung, ci chiar la nivelul imediat cateva companii rusesti din sectorul energetic. Numai la Bucuresti poate sa nu existe nici o ingrijorare. Fosta companie petroliera romaneasca Petrom impreuna cu toate resursele romanesti de titei si cu jumatate din cele de gaze sunt deja in mana OMV!

Salariul minim la periferie31 Octombrie 2007

Indiferent in ce fel va fi fost transata problema salariului minim, aceasta va ramane una deschisa, nerezolvata si oricum controversata. Pentru ca, daca se accepta ideea existentei unui salariu minim in economie ca pret al fortei de munca, si nu ca ajutor social, problema cuantumului acestuia (obiectul de controversa) exprima de fapt situatia incurcata si fara solutii clare din actuala faza in care se gaseste economia din Romania.Sindicatele preseaza pentru cresterea substantiala a salariului minim cu doua argumente: 1. privind pe o perioada indelungata, de pilda, la nivelul unui deceniu scurs din anii ‘97-‘98, sporirea salariilor in Romania este departe de castigurile de productivitate din aceasta perioada, deci loc de crestere exista; 2. daca o crestere semnificativa de salarii nu este realizata, inclusiv printr-o fortare a sporirii salariului minim, Romania, deja confruntata cu o insuficienta a fortei de munca, risca sa devina pur si simplu depopulata.

Patronatele – partenerul social al sindicatelor in discutia asupra salariului minim – sustin ca deja in ultimii doi ani cresterea salariilor a depasit-o pe cea a productivitatii muncii si, in mod inevitabil, a se merge in continuare pe aceeasi linie ar insemna sa se trimita unitatile economice intr-o acuta lipsa de competitivitate sau chiar spre faliment, devenind obligate la

86

disponibilizari de forta de munca. si la ce ar servi sindicatelor o asemenea situatie?! In ce priveste plecarea fortei de munca romanesti in strainatate, patronatele par a responsabiliza inainte de toate Guvernul in problema si nu vad de ce s-ar ocupa ele de chestiune, in masura in care Executivul nu prea face nimic in aceasta privinta. si, oricum, nu da vreun semn ca ar utiliza salariul minim ca o parghie de contracarare. Dimpotriva, oferta guvernamentala in domeniu reprezinta o crestere practic nesemnificativa, in continuarea aceleiasi politici din 2007, cand salariul minim la stat a ramas mult in urma celui impus in sectorul privat, ca urmare a prevederilor din contractul colectiv de munca negociat intre sindicate si patronate la nivel national.Guvernul nici nu se gandeste la vreo sporire substantiala a salariului minim caci, in conditiile dependentei de salariul minim a cuantumului unor alocatii sociale, o asemenea sporire ar pune presiune asupra cheltuielilor bugetare. si, prin implicatie, ar deteriora sever echilibrele macroeconomice, si asa in curs de instabilizare.In esenta, in contextul creat, patronatele sunt mai degraba gata sa arunce pisica in ograda Guvernului si sa preia cuantumul propus de Guvern ca reper, realizandu-se pe aceasta cale si o revenire la un singur salariu minim pe economie (nu unul la stat si altul in sectorul privat), chiar daca prin cuantumul redus ar urma sa se considere salariul minim nu atat un pret al fortei de munca, cat mai ales un fel de ajutor societal ce asigura un minimum de supravietuire!

Cert este ca fiecare parte are dreptatea ei, si nu numai din punctul ei de vedere, ci si din puncte de vedere ale uneia sau alteia dintre fatetele problemei in ansamblu. Si depopularea tarii din cauza salariilor de trei parale este o realitate, si imposibilitatea economica a unor cresteri spectaculoase de salarii este tot o realitate! Ecuatia este complicata grav de un fapt pe care partile nu-l prea discuta in clar.Sindicatele vad in cresterea salariilor in Romania nu numai o modalitate de oprire a exodului de forta de munca spre strainatate, dar si unicul antidot la dramaticul experiment de capitalism salbatic care este desfasurat de capitalul international in Romania. Aici, din PIB, capitalul preia mult mai mult (procentual), iar munca mult mai putin (procentual) decat in tarile capitalismului matur, de pilda in tarile vest-europene. Marirea salariilor, inclusiv prin fortarea salariului minim, ar fi singura modalitate de schimbare a situatiei si de inaintare cat de cat spre configuratia impartirii intre munca si capital din tarile vest-europene. Problema este ca in Romania grosul insusirilor de catre capital din PIB sunt preluate de capitalul strain, indeosebi de companii multinationale, si nu din vreo rautate a lor, ci in urma simplului fapt ca acestea au ocupat pozitiile de control in intreaga axa majora a economiei si in ansamblul sectoarelor profitabile din economie (petrol, distributii de gaze si electricitate, ciment, otel, telecomunicatii, banci). Ca atare, si grosul profiturilor realizate paraseste tara, cresterea

87

salariilor pentru forta de munca ce actioneaza in Romania fiind si singura cale de limitare a iesirilor sub forma de profituri catre strainatate.

Prin comparatie, capitalul autohton – cu exceptia acelor segmente care lucreaza clientelar cu comenzi asigurate politic din banul public – realizeaza profituri slabe. Segmente intregi din ramuri si sectoare de importanta, dar de profitabilitate de rangul doi, lucreaza chiar cu castiguri nete derizorii si, in particular, in legatura cu problema discutata, au posibilitati cu totul si cu totul reduse de sporire a salariilor. Oricum, aceasta parte din capitalul autohton nici nu este responsabila de imparteala "neeuropeana" a PIB-ului romanesc si nici nu ar putea rezolva, indiferent ce efort ar face, problema "europenizarii" acestei imparteli. Problema de fapt nu are iesire pentru ca este vorba de soarta periferiei intr-un sistem centru-periferie care este specific economiei mondiale actuale si caruia nu i se sustrage, printr-o eventuala exceptie, nici Uniunea Europeana.

