Glasul Voislovei - BANATERRA · Glasul Voislovei, Nr. 10 v anul VI v 2017 3 prof. Ioan Traia. În...

1Glasul Voislovei, Nr. 10 v anul VI v 2017

REVISTĂ A COMUNITĂȚII LOCALE DIN SATUL VOISLOVA, COMUNA ZĂVOI, JUDEȚUL CARAȘ-SEVERINPERIODIC AFILIAT ASOCIAȚIEI CULTURALE „GRĂNICERII VĂII BISTREI“

ȘI ASOCIAȚIEI PUBLICIȘTILOR PRESEI RURALE DIN BANAT

Nr. 10 v Anul VI v 2017

Glasul Voislovei

„Un om care nu muncește nu știe să prețuiască munca altuia.“Alexandru Vlahuță

O expoziție de documente arhivistice și imagini legate de activitatea împărătesei, alături de o manifestare comemorativă unică în țara noastră.

300 de aNI de la Nașterea împărăteseI Maria Terezia

Luni, 15 mai 2017, cu începere de la orele 16.00, a avut loc la Reșița, în cadrul Bibliotecii Germane „Alexander

Tietz“, manifestarea comemorativă 300 de ani de la nașterea împărătesei Maria Terezia (17 mai 1717, Viena – 29 noiembrie 1780, Viena). În fața unui numeros public au luat cuvântul, dl. prof. univ. dr. Rudolf Gräf, pro-rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (originar din Reșița), dl. dr. Ovidiu Roșu, șeful Serviciului Județean Caraș Severin (cu sediul la Caransebeș) al Arhivelor Naționale ale României și dl. drd. Claudiu Călin, arhivist diecezan în cadrul Arhivei Diecezane a Episcopiei Romano-Catolice de Timișoara. Gazda și organizatorul evenimentului a fost dl. Erwin Josef Țigla, președinte al Forumului Democrat al Germanilor din Banatul Montan.

Este cunoscut faptul că Banatul, patria noastră cea mică, dar mai apropiată de sufletul celor născuți și crescuți aici, a fost începând cu 1716, parte a Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană, a Imperiului Habsburgic, respectiv Austriac, iar în final al Imperiului Austro-Ungar. Denumirile acestea descriu, în parte, mai mult sau mai puțin, aceiași realitate statală și geografică central-europeană, care i-a marcat cultural, economic, religios și politic și pe bănățenii de orice națiune și limbă maternă ar fi ei.

Și azi, noi bănățenii, când vedem ceva vechi, frumos, mare ori valoros spunem adesea că este „de pe vremea împărătesei Maria Terezia“! Să fie oare asta așa de greșit, sau... nu?

Ei bine, Maria Terezia, fiind fiică preferată a tatălui ei, împăratul Carol al VI-lea, un monarh care nu a fost binecuvântat cu fii, urmași pe linie masculină la tronul său, a putut moșteni acestea toate doar prin mari străduințe

depuse de tatăl ei, prin războaie duse împotriva celor care nu doreau ca o femeie să devină împărăteasa unui așa mare imperiu, dar și prin munca, eforturile și tenacitatea ei proprie. A domnit din 1740 până în 1780, schimbând prin munca ei și a multora, definitiv, fața Banatului, pe atunci o regiune mărginașă și încă slab dezvoltată, de la capătul imperiului. A reformat din temelii aparatul de stat imperial, a ordonat introducerea învățământului obligatoriu și gratuit pentru copii, a fondat treptat, în 1768-1774, Granița Militară Bănățeană (extinsă în 1783), pentru apărarea de pericolul turcesc, teritoriu în care românii s-au bucurat de privilegii, dar și de rigoarea unei organizări disciplinate, militare. A sprijinit agricultura, comerțul și industria, în vremea ei apărând și o bună parte din topitoriile de la Reșița, ori stabilimentele industriale de la Steierdorf,

F pagina 2

2 Glasul Voislovei, Nr. 10 v anul VI v 2017

Bocșa, Oravița ori Dognecea. În vremea ei s-a introdus un nou cod penal, fiind interzisă prin lege torturarea celor prinși. A întemeiat două academii militare, a ridicat biserici, școli și spitale, a sprijinit Bisericile, mai ales pe cea catolică, dar și pe cea ortodoxă din actuala Serbie și din Banat, mai ales că aici pericolul otoman era un fapt de temut. Din vremea ei ne-au rămas și talerul, moneda de argint (din aur, foarte rar), purtată și pe straiele populare bănățene, cu diametrul de 39,5 mm, care are grosimea de 2,5 mm, greutatea de 28,0668 grame, iar titlul de 833,33‰, ceea ce înseamnă că are un conținut de 23,3890 grame de argint fin.

Dar întorcându-ne la împărăteasa cea vestită, trebuie să spunem că au fost și multe vremurile în care a fost batjocorită, judecată aspru, că s-a încercat scoaterea ei din memoria popoarelor ce i-au stat sub sceptru. De ce? Pentru că manipularea și propaganda dușmănoasă funcționa și atunci, aproape ca acum. Pentru că și împărații, ca și săracii, sunt și ei oameni, greșelnici și muritori. Dar și pentru că din veacul al XIX-lea și al XX-lea popoarele s-au rupt din imperiu, și-au creeat statele lor naționale, unitare și independente. Adesea, într-un avânt prea puțin chibzuit ele au aruncat la lada de vechituri, considerându-le trecute, ponosite, odioase, chiar și figurile cele mai destoinice ale Habsburgilor, figuri care la vremea lor au ținut mai puțin cont de nație și de limbă, dar mai mult de credința creștină, de hărnicie și de interesul statului. Un stat mare ce cuprindea atunci deja aproape jumătate de Europă... o primă formă a Europei unite la care se tinde, din nou și azi!

Anul acesta, o parte din aceste țări, printre care Austria, cea devenită din 1918 republică, Ungaria, Croația, Slovenia și Ucraina au emis împreună un timbru poștal comun, purtând chipul și coroana împărătesei, recunoscându-i astfel, împreună, importanța în istoria lor. Fiecare țară a folosit la tipărirea acestui timbru limba sa proprie, imaginea și design-ul fiind identice, pentru toți. La fel ca acum 300 de ani! Expoziții, simpozioane, dezbateri, ori manifestări muzicale au

avut loc în toate aceste țări. Chiar și slujbe și rugăciuni s-au ținut, pentru sufletul împărătesei, la mormântul ei, la Viena, în parte chiar de urmașii ei, arhiducii din casa de Habsburg. Din păcate, la noi în țară, în afară de manifestarea de la Reșița, nu s-a prea auzit nimic în acest sens. Sub egida Bibliotecii „Alexander Tietz“, au fost expuse copii ale unor documente de epocă, imagini ale unor obiecte de o rară frumusețe, realizate la comanda sau în timpul Mariei Terezia, imagini ale unor clădiri, care și azi înfrumusețează Timișoara sau diverse sate bănățene. S-a vorbit sincer, clar, așa cum se poate vorbi despre un monarh la 300 de ani de la nașterea sa, dar s-a emis și un plic filatelic, cu efigia împărătesei și s-a creat și o ștampilă de poștă, specială, cu semnătura ei, ștampilă ce s-a aplicat pe toate scrisorile ce au plecat din Reșița la data de 13 mai a.c. Manifestarea culturală, deși mică, a fost bine primită de public, demnă și menită parcă nu doar să o cinstească pe aceea care a știut să fie mamă, strategă și împărăteasă, dar să și spele puțin obrazul elitelor culturale ale țării noastre, care în covârșitoarea lor majoritate au alte griji decât să ne readucă în rândurile națiunilor educate din acest colț de Europă.

Drd. Claudiu CĂLiN

F pagina 3

E pagina 1

Forumul publiciștilor bănățeni, ediția a VI-aSâmbătă, 28 mai 2016 a avut loc la Muzeul Satului

Bănățean din Timișoara cu începere de la orele 930 două evenimente în organizarea Muzeului din Timișoara, a VI-a ediție a forumului Asociației Publiciștilor Presei Rurale din Banat și întâlnirea anuală a monografiștilor bănățeni.

În debutul întâlnirii Dl. Dan Radosav, managerul Muzeului Satului a rostit un cuvânt de bun venit arătând

și cu această dată disponibilitatea personală de a sprijini activitatea pe mai departe a publiciștilor bănățeni.

