Glasul Voislovei

1

Glasul Voislovei n nr. 3 - anul II - 2013

CMYK

1

Ioan OPRUŢ este pictor, profe-sor de pictură, campion de arte

marţiale şi profesor de arte marţiale. Două arte în mare măsură diferite, am putea crede. Ioan Opruţ ne lămureşte însă că „deşi ne par diferite, artele plastice şi cele marţiale au în comun aceeaşi preocupare de perfecţionare la cel mai înalt nivel posibil. Dife-renţa ar consta doar în privinţa obiectului artistic. În arta vizuală, acesta este obiectul creat (tablou, sculptură etc.), care, odată realizat, devine finit, autorul desprinzându-se şi întreru-pând relaţia cu respectivul obiect. În artele marţiale obiectul artistic este însuşi autorul. Ca şi în dans, balet sau yoga, autorul continuă perfecţionarea obiectului artistic, adică a sa, şi după finalizarea unei demonstraţii, expu-neri, spectacol, competiţii etc. În acest caz, obiectul artistic devine continuu sau am putea spune, infinit. Obiectul, în acest caz, este Minte, Corp, Spirit, Control, Stăpânire, Clarviziune, Sere- nitate.

Ca artist plastic, pictura lui Ioan Opruţ se poate defini ca hiperrealism sau hiperconceptualism, în sensul unui realism abstract, metafizic. Ce e de-a dreptul uimitor este că picturile sale sunt în totalitate executate în mină de pix, rareori artistul interve-nind cu tuş şi peniţă.

„Alegerile pe care le facem în viaţă şi nu şansele ce le avem pe parcursul acesteia ne determină viitorul. Nu putem şti direcţia vântului, dar în schimb. putem conduce corabia cu ajutorul acestuia.” – Ioan Opruţ.

Ca practicant al artelor marţiale, renshi Ioan Opruţ (gradul de 7 Dan) este multiplu campion naţional, european şi internaţional, antrenor, arbitru şi creatorul unui stil modern, numit JOTAIKIDO Jutsu, o sinteză care ilustrează multipla sa pregătire în do- meniul artelor marţiale. Acest stil a luat naştere în anul 2001, cu sprijinul mai multor cluburi din România şi Ungaria. La venirea în Canada (2004), Ioan Opruţ a fondat Asociaţia Jotai-

kido Jutsu Canada, care se bucură de o bună recunoaştere internaţională şi care anual susţine cinci competiţii, precum şi seminarii cu acordare de grade. A susţinut demonstraţii şi se-minarii atât în România şi Canada (Quebec şi Ontario), cât şi în Ungaria, Franţa, Croaţia, Italia, Germania.

Vedem cum, în cazul său, artele marţiale şi artele plastice se com-pletează reciproc: „Practicându-le pe amândouă de mai bine de 30 de ani, am obţinut însuşiri şi calităţi, nu numai bunuri materiale, trofee, premii. Cunoaşterea de orice fel este asemenea unui mijloc de transport, care te duce doar până la ţărmul opus, unde, odată ajuns, nu trebuie să cari mijlocul de transport cu tine. Imaginaţia, creativitatea, consecven- ţa, măiestria artistică sunt factorii care ne ajută, corelând abilităţile noastre şi creând întotdeauna ceva unic. Acestea sunt fundamentale în toate artele, deci şi cea plastică, şi cea marţială. Mai mult, pentru mine aceste arte sunt un refugiu, un spaţiu suprem şi sacru, în care mă ghidez cu ajutorul imaginaţiei şi al creativităţii. Artele marţiale pot fi un mod de auto-apărare, o metodă de a te menţine în formă, un mod de a-ţi ocupa timpul.

– Continuare în pagina 2 –

Artisti români din Montreal - Canada Îmbinarea artelor plastice si artelor martiale

„Fără Dumnezeu şi fără credinţă în Biserică, omul rămâne un biet animal raţional şi vorbitor, care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri.”

Petre ŢUŢEA

Glasul Voislovei

Nr. 3 l Anul II l 2013

,

, ,

Revistă a comunităţii locale din satul Voislova, comuna Zăvoi, judeţul Caraş-SeverinPeriodic afiliat Asociaţiei Culturale „Grănicerii Văii Bistrei”

şi Asociaţiei Publiciştilor Presei Rurale din Banat

2


CMYK

– Urmare din pagina 1 –

După o vreme, dacă treci de acest prag de suprafaţă, începi să realizezi ce înseamnă cuvântul „arte” în sintag- ma arte marţiale. Totul se modifică în interiorul tău şi te poţi redescoperi,

aşa cum nu ai sperat să o faci vreodată. Iniţial, nimeni nu îmbrăţişează calea artelor marţiale pentru frumuseţea lor spirituală, ci pentru eficacitatea lor în autoapărare. Înţelegerea lor se face

lent şi pe nesimţite.”Născut la 18 martie 1962, în Voi-

slova, judeţul Caraş-Severin, Ioan Opruţ a studiat grafica la Liceul de Arte Plastice „Ion Vidu” din Timi-şoara şi apoi la Academia de Arte Vizuale „Ion Andreescu” din Cluj-Napoca. În paralel cu meseria de gra- fician, a predat artele plastice la Ti-mişoara la Liceul „Ion Vidu” şi la Universitatea de Vest din Timişoara, continuându-şi activitatea de profesor şi la Montreal, la Centrul Lajeu-nesse şi la Academia educativă pen-tru copiii români.

A avut multiple expoziţii perso-nale şi de grup în România, Canada, Germania, Franţa şi Ungaria, la lista acestora adăugându-se şi o nouă expoziţie ce a pus în lumină atât creaţiile sale personale cât şi cele ale elevilor săi, reunind lucrări de grafică, gravură şi pictură. Prezentarea a- cestora a avut loc dumi-nică, 26 mai 2013, la Casa Română (sala parohială a Bisericii Buna Vestire, 8060 Christophe Colomb,

Canada). Evenimentul a fost organi-zat de Asociaţia Internaţională Jotai- kido Kobujutsu (A.I.J.K.) în colabo-rare cu Academia Educativă pentru copiii români. Evenimentul a încorpo-rat şi un spectacol de Arte Marţiale, pentru a sublinia cei nouă ani de activitate şi promovare a stilului Jotai-kido Jutsu. Amintim că tot pentru a ce- lebra acest stil de arte marţiale, Renshi Ioan Opruţ şi A.I.J.K. au organizat Seminarul Internaţional de Jotaikido Jutsu, care a avut loc în Timişoara – România pe data de 11 mai 2013.

Eva HALUSZiarist, publicist – Montreal, Canada

Articol apărut în ziarul ACCENT-Montreal (Bilunar gratuit), 2013

În data de 17 septembrie 2013, la Voislova s-a sfinţit paraclisul

şcolar cu hramul „Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş”. Sfinţirea s-a făcut de către Prea Sfinţia Sa Lucian, Episcopul Caransebeşului, care s-a aflat în mijlocul elevilor, profesorilor, dar şi a sătenilor din Voislova, care s-au adunat la Şcoala Pri-mară din localitate pentru a participa la acest minunat eveniment. Cu acest prilej, ierarhul înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi a sfinţit această capelă care se află în incinta unităţii de învăţământ.

La această slujbă de sfin- ţire au participat autorităţi locale în frunte cu primarul comunei Zăvoi, domnul Ion Scorobete, conducerea Şco-lii Gimnaziale din Zăvoi, reprezentată de prof. Ioan Pârvu, cadrele didactice de la Şcoala Primară Voislova, prin doamna înv. Bănceu Mioara şi înv.

Sfin]irea unei noi capele }colare pe teritoriul comunei Z@voi

Todor Manuela, precum şi elevii îm- preună cu părinţii lor. Paraclisul şcolar a fost amenajat graţie unui parteneriat între primărie şi şcoala din localitatea Zăvoi. De asemenea, au fost binecu-vântate cancelaria şi sălile de clasă şi s-au înălţat rugăciuni pentru binecu-vântarea noului an şcolar şi pentru

buna învăţare a elevilor care frecven-tează cursurile şcolii din localitate.

În cuvântul său, Preasfinţitul Lucian a mărturisit: „Este într-adevăr astăzi,

o zi aleasă care va rămâne în istoria comunei Zăvoi şi în istoria Parohiei şi Şcolii Primare din satul Voislova. În comuna Zăvoi, s-au ctitorit şi sfinţit trei paraclise şcolare, în numele Prea Sfintei Treimi, primul a fost la Măru în incinta Şcolii din satul Măru, anul trecut s-a sfinţit paraclisul din incinta

Şcolii Gimnaziale din loca-litatea Zăvoi şi iată astăzi s-a întregit cu această lucra- re duhovnicească dar şi mi-sionară prin sfinţirea celei de-a treia capele şcolare de pe raza comunei Zăvoi şi anume această capelă din Voislova închinată Sfântului Ierarh Iosif Cel Nou de la Partoş. Totodată, am binecu-vântat şcoala din Voislova, rugându-ne pentru ctitorii acestei capele şcolare, pen-

tru cadrele didactice care îşi desfăşoa- ră activitatea aici şi pentru toţi elevii care învaţă şi îşi deschid inimile şi min- ţile în această instituţie de învăţământ.

