Noţiuni de fonetică

Fonetica este disciplina care se ocupă cu studiul sunetelor

-sunetele limbii Sunetele limbii sunt : a) vocale : a, e, i, o, u, ă, â, â;

pot forma singure silabe ;fără vocale nu putem construi silabe şi cuvinte ;

b) consoane : b, c, d, f, g, h, j, k, l, m, n, o, p, q, r, s, ş, t, ţ, u, v, w, y, z ; - nu se pot pronunţa singure ;

– nu pot forma singure silabe ; c) semivocale : e, i, o, u;

aer =a – er

Regulă : Orice silabă conţine obligatoriu o singură vocală . Floare =floa – re

– o - semivocală– a - vocală – e – vocală

Rouă = ro – uăo – vocalău – semivocală ă – vocală

Bou = bou – o – vocală– u – semivocală

Corespondenţa dintre sunet şi literă :– sunetele sunt transcrise prin litere :

calculator [ c a l c u l a t o r ]– de regulă în limba română fiecărui sunet îi corespunde o literă

Există şi excepţii :1. litera x ; - cs - saxofon , excursie

- gz - examen 2. sunetul [ks] – poate fi transcris prin literele x – pix

cs – Alecsandri 3. sunetul [gz] x – examen gz – zigzag

Grupurile de litere ce, ci, ge, gi, che, chi, ghe, ghi

c=[k] ce, ci,=[č] ge, gi,=[ğ] che, chi,=[k'] ghe, ghi,=[g'] Aceste grupuri de litere pot transcrie : 1.un singur sunet = atunci când : - Sunt urmate de o vocală - Se află la sfârşit de cuvânt, dar fără a forma singure silaba Exemple: ceas = [ č a s ]

– 4 litere– 3 sunete

chei = [ k' i ]– 4 literre– 2 sunete

unchi = [ u n k' ]– 5 litere– 3 sunete

maci = [ m a č ]– 4 litere– 3 sunete

2.două sunete = atunci când : - Sunt urmate de o consoană - Formează singure silabe Exemple: cireşe = ci – re – şe = [ č i r e ş e ]

- 6 litere - 6 sunete cerneală = cer – nea – lă = [ č e r n e a l ă ]

– 8 litere– 8 sunete

chenar = che – nar = [ k'e n a r ]1. 6 litere2. 5 sunete

Grupurile de sunete :

– sunt formate din vocale şi semivocale 1 . Diftong = este grupul format dintr-o vocală şi o semivocală pronunţate în aceeaşi silabă

Exemple: cioară = cioa – ră = oa

–o – semivocală–a – vocală

ploaie = ploa – ie = oa, ie o – semivocalăa – vocală i – semivocalăe – vocală

2 . Triftong = este grupul format dintr-o vocală şi două semivocale, pronunţate în aceeaşi silabă Exemple : creioane = cre – ioa – ne = ioa

– i – semivocală– o – semivocală – a – vocală

3 . Hiat = este grupul format din două vocale care fac parte din silabe diferite

Exemple : poet = po ┴ et alee = a – le ┴ e fiinţă = fi ┴ in – ţă

Silaba

Cuvintele pot fi 1 . Monosilabice : ceas, cal, ou; 2 . Bisilabice : ( două silabe ) ştiu – că, a – er; 3 . Trisilabice : (trei silabe ) vi – şi – ne, par – te – ner, co – pi – laş ; 4 . Plurisilabice : bi – bli – o – te – că ;

Silabele pot fi alcătuite din :;2. o vocală : o, a, i, e;3. din mai multe sunete ale aceluiaşi cuvânt : pri, te, nă, dat, un, piu, şoi, li;4. dintr-un cuvânt şi începutul sau sfârşitul altui cuvânt : du-l, l-a; 5. din două cuvinte rostite împreună : i-a;

Despărţirea cuvintelor în silabe

R1 Regula hiatului = două vocale alăturate se despart Exemple : cea ┴ un pă – lă – ri ┴ e

R2 Când avem o consoană între două vocale, despărţirea se face înaintea consoanei vcv = v - cv Exemple : a – re pă – tu – ră a – pă

R3 Când avem două consoane între două vocale despărţirea se face între cele două consoane vccv = vc - cv Exemple : ac – cent con – ce – pe ier – bar cân – tec

