!!!HotarareaGuvernuluinr.352din18aprilie2012.pdf

19
HOTĂRÂRE Nr. 352 din 18 aprilie 2012 pentru aprobarea Programului "Construcţia de locuinţe cu chirie, realizate prin atragerea capitalului privat" EMITENT: GUVERNUL ROMÂNIEI PUBLICATĂ ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 301 din 7 mai 2012 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 2 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. ART. 1 Se aprobă Programul "Construcţia de locuinţe cu chirie, realizate prin atragerea capitalului privat", denumit în continuare Program, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. ART. 2 Locuinţele construite prin Program reprezintă obiective de investiţii promovate şi derulate de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe. ART. 3 (1) Pentru implementarea şi derularea Programului, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe, încheie contracte de concesiune de lucrări publice, potrivit prevederilor legale în vigoare. (2) Finanţarea structurării economice, tehnice şi juridice a proiectelor, inclusiv a elaborării studiilor de fundamentare a deciziei de concesionare şi a documentaţiilor de atribuire a contractelor necesare implementării Programului, se realizează de către Agenţia Naţională pentru Locuinţe din surse de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, în limita creditelor bugetare aprobate cu această destinaţie. (3) Finanţarea proiectării, construcţiei şi exploatării activelor care fac obiectul Programului se asigură de către investitorii privaţi din surse proprii sau atrase, în condiţiile legii. ART. 4 Investitorii privaţi urmează a primi în contrapartida locuinţelor realizate o cotă-parte din chiriile încasate, însoţită de plata unor plăţi unitare periodice, ce urmează a fi rambursate de către Agenţia Naţională pentru Locuinţe din surse de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului. ART. 5 (1) Persoanele fizice pot beneficia de o locuinţă construită prin prezentul Program, cu respectarea criteriilor-cadru potrivit art. 1 şi 17 alin. (6) din anexa la prezenta hotărâre. (2) Poate beneficia de locuinţe construite prin Program şi personalul propriu al autorităţilor publice centrale, în condiţiile legii. ART. 6 Locuinţele construite prin Program aparţin domeniului public al statului şi sunt administrate de Agenţia Naţională pentru Locuinţe, potrivit prevederilor legale în vigoare. ART. 7 Programul se dezvoltă prin proiecte realizate pe amplasamente puse la dispoziţia Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe de către autorităţile publice locale şi/sau centrale, potrivit prevederilor legale în vigoare şi în condiţiile prezentei hotărâri. ART. 8 Implementarea şi derularea Programului se fac cu respectarea prevederilor art. VIII şi IX din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 121/2011 pentru modificarea şi completarea unor acte normative. PRIM-MINISTRU MIHAI-RĂZVAN UNGUREANU

description

!!!HotarareaGuvernuluinr.352din18aprilie2012.pdf

Transcript of !!!HotarareaGuvernuluinr.352din18aprilie2012.pdf

  • HOTRRE Nr. 352 din 18 aprilie 2012 pentru aprobarea Programului "Construcia de locuine cu chirie, realizate prin atragerea capitalului privat"

    EMITENT: GUVERNUL ROMNIEI

    PUBLICAT N: MONITORUL OFICIAL NR. 301 din 7 mai 2012

    n temeiul art. 108 din Constituia Romniei, republicat, i al art. 2 alin. (1) lit. c) i alin. (3) din Legea nr. 152/1998 privind nfiinarea Ageniei Naionale pentru Locuine, republicat, cu modificrile i completrile ulterioare,

    Guvernul Romniei adopt prezenta hotrre.

    ART. 1

    Se aprob Programul "Construcia de locuine cu chirie, realizate prin atragerea capitalului privat", denumit n continuare Program, prevzut n anexa care face parte integrant din prezenta hotrre. ART. 2

    Locuinele construite prin Program reprezint obiective de investiii promovate i derulate de ctre Ministerul Dezvoltrii Regionale i Turismului, prin Agenia Naional pentru Locuine. ART. 3

    (1) Pentru implementarea i derularea Programului, Ministerul Dezvoltrii Regionale i Turismului, prin Agenia Naional pentru Locuine, ncheie contracte de concesiune de lucrri publice, potrivit prevederilor legale n vigoare.

    (2) Finanarea structurrii economice, tehnice i juridice a proiectelor, inclusiv a elaborrii studiilor de fundamentare a deciziei de concesionare i a documentaiilor de atribuire a contractelor necesare implementrii Programului, se realizeaz de ctre Agenia Naional pentru Locuine din surse de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltrii Regionale i Turismului, n limita creditelor bugetare aprobate cu aceast destinaie. (3) Finanarea proiectrii, construciei i exploatrii activelor care fac obiectul Programului se asigur de ctre investitorii privai din surse proprii sau atrase, n condiiile legii. ART. 4

    Investitorii privai urmeaz a primi n contrapartida locuinelor realizate o cot-parte din chiriile ncasate, nsoit de plata unor pli unitare periodice, ce urmeaz a fi rambursate de ctre Agenia Naional pentru Locuine din surse de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltrii Regionale i Turismului. ART. 5

    (1) Persoanele fizice pot beneficia de o locuin construit prin prezentul Program, cu respectarea criteriilor-cadru potrivit art. 1 i 17 alin. (6) din anexa la prezenta hotrre. (2) Poate beneficia de locuine construite prin Program i personalul propriu al autoritilor publice centrale, n condiiile legii. ART. 6

    Locuinele construite prin Program aparin domeniului public al statului i sunt administrate de Agenia Naional pentru Locuine, potrivit prevederilor legale n vigoare. ART. 7

    Programul se dezvolt prin proiecte realizate pe amplasamente puse la dispoziia Ageniei Naionale pentru Locuine de ctre autoritile publice locale i/sau centrale, potrivit prevederilor legale n vigoare i n condiiile prezentei hotrri. ART. 8

    Implementarea i derularea Programului se fac cu respectarea prevederilor art. VIII i IX din Ordonana de urgen a Guvernului nr. 121/2011 pentru modificarea i completarea unor acte normative.

    PRIM-MINISTRU

    MIHAI-RZVAN UNGUREANU

  • Contrasemneaz: Ministrul dezvoltrii regionale i turismului, Cristian Petrescu

    Ministrul administraiei i internelor, Gabriel Berca

    Ministrul finanelor publice, Bogdan Alexandru Drgoi

    Bucureti, 18 aprilie 2012. Nr. 352.

    ANEXA 1

    PROGRAMUL "CONSTRUCIA DE LOCUINE CU CHIRIE, REALIZATE PRIN ATRAGEREA CAPITALULUI PRIVAT"

    CAPITOLUL I

    Promovarea investiiilor

    ART. 1

    Programul "Construcia de locuine cu chirie, realizate prin atragerea capitalului privat", denumit n continuare Program, are drept scop constituirea unui fond de locuine la nivel naional, destinate nchirierii, care s permit accesul tuturor persoanelor fizice la o locuin, cu respectarea standardelor de locuit n vigoare i a criteriilor-cadru prevzute n anexa nr. 1. ART. 2

    (1) Implementarea i promovarea Programului se realizeaz de ctre Ministerul Dezvoltrii Regionale i Turismului, denumit n continuare MDRT, prin Agenia Naional pentru Locuine. (2) Agenia Naional pentru Locuine, denumit n continuare ANL, informeaz, prin toate mijloacele de care dispune, persoanele interesate de condiiile Programului. ART. 3

    (1) ANL inventariaz solicitrile pentru realizarea de locuine prin Program, formulate de autoritile publice locale i/sau centrale, precum i datele privind terenurile disponibile i/sau construciile nefinalizate n diverse stadii de execuie aflate n proprietatea acestora, inclusiv situaia reelelor de utiliti i a dotrilor tehnico-edilitare necesare asigurrii condiiilor de locuit, n conformitate cu chestionarul al crui model este prevzut n anexa nr. 2. (2) Inventarul solicitrilor prevzut la alin. (1) se actualizeaz permanent, ANL constituind o baz de date n acest scop.

