Introducere în ştiinţa comunicării şi a relaţiilor publice FLAVIU CĂLIN RUS

-suport de curs-conspect pentru examen-

PARTEA I: COMUNICAREA:

A:-Obiective generale;

B:-3 capitole: -Capitolul I: Proces; interacţiune; relaţie; Definiţii ale comunicării:

subcapitole:(5 subcapitole):

1.Cele patru înţelesuri majore ale comunicării;

2.Definiţia comunicării dată de Max Weber;

3.Definiţia generală a comunicării dată de M. Kunczik;

4.Definiţia comunicării dată de M. Kunczik prin prisma principiului neintenţionalităţii;

5.Definiţia comunicării dată de Moles;

-Capitolul II: Forme ale comunicării:

subcapitole:(16 subcapitole):

1. Comunicarea verbală;

2. Comunicarea non-verbală;

3. Comunicarea interpersonală;

4. Comunicarea intrapersonală;

5. Comunicarea de grup;

6. Comunicarea mediatizată;

7. Comunicarea aşa-zis de masă;

8. Comunicarea esopică;

9. Comunicarea politică şi electorală;

10. Comunicarea de întreprindere sau inter- şi intrasistemică;

11. Comunicarea publică;

12. Comunicarea publicitară;

13. Comunicarea educativă;

14. Comunicarea organizaţiilor societăţii civile;

15. Comunicarea paradoxală;

16. Comunicarea internaţională;

-Capitolul III: Modele ale comunicării:

subcapitole:(6 subcapitole):

1. Modelul liniar al lui Harold D. Lasswell;

2. Modelul liniar al lui Claude Elwood Shannon;

3. Modelul lui Meyer-Eppler;

4. Modelul circular al comunicării;

5. Modelul interactiv ai comunicării;

6. Modelul fluxului în două etape;

PARTEA I: COMUNICAREA:

A:- Obiective generale: Comunicare şi relaţii publice:

Comunicarea: -începuturi:-în preistorie;

-sfîrşitul:-nu va avea loc atît timp cît va exista viaţă pe pămînt;

-unul dintre cei mai vechi termeni;

- una dintre cele mai vechi acţiuni(folosite atît de către fiinţele umane, cît şi de către celelalte vieţuitoare ale

pămîntului);

-un proces dinamic(în ansamblul ei);

-într-o permanentă transformare(are loc chiar şi în momentul în care se desfăşoară acest proces);

-dezvoltare:-odată cu dezvoltarea ontogenetică(fizică şi mentală)a omului;

-în 2 planuri:-în plan vertical (focalizîndu-se, pătrunzînd în profunzimea elementelor

înconjurătoare);

-în plan orizontal(oferindu-ne astăzi o dispersie nemaiîntâlnită la nici un alt

proces);

-stă la baza tuturor -acţiunilor şi legăturilor dintre oameni,instituţii, dintre cetăţeni şi instituţii etc.

Sistemul relaţiilor publice: -are o istorie mult mai scurtă decît comunicarea;

-conştientizat la nivelul mentalului colectiv(cu preponderenţă în cea de a doua jumătate a secolului al XX-

lea);

- puternic impregnat de diferitele modele ale procesului de comunicare(stă la baza formării şi structurării

acestuia);

DESPRE ICRP: „Introducere în ştiinţa comunicării şi a relaţiilor publice":

- disciplină introductivă;

-scop: -să creeze o bază/ pct. de pornire în aprofundarea studiului sistemulului comunicării şi al relaţiilor publice(pe mai multe direcţii);

-cuprins: 2 părţi(pentru a conştientiza mai bine cele două concepte):

1 - una referitoare la procesul comunicării;

2 - una referitoare la sistemul relaţiilor publice-cu toate valenţele procesului de comunicare

conţinute în acesta;

-5 obiective principale:

1 - crearea unui sistem de operare care să cuprindă definiţii, concepte, norme, valori, modele şi

subsisteme;

! OBS:Sistemul va avea preponderent un caracter teoretic;

Aprofundarea practică-mai puţin realizabilă;

2 – implementarea unui limbaj de profil,imperios necesar pentru a nu exista disfuncţionalităţi de

înţelegere în interiorul sistemului; 3 - formarea unui tot unitar, a unui aşa-numit ,’’Ge-stallt", din procesul comunicării şi

sistemul relaţiilor publice.

! OBS: Trebuie înţeles că cele două sisteme(comunicare relaţii publice)se întrepătrund şi se

influenţează reciproc.