Excepţie de la regula 3 : Dacă grupul de consoane este format din b, c, d, f, g, h, p, t sau v + l sau r, despărţirea se face înaintea grupului de consoane vccv = v - ccv

Exemple : a – cră ta – blă bi – ci – cle – tă a – tlet

R4 Când avem 3 consoane între două vocale, despărţirea se face după prima consoană vcccv = vc – ccv Exemple : cin – stit con – cret cas – tron

Excepţie de la regula 4 : Dacă grupul de 3 consoane este : lpt, mpl, nct, ncţ, rct, rtf, ştm, ndv, despărţirea se face între a 2 şi a 3 consoană vcccv = vcc - cv Exemple . func – ţi – e jert – fă

R5 În cazul cuvintelor derivate despărţirea ţine cont de elementele componente

Exemple : inegal = in – e – gal dezarmat = dez – ar – mat analfabet = an – al – fa – bet

Noţiuni de vocabular

Arhaisme Sunt cuvintele, grupurile de cuvinte şi formele vechi, care aparţin limbii române şi care nu se mai întrebuinţează astăzi .

Regionalisme Sunt cuvintele specifice vorbirii dintr-o zonă sau regiune.

Sinonime Sunt cuvintele care au formă diferită şi sens asemănător.

Sinonimele pot fi : a) totale = au sens identic

– Au învăţat astăzi despre vocabular .– Au învăţat astăzi despre lexic .

b) parţiale = au sens asemănător– Am străbătut întreaga stradă .– Am străbătut întregul bulevard .

Antonimele Sunt cuvintele cu formă diferită şi cu sens opus.

Antonimele pot fi : a) cu radical diferit : Exemple : urât – frumos luminos – întunecos curajos – laş mândru – modest b) cu acelaşi radical : Exemple : cinstit – necinstit corect – incorect prudent – imprudent normal – anormal

Seria sinonimică = mai multe cuvinte sinonime între ele drum = şosea, alee, stradă, bulevard, uliţă, cărare ;

Noţiuni de morfologie Verbul: -este partea de vorbire care arată acţiunea, starea, sau existenţa -îşi schimbă forma după număr, persoană şi timp -forma pe care o ia pentru a arăta felul în care vorbitorul consideră acţiunea, se numeşte MOD. Modurile verbului pot fi: -personale(predicative) - indică persoana care face acţiunea - îndeplinesc funcţia de predicat -nepersonale(nepredicative) – nu indică persoana -nu pot avea funcţia de predicat

Modurile personale: 1) Mod indicativ

- exprimă o acţiune reală Exemple: plec, am trecut, munciţi, veţi lucra, trecuse.

2) Mod conjunctiv– exprimă o acţiune posibilă– -marcă a conjunctivului este să

Exemple: să plec, să citeşti, să asculte, să vorbim.3) Mod condiţional-optativ

- exprimă o acţiune dorită Exemple: a lucra: - aş lucra

- ai lucra - ar lucra - am lucra - aţi lucra - ar lucra

4) Mod imperativ – exprimă o poruncă, îndemn, rugăminte Exemple: învaţă!, plecaţi!, scrie!. Modurile nepersonale: 1) Mod infinitiv- denumeşte acţiunea exprimată de verb

- forma de dicţionar a verbuluiexemple: a scrie, a lumina, a munci, a merge.

2) Mod gerunziu – are terminaţiile ind şi înd exemple: citind, scriind, sporind, părăsind mâncând, cântând, coborând. 3) Mod participiu exemple: a citi- citit, citită, citiţi, citite. 4) Mod supin exemple: a citi- pentru citit, de citit. După terminaţia de la infinitiv, verbele se grupează în cele patru conjugări:

Conjugarea I – cuprinde verbele care se termină în -a exemple: a păstra, a confecţiona, a pleca, a mânca, a dicta.

Conjugarea a II – cuprinde verbele care se termină în -ea exemple: a bea, a cădea, a părea, a plăcea.

Conjugarea a III-a – cuprinde verbele care se termină in -e exemple: a scrie, a merge, a trece, a curge. Conjugarea a IV-a – cuprinde verbele care se termină în i sau î exemple: a citi, a hotărî, a coborî, a pârî, a urî.

