POVESTEA  LUI  HARAP-ALB                                            de Ion Creangă

- argumentare apartenenţă specie -

- basm cult/iniţiatic -

 

 

Opera literară Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă a fost publicată în epoca marilor clasici (anul 1877), în revista Convorbiri literare.Povestea lui Harap-Albeste un basm cult, adică o specie literară a genului epic, în proză,de mare întindere, cu numeroase personaje purtătoare ale unor valori simbolice, în care întâmplările reale se împletesc cu cele fantastice, iar personajele ce reprezintă binele luptă cu forţe potrivnice pe care le biruie. Reperele temporale şi spaţiale sunt vagi, sunt prezente clişeele compoziţionale, numerele şi obiectele magice. Fiind o creaţie cultă, în basmul Povestea lui Harap-Alb, autorul preia tiparul narativ al basmului popular, reorganizând elementele stereotipe conform viziunii sale artistice şi propriului stil.

Fiind o operă epică, Povestea lui Harap-Alb are narator, acţiune şi personaje. Naraţiunea la persoana a III-a este realizată de un narator omniscient, subiectiv, intervenind adesea prin comentarii sau reflecţii.Modul de expunere predominant este naraţiunea îmbinată cu dialogul şi descrierea.

Tema basmului este triumful binelui asupra răului. Motivele narative specifice sunt: superioritatea mezinului, călătoria, supunerea prin vicleşug, muncile, demascarea răufăcătorului, pedeapsa, căsătoria.

Acţiunea se desfăşoară linear, succesiunea secvenţelor narative este redată prin înlănţuire. Reperele temporale şi spaţiale sunt vagi: „Amu cică era odată într-o ţară ...”, iar fuziunea dintre real şi fabulos se realizează încă din incipit.

În basm, sunt prezente clişeele compoziţionale. Astfel, formula iniţială: „Amu cică era odată” şiformula finală: „Şi a ţinut veselia ani întregi, şi acum mai ţine încă ...” sunt formule care marchează intrarea şi ieşirea din fabulos. Formulele mediane, „Şi merg ei o zi, şi merg două, şi merg patruzeci şi nouă”, „şi mai merge el cât mai merge”, realizează trecerea de la o secvenţă narativă la alta şi întreţin suspansul cititorului. Sunt prezente şi numerele magice: 3,12, 24, semne ale totalităţii

Subiectul basmului îl constituie parcurgerea drumului maturizării de către erou, ceea ce presupune un lanţ de acţiuni convenţionale: o situaţie iniţială de echilibru – expoziţiunea; un eveniment care dereglează echilibrul iniţial – intriga; apariţia donatorilor şi a ajutoarelor, trecerea probelor – desfăşurarea acţiunii; refacerea echilibrului şi răsplata eroului – deznodământul.

Cele trei ipostaze ale protagonistului corespund, în plan compoziţional, unor etape ale drumului iniţiatic: etapa iniţială, de pregătire pentru drum – „fiul craiului”, „mezinul” (naivul), parcurgerea drumului iniţiatic – „Harap-Alb” (novicele, cel supus iniţierii) şi răsplata – „împăratul” (iniţiatul).

Povestea lui Harap-Alb este un basm iniţiatic (bildungsroman) deoarece urmăreşte eroul de-a lungul probelor care îl determină să devină matur pentru a putea conduce o împărăţie. Aceste probe sunt diverse şi verifică atât calităţile fizice cât şi cele morale ale eroului, având totodată şi o valoare simbolică.

Situaţia iniţială de echilibru – expoziţiunea – este redată de crai şi cei trei fii ai săi. Factorul perturbator – intriga – este „cartea” primită de la Verde-Împărat prin care acesta îl roagă pe crai să trimită pe unul dintre fii, cel mai vrednic, să-i urmeze la tron. 

Desfăşurarea acţiunii începe atunci când craiul hotărăşte să testeze curajul fiilor săi, întâmpinându-i la pod deghizat în urs. Podul simbolizează trecerea la o altă etapă a vieţii şi se face într-un singur sens. Mezinul este singurul care trece proba cu ajutorul calului năzdrăvan. Trecerea podului urmează unei etape de pregătiri. Drept răsplată pentru milostenia arătată Sfintei Duminici, mezinul primeşte sfaturi de la aceasta să ia „calul, armele şi hainele” cu care tatăl său a fost mire pentru a izbândi. Calul, cu puteri supranaturale, va deveni tovarăşul şi sfătuitorul eroului. Trecerea podului este urmată de rătăcirea în pădurea – labirint. Traversarea acesteia este o probă prin care eroul şi-ar putea dovedi maturitatea, însă Harap-Alb se rătăceşte, ceea ce semnifică că mai are multe de învăţat. Având nevoie de un iniţiator, cele trei apariţii ale Spânului îl determină să încalce sfatul părintesc şi îl ia ca slugă. Naiv încă, Harap-Alb coboară în fântână, fără a se gândi la urmări. Coborârea în fântână simbolizează moartea eroului din care va renaşte cu o altă identitate. Schimbarea numelui (a identităţii) reprezintă începutul iniţierii spirituale, unde va fi condus de Spân. Personajul intră în fântână naiv fecior de crai pentru a deveni, la ieşire, Harap-Alb, rob al Spânului.

