Igiena_apei
-
Upload
blackhawk2009 -
Category
Documents
-
view
58 -
download
0
description
Transcript of Igiena_apei
Metode standardizate separate pentru :
• Apa potabilă
• Apa potabilă îmbuteliată
• Apa de îmbăiere
• Apele de suprafață
• Apele reziduale
Apa potabilă: apa destinată consumului uman. Calitatea trebuie să corespundă
valorilor stabilite pentru parametri de calitate.
Supravegherea calității apei potabile are ca obiectiv protecția sănătății împotriva
oricărui tip de contaminare
Condiții de calitate:
• să fie lipsită de microorganisme, paraziți sau substanțe care prin număr sau
concentrație pot constitui un pericol
• să întrunească cerințele minime prevăzute de lege
Parametrii de calitate urmăriți:• microbiologici• chimici• indicatori
Control igienico-sanitar al apei potabile:
1. Ancheta sanitară a surselor
2. Recoltarea probelor de apă
3. Analiza fizico-chimică
4. Analiza microbiologică
5. metode de laborator utilizate în controlul purificării și dezinfecției apei
6. Interpretarea rezultatelor analizelor de laborator
1. Ancheta sanitară a surselor de apă
1. Cercetarea instalațiilor centrale sau locale de alimentare cu apă: se
desfășoară pe teren (plan de situație cu indicarea amplasării,
funcționalitatea instalației, starea igienico-sanitară, zone de protecție
sanitară a surselor)
2. investigarea mediului înconjurător: controlul sanitar al surselor de apă
(fântâni) trebuie efectuat atât la construire cât și pe toată perioada de
utilizare.
2. Recoltarea probelor de apă
A. ptr. analize fizico-chimică
B. ptr. analize bacteriologică
C. ptr. analize biologică
Diferă în funcție de tipul analizelor:
2. Recoltarea probelor de apă
Se face în sticle cu dop etanș o cantitate de 1 litru.
A. Recoltarea apei pentru analize fizico-chimice
Mod de recoltare:• din rezervoare și cisterne: se introduce sticla direct în apă la o distanță
oarecare de fund sau suprafață• în rețea de distribuție: se curăță robinetul și se lasă să curgă apa timp de
5 minute• din fântâni: de la o adâncime de 10-30 cm sub nivelul apei• de la izvoare: de la punctul de deservire a populației
Probele se însoțesc de o fișă de recoltare:• localitatea de unde s-a făcut recoltarea• felul sursei de apă• temperatura apei și aerului în momentul recoltării• scopul analizei • condiții meteo cu cel puțin 3 zile înaintea recoltării• numele și calitatea celui care a recoltat
2. Recoltarea probelor de apă
Conservarea probelor de apă: ptr. unii indicatori analizele trebuie efectuate în
maxim 4 ore. Dacă nu este posibilă apa trebuie conservată cu 2 cm3 H2SO4 la 1
litru de apă și păstrat la temperatura de 6-10°
A. Recoltarea apei pentru analize fizico-chimice
2. Recoltarea probelor de apă
Se recoltează și se transportă în condiții speciale. Cantitatea necesară este de
100-300 cm3 ptr analize curente și 1-3dm3 analize speciale.
B. Recoltarea apei pentru analiză bacteriologică
Mod de recoltare:• în flacoane de sticlă cu dop sterilizat la căldură uscată• robinetul se sterilizează prin flambare• apa se lasă să curgă 5 minute înainte de recoltare
În cazul apelor clorizate înainte de recoltare se introduc 1 ml de Na2S2O3 6,5%
pentru fiecare 100 ml de apă. Flaconul va fii montat într-un suport metalic,
împachetat în hârtie și se sterilizează. Păstrarea probelor se face la +4°C.
2. Recoltarea probelor de apă
Cantitatea şi punctele de recoltare sunt diferite în funcţie de scopul cercetării:
• pentru analiza apei din bazine naturale, lacuri de acumulare, apei potabile care a
suferit un proces de poluare se recoltează între 100 cm3 -1 litru apă. în flacoane,
lăsând la suprafaţă o cantitate suficientă de aer pentru menţinerea în stare vie a
microorganismelor
• pentru reţeaua de distribuţie apa se recoltează din diferite puncte ale reţelei.
