GLOBALIZAREA

FINANCIARĂ

CUPRINS

Introducere.............................................................................................................2

1.Scurtă etimologie................................................................................................3

2. Există sau nu globalizare...................................................................................4

3. Abordări ale globalizării....................................................................................4

4. Globalizarea sistemului financiar......................................................................6

Concluzii................................................................................................................9

Bibliografie..........................................................................................................10

1

INTRODUCERE

Globalizarea este în zilele noastre unul dintre fenomenele cele mai discutate şi

disputate în acelaşi timp, iar plaja discursurilor în termeni de globalizare se întinde de la

nivelul omului obişnuit de pe stradă, şi până la discursuri politice şi academice de înalt nivel.

Este surprinzător cum un termen atât de recent intrat în vocabular se bucură de o atât de mare

popularitate! Şi totuşi, câtă ambiguitate în folosirea lui, câte accepţiuni ataşate acestui termen,

câtă încărcătură emoţională asociată acestuia.

Globalizarea este şi un fenomen ambiguu. Avându-şi sursa în dezvoltarea tehnologică,

în căutarea eficienţei, în deschiderea pieţelor şi în interdependenţele economice, globalizarea

prezintă şi pericole deloc de neglijat, legate în special de subminarea suveranităţii şi coeziunii

naţionale. Globalizarea este adesea prezentată ca o revoluţie paşnică, care duce la

îmbunătăţirea nivelului de trai şi la apropierea religiilor şi culturilor; totuşi, o serie de voci

clamează caracterul său profund inegalitar, mai ales din perspectiva ţărilor în curs de

dezvoltare, al întreprinderilor mici şi al individului obişnuit.

Iată deci ce varietate de abordări, dispute, controverse, ce conţinut divers şi câte

abordări contradictorii îi sunt asociate acestei realităţi, pe care o simţim şi despre care vorbim

şi auzim vorbindu-se în fiecare zi: globalizarea. In acest context, demersul lucrării de faţă este

unul riscant, acela de a încerca o clarificare conceptuală, sau cel puţin de a opta pentru o

anumită accepţiune dintre multiplele asociate acestui termen. Acesta este scopul primului

capitol, intitulat „Abordări şi controverse cu privire la conţinutul şi semnificaţiile

globalizării".

Globalizarea acoperă o realitate economică, socială, politică, istorică, culturală etc.

extrem de complexă şi cuprinzătoare. Iată un singur exemplu: Kenneth Arrow, laureat al

Premiului Nobel pentru Economie în 1972, consideră că trebuie distinse cel puţin „cinci

aspecte diferite ale globalizării: comerţul internaţional, mişcările de capitaluri, migraţia

populaţiei, migraţia biotopurilor exotice (inclusiv patogene) şi difuzarea şi omogenizarea

posibilă a culturilor şi ideilor de orice fel. în acelaşi timp, instituţiile internaţionale s-au

implicat în încurajarea acestor mişcări spre exterior, ca şi în soluţionarea problemelor pe care

le-au creat"1.

1 Arrow, K.J., La globalisation et ses implications pour la sécurité, în „Pax Economica", nr. 5/2001.2

1. Scurtă etimologie

„Globalizarea este, fară îndoială, cuvântul (-cheie şi -litigiu) cel mai des folosit şi

abuzat, cel mai rar definit şi probabil cel mai neînţeles, nebulos şi spectaculos din punct de

vedere politic al ultimilor şi viitorilor ani"2.

Dată fiind varietatea extremă a abordărilor şi punctelor de vedere cu privire la

globalizare, care pornesc de la afirmarea caracterului ei ireversibil şi merg până la negarea sa

absolută, ca să nu mai vorbim de numeroasele faţete, opinii, abordări adesea contradictorii,

cred că nu puteam începe altfel acest demers dificil, despre un fenomen despre care s-a scris

atât de mult şi atât de contradictoriu, fară a fi clarificat conţinutul acestui cuvânt „sforăitor",

după expresia lui Scholte .

