GUVERNANŢA CORPORATIVĂ

Prof. univ. dr. Briciu SorinCurs 1

Conceptul de guvernanţă corporativă:

– Etimologic provine din greaca veche de la cuvântul „kybernaien” apoi din limba latină „gobernace”,

pentru a desemna conducerea unei corăbii pe mare;

– În anii optzeci ai secolului douăzeci s-a vorbit de „new public management” şi de „corporate

gouvernance”, care au semnalat o nouă optică de conducere a întreprinderilor, publice sau private;

– Governance înseamnă, pentru timpul nostru, acea conducere care corelează acţiunea diferiţilor factori

umani şi materiali, într-o întreprindere, de orice natură (industrială, financiară, culturală, educaţională

etc.), în vederea succesului acesteia în atingerea scopurilor pe care şi le-a propus;

– Abordarea governance se dovedeşte a fi calea spre o autoorganizare mai aptă să genereze performanţe

competitive în epoca globalizării.

Definirea noţională:

– Guvernare corporativă poate fi definită ca ansamblul relaţiilor unei companii cu acţionarii săi, sau mai pe

larg, cu societatea pe ansamblu. [Financial Times, 1997]

– Guvernare corporativă specifică distribuţia drepturilor şi responsabilităţilor dintre diferitele categorii de

persoane implicate în companie cum ar fi: consiliul de administraţie, directorii, acţionarii şi alte

categorii, şi stabileşte regulile şi procedeele de luare a deciziilor privind activitatea unei companii. [OECD

aprilie 1999]

– Guvernare corporativă se referă la promovarea corectitudinii, transparenţei şi responsabilităţii la nivel

de companie. [J. Wolfensohn, preşedinte al World Bank].

– Guvernare corporativă este ramura economiei care studiază modul în care companiile pot deveni mai

eficiente prin folosirea unor structuri instituţionale cum ar fi actele constitutive, organigramele şi cadrul

legislativ. Această ramură se limitează în cele mai multe cazuri la studii privind modul în care deţinătorii

de acţiuni pot să asigure şi să motiveze directorii companiilor astfel încât să primească beneficiile

aşteptate de pe urma investiţiilor lor. [www.encycogov.com, Mathiesen, 2002 ]..

– Totalitatea sistemelor şi proceselor implementate pentru a conduce şi a controla o companie cu scopul

de a-i creşte performanţa şi valoarea. Practic, se referă la eficienţa sistemelor de management, insistat

1

pe rolul Bordului de conducere, pe responsabilitatea ţi remunerarea membrilor, credibilitatea situaţiilor

finaciare, si pe eficienta sistemelor de management al riscului;

– In principiu se referă la suportul de decizie şi de control dintr-o companie, obţinut prin reguli şi

proceduri formale şi informale, interne sau impuse extern de către organismele competente,

implementate atât la nivel strategic cât şi operaţional;

– Multe companii au o privire restrânsă, oarecum îndreptată spre latura etică şi spre gradul de

transparenţă impuse companiilor listate la bursă, fără să facă legatura cu maximizarea valorii companiei;

– Guvernanţa corporativă insistă pe principiile etice şi pe responsabilitatea socială, dar toate regulile ţin

procedurile pe care le promovează au un scop final: creşterea valorii companiei;

– Studii recente fac legătura între performanţa companiilor şi eficienţa modelului de guvernanţă

corporativă. Investitorii acordă mai nou o mare importanţă sistemelor de guvernanţă corporativă

implementate intr-o companie şi sunt dispuşi să plătească în plus pentru rezultate bune în acest

domeniu.

– Conceptul de Guvernanta Corporativă a apărut şi s-a dezvoltat în secolul trecut, fiind influenţat pe rând

de medii economice bazate pe proprietate familială, capital bancar, investitori instituţionali sau societăţi

anonime, medii dinamizate de scandalurile de răsunet care au avut loc în timp. In mod surprinzător,

aceleaşi momente de criză au avut un efect benefic in privinţa identificării căilor de îmbunătăţire a

conceptului de guvernantă corporativă, care să corespundă noii etape în evoluţia economiei;

– Conceptul de Guvernanţă Corporativă continuă să fie într-un proces de adaptare la cerinţele unei

economii moderne, la globalizarea tot mai evidentă a vieţii sociale ţi totodată la necesităţile de

informare a investitorilor ţi a terţilor părţi interesate în activitatea companiilor.

Delimitări noţionale:

Guvernanţa Corporativă (Corporate Governance) este o condiţie pentru stabilitatea economică;

percepţia investitorilor asupra schimbării şi reformei economice;

reforma instituţională (investitorii preferă ţările „bine guvernate”).

Responsabilităţi:

volatilitatea pieţei, combinată cu presiunea din partea acţionarilor ţi nesiguranţa economică, vor

crea premizele riscului ca top managementul să acţioneze incorect din punct de vedere etic.

Importanţa unui model eficient de guvernanţă coporativă care să controleze şi să evalueaze

performanţa companiei, satisfăcând în acealşi timp nevoile tuturor parţiăor interesate ţi implicit

creând valoare adăugată, va creste si mai mult.

2

Un „grup pentru schimbarea de direcţie” (turn around) este esenţial pentru: EXPLICARE; ORIENTARE;

ELIBERARE RESURSE; LIPSA DE EXPERTIZĂ ÎN MANAGEMENT ŞI MONITORIZARE

Potrivit definiţiei date de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD), „guvernanţa

corporativă precizează distribuţia drepturilor şi responsabilităţilor diferitelor categorii de persoane

implicate în companie: consiliul de administraţie, directorii, acţionarii şi alte categorii şi stabileşte

regulile şi procedeele de luare a deciziilor privind activitatea unei companii”;

Ca set de reguli pe baza cărora companiile sunt conduse şi controlate, guvernanţa corporativă este

rezultatul unor norme, tradiţii şi modele comportamentale dezvoltate de fiecare sistem legislativ;

Exemple de acte care contravin guvernanţei corporative sunt: :spălarea banilor, utilizarea informaţiilor

confidenţiale pentru a obţine câştiguri la tranzacţionarea titlurilor etc.;

Una din prevederile specifice conceptului este necesitatea separării consiliului de administraţie de

managementul firmei. Consiliul de administraţie ar trebui să urmărească activitatea managementului ţi

să se asigure că acesta face o raportare corectă către acţionari. Acest lucru nu se poate întâmpla atunci

când CEO –ul (Chief executive officer) este una si aceeasi persoana cu presedintele consiliului de

administratie. Acesta este un model specific Marii Britanii.

De ce este necesară guvernanţa corporativă?

1. Stabilirea obiectivelor activităţii întreprinderii. Orice entitate este o organizaţie în cadrul căreia se

intersectează interesele multor grupuri – investitori/acţionari, salariaţi, conducerea executivă a

societăţii, autorităţi publice etc. Fiecare din aceste grupuri are interese diferite ca nivel de prioritate,

orizont de timp sau chiar conţinut. Fără un mecanism adecvat prin care aceste interese diferite se

acomodează reciproc şi se exprimă în obiective comune ale întreprinderii, aceasta nu poate funcţiona

2. Necesitatea alinierii intereselor investitorilor/acţionarilor cu interesele celor ce conduc nemijlocit

societatea (problema agentului). Investitorii nu pot în mod evident să participe la administrarea curentă

a întreprinderii, care este încredinţată unor administratori; aceştia la rândul lor pot utiliza specialişti

pentru conducerea de zi cu zi a societăţii.

