Himera si Topaz - Sebastian Eclejian

5/10/2018 Himera si Topaz - Sebastian Eclejian - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/himera-si-topaz-sebastian-eclejian 1/48

Himeră și Topaz

o seară, o noapte, un răsărit

Sebastian EclEjian eee e



Redactare și editare: Sebastian Clej

Gracă/Desen: Coriolan Nicolau, Alin-Csaba Budișan, Ionel Costea, Estera Pătcaș

Copertă: Coriolan Nicolau (desen),Sebastian Clej (editare computerizată)

Website personal: eclejian.wordpress.com

Ediție îngrijită de autor

Editura Carmel Print

Toate drepturile rezervate @ 2011

ISBN 978-973-7738-45-5

Mulțumesc în primul rând lui Dumnezeu,fără de care această carte nu ar existatși, totodată, mulțumesc d-lor profesoareSlavița Pârvu, Livia Nadiș și VoichițaT. Macovei pentru tot sprijinul acordat.



Motto:

Poezia este strigătul peniței hipersensibile din mine.

,n



În căutarea Sinelui

E. Sebastian se aă încă, prin vârsta la care ni se descoperă spre a-l cunoaște, încăutarea propriei sale ințe, dar și a unui stil care să-l denească în calitate de creator

literar.Poemele de față ne relevă un tânăr ce a acumulat deja o frântură importantă

din cultura generală a lumii. Asta s-a întâmplat atât datorită deschiderilor sale spreuniversalitate cât și faptului că în liceul pe care l-a urmat (devenit între timp Colegiul

Național „Vasile Goldiș” Arad) a găsit mentori pe măsura căutărilor.În ce privește poemele grupate pe cele trei trepte, ele marchează trecerea autorului

prin trei importante etape de viață (chiar dacă numărul anilor este atât de fragil!). Etapaîntâi – a pierderii în haosul acestei lumi, a doua – a vrăjii voluptoase oferite de iubireaadolescentină, aceea a erosului și în sfârșit (re)găsirii prin iubirea absolută, aceea divină.Căci până la urmă, textele măsoară devenirea inței lui Sebastian Eclejian dinsprenecunoscut spre Absolutul Dumnezeirii, marcând regenerarea sa spirituală.

Exprimarea, deși a unui neot, este, credem noi, demnă de a unui poet ranatcare și-a calculat ecare cuvânt. Trimiterile la cunoștințele livrești (expresii latinești,maxime) susțin atât pregătirea autorului cât și respectul față de cultură.

Dintre poemele care marchează în mod deschis ascensiunea lui Sebastian Eclejianamintim: Homo et tempus (din etapa „Bâjbâind prin întuneric”), Efectul iubirii (din„Căutând Topazul”) și Cădere prin înălțare și invers (din „Murind înainte de moarte”).

Homo et tempus ni se pare reprezentativă pentru prima treaptă, în care necunoscutulvieţii și necunoștința tânărului îl făcea să „bâjbâie prin întuneric”. Simţim temereasuetului care se aă în luptă cu timpul, temă specică marilor poeţi măcinaţi de soartatrecătoare. Folosindu-se de metafora „inima existenţei noastre” precum şi de pronumelela forma de plural „noi”, pus într-un interesant joc alături de alte pronume, S. Eclejian sedovedeşte purtătorul unei tristeţi metazice cu privire la ce se va întâmpla cu omenireamăcinată de timpul neiertător:

„De multe ori ne pierdem

nelatimp

și... nu ne mai putem regăsiîn timp. Însă cel mai dureroseste când ne pierdem prin el...

