Idei Privitoare La o Fenomenologie Pura

IDEI PRIVITOARE LA O FENOMENOLOGIE PURĂŞI LA O FILOZOFIE FENOMENOLOGICĂ

I

CARTE APĂRUTĂ SUB EGIDA

SOCIETĂŢII ROMÂNE DE FENOMENOLOGIE

Edmund Husserl (1859–1938), fondatorul fenomenologiei, s-anăscut la Proßnitz, în Moravia, şi a studiat iniţial matematica laLeipzig şi la Berlin. La Viena a audiat cursurile lui Franz Brentano,sub in flu enţa căruia s-a reorien tat către studiul filozofiei. A sus -ţinut în 1887 lucrarea de titu larizare (Habilitation) cu titlul Despreconcep tul de număr, sub coordo narea lui Carl Stumpf. După publi -carea primei sale lucrări semnificative, Filozofia aritmeticii (1891),Husserl îşi dedică eforturile elaborării feno menologiei, o nouădisciplină ce trebuia să împli nească vechiul ideal al filozo fiei caştiinţă riguroasă.

Principalele opere: Cercetări logice (1900–1901; trad. rom. Cercetărilogice I, Humanitas, 2007, şi Cercetări logice II/1, Humanitas,2009), Idei privitoare la o feno me no logie pură şi la o filozofie feno -meno logică (1913), Logica formală și cea transcendentală (1929),Meditaţii carteziene (1931; trad. rom. Humanitas, 1994), Crizaştiinţelor euro pene şi fenome nologia transcen dentală (1936).

Carte apărută cu sprijinul Goethe-Institut,

fondat de Ministerul German al Afacerilor Externe

Carte apărută cu sprijinul Allianz Cultural

Foundation, Munich, şi Fund for Central & East European Book Projects, Amsterdam

Traducere din germană de CHRISTIAN FERENCZ-FLATZ

EDMUND HUSSERL

Colecţia „Acta Phænomenologica“ este coordonată de Cristian Ciocan

Coperta colecţiei: Ioana Dragomirescu MardareRedactor: Cristian CiocanTehnoredactor: Manuela MăxineanuCorector: Iuliana PopDTP: Florina Vasiliu, Dan Dulgheru

Tipărit la Monitorul Oficial R.A.

Edmund HusserlIdeen zu einer reinen Phänomenologie und phänomenologischenPhilosophie. Erstes Buch: Allgemeine Einführung in die reine Phänomenologie

© HUMANITAS, 2011, pentru prezenta versiune românească

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a RomânieiHUSSERL, EDMUNDIdei privitoare la o fenomenologie pură şi la o filozofie fenomenologică. Cartea întâi: Introducere generală în fenomenologia pură / Edmund Husserl;trad.: Christian Ferencz-Flatz. – Bucureşti: Humanitas, 2011ISBN 978-973-50-3093-3I. Ferencz-Flatz, Christian (trad.)

165.62

EDITURA HUMANITAS Piaţa Presei Libere 1, 013701 Bucureşti, România tel. 021/408 83 50, fax 021/408 83 51 www.humanitas.ro

Comenzi Carte prin poştă: tel./fax 021/311 23 30 C.P.C.E. – CP 14, Bucureştie-mail: [email protected]

CUPRINS

Notă asupra ediţiei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 15Introducere . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 27

CARTEA ÎNTÂIIntroducere generală în fenomenologia pură . . . . . . . . . . . 37

Secţiunea întâiEsenţa şi cunoaşterea eidetică . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 39

CAPITOLUL ÎNTÂI: Fapt şi esenţă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 39§1. Cunoaşterea naturală şi experienţa . . . . . . . . . . . . 39§2. Faptul. Inseparabilitatea dintre fapt şi esenţă . . . . 41§3. Intuiţia eidetică şi intuiţia individuală . . . . . . . . . 43§4. Intuire eidetică şi fantezie. Cunoaşterea eidetică nu

depinde de nici o cunoaştere de ordin factual . . . . 48§5. Judecăţi cu privire la esenţe şi judecăţi având

caracterul generalităţii eidetice . . . . . . . . . . . . . . . 49§6. Câteva concepte fundamentale.

