Ghid Earth 2013 Final

PROIECTUL EARTH

GHID DE BUNE PRACTICI

PROIECTUL EARTH

GHID DE BUNE PRACTICI

Colectiv de autori

șef lucrări dr. ing. MIHĂIESCU Tania – Expert

extern – USAMV Cluj-Napoca

ing. ROMAN Corina – Coordonator proiect

ing. IMRE Lenke

EDITURA BIOFLUX 2013

Prezentul ghid a fost realizat în cadrul proiectului “Ecological Action for Reducing the Terrain Harmful Exploitation (Acțiuni ecologice pentru reducerea exploatării nocive a terenurilor), Cod proiect HURO/1001/013/1.3.1 Acronym EARTH. Proiectul “Ecological Action for Reducing the Terrain Harmful Exploitation (Acțiuni ecologice pentru reducerea exploatării nocive a terenurilor a fost implementat prin Programul de Cooperare Transfrontaliera Ungaria-România 2007-2013 (www.huro-cbc.eu) și este finanțat de Uniunea Europeana prin Fondul European de Dezvoltare Regională, completat de co-finanțarea naționala a celor două state membre participante în program, Ungaria și România. Obiectivul general al Programului este de a apropia actori economici, persoane și comunități, cu scopul de a exploata mai eficient oportunitățile oferite de dezvoltarea comună a zonei de frontieră. Conținutul acestui Ghid nu reflectă în mod necesar poziția oficială a Uniunii Europene.

Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României MIHĂIESCU, TANIA Proiectul Earth : ghid de bune practici / Mihăiescu Tania, Roman Corina, Imre Lenke. - Cluj-Napoca : Bioflux, 2013 Bibliogr. ISBN 978-606-8191-50-8 I. Roman, Corina II. Imre, Lenke

504.06

Editor: Editura Bioflux Str. Ceahlău nr. 54, 400488 Cluj-Napoca, România Website: www.editura.bioflux.com.ro ISBN: 978-606-8191-50-8

http://www.huro-cbc.eu/�

http://www.editura.bioflux.com.ro/�

CUPRINS

INTRODUCERE 4

Cap. I PREVEDERI LEGISLATIVE SPECIFICE 8

I.1. Abrevieri 8

I.2. Legislația UE 9

I.3. Legislația din România 10

I.4. Legislație privind acordarea sprijinului financiar pentru

agricultori și respectarea eco-condiționalității

14

I.5. Obligații ale fermierilor ce derivă din legislație 21

Cap. II INSTITUȚII RESPONSABILE 49

Cap. III STAREA TERENURILOR AGRICOLE ÎN ZONA DE

IMPLEMENTARE A PROIECTULUI (ROMÂNIA)

54

III. 1. Scurtă descriere a zonei de implementare a

proiectului

54

III.2. Caracterizarea stării de calitate a solurilor 57

Cap. IV BUNE PRACTICI PENTRU REDUCEREA SAU

PREVENIREA DEGRADĂRII FIZICE A SOLULUI

86

Cap. V BUNE PRACTICI PENTRU MANAGEMENTUL

ÎNGRĂȘĂMINTELOR

132

V.1. Îngrășămintele, surse potențiale de poluare a apei și

solului

132

V.2. Îngrășămintele cu azot 137

V.3. Bune practici privind aplicarea rațională a

îngrășămintelor cu azot

140

2

V.4. Îngrășămintele cu fosfor 144


îngrășămintelor cu fosfor

150

V.6. Bune practici pentru păstrarea îngrășămintelor

chimice în cadrul fermei

153

V.7. Îngrășămintele organice 156


îngrășămintelor organice

170

V.9. Recomandări pentru fermierii aflați în zone vulnerabile

la poluarea cu nitrați

180

V.10. Bune practici pentru stocarea și depozitarea

gunoiului de grajd

183

Cap. VI BUNE PRACTICI PENTRU PROTECȚIA PLANTELOR 191

VI.1. Pesticidele 191

VI.2. Bune practici privind protecția plantelor 195

BIBLIOGRAFIE 199

3

INTRODUCERE

Agricultura reprezintă ramura economiei naționale care se ocupă cu

asigurarea materiei prime organice pentru prepararea sau fabricarea hranei

specifice omului și animalelor, precum și pentru alte cerințe și dezvoltări ale

societății umane.

Urmare a aderării României la Uniunea Europeană, s-au stabilit

obiectivele agriculturii și mediului rural pentru termen scurt și mediu:

Creșterea eficienței economice a sistemului de producție

agricolă și a activității lor economice în zonele rurale.

Dezvoltarea și diversificarea echilibrată a zonelor rurale precum

și crearea infrastructurilor necesare.

Dezvoltarea durabilă a agriculturii și industriei alimentare,

formarea piețelor de produse agricole și orientarea către o piață

a producătorilor.

Creșterea securității și siguranței produselor pe lanțul alimentar.

Îmbunătățirea stării animalelor și sănătății lor

Protejarea și conservarea mediului resurselor naturale și a

biodiversității, precum și integrarea acestor obiective în

toate politicile de dezvoltare.

Creșterea stabilității sociale în zonele rurale, prin îmbunătățirea

gradului de asigurare a ocupării forței de muncă în agricultură și

industria alimentară.

Asigurarea că oportunitățile și beneficiile ce rezultă din

aderarea la Uniunea Europeană sunt la dispoziția tuturor

(Oancea, 2012).

4

Strategiile în domeniul mediului înconjurător, a naturii și peisajului

trebuie să găsească cele mai potrivite modalități de utilizare a parteneriatului

public-privat pentru diferitele categorii de factori de mediu, în lupta pentru un

mediu mai curat și durabil, pentru un comportament ecologic sănătos și o

educație ecologică eficientă.

În țările din Uniunea Europeană au fost elaborate coduri de bune

practici agricole care sunt implementate în practică pe scară largă, pentru o

agricultură durabilă.

Conceptul de sustenabilitate în agricultură cuprinde mai multe direcții

printre care:

Preocuparea pentru o mai bună planificare, astfel încât activitățile să

nu fie administrate în stare de criză (lipsa finanțării, lipsa unor

tehnologii potrivite, lipsa logisticii sau multe alte situații critice).

Maximizarea profitabilității la nivelul fermei în condiții de utilizare

optimă a resurselor existente (financiare, materiale și umane).

Respectul față de mediul înconjurător, care presupune organizarea

fermei și a producției în armonie cu natura.

În România au fost elaborate:

Codul de bune practici agricole pentru protecția apelor împotriva

poluării cu nitrați din surse agricole (aprobat prin Ordinul comun

Ministerul Mediului și Gospodării Apelor și Ministerul Agriculturii,

Pădurilor și Dezvoltării Rurale nr. 1182 din 22.11. 2005 publicat în

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 224 din 13/03/2006).

Coduri de bune practici în fermă (Ministerul Mediului și Gospodăririi

Apelor - Proiectul ”Controlul Poluării în Agricultură”, Institutul Național

de Cercetare-Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie și Protecția

Mediului, ICPA-București).

Coduri de bune practici agricole și de mediu (Institutul Național de

Cercetare-Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie și Protecția

Mediului, ICPA-București).

5

Codul de bune practici agricole pentru uzul agricultorilor (Ministerul

Mediului și Gospodăririi Apelor - Proiectul ”Controlul Poluării în

Agricultură”, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru

Pedologie, Agrochimie și Protecția Mediului, ICPA-București).

Ghidul fermierului privind eco-condiționalitatea (conformitatea

încrucișată) (Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Agenția de

Plăți și Intervenție pentru Agricultură, versiunea 2, 2012).

Însușirea și implementarea acestor coduri de bune practici este o

activitate necesară deoarece producătorii agricoli și fermierii trebuie să

conștientizeze faptul că interesul economic de obținere a unor producții

profitabile trebuie armonizat cu exigențele privind protecția și conservarea

mediului înconjurător, pentru a conviețui în prezent dar și în viitor într-o țară

frumoasă, curată și prosperă.

Materialul informativ conținut în acest Ghid de bune practici agricole și

de mediu constituie o sinteză a soluțiilor, practicilor, măsurilor și metodelor

care pot fi aplicate de către fermieri și producători agricoli, pentru a proteja

mediul înconjurător (în principal solul și apele) împotriva fenomenelor de

degradare și poluare și menținerii resurselor fundamentale ale agriculturii, dar

și pentru obținerea de beneficii, dacă aceste bune practici vor fi respectate.

Aplicarea unor noi practici agricole, bazate pe cele mai avansate

cunoștințe științifice în domeniul tehnologiilor (în principal cele ecologic

viabile), este o cerință majoră a promovării agriculturii durabile. Dacă aceste

noi practici agricole sunt însușite și implementate corect, pot contribui la

obținerea unor producții rentabile și de calitate superioară precum și la

conservarea mediului înconjurător, cu limitarea consecințelor ecologice

nefavorabile la nivel național, regional, local.

La elaborarea acestui material au fost utilizate date și informații

furnizate de diferite instituții din județele Bihor și Satu Mare (Direcțiile agricole

județene, Oficiile de Studii Pedologice și Agrochimice, Agențiile de Plăți și

Intervenție pentru Agricultură, Agențiile de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și

6

Pescuit, Agențiile pentru Protecția Mediului, Garda Națională de Mediu)

precum și materiale informative de pe site-urile Ministerului Mediului și

Schimbărilor Climatice, Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, ICPA

București și diferite lucrări de specialitate (prezentate în capitolul de Referințe

Bibliografice).

Ghidul este structurat în șase capitole distincte: Capitolul I prezintă

Lista actelor normative europene și naționale aplicabile acestui subiect. Sunt

prezentate succint și obligațiile fermierilor și deținătorilor de terenuri agricole

care derivă din legislație. Instituțiile responsabile pentru implementare sunt

evidențiate în Capitolul II iar inventarierea și caracterizarea stării de calitate a

solurilor în zona de implementare a proiectului se regăsește în Capitolul III.

Capitolul IV cuprinde sinteza bunelor practici agricole și de mediu pentru

reducerea sau prevenirea degradării fizice a solului, recomandări pentru o

agricultură durabilă și protecția mediului precum și definițiile termenilor și

expresiilor utilizate în acest material informativ. Bunele practici pentru

managementul îngrășămintelor sunt prezentate în Capitolul V. Se regăsesc

condițiile de aplicare rațională a îngrășămintelor precum și recomandări

privind păstrarea și depozitarea acestora. Capitolul VI face o sinteză a

condițiilor de aplicare a mijloacelor de protecție a plantelor și a practicilor de

aplicare a acestora.

7

I. PREVEDERI LEGISLATIVE SPECIFICE

I.1. ABREVIERI

ANAR Administrația Națională „Apele Române“

APIA Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură

APM Agenția de Protecție a Mediului

CBPA Codul bunelor practici agricole

CE Consiliul Uniunii Europene

CEE Consiliul Comunităților Europene

DADR Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală

DCA Directiva Cadru în domeniul Apei

GAEC Bunele condiții agricole și de mediu

GNM Garda Națională de Mediu

HG Hotărârea Guvernului

ICPA Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie și Protecția Mediului

INPCP Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți

MADR Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

MMGA Ministerul Mediului și Gospodării Apelor

MMP Ministerul Mediului și Pădurilor

MMSC Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice

MO Monitorul Oficial

MS Ministerul Sănătății

OUG Ordonanța de Urgență a Guvernului

OSPA Oficiul Județean de Studii Pedologice și Agrochimice

SMR Cerințele legale în materie de gestionare

SNSCA Sistemul Național de Supraveghere a Calității Apelor

UE Uniunea Europeană

ZVN Zone vulnerabile la nitrați

8

I.2. LEGISLAȚIA UE

Directiva 91/676/CEE privind protecția apelor împotriva poluării cu nitrații proveniți din surse agricole, modificată de

Regulamentul (CE) nr. 1882/2003

Obiectivul directivei este de a reduce poluarea apelor provocată sau indusă de nitrații proveniți din surse agricole și de a preveni orice nouă poluare de acest tip.

Directiva 86/278/CEE din 12 iunie 1986 privind protecția mediului, în special a solului, atunci când se utilizează

nămoluri de epurare în agricultură modificată prin Directiva 91/692/CEE și Regulamentul (CE) nr. 807/2003

Obiectivul directivei este de a reglementa utilizarea nămolurilor de epurare în agricultură, astfel încât să se prevină efectele nocive asupra solului, a vegetației, a animalelor și a omului, încurajând utilizarea lor corectă.

Directiva 92/43/CEE privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică, modificată de Directivele 97/62/CE, 2006/105/CE și de Regulamentul (CE) nr. 1882/2003

Obiectivul directivei este menținerea pe termen lung a speciilor și habitatelor naturale de interes comunitar și, dacă este cazul, refacerea statutului favorabil de conservare.

Directiva 79/409/CEE din 2 aprilie 1979 privind conservarea păsărilor sălbatice

Obiectivul directivei este conservarea tuturor speciilor de păsări care se găsesc în stare sălbatică pe teritoriul european al statelor membre pentru care se aplică. Directiva reglementează protejarea, gestionarea și controlul asupra acestor specii și stabilește normele pentru exploatarea acestora.

9

I.3. LEGISLAȚIA DIN ROMÂNIA Directiva 91/676/EEC a fost transpusă în totalitate, prin adoptarea

următoarelor acte normative naționale:

HG nr. 964/2000 (MO nr. 526/25.10.2000) privind aprobarea Planului de acțiune pentru protecția apelor împotriva poluării cu

nitrați proveniți din surse agricole, modificat și completat de HG nr. 1360/2005 (MO nr.1061/28.03.2005) și HG nr. 210/2007 pentru modificarea și completarea unor acte normative care transpun

acquis-ul comunitar în domeniul protecției mediului, Art. III (MO nr. 187/19.03.2007).

Obiective:

-reducerea poluării apelor cauzată de nitrații din agricultură

-prevenirea poluării cu nitrați

-raționalizarea și optimizarea utilizării îngrășămintelor chimice și organice ce conțin compuși ai azotului.

Implementare:

- întocmirea cadastrului apelor afectate de poluarea cu nitrați din surse agricole

- desemnarea zonelor vulnerabile la nitrați și susceptibile la această poluare (2 desemnări)

- elaborarea Codului de Bune Practici Agricole (2 ediții)

- elaborare de Programe de Acțiune pentru zone vulnerabile la nitrați (2 ediții)

- monitorizarea continuă a implementării

OM nr. 1387/2006 (MO nr. 91/05.02.2007) privind aprobarea Procedurii de participare a publicului la elaborarea, modificarea sau revizuirea programelor de acțiune pentru zonele vulnerabile

la poluarea cu nitrați din surse agricole

Procedura stabilește principiile, condițiile, regulile și mecanismele privind consultarea și participarea publicului la elaborarea, modificarea sau revizuirea programelor de acțiune pentru zonele vulnerabile la poluarea cu nitrati din surse agricole, la care fac referire prevederile art. 6 din anexa la HG nr. 964/2000.

10

OM MMGA/MAPDR nr. 242/197/2005 (MO nr. 471/03.06.2005) pentru aprobarea organizării Sistemului național de monitoring integrat al solului, de supraveghere, control și decizii pentru reducerea aportului de poluanți proveniți din surse agricole și de management al reziduurilor organice provenite din zootehnie în zone vulnerabile și potențial vulnerabile la poluarea cu nitrați și pentru aprobarea Programului de organizare a Sistemului național de monitoring integrat al solului, de supraveghere, control și decizii pentru reducerea aportului de poluanți proveniți din surse agricole și de management al reziduurilor organice provenite din zootehnie în zone vulnerabile și potențial vulnerabile la poluarea cu nitrați.

OM nr. 1072/2003 (MO nr. 71/28.01.2004) privind aprobarea organizării Monitoringului suport național integrat de supraveghere, control și decizii pentru reducerea aportului de poluanti proveniți din surse agricole în apele subterane și de suprafață și pentru aprobarea Programului de supraveghere și control corespunzător și a procedurilor și instrucțiunilor de evaluare a datelor de monitorizare a poluanților proveniti din surse agricole in apele de suprafață și in apele subterane.

OM MMGA/MAPDR nr. 296/216/2005 (MO nr. 529/22.06.2005) privind aprobarea Programului-cadru de acțiune tehnic pentru elaborarea programelor de acțiune în zone vulnerabile la poluarea cu nitrați din surse agricole.

OM MMGA/MAPDR nr. 1182/1270/2005 (MO nr. 224/13.03.2006) privind aprobarea Codului de bune practici agricole pentru protecția apelor împotriva poluării cu nitrați din surse agricole.

OM MMDD/MADR nr. 1552/743/2008 (MO nr. 851/18.12.2008) pentru aprobarea listei localităților pe județe unde există surse de nitrați din activități agricole.

11

Directiva 86/278/CEE a fost transpusă în totalitate, prin adoptarea


Ordinul comun 344/708/2004 (MO nr. 66/27.01.2004 Partea I) al Ministrului Mediului și Gospodăririi Apelor și al Ministrului

Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale pentru aprobarea normelor tehnice privind protecția mediului în special al solurilor, când se utilizează nămoluri de epurare în agricultură, modificat și

completat prin OM 27/2007

Obiective:

- valorificarea potențialului agrochimic al nămolurilor de epurare,

- prevenirea și reducerea efectelor nocive asupra solurilor, apelor, vegetației, animalelor și omului, astfel încât să se asigure utilizarea corectă a acestor nămoluri.

Directiva 92/43/CEE a fost transpusă în totalitate, prin adoptarea


OUG nr. 57/2007 (MO nr. 442/29.06.2007) privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și

faunei sălbatice, adoptată prin Legea nr. 49/2011 (MO nr. 262/13.04.2011).

Scopul este garantarea conservării și utilizării durabile a patrimoniului natural, obiectiv de interes public major și componentă fundamentală a strategiei naționale pentru dezvoltare durabilă.

Obiective:

- asigurarea diversității biologice, prin conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice pe teritoriul României;

- menținerea sau restabilirea într-o stare de conservare favorabilă a habitatelor naturale și a speciilor din flora și fauna sălbatică;

- identificarea bunurilor patrimoniului natural care necesită un regim special de protecție, pentru conservarea și utilizarea durabilă a acestora;

- stabilirea categoriilor de arii naturale protejate, tipurile de habitate naturale, speciile de floră și faună sălbatică și alte bunuri ale patrimoniului natural ce se supun regimului special de protecție, conservare și utilizare durabilă;

- constituirea, organizarea și dezvoltarea rețelei naționale de arii

12

naturale protejate, precum și a regimului acesteia;

- regimul de administrare a ariilor naturale protejate și procedurile de instituire a regimului de protecție pentru alte arii naturale și bunuri ale patrimoniului natural;

- măsurile pentru protecția și conservarea speciilor de animale și plante sălbatice periclitate, vulnerabile, endemice și/sau rare, precum și cele pentru protecția formațiunilor geomorfologice și peisagistice de interes ecologic, științific, estetic, cultural-istoric și de altă natură, a bunurilor naturale de interes speologic, paleontologic, geologic, antropologic și a altor bunuri naturale cu valoare de patrimoniu natural, existente în perimetrele ariilor naturale protejate și/sau în afara acestora;

- responsabilitățile și atribuțiile pentru punerea în aplicare a prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.

Lege nr. 407/2006 (MO nr. 944/22.11.2006) vânătorii și a protecției fondului cinegetic, modificată și completată de Legea nr. 197/2007 (MO nr. 472/13.07.2007), modificată de Legea nr. 215 (MO nr. 757/10.11.2008), OUG nr. 154/2008 (MO nr. 787/25.11.2008), Legea nr. 80/2010 (MO nr. 300/10.05.2010), OUG nr. 102/2010 (MO nr. 0810/03.12.2010) aprobată de Legea nr. 66/2011 (MO nr. 329/12.05.2011).

OUG nr. 195/2005 (MO nr. 1196/30.12.2005) privind protecția mediului, aprobată de Legea nr. 265/2006 (MO nr. 586/06.07.2006), modificată de OUG nr. 57/2007 (MO nr. 442/29.06.2007), OUG nr. 114/2007 (MO nr. 713/22.10.2007), OUG nr. 164/2008 (MO nr. 808/03.12.2008), OUG nr. 71/2011 (MO nr. 637/06.09.2011).