3


CMYK

3

paraclise de la Măru şi Zăvoi. Acest lucru nu era posibil fără o relaţie deo- sebită între Primărie, Consiliul Local, Episcopia Caransebeşului, Instituţia Şcolii, Biserica Ortodoxă din Voislo-va şi toate celelalte Biserici Ortodoxe din comună. Mulţumesc, în numele co- munităţii pe care o reprezint, Prea Sfin- ţiei Sale Lucian, Episcop al Caran- sebeşului, pentru prezenţă şi sprijinul acordat acestei localităţi, a comunei noastre, de fiecare dată când îi soli-cităm ajutorul.”

Profesorul Ion Pârvu, director al Şcolii Gimnaziale din localitatea Zăvoi, a declarat: „Ne bucurăm că Preasfinţitul Lucian a sfinţit această capelă şcolară din Voislova. Am avut

această iniţiativă de a construi un lăcaş de rugăciune alături de primarul comunei Zăvoi, deoarece este impor-tant ca să existe o capelă într-o şcoală, pentru că înlesneşte activitatea didac-tică a profesorului de religie, iar elevii vor înţelege mai bine tainele Mântui-torului nostru Iisus Hristos. Totodată, elevii participă activ şi direct la viaţa religioasă.”

La finalul acestui frumos eveni-ment, chiriarhul a dăruit conducerii şcolii o icoană cu Maica Domnului. De asemenea, toţi cei prezenţi au fost miruiţi şi au primit din partea Preasfinţitului Părinte Lucian ico-niţe.

Jurist Mihuţ FIRUŢ

I-am mulţumit lui Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate asupra noastră şi L-am rugat să ne bine-cuvânteze pe toţi, să ne ajute să ră-mânem aproape unii de alţii şi cu toţii mai aproape de El şi de învăţătura Lui cea sfântă.”

Primarul comunei Zăvoi şi fiu al satului Voislova, Ion Scorobete, a re-latat: „Astăzi la Voislova, satul meu natal s-a sfinţit capela din incinta Şcolii Primare cu clasele I-IV, capelă închinată Sfântului Ierarh Iosif Cel Nou de la Partoş care ne dă credinţă şi putere de muncă la începerea noului an şcolar. După cum bine se ştie este cea de-a treia capelă şcolară de pe raza comunei Zăvoi, după cele două

În localitatea Voislova funcţio-nează încă două instituţii impor-

tante de stat. Acestea sunt Şcoala Primară Voislova cu clasele I-IV şi

Grădiniţa cu Program Normal Voislo-va. Acestea sunt arondate Şcolii Gim- naziale Zăvoi sub îndrumarea domnu-lui director Prof. Dr. Pârvu Ion.

În anul şcolar 2013-2014 Şcoala Primară Voislova are înscrişi 13 copii după cum urmează: în clasa 0 - 5 copii,

în clasa a II-a - 4 copii, în clasa a III-a - 1 copil, iar în clasa a IV-a - 3 copii. Doamna învăţătoare Tudor Manuela se ocupă cu profesionalism şi mult

drag de micile lăsta- re ale satului nostru.

Grădiniţa cu Pro- gram Normal Voislova funcţionează cu 13 copii după cum urmează: 4 copii de 3 ani, 6 copii de 4 ani şi 3 copii de 5 ani. Copiii „grădinari” sunt îndrumaţi şi educaţi de către doamna învăţă-toare Bănceu Mioara.

Cu toate că natalita- tea copiilor este în scă- dere şi copiii sunt de la an la an tot mai puţini,

iar baza materială din şcoală este foarte modestă, cadrele didactice în- cearcă să lucreze, să-i îndrume şi să-i înveţe pe copii tot ceea ce aceştia trebuie să cunoască.

În şcoală şi la gradiniţă sunt copii harnici, inteligenţi. Tocmai de aceea

dascălii desfăşoară diferite acţiuni şi activităţi extracurriculare cu aceştia. Există parteneriate cu Primăria Co-munei, cu Biserica Ortodoxă şi cu Poliţia Comunală. Parteneriatele se concretizează prin diferite acţiuni la nivelul localităţii.

Cea mai importantă acţiune care a avut loc în incinta Şcolii şi Grădiniţei din Voislova la început de an şcolar, mai precis la data de 17.09.2013, a fost sfinţirea paraclisului şcolii. Pa- raclisul „Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş”, a fost sfinţit de către Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului. La slujbă au partici-pat autorităţi locale, conducerea şcolii, cadre didactice precum şi elevii îm- preună cu părinţii lor. Ierarhul a bine- cuvântat cancelaria şi sălile de clasă şi a rostit rugăciuni pentru binecuvân-tarea noului an şcolar.

Datorită isteţimii şi talentului lor, copiii au participat la diferite con-cursuri şi festivaluri cum ar fi:


Scoala si grãdinita din localitatea Voislova,, ,

4


CMYK


l concursul judeţean „Educaţia prin artă”, ediţia a X-a, faza locală, secţiunea „Mândru mi-s că-s bănă-ţean”, desfăşurat la Casa de Cultură Oţelu-Roşu, unde am obţinut două locuri fruntaşe;

l festivalul judeţean „Doina Bis-trei” ediţia a III-a, în cadrul Proiec-tului Educaţional Judeţean „Mândre-s florile-n Banat”, desfăşurat în locali-tatea Măru;

l festivalul folclor-concurs cu par-ticipare internaţională „Ciobănaşul” desfăşurat în localitatea Bucova, jud.

Caraş Severin, unde Boran Aliona Varinia a obţinut locul I la recitare în grai bănăţean, iar Iorgoni Flavius Marian a obţinut „Medalia de aur” la aceeaşi secţiune;

l festivalul folcloric pentru copii „Gugulan cu car cu mere”, ediţia a III-a s-a desfăşurat la Caransebeş, fiind reprezentaţi de Opruţ Georgiana;

l proiectul educaţional Internaţio-nal „Cu Europa… la joacă – Euro-preşcolarul”, faza I, ediţia noiembrie 2013, unde din 10 copii înscrişi 7 au obţinut locul I;

Din activităţile extracurriculare care se vor desfăşura pe parcursul anului şcolar 2013-2014 putem amin-ti: „Focul – prieten sau duşman?”, „Petrecem de Halloween!”, „Vine, vine Moş Crăciun!”, „Stomatologul – prietenul nostru”, „Europa – La Mulţi Ani!”, etc.

Serbările şcolare pe care copiii le prezin- tă în faţa părinţilor şi a întregului sat se desfăşoară cu diferi-te ocazii. Venirea lui Moş Crăciun ne deter- mină să-i prezentăm poezii şi cântece pentru a primi cât mai multe cadouri. Ziua Mamei „8 Martie”

este un prilej de a le arăta celor mai iubite fiinţe dragostea şi preţuirea copiilor faţă de ele. Sfârşitul de an şcolar aduce bucurie în sufletele copiilor şi ale părinţilor. Aceştia sunt răsplătiţi cu premii şi diplome pentru munca depu- să pe parcursul unui an şcolar. Bine-înţeles că toate aceste manifestări nu pot fi realizate fără sprijinul părinţilor şi comunităţii săteşti. Aceştia ne-au fost mereu aproape şi au răspuns afirmativ atunci când au fost solicitaţi.

Cadrele didactice mulţumesc pă-rinţilor, comunităţii săteşti, domnului director şi domnului primar al comu-nei Zăvoi, pentru sprijinul acordat de fiecare dată la acţiunile, manifestările desfăşurate de Şcoala Primară Voislo-va cu clasele I-IV şi Grădiniţa cu Program Normal Voislova.

Înv. Mioara BĂNCEU

Colind Umbl Maica dup Fiu

Am avut deosebita plăcere de a culege şi mai apoi de a transcrie acest cântec de Stea, de Colindă de la domnii Luţă Opruţ - 86 ani şi Mihai Luţă Opruţ - 56 ani, ambii din satul Voislova, nr. 111, la data de 30.06.2013. Tatăl şi fiul, supranumiţi în sat ”a Opruţonilor”. Cei doi ne-au cântat tot repertoriul de colinde şi cântece de stea.

Unitatea de timp după cum se vede pe portativ este ♪ (pătrimea). La schimbarea măsurii 2/4 cu 4/4 am folosit bara dublă de măsură - ║.

Umblă Maica după Fiu - bis Prin livezi de foionfiu - bisRaza soarelui, floarea soareluiPrin livezi de foionfiu.

Tot plângând şi întrebând - bisN-aţi văzut pe Fiul Sfânt - bisRaza soarelui, floarea soareluiN-aţi văzut pe Fiul Sfânt.

Maică de l-am fi văzut - bisDar noi nu l-am cunoscut - bisRaza soarelui, floarea soareluiDar noi nu l-am cunoscut.

Al cunoaşte e uşor - bisCăci pe umerii Lui - bisStrălucesc LuceferiiRaza soarelui, floarea soareluiStrălucesc Luceferii.