Etimologic, cuvântul „glob" a început să se refere la planetă cu câteva secole în urmă,

după descoperirea faptului că pământul este rotund. Conform Oxford English Dictionary

(1989), în engleza vorbită adjectivul „global" a apărut prin anii 1890, începând să desemneze

„întreaga lume", complementar sensului său originar, de „sferic". Termenii de „globaliza(re)"

şi „globalism" au fost lansaţi într-un tratat publicat 50 de ani mai târziu de Reiser şi Davies3.

în fine, substantivul „globalizare" apare pentru prima dată într-un dicţionar (Webster) în

19614.

Termenul de globalizare a fost utilizat la început în studiile referitoare la firmele

multinaţionale, desemnând un fenomen limitat, respectiv mondia- lizarea cererii. în 1983,

Theodore Levitt propunea acest termen pentru a desemna convergenţa pieţelor. Cum

globalizarea şi tehnologia ar fi principalii factori de modelare a relaţiilor internaţionale,

„societatea globală" acţionează constant, cu costuri relativ reduse, ca şi cum întreaga lume ar

fi o entitate unică: se vinde acelaşi lucru în acelaşi fel peste tot5.

Deşi perceput în primă instanţă ca un americanism, termenul de „globalizare" s-a

răspândit cu repeziciune în zeci de limbi după anii 1980: „globalizazzione" în italiană,

„globalizacion" în spaniolă, „globalizaçao" în portugheză, „globalisierung" în germană, sunt

cuvinte copiate direct din engleză. Este, de fapt, o copie cât mai fidelă/în oglindă a

termenului englezesc. Francezul „mondialisation" sau olandezul „mondialisering" exprimă

aceeaşi idee, chiar dacă cu anumite nuanţe, semnificative unele dintre ele.

2 Beck, U., Ce este globalizarea? Erori ale globalismului - răspunsuri la globalizare, Editura Trei, Bucureşti, 2003.3 Reiser, O.L. şi Davies, B., Planetary Democracy: an Introduction to Scientific Humanism and Applied Semantics, Creative Age Press, New York, 1944, pp. 212 şi 219.4Scholte, J.A., Globalization and Social Change, Transnaţional Associations, Bruxelles, 1998.5 Levitt, T., The Globalization of Markets, Harvard Business Review, mai-iunie 1983, pp. 92-93.

3

2. Există sau nu globalizare

Oricât de paradoxal ar părea, într-o lume în care, cum spuneam adineaori, cuvântul

„globalizare" este pe buzele tuturor şi este considerat, pe rând, chintesenţa răului universal,

dar şi panaceul acestuia, există abordări, foarte serioase de altfel, care argumentează, unele

dintre ele, universalitatea şi ireversibilitatea globalizării, cum există şi unele care

argumentează că, de fapt, globalizarea nu există, fiind un „mit" fară acoperire în realitate.

Există, astfel, trei mari şcoli de gândire, pe care Held, McGrew, Goldblatt şi Perraton6

le identifică astfel: hiperglobaliştii, scepticii şi transformativiştii.

In concepţia primei şcoli, relaţiile sociale contemporane au devenit complet

globalizate, globalizarea fiind considerată ca fiind singurul eveniment cu adevărat important

al istoriei contemporane. Globalizarea reprezintă pentru aceştia o nouă epocă, în care

„tradiţionalele state-naţiune au devenit unităţi de afaceri nenaturale, chiar imposibile într-o

economie globală"7. Globalizarea economică atrage „denaţionalizarea" economiilor, creând

noi forme de organizare socială care vor înlocui statele naţionale, reduse la un simplu rol de

intermediar între guvernarea locală, regională şi globală, sau „un mod tranzitoriu de

organizare pentru administrarea problemelor economice" . Globalizarea este pentru mulţi

dintre adepţii acestei teze vestitorul primei civilizaţii cu adevărat globale, în timp ce pentru

alţii ea este prima „civilizaţie de piaţă" globală.