UE contra Ford7 Noiembrie 2007

Prezenta Ford la Craiova se numeste Renault! – spuneam inaintea perfectarii contractului de privatizare a uzinelor foste Daewoo catre marele constructor auto american. Erau cel putin doua motive pentru o asemenea afirmatie. Unul era ca, aproape in mod firesc, trustul francez, deja puternic implantat in Romania, nu avea cum sa vada cu ochi buni prezenta unui competitor, si inca a unuia de talia Ford, in Romania. Cu atat mai mult cu cat, indiferent ce masina avea sa construiasca Ford la Craiova, aceasta oricum se va fi intalnit concurential cu unul din modelele de baza ale gamei Renault. Si pentru ca, obiectiv vorbind, Renault nu putea opri Ford sa vina pana la urma la Craiova, o sicana ceva, – chiar si doar de ordin procedural – care sa intarzie venirea, era ca si suficienta. Mai ales ca o intarziere lovea direct, intrucat interesul Ford era tocmai declansarea rapida a productiei, ca o piesa centrala a strategiei de mutare a acesteia in zone low-cost pentru redresarea financiara a companiei, ce inregistrase pierderi masive anul trecut. Or, tocmai de aceea a ales Romania: nu numai ca este o zona low-cost (cel putin deocamdata), dar gasea aici facilitati industriale deja existente, care puteau rezolva problema rapiditatii trecerii la fapte (in alta

88

parte ar fi trebuit sa se ia totul de la inceput). Cateva luni intarziere conteaza! Este exact ceea ce se intampla acum, dupa ce Comisia de la Bruxelles a UE a cerut la verificat contractul de privatizare. O vorba aruncata spre Bruxelles – dl Tariceanu spune ca aceasta ar fi venit de la Bucuresti, dar noi credem ca a venit de la Pitesti – si cele cateva luni intarziere sunt obtinute! Guvernul a cerut retragerea din Parlament a discutarii legii de privatizare a uzinelor de la Craiova, si totul este blocat in asteptarea unui verdict de la Bruxelles. Care, cu birocratia de acolo, nu se stie cand va veni!

Al doilea motiv era legat de alunecoasa problema a ajutoarelor de stat. Ford nu putea ramane mai prejos decat Renault, acceptand sa vina in Romania fara a primi macar unele facilitati. In fond, pe baza facilitatilor primite de la statul roman cu ocazia preluarii Uzinelor Dacia, Renault si-a putut finanta cercetarea-dezvoltarea modelului Logan. Facilitatile de atunci nu mai erau insa repetabile, in masura in care Romania devenise membru al UE. Numai ca trustul Renault a gasit si in noile conditii o modalitate si, pe baza unui ajutor de stat obtinut in clar de la autoritatile romane, urmeaza a-si finanta, cel putin in proportie de jumatate, cercetarea-dezvoltarea unui alt model, pe care nici macar nu-l va produce in Romania.

Ford ar fi fost de ras sa nu obtina ceva-ceva: indirect, daca nu direct! Cu atat mai simplu cu cat era unicul ofertant pentru cumpararea unei uzine care, daca nu devenea parte a unei retele internationale a unui constructor de marca, nu avea nici un viitor!Acum sa fie clar: nu trebuia sa existe cineva care sa sesizeze sau sa zadare autoritatile de la Bruxelles pentru a lua la puricat contractul cu Ford privind achizitionarea uzinelor de la Craiova din punctul de vedere al ajutoarelor de stat, cand aceste uzine, in care totusi fusesera investite sute de milioane de dolari, au fost vandute pe minunata suma de 57 milioane de euro – contravaloarea unui fel de pachet de tigari mai mare. Si pret ridicol de mic, si datorii sterse pentru a nu-l descuraja pe cumparator, si sustinere financiara pentru programele de pregatire a fortei de munca! Se poate spune ca, in asemenea conditii, acceptarea in contrapartida de catre Ford a unor angajamente de productie si de ocupare a fortei de munca era chiar reconfortanta. Or, tocmai acestea par sa fie in vizor la Bruxelles. Ar fi chiar de ras, daca n-ar fi de plans! Vezi Doamne, statul roman ar fi obtinut mai putin de la Ford decat ar fi obtinut in cazul in care nu i-ar fi reclamat companiei americane clauze de productie si de ocupare a fortei de munca! Iata ajutorul de stat! Hai ca-i tare! Cam cum ar putea fi calculat acesta?! Nimeni nu stie! si de ce statul roman n-ar avea dreptul sa-si protejeze productia si ocuparea fortei de munca?! Ce, totul trebuie luat din import?! Asa fac ceilalti membri, mai vechi, ai UE?!

Faptul ca onor Comisia Europeana se leaga de asemenea aspecte jenante, si nu de adevaratele fatete ale ajutorului de stat (cu pretul in frunte), arata

89

clar despre ce este vorba. Cu toate acestea, Comisia nu va indrazni sa i-o "faca" firmei Ford, chiar daca ar fi gata sa-i dea vreo doua peste ochi Romaniei! Care, evident, in problema cu pricina este cea de la mijloc, care oricum va lua palme! Caci, daca totul se va solda doar cu o intarziere a venirii companiei americane la Craiova (si din acest punct de vedere demersul cu verificarea isi va fi atins scopul!), marele perdant este tot Romania: dupa ce ca a dat aproape gratis uzinele de la Craiova, i se mai rapeste pentru luni de zile si ceea ce constituia singurul lucru pe care-l obtinuse de fapt din contractul cu pricina, si anume productia in tara, cu forta de munca din tara, a ceva care avea sanse de export!

Devalorizarea leului - raul cel mai mic14 Noiembrie 2007

Nu stim ce si in ce fel a discutat dl Isarescu, in calitatea sa de guvernator al BNR, cu reprezentantii economici din executivele de la Bucuresti de-a lungul vremurilor, dar ne putem aduce aminte ca, de fapt, domnia sa nu a prea contrazis guvernele care s-au succedat la Palatul Victoria, desi de putine ori politicile guvernamentale s-au suprapus ori completat cu cele ale Bancii Nationale si inca si de mai putine ori a beneficiat in telurile urmarite de sustineri ale Guvernului prin masuri specifice adoptate de acesta.Asa ca, daca dl Isarescu s-a decis sa iasa la rampa si sa mai fie si mereu mai articulat in avertismente care vizeaza direct masurile adoptate de Guvernul Tariceanu, inseamna ca problema e groasa! Dl Isarescu a ajuns sa ceara explicit Guvernului Tariceanu sa nu inflameze consumul si inflatia cu cresteri salariale si alocatii bugetare fara acoperire. Caci cresterea economica tinde sa se incetineasca, inflatia sa revina si leul s-o ia vertiginos in jos pe tobogan. In orice caz, desi s-ar parea ca oamenii inca nu prea constientizeaza, perioada freneziei a trecut! Singurul lucru care mai "duduie" este uriasul deficit extern. Pentru cat timp inca se prefera sa nu se spuna! Cert este doar ca lucrurile nu pot continua asa si buba va sparge. Deja foarte multa lume – investitori, agentii de rating, chiar si mult prea sensibilii speculatori – si-a adus aminte, subit, ca Romania are un deficit extern atat de mare incat nu este sanatos si nu poate fi sustenabil.