    ART. 4

    (1) n vederea pregtirii i implementrii fiecrui proiect n cadrul Programului, ANL ncheie contracte distincte cu fiecare autoritate public local care solicit includerea n Program i pune la dispoziie, n condiiile legii, terenurile disponibile i/sau construciile nefinalizate n diverse stadii de execuie aflate n proprietatea acesteia, conform contractului al crui model este prevzut n anexa nr. 3. (2) n vederea includerii n Program, autoritile publice locale vor face dovada c dispun de resursele necesare n vederea ndeplinirii obligaiilor prevzute la art. 6 i 7. ART. 5

    (1) Terenurile destinate construciei de locuine prin Program, aparinnd domeniului public al statului sau al unitilor administrativ-teritoriale, precum i, dup caz, construciile nefinalizate n diverse stadii de execuie se preiau, libere de orice sarcini, n condiiile legii, de ctre ANL, n folosin gratuit, pe ntreaga

  • durat de existen a construciilor realizate prin Program, conform contractului al crui model este prevzut n anexa nr. 3.

    (2) Terenurile destinate realizrii reelelor de utiliti i dotrilor tehnico-edilitare, necesare asigurrii condiiilor de locuit, se predau de ctre ANL autoritilor publice locale la finalizarea lucrrilor de construcii-montaj.

    ART. 6

    (1) n vederea promovrii investiiilor n cadrul Programului, consiliile locale ale comunelor, oraelor, municipiilor, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureti i Consiliul General al Municipiului Bucureti au obligaia de a realiza, pe cheltuial proprie, evaluarea terenurilor i/sau a construciilor nefinalizate aflate n diverse stadii de execuie, dup caz. (2) Evaluarea terenurilor i/sau a construciilor nefinalizate aflate n diverse stadii de execuie, dup caz, se realizeaz de ctre evaluatori autorizai, potrivit prevederilor Ordonanei Guvernului nr. 24/2011 privind unele msuri n domeniul evalurii bunurilor. (3) Pentru construciile nefinalizate aflate n diverse stadii de execuie este obligatorie efectuarea de ctre consiliile locale ale comunelor, oraelor, municipiilor, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureti i de ctre Consiliul General al Municipiului Bucureti, pe cheltuial proprie, a unei expertize tehnice i energetice, dup caz, de ctre un expert tehnic i un auditor energetic autorizai conform legii. ART. 7

    (1) Promovarea investiiilor n construcia de locuine i dezvoltarea proiectelor imobiliare privind construirea de locuine prin Program se fac pe terenuri viabilizate sau a cror viabilizare se realizeaz corelat cu termenele de recepie i punere n funciune a locuinelor. (2) Pentru terenurile prevzute la art. 5, lucrrile de viabilizare i tehnico-edilitare se realizeaz pn la limita exterioar a perimetrului destinat locuinelor, prin obiective de investiii promovate de consiliile locale ale comunelor, oraelor, municipiilor, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureti i de Consiliul General al Municipiului Bucureti, finanarea fiind asigurat din surse de la bugetul de stat i/sau bugetul local, n limita sumelor aprobate cu aceast destinaie, conform prevederilor legale n vigoare. (3) ANL iniiaz procedura de atribuire a contractului de concesiune numai dup nceperea lucrrilor prevzute la alin. (2). Dac aceste lucrri nu sunt demarate n termen de maximum un an de la preluarea n folosin gratuit a terenurilor, n condiiile legii, ANL reanalizeaz i supune avizrii MDRT oportunitatea realizrii investiiei respective n cadrul Programului. (4) Lucrrile tehnico-edilitare necesare asigurrii condiiilor de locuit n interiorul perimetrului destinat locuinelor ce se realizeaz prin Program, pe terenurile prevzute la art. 5, se constituie n obiective de investiii promovate de ctre investitorul privat n cadrul contractelor de concesiune sau de ctre autoritile publice locale, dup caz. (5) Finanarea lucrrilor prevzute la alin. (4) este asigurat, dup caz, de ctre investitorul privat, din surse proprii sau atrase n cadrul contractului de concesiune, din surse de la bugetul local, bugetul de stat, precum i din alte surse legal constituite.

    (6) Tarifele de emitere a avizelor de amplasament, a avizelor tehnice de racordare i tarifele de racordare a locuinelor la utiliti se finaneaz din surse de la bugetele locale, din bugetul operatorilor de utiliti, cu acordul acestora, din sursele proprii sau atrase de ctre investitorul privat n cadrul contractului de concesiune, precum i din alte surse legal constituite, dup caz. ART. 8

    Responsabilitile prilor implicate n Program: 1. MDRT asigur bugetarea n mod corespunztor i alocarea sumelor necesare structurrii economice, tehnice i juridice a proiectelor, precum i sumele necesare efecturii plilor unitare periodice conform prevederilor art. 14 - 16 din prezenta anex. 2. ANL asigur: a) ndeplinirea operaiunilor conform prevederilor cap. I; b) structurarea economic, tehnic i juridic a proiectelor, inclusiv ntocmirea documentaiei de atribuire i a modelului contractului de concesiune;

  • c) supunerea spre analiz a documentaiei de atribuire n forma final, realizat conform prevederilor lit. b), instituiilor abilitate, n vederea determinrii impactului acestor proiecte asupra deficitului bugetar i datoriei publice guvernamentale;

    d) urmrirea i supravegherea tehnic a realizrii lucrrilor de construcii-montaj, conform prevederilor legale n vigoare;

    e) recepia lucrrilor de construcii-montaj; f) dezlipirea terenurilor la finalizarea lucrrilor de construcii-montaj i predarea terenurilor prevzute la art. 5 alin. (2) ctre autoritile publice locale; g) preluarea listei de repartizare de la consiliile locale ale comunelor, oraelor, municipiilor, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureti, Consiliul General al Municipiului Bucureti, respectiv de la autoritile publice centrale, n vederea ncheierii contractelor de nchiriere;

    h) predarea ctre investitorul privat a listei cuprinznd beneficiarii contractelor de nchiriere, pentru exploatarea corespunztoare a locuinelor; i) monitorizarea ndeplinirii criteriilor de performan de ctre concesionar, conform prevederilor contractului de concesiune;

    j) efectuarea plilor unitare periodice, conform prevederilor cap. IV, pe baza sumelor alocate anual prin bugetul MDRT cu aceast destinaie. 3. Consiliile locale ale comunelor, oraelor, municipiilor, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureti i Consiliul General al Municipiului Bucureti asigur: a) analiza temeinic a necesarului real de locuine la nivelul localitii, cu asumarea angajamentelor ce decurg din contractul al crui model este prevzut n anexa nr. 3; b) ndeplinirea operaiunilor conform prevederilor cap. I; c) emiterea tuturor autorizaiilor i avizelor necesare n vederea construirii locuinelor obiect al Programului;