–nu în, sau la, sau din– Atunci totul este pierdut –

în noi, din noi și prin noi,inclusiv inima existenței noastre și nu ne mai poate recuperanimeni...

nici măcar eu – tu

sau timpul...”(Homo et tempus)



Căutând Topazul, autorul trăiește frenetic senzațiile oferite de iubirea despre carecrede că-i va aduce stabilitatea, fericirea și împlinirea. Interesant este că trăirile sunttransmise asupra întregii naturi, sau altfel spus, cosmosul întreg participă la acestmoment al devenirii tânărului. Această stare existențială unică este materializată poetic

printr-o abundență de neologisme, în același mod lucrat, nisat cu migală până la celemai alese epitete metaforice:„Întregul univers s-a dizolvat în oceanul iubirii noastre... Astfel, în noi și printre noi sunt curcubeie,

ceruri sfărâmate,culmi extaziate, ori metamorfozate – frumosul transmigrat

în aroma suavităților noastre”(Efectul iubirii)

Folosindu-se de un titlu cu valențe simbolice „Murind înainte de moarte”, tânărulcăutător al Topazului pare că ajunge să atingă această piatră, simbol al Absolutului,într-o nouă treaptă a vieţii, la care, se pare că nici nu visase: aceea a iubirii supreme,iubirea divină. În acelaşi chip simbolic, autorul ne sugerează că pentru a putea ajunge săguste dragostea supremă pe care numai Dumnezeu o poate dărui oamenilor, a trebuit săaccepte starea de retragere în Sine, de smerire a propriului eu.

„Vidul produs

îmi nutrește dor, regret, căință.Căzut în umila neputință Unul din Nepătrunsa Ființă mă zdrobește cu iubire și mă-nvinge în smerire.”

(Cădere prin înălțare și invers)

Este o izbândă a inței tinere a autorului care iată, (și) prin poezie, a reușit să ajungăla adevărata Lumină:„Aceasta e Lumina și acesta-i sensul:SĂ IUBESC... –

restras cel mai prejos

de tot insul.”

Pentru toate aceste realizări pe care autorul ni le aduce în față, credem că poate salutat și primit printre cei mai tineri creatori de literatură ai urbei noastre.

Îi urăm succese și încredere în propria muză!

Voichița tulcan MacoVei



Către cititori

Îmi doresc din tot suetul ca atunci când îmi veți citi poeziile să vă comportați cu eleca și cum ați avea în mâinile dumneavoastră un buchet de ori rare. Prin această maredorință a mea nu vreau să se înțeleagă că îmi laud orile pe care vi le ofer cu aceastăocazie. Doar intenționez să spun că ele sunt sensibile, fragile, gata să se olească înmâinile dumneavoastră dacă nu le oferiți atenția și afectivitatea de care au nevoie pentrua vă lumina ochii suetului. Nu mi-aș dori ca ele să strălucească înlăuntrul vostru, ci sălumineze...

Fiindcă degeaba există strălucire dacă nu există lumină.

Degeaba există lumină dacă nu există loc de luminat.Degeaba dacă noi nu ne deschidem inima... să primim Lumina.Iar scopul poeziei mele este să lumineze.Mai mult contează candoarea, amintirea și mireasma orilor pe care o lasă în urma

lor, decât frumusețea în sine care este atât de trecătoare și deluzorie...Este trist că trăim într-un secol al plictiselii în care foarte mulți citesc cărți numai

pentru a-și ocupa timpul, nu dintr-un motiv sau cu un scop bine denit. Astfel, carteași-a pierdut adevărata valoare și nu mai este citită pentru mesajul ei. Indiferențacontemporaneității față de actul iluminării și dorința arzătoare de a vedea o schimbare

în aceste vremuri fără sete de cultură m-a subjugat să scriu și să las în urma mea aceste ori, în care stau ascunse unele învățături...

În ce mă privește, în cartea de față am vrut să vorbesc despre trei poteci pe care le-am străbătut, trei etape din propria mea viață: o seară (pierderea în absurditate), o noapte(pierderea în dragoste), un răsărit (găsirea și desfătarea în Absolut).

Într-un secol lipsit de sensibilitate, pot spune că m-am regăsit în poezie...Ascetismul aspru la care mă supune condiția creației îmi izvodește o deschidere

interioară specială. Prin ea își face loc, cu strigăte mari prin duhul meu, umanitatea... iar astfel reușesc să ating, mai mult sau mai puțin, frânturi de imparțialitate.