Primul reprezintă baza celui de-al doilea. 4 - formarea unei baze de date cu rol de informaţii primare esenţiale(iniţiază în aprofundarea celor

două sisteme şi al derivatelor acestora.

5 - crearea unui concept de „comunicare şi relaţii publice’’de sine stătător.

! OBS:Interdisciplinaritatea-trăsătură de bază;

-îi conferă amploare şi importanţă acestui concept;

-adună elemente de la alte discipline;

Comunicarea şi relaţiile publice:-se structurează ca o disciplină nouă;

-cu ţeluri bine definite(beneficiază de tehnici şi

modalităţi proprii de atingere a acestora)

-umple golul de culoar între celelalte discipline socio-

umane(prin conţinut şi forme);

B:Capitolele:

Capitolul I:

Proces; interacţiune; relaţie; Definiţii ale comunicării:

Comunicarea:

-stă la baza tuturor proceselor, interacţiunilor şi relaţiilor interumane;

-asigură practic existenţa societăţii;

-fără ea structurile sociale la nivel de micro şi macroclimat nu s-ar putea forma şi nici menţine(dupa cum

susţine şi renumitul cercetător Paul Watzlawick:comunicarea -„conditio sine qua non a vieţii omeneşti şi a

ordinii sociale"';

-semnificaţia noţiunii:-comunicarea,în sine,poartă 5 înţelesuri majore:

1- COMUNICARE=ÎNŢELEGERE

Comunicarea este văzută ca o înţelegere atît a mesajelor primite pe diferite canale de

comunicare de la diferite mijloace de comunicare, cît şi ca înţelegere între două persoane, între o persoană şi

un grup sau între două grupuri.

2 – COMUNICARE=COMUNITATE

Comunicarea înseamnă si comunitate,existenţa grupurilor precum şi a structurilor sociale pe care

acestea le dezvoltă.

3-COMUNICARE=PARTICIPARE(SI COPARTICIPARE) |

| | Participă permanent la acţ.grupului Fiecare participă în MASURA voinţei sale la

acţ.grupului) *am fost la cursul ăsta şi a adăugat şi asta cu coparticiparea: d* Noţiunea de comunicare implementează la nivelul mentalului colectiv, automat, şi

noţiunea de participare. Comunicarea este văzută ca un proces, care, de altfel, implică participare din partea

membrilor grupurilor, e un proces de transfer şi contratransfer informaţional, care nu poate exista în

absenţa membrilor acestora.

4 – COMUNICARE=ORGANIZARE

Cel de al patrulea înţeles pe care îl oferă comunicarea este cel de organizare. Accepţiunea de

organizare se apropie foarte mult de definiţia conceptului de relaţii publice. Alături de „organizare" se

găseşte şi conceptul de „acţiune" iar comunicarea reprezintă liantul dintre cele două concepte, deoarece

datorită comunicării este posibilă atît acţiunea organizată, cît şi organizarea acţiunii

5-COMUNICARE=NEÎNŢELEGERE *chiar dacă în carte zice că sunt numai 4 proful a zis că sunt 5*

. Neînţelegere,cu sensul de nonsens cel mai des,dar şi cu sensul de nepricepere a celor spuse.

Neînţelegerea într-o anumită măsură reprezintă liantul oricărei relaţii,deoarece este necesar să alterneze

neînţelegerea cu înţelegerea.

-Procesul comunicării-o parte componentă din nenumărate sisteme => foarte greu de găsit un înţeles unitar al

acestui proces/definiţii.

DEFINIŢII:

-termenul ’’comunicare’’:-contradicţii sau suprapuneri de sens:

Definiţii după principiul intenţionalităţii individului:

A:perspectiva autorilor: -I)consideră interacţiune =comunicare(sinonime)

*le folosesc cu acest sens în diferite contexte

!Paul Watzlawick:-comunicare=comportament; -interacţiunea,în viziunea lui,reprezintă un transfer alternativ de informaţii(între doi

sau mai mulţi indivizi)

-II)interacţiunea=acţiuni cu caracter de reciprocitate, de sub- sau supra-ordonare,

comunicarea=aspecte ce ţin de conţinutul acestor acţ..

