Basmul Cult

Harap Alb de Ion Creanga

Literatura are intotdeauna ca punct de pornire realitatea. Pe baza acesteia, autorul creeaza o lume cu o existenta strict imaginara, dar care este de cele mai multe ori guvernata de legile lumii reale. Exceptie de la aceasta regula fac operele literare fantastice, intrucat universul imaginar fantastic se remarca tocmai prin incalcarea legilor naturale. O lume in care evenimentele tin de supranatural apare in basm. Ca specie literara, basmul este opera epica in proza de intindere medie, in care personajele au puteri supranaturale si in care intotdeauna binele invinge raul.

Un astfel de basm este “Povestea lui Harap-Alb” scrisa de Ion Creanga, unul dintre cei mai importanti scriitori ai literaturii romane si unul dintre cei patru mari clasici romani. Autorul creeaza aici o lume imaginara in care fantasticul se imbina cu realul, cele doua planuri fiind delimitate atat la nivelul actiunii, spatiului si timpului, cat si la nivelul personajelor.

Ca orice basm, “Povestea lui Harap-Alb”este o opera literara epica in proza, de dimensiuni medii, cu un singur fir narativ, in care personaje fantastice reprezentante ale binelui infrunta si inving forte ce simbolizeaza raul.

Basmul cult si-a facut aparitia in literatura dupa romantism, acesta fiind curentul literar care a descoperit frumusetea folclorului. Unii autori au preluat ideea si schema basmului popular, creand opere literare mai complexe decat acesta.

O prima trasatura specifica basmului cult este viziunea autorului, care concepe lumea intr-un anumit fel. Citind « Harap-Alb » intelegem ca autorul vedea viata ca pe un sir de incercari care duc spre maturizare, ca pe un sir de greseli din care se extrage intelepciunea, dar si ideea ca alaturi de prieteni putem trce peste toate greutatile vietii.

Intr-adevar, Harap-Alb trece printr-o serie de incercari care-l duc pe drumul maturizarii. Fiul cel mic ala craiului, ajutat de Sf. Duminica si de calul din tineretea tatalui sau, reuseste sa treaca prima proba pe care parintele le-o impune tuturor celor trei fii ai sai. Pornind mai departe, el se afla in situatia de a nu respecta sfaturile tatalui sau si, ratacindu-se prin padure, este nevoit sa accepte tovarasia spanului. Acesta il atrage in capcana, ii fura identitatea si il face sluga lui, punandu- numele Harap-Alb. Odata ajunsi la imparatul Verde, Harap-Alb e trimis de span sa aduca salati din gradina ursului, pielea cerbului din padure cu tot cu cap si pe fata imparatului Ros. La intoarcerea din ultima calatorie, adevarata identitate a lui Harap-Alb e dezvaluita, iar spanul isi primeste pedeapsa.

Ca orice basm, “Povestea lui Harap-Alb” prezinta cateva trasaturi caracteristice. Fantasticul este un element specific si este concretizat in existenta unui spatiu si timp vaste (intamplarile se desfasoara “odata” si intre “cele doua capete ale pamantului”), dar si in prezenta unor personaje fantastice: calul (care zboara si vorbeste), pasarea (care vorbeste de asemenea), furnicile si albinele (care vorbesc si au sentimentul profund uman al recunostintei).

Un alt element specific oricarui basm il reprezinta eistenta cifrelor magice. Apare astfel cifra trei (craiul are trei fii, Imparatul Verde are trei fiice, calul il ridica pe fiul cel mic de trei ori in vazduh etc), dar si multiplii acesteia: douasprezece cuptoare de paine, butii cu vin.

Ca in orice basm, in «Povestea lui Harap-Alb » apar si formule specifice intiale, mediane si finale. Acestea au acelasi rol atat in basmul cult ca si in cel popular : de a-l introduce sau a-l extrage pe cititor din lumea basmului, dar si de a-i mentine atentia treaza pe parcursul actiunii. Totusi, in opera lui Creanga formula initiala contine un cuvant, « cica », ce sugereaza atitudinea autorului cult vizavi de opera de fictiune: acesta este constient ca lumea operei este una imaginara si nu

intentioneaza sa-l convinga pe cititor de adevarul faptelor povestite. De asemenea, este vizibila in text viziunea despre lume a autorului, care povesteste cu ironie si umor faptele, sugerand ideea ca in cele din urma binele invinge. Pe de alta parte, lumea descrisa in acest basm seamana extrem de puternic cu universul din opera literara a aceluiasi autor, “Amintiri din copilarie”. Astfel, personaje plasate in sfera inalta a societatii, precum craiul, se dovedesc a avea o gandire de tip patriarhal, in care o importanta deosebita o reprezinta “gura lumii”. Tot craiul foloseste formule de adresare tipic taranesti, precum “Amu”, “dragu’tatii” etc.

Lumea basmului cult este populata atat de personaje fantastice, cat si de personaje verosimile. Calul, albinele si furnicile intra in categoria personajelor fantastice intrucat au insusiri care-i umanizeaza : vorbesc, gandesc, sunt recunoscatori. Pe de alta parte, Craiul si Imparatul Verde sunt personaje ce ar putea exista in realitate, pentru ca nu au nicio insusire supranaturala. Exista insa doua categorii de personaje intermediare : cele miraculoase (cum este Sfanta Duminica) si cele grotesti (ca Flamanzila, Gerila, Setila, Pasari-Lati-Lungila).

