UNIVERSITATEA BABEŞ BOLYAI CLUJ-NAPOCAFACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ

RELAŢIILE HUSIŢILOR CUŢĂRILE ROMÂNE ŞI

ORTODOXIA

Îndrumător: Pr. Asist. Drd. Student: Florin Lazăr Bogdan Ivanov

Cluj-Napoca2010

Cuprins

Cuprins...........................................................................................2

Situaţia religioasă a sec. XV. Apariţia husitismului.........................3

Husitismul în sec. XV-XVI în Ţările Române................................. .5

Constantin Platris şi tratativele de unire cu ortodoxia...............................7

Concluzii.......................................................................................10

Bibliografie....................................................................................11

2

SITUAŢIA RELIGIOASĂ A SEC. XV. APARIŢIA HUSITISMULUI

Evenimentele politice, sociale din secolul al XIII-lea şi al XIV-lea

(adoptarea în 1214 a „magna charta libertatum” în Anglia sau ciuma neagră

dintre 1348-1350) precum cele religioase ( captivitatea babilonică a papilor de

la Avignon (1309-1377) sau marea schismă papală (1378-1417)) au avut un rol

hotărâtor în ceea ce a însemnat apariţia reformatorilor, simţindu-se nevoia unei

schimbări în Biserică, întrucât populaţia era săracă, iar presiunile din partea

papei de a strânge taxe bisericeşti au creat în sufletul oamenilor nevoia de

revoltă, această nevoie manifestându-se întâi în Anglia prin John Wycliff

(+1382), acesta cerând clerului să revină la starea apostolică de sărăcie şi

propovăduire a cuvântului lui Dumnezeu, renunţarea la fast şi lux fiind o

condiţie primordială de revenire la normalitatea religioasă, bogăţiile curiei

papale creând tulburare în mentalitatea populaţiei: „Mulţimea credincioşilor din

acea epocă respectă profund sacerdoţiul, dar dispreţuieşte pe cei mai mulţi dintre cei

ce poartă haină preoţească” a scris Daniel Rops. Ceea ce displăcea cel mai mult nu

era desfrânarea, mult mai răspândită pe printre laici decât printre clerici (dar cea a

clericilor ieşea mai curând în evidenţă, ca şi astăzi), cât pofta neruşinată de câştig a

clerului înalt. Curia romană era în primu rând o uriaşă maşină de stors, perceptoare a

nenumărate taxe şi colecte folosite în mare parte pentru cheltuieli de fast si chiar

militare.”1

Această problemă exista în toată Europa, un renume având cehul Jan Hus care

a fost o altă voce a prereformei, activitatea prodigioasă a acestuia în Boemia având un

răsunet în întreaga ţară: „Hus era apreciat în Cehia nu atât ca teolog reformator, ci mai

mult ca erou naţional care a luptat pentru emanciparea regatului de sub dominaţia

sfântului Imperiu German”2. Exista în inima cehilor nevoia independenţei, poporul

german câştigând mult de pe urma Cehiei, moment de care s-a folosit Hus pentru a

pune în aplicare reforma atât pe plan religios, cât şi patriotic: „Criza din sânul

societăţii cehe se datora atât factorului social-economic, cât şi celui politico-ideologic.

În acest context se evidenţiază, mai ales, trei elemente: sentimentul patriotic şi

1 Georges Blond, Furiosii Domnului, Ed. Politică, 1976, Bucureşti, p. 48-49, 2 Pr. Prof. Dr. Nicolae Chifăr, Istoria creştinismului II, ed. Universităţii Lucian Blaga, Sibiu, 2009, p. 116

3

dragostea pentru limba naţională, opoziţia faţă de germani şi de limba lor şi opoziţia

faţă de papalitate şi limba latină.”3

Ajuns rector al Universităţii din Praga, Hus a avut mulţi adepţi între care 452

de nobili şi mulţi studenţi care l-au susţinut, demonstrându-i acestuia respectul lor

prin alegerea lui ca rector de 2 ori, fapt pentru care prereformatorul şi-a expus public

ideile sale reformatoare în lucrarea Tractatus de Ecclesia, lucrarea sa fundamentală

scrisă în 1413 la castelul Austi.

Prin punctele mai importante din doctrina lui Hus amintim: 1. adevărata

Biserică este numai a celor predestinaţi; 2. Petru nu a fost şi nu este capul Bisericii; 3.