OM nr. 207/2006 (MO nr. 284/29.03.2006) privind aprobarea conținutului Formularului Standard Natura 2000 și a manualului de completare al acestuia.

OM nr. 1964/2007 (MO nr. 98/7.02.2008) privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanță comunitară, ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România, modificat de OM nr. 2387/2011 (MO nr. 846/29.11.2011).

13

OM nr. 410/2008 (MO nr. 339/01.05.2008) pentru aprobarea Procedurii de autorizare a activităților de recoltare, capturare și/sau achiziție și/sau comercializare, pe teritoriul național sau la export, a florilor de mină, a fosilelor de plante și fosilelor de animale vertebrate și nevertebrate, precum și a plantelor și animalelor din flora și, respectiv, fauna sălbatice și a importului acestora, modificat de OM nr. 890/2009 (MO nr. 505/22.07.2009).

OM nr. 979/2009 (MO nr. 500/20.07.2009) privind introducerea de specii alohtone, intervențiile asupra speciilor invazive, precum și reintroducerea speciilor indigene prevăzute în anexele nr. 4A și 4B la OUG nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, pe teritoriul național.

I.4. LEGISLAȚIE PRIVIND ACORDAREA SPRIJINULUI FINANCIAR PENTRU AGRICULTORI ȘI RESPECTAREA ECO-CONDIȚIONALITĂȚII Legislație UE

Regulamentul Consiliului (CE) nr. 73/19.01.2009 de stabilire a unor norme comune pentru sistemele de ajutor direct pentru agricultori în cadrul politicii agricole comune și de instituire a anumitor sisteme de ajutor pentru agricultori, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1290/2005, 247/2006, r. 378/2007 și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1782/2003, cu modificările și completările ulterioare.

Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1122/30.11.2009 73/19.01.2009 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 73/2009 în ceea ce privește ecocondiționalitatea, modularea și sistemul integrat de administrare și control în cadrul schemelor de ajutor direct pentru agricultori prevăzute de regulamentul respectiv, precum și de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1234/2007 în ceea ce priveste ecocondiționalitatea în cadrul schemei de ajutoare prevăzute pentru sectorul vitivinicol, cu modificările și completările ulterioare.

14

Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1698/20.09.2005 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), cu modificările și completările ulterioare.

Regulamentul Consiliului (CE) nr. 65/2011 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr.1698/2005 în ceea ce privește punerea în aplicare a procedurilor de control și a ecoconditionalității în cazul măsurilor de sprijin pentru dezvoltare rurala.

Regulamentul Consiliului (CE) nr. 479/29.04.2008 privind organizarea comună a pieței vitivinicole, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1.493/1999, 1.782/2003, 1.290/2005 3/2008 și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 2.392/86 și a Regulamentului (CE) nr. 1.493/1999, cu modificarile si completarile ulterioare, referitor la ecocondiționalitate.

Legislație națională (România)

Legea fondului funciar nr. 18/19.02.1991, republicată (MO 1/05.01.1998)

HG 786/30.12.1993 privind aprobarea Regulamentului privind stabilirea grupelor de terenuri care intră în perimetrele de ameliorare, precum și componența, funcționarea și atribuțiile comisiilor de specialiști constituite pentru delimitarea perimetrelor de ameliorare (MO 48/24.02.1994)

OG nr. 4/1995 privind fabricarea, comercializarea și utilizarea produselor de uz fitosanitar pentru combaterea bolilor, dăunătorilor și buruienilor în agricultură și silvicultură

OG 41/2007 pentru comercializarea produselor de protecție a plantelor, precum și pentru modificarea și abrogarea unor acte normative din domeniul fitosanitar

15

Legea apelor nr.107/25.09.1996, cu modificările și completările ulterioare (MO 244/8.10.1996)

HG nr. 964/13.10.2000, privind aprobarea Planului de acțiune pentru protecția apelor împotriva poluării cu nitrați proveniți din surse agricole cu modificările și completările ulterioare (MO 526/25.10.2000)

OUG nr. 113/2002 privind identificarea și înregistrarea bovinelor în România, aprobată cu modificări prin Legea nr. 25/2003, cu modificările și completările ulterioare

Ordinul MAAP/MAP nr. 226/235/2003 pentru aprobarea strategiei privind organizarea activității de îmbunătățire și exploatare a pajiștilor la nivel național, pe termen mediu și lung, cu modificările și completările ulterioare (Ordinul MAAP/MAI nr. 541/210/2009)

Legea nr.138/20.04.2004 a îmbunătățirilor funciare republicată în 2009, cu modificările și completările ulterioare

Legea nr. 1/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, Industrie Alimentară și Dezvoltare Rurală, cu modificările și completările ulterioare.

Ordinul MMGA/MAPDR nr. 344/708/2004 pentru aprobarea Normelor tehnice privind protecția mediului și în special a solurilor, când se utilizează nămolurile de epurare în agricultură, cu modificările și completările ulterioare

HG nr. 1559/2004 privind procedura de omologare a produselor de protecție a plantelor

16

OUG nr. 152/10.11.2005 privind Prevenirea și controlul integrat al poluării (MO 1078/30/11/2005)

OUG nr. 195/2005 privind protecția mediului, cu modificările și completările ulterioare

HG nr. 351/2005 privind aprobarea Programului de măsuri împotriva poluării cu substanțe chimice, cu modificările și completările ulterioare

Ordinul MMP nr. 242/26.03.2005 privind aprobarea organizării Sistemului național de monitoring integrat al solului, de supraveghere și control pentru reducerea aportului de poluanți (MO 471/03.06.2005)

Ordinul MMGA/MAPDR nr. 1182/1270/2005 privind aprobarea Codului de bune practici agricole pentru protectia apelor împotriva poluării cu nitrați din surse agricole

Ordinul MMP nr. 249/26.03.2005 privind înființarea Centrului Național de coordonare, informare, reactualizare a ghidurilor privind cele mai bune tehnici și disponibile și de comunicare cu Biroul European pentru Prevenirea și Controlul Integrat al Poluării și cu Forumul European de informare (MO 296/08.04.2005)

OUG nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, și pentru modificarea art. 2 din Legea 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere din agricultură, cu modificările și completările ulterioare.

Ordinul MMP nr. 662/2006 privind aprobarea Procedurii și a competențelor de emitere a avizelor și autorizațiilor de gospodărire a apelor

17

OUG nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice

Acordul cadru de delegare pentru implementarea Măsurilor privind plățile compensatorii cuprinse în Axa II din Programul Național de Dezvoltare Rurala 2007 – 2013 (PNDR) încheiat între APDRP și APIA în 4.10.2007

Actul Adițional nr. 1 la Acordul cadru de delegare pentru implementarea Măsurilor privind plățile compensatorii cuprinse în Axa II din Programul Național de Dezvoltare Rurala 2007 – 2013 (PNDR) încheiat între APDRP și APIA în 4.10.2007

Protocolul de colaborare pentru implementarea schemelor de plăți naționale directe complementare în sectorul vegetal încheiat între APDRP și APIA și Actul aditional nr.1 la Protocolul de colaborare

HG nr. 1408/19.11.2007 privind modalitățile de investigare și evaluare a poluării solului și subsolului publicat în MO nr. 802 / 23.XI.2007 - Partea I

HG nr. 1403/19.11.2007 privind refacerea zonelor în care solul, subsolul și ecosistemele terestre au fost afectate publicat în MO nr. 804 / 26.XI.2007 - Partea I

Ordinul MADR nr. 246/2008 privind stabilirea modului de implementare a condițiilor specifice și a criteriilor de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare în sectorul vegetal, pentru acordarea sprijinului aferent măsurilor de agromediu și zone defaforizate, cu modificările și completările ulterioare (Ordinul MADR 118/2009);

18

Ordinul MADR nr. 247/2008 privind aprobarea Normelor de aplicare a programelor de restructurare/reconversie a plantațiilor viticole, derulate cu sprijin comunitar pentru campaniile 2008/2009-2013/2014, cu modificările și completările ulterioare

Ordinul MADR/MMP nr. 30/147/2010 pentru aprobarea bunelor condiții agricole și de mediu în România, cu modificările și completările ulterioare

Ordinul MADR/MMP/ANSVSA nr. 187/2155/42/2011 pentru aprobarea cerințelor legale în materie de gestionare (SMR) privind mediul și identificarea și înregistrarea animalelor, în cadrul schemelor și măsurilor de sprijin pentru agricultori în România

Definește cerințele legale în materie de gestionare (SMR - din engl. Statutory Management Requirements)

Pentru MEDIU:

SMR 1 Conservarea păsărilor sălb ti e

SMR 2 Protecția apelor subterane împotriva poluării cu substanțe periculoase

SMR 3 Protecția mediului, în special a solului, atunci când se utilizează nămoluri de epurare în agricultură

SMR 4 Protecția apelor împotriva poluării cu nitrați proveniț d n surse agrico e

SMR 5 Conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică

Pentru SĂNĂTATEA PUBLICĂ, SĂNĂTATEA ANIMALELOR ȘI A PLANTELOR:

SMR 6 Identificarea și înregistrarea porcinelor

SMR 7 Identificarea și înregistrarea b vi elor

SMR 8 Identificarea și înregistrarea animalelor din speciile ovină și caprină.

19

Protocolul de colaborare APIA/GNM nr. 25/649/26.01.2012 privind verificarea respectării de către agricultori a cerințelor legale de gestionare (SMR) în domeniul mediului

Ordinul MADR nr. 37/2012 privind aprobarea formularului - tip de cerere unică de plata pe suprafață pentru anul 2012

Protocolul de colaborare APIA/ANSVSA privind verificarea respectării de către agricultori a cerințelor legale în materie de gestionare (SMR) referitoare la identificarea și înregistrarea animalelor

Protocolul de colaborare APIA/GNM/IGSU privind acțiunile de monitorizare a modului de respectare de către fermieri a bunelor condiții agricole și de mediu referitoare la arderea miriștilor și a resturilor vegetale pe terenul arabil și la arderea pajiștilor permanente

Ordinul ANSVSA nr. 40/2010 privind aprobarea Normei sanitare veterinare pentru implementarea procesului de identificare și înregistrare a suinelor, ovinelor, caprinelor și bovinelor, cu modificările și completările ulterioare

OUG nr. 23/2010 privind identificarea și înregistrarea suinelor, ovinelor și caprinelor, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative

Programul de acțiune pentru zonele vulnerabile la nitrați din surse agricole, aprobat prin Decizia nr. 21130/2010 a Comisiei Interministeriale pentru aplicarea Planului de acțiune pentru protecția apelor împotriva poluării cu nitrați proveniți din surse agricole

20

I.5. OBLIGAȚII ALE FERMIERILOR CE DERIVĂ DIN LEGISLAȚIE

Protecția solului, a subsolului și a ecosistemelor terestre

Legea nr.265/2006 pune un accent deosebit și pe protecția solului,

subsolului și a ecosistemelor terestre. Obiectul acestei reglementări îl

constituie un ansamblu de reglementari juridice privind protecția mediului,

obiectiv de interes public major, pe baza principiilor și elementelor strategice

care conduc la dezvoltarea durabila.

Protecția solului, a subsolului și a ecosistemelor terestre, prin măsuri

adecvate de gospodărire, conservare, organizare și amenajare a teritoriului,

este obligatorie pentru toți deținătorii, cu titlu sau fără titlu.

Legea nr.265/2006 pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.195/2005 privind protecția mediului (EXTRAS)

Deținătorii de terenuri, cu orice titlu, precum și orice persoană fizică sau juridică care desfășoară o activitate pe un teren, fără a avea un titlu juridic, au următoarele obligații:

să prevină, pe baza reglementărilor în domeniu, deteriorarea calității mediului geologic;

să asigure luarea măsurilor de salubrizare a terenurilor neocupate productiv sau funcțional, în special a celor situate de-a lungul căilor de comunicații rutiere, feroviare și de navigație;

să respecte orice alte obligații prevăzute de reglementările legale în domeniu;

să asigure la amplasarea, proiectarea, construirea și punerea în funcțiune a obiectivelor de orice fel, ca și la schimbarea destinației terenurilor, condițiile prevăzute în acord și în autorizația de mediu;

să nu ardă miriștile, stuful, tufărișurile sau vegetația ierboasă fără acceptul autorității competente pentru protecția mediului și fără informarea în prealabil a serviciilor publice comunitare pentru situații de urgență.

21

Responsabilități ce revin fermierilor în exploatațiile agricole din localitățile declarate vulnerabile la nitrați

OM MMGA/MAPDR nr. 1182/1270/2005 (MO nr. 224/13.03.2006) privind aprobarea Codului de bune practici agricole pentru

protecția apelor împotriva poluării cu nitrați din surse agricole (EXTRAS)

Art. 2

(1) Prevederile Codului de bune practici agricole pentru protecția apelor împotriva poluării cu nitrați din surse agricole, aprobat prin Ordinul ministrului mediului și gospodăririi apelor și al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr. 1182/1270/2005, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 bis, din 13 martie 2006, sunt obligatorii în zonele declarate vulnerabile la poluarea cu nitrați conform Ordinului ministrului mediului și dezvoltării durabile și al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr.1552/743/ 2008, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 851din 18 decembrie 2008.

(2) În legătură cu o fermă, din care numai o parte se află într-o zonă vulnerabilă, măsurile din prezentul program de acțiune sunt tratate ca referiri la aceea parte a fermei care se află în zona vulnerabilă.

Art. 4

(2)Fermele mai mici 8 UVM, stabilite conform clasificării elaborate de RICA privind dimensiunile fermelor, vor aplica opțional măsurile din actualul Program de acțiune, dar vor asigura gospodărirea corespunzătoare a gunoiului rezultat.

(3)Exploatațiile agricole mai mari de 100 UVM sunt obligate să elaboreze planurile de gestiune a gunoiului de grajd, conform legislației pentru obținerea actelor de reglementare din domeniul protecției mediului.

Art. 5

(1)Documentele de evidență ale fermei cu mai mult de 8 UVM trebuie astfel întocmite și completate încât să permită autorităților de inspecție și control să constate:

a) suprafața fermei;

b) pentru fiecare teren cuprins în cadrul fermei:

• tipul și cantitatea oricărui îngrășământ chimic aplicat pe teren,

22

cantitatea de azot conținută și data aplicării;

• tipul și cantitatea oricărui îngrășământ organic aplicat pe teren (altul decât cel lăsat de animale însăși) și data aplicării;

• pentru fiecare tip de îngrășământ organic aplicat (altul decât cel lăsat de animalele însăși) se va preciza natura acestuia (gunoi de grajd, urină, must de gunoi de grajd, dejecții lichide, dejecții semifluide-păstoase, îngrășăminte organice lichide, nămol de canalizare) și tipul de animale de la care provine;

• tipul oricărei culturi, data la care a fost semănată și data recoltării;

c) șeptelul fermei, pe specii și categorii de producție, identificarea și înregistrarea acestuia, registrele de evidență a efectivelor, precum și perioada de timp în care animalele sunt menținute în fermă;

d) cantitatea oricărui tip de îngrășământ de origine animală și natura acestuia (gunoi de grajd, urină, must de gunoi de grajd, dejecții lichide, dejecții semifluide-păstoase, îngrășăminte organice lichide, nămol de canalizar/epurare) exportat din fermă, data efectuării exportului precum și numele și adresa destinatarului.

(2)Orice document de evidență a fermei se păstrează pe o perioadă de 5 ani de la ultima înregistrare efectuată în document.

Art. 10

(1)Pentru exploatațiile agricole prevăzute la art. 4 alin (1) se evaluează presiunea exercitată de îngrășămintele organice provenite de la animalele proprii, conform registrului nutrienților pentru exploatații agricole individuale prevăzut în anexa nr.8.

Art. 11

Pentru exploatațiile agricole care exportă gunoi către alte exploatații agricole se întocmește borderoul prevăzut în anexa nr. 9. Un duplicat al borderoului este transmis primăriei.

Art. 12

Actualizarea registrului nutrienților pentru exploatațiile agricole se realizează anual.

Art. 15

Aplicarea îngrășămintelor organice și minerale se face cu respectarea măsurilor prevăzute în Codul de bune practici agricole pentru protecția apelor împotriva poluării cu nitrați din surse agricole.

23

Art. 19

(1) Administrarea îngrășămintelor chimice și organice pe terenurile agricole situate în vecinătatea apelor de suprafață, nu se efectuează pe fâșiile de protecție a căror lățime minimă variază în funcție de panta terenului, astfel:

a) 1 m pentru terenurile cu panta de până la 12%;

b) 3 m pentru terenurile cu panta de peste 12%.

(2) Pentru captările de apă potabilă, dimensiunea fâșiilor de protecție se stabilește, având în vedere cel puțin asigurarea dimensiunilor minime ale zonelor de protecție sanitară și hidrogeologică, stabilite prin legislatia în vigoare.

Art. 20

(1) Pe terenurile arabile cu pante mai mici de 8% se recomandă menținerea procentului culturilor de toamnă și/sau a culturilor de acoperire la peste 20% din suprafața arabilă a fermei.

(2) Pe terenurile arabile cu pante între 8-12% se recomandă creșterea procentului culturilor de toamnă și/sau a culturilor de acoperire la 25% din suprafața arabilă a fermierului.

(3) Pe terenurile cu pante mai mari de 12 % este obligatorie menținerea ponderii culturilor de toamnă și/sau a culturilor de acoperire la peste 30% din suprafața arabilă a exploatației. În maximum 24 ore de la administrarea pe aceste terenuri, îngrășămintele organice se încorporează în sol.

Art. 21

În zonele de protecție sanitară și hidrogeologică nu se aplică și nu se vehiculează îngrășăminte și efluenți de siloz. De asemenea, în aceste zone se vor respecta prevederile Legii apelor nr. 107/1996, cu modificarile si completarile ulterioare și ale Hotărârii Guvernului nr. 930/2005 pentru aprobarea Normelor speciale privind caracterul și mărimea zonelor de protecție sanitară și hidrogeologică.

24

MINISTERUL MEDIULUI ȘI GOSPODĂRIRII APELOR Nr. 1234 din 14.11.2006, ORDIN privind aprobarea Codului de bune

practici în fermă (EXTRAS)

4. În politica agrară, așa cum prevăd de altfel și directivele UE, este foarte important și necesar ca utilizarea terenurilor și activitățile în fiecare exploatație agricolă, să se desfășoare într-o manieră compatibilă cu protejarea și conservarea ecosistemelor naturale și implicit a biodiversității.

5. Pentru asigurarea biodiversității și protecției ecosistemelor trebuie respectate de fiecare fermier și producător agricol o multitudine de condiții. Cele mai importante măsuri pe care trebuie să le respecte fermierul, crescătorul de animale, se referă la următoarele :

Folosință diversificată a terenurilor agricole.

Protejare și conservare a habitatului sau mediului de viață al speciilor sălbatice

Protecția tuturor speciilor trebuie garantată

Protecția și conservarea bogățiilor naturale, culturale, istorice

25

Din punct de vedere agro-zootehnic capacitățile fermelor de creștere

a animalelor se clasifică conform UVM (vacă de lapte > 400 kg).

LISTA activităților supuse procedurii de emitere a autorizației de mediu

Nr. Cod

CAEN

Denumire activitate Capacitate producție (capete)

Capacitate producție

(UMV)

1 0121 Creșterea animalelor, activitatea fermelor pentru obținerea laptelui

100 capete 100

2 0122 Creșterea ovinelor, caprinelor, cabalinelor, măgarilor, catârilor și asinilor

1.000 capete

125

3 0123 Creșterea porcinelor 100 locuri 27

4 0125 Creșterea altor animale –indiferent de număr, daca sunt specii protejate

> 500 locuri -

5 0124 Creșterea păsărilor 10.000 locuri 66

6 0130 Activități în ferme mixte (cultura vegetală și creșterea animalelor)

Cumulate conform poz.

anterioare

7 0141 Activități de servicii anexe agriculturii, grădinărit peisagistic (arhitectura peisagistică)

Irigații și desecări;

servicii pentru mecanizarea,

chimizarea

agriculturii și protecție

fitosanitară

8 0142 Activități de servicii pentru creșterea animalelor, cu excepția activităților veterinare

100 locuri -

26

Funcționarea fără autorizație de mediu este INTERZISĂ pentru activitățile care fac obiectul procedurii de autorizare din punct de vedere al protecției mediului.

