IEPURAŞUL TOMIŢĂ ŞI PĂŢANIA OUĂLOR VOPSITEPROF.ÎNV.PRIMAR : STROE DRĂGUȚA

ȘCOALA GIMNAZIALĂNR. 23 “ CONSTANTIN BRÂNCOVEANU”

CONSTANȚA

De când s-au împărţit sarcinile în pădure, iepuraşului Tomiţă i s-a dat sarcina de a vopsi ouăle de Paşte şi de a le împărţi tuturor animalelor din pădure chiar în prima zi de Paşte.

Tomiţă a acceptat bucuros această misiune. El ştia toate poienile cu flori, ştia ce plante să folosească ca să obţină cele mai frumoase culori pentru ca ouăle de Paşte să fie vesele şi frumos colorate.  

În acel moment al anului, Tomiţă se simţea ca un pictor adevărat. Îi plăcea să facă tot felul de fierturi din ciuboţica-cucului, dediţei, toporaşi, mierea-ursului ca să-şi prepare vopseaua. Uneori Tomiţă se întrecea în combinatul culorilor şi picta ouă în culoarea curcubeului, ouă în culoarea apusului de soare, ouă în culoarea florii de nu-mă-uita.  

În pădure nici celelalte animale nu stăteau degeaba. Se apucaseră de treabă căci sărbătoarea Paştelui se apropia. Deja veveriţele pregăteau nuci şi alune pentru cozonac,  albinele trimiteau miere pentru prăjituri iar bursucul, ariciul şi căprioara se pregăteau să facă sarmale.

Era sărbătoarea în care toate animalele erau prietene, uitau că lupul ar vâna-o pe căprioară ori că vulpea l-ar mânca pe iepure, ori bufniţa pe şoarece. În acea zi, toţi erau prieteni, se veseleau, dansau şi mâncau împreună.

Cum nu mai era decât o zi până la Paşte, Tomiţă şi-a luat traista pe umăr şi a plecat să culeagă plante pentru vopsitul ouălor. Ochise demult nişte flori: condurul-doamnei, cimbrişor, sângele-voinicului şi rochiţa-rândunicii. După ce şi-a umplut traista cu flori, Tomiţă a venit acasă şi le-a pus la fiert. A pregătit şi nişte răşină de brad ca să le lustruiască după  vopsit ca să fie lucioase.

În vremea cât Tomiţă muncea, ascunsă după o tufă, pândea vulpea Leana. De când tot plănuia cum să se răzbune pe Tomiţă, „ iepurele ăsta prostănac” care a dat-o de gol că vrea să-i mănânce pe popândăi. Şi acum o apucă nervii când se gândeşte cu ce ochi umflat şi roşu a plecat de la casa popândăilor.

Popândăii, după ce au aflat de planul vulpii, au aşteptat-o după uşă şi i-au aruncat cu tăciuni aprinşi în ochi. Leana, de durere a ţâşnit ca fulgerul prin pădure şi a  urlat din răsputeri.  Ea,  frumoasa şi isteaţa vulpe Leana, a ajuns după păţania asta, de râsul pădurii. De prin toate tufişurile auzea voci:     -  Leana chioara! Leana lacoma! Leana sluta şi urâta!În acele momente ruşinoase, a jurat atunci

că o să se răzbune pe Tomiţă şi pe popândăi.

        În timp ce vulpea Leana stătea pitită în tufiş şi se tot gândea la răzbunarea ei, Tomiţă aproape terminase. Ouăle arătau grozav unele erau roşii, altele albastre, iar câteva aveau culorile curcubeului. Pe unele desenase floricele, iar pe altele ciupercuţe.

Mulţumit de treaba pe care o făcuse, Tomiţă plecă fluierând spre casă, lăsând ouăle încă în vopsea pentru a se prinde cât mai bine culoarea.În spatele lui, vulpea Leana, pâş-pâş, turnă peste ouă smoala şi fugi acasă mulţumită de răutatea făcută.

Peste câteva ore când Tomiţă s-a întors cu un coş ca să pună ouăle în el. Dar ce să vezi?!  Toate ouăle erau negre, urâte şi pluteau într-o mâzgă greţoasă.      Lacrimile au început să i se prelingă pe obraz:      - Ce mă fac? Ce mă fac? Cum o să dau eu cadou ouăle astea? Cine mi-o fi făcut acest lucru îngrozitor? Eu nu fac nimănui rău, cine mi-a făcut una ca asta?

