1

DRAFT UZ INTERN

UNIVERSITATEA “OVIDIUS” DIN CONSTANŢA FACULTATEA DE FARMACIE SPECIALIZAREA FARMACIE

ANUL I, SEM. 2, 2012-2013 Prof. univ. dr. Constanţa Sava

2

INTRODUCERE Obiectul chimiei analitice

Reacţii analitice Clasificarea ionilor în grupe analitice şi studiul comparativ al reacţiilor ionilor Echilibrul chimic Echilibre acido-bazice în sistem omogen

Reacţii analitice cu schimb de protoni Echilibre acido-bazice în sistem heterogen.

Reacţii analitice cu formare de compuşi greu solubili Echilibre cu transfer de electroni

Reacţii analitice cu schimb de electroni Echilibre cu transfer de ligand

Reacţii analitice cu formare de combinaţii complexe

Are aplicaţii în majoritatea domeniilor de activitate: Fabricarea medicamentelor Analize medicale Toxicologie, criminologie Ştiinţe biologice: fiziologie, biochimie, fitochimie, biologie celulară, histochimie Învăţîmânt farmaceutic: chimie farmaceutică, chimie sanitară, controlul

medicamentelor, farmacologie, farmacognozie Industria textilă, pielărie, alimentară, materiale de construcţii, ceramică, celuloză şi hârtie etc

Chimia Analitică este ştiinţa metodelor de analiză chimică şi instrumentală. Obiectivul general este studiul teoretic şi practic al metodelor de analiză Direcţiile: Analiza calitativă -identificarea speciilor chimice şi stabilirea identităţii substanţei Analiza cantitativă -determinarea conţinutului de substanţă dintr-o probă

Metodele Chimiei Analitice

În funcţie de scopul urmărit: Metode de identificare: reacţii cu schimb de protoni, de electroni, de ioni, de liganzi; Metode de determinare: gravimetria, volumetria, spectrometria, cromatografia,

electrochimia; Metode de separare: distilarea, sublimarea, cristalizarea, extracţia, precipitarea,

complexarea, cromatografia, electroforeza.

Analiza probei poate fi: -completă-identificarea şi determinarea tuturor componenţilor; -parţială-unul sau doi componenţi

Constituenţii unei probe: -Component major: 1-99,99% -Component minor: 0,001-1% -Urme: sub 0,001%

3

Reactiile analitice Proprietăţile fizice şi chimice ale substanţei importante din p.d.v. analitic-caractere

analitice – se folosesc în analiza calitativă la identificarea componenţilor şi în analiza cantitativă la determinarea lor.

Reacţiile folosite în analiză – reacţii analitice – asociate cu schimbări observabile cu ochiul liber:

-formarea de precipitate caracteristice; -formarea unor complecşi solubili coloraţi; -degajarea unor gaze colorate sau cu miros caracteristic. Condiţii:

-să fie practic totale (ireversibile) sau să poată fi deplasat echilibrul spre produşi; -să se desfăşoare cu viteză mare sau viteza să poate fi accelerată; -transformarea să fie uşor observabilă; -să fie sensibilă (identificare la conc. mici); -să fie selectivă (identificarea unui nr. cât mai mic de specii chimice)

Clasificare după tehnica de lucru: Reacţii pe cale uscată; Reacţii microcristaloscopice; Reacţii în picătură; Reacţii pe cale umedă

Tabelul I.1. Prefixe pentru formarea multiplilor şi submultiplilor zecimali ai unităţilor SI

(STAS 737/4-84) Nr. Submultipli Simbol Factor Multipli Simbol Factor 1 deci d 10-1 deca da 101 2 centi c 10-2 hecto h 102 3 mili m 10-3 kilo k 103 4 micro μ 10-6 Mega M 106 5 nano n 10-9 Giga G 109 6 pico p 10-12 Tera T 1012 7 femto f 10-15 Penta P 1015 8 atto a 10-18 Exa E 1018

Alte unităţi uzuale Angström Å folosit pentru exprimarea lungimii covalenţelor şi

dimensiunii moleculelor. 1Å=10-10m

Tabelul I.2. Categorii de purităţi şi limitele maxime de impurităţi admise Nr. crt.