Constituie CONTRAVENȚII și se sancționează cu amenda de la 5.000 lei (RON) la 10.000 lei (RON), pentru persoane fizice, și de la 30.000 lei (RON) la 60.000 lei (RON), pentru persoane juridice.

Ce înseamnă UVM?

Pentru echivalarea consumurilor și producțiilor de dejecții dintre diversele specii de animale de fermă, în România este folosită terminologia de UVM (Unitate Vită Mare).

Unitatea Vită Mare (UVM) aduce la un numitor comun numarul de animale pe specii în funcție de conținutul de azot din dejecții.

Pentru a calcula unitățile UVM se consideră ca etalon bovinele de 1-2 ani, iar în funcție de cantitatea de azot excretată de fiecare tip de animal se utilizează un tabel de conversie.

Pentru exemplificare, o vacă în greutate de 550-600 kg și cu o producție anuală de lapte de 6.000 litri este 1 UVM.

Prin conversia numărului de animale în UVM se determină capacitatea de depozitare a gunoiului de grajd necesară.

În continuare sunt prezentați coeficienții folosiți în România pentru

conversia efectivelor de animale în Unități Vită Mare (Sursa: Sisteme pentru

depozitarea dejecțiilor. Standarde de fermă).

27

Coeficienții pentru conversia efectivelor de animale în UVM

Categoria de animal Greutatea corporală medie,

kg

Coeficientul

de conversie

BOVINE

Vacă Junincă gestantă Junincă de 12-18 luni Vițea de 6-12 luni Vițel la 6 luni Tăuraș la 12 luni Taur adult

500 600 450 350 250 100 375 9 0

1,00 1,20 0,90 0,70 0,50 0,20 0,80 1,80

PORCINE

Scroafă Vier adult Purcel sugar de până la 8 săptămâni Purcel înțărcat de 2-4 luni Grăsun

175 200 10

35

70

0,35 0,40 0,02

0,07

0,14

CABALINE

Armăsar Iapă și cal castrat Mânz de peste 2 ani Mânz de peste 1 an Mânz de 6-12 luni Mânz de până la 6 luni

600 600 500 400 300 150

1,20 1,20 1,00 0,80 0,60 0,30

OVINE

Oaie-mamă, berbec și batal de 12 luni Miel de 3,5 luni Mioară la 12 luni Berbec și batal

60

25 50

100

0,15

0,05 0,10 0,20

PĂSĂ I

Găină ouătoare adultă Găină adultă pt. sacrificare Pui de carne Curcani adulți, tipul greutate medie: • Curcan • Curcă Rață adultă Gâscă adultă

1,8 3,2

1,6

13,0 7,0 3,5 6,0

0,0036 0,0064

0,0032

0,026 0,014 0,007 0,012

28

Exploatații agricole cu un număr de animale mai mic de 8 UVM

Prevederile Codului de bune practici agricole pentru protecția apelor împotriva poluării cu nitrați din surse agricole sunt opționale.

Se vor aplica opțional măsurile din Programul de acțiune.

Se va asigura gospodărirea corespunzătoare a gunoiului rezultat.

În zonele de protecție sanitară și hidrogeologică nu se aplică și nu se vehiculează îngrășăminte și efluenți de siloz.

Exploatații agricole cu un număr de animale cuprins între 8 și 100 UVM

Prevederile Codului de bune practici agricole pentru protecția apelor împotriva poluării cu nitrați din surse agricole sunt obligatorii.

Se vor aplica măsurile din Programul de acțiune.

Se va evalua presiunea exercitată de îngrășămintele organice provenite de la animalele proprii (conform Registrului nutrienților pentru exploatații agricole individuale).

Pe baza acestor valori se determină dacă în exploatația agricolă există un surplus de gunoi de grajd sau dacă exista posibilitatea de a importa gunoi de grajd din alte exploatații agricole în care gunoiul este excedentar.

Informațiile se vor completa de către fermier împreună cu reprezentanți ai OSPA și vor fi centralizate de DADR județene în vederea transmiterii lor către autoritățile centrale responsabile cu implementarea Directivei Nitrați.

Fermierii trebuie să se asigure că gunoiul de grajd nu este aplicat în orice parte a terenului în rate mai mari de 170 kg N/ha.

Fermierii vor aplica mai întâi gunoiul de grajd pe terenurile din apropierea locului de producție, adică lângă locuință sau în imediata vecinătate a satului. Adesea gunoiul de grajd va fi utilizat în principal sau aproape exclusiv pentru fertilizarea grădinilor de legume din apropiere.

29

Exploatații agricole cu un număr de animale mai mare de 100 UVM

sunt obligate să elaboreze planurile de gestiune a gunoiului de grajd conform legislației pentru obținerea actelor de reglementare din domeniul protecției mediului.

Cantitatea dejecțiilor animale împrăștiată anual să nu depășească o cantitate dată pe hectar în decursul unui an de zile.

Cantitatea dată pe hectar în decursul unui an de zile corespunde cantității de dejecții conținând 170 kg de azot. Modalitățile de calcul al cantității maxime de azot în dejecții sunt publicate în din Codul de bune practici agricole pentru protecția apelor împotriva poluării cu nitrați din surse agricole (Anexa nr. 8).

Aplicarea îngrășămintelor organice și minerale se face cu respectarea măsurilor Codului de bune practici agricole.

Exploatații agricole care exportă gunoi către alte exploatații agricole

se întocmește un borderou cu evidența îngrășămintelor organice distribuite sau aduse în/din afara fermei, exploatației agricole, proprietății (model conform Codului de bune practice agricole). Un duplicat al borderoului este transmis autorităților locale.

Modelul unui astfel de borderou este prezentat în continuare.

30

BORDEROU

CU EVIDENȚA ÎNGRĂȘĂMINTELOR ORGANICE DISTRIBUITE SAU ADUSE ÎN/DIN AFARA FERMEI, EXPLOATAȚIEI AGRICOLE,

PROPRIETĂȚII

A. PRODUCĂTOR

Numele și prenumele

Administrator

Cantitatea de îngrășământ livrată; tone

Tipul și proveniența îngrășământului

Ex. (Amestec bălegar bovine, porcine și gunoi de pasăre)

Data livrării

B. ACCEPTOR

Numele și prenumele

Adresa

Cantitatea de îngrășământ livrată; tone

Cumpărătorul este informat despre zonele vulnerabile (ZVN) sau potențial vulnerabile (ZPVN) la poluarea cu azot și are cunoștințele

necesare cu privire la utilizarea îngrășămintelor organice și va respecta prevederile legislative cu privire la ZVN

Semnătura producător

Semnătură persoanei care acceptă îngrășământul organic

31

Ordinul MADR/MMP/ANSVSA nr. 187/2155/42/2011 pentru aprobarea cerințelor legale în materie de gestionare (SMR) privind mediul și identificarea și înregistrarea animalelor, în cadrul schemelor și măsurilor de sprijin pentru agricultori în România (EXTRAS)

SMR 4 – Protecția apelor împotriva poluării cu nitrați proveniți din surse agricole

1. Agricultorii care desfășoară activități în zonele desemnate vulnerabile la poluarea cu nitrați din surse agricole au următoarele OBLIGAȚII:

a) să dispună de capacități de depozitare a gunoiului de grajd, fără defecte structurale care să permită scurgeri de efluenți/dejecții. Mărimea acestor capacități trebuie să depășească necesarul de stocare a gunoiului de grajd, ținând seama de perioadele cele mai lungi de interdicție pentru aplicarea acestuia pe teren;

b). să respecte perioadele în care aplicarea îngrășămintelor organice pe terenul agricol este interzisă, potrivit calendarului de interdicție prevăzut în Programul de acțiune pentru zonele vulnerabile la nitrați din surse agricole;

c). să nu depășească cantitatea de 170 kg azot substanță activă/ha provenită din aplicarea îngrășămintelor organice pe terenul agricol în decursul unui an

d). să nu aplice îngrășăminte organice pe terenuri acoperite de zăpadă, pe terenuri cu apă în exces s-au pe terenuri înghețate.

e). Să asigure încorporarea în sol a îngrășămintelor organice aplicate pe terenurile arabile cu panta de peste 12%, în condiții meteo favorabile.

f). să nu aplice îngrășăminte organice sau chimice pe fâșiile de protecție existente pe terenurile situate în vecinătatea apelor de suprafață, a căror lățime minimă variază în funcție de panta terenului, astfel:

- 1 m pentru terenurile cu panta de până la 12%;- 3 m pentru terenurile cu panta de peste 12%;

32

g). să nu aplice îngrășăminte organice sau chimice pe terenurile agricole situate în zonele de protecție sanitară și hidrogeologică ale captărilor de apă potabilă instituite potrivit legislației în vigoare;

h). Să urmeze un plan de fertilizare pentru fiecare tip de cultură, să distribuie uniform îngrașămintele pe terenul agricol și să țină o evidență a lucrărilor de fertilizare la nivelul exploatației agricole.

2. Agricultorii care desfășoară activități în afara zonelor vulnerabile la poluarea cu nitrați au obligația să respecte prevederile Codului de bune practici agricole și ale legislației în vigoare cu privire la protecția apelor împotriva poluării cu nitrați din surse agricole, în ceea ce privește condițiile de depozitare, manipulare și de aplicare a îngrășămintelor chimice pe terenurile agricole situate în vecinătatea apelor de suprafață (fâșiile de protecție) și în zonele de protecție sanitară și hidrogeologică ale captărilor de apă potabilă, așa cum sunt stabilite la pct. 1, lit. f și g.

3. Dacă, potrivit legislației în vigoare, agricultorii au obligația obținerii actelor de reglementare în domeniul protecției mediului și/sau gospodăririi apelor, să solicite și să obțină actele de reglementare în domeniu și să respecte condițiile stabilite de acestea cu privire la protecția apelor împotriva poluării cu nitrați din surse agricole.

CERINȚELE LEGALE ÎN MATERIE DE GESTIONARE (SMR) sunt OBLIGATORII pentru toți agricultorii care solicită plăți directe.

Dacă nu sunt respectate toate condițiile și obligațiile, se aplică SANCȚIUNI sau chiar EXCLUDEREA DE LA PLATĂ!

33

Responsabilități ce revin fermierilor la aplicarea nămolurilor de epurare în exploatațiile agricole

Directiva Consiliului 86/278/CEE din 12 iunie 1986 privind protecția mediului, în special a solului, atunci când se utilizează

nămoluri de epurare în agricultură - art. 3.

Normele tehnice privind protecția mediului și în special a solurilor, când se utilizează nămolurile de epurare în agricultură, aprobate prin Ordinul ministrului mediului și gospodăririi apelor și al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr.

344/708/2004 - cap. I și II (EXTRAS)

Agricultorii care aplică nămoluri de epurare pe terenul cu destinație agricolă au următoarele OBLIGAȚII:

1. Să utilizeze numai nămoluri tratate, pentru care s-a emis permisul de aplicare de către autoritatea locală pentru protecția mediului. La cererea agricultorului, furnizorul de nămol este obligat să elibereze o copie a permisului de aplicare.

2. Să nu aplice nămoluri de epurare pe terenuri destinate pășunatului, pe terenuri cultivate cu arbuști fructiferi, pe terenuri destinate producției de legume sau pe culturi de pomi fructiferi cu 10 luni înainte de recoltare și în timpul recoltării;

3. Să nu aplice nămoluri de epurare pe terenurile agricole cu panta mai mare de 12%.

4. Să aplice nămoluri de epurare numai în perioadele în care este posibil accesul normal pe teren și să asigure încorporarea nămolurilor în sol imediat după aplicare.

5. Să anunțe autoritățile competente și producătorul de nămol despre rotația culturilor pe terenul în cauză.

6. Să anunțe producătorul de nămol dacă s-a răzgândit în privința utilizării nămolului, înainte de a se realiza transportul acestuia.

34

Valorile maxime admisibile pentru concentrațiile de metale grele în solurile pe care se aplică nămoluri (mg/kg de materie uscată într-o probă reprezentativă de sol cu un pH mai mare de 6,5) (Sursa: Tabelul nr. 1.1. din ANEXA - NORME TEHNICE privind protecția mediului si în special a solurilor, când se utilizeazã namolurile de epurare în agricultură Ordin comun 344/708/2004)

Parametrii Valorile limită (mg/kg s.u.)

Cadmiu Cupru Nichel Plumb Zinc

Mercur Crom

3 100 50 50 300 1

100

Concentrațiile maxime admisibile de metale grele din nămolurile destinate pentru utilizarea în agricultura (mg/kg de materie uscata) (Sursa: Tabelul nr. 1.2. din ANEXA - NORME TEHNICE privind protecția mediului si în special a solurilor, când se utilizeazã namolurile de epurare în agricultură Ordin comun 344/708/2004)

Parametrii Valorile limită (mg/kg s.u.)

Cadmiu Cupru Nichel Plumb Zinc

Mercur Crom Cobalt Arsen AOX* PAH** CB***

10 500 100 300

2.000 5

500 50 10 500 5

, *AOX - suma compușilor organohalogenați **PAH - Hidrocarburi aromatice policiclice. (Hidrocarburi aromatice policiclice). Suma următoarelor substanțe: antracen, benzoantracen, benzofluoranten, benzoperilen, benzopiren, chrisen, fluorantren, indeno(1,2,3)piren, naftalina, fenantren, piren ***PCB - Bifenili policlorurați. Suma compușilor cu numerele 28, 52, 101, 118, 138, 153, 180, cf. Ordinului ministrului apelor, pădurilor și protecției mediului nr. 756/1997, publicat în MO, Partea I, nr. 303 și nr. 303 bis din 6 noiembrie 1997.

35

Valorile limită pentru cantitățile anuale de metale grele care pot fi introduse în terenurile agricole pe baza unei medii de 10 ani (kg/ha/an) (Sursa: Tabelul nr. 1.3. din ANEXA - NORME TEHNICE privind protecția mediului si în special a solurilor, când se utilizeazã namolurile de epurare în agricultură Ordin comun 344/708/2004)

Parametrii Valorile limită

(mg/kg s.u.)

Cadmiu

Cupru

Nichel

Plumb

Zinc

Mercur

Crom

0,15

12

3

15

30

0,1

12

Se interzice utilizarea nămolurilor atunci când concentrația unuia sau mai multor metale grele din sol depășeste valorile limită stabilite în tabelul nr. 1.1 și trebuie luate măsuri pentru ca aceste valori limită să nu fie depășite ca urmare a utilizării nămolurilor.

Se interzice utilizarea nămolurilor sau livrarea acestora în vederea utilizării lor pe următoarele terenuri:

terenuri folosite pentru pășunat;

terenuri destinate cultivării arbuștilor fructiferi;

terenuri destinate culturii legumelor;

terenuri destinate culturilor pomilor fructiferi cu 10 luni înainte de recoltare și în timpul recoltării.

36

Pe terenurile agricole se pot aplica numai nămolurile al căror conținut în elemente poluante nu depășeste limitele prezentate în tabelul nr. 1.2.

Cantitățile maxime admisibile de metale grele care pot fi aplicate pe sol pe unitatea de suprafață și pe an sunt în conformitate cu tabelul nr. 1.3.

Pentru alte elemente poluante care nu se regăsesc în tabelele prezentate anterior, restricțiile și utilizarea namolurilor vor fi stabilite de către ACPM, în baza recomandărilor primite din partea autorităților centrale de mediu, pe baza studiilor efectuate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Mediului și de Institutul de Cercetări pentru Pedologie și Agrochimie, pentru fiecare stație de epurare, pe baza analizelor de sol și nămol.

Pot fi utilizate în agricultura numai nămolurile tratate, pentru care s-a emis permisul de aplicare de către agenția locală de protecție a mediului pe baza studiului agrochimic special elaborat de Oficiul de Studii Pedologice si Agrochimice (OSPA) și aprobat de Direcția pentru agricultură și dezvoltare ruralã.

În studiu trebuie să se prevadă condițiile pe care trebuie să le respecte producătorul și utilizatorul nămolului pentru a se asigura protecția mediului.

Împrăștierea nămolului se face numai în perioadele în care sunt posibile accesul normal pe teren și încorporarea nămolului în sol imediat după aplicare.

REGULI DE UTILIZARE A NĂMOLULUI DE EPURARE

Trebuie să fie avute în vedere necesitățile nutriționale ale plantelor.

Să nu se compromită calitatea solurilor și a apelor de suprafață.

Valoarea pH-ului din solurile pe care urmează a fi aplicate nămoluri de epurare trebuie să fie menținută la valori peste 6,5.

37

Ordinul MADR/MMP/ANSVSA nr. 187/2155/42/2011 pentru aprobarea cerințelor legale în materie de gestionare (SMR) privind

mediul și identificarea și înregistrarea animalelor, în cadrul schemelor și măsurilor de sprijin pentru agricultori în România

(EXTRAS)

SMR 3 – Protecția mediului, în special a solului, atunci când se utilizează nămoluri de epurare în agricultură

Fermierii au următoarele OBLIGAȚII:

utilizeze numai nămoluri tratate, pentru care s-a emis permisul de aplicare de către autoritatea locală pentru protecția mediului. La cererea agricultorului, furnizorul de nămol este obligat să elibereze o copie a permisului de aplicare;

să nu aplice nămoluri de epurare pe terenuri destinate pășunatului, pe terenuri cultivate cu arbuști fructiferi, pe terenuri destinate producției de legume sau pe culturi de pomi fructiferi cu 10 luni înainte de recoltare și în timpul recoltării.

Să nu aplice nămoluri de epurare pe terenurile agricole cu panta mai mare de 12%.

Să aplice nămoluri numai în perioadele în care este posibil accesul pe teren și să realizeze încorporarea acestuia în sol imediat după aplicare.

Să anunțe autoritățile competente și producătorul de nămol despre rotația culturilor pe terenul în cauză.

Să anunțe producătorul de nămol dacă s-a răzgândit în privința utilizării nămolului, înainte de a se realiza transportul acestuia.

CERINȚELE LEGALE ÎN MATERIE DE GESTIONARE (SMR) sunt OBLIGATORII pentru toți agricultorii care solicită plăți directe.

Dacă nu sunt respectate toate condițiile și obligațiile, se aplică SANCȚIUNI sau chiar EXCLUDEREA DE LA PLATĂ!

38

Directiva Consiliului 79/409/CEE din 2 aprilie 1979 privind conservarea păsărilor sălbatice - art. 3 alin. (1) și (2) lit. b), art. 4

alin. (1), (2) și (4) și art. 5 lit. a), b) și d)

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și a faunei sălbatice, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 49/2011 - art. 21, 22, 28, art. 33 alin. (2) și anexele nr. 1, 2 și 3 (EXTRAS)

Agricultorii care dețin sau care administrează terenuri agricole și care desfășoară activități în perimetrul și în vecinătatea ariei naturale protejate au următoarele obligații:

1. Să respecte planul de management și regulamentul ariei naturale protejate în ceea ce privește utilizarea suprafețelor de teren cu destinație agricolă și regimul activităților agricole, astfel:

a) să utilizeze în mod rațional pajiștile prin cosit și/sau pășunat pe suprafețele, în perioadele și cu speciile și efectivele de animale avizate de administrația ariei;

b) să aplice practici tradiționale de cultivare a terenurilor agricole și de creștere a animalelor, așa cum sunt definite de legislația în domeniu; sau,

c) să practice modul de producție ecologic de cultivare a terenului agricol și de creștere a animalelor.

2. Să urmeze procedura evaluării impactului asupra mediului pentru planuri sau proiecte, precum și procedura de autorizare pentru activități care pot afecta în mod semnificativ ariile naturale protejate, în conformitate cu legislația în vigoare.

