Hagai, Capitolul 1

1:1 În anul al doilea al împăratului Dariu, în ziua întâi a lunii a şasea, Cuvântul Domnului a vorbit prin prorocul Hagai către Zorobabel, fiul lui Şealtiel, dregătorul lui Iuda, şi către Iosua, fiul lui Ioţadac, marele preot, astfel:

Dariu. Anul al doilea al lui Darius Hystaspe a fost 520/519 î.Hr., indiferent de tipul de calendar folosit – începând în primăvară sau în toamnă (vezi Vol. III, p. 98, 99). Ziua întâi. Ziua lunii noi (vezi comentariul la Numeri 28,11.14), un timp potrivit pentru a zori construirea templului (pentru datare, vezi comentariul la v. 15). Lunii a şasea. Adică, Elul, luna ebraică începând în august sau septembrie (vezi vol. II. p

116).

Zorobabel. Vezi Ezra 3,8. El mai era cunoscut şi ca Şeşbaţar (vezi comentariul la Ezra 1,8).

Dregătorul. Ebr. pachah, „un guvernator subordonat”, unul care era sub un satrap. Cu toate

că Zorobabel, un membru al casei lui David, avea conducerea politică a lui Iuda, el o poseda numai ca delegat al unui monarh străin.

Iosua. Tatăl lui fusese luat captiv şi dus la Babilon de către Nebucadneţar (vezi comentariul la 1Cronici 6,15). Profetul Zaharia, un contemporan al lui Hagai, îl menţionează adesea pe Iosua (Zaharia 3; 6,11). Părinţii lui Zorobabel şi ai lui Iosua sunt probabil amintiţi cu scopul de a scoate în evidenţă dreptul lor la poziţii cu autoritate, ca descendenţi ai lui David şi respectiv Aaron.

1:2 Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: Poporul acesta zice: N-a venit încă vremea pentru zidirea din nou a Casei Domnului!

Domnul oştirilor. Vezi comentariul la Ieremia 7,3.

Vremea pentru. Poporul prezenta acest argument fals pentru nereuşita lor de a îndeplini rezidirea Templului. Se pare că ei interpretau greşit profeţia cu privire la cei 70 de ani dată de Ieremia, spunând că perioada captivităţii nu se împlinise pe deplin. Evident că ei pretindeau că aşteptau sfârşitul celor 70 de ani de la distrugerea Templului în 587/586 î.Hr. (vezi Vol. III. p. 99, 100), o perioadă care urma să se termine în 518/517, un timp întrucâtva ulterior acestor solii (520/519 î.Hr.; vezi comentariul la v. 1). Dificultăţile întâmpinate, care stânjeneau rezidirea din partea lor a Templului, erau declarate ca fiind o mustrare din partea lui Dumnezeu pentru graba lor prematură. Dar însuşi faptul că Darius înlăturase prohibiţia lui Smerdis uzurpatorul pentru zidirea Templului (vezi p. 1074) ar fi trebuit să le dea iudeilor toată încurajarea ca să reia lucrarea la casa Domnului (vezi Ellen White, Material Suplimentar la Hagai 1,2).

1:3 De aceea Cuvântul Domnului le-a vorbit prin prorocul Hagai astfel:

Cuvântul Domnului. Vezi comentariul la Ţefania 1,1.

Proorocul. Atât Hagai, cât şi contemporanul său, Zaharia se prezintă ca profeţi (Zaharia 1,1; vezi comentariul la Habacuc 1,1).

1:4 Dar pentru voi a venit oare vremea să locuiţi în case căptuşite cu tavan, când Casa aceasta este dărâmată?

A venit oare vremea? Dumnezeu îi mustră pe iudei pentru faptul că ei îngăduiau ca locuirea lor în case bine puse la punct să le orbească ochii faţă de nevoia de a rezidi Templul. Cât de adesea oamenii sunt grijulii faţă de propriile lor nevoi materiale şi orbi faţă de nevoile lor spirituale şi faţă de interesele lucrării lui Dumnezeu pe pământ. Câtă vreme oamenii amână construirea edificiului spiritual al Domnului (1Petru 2,5), terminarea lui va fi întârziată.

Căptuşite. De la ebr. saphan, „a acoperi în”, sau „a acoperi cu tăblii [de lemn]” (vezi Ieremia 22,13-15). 1:5 Aşa vorbeşte acum Domnul oştirilor: Uitaţi-vă cu băgare de seamă la căile voastre!

Domnul oştirilor. Vezi comentariul la Ieremia 7,3.

Uitaţi-vă cu băgare de seamă. Domnul apelează întotdeauna la o reflecţie serioasă şi la judecată din partea omului (vezi comentariul la Isaia 1,18).