-III)comunicare şi interacţiune=transfer alternativ şi reciproc de informaţii

B:perspectiva psihologiei sociale:- comunicare=interacţiunii dintre persoane sau grupuri;

(prin cuvînt, gest, semn sau simbol)

*orice activitate comună în viaţa socială implică:-schimb de informaţii;

-existenţa unui proces de comunicare precum şi relaţii

interpersonale care derivă din acest proces;

I)Max Weber:Wirtschaft unei Gesellschaft (1964):-sociolog german;

- a dat cel mai bun înţeles al termenului de comunicare;

-distinge două moduri ale comportamentului uman

situaţional: [despre individ] „a acționa reprezintă un comportament uman (indiferent dacă este o activitate

interna sau externă, o suferință sau o omisiune) dacă și în măsura în care cel/cei care acționează leagă de aceasta un sens subiectiv.” [despre grup] „Acțiune socială este acea acțiune în cadrul căreia sensul înțeles de cel sau de cel/cei care acționează se referă și la comportamentul altora, orientându-se după efectul acesteia.”

-definiţia lui se referă la interactiune şi comunicare=două

feluri de acţiune socială. -această definiţie:conferă un sens unei anumite

acţiuni(proces de atribuire);

- comunicarea-văzută ca un transfer de sensuri, care are loc

între membrii sistemului;

II)Michael Kunczik: -profesor german;

:comunicarea :„este deci un comportament care, din punctul de vedere al celui care

comunică, are ca ţel transmiterea de mesaje, cu ajutorul unor simboluri, către una sau mai multe persoane.

Conceptul de comunicare definit de Kunczik cuprinde trei caracteristici principale:

1. Cel puţin un individ x trebuie sa emită un mesaj, pentru a se îndeplinii procesul comunicării.

!emiţătorul consideră că transmiţând un mesaj către receptorul y are loc procesul de comunicare

indiferent dacă y raspunde sau nu,însă, conform condiţiei esenţiale a procesului de comunicare

interpersonală. care se bazează pe reciprocitate(transfer şi contratransfer informaţional)fără răspuns

din partea lui y la mesajul emis de x, NU SUNT întrunite condiţiile unui proces de comunicare.

2. Comunicarea intrapersonală(monologul) întruneşte condiţiile procesului de comunicare,

deoarece un individ poate comunica cu sine.

!unii autori consideră că această formă de comunicare(intrapersonală)nu întruneşte toate condiţiile unui

proces de comunicare, deoarece lipseşte acţiunea socială,însă aceasta este,în fapt,un proces de comunicare,

deoarece individul poate comunica cu sine însuşi prin intermediul proceselor psihice superioare, iar reacţiile

vegetative ale acestuia, venite ca răspuns la emisia intrapsihică de informaţii, pot fi considerate ca feed-back.

3. Receptarea corectă a mesajului.

!pentru ca un proces să devină proces de comunicare(văzut ca un tot unitar)este nevoie de feed-back, deci şi

de receptarea corectă a mesajului emis.

Definiţii după principiul neintenţionalităţii individului:

Axioma metacomunicativă-a lui Paul Watzlawick: „nu există posibilitatea necomunicării"

-analizează prin prisma principiului neintenţionalităţii(spre deosebire de

celălalte definiţii care au pus accent pe intenţionalitatea individului);

-consideră că întotdeauna comportamentul unui individ, manifestat prin

verbalizare, tăcere, reacţii vegetative, gesturi, mimică sau mesaje paralingvistice(ex. ton, timbru vocal,

pauze, ezitări etc.)este informativ pentru orice observator.

Michael Kunczik:-prin prisma principiului neintenţionalităţii,are o viziune proprie asupra

procesului de comunicare, definindu-1 astfel: „Comunicarea cuprinde deci interacţiunea cu ajutorul unor

simboluri şi transmiterea neintenţionată de informaţii prin cel care comunică, interpretată ca fiind

informativă de către un observator."'

Definiţiile comunicării variază,fiind diferite,în funcţie de punctul de vedere al celui care abordează

explicarea unui concept, precum şi de unghiul sub care este analizat acest concept.

Definiţii prin prisma unor elemente noi:

Abraham Moles: -„Comunicarea este acţiunea de a face ca un individ I, situat într-o epocă într-un

anumit loc, să-şi însuşească experienţa referitoare la datele şi evenimentele ambianţei de la un alt

individ sau sistem E, folosind elemente de cunoaştere care le sînt comune."

-analizează comunicarea prin prisma unor elemente noi:-experienţă;

-cunoaştere;

-timp;

-pune accent şi pe spaţiul în care se desfăşoară procesul comunicării.