În cazul în care nu există mecanisme de supraveghere şi control adecvate pentru manageri,

aceştia au tendinţa să acorde prioritate intereselor personale în detrimentul intereselor

acţionarilor.

Guvernanţa corporativă încearcă să asigure pe de o parte un control şi o informare cât mai bună

a acţionarilor cu privire la acţiunile conducerii executive şi a performanţei entităţii, cât şi sisteme

de stimulente care să alinieze interesele conducerii executive cu cele ale acţionarilor.

3

3. Mecanisme adecvate de guvernanţă corporativă oferă siguranţă şi protecţie investitorilor. Încrederea

acestora se traduce în ultimă instanţă prin reducerea costului de acces la capital al entităţilor, prin

sporirea lichidităţii acţiunilor acestora şi în consecinţă prin expansiunea pieţelor de capital.

4. Crizele declanşate de slăbiciuni ale guvernanţei corporative pot avea la rândul lor efecte devastatoare

asupra companiilor şi pieţelor de capital. Guvernanţa corporativă este astfel strâns legată de dinamica

pieţelor de capital şi de dinamica economiei în general.

5. În condiţiile globalizării pieţelor de capital, concurenţa pentru atragerea de fonduri impune în tot mai

mare măsură adoptarea de standarde şi proceduri de guvernanţă corporativă recunoscute la nivel

internaţional – acest aspect fiind deosebit de important pentru economiile în formare şi cele în tranziţie,

care au de obicei de recuperat un handicap de credibilitate în ochii investitorilor.

Cercetători în domeniul guvernanţei corporative comparate au identificat cinci jucători importanţi:

1. Angajaţii împreună cu structurile în care acestia acţionează (sindicate sau blocuri sindicale);

2. Consiliile de administraţie care reprezintă organul de conducere a întreprinderii si care aprobă strategia

companiei;

3. Comitetul director, managementul de vârf care este responsabil cu transpunerea în practică a deciziilor

strategice luate;

4. Acţionarii care se pot exprima prin intermediul votului garantat de deţinerea de acţiuni dar care au ţi

posibilitatea de a ieşi din firmă prin vânzarea acţiunilor în cazul în care nu sunt de acord cu decizia luată;

5. Guvernele care impun reguli naţionale privind guvernanţa corporativă.

4

Teoriile fundamentale în guvernanţa corporativă:

1. TEORIA AGENTULUI (Agent Theory), care se referă la relaţia dintre investitor/acţionar şi

manager/administrator, extinzându-se apoi la toată gama de relaţii existente între cei implicaţi direct

sau indirect în activitatea unei companii.

2. TEORIA ADMINISTRATORILOR (Stewardship Theory) descrie rolul managementului de conducere în

menţinerea şi dezvoltarea valorii organizaţiei, deşi acesta funcţionează temporar în cadrul acesteia

3. TEORIA FACTORILOR INTERESAŢI- GRUP COINTERESAT (Stakeholder Theory) este legată de

managementul organizaţional şi etica afacerilor cu adresabilitate directă la valori şi elemente de

moralitate folosite în managementul organizaţional - identifică, defineţte, descrie ţi recomandă modele

şi metode pentru o abordare integrativă de către manageri a grupurilor denumite factori interesaţi în

managementul afacerilor.

4. POLITICA FIRMEI.

Principiile guvernanţei corporative:

1. Acţionarii trebuie să participe din plin la managementul Companiei prin Adunările acţionarilor;

2. Acţionarii trebuie să ia parte la profitul Companiei;

3. Actionarii trebuie să beneficieze de un înalt nivel de lichiditate pentru acţiunile tranzacţionate;

4. Conducerea corporativă trebuie să asigure din vreme informaţii depline şi adevărate despre Companie,

inclusiv situaţiile financiare şi indicatorii economici.

Principiile globale ale guvernanţei corporative elaborate de OECD:

1. Cadrul guvernanţei corporative ar trebui să promoveze transparenţa şi eficienţa pieţelor, concordanţa

cu regulile şi legile, precum şi cu segregarea responsabilităţilor între diferitele conduceri, reglementări şi

autorităţi;

2. Cadrul guvernanţei corporative ar trebui să protejeze şi să faciliteze exerciţiul drepturilor acţionarilor;

3. Cadrul guvernanţei corporative ar trebui să asigure tratamentul echitabil al tuturor acţionarilor, inclusiv

al minorităţii şi al acţionarilor străini. Toţi acţionarii ar trebui să aibă oportunitatea să obţină despăgubiri

efective pentru încălcarea drepturilor lor;

4. Cadrul guvernanţei corporative ar trebui să recunoască drepturile acţionarilor stabilite prin lege sau prin

angajamente aprobate şi să încurajeze cooperarea între organizaţii şi acţionari în crearea valorii, a

locurilor de muncă şi a susţinerii întreprinderilor sănătoase din punct de vedere financiar;

5

5. Cadrul guvernanţei corporative ar trebui să asigure o dezvăluire a informaţiilor promptă şi fiabilă,

referitoare la toate problemele materiale ce privesc corporaţia, inclusiv situaţia financiară, performanţa,

proprietatea şi conducerea companiei

6. Cadrul guvernanţei corporative ar trebui să asigure îndrumarea strategică a companiei, o monitorizare

eficace a managementului de către consiliul de administraţie, precum şi responsabilitatea consiliului.

Principiile OECD cu privire la Guvernanţa Corporativă urmăresc:

– armonizarea şi integrarea experienţei ţărilor membre ale organizaţiei, ale instituţiilor financiare şi

economice internaţionale în cooperarea globală;

– creşterea sectorului privat ca furnizor de capital, piaţă şi locuri de muncă;

– convergenţa intereselor pe pieţele interne şi internaţionale.

Principiile OECD, adoptate în 1999, sunt cele mai utilizate pe plan internaţional, deoarece:

– există informaţii pentru toţi acţionarii;

– responsabilităţile sunt stabilite şi echilibrate;

– există studii realizate de profesionişti ai pieţei de capital, recunoscute internaţional

Principiile OECD cu privire la Guvernanţa Corporativă care facilitează comunicarea şi asigură

compatibilizarea structurilor instituţionale la nivel naţional şi internaţional implică trei planuri de

abordare, astfel:

– Efectele asupra creşterii pieţelor financiare;

– Dialogul politic – suportul;

– Globalizarea – înţelegerea unitară a valorilor

Principiile OECD privind Guvernanţa Corporatistă – revizuite în anul 2004.

În esenţă, principiile corporative se referă la : transparenţa informaţiilor, protecţia acţionarilor,

responsabilitatea Consiliului de Administraţie.

Principiile funcţionării guvernanţei corporative :

6

Se are în vedere:

conducerea în ansamblu a întregii entităţii prin acceptarea tuturor componentelor interne, care

funcţionează împreună, şi care în final vor fi integrate conducerii;

implementarea managementului riscurilor din cadrul entităţii (ERM) a sistemului de management

financiar şi control intern (MFC), inclusiv a auditului intern (AI)

Codurile de bună practică:

În practica internaţională, cele mai multe soluţii de implementare a politicii şi principiilor guvernanţei

corporative au luat forma codurilor de bună practică;

Primul Cod de Conducere Corporativă, în 1992, care conţine 19 recomandări, ţi îi revine lui SIR ADRIAN

CADBURY, preşedintele companiei Cadbury, care s-a aflat la baza Codului Bursei Londoneze;

În Uniunea Europeană au fost adoptate peste 35 de coduri, respectiv aproape fiecare ţară are cel puţin

un cod de guvernanţă corporativă;

În România există:

un Cod al guvernanţei corporative realizat de Iniţiativa privind Guvernanţa Corporativă pe

Democraţia Economică din România.