1:6 Semănaţi mult, şi strângeţi puţin, mâncaţi, şi tot nu vă săturaţi, beţi, şi tot nu vă potoliţi setea, vă îmbrăcaţi, şi tot nu vă este cald; şi cine câştigă o simbrie, o pune într-o pungă spartă!

Semănaţi mult. Munca agricolă a poporului în timpul secetei precedente dăduse rezultate slabe pentru că Dumnezeu Îşi reţinuse binecuvântarea (vezi Hagai 2,15-17; comp. Deuteronom 28,38-47; Proverbe 11,24).

Pungă spartă. O imagine impresionantă a lipsei lor de prosperitate de care Iuda suferea pentru că poporul nu era zelos în slujba Domnului. Acesta este rezultatul inevitabil al unei filosofii de viaţă materialiste. Pentru un comentariu asupra valorii relative a lucrurilor spirituale şi a celor materiale şi asupra semnificaţiei punerii primelor dintre acestea pe locul doi, vezi comentariul la Matei 6,24-34; 19,21.22.

1:7 Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: Uitaţi-vă cu băgare de seamă la căile voastre!

Uitaţi-vă cu băgare de seamă. Un al doilea apel divin (vezi v. 5) pentru a trezi poporul din atitudinea lor păcătos de indiferentă (vezi comentariul la Isaia 1,18).

1:8 Suiţi-vă pe munte, aduceţi lemne, şi zidiţi Casa! Eu Mă voi bucura de lucrul acesta, şi voi fi proslăvit, zice Domnul.

Munte. Poate aceasta se referă la ţinutul muntos din vecinătatea ierusalimului, poate la „pădurea împăratului” (vezi comentariul la Neemia 2,8), de unde se putea repede procura lemnul.

1:9 Vă aşteptaţi la mult, şi iată că aţi avut puţin; l-aţi adus acasă, dar Eu l-am suflat. Pentru ce? zice Domnul oştirilor. Din pricina Casei Mele, care stă dărâmată, pe când fiecare din voi aleargă pentru casa lui.

Vă aşteptaţi la mult. Evident, exilaţii înapoiaţi avuseseră mari speranţe de pace şi prosperitate la întoarcerea lor în Iudea, şi nu au fost pregătiţi pentru greutăţile cu care s-au confruntat.

Pentru ce? Poporului i se spune răspicat că nereuşita recoltelor lor nu se datorează numai cauzelor naturale, ci şi lui Dumnezeu care controlează forţele naturii, Aceluia a cărui „Casă” ei o neglijaseră.

Aleargă. Un idiom care arată râvna şi nerăbdarea cu care iudeii îşi zideau case spaţioase şi confortabile pentru ei.

1:10 De aceea cerurile nu v-au dat roua, şi pământul nu şi-a dat roadele.

Nu v-au dat. Seceta a fost atât de mare încât nici măcar rouă nu era.

1:11 Am chemat seceta peste ţară, peste munţi, peste grâu, peste must, peste untdelemn, peste tot ce poate aduce pământul, peste oameni şi peste vite, şi peste tot lucrul mâinilor voastre.

Am chemat. Profetul doreşte să lămurească faptul că seceta aceasta nu venea doar din cauze naturale, ci fusese adusă de Dumnezeu pentru a-i arăta poporului eroarea căilor lor. Grâu. Sau „grâne”, sau „cereale” de orice soi.

1:12 Zorobabel, fiul lui Şealtiel, Iosua, fiul lui Ioţadac, marele preot, şi toată rămăşiţa poporului, au ascultat glasul Domnului, Dumnezeului lor, şi cuvintele prorocului Hagai, fiindcă Domnul, Dumnezeul lor, îl trimisese. Şi poporul s-a temut de Domnul.

Rămăşiţa. Numai un număr relativ mic de exilaţi se reîntorsese în Iuda (vezi comentariul la Ezra 2,64).

Au ascultat. Apelul lui Hagai fusese eficient (v. 12-15), iar lucrarea de restaurare a fost întreprinsă cu sârguinţă.

1:13 Hagai, trimisul Domnului, a zis poporului, după porunca Domnului: Eu sunt cu voi, zice Domnul.

Trimesul. Ebr. mal’ak, adesea un sol omenesc; mal’ak este şi cuvântul obişnuit pentru

„înger” în Vechiul Testament. Hagai se prezintă aşa cum n-o mai face nici un profet, ca „trimesul Domnului” (vezi comentariul la Maleahi 1,1).