Puritatea Limita maximă de impurităţi admise %

1 Pur 10-1 – 10-2

2 Pentru analiză (p.a) 10-2 – 10-4 3 Chimic pur (ch.p.) 10-2 – 10-5 4 Speciali 10-4 – 10-6

4

Dicţionar A tritura – a fărâmiţa o substanţă solidă în particule fine, din franceză „triturer” Triturare, triturări – acţiunea de a tritura şi rezultatul ei Delicvescenţă – proprietate a unor substanţe solide de a fi delicvescente Delicvescent, delicvescentă, delicvescenţi, delicvescente – despre substanţele

chimice care absorb vaporii de apă din atmosferă până la solubilizare. Din franceză: „deliquescent”. Din latină „deliquescens”

Eflorescent – îşi pierde o parte din apa de cristalizare şi capătă aspect de pulbere. Din

franceză „efflorescent” Eflorescenţă – transformarea în pulbere a unor săruri cristalizate prin pierderea apei

de cristalizare

5

ANALIZA PE CALE USCATĂ Se execută cu substanţă solidă Sunt reacţii preliminare Furnizează informaţii orientative Metode:

-1. coloraţia flăcării

-2. proba în tub închis -3. proba pe cărbune

-4. proba perlei

ANALIZA PE CALE USCATĂ 1. COLORAŢIA FLĂCĂRII

Definiţie Coloraţia flăcării este produsă de vaporii halogenurilor metalelor alcaline sau alcalino-pământoase în special.

Reactivi şi ustensile necesare - ansa - soluţie de acid clorhidric într-un cristalizor - substanţa de analizat Tehnica metodei

Se introduce un fir de platină în HCl, apoi în flacăra oxidantă (neluminoasă) a unui bec de gaz, repetându-se până ce flacăra rămâne incoloră , ceea ce arată firul este curat. Se înmoaie firul fierbinte în substanţa de analizat, pulverizată şi umezită cu HCl concentrat . Se introduce din nou firul cu substanţa în zona exterioară de la baza flăcării, observându-se culoarea acesteia. Se repetă umezirea cu HCl. Observaţii:

În lipsa firului de platină se poate folosi o ansă cu baghetă din oxid de magneziu, mină de grafit (de la un creion), din inox (Ni-Cr) sau din wolfram.

Culoarea Ionii Galben Na+ Galben-verzui Ba2+ Verde smarald Tl+, BIII Verde Cu+, Cu2+ Albastru pal Pb2+, AsIII, SbIII, VV Violet K+, Rb+, Cs+ Roşu-carmin Li+ Roşu-ciclamen Sr2+ Roşu-cărămiziu Ca2+

6

ANALIZA PE CALE USCATĂ 2. PROBA ÎN TUB ÎNCHIS

Tehnica Proba de analizat se încălzeşte într-un tub de sticlă (l=5cm, d=0,5cm) închis la un capăt, direct în flacără. Transformările pe care le suferă substanţa la încălzire: -formarea unor sublimate Albe: săruri de amoniu, Hg2Cl2, HgCl2, HgBr2, As2O3, Sb2O3; Galbene: As2S3, As2S5, HgI2; Cenuşiu: Hg metalic; Brun închis: I2, As, HgS -formarea unui reziduu infuzibil Reziduu alb: Al2O3, ZnO, SnO2, Sb2O3; Reziduu galben: oxizi de Pb, Cd, Bi; Reziduu brun: Fe2O3; Reziduu verde: Cr2O3; Reziduu negru: C, oxizi de Co, Ni -picături de apă din cristalohidraţi -gaze Incolore, inodore: O2, CO, CO2; Miros înţepător: NH3, HCl, SO2; Brune, sufocante: NO2, Br2; Galben-verzui: Cl2; Miros de zahăr ars: citraţi, tartraţi, zahăr. Informaţiile furnizate sunt calitative. O reacţie specifică este recunoaşterea prezenţei arsenului prin formarea oxidului de cacodil toxic cu miros aliaceu: As2O3 + 4H3C-COONa 2(H3C)As-O-As(CH3)2 + 2Na2CO3 + 2CO2

7

3. PROBA DE CĂRBUNE

Definiţie Proba de cărbune este o calcinare alcalină în mediul reducător.