Generalitate şi necesitate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 52§7. Ştiinţe factuale şi ştiinţe eidetice . . . . . . . . . . . . . . 55§8. Relaţiile de dependenţă dintre ştiinţele factuale

şi cele eidetice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 57§9. Regiunea şi eidetica regională . . . . . . . . . . . . . . . . 58

§10. Regiune şi categorie. Regiunea de ordin analitic şi categoriile ei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 61

§11. Obiectualităţi sintactice şi substraturi ultime. Categorii sintactice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 66

§12. Gen şi specie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 68

§13. Generalizare şi formalizare . . . . . . . . . . . . . . . . . . 70§14. Categorii ale substratului. Esenţa substratului şi

„acesta de aici“ (tÒde ti) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 73§15. Obiectele autonome şi cele neautonome.

Instanţa concretă şi individul . . . . . . . . . . . . . . . 74§16. Regiune şi categorie în sfera esenţelor cu conţinut

material. Cunoştinţele sintetice a priori . . . . . . . 78§17. Încheierea consideraţiilor de ordin logic . . . . . . . 80

CAPITOLUL DOI: Răstălmăciri naturaliste . . . . . . . . . . . . 82§18. Introducere în discuţiile critice . . . . . . . . . . . . . . 82§19. Identificarea empiristă dintre experienţă şi act

donator originar . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 85§20. Empirismul înţeles ca scepticism . . . . . . . . . . . . 89§21. Neclarităţi în tabăra idealistă . . . . . . . . . . . . . . . 92§22. Acuza de „realism platonician“.

Esenţă şi concept . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 94§23. Spontaneitatea ideaţiei, esenţă şi plăsmuire. . . . . 98§24. Principiul tuturor principiilor . . . . . . . . . . . . . . 100§25. Pozitivistul înţeles la nivelul practicii sale

drept cercetător al naturii; cercetătorul naturii înţeles, la nivelul reflecţiei sale, ca pozitivist . . . . 101

§26. Ştiinţe cu atitudine dogmatică şi ştiinţe cu atitudine filozofică . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 104

Secţiunea a douaConsideraţiile fenomenologice fundamentale. . . . . . . . . . 108

CAPITOLUL ÎNTÂI: Teza atitudinii naturale şi scoaterea ei din circuit . . . . . . . . . . 108

§27. Lumea atitudinii naturale: eu şi lumea meaînconjurătoare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 108

§28. Cogito-ul. Lumea mea înconjurătoare naturală şilumile înconjurătoare ideale . . . . . . . . . . . . . . . . 112

§29. „Ceilalţi“ subiecţi-eu şi lumea naturală înconjurătoare înţeleasă ca una intersubiectivă . . . 115

§30. Teza generală a atitudinii naturale . . . . . . . . . . . 115

6 IDEI PRIVITOARE LA O FENOMENOLOGIE PURĂ

§31. Transformarea radicală a tezei naturale. „Scoaterea din circuit“, „punerea între paranteze“ . . . . . . . . 117

§32. Ideea unei œpocˇ fenomenologice . . . . . . . . . . . . 122CAPITOLUL DOI: Conştiinţă şi realitate naturală. . . . . . . 125

§33. O primă indicare a „conştiinţei pure“ sau „transcendentale“, înţeleasă ca reziduu fenomenologic . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 125

§34. Esenţa conştiinţei înţeleasă ca temă . . . . . . . . . . 129§35. Cogito-ul înţeles ca „act“

Modificarea de inactualitate . . . . . . . . . . . . . . . . 131§36. Trăire intenţională. Trăire în genere . . . . . . . . . . 135§37. „Orientarea asupra a ceva“ a eului pur

în cadrul cogito-ului şi „surprinderea a ceva“prin intermediul atenţiei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 138

§38. Reflecţii îndreptate asupra actelor. Percepţii imanente şi percepţii transcendente . . . . . . . . . . 141

§39. Conştiinţă şi realitate naturală Concepţia omului „naiv“ . . . . . . . . . . . . . . . . . . 144

§40. Calităţile „primare“ şi cele „secundare“. Lucrul dat „în carne şi oase“, înţeles ca o „simplă apariţie“ a „ceea ce este cu adevărat, dinpunct de vedere fizical“ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 148

§41. Conţinutul real al percepţiei şi obiectul ei transcendent . . . . . . . . . . . . . . . . . 151