După 10-15 minute de scurgere a apei se trece printr-un fileu planctonic pentru
microorganisme şi se recoltează direct în flacon
• pentru apa potabilă (fântâni, instalaţii centrale) se recoltează între 1-100 l apă.
Analiza se va face în primele 2-4 ore de la recoltare! Dacă nu, probele se
conservă în formol 4%
C. Recoltarea apei pentru analiza biologică
2. Recoltarea probelor de apă
La faţa locului se examinează unele proprietăţi ale apei potabile care pot să
dispară sau se pot modifica în cursul transportului, adică se determină:
proprietăţile organoleptice, temperatura, culoarea, turbiditatea şi concentraţia
ionilor de hidrogen (pH).
C. Recoltarea apei pentru analiza biologică
3. Analiza fizico-chimică a apei
În funcţie de folosinţa lor apele de suprafaţă se clasifică în 3 categorii:
• Categoria I-a se foloseşte pentru alimentarea centrală cu apă potabilă,
pentru industria alimentară si pentru ştranduri organizate.
• Categoria a II-a cuprinde apele de suprafaţă, care se folosesc în
piscicultură, pentru scopuri urbanistice sau pentru sporturi nautice.
• Categoria a III-a se foloseşte pentru irigaţie. în industrie sau pentru diferite
procese tehnologice.
Analiza fizico-chimică a apelor de suprafaţă se face vara, când debitul este cel mai scăzut si impurităţile sunt crescute, iar condiţiile sunt favorabile proceselor de autopurificare.
3. Analiza fizico-chimică a apei
A. Determinarea proprietăţilor organoleptice ale apei (miros, gust)
• determinări subiective
• sunt indicatori indirecţi de impurificare
a. Determinare a mirosului
Se face senzorial, prin compararea cu un miros cunoscut sau se exprimă în
grade în funcţie de intensitatea lui după o scară.
Determinarea se va face la rece (15-20 C) sau la cald (60°C).
Caracterizarea şi notarea mirosului se face după felul mirosului: aromatic, de
pământ, de mucegai, de peşte, de iarbă cosită sau fân. etc.
3. Analiza fizico-chimică a apei
A. Determinarea proprietăţilor organoleptice ale apei (miros, gust)
b. Determinarea gustului
Se face senzorial, comparându-se cu un gust cunoscut sau se exprimă în
grade de intensitate. Determinarea se face la cald şi la rece.
Se iau 15 ml apă de cercetat care se ţine câteva secunde în gură (apa nu se
va înghiţi) pentru a putea compara cu un gust cunoscut. In cazul apelor
presupus infectate renunţăm la această probă.
Felul gustului se apreciază: acidulat, sărat, dulce, amar, acru. special, etc.
3. Analiza fizico-chimică a apei
B. Determinarea proprietăţilor fizice ale apei
a. Determinarea temperaturii apei
• Se va face la faţa locului, fie în proba recoltată, fie direct în bazinul de apă
cu ajutorul unui termometru gradat în zecimi de grad.
• Se introduce direct în apa de cercetat, se lasă 5 minute, apoi se scoate şi se
citeşte temperatura (normal între 7-15°C) pentru apa de profunzime
b. Determinarea turbidităţii apei (substanţele insolubile din apă)
• se măsoară turbidimetric
• rezultatul se exprimă în grade de turbiditate
Definiţie: 1 grad de turbiditate reprezintă tulburarea produsă de 1 mg de pământ de infuzorii în suspensie într-un litru de apă distilată (mg SiCK/dm3).Cantitativ se apreciază gradul de opalescenţă prin comparare cu un lichid cu turbiditate cunoscută. Se foloseşte o scară de turbiditate. în eprubete identice,cu diluţii de la 1 mg-100 mg suspensie pământ de infuzorii / dm3 apă distilată. Se compară apa de cercetat în cantitate egală cu celelalte până ce luminozitatea este aceeaşi.
3. Analiza fizico-chimică a apei
C. Determinarea proprietăţilor chimice ale apei
I. Indicatori de mineralizare
a. Determinarea concentraţiei ionilor de hidrogen (pH)
Numărul ionilor de hidrogen creşte atunci, când în apă predomină substanţe
acide şi scade când predomină substanţele alcaline.