Eu sunt cu voi. Pocăinţa lor este primită, iar Dumnezeu promite solemn ocrotirea Lui (vezi Psalmi 23,4; 91,15; Isaia 43,2). Îndată ce poporul s-a hotărât să asculte de Domnul, soliile de mustrare au fost înlocuite prin cuvinte de încurajare. Asigurarea prezenţei lui Dumnezeu cu poporul le-a dat făgăduinţa tuturor binecuvântărilor, deoarece acestea însoţesc cu siguranţă prezenţa lui Dumnezeu.

1:14 Domnul a trezit duhul lui Zorobabel, fiul lui Şealtiel, dregătorul lui Iuda, şi duhul lui Iosua, fiul lui Ioţadac, marele preot, şi duhul întregii rămăşiţe a poporului. Aşa că ei au venit, şi s-au pus pe lucru în Casa Domnului oştirilor, Dumnezeul lor,

Dregătorul lui Iuda. Vezi comentariul la v. 1.

Rămăşiţe. Vezi comentariul la v. 12.

S-au pus pe lucru. Literal, „au luat lucrul”, sau „au făcut lucru”. Poporul a fost trezit la acţiune, şi a luat aminte la soliile Domnului. Inspiraţia adusa de profeţii Hagai şi Zaharia a fost un puternic imbold pentru conducătorii lui Iuda de a începe lucrul, iar ei au răspuns la chemare începând să clădească „şi împreună cu ei erau şi proorocii lui Dumnezeu care-i ajutau” (Ezra 5,1.2).

Domnul oştirilor. Vezi comentariul la Ieremia 7,3.

1:15 în ziua a douăzeci şi patra a lunii a şasea, în anul al doilea al împăratului Dariu.

În ziua a douăzeci şi patra. Solia anterioară a lui Hagai fusese dată „în ziua întâia a lunii” (v. 1). Luând în calcul timpul necesar pentru plănuire şi pentru adunarea materialelor, răspunsul poporului din Ierusalim a fost într-adevăr rapid.

A lunii a şasea. Vezi comentariul la v. 1. Al doilea an al lui Darius a fost 520/519 î.Hr., orice tip de calendar am folosi (vezi Vol. III, p. 99). Dar dacă Hagai folosea calendarul civil iudaic, începând cu luna a VII-a, toamna (vezi Vol. II, p. 109, 110, 116), „luna a şasea” ar veni în 519; în timp ce într-un calendar în care anul începe primăvara luna a VI-a ar fi în 520. Dacă afirmaţia lui Hagai că rezidirea a început în al „doilea” an al lui Darius este pusă lângă afirmaţia lui Ezra că lucrarea la Templu a fost oprită până în „al doilea” an al lui Darius (cap. 4,24) şi dacă Ezra folosea un calendar cu începerea anului toamna (vezi Vol. II, p. 109-121; Vol. III, 101-107; vezi de asemenea S. H. Horn şi L. H. Wood, The Chronology of Ezra 7), atunci trebuie să se tragă concluzia că Hagai folosea un calendar cu începerea anului toamna.

Totuşi, folosirea unui an calendaristic care începe toamna ar însemna că soliile lui Hagai nu sunt prezentate într-o ordine cronologică, un argument care, deşi nu este deloc imposibil şi nu este necunoscut în alte părţi în Biblie (comp. Nota Adiţională la Ezra 4) este considerat de majoritatea comentatorilor contrar forţei conţinutului soliilor profetului. Pentru acest motiv este aproape universal susţinut că Hagai a folosit un an calendaristic cu începere din primăvară, iar în cazul acesta ziua a 24-a a lunii a VI-a din

anul al II-lea al lui Darius ar fi aproximativ 21 septembrie 520 î.Hr. (vezi Vol. III, p. 99).

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

Hagai, Capitolul 2

2:1 În a douăzeci şi una zi a lunii a şaptea, Cuvântul Domnului a vorbit prin prorocul Hagai, astfel:

A lunii a şaptea. Adică, Tişri, luna ebraică începând în septembrie sau octombrie (vezi Vol. II,

p. 116).

2:2 Vorbeşte lui Zorobabel, fiul lui Şealtiel, dregătorul lui Iuda, lui Iosua, fiul lui Ioţadac, marele preot, şi rămăşiţei poporului, şi spune-le:

Rămăşiţei. Acelaşi cuvânt ebraic, she’erith, este folosit şi aici şi în cap. 1,12.14.

2:3 Cine a mai rămas între voi din cei ce au văzut Casa aceasta în slava ei dintâi? Şi cum o vedeţi acum? Aşa cum este, nu pare ea ca o nimica în ochii voştri?

