Fondatorul nazismului german si unul dintre cei mai cruzi dictatori din secolul XX, s-a nascut la Braunau am Inn, in Imperiul Austro-Ungar, fiind al patrulea copil al lui Alois si al Klarei Hitler. A urmat, incepand din 1900, scoala elementara, apoi liceul, cu rezultate modeste. In 1907 a fost respins de Academia de Arte Frumoase din Viena. A ramas orfan de ambii parinti si a fost nevoit sa supravietuiasca in Viena in conditii extrem de modeste, pictand pentru a putea trai. In aceasta perioada a venit in contact cu ideile politice radicale, fiind atras in special de teoriile rasiste. Urmarit pentru activitatea sa politica de autoritatile austriece, a fugit la Mnchen, in Germania (1913). O data cu izbucnirea Primului Razboi Mondial, H. se inscrie voluntar in armata germana (desi in Austria fusese declarat inapt pentru serviciul militar). A luptat in razboi pana la incheierea acestuia, fara a promova in posturi de comanda. Sfarsitul conflagratiei l-a gasit intr-un spital militar, ranit usor. Infrangerea Germaniei a pus-o pe seama evreilor, sentimentele sale antisemite devenind tot mai acute. Dupa razboi s-a alaturat unui partid de orientare rasista si nationalista, Partidul Muncitoresc German, numit mai tarziu Partidul National-Socialist al Muncitorilor Germani (abreviat, in limba germana, NSDAP, sau Partidul Nazist). Aici si-a afirmat talentul de orator politic si organizator. Pana in 1920, a reusit sa adune 2 000 de adepti si a fost ales conducator (Fhrer) al partidului la 29 iulie 1921. Ideile vehiculate in discursurile sale - renastere nationala, regim politic autoritar, puritate rasiala, antisemitism, inlaturarea regimului democratic (liberal) - reuneau in jurul partidului tot mai multi simpatizanti, proveniti din randul populatiei distruse de razboi, debusolate de pierderea acestuia si nemultumite de masurile luate impotriva Germaniei de catre statele invingatoare. Atmosfera era favorabila loviturilor revolutionare. H. a organizat in Mnchen o asemenea lovitura in 1923, impreuna cu organizatia paramilitara a Partidului Nazist. Lovitura a esuat, H. a fost arestat, iar in perioada in care a fost inchis a redactat Mein Kampf, lucrarea care cuprindea esenta teoriei si obiectivelor sale politice. Ideea de baza a lucrarii era aceea ca viitorul apartine rasei germane a arienilor, superioara tuturor altor rase umane, considerate inferioare. Acestea din urma trebuia fie exterminate (evreii), fie obligate sa se supuna rasei superioare. De asemenea, era promovata notiunea de spatiu vital pe care Germania urma sa-l obtina prin cucerirea teritoriilor statelor vecine si exterminarea populatiei acestora. Dupa eliberarea sa in 1924, H. a reorganizat partidul si a intemeiat trupele S.S. care alcatuiau garda personala a Fhrer-ului, indeplinind si misiuni de politie politica. Din 1928 Partidul Nazist a inceput lupta pentru cucerirea puterii pe cale democratica, participand la alegeri cu un scor modest: 3% din voturi. Izbucnirea crizei economice mondiale in 1929, avea sa netezeasca ascensiunea politica a lui H. care parea sa aiba solutii pentru toate problemele societatii. Alegerile din 1932 au fost castigate de Partidul Nazist. La 30 ianuarie 1933, Presedintele Paul von Hindenburg l-a numit pe H. in postul de cancelar al Germaniei, acordandu-i puteri speciale, de care se va folosi pentru a-si instaura propria dictatura si a transforma Germania intr-un stat totalitar. Libertatile civile au fost suspendate, posturile-cheie au fost oferite membrilor partidului, partidele politice (in afara celui nazist) au fost interzise, sindicatele, inlocuite cu organizatii controlate de Partidul Nazist, invatamantul a fost pus in slujba ideologiei naziste, mijloacele de comunicare in masa au fost strict controlate. Totul era dublat de un cult din ce in ce mai dezvoltat al personalitatii Fhrer-ului. Opozantii regimului sau ai lui H. personal au fost controlati, arestati sau executati. Este semnificativ in acest sens evenimentul ramas in istorie sub numele de Noaptea cutitelor lungi (29/30 iunie 1934) cand liderii trupelor de asalt (SA), care se manifestasera uneori in dezacord fata de H., au fost ucisi. Pe plan economic, politica regimului nazist a dus la refacerea economiei Germane, somajul a fost drastic redus, iar cetatenii de rand au putut simti o anumita ameliorare a conditiilor de viata, ceea ce explica adeziunea unei mari parti a populatiei germane fata de regimul politic al lui H. dupa 1933. In acelasi timp, a fost declansat procesul de purificare a rasei germane superioare de membrii sai considerati necorespunzatori. Un program complex a fost pus la punct in acest scop: planificarea familiala, controlul puritatii casatoriilor, sterilizari, eutanasierea handicapatilor. Evreii au fost in mod deosebit persecutati: inlaturati din slujbele lor, din viata politica sau publica, inchisi in lagare de concentrare, exterminati prin aplicarea solutiei finale in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, careia i-au cazut victime aproximativ 6 milioane de evrei din Europa. O atentie speciala a fost acordata de H. reinarmarii Germaniei si pregatirii celui de-al Doilea Razboi Mondial. Avea in plan mai multe tinte: Cehoslovacia, Marea Britanie si Franta, U.R.S.S. si, respectiv, S.U.A. Intregul efort economic al Germaniei a fost indreptat