3. Să nu ucidă și să nu captureze intenționat, prin orice metodă, păsările sălbatice.

4. Să nu deterioreze și să nu distrugă intenționat cuiburile păsărilor sălbatice, chiar dacă acestea sunt goale.

5. Să nu distrugă, să nu culeagă și să nu dețină ouă provenite din natură, aparținând păsărilor sălbatice.

6. Să nu perturbe intenționat păsările, în special în timpul perioadei de reproducere, de creștere și de migrație.

7. Să nu polueze sau să deterioreze prin acțiunile lor habitatul păsărilor sălbatice.

39

Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră

sălbatică - art. 6 și art. 13 alin. (1) lit. a).

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 49/2011 - art. 21, 22, 28,

art. 33 alin. (1) și anexele nr. 1, 2, 3, 4A și 4B (EXTRAS)

Agricultorii care dețin sau care administrează terenuri agricole și care desfășoară activități în perimetrul și în afara ariei naturale protejate au următoarele OBLIGAȚII:


a) să utilizeze în mod rațional pajiștile prin cosit și/sau pășunat pe suprafețele, în perioadele și cu speciile și efectivele de animale avizate de administrația ariei;

b) să aplice practici tradiționale de cultivare a terenurilor agricole și de creștere a animalelor, definite prin legislația în domeniu; sau

c) să practice modul de producție ecologic de cultivare a terenului agricol și creștere a animalelor;

2. Să urmeze procedura de evaluare a impactului asupra mediului pentru planuri sau proiecte, precum și procedura de autorizare pentru activități care pot afecta în mod semnificativ ariile naturale protejate, în conformitate cu legislația în domeniu.

3. Să nu polueze, să nu deterioreze și să nu distrugă habitatele naturale aparținând speciilor de faună și floră sălbatică.

4. Să nu captureze, să nu ucidă, să nu distrugă și să nu vătămeze în nicio formă exemplarele de animale sălbatice aflate în mediul lor natural, în oricare din stadiile ciclului lor biologic.

5. Să nu perturbe intenționat speciile de animale sălbatice în cursul perioadei de reproducere, de creștere, de hibernare sau de migrație.

6. Să nu deterioreze și să nu distrugă locurile de reproducere ori de odihnă ale animalelor sălbatice.

7. Să nu deterioreze, să nu distrugă și/sau să culeagă intenționat cuiburile și/ori ouăle din natură.

8. Să nu recolteze flori și fructe, să nu culeagă, să nu taie și să nu distrugă cu intenție exemplarele de plante sălbatice în habitatele lor naturale, în oricare din stadiile ciclului biologic.

40

Ordinul MADR/MMP/ANSVSA nr. 187/2155/42/2011 pentru aprobarea cerințelor legale în materie de gestionare (SMR) privind

mediul și identificarea și înregistrarea animalelor, în cadrul schemelor și măsurilor de sprijin pentru agricultori în România

(EXTRAS)

SMR 1 Conservarea păsărilor sălbatice

Agricultorii care dețin sau care administrează terenuri agricole și care desfășoară activități în perimetrul și în vecinătatea ariei naturale protejate au următoarele OBLIGAȚII:

să respecte planul de management și regulamentul ariei naturale protejate,

să nu distrugă habitatele, cuiburile, să nu culeagă ouăle provenite de la păsările sălbatice,

să nu polueze sau să deterioreze prin acțiunile lor habitatul păsărilor sălbatice.

SMR 5 Conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică

Agricultorii care administrează terenuri agricole și care desfășoară activități în perimetrul și în afara ariei naturale protejate au următoarele OBLIGAȚII:


să utilizeze în mod rațional pajiștile prin cosit și/sau pășunat pe suprafețele, în perioadele și cu speciile și efectivele de animale avizate de administrația ariei;

să aplice practici tradiționale de cultivare a terenurilor agricole și de creșterea animalelor, definite prin legislația în domeniu sau,

să practice modul de producție ecologic de cultivare a terenului agricol și creșterea animalelor.

2. Să urmeze procedura de evaluare a impactului asupra mediului pentru planuri sau proiecte, precum și procedura de autorizare pentru activități care pot afecta în mod semnificativ ariile naturale protejate, în conformitate cu legislația în domeniu.

41

3. Să nu polueze, să nu deterioreze și să nu distrugă habitatele naturale aparținând speciilor de faună și floră sălbatică.

4. Să nu captureze, să nu ucidă, să nu distrugă și să nu vătămeze în nicio formă exemplarele de animale sălbatice aflate în mediul lor natural, în oricare din stadiile ciclului lor biologic.

5. Să nu perturbe intenționat speciile de animale sălbatice, în cursul perioadei de reproducere, de creștere, de hibernare sau de migrație.

6. Să nu deterioreze și să nu distrugă locurile de reproducere ori de odihnă ale animalelor sălbatice.

7. Să nu deterioreze, să nu distrugă și/sau culeagă intenționat cuiburile și/sau ouăle din natură.

8. Să nu recolteze flori și fructe, să nu culeagă, să nu taie și să nu distrugă cu intenție exemplarele de plante sălbatice în habitatele lor naturale, în oricare din stadiile ciclului lor biologic.

Ordinul Ministerului Sănătății nr. 536/1997, cu modificările la zi- Norme de Igienă și Recomandări privind mediul de viață al

populației (EXTRAS)

Încă din stadiul de proiectare și construcție a depozitelor, bazinelor și incintelor pentru depozitarea îngrășămintelor organice trebuie să se țină cont de distanțele minime de protecție sanitară (în cazul în care prin studiile de impact nu s-au stabilit alte distanțe).

Zonele de protecție sanitară și distanțele minime de protecție sunt definite și stabilite la:

ART. 16

Adăposturile pentru creșterea animalelor în curțile persoanelor particulare (de cel mult 5 capete porcine și 5 capete bovine) se amplasează la cel puțin 10 m de cea mai apropiată locuință învecinată și se exploatează astfel încât să nu producă poluarea mediului sau disconfort vecinilor.

42

ART. 27

(2) Fântâna trebuie amplasată și construită, astfel încât să fie protejată de orice sursă de poluare și să asigure accesibilitatea. În situația în care construcția fântânii nu asigură protecția apei, iar adâncimea acviferului folosit este mai mică de 10 m, amplasarea fântânii trebuie să se facă la cel puțin 10 m de orice sursă posibilă de poluare: latrină, grajd, depozit de gunoi sau deșeuri de animale, cotețe etc.

Adâncimea stratului de apa folosit nu trebuie să fie mai mică de 4 m.

Pereții fântânii trebuie astfel amenajați încât să prevină orice contaminare exterioară. Ei vor fi construiți din material rezistent și impermeabil: ciment, cărămidă sau piatră, tuburi din beton.

ART. 11

În cazul în care prin studiile de impact nu s-au stabilit alte distanțe, distanțele minime de protecție sanitară, recomandate între zonele protejate și o serie de unități care produc disconfort și unele riscuri sanitare, sunt următoarele:

Ferme de cabaline 100 m Ferme de îngrășătorii de taurine, până la 500 de capete

200 m

Ferme și îngrășătorii de taurine, peste 500 de capete

500 m

Ferme de pasări, până la 5.000 de capete 500 m Ferme de păsări cu peste 5.000 de capete și comple e avicole industriale

1000 m

Ferme de ovine 100 m Ferme de porci, până la 2.000 de capete 500 m Ferme de porci între 2.000-10.000 de capete 1000 m

Complexe de porci cu peste10.000 de capete 1500 m

Spit le veterinare 30 m Grajduri de izolare și carantină pentru animale 100 m

Platforme sau locuri pentru depozitarea gunoiului de grajd, în funcție de mărimea unităților zootehnice deservite

500 m

Platforme pentru depozitarea gunoiului porcin 1000 m

ART. 13

În interiorul zonei de protecție sanitară se interzice amplasarea oricăror obiective, cu excepția celor destinate personalului de întreținere si intervenție.

43

Legea nr.204/2008 privind protejarea exploatațiilor agricole schimbarea destinatiei terenului

(MO nr. 734 / 30 oct. 2008)(EXTRAS)

Art. 3

(1) În zona de protecție sanitară a exploatațiilor agricole existente și care funcționează conform prevederilor legale se interzic eliberarea autorizațiilor de construcție și construirea clădirilor destinate locuințelor și altor obiective socio-economice.

(2) Zonele de protecție sanitară și distanțele minime de protecție sunt definite și stabilite la art. 11 din Normele de igienă și recomandările privind mediul de viață al populației, cu modificările și completările ulterioare, aprobate prin Ordinul ministrului sănătății nr. 536/1997.

HG nr. 856/2002 privind evidența gestiunii deșeurilor și pentru aprobarea listei cuprinzând deșeurile, inclusiv deșeurile

periculoase (EXTRAS)

Art. 1

(1)Agenții economici care generează deșeuri au obligația să țină o evidență a gestiunii acestora, în conformitate cu modelul prevăzut în anexa nr. 1, pentru fiecare tip de deșeu.

(2)Datele centralizate anual privind evidența gestiunii deșeurilor se transmit APM teritoriale, la cererea acestora.

Art. 2

(1)Agenții economici autorizați să desfășoare activități de colectare, transport, depozitare temporară, valorificare și eliminare a deșeurilor sunt obligați să țină evidența gestiunii deșeurilor conform art. 1 alin. (1) numai pentru deșurile generate în cadrul activităților proprii.

(2)Evidența gestiunii deșeurilor colectate, transportate, depozitate temporar, valorificate și eliminate se raportează de către agenții economici autorizați, mentionati la alin. (1), la solicitarea APM teritoriale sau a altor autorități ale administratiei publice centrale ș locale care au atribuții și răspunderi în domeniul regimului deșurilor, conform prevederilor legale.

44

MODELUL pentru Evidența gestiunii deșeurilor

(conform HG nr. 856/2002– Anexa 1 - CAPITOLUL 1: Generarea deșeurilor)

Agentul economic .......................................

Anul .................

Tipul de deșeu .................... cod ...........(conform codificării din anexa nr. 2)

Starea fizică ...............................................

Unitatea de măsură ..................

din care:

Nr. Luna Generatevalorificată

eliminată final

rămasă în stoc

1 Ianuarie

2 Februarie

3 Martie

4 Aprilie

5 Mai

6 Iunie

7 Iulie

8 August

9 Septembrie

1 Octombrie

11 N ie brie

12 Decembrie

Total

45

Constituie CONTRAVENȚII și se sancționează cu

amenda de la 30 milioane lei la 75 milioane lei (Art. 9 -

HG nr. 856/2002)- (EXTRAS)

absența evidenței gestiunii deșeurilor;

înscrierea de date incorecte în evidența gestiunii

deșeurilor;

neutilizarea codurilor deșeurilor prevăzute în

anexa nr. 2 pentru evidența gestiunii deșeurilor;

netransmiterea evidenței gestiunii deșeurilor

autorităților publice centrale și autorităților publice

teritoriale de protecție a mediului.

Evidența gestiunii deșeurilor pe coduri, conform HG 856/2002, are la bază

Catalogul European al Deșeurilor stabilit prin Decizia Comisiei 94/3/EEC

(EXTRAS)

Tip deșeu

Cod deșeu cf. HG

856/2002

Mod de eliminare

Deșeuri municipale amestecate (menajer)

20 03 01 Operator autorizat.

Deșeu de ambalaje 15 01 06 Operator autorizat ( tip Protan)

Cadavre animale 02 01 02 Operator autorizat

Dejecții 02 01 06 Pe baza de contact pentru

împrăștiere pe terenuri agricole

Periculoase –Ambalaje și resturi de medicamente și substanțe dezinfectante

15 01 10* Operatori autorizați

Deșeuri metalice (eventual) 16 01 17 Operator autorizat., t p Remat

Cenușa 10 01 01 Poate fi împrăștiată pe câmp

sau depozitată în alte modalități

46

HG 1061/2008, privind transportul deșeurilor periculoase și nepericuloase pe teritoriul României (EXTRAS)

Este interzis transportul deșeurilor de orice natura de la locul de producere la cel de colectare/stocare temporară/tratare/ valorificare/eliminare, fără respectarea prevederilor prezentei hotărâri.

Nerespectarea prevederilor de mai sus se sancționează cu amendă de la 15.000 lei la 30.000 lei

CAPITOLUL IV Transportul deșeurilor nepericuloase

Art. 20

Deșeurile nepericuloase destinate eliminării se transportă de la expeditor la destinatar si se controlează pe baza formularului de încărcare-descărcare deșeuri nepericuloase tipizat, cu regim special.

(2) Formularul de încărcare-descărcare deșeuri nepericuloase se completează de către expeditor în 3 exemplare și se păstrează după cum urmează: un exemplar semnat si stampilat la expeditor, unul la transportator, semnat, completat cu codul numeric personal al persoanei care transportă deșeurile și cu numărul de înmatriculare al mijlocului de transport, iar ultimul se transmite destinatarului prin intermediul transportatorului.

(4) Fiecare transport de deșeuri nepericuloase trebuie să fie însoțit de un formular de încărcare-descărcare deșeuri nepericuloase.

(5) Formularul de încărcare-descărcare deșeuri nepericuloase este înregistrat de către destinatar într-un registru securizat, înseriat și numerotat pe fiecare pagină.

Art. 21.

Transportul și controlul deșeurilor nepericuloase destinate operațiilor de colectare/stocare temporara/tratare/ valorificare/eliminare se efectuează pe baza formularului de încărcare-descărcare deșeuri nepericuloase, completat și semnat de către expeditorul, transportatorul și destinatarul deșeurilor nepericuloase.

Nerespectarea prevederilor art. 20 și 21, se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei.

47

Formular de încărcare - descărcare deșeuri nepericuloase (conform HG nr. 856/2002– Anexa 3)

Serie și număr Date de identificare transportator

Data Caracteristici deșeuri: C nt ta e Date privind punctul de lucru unde se efectuează *)

Observații

Date de identificare delegat și nr. înmatriculare mijloc de transport

Încărcare Categorii deșeuri cod

tone ÎNCĂRCAREA Date de identificare expeditor

Licența de transport mărfuri nepericuloase nr.

Descriere Destinat:

m3 Autorizație de mediu nr. ........................................

Data la care expiră licența de transport mărfuri nepericuloase Semnătura .......................... .

Descărcare colectării |_|stocării temporare |_|tratării |_|valorificării |_|eliminării |_|

Data la care expiră autorizația de mediu: ......................................... Semnătura și ștampila .. ......................

Date privind punctul de lucru unde se efectuează *)

DESCĂRCAREA

Date de identificare destinatar

Autorizație de mediu nr. ......................................... Data la care expiră autorizația de mediu ...................................

Semnătura și ștampila .........................................

*) Se va completa numai în cazul în care încărcarea/descărcarea are loc la un punct de lucru care nu reprezintă sediul social.

48

II. INSTITUȚII RESPONSABILE

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

Adresa: București, B-dul Carol I, nr. 2-4, sector 3, 020921, oficiul poștal 37

Telefon centrala +4-021-307-23-00

E-mail: [email protected]

Direcțiile agricole județene

Direcția pentru Agricultură Județeană Bihor

Adresa: Oradea, Str. D. Cantemir, nr. 26

Telefon / Fax (004)0259.416.722 / (004)0259.417.976


Direcția pentru Agricultură Județeană Satu Mare

Adresa: Satu Mare, Str.Lăcrimioarei, nr. 37, Corp A; 440067

Telefon / Fax (004)0261.710.064/ (004)0261.715.350


Oficii de studii pedologice și agrochimice

OSPA Bihor

Adresa: Oradea, Str. Calea Aradului nr. 5

Telefon / Fax (004)0259.447.025


mailto:[email protected]�




49

OSPA Satu Mare

Adresa: Satu Mare, Str. Lăcrămioarei, nr. 37

Telefon / Fax (004)0261.713.989


Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură

APIA Bihor

Adresa: Oradea, Str. Matei Corvin nr. 1, et. 1

Telefon / Fax (004)0259.477.037; (004)0371.318.220/ (004)0259.477.037


APIA Centre locale BIHOR

1 Aleșd Str. Târgului, nr. 1, 415100 0259/342.092

[email protected]

2 Beiuș Str. Garofiței, nr. 22, 415200 0259/320.703

[email protected]

3 Marghita Str. Arany Janos, nr. 101, 415300

0259/362.433

[email protected]

4 Oradea Str. Matei Corvin, nr. 1, parter, 410140

0259/415.452

[email protected]

5 Săcuieni Str. Irinyi Janos, nr. 14, 417435

0259/352.227

[email protected]

6 Salonta Str. Republicii, nr. 1, 415500 0259/373.134

[email protected]

7 Tinca Str. Mureșului, nr. 89, 417595 0259/310.127

[email protected]

8 Stei Str. Andrei Mureșanu, nr. 38, 415600

0259/332.573

[email protected]











50

APIA Satu Mare

Adresa: Satu Mare, Str.Botizului, nr. 49, 440101

Telefon / Fax (004)0261.768.968/ (004)0261.768.340


APIA Centre locale Satu Mare

1 Ardud Str. Cetății, 551021 0261/768.340

[email protected]

2 Carei Calea Armatei Române, nr. 79, 445100

0261/865.800

[email protected]

3 LIVADA Str. Satu Mare, nr. 18, 447180 0261/840.200

[email protected]

4 TASNAD Str. Pompierilor, nr. 1, 445300 0261/825.090

[email protected]

5 TURT Piața Eroilor, nr. 18, 447330 0261/835.200

[email protected]

6 SATU MARE

Str. Botizului, nr. 49, 440101 0261/768.340

[email protected]

Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit

Centrul Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit 6 Nord-Vest Satu Mare

Adresa: Satu Mare, Str. Mircea cel Bătrân, nr. 8 A

Telefon / Fax (004)0261.768.707 /(004)0261.806.023










51

Oficiul Județean de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (OJPDRP)Bihor

Adresa: Oradea, Str. Ion Bogdan nr. 42

Telefon / Fax (004)0259.416.710 / (004) 0259.416.725


Oficiul Județean de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (OJPDRP)Satu Mare

Adresa: Satu Mare, B-dul Transilvania, nr.11, Parter

Telefon / Fax (004)0261.716.928


Agenția pentru Protecția Mediului

Agenția pentru Protecția Mediului Bihor

Adresa: Oradea, B-dul Dacia nr.25/A, 410464

Telefon / Fax (004)0259.444.590/ (004)0259.406.588


Agenția pentru Protecția Mediului Satu Mare

Adresa: Satu Mare, Str. Mircea cel Batrân, 8B

Telefon / Fax (004)0261.733.500/ (004).0261.733.500






52

Garda Națională de Mediu

Garda Națională de Mediu - -Comisariatul Județean Bihor

Adresa: Oradea, B-dul Dacia nr.25/A, 410464

Telefon / Fax (004)0259.442.500/ (004)0259.432.853


Garda Națională de Mediu - -Comisariatul Județean Satu Mare

Adresa: Satu Mare, Str. Ioan Slavici nr. 74

Telefon / Fax (004)0261.750.050/ (004).0261.750.770




53

III. STAREA TERENURILOR AGRICOLE ÎN ZONA DE IMPLEMENTARE A PROIECTULUI (ROMÂNIA)

III. 1. SCURTĂ DESCRIERE A ZONEI DE IMPLEMENTARE A

PROIECTULUI

Zona de implementare a proiectului o reprezintă cele două județe aflate în NV

României la granița cu Ungaria.

Zona de implementare a proiectului EARTH

Județul Bihor, situat în partea de nord-vest a României are o

suprafață de 7.544 km2, destul de întinsă în comparație cu suprafața altor

județe. Populația se ridică la 634 854 de locuitori cu o densitate de 84,0

loc./km2. Reședința județului se află în municipiul Oradea.

Principalele unități de relief sunt Câmpia de Vest, Dealurile de Vest,

Munții Plopișului, Munții Pădurea Craiului, Munții Bihor și parțial Munții

54

Vlădeasa. Altitudine maximă: vf. Bihorul (Cucurbata Mare) 1849 m, vf.

Budeasa 1790 m, vf. Cârligați 1693 m.

Principalele cursuri de apă Crișul Negru, Crișul Repede, Barcăul și

afluenții lor prezintă mari variații de nivel, fapt ce a impus regularizarea

cursurilor. Principalele lacuri sunt Pețea (carstic și de baraj antropic), Cefa,

Mădăras, Homorog (heleșteie).