Timpurile verbului

Mod indicativ Timpul prezent a cânta – noi cântăm - desinenţa care indică timpul - voi cântaţi - desinenţa care indică persoana şi numărul a hotărî: eu hotărăsc tu hotărăşti el hotărăşte noi hotărâm voi hotărâţi ei hotărăsc

Timpul trecut– imperfect - perfect compus - perfect simplu

exemple: eu eram eu am fost eu fusei, fui tu erai tu ai fost tu fuseşi, fuşi el era el a fost el fuse, fu noi eram noi am fost noi fuserăm, furăm voi eraţi voi aţi fost voi fuserăţi, furăţi ei erau ei au fost ei fuseră, fură

- mai mult ca perfect exemple: eu fusesem tu fuseseşi el fusese noi fuseserăm voi fuseserăţi ei fuseseră

Timpul viitor - viitor - altă formă - altă formă - altă formă

eu voi fi eu am să fiu eu o să fiu eu oi fi tu vei fi tu ai să fii tu o să fii tu ăi fi el va fi el are să fie el o să fie el o fi noi vom fi noi avem să fim noi o să fim noi om fi voi veţi fi voi aveţi să fiţi voi o să fiţi voi ăţi fi ei vor fi ei au să fie ei o să fie ei or fi

Mod conjunctiv - prezent - perfect

eu să fiu eu să fi fost tu să fii tu să fi fostel să fie el să fi fostnoi să fim noi să fi fostvoi să fiţi voi să fi fostei să fie ei să fi fost

Mod condiţional-optativ - prezent - perfect eu aş fi eu aş fi fost tu ai fi tu ai fi fost el ar fi el ar fi fost noi am fi noi am fi fost voi aţi fi voi aţi fi fost ei ar fi ei ar fi fost

Forme ale verbelor „a fi, a vrea, a avea”

Verbele auxiliare Sunt verbele care ajută la formarea unor moduri şi timpuri compuse. Verbele auxiliare din limba română sunt : 1. a avea 2. a vrea (a voi) 3. a fi

Verbul a avea: Ajută la formarea :- condiţional-optativ : timp prezent Exemple : a povesti aş povesti ai povesti ar povesti am povesti aţi povesti ar povesti - indicativ : timp perfect compus

Exemple : a povesti am povestit ai povestit a povestit am povestit aţi povestit au povestit - indicativ : viitor Exemple : a povesti am să povestesc ai să povesteşti are să povestească avem să povestim aveţi să povestiţi au să povestească

Verbul a vrea (a voi) Ajută la formarea :- indicativ : viitor Exemple: voi povesti vom povesti vei povesti veţi povesti va povesti vor povesti oi povesti ai povesti o povesti om povesti ăţi povesti or povesti Verbul a fi Ajută la formarea :- conjunctiv : perfect

Exemple: să fi povestit să fi povestit să fi povestit să fi povestit să fi povestit să fi povestit

- condiţional-optativ : perfectExemple : aş fi povestit ai fi povestit ar fi povestit am fi povestit aţi fi povestit ar fi povestit

Substantivul Substantivul este partea de vorbire flexibilă care denumeşte obicte ( fiinţe, lucruri, fenomene ale naturii, însuşiri, stări sufleteşti; )

Substantivele pot fi :1. după alcătuire – simple

- compuse 2. după înţeles – comune

- proprii 3. după gen - feminin - masculin - neutru

Numărul substantivelor Există substantive care:– nu pot avea formă de plural( defective de plural )

Exemple: soare, lapte, aur, argint, sânge, bunătate ;– nu pot avea formă de singular ( defective de singular )

Exemple: icre, zori, câlţi– au aceeaşi formă şi la singular şi la plural

Exemple: ochi, nume, prenume, pui

Observaţii– substantivele comune se scriu cu iniţială mică– substantivele proprii se scriu cu iniţială mare– lunile anului sunt substantive comune– în general, substantivele comune au formă o formă pentru singular şi alta pentru plural

Articolul Articolul este partea de vorbire flexibilă care însoţeşte substantivul şi arată dacă obiectul denumit de acesta este cunoscut sau mai puţin cunoscut vorbitorilor . Articolele pot fi :