Banca Nationala a ajuns, practic, in impas. Coarda a fost intinsa prea tare in economie si risca sa se rupa. Practic, tot – dar absolut tot – ceea ce a aratat bine in tabloul macroeconomic al Romaniei (cresterea economica relativ rapida, scaderea inflatiei, aprecierea leului) s-a realizat pe seama si cu pretul adancirii deficitului extern. Guvernele Romaniei n-au avut, de fapt, o politica economica. O politica economica nu se poate rezuma la externalizarea de active si afaceri catre capitalul strain. Cadrul si soarta

90

productiei interne din indiferent ce domeniu n-au existat ca preocupare pentru guvernele de la Bucuresti. Singurele proiecte avute in atentie de acestea, ca si de autoritatile locale de altfel, au fost cele imobiliare cu functie sociala slaba (rezidente de lux, birouri, zone comerciale, cosmetizari de strazi), dar in cazul carora intervin, probabil, interesele personale intru uitarea celor ale tarii. Pentru guvernele Romaniei, industria si agricultura nu au existat si nu exista.

Banca Nationala a pus ea insasi umarul, din pacate, la actuala stare de lucruri, caci tintele de inflatie pe care le-a urmarit au fost realizate tot pe seama adancirii deficitului extern, inclusiv prin aprecierea artificiala a leului, care a stimulat inacceptabil importurile.Dupa ani si ani ai unei asemenea conduite, situatia se razbuna. Romania traieste disproportionat din importuri, fara absolut nici o sansa de a schimba situatia altfel decat printr-o criza. Obiectiv vorbind, criza este inevitabila. Cea mai putin distructiva varianta ar fi cea a unei devalorizari semnificative – dar lente, si nu precipitate – a leului. Multi se tem insa ca, singura, o devalorizare a leului nu va fi suficienta, intrucat raul – care este dependenta nociva de importuri – se afla mult mai adanc implantat in economie. Nici impreuna cu o reinflamare a inflatiei, o devalorizare semnificativa a leului nu va putea pune economia pe un fagas mai putin friabil. Caci Romania nu are baze industriale si agricole. Are doar case mai mult fara fundatii. Asa ca, daca se declanseaza, o criza va avea efecte dezastruoase.

Dl Isarescu se afla la mare stramtoare. Nu stie incotro sa indrepte politica Bancii Nationale, singura institutie din Romania care mai face totusi ceva pentru pastrarea decentei si ordinii economice. si nu este vorba aici doar de fixarea dobanzii de interventie monetara la un nivel mai mare sau mai mic! si nici numai de modificarea tintelor de inflatie pentru a le aduce in spatiul noilor realitati.

Daca forteaza cresterea dobanzilor spre a bloca inflatia si a face din nou atractiv leul pentru capitalurile straine speculative, nu numai ca doar amana deznodamantul, dar, in favoarea unei solutii evident pasagere si pe termen scurt, alimenteaza exact raul profund care macina economia, accentuand de fapt deficitul extern, care tot isi va cere, mai devreme sau mai tarziu, nota de plata. Daca alege insa solutia pe termen lung a lasarii leului sa se devalorizeze – care, desi nu e un panaceu, ar putea totusi opri debusolada deficitului extern si, implicit, tempera presiunea enorma pe care acesta o exercita asupra sanatatii economiei –, evident pierde, pentru un timp, batalia cu inflatia. I-ar fi de mare ajutor ca Guvernul sa nu mai toarne gaz pe foc. Din pacate, intr-o perioada electorala, mai ales intr-una incurcata politic precum cea actuala, ar trebui sa se astepte la contrariul. Mixuri "fine" de politica economica intr-o asemenea conjunctura nu prea au

91

sanse. Chiar daca singura nu va fi suficienta, doar o devalorizare semnificativa a leului mai poate face ceva.

Semafoarele hipermarketurilor21 Noiembrie 2007

Daca cineva nu stie mai nimic despre Romania actuala si admitem ca ar vrea sa o cunoasca, este de ajuns ca, dupa o traversare, sa zicem de la vest la est, a minunatelor sosele ale tarii, sa parcurga – in cele mai multe cazuri nevoit, caci nu exista de fapt alternative – intrarile/iesirile in mari orase precum Sibiu, Pitesti, Bucuresti! Va fi frapat de ceva ce intrece imaginabilul, caci de bun-simt nu mai este de mult vorba prin Romania! O circulatie rutiera incarcata si nefluida din cauza ingustimii si starii drumurilor nationale, precum si a interventiilor haotice si clientelare in vederea eventualelor reabilitari devine, la intrarea/iesirea din orasele mai mari, blocata pur si simplu din cauza unor semafoare care nu fac altceva decat sa permita accesul la niscaiva hipermarketuri. Vrea sa zica, nu e vorba cumva de binevenite semafoare care sa reglementeze traficul in intersectii aglomerate, ci de semafoare care gatuiesc traseul national pur si simplu pentru ca niste magazine sa-si faca vanzarile. Este absolut incredibil! Cozi imense se fac in Pitesti, la intrarea pe autostrada spre Bucuresti, din cauza iesirii/intrarii la Metro! La Brasov spre Bucuresti, 3 km din DN1 sunt gatuiti cu intrari/iesiri semaforizate si pe dreapta, si pe stanga, pentru ce?! Pentru a asigura vanzarile unor Carrefour, Selgros, Metro, Bricostore, Praktiker si altele. Inimaginabil! La Bucuresti, ca in orice alt domeniu, se intrece si in acest caz masura. Inca de acum zece ani, iesirea si intrarea pe DN1 au fost blocate cu semafoare spre Metro. A urmat Selgros. Apoi, cea mai minunata zona a orasului a fost confiscata de hipermarketuri, celor doua anterior mentionate adaugandu-li-se Carrefour, Bricostore si cateva surate mai micute. Iar in ultimii doi ani, bucurestenii si alti calatori pe DN1 au fost pur si simplu condamnati la un cosmar si tratati cu baliverne ca, gratie constructiei unor pasaje in zona Baneasa, se va fluidiza traficul. Nu se stie ce va iesi pana la urma, caci se vorbesc multe si nevrute despre proiecte cu Feti-Frumosi, dar acum situatia, dupa doi ani de cosmar si sute de milioane de euro cheltuite din banii contribuabililor, este absolut aiuritoare. In ciuda celor doua pasaje, singura intersectie din zona a ramas tot cu semafor, neobtinandu-se nici o fluidizare. In starea din prezent, apare absolut abject ca atatia ani de nervi si atatia bani au fost consumati doar pentru ca, asigurandu-le accesul la drumul national, hipermarketurile anterior mentionate si alte magazine din zona, toate straine, sa poata prospera!