Apele naturale au valoarea pH-ului în jurul punctului de neutralitate
Determinări:
i. Determinarea cu banda de hârtie indicator: Se execută cu o bandă de hârtie-indicator universal cu o exactitate de aproximativ 0.5 unităţi pH. Pe banda de hârtie se pune o picătură din apa de cercetat şi coloraţia obţinută se compară cu scara de culori.
ii. Determinarea cu ajutorul scării de comparare (metoda Aliamovski): la proba de analizat se adaugă un amestec de soluţii indicator, apoi se compară coloraţia cu scara etalon de comparare.
Apa acidă conţine: acizi, CO:; Apa alcalină conţine: NH3, săruri
3. Analiza fizico-chimică a apei
C. Determinarea proprietăţilor chimice ale apei
I. Indicatori de mineralizare
b. Determinarea clorurilor din apă (CI)
În apă clorurile se găsesc sub formă de:
• NaCI (clorură de sodiu)
• KC1 (clorura de potasiu)
• MgCb (clorură de magneziu)
• CaCh (clorură de calciu)
Determinări: metoda Mohr
Clorurile din apă sunt precipitate cu azotat de argint (AgNO3) sub formă de
clorură de argint (AgCl2). Excesul de AgNO3 este evidenţiat cu cromat de potasiu
(K2CrO4).
Cl+Ag = AgCl precipitat alb
CrCO4+2Ag = Ag2Cr04 precipitat brun- roşcat
3. Analiza fizico-chimică a apei
C. Determinarea proprietăţilor chimice ale apei
I. Indicatori de mineralizare
c. Determinarea durităţii apei
Duritatea este un indicator indirect ala gradului de mineralizare al apei şi este
determinată de ionii de Ca, Mg. Fe. Al, Mn, etc. prezenţi în apă. Deoarece ionii de
Ca2 şi Mg2 se găsesc în concentraţii mult mai mari faţă de celelalte elemente,
determinarea durităţii apei se bazează pe dozarea lor.
• Duritatea temporară: este dată de bicarbonaţii de Ca şi Mg. Bicarbonaţii, prin încălzire se transformă în carbonaţi.
• Duritatea permanentă: este dată de celelalte săruri de Ca şi Mg din apă (suflaţi, azotaţi, cloruri).
• Duritate totală: reprezintă totalitatea sărurilor de Ca şi Mg. adică suma celor două durităţi.
Apa cu duritate prea mare: nu face spumă cu săpun, nu fierbe legumele eficient si formează cruste pe vase.
3. Analiza fizico-chimică a apei
C. Determinarea proprietăţilor chimice ale apei
I. Indicatori de mineralizare
c. Determinarea durităţii apei
Determinarea: se bazează pe formarea unui complex stabil între ionii de Ca şi Mg şi sarea de sodiu a acidului EDTA (etilen-diamino-tetraacetic = Complexon III)Dispariţia ionilor de Ca şi Mg este indicată de indicatorul negru de eriocrom.
Mod de lucru• se introduce într-un vas Erlenmeyer 50 ml apă de analizat• se adaugă 1 ml soluţie tampon I amoniacal• se adaugă 1 vârf de spatulă indicator negru de eriocrom• se titrează cu soluţie complexon III, până când culoarea roşie virează în
albastru.
Duritatea totală = VI x f x 0.561 x 1000/V x 10
Vl=ml soluţie complexon III folosită la titrare f=factorul soluţiei de complexon III V=volumul de apă luat în lucru (50 ml)0,561=cantitatea de CaO în mg care corespunde la 1 grad de duritate.
3. Analiza fizico-chimică a apei
C. Determinarea proprietăţilor chimice ale apei
II. Indicatori de poluare
a. Determinarea amoniacului
Amoniacul se găseşte în apă, fie în stare de amoniac propriu a zis: NH3, NH4 OH. fie sub formă de săruri amoniacale.
Paralel cu determinarea amoniacului este obligatoriu şi examenul bacteriologic şi determinarea substanţelor organice.
Principiu: în prezenţa amoniacului apa se colorează în galben, datorită formării
iodurii-amido- oxi-dimercurice. Când se găseşte o cantitate mai mare de amoniac
se formează un precipitat roşu.