Clima este continental-moderată aflâdu-se sub influența maselor de

aer vestice, mai umede și mai răcoroase. Temperatura medie anuală variază

între 6° și 10,5°C, iar cantitățile precipitațiilor căzute cresc de la vest spre est,

fiind cuprinse între 500 și 1.200 mm.

Bogățiile naturale ale subsolului sunt reprezentate prin resursele de

lignit (Popești, Borumlaca, Vărzari, Suplacu de Barcău, Oșorhei), bauxită

(Munții Pădurea Craiului), nisipuri bituminoase (Derna, Tătăruș), petrol

(Suplacu de Barcău), argile refractare (Bălnaca, Șuncuiuș), marmură (Băița,

Chișcău), bentonită (Vadu Crișului), precum și prin izvoare cu ape geotermale

(lângă Oradea - Băile Felix și Băile 1 Mai, Mădăraș, Răbăgani și Tămășeu) și

ape minerale (Tinca și Stâna de Vale). Resursele solului le formează întinsele

suprafețe ocupate de păduri (cer, gorun, gârniță, fag, brad, molid), pășuni și

fânețe naturale.

Economia județului se caracterizează printr-o dezvoltare continuă a

tuturor ramurilor. În producția industrială, concentrată îndeosebi în municipiul

Oradea, ponderea cea mai ridicată o au ramurile industriei ușoare (blănărie,

încălțăminte și confecții), alimentară, urmate de industria energetică și

construcții de mașini, metalurgia neferoasă - inclusiv extracția, industria

chimică, exploatarea și prelucrarea lemnului (Oradea, Beiuș). Bine dezvoltată

este și industria materialelor de construcții și a sticlei, în special în zona

Aleșd.

Agricultura - intensivă și multilaterală - deține un rol important în

economia județului, ocupând 483.581 ha teren agricol, din care 3/4 este teren

arabil. Cernoziomul din vestul țării a favorizat cultura cerealelor, județul Bihor

situându-se, în cadrul țării, pe primele locuri în producția acestora. Dintre

cereale se cultivă mai ales grâul și porumbul, iar dintre plantele tehnice,

floarea soarelui, sfecla de zahăr și cartoful. Creșterea animalelor (bovine,

porcine, ovine) are o pondere însemnată în agricultura județului, atât datorită

55

întinselor suprafețe de pășuni și fânețe, cât și tradiției locuitorilor în acest

domeniu.

Din punct de vedere administrativ, județul Bihor are o rețea densă de

așezări, cuprinzând zece orașe, din care patru municipii (Oradea fiind

reședința de județ), cu 21 de localități componente, 90 de comune, din care

trei suburbane și 435 de sate. Cel mai important centru economic și social-

cultural al județului și unul dintre marile orașe ale țării este Oradea cu 173.621

de locuitori. Celelalte orașe, centre social-culturale (Salonta, Marghita, Beiuș,

Aleșd, Ștei, Vașcău, Nucet) au sub 20.000 de locuitori fiecare (Surse:

http://www.cjbihor.ro, http://ro.wikipedia.org/wiki/JudetulBihor).

Județul Satu Mare este situat in Nord Vestul României, în zona

transfrontalieră cu Ungaria și Ucraina. Face parte din Regiunea de Nord Vest

și de asemenea din Euroregiunea Carpatică.

Suprafața județului este de 4.418 km2 reprezentând 1,85% din teritoriul

național) iar populația se ridică la 365.975 de locuitori din care 48% populație

urbană. Densitatea populației este de 82,8 loc./km2. Reședința județului se

află în municipiul Satu Mare.

Din punct de vedere fizic, teritoriul județului este variat, cuprinzând

munți, dealuri și câmpia ca și formă dominantă. Zona de câmpie, componentă

a depresiunii Panonice,reprezintă 63% din suprafața totală și se întinde în

partea de vest și sud-est a județului. Zona montană ocupă partea de nord-est

și este reprezentată de Munții Oașului și o mică parte din Munții Gutâi. Clima

este de tip temperat-continentală. Temperatura medie anuală variază între 6°

și 10,5°C, iar cantitățile precipitațiilor căzute cresc de la vest spre est, fiind

cuprinse între 600 și 1.200 mm.

Rețeaua hidrografică este reprezentată de râul Someș (60 km în județ),

râul Tur (66 km în județ) și râul Crasna (57 km în județ).

Economia județului este caracterizată drept o economie industrial -

agrară, specializată în industrie alimentară, textilă, construcții de mașini și în

producția de mobilier, cu un sector primar bine dezvoltat și un sector terțiar în

plină ascensiune.

Agricultura atrage 44,7% din populația ocupată a județului. Producția

vegetală a reprezentat 69,9% din total, iar producția animală 29,5%. Dispune

http://www.cjbihor.ro/�

http://ro.wikipedia.org/wiki/JudetulBihor�

56

de o suprafață agricolă de 317,5 mii hectare, din care 223,9 mii hectare teren

arabil (70,5%).Terenul arabil este destinat potrivit specificului local, în special

culturii cerealelor, care ocupă în jur de 63,2% din suprafața agricolă. Alte

culturi importante sunt: floarea soarelui, cartofii, legumele și sfecla de zahăr.

Județul Satu Mare este unul din județele mari producătoare de fructe (mere,

prune, pere, struguri) și cel mai mare producător de căpșuni din țară, de aici

provenind circa jumătate din producția țării (11,9 mii tone).

Județul Satu Mare prezintă un mare potențial turistic, insuficient

valorificat până în prezent. Astfel, turismul balnear este legat de existența

apelor minerale și termale din zonele Satu Mare, Tășnad, Carei, Bixad, Turț

Băi, Băile Puturoasa, Valea Măriei, Beltiug, Acâș.

Din punct de vedere administrativ, județul Satu Mare are o rețea densă

de așezări, cuprinzând șase orașe, din care două municipii (Satu Mare și

Carei) și 56 comune și 226 sate. Cel mai important centru economic și social-

cultural al județului este Satu Mare cu 94.948.

Celelalte orașe (Negrești Oaș, Tășnad, Livada și Ardud au sub 10.000

de locuitori fiecare (Surse: http://www.cciasm.ro/judetul-satu-mare,

http://ro.wikipedia.org/wiki/Judetul_Satu Mare).

III.2. CARACTERIZAREA STĂRII DE CALITATE A SOLURILOR

Solul reprezintă împreună cu ceilalți factori de mediu – mediul de viață

pentru plante animale și om, iar pentru agricultură - principalul mijloc de

producție. Solul este un corp viu, este sediul unor complexe procese

fizice,chimice și biologice pe care omul căruia îi asigură cele necesare traiului,

este obligat să le cunoască.

Cunoașterea aprofundată a solului, atât ca geneză, caracteristici, cât și

ca mediu de viață a plantelor, identificarea și cuantificarea indicilor limitativi ai

fertilității lui și stabilirea în cunoștință de cauză a celor mai corespunzatoare

măsuri agro, pedo și hidroameliorative, constituie scopul principal al

identificării unor măsuri de reconstrucție și ameliorare al solurilor în strânsă

corelație cu principiile dezvoltării durabile, ținând cont de protejarea factorilor

de mediu.

http://www.cciasm.ro/judetul-satu-mare�

http://ro.wikipedia.org/wiki/Judetul_Satu Mare�

57

Solul este definit ca stratul de la suprafața scoarței terestre. Este

format din particule minerale, materie organică, apă, aer și organisme vii. Este

o interfață între pământ, aer și apă și adăpostește cea mai mare parte a

biosferei. Este un sistem foarte dinamic, care îndeplinește multe funcții și este

vital pentru desfășurarea activităților umane și pentru supraviețuirea

ecosistemelor.

Ca interfață între pământ, aer și apă, solul este o resursă

neregenerabilă și un sistem foarte dinamic care îndeplinește mai multe funcții

vitale, dintre care:

producerea de hrană/biomasă;

depozitarea, filtrarea și transformarea unor substanțe (incluzând

apa, carbonul, azotul);

este sursă de biodiversitate, habitate, specii și gene;

servește drept platformă/mediu fizic pentru oameni și activitățile

umane;

este sursă de materii prime;

reprezintă un patrimoniu geologic și arheologic.

Aceste funcții trebuie să fie protejate atât din cauza importanței lor

socio-economice cât și din punct de vedere a protejării mediului. Solul s-a

format din roci, sub influența factorilor pedogenetici: clima, microorganisme,

vegetație, relief. Transformările rocilor în timp au fost profunde, astfel încât

solul apare ca un corp natural, distinct, deosebit de roca mamă. Durata de

generare este mare, astfel încât pentru a se forma pe cale naturală 3 cm de

sol sunt necesari 300-1000 de ani, iar pentru 20 cm de sol, 7000 de ani.

Solurile determină producția agricolă și starea pădurilor, condiționează

învelișul vegetal, ca și calitatea apei râurilor, lacurilor și apelor subterane,

reglează scurgerea lichidă și solidă în bazinele hidrografice și acționează ca o

geomembrană pentru diminuarea poluării aerului și a apei, prin reținerea,

reciclarea și neutralizarea poluanților, cum sunt substanțele chimice folosite în

agricultură, deșeurile și reziduurile organice și alte substanțe chimice.

Solurile, prin proprietățile lor de a întreține și a dezvolta viața, de a se

regenera, filtrează poluanții, îi absorb și îi transformă.

58

Dacă aerul și apa reprezintă vectorii de transmitere a poluanților, solul

reprezintă mediul de acumulare a acestora. Prin depozitarea și impregnarea

cu pulberile și gazele toxice din atmosferă antrenate de apa precipitațiilor spre

sol, folosirea excesivă a ierbicidelor, insecticidelor, fungicidelor și a

îngrășămintelor chimice în culturile agricole, depozitarea necorespunzătoare

a deșeurilor, solul devine contaminat, conducând astfel la apariția unor

dezechilibre ecologice. Pentru rădăcinile plantelor sunt accesibili toți ionii aflați

în apa solului, inclusiv cei toxici, iar plantele respective contaminate pot

constitui hrană pentru animale și om.

Repartiția solurilor pe categorii de folosință în județele Bihor și Satu Mare

(Sursa: DGADR Bihor și Satu Mare)

Bihor Satu Mare

Suprafața Suprafața Categorii de folosință

mii ha % mii ha %

Terenuri agricole 484,776 66,20 318,454 72,1

Păduri și alte terenuri cu

vegetație forestieră 197,387 25,80 74,962 17,0

Construcții 29,389 3 20,513 4,6

Căi de comunicații 14,225 1,90 7,811 1,8

Ape și bălți 13,602 1,80 7,562 1,7

Alte suprafețe (terenuri

neproductive: mlaștini, ravene,

gropi de împrumut)

15,048 1,30 12,483 2,8

Total (agricol+neagricol) 754,427 100 441,785 100

Repartiția solurilor pe categorii de folosință este rezultatul câtorva

categorii de factori detaliate mai jos.

59

Zonarea potențialului agricol după principalele categorii de folosință

(produse realizate) care se grupează în:

potențialul suprafeței arabile destinate culturilor cerealiere,

legumicole și plante tehnice

potențialul suprafețelor destinate pășunatului, fânețelor

suprafețele destinate viticulturii și pomiculturii.

Suprafața celor două județe este împărțită în zone de producție

agricolă care sunt bazate în general pe criterii pedo-climatice și economice

(66,2% Bihor și72,1% Satu Mare.

Zonarea potențialului silvic - unități administrative de bază cu un fond

forestier de aproape 26% din suprafața județului Bihor și puțin mai

scăzut în județul Satu Mare (17%).

Potențialul hidrografic - determinat prin numărul bazinelor

hidrografice individuale aflate pe teritoriul unităților administrative,

precum și a suprafeței luciului de apă din componența acestora

utilizate în piscicultură și alimentare cu apă. În general este aproximativ

egal în cele două județe.

Gruparea zonelor construite - zonarea influenței unor centre de

polarizare din teritoriu, cum sunt municipiile și axele principale de

transport și comunicații dezvoltate în special de-a lungul principalelor

cursuri de apă: Crișul Repede, Crișul Negru și Barcăul (județul Bihor) și

Someș, Tur și Crasna (județul Satu Mare).

Pe teritoriul județului Bihor se evidențiază 7 zone de polarizare, ținând

cont de continuitatea folosințelor solului și amplasarea principalelor elemente

zonale ale rețelei de localități - ariile de influență ale principalelor centre și axe

de căi de comunicație și transport. Acestea sunt:

1. Zona Oradea - are constituită zonă metropolitană. Este situată la

întretăierea axelor de comunicație N-S (Arad - Satu Mare) și V-E (Ungaria -

Cluj - Deva). Are un profil agro-industrial. Folosințele agricole ale acestei zone

sunt în principal terenurile arabile și pășunile. Activitățile industriale sunt

prezente în platformele municipiului. Zona posedă un potențial balnear

datorită apelor geotermale din Băile Felix, Băile 1 Mai și Oradea.

60

2. Zona Aleșd - cu profil agricol, silvic și industrial - situată pe axa V-E

(Crișul Repede). Agricultura zonei se bazează în principal pe terenuri cu

pășuni și arabile. Potențialul silvic al zonei este amplasat în NE-ul zonei iar

industria este concentrată în Chistag și Aștileu (Holcim). Zona posedă

potențial turistic valoros (defileul Crișului Repede, acumulările Lugaș –

Tileagd).

3. Zona Beiuș - Ștei - cu profil agricol, silvic, industrial, turism - situată

pe axa de comunicație Oradea - Deva (Crișul Negru). Folosințele agricole

(pășuni, arabil) alternează cu cele silvice. Potențialul turistic are o pondere

însemnată -Parcul Natural Apuseni și Stațiunea Stâna de Vale. Industria este

amplasată în Beiuș, Ștei, Vașcău, Nucet, Băița, Sudrigiu și Rieni (Transilvania

Grup).

4. Zona Tinca - Dobrești - cu profil agricol, silvic și industrial,

străbătută de Crișul Negru. Este o zonă mai slab dezvoltată sub raportul

diversificării activităților.

5. Zona Salonta - situată pe axa de comunicație N-S cu profil agricol,

industrial și important potențial piscicol. Folosințele agricole sunt în principal

terenurile arabile și pășunile. Activitățile industriale sunt prezente în Salonta.

6. Zona Diosig - Săcuieni - Valea lui Mihai - cu profil agricol, viticol și

industrial. Este situată pe axa N-S (Oradea - Satu Mare). Agricultura zonei se

bazează în principal pe terenuri cu pășuni și arabile. Viile ocupă cea mai mare

suprafață în comparație cu celelalte zone. Industria este de mică amploare,

fiind amplasată în Săcuieni și Valea lui Mihai.

7. Zona Marghita (de nord est) cu profil agricol, silvic și

industrial. Agricultura este profilată pe zootehnie (pășuni) și producții vegetale

(arabil). Potențialul silvic este amplasat în SE zonei iar industria este

amplasată în Marghita, Derna, Suplacul de Barcău, Popești.

Tipurile de sol reprezentative pentru județul Satu Mare sunt prezentate

în figura următare.

61

Harta solurilor – județul Satu Mare (Sursa: http://www.recolta.eu/harta-solurilor-din-judetul-satu-mare)

http://www.recolta.eu/harta-solurilor-din-judetul-satu-mare�

62

Clasele, tipurile de sol și nota medie de bonitare a solurilor

din județului Satu Mare

(Sursa: OSPA Satu Mare)

Suprafața Clasa Tipul

ha %

Notele de

bonitate

Clasa de

calitate Restricții

Protisoluri Psamosol

Aluviosol

7.052

16.255

2,2

5,1

5-25

40-60

V

III

textura grosiera

inundabilitatea

Cernisoluri Cernoziom

Faeoziom

12.439

42.159

3,9

13,4

70-80

65-75

II

II

Exces de umiditate,

Sărătură secundară

Cambisoluri Eutricambosol

Districambosol

35.095

604

11,1

1,9

50-70

20-40

II-III

IV Aciditate puternică

Luvisoluri Preluvosol

Luvosol

39.985

101.338

12,6

1,9

40-60

35-55

III

IV-V

Exces de umiditate,

reacție acidă

Pelisoluri Vertosol 5.726 1,8 40-60 III Textură fină,

exces de umiditate

Hidrisoluri Gleisol

Stagnosol

2.100

32.447

0,7

10,2

1-20

20-30

V

IV

Exces de umiditate

freatic

Exces de umiditate stagnant

Salsodisoluri Soloneț 4.952 1,6 0-20 V Exces de săruri și

umiditate

Antrisoluri Erodosol 10.756 3,4 0-18 V Pante mari cu

eroziune

Alte soluri

Andosol

Regosol

Antrosol

640 0,2 0-10 V

Pante mari cu eroziune,

conținut de schelet

63

Tipurile de sol reprezentative pentru județul Bihor (conform SRTS

2003) sunt: litosol (LS), regosol (RS), psamosol (PS), aluviosol (PS),

entiantrosol (ET), cernoziom (CZ), faeoziom (FZ), rendzină (RZ),

eutricambosol (EC), districambosol (DC), preluvosol(EL), luvisol (LV),

planosol (PL), prepodzol (EP), podzol (PD), vertosol (VS), stagnosol (SG),

gleiosol (GS), soloneț (SL), erodosol (ER).

Terenurile agricole sunt divizate pe categorii de folosință în funcție de

bonitatea solului la care se pretează un anumit tip de cultură. Calitatea solului

determină modul de utilizare și de gestionare a acestuia în scopul dezvoltării

culturilor agricole, astfel încât acestea să fie pe de o parte productive, iar pe

de altă parte să permită regenerarea solului.

Evoluția repartiției terenurilor agricole pe tipuri de folosințe în perioada 2005 –

2011 (județul Satu Mare)(Sursa DGADR Satu Mare)

Suprafața (ha) Nr.

crt. Folosința

2005 2006 2007 2009 2009 2010 2011

1. Arabil 221746 221746 222339 221653 221577 227853 229775

2. Pășuni +

fânețe 84986 84986 8483 85296 85111 79176 77821

3. Livezi 7131 6133 6694 7122 7159 6800 7433

4. Vii 3626 3588 3588 3385 3425 3662 3425

Total agricol 317489 316453 317457 317456 317278 317491 318454

Suprafața arabilă a județului Satu Mare însumează 229.775 ha (mai

mare cu 1.902 ha comparativ cu anul 2010), din care suprafața cultivată a fost

de 183.247 ha (mai mare cu 7.101 ha comparativ cu anul 2010), respectiv

80,57%.

64

317489

316453

317457

317456

317278

317491

318454

2005

2006

2007

2009

2009

2010

2011

Evoluția suprafeței terenurilor agricole (ha) în județul Satu Mare

(perioada 2005 – 2011)

Principalele culturi în jud. Satu Mare (% din suprafața cultivată)

Arabil: 229.775 ha Cultivat: 183.247 ha (80,57%)

65

Culturile cele mai importante care însumează suprafețele cele mai mari

sunt cele destinate cerealelor pentru boabe 119.980 ha (mai mare cu 4.501

ha comparativ cu anul 2010), reprezentând cca. 65,47% din suprafața

cultivată și cele destinate culturii plantelor de nutreț cu 24.980 ha (mai mică

cu 1341 ha comparativ cu anul 2010) (13,63%) și plante uleioase 21.500 ha

(mai mare cu 3.768 ha comparativ cu 2010) (11,73%). Pondere mai mare la

cultivare o au în continuare cartofii și legumele: 11.100 ha (mai mare cu 411

ha comparativ cu 2010). În județul Satu Mare cultura căpșunilor este de

asemenea importantă și cu tradiție, regăsind condiții pedo-climatice favorabile

în zonele Halmeu, Turulung, Turț și Gherța Mică. Suprafețele cultivate cu

această cultura sunt în creștere, în anul 2011 fiind cultivate 1900 ha, mai mult

cu 400 ha comparativ cu anul 2010.