§42. „Fiinţa“ înţeleasă ca „conştiinţă“ şi „fiinţa“ înţeleasă ca „realitate“. O distincţie principială cu privire la modurile intuiţiei . . . . . . . . . . . . . . 156

§43. Lămurirea unei erori de principiu . . . . . . . . . . . 160§44. Fiinţa strict fenomenală a transcendentului

şi fiinţa absolută a imanentului . . . . . . . . . . . . . 163§45. Trăire ne-percepută şi realitate ne-percepută . . . 168§46. Caracterul indubitabil al percepţiei imanente şi

caracterul dubitabil al percepţiei transcendente . . . 171CAPITOLUL TREI: Regiunea conştiinţei pure . . . . . . . . . . 176

§47. Lumea naturală, înţeleasă drept corelat al conştiinţei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 176

CUPRINS 7

§48. Posibilitatea logică şi absurditatea materială a unei lumi aflate în afara lumii noastre . . . . . . 180

§49. Conştiinţa absolută ca reziduu al anihilării lumii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 182

§50. Atitudinea fenomenologică şi conştiinţa pură,înţeleasă drept câmp al fenomenologiei . . . . . . . 186

§51. Semnificaţia consideraţiilor preliminare de ordin transcendental . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 188Observaţie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 191

§52. Completări. Lucrul de ordin fizical şi „cauzanecunoscută a apariţiilor“ . . . . . . . . . . . . . . . . . . 192

§53. Fiinţele animate şi conştiinţa psihologică . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 202

§54. Continuare. Trăirea psihologică transcendentă este accidentală şi relativă, cea transcendentală este necesară şi absolută . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 205

§55. Încheiere. Orice realitate există doar prin „donaţie de sens“. Nu este vorba aici despre un „idealism subiectiv“ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 207

CAPITOLUL PATRU: Reducţiile fenomenologice . . . . . . . . 211§56. Problema limitelor reducţiei fenomenologice.

Ştiinţele naturii şi ştiinţele spiritului . . . . . . . . . 211§57. Problema scoaterii din circuit a eului pur . . . . . 212§58. Transcendenţa lui Dumnezeu, scoasă din circuit . . . 215§59. Transcendenţa eideticului. Scoaterea din circuit

a logicii pure, înţeleasă ca mathesis universalis . . . 217§60. Scoaterea din circuit a disciplinelor

material-eidetice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 220§61. Importanţa metodologică a teoriei sistematice

a reducţiilor fenomenologice . . . . . . . . . . . . . . . 223§62. Câteva consideraţii cu rol anticipativ legate

de teoria cunoaşterii. Atitudinea „dogmatică“ şi cea fenomenologică . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 227Observaţie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 229

Secţiunea a treiaDespre metodologia şi problematica fenomenologiei pure . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 231


CAPITOLUL ÎNTÂI: Consideraţii metodice preliminare . . . 231§63. Semnificaţia deosebită a consideraţiilor de

metodă în fenomenologie . . . . . . . . . . . . . . . . . . 231§64. Reducţia de sine a fenomenologului . . . . . . . . . . 234§65. Raportarea fenomenologului la sine însuşi . . . . 235§66. Exprimarea fidelă a datului clar. Termeni univoci . . . 238§67. Metoda clarificării. „Apropiere a donaţiei“

şi „depărtare a donaţiei“ . . . . . . . . . . . . . . . . . . 240§68. Grade de claritate autentice şi inautentice.

Esenţa clarificării normale . . . . . . . . . . . . . . . . . 243§69. Metoda sesizării perfect clare a esenţelor . . . . . . 245§70. Rolul percepţiei în cadrul metodei de clarificare a

esenţelor. Poziţia privilegiată a fanteziei libere . . . 247§71. Problema posibilităţii unei eidetici descriptive

a trăirilor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 251§72. Ştiinţele eidetice concrete, cele abstracte

şi cele „matematice“ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 253§73. Aplicarea celor spuse asupra cazului

fenomenologiei. Descriere şi determinare exactă . . . . . . . . . . . . . 258

§74. Ştiinţele descriptive şi cele exacte . . . . . . . . . . . . 260§75. Fenomenologia înţeleasă ca eidetică descriptivă

a trăirilor pure . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 262

CAPITOLUL DOI: Structuri generale ale conştiinţei pure. . . 267§76. Tema cercetărilor ce urmează . . . . . . . . . . . . . . . 267§77. Reflecţia înţeleasă drept caracteristică

fundamentală a sferei trăirilor Studii desfăşurate în planul reflecţiei . . . . . . . . . 271