Cod de guvernanţă Corportativă – Bursa de Valori Bucureşti

CODUL CADBURY:

1. Consiliul de administraţie ar trebui să se reunească în mod regulat, să deţină controlul eficace şi total

asupra companiei şi să monitorizeze managementul executiv

2. Ar trebui să existe o segregare a responsabilităţilor conducerii care să fie acceptată în întreaga

organizaţie pentru a se asigura echilibrul puterii şi autoritatea, astfel încât niciun individ să nu aibă

puterea absolută de decizie

3. Consiliul de administraţie ar trebui să includă directori nonexecutivi în măsura în care perspectivele

acestora să poată fi luate în considerare

4. Consiliul de administraţie ar trebui să aibă un program formal, ce trebuie să cuprindă problemele

semnificative ce necesită decizia consiliului de administraţie, astfel încât conducerea şi controlul

companiei să fie bine stabilite

5. Ar trebui să existe o procedură aprobată pentru directori, în promovarea sarcinilor specifice, astfel încât

să poată primi consiliere profesională independentă, dacă este cazul, servicii suportate de companie

7

6. Toţi directorii ar trebui să aibă acces la consilierea şi serviciile secretariatului companiei, care este

responsabil în faţa consiliului de administraţie pentru asigurarea procedurilor ce trebuie urmate de

către acesta, precum şi pentru regulile şi reglementările ce trebuie aplicate

7. Directorii nonexecutivi ar trebui să aducă o judecată independentă în ceea ce priveşte problemele de

strategie, performanţă, resurse, inclusiv a numirilor-cheie şi a standardelor de conduită

8. Majoritatea directorilor nonexecutivi ar trebui să fie independenţi faţă de management şi fără obligaţii

faţă de o respectivă companie, ceea ce ar putea să interfereze, din punct de vedere material, cu

exerciţiul judecatei independente, fără a pune la socoteală comisioanele şi acţiunile acestora.

9. Directorii nonexecutivi ar trebui să fie numiţi în funcţie, în termeni specifici, şi renumirea acestora nu ar

trebui să se facă automat.

10. Directorii nonexecutivi ar trebui să fie selectaţi în urma unui proces formal şi atât acest proces, precum

şi numirea acestora ar trebui să reprezinte o preocupare a întregului consiliu de administraţie

11. Contractele de servicii ale directorilor nu ar trebui să depăşească o perioadă de trei ani fără aprobarea

acţionarilor

12. Ar trebui să fie dezvăluite toate informaţiile relevante referitoare la remuneraţia directorilor, a

preşedintelui consiliului de administraţie, precum şi a celor mai bine plătiţi directori din Marea Britanie.

13. Remuneraţia directorilor executivi ar trebui să fie supusă recomandărilor comitetului de remuneraţie,

care ar trebui să fie alcătuit, cel puţin ca majoritate, din directori nonexecutivi

14. Ţine de datoria consiliului de administraţie să prezinte o evaluare echilibrată şi inteligibilă a poziţiei

companiei

15. Consiliul de administraţie trebuie să se asigure că este menţinută o relaţie obiectivă şi profesională cu

auditorii

16. Consiliul de administraţie ar trebui să stabilească un comitet de audit alcătuit din cel puţin trei directori

non-executivi cu termeni de referinţă scrişi, care să descrie clar autoritatea şi sarcinile acestui comitet.

17. Directorii ar trebui să-şi explice propriile responsabilităţi în pregătirea conturilor alături de o declaraţie a

auditorilor, ce prezintă raportarea responsabilităţilor

18. Directorii ar trebui să raporteze asupra eficacităţii sistemului de control intern al companiei.

19. Directorii ar trebui să raporteze faptul că propria companie reprezintă o preocupare continuă, împreună

cu presupunerile susţinute sau calificările ce sunt necesare.

8

Avantajele oferite de codurile de guvernanţă corporativă:

o stimulează dezbaterile privind problemele de guvernanţă corporativă;

o încurajează companiile să adopte standarde recunoscute de guvernare;

o oferă explicaţii investitorilor privind cerinţele de guvernare şi practicile de guvernanţă corporativă;

o pot asigura baza conceptuală şi informaţională necesară îmbunătăţirii reglementărilor pieţei de capital şi

a legii companiei.

Factorii care influenţează guvernanţa corporativă:

gradul de dispersie al capitalului – fie el uman, financiar sau material;

rolul pieţei de capital şi respectiv al pieţei bancare în finanţarea activităţii entităţilor;

protecţia legală a acţionarilor minoritari;

modalităţile de control asupra activităţii managerilor;

reprezentarea intereselor salariaţilor, managerilor;

gradul de corporatism al economiei naţionale.

Curs 2

Modelul de guvernanţă corporativă american (anglo-saxon):

o se bazează pe dominaţia persoanelor independente şi acţionarilor individuali care nu sunt legaţi de

corporaţie prin relaţii de afaceri (“outsiders”). Capitalul social este dispersat la o mulţime de acţionari

care se interesează preponderent de dividende. Acţionarii sunt “agresivi şi revoluţionari” în sensul

accelerării implementării politicilor eficace, fiind predispuşi pentru reorganizarea rapidă a subdiviziunilor

neprofitabile şi finanţarea unor noi activităţi profitabile.

o Avantaje: asigură mobilitatea investiţiilor şi plasării lor din domeniile neeficiente şi aflate în stagnare în

cele care se dezvoltă eficace.

o Dezavantaje: focalizarea excesivă asupra profitabilităţii în detrimentul dezvoltării şi implementării

strategiilor de dezvoltare.

o modelul este predominant în SUA şi Marea Britanie.

Modelul de guvernanţă corporativă german (continental european):

9

Se bazează pe concentrarea înaltă a capitalului, însă, spre deosebire de modelul american, cel german se

manifestă prin faptul că acţionarii majoritari sunt legaţi de corporaţie prin interese comune şi iau parte

la conducerea şi controlul întreprinderii (“insiders”).

Avantajul acestui model constă în faptul că acţionarii sunt orientaţi spre o strategie pe termen lung şi

stabilitate în business.

Dezavantajul: acţionarii nu sunt flexibili la luarea unor decizii prompte legate de lichidarea sau

comercializarea unor segmente ineficiente ale businessului.

Modelul de guvernanţă corporativă japonez (extins japonez):

Se particularizează prin coeziunea la nivel de companii şi la nivel de afaceri a unor grupuri industriale

numite holdinguri.

Modelul japonez în care statul are un rol activ s-a manifestat în decursul anilor prin participarea la

planificarea strategică a companiilor.

Comparație între modelele de guvernanță corporativă

Modelul

anglo-saxon

Modelul

continental european

Modelul

extins japonez

Orientat spre piaţa bursieră Orientat spre piaţa bancară Orientat spre piaţa bancară

Bazat pe dreptul de proprietate al

acţionarilor

Bazat pe dreptul de proprietate

al acţionarilor şi corelaţia dintre

Salariaţi şi companie

Bazat pe interesele părţilor

interesate (stakeholders), în

principal keiretsu (grup de afaceri)

Structura acţionariatului dispersată Sructura acţionariatului

concentrată

Structura acţionariatului

concentartă,

( deţinerea încrucişată de acţiuni)

„one tier system”

Board of Directors

• directori executivi

• directori non executivi

„two tier system” Consiliul

supervizor Consiliul de

administraţie

Consiliul de administraţie

incluzând reprezentanţi ale

părţilor interesate Comisie de

cenzori

Mecanisme de control: intern Mecanisme de control: intern Mecanisme de control: intern

10

Sistem contabil:

Generally Accepted Accounting

Standards- GAAP

Sistem contabil:

International Financial Reporting

Standards -IFRS

Sistem contabil: Combinaţie

între reglementările GAAP si IFRS

Modelul clasic al responsabilităţilor guvernanţei corporative:

Institutul Auditorilor Interni din Marea Britanie şi Irlanda a emis înanul 2002 „Noua agendă a reformei

guvernanţei corporative”, care identifică şapte piloni ai guvernanţei corporative şi anume:

directorii executivi;

managementul de conducere;

comitetele specializate;

directorii non-executivi;

auditorii interni;

auditorii externi;

acţionarii.