spre refacerea armatei. Planurile razboinice ale lui H. au fost sustinute de alianta incheiata cu Italia (1936) si Japonia (1940): Axa Roma - Berlin - Tokio. Politica agresiva si revizionista a lui Hitler a debutat efectiv la 12 martie 1938 prin anexarea Austriei la Germania (Anschluss) motivata de ideea ca toti germanii trebuie sa traiasca in interiorul aceleiasi granite. A urmat apoi Cehoslovacia, in cadrul careia traia un numar considerabil de germani, concentrati in regiunea sudeta. In urma Pactului de la Mnchen (septembrie 1938), Cehoslovacia a fost obligata sa cedeze Germaniei, fara lupta, aceasta regiune. Cea mai mare parte a Cehoslovaciei va fi insa ocupata de Germania, cateva luni mai tarziu, in martie 1939, fara ca marile puteri europene, Anglia si Franta, sa intervina efectiv. Dupa ce si-a asigurat linistea din partea Uniunii Sovietice, prin Pactul Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939, H. a declansat al Doilea Razboi Mondial la 1 septembrie 1939 prin invadarea Poloniei. Pana in vara anului 1940, armata germana a ocupat Danemarca, Norvegia, Belgia, Olanda, Franta. A incercat apoi sa scoata Anglia din razboi prin atacuri aeriene succesive (Planul Leul de Mare). In 1941, H. a incalcat Pactul de neagresiune germano-sovietic si a atacat U.R.S.S. Intre timp armata germana a ocupat Iugoslavia si Grecia. Totodata, H. a incurajat Japonia, care dispunea de forte navale superioare celor germane, sa atace S.U.A. In iulie 1944, cand, in urma debarcarii anglo-americane din Normandia si a succeselor armatei sovietice pe frontul de est, razboiul parea sa se indrepte catre infrangerea Germaniei, a fost organizat, de catre sefi ai armatei germane, un atentat cu bomba impotriva lui H., la Rastenberg. El a scapat cu viata, dar sute de membri ai conspiratiei au fost executati. In aprilie 1945, razboiul era deja pierdut. Trupele aliate anglo-americano-sovietice se aflau la portile Berlinului. H. l-a desemnat pe amiralul Karl Dnitz ca succesor al sau, s-a casatorit cu amanta sa Eva Braun si, impreuna cu aceasta, s-a sinucis in buncarul sau de la Berlin, la 30 aprilie 1945. La capatul a cinci ani de razboi, Germania era complet ruinata si 60 de milioane de vieti omenesti erau pierdute.Viata si activitatea saEl a fost singurul care s-a incumetat sa ridice mana impotriva Uniunii Sovietice, primul stat socialist din lume. Tentativa sa - forta de soc a reactiunii imperialiste internationale - de a-si instaura dominaia asupra intregii lumi, de a opri in loc evolutia istorica, s-a incheiat in primavara anului 1945 cu un esec total. Hitler s-a nascut pe data de 20 aprilie 1889. A luptat in primul razboi mondial, unde a fost apreciat si a atins gradul de caporal. La sfarsitul razboiului el nu putea accepta infrangerea usturatoare suferita de Germania.A dat examen de admitere de doua ori la facultatea de Arhitectura, dar nu a reusit. In septembrie 1919 a intrat in grupele Partidului Muncitoresc German (DAP) ale lui Drexler. Pe 8 decembrie 1921, Hitler a transformat acest partid, cu sprijinul capitanului Rohm, in Partidul Muncitoresc National Socialist German(NSDAP). in ziu de 9 noiembrie 1923 a incercat sa rastoarne la Munchen guvernul Bavariei, ca urmare este arestat si eliberat la 20 decembrie 1924 la ora 12:15. La data de 5 martie 1933 Adolf Hitler este ales noul dictator al Germaniei.Ii placea sa stea ascuns in buncare, asa ca inamicii sai nu stiau unde se afla. Situat la o adancime de 16 metri, adapostul era acoperit cu un planseu de beton gros de 8 metri si avea trei iesiri: una dadea in localul Ministerului Afacerilor Externe; a doua, in gradina ministerului; iar a treia, iesirea de rezerva, in radina cancelariei Reichului. Adapostul avea 30 de incaperi, si era impartit in doua. In prima jumatate, situata cu 12 trepte mai jos, locuia Hitler, medicii sai, internistul Morell si chirurgul Stumpfeger, iar intr-o camera separata, cateaua Blondi, cu cateii ei. In jumatatea ocupata de Hitler, gospodarea vechea lui metresa, Eva Braun. Incepand cu anul 1931 l-a insotit pe Hitler, pretutuindeni. Toate adaposturile erau pazite de numeroasa garda a lui Hitler, formata din 600-700 de SS-isti (trupe de protectie).In tot cursul celor 12 ani de existenta a Reichului fascist si pana in ultimele zile, Hitler a stat in fruntea mecanismului de stat al Germaniei. Devenind la 30 ianuarie 1933 cancelarul Reichului german, el a concentrat treptat in mainile sale toate firele conducerii politice si militare. In august 1934, dupa moartea lui Hindenburg, Hitler a preluat imputernicirile de presedinte, iar in februarie 1938 s-a proclamat comandant suprem al fortelor armate ale Germaniei. In sfarsit, la 26 aprilie 1942, in ultima sa sedinta, Reichstagul fascist l-a situat, in mod formal, pe Hitler "deasupra legii", proclamandu-l stapan absolut, pe viata milioanelor de germani simpli. Acest organ fascist a declarat ca "la nevoie, fuhrerul poate constrange, prin toate mijloacele de care dispune, pe orice german sa-si indeplineasca obligatiile fata de stat, iar in caz contrar, sa-l pedepseasca fara a tine seama dde asa-numitul drept natural."De ce tocmai Hitler -fiul functionarului vamal austriac Schickelgmber si pictor ratat- s-a dovedit a fi atat de mult pe placul cercurilorcelor mai agresivesi reactionare care determinau