Președintele Asociației, Dl. prof. Ioan Traia a propus următoarea ordine de zi: în prima parte a întâlnirii destinată Forumului a propus ca ordine de zi: alegeri pentru Consiliul de Conducere al Asociației, decernarea Premiului „Pavel Filip și Aurel Turcuș“ unor ostenitori din lumea presei rurale, schimburi culturale. Cu acest prilej a menționat prezența în rândurile membrilor Asociației a domnului Marcel Sămânță, ziarist la cotidianul „Renașterea bănățeană“.

În calitate de moderator al întâlnirii a fost ales Dl. prof. Gheorghe Rancu, vicepreședintele Asociației care a dat cuvântul unui oaspete de seamă Dl. dr. Doru Sinaci, managerul Centrului de Cultură Arad. Cu acest prilej, vorbitorul a amintit tuturor că acum s-a început demararea unei noi inițiative și anume: constituirea Asociației Muzeelor Rurale din Banat-Crișana.

Același moderator a dat cuvântul domnului Ioan Traia care într-un scurt discurs a prezentat situația Asociației în mandatul avut și anume: la 10 aprilie 2008 s-a constituit Asociația condusă de dl. Vasile Todi, apoi de părintele Vasile Suciu, pentru ca din 2013 până în 2016 să fie condusă de


prof. Ioan Traia. În acest mandat s-au desfășurat mai multe activități: întâlniri de lucru ale publiciștilor, ședințe de constituire, forumuri, lansări de carte, serbarea unor reviste cu prilejul împlinirii unui număr de ani, ș.a.

Dl. Ec. Petru Opruț, trezorierul Asociației a dat citire situației financiare care în prezent a înregistrat din cotizațiile benevole anuale ale membrilor suma de 3.570 lei, cheltuieli: 1.155, 04 lei și un sold efectiv de 2.414,96 lei.

Prof. Gh. Rancu a condus pe mai departe ședința de alegeri pentru un nou mandat a colegiului de conducere. Pentru a se putea realiza acest lucru, au fost aleși doi oameni de încredere în persoana: prof. Gheorghe Lungu și ec. Petru Opruț care au verificat dacă în sală sunt prezenți membrii statutari pentru a lua hotărâri valide și mai apoi au numărat voturile exprimate liber prin ridicarea mâinii.

Pentru un nou mandat a fost ales ca președinte Dl. prof. Ioan Traia în unanimitate, 26 voturi pentru, 0 împotrivă și 1 abținere. Noul președinte a propus echipa pentru Consiliul de Conducere al Asociației: prof. Ioan Traia (președinte), Gheorghe Rancu și Ghiță Blejușcă (vicepreședinți), cel din urmă și cu atribuții de secretar, ec. Viorel Jiva (trezorier), prof. Gheorghe Lungu și pr. Valentin Bugariu (membrii). Comisia de cenzori a fost formată din Dl. Toma Sfetcu și Dl. Toma Nicolae.

La categoria Diverse au fost făcute mai multe anunțuri și proiecte de viitor după cum urmează: Dr. Doru Sinaci a amintit că din partea Asociației va fi amplasată la Budapesta o placă comemorativă care amintește de debutul poetului Mihai Eminescu la revista „Familia“.

Dl. Sever Lazăr a sponsorizat noile insigne pentru membrii Asociației. Dl. Gh. Blejușcă și Ionescu Ioan au vorbit de realizarea unui volum de prezentare a gazetelor sătești din Banat, iar ziaristul Nicolae Toma s-a oferit că va redacta și tehnoredacta materialul pentru tipar.

Prof. Gh. Rancu a vorbit de două mari realizări ale scrisului almăjan: apariția revistei „Românii din Timoc“, editată

la Șopotu Vechi și premierea revistei „Almăjul“ de Consiliul Județean Caraș-Severin.

Partea a doua a reprezentat premierile. Cu această ocazie au fost recompensați pentru activitatea publicistică: prof. Ion murariu (Giroc) – la data publicării acestui articol, din păcate pentru asociația noastră cât și pentru publicistica bănățeană dânsul a trecut la cele veșnice la 25.04.2017 având vârsta de 80 ani; prof. Gheorghe Rancu (Șopotu Vechi) și Ștefan Tomoiagă (Săcălaz).

Pentru fiecare dintre cei laureați a fost rostit un Laudatio. Prof. Octavian Gruița a vorbit despre prof. Ion Murariu, ca inițiator al cuvântului scris la Giroc: autor de volume de cultură, cărți de lingvistică, editor de literatură locală, de albume de artă, monografist al localității dar și redactorul coordonator al revistei „Lumina satului“ care a apărut la Giroc timp de 17 ani.

Ca răspuns prof. Ion Murariu a mulțumit pentru premiul acordat, amintind de cei doi mentori ai săi: învățătorul Ion Dumitru și Profesorul G. I. Tohăneanu în cei 60 de ani de activitate scriitoricească.

Prof. Pavel Panduru a vorbit despre calitățile intelectuale și umane ale confratelui de catedră, prof. Gheorghe Rancu „omul măreț, fire complexă, cu pasiune și simț de răspundere pentru cultura locului“.

Dl. Gheorghe Blejușcă amintește doar câteva din meritele colegului de redacție, de monografiere a satului: Dl. Ștefan Tomoiagă merită acest premiu pentru inițierea legăturilor de prietenie cu românii torăceni cei plecați odinioară din vatra Săcălazului. O a doua inițiativă a reprezentat-o înființarea în 1995 a publicației „Foaia Săcălazului“, a redactării Monografiei Săcălazului în trei ediții succesive și nu în ultimul rând a contribuției la instituirea Zilelor Săcălazului (2007) și a Asociației Culturale „Armonia“ din localitate.

Partea a doua a fost destinată întâlnirii monografiștilor bănățeni care au amintit de câteva lucrări apărute: Teș, Putna (Caraș-Severin), Petru Opruț, Biserica Ortodoxă din Valea Bistrei, Ed. David Press Print, Timișoara, 2016, prof. Mihai Vlădia a amintit în acest sens de mai multe monografii apărute și închinată: Rudăria (astăzi Eftimie Murgu, Caraș-Severin), unor personalități, etc. Prof. Gheorghe Moldovan a prezentat 4 monografii închinate învățământului special de la Timișoara, a literaturii de specialitate, ș.a.

Dl. Dan Buruleanu a prezentat două noi albume monografice închinate Ciacovei și Bucovățului (de Făget).

Prof. Cornel Vițan a pomenit de apariția în curând a Monografiei Tolvădiei (astăzi Livezile, Timiș)

Prof. Ioan Traia a vorbit de noua carte închinată așezării Groși și realizată împreună cu muzeograful Cătălin Balaci, 165 p.

Cu acest prilej, preotul Valentin Bugariu a prezentat un studiu monografic închinat vieții și slujirii Sfântului Iosif, ocrotitorul Banatului. Cartea a apărut în anul omagierii a 60 de ani de la canonizare și cuprinde: o biografie a Sfântului, texte transliterate ale vieții acestuia, Slujba, Acatistul și câteva icoane. Volumul reprezintă primul număr al „Colecției Arhanghelul“ editată ca însoțitoare a revistei de cultură și religie rurală „Arhanghelul“ din Birda.

Întâlnirea a fost încheiată cu tradiționala agapă.Cu acest prilej mulțumiri se cuvin organizatorilor, celor

participanți care fiecare au adus vești „înscrise“ din localitatea unde activează.

Pr. Valentin BUGariU

E pagina 2


Marţi, 21 iunie 2016, în a treia zi de Rusalii, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, s-a aflat

în mijlocul credincioşilor din Parohia Măru, Protopopiatul Caransebeş.

Cu acest prilej, ierarhul a binecuvântat exteriorul bisericii parohiale, care a fost recent renovat. În continuare a fost săvârşită şi o slujbă de pomenire pentru părintele Dorel Petru Fercea care a slujit credincioşii din Parohia Măru peste 20 de ani şi care a trecut la Domnul în anul 2009, fiind înmormântat în curtea bisericii. După slujba de pomenire credincioşii, dintre care foarte mulţi copii şi tineri îmbrăcaţi în haine populare specifice Văii Bistrei, au participat la Sfânta Liturghie oficiată de Preasfinţitul Părinte Lucian, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în biserica cu hramul Pogorârea Duhului Sfânt.