    d) preluarea terenurilor prevzute la art. 5 alin. (2); e) stabilirea msurilor necesare pentru luarea n eviden i analiza solicitrilor de locuine; f) predarea listei de repartizare ctre ANL n vederea ncheierii contractelor de nchiriere; g) orice alte informaii necesare n vederea nchirierii n totalitate a locuinelor, la solicitarea ANL. 4. Autoritile publice centrale interesate, altele dect MDRT, asigur: a) transmiterea terenurilor, n condiiile legii, n administrarea autoritilor publice locale, n vederea realizrii locuinelor prin Program; b) stabilirea msurilor necesare pentru luarea n eviden, analiza solicitrilor de locuine i ntocmirea listei de repartizare;

    c) predarea listei de repartizare ctre ANL n vederea ncheierii contractelor de nchiriere; d) orice alte informaii necesare n vederea nchirierii n totalitate a locuinelor, la solicitarea ANL. 5. Investitorul privat finaneaz i asigur: a) realizarea i exploatarea lucrrilor contractate, asumndu-i riscul de construcie i riscul de disponibilitate definite conform prevederilor legale n vigoare;

    b) ntocmirea documentaiei n faza de proiect tehnic i de detalii de execuie, cu respectarea cerinelor stabilite prin studiul de fezabilitate, i supunerea acesteia spre aprobare ANL; c) execuia lucrrilor de construcii-montaj, conform documentaiei tehnice aprobate de ANL, cu ndeplinirea criteriilor tehnice prevzute n contractul de concesiune; d) transferarea activelor realizate n cadrul contractului de concesiune, precum i a terenurilor aferente ctre ANL, dup finalizarea lucrrilor de construcii-montaj; e) preluarea de la ANL a listei cuprinznd beneficiarii contractelor de nchiriere, pentru exploatarea

    corespunztoare a locuinelor; f) exploatarea activelor realizate n cadrul contractului de concesiune la finalizarea lucrrilor de construcii-montaj, conform prevederilor contractului de concesiune;

    g) colectarea i reinerea cotei-pri cuvenite din chirii, precum i virarea diferenelor de sume obinute din chirii ctre ANL, respectiv ctre bugetul de stat consolidat, cu respectarea prevederilor art. 21 alin. (5);

  • h) ncasarea de la beneficiarii locuinelor, pe ntreaga perioad de exploatare a activelor care fac obiectul Programului, a sumelor reprezentnd cheltuielile privind ntreinerea acestora, respectiv achitarea cheltuielilor cu furnizorii de utiliti. ART. 9

    (1) La ncetarea contractului de concesiune, activele realizate n cadrul Programului rmn n domeniul public al statului i n administrarea ANL. (2) Predarea-primirea locuinelor realizate prin Program, precum i a terenurilor aferente se face prin protocol ncheiat ntre ANL i concesionar, conform modelului prevzut n anexa nr. 4, dup finalizarea lucrrilor de construcii-montaj.

    CAPITOLUL II

    Pregtirea proiectelor

    ART. 10

    n baza solicitrilor primite, prevzute la art. 3, ANL va ntocmi anual lista obiectivelor de investiii cuprinznd locuinele cu chirie, realizate prin atragerea capitalului privat, conform modelului prevzut n anexa nr. 5, pe care o va supune spre aprobare MDRT.

    ART. 11

    (1) n vederea atribuirii fiecrui contract de concesiune de lucrri publice din cadrul Programului, ANL are obligaia realizrii studiilor de fundamentare a deciziilor de concesionare i a documentaiilor de atribuire, conform prevederilor legale n vigoare.

    (2) ANL are dreptul de a achiziiona servicii de consultan specifice n scopul elaborrii studiilor i documentaiilor prevzute la alin. (1), cu respectarea prevederilor legale n vigoare. (3) Finanarea achiziionrii serviciilor de consultan n scopul prevzut la alin. (2) se asigur din alocaii de la bugetul de stat, prevzute anual cu aceast destinaie, prin bugetul MDRT, precum i din alte surse legal constituite.

    (4) ANL poate utiliza studii de fezabilitate, proiecte tehnice i detalii de execuie existente n portofoliul propriu sau asigurate de ctre consiliile locale ale comunelor, oraelor, municipiilor, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureti i de ctre Consiliul General al Municipiului Bucureti. (5) Studiile de fezabilitate vor respecta prevederile Hotrrii Guvernului nr. 28/2008 privind aprobarea coninutului-cadru al documentaiei tehnico-economice aferente investiiilor publice, precum i a structurii i metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiii i lucrri de intervenii, precum i ale Legii locuinei nr. 114/1996, republicat, cu modificrile i completrile ulterioare. (6) Aprobarea documentaiilor tehnico-economice ale obiectivelor de investiii prevzute la art. 10 se face n condiiile prevzute de lege pentru investiiile publice i va fi nsoit de cte un exemplar al contractului prevzut la art. 4 alin. (1).

    CAPITOLUL III

    Atribuirea contractelor de concesiune

    ART. 12

    Iniierea unui proiect de concesiune de lucrri publice aparine ANL i se refer la un singur obiectiv de investiie, stabilit conform prevederilor art. 10. ART. 13

    (1) Atribuirea contractului de concesiune de lucrri publice prevzut la art. 3 alin. (1) din hotrre se realizeaz conform prevederilor Ordonanei de urgen a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziie public, a contractelor de concesiune de lucrri publice i a contractelor de concesiune de servicii, aprobat cu modificri i completri prin Legea nr. 337/2006, cu modificrile i completrile ulterioare, Hotrrii Guvernului nr. 71/2007 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de concesiune de lucrri publice i a contractelor de concesiune de servicii prevzute n Ordonana de urgen a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziie public, a contractelor de concesiune de lucrri publice i a contractelor de

  • concesiune de servicii i ale Ghidului pentru implementarea proiectelor de concesiune de lucrri publice i servicii n Romnia, aprobat prin Ordinul ministrului finanelor publice i al preedintelui Autoritii Naionale pentru Reglementarea i Monitorizarea Achiziiilor Publice nr. 1.517/9.574/2009. (2) Contractul de concesiune urmeaz a fi ncheiat n form autentic.

    CAPITOLUL IV

    Mecanismul de plat

    ART. 14

    (1) Mecanismul de plat aferent contractului de concesiune are la baz urmtoarele principii: a) concesionarul va primi, n completarea cotei-pri ce i revine din chiriile ncasate n temeiul dreptului de exploatare acordat, pli unitare periodice asociate ndeplinirii criteriilor tehnice asociate realizrii activelor ce fac obiectul contractului, respectiv criteriilor de performan asociate serviciilor care urmeaz a fi furnizate n legtur cu exploatarea activelor ce fac obiectul contractului; b) criteriile de performan referitoare la serviciile care urmeaz a fi furnizate n legtur cu exploatarea activelor ce fac obiectul contractului au asociate un sistem corespunztor de deduceri pentru neconformiti i evenimente de indisponibilitate care se vor aplica n mod unitar pe ntreaga perioad de exploatare a contractului de concesiune;

    c) plile unitare periodice vor fi efectuate pe ntreaga perioad de exploatare a contractului de concesiune, ncepnd cu luna urmtoare celei n care s-a realizat recepia la terminarea lucrrilor, i pot fi ajustate pe parcursul derulrii contractului de concesiune conform prevederilor acestuia. (2) Valoarea maxim a plilor unitare periodice prevzute la alin. (1) lit. a), mpreun cu cota-parte ce i revine din chiriile ncasate, va acoperi costurile concesionarului cu finanarea, proiectarea i realizarea activelor rezultate n urma implementrii proiectului de concesiune, precum i profitul minim la care acesta este ndrituit conform legii.