evolutia politica si economica a Germaiei, in perioada fascismului. Nefiind in stare sa se ridice deasupra interpretarii idealiste a evenimentelor istorice, iostoriografii si publicistii burghezi, incearca de obicei sa explice aceasta, prin trasaturile de caracter ale lui Hitler: o nelimitata incredere in sine si grandomanie, fanatismul si energia sadica cu care urmarea realizarea tarilor pe care si le propunea. Aceste trasaturi de caracter, l-au ajutat desigur pe Hitler sa-si croiasca drum prin multimea altor capetenii fasciste si sa ocupe o pozitie de frunte in Partidul National Socialist. Reactiunea germana era atrasa de dispretul profund a lui Hitler, fata de democtatie, fata de asele populare. "Cu cat cunosc mai bine oamenii, a spus aceasta fiara cu chip de om in martie 1945, cu atat imi plac mai mult cainii". Lui Hitler ii apartin si alte maxime similare: "Poporul este orb, putini sunt cei chemati sa fie stapani". "Capacitatea de asimilare a maselor este foarte limitata, sfera lor de intelegere este foarte restransa". "Masa este aidoma unui animal, ea nu tine seama de logica si de ratiune". Hitler cauta in totdeauna sa trezeasca in cei cel ascultau sentimente josnice: ura, dispretul, razbunarea, etc, pentru ca apoi sa profite de ele. Ca sa-si asigure succesul, el lua lectii de mimica, hipnoza si gesticulatie.In cartea sa "Hitler si cu mine", Otto Strasser, in trecut fruntas nazist care a colaborat timp indelungat cu Hitler, infatiseaza de pilda, urmatoarea metoda folosita de Hitler "Hitler intra in sala. Adulmeca aerul. O clipa, privirea lui rataceste. Hitler isi cauta drumul pe dibuite, sonateaza terenul... Si deodata se dezlantuie: - Personalitatea nu mai are nici o insemnatate !... germanii trebuie sa fie uniti, iar interesele fiecaruia dintre ei, trebuie sa fie subordonate intereselor generale... A doua zi el nu mai vorbeste in fata unor bacani faliti, ci in fata unor mari industriasi. La inceput este tot atat de nehotarat... Deodata insa ochii i se aprind: el a simtit pulsul auditoriului sau, i s-a adaptat si incepe sa debiteze exact contrariul celor spuse ieri. Eforturile anumitor personalitati fac sa renasca natiunea, proclama el, numai eforturile personalitatilor au importanta. Masa este oarba si proasta. Fiecare din noi este un conducator, si din astfel de conducatori este formata Germania."Hitler era un aventurier, un sovinist si un obscurantist extrem, adept al cultului nelimitat al fortei si agresiunii, demagog si mizantrop care isi supra aprecia in mod evident fortele si posibilitatile. El era intruchiparea vie a agresivitatii pradalnicului imperialism german. Nu este de mirare ca sprijinind concentrarea intregii puteri politice, in tara, in mainile lui Hitler si a partidului nazist, fortele reactiunii germane sau straduit cu perseverenta sa creeze in jurul numelui lui Hitler un adevarat cult. In pertioada succeselor obtinute, de armatele fasciste pe frontul de vest, reactiuniea germana l-a aureolat pe Hitler cu titlul de "CEL MAI MARE CONDUCATOR DE OSTI AL TUTUROR TIMPURILOR"Ametit de succesele repurtate de Germania feascista pe frontul de vest, si de servilismul capeteniilor naziste si militare, care il considerau pe "fuhrer" simbolul "Marii Germanii", menite sa subjuge intr-un viitor apropiat lumea intreaga, Hitler a inceput sa creada intradevar, ca fusese predestinat de de Dumnezeu, ca "intuitia" sa era infailibila, si incetase cu desavarsiresa mai tina seama de realitate. "Istorie mondiala se poate face numai atunci cand te situiezi in fapt de cealalta parte a ratiunii lucide, a constiintei vii, si a precautiei permanente, inlocuind toate acestea printr-o incapatanare fanatica", a declarat el odata auditoriului sau.Pe la inceputul primaverii anului 1945, Hitler se transformase intr-un cadavru ambulant, care-si mentinea existenta doar cu ajutorul injectiilor doctorului Morell. Iata cum il descrie generalul fascist Monteuffel pe Hitler dupa o intalnire avuta cu el la 11 decembrie 1944. "O aratare garbovita, cu fata galbena si buhaita statea chircita intr-un fotoliu. Era Hitler. Mainile lui tremurau, iar cea stanga zvacnea mereu convulsiv, cu toate eforturile de a o potoli... Cand mergea, Hitler tara in mod vizibil un picior. ...Se parea ca ascultam un om grav bolnav, al carui sistem nervos fusese complet zdruncinat."Din cauza loviturilor Armatei Sovietice, "fuhrer-ul" isi pierduse toata increderea in sine si prezenta de sine. Era de ajuns ca Blondi, cateaua lui, sa nu raspunda la apel, pentru ca Hitler sa se infure si sa faca un acces de isterie. Atunci, condamnarile la moarte, si deportarile in lagarele de concentrare, curgeau cu duiumul. Generalui Guderion, succesorul lui Halder in functia de sef al marelui stat major, releata "discutia" pe care o avusese cu Hitler in 1945: "In fata mea statea un om cu obrajii rosii de manie, cu pumnii ridicati, tremurand din tot corpul, infuriat la culme, imposibil de potolit. Dupa fiecare explozie de manie, Hitler alerga de colo pana colo prin camera, apoi se oprea in fata mea, si-mi arunca o alta invinuire. Totodata el incerca sa tipe peste puterile lui, ochii ii ieseau din orbite, si venele de pe tample i se umflau".Intr-o lucrare apologica despre Hitler, editata in Germania occidentala si apartinand fostului sef al presei, partidului nazist, Dietrich, acesta