Nimeni nu poate spune că este vicarul lui Hristos; 4. Întrucât trăieşte în lux şi goană

după avere, papa nu-i urmaşul lui Petru, ci al lui Iuda Iscarioteanul.4

Legătura dintre Wycliff şi Hus se regăseşte în doctrină, chiar dacă în

momentul acuzării englezului, Hus nu i-a luat apărarea. Timothy George spune:

„Anticlericalismul tăios al lui Wycliff are la bază definiţia pe care o dă Bisericii, ca

fiind trupul predestinat al celor aleşi. Mai târziu, Hus a reluat ideea lui Wycliff:

„Unitatea Bisericii Catolice constă în legătura predestinaţiei, de vreme ce membrii ei

sunt uniţi prin predestinare, şi cu scopul binecuvântării, de vreme ce toţi fiii ei sunt

uniţi în mod fundamental în binecuvântare”5.

Deoarece a prezentat o atitudine ostilă faţă de autoritatea papală, Roma a luat

măsuri de precauţie împotriva lui, la sinodul de la Konstanz reuşind să îl condamne la

moarte ca eretic, arzându-l pe rug. Această condamnare a provocat tulburare în rândul

nobilimii şi a poporului ceh, manifestările luând amploare şi devenind chiar violente*.

Din cauza formei pe care au adoptat-o, husiţii s-au împărţit în calixtini sau utraquişti

(vroiau să se împărtăşească şi din potir, adică în ambele forme) şi extremiştii care nu

s-au împăcat cu Biserica Catolică** şi împotriva cărora s-au organizat cruciade prin

care s-a vărsat mult sânge şi care i-au determinat să emigreze în Moravia, Polonia,

Ungaria, Transilvania şi Moldova6.

3 Ioan Vasile Leb, Teologie şi istorie – studii de patristică şi istorie bisericească, art. Relaţiile husiţilor cehi cu patriarhia Constantinopolului în sec. al XV-lea, ed. Arhidiecezana, Cluj- Napoca, 1999, p. 110.4 Ioan Rămureanu, IBU pentru institutele teologice, vol. 2, EIBMBOR, Bucureşti, 1993, p.111.5 John Hus, „On the Church”, Oberman, Forerunners, p. 218, apud. Timothy George Teologia reformatorilor, ed. Institutului Biblic Emanuel din Oradea, Oradea, 1998, p. 44.* Incidentul din piaţa primăriei ( cineva a aruncat cu o cărămidă de la una din ferestrele primăriei în grupul de susţinători ai ideilor husite) a avut un deznodământ tragic. Sub conducerea lui Jan Ziska, grupul de manifestanţi provocat, a pătruns în primărie şi i-a aruncat pe fereastră pe cei 7 consilieri găsiţi acolo. Acest eveniment poartă numele de „Defenstraţia de la Praga”. Au fost apoi devastate mai multe biserici şi maltrataţi preoţi.** Calixtinii s-au împăcat cu Biserica Romano-Catolică în urma sinodului de la Basel (1431), pentru ca în 1575 să se unească cu protestanţii, iar în 1604 îmbrăţişând calvinismul6 Pr. Prof. Dr. Nicolae Chifăr, op.cit., p. 116.

4

Husitismul în sec. XV-XVI în Ţările Române

Scopul lucrării de faţă este să arate intrarea spiritului reformator în Moldova

secolelor XV şi XVI şi să evidenţieze unele aspecte ale receptivităţii, dar şi ale

reacţiilor ostile faţă de această realitate a societăţii moldoveneşti. Din această

perspectivă, husitismul merită să fie investigat pentru că el constituia un preludiu la

ceea ce s-a petrecut în secolul XVI. Husitismul anticipează o serie de concepte

teologice care au fost susţinute mai apoi de protestanţi. De asemenea, husiţii au

introdus pentru prima oară conceptul de biserică naţională. Husitismul pavează dru-

mul pentru Reformă prin faptul că este o disidenţă în interiorul catolicismului, care

atinge o formă instituţionalizată. Acesta este, în ultimul rând, important şi pentru

serviciul în limba naţională şi pentru contactul direct cu fundamentele credinţei prin

traducerea Sfintei Scripturi în limbile vorbite.

Care au fost realităţile specifice care au făcut din Moldova un teren favorabil

penetraţiei curentelor reformatoare?