92

Avem de-a face, dupa cum se constata, nu cu o exceptie, ci chiar cu regula, aceea ca autoritatile romane – de altfel indiferent de nivel, central sau local – subordoneaza interesul public, al comunitatii, intereselor unor firme private, mai ales daca acestea sunt straine, care, in bunul obicei al meleagurilor acestora, nu raman probabil datoare generozitatii autoritatilor. Nu cumva sa fi acceptat marile lanturi de hipermarketuri amplasamente comerciale normale, ci numai – musai – pe DN1, cel mai aglomerat traiect din tara si care dispune, prin comparatie cu aceasta aglomeratie, de cea mai precara infrastructura! Musai, chiar pe traseu, cu legaturi chiar din traseu, nici macar cateva sute de metri mai la dreapta sau mai la stanga! si au obtinut aceste hipermarketuri ce au vrut si la Bucuresti, si la Brasov, si la Sibiu! si la Pitesti, pe Autostrada 1, care a fost si din pacate ramane singura din Romania care leaga doua orase. si au obtinut ceea ce au obtinut pentru ca au gasit autoritati romane "cooperante", care sfideaza comunitatile locale si interesul public, care desconsidera oamenii vazand in acestia niste supusi, prosti si cumparabili cu niscai carucioare pe care le imping prin hipermarketuri!Iata de ce pentru a afla ceva semnificativ despre Romania actuala este aproape suficient a lua cunostinta de "semafoarele hipermarketurilor" de pe DN1 sau A1. Stranietatea acestora, mai ales intr-un trafic gatuit, ne vorbeste nu numai de cultura spagii, de desconsiderarea interesului comunitatilor locale, de irosirea banului public in favoarea unor firme private si de servilismul jenant fata de straini, ci si de continutul mult cantatei cresteri economice. O crestere economica nesanatoasa si nesustenabila, intrucat este bazata in mod disproportionat pe consum din import. Iar hipermarketurile – care nu desfac, sa le pici cu ceara, vreun produs fabricat in Romania – sunt simbolurile castelelor de nisip ale consumului fara productie si ale cresterii economice bazate pe import, pana ce, mai devreme sau mai tarziu, deficitul extern va exploda.

"Reciprocitate" pentru cine ?29 Noiembrie 2007

Aratand Uniunii Europene – ca de altfel si Statelor Unite in ultimul timp – ca nu prea se joaca, Rusia a replicat dur initiativei Bruxellesului de a pune anumite oprelisti expansiunii companiilor de stat rusesti in sistemele energetice vest-europene. La o analiza atenta, pozitia Bruxellesului intr-un fel chiar invita la o replica taioasa, pentru ca nu era de fapt argumentata cu principii solide, ci recurgea mai mult la proceduri si deci la decizii politice. In fata expansiunii rusesti, mai-marii Uniunii Europene nu sunt totusi gata sa renunte la principiile pietei libere si globalizarii, avand nevoie de acestea pentru promovarea propriei expansiuni pe pietele externe, inclusiv pentru a accede la exploatarea resurselor energetice rusesti, dar ar vrea sa gaseasca

93

niste chichite in numele carora sa limiteze, daca nu chiar sa opreasca, patrunderea companiilor rusesti in propriile distributii energetice pe care le considera de importanta strategica. Evident, insa, este greu de a trage "hais" cu principiile si "cea" in practica.

Potrivit Comisiei de la Bruxelles, preluarile in sistemele energetice din interiorul Uniunii Europene din partea unor companii din afara acesteia ar urma sa fie aprobate la Bruxelles pe criterii nu tocmai clare. Din cate se intelege, aprobarea ar urma sa fie data daca din partea tarilor de unde vin incercarile de preluare exista o aceeasi deschidere. Cu alte cuvinte, pe exemplul Rusiei, daca aceasta deschide acces pentru companiile vest-europene la exploatarea resurselor de hidrocarburi si daca Rusia da garantii de aprovizionare continua!

Rusia, ce s-a vazut direct vizata, a calificat ca nedreapta pozitia adoptata la Bruxelles si bineinteles a taxat-o ca fiind contrara principiilor pietei libere si globalizarii, oficial promovate la Bruxelles. Or, Rusia tocmai de aceste principii vrea sa se foloseasca pentru patrunderea companiilor sale in sistemele energetice vest-europene. Mai ales ca, subliniaza oficialii rusi, deocamdata, pe fluxul spre Rusia, investitiile vest-europene sunt de 55 miliarde euro, in timp ce pe fluxul invers nu este vorba decat de vreo 10 miliarde euro. Iar cat priveste siguranta in aprovizionare, Rusia, care de mult timp refuza sa semneze Charta Energiei, ce ar obliga-o sa dea asigurari in domeniu fara conditionari politice, s-a oferit doar sa anunte din vreme clientii vest-europeni in cazul unor dificultati de livrare.