incearca cu un aer de seriozitate sa-i convinga pe cititori ca zvonurile potrivit carorain cursul acceselor sale de mainie, hitler se tavalea pe jossi musca covoarele "sunt exagerari". La 29 aprilie, ora 22:00, Hitler aduna pentru ultima data tot anturajul sau. Generalul Weidling, alb ca varul, raporta ca trupele sovietice duc deja lupte in fata Ministerului Aviatiei si anunta ca cel tarziu pe 1 mai ele vor ajunge la intrarea in adapost. In linistea mormantala care urma, toti cei de fata numarasera orele care le mai ramasese la dispozitie. Hitler nu-l mai intrerupese pe Weidling. "In fata mea, isi aminti Weidling,statea o epava: capul i se balabanea, mainile ii tremurau, vocea-i era nesigura, sovaitoare".La ora 23:00, Jode care se afla impreuna cu statul major unificat la Dobbin, primi de la Hitler o telegrama cu urmatorul continut: "Ordon sa-mi raportati neintarziat: 1.Unde se afla avangarda armatei lui Wenck? 2.Cand va reincepe ofensiva? 3.Unde se gaseste armata a 9-a? 4.Unde trebuie sa razbata armata a 9-a? 5.Unde se afla avangarda lui Holste?"La 30 aprilie ora 1:00, Keitel telegrafia la cancelaria Reichului: "1.Avangarda lui Wenck a fost oprita de inamic in regiunea de la sud de Schwietrsei 2.Din aceasta cauza, armata a 12-a nu poate continua ofensiva asupra Berlinului 3.Principalele forte ale armatei a 9-a sunt incercuite de inamic 4.Corpul de armata a lui Holste a fost obligat sa treaca in defensiva."Abia acum aflara capeteniile fasciste care era adevarata stare de lucruri. In doua zile, armata lui Wenck nu se apropiase nici macar cu un pas de Berlin, armat a 9-a era incercuita, iar corpul de armata a lui Holste ducea lupte defensive, retragandu-se tot mai departe de Berlin, spre Nord. Scorpionii fascisti si-au dat seama n cele din urma ca sunt prinsi intr-un cerc de foc, de unde nu exista scapare. Nu le ramasese decat sa-si puna capat zilelor. dar sangerosul canibal, Hitler, Ramasese credincios pana la capat propriului lui eu; nu avea de gand sa moara singur. El arata Evei Brown o stire transmisa de curand, de un post de radio occidental, in care se vorbea de soarta lui Mussolini. "Ducele", se spunea in stire, imbracat intr-o manta militara germana, fusese prins de partizani italieni, in apropierea lacului Como impreuna cu amanta lui, Clara Petaci. Amandoi fusesera impuscati pe loc, iar cadavrele lor aduse la Millano. Acolo fusesera spanzurate cu capul in jos, langa statia de benzina din piata Loretto, iar locuitorii orasului, trecand prin fata lor in siruri nesfarsite, scuipau cadavrul tiranului fascist si al metresei sale.Afland aceasta, Eva Brown cazu intr-o stare de depresiune totala: va sa zica iata ce o astepta pe ea daca avea sa cada in mainile inamicului. Abia miscandu-si buzele, ceru sa i se aduca si ei otrava. "Fuhrerul" pronunta un discurs grandilocvent in care opunea "fidelitatea" Evei Brown "tradarii" poporului german.Totusi, Hitler mai sovaia si mai spera ceva. Acest calau, care, fara sa clipeasca din ochi, trimisese la moarte milioane de oameni, ezita mult timp sa se sinucida. Abia in dupa-amiaza zilei de 30 aprilie, cand trupele de asalt sovietice luptau deja in tunelnurile metrolui din statia Friederichstrasse si patrunsera pe Vosstrasse, unde era fatada cancelariei Reichului, Hitler se hotara in sfarsit. Linge, cameristul sau, il cheama pe Kempka, soferul personal al "fuhrerului" si ii transmise o dispozitie: sa procure 200 l de benzina, si sa le aduca in gradina cancelariei Reichului. La inceput, Kempka, nu intrebase pentru ce ii trebuie lui Hitler benzina, intrucat toate caile de scapare erau taiate. In sfarsit, el se dumeri: va trebui ars cadavrul "fuhrerului". El reusi sa adune numai 180 l de benzina. La masa la care de obicei luau parte persoanele cele mai apropiate de Hitler, domnea de data aceasta o tacere mormantala; prezenta un unui cadavru viu, ii incatusa pe toti. Cu totii asteptau cu nerabdare momentul cand in sfarsit Hitler le va dezlega mainile. Luandu-si ramas bun de la cei prezenti, Hitler si Eva Brown se retrasesera in apartamentul lor. La inceput, pentru a verifica eficacitatea otravii, Hitler si-a omorat cateaua, cu cei patru catei. Fiorosul ucigas insa tot mai ezita. In cele din urma, frica de a cadea viu in mainile aliatilor, si de a fi pedepsit, pentru toate crimele sale, invinse toate ezitarile. Langa usa, Bormann, Achsmann si Linge asteptau cu cea mai mare nerabdare. In clipa cand orologiul arata 15:30 se auzi un foc de arma.In depozitia facuta, la procesul de la Nurnberg, Achsmann declara ca a intrat in camera lui Hitler, imediat ce auzi impuscatura. "L-am vazut pe fuhrer sezand pe divan. Eva Brown sedea alaturi, cu capul pe umarul lui Hitler. "Fuhrerul" avea capul aplecat inainte si era limpede ca murise. Maxilarul ii atarna iar pe podea zacea revolverul." Hitler s-a sinucis, tragandu-si un glonte in gura, iar Eva Brown a murit prin otravire. La 25 octombrie 1956, printr-o hotarare oficiala, la tribunalul administrativ, din Berchtesgaden s-a confirmat moartea lui Hitler.Intr-un al doilea testament particular, Hitler il desemna pe Bormann, ca executorul sau testamentar, insarcinandu-l sa vegheze la aplicarea dispozitiilor luate de el intr-un alt testament di 2 mai 1938, prin care lasa toate bunurile sale personale, NSDAP-ului cu oblgatia de a