Reactivi şi ustensile necesare - carbonat de sodiu anhidru Na2CO3 (solid) - o bucată de cărbune de lemn - bisturiu - substanţa de analizat

Tehnica metodei Se amestecă substanţa de analizat, pulverizată în prealabil cu o cantitate de carbonat de sodiu anhidru de 4-5 ori mai mare. Se crestează cu un vârf de cuţit o adâncitură mică într-o bucată de mangal (cărbune de lemn), care se umple cu amestecul de mai sus. Se umezeşte amestecul cu o picătură de apă, se presează, apoi se îndreaptă asupra lui flacăra reducătoare (vârful conului interior) a unui suflător. Reacţiile chimice care pot avea loc în timpul calcinării sunt: MeX2 + Na2CO3 MeCO3 + 2NaX (reacţie de dublu schimb) MeCO3 MeO + CO2 (disociaţie termică) MeO + C Me + CO (reducere la metal) S-a notat cu Me un metal bivalent, iar cu X un anion monovalent. Observaţii :

- Metalele care se topesc la temperatura flăcării (1200-1300°C) formează granule topite (când oxizii sunt reduşi până la metal). - Metalele cu punct de topire mai ridicat rămân sub formă de pulbere (când oxizii sunt reduşi până la metal). - Unii oxizi nu sunt reduşi la metal în aceste condiţii. - Dacă oxidul format este volatil, el se depune ca un inel alb sau colorat, formându-se o aureolă în jurul adânciturii. - Dacă oxidul este foarte volatil, el poate dispare la încălzire mai îndelungată.

Rezultate: Prin calcinare rezultă oxizi albi (Al2O3, ZnO, MgO) 2AlCl3+3Na2CO3 →6NaCl+Al2O3+3CO2 ZnSO4+Na2CO3 →Na2SO4+ZnO+CO2 MgSO4+Na2CO3 →Na2SO4+MgO+CO2 La oxizii albi formaţi pe cărbune se poate adăuga o soluţie diluată de azotat de cobalt MgO + Co(NO3)2 → MgO•Co(NO3)2 adsorbţie, coloraţie roz Co(NO3)2 →CoO+2NO2+1/2O2 Al2O3+CoO → CoAl2O4 albastru Thenard ZnO+CoO →CoZnO2 verde Rinmann

8

ANALIZA PE CALE USCATĂ 4. PROBA PERLEI

Reactivi şi ustensile necesare - borax : Na2B4O7 10 H2O (substanţă) - ansa cu ochişor - substanţa de analizat

Tehnica metodei - proba perlei se execută încălzindu-se la roşu, în flacără oxidantă, ochişorul ansei şi introducându-l în pulbere de borax; - ochişorul împreună cu boraxul aderent se introduc în zona oxidantă a flăcării -- boraxul se deshidratează şi se transformă în metaborat - se formează perla de borax, sub forma unei picături incolore limpezi. - perla topită se atinge de substanţa de analizat pulverizată şi se introduce iarăşi în flacără. - se formează perle colorate în funcţie de metalul aflat în probă. Reacţii chimice Iniţial boraxul se deshidratează conform reacţiei:

Na2B4O7•10 H2O Na2B4O7 + 10 H2O continuând încălzirea se topeşte şi se descompune conform reacţiei : Na2B4O7 B2O3 + 2 NaBO2 când rezultă anhidridă borică şi metaborat de sodiu, care formează perla de borax. Anhidrida borică topită dizolvă oxizii metalici: MO + B2O3 M(BO2)2 sau sărurile mai puţin stabile la temperaturi înalte: MSO4 + B2O3 Me(BO2)2 + SO3 formând astfel metaboraţii metalelor prezente. Reacția globală: Na2B4O7 + MO M(BO2)2 + 2 NaBO2

Na2B4O7 + MSO4 M(BO2)2 + 2 NaBO2 + SO3 Observaţii - în loc de borax pentru obţinerea perlelor se mai poate utiliza fosfatul monoacid de sodiu şi amoniu NaNH4HPO4•4H2O. - la unele metale care au mai multe valenţe, culoarea perlei este diferită după cum este formată în flacără oxidantă sau reducătoare. - Culoarea perlelor depinde de natura substanţei şi de condiţiile calcinării: în flacără oxidantă sau reducătoare şi de temperatură (la cald sau la rece) - Cele mai caracteristice perle obţinute în flacără oxidantă:

Ionii Culoarea perleiCu,Co Albastră Mn Violetă Ni Galbenă Cr Verde

9

ANALIZA PE CALE UMEDĂ

Reacţiile diferitelor elemente sau grupe de elemente se pot efectua : - în eprubete - în picătură pe placa cu godeuri sau pe hârtie de filtru - pe o lamă de sticlă (reacţie microcristaloscopică). În eprubete, reacţiile de recunoaştere ale diferiţilor ioni se efectuează luându-se câteva picături din soluţia de analizat, cel mult 1 mL (cm3), iar din substanţele solide câteva miligrame. Se observă şi se notează formări sau dizolvări de precipitate, schimbări de culoare, degajări de gaze etc. În picătură pe hârtia de filtru se efectuează mai ales reacţiile care se produc cu schimbare de culoare, mai rar acelea cu formare de precipitate albe, deoarece se observă mai greu. Se execută pe o fâşie de hârtie de filtru cu porii mai mici, cum este hârtia cantitativă folosită pentru filtrarea precipitatelor fine. Tehnica metodei - Se taie hârtia de filtru dreptunghiulară sau pătrată. - Se aşează pe o placă de sticlă curată, hârtia care se atinge timp de circa ½ de secundă cu vârful unei pipete în care se găseşte soluţia de analizat. Pata umedă trebuie să aibă diametrul de 2-4 mm ca să nu se scurgă mult lichid pe hârtie, pipeta nu se umple prin aspiraţie, ci prin capilaritate, atingând vârful ei foarte subţire de suprafaţa lichidului. - Se adaugă – în ordinea indicată – ceilalţi reactivi, în acelaşi mod, folosindu-se pentru fiecare reactiv altă pipetă. Observaţii - Se folosesc şi hârtii de filtru impregnate cu reactivi specifici cum ar fi: hârtia iod – amidonată pentru identificarea I2 sau hârtia cu acetat de plumb pentru identificarea H2S. - Tehnica strips - Se folosesc şi hârtii de filtru impregnate cu reactivi specifici cum ar fi: hârtia iod – amidonată pentru identificarea I2 - hârtia cu acetat de plumb pentru identificarea H2S - Bandelete cu seturi de hârtii impregnate cu diferiti reactivi specifici

10

- Reacţiile microcristaloscopice – pe lamă de sticlă – se execută acele reacţii din care rezultă cristale cu forme uşor de recunoscut cu ochiul liber sau cu ajutorul unui microscop care măreşte de 50-180 ori. În acest mod se pot observa cantităţi de sute de ori mai mici decât acelea din eprubete. Tehnica metodei - Pe o lamă curată şi degresată bine se pune o picătură mică din soluţia de analizat, apoi alături o picătură din reactiv. - Se unesc picăturile cu o baghetă de sticlă trasă în fir subţire şi după un timp oarecare apar cristale în zona mijlocie de contact. - Frecarea lamei cu o baghetă de sticlă favorizează cristalizarea , evitând astfel formarea soluţiilor suprasaturate. - Se evaporă solventul prin încălzirea blândă a lamei - Se studiază la microscop cristalele şi se compară cu cele din atlasul microcristaloscopic. Observaţii - Cu cât cristalizarea are loc mai lent cristalele sunt mai mari şi se pot deosebi mai bine la microscop. - Se recomandă să se lucreze cu soluţii mai diluate şi să se acopere apoi cu o mică sticlă de ceas ca să se evapore mai lent. - Forma cristalelor este influenţată de ordinea da adăugare a soluţiilor, de aciditatea sau alcalinitatea mediului. De aceea, este necesar să se respecte exact condiţiile de lucru indicate pentru a se obţine cristale asemănătoare celor din figurile respective.

Nitriţi tripli cristalini

K2CaCu (NO2)6 nitrit triplu de potasiu, calciu şi cupru, cristale hexagonale verzi K2BaCu (NO2)6 nitrit triplu de potasiu, bariu şi cupru, cristale verzui K2SrCu (NO2)6 nitrit triplu de potasiu, stronţiu şi cupru, cristale cubice albastru deschis K2PbCu (NO2)6 nitrit triplu de potasiu, plumb şi cupru, cristale cubice brune-negre K2PbNi (NO2)6 nitrit triplu de potasiu, plumb şi nichel, cristale galbene K2NaCo (NO2)6 nitrit triplu de potasiu, sodiu şi cobalt, cristale galbene

Nitriţi dubli cristalini K3[Co(NO2)6] hexanitrocobaltat (III) de potasiu (sarea Fischer), cristale galbene K4[Ni(NO2)6] hexanitronichelat (II) de potasiu, cristale roşu-brune