În primul rând, se cuvine luat în considerare cadrul politic extern al istoriei

Moldovei în această vreme, cadru dominat de relaţiile cu regatele catolice vecine -

Ungaria şi Polonia - care s-au străduit constant să-i impună suzeranitatea şi au

susţinut prozelitismul catolic în ţară. Datorită legăturilor ei intense cu Europa

centrală - încă dintr-o perioadă anterioară -. mica ţară a Moldovei a cunoscut

infiltraţii catolice destul de puternice. Ele au fost favorizate de atitudinea tolerantă a

autorităţii statale. Cea mai lungă domnie a primei jumătăţi a secolului al XV-lea -

cea a lui Alexandru cel Bun - a fost binevoitoare faţă de catolicism, mai ales atâta

timp cât relaţiile politice cu Polonia au fost bune. constituind un argument în acest

sens. Pe de altă parte, influenţa catolicismului a fost favorizată şi de existenţa în

Moldova a unor comunităţi orăşeneşti cu populaţie străină numeroasă, din rândul

căreia saşii şi maghiarii aparţineau acestei confesiuni. Interesul deosebit

manifestat de lumea central-curopeană pentru Moldova - ţară cuprinsă în aria de

spiritualitate bizantină - se explică şi prin posibilităţile optime pe care le oferea

contactul între ortodoxie şi catolicism şi apoi între reformă şi ortodoxie. în acest sens.

în secolul XV - pentru husitism - Moldova a fost şi o punte de legătură cu

Constantinopolul în spiritul contactului cu ortodoxia, cu patriarhia

constantinopolitană pe care husiţii s-au străduit să-1 stabilească înainte de cucerirea

capitalei bizantine de către turci.

5

Primul curent heterodox care şi-a făcut apariţia în Moldova este husitismul şi

trebuie să precizăm că ne referim atât la comunităţi husite propriu-zise, cât şi la

comunităţi ale Unităţii Fraţilor cehi şi boemi. Aceste comunităţi sînt atestate

documentar in anii 1420. 1431. 1437. 1460. 14817.

Cea mai veche informaţie documentară - care datează din 1420 - provine din

cronica din Levoce. Istoricii sunt de acord că este vorba probabil de husiţii maghiari

sau slovaci.8

Istoricii problemei sunt unanimi atunci când afirmă că momentul principal

al husitismului în Moldova îl constituie domnia lui Alexandru cel Bun. Un prim

argument în acest sens este oferit de scrisoarea din 6 aprilie 1431 a regelui Vladislav

Iagello către Alexandru cel Bun. Monarhul polonez cere domnului român să pună

capăt toleranţei şi să-1 extrădeze pe principalul predicator husit - Jacob. Mihail

Dan consideră că, în 1432, acest Jacob de Molda propaga husitismul în coloniile

maghiare şi săseşti din Moldova şi era încurajat de domnul Moldovei9.Agitaţia husită

în Moldova este amintită în scrisoarea din ianuarie 1432, a episcopului de Cracovia

către cardinalul Cesarini, ca reflectare a unei orientări politice antipolone. Scrisoarea

atestă poziţia precară a catolicismului în Moldova, faţă de rapida extindere a

focarului de erezie husită, precum şi sprijinul acordat husiţilor de către Alexandru

cel Bun.10

Documentul care a adus cele mai pertinente clarificări problemei

husitismului moldovean a fost scrisoarea episcopului de Baia - loan de Ryza - către

episcopul de Cracovia - Sbignew Olesnicki - din 1437. Intre domn şi vârfurile ierarhiei

catolice exista o situaţie încordată, atestată de controversa confesională care a avut loc

la curtea lui Alexandra cel Bun şi de sprijinul acordat de domnul Moldovei

predicatorului husit care aducea acuzaţii de corupţie şi imoralitate papalităţii şi

ierarhiei ecleziastice catolice11. Mai mult. Alexandru cel Bun a luat măsuri pentru a

feri comunitatea husită de posibilele represalii catolice. Episcopul de Baia, tulburat de

aceste raporturi cordiale stabilite între husitism şi ortodoxie, vedea salvarea numai

în intervenţia directă a regelui polon12.

Activitatea propagandistică a husiţilor moldoveni a avut un puternic ecou şi

7 Şerban Papacostea. Ştiri noi cu privire la istoria husitismului în Moldova în timpul lui Alexandru cel Bun, in "Studii şi cercetări ştiinţifice''. Istorie, Iaşi, nr. 2, 1962, p. 253-258.8 Mihail P. Dan, Cehi, slovaci şi românii în sec. XIII-XVI, Sibiu, 1944, p. 85.9 Şerban Papacostea, op. cit., p. 253-254.10 Ibidem, p. 254.11 Ibidem, p. 256.12 Mihail Dan, op. Cit., p. 87

6

Curia papală a intervenit. Astfel, în 1442. Papa Eugen al IV-lea îl trimite în Moldova

pe inchizitorul Dionisie de Ujlak. In 1444, acelaşi papă îl trimite în Moldova pe

inchizitorul Fabian de Backa. In 1445-1446, măsurile papale sunt întărite, iar în

1451 sarcina combaterii husiţilor este încredinţată de papalitate lui Ioan Capistrano.