varsa diverse suma familiei, servitorilor, si catorva prieteni.Ultima fraza din cel de-al doilea testament particular, vadea limpede hotararea lui de a se sinucide: "Eu si sotia mea, alegem moartea pentru a scapa de rusinea depunerii armelor si a capitularii."Ascensiunea la putereIesit din spital in mijlocul haosului social care a urmat infrangerii Germaniei, in mai-iunie 1919 Hitler s-a implicat in politica la Munchen. In calitate de agent politic al armatei, a intrat in micul Partid German al Muncitorilor din Munchen (septembrie 1919). In 1920 a fost insarcinat cu propaganda partidului si a parasit armata pentru a se dedica imbunatatirii pozitiei sale in cadrul partidului, care, in acel an, a fost redenumit National-Sozialistische Deutsche Arbeiterpartei (Nazi) Partidul Muncitoresc German National-Socialist (Nazist). In acea vreme, in Germania erau create conditiile favorabile pentru aparitia si cresterea influentei unui asemenea partid. Resentimentele aparute ca urmare a pierderii razboiului si severitatea conditiilor impuse de invingatori pentru incheierea pacii se adaugau la suferintele economice, cauzand nemultumirea generala. Aceste nemultumiri erau deosebit de accentuate in Bavaria, din cauza separatismului traditional al regiunii si a opiniei proaste a locuitorilor sai fata de regimul republican de la Berlin. In martie 1920, o incercare de lovitura de stat intreprinsa de o mana de ofiteri, cu scopul de a instaura un guvern de dreapta, s-a soldat cu un esec. Munchen era locul de adunare pentru militarii nemultumiti, membrii Freikorps (unitatile paramilitare germane), organizate in anii 1918-1919 din unitati ale armatei germane care nu mai doreau sa se reintoarca la viata civila, precum si pentru complotistii politici care se pronuntau impotriva republicii. Multi dintre acestia au intrat in Partidul Nazist. O figura importanta a partidului era Ernst Ruhm, ofiter in cadrul comandamentului districtual al armatei, care se alaturase Partidului German al Muncitorilor inaintea lui Hitler si care l-a ajutat mult sa avanseze in ierarhia partidului. Ernst Ruhm a instituit batalioanele de asalt, bratul puternic, folosite de Hitler pentru protejarea intrunirilor partidului, pentru atacarea socialistilor si comunistilor si pentru exploatarea violentei, in scopul crearii iluziei de putere si tarie pe care o conferea aceasta. In 1921, aceste trupe au fost organizate formal de Ruhm in armata particulara S.A. (Sturmabteilung, ca batalioane de asalt). Ruhm a reusit totodata sa-si asigure protectia guvernului bavarez, care depindea de comandamentul local al armatei pentru mentinerea ordinii si care accepta tacit unele dintre tacticile teroriste folosite de acesta. Conditiile erau favorabile pentru dezvoltarea micului partid, iar Hitler era suficient de abil pentru a le folosi la maximum. Cand s-a alaturat partidului, a constatat ca acesta era ineficient, ca voia sa introduca un program bazat pe idei nationaliste si socialiste, dar nu avea un tel precis, iar conducerea ii era divizata. El a acceptat programul, dar l-a considerat doar un mijloc pentru a-si atinge scopurile. Propaganda si ambitiile personale au cauzat frictiuni intre el si alti sefi ai partidului. Hitler a contracarat incercarile acestora de a-l struni amenintand ca-si da demisia si, deoarece viitorul partidului depindea de capacitatea lui de a organiza propaganda si de a strange fonduri, oponentii sai au cedat. In iulie 1921 a devenit sef al partidului, cu puteri aproape nelimitate. Inca de la inceput, s-a angajat pe calea crearii unei miscari de masa ale carei mijloace de seducere si putere sa fie suficiente pentru a-i face pe membrii lui sa-i fie total loiali. S-a angajat intr-o propaganda dezlantuita prin intermediul ziarului partidului, Vulkischer Beobachter (Observatorul Popular), achizitionat in 1920, si al intrunirilor politice a caror audienta a sporit curand de la cativa participanti la mii de oameni. Cu personalitatea sa charismatica si cu o conducere dinamica, a reusit sa atraga in jurul sau un nucleu de cadre de conducere naziste devotate, oameni ale caror nume au devenit astazi sinonime cu infamia: Alfred Rosenberg, Rudolf Hess, Hermann Guring si Julius Streicher.Ascensiunea parditului si condamnarea lui Adolf HitlerApogeul acestei ascensiuni rapide a partidului s-a manifestat in tentativa de lovitura de stat, puciul pornit dintr-o berarie din Munchen in noiembrie 1923, cand Hitler si generalul Erich Ludendorff au incercat sa se foloseasca de confuzia si opozitia accentuata fata de Republica de la Weimar pentru a-i forta pe liderii guvernului bavarez si pe comandantul local al armatei sa proclame o revolutie nationala. In invalmaseala care a urmat, politia si armata au tras in coloana de manifestanti, omorand cativa dintre ei. Hitler a fost ranit si patru politisti au fost ucisi. Judecat pentru tradare, a folosit aceasta situatie si uriasa publicitate de care se bucura, in stilul sau caracteristic, in propriul avantaj. Din acest puci a tras si o invatatura vitala ca miscarea trebuie sa ajunga la putere prin mijloace legale. A fost condamnat la cinci ani de inchisoare, dar a executat doar noua luni, acestea in confortul relativ al castelului Landsberg. Hitler a folosit acest timp pentru a dicta primul volum din Lupta mea (Mein Kampf), o