Nu mă consider un poet, ci poate, mai degrabă un artist... chiar dacă în esență existăun singur Artist, Cel mai mare, al întregului Univers. De fapt, orice aspirant la creațieeste un imitator al Creatorului, un creator mai mic. Ca artist poți crea noi universuri șilumi proprii, noi ințe și noi senzații. Te poți juca imitând genesa. Aceste lucruri încerca le face și eu...

sebastian eclejian



Poezia este un joc de copii trecut prin pana intelectualizantă a cuvântului. Ea constă în exibilitatea minții mature

și în creativitatea ludică de copil.

Chiar dacă îmi place să desenez sentimente și emoții,decât să-mi crească unghiile mâinii, aș prefera să-mi crească

unghiile picioarelor. Astfel voi putea alerga zburdând mai repede spre Innit... Sau poate chiar prin, în și la innit.



I. Bâjbâind prin întuneric

(7 poeme)

c

e



Bolovani pe hârtie

Uneori,din cărțieclesianul Sisif azvârlecu puterea minții

bolovani greiîn spațiul cosmic.

De acolovrăjițiși loviți de inspirațiecadcu viteza gândului

ajungând arși,topițiși înghețați în fărâme de litereordonate

pe aurite tăblițe de hârtie.



Homo et tempus

Timpul trece

prin noiși noi prin el.Iar ca să ne revanșămnu putemdecâtsă trecem din el.Dar, înspre ce...?Unde...?

De multe ori ne pierdemnelatimpși nu ne mai putem regăsiîn timp.Însă cel mai dureroseste când ne pierdem prin el...

–nu în, sau la, sau din–.Atunci totul este pierdut –

în noi, din noi și prin noi,inclusiv inima existenței noastreși... nu ne mai poate recuperanimeni...nici măcar eu – tusau timpul...



Abur monden

Purtat de nazuri prin ăcări mondene,

peste-aragazurieu înot și-apoi fac semne – sunt un abur ce s-așterne

p i e r d u t

prea prejos de Ceruri – în a b s u r d



Corvus in capulus

Acum,nordici corbiîmi înconjoară capul.

Nevrotic îi prindși-i arunc...și-i văd...topinduse-n voroave

pe sicrie

de hârtie.



Nervi de hârtie

Nervii, uneori sunt atât de calmiîn susurul lin al apelor tulburi...Gânduri neliniștite se zbat pe un drum.Până și ploaia este o cedare de nervicare are un sunet atât de dulce,atât de domolîncât deseori își interpretează acelașidomol... rol.

Nervii sunt doar o schimbare de stare,o cedare a rii pământeșticare aduce din noucalmul pierdut.Ei sunt rătăcirea omuluiîn necontrolateleale prezentului trăiri.Sunt pierderea momentului

prin care revenim în trecutexperimentând liniștea pătrunzătoare adusăde viitor...



Pierdut în oglinda imaginației

Singur, îngândurat…

Plimbându-mă pe lună,văd un om…

Cu ochi mari...mă privește atent.

– Se uită la mine?Ba nu...!Eu sunt acela...

pierdut într-un ecoual timpuluiabsurd – Mă regăsesc în tine...Mă salvezi?

Crezi…?



Quo vadis?

Dacă nu suă vântul,suă tu.Dacă nu cântă cocoșul,cântă tu.Dacă nu mai zboară cocostârcul,zboară tu.

Dacă ploaia nu încetează,încetează tu.Și schimbă-te tudacă nu se schimbă vremea.

Dacă râul curge,lasă-te purtat de el.Oricum viața ți se duce,dar... spre ce?Încotro mergi?Încotro?



II. Căutând Topazul

(7 poeme)

r

y



Spre innit

Am început de jos. Nu ştiam nimic.

Am avut un vis. Nu te cunoşteam.Am urcat strigând. Nu te vedeam.Am mers mai departe. Nu te auzeam.Am crezut în tine. Nu te simţeam.Am căzut visând. Nu era lumină.Am aprins o dorinţă. Nu s-a stins.Am simţit o emoţie. Erai tu...

Am căutat dragoste. Nu am primit.Am călătorit chemându-te. Nu te-am găsit.Am visat întorcându-te. Nu ai venit.Am privit înainte. Nu te-am văzut.Am încercat să te simt. Nu erai departe.Am furat o amintire. Nu ai mai dispărut.Am adorat momentul. Nu îl voi uita.Am simţit vraja. Te iubeam...