-ancorarea definiţiei comunicării în coordonatele spaţiu-timp reprezintă un

progres în conceperea şi dezvoltarea sistemului de analiză a conceptelor;

Capitolul II:

Forme ale comunicării:

Procesul comunicării-dispersie foarte largă în toate domeniile de activitate;

-probabil imposibilă definirea a toate domeniilor de aplicabilitate ale comunicării, din

cauza caracterului dinamic şi a palierului ft larg:

1. Comunicarea verbală (comunicare codată):

- se realizează în baza unei limbi comune și a unui limbaj comun(elemente imperios necesare pt.ca

înţelegerea participanţilor să se producă);

-limbajul folosit este foarte important în procesul comunicării-face parte din gama vastă de sisteme denumite

conduite simbolice;

-la baza comunicării verbale se află funcția semiotică (oferă capacitatea de a utiliza semne și simboluri);

-o categorie aparte a comunicării codate este comunicarea simbolică(incluzînd toate limbajele specifice

folosite în activităţile desfăşurate cu ajutorul calculatoarelor);

2. Comunicarea nonverbală(comunicare analogică):

-comunicarea paralingvistică – se află la granița dintre com.verbală și com.non-verbală (compusă din ezitări,

intonații, timbrul vocii, pauze, rapiditate, bâlbâieli etc.)-elementele enumerate compun comunicarea

analogică

- însoțește în general comunicarea codată;

- este denumită și limbajul trupului(variază de la o societate la alta,se învaţă fie prin trăire,fie prin observaţie

a unui alt mediu);

- într-o relaţie dintre două persoane, comunicarea non-verbală funcţionează cu atît mai bine cu cît acestea se

cunosc reciproc mai bine, pe de o parte, iar pe de altă parte, cu cît intersecţia sistemelor de codare a

informaţiilor este mai mare;

-Cercătători:

-R. L. Birdwhistell consideră că aprox. 30-35% din conținutul unui mesaj se datorează comunicării verbale,

restul depână la 100% celei non-verbale(doar în cadrul unui dialog social);

-E. Mehrabian consideră că aprox. 7% dintr-o emoție se transmite verbal, 55% vizual și ~33% prin canale

paralingvistice(restul fiind transmis prin alte canale);

-B.Rime- a încercat să determine rolul componentei non-verbale în legăturile interumane, impregnate

puternic de componenta afectivă, în special în cazul îndrăgostiţilor(cu care a şi lucrat pt.acest

studiu);consideră că prin comunicarea non-verbală se transmite aproximativ 65-70% din conţinutul unui

asfel de mesaj şi, de asemenea, constată că în lipsa comunicării non-verbale încărcătura mesajelor îşi pierde

greutatea, fiind mult mai săracă;

-Canale de comunicare verbală și non-verbală(în funcţie de receptorii sau de analizatorii specifici):

* Vizual(ex.schimb de priviri,expresia feţei,ticuri,mimică etc) – sprijină 99% din com. non-verbală;

* Auditiv – sprijină 100% com. verbală și paralingvistică(în plan secundar);

-zgomotul:factor perturbator în perceperea mesajului transmis;

* Tactilo-chinestezic(atingerile)– sprijină com. non-verbală;

-o categorie aparte de transmitere a informaţiilor:temperatura corpului;

* Olfactiv – sprijină com. non-verbală,iar în plan secundar com. verbală;

-informaţiile transmise au, în principal, rolul de a umple golul de imagine al unei

persoane, care nu poate fi acoperit de către ceilalţi analizatori;

* Gustativ – decodifică informații despre gustul alimentelor consumate; conlucrează cu canalul

olfactiv, pentru depistarea alimentelor alterate

* Al 6-lea simț - greu de definit; doar la unele persoane;se referă la informațiile cu rol de

avertisment, premoniție, apărare împotriva unor posibile primejdii.

* „Utilizarea spaţiului":- o formă aparte a comunicării non-verbale,manifestată printr-un comp.non-verbal;

- se poate constata gradul de apropiere sau de îndepărtare, simpatia sau

antipatia pe care le manifestă aceştia unul faţă de altul,prin cât de aproape sau de departe stau unii faţă de

ceiălalţi;

Există persoane care au manifestări comportamentale non-verbale identice, dar efectele produse sunt

foarte rar identice!

3.Comunicarea interpersonală(o comunicare verbală şi nonverbală):

-trebuie să existe minimum 2 parteneri de discuţie;

-Teorema comunicării interpersonale: cu cât persoanele se cunosc mai bine, cu atât comunicarea va fi mai

amplă și mai bună.