    (3) Valoarea maxim a plilor unitare periodice prevzute la alin. (2) poate fi ajustat prin aplicarea sistemului de deduceri corespunztoare neconformitilor i evenimentelor de indisponibilitate, conform prevederilor contractului de concesiune.

    (4) Criteriile de performan referitoare la serviciile care urmeaz a fi furnizate n legtur cu exploatarea activelor ce fac obiectul contractului definesc, dup caz i fr a se limita la cele ce urmeaz, caracteristici referitoare la nivelul calitativ, tehnic i de performan, cerine privind impactul asupra mediului nconjurtor, sigurana n exploatare, sisteme de asigurare a calitii i condiii pentru certificarea conformitii cu standarde relevante, prescripii de proiectare i de calcul al costurilor i, de asemenea, orice alte condiii cu caracter tehnic pe care ANL le va descrie n cuprinsul documentaiei de atribuire i al contractului de concesiune. (5) ANL definete sistemul de deduceri pentru neconformiti i indisponibiliti asociat realizrii activelor i/sau executrii cu ntrziere a lucrrilor, precum i criteriilor de performan referitoare la serviciile care urmeaz a fi furnizate n legtur cu exploatarea activelor ce fac obiectul contractului n cuprinsul documentaiei de atribuire i al contractului de concesiune, conform prevederilor legale n vigoare. ART. 15

    Nivelul maxim al plilor unitare periodice se bugeteaz corespunztor, ntr-un cod de clasificaie bugetar distinct n bugetul MDRT, conform prevederilor legale n vigoare.

    ART. 16

    Alocaiile de la bugetul de stat pentru finanarea Programului se vireaz de ctre MDRT n contul deschis cu aceast destinaie la Direcia Trezorerie i Contabilitate Public a Municipiului Bucureti pe seama ANL. Din acest cont, ANL efectueaz plile periodice unitare ctre concesionar, conform prevederilor art. 14 i contractului de concesiune, n condiiile legii.

    CAPITOLUL V

    Repartizarea locuinelor

    ART. 17

  • (1) Consiliile locale ale comunelor, oraelor, municipiilor, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureti i Consiliul General al Municipiului Bucureti stabilesc msurile necesare pentru luarea n eviden i analiza solicitrilor de locuine i dau publicitii locul de primire a solicitrilor i actele justificative necesare. (2) Data nregistrrii cererii se consider data la care se depun, n totalitate, actele justificative solicitate de autoritile publice locale. (3) Cererile privind repartizarea de locuine realizate prin Program se analizeaz de comisii constituite n acest scop.

    (4) Structura pe specialiti a membrilor comisiilor prevzute la alin. (3) se aprob de consiliile locale, la propunerea primarilor localitilor, respectiv ai sectoarelor municipiului Bucureti, i de Consiliul General al Municipiului Bucureti, la propunerea primarului general. (5) La nivel local, comisiile prevzute la alin. (3) se vor constitui prin dispoziie a primarilor comunelor, oraelor, municipiilor, respectiv ai sectoarelor municipiului Bucureti sau, dup caz, prin dispoziie a primarului general al municipiului Bucureti. (6) Stabilirea solicitanilor care au acces la locuine, precum i repartizarea locuinelor construite prin Program se realizeaz cu respectarea cumulativ a criteriilor-cadru cuprinse n anexa nr. 1. (7) Autoritile publice centrale stabilesc msurile necesare pentru luarea n eviden a solicitrilor de locuine formulate de personalul propriu, nsoite de actele justificative necesare, n vederea repartizrii locuinelor, potrivit reglementrilor legale. ART. 18

    (1) n urma analizrii cererilor privind repartizarea de locuine realizate prin Program, comisiile constituite n acest scop prezint consiliilor locale ale comunelor, oraelor, municipiilor, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureti i Consiliului General al Municipiului Bucureti lista solicitanilor care au acces la locuine. (2) Analizarea cererilor i stabilirea listei de repartizare se fac anual, pn la sfritul lunii februarie a anului respectiv, lundu-se n considerare cererile depuse pn la sfritul anului precedent. (3) Lista de repartizare prevzut la alin. (2) se ntocmete sau se reface anual numai n cazul n care n anul respectiv urmeaz s se finalizeze i s se repartizeze locuine noi realizate prin Program i se aprob, dup caz, prin hotrre a consiliului local al comunei, oraului, municipiului, respectiv al sectorului municipiului Bucureti sau a Consiliului General al Municipiului Bucureti. (4) Listele de repartizare, precum i actele administrative prin care au fost aprobate vor fi date publicitii n conformitate cu prevederile legale n vigoare.

    (5) Contestaiile cu privire la actele administrative prin care se realizeaz repartizarea locuinelor se adreseaz, dup caz, primarului, primarului general al municipiului Bucureti sau, dup caz, autoritii publice centrale, n termen de 30 de zile de la afiarea/publicarea listelor prevzute la alin. (2), iar soluionarea contestaiilor se asigur de ctre autoritile publice locale n termen de 30 de zile de la primirea acestora. (6) Plngerile formulate mpotriva soluiilor pronunate conform prevederilor alin. (5) se soluioneaz potrivit legii contenciosului administrativ.

    (7) Locuinele care se elibereaz nainte de ncetarea contractului de concesiune se repartizeaz solicitanilor cu respectarea prevederilor alin. (1) i (2). ART. 19

    (1) Exploatarea locuinelor realizate prin Program, de ctre investitorul privat, se face n condiiile stabilite prin contractul de concesiune, ncheiat potrivit legii.

    (2) Contractul de nchiriere se ncheie de ctre ANL pe o perioad determinat i cuprinde clauze referitoare la drepturile i obligaiile chiriaului, raporturile dintre ANL i investitorul privat, cuantumul chiriei i modul de actualizare a acesteia. (3) ncheierea contractelor de nchiriere prevzute la alin. (2) pentru locuinele realizate prin Program ncepe dup finalizarea lucrrilor de construcii-montaj, pe baza listei transmise de ctre autoritile publice locale i/sau centrale. (4) La data ncheierii contractului prevzut la alin. (2), titularii acestora au obligaia s reconfirme ndeplinirea tuturor criteriilor de acces, prin depunerea unei declaraii pe propria rspundere n form autentic. ART. 20

  • (1) Contractele de nchiriere ncheiate cu nclcarea dispoziiilor art. 17 i 18 se supun sanciunilor prevzute de legea civil. (2) Nerespectarea dispoziiilor art. 17 i 18 atrage rspunderea material, disciplinar, civil i penal, dup caz, potrivit legii.

    ART. 21

    (1) Chiria practicat pentru locuine va acoperi cel puin cheltuielile de administrare, impozitele pe cldiri, n funcie de durata normat stabilit potrivit prevederilor legale, precum i cheltuielile generate de asigurarea acestora.

    (2) Cuantumul chiriei prevzute la alin. (1) nu poate fi mai mare dect o treime din salariul mediu net pe economie, dar nu mai mic dect valoarea stabilit de amortizarea locuinei pe perioada normat de via. (3) Chiria prevzut la alin. (1) se va actualiza anual cu indicele preurilor de consum total comunicat de Institutul Naional de Statistic. (4) Modelul de calcul al chiriei este prevzut n anexa nr. 6. (5) Sumele ncasate din chirii se vor distribui conform prevederilor art. 16 din Legea nr. 213/1998 privind

    bunurile proprietate public, cu modificrile i completrile ulterioare, astfel: 50% din cuantum se constituie venit la bugetul de stat, 30% din cuantum revin investitorului privat i 20% din cuantum revin ANL. (6) Cota-parte din sumele provenite din chirii ce revine ANL va fi utilizat de ctre aceasta pentru finanarea programelor de construcii de locuine, precum i pentru acoperirea cheltuielilor generate de administrarea acestora.