3. Abordări ale globalizării

Disputele şi confuzia asupra globalizării continuă în ceea ce priveşte definirea şi

abordarea noţiunii de „globalizare". într-adevăr, adesea se invocă termeni legaţi de

globalizare, fară a indica explicit înţelesul acestor termeni. De exemplu, diferiţi comentatori

descriu globalizarea ca o „etapă a capitalismului", ca un „modernism târziu" sau ca „un nou

mod de gândire", fară a se preciza semnificaţia acestora. Definiţiile circulare nu ajută nici

atât. Prea adesea întâlnim definiţii ca „globalizarea este procesul contemporan de

transformare globală"8. De multe ori, „globalizarea" devine o etichetă aplicabilă la orice

fantezie. Nu trebuie deci să ne mirăm de poziţia scepticilor privind lipsa de conţinut a

termenilor, numiţi peiorativ „balonul globalizării". Totuşi, o rejectare în bloc a acestor

termeni este nedreaptă; multe alte definiţii şi noţiuni-cheie în analiza socială şi economică au

fost şi mai sunt adesea folosite vag şi confuz.

6 Held, D., McGrew, A., Goldblatt, D., Perraton, J., Transformări globale. Politică, economie şi cultură, Editura Polirom, Iaşi, 2004, pp. 26-34.7 Ohmae, K., The End of the Nation State, Free Press, New York, 1995, p. 5.8 Archer, M., Foreword, în M. Albrow şi E. King (ed.), „Globalization, Knowledge and Society: Readings from International Sociology", Sage, London, 1990, pp. 1-2.

4

Confuzia persistă şi datorită faptului că multe înţelesuri specifice sunt foarte diferite.

Pot fi distinse cel puţin cinci definiţii în sens larg ale globalizării, pe care ne propunem să le

analizăm pe rând.

O primă abordare priveşte globalizarea în termeni de internaţionalizare. Din această

perspectivă, „global" este pur şi simplu un alt termen pentru a descrie relaţiile transfrontalière

dintre state, iar „globalizarea" înseamnă o creştere a interdependenţelor şi schimburilor

internaţionale. În acest sens, Paul Hirst şi Grahame Thompson au abordat globalizarea în

termeni de „fluxuri largi şi în continuă creştere ale comerţului şi investiţiilor de capital între

ţările lumii"9. Evident că o asemenea „globalizare" poate fi identificată în marile fluxuri inter-

ţări şi sub aspectul populaţiei, mesajelor şi ideilor.

O a doua utilizare vede globalizarea ca o liberalizare, referindu-se la un proces de

înlăturare a restricţiilor impuse de autorităţi în calea schimburilor dintre ţări, în scopul creării

unei economii mondiale „deschise", „fară graniţe". Dovada globalizării înţelese în această

accepţiune poate fi găsită în larga răspândire în ultimele decenii a practicilor de reducere şi

chiar desfiinţare a barierelor în calea comerţului, a restricţiilor valutare, a controlului

capitalurilor şi, în unele cazuri, a vizelor de călătorie.

Această definiţie utilizată în special de neoliberali, dar şi de criticii lor vehemenţi -

identifică globalizarea cu liberalizarea, lumea globală fiind una fară restricţii şi bariere în

calea transferului de resurse de la un stat la altul. într-adevăr, ultimele decenii au cunoscut

numeroase reduceri ale restricţiilor oficiale cu privire la mişcarea transfrontalieră a bunurilor,

serviciilor, banilor şi instrumentelor financiare (mai puţin în calea circulaţiei forţei de

muncă), astfel că se explică de ce populaţia asociază globalizarea cu liberalizarea.

O a treia abordare identifică globalizarea cu universalizarea. Într-adevăr, când Oliver

Reiser şi B. Davies au inventat cuvântul „a globaliza/ globalizare" în anii 1940, aveau în

minte „universalizarea" şi prevedeau o „sinteză planetară a culturilor într-un umanism

global"10. în această accepţiune, „global" înseamnă „peste tot în lume", iar „globalizarea" este

procesul de răspândire a diferitelor obiecte, experienţe, descoperiri în cadrul popoarelor din

toate colţurile pământului. Se poate vorbi în acest sens de „globalizarea" calendarului

gregorian, de răspândirea automobilului, de mişcarea de decolonizare etc.