§78. Studiul fenomenologic al reflecţiilor asupra unor trăiri . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 277

§79. Excurs critic. Fenomenologia şi dificultăţile„observării de sine“ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 283

§80. Raportarea trăirilor la eul pur . . . . . . . . . . . . . . 297§81. Timpul fenomenologic şi conştiinţa timpului . . . 300§82. Continuare. Triplul orizont al trăirilor, înţeles

totodată ca orizont al reflecţiei asupra trăirilor . . . 305

CUPRINS 9

§83. Sesizarea fluxului unitar de trăiri în calitatea sa de „idee“ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 307

§84. Intenţionalitatea înţeleasă ca temă centrală a fenomenologiei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 310 Despre terminologia folosită . . . . . . . . . . . . . . . . 313

§85. Ûlh senzorială şi morfˇ intenţională . . . . . . . . . . 316§86. Problemele de ordin funcţional . . . . . . . . . . . . . 323

Observaţie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 327

CAPITOLUL TREI: Noeză şi noemă . . . . . . . . . . . . . . . . . 329§87. Consideraţii preliminare . . . . . . . . . . . . . . . . . . 329§88. Componentele de trăire reale şi cele intenţionale.

Noema . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 332§89. Enunţuri noematice

şi enunţuri privitoare la realitate. Noema în sfera psihologică . . . . . . . . . . . . . . . . 336

§90. „Sensul noematic“ şi distincţia dintre „obiecteleimanente“ şi cele „reale“ . . . . . . . . . . . . . . . . . . 338

§91. Transpunerea celor spuse asupra sferei celei mai largi a intenţionalităţii . . . . . . . . . . . . . . . . 343

§92. Modificările de atenţie, înţelese în sens noetic şi noematic . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 345

§93. Trecerea la structurile noetic-noematice ale sfereisuperioare a conştiinţei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 351

§94. Noeză şi noemă în domeniul judecăţii . . . . . . . 353§95. Distincţiile analoage din sfera afectelor

şi a voinţei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 358§96. Trecerea la capitolele următoare.

Observaţii concluzive . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 362

CAPITOLUL PATRU: Despre problematica structurilor noetico-noematice . . . . . . . . . . . . . . 366

§97. Momentele hyletice şi cele noetice înţelese camomente reale ale trăirii. Momentele noematiceînţelese ca momente ne-reale ale trăirii . . . . . . . 366

§98. Modul de a fi al noemei. Teoria formelor noezei.Teoria formelor noemei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 372


§99. Nucleul noematic şi caracterele sale în sferaprezentaţiilor originare şi a simplelor prezentificări . . . . . . . . . . . . . . . . 377

§100. Construcţia, conformă legilor de esenţă, a unorreprezentări eşafodate la nivelul noezei şi a noemei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 380

§101. Caracteristicile de nivel. Diferite tipuri de „reflecţie“ . . . . . . . . . . . . . . . 382

§102. Trecerea la noi dimensiuni ale caracterizărilor . . . 384§103. Caracterele de credinţă şi cele de fiinţă . . . . . . 386§104. Modalităţile doxice înţelese ca modificări . . . . 388§105. Modalitatea de credinţă înţeleasă drept credinţă,

modalitatea de fiinţă înţeleasă drept fiinţă . . . . 391§106. Afirmaţia şi negaţia,

împreună cu corelatele lor noematice . . . . . . . 393§107. Modificări reiterate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 395§108. Caracterele noematice nu sunt determinări

izvorâte din „reflecţie“ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 396§109. Modificarea de neutralitate . . . . . . . . . . . . . . . 399§110. Conştiinţa neutralizată şi verdictul de

legitimitate al raţiunii. Prezumţia . . . . . . . . . . 401§111. Modificarea de neutralitate şi fantezia . . . . . . . 403§112. Reiterabilitatea modificării fanteziei,

ne-reiterabilitatea modificării de neutralitate . . . . 407§113. Poziţionări actuale şi potenţiale . . . . . . . . . . . . 409§114. Continuare despre potenţialitatea tezei şi

modificarea de neutralitate . . . . . . . . . . . . . . . 416§115. Aplicaţii. Conceptul extins de act.