-prin dialog(forma cea mai răspândită)-dezvoltă matrici comportamentale specifice influenţate de o serie de

factori:

* Gradul de apropiere sau proximitatea spațială – optimă pt o comunicare interpersonală este de 1

metru;

* Limitele și întinderea contactelor fizice în aceste relații;

* Stilul cald/autoritar în comunicare;

* Schimbul de priviri ca formă de comunicare;

* Volumul și ritmul interacțiunilor; * Dinamica autodezvăluirilor reciproce;

-aceşti factori determină o serie de efecte(ex.înţelegerea,neînţelegerea dintre indivizi),precum şi efecte

derivate:

*”Efectul Steinzor”:-comunicarea interpersonală desfășurată în prezența/absența unui lider (dacă

există un lider, participanții se concentrează asupra sa iar apoi la cei din stânga şi din dreapta; dacă

nu există, se concentrează asupra persoanei din paralel).

! In funcţie de dispunerea spaţială a persoanelor într-un grup, ne putem da seama de fluxul informaţional

dintre acestea, precum şi de tipul de comportament pe care acestea îl vor manifesta(cu cât se cunosc mai

puţin cu atât mai mult vor evita apropierea fizică,ca distanţă,dar şi contactul vizual şi invers)

-Teorema lui Th.Newcomb: -analizează prin prisma metaanalizei(poate conduce la aflarea mecanismelor

prin care se realizează convergenţa sau divergenţa reciprocă dintre persoanele care participă la acest proces );

-încearcă să explice mecanismele restabilirii echilibrului unui dialog;

- propune un sistem care cuprinde 3 reacții comportamentale diferite:

a) apropierea celor 2 atitudini datorită evoluției unuia/amândurora parteneri;

b) atenuarea importanței obiectului/evenimentului care formează dezacordul;

c)în caz de eșec, al celor 2 alternative (a și b) poate avea loc reducerea intensității relații afective între cei 2

parteneri;

4.Comunicarea intrapersonală(monolog):

- este caracteristică fiecărui individ în parte; -unii autori contestă faptul că reprezintă o formă specifică de comunicare; -transformă dialogul cu sine însuşi într-un monolog interior sau verbalizat(individul îşi pune întrebările şi tot el îşi răspunde);

-este normală până la un anumit punct;

5.Comunicarea de grup:

- strâns legată de comunicarea interpersonală(o extensie a acesteia la mai multe persoane);

-folosită în special de psihoterapeuți în scopul soluționării dependențelor(ex.droguri, alcool, tutun etc.); 6.Comunicarea mediatizată:

- se confundă foarte frecvent cu comunicarea de masă;

- unul sau mai mulţi emiţători sau un emiţător colectiv difuzează mesaje(ex.sub formă de text,unde

sonore,imagine) prin intermediul unor dispozitive tehnice sau prin intermediul unor mijloace de

transmitere,spre mai mulţi receptori;

- comunicarea tipică mijloacelor mass-media (ziare, radio, tv etc.);

-nu necesită specialiști ai comunicării;

-este unidirecţională,fiind lipsită de un feedback imediat din partea receptorului;

-cea mai nouă subramură este Internetul;

- comunicarea prin telefon(fix sau mobil)permite şi realizarea unei comunicări mediatizate(ex. în cazul

emisiunilor radio/TV,ascultătorii/telespectatorii pot interveni pe parcurs prin telefon) deşi este o formă

atipică a comunicării interpersonale;

-la informaţiile transmise prin mijloacele mass-media feedback-ul nu este imediat,dar există totuşi;

7.Comunicarea aşa-zis de masă:

-formă a comunicării mediatizate;

-realizată doar de specialiști/profesioniști ai comunicării;

-se adresează unor mase mari de oameni;

-poate fi subiectivă/obiectivă;

-are scop manipularea opiniei publice în sensul dorit de comunicatori(când este subiectivă); -Probleme legate de comunicatori(cei care lucrează la realizarea oricărui tip de materiale difuzate prin

mijloace mass-media):prin ce afectează/îmbunătăţesc aceştia calitatea produselor difuzate:

* Propria imagine;

* Pregătirea profesională;

* Condițiile de muncă;

* Legăturile interpersonale;

* Date personale ale comunicatorilor;

* Modul de abordarea a unei probleme de catre comunicatori;

* Criterii de lucru;