O trasatura specifica basmului cult este reprezentata de personajul principal, fundamental diferit de personajul unui basm popular : daca Fat-Frumos nu evolueaza pe parcursul actiunii, Harap-Alb porneste de la stadiul de tanar neexperimentat si sfarseste prin a fi un om matur, capabil sa-si intemeieze o familie si sa conduca o imparatie. Daca Fat-Frumos este intotdeauna sigur pe el si nu greseste niciodata, Harap-Alb este curprins frecvent de framantari, se lamenteaza si ia, cel putin la inceput, decizii gresite, care ii vor influenta viata in rau pe termen scurt, dar pe termen lung il fac mai intelept si mai intelegator cu necazurile oamenilor simpli. Din acest punct de vedere, spanul poate fi privit ca omul rau, dar inteligent, care are o contributie importanta la formarea morala a tanarului Harap-Alb.

Personajul principal al acestei opere literare este cel mai mic dintre fiii Craiului, si are acest statut intrucat toate intamplarile dar si celelalte personaje graviteaza in jurul lui. La inceput, personajul nu are un nume, autorul sugerand astfel tineretea, lipsa de experienta si faptul ca fiulcel mic nu are inca un caracter format. Numele “Harap-Alb”il va primi de la Span, care va marca astfel decaderea personajului principal, care trece de la statutul de print la cel de sluga. De asemenea, cele doua componente ale numelui ilustreaza complexitatea eroului, care are atat calitati (sugerate prin culoarea alb) cat si defecte.

Trasaturile cele mai importante ale personajului sunt prezentate atat direct, cat si indirect. Astfel, naratorul afirma ca Harap-Alb este “boboc in felul sau la trebi de aieste”, sugerand astfel lipsa de experienta, dar cele mai importante trasaturi se dezvolta treptat, pe parcursul actiunii. Personajul are un caracter complex, alcatuit din zone intunecate si din calitati care il vor ajuta in cele din urma sa ajunga imparat. Intrucat personajul nu are trasaturi supranaturale, este supus greselii si plateste pentru greseala facuta: una dintre greselile importante pe care le face este aceea ca nu respecta sfatul tatalui sau (care ii spune sa nu accepte in preajma lui pe omul span si pe omul ros), si, ca urmare, isi va pierde statutul pe care il avea prin nastere si va deveni sluga Spanului. Insa greseala lui are un efect pozitiv pe termen lung, pentru ca, acceptandu-l pe Span ca insotitor, fiul Craiului va reusi sa iasa din codrul in care se ratacise, iar probele la care il supune Spanul il maturizeaza, ajutandu-l sa-si descopere calitati de care nu stia si care sunt necesare unui conducator: rabdarea (pe care o dovedeste asteptand in groapa venirea cerbului), agilitatea (iese din groapa si il injunghie pe cerb inainte sa fie vazut), grija fata de cei neinsemnati (le ajuta pe albine si pe furnici).

O trasatura importanta a personajului de basm cult este capacitatea acestuia de a se indragosti. Spre deosebire de Harap-Alb, Fat-Frumos isi obtine sotia in urma unui angajament si cei doi tineri nu comunica deloc inaintea nuntii.

In general, personajele basmului cult capata caracter simbolic. Astfel, Imparatul Ros este omul rau si prost, calul e prietenul statornic care ii promite prietenului sau sa faca greseli pentru a invata din ele. Situatiile in sine devin simbolice si par a fi inspirate din operele literaturii universale. Pactul cu spanul este Pactul cu diavolul, pe care Faust il face pentru a-si atinge idealul, iar probele lui Harap-Alb sunt asemantoare cu muncile lui Hercule.

Oralitatea este o trasatura esentiala a basmului cult si consta in impresia de transmitere directa a povestii de la narator la ascultator. Se realizeaza cu ajutorul zicatorilor si a proverbelor, in numar mare in acest basm prin rime, enumeratii lungi si prin interogatii si exclamatii retorice : « vorba ceea : La calic slujesti, calic ramai. »

Dialogul are o pondere mare si are ca efect diminuarea importantei naratiunii.Spre deosebire de basmul popular, cel cult are o structura de bildungsroman (roman al

formarii), fiindca este surprins drumul maturizarii lui Harap-Alb. Acesta este la inceput doar fiul cel mic al craiului, dar pe parcurs se maturizeaza trecand prin labirintul vietii cu ajutorul calului si al Sfintei Duminica.Harap-Alb invata mai intai sa deosebeasca aparenta de esenta, alegandu-si calul, care pare « o rapciuga », dar care mananca jaratic si care, odata ales, se metamorfozeaza, vorbeste, si se va dovedi a fi un prieten adevarat. El nu-l protejeaza excesiv pe fiul ce mic al craiului, ci il lasa sa greseasca, dar nu-l paraseste. Este de remarcat ca atunci cand se rataceste in codru, simbol al capcanelor vietii, calul nu intervine in niciun fel in decizia luata de stapanul sau, aceea de a a ccepta tovarasia spanului, si nici in momentul cand este inchis in fantana si obligat sa-si schimbe identitatea cu cea a Spanului. Il va sustine insa in toate probele pe care trebuie sa le depaseasca, aratandu-i partea buna a situatiei nefericite in care se afla : traind umilinta, nu va umili la randul sau, odata ajuns imparat, capata incredere in sine, astfel incat la cea de-a treia proba impusa de span nu mai apeleaza la ajutorul Sfintei Duminica, ci isi castiga dreptul de a fi ajutat, salvand viata furnicilor si a albinelor. Tovarasia cu cele cinci personaje grotesti ii dezvaluie calitatile de lider care stie sa aprecieze oamenii pentru calitatile lor, dincolo de aparentele inselatoare.

Desi basmul are efectul de a-l detasa pe om de viata de zi cu zi, complexitatea lui ii confera in aceeasi masura caracter moral si de cunoastere. Prin basme taranul legat de glie ajunge sa vada cu ochii mintii taramuri necunoscute lui si se regaseste in erou, invatand astfel sa fie mai bun, mai curajos, si sa spere intr-o lume mai buna.