Glaciaţiunea şi impactul gheţarilor asupra modelării zoneimontane norvegiene

1. Istoric

Spaţiul nordic poartă amprentele unei civilizaţii şi a unei culturi foarte străvechi, datând încă

de prin anii 10000 î.Hr, iar peşterile pictate şi monumentele de piatră stau ca martori acestui ţinut

încă din Epoca Bronzului.

Primii oameni care au populat ţinuturile ce formează Norvegia de astăzi au apărut din

preistorie în perioada în care marile calote glaciare se retrăgeau din Scandinavia. Acum zece mii

de ani, strămoşii norvegienilor de astăzi vânau reni şi alte animale sălbatice în lunga lor călătorie

înspre Nord. Ţinutul în care au ajuns fusese apăsat timp de secole de greutatea calotei glaciare,

drept pentru care oceanul întâlnea uscatul la o înălţime cu 200 de metri mai mare decât în

prezent. Cea mai veche dovadă a activităţii umane a fost descoperită pe un deal din regiunea

sudică Ostfold, nu departe de frontiera de Sud cu Suedia.

2. Localizare – limite

Norvegia ocupă partea vestică a Peninsulei Scandinave. Aproximativ o treime din această

ţară muntoasă dintre Marea Nordului şi Oceanul Arctic se întinde dincolo de Cercul Polar.

Teritoriile sale mai cuprind arhipelagul Svalbard (Spitsbergen) şi insula Jan Mayen, la est de

Groenlanda. Norvegia e o ţară lungă şi subţire;

lungimea de 1 750 km contrastează cu lăţimea de cel

mult 430 km. În punctul său cel mai îngust are numai

6,3 km lăţime. În sudul Norvegiei, unde lăţimea e

maximă, caracteristica peisajului o constituie zonele

înalte de podiş, cunoscute ca fjells (printre ele şi

Dovrefjell).

3. Relief

Norvegia ocupă partea de vest a peninsulei

Scandinavia şi este o ţară muntoasă, strabatută pe

direcţia sud-sud-vest-nord-nord-est de lanţul Alpilor

Scandinaviei (1800 km lungime). Munţii Scandinaviei

ating altitudini de peste 2400 m, datorită unei supraînălţări la finalul glaciaţiunii. Marginile

atlantice ale acestui lanţ prezintă văi cu fiorduri (Sogne Fjord, Trondheim Fjord etc.).

Fiordul Trondheim, din zonă centrală, împarte Norvegia în două mari regiuni naturale: Norvegia

septentrionala, care este ocupată de platourile Finnmark, cu altitudini în general sub 700 m,

străbătute de masive izolate (între care Rastegaissa 1 069 m) şi de munţii Kjolen (700-1000 m

altitudine). Norvegia meridională este ocupată de podişuri înalte şi de munţi ce culmineaza la 2

469 m în varful Galdhopiggen (altitudinea maximă din ţară).

3.1. Orogenul caledonian

Este orogeneza care a dat naştere unei mari părţi din peninsula Scandinavă, nordul insulei

M.Britanie, nordul şi centrul Irlandei, ea putând fi regăsită şi în fundamentul unor areale

geografice din Europa vestică şi centrală, dar şi in ţara noastră in zona centrală a Dobrogei.

Primul sistem montan ce s-a alipit acestei platforme este cel caledonian (la sfârşitul

paleozoicului), care a înălţat sistemele din nordul Europei. Acestea sunt puternic erodate,

formează blocuri montane numite horsturi şi au văi adânci. Culmea este în platformă, iar

altitudinile sunt scăzute. Acestui sistem îi aparţin lanţurile: Munţii Scandinaviei, Munţii

Grampian, Munţii Caledonici.

3.2. Glaciaţiunea caledonică

Eroziunea glaciară a avut un rol important în modelarea peisajului norvegian: circuri

glaciare, văi în formă de „U” şi circa 1700

ghetari actuali, care insumează 4600 km2 (cea

mai întinsă suprafaţă ocupată de ghetarii din

Europa). Ţărmurile foarte articulate (masoara

21.189 km), şi prezintă spre Oceanul Atlantic

numeroase fiorduri, unele printre cele mai mari

din lume (Trondheimsfjorden 180 km,

Sognefjord 204 km, Hardangergfjorden 183

km). De-a lungul coastelor se înşiruie circa 150

000 de insule, insuliţe şi stânci. Regiunea era

acoperită cu uriaşe placi şi poduri de gheaţă. În

urma mişcărilor placilor tectonice, blocurile de

gheaţă s-au crăpat formand, în timp, văi largi.