Era inevitabil insa ca interesele mari si sumele imense aflate in joc sa impinga partile la negocieri. Un grup de experti va incerca sa formuleze o platforma de intelegere care apoi sa fie consfintita politic. Probabil, baza de intelegere o va constitui insasi ideea "reciprocitatii", implicata in abordarile propuse de Bruxelles. Mai precis, se va negocia accesul companiilor rusesti in distributiile energetice din Europa Occidentala, in schimbul accesului marilor companii din Europa Occidentala la exploatarea resurselor rusesti.Europa de Est, care nu are nici resurse energetice, nici resurse financiare si nici companii de forta, nu prea are ce oferi, cazand cum nu se poate mai rau in cazul perfectarii unei asemenea "reciprocitati". Intre cine si cine poate opera "reciprocitatea"?! Intre companii "comunitare" si companii rusesti! Cine ar putea fi "companie comunitara"?! Cumva companii romanesti sau slovene? Nicidecum. Ci companii germane, franceze, britanice sau italiene. Consecinta fireasca va fi ca, in numele "reciprocitatii" cu Rusia, aceste companii vor primi un fel de autorizatie de expansiune pentru a prelua rapid si integral sistemele energetice din Europa de Est. Iar pentru aceasta din urma, dependentei de aprovizionarea cu resurse energetice ale Rusiei i se va adauga o dependenta de Europa de Vest in exploatarea sistemelor energetice.Globalizarea in cadrul Uniunii Europene este ca si aceea de la nivel cu

94

adevarat global, cel mondial: unii sunt "globalizatori" si altii sunt doar "globalizati". "Reciprocitatea" cu Rusia va intari si mai mult aceasta separare globalizatori/globalizati de care nu se vorbeste in clar in Uniunea Europeana.

Capitalismul de cadou5 Decembrie 2007

In majoritatea lor, marile companii straine de asigurari care s-au implicat in administrarea fondurilor private de pensii obligatorii au venit aici in Romania de ani si ani, asteptand tocmai lansarea pe piata a pensiilor private. Au venit pe cand companii straine de marca erau pasare rara prin Romania si pe cand suratelor lor industriale de prin Occident nici prin gand nu le trecea sa se implice pe piata romaneasca. si au venit sa puna piciorul aici ca un cap de pod, pentru a nu scapa cumva afacerea pensiilor private obligatorii, cea mai mare inventie din toate timpurile in materie de afaceri fabricate, si nu izvorate din piata. stiau ca proiectul, mai devreme sau mai tarziu, va fi demarat, pentru ca era impus prin Banca Mondiala, iar Guvernul roman, oricare ar fi fost acela, se va fi dovedit receptiv inca o data la ceea ce vine din strainatate si va fi rezonat pana la urma. Ceea ce s-a si intamplat!

Vasazica, statul roman accepta ca din banii stransi in contul sistemului public de pensii pe care il garanteaza sa vireze o parte catre niste fonduri de pensii administrate de societati private. Le da astfel acestora un fel de cadou, pentru ca, cel putin 20 de ani pana la prima plata, societatile respective n-au altceva de facut decat sa stranga bani la dispozitia lor si sa-i investeasca. Se spune ca ar fi chiar in interesul lor sa-i investeasca bine, pentru ca banii cu pricina sa faca pui. Indirect – se mai spune – ar face pui si pentru cei care i-au depus, adica pentru viitorii beneficiari de pensii! Nimic nu poate fi insa sigur si, semn peremptoriu in aceasta privinta, nimeni nu garanteaza nimic in domeniu, nu exista garantie pentru randament si nici macar o garantie pentru protectie contra inflatiei. Nu exista vreo garantie din partea statului, desi acesta ii obliga pe oameni sa-si comute o parte din contributii!

Cu alte cuvinte, un fel de capitalism de cadou! Materie in care statul roman este expert, caci actualele SIF-uri, care se dau acum de mama focului drept structuri private, au fost de fapt inzestrate de catre statul roman cu capital, respectiv capitalul reprezentand participatiile acordate gratuit cetatenilor adulti ai tarii in asa-numita "privatizare de masa".Noi ii spunem capitalism de cadou. Pentru ca in initierea afacerii si chiar in

95

derularea ei inzestrarea cu capital vine nu din investitii private, din exploatarea unor oportunitati de piata sau din valorificarea unor abilitati manageriale, ci dintr-o simpla decizie a statului, impusa obligatoriu "investitorilor", care sunt niste bieti salariati, potentiali viitori beneficiari de pensii. Noi ii spunem capitalism de cadou. Ceva mai gentil decat atributul de capitalism atroce, care este acordat pensiilor private obligatorii de catre presedintele Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania, dl Florin Pogonaru. Si acum sa vina niste sindicate si patronate din Romania si sa ia si ele din cadoul de la statul roman, rapind dintre posibilii "investitori" care sunt chiar salariatii membri ai sindicatelor sau angajatii firmelor din patronatele respective! Imediat ce sindicate si paronate din Romania au facut anuntul intrarii pe piata pensiilor private obligatorii a aparut pe piata si teza incompatibilitatii. De ce insa sindicatele sau patronatele romanesti ar fi incompatibile cu gestiunea pensiilor private obligatorii, iar firmele straine de asigurari nu?! Problema este mult mai simpla decat s-ar putea crede. Ori toate aceste structuri sunt compatibile, ori toate aceste structuri sunt incompatibile, pentru ca, in afara de sinistrati, handicapati si nevoiasi, nimeni n-ar trebui sa fie eligibil pentru cadouri de la stat!

Vulnerabilitati extreme12 Decembrie 2007

Pe cand Romania traia frenezia economiei care "duduie" – adica in urma cu numai cateva luni –, agentia de rating Standard& Poor‘s sublinia ca Romania se numara printre statele vulnerabile la o reducere a lichiditatii globale, avand in vedere expunerea sa externa. Textual, raportul agentiei spunea ca "daca la nivel mondial are loc o reducere a lichiditatii, iar investitorii devin mai precauti, ei se vor retrage mai degraba din statele cu o pozitie externa vulnerabila, cum este si Romania".

Analiza Standard&Poor‘s era unilaterala, dar era totusi ceva. Unilaterala, pentru ca parca existau ochi numai pentru vulnerabilitatea pe care expunerea externa o reprezenta in caz de criza de lichiditati la nivel global mondial, dar era totusi ceva pentru ca aprecierea venea intr-o perioada in care aproape toti, inclusiv agentiile de rating, nu aveau ochi decat pentru cresterea economica, scaderea inflatiei, afluxul de capitaluri straine si ascensiunea leului.

96

Aparent, nu dupa mult timp, practic la numai cateva luni, miscarile de pe piata au dat dreptate expertilor Standard&Poor‘s. A fost de ajuns ca reverberatii modeste ale crizei unui segment din piata imobiliara din SUA sa ajunga prin Romania ca leul a luat-o in jos si inflatia a revenit.