Mod de lucru:
• se iau 10 ml apă de analizat într-o eprubetă
• se adaugă 2-3 picături de reactiv Nessler.
În procesul de impurificare a apei, amoniacul apare în primele zile după
impurificare, deci indică o impurificare recentă şi periculoasă.
3. Analiza fizico-chimică a apei
C. Determinarea proprietăţilor chimice ale apei
II. Indicatori de poluare
b. Determinarea azotiţilor (N02 )
Nitriţii se găsesc în concentraţii mai mari în apele epurate biologic şi în apele
industriale reziduale şi pot avea acţiune methemoglobinizante.
Principiu: constă în dozarea colorimetrică a compusului azotic de culoare roşie care rezultă în urma diazotării unei amine aromatice cu azotiţi în mediu acid.Mod de lucru:
• se iau 10 ml din apa de analizat• se adaugă 0,5 ml alfa-naftilamină + 0,5 ml acid sulfanilic• se agită şi se lasă în repaus 10 minute
apariţia unei coloraţii roz indică prezenţa nitriţilor în apă Sau:• 10 ml apă de analizat• 2-3 picătură de acid sulfuric• 10 picătură de iodură de zinc amidonată în soluţie• se lasă în repaus 10 minute
în caz pozitiv apare o coloraţie albastră.
3. Analiza fizico-chimică a apei
C. Determinarea proprietăţilor chimice ale apei
II. Indicatori de poluare
c. Determinarea substanţelor organice (Oxidabilitatea apei sau Consumul chimic de oxygen, CCO)
Mod de lucru:
• se iau 100 ml apă de analizat
• se adaugă 5 ml acid sulfuric
• se încălzeşte
• se adaugă 10 ml KMn04
• se fierbe 10 minute din momentul începerii fierberii - în acest timp are loc oxidarea
substanţelor organice existente în apa de cercetat
• se lasă să se răcească puţin şi se adaugă 10 ml acid oxalic (care va consuma cantitatea de
KMn04 rămasă în exces după oxidarea substanţelor organice)
• lichidul se va decolora complet şi în soluţie va rămâne un exces de acid oxalic, care s titrează
cu KMn04 până la apariţia unei coloraţii slab roz persistentă
Calcul: CCO în KMn04 mg/l=[(n+n 1) x f-n2] x 0,316 x 1000/100
3. Analiza fizico-chimică a apei
C. Determinarea proprietăţilor chimice ale apei
II. Indicatori de poluare
c. Determinarea substanţelor organice (Oxidabilitatea apei sau Consumul chimic de oxygen, CCO)
n = volumul de KMn04 adăugat la început
nl = volumul de KMn04 consumat la titrare
n2 = volumul de acid oxalic adăugat
f = factorul soluţiei de KMn04
0,316 = cantitatea de KMn04 în mg, corespunzător la 1 ml KMn04 n/ 100
3. Analiza fizico-chimică a apei
C. Determinarea proprietăţilor chimice ale apei
III. Indicatori toxici
Determinarea azotaţilor (NO3 )
Apele cu conţinut mărit de azotaţi pot deveni nocive pentru sănătate, datorită faptulu
că azotaţii sunt reduşi la azotiţi în intestin de către enterobacterii, iar azotiţii se
combină ci hemoglobina formându-se methemoglobină. care produce cianoză
generalizată la sugari sau îi cazuri grave chiar moarte.
Mod de lucru:
• într-o capsulă de sticlă se dizolvă câteva granule de difenilamină în acid sulfuric
• după dizolvare se pun câteva picături din apa de analizat pe suprafaţa soluţiei
• în caz pozitiv apare o coloraţie albastră (în urma reacţiei datorită
difenilbenzoidină)
4. Analiza microbiologică a apei
Reprezintă un complex de examene de laborator cu scopul de a aprecia gradul de
încărcare microbiană a apei, precum şi felul germenilor.
Flora microbiană din apă a fost clasificată în 2 categorii:
• MICROFLORA PROPRIE - se găseşte în orice fel de apă şi este formată din diferitt
bacterii, germeni şi ia parte la procesele de degradare biochimică a substanţelor
organice.