Am aşteptat...nu am primit.Am absorbit...stropi

din innit.



Efectul iubirii(Prima și ultima zi – 6000 de ani împreună)

Un zbucium larg

îmi izbește pieptul...ești tu, iubito,sau cel puțin, așa cred...

Cred că faci parte din mine,că atunci când am adormittu mi-ai fost creată.

Din somn trezit

pe tine te-am văzut prima dată.Ți-am apucat mâna,am strâns-o,cu dor, ca pe un fulg.

A fost prima și ultima atingerea inței tale –

Întregul univers s-a dizolvatîn oceanul iubirii noastre...Astfel, în noi și printre noisunt curcubeie,ceruri sfărâmate,culmi extaziate,ori metamorfozate – frumosul transmigratîn aroma suavităților noastre – totul e amestecat...

în și printre noi.



De ce!?...De ce te-ai contopit în mine?Să nu te mai pot vedea...?

Să nu-ți mai pot adora frumusețeadecât în spirit?!Sau ca pe-o idee!?...

Acum, trebuie să caut o altă planetăcu o altă formă de viațăcare să reziste...atingerii tale...și mângâierilor... (...)

ah!...Oare există un astfel de loc?

Spune-mi, iubito,unde e?Să știu unde să zbor...sau să rămân cu tine

până când timpulne va înghiți...?

Te iubesc ... (...) ... (...)

*... (...) ... (...)

. . . . . . . . . .

( Te-am pierdut

în trecerea timpului,iar cu moartea lui

m-am găsit în veșnicieIubind IUBIREA... )



În marea uitării...

Iubire...tu trăiești prin minesau eutrăiesc prin tine?

C-un dor nebun ne-am unit,în ocean ne-am contopit –

amestecându-ne...într-un innit potopprin mii de culori,în mii de fascicule

din perene clipe iluzoriiși-n cioburi de nadir – alcătuind zenitul

și exprimându-l...

doar noi...în această efemeră mare

a uitării?



TOT-dea-UNA

Și plec... și vin,

si vin si plec – părăsesc casa

pentru Totdeauna.

Mai stai... un pic,un pic mai staiși doar noi doi

ne-om face Una.. . . . . . . . . . . . . . .

Nu, nu, nu existăca doi să e Unafară dulcele amar care coboară luna.

TOT pentru UNA

înseamnă TOTDEAUNA.



Scrisoare imaginară

Cuprins și-ntinat de ale tale gânduriîncerc să arunc printre noi și noi rânduricorbi pali, condus de-armonioase cânturi

pe-alt plai, prin-ale rii plăcute vânturi.

Sunete suave mă conduc lin spre-abis,

alienate-ntr-o ploaie cu fulgi de iaspisce mi se prelinge încet, ca într-un visce de ani și ani, din Necrezut, mi-a fost prezis.

Totul este-un simfon idilic și zbor...contemplez, te procreez și-apoi te ador – cu tine în suet plutesc prin orice nor din minte-adormită ce-așteapt-un alb vapor.

Iluzia perfectă rămâi Tu... și...eu.



Călător

Ridicspre cer privireași vădcum răsare din nou soarele galactic – interlunar în frumusețea sa.În razele lui dulci, plăcute,

întregul corp al naturiicântă,dansează

prin vântatingându-mi ușurel fața.

Simt împreună cu natura divină,de la marele astru

până la o frântură de frunză uscatăși...merg mai departe...



Alfabet spre Absolut

Anotimpul erosului dionisiac de primăvară ești tu.Bolnav de a noastră amintire lăsată pe stele sunt eu.Cât de mult va mai trebui să ard pentru a-ți gusta din nou lacrima iubirii platonice?. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Din drumul spre Rai descopăr adevărata Dragoste desvăluită-mi-ntr-un innithristic ocean de suferinți

și mă pierd... prin In-Fi-Nit,

în Dra-Gos-Te – în Dum-Ne-Zeu.



III. Murind înainte de moarte

(7 poeme)

m

o



Cădere prin înălțare și invers

Inimă scufundată-n lacrimi – eu...mă ridicși plutesc prin cosmosca o pană pascalină purtată de vânt.Strivesc sub tainele-mi adamicemeteori, aștri și comete –

nimicnu mai rămâne.. . . . . . . . . . . . . . . . .