Maică dacă e aşa - bisNoi îţi dăm o veste rea - bisCăci în curtea lui PilatE răstignit pe-un lemn de bradRaza soarelui, floarea soareluiRăstignit pe-un lemn de brad.

Prof. univ. dr. Dumitru JOMPAN

5


CMYK

5

Raul Opruţ, căci despre el este vorba s-a născut la data de 4 ianua-rie 1998 în municipiul Caransebeş, judeţul Caraş Severin. A crescut şi copilărit pe plaiurile satului natal Voislova, unde a început să joace fot-bal pe stadionul sătesc de la „Moara Mică”, împreună cu prietenii şi co-legii lui. Clasele I – IV le-a urmat la Şcoala Primară din Voislova după care a plecat să-şi continue studiile gim-naziale la Liceul cu Program Sportiv

”Banatul” din Timişoara. Încă din fra- gedă copilărie a îndrăgit foarte mult sportul în special fotbalul care i-a adus multă satisfacţie până în acest moment al parcursului său ca şi fotbalist. Începuturile fotbalistice au fost şi la echipa noastră din sat „Unirea Voislova”, aici evoluând o perioadă destul de scurtă. Aici a jucat alături de prietenii săi din sat dar şi din alte localităţi limitrofe Voislovei.

Plecarea la L.P.S. „Banatul” a fost una cât se poate de benefică lui Raul pentru că aici a văzut şi a simţit ce înseamnă cu adevărat antrenamen-tele zilnice dar şi pasul făcut spre o altă etapă a vieţii de fotbalist. Având o evoluţie bună, fiind titular în echipa

sa a fost şi la turnee atât în Timişoara cât şi în ţară, printre care a şi câştigat câteva, aici amintim de „Cupa Hagi Danone”, unde el şi întreaga echipă au fost premiaţi chiar de cel mai mare fotbalist român Gheorghe Hagi.

După o perioadă de trei ani petre-cuţi la Timişoara unde a evoluat la grupa sa ca şi fundaş central a reuşit să facă un alt pas mare şi important spre o echipă de top din Europa şi anume A.C. Chievo Verona (juniori) – Italia. După o probă de joc de patru zile, antrenorii văzând potenţialul şi dăruirea sa, a avut loc şi plecarea în data de 8 ianuarie 2013 spre Verona. La Chievo Verona încă nu a câştigat trofee dar viitorul pentru fundaşul nostru central este unul strălucitor şi promiţător.

La Naţionala României – Under 16, a avut două selecţii printre care una în luna noiembrie a acestui an. În data de 8 respectiv 10 noiembrie 2013, Naţionala de juniori sub 16 ani a României a susţinut o dublă amicală cu Naţionala Belarusului. Echipa lui Florin Răducioiu a evoluat la Buftea pentru a fi gata de turneele de califi-care de anul viitor. În urmă cu un an „Academia de Fotbal Gheorghe Hagi” dădea cei mai mulţi jucători la Na-ţională. Anul acesta pe lângă Ianis Hagi au mai fost convocaţi 4-5 jucă- tori. „Am considerat să dau posibi-litatea şi altor jucători să joace. Eu la Naţională trebuie în orice moment să am doi jucători pe post care să fie la acelaşi nivel”, a declarat Florin Răducioiu pentru GSP TV şi Antena 1.

La ştirile sportive ale GSP TV şi Antena 1 s-a spus că: „Surpriza lui Răducioiu este Raul Opruţ, fundaş central la Chievo Verona. Puştiul care va împlini 16 ani pe 4 ianuarie 2014 are deja 1,84 m şi îl are ca model

de joc pe David Luiz, de la Chelsea Londra”. Raul a fost şi intervievat de către reporterii televiziunilor prin care şi-a spus pe scurt evoluţia lui fotbalistică. În prima partidă cu Be-larus, Raul a fost titular alături de Ianis Hagi, fiul marelui Gică Hagi, evoluând impecabil 85 de minute după care a fost schimbat fiind uşor accidentat.

În final vreau să îi transmit voi- sloveanului nostru că are un viitor frumos în fotbalul naţional şi inter- naţional dar trebuie foarte multă muncă, concentrare pentru a putea merge pe drumul cel mai bun. Tre-buie să alegi calea cea mai dreaptă, să ai credinţă, să fi liniştit, cuminte, înţelegător, pentru a ajunge un fotba-list complet.

Toată Voislova este alături de tine şi în clipe plăcute, dar şi în momente grele. Hai Raulll… mult noroc.

Petru OPRUŢ

De la Voislova la… A.C. Chievo Verona

Satu-i o icoan@ vieCâce o veste să scoboareCa albina la o floareŞî-n oglinda stelelorÎnjierii ge toţ duc dor

Păstă sat cu luna plinăMoarcea samană luminăCântă greierii vrăjâţDă macii-n câmp adurmiţ

Satu-i o icoană vieLa trai lung, pă toţ ne-mbieÎmpăcat cu toţ cu toaceUnii dă alţî avem parce.

Violeta TIPA

6


CMYK

Nenumăratele descoperiri arheolo-gice din sudul Banatului relevă exis- tenţa încă din epocile străvechi a unor aşezări rurale populate cu locuitori care se ocupau cu creşterea animale-lor şi cultivarea pământului în cadrul unei economii de tip autarhic, orga-nizate în obşti săteşti în cadrul cărora familia îşi producea în propria gospo- dărie toate cele necesare traiului zil-nic: adăpostul, hrana, îmbrăcămintea, încălţămintea şi obiectele de utilitate gospodărească. Tradiţiile satului păs- trate până în zilele noastre, precum Strigările peste sat, focurile de toam-nă şi primăvară sau cele din ciclul familial, Praznicul casei, Colindatul de Crăciun, Făşangul, obiceiurile de Sângeorz şi celelalte, transmit până în zilele noastre atitudini spirituale de purificare comunitară şi fami- lială menită să menţină ordi-nea, curăţenia morală şi stabi- litatea obştilor săteşti guver-nate de legea datinii.

Documentele istorice ates-tă prezenţa obştilor săteşti pe teritoriul bănăţean în secolele XIII – XV cu termenii: terra locus, locus, sau villa cu înţe-lesul de aşezări de aşezare rurală – possesio valachica. Organizaţi astfel, în obşti să- teşti conduse de bătrânii satului, supuşi legii datinii, jus vallachica, strămoşii noştri au petre-cut veacurile pe acest pământ călcat neîntrerupt de alte popoare. Dr. Cornel Grofşoreanu, în Prefaţa lucrării Ba-natul de altădată şi de totdeauna, arăta în 1946 că: „Tot ce s-a realizat în această regiune blagoslovită de Dumnezeu în decursul veacurilor, s-a realizat prin munca braţelor, prin su-doarea şi sângele în belşug vărsat al străbunilor şi strămoşilor noştri. Nu există un oraş, o cetate, o metereză, o şosea, un canal ori un dig care să nu fi fost ridicat din munca braţelor noastre. Căci străinii, pripăşiţi pe aceste meleaguri, au fost numai stă-pânii care au dispus, au beneficiat, au poruncit şi – ce e drept – au dat îndrumările necesare; au conceput planurile, dar valahii obidiţi au fost executanţii. Şi nu există o piatră, o cărămidă, o brazdă de pământ în care să nu fie contopită o picătură de sudoare valahă şi o picătură de sânge

daco-român”.Până în secolul al XVIII-lea satele

Banatului erau de tip risipit sau îm-prăştiat, cu casele construite pe tere-nul familial, astfel încât distanţa dintre case era adesea foarte mare. O remi-niscenţă a acestui tip de aşezare este comuna Cornereva compusă din peste 40 de cătune întinse pe o suprafaţă imensă. Necesitatea modernizării struc- turii aşezărilor rurale prin aducerea satelor la linie, organizarea unor co-munităţi rurale compacte, cu străzi ordonate şi centru civic cu primărie, biserică, şcoală şi alte locaţii de inte-res obştesc s-a impus la jumătatea secolului al XVIII-lea, cînd, aflat sub dominaţie austriacă, Banatul a fost supus unui profund proces de refor-mă economico-socială. În raportul

Congregaţiei particulare a judeţului Caraş din 3 octombrie 1783 adresat Consiliului Regional locotenţial sunt menţionate motivele pentru care sate-le trebuiesc re-organizate în structură compactă:

1. Locuitorii să fie introduşi în po- sesiunea fondurilor intravilane şi a sesiunilor escidate încă la 1782, iar aceasta să se înfăptuiască cu inter-venirea inginerului de Stat;

2. Cât priveşte regularea caselor în comune, atât subzistenţa urbarială cât şi interesele publice pretind că deodată cu ordinul dat, autoritatea publică să reguleze aşezarea dezor-donată a caselor;