Cine a mai rămas? Întrucât nu trecuseră chiar 70 de ani (vezi comentariul la cap. 1,2) de la distrugerea Templului, este destul de posibil ca unii din oamenii mai în vârstă care erau de faţă să fi văzut primul Templu în copilăria lor. Unii comentatori consideră că Hagai însuşi era suficient de în vârstă ca să-l fi văzut. Deosebirea între „slava” magnifică a Templului lui Solomon şi înfăţişarea dezamăgitoare a acestei clădiri trebuie să fi produs o adâncă întristare poporului, aşa cum simţiseră la punerea temeliei cu 15 ani înainte (Ezra 3,11-13).

Nimic. Iosif Flavius declară că Templul al doilea era înalt numai pe jumătate cât Templul lui Solomon, şi în multe privinţe inferior lui (Antichităţi, viii. 3. 2; xv. 11. 1). Totuşi, deosebirea principală nu era în mărime, ci în splendoarea înfăţişării şi în bogăţia podoabelor de aur şi de pietre preţioase.

2:4 Acum fii tare, Zorobabel! zice Domnul. Fii tare şi tu, Iosua, fiul lui Ioţadac, marele preot! Fii tare şi tu, tot poporul din ţară, zice Domnul, şi lucraţi! Căci Eu sunt cu voi, zice Domnul oştirilor.

Fii tare. Cuvintele acestea de încurajare au fost rostite de trei ori pentru accentuare (compară cu apariţia lor de patru ori în Iosua 1,6.7.9.18). Eu sunt ca voi. Vezi comentariul la cap. 1,13

2:5 Eu rămân credincios legământului pe care l-am făcut cu voi, când aţi ieşit din Egipt, şi Duhul Meu este în mijlocul vostru; nu vă temeţi!

Legământului… făcut cu voi. Domnul garantase că va fi cu poporul Său (Exod 29,45). Din Egipt. Copiii lui Israel consideraseră întotdeauna eliberarea din Egipt un eveniment excepţional (vezi comentariul la Amos 2,10). Duhul. Aici Dumnezeu i-a dat poporului asigurarea că Duhul Lui cel Sfânt va fi cu ei (vezi PK 576). 2:6 Căci aşa vorbeşte Domnul oştirilor: Încă puţină vreme, şi voi clătina încă odată cerurile şi pământul, marea şi uscatul;

o dată cerurile şi pământul, marea şi uscatul;

Domnul oştirilor. Vezi comentariul la Ieremia 7,3

Încă o dată. Pentru ca poporul să poată să ajungă să accepte şi să preţuiască mult cel de-al doilea Templu, Hagai prezice că în viitor slava lui o va întrece cu mult pe aceea a Templului lui Solomon. Prin folosirea cuvântului „încă o dată” profetul se referă la manifestările anterioare ale puterii lui Dumnezeu, inclusiv probabil la cutremurarea pământului de la darea Legii pe muntele Sinai (vezi comentariul la Psalmi 68,7.8).

2:7 voi clătina toate neamurile; comorile tuturor neamurilor vor veni, şi voi umple de slavă Casa aceasta, zice Domnul oştirilor.

Toate neamurile. Întrucât profetul este aici preocupat de prima venire a Domnului, acesta este probabil o referire la căderea naţiunilor şi imperiilor care a avut loc după Hagai (vezi versetul 21 şi 22)

Comorile. Sau „dorinţa”. Ebr. chemdah, de la chamad, „a dori”. „Dorinţa tuturor neamurilor” a venit în cel de-al doilea Templu – construit de Zorobabel şi mai târziu renovat de Irod cel Mare – când Hristos a învăţat şi a vindecat în curţile sale.

Vor veni. Verbul acesta este la plural în ebraică, în timp ce subiectul lui, chemdah, (vezi mai sus) este la singular. Unii traducători l-au schimbat pe chemdah, „dorinţă” în chamudoth, „lucruri de dorit” sau „comori”, pentru ca subiectul să se poată acorda cu verbul plural. Totuşi, aceasta neutralizează importanţa mesianică de multă vreme onorată a pasajului. În caz este nevoie să se facă o modificare în ebraică pentru a asigura acordul dintre subiect şi predicat, contextul ar sugera ca verbul să fie făcut singular pentru a se acorda cu subiectul, chemdah.

Umplea de slavă Casa aceasta. Lucrul acesta s-a întâmplat când Hristos a venit în Templu (vezi Maleahi 3,1; Ioan 2,13-16; GC 23, 24). În vremurile de mai târziu, şi chiar şi astăzi, iudeii se referă în mod obişnuit la Templul lui Solomon ca fiind Templul dintâi, iar la Templul care a durat de la rezidirea lui sub Zorobabel până la pustiirea lui în anul 70 d.Hr., ca fiind al doilea Templu.