1. hotărât2. nehotărât

Articolul hotărât:arată un obiect cunoscut vorbitorului;se află după substantiv, lipit de acesta ( enclitic = după cuvânt )

Exemple : fată – fata băiat - băiatul

fete – fetele băieţi – băieţii

Articolele hotărâte sunt: a, l, le, i, lui, lor;

Articolul nehotărât:arată un obiect mai puţin cunoscut vorbitoruluistă în faţa substantivului ( proclitic )

Exemple : o fată, nişte fete / un băiat, nişte băieţi / un tablou, nişte tablouri. unei fete, unor fete / unui băiat, unor băieţi / unui tablou, unor tablouri Articolele nehotărâte sunt : un, unui, o, unei, nişte, unor;

Observaţie: Articolul hotărât „ lui ” poate fi şi proclitic, atunci când:– însoţeşte substantive propii masculine şi unele feminine :

Exemple: lui Dan, lui Claudiu, lui Carmen, lui Mimi, lui Alice;– însoţeşte anumite substantive comune :

Exemple: lui nenea, lui tanti, lui badea;

Cazurile substantivelor Forma pe care o ia un substantiv pentru a exprima o anumită funcţie sintactică într-un enunţ se

numeşte CAZ Cazurile substantivului sunt:

NOMINATIVACUZATIVDATIVGENITIVVOCATIV

Cazul nominativ ( N ) Substantivele în cazul nominativ îndeplinesc funcţii sintactice de subiect şi nume predicativ.

Cazul acuzativ ( AC )

Prepoziţia Este partea de vorbire neflexibilă care leagă un complement sau un atribut de părţile de vorbirepe care le determină.

stă în faţa unei părţi de vorbire ( precedă )nu are înţeles de sine stăsătornu se analizează singurădupă alcătuirea lor prepoziţiile pot fi :

- simple : lângă, cu, de, în, la; - compuse : dinspre, despre, de la, până la;

În cazul acuzativ stau substantivele care îndeplinesc funcţii sintactice de complement sau atribut.

Observaţie:pentru a îndeplini funcţia sintactică de atribut în acuzativ, un substantiv trebuie să fie precedat de

prepoziţie.substantivul cu funcţie de complement în acuzativ poate fi sau nu precedat de prepoziţie.

Cazul dativ ( D )În cazul dativ substantivele au funcţia de complementcomplementul în caz dativ răspunde la întrebarea „ cui ”.

Cazul genitiv ( G )

Articolelul posesiv - genitival Forme :

masculin - al, aifeminin – a, ale

REGULĂ: Articolul posesiv- genitival se acordă în gen şi număr cu substantivul pe care îl determină substantivul în genitiv.articolul posesiv genitival este considerat o marcă a cazului genitiveste un cuvânt independent care stă în faţa substantivului pe care îl determinăîn cazul genitiv substantivele pot avea funcţie sintactică de atribut sau nume predicativ.

Cazul vocativ ( V )– prin substantivele în vocativ se exprimă o strigare– întotdeauna substantivele în vocativ se izolează de restul textului prin virgulă– substantivele în vocativ nu au funcţie sintactică

Pronumele Pronumele este partea de vorbire flexibilă care ţine locul unui nume . Forma pe care o ia pronumele pentru a exprima o anumită funcţie sintactică într-un enunţ se numeşte caz.

Forme:Eu persoana - ITu - IIEl / Ea - IIINoi numărul - singularVoi - plural Ei / Ele gen doar la persoana a III – a - feminin - masculin

forme personale forme nepersonale m- acela (la) mine fiecare l- pe nimeni pronumele personal – partea de vorbire flexibilă care ţine locul unui nume, indicând persona care face acţiunea.

Categoriile gramaticale ale pronumelui suntpersoana ( I , a II – a , a III – a )numărul ( singular şi plural )gen ( masculin şi feminin doar la persoana a III – a )caz ( are forme pentru toate cazurile )

Cazul nominativ ( N ) Forme : singular plural persoana I eu noi persoana a II – a tu voi persoana a III – a masculin el ei feminin ea ele

În cazul nominativ pronumele poate avea funcţii sintactice de subiect şi nume predicativ.