Modelul COSO:

The Committee of Sponsoring Organizations of the Treadway Commission sau „Controlul Intern –

Cadrul Integrat”, are o structură ierarhică alcătuită din cinci componente:

1. mediul de control;

2. evaluarea riscului;

3. activităţile de control,

4. informarea şi comunicarea;

5. monitorizarea.

Comitetul de Sponsorizare Organizatiilor Comisiei Treadway (COSO) este o organizaţie voluntară din

sectorul privat, cu sediul în USA, dedicat să ofere asistenţă conducerii executive şi a guvernării entităţilor

de la aspectele critice ale guvernării organizatorice, etica de afaceri, de control intern, gestionarea

riscurilor, fraudă, şi de raportare financiară. COSO a stabilit un model comun de control intern în raport

cu care companiile şi organizaţiile pot evalua sistemele de control ale acestora.

Modelul COSO arată cum o organzatie trebuie să-şi clădească sistemele de control pornind de la bază

spre vârful organizației, cu aplicare specifică mai mult pentru auditul intern, iar monitorizarea să fie

11

asigurată de la vârf spre bază, folosind comunicaţia şi informaţia, obținute de auditorii interni, pentru

a asigura managementul de conformitatea şi eficacitatea operațiunilor efectuate.

COSO a publicat un nou model intitulat „Cadrul de Management al Riscurilor Întreprinderii” – COSO-

ERM, care detaliază elementele esenţiale ale managementului riscurilor într-o companie si, în relaţie cu

modelul COSO anterior, contextul proceselor de management şi guvernarea corporativă.

Elementele componente ale guvernanţei corporative, în versiunea modelului COSO:

1. Acţionarii – directorii – managerii procesului

2. Dimensiunile conformării – performanţei - responsabilităţii

3. Legislaţia şi reglementarea corporativă – conturile finale – standardele etice

4. Auditul extern

5. Comitetul de audit

6. Auditul intern

7. Performanţă, angajament şi abilităţi

Modelul guvernanţei corporative:

12

Măsurarea nivelului guvernanţei corporative:

Centrele de cercetare, agenţiile de rating – STANDARD & POOR’S, MOODY’S şi FITCH – au dezvoltat, o

serie de sisteme de măsurare a guvernanței corporative la nivelul unei companii, pieţe sau chiar ţări,

prin acordarea unor calificative/scoruri astfel:

Sistemul cu 12 criterii compozite privind elementele guvernanţei corporative, cu o scală de la 1-10

utilizat de Standard & Poor’s şi Moody’s;

Scorul GMI - Governance Metrics International, cu 600 de variabile luate în considerare, grupate

în opt categorii, cu o scală de la 1-10;

Scorul CGQ - Corporate Governance Quotient, calculat de International Shareholder Services.

Sistemul Standard & Poor’s:

Sistemul Standard & Poor’s pentru aprecierea conducerii corporative urmăreşte două componente:

scorul ţării se realizează prin analiza eficacităţii infrastructurii legale de reglementare şi informare

a pieţei, asupra calităţii conducerii corporative a companiei, în raport cu modul în care

acţionează mediul extern, respectiv la nivel macroeconomic;

scorul companiei se acordă în funcţie de eficacitatea interacţiunii dintre manageri, acţionari şi

alte persoane interesate, la nivel microeconomic;

Pentru practica conducerii corporative sunt importante atât componentele microeconomice cât şi cele

macroeconomice.

Scorul care se acordă companiilor, reflectă gradul în care compania aderă la standardele de conducere

corporativă recunoscute internaţional, respectiv codurile şi principiile de bună practică ale acesteia

Stabilirea scorului companiei are în vedere elementele concrete ale guvernanţei corporative, astfel:

A. Structura proprietăţii, în legătură cu care sunt analizate:

o transparenţa structurii proprietăţii;

o concentrarea şi influenţa structurii proprietăţii asupra companiei.

B. Relaţiile stakeholderilor (Factorilor interesaţi) când analiza vizează:

o regularitatea/accesul la informaţii privind Adunarea Generală a Acţionarilor;

o procesul de vot şi modul de întâlnire a acţionarilor;

o drepturile de proprietate.

C. Transparenţa financiară şi diseminarea informaţiilor, care reuneşte:

o calitatea şi conţinutul informaţiilor considerate publice;

13

o programarea şi accesul la diseminarea informaţiilor;

o independenţa şi poziţia auditorilor companiei.

D. Structura şi procesul de conducere, în legătură cu care sunt analizate:

o structura şi eficienţa conducerii;

o rolul şi componenţa conducerii;

o rolul şi gradul de independenţă a directorilor executivi;

o retribuţia administratorilor şi a conducerii, metodele de evaluare şi succesiune.

Cadrul pentru Guvernanţă Corporativă in România:

În România, unde cultura antreprenorială este scăzută este recomandabil să se pună accent pe

guvernanţa corporativă, prin raportări şi auditări, pentru a se obţine transparenţa financiară;

Modul de conducere şi de control al companiilor influenţează sistemul de deschidere şi de finanţare al

unei companii, ceea ce facilitează creşterea fluxurilor de capital, diversificarea şi liberalizarea pieţelor

financiare.

Cadrul legal este fixat de două acte normative complementare:

1. Legea societăţilor comerciale (nr. 31/1990, republicată) stabileşte regulile de organizare şi

funcţionare pentru cinci tipuri de societăţi omerciale, precum şi modul de organizare şi funcţionare al

diferitelor organe de conducere ale acestora – adunarea generală a acţionarilor, consiliul de

administraţie, comitetul de direcţie. Se stabilesc de asemenea obligaţii minime privind publicarea

informaţiilor şi transparenţa în activităţile firmelor, precum şi procedurile de înregistrare şi evidenţă în

registrul acţionarilor care asigură protecţia dreptului de proprietate asupra acţiunilor.

2. Ordonanţa de urgenţă nr. 28/2002, privind valorile mobiliare, serviciile de investiţii financiare şi

pieţele reglementate (care înlocuieşte Legea privind valorile mobiliare şi bursele de valori nr. 52/1994).

Această reglementare stabileşte cerinţe specifice de funcţionare şi standarde superioare de transparenţă

pentru societăţile comerciale „publice”, care au un număr mare de acţionari şi ale căror acţiuni se

tranzacţionează pe o piaţă organizată. Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare şi Bursa de Valori au atribuţii

de monitorizare şi control al modului în care societăţile respectă prevederile legale cu impact asupra

guvernanţei corporative.