La momentul pricesnei un grup de copii de la şcoala din localitate au susţinut un program artistic, după care Preasfinţitul Părinte Lucian le-a oferit iconiţe cu Praznicul Rusaliilor tuturor tinerilor care au interpretat cântece şi poezii religioase. În cadrul Sfintei Liturghii la care au fost prezente şi autorităţile locale, părintele paroh Pavel Nicolae Negrei a fost hirotesit iconom-stavrofor, iar celor care s-au implicat în lucrările de amenajare a bisericii, ierarhul le-a oferit Diploma de excelenţă Sfântul Ierarh Martir Antim Izvireanu.

La finalul slujbei administraţia locală a comunei zăvoi i-a conferit Preasfinţitului Părinte Lucian titlul de cetăţean de onoare al comunei zăvoi. Credincioşii care au fost prezenţi la sfânta biserică au avut posibilitatea să se închine şi la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului pictată în Sfântul Munte Athos, care datează din anul 1520 şi se păstrează în sfântul locaş.

„Îi mulţumim bunului Dumnezeu că avem aici la Măru tineri şi copii foarte ataşaţi de Sfânta Biserică şi un preot dinamic, harnic, care are tact pastoral şi ştie să-i apropie pe tinerii noştri de sfânta biserică, în conlucrare cu profesorul de religie. Nădăjduim ca tinerii să rămână mereu aproape de credinţa strămoşească, de valorile culturii noastre tradiţionale româneşti şi Îl rugăm pe Mântuitorul să-i binecuvînteze pe preotul şi pe toţi credincioşii acestei parohii”, a subliniat Preasfinţitul Părinte Lucian.

După momentele liturgice, Preasfinţitul Părinte Lucian a deschis oficial cea de-a VI-a ediţie a Festivalului de folclor „Doina Bistrei“ care în acest an a fost dedicat solistei de muzică populară Zorica savu, fiică a satului. În debutul evenimentului, ierarhul a binecuvântat sala de spectacole

a Căminului Cultural, unde s-a desfăşurat festivalul concurs pentru copii şi tineri din localitate, dar şi din alte zone ale ţării, cu ocazia hramului din Parohia Măru.

Folclorul bănăţean a fost din nou vedetă la Măru. Localitatea cărăşeană a găzduit recent cea de-a 6-a ediţie a Festivalului „Doina Bistrei”. În 2016, tradiţionala manifestare a fost dedicată apreciatei interprete zorica Savu, care a primit cu acest prilej si titlul de cetăţean de onoare al frumoasei localităţi de pe Valea Bistrei.

Zorica saVU (inter-pretă de muzică populară din Banat) – „Am sufletul și inima pline de bucurie dar și emoție deosebită, deoarece am primit această onorantă titulatură de Cetățean de Onoare al satului meu na-tal, al comunei mele, care îmi întregește cariera mea artistică. Vă mulțumesc din suflet, mă simt bucuroasă, mândră, totdeauna m-am simțit bine în satul meu dar astăzi a fost o zi specială.“

Felicia stOIaN (prezentator tVr timișoara) – „Am urmărit astăzi aici la Măru, dansuri frumoase, tineri care sunt foarte buni și care sunt de perspectivă și ceva foarte important care mă bucură foarte mult este că Zorica Savu, fiică a acestui sat, este Cetățean de Onoare. Felicit Primăria și Consiliul Local al comunei Zăvoi, felicitări domnului primar Dorel Cârdei că a avut această inițiativă. O iubesc foarte mult și sunt convinsă că o iubiți și dumneavoastră. Doamne ajută!“

dorel CÂrdeI (primar comuna Zăvoi) – „Am organizat împreună cu Școala Gimnazială din Zăvoi, cu doamnele profesoare, minunatul festival „Doina Bistrei“ care a ajuns la cea de-a șasea ediție, dar după părerea mea cred că putem spune că de astăzi este la prima ediție pentru că a luat o mai mare amploare fiind dedicat doamnei cântecului popular din Banat și bineînțeles din Măru, Zorica SAVU. Îi mulțumesc doamnei Zorica Savu că a fost prezentă astăzi la Măru dorindu-i tot binele din lume pentru a ne mai încânta cu superbele ei cântece care ne alină sufletul atât la necaz cât și la bucurii.“

ramona BOGdaN (director școala Gimnazială din Zăvoi) – „Prin acest festival vrem să arătăm ce are frumos valea Bistrei, locurile acestea în care ne-am născut, trăim și încercăm să ne păstrăm portul și să nu ne schimbăm graiul, iar implicarea copiilor în astfel de proiecte ne ajută și pe noi să conservăm ceea ce avem.“

Pe scena Căminului Cultural din localitate au evoluat peste 400 de tineri artiști pe diferite grupe de vârstă, la cele trei secțiuni jurizate: poezie în grai bănățean, ansambluri folclorice, interpretare vocală și instrumentală. Un juriu avizat format din specialiști de etnofolclor i-a desemnat pe cei mai talentați și dedicați artiști, dar toți participanții au fost premiați cu aplauze generoase din partea publicului.

Cea de-a VI-a ediție a Festivalului „Doina Bistrei“ a fost organizată de Școala Gimnazială Zăvoi cu sprijinul Primăriei, Consiliului Local al comunei Zăvoi și a Parohiei Ortodoxe Române Măru.

sursa: http://www.episcopiacaransebesului.ro

ec. Petru OPrUȚ

Festival concurs de folclor „doina Bistrei“, ediție dedicată artistei Zorica savu și vizita la măru

a p.s.s. lucian, episcopul Caransebeșului


La praznicul Rusaliilor, data de 12 iunie 2016, își sărbătorește onomastica cel mai longeviv preot din

Mitropolia Banatului care a împlinit venerabila vârstă de 100 de ani.

Părintele Simeria rusalin, s-a născut în 12 iunie 1916, în ziua de Rusalii în comuna Glimboca, din părinții Petru și Maria. A fost al 8-lea copil din cei 9. A făcut școala primară, primele 4 clase, în satul natal (1923-1927) iar la vârsta de 9 ani rămâne orfan de tată. La îndemnul preotului și a învățătorului din sat, familia îl dă la liceu în Caransebeș (1927-1934) pe care la absolvit în anul 1935. În 8 octombrie 1935 se înscrie la Academia Teologică Ortodoxă din Caransebeș fiind doar 2 candidați. Așteaptă o lună aprobare de la Ministerul Cultelor că se pot ține cursuri numai cu 2 studenți într-o clasă. În anul al 2-lea obține bursă și astfel traiul devine puțin mai ușor având întreținerea asigurată. Academia o absolvește în 26 Iunie 1939, iar în 16 februarie 1941 se căsătorește cu Ana Capeț, fiica lui Popovici Petru Bujor și Sofia. Fiind fără servici lucrează la munca câmpului pentru a se întreține.

Venind războiul, în 1941 este chemat la încorporare dar reușește să scape de a merge pe front fiind numit ca preot la Parohia Sichevița pe Clisura Dunării. Este hirotonit de episcopul Veniamin Nistor în 16 octombrie 1941 iar din 21 decembrie 1941 începe serviciul la Parohia Sichevița. Aici păstorește 2 ani și 4 luni până în 12 iunie 1944. Deși la Sichevița a trăit cele mai fericite clipe din viața sa de preot din 11 aprilie 1944 vine ca preot în satul Poiana Buchin, satul natal al soției, comuna Buchin, unde păstorește timp de 40 de ani până la ieșirea la pensie în 8 Ianuarie 1984.

În 13 aprilie 1963 primește din partea Arhiepiscopiei Timișoarei și Caransebeșului cu binecuvântarea Mitropolitului Nicolae Corneanu dreptul de a purta brâul roșu, distincția de iconom. La 1 noiembrie 1985 cu ocazia sfințirii Catedralei „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” din Carasebeș primește rangul de iconom-stavrofor pentru întreaga slujire de 44 de ani ca preot în Biserica lui Hristos.

După ieșirea la pensie părintele Rusalin Simeria a continuat să slujească lui Dumnezeu făcând misiune unde era nevoie. Timp de 10 ani de zile, 1985-1995 la chemarea părintelui Liviu Drăgan paroh la Cireșa și Zăvoi, a slujit credincioșii din Cireșa și Zăvoi. Un an, 1988-1989, a deservit și Parohia Voislova din Protopopiatul Caransebeș.

Ocazional sau când era nevoie a mers în multe din parohiile din protopopiatul Caransebeș slujiindu-l cu râvnă pe Dumnezeu și pe credincioși. Dintre parohiile în care a slujit amintim: Valea-Bistrei, Bucoșnița, Păltiniș. La vârsta de 85 de ani este reactivat ca preot slujitor la Biserica „Sf. Împărați Constantin și Elena” din Caransebeș unde slujește vreme de 5 ani (2001-2006). Din anul 2007 a slujit la Biserica Sf. Iosif de la Partoș din incinta Episcopiei până în 2012.