Efectuări de act şi iscări de act . . . . . . . . . . . . . 422§116. Trecerea la noi analize. Noezele fundate

şi corelatele lor noematice . . . . . . . . . . . . . . . . . 426§117. Tezele fundate şi încheierea teoriei privitoare

la modificarea de neutralitate. Conceptul general de teză . . . . . . . . . . . . . . . . . 430

§118. Sinteze ale conştiinţei. Forme sintactice . . . . . . 437

CUPRINS 11

§119. Transformarea actelor politetice în acte monotetice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 441

§120. Poziţionalitatea şi neutralitatea în sfera sintezelor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 444

§121. Sintaxele doxice în sfera afectivă şi în cea a voinţei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 446

§122. Moduri de efectuare ale sintezelor articulate. „Tema“ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 450

§123. Caracterul difuz şi cel distinct ca moduri de efectuare ale actelor sintetice. . . . 454

§124. Stratul noetico-noematic al logos-ului. Semnificare şi semnificaţie . . . . . . . . . . . . . . . . 455

§125. Modalităţile de efectuare din sfera logic-expresivă şi metoda clarificării . . . . . . . . . 461

§126. Completitudinea şi generalitatea expresiei . . . . 464§127. Expresia judecăţilor şi expresia

noemelor afective . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 466

Secţiunea a patraRaţiune şi realitate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 471CAPITOLUL ÎNTÂI: Sensul noematic şi raportarea

la obiect . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 471§128. Introducere . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 471§129. „Conţinut“ şi „obiect“; conţinutul ca „sens“ . . 474§130. Delimitarea esenţei „sens noematic“ . . . . . . . . 478§131. „Obiectul“, adică „X-ul determinabil din

cadrul sensului noematic“ . . . . . . . . . . . . . . . . 480§132. Nucleul înţeles ca sens în modul

plenitudinii sale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 485§133. Pro-poziţia noematică. Pro-poziţii

tetice şi sintetice. Pro-poziţiile în domeniulreprezentărilor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 486

§134. Teoria apofantică a formelor . . . . . . . . . . . . . . 488§135. Obiect şi conştiinţă.

Trecerea la fenomenologia raţiunii . . . . . . . . . . 493CAPITOLUL DOI: Fenomenologia raţiunii . . . . . . . . . . . . 500

§136. Prima formă fundamentală a conştiinţei raţiunii: „vederea“ originar donatoare . . . . . . . 500


§137. Evidenţă şi vedere comprehensivă. Evidenţă„originară“ şi „pură“, asertorică şi apodictică . . . 505

§138. Evidenţa adecvată şi cea inadecvată . . . . . . . . . 508§139. Împletiri ale diferitelor tipuri de raţiune. Adevăr

teoretic, axiologic şi practic . . . . . . . . . . . . . . . 512§140. Confirmarea. Legitimitate fără evidenţă.

Echivalenţa dintre vederea comprehensivăpoziţională şi cea neutră . . . . . . . . . . . . . . . . . 516

§141. Poziţionarea raţională nemijlocită şi cea mijlocită.Evidenţa mijlocită . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 519

§142. Teza raţională şi fiinţa . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 523§143. Donaţia originară a unui lucru înţeleasă ca idee

în sens kantian . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 526§144. Realitatea şi conştiinţa originar-donatoare:

Determinări concluzive . . . . . . . . . . . . . . . . . . 527§145. Observaţii critice legate de fenomenologia

evidenţei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 530CAPITOLUL TREI: Nivelurile de generalitate

ale problematicii teoriei raţiunii . . . . . 536§146. Problemele cele mai generale . . . . . . . . . . . . . . 536§147. Ramificaţii ale problemelor. Logica, axiologia

şi praxiologia formale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 538§148. Probleme ale ontologiei formale ce ţin de teoria

raţiunii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 543§149. Problemele de ordinul teoriei raţiunii legate

de ontologiile regionale. Problema constituiriifenomenologice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 545

§150. Continuare. Regiunea „lucru“ înţeleasă ca fircălăuzitor de ordin transcendental . . . . . . . . . . 552

§151. Straturi ale constituirii transcendentale a lucrului. Completări . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 557