Ajunşi la curte împăratului Verde, Spânul îl supune la trei probe: aducerea salăţilor din Grădina Ursului, aducerea capului şi a pielii cerbului bătute cu nestemate şi a fetei Împăratului Roş pentru căsătoria Spânului. Harap-Alb trece acest probe, având acum iniţiativa actelor sale, cu ajutorul miraculos al Sfintei Duminici, crăiasa furnicilor, crăiasa albinelor, a personajelor himerice: Gerilă, Flămânzilă, Setilă, Ochilă, Păsări-Lăţi-Lungilă şi a obiectelor magice.

La curtea Impăratului Roş, Harap-Alb este supus la două serii de probe, fiind ajutat de personaje himerice şi animaliere cu puteri supranaturale. Alte trei probe se leagă doar de fată: păzirea nocturnă şi prinderea fetei, transformată în pasăre şi ghicitul fetei.

Ajunşi la curtea Împăratului Verde, fata îl demască pe Spân, care îl acuză pe Harap-Alb că a divulgat secretul şi îi taie capul, dezlegăndu-l, în acest fel, de jurământ. Calul este acela care distruge întruchiparea răului.

Decapitarea eroului este ultima treaptă şi finalul iniţierii. Învierea este făcută de fata Impăratului Roş cu ajutorul obiectelor magice aduse de cal.

Deznodământul este fericit, restabilindu-se echilibrul iniţial iar eroul este recompensat prin căsătoria cu fata iubită şi primirea împărăţiei. Nunta şi schimbarea statutului social confirmă maturizarea eroului.

La fel ca în basmul popular, există un personaj principal, Harap-Alb, asimilat unui fiu de crai. Eroul şi ajutoarele sale reprezintă forţele binelui, iar Spânul şi Roşu-Împărat, forţele răului, din a căror confruntare ies învingătoare forţele binelui. Din punctul de vedere al relaţiei cu eroul, unele personaje sunt asociate lui, ajutând-ul: Sfânta Duminică, calul, Gerilă, Flămânzilă, Setilă, Ochilă, Păsări-Lăţi-Lungilă, crăiasa furnicilor şi crăiasa albinelor, iar altele sunt antagonice: Spânul şi Împărâtul Roş, toate personajele fiind simbolice.

Harap-Alb este personajul principal, cel iniţiat. El nu are puteri supranaturale şi nici însuşiri excepţionale, dar dobândeşte prin trecerea probelor o serie de calităţi psiho-morale: bunătate, milostenie, generozitate, prietenie, curaj, necesare unui împărat. Numele personajului

sugerează situaţia atipică în care este pus de Spân, de a fi slugă deşi are alt statut: rob, slugă (Harap) de origine nobilă (Alb).

Laînceput, Harap-Alb, aşa cum reiese din caracterizarea directă realizată de către narator, este înfăţişat ca un tânăr fiu de crai, cel mai mic dintre fraţi, naiv şi novice: „Fiul craiului cel mai mic, făcându-se atunci roş cum îi gotca ...”, „Fiul craiului, boboc în felul său ...”. În urma parcurgerii drumului iniţiatic presărat cu diverse probe menite să verifice atât calităţile fizice cât şi cele morale ale eroului, Harap-Alb devine un om matur, capabil să conducă o împărăţie. Caracterizarea indirectă a personajului reiese din faptele lui, atitudinea sa, limbajul său şi relaţia cu celelalte personaje. Astfel, el apare ca un tânăr milostiv, curajos, îşi asumă consecinţele greşelilor, responsabil, prietenos şi comunicativ.

Spânul este personajul antagonist şi reprezintă întruchiparea răului, dar are şi rolul iniţiatorului, fiind astfel „un rău necesar”: „Şi unii ca aceştia sunt trebuitori pe lume câteodată ...”. De aceea calul năzdrăvan nu-l ucide înainte ca iniţierea eroului să fie încheiată.

Specific basmului cult este modul cum personajele sunt individualizate. Prin portretele fizice ale celor cinci tovarăşi ai eroului, se ironizează defecte umane, dar aspectul lor grotesc ascunde calităţi sufleteşti.

Registrele stilistice popular, oral şi regional conferă originalitate limbajului, care diferă de al naratorului popular prin modul de exprimare.

Ion Creangă dă originalitate basmului său prin limbaj, folosind regionalisme, termeni şi expresii populare, fraze ritmate sau rimate, proverbe şi zicători.Umorul reiese din exprimarea mucalită, ironie, folosirea de porecle („Buzilă”), apelative caricaturale, diminutive cu valoare augumentativă („buzişoare”), caracterizări pitoreşti şi expresii comice.

Poveste lui Harap-Alb de Ion Creangă este un basm cult în care întâmplările reale se împletesc cu cele fantastice, iar personajele ce reprezintă binele luptă cu forţe potrivnice pe care le biruie şi în care autorul reorganizează elementele stereotipe conform viziunii sale artistice şi propriului stil, înscriind astfel această operă în seria capodoperelor literaturii române.