    ART. 22

    Chiriaul va achita n avans o garanie n cuantum egal cu valoarea unei chirii lunare pentru denunarea unilateral, de ctre chiria, a contractului de nchiriere nainte de ajungerea la termen.

    CAPITOLUL VI

    Dispoziii finale

    ART. 23

    Anexele nr. 1 - 6 fac parte integrant din prezentul program.

    ANEXA 1

    la program

    CRITERII-CADRU

    pentru repartizarea locuinelor construite prin Programul "Construcia de locuine cu chirie, realizate prin atragerea capitalului privat"

    A. Criterii de acces la locuin: 1. Titularul cererii de repartizare a unei locuine realizate prin Programul "Construcia de locuine cu chirie, realizate prin atragerea capitalului privat" trebuie s fie major la data depunerii cererii. Cererea de locuin se efectueaz numai individual i n nume propriu. 2. Titularul cererii de locuin i ceilali membri ai familiei acestuia - so/soie, copii i/sau alte persoane aflate n ntreinerea acestuia - trebuie s nu dein o alt locuin n proprietate exclusiv i/sau s nu fie beneficiarul unei alte locuine cu chirie, proprietate de stat sau proprietate a unitii administrativ-teritoriale, n localitatea n care a solicitat locuin. Pentru sectoarele municipiului Bucureti aceast restricie se refer la locuine care sunt deinute n municipiu, indiferent n care sector al acestuia. NOT: Restricia referitoare la nedeinerea unei locuine n proprietate nu are n vedere locuinele nstrinate n urma unei aciuni de partaj sau locuinele trecute n proprietatea statului n mod abuziv i care nu au fost retrocedate n natur. De asemenea, restricia nu se aplic n cazul chiriailor din locuinele preluate abuziv de stat i care fac obiectul unor solicitri de retrocedare sau care sunt retrocedate ctre fotii proprietari. 3. Titularul cererii de locuin trebuie s aib contract de munc, cu o vechime minim nentrerupt nu mai mic de un an.

  • 4. n funcie de starea civil, venitul mediu pe membru de familie al titularului cererii de locuin trebuie s fie de cel puin 50% din salariul mediu brut pe economie i nu mai mult de 100% salariul mediu brut pe economie. Dovada veniturilor se va face prin declaraia de impozit pe venitul global din anul anterior formulrii cererii. B. Criterii de ierarhizare stabilite prin punctaj:

    1. Vrsta titularului de cerere:

    1.1. Pn la 35 de ani 30 de puncte 1.2. Peste 35 de ani 10 puncte

    2. Starea civil actual 2.1. Starea civil: a) cstorit 20 de puncte b) necstorit 10 puncte 2.2. Numrul de copii n ntreinere: - un copil 3 puncte

    - 2 copii 4 puncte

    - 3 copii 5 puncte

    - mai mult de 3 copii 5 puncte + 1 punct

    pentru fiecare copil

    3. Nivelul de studii i/sau pregtire profesional: 3.1. cu coal general, fr pregtire profesional i/sau cu specializare la locul de munc 10 puncte 3.2. cu studii medii, cu pregtire profesional, prin studii medii sau profesionale de specialitate 15 puncte

    3.3. cu studii superioare de scurt durat 20 de puncte 3.4. cu studii superioare 30 de puncte

    4. Situaii locative sau sociale deosebite Persoane evacuate din case naionalizate sau persoane provenite din centre de ocrotire social 15 puncte

    NOT: - Criteriile de ierarhizare stabilite prin punctaj se aplic numai solicitanilor de locuin care au ndeplinit n totalitate criteriile specificate la lit. A.

    - Se va puncta ultimul nivel de studii ncheiat i atestat conform legii. - n cazul nregistrrii unor punctaje egale, solicitanii vor fi departajai n funcie vechimea cererii solicitantului, lundu-se n considerare data efectiv a nregistrrii cererii (ziua/luna/anul), avnd prioritate n acest caz solicitantul a crui cerere are vechime mai mare.

    ANEXA 2

    la program

    CHESTIONAR

    privind includerea unui obiectiv de investiie n cadrul Programului "Construcia de locuine cu chirie, realizate prin atragerea capitalului privat"

    1. Suprafaa de teren disponibil pentru proiect (mp) .................... 2. PUZ/PUD .............................

    3. Elaboratorul studiului de fezabilitate ................................

    4. Elaboratorul proiectului tehnic i detaliile de execuie .............. 5. Datele de identificare a structurii existente (dac este cazul) a) Autorizaie de construire nr. ............... b) regim de nlime ...........................

  • c) dotri (lift, central termic etc.) .................... d) numr de uniti locative ...................., din care: e) 1 camer ................... f) 2 camere ...................

    g) 3 camere ...................

    h) 4 camere ...................

    i) suprafee (mp) ______________________________________________________________________________

    | Acd | Au | Acd | Au |

    | total | total|_______________________________|_______________________________|

    | | | 1 | 2 | 3 | 4 | 1 | 2 | 3 | 4 |

    | | | camer| camere| camere| camere| camer| camere| camere| camere| |_______|______|_______|_______|_______|_______|_______|_______|_______|_______|

    | | | | | | | | | | |

    |_______|______|_______|_______|_______|_______|_______|_______|_______|_______|

    Acd - arie construit desfurat (mp). Au - arie util (mp).

    6. Stadiu fizic lucrri ................................ 7. Valoarea total a lucrrilor executate (milioane lei) ................, din care: a) valoarea lucrrilor de proiectare ................... b) valoarea lucrrilor de construcii-montaj ............................. 8. Lucrri tehnico-edilitare executate de ................................ 9. Valoarea lucrrilor tehnico-edilitare (milioane lei) ................... 10. Numrul de cereri pentru locuine cu chirie, realizate prin atragerea capitalului privat ...........................

    ANEXA 3

    la program

    - model -

    CONTRACT

    ntre:

    AGENIA NAIONAL PENTRU LOCUINE (ANL), cu sediul n municipiul Bucureti, Bd. Unirii nr. 61, bl. F3, sectorul 3, reprezentat de directorul general ............................. i directorul general adjunct economic ............................,

    i UNITATEA ADMINISTRATIV-TERITORIAL ........................, cu sediul n ....................., reprezentat prin ......................,

    n conformitate cu prevederile art. 5 alin. (1) din Programul "Construcia de locuine cu chirie, realizate prin atragerea capitalului privat" (Program), aprobat prin Hotrrea Guvernului nr. 352/2012, s-a ncheiat prezentul contract:

    CAPITOLUL I

    Obiectul contractului

    ART. 1

    (1) Obiectul prezentului contract l constituie transmiterea terenului n suprafa de ............ mp, situat n ..............., aflat n proprietatea ......................... i n administrarea Consiliului Local al .........., n folosina gratuit a ANL (mpreun cu construcia existent pe teren, dac este cazul), pe toat durata de existen a

  • locuinelor construite prin Program, precum i stabilirea drepturilor i obligaiilor care revin prilor n vederea implementrii programului enunat anterior. (2) Pe terenul prevzut la alin. (1) ANL va realiza locuine cu chirie, realizate prin atragerea capitalului privat, n baza unui contract de concesiune ncheiat cu un investitor privat.