autobiografie politica, dar si un compendiu al multelor si diverselor sale idei.Ideile lui Hitler Printre ideile lui Hitler se numarau inegalitatea dintre rase, natiuni si indivizi, ca parte a unei ordini naturale imuabile ce preamarea rasa ariana ca element creativ al omenirii. Potrivit lui Hitler, unitatea naturala a omenirii era Volk (in germana, poporul), poporul german fiind cel mai maret. In plus, el credea ca statul exista ca sa serveasca poporul: o misiune pe care, credea el, Republica de la Weimar o tradase. Intreaga moralitate si adevarul erau judecate potrivit acestor criterii. Guvernarea democratica parlamentara era de doua ori condamnata: ea promova egalitatea intre indivizi, care pentru Hitler nu exista, si presupunea ca interesul poporului poate fi decis prin proceduri parlamentare. In opozitie cu aceasta, Hitler argumenta ca unitatea poporului isi va gasi incarnarea si materializarea prin Fuhrer, investit cu autoriate deplina si perfecta. Sub Fuhrer, partidul era format din elemente atrase din popor, fiind, la randul sau, garantia apararii drepturilor si intereselor poporului. Cel mai mare dusman al nazismului nu era, in opinia lui Hitler, democratia liberala din Germania, deja pe cale sa se prabuseasca. Era conceptia rivala despre lume (in germana, Weltanschauung), marxismul (care pentru el includea social-democratia si comunismul), cu insistenta sa pe internationalism si conflict economic. In afara de marxism, credea el, cel mai mare dintre toate pericolele erau evreii, care pentru Hitler erau incarnarea raului. Intre istorici exista dezbateri asupra momentului cand antisemitismul a devenit cea mai profunda si de neclintit convingere a lui Hitler. Inca din 1919 el scria: Antisemitismul rational trebuie sa conduca la opozitie sistematica legala. Obiectivul sau final trebuie sa duca la inlaturarea in totalitate a evreilor. In Mein Kampf, el il descrie pe evreu ca distrugator al culturii, un parazit in interiorul natiunii si o amenintare. Partidul dupa eliberarea lui HitlerIn timpul cat Hitler s-a aflat in inchisoare, Partidul Nazist a stagnat, din cauza disensiunilor interne. Dupa iesirea lui Hitler din inchisoare, s-a confruntat cu dificultati care nu existasera inainte de 1923. Se reusise stabilizarea economica prin mijlocirea unei reforme monetare, iar Planul Daves redusese cuantumul daunelor de razboi datorate de Germania. Republica parea a fi devenit mai respectabila. Lui Hitler i se interzisese sa mai tina discursuri, mai intai in Bavaria, apoi in multe alte landuri germane (aceasta prohibitie a ramas in vigoare pana in anii 1927-1928). Totusi, partidul a continuat sa creasca numeric si in 1926 Hitler a reusit sa-si intareasca pozitia in interiorul sau, in defavoarea lui Gregor Strasser, ai carui adepti se aflau in principal in nordul Germaniei. Instabilitate politica sectionEditInstabilitate politicaDar declansarea Marii Depresiuni din 1929 a dus la o noua perioada de instabilitate politica. In 1930, Hitler a incheiat o alianta cu nationalistul Alfred Hugenberg, in cadrul unei campanii impotriva Planului Young, a doua renegociere a cuantumului daunelor de razboi datorate de Germania. Cu sprijinul ziarelor lui Hugenberg, Hitler a reusit pentru prima oara sa aiba o audienta la scara nationala. Alianta i-a permis totodata sa caute sprijinul multor magnati ai comertului si industriei, care controlau fondurile politice si doreau sa le foloseasca in scopul venirii la putere a unui puternic guvern de dreapta, antisocialist. Subsidiile pe care le-a primit Hitler de la marii industriasi au asigurat partidului sau o securitate financiara confortabila si i-au permis sa faca un apel emotional eficient la clasa mijlocie de jos si la someri, bazat pe proclamarea credintei ca Germania se va trezi si va pune capat suferintelor, afirmandu-si din nou maretia sa naturala. Intelegerile lui Hitler cu Hugenberg si magnatii industriali exemplifica talentul sau de a se folosi de cei care cautau sa-l foloseasca pe el. Dar cea mai importanta realizare a fost crearea unui autentic partid national (cu votanti si adepti atrasi din diferite clase sociale si grupuri religioase), realizare unica in Germania acelei perioade. Propaganda insistenta, concentrata asupra esecului guvernului in privinta imbunatatirii conditiilor de trai in timpul Marii Depresiuni, a produs o crestere constanta a electoratului Partidului Nazist. Partidul a devenit al doilea ca marime din tara, crescand de la 2,6% la alegerile din 1928 la peste 18% in septembrie 1930. In 1932, Hitler s-a confruntat cu Hindenburg la alegerile prezidentiale, obtinand 36,8% din voturi in al doilea tur de scrutin. Aflandu-se pe o pozitie puternica in virtutea voturilor primite, a intrat intr-o serie de intrigi cu conservatori ca Franz von Papen, Otto Meissner si Oskar, fiul presedintelui Hindenburg. Teama de comunism si respingerea social-democratilor i-a unit. In pofida unui declin in voturi al Partidului Nazist la alegerile din noiembrie 1932, Hitler a insistat ca postul de cancelar este singurul pe care il va accepta. Pe 30 ianuarie 1933, Hindenburg i-a oferit postul de cancelar al Germaniei. In acel moment, cabinetul sau includea putini nazisti. Edit Dictator, 1933 1939 sectionEditDictator, 1933 1939Odata ajuns la putere, Hitler a instaurat o dictatura