§152. Transpunerea problemei constituirii transcendentale în sfera altor regiuni . . . . . . . . 560

§153. Extensia deplină a problemei transcendentale.Structurarea cercetărilor . . . . . . . . . . . . . . . . . . 562

Glosar de termeni . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 571

CUPRINS 13

Cartea întâi

INTRODUCERE GENERALĂ ÎN FENOMENOLOGIA PURĂ

[7][H 10]

Secţiunea întâiEsenţa şi cunoaşterea eidetică

Capitolul întâiFAPT ŞI ESENŢĂ

§1. Cunoaşterea naturală şi experienţa

Cunoaşterea naturală începe cu experienţa şi rămâne însfera experienţei. Prin urmare, în cuprinsul atitudinii teore -tice pe care noi o numim „atitudinea naturală“, orizontulde ansamblu al oricărei cercetări posibile poate fi desemnatprin intermediul unui singur cuvânt, cel de lume. Toateştiinţele ce se caracterizează prin această atitudine originară1

sunt, aşadar, ştiinţe privitoare la lume, iar, atâta timp câtatitudinea amintită rămâne cea predominantă, conceptelede „fiinţă veritabilă“, „fiinţă efectivă“ sau „fiinţă reală“, pede o parte, şi „fiinţă în lume“, pe de alta, se suprapun, întru -cât tot ceea ce este real formează unitatea lumii.

Fiecărei ştiinţe îi corespunde un domeniu obiectual[Gegenstandsgebiet] drept câmp [Domäne] al cercetărilor

1 Nu spunem poveşti aici. Atunci când vorbim de ori ginari -tate nu trebuie nicidecum să ne gândim la o geneză înţeleasă dinpunct de vedere psihologic-cauzal sau din punct de vedere aldezvoltării istorice. Ceva mai târziu, vom putea vedea în chipştiinţific şi cu deplină claritate reflexivă ce sens anume al „ori -ginarităţii“ avem în vedere aici. Însă oricine poate să simtă, dincapul locului, că anterioritatea de care se bucură cunoaştereafactuală empiric-concretă în raport cu orice alt tip de cunoaştere,de pildă cea ideală, proprie matematicii, nu are neapărat un senstemporal obiectiv.

ei, iar fiecăreia dintre cunoştinţele ei, adică fiecăreia dintreenunţurile ei corecte, | îi corespund – în calitate de surseoriginare ale întemeierii şi justificării lor – anumite intuiţiiîn cuprinsul cărora obiectele domeniului respectiv ajungsă fie „date ele însele“ [Selbstgegebenheit] şi, cel puţin închip parţial, să fie date în chip originar. Intuiţia donatoareproprie sferei de cunoaştere primare – cea „naturală“ –este percepţia, înţelegând aici cuvântul în sensul său uzual.Percepţia este experienţa donatoare originară. A spune căceva real îţi este dat în chip originar, | că „iei act“ [gewahren]în chip frust intuitiv de ceva sau că „percepi“ acel cevaînseamnă a spune acelaşi lucru. În „percepţia externă“ noiavem o experienţă originară cu privire la lucrurile fizice,nu însă şi în cadrul amintirii sau al aşteptării anti ci patoare;de asemenea, în percepţia de sine sau în aşa-numita „per -cepţie internă“, noi avem o experienţă ori ginară cu privirela noi înşine şi la stările noastre de conştiinţă, nu însă şiîn „empatie“, cu privire la alţii şi la trăirile lor. Noi „putemsă remarcăm trăirile celorlalţi“ pe baza percepţiei pe careo avem cu privire la expresiile lor corporale. Un atare modde a remarca prin intermediul empatiei este, ce-i drept,un act intuitiv donator, însă el nu este la rândul său unact donator originar. Celălalt şi viaţa sa interioară este „pre -zent el însuşi“ [„selbst da“] pentru conştiinţa mea, şi esteprezent în unitate cu corpul său, fără însă a fi dat, asemeneacelui din urmă, în chip originar în faţa conştiinţei mele.