• MICROFLORA DE IMPURIFICARE - pătrunde în sursele de apă din natură şi est
formată din specii microbiene provenite de la om şi animale.
Analizele bacteriologice necesare stabilirii potabilităţii apei furnizate de o instalaţie de aprovizionare cu apă, au fost împărţite în:
• ANALIZE CURENTE - care se execută periodic şi obligatoriu prin determinarea
numărului total de germeni la 37°C şi a numărului de germeni coliformi.
• ANALIZE COMPLEMENTARE - care se folosesc pentru suplimentarea analizelor
curente în cazul obţinerii repetate a unor rezultate nefavorabile.• ANALIZE SPECIALE - care urmăresc cercetarea prezenţei anumitor agenţi potageni
în apă.
4. Analiza microbiologică a apei
Principiul determinării: din fiecare germen se dezvoltă pe mediu de cultură solid o colonie vizibilă.Numărând coloniile, determinăm nr. de germeni din volumul de apă cercetat.
Mersul determinării:• se recoltează apa• se agită flaconul cu proba de apă pentru omogenizare• se fac diluţii zecimale din apa de cercetat (diluţia de 1/10 se realizează introducând un
ml din apa de analizat într-o eprubetă cu 9 ml apă sterilă, iar diluţia de 1/100 prin introducerea unui ml din diluţia 1/10 într-o eprubetă cu 9 ml apă sterilă)
• însămânţarea cu pipeta de 1 ml se introduce 1 ml din apa nediluată şi din diluţiile zecimale în cutii Petri
• se toarnă în cutiile Petri câte 10 ml geloză nutritivă topită şi răcită la 45°C• după solidificarea gelozei se introduc cutiile Petri la termostat la 37°C, se incubează 48
de• după scoaterea de la termostat se numără coloniile crescute
Calculul: Nr. total de germeni în cm3 de apă = n x d/N n = nr. de colonii crescuted = gradul de diluţie N = nr. cutiilor Petri
a. Determinarea numărului total de colonii la 37°C la 1 ml apă
4. Analiza microbiologică a apei
Această analiză completează informaţia privitoare la prezenţa florei de impurificare
obţinută prin determinarea nr. total de germeni la 37°C şi ne indică contaminarea apei
cu conţinut intestinal uman sau animal.
GERMENII COLIFORMI - sunt germeni saprofiţi normali în intestinul uman şi cel
animal, germeni Gram negativi, care prin incubarea la 37°C fermentează lactoza cu
producere de gaze şi aciditate.
b. Determinarea numărului de bacterii coliforme la 1 ml apă (Indicele Coli)
4. Analiza microbiologică a apei
Pentru punerea în evidenţă folosim 3 teste bacteriologice:
1. Testul de prezumţie
Se folosesc - eprubete DURHAM pentru captarea gazelor (cu tuburi de fermentaţie)
sau sticle SOXLETH (ce conţin 50 ml bulion şi 50 ml apă de examinat)
Se fac însămânţări în tuburi cu bulion lactozat (tuburi care în interior au un tub mic de
fermentaţie care captează gazele rezultate din fermentaţie, ca urmare a faptului că
germenii coliformi fermentează bulionul lactozat). Prezenţa gazului de fermentaţie va fi
controlată la 24 ore şi la 48 de ore. După însămânţare tuburile se incubează la 37 C.
Tuburile pozitive vor fi reţinute pentru testul de confirmare..
b. Determinarea numărului de bacterii coliforme la 1 ml apă (Indicele Coli)
4. Analiza microbiologică a apei
2. Testul de confirmare
Se face cu scopul de a confirma dacă germenii care au fermentat lactoza sunt germeni
coliformi.
Se folosesc medii speciale solide EMB (cu eozină, albastru de metilen şi bulion). Din
fiecare tub pozitiv la prezumţie se trece o picătură pe un sector dintr-o cutie Petri cu
mediu EMB, apoi se incubează la 37()C şi se urmăreşte la 24 de ore apariţia coloniilor.
Coliformii dezvoltă colonii caracteristice: rotunde, bombate cu un luciu verde metalic.