absoluta. Si-a asigurat acordul presedintelui pentru organizarea de noi alegeri. Incendierea Reichstagului in noaptea de 27 februarie 1933 (probabil actiunea unui comunist olandez, Marinus van der Lubbe) a furnizat pretextul pentru promulgarea unui decret ce suprima toate libertatile si pentru intensificarea violentelor. In aceste conditii, cand au avut loc alegerile, pe 5 martie, nazistii au obtinut 43,9% din voturi. Pe 21 martie, Reichstagul s-a intrunit la biserica garnizoanei din Potsdam, pentru a demonstra unirea national-socialismului cu vechea Germanie conservatoare, reprezentata de Hindenburg. Doua zile mai tarziu, Actul de Imputernicire, care ii conferea puteri depline lui Hitler, a fost votat de Reichstag cu ajutorul voturilor combinate ale deputatilor nazisti, nationalisti si ai Partidului Catolic de Centru (23 martie 1933). Dupa mai putin de trei luni, toate partidele si organizatiile nenaziste, cat si uniunile sindicale si-au incetat existenta. Disparitia Partidului Catolic de Centru a fost urmata in luna iulie de Concordatul Germaniei cu Vaticanul. Hitler nu avea nici o intentie sa declanseze o revolutie radicala. Ideile conservatoare erau inca necesare daca voia sa ajunga la presedintia Germaniei si sa-si asigure sprijinul armatei; mai mult, el nu intentiona sa-i exproprieze pe conducatorii industriei, daca acestia continuau sa serveasca interesele statului nazist. Dar Ernst Ruhm era promotorul revolutiei continue; el era si seful SA, in care armata nu avea incredere. Initial, Hitler a incercat sa-si asigure sprijinul lui Ruhm pentru politicile sale, prin convingere. Hermann Guring si Heinrich Himmler doreau sa-l inlature pe Ruhm, dar Hitler a ezitat pana in ultimul moment. In final, pe 29 iunie 1934, a luat decizia. In Noaptea Cutitelor Lungi, Ruhm si locotenentul sau Edmund Heines au fost executati fara judecata, impreuna cu Gregor Strasser, Kurt von Schleicher si altii. Conducatorii armatei, bucurosi sa vada SA distrusa, au aprobat actiunile lui Hitler. La moartea lui Hindenburg, pe 2 august, conducatorii armatei, impreuna cu von Papen, au acceptat contopirea institutiei cancelarului cu cea a institutiei prezidentiale, careia ii revenea comanda suprema a fortelor armate ale Reichului. Acum, atat ofiterii, cat si soldatii trebuiau sa depuna un juramant de credinta fata de Hitler personal. Redresarea economica si o reducere rapida a somajului (care coincidea cu cea de pe plan mondial, dar despre care Hitler a sustinut ca i se datoreaza) au facut regimul tot mai popular, iar combinatia intre aceste succese si politica de teroare a intrunit 90% din voturile electoratului in cadrul unui plebiscit. Hitler acorda putina atentie organizarii si conducerii problemelor interne ale statului nazist. Ocupandu-se numai de formularea si implementarea liniilor generale ale politicii, ca si de buna functionare a sistemului de teroare care asigura securitatea statului, a lasat detaliile administrarii in sarcina subordonatilor. Fiecare dintre acestia exercita o putere arbitrara in propria sfera de competenta; dar, prin crearea deliberata de functii si organizatii a caror autoritate se suprapunea, Hitler a reusit sa evite eficient ca oricare dintre aceste functii si organizatii sa devina vreodata suficient de puternica incat sa poata submina sau contesta autoritatea sa absoluta. A acordat mare atentie politicii externe. Asa cum mentionase destul de clar in Mein Kampf, unirea tuturor germanilor intr-o singura patrie era ambitia sa cea mai mare. Pe langa aceasta, zona naturala de expansiune era spre est, spre Polonia, Ucraina si URSS expansiune ce implica in mod necesar reluarea conflictului istoric cu popoarele slave, care in noua ordine urmau sa fie subordonate rasei superioare teutonice. Vedea in Italia fascista aliatul sau natural in aceasta cruciada. Marea Britanie era un aliat posibil, cu conditia sa abandoneze politica traditionala de mentinere a echilibrului puterii in Europa si sa-si limiteze interesele din teritoriile de peste mari (colonii). In vest, Franta ramanea inamicul natural al Germaniei si, prin urmare, trebuia intimidata sau ingenuncheata, pentru a face posibila expansiunea spre est. Inainte ca aceasta expansiune sa devina posibila, era necesar sa fie ridicate restrictiile aplicate Germaniei la sfarsitul Primului Razboi Mondial prin Tratatul de la Versailles. Hitler a folosit toate tertipurile propagandei pentru a linisti banuielile celorlalte puteri. A pozat in aparator al Europei impotriva pericolului bolsevic si a insistat ca este un om al pacii care dorea doar sa inlature inegalitatile instituite prin Tratatul de la Versailles. S-a retras de la Conferinta pentru dezarmare si din Liga Natiunilor (octombrie 1933) si a semnat un tratat de neagresiune cu Polonia (ianuarie 1934). Fiecare repudiere a unui tratat era insotita de oferta pentru negocierea unuia nou si de insistenta asupra naturii limitate a ambitiilor Germaniei. Numai o data nazistii au intrecut masura si si-au facut gresit calculele: cand nazistii austrieci, cu complicitatea organizatiilor germane, l-au asasinat pe cancelarul Engelbert Dollfuss al Austriei si au incercat o revolutie (iulie 1934). Tentativa a esuat si Hitler a negat orice legatura cu actele respective. In ianuarie 1935, un plebiscit in Saar a aprobat cu peste 90% din