*Comunicatorii au nevoie de surse de informare(cu cât mai multe,cu atât mai

bine);

* Grad de socializare;

* Constrângerea mijloacelor tehnice;

* Presiunea exercitată asupra comunicatorului(mass media);

* Noile tehnologii;

* Diferenţele între corelațiile dintre limba și limbajul folosit;

* Reacția publicului în sistemul stimul emis-stimul receptat(există printre

comunicatori o serie de personalităţi care au obişnuit publicul de-a lungul timpului cu o manieră specifică de

abordare a evenimentelor,impunându-şi un anumit stil-ex.Andreea Esca de la PRO TV)|

* Criterii etice şi de responsabilitate; 8.Comunicarea esopică:

-comunicarea indirectă a unor fapte/evenimente,prin intermediul unor fabule, cugetări, maxime, aluzii;

-în locul personajelor reale se folosesc persoane imaginare/animale; -folosită în sistemele totalitare de cei care doreau să transmită informații doar unui cerc restrâns de persoane;

- folosită de scriitorii şi jurnaliştii acelor vremuri, tocmai pentru ca aceştia să poată evita anumite interdicţii

sau pentru a nu putea fi traşi la răspundere ;

-este folosită și astăzi;

-pentru înţelegerea acestui tip de comunicare este necesară:-cunoaşterea unor coduri;

- cunoaşterea unor informaţii suplimentare legate

de presupusul eveniment;

-un nivel de cultură destul de ridicat;

-Egon Erwin Kisch:-scriitor german; -a folosit cu succes o stratagemă a comunicării esopice;

-a reprezentat publicarea unei informații, sub forma unei dezmințiri;

-în opoziție cu limbajul esopic (prin intermediul căruia se dorește întelegerea conținutului

unui mesaj), limba de lemn are drept scop exact inversul (mascarea anumitor evenimente);

9.Comunicarea politică şi electorală:

- disciplină de sine stătătoare;

-apare pentru prima dată în spaţiul public american;

-preluat ulterior şi de societăţile şi democraţiile vest-europene;

-actorii politici-emiţătorii;

- populaţia-receptorii mesajelor;

-Comunicarea politică:-acea acțiune planificată și susținută menită să asigure climatul de bunăvoință și

înțelegere între organizație și public (modalitate de a transfera informații între politician și cetățeanul de

rând);

-scop:influenţarea opinei publice;

caracteristica de bază: INTENŢIONALITATEA;

-Comunicarea politică-definiţii:

- prin diferite unghiuri de abordare:-a)prin prisma influenţării;

-b)prin asocierea cu mediul şi spaţiul de dispersie;

-c)prin analizarea mijloacelor prin care această formă de comunicare

ajunge la nivelul receptorilor:

-d)prin prisma contopirii diferitelor unghii de abordare;

*a)Belanger – „o influențare în primul rând voită apoi transformată în acțiune sau

dimpotrivă o acțiune omisă. Întotdeauna este vorba de o intervenție intențională referitoare la un eventual

comportament al receptorului.”

* b)Wolton – „are loc într-un spațiu în care se relaționează discursurile contradictorii a trei

actori care au legitimitate de a se exprima în mod public asupra politicii: oamenii politici, jurnaliștii și opinia

publică prin intermediul sondajelor de opinie.”

* c)Roland Cayrol –“procesul comunicării politice este rezultatul final al conlucrării

convergente sau divergente al unei “sfinte treimi”: televiziunea, sondajele și publicitatea”

* d)Def. Prof.Flaviu Călin Rus - “Comunicarea politică este o formă a comunicării prin

intermediul căreia se transmit intenționat, direcționat mesaje având conținut politic, mesaje transmite prin

intermediul mijloacelor de comunicare în masă sau prin alte instrumente și acțiuni, transfer și contratranfer

informațional care se realizează într-un camp sau într-un spațiu de acțiune bine definit, într-o anumită

perioadă de timp folosindu-se tehnici și metode de formare a imaginilor actorilor politici specifice

publicității politice și care are drept scop principal realizarea unei legături pe cât posibil pozitive între actorii

politici și opinia publică precum și invers”

.