În anul 2011 la sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi, la vârsta de 95 de ani și 70 de ani de slujire ca preot, părintele Rusalin a primit din partea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, distincția ordinul eparhial „Crucea Episcop Elie Miron Cristea” clasa a II-a pentru clerici.

„Bucuria mare pe care am avut-o și o am este că am doi nepoți care sunt preoți, aici, în Caransebeș, la Episcopie, unul preot, unul diacon. Și mă bucură foarte mult că duc ei mai departe slujirea Bisericii. Mai am o strănepoată mică, de doi ani. Asta-i bucuria... familia! În viață, fericirea omului e familia iar pe urmă, celelalte. Tinerilor preoți și celor care doresc să urmeze calea preoției, să Îl slujească pe Hristos, îi sfătuiesc să fie cu credință în sfintele rugăciuni. Rugăciunea și postul îl ridică și îl coboară pe preot. Toată viața am păstrat posturile și am făcut rugăciunile necesare. Așa am învățat și pe credincioși, să se roage. Rugăciunea face mare putere. Eu, dacă nu mă rugam, muream în tinerețe, înainte de a fi preot. Așa era situația. Și am fost în timpul activității decorat cu vreo 4 decorații. Una am primit-o acum, la 100 de ani. E fericită familia că are 3 preoți în familie, că ne rugăm pentru toți, dar mai mult pentru cei din jurul nostru. Și nepoții m-or ascultat și mă ascultă. Și eu mă bucur că-i văd slujind”, a mărturisit părintele Rusalin Simeria.

Din 2012 la vârsta de 96 de ani părintele Rusalin sa retras din slujirea la biserică din cauza vârstei, dar a continuat să se roage lui Dumnezeu acasă. La împlinirea frumoasei vârste de 100 de ani a fost vizitat de Preasfințitul Părinte Episcop care a săvârșit o slujbă de mulțumire pentru toate binefacerile

F pagina 6

părintele rusalin sImerIa100 de ani în slujba Bisericii, a oamenilor și trecerea la cele veșnice


HrIstOs a îNVIat!

F pagina 7

E pagina 5primite de la Dumnezeu, felicitându-l și oferindu-i numeroase daruri.

De asemenea, Aula „1 Decembrie 1918” a Primăriei a găzduit luni, 13 iunie, ceremonia de acordare a titlului de „Cetăţean de Onoare al municipiului Caransebeş” părintelui Rusalin Simeria, care a împlinit venerabila vârstă de 100 de ani.

„A fost un moment deosebit, pentru că, în clipa de faţă, părintele este cel mai în vârstă cetăţean al municipiului Caransebeş. I-am acordat acest titlu conform unei Hotărâri a Consiliului Local, care, în plus, mai stabileşte şi o recompensă materială pentru fiecare an care depăşeşte centenarul. Părintele este într-o stare fizică bună, este bine-dispus, ceea ce ne-a produs şi nouă o mare bucurie, şi dorim ca şi în anii următori să ne mai întâlnim cu Rusalin Simeria şi, de ce nu, şi cu alţi cetăţeni ai municipiului Caransebeş care vor împlini această vârstă”, a spus viceprimarul Filip Strejariu, la finalul ceremoniei, transmițând și gândurile bune din partea domnului primar al municipiului Caransebeș, Marcel Vela.

Cu durere în suflet am primit vestea că în dimineața zilei de 23.07.2016, Părintele cu chip filocalic a trecut la Domnul. După o lună și zece zile de la împlinirea venerabilei vârste de 100 ani, Părintele Simeria a trecut la cele veșnice.

Părintele Rusalin Simeria, a fost până la acea dată decanul de vârstă din întreaga Mitropolie a Banatului.

„Eu, la capătul vieții, mulțumesc lui Dumnezeu pentru sănătatea care o dat-o, pentru ajutorul care mi l-o pus în față, ca să pot să mă rog pentru mine și pentru alții, să ne mântuim toți”, acestea sunt cuvintele părintelui Rusalin Simeria din Caransebeș în ultimul său interviu acordat. „Cât am fost în viață tare, pe picioare, slujitor, mă rugam cam 2-3 ore la zi. Cu rugăciunile de la sărbători și cu ce făceam eu

zilnic acasă, făcea cam 3 ore în fiecare zi. Acum, de când nu mai pot sluji afară, numai pentru mine și pentru care mă rog, slujesc 6 ore la zi… Toată viața am păstrat posturile și am făcut rugăciunile necesare. Așa am învățat și pe credincioși, să se roage. Rugăciunea face mare putere”, a mai spus părintele cu chip filocalic din micuțul oraș al Eparhiei Caransebeșului.

Trupul neînsuflețit al părintelui Rusalin a fost depus în Catedrala istorică „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Caransebeș, iar slujba înmormântării a fost oficiată luni, 25 iulie 2016, fiind precedată de Sfânta Liturghie, care a început la ora 9:00.

Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească!

sursa: http://www.episcopiacaransebesului.ro și http://www.7-zile.com

ec. Petru OPrUȚ

Sărbătoarea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos este cea mai așteptată zi de către toți creștinii. Învierea

Domnului Hristos este și va rămâne o realitate absolută, deoarece unde este Hristos, acolo este și Biserica, iar Hristos cel înviat este printre noi, însă prezența lui glorioasă depășește istoria. Biserica de pe pământ străbate istoria în comuniune cu Biserica din cer, adunată deja în slava lui Hristos. Prin Înviere ne bucurăm și triumfăm în triumful lui Hristos. El a murit pentru noi și a triumfat pentru noi. În moartea Lui stă mântuirea noastră, în moartea Lui stă biruința noastră. Noi, românii, de când ne știm în credința creștină, am cinstit cu sufletul, cu sinceritatea credinței, marea sărbătoare

a Învierii Domnului, așa cum am priceput noi mai bine, prin biserică, prin artă, literatură, prin respectarea cu sfințenie a tuturor datinilor și tradițiilor populare, moștenite din negura vremurilor trecute. Așa se face că marea sărbătoare a Învierii am primit-o și am trăit-o în mare smerenie, în mare bucurie și credință în Cel ce s-a jertfit pentru noi. Este sărbătoarea când ne oprim puțin din agitația vieții de zi cu zi și stăm la taclale cu propriul suflet.

În acest an, Sfânta Sărbătoare a Paștelui a fost în data de 16.04.2017, iar credincioșii din Voislova au primit-o cum am spus adineauri cu mare smerenie și credință. Înainte de această zi luminată, au avut loc sfinte liturghii oficiate de către Preotul Paroh Ion Bircea. În Vinerea Mare, cum este obiceiul, este o zi de post negru, gospodinele vopsesc ouăle, nu se mai lucrează prin curte sau grădini, iar după-amiaza toți enoriașii se pregătesc să meargă la biserică pentru a participa la Sfânta slujbă – „Plângerile“. Sâmbăta dimineața copiii și unii dintre adulți au mers pentru a se cumineca și spovedi la sfânta biserică, iar seara la ora 12°° a început Sfânta slujbă a Învierii. După sfînta liturghie a Învierii, preotul paroh s-a adresat cu firescul „Hristos a Înviat!“, dăruindu-le celor prezenți anafură, ouă și vin. În a doua zi de Paște la biserica noastră a avut loc un minirecital al Corului „Grănicerii Văii Bistrei“ sub bagheta doamnei prof. Dana Chițiga, iar după toate acestea toți


credincioșii împreună cu preotul satului am ieșit la cimitir pentru a se ține o slujbă de pomenire strămoșilor noștrii.

În acest an, familiile care au participat cu cele necesare la marele praznic, au fost: Familia Dima Paul și Ana; Familia Muntean Vucașin și Maria. Cele două familii au mai realizat investiții pentru sfânta noastră biserică după cum urmează: placarea podelei din fața sfântului altar cu plăci de marmură, zugrăvirea bisericii la exterior, vopsirea gardului din fața

bisericii și schimbarea porților de la intrare în curtea casei parohiale. Meșterul care a realizat toate acestea este consăteanul nostru domnul Keszek Claudiu.

Mulțumim familiilor de mai sus pentru efortul depus în relizarea acestor lucruri, care fac cinste bisericii noastre cât și satului Voislova. Dumnezeu să vă ajute!

ec. Petru OPrUȚ

FlOare alBastră

F pagina 8

E pagina 6

decorul: O bancă într-un parc.personajele: Copilul 1, Copilul 2, Copilul 3 şi maria. Copilul I: Astăzi, la şcoală, sora mea

a învăţat poezia Lacul, o poezie foarte frumoasă.