Deficienţe în practica guvernanţei corporative din România:

14

– privatizarea lentă, care a menţinut multă vreme o bună parte a societăţilor comerciale într-o situaţie

„excepţională” din punctul de vedere al acţionariatului şi implicit al funcţionării mecanismelor de

conducere;

– extrema dispersare a acţionariatului rezultat din aplicarea programului de privatizare în masă, care a

determinat o lipsă de activism a acestuia;

– lipsa de pregătire şi experienţă a marii majorităţi a acţionarilor români, care nu-şi cunosc drepturile şi

mijloacele prin care şi le pot proteja;

– slăbiciunea instituţiilor pieţei de capital, care nu au reuşit să prevină câteva cazuri de fraude de proporţii

ce au subminat încrederea investitorilor pe pieţele de capital;

– slaba capacitate a sistemului de justiţie din România de a trata cazurile legate de abuzuri şi încălcări ale

drepturilor acţionarilor.

Trebuie avute în vedere:

– conflictele de interese;

– structurile economico-sociale (politicieni, acţionari, manageri, salariaţi etc.);

– politici şi mecanisme eficiente;

– distorsiuni de reglementare şi instituţionale;

– reducerea abuzurilor şi corupţiei;

– eliminarea tuturor discriminărilor.

Introducerea Guvernanţei Corporative în România implică:

principiul egalităţii de tratament pentru acţionari;

adoptarea principiilor OECD;

armonizarea celor două componente de bază pe piaţa de capital: RENTABILITATEA şi RISCUL;

pachetul legislativ actualizat

Una dintre necesităţile adaptării economiei româneşti la mecanismele economiei de piaţă o reprezintă

asigurarea unor mijloace adecvate de protejare a intereselor acţionarilor minoritari. Pe lângă caracterul etic al

măsurilor care îşi propun îndeplinirea acestui deziderat, prin intermediul lor se poate da încredere investitorilor

în achiziţia de acţiuni în cazul noilor emisiuni, ceea ce determină însăşi funcţionalitatea pieţei de capital din

România;

Cadrul creat de guvernanţa corporativă trebuie:

15

să garanteze protecţia şi să verifice respectarea drepturilor acţionarilor, aşa cum sunt ele

prevăzute de lege;

să asigure tratamentul echitabil al tuturor acţionarilor;

să asigure transpareţa, oportunitatea şi acurateţea tuturor materialelor ce privesc situaţia

societăţii, şi să asigure orientarea strategică a societăţii precum şi monitorizarea managementului de

către Consiliul de Administraţie (CA) şi răspunderile CA fată de societate şi acţionari.

În loc de ... concluzii:

În cadrul conceptelor de guvernanţă corporativă, un loc central îl ocupă transparenţa informaţiilor

financiar-contabile, deoarece se află la baza întregului proces decizional;

Informaţia financiar-contabilă trebuie să atingă o anumită calitate să contribuie la administrarea

eficientă a entităţii şi la creşterea valorii de piaţă a acesteia.

Guvernaţa corporativă poate fi privită în sens restrâns şi în sens larg

În sens restrâns se poate defini ca ansamblul de mijloace economie şi legislative care ajută la asigurarea

intereselor investitorilor. Astfel tipurile de investiţii din economia unui stat au un rol important în orientarea şi

susţinerea unei guvernări corporative puternice şi echilibrate. În acest fel GC se constituie în fapt ca una dintre

expresiile regimului drepturilor de proprietate. Respectivul regim există în orice tip de mecanism economic şi

are în principal rolul de întărire al caracterului specific al mecanismului economic

În sens larg reprezintă ansamblul de norme şi mecanisme de control aplicate, cu scopul de a proteja şi a

armoniza interesele, în multe cazuri contradictorii ale tuturor categoriilor de participanţi la activitatea

economică (stakeholderi) desfăşurată în cadrul entităţlor. Abordarea în sens larg a GC are avantajul că relevă

ansamblul efectelor pe care diferitele aranjamente instituţionale, create pentru apărarea interesele

investitorilor, le au atât pe piaţa capitalului, cât şi pe piaţa forţei de muncă.

În concluzie abordarea în sens restrâns se referă doar la la asigurarea intereselor investitorilor , în timp

ce abordarea guvernării în sens larg se preocupă de protejarea tuturor participanţilor la activitatea economică

Curs 3

CSR - RESPONSABILITATE SOCIALĂ CORPORATIVĂ

RESPONSABILITATEA SOCIALĂ A CORPORAŢIILOR/ CORPORATISTĂ/CORPORATIVĂ -Geneza :

16

Este un concept care se referă la o prezumtivă datorie pe care companiile (ca actori sociali) ar avea-o faţă de

toate părţile implicate în desfăşurarea acţiunilor presupuse de activitatea lor economică.

Conceptul se referă la toate categoriile de companii, de la microîntreprinderi până la multinaţionale.

Prin datorie se înţelege faptul că respectiva companie trebuie să acţioneze în conformitate cu obligaţiile

pe care le are faţă de părţile implicate şi respectând nişte principii morale acceptate de-a lungul tradiţiei

RESPONSABILITATEA SOCIALĂ CORPORATIVĂ -Istoric :

ANTICHITATE : Acţiune responsabilă din punct de vedere social

WW II : Conceptul, apărut după cel de-al doilea Război Mondial, odată cu creşterea economică şi cu

exacerbarea rolului jucat de companiile mari în societate, trebuie delimitat de acela de acţiune responsabilă din

punct de vedere social.

Acest din urmă concept a apărut cu mult înaintea secolului XX şi se referă mai degrabă la un punct

singular din strategia unei companii vizavi de părţile implicate, fără fi necesar vreun angajament faţă de acestea

sau faţă de valorile sociale preexistente.

Prin contrast, responsabilitatea socială corporativă reprezintă tocmai un angajament luat faţă de

societate şi părţile implicate în ceea ce priveşte acţiunile din sfera activităţii economice.

1953: In context american, paternitatea conceptului de CSR este atribuita lui Howard Bowen, in 1953, in

lucrarea „Social Responsabilities of the Businessman“.

1971 : Definitia responsabilitatii sociale presupune decizii si actiuni efectuate de conducatori pentru ratiuni

economice sau tehnice. Comitetul pentru Dezvoltarea Economica (CED) aprofundeaza conceptul de CSR, inca

din 1971 si face referinta la trei aspecte:

1. primul cuprinde responsabilitatile bazate pe indeplinirea functiilor esentiale ale intreprinderii,

relative la productie, locuri de munca si crestere economica;

2. al doilea inglobeaza pe primul, include notiunea extinsa de responsabilitate, cu o sensibilitate la

evolutiile societatii si aşteptarile cu luarea in consideratie a problemelor de protectie a mediului,

relatiilor sociale sau a informatiilor privind consumatorii; in fine,

3. al treilea tine seama de exercitarea responsabilitatilor care apar si conduc la ameliorarea

mediului, cum ar fi: tintele pentru locurile de munca in favoarea populatiilor defavorizate.

19 80 : Conceptul de responsabilitate societala a intreprinderii (Corporate Social Responsability) a aparut in

S.U.A. in anii 1980, in timp ce, in Europa, utilizarea sa este mai recenta.

1999: În cuvântul său adresat participanţilor la Forumul Economic Mondial, la data de 31 ianuarie 1999, fostul

secretar general al Organizaţiei Naţiunilor Unite Kofi Annan a lansat o provocare liderilor economiei mondiale

17

de a se alătura iniţiativei Global Compac Initiative , iniţiativă ce îşi propune să reunească companii, agenţii ale

Naţiunilor Unite, organizaţii sindicale şi ale societăţii civile, în jurul susţinerii principiilor universale cu privire la

societate şi mediul înconjurător .