2:8 Al Meu este argintul, şi al Meu este aurul, zice Domnul oştirilor.

Argintul. Dumnezeu nu le cere oamenilor să-I aducă daruri pentru că are nevoie de bani, ci pentru ca ei să poată primi o binecuvântare din dăruire şi să-şi dezvolte un caracter ca al Lui (vezi DA 20, 21). „Dăruirea continuă înfometează lăcomia până ce

aceasta moare.” (3T 548). De la iudeii de pe vremea lui Hagai putem lua învăţătura că Dumnezeu nu-i poate binecuvânta pe aceia care nu Îi aduc ceea ce este necesar în slujba Lui (vezi cap. 1,5-11).

2:9 Slava acestei Case din urmă va fi mai mare decât a celei dintâi, zice Domnul oştirilor; şi în locul acesta voi da pacea, zice Domnul oştirilor.

Slava. Datorită prezenţei lui Hristos „slava” celui de-al doilea Templu (vezi comentariul la v. 7) a fost „mai mare” decât a celui anterior. Al doilea Templu a fost cinstit cu prezenţa Aceluia în care „locuieşte trupeşte toată plinătatea dumnezeirii.” (Coloseni 2,9). Pentru o tratare a scopului lui Dumnezeu pentru iudei după reîntoarcerea lor din captivitate, vezi p. 27-30.

Pacea. Prezenţa „Domnului păcii” îi va aduce omenirii toate binecuvântările care însoţesc pacea (vezi comentariul la Ieremia 6,14). Vestirea naşterii lui Hristos, adresată de oastea îngerească păstorilor din Betleem, a fost o solie de pace: „Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi lui” (Luca 2,14).

2:10 În a douăzeci şi patra zi a lunii a noua, în anul al doilea al lui Dariu, cuvântul Domnului a vorbit prin prorocul Hagai, astfel:

A lunii a noua. Adică, Kislev, luna ebraică începând în noiembrie sau decembrie (vezi Vol. II,

p. 116). Ziua a douăzeci şi patra a acestei luni ar fi aproximativ 18 decembrie, 520 î.Hr. (vezi Vol. III, p. 99).

2:11 Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: Pune preoţilor următoarea întrebare asupra Legii:

Domnul oştirilor. Vezi comentariul la Ieremia 7,3.

Întrebare. Era datoria încredinţată preoţilor să instruiască poporul cu privire la toate cerinţele de Dumnezeu (vezi comentariul la 2Cronici 15,3). În consecinţă, un răspuns din partea preoţilor era privit ca având autoritate.

2:12 Dacă poartă cineva în poala hainei sale carne sfinţită, şi atinge cu haina lui pâine, bucate fierte, vin, untdelemn, sau o mâncare oarecare, lucrurile acestea vor fi sfinţite? Preoţii au răspuns: Nu!

Carne sfinţită. Adică, carne de la anumite jertfe de animale (vezi comentariul la Levitic 6,25).

Nu. Ceea ce atingea „carnea sfinţită” urma să fie sfânt (vezi Levitic 6,27), dar haina cuiva care ducea carne sfinţită nu putea să transmită sfinţenia acesteia la nimic altceva.

2:13 Şi Hagai a zis: Dacă se atinge cineva, spurcat prin atingerea de un trup mort, de toate aceste lucruri, vor fi ele spurcate oare? Preoţii au răspuns: Vor fi spurcate.

Spurcat. În urma atingerii de un trup mort venea o serioasă necurăţie ceremonială (vezi Numeri 19,11). Tot ce atingea persoana necurată devenea necurat.

2:14 Atunci Hagai, luând iarăşi cuvântul, a zis: Tot aşa este şi poporul acesta, tot aşa este şi neamul acesta înaintea Mea, zice Domnul, aşa sunt toate lucrările mâinilor lor: ce-Mi aduc ei acolo ca jertfă, este spurcat!

Tot aşa este şi poporul acesta. Profetul oferă aici interpretarea v. 11-13. Nu numai exilaţii înşişi, dar şi toate lucrurile pe care ei le atingeau aduceau blestemul divin în loc de binecuvântarea divină. Neascultarea lor în ce priveşte zidirea Casei Domnului era necurăţia lor. Solia aceasta este în mod hotărât o mustrare pentru comportamentul anterior al poporului.

Ce-Mi aduc ei acolo ca jertfă. Evident aceasta se referă la altarul pe care exilaţii îl construiseră când se întorseseră iniţial (vezi Ezra 3,2). Urmând analogia din Hagai 2,12, este clar că altarul sfânt nu sfinţea, şi nu putea să sfinţească comportamentul lipsit de sfinţenie al închinătorilor.