Copilul II: De ce este frumoasă?Copilul I: Voi v-aţi imaginat vreodată

un lac albastru, plin de nuferi galbeni?Copilul III: Am văzut într-o carte cu

poezii scrise de Mihai Eminescu un lac plin de nuferi.

Copilul I: Chiar Mihai Eminescu a scris poezia Lacul.

Copilul II: Da, parcă am citit şi eu poezia.

Copilul I: Ascultaţi: „Lacul codrilor albastru / Nuferi galbeni îl încarcă / Tresărind în cercuri albe / El cutremură o barcă.“

Copilul III: Cum poate să tresare lacul?Copilul I: Simte trăirile scriitorului

şi este personificat prin pronumele personal el.

Copilul III: Şi ce este atât de frumos cu excepţia naturii în poezie?

Copilul I: Trăirile scriitorului în aşteptarea iubitei. El aşteaptă ca ea să răsară printre trestii ca mai apoi să o invite la o plimbare romantică cu barca pe lac.

Copilul II: Foarte romantic.Copilul I: Nu doar elementele terestre

alcătuiesc decorul feeric, ci şi elementele cosmice participă la definirea lui: „Să plutim cuprinşi de farmec / Sub lumina

blândei lune, / Vântu-n trestii lin foşnească / Unduioasa apă sune.“

Copilul III: Totul e doar un vis, este imaginaţia scriitorului.

Copilul I: Din păcate, da. Până la urmă ea nu a venit şi scriitorul trezit din starea de visare s-a regăsit singur şi trist în mijlocul unei naturi paradisiace.

Copilul II: Da, e frumoasă poezia, dar noi nu găsim şi alt subiect astăzi?

Copilul I: Nu.Copilul III: De ce?Copilul I: Pentru că astăzi, pe 15

ianuarie, se împlinesc 165 de ani de la naşterea marelui poet Mihai Eminescu.

Copilul II: Suntem în 15 ianuarie?Copilul I: Da.Copilul III: Am lipsit astăzi de la şcoală.

Sigur îmi amintea profesoara de limba română acest lucru.

Copilul I: Păcat că s-a stins din viaţă la 39 de ani. Dacă trăia mai mult reuşea să scrie o operă mult mai vastă. Numai când citeşti poemul Luceafărul sau nuvela Sărmanul Dionis îţi dai seama de capacitatea lui artistică, de profunzimea cu care îşi exprimă trăirile şi sentimentele.

Copilul II: Am citit şi eu Sărmanul Dionis. Plecatul ăla de acasă a călătorit pe lună cu iubita lui.

Copilul I: Nu înţelegi nimic. E atâta imaginaţie, atâta profunzime, trăiri, motive literare în operă.

Copilul II: Mie îmi plac lucrurile mărunte, jocurile de exemplu.

Copilul I: Şi în Sărmanul Dionis poţi găsi jocul îndrăgostitului de a ajunge cu iubita lui pe lună.

Copilul III: Şi în Luceafărul e un fel de joc al geniului de a-şi uni viaţa cu o pământeancă.

Copilul I: Cred că fata, Cătălina, înfăţişa pe Veronica Micle, iubita poetului.

Copilul III: Am citit şi eu nişte scrisori a celor doi poeţi îndrăgostiţi.

Copilul II: Să mi le dai şi mie, poate mă sjută să-i scriu şi eu nişte rânduri Mariei.

Copilul I: Voi nu ştiţi să fiţi originali şi să scrieţi ceea ce simţiţi?

Copilul II: E mai simplu să copiezi.Copilul I: O să-şi dea seama că l-ai

copiat pe Eminescu, Maria este o fată eminentă.

Copilul II: Atunci ajută-mă, tu, să-i scriu!

Copilul I: Eu nu pot simţi ceea ce simţi tu.

Copilul III: Văd că nu mai vorbim de Mihai Eminescu.

Copilul I: Voi ştiţi unde s-a născut Eminescu?

Copilul II: Cine nu ştie? S-a născut la Ipoteşti, în Ţinutul Botoşaniilor.

Copilul I: Şi cum s-a numit prima lui poezie compusă?

Copilul II: Asta nu mai ştiu.Copilul III: Ştiu eu, La mormântul

lui Aron Pumnul, scrisă în memoria profesorului său de limba română.

Copilul I: Văd că ştiţi.


F pagina 9

E pagina 7

sâmbătă, 29 prier, anul 2017 cu începere de la orele 1000 s-a desfășurat la Muzeul Satului Bănățean

din Timișoara cea de-a VII-a ediție a Forumului Asociației Publiciștilor din Presa Rurală din Banat.

Întâlnirea a debutat cu o rugăciune, întreaga asistență intonând troparul pascal: ,,Hristos a înviat“. După momentul de debut sau păstrat câteva momente de reculegere în amintirea seniorului presei rurale, prof. Ion murariu (1937-2017).

Dl. Dan Radosav, managerul Muzeului Satului Bănățean în cuvântul de bun venit a vorbit despre valorificarea patrimoniului cultural prin aducerea acestuia în centrul orașului sau al satului bănățean. Vorbind despre importanța presei sătești, dl. director a amintit de ,,Tinerele condeie“ (rubrică a revistei ,,Arhanghelul“ n.n.) care ține treaz sentimentul românesc din Banat. Presa este un tezaur cultural – a continuat vorbitorul – mai ales astăzi, când Timișoara mai

are doar un cotidian ce apare pe hârtie, restul fie și-au încetat activitatea, fie au fost trecute în variantă on-line.

Dl. Prof. Ioan Traia, muzeograf și președintele Asociației a informat pe cei prezenți de înscrierea în Asociația Publiciștilor din Presa Rurală Bănățeană a doi noi membrii: P. C. Părinte Horia Țâru și Dl. Ioan Roșca. Cei doi și-au prezentat publicațiile pe care le conduc: ,,Curierul de Recaș“ și ,,Itinerar bănățean: Izvin“ (Părintele Țâru) și ,,Foaia Șanovițană“ (Dl. Ioan Roșca). Asociația numără astăzi 42 de membrii activi, din care 5 fondatori și 3 de onoare.

Muzeograful Ioan Traia a prezentat comunicarea: ,,Vatră nouă – Iconostas – reper spiritual al comunității din Giarmata Vii, jud. Timiș“, (16 p.) întocmită de către C. S. dr. Viviana Milivoievici de la Institutul de Studii Banatice ,,Titu Maiorescu“ al Academiei Române, filiala Timișoara. După prezentare, același vorbitor a prezentat istoricul Asociației în programul

Copilul II: Mai nimic.Copilul III: Eu ştiu că a fost al şaptelea

copil din cei 11 pe care i-a avut Gheorghe şi Raluca Eminovici, şi mai ştiu că şi-a petercut copilăria la Ipoteşti şi Botoşani având în jurului lui natura care i-a devenit sursă de inspiraţie mai târziu.

Copilul I: Bine. Dar ştiţi în ce revistă a publicat Mihai Eminescu prima dată?

Copilul II: Nu.Copilul III: Nici eu.Copilul I: Vă spun eu. În revista Familia

condusă de Iosif Vulcan.Copilul II: Bine. Ştii tu tot.Copilul I: Nu chiar tot.Copilul III: Eu mai ştiu că a publicat

poezii şi în revista Convorbiri literare a criticului Titu Maiorescu.

Copilul I: Da. Titu Maiorescu s-a îngrijit şi de apariţia primului său volum.

Copilul II: M-am plictisit. Altceva nu mai ştiţi?

Copilul I: Mariei îi plac poeziile scrise de Mihai Eminescu.

Copilul II: Atunci puteţi continua, devine interesant. Poate-i găsesc o poezie s-o cuceresc şi eu.

Copilul I: Eu ştiu o poezie ce sigur i-ar plăcea.

Copilul II: Care?Copilul I: Floare albastră.Copilul III: Dar e lungă.Copilul II: Nu contează. Maria merită.

Despre ce-i vorba în poezie?Copilul I: În primul rând iubita este

văzută ca o floare albastră.Copilul II: Frumos.Copilul III: Şi la un moment dat îi fură

o sărutare pe sub pălărie scriitorului.

Copilul II: Minunat. Mi-ar plăcea şi mie. Bună poezia.

