Hanu Ancutei

Mihail Sadoveanu

Opera lui Sadoveanu este una dintre cele mai vaste din literatura romana, insumand peste 100 de titluri. Principalele teme abordate de catre scriitor, sunt: istoria, natura si folclorul.

Opera lui Sadoveanu, in integritatea ei prezinta conditia umana.

Povestirea este o naratiune subiectivizata, care se limiteaza la relatarea unui singur fapt epic. Se acorda importanta naratorului si actului nararii, iar interesul pentru situatii si intamplari confera caracterul epic, exemplar al povestirii. Povestirea se situeaza intr-un plan al trecutului, principala sa caracteristica fiind evocarea. Relatia narator- receptor este mai stransa decat in cazul nuvelei si presupune: oralitate, ceremonial, atmosfera.

Naratiunea Iapa lui Voda, deschide volumul intitulat Hanu Ancutei (1928), fiind prima dintre cele noua povestiri reunite in aceasta carte. Cele noua povestiri au subiecte si personaje diferite. Exista mai multi naratori, fiecare povestire fiind relatata de altcineva, care prezinta evenimente din trecut. In interiorul hanului, se spun povesti despre intamplari trecute, istorisiri prin care, naratorii pastreaza viu timpul de altadata. In acest fel, hanul devine un salas al nemuririi, in interiorul caruia, expresii ca vremea veche, echivaleaza cu A fost odata al basmelor.

Spatiu al belsugului si al veseliei, hanul este locul in care drumetii mediteaza asupra vietii si mortii.

Pentru realizarea acestei opere, Sadoveanul a utilizat tehnica povestirii in rama, procedeu pe care il intalnim si in literatura universala. Aceasta consta in faptul ca intr-o povestire se insereaza o alta povestire, prima, constituind rama cele de-a doua.

Textul povestirii Iapa lui Voda ar putea fi impartit in trei secvente.

Prima secventa (primul plan) al povestirii se incadreaza intr-un trecut indepartat, intr-o toamna aurie, demult. In aceea toamna, naratorul se afla la Hanu Ancutei impreuna cu alti drumeti (care se ospatau cu vin nou, conform unui ritual stravechi).

Asezat la rascruce de drumuri (langa apa Moldovei- spatiu legendar) si de destine, vechiul han are o aura de legenda, intrucat, in preajma lui s-au petrecut intamplari infricosate, despre care povestesc drumetii stransi in jurul focului.

Dupa descrierea cadrului actiunii, naratorul aduce in prim-plan pe unul dintre oaspetii hanului, Comisul Ionita din Draganesti. Acesta este povestitorul (naratorul), dar si personajul primei povesti. Portretul acestuia este facut de catre autor: Era un om crunt, cu fata uscata si adanc brazdata. In jurul mustatii tusinate si la coada ochilor mititei, pielea era scrijelita in creturi marunte si nenumarate. Ochiul lui era aprig si neguros, obrazul cu mustata tusinata, parea ca rade cu tristete. Trasaturile sale fizice, dezvaluie un om cu o bogata experienta de viata.

Vorbele ironice ale lui mos Leonte la adresa calului sau, il determina pe comis la o destainuire. El promite sa le spuna celor aflati la han, povestea acestui animal, care se tragea dintr-o iapa tot pintenoaga (...) la care s-a uitat cu uimire chiar si maria sa, Voda Mihalache Sturza.

Al doilea plan narativ, cuprinde istorisirea comisului Ionita, ale carei intamplari se petrecusera intr-un timp indepartat, pe vremea domniei lui Mihail Sturza ( personaj real, domn al Moldovei intre 1834 1849).

Calul sau reprezinta pretextul povestii.

Comisul incepe istorisirea cu un ritual menit sa introduca ascultatorii in lumea basmului, ceea ce dovedeste ca are harul vorbirii, al conversatiei si ca are capacitatea de a starni interesul interlocutorilor.

In vremea tineretii sale, comisul calatorea spre Iasi, cu intentia de a i se infatisa domnitorului, avand o pricina cu niste pamanturi, lucru care demonstreaza ca este un om corect, justitiar. Ca si acum, comisul se oprise in drumul sau, la Hanu Ancutei, si statuse in preajma focului. La un moment dat, pe poarta hanului a intrat trasura unui boier. Acesta era marunt la stat, cu barba rosa, rotunjita si cu lant de aur la gat.

Asezandu-se la masa cu comisul, acesta i-a povestit ca se duce la Voda pentru a i se inapoia pamanturile, spunand ca daca nici domnitorul nu-i va face dreptate, atunci sa pofteasca Maria sa sa-i pupe iapa, nu departe de coada.

Boierul se amuza copios la vorbele comisului, dovedind astfel ca este apropiat de supusii sai si ca stie sa se bucure de prezenta lor. El il asculta pe comis pana la capat (dovedind ca este preocupat de problemele supusilor sai), apoi se retrage.

A doua zi, ajungand la Iasi la curtea domneasca, comisul este poftit la Voda, si cazand cu fata la pamant, isi varsa tot amarul adunat in atatia ani.

Cand domnitorul i-a poruncit sa se ridice, razasul si-a dat seama ca il are in fata sa pe boierul de la han.

Domnitorul trimite un om la Draganesti sa-i faca dreptate comisului, si il intreaba pe acesta ce ar fi facut daca ar fi refuzat sa-i faca dreptate, iar comisul, observand ca Voda tine la gluma, i-a spus ca iapa este chiar in curte.

Domnitorul a ras copios, dovedind ca este un om cu simtul umorului, dar si cu cel al dreptatii.

El stie sa aprecieze instetimea, franchetea si vorba de duh.

Revenirea la planul narativ se face in ultima parte a textului.

Acum, comisul le cere din nou drumetilor sa se uite la calul lui ca la un lucru rar pentru ca asta-i mostenire din iapa lui Voda.

Personajele alcatuiesc doua grupuri simetrice:

Ancuta cea tanara / Ancuta cea de demult

Comisul de acum / Comisul cel tanar

Calul de acum al comisului / Iapa lui Voda

In concluzie, Hanu Ancutei este o povestire in rama pentru ca naratorul si interlocutorii sunt prezenti in acelasi spatiu hanul- , in acelasi timp - intr-o seara aurie- , cadru care prilejuieste nararea diferitelor povestiri.