Principalele culturi în jud. Bihor (% din suprafața cultivată)

Arabil: 307.585 ha Cultivat: 247.539 ha (80,47%)

66

Ferme din jud. Satu Mare (2012)

Ferme din jud. Bihor (2012)

67

Din activitatea unei ferme rezultă emisii potențiale asupra

factorilor de mediu:

Activitatea majoră în fermă Emisii potențiale

Adăpostire animale Emisii în aer (NH3), mirosuri, zgomote,

gunoi, apă uzată, praf, CO2

Depozitare furaje și aditivi

hrană praf

Depozitare dejecții Emisii în sol (NH3), mirosuri

Depozitare reziduuri și alte

resturi Mirosuri, emisii în sol

Depozitare carcase Mirosuri

Încărcarea și descărcarea

animalelor Zgomot

Aplicarea dejecțiilor pe

câmp

Emisii în aer, mirosuri, emisii în sol, în

apele freatice sau de suprafața de N, P și

K

Tratarea dejecțiilor la fermă Emisii în aer, ape uzate, emisii în sol

Măcinarea furajelor Praf, zgomot

Tratarea apei uzate Mirosuri, apă uzată

Incinerarea deșeurilor

(carcase) Emisii în aer, mirosuri

68

Clase de calitate al solurilor – calitatea solurilor

Solul este o matrice complexă din punct de vedere al compoziției

minerale, organice și organo-minerale, reprezintă sursa principală de

aprovizionare a plantelor cu elemente nutritive, asigurând perpetuarea florei și

faunei în numeroase lanțuri trofice.

Este constituit din punct de vedere fizic, din particule solide, apă și aer.

Acestea împreună cu depunerile de natură organică și anorganică pe sol

conduc la accelerarea proceselor fizico-chimice care au loc la nivelul solului în

mod continuu.

Calitatea terenurilor agricole cuprinde atât fertilitatea solului, cât și

modul de manifestare a celorlalți factori de mediu față de plante. Terenurile

agricole se grupează în 5 clase de calitate, diferențiate după nota de bonitare

(clasa I, calitate foarte bună – 81-100 puncte clasa a V-a, calitate foarte

slabă – 1-20 puncte)(conform Ordin 278 din 9 decembrie 2011). Clasele de

calitate ale terenurilor dau pretabilitatea acestora pentru folosințele agricole.

Numărul de puncte de bonitare se obține printr-o operațiune complexă de

cunoaștere aprofundată a unui teren, exprimând favorabilitatea acestuia

pentru cerințele de existență ale unor plante de cultură date, în condiții

climatice normale și în cadrul folosirii raționale.

Terenul arabil de calitate foarte bună și bună (în clasele I și II), are o

pondere de numai 22,3% din suprafața totală în timp ce ponderea cea mai

mare din suprafața solului arabil, de 67,5%, este încadrată în clasele III și IV

de fertilitate (calitate mijlocie și slabă). Suprafețele cele mai mari de pășuni,

fânețe, vii și livezi sunt încadrate în clasele de fertilitate III și IV (calitate

mijlocie și slabă). Ponderea terenului agricol de calitate foarte bună și bună

(clasele I și II) este de numai 19,3% în timp ce ponderea cea mai mare o au

terenurile de calitate mijlocie și slabă (clasele III și IV) care reprezintă 69% din

suprafața totală a terenurilor agricole din județul Satu Mare. Ponderea

terenurilor agricole de calitate foarte slabă (clasa V) este de 4,7%.

Terenurilor agricole de calitate foarte bună, bună și mijlocie (clasele I, II

și III) care nu necesită măsuri ameliorative au o pondere de 53,7% fapt care

69

permite ca în județul Satu Mare să se poată practica o agricultură performantă

numai pe o jumătate din suprafața terenurilor agricole existente în județ.

4.8 2.3 0.0 0.0

17.511.5

0.1 2.6

34.5 34.2 34.7 34.433.036.4

63.2

45.5

10.215.6

2

17.5

Arabil Păşuni+ Fâneţe Vii Livezi

Clasa I Clasa II Clasa III Clasa IV Clasa V

Încadrarea terenurilor agricole (% din total folosință) în clase de calitate

(județul Satu Mare, 2011)

5.9

0.3 0.12.8

28.1

3.8 3.98.7

30.4 31.5 30

40.8

26.7

51.2

44.8

33.1

8.913.2

21.2

14.6

Arabil Păşuni+ Fâneţe Vii Livezi

Clasa I Clasa II Clasa III Clasa IV Clasa V

Încadrarea terenurilor agricole (% din total folosință) în clase de calitate

(județul Bihor, 2011)

Se poate practica o agricultură performantă doar pe 53,7% din suprafaţa terenurilor agricole.

70

Terenul arabil de calitate foarte bună și bună (în clasele I și II), are o

pondere de 34% din suprafața totală în timp ce ponderea cea mai mare din

suprafața solului arabil, de 57,1%, este încadrată în clasele III și IV de

fertilitate (calitate mijlocie și slabă). Suprafețele cele mai mari de pășuni,

fânețe, vii și livezi sunt încadrate în clasele de fertilitate III și IV (calitate

mijlocie și slabă). Ponderea terenului agricol de calitate foarte bună și bună

(clasele I și II) este de doar 22,8% în timp ce ponderea cea mai mare o au

terenurile de calitate mijlocie și slabă (clasele III și IV) care reprezintă 66,7%

din suprafața totală a terenurilor agricole din județul Satu Mare. Ponderea

terenurilor agricole de calitate foarte slabă (clasa V) este de 10,9%.

Terenurilor agricole de calitate foarte bună, bună și mijlocie (clasele I, II

și III) care nu necesită măsuri ameliorative au o pondere de 53,9% fapt care

permite ca în județul Satu Mare să se poată practica o agricultură performantă

numai pe jumătate din suprafața terenurilor agricole existente în județ.

Presiuni asupra stării de calitate solurilor

În ciuda unor concepte ce consideră că „PĂMÂNTUL SUPORTĂ

MULTE, CHIAR TOTUL", starea actuală a fertilității solurilor ridică o

multitudine de probleme care nu pot rămâne indiferente științei și practicii

agronomice. Informațiile disponibile sugerează că în cursul ultimelor decade

procesele de degradare a solului s-au întețit semnificativ și, dacă nu se va

acționa prin măsuri concrete în acest sens, aceste procese se vor accentua.

Solul se află sub o presiune crescândă în întreaga Comunitate

Europeană, urmare a factorilor naturali și activitățílor socio-economice umane,

cum sunt practicile agricole și silvice necorespunzatoare, dezvoltarea

industrială sau urbană și turismul.

71

Factori de presiune asupra calității solurilor

Aceste activități afectează negativ disponibilitatea solului de a-și

exercita în deplină capacitate varietatea funcțiilor sale cruciale pentru om.

Solul este o resursă de interes comun pentru Comunitatea Europeană și

eșecul protejării sale ar submina durabilitatea și competitivitatea pe termen

lung în Europa. În plus, degradarea solului are un impact puternic asupra altor

zone de interes comun pentru Comunitate, ca apa, sănătatea populației,

schimbările climatice, protecția naturii și a biodiversității și securitatea

alimentară. Se apreciază că fenomenele ce influențează negativ fertilitatea

solurilor contribuie la reducerea producției agricole cu aprox. 20 – 50%. Solul

fiind componenta de bază a agriculturii, producția agricolă depinde de tipul și

calitatea solului.

72

Degradarea solurilor agricole

Principalele procese de degradare a solului cu care se confruntă

statele membre ale Uniunii Europene sunt:

afectează capacitatea terenurilor de a efectua servicii ecosistemice,duce la pierderea de productivitate, probleme socio-economice, insecuritate alimentară și migrare.

costuri aprox. 40 miliarde de dolari anual (fără costurile ascunse.

Degradarea ilustrează un tip de efect cumulat al acțiunii umane asupra pământului și implică procese:

- fizice: eroziunea, ravenația, alunecările de teren, compactizarea,

- chimice: salinizarea, lateritizarea, distrugerea materiei organice din substrat și a rezervelor de nutrienți din plante, acidificarea, incendierea și carbonizarea faunei din sol etc.

- biologice: schimbări în biodiversitate, eutrofizarea.

73

Cercetările efectuate de Oficiile de Studii Pedologice și Agrochimice,

cu ocazia studiilor întocmite pentru teritoriile administrative din cele două

județe au pus în evidență una sau mai multe restricții care afectează calitatea

solurilor. Aceste restricții sunt determinate de factorii naturali (roca parentală,

climă, relief, factorul biotic și resursele de apă) sau de factorii antropici

(activități agricole sau industriale) având ca efect scăderea calității solurilor.

Eroziunea solului

Acest fenomen ocupă în județul Bihor o suprafață de cca. 0,6% din

terenurile agricole cartate. Din studiile efectuate de OSPA Bihor reiese că

ponderea cea mai mare o dețin șiroirile și rigolele. Prin recurgerea la practici

agricole neadecvate se manifestă tendința de extindere și agravare a acestui

fenomen, cu precădere în zona de deal.

74

Alunecările de teren

În județul Bihor, fenomenul se manifestă pe o suprafață de 2,2 mii/ha

(reprezentând 0,5% din suprafața cartată), cu intensitate mai mică mai mare

sau mai mică, cele mai frecvente sunt alunecările în brazde (73%).

Fenomenul de alunecare se manifestă mai ales în zona de deal pe terenurile

ocupate de pășuni și pe cele defrișate (Răbăgani, Sâmbăta, Popești, Derna,

Lăzăreni, etc.) și nu în ultimul rând sub formă de prăbușiri în zonele limitrofe a

exploatațiilor miniere de suprafață.

Soluri cu exces de apă

Inventarierea solurilor cu exces de apă în județul Bihor a pus în

evidență o suprafață de 43,234 mii/ha în zone ca: Cefa, Avram Iancu,

Hidișelul de Sus, Călacea, Tarcea, etc.

75

Soluri pseudogleizate

Suprafața ocupată de terenuri pseudogleizate reprezintă 12% din

suprafațată totală a județului Bihor, cu predominarea solurilor slab și moderat

pseudogleizate.

76

Soluri gleizate

Terenuri poluate

77

38% din solurile județului Bihor sunt afectate de poluare, cu

predominarea solurilor cu reacție acidă (90%). Pentru combaterea acestui

fenomen se impun măsuri ferme de corectare a stării de reacție a solurilor

prin aplicarea de amendamente, în special carbonat de calciu.

Principalele restricții ale calității solurilor agricole din județul Satu Mare

(din cauza proceselor de degradare)(Sursa: OSPA Satu Mare) sunt

reprezentate de:

terenuri cu exces de umiditate 193.000 ha (60%)

terenuri cu deficit de umiditate 15.000 ha (5%)

terenuri tasate 157.000 ha (49%)

terenuri cu soluri acide 193.000 ha61%

terenuri cu soluri alcaline 2.900 ha (1%)

terenuri cu soluri erodate 20.000 ha (6%)

Aceste date reprezintă suprafețele pe care degradările se manifestă cu

intensități atăt de mari încât diminuează semnificativ capacitatea de producție

a terenurilor.

Principalii factori limitativi ai capacității de producție, din punctul de

vedere al suprafețelor de teren agricol afectate, sunt: excesul permanent de

umiditate în sol, seceta, eroziunea solului prin apă și/sau vânt, compactarea

primară și secundară a solului, formarea crustei, terenuri cu rezervă mică de

humus , azot și fosfor, terenuri cu aciditate puternică și moderată și terenuri

sărăturate.

Cele prezentate anterior relevă necesitatea intensificării eforturilor

pentru ameliorarea calității solurilor afectate de diferite procese de degradare

naturală sau antropică, atât prin diverse programe naționale și cu aport

internațional cât și prin efortul propriu al deținătorilor și al utilizatorilor de

terenuri agricole.

78

Suprafețele terenurilor agricole afectate de diverși factori limitativi ai

capacității productive (Sursa: OSPA Satu Mare, 2011)

Suprafața afectată (mii ha) Grupe de terenuri afectate de procese de

degradare Total Arabil

Terenuri cu exces permanent de umiditate în sol 175 150

Terenuri supuse eroziunii prin apă 32 22

Terenuri supuse alunecărilor 10 2

Terenuri supuse eroziunii prin vânt 10 5

Schelet excesiv de la suprafața solului 1,1 -

Terenuri sărăturate din care: 4,5 3

- cu alcalinitate ridicată 3 2

Compactarea secundară a solului datorită lucrărilor necorespunzătoare (talpa plugului)

120 120

Compactarea primară a solului 105 70

Formarea crustei 84 84

Terenuri cu rezervă mică – extrem de mică de humus în sol

126 95

Terenuri cu aciditate puternică și moderată 193 135

Asigurarea slabă și foarte slabă cu fosfor mobil 109 92

Asigurare slabă cu azot 182 136

Poluarea cu substanțe purtate de vânt - -

Distrugerea solului prin diverse excavări 0,24 -

Acoperirea terenului cu deșeuri și reziduuri solide 0,06 -

TOTAL 1154,9 916

79

Soluri afectate de reziduuri zootehnice

Rezidurile zootehnice aplicate în cantități mari constituie o sursă de

poluare a solului cu materiale organice reziduale de consistență solidă, lichidă

și lichidă. Conform Ordinului nr. 1.552 din 3 decembrie 2008 pentru aprobarea

listei localităților pe județe unde există surse de nitrați din activități agricole, în

județul Bihor, 92 de localități din mediul rural dețin terenuri afectate de nitrați

din activități agricole iar în județul Satu Mare un număr de 61 de localități din

mediul rural dețin terenuri afectate de nitrați din activități agricole. Aceste

terenuri sunt monitorizate sub aspectul calității solului și măsurilor

agropedoameliorative de către instituțiile competente (DADR Bihor și DADR

Satu Mare).

Rețeaua de monitoring a corpurilor de apă subterane și de suprafață din

spațiul hidrografic Crișuri

80

Zone vulnerabile la poluari cu nitrați din activități agricole din SH Crișuri

Agricol Arabil Sursa NO3 la

nivelul comunei Nr.

crt. Comuna Județ

Forma

relief ha ha Actuale Istorice

1 MOFTIN SATU-MARE câmpie 10715 8249 *

2 ORADEA BIHOR câmpie 6707 4063 *

3 SALACEA BIHOR câmpie 5600 4208 *

4 SOIMI BIHOR câmpie 5118 2685 *

5 TASNAD SATU-MARE câmpie 9393 6611 *

6 TINCA BIHOR câmpie 9669 7469 *

Reţeaua de monitoring a corpurilor de apă subterane şi de suprafaţă din SH Someş-Tisa

81

Zone vulnerabile la poluari cu nitrați din activități agricole din

SH Someș – Tisa

Agricol ArabilSursa NO3

la nivelul comuneiNr.

crt.Comuna Județ

Forma

relief ha ha Actuale Istorice

1 CRUCISOR SATU-MARE câmpie 1650 753 *

2 MOFTIN SATU-MARE câmpie 10715 8249 *

3 PAULESTI SATU-MARE câmpie 5294 3687 *

4 URZICENI SATU-MARE câmpie 2742 2212 *

Harta localităţilor declarate ca zone vulnerabile la poluarea cu nitraţi în judeţul Satu Mare

82

Localitățile din jud. Bihor unde există surse de nitrați din activitățile agricole

Nr. crt.

Zone ID. SIRUTA

Zone vulnerabile la poluarea cu nitrați -

Localități

Nr. crt.

Zone ID. SIRUTA

Zone vulnerabile la poluarea cu

nitrați - Localități 1. 26877 MARGHITA 40. 32195 GEPIU 2. 27070 ABRAM 41. 29467 GIRIȘU DE CRIȘ

3. 27169 ABRĂMUȚ 42. 29519 HIDIȘELU DE

SUS 4. 26742 AȘTILEU 43. 29573 HOLOD

5. 27212 AUȘEU 44. 29662 HUSASĂU DE

TINCA 6. 27285 AVRAM IANCU 45. 29724 INEU 7. 27329 BALC 46. 29813 LĂZĂRENI

8. 27383 BATĂR 47. 29760 LAZURI DE

BEIUȘ 9. 26804 BEIUȘ 48. 29902 LUGAȘU DE JOS 10. 27436 BIHARIA 50. 30014 MĂDĂRAS 11. 27506 BOIANU MARE 51. 30069 MĂGEȘTI 12. 27560 BOROD 52. 30149 NOJORID 13. 27631 BORȘ 53. 30229 OLCEA 14. 27686 BRATCA 54. 30274 OȘORHEI 15. 27757 BRUSTURI 55. 32161 PALEU 16. 27846 BUDUREASA 56. 30336 PIETROASA 17. 27908 BUDUSLĂU 57. 30416 POCOLA 18. 27935 BULZ 58. 30470 POMEZEU 19. 27971 BUNTEȘTI 59. 30648 RĂBĂGANI 20. 28077 CĂBEȘTI 60. 30719 REMETEA 21. 28709 CÂMPANI 61. 30773 RIENI 22. 28139 CĂPÂLNA 62. 30844 ROȘIA 23 28193 CĂRPINET 63. 32187 ROȘIORI 24. 28246 CEFA 64. 30871 SĂCĂDAT 25. 28335 CEICA 65. 30915 SĂCUIENI 26. 28415 CETARIU 66. 30988 SĂLACEA 27. 28497 CHERECHIU 67. 31011 SĂLARD 28. 28530 CHIȘLAZ 68. 26975 SALONTA 29. 28610 CIUHOI 69. 31057 SÂMBĂTA 30. 28665 CIUMEGHIU 70. 26582 SÂNMARTIN

31. 28763 COCIUBA MARE 71. 32179 SÂNNICOLAU

ROMÂN 32. 28816 COPĂCEL 72. 26653 SÂNTANDREI 33. 28941 CURĂȚELE 73. 31128 SÂRBI 34. 29001 CURTUIȘENI 74. 31333 ȘIMIAN 35. 29092 DIOSIG 75. 31422 ȘOIMI 36. 29154 DOBREȘTI 76. 31208 SPINUȘ 37. 29243 DRĂGĂNEȘTI 77. 26840 ȘTEI 38. 29341 DRĂGEȘTI 78. 31510 ȘUNCUIUȘ 39. 29403 FINIȘ 79. 32153 TĂMĂȘEU

83

(continuare)

Nr. crt.

Zone ID. SIRUTA

Zone vulnerabile la poluarea cu nitrați -

Localități

Nr. crt.

Zone ID. SIRUTA

Zone vulnerabile la poluarea cu

nitrați - Localități

80. 31609 TĂRCAIA 87. 31921 UILEACU DE

BEIUȘ

81. 31565 TARCEA 88. 31976 VADU

CRIȘULUI

82. 31654 TĂUTEU 89. 32027 VALEA LUI

MIHAI 83. 31878 ȚEȚCHEA 90. 32090 VÂRCIOROG 84. 31716 TILEAGD 91. 27007 VAȘCĂU 85. 31789 TINCA 92. 32045 VIIȘOARA 86. 31841 TULCA Din analiza datelor prezentate pot fi desprinse următoarele ASPECTE

NEGATIVE în ceea ce privește degradarea calității și stării de fertilitate a

solurilor analizate:

diminuarea semnificativă a rezervelor de humus din soluri -

rezerva de humus este mică și foarte mică:

Bihor: 64,5% din suprafața agricolă

Satu Mare: 40% din suprafața agricolă

gradul avansat de acidifiere a unor soluri (corectare a acidității pe

21% din suprafața agricolă). În timp s-a dezvoltat, (ca urmare a unor

practici unilaterale de fertilizare) și acidifierea unor soluri neutre:


Satu Mare: 61% din suprafața agricolă

sărăturarea solului (se manifestă și un risc de sărăturare secundară):


Satu Mare: 1,4% din suprafața agricolă

deficitul la unele macroelemente este foarte însemnat:

Bihor: 33% din soluri sunt sărace în P, iar 42% au o

aprovizionare slabă cu N.

84

Satu Mare: 34,2% din soluri sunt sărace în P, iar 57% au o

aprovizionare slabă cu N.

eroziunea și decopertarea solurilor de orizont fertil:


Satu Mare: 6% din suprafața agricolă.