3. Testul de identificare a Escherichiei coli (E.coli)
Identificarea E. coli este un semn sigur de contaminare a apei cu dejecte umane sau
animale.
b. Determinarea numărului de bacterii coliforme la 1 ml apă (Indicele Coli)
4. Analiza microbiologică a apei
Tuburile pozitive de la testul de prezumţie se trec în tuburi de mediul lichid, care
conţine bulion, bilă şi lactoză. Se incubează la 44,5°C timp de 24 ore. la această
temperatură mediul cu bilă inhibând creşterea germenilor coliformi respectiv lăsând să
se dezvolte doar germenii fecali. Apoi se urmăreşte prezenţa bacteriei fie în mediu
solid de cultură fie lichid, specific.
b. Determinarea numărului de bacterii coliforme la 1 ml apă (Indicele Coli)
5. Dezinfecţia apei
CLORUL - se foloseşte fie ca atare, fie sub formă de compuşi - care pun în libertate
clorul activ, dezinfectant: se foloseşte fie direct sub formă gazoasă, fie indirect dintr-o
soluţie pregătită în prealabil într-un volum mic de apă.
Se realizează cu ajutorul substanţelor clorigene:
• Hipocloriţii de calciu şi sodiu
• Cloramina – cu un conţinut de 25-33% clor activ
• Clorura de var - un amestec de hipocloriţi de calciu CaCl2, Ca(OH)2 şi conţinut de
25 % clor activ
Timpul minim necesar de contact este 30 de minute
5. Dezinfecţia apei
Determinarea clorului activ din substanţe clorigene
Principiu: Clorul eliberat din substanţa clorigenă într-un mediu acid este determinat indirect
prin dozarea unei cantităţi echivalente de iod pus în libertate de către clor. Iodul se dozează
cu tiosulfat de sodiu în prezenţa amidonului.
Mod de lucru: se măsoară 0,5 g substanţă clorigenă, se mojarează şi se introduce într-un
balon cu 20 ml KI. Se agită bine, se astupă şi se lasă să sedimenteze. Din supernatant se iau
5 ml. se introduc într-un balon Erlenmeyer, se adaugă 1 ml acid clorhidric şi câteva picături de
amidon, respectiv amestecul se colorează în albastru brun. Apoi se titrează cu tiosulfat de
sodiu n/l 0 până la decolorarea completă Calcul:
Clor activ mg % = N x 0,355 x 100 / 5 x 10
N = nr. de ml a sol. tiosulfat de sodiu folosiţi la titrare
0,355 = echivalentul în Cl2 al 1 ml sol. tiosulfat de sodiu 1 /100
5 = cantitatea sol. Clorigenă folosită la titrare în ml
100 = cifră pentru exprimare procentuală
Norme igienico-sanitare: o substanţă clorigenă eficientă trebuie să aibă în jur de 25% activ.
5. Dezinfecţia apei
Determinarea clorului rezidual
Clorul rezidual este clorul rămas în exces în apă după dezinfecţie (după un interva 30 de
minute). Are 3 forme:
• Clorul Rezidual Liber - reacţionează direct şi imediat cu materia organică şi constituit
din clor elementar (CI:), acid hipocloros (HOC1) şi ioni hipocloriţi (CIO) şi ne ar că
doza folosită a fost suficientă pentru dezinfecţie
• Clorul Rezidual Legat - se găseşte sub formă de cloramine
• Clorul Rezidual Total - reprezintă suma celor două forme mai sus.
Metoda colorimetrică eu ortotolidină - arsenit
Principiu: Se bazează pe reacţia de culoare pe care o dă clorul în prezenţa ortotolid cu
care dezvoltă un compus de culoare galben- verde. Intensitatea culorii este proporţioi cu
concentraţia în clor şi se apreciază faţă de o scară etalon de comparare pregătită din
soluţie de cromat-bicromat, astfel alcătuită încât rezultatul este exprimat direct în mg
CI2/I.
5. Dezinfecţia apei
Ortotolidină intră imediat în reacţie cu clorul rezidual liber, iar reacţia cu clo rezidual
legat necesită un timp mai îndelungat.