Vidul produsîmi nutrește dor, regret, căință.Căzut în umila neputințăUnul din Nepătrunsa Ființămă zdrobește cu iubire

și mă-nvinge în smerire.

Aceasta e Lumina și acesta-i sensul:SĂ IUBESC... –

retras cel mai prejosde tot insul.



Baloane-n univers

Baloanele plutescdeasupra sacrului pământ cristalinși frunze se-olescîn tensiunea vieții ce lovește-n plin

cugetătorul adam1 opalin.

Albastrul suetîncearcă a ieși din caverna platoniciană

culminând încetcu sabia credinței lovește crunt crunta capcană.

Evadat din somn, privind uimit nenumăratele vieți pierdute-n vis,vorbește c-un pom,se mărturisește – să-l salveze din negrul abis.

Arborele, parcă hipnotizat,

nu vede crengile căzându-i,mințindu-se că-i descătușatlumea-l sufocă...lacrămi, în chin, pe-obraz curgându-i.

Tot în acest fel, necrezând,miliarde de suete mor –

plumb nedorit de dor purtând prin iazul sisic, al lor,

până-n necreatul mormânt.

1 adam (în ebraică) = pământ



Salvat din gura Himerei

Am venit. Trăiesc... și... voi pleca.Arzând în timp ca o stea,oare spre ce mă voi îndrepta?Cerul, marea – toate, unde merg?Cu ele de braț, pot să alerg?

Nu-nțeleg...

De patru mii de ani de căutat,

ținându-mă de Lună și Luceferi, până când Lumina n-a înviatSisif eram între-adormiții îngeri.

Căzut din propria mea închipuire,dintr-o fantasmă-n care-am sperat,ieșit din cavou, lungă adormire,“Iisus e viu!” – liber am strigat.



Axis tempus(Omul salvat din timp – Trecut, prezent, viitor)

Coajă de lunăstrăbună

răsună. . . . . . .

în întuneric,adânc feeric,și din himeric

ajunge cl er ic –

. . . . . . . . .transformat sferic.

1

2

3

1

2

3

R

1 - trecut2 - prezent

3 - viitor R - revelația Divinității;

regenerarea spirituală



Parmenide biruit de Lumină

Vâjâit de noapte bate-adânc în geam,vijelios, tumultuous, vifor dionisian.La poarta spre idile, cu ori albe zburândstă ca paznic Parmenide, sabia-nbrățisând.

Norii-negri-născuți din nebulosul ban, nevroticderanjează prin simțuri castul domn – apoteotic.În negura nopții meditând-nainte-melodic,se odihnește Don Quijote, pe-un pat: stih narcotic.

Ca din visul apăsat, angos se trezește,luptându-se cu mori, umbra-i încetinește.Cu emoția controlată, exprimând un singur țel,se-avântă…iar Lumina-i învinge... omul de oțel .

„Speranța este visul celui treaz.“

- Aristotel



Psalm

Acum,

că mi Te-ai descoperitde după norul păcatelor mele,vreau să Te cuprindtot mai mult...Să mă ții în palma Tași să mă pierd în Tine...

precum o lacrimă se pierde-ntr-un ocean...odihnindu-se fericită.Și valurile Talesă le simtcum îmi lovesc pieptul de bucuriecu căldură, liniște și pace.

Dacă aș putea prinde iar doar un Cuvânt din partea Ta,

prin puterea lui aș zbura până în acel vârf de munte

de unde să nu mai pot cădea, din nou...De acolo cred că Te-aș putea vedea mai bine.Aș privi cum storci norii și usuci pământul prea albăstrit – toate la timp, ca omul și animalele să culeagăroade din bunătatea Ta.

( Că am scris despre TineTe simt mai aproape...

