IA an II Sem 2 Cerinte Examen

3
ISTORIA ARHITECTURII UNIVERSALE Anul II, semestrul 2 PRECIZĂRI PENTRU EXAMEN - Nu vor fi primiţi în examen studenţii fără nicio prezenţă. - Studenţii care au între două şi cinci prezenţe vor susţine mai întâi o probă scrisă, de testare a culturii arhitecturale; cei care obţin minimum jumătate din punctaj vor intra în examenul oral. Nu va fi permis accesul la examenul scris după începerea probei. - Examenul oral constă într-o discuţie pe marginea unor imagini şi/sau desene (planuri; secţiuni; elevaţii etc) ale unor clădiri/porţiuni de clădiri. - Studenţii cu cel puţin şase prezenţe vor intra direct la examenul oral. Aceştia vor pregăti (şi comenta) un material documentar tipărit (max. trei fişe A4/clădire), cuprinzând planuri, secţiuni, elevaţii, imagini sugestive, exterioare şi interioare pentru monumentele indicate în lista de mai jos: Bengea M. Nichita Daniel Biserica mănăstirii Sainte Foy din Conques Templul Malatestian din Rimini Lupu Fl. D. Paul Alexandru Biserica Paray-le-Monial Domul din Florenţa (Santa Maria del Fiore) Munteanu M. Raluca Catedrala din Chartres Capela Pazzi Rădulescu B. Alexandra Biserica abaţiei Saint Denis Vila Rotonda Romaniuc I. Adina Maria Catedrala Notre Dame din Paris Palatul Medici Riccardi Vîrtopeanu Gh. Raluca Biserica Saint Sernin din Toulouse Ospedale degli Innocenti Cerinţe minimale pentru examen Cunoaşterea conţinutului cursului Capacitatea de a face corespondenţa între curentele arhitecturale studiate şi perioadele istorice Însuşirea corectă a limbajului de specialitate Cunoaşterea caracteristicilor esenţiale ale curentelor artistice, a programelor de arhitectură şi a tipurilor de construcţii analizate la curs Cunoaşterea arhitecţilor importanţi şi a principalelor lucrări ale acestora Abilitatea de a descrie o construcţie ilustrată prin desen (plan, elevaţie, secţiuni) sau imagini, de a identifica destinaţia acesteia şi de a o încadra stilistic Conţinutul cursului Perioade istorice şi curente artistice asociate Antichitatea târzie Arhitectura paleocreştină

description

ist

Transcript of IA an II Sem 2 Cerinte Examen

Page 1: IA an II Sem 2 Cerinte Examen

ISTORIA ARHITECTURII UNIVERSALE Anul II, semestrul 2

PRECIZĂRI PENTRU EXAMEN

- Nu vor fi primiţi în examen studenţii fără nicio prezenţă. - Studenţii care au între două şi cinci prezenţe vor susţine mai întâi o probă scrisă, de

testare a culturii arhitecturale; cei care obţin minimum jumătate din punctaj vor intra în examenul oral. Nu va fi permis accesul la examenul scris după începerea probei.

- Examenul oral constă într-o discuţie pe marginea unor imagini şi/sau desene (planuri; secţiuni; elevaţii etc) ale unor clădiri/porţiuni de clădiri.

- Studenţii cu cel puţin şase prezenţe vor intra direct la examenul oral. Aceştia vor pregăti (şi comenta) un material documentar tipărit (max. trei fişe A4/clădire), cuprinzând planuri, secţiuni, elevaţii, imagini sugestive, exterioare şi interioare pentru monumentele indicate în lista de mai jos:

Bengea M. Nichita Daniel

Biserica mănăstirii Sainte Foy din Conques Templul Malatestian din Rimini

Lupu Fl. D. Paul Alexandru Biserica Paray-le-Monial Domul din Florenţa (Santa Maria del Fiore)

Munteanu M. Raluca Catedrala din Chartres Capela Pazzi

Rădulescu B. Alexandra Biserica abaţiei Saint Denis Vila Rotonda

Romaniuc I. Adina Maria Catedrala Notre Dame din Paris Palatul Medici Riccardi

Vîrtopeanu Gh. Raluca Biserica Saint Sernin din Toulouse Ospedale degli Innocenti