2:15 Uitaţi-vă dar, cu băgare de seamă, la cele ce s-au întâmplat până în ziua de azi, până să se fi pus piatră pe piatră la Templul Domnului!

Până în ziua de azi. Hagai evident dorea ca poporul să se uite „cu băgare de seamă” la ceea ce urma să se întâmple în lumina a ceea ce se petrecuse „mai înainte”.

Până să se fi pus piatră pe piatră. Sau „înainte ca piatra să fi fost pusă”. Probabil o referire la construirea clădirii Templului înseşi decât numai la punerea temeliei Templului.

2:16 Atunci, când veneau la o grămadă de douăzeci de măsuri, nu erau în ea decât zece; când veneau la teasc să scoată cincizeci de măsuri, nu erau în el decât douăzeci!

Măsuri. Cuvântul acesta se află în LXX, nu şi în ebraică. „Grămezile” erau de cereale care atunci când erau treierate, dădeau numai jumătate din cantitatea la care se aşteptau oamenii. Această scădere a recoltei reprezintă pedeapsa lui Dumnezeu asupra poporului din cauza neglijenţei lor.

Teasc. Ebr. yekeb, o presă pentru vin sau untdelemn. De obicei aceasta consta din două cavităţi în piatră sau în pământ, una superioară în care erau zdrobiţi strugurii sau măslinele, legată printr-un canal cu cea inferioară, în care se aduna vinul sau untdelemnul.

Măsuri. Sau „Vase”. Profetul avea în minte recolta de untdelemn sau de vin, care urma să fie măsurată cu una din măsurile ebraice de capacitate ca de pildă „batul” (vezi Vol. I, p. 166, 167). Traducătorii KJV par să fi adăugat cuvântul „vase” pentru a evita un

termen mai specific.

2:17 V-am lovit cu rugină în grâu şi cu tăciune, şi cu grindină; am lovit tot lucrul mâinilor voastre. Şi cu toate acestea, tot nu v-aţi întors la Mine, zice Domnul.

Lovit. Dumnezeu Însuşi Şi-a pedepsit poporul (vezi comentariul la Deuteronom 28,22; Amos 4,9). „Rugina” şi „tăciunele” mănaseră porumbul; „grindina” distrusese viile (vezi Psalmi 78,47).

2:18 Uitaţi-vă cu băgare de seamă, la cele ce s-au petrecut până în ziua de azi, până în a douăzeci şi patra zi a lunii a noua, din ziua când a fost întemeiat Templul Domnului, uitaţi-vă cu băgare de seamă la ele.

Uitaţi-vă cu băgare de seamă. În ebraică acest verset este bine despărţit, din punct de vedere gramatical, în două părţi. În prima, profetul cheamă poporul să se uite „cu băgare de seamă” la – să observe cu atenţie – ceea ce urma să se petreacă din ziua aceea înainte. În a doua el le cere să se uite „cu băgare de seamă” din ziua punerii temeliei Templului mai departe. Mulţi comentatori consideră în acord că aceste două „zile” sunt una şi aceeaşi.

2:19 Mai era sămânţă în grânare? Nici via, nici smochinul, nici rodiul, şi nici măslinul, n-au mai adus nimic. Dar din ziua aceasta, Îmi voi da binecuvântarea Mea.

Sămânţă. Cu alte cuvinte: „Este ‚sămânţa’ voastră de cereale [vezi Iov 39,12], pe care aţi păstrat-o pentru semănat în anul viitor, încă în „grânar”, sau ea a fost deja mâncată datorită lipsei de alimente de pe urma secetei?”

Nici. Cu toate că nu era nici un semn de creştere sau de lăstărire prin care să se poată prezice ce fel de recoltă va fi, Hagai prevede un belşug (vezi Deuteronom 28,2.3).

N-au mai adus nimic. Pare evident că seceta aceea (vezi Hagai 1,9.10) încă predomina pe vremea când a fost dată solia aceasta. În mod normal, sezonul ploios ar fi trebuit să înceapă cu o lună sau două mai devreme (vezi Vol. II, p. 110).

Ziua aceasta. Adică, ziua ascultării lor.

2:20 Cuvântul Domnului a vorbit a doua oară lui Hagai, în a douăzeci şi patra zi a lunii, astfel:

De a doua oară. Sau „Şi din nou”. Cartea se încheie cu o făgăduinţă de restaurare pentru casa lui David, sub conducerea lui Zorobabel (v. 21-23).

A douăzeci şi patra zi. Vezi comentariul la v. 10. Cu toate că luna nu este menţionată aici, este rezonabil să presupunem că este aceeaşi cu luna mesajului profetului imediat precedent. Se susţine, în general, că solia aceasta a fost dată în aceeaşi zi cu solia din v. 10-19.