Copilul I: Vine Maria.Copilul II: Unde?Copilul III: Uite-o!Copilul II: Am emoţii.Maria: Ciao! Ce faceţi?Copilul I: Povesteam despre scriitorul

Mihai Eminescu.Maria: Interesant. E scriitorul meu

preferat.Copilul II: Şi al meu. Ştiu multe despre

el. S-a născut în 1850 la Ipoteşti şi a murit în 1889. A publicat poezii în revistele Familia, Convorbiri literare ...

Maria: Bine, bine. Ştiu şi eu.Copilul II: Tu eşti ca o floare albastră.Maria: Cum?Copilul II: Ca floarea albastră din

poezia lui Mihai Eminescu.Maria: Mulţumesc. De când mă vezi

tu ca pe o floare albastră?Copilul II: Dintotdeauna.Maria: Lasă asta. Eu am o temă

despre scrisorile de dragoste ale lui Mihai Eminescu către Veronica Micle.

Copilul II: O să-ţi scriu şi eu o scrisoare.Maria: De ce să-mi scri o scrisoare?Copilul II: Nu ţi-ai dat seama?Copilul III: Te place.Maria: Nu mă interesează. Dacă nu

mă puteţi ajuta mă duc acasă să-mi scriu singură tema.

Copilul I: Nu te putem ajuta. Nu eşti deloc sociabilă.

Maria: Bine. Ciao!Copiii: Ciao!Copilul I: (adresându-se copilului

II) Să nu fii trist! Vei întâlni o altă Marie

care să te merite şi să-i reciţi Floare albastră a scriitorului Mihai Eminescu.

Scris de: NICOleta CasIaNa OprUŢ Publicat: 15 Noiembrie 2015 Voislova - Caraş SeverinSTUDII: Elevă în clasa a VIII-a A la

Şcoala Gimnazială Nr. 3, Oţelu-Roşu, jud. Caraş-Severin.

Publicaţii:- În Culegerea de creaţie literară Colaj,

Editura Sfântul Ierarh Nicolae, Brăila, 2014, autor Ana-Cristina Popescu şi în Revista Şcolii Gimnaziale Nr. 3, Oţelu-Roşu, Porţi deschise.

- În Antologia Micuţii scriitori din Banatul Montan, Ana-Cristina Popescu, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, Brăila 2015.

sursa: http://www.ecreator.ro/teatru/405-floare-albastra.html

ec. Petru OPrUȚ

Forumul publiciștilor bănățeni, ediția a VII-a


F pagina 10

E pagina 8

trenu’ micVoislova – rusca montană – ruschița

power-point. În această abordare, realizată de prof. Ioan Traia au fost amintite: întâlnirile publiciștilor rurali în Timiș, Caraș-Severin și în Voivodina, Serbia cu prilejul întâlnirilor de lucru, a Forumurilor dar și a aniversărilor unor gazete sătești, a unor lansări de carte și simpozioane științifice. În anul 2014 Forumul publiciștilor a fost organizat de Parohia Birda, jud. Timiș.

Tot la inițiativa prof. Ioan Traia și a Colegiului de Conducere a fost decernat Premiul ,,Pavel Filip și Aurel Turcuș“ următorilor publiciști: Ionel Stoiț din Toracu Mic, Serbia, Dl. Gheorghe Blejușcă în Laudatio amintește de Mărturisirea autorului de literatură satirică: ,,Eu nu sunt poet, ci un inginer sufletist și visător“.

Prof. Pavel Panduru, profesor de istorie și director de liceu, monografist al Țării Almăjului, a satului Putna ș.a. și ec. Ioan Olărescu, redactor-șef al revistei ,,Suflet nou“ de la Comloșu Mare care au fost distinși cu același premiu. Cuvintele de Laudațio au fost susținute de prof. Ioan Traia, înv. Aurora Balogh și prof. Traian Galetaru.

La final Părintele Valentin Bugariu a prezentat volumul Pictorul Filip Matei. Incursiuni biografice și artistice, Editura Tiparnița, Arad, 2017, 95 p. Volumul a apărut în ,,Colecția Arhanghelul“ al revistei de cultură și religie rurală cu același nume de la Birda. Cartea apărută în Anul Omagial al Pictorilor bisericești din Patriarhia Română încearcă să creioneze chipul spiritual al celui mai harnic pictor de biserici de la sfârșitul

veacului al XIX-lea și începutul celui următor din Banat. Tot în categoria noilor apariții mai amintim: Pavel Panduru, Țara Almăjului, străvechi ținut de continuitate și simțire românească, Editura Hoffman, Caracal, 2017, 116 p. și Gheorghe Babeț, Făbule și câceva isnoave, Editura Eurostampa, Timișoara, 2016, 88 p.

La ,,echinocțiul“ forumului, organizatorii au oferit într-un spațiu rustic, tradiționala agapă bănățeană.

Pr. Valentin BUGariU

Vineri, 19 mai 2017, cu începere de la orele 16.30, a avut loc la Reșița, în cadrul Centrului German și

Bibliotecii „Alexander Tietz” din Reșița, prezentarea lucrării Calea Ferată Forestieră și Industrială, Trenu’ Mic, Voislova – Rusca Montană – Ruschița, a autorului Petru Opruț. Deși nu a fost cea dintâi prezentare a lucrării, evenimentul a fost primul de acest gen, legat de volumul amintit, organizat în municipiul Reșița. Onorata noastră gazdă, a fost dl. Erwin Josef Țigla, un distins și cunoscut catalizator cultural al județului Caraș-Severin, care asigură totodată și președenția Forumului Democrat al Germanilor din Banatul Montan. Tematica lucrării, potrivită atât ca spațiu geografic, dar și tehnic și cultural cu locul prezentării, s-a bucurat de participarea unui public interesat, atent și animat de reiterarea acestor aspecte din trecutul județului. Deși a luat cuvântul doar în încheierea prezentării de carte, autorul a subliniat cu realism importanța, din păcate azi doar ipotetică, a unei astfel de atracții turistice și tehnice, pentru zona văii Bistrei. Dispunând de peisaje pitorești, năpăstuită din punct de vedere economic și administrativ, valea Bistrei și-ar putea câștiga un bun renume (și nu numai!) prin existența unei astfel de căi ferate, care să fie exploatată în scopuri turistice și culturale. Distrugerile înregistrate în ultimele decenii au șters, în majoritatea cazurilor, chiar și ultimele urme ale acestei linii industrial-forestiere cu ecartament îngust. Locomotivele, vagoanele și materialul feroviar au dispărut, dar oamenii care le-au mânuit mai trăiesc și ne mai povestesc uneori despre

această atracție tehnică și amintirile ei. În cele ce urmează, redăm cele discutate de gazda evenimentului, de semnatarul prezentelor rânduri și de autorul acestei cărți.

erwin Josef Țigla – „Doamnelor și domnilor, având în vedere tema de astăzi am să fac o scurtă introducere a căilor ferate din zona noastră. În trecut, pe linia de la Secu și Mărghitaș, când eram mai mic, când eram mai „umblăreț“, nu ca acum când sunt sedentar, umblam pe vechiul drum al căii ferate de la barajul Secu și după aceea până la localitatea Secu, pe malul Bârzavei, unde am mai văzut unele resturi din acea cale ferată. Am aflat multe, desigur doar citind, și despre calea ferată de la Delinești, iar mai nou am aflat despre unele încercări ale primarului de la Berzasca, care dorește să reînvie, putem spune, o astfel de cale ferată forestieră, cu fonduri europene, pentru care însă încă nu s-a primit finanțare, sau nu s-a aprobat proiectul. Mai exista o cale ferată forestieră și înspre satul Bigăr, pe Clisura Dunării, acolo fiind o mină de antracit - în acea zonă se găsea cel mai bun cărbune din România, se spunea, acesta având cea mai mare putere calorică de la noi. Sigur, până acum, v-am povestit despre căile ferate forestiere din zona centrală a Banatului Montan, însă astăzi mergem puțin mai la nord, respectiv la nord-est, și anume pe Valea Bistrei, vale de care sunt și eu personal atașat, deoarece tatăl meu s-a născut la Oțelu-Roșu. Avem astăzi doi oaspeți importanți de pe frumoasa vale a Bistrei. Unul este Claudiu Călin, care răspunde de Arhivele Diecezei Romano-

Cartea cu titlul Calea Ferată Forestieră și industrială, Trenu’ Mic, Voislova – rusca Montană – ruschița, a autorului Petru Opruț a ajuns la cea de-a 4-a prezentare.