3. Deoarece, afară de oraşele Lugoj şi Caransebeş, în tot judeţul casele lo-cuitorilor sunt răsfirate fără ordine şi lege, aşezate până chiar la depărtare de 3.000 de paşi una de alta, iar partea cea mai mare a izlazurilor se extinde în teritoriul gol ce este între

case, aşa că înainte de ce s-ar cosi iarba, ba chiar înainte de a putea să crească, este călcată de trăsuri, devenind astfel nefolosibilă. Din cauza răsfirării caselor urmează că, neavând locuitorii teritoriu suficient pentru fâneţe şi păşunat sunt siliţi ca pentru ierbărit şi păşune să iee de la domeniile terestrale în arendă, terenurile ce s-ar putea vinde;

4. Fiind o considerare la ordinul dat pentru extirparea lotrilor, siguran- ţa publică doreşte negreşit ca satele să fie regulate, pentru că cel ce vo-ieşte să facă o crimă, acela se teme de supravegherea vecinilor…

Raportul arăta mai departe că stră-mutarea caselor ar fi o operaţiune lesne de înfăptuit, întrucât există pentru aceasta acordul populaţiei rurale:

Nici o frică nu este că doar locuitorii s-ar opune la regulare, pentru că, fiind casele din lemn, fără multă oste-neală ele s-ar putea desface şi, cu puteri unite, ele vor pu-tea fi transportate şi zidite la locurile destinate…

În baza acestui raport, în anul 1796 s-a creat Proiec-tul de regulare a comunelor din judeţul Caraş astfel încât s-au creat satele aşezate pe noile vetre, situate pe drumu-rile de acces şi de-a lungul

principalelor râuri, pentru a răspunde tuturor nevoilor populaţiei rurale.

Urme ale vechilor aşezări de tip rispit sunt astăzi nenumăratele sălaşe pastorale, agricole, viticole sau po-micole ce sunt răspândite pe întregul teritoriu al Banatului Sudic.

Proiectul de sistematizare rurală aplicat de administraţia austriacă avea să deschidă noi orizonturi dezvoltării vieţii rurale, asigurând penetrarea re- laţiilor de producţie capitaliste, dez-voltarea armonioasă a meşteşuguri-lor şi micii industrii rurale.

Aspectul de astăzi al satelor vor- beşte de la sine despre succesul aces-tui proiect realizat de administraţia austriacă şi aplicat de populaţia au-tohtonă împreună cu minorităţile ce s-au aşezat în acest teritoriu, ce avea să devină la scurtă vreme un adevă-rat miracol economic.

Etnolog Aristida GOGOLAN

Evolutia satelor bãnãtene, ,

7


CMYK

7

Impresii despre satul VoislovaAm fost mereu fascinată de lumea

satului, locul unde mi-am trăit partea mea de poveste, partea mea de rai, m-au impresionat oamenii care mi-au împărtăşit şi înţeles dragostea pentru locurile unde ne-am format ca fiinţe sensibile, cu respect faţă de rădăcinile noastre, faţă de sufletele strămoşilor noştri, faţă de înţelepciunea şi integri-tatea oamenilor de la ţară.

Întâlnirea cu Petru Opruţ, autor a trei lucrări despre satul lui natal Voi-slova, a fost o mare surpriză pentru mine, pentru că nu mă aşteptam să găsesc într-o persoană aşa tânără, cu preocupări moderne şi mondene, atâta pasiune pentru trecutul nostru de oameni simpli, atâta sensibilitate, şi nu în ultimul rând atâta tenacitate, deoarece operele lui, nu implică doar sentimente ci şi o muncă foarte se- rioasă şi uneori anevoioasă. În spa-tele rezultatului final stă o asiduă activitate de cercetare şi de triere responsabilă, pentru că nu poate fi uşor să faci distincţie între amintirile subiective şi uneori eronate care ţi se oferă, şi informaţiile exacte, reale ale subiecţilor intervievaţi. Asta deşi în sufletul şi mintea fiecăruia dintre noi,

a celor care ne-am trăit copilăria în praful uliţelor de la sat există cu certitudine o mare doză de subiecti-vism, cu toţii având tendinţa de a idealiza acea perioadă a vieţii noastre.

Prin meseria pe care o practic, cea de solistă vocală, interpretând cântece populare din Banat am avut prilejul să remarc că, la Voislova transpiră acea dragoste pentru cântecul popular cât şi pentru satul bănăţan ge munce, unde se ascund un cumul de sen-

timente şi trăiri complexe, intense, de pasiuni de o frumuseţe inefabilă care vă înnobilează pe dumneavoastră, dragi voisloveni.

Pentru cei care iubesc satul Voi-slova sau mai mult decât atât, aceste tărâmuri de legendă, pentru cei care au copilărit ascultând poveştile bu-nicii la gura sobei, pentru aceia care au trăit sărbătorile la sat şi care nu au uitat şi nu pot uita bucuria din sufle-tele noastre cu care ne pregăteam să întâmpinăm orice zi sfântă, trebuie să păstrăm vie şi tot timpul să îm- prospătăm minţile noastre cu strămo-şii noştri care au ştiut să păstreze valorile, cântecul şi portul popular nealterate dar totodată, gândindu-ne la ei ne-au şi servit drept reper moral la fiecare răscruce de drumuri din viaţa comunităţii noastre.

Bucuraţi-vă sufletele aşadar cu crâmpeie şi amintiri din copilărie! veţi regăsi cu siguranţă exuberanţa vremurilor de altădată şi veţi realiza o dată în plus de ce iubim satul bă-năţean şi lumea lui mirifică!

Liliana LAICHICITimişoara

la data de 18 septembrie 2012

Rãmas bun, Maicã MãrieAi apărut pe lume, odată cu naşte-

rea României Mari, într-un sat vechi din pusta Banatului, sat pe care nu l-ai părăsit niciodată şi în care ai trăit după aceleaşi reguli şi cutume ale înaintaşilor tăi. Ai fost fată în sat când tancurile străbăteau Europa şi feciorii satului plecau pe front, apoi ai fost soţie, mamă, bunică şi străbunică, câştigându-ţi traiul zilnic din munca câmpului precum alte milioane de români. Nu ai făcut şcoli sau servici la oraş, dar ai dovedit întotdeauna o înţelegere profundă a lucrurilor care se întâmplă, a lumii în care trăim, o lume în continuă schimbare şi transformare dar care nu ţi-a schimbat modul tău de a fi, de a gândi şi simţi, adânc înrădăcinate prin educaţia pe care o oferea în trecut familia şi me-diul sătesc bănăţean.

De-a lungul vieţii ai trăit după acele reguli care însemnau echilibru, cumpătare şi omenie iar avalanşa

de informaţii şi oferte produse de lumea de azi le-ai privit critic şi cu neîncredere. „Alimentaţia ta ştiinţi-fică” a fost şonc, slănină cu pită, cu brânză şi ceapă, în zilele când mer-geai la munca câmpului, fără gândul colesterolului mărit, doar pentru că aşa făceau şi înaintaşii tăi, iar această „imprudenţă” te-a adus la 90 de ani de viaţă fără a şti ce înseamnă spita- le, sfaturi ale medicilor sau medica-mente. În schimb, ai cunoscut şi res-pectat regulile ancestrale ale ţăranului şi satului bănăţean, cunoaşterea empi- rică acumulată de-a lungul secolelor şi convertită în tradiţii şi obiceiuri, de la care astăzi, cu prea multă uşurinţă din păcate, renunţăm. Asta a fost în-văţătura neviciată de viruşii societăţii de consum de astăzi- învăţătură după care a trăit ţăranul român şi pe care astăzi, cu aroganţă, o respingem, ca fiind anacronică.

Ai trăit frumos, Maică Mărie! Nu

te-ai plâns de greutăţile vieţii, deşi ai rămas văduvă şi ai pierdut şi un copil, ai reuşit să treci cu demnitate de încercările vieţii, n-ai invidiat, nici bârfit pe nimeni, ai văzut doar ce e pozitiv în om şi ai încărcat pe cei din jur cu energie pozitivă prin atitudinea ta. Ţi-ai iubit şi înţeles satul, Petroman, pe care nu l-ai trădat niciodată, pe copii, nepoţii şi strănepoţii, cărora le-ai insuflat ceva din tenacitatea şi atitudinea ta pozi-tivă în faţa vieţii, faţă de satul şi tradiţia bănăţeană, punând astfel o piatră temeinică la fundamentul edu-caţiei lor.

Astăzi, când nu mai eşti printre noi, s-a dovedit ca viaţa pe care ai trăit-o în armonie cu timpul, natura şi obştea sătească a fost alegerea potrivită, iar exemplu tău de viaţă merită cu prisosinţă a fi urmat de cei care cred în aceleaşi valori.

Violeta TIPA

8


CMYK

De foarte mulţi ani se fac auzite şi tot mai des se exprimă opinii despre o parte a populaţiei româneşti bănăţene numite Gugulani, situată în aria geografică a mun-ţilor Ţarcu şi având ca centru spiritual, social şi economic, municipiul Caransebeş. Sunt încercări mai mult sau mai puţin apropiate de realităţile istorice. Toate acestea însă confirmă faptul că se simte nevoia unor cla- rificări, adăugiri, că anumite realităţi deter-mină întrebări cărora este necesar să li se găsească răspunsuri. O astfel de încercare o reprezintă şi rândurile de faţă.