Asta insa doar aparent! Pentru ca, din pacate, criza unui segment din piata imobiliara din SUA n-a fost decat un prilej. Vulnerabilitatea externa a Romaniei exista de mult. Oricum, exista aproape in aceiasi parametri si acum cateva luni, pe cand facea Standard& Poor‘s consideratiile mentionate. Este vorba de o vulnerabilitate atat pe plan extern – cea evocata de Standard& Poor‘s –, cat si pe multe alte planuri, nici prin gand a fi avute in vedere de agentia de rating la vremea respectiva! Vulnerabilitatile Romaniei erau prea mari pentru a nu ajunge sa se manifeste. Prea mari pentru a avea nevoie de crize internationale spre a iesi la suprafata. Daca nu era prilejul cu criza unuia dintre segmentele pietei imobiliare din SUA, aparea in curand un alt prilej.

Vulnerabilitatile economice ale Romaniei sunt extreme. Pe de o parte, sunt cele la vedere. si este vorba, inainte de toate, de deficitul extern fabulos, care este nesanatos si nesustenabil. Pe seama si cu pretul acestuia s-au realizat si cresterea economica, si scaderea inflatiei, si aiuritoarea ascensiune a leului. Daca sustinuta crestere economica nu a fost obtinuta pe baza sporirii productiei interne sau a exportului, ci pe baza de consum din import, aceasta este vulnerabila la decizia altora din afara de a mai finanta consumul peste plapuma proprie din Romania. Daca scaderea inflatiei nu a rezultat din restructurarea economiei, ci din importuri mai ieftine, aceasta este vulnerabila nu numai la orice inflamare a preturilor pe pietele externe, dar si la orice gatuire a importurilor din ratiuni de plati externe. Cat despre o ascensiune a leului fara acoperire in castiguri de productivitate a muncii in economie, aceasta constituie o vulnerabilitate in sine, o inversare inevitabila de tendinta izvorand din insesi conditiile fundamentale din economie. In mod evident, daca moneda nationala ajunge cumva mai buna decat economia nationala, replierea se face de la moneda catre economie si niciodata invers.Pe de alta parte, exista insa vulnerabilitatile de profunzime ale economiei din Romania, care provin din subdezvoltarea periclitanta a sectorului real al economiei, din slabiciunea industriei, din competitivitatea scazuta a acesteia si din dezastrul din agricultura. Aceasta situatie ofera o baza slaba pentru articularea sectoarelor care se dezvolta acum si care sunt vizate preponderent si de investitiile straine: imobiliar, retail si financiar. Fara o baza industriala si agricola solida, dezvoltarea fara indoiala necesara in sectoarele imobiliar, financiar si de retail alcatuieste un fel de castel de nisip extrem de friabil in bataia vanturilor, valurilor. Nemaivorbind de faptul ca statul roman este un stat slab, fara capacitate de a intreprinde corectiile necesare, in urma cedarii tuturor pozitiilor sale in axa majora a

97

economiei si deci a parghiilor de interventie si influenta. Dar vulnerabilitatea vulnerabilitatilor economiei din Romania consta nu atat in castelele de nisip, cat mai ales in faptul ca pana si nisipul este din import.

Dolarul "extern" contra dolarului "intern"19 Decembrie 2007

Dolarul a coborat la minime istorice. In raport cu euro, a scazut la cotatii care n-au fost cunoscute niciodata de la intrarea pe piata a monedei europene. Analistii pun in legatura tendinta cu perspectiva unei recesiuni in SUA, sub impactul unor turbulente financiare mai severe declansate de criza din ultimul timp a unuia dintre segmentele pietei imobiliare americane. Situatia este insa mai complexa pentru ca doar aceasta sa fie explicatia caderii dolarului pe pietele de schimb. Aflata intr-un nesfarsit razboi in Irak, Administratia americana nu este prea interesata deocamdata de un dolar puternic. Deficitele provocate de acest razboi sunt mai usor gestionabile cu un dolar slab si tot cu un dolar slab marfurile americane sunt mai competitive. Exista insa si o componenta externa a caderii dolarului, pe care autoritatile americane au ajuns sa nu o mai poata controla! Aceasta "componenta externa" isi are originea in faptul ca, in urma cu sase decenii, dolarul a fost investit cu functia de a fi la fel de bun ca etalonul de atunci al sistemului monetar international (aurul) si, ulterior, cand, din motive de operationalitate, aurul a pierdut treptat acest rol, dolarul a ramas practic pentru vreme indelungata singurul mijloc de plata cu acceptare internationala deplina, forta sa fiind mereu mai mult data de faptul ca nu avea inlocuitor.O combinatie de factori i-a tot conferit mai multa putere cu trecerea anilor. Gratie privilegiilor internationale ale monedei nationale, economia americana a fost si ramane singura din lume care-si poate finanta deficite externe chiar cu propria moneda. In acelasi timp, este singura care pana acum a acceptat sa lase la dispozitia celor din afara mai multa moneda decat cea existenta pe piata proprie, ceea ce implica nu numai responsabilitati, dar si riscuri enorme. Formand grosul rezervelor valutare mondiale, dolarul intra acum in componenta rezervelor unor tari care vin puternic din urma in competitia internationala, fie tari de succes, fie posesoare ale unor imense resurse naturale si care, datorita marilor excedente pe care le inregistreaza in comertul lor exterior, au concentrat o parte substantiala din masa de dolari care circula in afara Statelor Unite. China, India, Rusia, tarile exportatoare de petrol islamice sau latino-americane sunt numai cateva dintre cele mai semnificative exemple. Aceste tari continua sa acumuleze rezerve valutare, in masura in care, pe fondul incasarilor masive din exporturi, cumpara sistematic valuta ca sa mentina pentru monedele nationale un curs care sa le asigure competitivitatea

98

marfurilor proprii. China, de pilda, ale carei rezerve valutare se ridica la echivalentul a 1.450 miliarde de dolari, detine, se spune, 70% din acestea chiar in dolari.

Cu alte cuvinte, soarta dolarului a ajuns sa depinda si de miscarile dictate de interesele economice si politice ale altora, nu toti prieteni ai SUA, ba unii chiar dusmani si, oricum, competitori ai Statelor Unite. Intr-o asemenea situatie, unele decizii luate la Washington cu privire la un dolar puternic sau, dimpotriva, slab pot fi pur si simplu anihilate de miscari politice sau economice pornite din alte capitale ale lumii, care, sa fie clar, controleaza la dispozitia lor cantitati mai mari de dolari decat autoritatile americane. Si aceasta pur si simplu pentru ca, din cauza expansiunii internationale fabuloase de peste sase decenii a dolarului, in afara Statelor Unite se gasesc mai multi dolari decat in SUA. Este de ajuns ca mari posesori de rezerve in dolari sa decida a-si diversifica detinerile, facand comutari spre euro sau chiar spre alte monede, si dolarul, din cauza ofertei care surclaseaza cererea, trece rapid in defensiva pe pietele de schimb.