Prin recurgerea la practici agricole neadecvate se manifestă tendința de

extindere și agravare a acestui fenomen, cu precădere în zona de deal.

fertilitatea solurilor este afectată și de unii factori fizici:

deficit potențial de umiditate pe terenuri (5% Satu Mare)

exces potențial de umiditate pe 30,5% Bihor, 55% Satu Mare.

85

IV. BUNE PRACTICI PENTRU REDUCEREA SAU PREVENIREA DEGRADĂRII FIZICE A SOLULUI

Solul este în general definit ca stratul superior al scoarței terestre. Este

un sistem foarte dinamic, care îndeplinește numeroase funcții și joacă un rol

crucial pentru activitatea umană și pentru supraviețuirea ecosistemelor.

Procesele care permit formarea și regenerarea solului sunt extrem de

lente, iar din acest motiv solul este considerat o sursă neregenerabilă.

Solul este supus unei serii de procese de degradare. Degradarea

solului reprezintă o problemă gravă manifestată tot mai pregnant în ultima

perioadă. Principalele procese de degradare la care sunt expuse solurile sunt

strâns legate de agricultură: eroziunea hidrică și eoliană, scăderea cantității

de carbon organic din sol, contaminarea solului (cu metale grele și pesticide

sau cantități excesive de nitrați și fosfați), salinizarea, tasarea, scăderea

biodiversității, impermeabilizarea, precum și inundațiile și alunecările de teren,

toate ducând la scăderea capacității solului de a-și îndeplini funcțiile.

Aceste procese de degradare sunt provocate sau agravate de

activitățile umane, cum ar fi practicile agricole necorespunzătoare (fertilizarea

dezechilibratã, extragerea excesivă a apei subterane pentru irigații, utilizarea

nepotrivită a pesticidelor sau pășunatul excesiv), activitățile industriale,

turismul, expansiunea urbană și industrială, precum și amenajarea teritoriului.

De asemenea, degradarea solurilor poate fi un efect al abandonării anumitor

practici agricole. Spre exemplu, o mai mare specializare către agricultura

arabilă a fost însoțită frecvent de renunțarea la practici tradiționale ca rotația

culturilor și utilizarea îngrășămintelor verzi ca, practici care contribuie la

refacerea conținutului de materie organică din sol.

Printre consecințele sale se numără pierderea fertilității solurilor, a

carbonului și a biodiversității, scăderea capacității de reținere a apei,

perturbarea ciclului gazelor și al elementelor nutritive și reducerea degradării

agenților de contaminare.

86

Este foarte important de reținut că pe măsură

ce crește nivelul degradării terenului agricol,

fertilitatea solului se micșorează în aceeași

măsură, influențând negativ nivelul recoltelor.

Porțiune de sol afectată de secetă

(Sursa www. http://opengis.unibuc.ro)

Proprietățile solului, precum și factorii de formare a solului, cum ar fi

clima, utilizarea terenurilor sau gestionarea solului determină gradul de

degradare a solului.

Degradarea solurilor are o influență directă asupra calității apei și a

aerului, asupra biodiversității și a schimbărilor climatice. De asemenea, ea

poate să afecteze sănătatea populației și să amenințe securitatea produselor

alimentare și a furajelor.

Începând cu alegerea structurii culturilor, a asolamentului, a lucrărilor

solului, a sistemului de nutriție, a sistemului de întreținere și a recoltatului,

http://opengis.unibuc.ro/�

87

este absolut necesar ca prin fiecare dintre ele să se facă un pas, oricât de

mic, în direcția revenirii solului spre modelul lui natural, modelul de pornire în

momentul intrării lui în gestiunea omului.

Cercetările moderne demonstrează faptul că solurile sunt cu atât mai

eficiente pentru cultura plantelor cu cât ele lasă solul într-o stare cât mai

apropiată de cea naturală.

Solurile naturale, prezente mai ales sub vegetație naturală de ierburi și

leguminoase, se caracterizează prin:

o bună arhitectură a solului (structură optimă de tip granular);

recepția excelentă a apei și transmiterea în profunzime a acesteia

pentru înmagazinare pe profil și filtrare spre pânza freatică;

se evită astfel fenomenele de eroziune;

întreaga activitate biologică a solului se desfășoară în parametrii

optimi (Berca, 2011).

Procesele de degradare a solului implică necesitatea protejării, întreținerii și îmbunătățirii calității solului.

STRUCTURA SOLULUI

Este o caracteristică intrinsecă, distinctă, specifică solului, extrem de

complexă, de care depinde fertilitarea solului.

Din punct de vedere pedologic, structura solului este

definită ca modul de asociere a particulelor de sol în

agregate de forme și mărimi diferite.

Din punct de vedere agronomic, structura solului este

definită ca ansamblul însușirilor fizice ce caracterizează

capacitatea de reținere și cedare a apei, pătrunderea și

mișcarea apei în profilul de sol, starea de așezare a solului,

stabilitatea hidrică și mecanica a agregatelor structurale ale

solului, și de regimurile fizice aferente (hidric, de aerație,

termic).

88

Date din literatura de specialitate relevă faptul că degradarea structurii

solului este una din principalele probleme ale agriculturii, atât ca frecvență și

amploare a fenomenului, cât și ca interferență cu alte aspecte de mediu, ceea

ce duce la efecte sinergice ce pun în pericol calitatea mediului la nivel global

și pe termen lung și sănătatea umană.

La degradarea structurii solului contribuie două grupe de cauze

principale:

modificarea chimismului solului prin scăderea conținutului de

humus si, în unele situații, prin alcalizare sau acidifiere, ca

urmare a fertilizării neechilibrate sau a irigării cu apa de calitate

necorespunzătoare ;

acțiunile mecanice directe ale lucrării excesive, ale lucrării la o

stare de umiditate necorespunzătoare a solului, impactul direct

cu picaturile de ploaie din precipitații și apa de irigație, pășunatul

excesiv.

Recomandări pentru prevenirea degradării structurii

solului

Efectuarea lucrărilor solului și a traficului pe teren în

condiții de limitare la strictul necesar a numărului de lucrări

și a masei utilajului și numai la umiditate corespunzătoare a

solului.

Utilizare a plugurilor specializate: pluguri cu lățime de

lucru variabilă, pluguri oscilante, pluguri cu brazda în trepte.

89

Plug cu lățime de lucru variabilă

(Sursa: http://www.sctalea.ro)


solului

Folosirea apei convențional curată, de calitate la irigații.

Utilizarea irigației localizate.

http://www.sctalea.ro/�

90


solului

Utilizarea semănătorilor specializate, pentru

însămânțare și aplicare a fertilizanților direct în miriște.

Semănatul direct în miriște este considerat ca cel mai

conservativ sistem de lucrare a solului, întrucât se apropie în

cea mai mare măsura de starea de așezare naturală a solului,

de sub plantele perene.

Reducerea combaterii mecanice a buruienilor (pe cât

este posibil).

Menținerea în limite optime a pH-ului solului și a

compoziției cationilor schimbabili.

Favorizarea activității mezofaunei (râmelor).

Variația culturilor, cu rotații de lungă durată în care să

fie incluse și plante amelioratoare de sol.

Mărirea suprafeței de contact a roții cu solul prin

utilizarea pneurilor cu presiune mică, utilizarea pneurilor cu

lățime mare și a roților duble.

91


solului

Separarea drumurilor de acces de suprafața cultivată.

Degradarea chimică a structurii solului, provocată prin

utilizarea greșită a îngrășămintelor, amendamentelor, poate fi

eliminată prin respectarea planurilor de fertilizare, amendare în

acord cu specificul solului și cerințelor plantelor cultivate.

O importanță deosebită o are modul în care se

efectuează lucrările de arătură.

92

Recomandări pentru executarea arăturii

Arătura va fi uniformă pe adâncime, fără a se

cunoaște trecerea de la o brazdă la alta.

Se va realiza la starea de umiditate optimă a

solului, astfel ca brazda, indiferent de textura solului, să se

reverse în urma plugului.

Direcția arăturii va alterna anual.

Arăturile normale se efectuează vara/toamna pentru

însămânțări de toamnă/primavară.

Arăturile adânci se efectuează toamna pe solurile

grele.

Aplicarea lucrărilor de subsolaj, specifice solurilor

afectate de compactare secundară, unor soluri acide, sau

unde stratul arabil este subțire și este nevoie de adâncirea

lui, fără întoarcerea brazdei.

Arăturile de desfundare se fac înaintea plantării viței

de vie sau în pepinierele pomicole.

93

Bune practici la efectuarea arăturii

Nu se efectuează aratul după recoltare, dacă sunt

prezente ploi puternice și furtuni. În acest caz trebuie

menținut acoperit cu mulci vegetal, fie cu paie sau resturi

vegetale, fie prin menținerea culturilor ascunse, acolo unde

s-a utilizat această tehnică.

Se va adopta tehnologia semănatului direct în

miriște pentru a reduce intensitatea mineralizării. Se vor

evita (pe cât posibil) arăturile adânci, vitezele mărite de lucru

și afânarea exagerată a solului prin scarificare.

În cazul terenurilor în pantă, arăturile vor fi

efectuate strict pe curbele de nivel sau cu o ușoară

înclinare și pe distanțe scurte (atunci când nu este posibil).

Araturile vor urmări configurația terenului și se va ține

seama ca acestea să fie paralele cu șanțurile și canalele

existente, menținându-se o banda neaerată în apropierea

acestora;

În zonele cu precipitații abundente (peste 650 mm

anual și bine distribuite) și pe suprafețele irigate se va

însămânța în terenul proaspăt o cultură acoperitoare sau cu

rol de îngrășământ verde. Toamna se va recolta sau se va

mărunți și încorpora în sol, asigurând astfel preluarea

nitraților din sol.

Semănătoarea

Gigante utilizată

pentru semănatul

direct în mirişte

(Sursa:

http://www.revista-

ferma.ro)

94

COMPACTAREA SOLULUI

Compactarea (tasarea) solului este procesul de reducere a

volumului stratului de sol sub acțiunea condițiilor de mediu

(naturală) și a unor factori de influență (artificială). Se produce

atunci când se aplică o presiune pe suprafața solului.

Compactarea naturală - datorată unor factori sau

procese pedogenetice în urma cărora se compactează

orizonturile inferioare. Este specifică unor anumite categorii de

soluri.

Compactarea artificială, antropică sau secundară -

datorată, de regulă, greșelilor tehnologice din sistemul agricol.

Este specifică agriculturii intensive, puternic mecanizată

(utilizarea mașinilor grele cu masa mai mare de 10- 20 t/axă).

Se produce la adâncime mai redusă, fiind corelată cu

adâncimea de lucrare a mașinilor agricole.

95

Cauze ale compactării

Folosirea rotațiilor de scurtă durată: monocultura și

rotația de doi ani grâu – porumb;

Absența culturilor amelioratoare ca leguminoase

perene (trifoi și lucernă), ierburi perene (Lolimu

Multiflorim) etc.;

Bilanțul negativ al humusului și altor elemente nutritive

din sol, ca urmare a fertilizării reduse, a absenței

aplicării fertilizării minerale;

Efectuarea lucrărilor solului în condiții improprii de

umiditate.

Aplicarea necorespunzătoare a udărilor.

Predispoziția la compactare depinde de textura solului;

aceasta variază de la nisip (cel mai puțin predispus) –

nisip argilos – lut nisipos – lehm – lut argilos – argilă

lutoasă – până la solurile argiloase (cele mai

predispuse la compactarea naturală).

Sol compactat (Sursa: Soil Atlas of Europe)

96

Efecte ale compactării

Reducerea capacității de reținere a apei și a

permeabilității. Face ca stratul superior al solului să

fie mai predispus la saturarea cu apă și, prin urmare,

mai greu. Acest strat superior prezintă riscul de

surpare și de producere a alunecărilor de teren.

Reducerea capacității de aerație.

Reducerea spațiului macroporos.

Înrăutățirea regimului aerohidric. Reduce gradul de

infiltrare, ceea ce duce la intensificarea șiroirii pe

suprafețele înclinate

Creșterea rezistenței la penetrare, a rezistenței la

arat și a densității aparente a solului și în consecință

consumuri mai ridicate.

Inhibarea creșterii sistemului radicular.

Poate provoca sau accelera degradarea structurii

solului (eroziunea sau alunecările de teren).

Calitate nesatisfăcătoare a arăturilor și a patului

germinativ.

Bilanțul negativ al humusului și altor elemente

nutritive din sol care duce la reducerea fertilității și

productivității solului, uneori până la 50% comparativ

cu solurile necompactate.

Fertilitatea și capacitatea de producție a solului scad

considerabil, uneori până la 50% comparativ cu

solurile necompactate.

Creșterea rădăcinilor este redusă

ca urmare a compactării (ploi,

aratul, roțile utilajelor) (Sursa:

Compaction-Soil Management

Series 2. University of Minnesota

Extension Service, BU-7400

97

Prevenirea compactării (tasării) antropice solului –

măsuri pentru solurile necompactate

Efectuarea lucrărilor solului la starea sa de umiditate

optimă.

Eliminarea traficului în condiții necorespunzătoare de

umiditate.

Folosirea unei sisteme de mașini care să permită

limitarea presiunii pe sol, prin utilizarea pneurilor cu

presiune scăzută, a șenilelor, a roților duble, creșterea

vitezei de lucru.

Gruber complet, poate înlocui plugul în sistemul lucrări

minime (Sursa: Horsch citat de Berca, 2011)

Rotații de lungă durată care să includă și plante

amelioratoare.

Creșterea bilanțului humusului din sol prin fertilizare

corespunzătoare (îngrășăminte organice).

Evitarea pășunatului excesiv.

98

Măsuri pentru reducerea compactării excesive pe

solurile deja compactate

Pe cale mecanică, prin lucrări efectuate la adâncimea

stratului compactat:

scormonire,

subsolaj

pentru

adâncimea

de 30-40 cm.

scarificare

(afânare

adâncă) la

adâncimi

mai mari,

care pot

ajunge chiar

la 60-70 cm.

Astfel de lucrări au doar caracter temporar, fiind un

remediu de scurtă durată, întrucât solurile astfel afânate se

vor recompacta destul de rapid, făcând necesară revenirea

periodică cu astfel de lucrări, și ridicarea substanțială a

costurilor.

Cele mai bune și eficiente rămân măsurile preventive.

99

EROZIUNEA

Eroziunea solului reprezintă unul din procesele morfologice

exogene importante, având un rol determinant în modelarea

scoarței terestre.

Procesul de eroziune propriu-zis constă în desprinderea -

sub acțiunea apei, a aerului sau a activităților desfășurate de

om - a unor particule de sol și rocă de la suprafața terenului,

transportul materialului desprins și depunerea lui la distanțe

considerabile față de locul de origine.

Anual se pierd prin eroziune, la nivelul globului peste 76 miliarde

tone de sol fertil dintre care aproximativ 23 miliarde tone peste

capacitatea de refacere a unor straturi nou.

Riscul erozional trebuie minimalizat printr-un management adecvat.

CONSECINŢELE EROZIUNII SOLULUI

Modificarea proprietăţilor chimice ale solului

Modificarea proprietăţilor fizice ale solului

Reducerea producţiilor agricole

Reducerea suprafeţei terenurilor utilizabile

Distrugerea aşezărilor umane

100

Protecția solului împotriva eroziunii prin culturi agricole

Principiul ecologic, conform căruia “solul are dreptul la vegetație”

trebuie permanent avut în vedere. Aceasta înseamnă că în condiții naturale

de climat, este necesar ca solul să fie acoperit permanent cu vegetație diferită

care-i asigură regenerarea și refacerea și îl protejează de acțiunea distructivă

a unor factorii naturali agresivi, cum este eroziunea hidrică, mai ales pe

terenurile situate în pantă.

Acest principiu nu este respectat întotdeauna în practică, solul fiind

periodic lipsit de vegetație și supus astfel acțiunii agresive a factorilor naturali

care determină degradarea solului mai ales în orizontul de suprafață. Așa se

explică intensificarea degradării solului prin destructurare (pierderea

stabilitătății hidrice a macro și microagregatelor structurale) și apariția

proceselor de crustificare, compactare de suprafață, eroziune eoliană cu

efecte grave asupra germinației și răsăririi culturilor agricole și a dezvoltării lor

mai ales în primele stagii de vegetație. Aceste efecte negative pot fi reduse

prin introducerea îngrășămintelor verzi, a mulciului vegetal, a culturilor

ascunse, a unei rotație adecvate a culturilor corelată cu specificul local și

printr-o folosință diversificată a terenurilor agricole.

Măzăriche fixatoare de azot (Sursa: www.fao.org)

http://www.fao.org/�

101

Cunoașterea plantelor cultivate, în funcție de nivelul de

protecție pe care-l oferă solului

Plante foarte bune protectoare - gramine (specii de

Lolium și Dactylis) și leguminoase perene (lucerna, trifoi,

ghizdei).

Plante bune protectoare - cereale păioase (grâu, orz,

ovaz, mei, iarba de Sudan etc.).

102

Cunoașterea plantelor cultivate, în funcție de nivelul de

protecție pe care-l oferă solului

Plante mediu protectoare - leguminoase anuale

(mazăre, măzăriche, soia, lupin, fasole).

Plante slab protectoare - culturi prășitoare (porumb,

floarea soarelui, cartofi, sfecla de zahăr, dovlecei, viță de

vie etc.)

103

Protecția solului împotriva eroziunii prin tehnologii agriculturale

specifice

Aplicarea unui sistem antierozional de cultură pentru terenurile arabile

reprezintă una din căile principale de ridicare a producției la culturile de

cereale, plante tehnice și furajere întrucât cca. 35% din suprafața totală a

terenurilor arabile din România este situată pe pante. Elementele principale

ale unui astfel de sistem sunt: structura culturilor, modul de amplasare a

culturilor pe pante, utilizarea unor lucrări agrotehnice speciale și folosirea

rațională a îngrășămintelor.

Tehnologii agricole antierozionale specifice

Pe terenurile cu pante de peste 10% se aplică sistemul

de culturi în fâșii cu benzi înierbate, a căror lățime variază în

funcție de pantă:

a) pantă de 5%-10% - lățimea fâșiei de 60-150 m;

b) pantă de 10%-15% - lățimea fâșiei de 30-60 m;

c) pantă de 15%-20% - lățimea fâșiei de 20-30 m;

d) pantă de peste 25% - lățimea fâșiei de 20 m.

104


Sistemul de culturi în fâșii cu benzi înierbate

reprezintă un mijloc simplu, eficace de diminuare a

efectelor eroziunii pe terenurile arabile cu pante mai

mari de 5% și constă în cultivarea pe versant, paralel

cu curbele de nivel, a unei singure culturi unde se

intercalează benzi înguste însămânțate cu ierburi.

Benzile pot avea o lățime constantă dacă versantul are

pantă uniformă sau lățime variabilă dacă panta

versantului este mai puțin uniformă.

Benzile înierbate pot fi: sparceta, golomățul lucerna,

trifoiul, etc. Ele filtrează materialul solid antrenat de pe

fâșia din amonte, micșorează viteza de scurgere a apei

și sporesc infiltrația în sol.

În zone secetoase, cu pante de peste 15%, lungi și

uniforme și cu soluri având textura medie se realizează

valuri de pământ la diferite distanțe, iar pe pante de

peste 20% se construiesc agroterase.

105


Pentru ameliorarea solului și refacerea stratului de

humus, se va aduce un aport de îngrășăminte organice,

resturi vegetale, îngrășăminte verzi. Practicarea culturilor

ascunse este foarte utilă.

Pe solurile supuse eroziunii și pe cele vulnerabile se

va evita dezmiriștirea cu grape cu discuri și cu mașini de

frezat solul.

Pe terenurile situate în pantă (atunci când nu este

posibila înierbarea permanentă), se poate practica cultura

în fâșii alternate de plante bune și foarte bune

protectoare cu benzi înierbate, pe lungimea curbelor de

nivel. Terenul va fi protejat prin valuri de pământ,

agroterase, banchete netede sau garduri de nuiele.

Terenurile agricole supuse eroziunii eoliene vor fi

protejate de perdele forestiere și garduri vii, în scopul

limitării transportului particulelor de sol și a depunerii

acestora ca sedimente în ape.