Arsenitul de sodiu este folosit pentru blocarea reacţiei în momentul dorit, reduc atât
clorul rezidual liber cât şi cel legat
Determinarea clorului rezidual liber:
• într-o eprubetă se introduc 5 ml ortotolidină
• se adaugă 90 ml apă de analizat
• se adaugă 5 ml arsenit de sodiu
• se agită şi se compară cu scara de etalon
Arsenitul de sodiu blochează clorul legat, astfel reacţia de culoare este dezvolt numai de
clorul rezidual liber + substanţele interferenţe (Fe:\ Mn“+, NO2', H2S) şi se notează cu A.
5. Dezinfecţia apei
Determinarea clorului rezidual total:
• într-o eprubetă se introduc 5 ml ortotolidină
• se adaugă 95 ml apă de analizat
• se agită şi se compară cu scara de etalon după 5 minute.
Reacţia de culoare este dezvoltată de clorul rezidual total + interferenţele (Fe“\ Mn~ .
NO2', H:S) şi se notează cu B.
Determinarea interferenţelor
• într-o eprubetă se introduce 5 ml arsenit de sodiu
• se adaugă 90 ml apă de analizat
• se adaugă 5 ml ortotolidină
• se agită şi se compară cu scara de etalon
Arsenitul de sodiu blochează clorul liber şi cel legat, astfel reacţia de culoare este dată
numai de interferenţe şi se notează cu C.
5. Dezinfecţia apei
Calcul:
• Clorul rezidual liber = A - C
• Clorul rezidual legat = B - A
• Clorul rezidual total = B – C
Clorul rezidual liber trebuie să fie prezent în apa potabilă dezinfectată, deoarece lipsa lui
indică o dezinfecţie insuficientă.
Norme igienico-sanitare: Concentraţia clorului rezidual liber trebuie să fie
• la intrarea în reţea 0,50 mg/l
• la capăt de reţea 0,25 mg/l.
Dacă concentraţia clorului rezidual liber este mai mare, modifică gustul şi mirosul
apei.
5. Dezinfecţia apei
Determinarea necesarului de clor pentru dezinfecţia apei
Pentru a efectua clorizarea unei ape în bune condiţii, este necesar a se stabili:
Consumul de clor şi Necesarul de clor.
Consumul de clor
Este cantitatea de clor necesară pentru distrugerea germenilor şi pentru oxidarea
substanţelor organice şi anorganice într-o anumită perioadă de timp şi în anumite
condiţii.
Se exprimă în mg Cl2 într-un 1 de apă.
Necesarul de clor
Este cantitatea de clor care trebuie administrată unei ape ca să rămână în apă un exces
de clor liber (clor rezidual liber), adică doza introdusă trebuie să acopere consumul de
clor al apei şi să lase în exces o anumită cantitate de clor.
Necesarul de clor variază în funcţie de calitatea apei, durata perioadei de contact şi
temperatură.
5. Dezinfecţia apei
Dezinfecţia apei din fântâni
Se aplică ori de câte ori constatăm sau suspectăm o impurificare.
Pentru ca dezinfecţia să fie bună şi eficientă este necesar să se respecte o serie dt
condiţii:
• depistarea sursei care poluează fântâna şi neutralizarea ei
• recondiţionarea din punct de vedere tehnic-sanitar a instalaţiei - adică se fac
reparaţiile necesare: se curăţă fundul şi pereţii fântânii
• se determină volumul apei (cunoscând suprafaţa fântânii şi înălţimea stratului
de apă)
• se stabileşte procentajul de clor activ din substanţa clorigenă pe care o vom
folosi îi dezinfecţie
5. Dezinfecţia apei
Pentru 1 m3 apă de dezinfectat se folosesc 10 g CI activ
Formula de calcul pentru substanţa clorigenă necesară pentru dezinfecţie:
m = D x V x 100/P
D - doza de clor activ în mg/l sau g/m3
V- volumul apei din fântână în l sau nr m3
P - procentajul de clor activ al substanţei clorigene
Se pregăteşte o soluţie de 1% clor activ în apă, pe care o vom introduce în fântână şi se
lasă în contact timp de 24 ore. Ulterior se extrage apa din fântâna, până când numai
rămâne gust şi miros de clor.
Ozonizarea apei
Ozonizarea apei este o metodă modernă aplicată pentru dezinfecţia apei.
Această metodă de dezinfecţie exclude dezavantajele metodelor prin clor sau substanţe
clorigene, adică după ozonizare apa nu mai are miros şi gust de clor.