26 iulie 2000 : Faza operaţională a acestei iniţiative începe la data de 26 iulie 2000.La aceasta au aderat

companii, organizaţii sindicale internaţionale, organizaţii ale societăţii civile având drept scop principal în

promovarea celor 10 principii universale din sfera drepturilor omului, protecţiei mediului şi anticorupţiei

Prin forţa acţiunii collective, iniţiativa Global Compact, urmăreşte promovarea cetăţeniei corporatiste

responsabile, astfel încât, sectorul de afaceri să devină parte a soluţiilor provocărilor ridicate de fenomenul

globalizării.

• Cele zece principii universale promovate de Global Compact Initiative derivă din Declaraţia

Universală a Drepturilor Omului, Declaraţia Organizaţiei Mondiale a Muncii asupra Principiilor

fundamentale şi a Drepturilor de Muncă, Declaraţia de la Rio asupra dezvoltării şi protecţiei mediului

înconjurător şi Convenţiei Naţiunilor Unite împotriva Corupţiei.

• Global Compact Initiative, cere companiilor să adopte, să susţină şi să aplice în sfera lor de

influenţă, un set de valori în domeniul drepturilor omului,standardelor de muncă, protejării mediului şi

anticorupţiei:

INIŢIATIVA DE RAPORTARE GLOBALĂ- PREZENTARE – GRI:

Început ca un proiect CERES în anul 1997, GRI promovează viziunea că raportările companiilor asupra

performanţelor economice,sociale şi de mediu trebuie să reprezinte o rutină comparabilă cu cea a raportărilor

de tip financiar. Misiunea GRI constă în creşterea comparabilităţii şi credibilităţii rapoartelor asupra dezvoltării

sustenabile la nivelul companiilor din întreaga lume.

În realizarea viziunii sale, GRI a dezvoltat şi îmbunătăţit Cadrul de Raportare asupra Dezvoltării

Durabile, al cărui instrument principal se constituie într-un ghid de raportare asupra aspectelor dezvoltării

durabile.Ghidul , sub forma unor principii şi indicatori, este disponibil ca bun public.

Pentru asigurarea unui înalt grad al calităţii tehnice,al credibilităţii şi relevanţei, Cadrul de Raportare

este îmbunătăţit în mod continuu printr-un efort multi-partit.Peste 1000 de organizaţii în peste 60 de ţări,

folosesc acest cadru în raportările anuale asupra performanţelor economice,sociale şi de mediu.

În anul 1999 Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu devine partener GRI,asigurând acesteia o

platformă globală.Consiliul de conducere CERES decide în 2001 ca GRI să devină o instituţie independentă, iar

din 2002 aceasta este relocată în Olanda.

18

Iniţiativa Global Compact şi GRI au în comun importante similitudini: abordarea multipartită cu luarea în

considerare a intereselor tuturor părţilor interesate;ambele iniţiative sunt aspiraţionale, au un caracter

voluntar, menite să vină în completarea cadrului de reglementare şi nu să îl înlocuiască, găsindu-şi rădăcinile în

convenţiile internaţionale sociale sau de protecţie a mediului .

Cea de-a treia generaţie a ghidului de raportare este propusă în anul 2006.Pe lângă acesta , sunt date

publicităţii o serie de suplemente sectoriale la acest ghid, menite să nuanţeze cadrul de raportare în domeniile

mineritului, industriei automobilelor,sectorului bancar, al agenţiilor publice etc.

Un alt element al Cadrului de raportare îl constituie aşa numitele Protocoale - reprezintă reţeta fiecărui

indicator şi include termenii cheie, metodologiile de prelucrare a datelor, sfera de cuprindere.

2006 - GRI FRAMEWORK

CADRUL DE RAPORTARE - Principii de raportare

a. Materialitatea (pragul de seminificaţie)

Informaţiile cuprinse în rapoartele asupra dezvoltării durabile trebuie să cuprindă indicatori care să

reflecte impactul economic,social şi de mediu al organizaţiei respective sau care pot influenţa aprecierea şi

deciziile părţilor interesate. Materialitatea înseamnă aprecierea măsurii în care un subiect, respectiv un

indicator devine semnificativ şi relevant pentru a fi inclus în raport.

În rapoartele financiare, materialitatea reprezintă pragul informaţional ce determină sau influenţează

deciziile economice ale investitorilor.În cazul rapoartelor de dezvoltare durabilă, materialitatea nu se rezumă

doar la cuprinderea în acestea a aspectelor financiare ci presupune considerarea aspectelor economice, sociale

şi de mediu, respectiv abilitatea respectivei organizaţii de a-şi atinge obiectivele fără a compromite capacitatea

generaţiilor viitoare de a şi le atinge pe ale sale.

19

Pentru a determina materialitatea unui raport se utilizează o combinaţie de factori interni şi externi,

incluzând misiunea , valorile organizaţiei, strategia competitivă,factori critici pentru succesul organizaţiei,factori

de risc, preocupările exprimate în mod direct de către părţile interesate, aşteptările de ordin social mai largi,

precum şi influenţa exercitată de respectiva organizaţie asupra furnizorilor şi asupra clientilor.

Rapoartele trebuie să sublinieze performanţa organizaţiei vis a vis de subiectele ,respectiv indicatorii

care raspund cel mai bine principiului materialităţii.

b. Contextul dezvoltării durabile

Informaţiile privind performanţele unei organizaţii trebuie incluse în contextul dezvoltării durabile.

Obiectivul constant al raportărilor îl constituie modul în care o organizaţie raspunde sau intenţionează

să contribuie în viitor la îmbunătăţirea sau deterioarea condiţiilor economice,sociale şi de mediu.Pentru a

testa dacă o organizaţie răspunde acestui principiu, se verifică dacă:

-prezintă modul în care este înţelege conceptul dezvoltării durabile şi işi fixează obiective în acest sens;

-organizaţia îşi prezintă preformanţele în contextul larg al dezvoltării durabile, din perspectiva

recunoscută la nivelul sectorului economic în care îşi desfăşoară activitatea.

-performanţele sunt comunicate într-o manieră care să surprindă impactul activităţilor sale în contextul

geografic în care este prezentă.

-raportul descrie modul în care problemele sustenabilităţii se relaţionează cu strategia pe termen lung a

organizaţiei, cu riscurile,oportunităţile şi aspectele reţelelor de furnizori.

c. Abordarea participativă

Organizaţia trebuie să identifice părţile interesate în activităţile sale şi să explice cum întelege să se

adreseze intereselor şi nevoilor lor legitime.Măsura în care organizaţia răspunde acestui deziderat este dat de

următoarele:

-aceasta identifică şi defineşte părţile interesate faţă de care se consideră responsabilă;

-raportul conţine aspecte legate de procesele prin care părţile interesate sunt angajate în activităţile

curente, precum şi în procesele specifice raportului asupra dezvoltării durabile;

d. Completitudinea

Abordarea aspectelor şi indicatorilor ce dau caracterul de materialitate a unui raport,definirea limitelor

(entităţilor de tipul subsidiarelor, subcontractorilor) acestuia sunt menite să asigure reflectarea aspectelor

relevante ale impactului economic,social şi de mediu, permitând tuturor părţilor implicate să evalueze

performanţele unei organizaţii în perioada de raportare. Acest aspect este verificat prin:

-raportul a fost elaborat luându-se în considerare întregul lanţ al entităţilor constituit din furnizori şi

clienţi,acoperă şi prioritizează toate informaţiile relevante în raport cu principiile enunţate;

20

-raportul include toate informaţiile relevante referitoare la toate entităţile asupra cărora îşi exercită

controlul.

informaţiile din raport reflectă toate evenimentele şi acţiunile semnificative din perioada de raportare şi

estimări rezonabile ale impactului unor evenimente din trecut care ar putea fi de neevitat sau ireversibile;

-din raport nu sunt omise informaţii relevante care ar putea informa sau influenţa evaluarea şi deciziile

diverselor părţi interesate, sau care au un puternic impact economic,social sau de mediu.