Gugulanii se disting ca o populaţie com-pactă, într-un teritoriu determinat, cu ma-nifestări şi caracteristici proprii, ce-i dau o personalitate aparte în rândul populaţiei bănăţene, fapt ce justifică necesitatea apro-fundării cercetării împrejurărilor şi cauzelor care i-au modelat fizionomia morală şi spi- rituală. O cercetare a datelor, cauzelor şi împrejurărilor, care au făcut posibilă păstra-rea unei identităţi din cele mai intime şi apropiate de-ale strămoşilor noştrii daci, într-o continuitate istorică extrem de întin-să, care în zilele noastre s-a transformat în calităţi distincte, caracteristice acestei popu-laţii, constituie o necesitate imperioasă a cercetării istorice, în care ar trebui să se implice, în primul rând elementele înain- tate din sânul ei. O cercetare în domeniu însă, nu este necesară pentru a justifica în vreun fel prezenţa românească pe aceste me-leaguri. Românii din Banat nu au nevoie de buletin de Banat, deoarece ei sunt primii din istorie care s-au aflat aici. Pentru membrii unei comunităţi umane, este însă deosebit de valoros să-şi cunoască trecutul şi modul în care au evoluat în istorie, deoarece o ajută să înţeleagă mai bine particularităţile vieţii curente, adesea confruntată cu greutăţi din cele mai diverse.

În acest context, trebuie subliniat faptul că civilizaţia montană a fost şi este cea mai conservatoare a valorilor etnice. Aş începe prezentarea scurtelor mele opinii, cu o de-limitare a spaţiului geografic în care trăiesc Gugulanii.

Experienţa personală, izvoarele istorice consultate şi contactele de o viaţă, la ea acasă, cu această populaţie din care fac parte, parcurgerea cu piciorul a întregului spaţiu în care a trăit şi trăieşte, mă fac să o localizez într-o arie geografică delimitată de Culoarul Bistrei (Valea Bistrei), începând de la Bucova la Caransebeş şi de aici prin Culoarul Timiş-Cerna (Valea Timişului) până la Teregova. Urcăm mai departe prin Rusca, pe Valea Higegului, munţii Godeanu şi ur-mând crestele dintre vârful Dobrii – 1928 m, Olanele – 1989 m, Godeanu – 2229 m, Gugu – 2289 m, Baicu – 2123 m, ajungem la vârful Pietrii – 2192 m, unde întâlnim izvoarele râului Bistra, pe a cărui vale cobo- râm la Bucova, de unde am plecat, dând

astfel contur unui teritoriu imens prepon-derent montan, pe care îl putem numi fără greş – ”Ţara Gugulanilor”. Hotarul trasat este desigur imaginar, influenţe sau caracte-ristici asemănătoare aflându-se şi dincolo de acestea, mai mult sau mai puţin eviden-te sau accentuate. Pe parcursul istoriei, în acest imens spaţiu străjuit la apus şi nord de văile Timişului şi Bistrei, cu drumuri pe care circulaţia omului nu a contenit încă dinainte de era noastră, iar la răsărit cu munţi ce trec de 2000 m, greu de învins de cei care ar fi fost oaspeţi nedoriţi, s-au petrecut fapte şi s-au scurs vremi care au dat acestei populaţii caractere unitare ce se regăsesc, după cum arată, în toate dome-niile vieţii sale spirituale şi materiale.

În anii 101-102 şi 105-106, romanii, conduşi de împăratul Traian, poartă două războaie de supunere a Daciei. La vremea hotărâtă, pregătită cu multă minuţiozitate, ei pătrund în Dacia, trecând Dunărea pe la Drobeta (Turnu Severin) pe un pod special construit şi urcând pe Valea Cernei, trec de Mehadia spre Teregova ajungând în Valea Timişului. Potrivit izvoarelor istorice, cu- noaştem că în înaintarea lor, romanii folo-seau o tactică care consta în special în transformarea constructivă a drumurilor de parcurs, astfel ca să permită deplasarea mij- loacelor lor grele de luptă şi transport. Din 10 în 10 mile (o milă romană cca. 1000 paşi) lăsau câte o garnizoană de 10-100 ostaşi, cantonaţi într-un castru de apărare. Con-strucţia drumurilor era însoţită de tăierea pă- durilor de pe ambele părţi, pe o adâncime care să nu permită băştinaşilor să se apropie neobservaţi şi să tragă săgeţi asupra trupelor.

Pentru romani importanţa acestei victorii a fost uriaşă. Ei pun mâna pe aurul Daciei (rezervele de aur ale Daciei erau cele mai mari din Europa) iar la Roma sunt organi-zate sărbători costisitoare, de o amploare şi durată nemaicunoscute până atunci în Imperiu. Cât de importantă a fost pentru romani această victorie o demonstrează nu numai costurile, amploarea şi durata sărbă- torilor dedicate victoriei, ci mai ales ridi-carea unei columne înaltă de 43 m, fiind decorată în spirală cu imagini în relief pe marmură albă, reprezentând peste 100 de scene din cele două războaie purtate de Traian, pentru înfrângerea dacilor. Consa-crată celei mai importante victorii din răz- boaiele purtate de romani, Columna a de-venit şi cel mai important monument de acest fel, al antichităţii romane. În acelaşi timp monumentul ne arată şi cât de mare, puternic şi bogat a fost poporul dac, încât amintirea acestei victorii să fie consemnată pentru posteritate cu un monument de o grandoare unică în spaţiul european, până în zilele noastre.

După înfrângerea lui Decebal şi lichi-darea elitei lor conducătoare, locuitorii de

la poalele munţilor Ţarcu – Godeanu şi-au reluat vechea lor ocupaţie: creşterea oilor, oieritul. Romanii şi-au dat seama că lipsiţi de conducători şi neorganizaţi militar, nu mai constituie un pericol, ci dimpotrivă o sursă de hrană şi venituri. Deplasarea tur-melor de oi spre Câmpia Banatului şi a Panoniei a fost reluată.

Salvaţi o perioadă de aurul dac, romanii fac însă faţă din ce în ce mai greu atacuri-lor barbare şi în anul 271 părăsesc Dacia. Pentru daci acest fapt nu a fost o fericire, deoarece secătuiţi de bogăţii, lipsiţi de o elită conducătoare mai ales, au avut de făcut faţă foarte greu noilor cotropitori. Rând pe rând au trecut şi prin această parte a Daciei, cu şederi scurte sau mai lungi de timp, dar secole bune, goţii, hunii, gepizii, avarii, bulgarii, pecenegii, apoi Banatul a devenit câmpul de luptă al împăraţilor bizantini. Valea Timişului şi Valea Bistrei, au fost timp de secole, trecători în care aceşti nepoftiţi se „plimbau” jefuind tot ce le stătea în cale.

Ca urmare, cea mai bună soluţie de supra- vieţuire a populaţiei băştinaşe, era locuirea în văile şi poienile dintre munţi, sub ocro-tirea pădurilor virgine, care pe lângă adă-post le asigurau şi cele necesare traiului. Oieri prin tradiţie, datorită întinselor păşuni din poieni şi golurile alpine şi timp de secole scutiţi de ispitele unei integrări în comunităţile umane înconjurătoare dar prea îndepărtate, populaţia zonei de care ne ocupăm, a putut trăi liniştită şi tihnită în preocupările sale.

Perpetuarea prezenţelor străine a împie-dicat această populaţie să revină la „drumul mare” care era mai favorabil supravieţuirii în vetrele actualelor aşezări: Teregova, Ar-meniş, Obreja, Bucova, Băuţar, Voislova, etc. Dar nici şederea în aerul pur al văilor din munţi sau de la poalele lor nu era chiar rea. Pădurile ocupau suprafeţe imense şi nimeni nu le tăia pentru mai mult decât un redus consum casnic.

Aciuiţi în văile Bistrelor, Sebeşului, Râu- lui Alb şi Lung, Higegului şi Timişului, locuitorii zonei circulau dintr-o vale în alta pe la obârşii, spre locuri mai îndepărtate pe crestele munţilor. Cei care s-ar fi încumetat să ajungă la ei în scop de jaf, ar fi fost cu siguranţă condamanţi la moarte. Şi de fapt ce să jefuiască de la această populaţie pentru a fi tentaţi să rişte un asalt al văilor? În această zonă nu exista nici aur şi nici aramă, prin urmare nici obiecte mai preţioase. În acele vremi, pe când nu era cunoscut nici praful de puşcă, cu siguranţă că s-au dezvol-tat şi mijloace de apărare specifice. O bună organizare a străjilor, mânuirea dibace a arcului cu săgeţi, folosirea pricepută a câinilor, erau mijloace suficiente pentru a împiedica orice penetraţie umană nedorită prin desişul pădurilor.