2:21 Vorbeşte lui Zorobabel, dregătorul lui Iuda, şi spune: Voi clătina cerurile şi pământul;

Clătina. Vezi comentariul la v. 6, 7.

2:22 voi răsturna scaunul de domnie al împărăţiilor, voi nimici puterea împărăţiilor neamurilor, voi răsturna şi carele de război şi pe cei ce se suie în ele; caii şi călăreţii lor vor fi trântiţi la pământ, şi unul va pieri ucis de sabia altuia.

Răsturna. Domnul Se prezintă aici ca exercitându-Şi puterea asupra tuturor naţiunilor de pe

pământ care s-au ridicat să se împotrivească planurilor Sale.

2:23 În ziua aceea, zice Domnul oştirilor, pe tine, Zorobabele, fiul lui Şealtiel, robul Meu, zice Domnul, te voi lua şi te voi păstra ca pe o pecete; căci Eu te-am ales, zice Domnul oştirilor.

Pecete. Ebr. chotham, „un sigiliu”, sau „un inel de sigiliu”, privit ca un obiect de o mare importanţă, autoritate şi valoare (vezi comentariul la Ieremia 22,24). Aceste cuvinte minunate de promisiune pentru Zorobabel ar trebui să aducă îmbărbătare tuturor copiilor lui Dumnezeu. „Dumnezeu nu va îngădui ca vreunul din servii Lui cu inimă sinceră să fie lăsat să se lupte singur împotriva unor puteri superioare şi să fie biruit. El păstrează ca pe un giuvaer preţios pe acela a cărui viaţă este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. Cu privire la fiecare persoană de felul acesta, El zice: ‚Te voi păstra ca pe o pecete; căci Eu te-am ales’.” (7T 67).

Domnul oştirilor. Vezi comentariul la Ieremia 7,3. Cuvintele acestea de asigurare sunt rostite de către Comandantul oştirilor universului, o asigurare că făgăduinţele Sale vor fi împlinite.

Explicatia Cartii : Hagai

Hagai, Zaharia si Maleahi sînt cei 3 profeti care au fost ridicati de Dumnezeu între evrei

dupa revenirea din robia babiloniana. Cartile lor trebuiesc citite pe fondul evenimentelor

istorice descrise de Ezra, Neemia si Estera.

Titlul

Cartea poarta numele celui ce a scris-o: „Hagai". Acest nume este o prescurtare a lui

„Hagaiah" si se poate traduce prin „sarbatoarea Domnului".Autorul

Numele lui Hagai este mentionat de 9 ori în textul cartii (Hagai 1:1, 3, 12, 13; 2:1, 10,

13, 14, 20). Singura data cînd mai este mentionat în alta carte a Bibliei (Ezra 5:1; 6:14)

îl întîlnim pe profet activînd alaturi de Zaharia încercînd sa trezeasca entuziasmului

evreilor pentru rezidirea Templului.Data Scrierii

Timpul cînd a activat Hagai este foarte usor de aflat din datele pe care ni le furnizeaza

textul la începutul fiecarui capitol. Profetul si-a rostit mesajele într-un interval de numai

4 luni, între l Septembrie si 24 Decembrie 520 î.Cr. Ne aflam la 15 ani dupa decretul dat

de împaratul persan Cir, prin care s-a îngaduit evreilor sa se reîntoarca în tara lor si sa-si

recladeasca Templul.Contextul Istoric

În urma decretului dat de Cir (538 î.Cr.), o „ramasita" din numarul total al evreilor

raspînditi prin tarile imperiului s-au întors acasa. În convoiul condus de Zorobabel s-au

înapoiat aproximativ 50.000 de iudei. Restul, estimat la cîteva milioane au preferat sa

ramîna prin tinuturile în care îsi facusera un rost si o situatie, în tara s-au întors mai ales

preotii, levitii si saracii. Entuziasmul reconstruirii pe ruinele trecutului glorios s-a

spulberat însa repede sub povara greutatilor si sub amenintarile dusmanilor care nu

vedeau cu ochi buni întarirea nationala si refacerea religioasa a poporului ales (Ezra 4-

6). Gasind ca este mai usor sa astepte vremuri mai prielnice, decît sa riste o înfruntare

directa cu dusmanii, evreii au stopat orice încercare de reconstructie a Templului în anui

534 î.Cr. Au trecut asa 14 ani de asteptare, încet, încet poporul si-a rezidit case pe

temeliile vechilor asezari ale Ierusalimului. Templul iesise din preocuparile lor.