Piridinotiocianaţi [Cu(Py)2](SCN)2 verde-mazăre [Cd(Py)2](SCN)2 alb-cristalin [Mn(Py)4](SCN)2 bej [Ni(Py)4](SCN)2albastru, insol. in alcool [Co(Py)4](SCN)2 roz [Zn(Py)4](SCN)2 alb

11

Acetaţi de uranil Na(UO2)(H3C-COO)3 acetat de uranil şi sodiu NaMg(UO2)3(H3C-COO)9 acetat de uranil, magneziu şi sodiu NaZn(UO2)3(CH3-COO)9 acetat de uranil, zinc şi sodiu

Reacţia care are loc la precipitarea ionului sodiu din soluţia de analizat:

6 UO2(CH3-COO)2 + 3 Zn(CH3-COO)2 + 2 NaX

2 NaZn(UO2)3(CH3-COO)9 + ZnX2 Precipitatul obţinut se filtrează şi se spală cu alcool absolut. Apoi precipitatul se aduce

împreună cu filtrul într-un flacon şi se tratează cu o soluţie 10% de carbonat de amoniu până la dizolvare.

Are loc următoarea reacţie:

NaZn(UO2)3(CH3-COO)9 + 9 (NH4)2CO3

3(NH4)4[UO2(CO3)3]+H3C-COONa+Zn(H3C-COO)2+6H3C-COONH4

12

Clasificarea cationilor în grupe analitice

• Prima clasificare 1862 K.Klaus se bazează pe precipitarea sulfurilor în mediu acid şi în mediu bazic şi pe precipitarea carbonaţilor cu carbonat de amoniu.

• Clasificarea acceptată de majoritatea cercetătorilor (Fresenius şi Treadwell), cationii se împart în cinci grupe analitice după reactivul de precipitare denumit reactiv de grupă.

Grupa I (Reactivul de grupă: soluţie diluată de HCl): Ag+, Pb2+, Hg2]2+, Cu+, Tl+, Au+ Grupa a II-a: Reactivul de grupă: soluţie de H2S în mediu puternic acid Grupa a II-a sulfobaze: Hg2+, Cu2+, Cd2+, Bi3+, Pd2+

solubile în mediu bazic şi în polisulfură de amoniu Grupa a II-a sulfoacizi: AsIII, AsV, SbIII, SbV, SnII, SnIV

insolubile în mediu bazic şi în polisulfură de amoniu Grupa a III-a analitică Reactivul de grupă: soluţie de (NH4)2S în mediu bazic: Al3+, Cr3+, Zn2+, Mn2+, Co2+, Ni2+, Fe2+, Fe3+, Be2+, Ti4+, Zr4+, VO2+ (VIV), UO2]2+ (UVI) Grupa a IV-a analitică (Reactivul de grupă: soluţie NH4CO3): Ca2+, Sr2+, Ba2+, Ra2+ Grupa a V-a analitică (fără reactiv de grupă): Mg2+, Li+, Na+, K+, Rb+, Cs+, NH4

+ Grupa analitică de cationi Reactivul de grupă Cationii Grupa I soluţie diluată de HCl Ag+, Pb2+, Hg2]2+, Cu+, Tl+, Au+ Grupa a II-a

Subgrupa sulfobaze

soluţie de H2S în mediu puternic acid

Hg2+, Cu2+, Cd2+, Bi3+, Pd2+

solubile în mediu bazic şi în polisulfură de amoniu

Subgrupa sulfoacizi

AsIII, AsV, SbIII, SbV, SnII, SnIV

insolubile în mediu bazic şi în polisulfură de amoniu

Grupa a III-a soluţie de (NH4)2S în mediu bazic

Al3+, Cr3+, Zn2+, Mn2+, Co2+, Ni2+, Fe2+, Fe3+, Be2+, Ti4+, Zr4+, VO2+ (VIV), UO2]2+, 2

2UO (UVI) Grupa a IV-a soluţie NH4CO3 Ca2+, Sr2+, Ba2+, Ra2+ Grupa a V-a fără reactiv de grupă Mg2+, Li+, Na+, K+, Rb+, Cs+,

NH4+

Cationul vanadil VO2+

Cavansit, mineral conținând cationul vanadil albastru. Cationul vanadil [VO]2+, oxocationul vanadiului în starea de oxidare 4+, este cel mai stabil ion diatomic. Formează o serie de complecși, cum este acetilacetonatul de vanadil VO(acac)2