-Strategii ale comunicării politice(în crearea unui sistem standardizat):

1.Strategia de proiectare;(realizarea unui proiect unde sunt stipulate principalele oferte ale

actorului politic-de ordin social,economic,politic-pe care acesta trebuie să le satisfacă pentru a respecta

dorinţele publicului;necesită timp);

2.Aducerea la cunoştinţa opiniei publice:

- prin mediatizare(trebuie să fie foarte bine întocmită pentru că aceasta poate

afecta sau îmbunătăţii imaginea actorului politic);

- acţiuni promoţionale specifice;

3.Strategia verbală şi non-verbală;

-se influenţează reciproc în crearea unei impresii pozitive sau negative a publicului asupra actorului politic-

care se depersonalizează şi îşi crează o imagine produs(pt.a convinge pe cât mai mulţi);

-comunicarea politică=sistem guvernat de norme şi valori specifice,dar şi de anumite reguli de bază,care fac

din acest proces un tot unitar,capabil să funcţioneze;

-Reguli de bază a comunicării politice :

1.Păstrarea coerenţei(trebuie eliminate contradicţiile dintre termeni,sisteme sau

subsisteme,precum şi sursele capabile să genereze contradicţii sau conflicte;trebuie menţinută mai ales în

discurs);

2.Adaptarea la prezent(discursul politic trebuie adaptat la realitatea

socială,politică,economică şi culturală a societăţii în care trăieşte);

3.Crearea şi menţinerea unei indentităţi proprii(imaginea omului politic trebuie să conţină

elemente unice,noi,care să-l diferenţeze de ceiălalţi concurenţi pentru ca IDENTITATEA:-2 componente:-

apartenenţa la un grup;diferenţierea în cadrul aceluiaşi grup);

4.Coordonarea(crearea unui sistem compus din toate elementele componente ale comunicării

publice);

* Propaganda = o formă de comunicare persuasivă, care fie formează idei/convingeri/ atitudini, fie schimbă

(prin influențare directă sau indirectă) ideile/convingerile/atitudinile și comportamentele deja existente.

* Manipularea = o tehnică prin intermediul căreia se direcționează opinia publică într-un anumit sens dorit,

folosindu-se pt asta diferite forme de comunicare (slogane, imagiini, profiluri etc.)

* Comunicarea electorală = este o formă a comunicării politice, cuprinde toate elementele componente ale

comunicării politice, dar se diferențiază prin faptul că este posibilă doar într-un mediu concurențial, pe

parcursul campaniilor electorale, parlamentare și prezidențiale.

10.Comunicarea de întreprindere sau intrainterinstituţională:

-doi parametri ai succesului:calitate(originalitate şi adaptabilitate) şi viteza de reacţie;

-se realizează pe verticală(între șef-subaltern) și pe orizontală (între persoane aflate pe aceeași treaptă

ierarhică).

-consilierii PR dezvoltă 2 sisteme de comunicare(în scopul bunei funcţionări a instituţilor):

1)intrainstitutional:-în firmă;

2)interinstituţional:-cu altă firmă;

11.Comunicarea publică:

-comunicarea se referă la dorinţa statului sau a diferitelor instituţii publice de a implementa un sistem de

relaţii cu publicul şi de a furniza cetăţenilor informaţii de interes public;

-prin aceste sisteme se transformă într-o comunicare socială sau chiar comportamentală;

-o subramură a comunicării publice este comunicarea locală;

12. Comunicarea publicitară:

-comunicarea folosită de agențiile publicitare în scopul formării, promovării și menținerii imaginii unor

produse/firme/actori politici/partide politice;

13.Comunicarea educativă:

-promovată prima dată de Open University din M. Britanie;

-dorește favorizarea accesului la educație a fiecărui cetățean;

14.Comunicarea organizaţiilor societăţii civile:

- modalitate de informare a opiniei publice în legătură cu diferite situații critice/dramatice (războaie,

foamete, catastrofe etc.);

15.Comunicarea paradoxală:

- folosită în general în timp de război;

-folosește minciuna, dezinformarea și manipularea;

-are 3 grupuri țintă (adversarul, proprii soldați și populația);

Teorema comunicării paradoxale: cu cât mai probabil este un comportament anume, cu atât mai puțin se

va practica; cu cât mai improbabil devine, cu atât mai probabil s-ar putea realiza.

* Cenzura este un element care trebuie aplicat pe timp de război.