Lumea reprezintă ansamblul tuturor obiectelor uneiexperienţe posibile şi a unei cunoaşteri posibile prin expe -rienţă, adică totalitatea obiectelor care pot fi cunoscutepe baza unor experienţe actuale în maniera unei gândiriteoretice corecte. Nu este aici locul potrivit pentru a discutafelul în care arată, văzută mai îndeaproape, metoda unei

40 INTRODUCERE GENERALĂ ÎN FENOMENOLOGIA PURĂ

[H 11]

[8]

ştiinţe bazate pe experienţă şi modul în care îşi justificăea legitimitatea dincolo de cadrul a ceea ce îi este dat încuprinsul unei experienţe directe. Toate ştiinţele naturii,înţelese atât în sens restrâns, cât şi în sens larg, aşadar atâtştiinţele cu privire la natura materială, cât şi cele cu privirela fiinţele de ordin animal şi la natura lor psiho-fizică,precum fiziologia, psihologia ş.a.m.d. – toate sunt ştiinţeprivitoare la lume şi deci ştiinţe ale atitudinii naturale.Acelaşi lucru este valabil şi cu privire la aşa-zisele ştiinţeale spiritului, în întregul lor, aşadar cu privire la istorie,la ştiinţele culturale sau la disciplinele sociologice de oricetip, fără ca, deocamdată, să tranşăm în vreun fel întrebareadacă ele trebuie considerate a fi echivalente cu ştiinţelenaturii sau opuse acestora, adică dacă ele sunt la rândullor ştiinţe ale naturii sau trebuie considerate a fi ştiinţede un cu totul alt tip.

§2. Faptul. Inseparabilitatea dintre fapt şi esenţă

Ştiinţele experienţei sunt ştiinţe „factuale“. Actele decunoaştere ce fundează experienţa poziţionează realităţide ordin individual ca fiind existente din punct de vederespaţio-temporal; realităţile respective sunt poziţionatedrept ceva existent într-un anume moment temporal,aşadar drept ceva ce are o anume durată a sa şi un anumeconţinut de realitate, dar care, potrivit esenţei sale, ar fiputut să existe la fel de bine şi în orice alt moment tem -poral. De asemenea, realităţile amintite sunt poziţionatedrept ceva ce este plasat într-un anume loc şi are o anumităformă fizică (respectiv drept ceva dat odată cu un corpce are o atare formă), deşi aceleaşi realităţi ar fi putut lafel de bine, conform propriei lor esenţe, să fie în orice

ESENŢA ŞI CUNOAŞTEREA EIDETICĂ 41

[H 12]

alt loc şi ar fi putut să aibă orice altă | formă. Totodată,chiar dacă rămân neschimbate din punct de vedere factual,ele ar putea la fel de bine să sufere schimbări, iar în cazcă se schimbă, ele ar putea la fel de bine să se schimbeîntr-un alt mod decât se întâmplă de fapt. De orice tipva fi fiind ea, existenţa de ordin individual este în genere„accidentală“. Ea este într-un anume fel, dar, potrivitesenţei sale, ar putea la fel de bine să fie şi altfel. Se preapoate că – în virtutea anumitor legi ale naturii aflate învigoare – atunci când persistă din punct de vedere factualanumite circumstanţe reale, este necesar ca, din punctde vedere factual, să persiste şi anumite efecte determinate;însă asemenea legi nu exprimă decât reglementări de ordinfactual, ce ar putea la rândul lor să aibă cu totul altă formăşi care presupun deja – ca pe ceva ce ţine din capul loculuide esenţa obiectelor oricărei experienţe posibile – faptulcă, privite în sine, obiectele de tipul celor ce intră subreglementarea lor sunt accidentale.

În schimb, sensul acestui caracter accidental, numitfactualitate, este circumscris într-o manieră mai precisăprin faptul că el este legat în chip corelativ de o formăde necesitate; aceasta nu are, la rândul ei, în vedere simplapersistenţă factuală a unei reguli în vigoare, privitoare laordonarea faptelor de ordin spaţio-temporal, ci, dimpo trivă,ea are caracterul necesităţii de esenţă [Wesens-Notwendigkeit],având astfel un anumit raport cu generalitatea de esenţă[Wesens-Allgemeinheit]. Atunci când spuneam, ceva maisus, că orice fapt ar putea, „potrivit propriei sale esenţe“,la fel de bine să fie altfel decât este, noi exprimam dejatocmai ideea potrivit căreia ţine de însuşi sensul oricăreirea lităţi accidentale ca ea să aibă o esenţă, aşadar un eidos,care poate fi sesizat în chip pur şi care este guvernat de