Sulfatul de vanadil VOSO4·5H2O

13

Clasificarea anionilor în grupe analitice în funcţie de solubilitatea sărurilor de argint şi de bariu Reactivii de grupă azotatul de argint şi clorura de bariu

Grupa I de anioni: Sărurile de argint sunt insolubile în apă şi în soluţii diluate de acid azotic. Sărurile de bariu sunt solubile în apă. Cuprinde anionii acizilor: HCl, HBr, HI, HCN, HSCN acid sulfocianic, HClO acid hipocloros, HClO2 acid cloros, H3[Fe(CN)6] acid fexacianoferic, H4[Fe(CN)6] acid hexacianoferos, H3Co(CN)6 acid hexanitrocobaltic, NH3, (N3–). Cl–, Br–, I–, CN–, SCN– sulfocianură, [Fe(CN)6]3– fericianură, [Fe(CN)6]4– ferocianură, Co(CN)6]3– hexanitrocobaltiat, ClO– hipoclorit, ClO2]– clorit, N3– azida Grupa a II-a de anioni: Sărurile de argint sunt greu solubile în apă, dar solubile în soluţii diluate de acid azotic. Sărurile de bariu sunt solubile în apă. H2S, HNO2, H3PO2 (acid hipofosforos), HNCO (acidul cianic), HCOOH, H3C-COOH. S2– sulfură, NO2]– nitrit (azotit), PO2]3– hipofosfit, NCO– cianat, HCOO– formiat, H3C-COO– acetat Grupa a III-a de anioni: Sărurile de argint albe sunt greu solubile în apă, dar solubile în soluţii diluate de acid azotic. Sărurile de bariu sunt greu solubile în apă, dar solubile în soluţii diluate de HCl. HIO3 acid iodic, H2SO3 acid sulfuros, H2SeO3 acid selenios, H2SeO4 acid selenic, H2TeO3 acid teluros, H2TeO4 acid teluric, H2MoO4 acid molibdenic, H3PO3 acid fosforos, H4P2O7 acid pirofosforic, HPO3 acid metafosforic, H3BO3 acid boric, H2CO3 acid carbonic, H2C2O4 acid oxalic, H2C4H4O6 acid tartric, H2C6H6O7 acid citric. IO3]– iodat, SO3]2– sulfit, SeO3

2– selenit, SeO4]2– selenat, TeO3]2– telurit, TeO4]2– telurat, MoO4]2– molibdat, PO3]3– fosfit, P2O7]4– pirofosfat, PO3]– (meta)fosfat, BO3]3– borat, CO3]2– carbonat, C2O4]2– oxalat, C4H4O6]2– tartrat, C6H6O7]2– citrat Grupa a IV-a de anioni: Sărurile de argint colorate sunt greu solubile în apă, dar solubile în soluţie acid azotic 2N. Sărurile de bariu sunt greu solubile în apă, dar solubile în soluţii de HCl 2N. HIO4 acid metaperiodic, H2S2O3 acid tiosulfuric, H2CrO4 acid cromic, H2Cr2O7 acid dicromic, H3PO4 acid fosforic, H3AsO3 acid arsenios, H3AsO4 acid arsenic, H3VO4 acid vanadic. IO4]– metaperiodat, S2O3]2– tiosulfat, CrO4]2– cromat, Cr2O7]2– dicromat, HPO4]2– (orto)fosfat monoacid, AsO3]3– arsenit, AsO4]3– arsenat, VO4]3– (orto)vanadat (VV) Grupa a V-a de anioni: Sărurile de argint şi de bariu sunt solubile în apă. HClO3 acid cloric, HClO4 acid percloric, H2MnO4 acid manganic, HMnO4 acid permanganic, H2S2O8 acid peroxidisulfuric, HNO3. ClO3]– clorat, ClO4]– perclorat, MnO4]2– manganat, MnO4]– permanganat, S2O8]2– peroxidisulfat, NO3]– nitrat (azotat). Grupa a VI-a de anioni: Sărurile de argint sunt solubile în apă. Sărurile de bariu sunt greu solubile în apă şi în acizi diluaţi. H2SO4 acid sulfuric, H2SiF6 acid hexafluorosilicic, HF acid fluorhidric. SO4]2– sulfat, SiF6]2– hexafluorosilicat, F– fluorură. Grupa a VII-a de anioni: Sărurile de argint şi de bariu sunt insolubile în apă. H2WO4 acid wolframic, H2SiO3 acid silicic, H8(Nb6O19) acid niobic, H8(Ta6O19) acid tantalic WO4]2– wolframat, SiO3]2– silicat, (Nb6O19)8– niobat, (Ta6O19)8– tantalat.