Nici această accepţiune nu aduce însă sensuri noi. Deşi circulaţia şi răspândirea

fenomenelor culturale şi a oamenilor cunosc o amploare deosebită, fenomenele nu sunt noi.

9 Hirst, P. si Thompson, G., Globalisation: Ten Frecquently Asked Questions and Some Surprising Answers, in „Soundings", vol. 4/1996, p. 48,10 Reiser, O. §i Davies, B., Planetary Democracy: an Introduction to Scientific Humanism and Applied Semantics, New York, 1944, apud: Schölte, J. A., op. cit.

5

A patra definiţie identifică globalizarea cu occidentalizarea sau modernizarea, în

special în forma ei „americanizată"11. Urmând această idee, globalizarea este dinamică pentru

că structurile sociale ale modernităţii (capitalism, raţionalism, industrialism, birocratism etc.)

sunt răspândite peste tot în lume, în acest proces ele distrugând implicit culturile existente şi

autodeterminarea locală. Globalizarea este uneori descrisă ca un imperialism tip McDonald's,

Hollywood sau CNN, sau, mai drastic, pur şi simplu coloni- alizare12.

Abordarea globalizării ca occidentalizare a rezultat în mod special din numeroasele

analize ale imperialismului post-colonial. Adesea, în acest caz, globalizarea este asociată cu

un proces de omogenizare, astfel încât întreaga lume devine occidentală, modernă şi, în

particular, americană.

Totuşi, occidentalizarea intercontinentală s-a desfăşurat cu mult timp înainte de

emergenţa discursului în termeni de „global/globalizare". Conceptul de modernizare sau cel

mai radical de „imperialism" este suficient pentru a exprima ideea de occidentalizare,

europenizare şi americanizare, nefiind, aşadar, nevoie de un alt cuvânt.

A cincea accepţiune - pe care o îmbrăţişăm şi noi - identifică globalizarea cu un

proces de deteritorializare (sau, cum mai poate fi numită, o răspândire a suprateritorialităţii).

Urmând această interpretare, globalizarea implică o reconfigurare geografică, astfel încât

spaţiul social nu mai este în întregime definit de spaţiu teritorial, distanţe teritoriale sau

graniţe teritoriale

4. Globalizarea sistemului financiar

Abordarea unor probleme ale procesului de globalizare în economia lucrării, o

considerăm utilă deoarece asupra acestui proces major al zilelor noastre are loc o dezbatere de

pe poziţii dintre cele mai diferite ale sistemelor economice, ale politicilor economice,

politicilor financiare şi de altă natură, asupra implicaţiilor pozitive şi negative ce decurg din

mutaţiile ce au loc la scară naţională, globală, şi zonală. S-a ajuns la un stadiu în care deja se

pune problema unei regândiri a globalizării, deşi nu s-a ajuns, dacă se poate spune aşa, la o

formă maximă a manifestărilor sale.

Considerăm inacceptabilă teza că globalizarea actuală ar fi un fenomen nou în evoluţia

societăţii umane. Sunt şi păreri, relativ puţine, care vorbesc de mai multe etape.

Globalizarea nu este altceva decât o internaţionalizare a unor activităţi pe multiple

planuri ce ating nivelul actual sub aspect cantitativ, calitativ, multilateral.

11 Taylor, P.J., Izations of the World: Americanization, Modernization and Globalization, MacMillan, 2000.12 Ritzer, G., McDonaldizarea societăţii, Editura Comunicare, Bucureşti, 2003.

6

Pentru a înţelege conţinutul şi dimensiunea globalizării astăzi, considerăm că este

necesar a se avea în vedere multiple aspecte în interdependenţa lor şi în care includem în mod

deosebit:

- globalizarea economică;

- globalizarea financiară;

- globalizarea militară;

- globalizarea culturală;

- probleme globale în domeniul mediului înconjurător.