16.Comunicarea internaţională: -relația stabilită între opinia publică mondială și cei de care depind marile evenimente care influențează umanitatea; -comunicarea diplomatică dintre reprezentanții unor reprezentanți din 2 state diferite (în propuneri de colaborare, soluționarea unor crize); -limbajul diplomatic si de protocol;

Capitolul III:

Modele ale comunicării

-fiecare formă a comunicării are un specific al ei;

-în legătură cu acesta îşi creează propriile modele; -modelele sunt generale,în baza unui principiu evolutiv-de la simplu-complex;

*există şi modele care depăşesc barierele unei anumite forme şi care pot fi adaptate în orice situaţie-la oricare

dintre tipurile de comunicare;

I)Modelul liniar al lui Harold D.Lasswell: -Laswell s-a ocupat de studiul propagandei politice între 1920-1930; -a încercat să prindă într-o matrice comunicarea; -caracter unidirecţional(semnalele pleacă de la E R doar în acestă direcţie); -consideră că procesul comunicării poate fi redus la cele 5 întrebări tipice unui jurnalist: * Cine/ce/cum/cui/cu ce efect zice? -Schema modelului:

Cine-----------------------Ce zice?---------------Cum?-----------------------Cui?-------------------Cu ce efect?

Emiţătorul Mesajul Canalul Receptorul Efectul

Analiza controlului Analiza Analiza canalelor Analiza publicului Analiza

organizaţiilor conţinutului de comunicare efectelor

-3 lipsuri are acest model: 1.Elimină feedback-ul; 2.Nu analizează factorul contextual; 3.Elimină celelalte forme de comunicare, punând accent doar pe comunicarea mediatizată;

II)Modelul liniar al lui Claude Elwood Shannon(1948):

- prezintă comunicarea drept un process liniar,care conţine mai multe etape;

-nu analizează feed-back-ul;

-nu analizează factorul contextual;

-se referă la mijloacele de comunicație:”Cum funcţionează un telefon fix?”,din voce se transformă în implus

electromagnetic(Codarea) si din impuls electromagnetic în voce.(decodarea);

-explică felul cum funcționează un telefon fix (telefonia prin fir) – din voce în impuls electromagnetic -> din

impuls electromagnetic în voce;

-Schema modelului:

Mesajul Semnal Semnal Mesajul Sursa----------------------Emiţătorul-------------Canalul------------Receptorul-----------Destinaţia informaţiei

emis primit

|

Sursa de zgomot

III)Modelul lui Meyer-Eppler(1963):

-unul dintre primele modele care se referă la comunicarea interpersonală; -ia în considerare feed-back-ul din partea receptorului; -emițătorul și receptorul au calitate dublă (emițătorul este și receptor și invers); - elemente: emițător, receptor, zgomot, codare, decodare, repertoriu emițător, repertoriu receptor, feed-back; -Schema modelului:

Codare Zgomot decodare Receptor

Emiţător

-comunicarea se realizează cu atât mai bine cu cât intersecţia repertoriilor E şi R este mai mare,şi

întrepătrunderea mai adâncă;

IV)Modelul circular al comunicării:

Modelul Ray Hiebert, Donald Ungurait, Thomas Bohn

-denumit şi modelul HUB – model circular (1974);

-se referă în special la comunicarea de masă;

-o ilustrează ca pe un ansamblu de cercuri concentrice,în interiorul cărora are loc o permanentă negociere şi

tranzacţie de informaţii;

-transmiterea mesajelor prin acest model:-în 2 faze:

-1)se referă la diferitele tipuri de comunicatori care transmit mesajele;

-2)începe cu intervenţia regulatorilor;

-elemente: controlori de mesaj – crainicul;

-regulatori de mesaj – producatorii, patronii;

-receptor;

Re Rr

-iIntroduce conceptul de amplificare de la mass-media spre cetăţeni;

V)Modelul interactiv al comunicării:

-după 1990;

-se referă la întreg procesul comunicării;

-văzut ca un circuit continuu al informaţiilor;

-E şi R îşi inversează alternativ rolurile;

-rezultatul unei constatări faptice din partea mai multor specialişti în comunicare;

-elemente: dubla calitate a emițătorului și receptorului;

-conceptul de flux informațional;

Sursa Canal Receptorul

Canal

Receptorul

retroacţiune Susa de retroacţiune

VI)Modelul fluxului în două etape:

- Paul F. Lazarsfeld, Bernard Berelson, Hazel Gaudet –(1948); -studiau capania prezidenţială americană din 1940; -este actual prin ideile pe care le dezvoltă; -premisă:nu orice membru al socuetății poate fi atins de mesajele direcționate transmise de mass-media; -de la mass-media --> lider de opinie zonal --> oamenii care au încredere în el;

Procesul comunicării=BAZA formării şi funcţionării sistemelor de RELATII

PUBLICE!

SPOR!