voturi realipirea acestui teritoriu la Germania. In martie acelasi an, Hitler a introdus serviciul militar obligatoriu. Desi aceasta actiune a provocat proteste din partea Frantei, Marii Britanii si Italiei, opozitia a fost destul de redusa, iar diplomatia pacii promovata de Hitler a avut suficient succes pentru a convinge Marea Britanie sa negocieze un tratat naval (iunie 1935), recunoscand dreptul Germaniei de a-si construi o flota considerabila. Marea lovitura a reusit-o in martie 1936, cand s-a folosit de pretextul incheierii unui pact intre Franta si Uniunea Sovietica pentru a ocupa zona demilitarizata a Rinului decizie pe care a luat-o impotriva sfatului multor generali. Intre timp, alianta cu Italia, anticipata in Mein Kampf, a devenit rapid o realitate, ca rezultat al sanctiunilor impuse Italiei de Franta si de Marea Britanie in perioada razboiului etiopian. In octombrie 1936 a fost proclamata de catre Benito Mussolini Axa Roma-Berlin; curand dupa aceea a fost incheiat Pactul Anti-Comintern cu Japonia, iar un an mai tarziu toate cele trei tari au aderat la acest pact. Desi, teoretic, Franta avea multi aliati in Europa, in timp ce Germania nu avea nici unul, Al Treilea Reich al lui Hitler a devenit principala putere europeana. In noiembrie 1937, la o intalnire secreta cu conducatorii militari, Hitler a schitat planurile pentru cuceririle viitoare (incepand cu Austria si Cehoslovacia). In ianuarie 1938 s-a lipsit de serviciile celor care nu sprijineau cu prea mare entuziasm dinamismul nazist Hjalmar Schacht, insarcinat cu conducerea economiei germane, Werner von Fritsch, reprezentant al aripii precaute a soldatilor profesionisti, si Konstantin von Neurath, omul lui Hindenburg de la afacerile externe. In februarie, Hitler l-a invitat la Berchtesgaden pe cancelarul austriac Kurt von Schuschnigg si l-a silit sa semneze un acord prin care includea nazisti austrieci in guvernul de la Viena. Cand Schuschnigg a incercat sa se opuna, anuntand un plebiscit referitor la independenta Austriei, Hitler a ordonat imediat invadarea Austriei de catre trupele germane. Primirea entuziasta de care s-a bucurat l-a convins pe Hitler sa pecetluiasca viitorul Austriei prin anexarea imediata a acestei tari (Anschluss). S-a reintors in triumf la Viena, scena umilintelor si vietii grele duse aici in tinerete. Hitler nu a intampinat nici o rezistenta din partea Marii Britanii sau a Frantei in ce priveste aceasta actiune. A acordat insa o atentie speciala asigurarii sprijinului Italiei; la primirea acestuia si-a proclamat recunostinta eterna fata de Mussolini. In pofida asigurarilor ca Anschluss-ul nu va afecta relatiile cu Cehoslovacia, Hitler a trecut de indata la elaborarea unor planuri impotriva acestei tari. Konrad Henlein, conducatorul minoritatii germane din Cehoslovacia, a fost instruit sa agite spiritele si sa faca cereri imposibil de acceptat in numele germanilor sudeti, permitandu-i astfel lui Hitler sa continue planurile de dezmembrare a Cehoslovaciei. Disponibilitatea Marii Britanii si a Frantei de a accepta cedarea catre Germania a unor zone din regiunea sudeta i-a oferit lui Hitler posibilitati alternative de a obtine castiguri teritoriale substantiale prin mijloace pasnice sau printr-un razboi spectaculos impotriva Cehoslovaciei. Interventia lui Mussolini si a prim-ministrului britanic Neville Chamberlain pare sa fi fost decisiva. Hitler a acceptat Acordul de la Munchen din 30 septembrie. El a declarat totodata ca aceasta a fost ultima pretentie teritoriala din Europa. Dupa numai cateva luni insa, a trecut la ocuparea completa a Cehoslovaciei. Pe 5 martie 1939 a sosit la Praga, unde a declarat ca restul Cehiei va deveni protectorat german. Cateva zile mai tarziu (23 martie), guvernul lituanian a fost silit sa cedeze Germaniei Memel (Klaipeda), de la frontiera de nord cu Prusia Orientala. Imediat dupa aceasta, Hitler si-a indreptat atentia spre Polonia. In fata protestelor natiunii poloneze si ale conducatorilor ei, a caror hotarare de a rezista era intarita de garantiile date de Franta si Marea Britanie, Hitler a confirmat alianta sa cu Italia (Pactul de Otel, mai 1939). Mai mult, pe 23 august, abia in limitele datei stabilite pentru atacul impotriva Poloniei, el a semnat un pact de neagresiune cu Uniunea Sovietica a lui Iosif Stalin cea mai mare bomba diplomatica a secolelor. Hitler continua inca sa pretinda ca nu are nici un conflict cu Marea Britanie, dar in zadar; la doua zile dupa invadarea Poloniei de catre armatele lui Hitler (1 septembrie), Franta si Marea Britanie au declarat razboi Germaniei. In politica externa, Hitler a combinat oportunismul cu coordonarea ingenioasa si alegerea inteligenta a situatiilor favorabile. A demonstrat o capacitate uimitoare de apreciere a starii de spirit a conducatorilor democratiilor occidentale si le-a exploatat slabiciunile in pofida faptului ca abia daca iesise din Austria sau Germania si nu vorbea nici o limba straina. Pana in acest punct, fiecare miscare a sa fusese un succes. Chiar si ingrijorarea sa referitoare la intrarea in razboi a Frantei si a Marii Britanii s-a imprastiat datorita succeselor rapide inregistrate in cadrul campaniei din Polonia. Putea, credea el, sa se increada in talentele sale si in vreme de razboi, asa cum se bizuise pe ele si mai inainte.

3