Cazul acuzativ ( AC ) Forme :

accentuate neaccentuatepersoana I singular ( pe ) mine mă- , m- plural ( pe ) noi ne persoana a II – a singular ( pe ) tine te plural ( pe ) voi vă- , v- persoana a III – a singular masculin ( pe ) el îl , l- singular feminin ( pe ) ea o plural masculin ( pe ) ei îi , i-

plural feminin ( pe ) ele leÎn cazul acuzativ pronumele poate avea funcţii sintactice de complement, atribut şi nume predicativ Cazul dativ ( D ) Forme : accentuate neaccentuatepersoana I singular mie îmi , mi plural nouă ne , ni persoana a II – a singular ţie îţi , ţi plural vouă vă , v- , vipersoana a III – a singular masculin lui îi , i- singular feminin ei îi , i- plural masculin lor le , li plural feminin lor le , li În cazul dativ pronumele personale au funcţie sintactică de complement.

Cazul genitiv ( G ) La cazul genitiv pronumele personal are forme doar pentru persoana a III – a Forme persoana a III – a singular masculin ( a, al, ai, ale ) lui singular femin ( a, al, ai, ale ) ei plural masculin ( a, al, ai, ale ) lor plural feminin ( a, al, ai, ale ) lor

În cazul genitiv pronumele personale au funcţie sintactică de atribut şi nume predicativ.

Cazul vocativ ( V ) La cazul vocativ pronumele personal nu are formă decât pentru persoana a II – a Forme:persoana a II – a singular tu! plural voi!

Pronumele personal de politeţearată respectul faţă de persoana căreia ne adresăm sau despre care vorbimare forme pentru persoana a II – a , şi a III – a

persoana a II – a dumneata , dumneavoastră ,dumitale persoana a III – a dumnealui , dumneaie , dumnealor

Pronume de reverenţăreverenţă – un respect deosebit Exemple : măria ta , înălţimea sa , excelenţa voastră

Numeralul Numeralul este partea de vorbire flexibilă care arată :– numărul :unu , trei , cinci ;– numărul obiectelor : trei cărţi , şapte elevi ;– ordinea obiectelor într-o înşiruire : primul / prima ;

Numeralele pot fi : - cardinale - ordinare Numeralul cardinal După structură numeralele pot fi:

– simple : unu – zece , sută, mie, miliard, milion;– compuse : unsprezece ......

Valorile morfologice ale numeralului– atunci când numeralul ţine locul unui substantiv el capătă valoare substantivală . Se comportă

ca un substantiv şi de aceea îndeplineşte funcţii sintactice specifice acestuia .– În alcătuirea diferitelor funcţii pentru numeralul cardinal sau orordinar putem folosi articolele

cel, cea.– numeralele de la 1- 19 pot avea valoare substantivală cât şi adjectivală. De la 20...... numeralele

au doar valoare substantivală.

Adjectivul Adjectivul este partea de vorbire flexibilă care arată însuşirile sau calităţile unui obiect . De aceea el însoţeşte întotdeauna subsrantivul. Potrivirea dintre substantiv şi adjectiv în gen, număr şi caz se numeşte acord .

Felul adjectivelor :– simple– compuse : galben – cenuşiu– variabile – cu două terminaţii ( cu o formă de masculin şi una pentru feminin )

- cu o terminaţie (cu aceeaşi formă la singular şi pentru gen masculin şi pentru feminin– invariabile – nu-şi schimbă forma nici după gen , nici după număr

Adverbul Este partea de vorbire neflexibilă care determină un verb exprimând fie caracteristica unei acţiuni fie caracteristica unei însuşiri sau împrejurarea în care se petrece acţiunea .

Felul adverbelor :1. de mod : ( cum ) aşa , astfel , asemenea2. de timp :( când ) azi , mâine , ieri , odată 3. de loc : ( unde ) aici , acolo , dincolo4. adverbe provenite din adjective :cântă frumos – adverb5. provenite din substantiv: zilele săptămânii , denumirea anotimpurilor , momente ale

zilei Funcţii sintactice: – complement– atribut

Interjecţia Interjecţia este partea de vorbire care exprimă :– o stare sufletească : ei , of , ah , vai , aoleu ;– o poruncă sau un îndemn : hai , uşi :– sunete sau zgomote din natură : buf , pleosc ; se numesc ONOMATOPEE– mod de adresare : bă , mă , bre ;

Unele interjecţii au valoare predicativă . Funcţii sintactice : Există interjecţii care nu au funcţie sintactică . Dar întâlnim contexte în care interjecţia poate îndeplini anumite funcţii sintactice.