14

Clasificarea anionilor în grupe analitice Grupa Acizii Anionii Sărurile de

argint Sărurile de bariu

I HCl, HBr, HI, HCN, HSCN acid sulfocianic, HClO acid hipocloros, HClO2 acid cloros, H3[Fe(CN)6] acid hexacianoferic, H4[Fe(CN)6] acid hexacianoferos, H3Co(CN)6 acid hexanitrocobaltic, NH3

Cl–, Br–, I–, CN–, SCN– sulfocianură, ClO– hipoclorit, ClO2]– clorit, [Fe(CN)6]3– fericianură, [Fe(CN)6]4– ferocianură, Co(CN)6]3– hexanitrocobaltiat, N3– azida

insolubile în apă şi în soluţii diluate de acid azotic

solubile în apă

II H2S acid sulhidric HNO2 acid azotos H3PO2 acid hipofosforos, HNCO acid cianic, HCOOH acid formic, H3C-COOH acid acetic

S2– sulfură, NO2]– nitrit (azotit), PO2]3– hipofosfit, NCO– cianat, HCOO– formiat, H3C-COO– acetat

greu solubile în apă, dar solubile în sol. dil. de acid azotic

solubile în apă

III HIO3 acid iodic, H2SO3 acid sulfuros, H2SeO3 acid selenios, H2SeO4 acid selenic, H2TeO3 acid teluros, H2TeO4 acid teluric, H2MoO4 acid molibdenic, H3PO3 acid fosforos, H4P2O7 acid pirofosforic, HPO3 acid metafosforic H3BO3 acid boric, H2CO3 acid carbonic, H2C2O4 acid oxalic, H2C4H4O6 acid tartric, H2C6H6O7 acid citric.

IO3]– iodat, SO3]2– sulfit, SeO3

2– selenit, SeO4]2– selenat, TeO3]2– telurit, TeO4]2– telurat, MoO4]2– molibdat, PO3]3– fosfit, P2O7]4– pirofosfat, PO3]– (meta)fosfat BO3]3– borat, CO3]2– carbonat, C2O4]2– oxalat, C4H4O6]2– tartrat, C6H6O7]2– citrat

albe, greu solubile în apă, dar solubile în soluţii diluate de acid azotic

greu solubile în apă, dar solubile în soluţii diluate de HCl

IV HIO4 acid metaperiodic, H2S2O3 acid tiosulfuric, H2CrO4 acid cromic, H2Cr2O7 acid dicromic, H3PO4 acid (orto)fosforic, H3AsO3 acid arsenios, H3AsO4 acid arsenic, H3VO4 acid vanadic

IO4]– metaperiodat, S2O3]2– tiosulfat, CrO4]2– cromat, Cr2O7]2– dicromat, HPO4]2– (orto)fosfat monoacid, AsO3]3– arsenit, AsO4]3– arsenat, VO4]3– vanadat (VV)

colorate sunt greu solubile în apă, dar solubile în soluţie acid azotic 2N

greu solubile în apă, dar solubile în soluţii de HCl 2N

V HClO3 acid cloric, HClO4 acid percloric, H2MnO4 acid manganic, HMnO4 acid permanganic, H2S2O8 acid peroxidisulfuric, HNO3 acid azotic

ClO3]– clorat, ClO4]– perclorat, MnO4]2– manganat, MnO4]– permanganat, S2O8]2– peroxidisulfat, NO3]– nitrat (azotat).

solubile în apă

solubile în apă

VI H2SO4 acid sulfuric, H2SiF6 acid hexafluorosilicic, HF acid fluorhidric

SO4]2– sulfat, SiF6]2– hexafluorosilicat, F– fluorură

solubile în apă

greu solubile în apă şi în acizi dil.

VII H2WO4 acid wolframic, H2SiO3 acid silicic, H8(Nb6O19) acid niobic, H8(Ta6O19) acid tantalic

WO4]2– wolframat, SiO3]2– silicat, (Nb6O19)8– niobat, (Ta6O19)8– tantalat

insolubile în apă

insolubile în apă