Cerinţe minimale pentru examen Cunoaşterea conţinutului cursului Capacitatea de a face corespondenţa între curentele arhitecturale studiate şi

perioadele istorice Însuşirea corectă a limbajului de specialitate Cunoaşterea caracteristicilor esenţiale ale curentelor artistice, a programelor de

arhitectură şi a tipurilor de construcţii analizate la curs Cunoaşterea arhitecţilor importanţi şi a principalelor lucrări ale acestora Abilitatea de a descrie o construcţie ilustrată prin desen (plan, elevaţie, secţiuni) sau

imagini, de a identifica destinaţia acesteia şi de a o încadra stilistic Conţinutul cursului Perioade istorice şi curente artistice asociate Antichitatea târzie

Arhitectura paleocreştină

Page 2: IA an II Sem 2 Cerinte Examen

Evul mediu Arhitectura pre-romanică Arhitectura romanică Arhitectura gotică Gotic timpuriu Gotic de apogeu Gotic târziu

Sfârşitul evului mediu şi începutul epocii moderne Renaştere timpurie Renaştere de apogeu Manierism Renaştere târzie

Programe de arhitectură Arhitectura militară (castelul, cetatea, fortificaţiile urbane) Arhitectura religioasă (biserica; ansamblul monastic) Biserica în evul mediu (geometrie; părţi componente; model

structural; sisteme de boltire) Biserica în renaştere (tip longitudinal şi/sau tip central; soluţii pentru

faţada principală) Arhitectura rezidenţială: palatul renascentist (modele; geometrie; principii

de compoziţie; tratarea elevaţiilor; distribuirea funcţiunilor) Arhitectura peisageră (vila şi grădina manieristă) Curente artistice Arhitecturile evului mediu Romanicul şi goticul (asemănări şi deosebiri: sisteme de boltire; structură; ambianţa

spaţiului interior; siluetă) Renaşterea Originile renaşterii; etapele renaşterii; elemente de vocabular arhitectural; principii

estetice şi compoziţionale Tratate de arhitectură (Alberti; Palladio) Arhitecţi celebri şi lucrările lor Filippo Brunelleschi Domul catedralei Santa Maria del Fiore Ospedale degli Innocenti Bisericile San Lorenzo şi Santo Spirito Capela Pazzi Santa Maria degli Angeli Leon Battista Alberti De re aedificatoria (Arta de a construi – tratat de

arhitectură)

Templul Malatestian – Rimini Santa Maria Novella – Florenţa San Sebastiano – Mantua San Andrea – Mantua Palatul Rucellai – Florenţa Donato Bramante Santa Maria presso San Satiro – Milano Santa Maria dela Pace – Roma

Page 3: IA an II Sem 2 Cerinte Examen

Tempietto – Roma Curtea Belvedere – Roma San Pietro – Roma Palatul Caprini – Roma Giuliano da Sangallo Palatul Farnese – Roma Baldassarre Peruzzi Palatul Massimo alle colonne – Roma Michelangelo Buonarroti Sacristia Nouă – mănăstirea San Lorenzo, Florenţa Biblioteca Laurenziana – mănăstirea San

Lorenzo, Florenţa Giulio Romano Palatul Te Andrea Palladio I quattro libri dell’architettura (Cele patru cărţi de

arhitectură – tratat)

Basilica din Vicenza Loggia del Capitaniato – Vicenza Palatul Chiericati – Vicenza Palatul Thiene – Vicenza Vila Pisani (vilă palat) – Montagnana Vila Rotonda (vilă templu) – Vicenza Vila Trissino (vilă castel) – Meledo Vila Barbaro (vilă castel) – Treviso Biserica San Giorgio Maggiore – Veneţia Biserica Il Redentore – Veneţia Teatrul din Vicenza Materiale pentru examen Notele de curs: Pe site-ul Facultăţii de Arhitectură a USH, în Biblioteca Virtuala/Anul II Istoria arhitecturii - Semestrul II (ultima rubrică de pe pagină)

http://www2.spiruharet.ro/facultati/arhitectura/biblioteca/f3c1f78a9761be5e38e5bd5de2544020.pdf http://www2.spiruharet.ro/facultati/arhitectura/biblioteca/8c7d012906b1360cff553fa99c8f6214.pdf

Suportul de curs în format PPT Bibliografia anexată