În condiţiile lipsei armelor de foc în acele

CONSEMN~RI DESPRE GUGULANI

9


CMYK

9

timpuri, a existat fără îndoială o înmulţire a animalelor de pradă, în zonă preponderent urşi, lupi, râşi, ori cea mai bună apărare împotriva acestora era câinele, care ca prieten atât de credincios al omului, fără îndo-ială că nu era numai un paznic nelipsit al turmelor de oi, dar şi a comunităţilor umane aşa cum or fi fost ele organizate. Grupuri de câini zdraveni ciobăneşti, bine conduşi, ar fi descompus uşor orice apropieri de forma-ţiuni rău intenţionate sau duşmane de orice fel şi oricât de puternic ar fi fost înarmaţi.

Stindardul dac, purtat în lupte, apreciat ca reprezentând un cap de lup, pare a fi, hotărât, greşită. De ce de lup şi nu de câine? Lupul era cel mai mare duşman al oierilor, de ce să-l poarte ca stindard de luptă? Mai degrabă acest cap reprezenta câinele, aliat credincios şi de temut al omului.

Obligat să-şi petreacă viaţa în munţi, timp de multe secole şi aşa cum am amintit mai sus să circule adesea pe la obârşii, strămoşii noştrii şi-au organizat şi trăit acolo din plin şi viaţa lor spirituală.

Un dicţionar enciclopedic românesc arată că: „Nedeia era… la origine un vechi obicei pastoral specific unor regiuni montane, prilej de întâlnire şi de a ţine târguri la date fixe, legate de calendarul vieţii păstoreşti.” O analiză mai atentă a acestui concept ne poate conduce şi la alte concluzii. Cine îşi duce animalele în munţi la cote de peste 1500m pentru a participa la târguri? Nedeile din munţi s-au transferat acolo sus în golurile alpine odată cu popu-laţia care a migrat masiv în apropierea lor, din aşezările tradiţionale de unde au fost silite să plece, de către năvălitori. Ele, nedeile, nu s-au născut acolo în golurile alpine, ele au fost mutate acolo. Apoi, de-a lungul secolelor, s-au extins şi perfecţionat. Oricine cunoaşte cât de cât munţii Ţarcu sau a fost la vârful Nedeia, urcând culmea Nedeii, sau venind acolo prin Şaua Iepii sau alte locuri din împrejurimi, îşi poate da uşor seama că aici era unul din cele mai potrivite locuri pentru întâlnirea celor care, în număr mare, se aflau retraşi în poienile din văi. Tot aici, prin Şaua Iepii şi pe la muntele Baicu, dar mai ales prin lungul Poienii Rusca şi a Higegului, se urca şi la vârful GUGU, despre care legendele şi mulţi cercetători ai istoriei dacilor, spun că acesta, GUGU, era muntele sfânt al dacilor. Cel mai adesea legendele arată adevăruri şi un adevăr este şi acesta, al unui important rol pe care mun-tele GUGU l-a avut în viaţa spirituală a da-cilor. Preluând probabil obiceiuri mai vechi ale populaţiei băştinaşe, apropiată de mun-tele GUGU, noii strămutaţi în munţi în urma penetraţiei romane, le-au pepetuat, vizitând muntele la datele devenite tradiţionale, aceştia preluând cu timpul apelativul de GUGULANI, mai precis cei care mergeau la muntele Gugu deveneau GUGULANI. Această versiune este mai credibilă decât

aceea care susţine că GUGULANII sunt cei care au păşune la vârful Gugu, care pasc oile acolo la Gugu, din prea puţine locali-tăţi, care să poată conduce la o masivă extrapolare a acestui apelativ „GUGULAN” pentru întreaga zonă de care vorbim.

După încetarea migraţiunii popoarelor barbare, inclusiv a presiunii turcilor, lucru-rile s-au mai liniştit, drumurile au devenit mai sigure. De prin secolele 12-14, încep să apară date că şi populaţia din zona de care ne ocupăm formează aşezări stabile chiar pe căile de circulaţie, sau în imediata lor apropiere, atât în culoarul Bistrei cât şi în cel al Timişului. Populaţia dacă a acestor meleaguri nu a fost nici exterminată, nici nu a emigrat fără întoarcere şi nici nu a apărut într-un secol-două, încât să populeze aşezările atât de numeroase ale teritoriului pe care ar trebui să ne facă plăcere să-l de-numim definitiv Ţara Gugulanilor, întinsă la poalele munţilor Ţarcu – Godeanu, de la Bucova şi până la Teregova. Această populaţie exista în văile munţilor şi odată cu dispariţia pericolelor venite din partea popoarelor migratoare, a revenit în locurile de circulaţie deschisă, pe vechile vetre sau altele noi.

Fără îndoială că îndelungata izolare, a acestei populaţii, pe văi sau la poalele mun- ţilor a contribuit la modelarea caracterului ei, a trăsăturilor sale morale, a întregului comportament. Religia dacă fiind mono-teistă, ei credeau în nemurire, în zeul lor Zalmoxis, al cărui sanctuar este localizat pe muntele Gugu, aflat în judeţul Caraş-Severin, la hotarul cu judeţul Hunedoara. Credinţa monoteistă, reprezenta o concep-ţie superioară faţă de cea a altor popoare politeiste, şi aceasta a favorizat creştinarea timpurie a dacilor.

Însumând secolele în care Gugulanii nu s-au putut manifesta ca oameni liberi şi pro- prietari pe pământurile lor, constatăm cu surprindere că acestea s-au întins din anul 106, când au fost ocupaţi de romani, şi până în 1918, când s-a înfăptuit Marea Unire a românilor. Aproape 18 secole, în ca-re timp gugulanii şi-au păstrat totuşi fiinţa naţională, obiceiurile, tradiţiile, cultura şi religia. Aceasta demonstrează vigoarea mo-rală şi fizică a acestei populaţii, aşa cum a fost şi a strămoşilor lor daci. Optsprezece secole în care ei nu au fost liberi dar nici îngenunchiaţi de cei care s-au manifestat temporar ca stăpâni pe aceste pământuri. Istoricii străini care au scris despre popu-laţia din Banat, au acordat întotdeauna o atenţie sporită populaţiei gugulane, eviden- ţiind permanent calităţile fizice şi morale, isteţimea ei în asimilarea oricăror îndelet-niciri, modestia, milostenia, tăria morală şi frumuseţea fizică a bărbaţilor şi femeilor, acestea din urmă fiind aşezate adesea înain-tea celor aparţinând popoarelor învecinate. Calităţile amintite explică desigur şi faptul că

populaţia gugulană a fost mereu dornică de emancipare economică şi culturală, atât de bine subliniată în dorinţa de a-şi ridica gos-podăriile sau a se evidenţia în competiţiile sociale de orice fel. Nu numai străinii au ţinut să-şi exprime părerile despre această populaţie montană. Mulţi români din alte regiuni ale ţării au scris despre această parte a Banatului, între care istoricul Nicoale Iorga deţine un loc însemnat. Dar, îmi pare că nimeni nu a rupt din inimă atâtea vorbe frumoase decât Corina Irineu, în ale sale „Scrisori Bănăţene”. Simţind de unde-şi trag gugulanii tăriile fizice şi sufleteşti, „domnişoarei de la Bucureşti” nu i-a fost greu, în timp ce vizita zona în anul 1919, să urce sus la stână, de unde după experien-ţa unui somn chinuit, ne-a lăsat minunate rânduri, între care: „O hală de lup pofti la stâna adormită, de se aruncau nebuni câinii şi urlară păcurarii cu toţii, hărtănind tăcerea nopţii. Vijelia de larmă se-ntorcea curând în ecouri sălbatice; hârâiau gâtle-jurile îndârjite ale dulăilor. Fără altă armă decât iasca şi amnărelul din praştie, cu chiot, lătrat şi foc, se feresc turme şi păcurari de fiare, în singurătăţile acestea înfricoşătoa-re.” Apoi, coborând în vale, notează cum cântă păcurarul tânăr „cântec de dragoste şi de cătănie; dorul şi iar dorul, melodii ne-sfârşite din Banat” cum „toate vrăjile, taina adâncurilor şi a pădurilor, răcoarea zorilor şi limpezişul de cristal al apelor de munte răspunde în cântecul păcurariului cel tânăr.”

Cu ceva timp în urmă, aminteam în revista Gugulanul cum istoricul german Böhm sublinia că fetele gugulane ar stârni invidii în saloanele vieneze. Corina Irineu spunea despre cochet îmbrăcatul veştmânt al fetelor gugulane că „el n-ar sta cu ne-cuviinţă nici pe umerii unor domniţe”. Erau spuse aceste vorbe prin anul 1919, iar de atunci au trecut ani buni, iar azi, vorbind despre îmbrăcăminte, mai ales despre cea de sărăbători, parcă ar trebui să reflectăm un pic la sensul celor zise de tânăra scriitoare.

Mai spune ea că: „firea munteanului e mai iute, mai tainic, bântuită de o brumă de tristeţe pătimaşă. Aşa-i la joc, la cântec, la iubit, în luptă şi în răzmeriţă.” Aşa este, nu numai firea gugulanului este plină de tainiţe, ci şi locurile în care el îşi plimbă oile, ori culege roade sau pur şi simplu, după mulţi ani de când a ajuns „domn”, vine să-şi plimbe sufletul şi dorurile pe sub meri şi pruni, pe potecile tinereţilor de mult trecute, dar niciodată uitate.