    (3) Pentru terenul prevzut la alin. (1) unitatea administrativ-teritorial ........................ va realiza lucrri de drumuri, lucrri necesare asigurrii cu utiliti i dotri tehnico-edilitare a construciilor de locuine, potrivit planurilor de urbanism aprobate n conformitate cu legislaia n vigoare. ART. 2

    Preluarea terenului (i a construciei existente pe teren, dac este cazul) prevzut la art. 1 se va face pe baz de proces-verbal de predare-primire ntre Consiliul Local al ...................... i ANL, dup semnarea contractului de concesiune.

    CAPITOLUL II

    Documentele contractului

    ART. 3

    (1) Identificarea terenului prevzut la art. 1 se realizeaz pe baza documentaiei care face parte integrant din prezentul contract.

    (2) Documentaia prevzut la alin. (1) cuprinde: a) schiele cu amplasamentul terenului, suprafaa acestuia, precum i categoriile de folosin (anexa nr. 1, care face parte integrant din prezentul contract); b) numrul de uniti locative propuse a se realiza pe amplasamentul identificat (anexa nr. 2, care face parte integrant din prezentul contract); c) hotrrea Consiliului Local al ................ de transmitere ctre ANL a terenului, pentru construirea de locuine cu chirie, realizate prin atragerea capitalului privat, cu asigurarea din bugetul local a costului utilitilor aferente construciilor (ap, canalizare, energie termic i electric, gaze, telefonie, ci de acces, alei pietonale, spaii verzi) (anexa nr. 3, care face parte integrant din prezentul contract); d) extras de carte funciar (anexa nr. 4, care face parte integrant din prezentul contract); e) documentaia privind evaluarea terenului, respectiv a construciei existente, dac este cazul (anexa nr. 5, care face parte integrant din prezentul contract); f) calendarul activitilor (anexa nr. 6, care face parte integrant din prezentul contract); g) documentaiile de urbanism (PUG, PUZ, PUD), aprobate conform legii.

    CAPITOLUL III

    Durata contractului

    ART. 4

    Prezentul contract se ncheie pe perioada duratei de existen a locuinelor.

    CAPITOLUL IV

    Obligaiile prilor

    ART. 5

    Unitatea administrativ-teritorial ...................... se oblig: a) s transmit ANL n folosin gratuit terenul pentru construirea de locuine cu chirie, realizate prin atragerea capitalului privat, n suprafa de ........ mp, situat n ...................., identificat conform prevederilor art. 3 (precum i construcia existent pe teren ................), pe toat durata de existen a construciilor; b) s pun la dispoziia ANL terenul liber de orice sarcini (i construcia existent, dac este cazul); c) s garanteze folosina netulburat a terenului, ncepnd de la predarea acestuia pn la sfritul duratei contractului;

  • d) s garanteze ANL mpotriva tuturor cheltuielilor generate ca urmare a preteniilor oricror persoane n legtur cu sau referitoare la expropriere, posesie, proprietate sau orice alte drepturi sau drepturi pretinse asupra oricrei pri din amplasament; e) s evalueze terenul i/sau construciile nefinalizate aflate n diverse stadii de execuie, precum i s asigure pentru construciile nefinalizate realizarea unei expertize tehnice i energetice, dup caz; f) s elaboreze documentaiile de urbanism (PUG, PUZ, PUD) i s suporte cheltuielile legate de acestea; g) s asigure de la bugetul local sursele necesare pentru execuia i finalizarea utilitilor aferente perimetrului (ap, canalizare, energie termic i electric, gaze, telefonie, ci de acces, alei pietonale, spaii verzi) pn la recepia la terminarea locuinelor, n caz contrar urmnd s suporte toate cheltuielile efectuate de ANL i investitorul privat pentru realizarea investiiei, aferente acestor utiliti; h) s obin toate avizele conform certificatului de urbanism, inclusiv acordul unic i studiul geotehnic verificat de un geotehnician atestat;

    i) s emit autorizaia de construire pentru execuia lucrrilor care fac obiectul contractului de concesiune; j) s respecte termenele de execuie i de punere n funciune a utilitilor, corelate cu graficele de execuie stabilite de ANL mpreun cu investitorul privat la ncheierea contractului de concesiune, i s informeze n scris ANL cu privire la finalizarea utilitilor; k) s respecte calendarul activitilor, prevzut n anexa nr. 6; l) s informeze n scris ANL, nainte de demararea procedurii de atribuire a contractului de concesiune, cu privire la intenia de renunare la lucrrile de construire i scoaterea obiectivului de investiie din Program, cu suportarea tuturor cheltuielilor efectuate de ANL pn la data informrii privind intenia de renunare; m) s defalce suprafaa de .......... mp, situat n ................., pe fiecare obiectiv recepionat, n vederea ntocmirii de ctre ANL a protocolului de predare-primire a obiectivului de investiie recepionat i a terenului aferent;

    n) s stabileasc msurile necesare pentru luarea n eviden i analiza solicitrilor de locuine; o) s predea lista de repartizare ctre ANL, n vederea ncheierii contractelor de nchiriere; p) s completeze lista de repartizare ori de cte ori este necesar, dup eliberarea locuinelor, cu noi solicitani; q) s asigure orice alte informaii necesare n vederea nchirierii, n totalitate, a locuinelor, la solicitarea ANL.

    ART. 6

    ANL se oblig: a) s primeasc n folosin gratuit terenul n suprafa de ............ mp, situat n ..............., identificat potrivit prevederilor art. 3, liber de orice sarcini (precum i construcia existent pe teren ..............), pe durata de existen a locuinelor realizate prin Program; b) s asigure implementarea Programului pe terenul prevzut la lit. a); c) s aduc la cunotin, n scris, unitii administrativ-teritoriale ...................... termenele de finalizare a locuinelor, n conformitate cu graficele de execuie; d) s aduc la cunotin, n scris, unitii administrativ-teritoriale ................... locuinele recepionate, n conformitate cu procesul-verbal de recepie la terminarea lucrrilor; e) s preia lista de repartizare de la Consiliului Local al .............., n vederea ncheierii contractelor de nchiriere.

    CAPITOLUL V

    Rspunderea contractual

    ART. 7

    (1) Nerespectarea obligaiilor contractuale de ctre una dintre pri d dreptul prii lezate s pretind daune-interese pentru repararea prejudiciului cauzat, conform normelor legale n vigoare.

    (2) Executarea cu ntrziere a obligaiilor stabilite n prezentul contract la art. 5 lit. a), b), e), f), h), i), j) i m), respectiv la art. 6 lit. c), d) i e) conduce la plata de majorri de ntrziere n cuantum de 0,1%/zi din valoarea terenului stabilit n anexa nr. 5, pentru fiecare zi de ntrziere, calculate ncepnd cu data expirrii

  • termenului n care obligaia trebuie ndeplinit i pn la ndeplinirea efectiv a obligaiei sau pn la data rezilierii de plin drept a contractului ca urmare a nendeplinirii obligaiilor contractuale. (3) n cazul n care nu se prezint lista de repartizare refcut de ctre unitatea administrativ-teritorial ........................., dup eliberarea locuinelor, aceasta va suporta contravaloarea chiriilor aferente locuinelor rmase neocupate. (4) n cazul neexecutrii obligaiilor contractuale n termen de un an de la data semnrii prezentului contract intervine rezilierea de plin drept a acestuia, fr punere n ntrziere, fr ndeplinirea altor formaliti i fr a fi necesar intervenia vreunei instane judectoreti.