Cand gheţarii s-au topit, apa a invadat vaile, creand faimoasele fiorduri norvegiene.

După retragerea treptată a

gheţarilor, mult timp după era glaciară,

apa mării a pătruns în fiorduri şi le-a

umplut treptat. Departe, spre interiorul

uscatului, râul iniţial al văii se

rostogolea în continuare pe panta

abruptă, iar unde a atins capătul

fiordului a format o deltă, în care s-a

depus un mâl fertil. Oamenii s-au

stabilit dintotdeauna cu plăcere în

aceste regiuni fertile, bogate în apă

dulce. În Norvegia înca se mai pot ve-

dea urmele Erei Glaciare, când întreaga

zonă era acoperită de gheata. În mai

(Schema formării calotei Scandinave). multe locuri din ţară exista ghetari mai

mari sau mai mici. Acestia se extind peste munti si alte zone largi, in special spre nord şi vest.

Aceşti gheţari îşi modifică în timp dimensiunile şi direcţia. Cel mai mare ghetar este

Jostedalsbreen, cu o suprafaţă de 487 km2 şi face parte din Parcul Naţional Jostedalsbreen.

4. Aspecte

Schimbarile climatice reprezinta fenomenul ce determina cresteri ale temperaturilor medii

globale ale apei si ale oceanului, o topire extinsa a zapezii si ghetii si cresterea globala medie a

nivelului marii amanintand mediul natural, cadrul social si cel economic.

4.1. Aspectele pozitive ale topirii gheţarilor

Ţinutul norvegian este patria fantasticului, a miturilor, o regiune a trollilor, unde jocurile

repetate ale glaciaţiunii împreună cu munţii locului au conlucrat, şi dat naştere la adevărate

minunăţii unice ale Terrei, fiordurile.

Fiordurile apar de regulă în regiunile de coastă, adesea cu cu ţărm stâncos cu amplitudini

mari şi impozante. Fiordurile au luat naştere prin pătrunderea apei mării, în văile formate de

topirea gheţarilor din era glaciară. Gheţarii au lărgit albiile râurilor ce urmau surpările stâncilor şi

au format văi cu forma literei „U”, a căror adâncime se află, la majoritatea fiordurilor, cu sute de

metri sub adâncimea maximă a mării din

vecinătate. Fiordul cu cea mai mare

lungime şi adâncime din lume este fiordul

Sogne din sudul Norvegiei, ce are 1234 m

adâncime şi 160 km lungime.

La toate aceste magnifice opere ale

gheţarilor, se adaugă munţii care se întind

maestuoşi, de la nord la sud pe întreg

teritoriul, încă plini de zăpadă şi în această

perioadă. Este şi ţara cascadelor şi

torentelor şi a gheţarilor impozanţi, este

patria insulelor verzi şi a lacurilor cristaline.

4.2. Consecinţele topirii maselor de gheaţă

Metanul, care a fost blocat până acum de gheaţă, odata cu topirea calotelor a început să iasă

la suprafaţă, având al diolea grad poluant cu efect de seră dupa CO2. Majoritatea mostrelor

provin din lacurile situate în imediata apropierea a zonelor de permafrost (strat de sol înghețat

permanent), precum şi din morenele şi fiordurile gheţarilor montani care se micşorează de la an

la an.

Ca o concluzie, puţine ţări se pot lăuda cu un mirific, asemenea Norvegiei, prin ,,cuvantul”

pe ce care l-a avut de spus ,,jocul” gheţarilor; dând naştere astfel a mii de fiorduri care brăzdează

adânc uscatul, şi o puzderie de lacuri şi insule împresurate de apele reci ale Mării Nordului, fac

din aceasta un loc splendid pentru turism, şi nu numai.