Acesta a trimis în Moldova patru predicatori conduşi de un oarecare Ladislau

Ungurul. Concluzia lui Mihail Dan este aceea că între 1437 şi domnia lui Ştefan cel

Mare husiţii au făcut progrese în Moldova.

Epoca lui Ştefan cel Mare, complexă sub toate aspectele, este martora

complicării problemei husite. încă dinainte, husiţii utraquişti - sprijinitori ai regalităţii

cehe - intraseră în tratative cu patriarhia din Constantinopol. Trecerea lui

Constantin Platris, un emisar al husiţilor, prin Moldova - aflat în drum spre

Constantinopol - în 1451-1452, a contribuit la întărirea husitismului.

Constantin Platris şi tratativele de unire cu ortodoxia

Acest Constantin Platris a avut un rol important în ceea ce priveşte relaţia

dintre husiţi şi ortodoxism, plecarea lui la Constantinopol fiind cu gând conciliarist,

în speranţa unei viitoare uniri cu ortodocşii. De ce ortodocşii? Pentru că relaţia cu

scaunul Romei s-a încheiat cu un deznodământ nefericit, chiar dacă la Praga a fost o

foarte mare posibilitate de unire între catolici şi husiţi: „pe temeiul celor Patru

articole de la Praga* (...) s-a realizat pacea între calixtini şi împăratul Sigismund al

Germaniei, prin încheierea Compactatelor (tratatelor) de la Presburg (Bratislava).

Tratatele mai prevedeau şi dreptul husiţilor de a-şi alege un episcop. A fost ales Ioan

Rokzcana (1435-1471), însă scaunul Romei nu a confirmat pe acesta ca arhiepiscop

de Praga. Din această cauză a reizbucnit conflictul intre cehii husiţi şi Roma13, pentru

ca cererea de împărtăşire a husiţilor şi din potir să îl facă pe papă să exclame că i-au

acceptat pe greci („Încă din 1420, husitul german Petru de Turnov, care studiase în

Grecia felul de viaţă şi rânduielile ortodoxe, le făcea cunoscute în rândurile husiţilor,

aşa încât, în 1447, papa Nicolae V se adresa astfel husiţilor: „Acceptând totuşi potirul,

* Cele Patru articole de la Praga: 1. împărtăşirea, pentru cei adulţi, să se administreze sub amândoua formele, cu condiţia ca ei să recunoască prezenţa lui Hristos sub fiecare dintre cele două forme; 2. predica să fie liberă, însă predicatorii să fie recunoscuşi de autoritatea bisericească şi sub supravegherea episcopului; 3. preoţii pot să aibă bunuri materiale, dar trebuie să le întrebuinţeze după cum prevăd canoanele şi orice agonisiri nedrepte să fie socotite drept sacrilegiu; 4. orice cleric cu păcat de moarte (săvârşit mai ales public) să fie înlăturat, pe cât posibil, şi să se pedepsească de către cei care au puterea canonică în acest scop.13 Ioan Vasile Leb, op. cit., p.112.

7

i-aţi acceptat şi pe greci”14).

Din 1451, Platris făcea parte din Consistoriul husit. Caracter traditionalist şi

realist. A apărat interesele husiţilor cehi înaintea împăratului Sigismund al

Germaniei : „ Să ştii, monarh muritor, că nu ideea profitului ne-a călăuzit să ne

războim cu tine, ci noi ne împotrivim ţie datorită adevărului lui Hristos” şi îi atrăgea

împăratului atenţia astfel: „Nu te miră oare deloc faptul că, deşi de zece ori mai

puternice, armatele tale au fost măcelărite, surprinse şi alungate de către o mână de

duşmani, alcătuită din simpli ţărani? Promite-ne egalitatea şi domnia ta va fi

binecuvântată”15.

Husiţii au trecut printr-o perioadă grea după accentuarea conflictului cu

papalitatea întrucât nerecunoscându-le episcopul, nu au avut nici cine să hirotonească

preoţi, astfel trecând la măsuri extreme precum hirotonirea preoţilor de către preoţi.