Definirea CSR - Necesitate :

Modelul clasic economic al firmelor a pus în principal, accentul pe: productie, exploatarea resurselor,

interesele individuale, un interes minor al guvernului si o viziune generala a business-ului ca un sistem închis.

Modelul socio-economic accentueaza atentia care trebuie acordata calitatii vietii, conservarii resurselor,

intereselor societatii si priveste business-ul ca pe un sistem deschis.

Ce reprezintă responsabilitatea sociala a corporatiei (CSR) ??

• filantropie din partea unei corporatii, adica actiuni cu caracter umanitar menite sa "îndulceasca"

impactul activitatii sale?

• simpla respectare a legislatiei existente, adica minimum obligatoriu pentru ca firma respectiva sa poata

exista ?

• politica de "Public Relations", adica înca un instrument "formal" prin care o companie îsi asigura un loc

în competitia economiei de piata ?

Definitie:

modalitatea în care o firmă îsi desfasoara activitatea în cadrul sistemului legislativ si a reglementarilor stabilite

de societate, în conformitate cu drepturile universale ale omului.

• CSR reprezintă un concept prin care companiile integrează,voluntar, preocupările de ordin social şi de

protecţie a mediului in operaţiunile lor de zi cu zi, precum şi în relaţiile cu părţile interesate

(stakeholders), pe măsură ce acestea sunt tot mai conştiente că un comportament responsabil conduce

la un succes de durată în afaceri.

21

• Principala funcţie a unei companii este aceea de a crea valoare prin producerea de bunuri şi servicii în

funcţie de nevoile pieţei,generând astfel,profit pentru proprietari/acţionari. Presiunile sociale şi ale

pieţei au condus la o schimbare a valorilor şi orizonturilor la care acestea se raportează .

Provocări :

• Fenomenul globalizării a creat noi oportunităţi pentru companii, dar, totodată a condus la creşterea

complexităţii organizaţionale,companiile trebuind să-şi asume noi responsabilităţi, mai ales în ţările în

curs de dezvoltare.

• · Considerentele legate de imagine şi reputaţie capătă o importanţă tot mai mare, pe măsură ce

consumatorii şi organizaţiile neguvernamentale au nevoie de informaţii asupra modului în care

companiile îşi gestionează impactul eonomic,social şi de mediu,în definirea comportamentului pe care îl

au faţă de un produs/serviciu.

• · Identificarea factorilor de risc,a factorilor de succes,presupune ca pe lângă raportările de tip

financiar,să fie completate cu informaţii/rapoarte ce merg dincolo de raportările tradiţionale.

• · Pe măsură ce cunoaşterea şi inovarea devin tot mai importante pentru competitivitatea

companiilor, acestea sunt interesate în atragerea şi menţinerea unei forţe de muncă competente.

ABORDAREA ROMÂNEASCĂ:

Programul CSR România cuprinde trei componente :

1. popularizarea unui domeniu cvasi-necunoscut, lipsit de critică şi analiză în mass media românesti:

concepte, teorii, modele de CSR, dezbateri actuale

2. producerea de analiză, iniţierea unor programe de cercetare care să ofere o imagine reală a pieţei

românesti a investiţiilor sociale precum si a practicilor companiilor românesti în relaţiile cu grupurile

cointeresate

3. oferirea de servicii în domeniul eticii în afaceri: seminarii, training, consultanţă.

Studiu:

Într-un studiu efectuat de către CSR România, asupra practicilor de responsabilitate socială în rândul

companiilor româneşti, relevă o situaţie de fapt oarecum îngrijorătoare, dar şi un puternic potenţial de sinergie

cu practicile în domeniu, la nivel global:

• 61% dintre respondenţi susţin că firmele lor nu sunt auditate social şi nu publică rapoarte sociale.

22

• 24% dintre companii sunt auditate social. Dintre companiile auditate social predomină multinaţionalele.

• 37% dintre respondenţii spun că firmele lor publică rapoarte sociale. (cu toate acestea, marea

majoritate a acestor companii nu au publicate rapoarte sociale pe site-uri.)

• 16,7% dintre oamenii de afaceri nu au auzit de companii româneşti care raportează social.

• 76%, oamenii de afaceri afirmă că firmele lor au coduri etice

• 35% dintre respondenţi mărturisesc că firma lor nu evaluează programele de investiţii sociale

• Principalele metode de evaluare a investiţiilor sociale sunt, în ordinea importanţei, bugetul investit

(70%), articole de presă (55,6%) şi raportări ale ONG-urilor partenere în proiecte sociale (48%)

Recomandare de introducere legislativă:

Corelaţii

Studiu de caz – RAPORTAREA SOCIALĂ:

Daca vorbim despre responsabilitatea sociala a companiilor, inevitabil vorbim si despre “raportarea

sociala”. Cele doua sunt strans legate, fiind parti ale aceluiasi sistem: managementul de etica si conformitate.

Insa, asa cum avem o multitudine de feluri in care se face CSR, la fel difera si modul in care se face raportare

sociala.

Model standardizat versus model propriu de raportare :

23

Exista eforturi de a standardiza ori reglementa cadrul de raportare sociala. Franta, de exemplu, a

introdus o reglementare prin care companiile sunt obligate sa raporteze masurile pe care le iau cu privire la

consecintele sociale si de mediu ale activitatii lor.

Punctele 2 si 3 ale articolului 148 din Decretul Nr. 221 din 20 Februarie 2002 specifica destul de clar care

sunt informatiile care trebuie sa apara intr-un astfel de raport.

In 2007, Guvernul francez a decis abrogarea punctului 2 din respectivul articol, dar presiunea pentru

raportare sociala asupra companiilor franceze continua sa-si faca simtita prezenta.

Danemarca, spre deosebire de Franta, a preferat sa adopte in luna mai a anului 2008 un “ Plan de

Actiune pentru CSR ”, care continua politica Guvernului danez privind dezvoltarea sustenabila si care traseaza in

mod explicit liniile de raportare.

Nu este o lege, dar are forta unei legi pentru toti cei care doresc sa se alinieze politicii responsabile a

Guvernului danez.

Pe de o parte, exista o tendinta globala printre marile companii in a apela la un model standardizat. Pornind de

la ideea ca este nevoie de acelasi model la nivel global pentru o cat mai mare transparenta si eficienta, aceste

companii apeleaza la sistemul GRI G3 dezvoltat de Global Reporting Initiative. Pe de alta parte, sunt companii

care prefera sa foloseasca un model propriu, special realizat pentru a corespunde standardelor SA 8000 sau AA

1000.

Dincolo de beneficiile pe care cu siguranta ca le introduce un sistem standardizat de raportare, exista si

un posibil dezavantaj: organizatiile care adopta un astfel de sistem ar putea deveni interesate doar sa bifeze la

capitolul "raportare”, in loc sa evalueze programele de CSR si ulterior sa comunice performantele. Dintr-

o responsabilitate asumata, raportarea sociala ar putea deveni o nevoie de piata care mentine un jucator

economic in cadrul definit de cei care folosesc un anumit sistem (indiferent ca este vorba de GRI G3, SA 8000,

AA 1000 sau altul). Dorinta companiilor de a deveni cat mai bune in ceea ce fac ar putea disparea treptat,

singura lor preocupare fiind aceea de a raspunde unor structuri rigide.