Oare voi putea continua neîncetat să scriupentru a te simți la fel de aproape...?Ajută-mă! )



Steaua Innitului

În cer deasupra norilor de ploaiese odihnesc stele.Cu un zâmbet,

prin strălucirea lor,ne încălzesc inima –

în noi

o neliniște negrăită și-un dor damnatse naște.Iar prin nepăsarenu lăsămca Astrul din suetsă se oprească în adevărata casă,căminul etern, lângă Creator.Simțim cum înăuntrul nostruse zbate...

dar nu-l lăsăm liber.Din lașitate și pragmatismhazardămși îndrăznim să rămânemdoar cu alegereade a nu aspira spre Absolut,spre Topaz...



Aforisme și cugetări

Omul este ca o melodie cântată la pian: suetul este melodia, iar trupul este pianul. Dacă te lași condus de sentimentul nutrit din melodie până la trăirea extatică spreabsolut, îți dai cu tristețe seama că pianul este limitat și nu mai ai clape mai înalte princare să-ți crești trăirea suetească. Când totuși poți si deții capacitatea de a crește cuun semiton, înseamnă că ai o sensibilitate metazică.

Cu cât lumina se schimbă în jurul nostru și este mai puternică, cu atât parcă vedem

o lume mai nouă. În Paradisul ceresc, vom vedea în lumina absolută noi culori, imagini și lucruri pe care ochiul nostru încă nu le-a perceput din cauza limitatei naturi umane și a slabei intensități a luminii.

Cât despre mine... vreau să nu se vorbească nimic, ci să se trâmbițeze doar despreconceptele și ideile mele, iar faptele bune să e amintite doar de Dumnezeu.

Omul este ca un aparat de fotograat – cu cât ne focalizăm mai mult asupra unuianumit lucru, cu atât îl înțelegem mai bine, mai amănunțit, dar desconsiderând restul lucrurilor. Cum este mai bine atunci, să privim totul universal, ca pe o panoramă,nefocalizând?

Dacă ai putea aduna suferințele prin care ai trecut și toate pe care le-ai putea strânge într-o viață, nu ar constitui nici măcar o părticică din suferințele lui Hristos pentru tine. Iar dacă întreaga lume ar suferi continuu și deodată, tot nu s-ar puteacompara nici măcar cu un minut din chinul inefabil de pe cruce al lui Iisus.

Cu cât mă lovesc mai izbitor de viață, cu atât îmi dau și mai mult seama că Iisuseste totul.

sebastian eclejian



INDEX GRAFICĂ

Coriolan Nicolau – pag: 13, 15, 22, 32, 37, 44

Alin-Csaba Budișan – pag: 27, 28, 31, 35, 38, 41, 42

Ionel Costea – pag: 11, 16, 17, 18, 19, 29, 30, 35

Estera Pătcaș – pag: 24



CUPRINS

În căutarea Sinelui . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Către cititori . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .i . bâ j b â i n d p r i n î n t u n e r i c

1. Bolovani pe hârtie . . . . . . . . . . . . . . . .

2. Homo et tempus . . . . . . . . . . . . . . . . .

3. Abur monden . . . . . . . . . . . . . . . . . .

4. Corvus in capulus . . . . . . . . . . . . . . . .5. Nervi de hârtie . . . . . . . . . . . . . . . . . .

6. Pierdut în oglinda imaginației . . . . . . . . . . .

7, Quo vadis? . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

ii . că u t â n d topazul

1. Spre innit . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

2. Efectul iubirii . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

3. În marea uitării... . . . . . . . . . . . . . . . . .

4. TOT-dea-UNA . . . . . . . . . . . . . . . . . .

5. Scrisoare imaginară . . . . . . . . . . . . . . . .

6. Călător . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

7. Alfabet spre Absolut . . . . . . . . . . . . . . . .

iii . Mu r i n d î n a i n t e d e M o a r t e

1. Cădere prin înălțare și invers . . . . . . . . . . . .

2. Baloane-n univers . . . . . . . . . . . . . . . .

3. Salvat din gura Himerei . . . . . . . . . . . . . .

4. Axis tempus . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

5. Parmenide biruit de Lumină . . . . . . . . . . . .6. Psalm . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

7. Steaua Innitului . . . . . . . . . . . . . . . . .

Aforisme și cugetări . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

46

101214

16171819

23252829303132

34363839

40424345

Himera si Topaz - Sebastian Eclejian

Documents

Transcript of Himera si Topaz - Sebastian Eclejian