Are această lume a gugulanilor ceva aparte.

Cu cele câteva gânduri exprimate aici, am dorit să atrag atenţia asupra unor detalii din viaţa gugulanilor, sperând că numărul celor care ar putea să se aplece mai temeinic asupra modului lor de viaţă, trecut şi pre-zent, s-ar putea înmulţi.

Prof. Cornel HAMAT

10


CMYK

Localitatea Giroc din judeţul Timiş a fost gazda celei de-a doua ediţii a Simpozionului Internaţional ”Istorie şi Cultură în Banat”. Acesta a avut loc în 25 – 26 octombrie 2013, sărbătorind totodată şi pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie. În prima zi a simpozionului au avut loc mai multe expoziţii, prezentări şi lansări de cărţi care s-au desfăşurat în sala hotel-restaurantului Trio din Giroc, după care participanţii au mers în sala de conferinţe a aceluiaşi hotel, unde s-a făcut deschiderea oficială a simpozionului. Această deschi-dere s-a oficiat de către primarul comunei Giroc, domnul Iosif Ionel Toma, domnul Dorel Cherciu, domnul Doru Ursu, preşedintele Institutului Cultural al Românilor din Voivodina, prof. dr. Crişu Dascălu, director al Institutului de Studii Banatice „Titu Maiorescu” al Academiei Române, filiala Timi-şoara şi istoricul Ioan Munteanu.

Mai mult ca în alte localităţi, consiliul local şi primarul Iosif Ionel Toma, au înţeles că activitatea culturală nu se poate limita doar la manifestări artistice, la care, de altfel, Girocul este în permanenţă în fruntea ierarhiei, ci mai trebuie promovate şi susţinute astfel de eve- nimente care să aibă în prim-plan istoria şi cultura bănăţeană. Seara de 25 octombrie s-a încheiat cu o gus- toasă cină festivă, îmbinată cu mu-

zică populară autentică din Banat.A doua zi, în 26 octombrie au

avut loc comunicările pe secţiuni. Lucrările simpozionului au fost îm-părţite pe trei secţiuni cu tematici diferite. Secţiunea I – Istorie. Isto-rie medievală, modernă şi contem- porană; Istorie bisericească. Secţiu-

nea II – Cultură. Secţiunea III - Literatură şi Presă. Asociaţia Pu-bliciştilor Presei Rurale din Banat (A.P.P.R.B.) a fost reprezentată de următorii: Ion Murariu (Giroc) având comunicarea – Ioan Aga, artist plastic reprezentativ al Girocului; Ion Albu (Timişoara) prezentând câteva aspecte despre Ilie Crăciunel şi ziarul „Ţăranul”; Ion Traia (Timişoara) – Date

despre comuna Giroc, extrase din oficiosul „Biserica şi şcoala”; Gheorghe Rancu Bodrog (Şopotu Vechi) – Revista de cul tură „Almăjul”, prima publicaţie din Ţara Almăjului; Pavel Panduru (Prigor) – Presa din Almăj în timp; Traian Galetaru (Comloşu Mare) – Revista „Suflet nou”, 80 de ani de la apariţie; Marius Circa (Deta) – Aspecte culturale oglindite în revista satului Feren-dia; Petru Opruţ (Voislova – Timişoara) – Repere monografice ale Ziarului „Deşteptarea” din Reşiţa, publicaţie naţional-inde-pendentă (1930).

Aceste simpozioane sunt de o importanţă deosebită pentru isto-ria, cultura, şi tradiţiile Banatului nostru. Trebuie să fim conştienţi că numai prin cultură putem să ne cunoaştem trecutul, să analizăm prezentul şi să avem un viitor mai strălucit în această societate în care trăim. Aceste manifestări ştiinţifice trebuie ţinute an de an, având o importanţă deosebită pentru etnia şi cultura noastră naţională

Simpozionul de la Giroc a adu-nat împreună oameni marcanţi, oameni istorici de înaltă ţinută din Voivodina – Serbia, Ungaria şi România, deoarece cultura nu are graniţe, ea este asemenea păsărilor călătoare.

Prof. Ioan TRAIA

Simpozionul Internaţional „Istorie şi Cultură în Banat”

11


CMYK

11

Preveciori, satul – cătunul este situat în inima munţilor fiind cu trecerea timpului un loc uitat de lume dar care totuşi îşi mai păstrează acea frumuseţe de odinioară. Aici mai sunt în picioare aproximativ şapte case aşezate într-un loc pitoresc şi binecuvântat de Dumnezeu şi doar un singur locuitor pe nume Dăbucean Gheorghe.

Acest superb sat-cătun „ge munce”, cu numele de Preveciori, aparţine de comuna Băuţar, judeţul Caraş-Severin. Despre Preveciori se poate spune că este un sat cosmic, deoarece aici pluteşte acea energie pozitivă pe care ţi-o poate da natura, dar şi casele care sunt aşezate răsfirat pe aceste plaiuri muntoase. Acest cătun a fost şi este o aşezare umană mai puţin dezvoltată şi a cărei populaţie s-a ocupat şi se ocupă cu agricultura şi creş-terea animalelor.

După spusele domnului Dăbu-cean Gheorghe, înainte de anii 1984-1985, satul Preveciori apar-ţinea de comuna Lunca Cernii de Jos, judeţul Hunedoara, iar după anul 1985 a fost alipit comunei Băuţar, judeţul Caraş-Severin. Comuna Băuţar este compusă din patru sate şi anume: Băuţar, Bucova, Cornişor şi Preveciori.

Cătunul Preveciori, pe vremea când ţinea de comuna Lunca Cernii de Jos, chiar şi după alipirea la Băuţar, era considerat de localnici un loc minunat, locul natal care începe cu dra-gostea de casa părintească, de jocurile copilăriei, de datinile şi obiceiurile moş-tenite din bătrâni. Acum cătunul face parte din comuna Băuţar, iar locurile natale şi casele părinteşti au fost părăsite de mai toţi localnicii, care fie au murit, fie au migrat spre civilizaţia de care nu se bucură cei de aici, fără apă şi curent. Singurul rămas acolo sus este Gheorghe Dăbucean, care se ocupă cu agricultura şi mai creşte şapte cai. Ajungând cu maşina în localitatea Băuţar şi mai apoi spre satul Cornişor, putem spune că de aici începe o frumoasă aventură. Lăsând maşina la umbra unui copac, începe urcatul înspre Preveciori, destul de relaxant, dar se ter-mină extenuant. Eu, împreună cu bunul meu prieten din copilărie Vichente Boran, (Vichi) dar şi cu un om al locului pe care l-am „cules” de pe drum, începem mica aventură de a urca spre frumoasa aşezare din munţii Poiana Ruscăi. Am rămas impresionat de nea’ Ghiţă, un om la vreo 58 de ani, care urca înaintea noastră, cu paşi rapizi şi apăsaţi, având în spate o

„raniţă” (rucsac) plină cu merinde, grea de vreo 8-10 kg şi, mai mult decât atât, îşi mai aprindea câte o ţigară din care trăgea cu patos, gândindu-se la munca sa, care îl aştepta sus, la Preveciori. Într-adevăr, acolo sus îl aştepta Dăbuceanu, pentru a strânge împreună fânul cosit şi lăsat la uscat. Aici se poate ajunge pe jos sau cu maşini de teren.

Preveciori a fost un sat populat cândva, având chiar şi o şcoală. Bătrânii erau vizitaţi din când în când de tinerii de la oraş, care trebuiau să urce pe poteci timp de două ore, pentru a-i vizita pe aceştia. Populaţie nu mai este, iar satul situat la aproximativ 1400 m altitudine, într-o zonă superbă de munte a rămas aproape pustiu.

O scurtă povestioară a „haiducului de munte”, singurului supravieţuitor care

mai locuieşte sus la Preveciori: „Numele meu îi Dăbucean Gheorghe şî

m-am născut la data ge 1 ianuarie 1951 dar mo' înregistrat, cum era pă vreamea aia în data ge 8 ianuarie. Aişi m-am născut, la Preveciori. Pă părinţî mei io chemat Elisaveta şî Gheorghe Dăbucean. Am fost cinci fraţi şî toţi or plecat ge aici şî am rămas numai eu. Înăince vreme fiecare gospodărie avea câce 5-6 copii. Eram mulţî copii, ne jiucam pă aişi pă gealuri, megeam împreună la şcoală, vremuri frumoase. Aişi am fost şî la şcoală gin clasa întâi până într-a patra, iar după şe am gătat clasa a IV-a, am plecat la şcoală în Negoi, une am gătat măi patru clasă. M-o dat la Negoi la şcoală că pă vreamea aia Prevecioru aparţînea ge comuna Lunca Cernii şî gin câce îmi aduc eu amince prin anii 1984 – 1985 satu o fost ataşat la comuna Băuţar. Mergeam câce zăce kilometri pă jios până la Negoi, păstă gealuri, pă aişi, ori era vânt, ploaie ori neaua mare. Câceodată mergea bietu tată-miu (Dumnezău să-l ierce) şî mă ducea la şcoală, ba pă jios, ba călare pă cal. Iarna eram plin ge nea, că aişi cân îi iarnă, neaua are gi la un

metăr în sus. După ce am gătat 8 clasă am mai făcut doauă clasă în Băuţari, la fără frecvenţă. După aia m-am însurat şî m-o dat Dumnezău o fată şî un băiat, pă care îi iubesc foarce mult. M-am gespărţît ge muiere şî acuma îs sîngur pă vârfu munţîlor. Cân' eram mai cinăr am lucrat la poştă şî apoi la pădure. Acu vreo 20 ge ani cân' lucram la pădure am avut un accident ge care nu îmi aduc amince cu drag. Am tăiat un fag înalt cu drujba şî mo căzut pă pişior şî ge atunci îs un pic invalid dar tot m-am gescurcat cu toace trăburile pă aişi în vârf ge munce. Am stat atunci cu picioru su' pom vreo doauă – tri ceasuri până o venit fracile meu şî m-o ajutat să ies. Aşa o fost soarta mea în viaţă. Acum cresc şapce cai şî mă ocup cu agricultura ca să pot să trăiesc