Un argument în privinţa acestei afirmaţii ne-o oferă părintele profesor Ioan Vasile

Leb: „Lipsa preoţilor i-a făcut pe husiţi să îşi hirotonească preoţi printr-o simplă

punere a mâinilor, asta din cauză că Roma nu a vrut sa accepte pe arhiepiscopul de

Praga. În enciclica din 28 oct. 1451, papa Nicolae V îi numeşte eretici, moment din

care husiţii nu mai speră la ajutorul Bisericii Romei şi trimit pe preotul husit

Constantin Platris în delegaţie la Constantinopol cu scopul de a se informa asupra

posibilităţilor de apropiere dintre husiţi şi ortodocşi.16

Faptul că Constantin Platris a fost în Moldova şi, mai mult decât atât, a

răspândit învăţătura husită în Moldova îl aflăm din dialogul şi mărturisirile sale de la

Constantinopol unde afirmă că a făcut mulţi aderenţi în Moldova, Boemia, Anglia,

Germania şi Ungaria. Având legături cu husiţii din Moldova încă din 1430 şi 1432, cu

siguranţă a trecut pe la ei. Este plauzibilă această teorie întrucât Alexandru cel Bun i-a

tolerat pe husiţi, lăsându-i să se aşeze în centre ca Roman, Bacău, Trotuş şi Neamţ.17

Vizita sa la Constantinopol nu a rămas fără urmări religioase, întrucât scopul

acesteia era încercarea de a se uni cu ortodocşii. În cadrul unui sinod local, acesta a

participat alături de clericii ortodocşi şi i-a fost dat cuvântul pentru a-şi expune

pledoaria în care a intrat şi o mărturisire de credinţă despre care aflăm că a fost cu

foarte mici deosebiri faţă de cea ortodoxă(nu se ştie daca intenţionat a compus-o

pentru unirea cu ortodocşii sau nu), însă a fost acceptat în sânul Bisericii Ortodoxe

datorită discursului antipapal la care s-a pus problema înţelegerii cu antiunioniştii.

14 Ibidem, p. 113.15 Ibidem, p. 11816 Ibidem, p. 114.17 Mihail P. Dan, op.cit., p. 82

8

Sinodul s-a încheiat cu un prostest împotriva unirii cu Roma.18

Observăm aşadar că membrul consistoriului husit a fost acceptat în Biserica

Ortodoxă, această unire urmând să aibă loc la nivel integral doar după ce Platris se va

întoarce şi va expune unirea husiţilor săi, dar lucrurile nu s-au întâmplat aşa:

„Reîntors în Boemia cu promisiunea ca în cazul unirii vor avea unele concesii cultice

si hirotonirea de preoti, nu se mai ştie nimic de Platris, însă în 1452 apare într-un

document de mulţumire trimis grecilor de către husiţii utraquişti. Cu toate acestea,

datorită faptului că cardinalul Isidor la 12 dec 1452 a proclamat unirea florentină la C-

pol şi căderea C-polului sub turci, nu mai putea fi vorba de înaintarea demersurilor

unirii.”19 Este posibil ca această unire să nu fi avut loc şi din cauza presiunii ce venea

din partea Bisericii Romano-Catolice care insistau acceptarea celor 4 puncte

florentine pentru a realiza împăcarea şi unirea cu scaunul de la Roma.

Din cauza acestei rupturi în dialogul dintre husiţi şi ortodocşi, catolicii au

câştigat o mare parte dintre husiţii din Moldova datorită misionarilor franciscani şi

iezuiţi, iar apariţia reformei a fost punctul în care ortodocşii nu au mai avut nicio

şansă la o atragere a husiţilor la credinţa ortodoxă: „în ceea ce priveşte soarta husiţilor

în secolul al XVI-lea. Mihail Dan este convins că ei au revenit la catolicism, ca

urmare a eforturilor misionarilor franciscani şi iezuiţi. In timp ce în Transilvania,

foarte tolerantă în secolul XVI datorită vacuumului de putere, coreligionarii lor au fost

absorbiţi de luteranism şi calvinism20.

Lucrarea intitulată Historia Fratrum arată că husiţii au stat în Moldova până în

1492-1493. Unii membrii ai Unităţii au plecat în Rusia. Istoricul nu exclude

posibilitatea ca în Moldova să fi rămas unii membrii ai Unităţii Fraţilor şi aminteşte

în acest sens faptul că, în 1491, patru membrii ai Unităţii au trecut prin Moldova în

drum spre Orient21.