Scopul raportarii sociale -Studiu de caz – RAPORTAREA SOCIALĂ

Raportarea sociala, pe langa faptul ca asigura evaluarea si comunicarea modului in care lucreaza companiile,

contribuie si la construirea credibilitatii.

Nu e suficient sa renunti la becurile obisnuite sau sa le oferi angajatilor posibilitatea sa munceasca fara

a-si face griji pentru siguranta copiilor.

Este necesar ca stakeholderii (de la actionari si angajati pana la ONG-uri si comunitate) sa fie convinsi ca

repectivele actiuni asigura dezvoltarea durabila a companiei si a comunitatii.

24

Cum se realizeză CSR ? -Studiu de caz – RAPORTAREA SOCIALĂ

De regula, componentele unei raportari sociale decurg din strategia companiei. Daca aceasta include

aspecte de etica si conformitate, atunci va furniza o mare parte din indicatorii relevanti pentru raportarea

sociala.

In cazul in care o organizatie doreste sa inceapa de la zero un proces de raportare sociala, lucrurile sunt

mai complicate: este nevoie de un audit de etica si conformitate, care sa evalueze starea de “sanatate”

organizationala si sa identifice potentialele riscuri. Urmeaza apoi crearea acelor mecanisme (politici interne,

coduri de conduita pentru angajati, structuri de monitorizare si reglementare, training-uri specifice pentru

constientizarea schimbarii culturii organizationale de catre toti angajatii, masuri de greening) pentru a putea

avea ce sa se raporteze.

Raportarea sociala nu e totuna cu raportul de CSR-Studiu de caz – RAPORTAREA SOCIALĂ

Desi multi le confunda, aceste doua concepte sunt diferite. Raportarea este intregul proces de evaluare

si de comunicare a rezultatelor acestei evaluari. Raportul de CSR este in schimb documentul final prin care se

prezinta concluziile procesului de raportare. Distinctia intre cele doua concepte este importanta pentru ca ea

face diferenta intre cei care practica raportarea sociala pentru ca vad in ea un beneficiu si cei care o fac doar ca

sa comunice.

Pentru a intelege mai bine diferenta, ne putem gandi la doua companii americane: Wall-Mart si ENRON.

Ambele au sau au avut programe de etica si conformitate. In schimb, Wall-Mart chiar a actionat. A renuntat la

colaborarea cu acele companii din Asia care foloseau copii drept muncitori, chiar daca asta i-a adus pierderi.

ENRON in schimb a vopsit gardul astfel incat sa dea impresia ca totul este in regula in interior si a raportat

performante financiare si sociale false

Paşii Raportării Sociale

1. Auditul de etica si conformitate

Auditul de etica si conformitate se adreseaza in mod special managementului organizatiilor si are

avantajul ca identifica potentiale riscuri si propune posibile solutii. Pe de alta parte, aceasta evaluare trebuie sa

fie realizata exclusiv de auditori externi pentru a respecta principiile independentei si integritatii .

Rezultatul auditului de etica si conformitate, impreuna cu strategia organizatiei ofera o lista de indicatori de

urmarit in cadrul raportarii sociale.

2. ‘Stakeholder Analysis’

Acest tip de analiza e menit sa identifice acei stakeholderi relevanti pentru o organizatie si impactul

25

asupra lor. De exemplu, pentru o companie care produce ciment, mediul constituie un stakeholder extern. In

schimb, pentru o companie de consultanta cu 500 de angajati, mediul nu mai este un stakeholder la fel de

important ca, de exemplu, proprii angajati. Asta nu inseamna ca mediul dispare dintre stakeholderii companiei

respective, ci doar ca ponderea pe care o are in raportare va fi mai mica.

O clarificare: mediul este un stakeholder, dar nu unul care poate contribui in mod direct la misiunea de

raportare pentru ca, logic, nu poate comunica. Ong-urile care se ocupa cu protectia mediului reprezinta ceea ce

eu am numit “stakeholderi rationali” si, ca atare, pot participa in mod direct la procesul de raportare.

3. Evaluarea dimensiunilor raportarii sociale

Acest pas consta in stabilirea perioadei de timp acoperite de raportare, in construirea scheletului pe

baza caruia se va realiza analiza, precum si in stabilirea factorilor care vor contribui la acest proces.

De regula, raportarile sociale acopera o perioada de un an. In functie de domeniul de activitate (petro-

chimie, de exemplu) acestea pot acoperi si o perioada de 6 luni (atat cat dureaza semestrul fiscal, astfel incat sa

coincida cu raportarile financiare si sa ofere investitorilor o imagine mai clara asupra performantei

organizationale).

4. Exercitiul de raportare

Exercitiul de raportare (Social Reporting Mission) presupune mai mullte aspecte:

• analiza indicatorilor anterior identificati;

• monitorizarea lor pe o perioada determinata;

• colaborarea cu stakeholderii rationali pentru a face corectii si pentru a preintampina eventuale

conflicte intre interesele lor (Stakeholder Management). De fapt, acesta este pasul cel mai important

pentru raportarea sociala.

5. Comunicarea raportului finală

Ultimul pas il constituie aprobarea de catre management a raportului final, publicarea acestuia pe site-ul

organizatiei si transmiterea lui tuturor stakeholder-ilor relevanti. Raportul final include informatii despre

masurile adoptate, despre cum s-a facut monitorizarea lor si despre cum a fost transpusa viziunea organizatiei

in acele masuri. Apoi se reia procesul de raportare.

Fara a mai insista asupra detaliilor, beneficiul cel mai important pe care il ofera raportarea sociala este

ca o companie devine credibila in fata stakeholderilor.

Afirmatiile gratuite despre responsabilitate, pe care au inceput sa le faca din ce in ce mai multe

companii, sunt eliminate. Locul lor e luat de o comunicare trasparenta si permanenta cu stakeholderii.

Portofoliul de clienti creste atunci cand acestia simt ca sunt implicati in procesul prin care le este oferit

26

un serviciu sau un produs. E un fel de garantie ca acel serviciu sau produs este mai bun decat altul fiindca si tu ai

contribuit la cum a fost realizat

Tendinte in practica CSR

Impact

E vorba de o etapa in care responsabilitatea sociala si de mediu poate aduce avantaje decisive pentru

constructia de brand si pentru strategia de marketing a unei companii.

In consecinta, organizatiile care aplica CSR - inseamna organizatii care creeaza un impact pozitiv in viata

oamenilor, la trei niveluri:

– la nivel individual - ajuntand indivizii sa-si satisfaca nevoile, obiectivele sau aspiratiile personale;

– la nivelul comunitatilor - ajuntand dezvoltarea unor miscari culturale, sustinand cauze, realizand

conexiuni;

– la nivel global - gasind solutii pentru amenintarile la adresa mediului, stimuland stiluri de viata

mai “verzi” etc.

1. De la presiunea exercitata de sus in jos, la motoarele alimentate de puterea consumatorilor

Din ce in ce mai mult, consumatorii ocolesc stucturile institutionale si formale de afaceri, pentru a-si construi

propriul mod de a face lucrurile. O mare parte din aceasta tendinta este stimulata de dezvoltarile din domeniul

tehnologiei digitale.

2. De la a educa, la a face posibil

3. De la "munca in silozuri", la practicile collaborative

4. De la ce spui, la ce faci

5. De la raportarea de CSR, la un comportament transparent al brandului

Concluzii In toate aceste tendinte, tehnologia digitala si, in particular, social media au un rol extrem de

important de jucat. CSR-ul si social media sunt niste aliati naturali; acest lucru macar este sigur. Ambele vorbesc

despre responsabilitate, transparenta si implicare.

27