Euro este, intr-un fel, beneficiarul acestor imprejurari. Deplasarile dinspre dolar se fac indeosebi catre euro, neintrezarindu-se deocamdata o alternativa mai viabila la dolar.Este un element esentialmente nou pe piata mondiala, care nuanteaza pana la alterare evolutiile ciclice de pana acum ale dolarului, care erau in relatie aproape exclusiva cu tendintele din economia americana, cu preturile internationale ale titeiului si, poate inainte de toate, cu politica Washingtonului in urmarirea unor teluri strategice in plan politico-militar sau economic.

Norvegienii, la mare cautare27 Decembrie 2007

Tot mai des in ultimul timp, la sediul Norges Bank, banca centrala a Norvegiei, pot fi intalniti intrand si iesind chinezi, rusi, arabi, carora cu greu le-ar putea confunda nationalitatea. Un adevarat du-te-vino, care are legatura cu cea mai noua dintre marile afaceri pe plan mondial: plasamentele internationale ale unor fonduri de investitii detinute de guverne! Sunt specialisti in economie de la Beijing, Moscova sau Dubai ce vin la institutia bancara din Oslo sa ceara sfaturi norvegienilor in gestionarea acestui tip de fonduri de investitii.

Norvegienii au devenit experti recunoscuti international in gestiunea fondurilor de investitii suverane, adica fonduri apartinand statului, si nu unor structuri private. Statul norvegian nu si-a transferat unor structuri

99

private controlul asupra exploatarii imenselor resurse de petrol din Marea Nordului, ci a facut-o prin companii proprii. Mai mult, intr-o deplina responsabilitate fata de soarta propriilor cetateni, uriasele incasari din exporturile de titei au fost incredintate unor fonduri de investitii tot proprietate de stat. Acestea sunt un fel de fonduri de pensii, in sensul ca strang bani albi pentru zile negre, adica pentru perioada in care resursele de petrol (acum inca existente in Marea Nordului) se vor epuiza. Obligatia ce le revine in acest scop institutiilor financiare respective este de a gestiona astfel resursele stranse incat sa faca pui, sa se inmulteasca, si nu sa se deprecieze cu trecerea timpului. Resursele gestionate de fondurile de investitii norvegiene depasesc 350 miliarde de dolari si sunt plasate, in vederea valorificarii, pe 42 de piete distincte si in 31 de valute internationale. Sumele investite reprezinta echivalentul a circa 75.000 de dolari de fiecare norvegian. Totul se desfasoara intr-o deplina transparenta, cu raportari publice regulate pe diferite piete. Acesta si este certificatul ce-i atrage, vrand-nevrand, pe noii proprietari de fonduri de investitii suverane ce apartin autoritatilor statale din China Rusia, Arabia Saudita, Emiratele Arabe Unite. Adica tarilor care obtin, de asemenea, imense resurse financiare din exporturi, cu care au constituit rezerve valutare substantiale, dar pe care doresc, de asemenea, sa le puna la lucru pentru expansiune economica pe alte piete.

Dincolo de eventualele motivatii ideologice sau de filozofie in organizarea societatii si economiei, exista si o explicatie pragmatica pentru dezvoltarea acestui gen de fonduri de investitii: in tarile emergente respective, capitalul privat n-a avut timp (adica sute de ani sau macar decenii) in care sa creasca si sa se extinda suficient pentru a putea concura marele capital privat occidental, aceste state punand la lucru intr-un asemenea scop capitalul lor public. Altfel ar ramane de caruta sau chiar o simpla frunza in bataia vantului in din ce in ce mai dura competitie mondiala.

Se apreciaza ca deja resursele vehiculate de fondurile de investitii detinute de guverne au ajuns la vreo 2.800 miliarde dolari si ar putea depasi 10.000 miliarde dolari in 8-10 ani. Sunt sume uriase de care sunt constiente ambele tabere. Tarile occidentale se tem ca aceste fonduri vor putea fi folosite ca arme politice de catre guvernele care le controleaza. Nici aceste din urma guverne nu sunt chiar fara griji. Ele se tem ca amenintarea pe care isi dau seama ca o reprezinta pentru spargerea globalizarii, care pana acum s-a derulat doar de la Vest la Est si de la Nord la Sud, ar putea sa genereze in Occident adoptarea de bariere care le-ar opri tocmai sa foloseasca fondurile de investitii suverane ca instrument de expansiune externa.

De aici si interesul de a invata la Oslo cum sa le manuiasca in regulile pietei, pentru a nu starni reactii adverse. si Occidentul incurajeaza de fapt aceste "training"-uri in ideea ca, daca fondurile de investitii norvegiene, desi de stat, n-au alterat concurenta internationala intre structuri private,

100

poate si noile structuri de stat din tarile emergente, invatand si aplicand regulile, vor face acelasi lucru. Mai ales ca pietele financiare occidentale nu sunt deloc neinteresate de atragerea resurselor pe care aceste fonduri le vehiculeaza!

Ramane de vazut  deznodamantul. Caci nici China, nici Rusia nu sunt Norvegia. si tentatia unor asemenea puteri de a folosi in scopuri politice fondurile de investitii guvernamentale este mare si, probabil, irepresibila!

Capsunarii si deficitul extern9 Ianuarie 2008

Obucurie i-a cuprins pe multi de sarbatori, cand, dupa cum s-a apreciat, capsunarii vor fi adus in Romania peste un miliard de euro. Nu doar familiile, care aveau toate motivele, s-au bucurat. Autoritatile guvernamentale si monetare s-au bucurat in ideea ca, potrivit interpretarii lor, cu acest miliard de euro se mai salveaza ceva din cel mai dezastruos deficit inregistrat vreodata intr-un an in contul extern al tarii. Dar, in ideea ca miliardul de euro cu pricina va trage leul in sus, s-au bucurat si cei, nu putini, care, nesfatuiti sau pur si simplu rau sfatuiti, si-au finantat consumul cu credite in valuta si acum platesc la greu din cauza devalorizarii leului.