1. Predicat verbal2. Subiect3. Complement4. Nume predicativ

Noţiuni de sintaxă Sintaxă = este partea de gramatică care studiază părţile de propoziţie , propoziţiile şi îmbinarea acestora în fraze. Propoziţia = este o comunicare scrisă sau orală cu un singur predicat După alcătuirea lor propoziţiile poate fi :– simple– dezvoltateDupă aspectul lor propoziţiile pot fi:– afirmative– negative

Observaţie : O propoziţie este negativă doar atunci când negaţia apare în faţa predicatului . Dacă se leagă de o altă parte de propoziţie, aceasta este afirmativă. După scopul comunicării , propoziţiile pot fi :– enunţiative– interogative Atunci când propoziţiile enunţiative sau interogative exprimă şi o stare sufletească sau sentimente ale vorbitorului, ele se mai numesc şi propoziţii exclamative. Fraza este o comunicare scrisă sau orală alcătuită din cel puţin două propoziţii. Numărul propoziţiilor dintr-o frază este egal cu numărul predicatelor.

Predicatul Poate fi :– verbal– nominal Predicatul verbalEste exprimat prin verb predicativ:are înţeles de sine stătătorformează singur predicat să fie la mod personal ( predicativ )

Predicatul nominal Este format din verb copulativ şi nume predicativ. Ne putem da seama dacă este predicat nominal atunci când :– când nu are înţeles de sine stătător– nu formează singur predicat – să fie la un mod personal ( predicativ )

Subiectul

După posibilitatea apariţiei sale în propoziţie, subiectul poate fi:1. exprimat : prin substantiv, pronume, numeral ;2. neexprimat :

a) inclus – inclus în desinenţa verbului - se foloseşte pentru persoana I şi persoana a II – a

b) subînţeles – se subînţelege din propoziţiile anterioare - se foloseşte la persoana a III – ac) nedeterminat – acţiunea nu poate fi atribuită unei persoane

Există în limba română aşa numitele propoziţii fără subiect. Plouă foarte tare. Între subiect şi predicat există p relaţie de interdependenţă.

Atributul Este partea secundară de propoziţie care determină un substantiv, un numeral sau un pronume. După partea de vorbire prin care este exprimat , atributul poate fi :

1. atribut adjectival2. atribut substantival 3. atribut pronominal

Atribut adjectival Atributul adjectival poate fi exprimat prin:– adjective propiu – zise– adjective provenite din alte părţi de vorbire: verb la participiu, numeral

Observaţie: Adjectivul prin care este exprimat un atribut adjectival se acordă în gen, număr, şi caz cu cuvântul pe care îl determină. Atribut substantival

1. Atribut substantival prepoziţional– exprimat prin substantiv– substantivul este precedat de prepoziţie

2 . Atribut substantival genitival – substantivele sunt în cazul genitiv

Atributul pronominal1. atribut pronominal prepoziţional2. atribut pronominal genitival

Complementul circumstanţial Determină un verb şi arată împrejurimea în care se desfăşoară o acţiune . Complementele circumstanţiale pot fi :

– de loc– de timp – de mod

Complementul circumstanţial de loc arată locul unde se desfăşoară o acţiune. Complementul circumstanţial de timp arată timpul când se petrece o acţiune sau durata . Complement circumstanţial de mod arată modul în care se desfăşoară o acţiune.

Complementul necircumstanţial Este compus din complement direct şi complement indirect . Complement direct– arată obiectul asupra căruia se răsfrânge în mod direct, acţiunea– stă în cazul acuzativ– răspunde la întrebările : ce? , pe cine?

– complementul direct poate fi construit atât fără prepoziţie cât şi cu prepoziţia „ pe ”

Complementul indirect– arată obiectul sau persoana căruia i se atribuie o acţiune sau o însuşire – stă în cazul acuzativ sau dativ