E pagina 9

F pagina 11

Catolice de Timișoara. Anul trecut, în luna iunie, participând la un simpozion al minorității române din Voivodina, din Banatul de nord, din Becicherecu Mare – Zrenianin, l-am cunoscut pe domnul Opruț Petru, care prezenta acolo o carte, este vorba despre Calea Ferată Forestieră și Industrială, Trenu’ Mic, Voislova – Rusca Montană – Ruschița. Imediat mi-au căzut ochii asupra cărții, am ascultat ce ne-a povestit autorul, și după acea manifestare, l-am și abordat spunându-i că este o temă foarte interesantă și propunându-i să vină la Reșița să ne povestească despre ea și despre această carte, fapt care se împlinește astăzi, când dl. Opruț este în mijlocul nostru. Vă mulțumim că ați venit! Despre carte și despre domnul Opruț o să ne vorbească domnul Claudiu Călin. Îl felicităm pe Petru Opruț pentru această multitudine de creații, de care dă dovadă în cinstea Banatului montan. E demn de apreciat ca un tânăr cum este dânsul se ocupă de aceste lucruri. Foarte rar găsești oameni de vârsta lui care se implică în a redescoperi istoria locurilor natale.“

Claudiu Călin – „Stimate doamne, stimați domni! Este o bucurie să vorbesc despre această carte și despre prietenul și colegul meu Petre Opruț din mai multe motive. Am fost colegi de liceu, dar în acei ani frumoși de liceu aveam pasiuni diferite, nedându-ne seama că acestea vor deveni comune la un moment dat, astfel că în viață ne descoperim și ne redescoperim aproape permanent. A fost o bucurie pentru mine, când în anul 2006, 2007, colegul meu s-a apucat de cercetare pentru a se documenta în vederea realizării monografiei satului Voislova. Atunci am fost plăcut surprins, sigur de mic am fost crescut ca să îmi placă istoria, bunicul m-a învățat de mic tot felul de povești despre istoria locurilor, iar bunica la fel. Așa încet, încet pasiunea pentru istorie s-a dezvoltat demult. Atunci când am mai câștigat un coleg de partea mea – pe Petru Opruț - a fost și mai mare bucuria. Desigur cum ați auzit de la domnul Țigla - căruia îi mulțumesc pentru invitație, dar și pentru alte multe ocazii când colaborăm - lucrând într-o arhivă bisericească, ecleziastică, este greu pentru mine să vorbesc despre o carte ce are un puternic accent tehnic, pentru că dacă vorbim despre o cale ferată, aici este vorba de inginerie. Însă și din punct de vedere umanist pot să găsesc multe elemente importante în această lucrare. Deoarece se descrie un traiect, se aduc foarte multe date tehnice despre felul în care a fost construită, se amintește pe unde a trecut calea ferată cu ecartament îngust, respectiv cu caracter forestier și industrial Voislova – Rusca Montană – Ruschița. Este foarte important faptul că autorul a adus inclusiv poezii în grai popular legate de Trenu’ Mic, deci merge undeva și în domeniul folclorului, însă aduce foarte multe imagini, imagini de epocă, imagini cu un caracter nostalgic, dar și foarte frumos realizate, foarte bine compuse din punct de vedere grafic, imagini pe care a reușit prin contacte și prin căutări, străduințe continue să le primească prin bunăvoința unor fotografi din Germania și Austria, care în anii ‚70 au avut ocazia să călătorească prin Banat, desigur cu o traiectorie bine stabilită de către autoritățile vremii. Acei oameni, care erau pasionați atunci deja de istoria tehnică, de istoria acestor locomotive, de istoria acestor căi ferate cu ecartament îngust, au fost imediat deschiși să îi pună la dispoziție d-lui Opruț imaginile lor, încă nepublicate, dar cu o certă valoare documentară. Aceste fotografii și-au găsit valorificare foarte bună în prezenta lucrare, pe care o avem în față astăzi. Autorul vorbește desigur în primul rând despre calea ferată care pornește din Voislova, satul său natal, trece prin Rusca Montană, o localitate cu istorie bogată, istorie

uneori aproape de fabulos, dacă ne gândim la Revoluția de la 1848/1849 (și la mai mult ca sigură la trecere a coroanei milenare a Ungariei prin Rusca Montană), drum de fier care ajungea, în final, la Ruschița, la umbra renumitei cariere de marmură. Calea ferată a însemnat foarte mult pentru industria noastră, un lucru care nu putem să-l trecem cu vederea, pe ea s-au transportat lemn, marmură, minereuri. Fotografiile au o valoare documentară foarte importantă, pe de o parte sunt fotografiile vechi care suprind aspecte din timpul când linia era în exploatare, putem vedea și gările, haltele. Sunt prezenți oameni care au fost intervievați de colegul Opruț și care descriu în amănunt experiența lor profesională cu privire la modul de exploatare al acestei linii. Pe de altă parte, colegul meu a făcut un demers interesant mergând pe jos și fotografiind starea actuală a locurilor prin care a trecut această cale ferată. Stăm în fața unui demers important, și spun asta, pentru că mie personal nu îmi sunt cunoscute foarte multe cărți despre aceste căi ferate. Din păcate aceste linii cad în uitare. Pot spune că întreaga vale a Bistrei a fost împânzită de astfel de linii. Sunt bucuros și onorat să prezint această carte, este o restituire a istoriei noastre, a istoriei Banatului Montan și a văii Bistrei. Este foarte important să scriem și despre lucruri, locuri, oameni și fapte care cad pe nedrept în uitare. Vă mulțumesc pentru atenție și vă invit să „degustați“ această călătorie în timp și spațiu cu Trenul Mic.“

petru Opruț – „Stimaţi domni, distinse doamne! Este o zi specială, o zi cu emoţii și bucurie în suflet, bucurie ce o împărtășesc împreună cu dumneavoastră. De aceea ţin să vă mulţumesc pentru invitaţie și că am prilejul să prezint, aici la Reșiţa cartea despre CFF și CFI Voislova – Rusca Montană – Ruschiţa. Mă bucură faptul că această prezentare a cărţii este cea de-a 4-a, după Arad, Voislova și Zrenianin. Este o carte ce reprezintă o parte din istoria acestor sate. Este o lucrare structurată pe 3 capitole, primul este un istoric al Căilor Ferate Române, al doilea un scurt istoric al Căilor Ferate Forestiere iar al treilea este dedicat Căii Ferate Forestiere și Industriale Voislova – Rusca Montană – Ruschiţa. Bineînţeles capitolul al treilea se încheie cu povestirile a 7 lucrători din acele vremuri de glorie a căii ferate, fiind urmat de fotografii vechi cât și noi, însemnând tronsonul de cale ferată cu ce mai este vizibil. Acest drum de fier s-a construit în anul 1907 și s-a desființat în anul 1976. După cum bine cunoaștem, Banatul a avut multe premiere naţionale și europene. Aici amintesc doar două deoarece suntem în Banatul montan: Prima cale ferată a fost Oraviţa-Iam în anul 1856;


O alta, una dintre cele mai spectaculoase din Europa este semeringul bănăţean Oraviţa-Anina, și multe altele. Din păcate în zona văii Bistrei a dispărut tot ce înseamnă cultură tehnică în domeniul forestier, feroviar dar putem vorbi chiar și la nivel naţional de acest lucru. Mai auzim câteodată că s-a mai refăcut câte un tronson turistic de Cale Ferată Forestieră, dar din păcate sunt foarte rare. Liniile forestiere nemaifiind benefice economic, încet dar sigur au dispărut din diverse motive, acestea fiind vândute la fier vechi prin niște subterfugii de-ale unora și altora astfel încât au dispărut rând pe rând toate aceste minunăţii construite cu multă sudoare de către strămoșii noștrii. La fel se va întâmpla și cu calea ferată care încă mai există până la Bouţari, deoarece din anul 2011 s-a întrerupt transportul pe această cale de comunicaţie. Mai avem noroc cu transportul de lemn și marmură din gara Voislova până la Caransebeș. Având în vedere că în acest secol, mileniu avem la îndemână mijloace financiare europene, accesarea acestor fonduri ar fi binevenită pentru localităţile noastre destul de sărăcăcioase. Opinia mea este că ar trebui, noi toţi, cei cu dragoste pentru locurile natale, pentru cultura zonei, să organizăm simpozioane, măcar o dată pe an și să strângem toţi primarii și consilierii locali din comune pentru a le aminti că pot să acceseze fonduri europene pentru a reface un astfel de tronson de cale ferată îngustă, pentru a reface un cămin cultural, un monument al eroilor, ș.a., poate având o comunicare cu noi, se mai luminează și dânșii. Fiind un tânăr optimist sper că lucrurile să ia o altă întorsătură în ţara noastră, în bine și să existe deschidere a autorităţilor locale, judeţene și naţionale pentru a susţine, bineînţeles implicându-se în dezvoltarea zonelor rurale. Închei această scurtă intervenţie prin poezia izâmbanu scrisă la pagina 63 și preluată din cartea cu titlul Antologia Literaturii Dialectale Bănățene, autori Ioan Viorel Boldureanu, Simion Dănilă, Cornel Ungureanu.