Dincolo de interesele specifice ale unora sau altora dintre romani, autoritatile, care de principiu privesc la interesele de ansamblu ale tarii, n-ar fi trebuit sa se bucure catusi de putin. Transferurile de bani catre tara din partea lucratorilor romani din strainatate – si ce sa mai vorbim de fenomenul dramatic de profunzime care le da nastere – au ajuns, demult, sa nu mai  aiba impactul economic pozitiv cu care sunt creditate, devenind, dimpotriva, un factor de adancire a dezechilibrelor si distorsiunilor.

Migratia masiva a  transformat intr-un mit forta de munca abundenta si relativ bine calificata din Romania. Daca ajung sa fie platitori de taxe si contributii sociale, lucratorii romani din strainatate o fac acolo, si nu in Romania. Dincolo de detensionarea in prima faza a pietei fortei de munca din Romania, pierderile pe termen lung pentru tara si natiunea romana sunt ireparabile.

In mod aproape penibil, autoritatile romane privesc transferurile in sine de bani catre tara doar ca un aport pozitiv la balanta de plati, care compenseaza o parte din imensul deficit comercial. Din pacate, fiindca nu s-a gasit – si nu s-a gasit pentru ca nici nu s-a cautat! – o modalitate de

101

cointeresare, doar cateva procente din acesti bani se indreapta spre investitii sau initiere de afaceri, grosul covarsitor luand calea consumului de bunuri curente. Si anume a consumului din import. Banii castigati in strainatate, in loc sa fie cheltuiti chiar acolo, sunt cheltuiti prin importuri din Romania pe produse si servicii tot de acolo, marind deficitul extern al tarii. Banii capsunarilor nu compenseaza din deficitul comercial, ci chiar contribuie serios la adancirea acestuia.

Premise nerealiste16 Ianuarie 2008

Daca bugetul pe 2008 a fost construit realmente pe articulatia macroeconomica prezentata, atunci nu are cum sa fie executat in parametrii de venituri si cheltuieli prevazuti. Si aceasta fara a mai discuta realismul si judiciozitatea parametrilor de venituri si cheltuieli respectivi, ci pur si simplu facand referire la faptul ca premisele macroeconomice pe care, in principiu, este asezat nu sunt realiste, ba unele se mai si contrazic economic intre ele.

In 2007 a intervenit o ruptura in ciclul economic pe care il traverseaza Romania in perioada actuala. Aceasta nu este o interpretare, ci constituie un fapt. Dupa o lunga perioada de scadere sistematica, inflatia a luat-o in sus. De asemenea, dupa o indelunga perioada de apreciere, leul s-a devalorizat. Este greu si total nerealist sa presupui – asa cum fac prognozele guvernamentale pe care se fundamenteaza bugetul – ca, dupa numai cateva luni, inflatia o va lua din nou in jos si leul in sus. si aceasta nu se va intampla dintr-un motiv precis, chiar daca oscilatii ale leului sunt, evident, posibile, ca si evolutii valurite ale inflatiei. Nici inflatia, nici cursul leului nu si-au schimbat doar conjunctural tendintele. Inflatia a luat-o in sus nu din cauza cresterii pretului la oua, la cartofi sau la telefoane, cum in mod ridicol incearca unii sa demonstreze. si nici leul n-a luat-o in jos doar din cauza reverberatiilor, ajunse si pe aici, ale crizei unuia dintre segmentele pietei imobiliare din SUA, care n-a constituit decat un prilej. Daca n-ar fi fost acest prilej, s-ar fi gasit nu dupa mult timp altul. Atat inflatia, cat si leul si-au schimbat tendintele din cauza presiunii enorme pe care o exercita

102

adancirea la dimensiuni destabilizante a deficitului extern, la care, trebuie spus fara inconjur, au contribuit atat aprecierea leului, cat si dezinflatia realizata prin aprecierea leului, si nu prin restructurarea economiei. Atat dezinflatia, cat si aprecierea leului au avut un caracter artificial, n-au izvorat din strafundurile economiei si au fost in contradictie cu conditiile fundamentale din economie. Pe fond, atat revenirea inflatiei, cat si devalorizarea leului sunt corectii inevitabile, care ar fi intervenit oricum, mai devreme sau mai tarziu. Mai precis spus, dezinflatia si aprecierea leului au fost realizate pe seama si cu pretul adancirii deficitului extern, iar acum – si, daca faptul nu intervenea in 2007, se petrecea in 2008 – deficitul extern, care de mult a depasit orice limite, iese la plata.

A face din revenirea inflatiei un fenomen doar conjunctural, iar din devalorizarea leului unul strict pasager este complet nerealist, in masura in care motivatia lor fundamentala continua sa existe si, mai rau, preseaza mereu mai puternic din cauza neopririi tendintei deficitului extern de a se accentua.

Pana si factorii guvernamentali – care nu prea s-au aratat preocupati de ceea ce se intampla in conturile externe ale tarii – au resimtit nevoia de a acomoda cat de cat previziunile asupra inflatiei si cursului leului cu evolutia deficitului extern. Dar au facut acomodarea din burta, prin prevederea unei scaderi, asa, pur si simplu, a deficitului extern. Cum naiba ar putea scadea deficitul extern, in conditiile in care, neprevazandu-se nici o masura de comprimare a cererii interne pentru descurajarea importurilor, estimata reapreciere a leului (nu mai discutam din ce!) n-ar putea duce decat la cresterea, si nu la diminuarea deficitului extern?!

Mult mai realist ar fi sa ne intrebam in contextul dat ce sanse are obtinerea unei cresteri economice, si aceasta mai mare decat cea din 2007! Realizata si aceasta aproape integral pe seama adancirii deficitului extern (caci a fost bazata pe expansiunea consumului din import), cresterea economica va fi si ea sub presiunea deficitului extern. Impactul concret este greu de estimat. Mai ales ca pana acum cresterea economica a provenit de la capitalul strain, si nu de la capitalul autohton si nu vedem de ce ar fi altfel de acum incolo. Iar implicarea in continuare a capitalului strain depinde intr-o mare masura de conjunctura economica din tarile de provenienta ale acestuia. Or, in tarile zonei euro – care intereseaza indeosebi in domeniu – previziunile arata ca 2008 nu va fi un an economic deloc fast.

103

104