Toate aceste aspecte, componente ale globalizării, la care adăugăm procesul

regionalizării economice şi politice, produc astăzi, după cum am subliniat deja parţial, mutaţii

şi transformări în ordinea mondială, locul şi rolul statelor, dar şi a unor forme de cooperare. îşi

pun amprenta, de asemenea, asupra principalelor procese economice cum sunt:

-creşterea şi dezvoltarea economică;

-evoluţia sistemului financiar internaţional;

-creşterea fără precedent a rolului informaţiei şi cunoaşterii;

-evoluţiile pozitive, dar mai ales negative în domeniul mediului înconjurător;

-globalizarea comerţului şi funcţionarea pieţelor globale;

-mişcările fără precedent ale oamenilor, a forţei de muncă, migraţia şi imigraţia forţei

de muncă.

Chiar dacă toate aceste domenii sunt influenţate în mare măsură de globalizare,

suportă transformări din cele mai mari până la scară globală, totuşi, globalizarea nu este un

proces cu totul nou şi acest lucru pentru faptul că, din punct de vedere evolutiv, privită istoria

la scara economiei moderne, pe măsură ce statele lumii intră, din ce în ce mai mult, în relaţii

bi şi multilaterale, putem vorbi de un proces de globalizare. De fapt, există multe lucrări care

vorbesc de mai multe etape ale globalizării. Noi am aduce un singur exemplu, şi anume pe cel

al înfiinţării unor organisme economice, financiare, politice la care au aderat majoritatea

statelor lumii.

Ceea ce o deosebeşte, actuala formă de globalizare este că ea a creat şi creează o serie

de oportunităţi de dezvoltare economică, politică, financiară, civilizaţională cu mult mai mari,

faţă de trecut, dar este generatoare în acelaşi timp şi de multe neajunsuri, decalaje,

contradicţii. Ele se regăsesc pe multiple planuri. De exemplu, dacă mai ales ultimele decenii

se caracterizează printr-o creştere fără precedent a bogăţiei societăţii la scară planetară, totuşi

decalajele, discrepanţele se adâncesc, repartiţia bogăţiei sociale este tot mai inegală. Aceste

discrepanţe, decalaje economice vizează nu numai realitatea internă la nivel de state, dar şi

7

relaţiile economice şi financiare internaţionale. De aceea, există multe susţineri de încercare

de a reglementa fluxurile financiare şi comerciale , zonale şi internaţionale. Pe un plan mai

general, se vorbeşte chiar de o regândire a întregului proces de globalizare.

Oportunităţile sunt multiple. Dar, aşa cum subliniază M.Maliţa „Cunoaştere şi Know-

How, produsele cu caracter universal ale ştiinţei şi tehnologiei, care circulă şi se aplică pe

toată suprafaţa planetei sunt marii autori ai globalizării "13.

Însăşi procesul de globalizare este definit în maniere şi forme diferite. Am împărtăşit

totuşi una dintre acestea, care ar fi percepută ca "un proces (sau un set de procese) care

întruchipează o transformare în organizarea spaţială a relaţiilor şi tranzacţiilor sociale -

analizate în termenii extensiunii, intensităţii, velocităţii şi impactului lor - generând fluxuri şi

reţele trans-continentale sau interregionale de activitate, interacţiune şi exercitare a puterii"14

Cu alte cuvinte, globalizarea presupune acele legături, forme de cooperare pe cele mai

diferite domenii, pe plan trans-continental sau pe planul diferitelor regionalisme ca formă de

cooperare şi integrare. în aceeaşi lucrare sunt enumerate o serie de teme generalizatoare ce pot

fi împărtăşite şi pot explica procesul de globalizare economică, financiară şi în alte domenii

amintite. Mai concret este vorba de:

1. Globalizarea poate fi percepută ca proces sau set de procese şi reflectă apariţia de

reţele, sisteme de interacţiune şi de schimb inter-regionale;