Izâmbanu

Uice, Ioane! Izâmbanu!Mă, trăsni-l-ar Dumnedzău!

Așa joavină-nfieratăN-am vădzut dă când mi-s eu!

Uice lampa albă-n frunce!Uice coşu în spinare!

Uice śe dă căş în coadă,Śe piśoare scurce are!

Uice nemţî cum scot capuŞî nemţoane cum să uită!...Oare cum dă nu să-mburdă

Cu atâta lume multă?

Da-i strâns păstă pept şî foaleTăt cu fiere-ncârligaceŞî cum fuźe-alunecândPă piśoare-nverigace!

Pufăie pă nări întruna,Gâfăie lung şî-nghesat,Ş-aşa buie dă năprasnic

Ca un drac împeliţat.

Mă! Hai iuce să ne-ascungemÎn pădure sus pă coastă,

Că d-apucă pă cărare,Vai ş-amar dă pelea noastră!

Prin această carte am vrut să mai reînvii puţin această zonă și să cunoască cei ce vin după noi că pe aceste meleaguri a fost cale ferată îngustă și că a circulat odată Trenu’ Mic.

Gândurile mele se îndreaptă cu prietenie către dumneavoastră, către oameni ai culturii bănăţene, ai Banatului de munte, care cu patimă și inteligenţă, luminați minţi și creați caractere. Vă mulţumesc pentru atenţia acordată.“

Drd. Claudiu CĂLiN

F pagina 10

departe de satul meuDeparte sunt de satul meuȘi nu mă aflu-n largul meu,De parcă-mi lipsește ceva mereu,Și zău că nu mi-e ușor, mi-e greu.

Țin minte, prima despărțire,Când inima ți-e plină de iubire.Apoi profunda ta uimire,Provoacă lacrimi și suspine.

Pe tine te-am știut așa de bine,Te-am părăsit mergând spre porți străine.Când totul s-ambrăcat în amintire,A mai rămas un strop și de iubire.

M-am plămădit în sânul bravilor strămoși,Acolo unde totul pare maiestuos.Aici pentru prima oară, soarele mi-a surâs,Și tot aici pământul după mine-a plâns.

Te revăd din când în când,Te păstrez mereu în gând.Nu mă lași și nu te las,Curios dar pătimaș.

Credința mea în bunul Dumnezeu,E drumul care trece chiar prin satul meu.Urmez cărarea bravilor înaintași,Caut cu sârguință ramura celor fruntași.

ioan iONeSCUPoezie apărută în cartea „Trăim, Trăim...“, Poezii, Vol. IV, Ed.

Mirton, Timișoara, 2015, p. 70


Colegiul de redacţieRedactor-şef: Ec. Petru Opruţ

Redactori: Prof. Ioan Traia, Prof. Univ. Dr. Dumitru Jompan, Lect. Dr. Ovidiu Roşu,Jurist Firuţ Mihuţ, Drd. Claudiu Călin, Etnolog Aristida Gogolan

Adresa redacţiei: Str. Viorelelor, Bl. D14, Sc. B, Ap.3, Timişoara, Jud. TimişTelefon: 0740.195.236, e-mail: [email protected]

vTiparul executat la Editura şi Tipografia daVId press prINt

Str. Şt. O. Iosif bl. 8/A. Tel. 0256-229.121; 0741-142.978; 0742-084.745e-mail: [email protected]; www.davidpressprint.ro

TIMIŞOARA; ROMÂNIAIssN 2285-9853

Glasul Voislovei, Nr. 10 v anul VI v 2017

IOAN OPRUȚCetățean al Culturii Naționale

Data de 15 ianuarie 2017, a fost o zi marcantă pentru cultura română deoarece au trecut 167 de ani de

la nașterea poetului Mihai Eminescu, socotit de oamenii de cultură și de criticii literari drept cea mai importantă voce poetică a literaturii române.

Cu această ocazie, la sediul Consulatului General al României din Montreal – Canada, a fost dezvelit un bust al marelui poet iar Consulul General, domnul Victor sOCaCIU a acordat mai multe diplome cu titlul de „Cetățean al Culturii Naționale pentru nesfârșita dragoste și dedicație față de Limba română și slujitorii ei“, diferitor personalități de origine română stabilite în Montreal.

Printre personalitățile marcante care au primit această distincție s-a aflat și voisloveanul nostru, domnul Profesor și Maestru, Ioan OprUȚ. Dânsul cu familia sa sunt stabiliți în Canada din anul 2004, iar împreună cu soția Liliana Opruț și fiica Oana Opruț, activează în lumea sportului, a artelor marțiale și a artelor plastice. Ca practicant al artelor marțiale Ioan Opruț a creat un stil modern numit Jotaikido Jutsu, fiind o sinteză care ilustrează multipla sa pregătire în domeniul artelor marțiale. Astfel, prin crearea acestui stil propriu a fondat și „International Jotaikido Kobujutsu Association“, care este recunoscută internațional și anual susține competiții, seminarii cu acordare de grad și participare cu echipa la concursuri naționale, internaționale și mondiale, câștigând de fiecare dată cupe și medalii la diferite categorii de vârstă și greutate. Cel mai recent concurs a fost „Canadian Fighter“, la care au participat 11 membrii ai asociației. După acest eveniment Shihan Ioan Opruț a ținut să mulțumească prin intermediul site-urilor de socializare tuturor pentru susținere – „Dragi prieteni, studenți, membrii activi și suporteri, ne face plăcerea să vă facem cunoscute unele dintre ultimele

noastre activități. Activități care ne-au ajutat să ne promovăm sistemul de artă marțială pe care îl practicăm și în care credem și de asemenea să ne plasăm între cele mai bune echipe de arte marțiale din Quebec și din Canada. Una dintre cele mai recente și importante evenimente la care am luat parte a fost ‚’Canadian Fighter’’, unde am participat cu 11 membrii ai echipei noastre. Iată numele lor: Shihan Ioan Opruț, Sempai Liliana M. Opruț, Sempai Steve A. Cassagnol, Gregoire Klohoun, Mohamed Abjilini, Oana M.K. Opruț, Vladimir Loungou, Modest Bursucianu, Etienne Theoret, Valentin Cîmpan, Florian Roussel. Video-urile și mai multe ilustrații de la acest eveniment și de la altele se află postate pe Facebook, accesați Ioan Opruț sau Jotaikido. Vă mulțumim pentru întregul sprijin acordat! Shihan ioan Opruț 7 Dan.“

Având studii de artist plastic, pictura lui Ioan Opruț se poate defini ca hiperconceptualism, în sensul unui realism abstract, metafizic. Ce este de-a dreptul uimitor este că picturile sale sunt în totalitate executate în mină de pix, rareori artistul intervenind cu tuș și peniță. Creațiile sale au fost expuse în diferite galerii de artă din țări europene iar acum în Canada. Artistul și omul de cultură Ioan Opruț prin modul lui de a crea, de a picta, ne transmite și nouă celor de acasă o energie pozitivă, dându-ne o încredere deplină în ceea ce facem în viața de zi cu zi. Pictura dânsului grupează diferite activități prin care realizează o reprezentare artistică și estetică.

Prin acest articol vreau să vă felicit pentru titlul primit de Cetățean al Culturii Naționale și pentru toate premiile obținute în lumea artelor marțiale împreună cu echipa, toate fiind binemeritate și la justa valoare.

Vă mulțumim și ne mândrim că avem o asemenea personalitate marcantă.

ec. Petru OPrUȚ

Consul General Victor Socaciu și prof. Ioan Opruț

Glasul Voislovei - BANATERRA · Glasul Voislovei, Nr. 10 v anul VI v 2017 3 prof. Ioan Traia. În...

Documents

Transcript of Glasul Voislovei - BANATERRA · Glasul Voislovei, Nr. 10 v anul VI v 2017 3 prof. Ioan Traia. În...