şî eu. Măi cobor în Băuţari şî măi mă alimentez cu pită şî alce me-ringe. Ge coborât cobor călare pă cal că altcumva eu nu pot gin cauza piciorului. Toace căşâle ge pă aişi îs făcuce aişi în vârf ge munce, sunt tencuice cu pământ, var, năsîp ge aişi ge pă munţî. Interioru' căşîî mele îi zugrăvit cu rolu, aşa cum să făcea pă vreamea aia, în părţîle noastre. Aişi n-am avut niciodată curent electric, ge cân' m-am născut ne-am luminat

casa numa cu lampa cu petrol, pă care o vegeţi prinsă în tavan, în camera asta. Toace familiile care or fost aişi s-or luminat numai cu lampa cu sălic. Toamna înaince ge a da frigu' al mare mă ali-mentez cum trăbe pentru iarnă că altfel nu ies gin iarnă. Dacă îi iarnă grea, aişi îi foarce greu ge ajuns, şî atunci stau aişi sângur până dă primăvara. Astă iarnă vreme ge patru luni ge zâle nu am văzut pişior ge om pă aişi, neaua o fost atât ge mare că avea în unele locuri şî 2-3 m. Nu am mâncat pită geloc astă iarnă, numa coleaşă, crumpei, păsulă şî alcele şe am măi avut aişi. Ge sărbători stau „ca ursu în bârlog” că nu am altceva ge făcut. Aişi or fost stabilice vreo 18-20 ge familii. Era o familie Balintoni Petru, eu – Dăbucean şî mulţî alţîî. Înăince vreme mai aveam câce un căzan ge făcut răchie sau măi aduceam ge jios gin sat, şî făceam aişi c-am toţi locuitorii. Acum îs numa eu şî număi strâng prunile că mi greu cu atâcea pă cap. Bisărică nu o fost la Prevecior. Oamenii mergeau pă jios până în sat la Băuţari pentru slujbă.


Mirif ic, inimaginabil , superb, monoton…Cãtunul Preveciori, comuna Bãuþar,

judeþul Caraº-Severin

12


CMYK

Colegiul de redacţieRedactor-şef: Petru Opruţ

Redactori: Prof. Ioan Traia, Prof. Univ. Dr. Dumitru Jompan, Lect. Dr. Ovidiu Roşu, Jurist Firuţ Mihuţ, Drd. Claudiu Călin, Etnolog Aristida Gogolan

Adresa redacţiei: Str. Viorelelor, Bl. D14, Sc. B, Ap.3, Timişoara, Jud. TimişTelefon: 0740.195.236, e-mail: [email protected]

Tiparul executat la Timişoara, Bd. Revoluţiei din 1989, nr. 26 n Tel./fax: 0256-204 816 n E-mail: [email protected]

ISSN 2285-9853

Revistă editată cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local al comunei Zăvoi


Aişi erau şî ortodocşî şî pocăiţî. Ţîn mince că era o babă care era pocăită şî cobora duminica în sat la rugăciune iar cîn' să întorcea şî vegea Prevecioru zâcea aşa: „Au Doamne ţînemă în pucere ca să măi pot merge şî să văd satu meu că aişi îi Raiu pă pământ”. Toţ or plecat ge aişi şî am rămas sângur cu izvoarăle, munţîî şî pădurile gin jur ge care eu nu mă pot gespărţî aşa cu una cu doauă. Aişi îi altă formă ge trai… aer curat ge munce, apă curată răce ge izvor. Aişi m-am născut, aişi am crescut şî copilărit şî aişi vreau să rămân pentru totgeauna.”

De-a lungul timpului domnul Dăbucean Gheorghe a primit mai multe porecle şi anume cea de „Decebal” sau „Haiducul din munţi”. Acum la Preveciori mai urcă cei care ştiu de acest cătun pentru a face o mică excursie de o zi sau două şi de a auzi frumoasa poveste a celui supranumit „Dece-bal”. Ajungând acolo sus nea' Ghiţă este un om foarte ospitalier şi te invită în casa sa pentru a te servi cu toate bunătăţile ce ţi le poate oferi acolo în vârf de munte. Am fost serviţi cu o răchie gin partea casei iar apoi ne-a preparat o tocăniţă din ficat, inimă şi rinichi de ied împreună cu o delicioasă „coleaşă”. În anul 2012 „Haiducul din munţi” stăpâneşte o colină întreagă, caii pe care îi are şi îi creşte îi trebuie să lucreze pământul cu ei dar şi pentru deplasările călare. Văzând locul de aici pot spune că pericolul pândeşte la tot pasul, mistreţii fac câteodată prăpăd, urşii înainte vreme mai dădeau iama în grajduri la animale, iar lupii nu se dau duşi cu una cu două. Pe Dăbucean singu-

rătatea îl macină mai mult decât sufe-rinţele fizice.

Viitorul Preveciorului poate să fie unul strălucitor din punct de vedere turistic. Aici se poate investi şi dezvolta o mini-staţiune de munte unde să vii şi să te relaxezi lăsând deoparte toate grijile de la oraş. Trăind în secolul acesta al vitezei, dar şi având la îndemână foarte multe informaţii de cum s-ar putea investi în asemenea zone minunate, autorităţile lo-

cale din comună, împreună cu cele jude-ţene, trebuie ca în cel mai scurt timp posibil să facă un plan de promovare turistică pentru această frumoasă zonă. Accesarea unor fonduri europene ar fi cel mai scurt drum pentru a începe investiţiile aici. Primele două lucruri importante, după părerea mea ar fi: 1. asfaltarea drumului comunal de la Cornişor până sus în vârf de munte la Preveciori şi 2. proiect de recondiţionare a caselor vechi de acolo de sus care mai sunt încă în picioare. Eu cred în acest proiect că se va realiza deoarece Consiliul Local al Comunei Băuţar, împreună cu primarul acestei urbe, autori-tăţile judeţului Caraş-Severin dar şi oame-nii de afaceri din comună, sunt persoane

cu un nume, cu o coloană vertebrală, cu respect faţă de locurile natale şi vor începe, ducând la bun sfârşit acest plan turistic de la Preveciori.

Motivele de a investi în cătunul Preve-ciori pentru a fi o mini-staţiune turistică ar fi:

1. Aşezarea geografică, la 1400 m alti-tudine;

2. Formele de relief accesibile şi ar-monios îmbinate pe întreaga suprafaţă a

satului, clima favorabilă practicării turismului în tot cursul anului;

3. Casele vechi de acolo de sus, de secol XVIII-XIX, apreciate de oamenii de cultură, dar şi de bău- ţăreni pentru frumuseţea lor, pre-cum şi binecunoscuta ospitalitate de aici din zonă;

4. Dezvoltarea de către Primă-ria şi Consiliul Local al comunei Băuţar a acestei zone de munte, pentru pensiuni şi case de vacanţă;

5. Potenţial de dezvoltare a in-dustriei de procesare a fructelor de pădure, ciupercilor şi plantelor

medicinale fiind cunoscut faptul că în Băuţar – Peveciori, şi nu numai, aceste produse au calităţi terapeutice şi curative, cunoscute încă din antichitate.

Obiectivele prioritare ale acestei aşezări ar fi şi atragerea de investitori şi turişti din ţară dar şi din străinătate, ceea ce ar presupune să ne facem cunoscute valorile, precum şi potenţialul economico-social. Preveciori este un loc plin de frumuseţi, care îl cucereşte, în egală măsură, pe că-lătorul român cât şi pe cel venit din alte ţări. Istoria, cultura, tradiţia, casele de care aminteam mai sus din Preveciori, ar fi atracţiile acestei frumoase zone.

Petru OPRUŢ14 iulie 2012

Sărbătoarea Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos să vă aducă lumină în suflet şi în casele dumneavoastră, iar anul 2014 să fie plin de bucurie şi sănătate.

Crăciun Fericit! şi La Mulţi Ani!Colegiul de redacţie

Glasul Voislovei

Documents

Transcript of Glasul Voislovei