2. Anvergura spaţială şi densitatea interconectării globale şi transnaţionale

împletesc reţele de relaţii între comunităţi, state, instituţii internaţionale, organisme

neguvernamentale şi corporaţii multinaţionale, care constituie ordinea globală. Aceste reţele

ce se întrepătrund şi interacţionează reciproc, conduc la o structură evolutivă care impun o

serie de constrângeri, dar care conferă şi putere comunităţilor, statelor şi forţelor sociale;

3. Sunt puţine aspecte ale vieţii sociale care să scape de sub influenţa procesului

globalizării. La aceasta am adăuga noi că, segmentul financiar global este o parte dintre cele

mai vizibile, dar şi cu influenţă puternică asupra tuturor evoluţiilor, mai ales în economie;

4. Întretăind frontierele politice, globalizarea este asociată atât cu deteritorializarea

şi cu reteritoriaiizarea spaţiului socio-economic şi politic. Toate formele de organizare îşi

pierd, cu alte cuvinte, ceea ce înseamnă teritorializarea până în prezent;

5. Globalizarea este legată de scara în expansiune la care este organizată şi

exercitată puterea, adică de anvergura spaţială extensivă a reţelelor şi circuitelor de putere.

Relaţiile de putere sunt adânc influenţate, determinate de procesul globalizării.

13 M. Maliţa , Zece mii de culturi. O singură civilizaţie, Ed. Nemira, 1998, Pag. 197.14D. Held, A.Mc. Grew, D. Goldblatt, J. Perraton - Transformări globale. Politică , economie şi cultură. Editura Polirom 2004, Pagina 40

8

CONCLUZII

Astfel, se spune că globalizarea aduce prosperitate. Oamenii au acces la o cantitate din

ce în ce mai mare de bunuri, iar dacă procesul se întâmplă la scară planetară, atunci este clar

că prin globalizare sunt ridicate zone rămase în urmă, sunt puse în valoare zăcămintele lor,

resursele de materii prime, energieşi chiar resursele umane.

De asemenea, globalizarea impune un nou tip de raportare larealitate, pentru că pe

lângă faptul că acest proces prinde insul în nişte structuri ale societăţii mondiale, în acelaşi

timp această societate este introdusă vrând-nevrând în sufletul omului, determinând în el

schimbări inevitabile. Aşadar, este clar că globalizarea, dacă ne schimbă modul de a fi, trebuie

să ne schimbe şi modul de a gândi, de a ne forma.

Criticii care nu menajează mersul contradictoriu al globalizării consideră că “în

măsura în care o schimbare structurală se naşte din mişcare şi tensiune, globalizarea deţine un

potenţial transformativ înalt“ şi că “ţelul unei deschideri istorice mai radicale este disponibil.”

Trecînd în revistă doar o mică parte din opiniile pro şi contra globalizării, este extrem

de greu să ne pronunţăm tranşant spre care din cele două tabere înclină balanţa. Argumentele

optimiştilor sunt contracarate de cele ale pesimiştilor, deocamdată, cu mult mai numeroşi.

Optimiştii ţin să remarce faptul că, în ultimii 50 de ani, speranţa medie de viaţă a

crescut pe glob de la 46 de ani la 66 de ani. Datorită progresului înregistrat în domeniul

sănătăţii, oamenii de ştiinţă prezic că, spre sfârşitul secolului XXI,oamenii vor putea trăi 200

de ani. Pe de altă parte, pesimiştii atrag atenţia că, de aceste remarcabile cuceriri ale ştiinţei,

se va bucura doar o mică parte de populaţia Terrei. Până acum, cel puţin, ele nu s-au reflectat

în creşterea bunăstării tututora.

9

BIBLIOGRAFIE

1. Cristian D. Pîrvu, Anca Şerban, Vasile Pârvu, Regionalism şi Globalism în

economie şi finanţe, Editura Universitaria Craiova

2. Daniel Bădulescu, Globalizarea şi băncile, Editura Economică

3. Alexandra Renatae Daea, Economia internaţională în contextul crizei globale,

Editura Aius

4. www.ziarulfinanciar.ro

5. www.ziarulcapital.ro

10