[9]

adevăruri de esenţă având diferite grade de generalitate. Unobiect individual nu este doar individual şi atât, adicăun „acesta de aici“ unic; dimpotrivă, el are anumite pro -prietăţi ce-l caracterizează „în el însuşi“ şi, ca atare, el areun specific, adică un stoc de predicabile esenţiale care trebuieîn chip necesar | să îi revină (în calitate de „fiinţare, aşa cumeste ea în sine însăşi“), pentru a putea avea de asemeneaşi alte determinări relative şi secundare. De pildă, oricesunet are, luat în şi pentru sine, o esenţă. La nivelul săuultim de generalitate, el ţine de esenţa generală „sunet îngenere“ sau, mai precis, de esenţa generală „ceva de ordinacustic în genere“ – înţeleasă în chip pur ca un momentce poate fi reliefat din cuprinsul sunetului individual (luatîn el însuşi sau în comparaţie cu alte asemenea sunete;în cazul din urmă, esenţa respectivă apare drept „ceea cele este comun“ diferitelor sunete). De asemenea, oriceobiect material are propriul său specific de esenţă [Wesen -sartung], iar, la nivelul său ultim de generalitate, el ţinede esenţa „obiect material în genere“, având o determinaretemporală în genere, o durată în genere, o formă în genere,o materialitate în genere. Tot ceea ce ţine de esenţa unuiobiect individual poate să fie propriu şi unui alt obiectindividual, iar generalităţile eidetice ultime, de tipul celorindicate în exemplele de mai sus, circumscriu „regiuni“sau „categorii“ de obiecte individuale.

§3. Intuiţia eidetică [ Wesenserschauung ] şi intuiţia individuală

În primă instanţă, prin termenul de „esenţă“ ne refe -rim la ceea ce – în cadrul fiinţei celei mai proprii a unuiobiect individual – reprezintă „ce anume“ este el. Însă orice

ESENŢA ŞI CUNOAŞTEREA EIDETICĂ 43

[H 13]

[10]

asemenea „ce anume“ poate fi „pus în idee“. Intuiţia indi -viduală sau de ordinul experienţei poate fi transformată într-ointuire eidetică (ideaţie), iar această posibilitate nu estela rândul ei una empirică, ci trebuie înţeleasă ca o posi -bilitate de esenţă. Ceea ce intuim în cazul din urmă esteesenţa pură sau eidos-ul pur corespunzător, fie că estevorba de categoria supremă sau de o particularizare [Beson -derung] a ei, mergând până la concretizarea [Konkretion]ei deplină.

Acest act de intuiţie, în virtutea căruia ne este dată –eventual chiar în chip originar – esenţa, poate fi o intuiţiedonatoare adecvată, cum este de pildă cea pe care o putemobţine cu privire la esenţa sunetului; însă, ea poate, deasemenea, să fie una mai mult sau mai puţin nedesăvârşităsau „inadecvată“, iar asta nu doar în sensul gradului ei maimare sau mai mic de claritate şi distincţie. Ţine de specificulanumitor categorii de esenţă ca esenţa cores punzătoare lorsă nu poată fi dată decât în chip „unila teral“ şi eventual„multilateral“, în maniera unei succesiuni, dar niciodată închip total, cu privire la toate laturile ei. În mod corelativ,particularizările [Vereinzelungen] indi viduale corespunzătoareunor atari esenţe nu pot deveni obiecte ale experienţei şiale reprezentării decât în cadrul unor intuiţii empiriceinadecvate şi „unilaterale“. Această constatare este valabilăîn legătură cu orice esenţă ce se raportează la ceva de ordinreic [Dingliches], aşadar cu privire la toate componenteleeidetice ce ţin de extensie, respectiv de materialitate. Maimult, constatarea respectivă | este valabilă (după cum vorputea arăta cu evidenţă analizele ce urmează) cu privire latoate realităţile în genere, însă în aşa fel încât expresiile vagide „unilateralitate“ şi „mul tilateralitate“ capătă în fiecarecaz în parte o semnificaţie precisă, putând fi distinse diferitetipuri de inadecvare.


[H 14]

Idei Privitoare La o Fenomenologie Pura

Documents

Transcript of Idei Privitoare La o Fenomenologie Pura