Preocuparea pentru progresul economic fusese luata ca scuza pentru neglijarea vietii

religioase de închinaciune. În acest context, Dumnezeu i-a ridicat pe Hagai si pe Zaharia

ca sa mustre poporul si ca sa-i îndemne sa reia reconstruirea casei Domnului. Zaharia a

început sa profeteasca între cel de al doilea si cel de al treilea mesaj rostit de Hagai. Sub

impulsul îndemnurilor lor, poporul s-a apucat de treaba (520 î.Cr.) si reconstructia a fost

terminata în anui 516 î.Cr. (Ezra 6:15). Desi pe afara totul parea în ordine, din Talmud

aflam ca în aceasta noua cladire a Templului evreii nu au mai avut nici chivotul

legamîntului si nici Urim si Tumim.Continutul Cartii

Mesajul profetic rostit de Hagai a constat într-o serie de 4 cuvîntari. Continutul lor a

alternat între mustrare (primul si al treilea) si încurajare (al doilea si al patrulea).

Poporul ajunsese mai preocupat cu înfrumusetarea caselor proprii decît de refacerea

casei Domnului. Aceasta delasare în problemele religioase n-a fost usor de vindecat.

Hagai a profetit numai 4 luni, dar Dumnezeu l-a ridicat apoi pe Zaharia care a profetit

timp de 3 ani de zile. Dupa ei, Dumnezeu a continuat sa mustre si sa îndemne poporul

prin Maleahi.

Mesajul proorocului Hagai este o chemare la o reasezare a prioritatilor în ierarhia

stabilita de Dumnezeu. El avertizeaza poporul de pericolul neglijentei în slujirea

Domnului. Hagai le arata evreilor ca atîta timp cît ei nu se vor angaja sa-l slujeasca pe

Domnul, Dumnezeu le va încurca treburile si le va opri binecuvîntarea: „Uitati-va cu

bagare de seama la caile voastre! Va asteptati la mult, si iata ca ati avut putin; l-ati adus

acasa, dar Eu l-am suflat. Pentru ce? zice Domnul ostirilor. Din pricina Casei Mele, care

sta darîmata, pe cînd fiecare din voi alearga pentru casa lui" (Hagai l:7, 9).

Cuvinte cheie si teme caracteristice: Cartea lui Hagai marcheaza o piatra de hotar în

istoria lui Israel. Rezidirea Templului nu s-a facut oricînd. Data fusese aleasa de

Dumnezeu din vesnicie. Acesta a fost motivul pentru care, tocmai atunci, Domnul a

trezit duhul lui Zorobabel prin lucrarea lui Hagai si a lui Zaharia. Se împlinisera cei 70

de ani de „pustiire" rînduiti de Dumnezeu asupra Ierusalimului si asupra Templului.

Ieremia anuntase ca: „tara aceasta va fi o paragina, un pustiu, si neamurile acestea vor fi

supuse împaratului Babilonului timp de 70 de ani" (Ier. 25:11). La încheierea acestei

perioade, îngerul din cartea profetului Zaharia întreaba: „Doamne al ostirilor, pîna cînd

nu vei avea mila de Ierusalim si de cetatile lui Iuda, pe care Te-ai mîniat în acesti sapte

zeci de ani?" (Zah. 1:12). Profetul Hagai este cel trimis sa anunte celor din Ierusalim

raspunsul Domnului: „Din ziua aceasta, Îmi voi da binecuvîntarea Mea" (Hagai

2:19).Mesajul Cartii

Întreaga întîmplare este o ilustratie desavîrsita pentru afirmatia Domnului Isus Cristos

din Matei 6:33: „Cautati mai întîi împaratia lui Dumnezeu si neprihanirea Lui, si toate

celelalte lucruri vi se vor da pe deasupra".Schita Cartii

I. ÎNDEMN LA REÎNCEPEREA REZIDIRII TEMPLULUI (1:1-15)

Expresia caracteristica: „Suiti-va pe munte, aduceti lemne si ziditi Casa!"

II. ÎMBaRBaTARE ªI ÎNCURAJARE (2:1-9)

Expresia caracteristica: „Fii tare... Caci Eu sînt cu voi si Duhul Meu este în mijlocul

vostru" (Hagai 2:4-5)

III. ÎNDEMNARE ªI PROCLAMARE (2:10-19)

Expresia caracteristica: „Dar din ziua aceasta îmi voi da binecuvîntarea Mea" (Hagai

2:19)

IV. CONFIRMARE (2:20-23)

Expresia caracteristica: „În ziua aceea, te voi lua si te voi pastra ca pe o pecete; caci Eu

te-am ales" (Hagai 2:23)