CONCLUZII 18 Pr. Prof. Dr. Ioan Vasile Leb, op.cit., p. 127.19 Ibidem, p. 130.20 Mihail P. Dan, op.cit., p. 276.21 Ibidem, p.205

9

În cele prezentate în această lucrare am vrut să evidenţiez problema spaţiului

european în domeniul teologic, o problemă ce a apărut ca o consecinţă a crizei social-

economice a vremii, spaţiu şi timp în care cehul Jan Hus a avut puterea să lupte

împotriva unui sistem papal care a transformat religia creştină într-una de ocară,

degradând astfel principiile moral-religioase ce au stat la baza credinţei creştine.

„Jan Hus avea un cuvânt greu de spus, căci clerul din Boemia era, poate, cel

mai corupt şi mai venal din Europa.”22, această catalogare a clerului provocând

dezbinare între creştini, simţindu-se nevoia de o reformă bisericească „in capitis et

membris”, unitate pe care Hus, şi înaintea lui John Wycliff, au realizat-o în momente

de cumpănă precum schisma papală sau secarea creştinilor de averi de către scaunul

de la Roma pentru lux şi petreceri fastuoase. Timothy George declară: „Principiul

discriminării morale a folosit la tăierea din rădăcini a pretenţiilor papale şi a

privilegiilor clericale. Hus îndemna nu la abolirea bisericii instituţionale şi nici la

separarea celor evlavioşi de cei păcătoşi (aşa cum au crezut husiţii mai târziu), ci la

reformarea Bisericii bazată pe exemplul lui Hristos şi simplitatea apostolică (...) Atât

Wycliff, cât şi Hus au fost, în primul rând, reformatori morali, care au folosit

conceptul predestinaţiei pentru a anihila pretenţiile eclesiale ale unei ierarhii

corupte.”23

Cu toate că au existat exagerări în rândul adepţilor husiţilor, trebuie amintită

încercarea de unire a husiţilor cu ortodocşii, unire care s-a realizat de către misionarul

Constantin Platris însă care nu s-a realizat la nivel naţional întrucât circumstanţele au

făcut în aşa fel încât presiunile catolice şi reforma protestantă au acaparat pe husiţi,

legătura cu ortodoxia pierzându-se.

În Ţările Române, ei au produs un impact destul de mare faţă de populaţia

românească, fiind sprijiniţi de domnitorii care credeau că pot îmbunătăţi relaţiile

diplomatice cu Cehia, având în vedere situaţia în care era, înconjurată de Polonia,

Rusia sau Ungaria.

Părintele profesor Ioan Rămureanu ne declară ca o ultimă concluzie faptul că

„Meritul mare al husiţilor constă în faptul că pentru prima oară religia unea la sfârşit

de ev mediu un popor întreg într-o unitate uimitoare. Pilduitoare a fost tradiţia

inaugurată din nou după atâtea veacuri de a se sluji şi predica în limba poporului”24.

Bibliografie

22 Georges Blond, op.cit., p. 49.23 Timothy George, op.cit., p. 45-4624 Pr. Prof. Dr. Ioan Rămureanu, op.cit., p. 112

10

1. Blond, Georges, Furiosii Domnului, Ed. Politică, 1976, Bucureşti;

2. Chifăr, Pr. Prof. Dr. Nicolae, Istoria creştinismului II, ed.

Universităţii Lucian Blaga, Sibiu, 2009;

3. Dan, Mihail P., Cehi, slovaci şi românii în sec. XIII-XVI, Sibiu,

1944;

4. George, Timothy Teologia reformatorilor, ed. Institutului Biblic

Emanuel din Oradea, Oradea, 1998;

5. Leb, Ioan Vasile, Teologie şi istorie – studii de patristică şi istorie

bisericească, art. Relaţiile husiţilor cehi cu patriarhia

Constantinopolului în sec. al XV-lea, ed. Arhidiecezana, Cluj-

Napoca, 1999;

6. Papacostea, Şerban. Ştiri noi cu privire la istoria husitismului în

Moldova în timpul lui Alexandru cel Bun, in "Studii şi cercetări

ştiinţifice''. Istorie, Iaşi, nr. 2, 1962;

7. Rămureanu, Pr. Prof. Dr. Ioan, IBU pentru institutele teologice,

vol. 2, EIBMBOR, Bucureşti, 1993.

11