În timp ce Tomiţă plângea de i se udase toată blăniţa, trecu pe acolo aricica Pogonica. Cu Pogonica era prieten foarte bun încă din copilărie.         -  Tomiţă, nu mai plânge, trebuie să rezolvăm această situaţie. Mâine e Paştele aşa că nu ai vreme de plâns. Fugi repede după alte plante! Îţi împrumut eu covata în care spăl hainele copilaşilor. Poţi să vopseşti ouăle în ea.

-  Aricică, dar eu pot să aduc plante pentru soluţia de vopsit, dar de unde ouă? Eu nu mai am bani ca să cumpăr altele. Toţi banii i-am cheltuit la târg că am cumpărat ouă pentru toate animalele din pădure.         -  Fugi Tomiţă nu mai sta, că nu e vreme! Găsim noi şi ouă, spuse Pogonica zâmbind.

În timp ce Tomiţă a plecat la cules de plante, Pogonica s-a dus la popândăi şi  i-a rugat să dea o fugă la gâştele Pia şi Gaga. Ele erau cele mai bătrâne gâşte sălbatice din cârdul lor dar şi cele mai înţelepte.        -  Daţi de ştire repede gâştelor Pia şi Gaga, le spuse aricica Pogonica popândăilor. Sigur o să ne sfătuiască ce să facem.

De cum au aflat cele două gâşte, au şi pornit în zbor spre satul din apropiere. Acolo erau prietene cu găinile din gospodăriile ţăranilor. Povestind pe nerăsuflate găinilor de necazul iepuraşului Tomiţă,  acestea s-au înduioşat  şi au adus de la cuibarele lor un coş mare plin cu ouă. Gâştele au mulţumit şi au plecat cu mişcări rapide de aripi spre casa iepuraşului Tomiţă.

Iepuraşul Tomiţă a fost tare bucuros când a văzut că are acum din nou ouă. Împreună cu aricica Pogonica, cu gâştele Pia şi Gaga şi cu familia de popândăi au vopsit din nou ouăle şi au împodobit coşul pentru Paşte.

Pe când se apropiau de sfârşitul treburilor, bufniţa Ziţa le dezvălui un secret: a văzut chiar ea cu ochii ei de bufniţă cum vulpea Leana a aruncat la pârâu o găletuşă murdară de smoală.      Animalele auzind una ca asta, dădură din cap în semn că ştiu cu cine au de-a face şi îşi şoptiră la ureche un plan secret pentru vulpea Leana.

A doua zi, sărbătoarea Paştelui era în toi. Tomiţă, îmbrăcat de sărbătoare,  cu papion la gât şi cămaşă albă,  servea pe fiecare animal din pădure cu ouă frumos colorate. Animalele luau câte un ou şi ciocneau făcându-şi urări tradiţionale, îmbrăţişându-se şi veselindu-se.   

    Vulpea Leana îşi făcu şi ea apariţia mirată şi înciudată când a văzut că Tomiţă are alte ouă frumos vopsite.   -   Ia să văd Tomiţă, mie ce ou îmi dai? spuse Leana cu o voce mieroasă dar răutăcioasă.

-   Uite, ia-l pe cel din mijloc că e mai mare, e aşa ca pentru un animal isteţ ca tine, l-a invitat aricica Pogonica, în timp ce-i făcea din ochi lui Tomiţă. Eu o să-l iau pe cel mai micuţ că sunt doar un biet arici. Şi hai! Leană să ciocnim şi noi că doar e Paştele mai adăugă Pogonica cu un zâmbet în colţul gurii.      -   Hai! zise vulpea Leana în timp ce ţinea mândră între labe oul cel mai mare şi mai  frumos decorat.

Ciocniră şi apoi Leana se pregăti să înghită oul mulţumită că şi-a ales ea prima oul pe care şi l-a dorit. Nu apucă decât o singură dată să-l mestece că toţi o văzură pe Leana cum aleargă spre izvor strigând plină de greaţă:       -  Aoleouuu! oul acesta era clocit. Bleahhh! Câh! ce gust scârbos!

Toate animalele au început să râdă de se tăvăleau pe jos. Ursul, abia stăpânindu-şi râsul, spuse:        -  Nu o să o mai strigăm "Leana chioara" ci „Leana ou clocit”.       -   Ha! Ha! Ha! râseră din nou animalele.

-   Eu zic totuşi să o iertăm şi să o chemăm la noi, interveni Tomiţă. Poate aşa va învăţa şi ea să fie bună şi prietenoasă. -   Bine zici, iepuraşule, că doar azi e Paştele şi trebuie să fim buni şi prietenoşi! spuseră animalele în cor.