Hematologia, ca specialitate de graniţă, polarizează interesul ştiinţific al multor

specialitaţi medico-chirurgicale cu care prezintă strânse legături în probleme de diagnostic,

tratament şi profilaxie. Drumul parcurs de către această specialitate pentru a se afirma ca

disciplină de sine stătătoare a fost lung şi anevoios. Pe plan mondial, începutul hematologiei

moderne a fost marcat de către Virchow prin primul său articol despre leucemie –“ Zur

Pathol.Physiologie des Blutes”- publicat în 1847. Totuşi, conturarea limitelor hematologiei ca

parte integrantă a ştiinţei medicale a necesitat ulterior mai bine de jumatate de secol.

Cercetatori renumţi ai epocii (Ehrlich, Biermer, Addison, Kahler, Vaquez, Minkowski, etc.)

au contribuit prin descoperirile şi lucrările lor la acumularea cunoştinţelor specifice acestei

discipline. Recunoaşterea hematologiei ca o ramură de sine stătătoare apare abia după

identificarea grupelor sanguine de către Landsteiner şi colaboratorii.

În 1904, Pappenheim editează prima revistă de specialitate din lume: „Folia

Haematologica”. În această perioadă de începuturi, oamenii de ştiintă români au fost prezenţi

în primele rânduri; hematologia, ca domeniu medical bine conturat, are o tradiţie solidă în ţara

noastră, apărând şi dezvoltându-se în paralel cu evoluţia sa pe plan mondial.

Austriacul Karl Landsteiner este considerat descoperitorul sistemului AB0, el primind

în 1930 Premiul Nobel pentru aceasta. Totuşi, cehul Jan Janský a descris şi el acelaşi sistem în

1907, se pare, printr-o activitate independentă de cea a lui Landsteiner. Grupa AB (IV) a fost

descrisă tot în 1907 de către Decastrello şi Sturli. Landsteiner şi Alexander S. Wiener au

descoperit şi celălat sistem important de antigene, Rhesus (Rh), în 1937 (rezultate publicate în

1940). Pe baza descoperirii antigenelor şi anticorpilor sanguini, s-a stabilit compatibilitatea

grupelor sanguine, importantă în transfuzii, în relaţia donator-primitor.

Societatea Română de Hematologie, înfiintată în 1932 din iniţiativa lui I.Cantacuzino a

fost cea de-a 2-a societate de hematologie cu extensie naţională. Dintre fondatorii şcolii

medicale romaneşti pe linie experimentală şi clinică unii erau mari personalităţi în patologia

experimentală, ca Ion Cantacuzino, Mihai Ciuca şi Ionescu-Mihăieşti, iar alţii în clinica

medicală fondată pe fiziopatologie, ca Danielopolu, sau pe morfopatologie, ca N.Gh.Lupu. S-

a creat astfel din prima jumatate a secolului nostru un cadru de concepţie stiintifică, un cadru

de cercetare experimentală şi un cadru de hematologie clinică aplicată.

Cam în aceeaşi perioadă, decada 30, colaboratorii primilor fondatori au introdus

hematologia ca specialitate, ca profil aparte, în medicina internă la Iaşi şi la Cluj, prin

regretaţii profesori Gh. Tudoranu şi Haţieganu, în clinicile pe care le conduceau.