    CAPITOLUL VI

    Fora major

    ART. 8

    (1) Prin for major se nelege un eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil i inevitabil. (2) Fora major exonereaz prile de ndeplinirea obligaiilor asumate prin prezentul contract pe toat perioada n care acioneaz aceasta. (3) Executarea prezentului contract va fi suspendat n perioada de aciune a forei majore, dar fr a prejudicia drepturile ce li se cuveneau prilor pn la apariia acesteia. (4) Partea care invoc fora major are obligaia de a notifica celeilalte pri, n 24 de ore i n mod complet, producerea acesteia i de a lua orice msuri care i stau la dispoziie, n vederea limitrii consecinelor. (5) Dac fora major acioneaz sau se estimeaz c va aciona o perioad mai mare de 6 luni, fiecare parte va avea dreptul s notifice celeilalte pri ncetarea de plin drept a prezentului contract, fr ca vreuna dintre pri s poat pretinde celeilalte daune-interese.

    CAPITOLUL VII

    ncetarea contractului

    ART. 9

    Prezentul contract nceteaz n una dintre urmtoarele situaii: a) la termen, n funcie de durata de via a construciei; b) nainte de termen, cu acordul ambelor pri. ART. 10

    Indiferent de cauza ncetrii nainte de termen a prezentului contract, obligaiile prilor vor fi ndeplinite pn la data la care va nceta acesta. ART. 11

    ncetarea prezentului contract prin ajungerea la termen (expirarea duratei de valabilitate) are ca efect

    stingerea obligaiilor prilor. ART. 12

    Fiecare parte are obligaia de a notifica celeilalte pri ncetarea prezentului contract, n unul dintre modurile prevzute la art. 9, n termen de 5 zile lucrtoare, artnd i motivele acestei solicitri.

    CAPITOLUL VIII

    Litigii

    ART. 13

    Litigiile aprute ntre pri n timpul derulrii prezentului contract se vor soluiona pe cale amiabil. ART. 14

    Dac prile nu ajung la o nelegere pe cale amiabil, litigiile vor fi soluionate de instanele competente, conform legislaiei n vigoare.

    CAPITOLUL IX

    Dispoziii finale

  • ART. 15

    Prezentul contract intr n vigoare la data semnrii de ctre ambele pri. ART. 16

    Completrile sau modificrile ce se vor aduce prezentului contract dup semnarea lui se vor efectua prin act adiional, semnat i tampilat de cele dou pri.

    ncheiat astzi, ............, n 2 (dou) exemplare, cte 1 (un) exemplar pentru fiecare parte.

    ANL UNITATEA ADMINISTRATIV-TERITORIAL Director general, ..................................

    ......................... Primar,

    Director general adjunct, ..................

    ......................... Contabil,

    Director general adjunct, ..................

    ......................... Consilier juridic,

    ..................

    Aviz de legalitate

    Direcia juridic i comunicare Director general adjunct,

    .........................

    Verificat

    .............................

    (numele i prenumele n clar)

    Serviciul juridic

    .............................

    ntocmit

    .............................

    (numele i prenumele n clar)

    ANEXA 4

    la program

    Agenia Naional pentru Locuine Investitor privat

    PROTOCOL

    de predare-primire a obiectivului de investiii

    Locuine cu chirie, realizate prin atragerea capitalului privat Amplasament ......................................... cu ................. uniti locative, S+P+ .......... Municipiul ................., judeul ..................

    ncheiat ntre:

    Investitor privat .................., cu sediul n ......................, municipiul ............................., judeul ..........................., reprezentat prin ..................................., n calitate de predator,

    i

  • Agenia Naional pentru Locuine, cu sediul n municipiul Bucureti, Bd. Unirii nr. 61, bl. F3, sectorul 3, reprezentat prin directorul general ................................ i directorul general adjunct economic .............................., n calitate de primitor; prile au convenit ca: - n baza prevederilor Hotrrii Guvernului nr. 352/2012 pentru aprobarea Programului "Construcia de locuine cu chirie, realizate prin atragerea capitalului privat"; - n conformitate cu Procesul-verbal de recepie la terminarea lucrrilor pentru blocul ................................................. nregistrat la Agenia Naional pentru Locuine i nr. ..................................... nregistrat la .....................,

    s ncheie prezentul protocol: ART. 1

    ...................... pred Ageniei Naionale pentru Locuine obiectivul de investiii situat n str. .............................. cu ............... uniti locative, S+P+ ........., municipiul ............., judeul ........ . ART. 2

    (1) Agenia Naional pentru Locuine preia de la ........................ obiectivul de investiii situat n str. ..................... cu ............. uniti locative, S+P+ ........, municipiul .............., judeul ........ . (2) ........... se oblig s asigure exploatarea obiectivului de investiii situat n ........... cu ........ uniti locative, S+P .........., municipiul ...................., judeul ............. . ART. 3

    ....................... rspunde de exploatarea imobilelor realizate pe toat durata concesiunii. Prezentul protocol de predare-primire a fost ncheiat astzi, ..........., n 2 (dou) exemplare, cte un exemplar pentru fiecare parte, i conine 2 (dou) file.

    Am predat Am primit

    Investitor privat Agenia Naional pentru Locuine ................. Director general,

    .........................

    Director general adjunct,

    .........................

    Director general adjunct,

    .........................

    Aviz de legalitate,

    Direcia juridic i comunicare, Director general adjunct,

    .........................

    Verificat

    Serviciul juridic

    ...........................

    Avizat

    eful Serviciului D.R.U.E., ...........................

    Avizat

    eful Biroului recepii, ...........................

    ntocmit

    ...........................

    Data .....................

  • ANEXA 5

    la program

    LISTA

    obiectivelor de investiii cuprinznd locuinele cu chirie, realizate prin atragerea capitalului privat, propuse a fi finanate n anul .............

    Semnificaia coloanelor din tabelul de mai jos este urmtoarea: A - numrul de locuine propus a se realiza B - numrul de cereri C - regimul de nlime D - stadiul fizic

    E - termen PIF estimat

    F - valoarea total a investiiei (milioane lei, inclusiv TVA) G - valoarea executat H - sumele necesare n vederea finalizrii (milioane lei) I - alocaii de la bugetul de stat pentru anul ..... (milioane lei, inclusiv TVA) J - alocaii de la bugetele locale pentru anul ..... (milioane lei, inclusiv TVA) K - alocaii din surse private (milioane lei) ______________________________________________________________________________

    |Denumirea | A | B| C| D| E| Amplasament | F| G| H| I| J| K|

    |localitii| | | | | |________________________________| | | | | | | | | | | | | |Suprafaa|Planul |Stadiul de | | | | | | | | | | | | | | |urbanistic|viabilizare| | | | | | |

    |___________|___|__|__|__|__|_________|__________|___________|__|__|__|__|__|__|

    | 0 | 1 | 2| 3| 4| 5| 6 | 7 | 8 | 9|10|11|12|13|14|

    |___________|___|__|__|__|__|_________|__________|___________|__|__|__|__|__|__|

    | I. Investiii n continuare | |______________________________________________________________________________|

    |Localitatea| | | | | | | | | | | | | | |

    |___________|___|__|__|__|__|_________|__________|___________|__|__|__|__|__|__|

    |Obiectivul | | | | | | | | | | | | | | |

    |___________|___|__|__|__|__|_________|__________|___________|__|__|__|__|__|__|

    |Obiectivul | | | | | | | | | | | | | | |

    |___________|___|__|__|__|__|_________|__________|___________|__|__|__|__|__|__|

    |Total | | | | | | | | | | | | | | |

    |localitate | | | | | | | | | | | | | | |

    |___________|___|__|__|__|__|_________|__________|___________|__|__|__|__|__|__|

    |TOTAL I | | | | | | | | | | | | | | |

    |___________|___|__|__|__|__|_________|__________|___________|__|__|__|__|__|__|

    | II. Investiii noi | |______________________________________________________________________________|

    |Localitatea| | | | | | | | | | | | | | |

    |___________|___|__|__|__|__|_________|__________|___________|__|__|__|__|__|__|

    |Obiectivul | | | | | | | | | | | | | | |

    |___________|___|__|__|__|__|_________|__________|___________|__|__|__|__|__|__|

    |Obiectivul | | | | | | | | | | | | | | |

    |___________|___|__|__|__|__|_________|__________|___________|__|__|__|__|__|__|

    |Total | | | | | | | | | | | | | | |

    |localitate | | | | | | | | | | | | | | |

    |___________|___|__|__|__|__|_________|__________|___________|__|__|__|__|__|__|

    |TOTAL II | | | | | | | | | | | | | | |

  • |___________|___|__|__|__|__|_________|__________|___________|__|__|__|__|__|__|

    |TOTAL | | | | | | | | | | | | | | |

    |GENERAL | | | | | | | | | | | | | | |

    |___________|___|__|__|__|__|_________|__________|___________|__|__|__|__|__|__|

    AGENIA NAIONAL PENTRU LOCUINE Director general,

    .................

    Avizat

    Direcii de specialitate din minister: ......................................

    ANEXA 6

    la program

    MODELUL DE CALCUL AL CHIRIEI

    Pentru calculul estimativ al chiriei se iau n calcul urmtoarele: a) apartament cu 2 camere;

    b) suprafa construit desfurat (A_cd): 89,1 mp (conform prevederilor anexei nr. 1 la Legea locuinei nr. 114/1996, republicat, cu modificrile i completrile ulterioare); c) valoarea medie per metru ptrat A_cd: 1.935,00 lei/mp (450 euro/mp Acd); d) valoarea de schimb lei/euro: 4,3 lei = 1 euro;

    e) valoarea de investiie: 89,1 mp x 1.935,00 lei/mp = 172.408,50 lei.

    Calcul chirie - model

    - Cheltuieli cu amortizarea imobilului

    Catalogul privind clasificarea i duratele normale de funcionare a mijloacelor fixe, aprobat prin Hotrrea Guvernului nr. 2.139/2004, cu modificrile i completrile ulterioare, prevede c durata normal de funcionare a unei cldiri de locuit este cuprins ntre 40 i 60 ani (grupa 1 "Construcii", punctul 1.6.1 "Cldiri de locuit"). Pentru locuinele construite prin Programul "Construcia de locuine cu chirie, realizate prin atragerea capitalului privat" (Program) se va lua n considerare o perioad de amortizare de 60 de ani.

    -> 172.408,50 lei : 60 ani = 2.873,48 lei/an.

    - Cheltuieli de administrare a imobilului, care se constituie din:

    a) Conform prevederilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate public, cu modificrile i completrile ulterioare, administratorul locuinelor are dreptul de a ncasa din chirie o cot-parte cuprins ntre 20 i 50% din cuantumul acesteia. b) Taxe i impozite - s-a avut n vedere numai impozitul pe cldiri, calculat la nivelul de baz stabilit de Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificrile i completrile ulterioare (art. 251 - Calculul impozitului pentru persoane fizice).

    n cazul persoanelor fizice, impozitul pe cldiri se calculeaz prin aplicarea cotei de impozitare de 0,1% la valoarea impozabil a cldirii. n cazul unei cldiri care are pereii exteriori din materiale diferite, pentru stabilirea valorii impozabile a cldirii se identific n tabelul de mai jos valoarea impozabil cea mai mare corespunztoare tipului cldirii respective. Valoarea impozabil a cldirii, exprimat n lei, se determin prin nmulirea suprafeei construite desfurate a acesteia, exprimat n metri ptrai, cu valoarea impozabil corespunztoare, exprimat n lei/mp, din tabelul urmtor: ______________________________________________________________________________

    | Tipul cldirii | Valoarea impozabil (lei/mp) |

  • |______________________________________________|_______________________________|

    | | Cu instalaii| Fr instalaii| | | de ap, | de ap, | | | canalizare, | canalizare, |

    | | electricitate| electricitate |

    | | i nclzire | sau nclzire | | | (condiii | | | | cumulative) | |

    |______________________________________________|______________|________________|

    | A. Cldire cu cadre din beton armat sau cu | 806 | 478 | | perei exteriori din crmid ars sau din | | | | orice alte materiale rezultate n urma unui | | |

    | tratament termic i/sau chimic | | | |______________________________________________|______________|________________|

    | B. Cldire cu pereii exteriori din lemn, din| 219 | 137 | | piatr natural, din crmid nears, din | | | | vltuci sau din orice alte materiale | | | | nesupuse unui tratament termic i/sau chimic | | | |______________________________________________|______________|________________|

    Valoarea impozabil a cldirii se ajusteaz n funcie de rangul localitii i zona n care este amplasat cldirea, prin nmulirea valorii determinate conform art. 251 alin. (3) din Codul fiscal cu coeficientul de corecie corespunztor, prevzut n tabelul urmtor: __________________________________________________________

    | Zona n cadrul | Rangul localitii | | localitii |_________________________________________| | | 0 | I | II | III | IV | V |

    |________________|______|______|______|______|______|______|

    | A | 2,60 | 2,50 | 2,40 | 2,30 | 1,10 | 1,05 |

    |________________|______|______|______|______|______|______|

    | B | 2,50 | 2,40 | 2,30 | 2,20 | 1,05 | 1,00 |

    |________________|______|______|______|______|______|______|

    | C | 2,40 | 2,30 | 2,20 | 2,10 | 1,00 | 0,95 |

    |________________|______|______|______|______|______|______|

    | D | 2,30 | 2,20 | 2,10 | 2,00 | 0,95 | 0,90 |

    |________________|______|______|______|______|______|______|

    n cazul unui apartament amplasat ntr-un bloc cu mai mult de 3 niveluri i 8 apartamente, coeficientul de corecie prevzut la art. 251 alin. (5) din Codul fiscal se reduce cu 0,10.

    -> 806 lei/mp x (2,5 - 0,1) x 0,1% x 89,1 mp = 172,36 lei.

    c) Asigurarea locuinei Din datele furnizate de societile de asigurare, valoarea unei polie de asigurare facultativ, care include i asigurarea obligatorie conform prevederilor legale n vigoare, variaz ntre 0,13 i 0,17% din valoarea locuinei. Pentru locuinele construite prin Program se va lua n considerare o cot medie a asigurrii de 0,15% din valoarea locuinei.

    -> 172.408,50 lei x 0,15% = 258,61 lei.

    Cost total al cheltuielilor de administrare:

  • -> 2.442,51 lei + 172,36 lei + 258,61 lei = 2.873,48 lei/an.

    - Chiria net anual se compune din valoarea amortizrii, cheltuielile de administrare, taxe i impozite, precum i cuantumul poliei de asigurare a locuinei.

    -> 2.873,48 lei (amortizare) + 2.873,48 lei (administrare) = 5.746,96 lei/an.

    - Chiria lunar

    5.746,96 lei/12 luni = 478,91 lei/4,3 lei/euro = 111,38 euro.

    ---------------