106


O practică extrem de dăunătoare o constituie tăierea

pădurilor și defrișările precum și arderea pășunilor

permanente, a fânețelor și resturilor vegetale de pe

terenurile cultivate. Inevitabil, aceste terenuri vor pierde

multă materie organică și se vor degrada rapid.

În conformitate cu legislația în vigoare, ARDEREA

VEGETAȚIEI USCATE ȘI A RESTURILOR VEGETALE

ESTE STRICT INTERZISĂ dacă nu se impune ca o măsură

de carantină fitosanitară pentru prevenirea răspândirii unor

boli sau dăunători specifici.

Arderea miriștilor și a resturilor vegetale pe terenul arabil

este permisă numai cu acordul Autorității competente

pentru protecția mediului.

107


Conform GAEC 5 - Nu este permisă arderea

miriștilor și a resturilor vegetale pe terenul arabil.

Obiectivul acestei condiții este menținerea materiei organice

în sol și prevenirea poluării atmosferei. Agricultorul care

utilizează teren arabil (inclusiv pajiști temporare) nu trebuie

să ardă miriștile și/sau resturile vegetale rezultate după

recoltarea culturilor (paie de cereale păioase, vreji de plante

proteice sau de cartof, coceni de porumb, tulpini de floarea

soarelui, rapiță, inclusiv iarba rămasă după cosirea pajiștilor

temporare etc.).

Conform GAEC 8 - Nu este permisă arderea

vegetației pajiștilor permanente. Obiectivul acestei condiții

este menținerea unui nivel minim de întreținere a solului prin

protejarea pajiștilor permanente.

Vegetaţia de pe

pajiştile

permanente nu

trebuie arsă

întrucât se distruge

materia organică şi

se poluează

atmosfera.

108

Între Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură

(APIA), Garda Națională de Mediu (GNM) și Inspectoratul

General pentru Situații de Urgență (IGSU) a fost încheiat un

Protocol de colaborare.

Scopul este creșterea eficienței acțiunilor de control

privind respectarea, de către fermierii care solicită plăți

directe, a condițiilor GAEC referitoare la arderea miriștilor și

a resturilor vegetale pe terenul arabil și la arderea pajiștilor

permanente.

Reprezentanții GNM și IGSU de la nivel județean vor

transmite, în termen de 24 ore, prin e-mail sau prin SMS,

reprezentanților APIA la nivel județean, o informare în care

sunt trecute date referitoare la locul, momentul în care s-a

produs arderea, culturile/miriștile/pajistile afectate și, dacă

este posibil, datele de identificare ale fermierului.

Identificarea exactă a fermierului se face de către

reprezentantul APIA prin deplasarea în teren, localizarea

parcelelor arse cu ajutorul GPS și căutarea în baza de date

a APIA.

În cazul în care, în urma controlului pe teren, se

constată că suprafețe ale exploatatiei au fost arse, focul

fiind provocat de o cauză necunoscută, pentru a nu fi

penalizat, agricultorul trebuie să prezinte o copie după

sesizarea depusă și înregistrată la poliție sau la

inspectoratul județean pentru situații de urgență privind

producerea acestui fapt.

109

Recomandări pentru prevenirea și combaterea eroziunii solului pe terenurile arabile înclinate

Lucrările și semănatul culturilor prășitoare se vor

executa pe curbele de nivel. Pe curbele de nivel se vor

practica culturi în fâșii cu lățimi în funcție de pantă.

Practicare de culturi în fâșii, intercalate cu benzi

înierbate permanent, orientate pe curbele de nivel sau cu o

abatere de 3 - 5%. Se realizează prin alternarea culturilor pe

versant astfel încât, fâșiile prășitoare să fie cuprinse

întotdeauna între fâșiile de păioase sau leguminoase.

Lățimea fâșiilor se stabilește în raport cu înclinarea terenului

și regimul precipitațiilor.

Aplicarea sistemelor de conservare a solului

(semănat direct, sisteme minime cu mulci, minim pe biloane

etc.). Sistemul de lucrări de conservare a solului este un

concept larg, dar care are ca indicatori de bază eliminarea

arăturii cu întoarcerea brazdelor, total sau un număr de trei

ani, menținerea la suprafața solului a resturilor vegetale total

sau cel puțin 30% din acestea, (HAYS, 1982; CARTER,

1994, citați de BUDOI, 1996) reducerea numărului de lucrari

etc. Sistemul de lucrari minime ale solului este numit și

sistemul de mulci (Minimum Tillage sau Mulch Tillage).

Practicare de asolamente speciale cu plante

protectoare împotriva eroziunii.

Se vor înființa plantații antierozionale sub formă de

perdele de 10 - 15 m lățime, orientate pe curbele de nivel, la

pante de 20 - 25%.

Pentru fertilizare se vor folosi gunoiul de grajd bine

fermentat și îngrășămintele verzi.

Se vor efectua lucrări adecvate de îmbunătățiri

funciare.

110

Recomandări pentru prevenirea și combaterea eroziunii solului în plantațiile viticole

Rândurile de viță de vie vor fi orientate pe curbele

de nivel și lucrările agrotehnice de întreținere se vor

executa în același sens.

Se vor executa de biloane pentru a reține apa pe

versanți cu panta lină și uniformă. Pentru dispersarea și

evacuarea apei se vor realiza de biloane înclinate.

Pe versanții cu pante uniforme se vor realiza benzi

înierbate.

Realizarea de canale de coastă de nivel (înclinate),

cu debușee naturale sau artificiale de evacuare a apelor, în

funcție de panta și tipul solului.

Se vor înființa benzi de arbuști fructiferi pe panta din

amonte a drumurilor, orientate pe curbele de nivel.

Pe pante de peste 25%, se vor realiza (prin

desfundare a terenului) terase cu platforma orizontală,

consolidate prin înierbare sau cu brazde de iarbă.

111

Recomandări pentru prevenirea și combaterea eroziunii solului în plantațiile pomicole

Orientarea rândurilor de pomi se va realiza pe curbele de

nivel și arăturile se vor executa pe aceeași direcție.

În plantații tinere, în zonele umede și acolo unde există

soluri mai fertile, între rândurile de pomi, se vor intercala culturi de

plante bune și foarte bune protectoare.

Se vor realiza benzi înierbate pe versanții cu pante

uniforme, la distanțe diferite, în funcție de pantă.

Lucrările solului se vor face doar în jurul pomilor, restul

suprafeței va fi înierbată.

În regiunile umede, în cazul pantelor mai mari de 10% se

vor realiza canale de coastă pentru evacuarea apelor.

În cazul terenurilor framântate, cu soluri grele și pante de

peste 15%, precum și cele ușoare sau mijlocii și înclinate, se vor

realiza terase individuale orizontale.

112

PRACTICI DE CULTIVARE NEPERICULOASE PENTRU SOL

Lucrări conservative ale solului

Sistemul de lucrări conservative este recunoscut ca fiind baza

agriculturii conservative și în același timp cea mai importantă verigă

tehnologică ce poate contribui substanțial, la protecția solului și altor resurse

de mediu împotriva degradării.

Agricultura conservativă, ca formă a agriculturii durabile, ar trebui să

devină parte componentă a oricărei strategii și politici agrare și de protecție a

mediului înconjurător, a oricărei strategii și politici ce prevede asigurarea pe

termen lung a hranei și apei în cantități suficiente, de calitate și la prețuri

rezonabile pentru întreaga populație.

Agricultura conservativă (AC) include o serie de practici agricole

complementare:

perturbarea minimă a solului (printr-un sistem redus de lucrări ale

solului sau prin semănatul direct în miriște) pentru a conserva

structura, fauna și materia organică a solului;

acoperirea permanentă a solului (culturi de acoperire, reziduuri și

mulci) pentru a proteja solul și pentru a contribui la eliminarea

buruienilor;

diverse rotații și combinații ale culturii care stimulează

microorganismele din sol și elimină dăunătorii plantelor, buruienile și

bolile.

Cea mai importantă componentă a sistemelor conservative este

lucrarea solului (modul de afânare, de prelucrare și introducere a seminței).

Lucrarea conservativă include un spectru larg de metode, începând cu

îmbinarea diferitor metode de lucrare de bază a solului cu și fără întoarcerea

brazdei (chisel, paraplow, unelte de tipul „laba gâștei”, grape cu discuri etc.),

care se soldează cu formarea unui strat de mulci la suprafața solului, până la

renunțarea la lucrarea mecanică a solului după tipul No-till (zero tillage,

semănatul direct).

113

Prășitoare-disc folosită pentru lucrări de tip reduced tillage (Germania)

(Sursa: Stephan Hubertus Gay)

Semănătoare directă (echipament no-till) în funcțiune

(Sursa: Jana Epperlein, Gesellschaft für konservierende Bodenbearbeitung

e.V., Germania)

114

Sistemul Conservativ de Agricultură, conform definiției FAO, este bazat

pe trei principii strâns legate între ele:

disturbanță mecanizată continuă minimă a solului;

sol acoperit permanent cu resturi organice;

diversitatea culturilor crescute în alternanță sau asociere

(www.fao.org/ag/ca).

Agricultura conservativă urmărește intensificarea producției agricole

prin optimizarea utilizării resurselor agricole și prin contribuirea la reducerea

degradării răspândite a terenurilor prin gestionarea integrată a solului

disponibil, a apelor și a resurselor biologice combinate cu materii prime

externe.

Porumb cultivat în sistem no-tillage (fără arat): reziduurile culturii

precedente sunt încă vizibile sub noua cultură care acoperă solul (Germania)

(Sursa: Jana Epperlein, Gesellschaft für konservierende Bodenbearbeitung

e.V., Germania)

http://www.fao.org/ag/ca�

115

Lucrarea mecanizată este înlocuită de amestecarea biologică a solului,

microorganismele din sol, rădăcinile și fauna solului preluând funcția de

lucrare și de echilibrare a substanțelor nutritive din sol. Fertilitatea solului

(substanțe nutritive și apă) este controlată prin gestionarea acoperii solului,

rotația culturilor și controlul buruienilor.

Lucrarea conservativă este o expresie generală care

definește diferite modalități, practici în managementul

agricol, de afânare și prelucrare a solului în vederea

semănatului, în condițiile excluderii întoarcerii brazdei și

menținerii acoperite cu mulci vegetal a cel puțin 30% din

suprafață, după semănat.

La ora actuală expresia “lucrare conservativă”, cuprinde

procedee extrem de variate, de la semănatul direct în sol

neprelucrat până la afânare adâncă fără întoarcerea

brazdei, între aceste două extreme regăsindu-se

numeroase variane ca: lucrări reduse, lucrări parțiale sau

în benzi, lucrări rotaționale, lucrări raționale, lucrări în

mulci vegetal, lucrări în trafic controlat, lucrări în biloane.

Sursa: http://the-back-40.com/2012/no-till-agriculture-celebrates-50-years

http://the-back-40.com/2012/no-till-agriculture-celebrates-50-years�

116

Agricultura conservativă este aplicată, în mod normal, în următoarele

etape, fiecare dintre acestea având o durată de minimum doi ani.

Punerea în aplicare - Prima etapă

Inversiunea straturilor este sistată, aplicându-se în schimb un sistem redus de lucrări ale solului sau semănatul direct în miriște.

Cel puțin o treime din suprafața solului trebuie să rămână acoperită cu reziduuri de recoltă, iar culturile de acoperire trebuie introduse ulterior recoltării culturii principale.

Se utilizează grape cu discuri, cu dinți sau grape rotative (semănarea directă în cazul unor tehnici de semănat direct în miriște).

Poate scădea productivitatea.

Punerea în aplicare - A doua etapă

Starea și fertilitatea solului se îmbunătățesc natural datorită materialelor organice provenite din degradarea naturală a reziduurilor.

Buruienile și dăunătorii tind să se înmulțească, iar acest aspect trebuie controlat chimic sau prin alte mijloace.

Punerea în aplicare - A treia etapă

Poate fi introdusă diversificarea metodei de cultură (rotația culturilor).

Sistemul general se stabilizează progresiv.

Punerea în aplicare - A patra etapă

Sistemul agricol se echilibrează, iar productivitatea se poate îmbunătăți față de agricultura tradițională.

Acest proces reduce necesitatea utilizării produselor chimice pentru combaterea buruienelor și a dăunătorilor sau pentru creșterea fertilității.

Fermierii trebuie instruiți pentru fiecare etapă. Se poate dobândi

experiență în domeniu, însă productivitatea și profiturile pot fi mai reduse pe

termen scurt. Sistemul nu este adecvat pentru solurile compactate, care ar

putea necesita mai întâi afânare.

117

Condiții de aplicare a lucrării conservative la nivelul fermei

Lucrările conservative la nivelul fermei se pot face

doar după cunoaștere a solului și a terenului, pentru

evaluarea corecta a condițiilor de pretabilitate în cadrul

specificului climatic.

Evaluarea pretabilității solului și a terenului trebuie

realizată doar de unități specializate. Sunt necesare studii

pedologice la nivelul fermei care pe baza criteriilor de

pretabilitate (compoziție granulometrică, stare de

compactitate, panta, relief, adâncime a apei freatice –

drenabilitate) și a domeniul de variație a valorilor lor

numerice stabilesc unde și ce fel de soluții conservative pot

fi aplicate.

Este necesară o dotare care să permită, atât

afânarea și lucrare solului fără întoarcerea brazdei

(cultivatoare, combinatoare, cizele, freze, sape rotative

etc.,), cât și semănatul, în condiții diferite decât cele din

sistemele convenționale.

Este necesară o foarte bună cunoaștere a

spectrului populațiilor de buruieni, a gradului anterior de

infestare (buruienile problemă) și a celor mai eficiente

erbicide, care trebuie aplicate pre și post emergent, la

diferite plante cultivate.

Celelale componente ale sistemului tehnologic de

cultivare a plantelor (fertilizarea minerală și organică,

lucrările de amendare, protecția plantelor, irigarea), trebuie

adaptate la specificul lucrărilor conservative, iar acestea, la

rândul lor, trebuie selectate astfel încât să răspundă cât mai

bine condițiilor locale pentru a conduce, la rezultate cât mai

bune.

118

Aplicarea în ferma a sistemele tehnologice de lucrare conservativă a solului

conduce nemijlocit la o serie de avantaje, care nu pot neglijate de niciun

fermier.

Avantaje ale lucrării conservative a solului

Rezerva de carbon organic, activitatea biologică,

biodiversitatea supraterană și subterană și structura solului

sunt îmbunătățite.

Activitatea biologică mai intensă are drept rezultat

formarea, la nivelul solului, a unor macrobiopori bine

conectați, în principal verticali, care sporesc infiltrarea apei

și rezistența la comprimarea intensă.

Degradarea solului – în special eroziunea solului și

șiroirea – este redusă în mare măsură, determinând deseori

o productivitate crescută.

Pierderile reduse de sol și substanțe nutritive,

împreună cu descompunerea mai rapidă a pesticidelor și cu

absorbția mai mare (determinată de conținutul mai ridicat

de materii organice și de activitatea biologică) au drept

rezultat și îmbunătățirea calității apei.

Emisiile de dioxid de carbon sunt scăzute ca urmare

a utilizării reduse a utilajelor și a acumulării crescute de

carbon organic. Practicile agriculturii conservative pot

acumula anual între 50 și 100 de milioane de tone de

carbon din solurile europene, echivalentul emisiilor a 70-

130 de milioane de automobile.

Volumul de muncă și cantitatea de energie implicate

de pregătirea terenului și de combaterea buruienilor sunt

reduse într-o măsură foarte mare. Reducerea timpilor de

lucru și a necesarului de forță de munca cu aproximativ

50%.

Cerințele privind îngrășămintele și intervențiile pentru

restabilirea solului scad.

119

Dezavantaje ale lucrării conservative a solului

În mod normal, este nevoie de o perioadă de

tranziție de 5-7 ani pentru ca sistemul de agricultură

conservativă să se echilibreze. Este posibil ca

productivitatea să fie mai redusă în primii ani.

Dacă nu se ține cont de factorii sezonieri, aplicarea

necorespunzătoare a substanțelor chimice poate crește

riscul de percolare din cauza deplasării mai rapide a apei

prin biopori.

În cazul în care rotația culturilor, acoperirea solului

și/sau soiurile de cultură nu sunt reglate la nivelurile

optime, este posibil să fie necesare cantități mai mari de

produse chimice pentru combaterea dăunătorilor și a

buruienilor.

Emisiile de protoxid de azot cresc în perioada de

tranziție.

Fermierii trebuie să facă o investiție inițială în utilaje

specializate și trebuie să aibă acces la semințe pentru

culturi de acoperire, adaptate condițiilor locale, la costuri

rezonabile.

Fermierii au nevoie de instruire aprofundată și de

acces la servicii specializate de consiliere.

În comparație cu agricultura tradițională, este

necesară schimbarea fundamentală a abordării.

120

CULTURILE MIXTE

Culturile mixte presupun cultivarea a două sau a mai

multe culturi în rânduri alternative, pe fâșii alăturate de

lățime variabilă sau în straturi diferite (culturi

subînsămânțate) pe același teren, în timpul aceleiași

perioade de cultivare. Astfel, se promovează o interacțiune

favorabilă între diferitele specii sau soiuri de plante.

Cultură intercalată de grâu, porumb și in pe teren în pantă (Franța)

(Sursa: Solagro, Franța)

121

Avantaje ale culturilor mixte

Concurența și complementaritatea plantelor

selectate și cultivate mixt în mod corespunzător cresc

stabilitatea generală a sistemului, inclusiv o rezistență

semnificativă la dăunători, boli și buruieni.

Metoda are efecte pozitive asupra porozității și

biodiversității solului, susține ciclurile substanțelor nutritive

și are drept rezultat productivitatea crescută. În general,

aceasta duce la o mai bună utilizare a resurselor

disponibile.

Dezavantaje ale culturilor mixte

Combinațiile de culturi din sistemele de culturi mixte

trebuie atent selecționate.

Culturile mixte pot cauza productivitate redusă față

de culturile independente, în cazul în care acestea au drept

rezultat o concurență excesivă pentru resurse.

Costurile pentru achiziționarea semințelor și

pregătirea răzoarelor de semințe pot fi destul de ridicate.

SUBSOLAJUL

Subsolajul urmărește restabilirea proprietăților pierdute

ale solului și presupune afânarea straturilor compactate de

sol mai adânci decât arătura, fără a le răsturna.

Adâncimea de lucru a adâncitorului de brazdă trebuie

stabilită în funcție de gradul de compactare și de conținutul

de umiditate al solului la această adâncime.

122

Avantaje ale Subsolajului

O mai bună creștere a rădăcinii

O mai bună infiltrare a apei și a substanțelor nutritive.

Ajută la reducerea alunecării stratului de suprafață și sporește productivitatea.

Dezavantaje ale Subsolajului

Necesită multă energie.

Această practică are un caracter de remediere, ceea

ce înseamnă că, dacă nu sunt înlăturate cauzele care

determină compactarea și structura săracă a solului, este

posibil ca straturile compactate să reapară în scurt timp.

Subsolajul este mai puțin eficient în privința reducerii

compactării de suprafață care rezultă din gestionarea

necorespunzătoare a efectivului de animale pe pășune.

123

Subsolier (Sursa: Roger Langohr, Universiteit Gent, Belgia)

Executarea arăturilor urmărind curbele de nivel

Executarea arăturilor urmărind curbele de nivel

presupune efectuarea de lucrări agricole, cum ar fi

aratul, brăzdatul și plantarea de-a lungul curbelor de

nivel (în unghiuri drepte față de cursul normal al

scurgerii, și nu în susul și în josul pantei).

Aceasta urmărește crearea unei acumulări de apă pe

suprafața solului și încetinirea vitezei de scurgere,

oferind apei timpul necesar infiltrării în sol.

Avantaje ale arăturilor executate urmărind curbele de nivel

Crește capacitatea de infiltrare a solului și reduce

pierderea apei și eroziunea cauzată de lucrarea solului.

124

Dezavantaje ale arăturilor executate urmărind curbele de nivel

Pe pantele mai abrupte de 10%, aratul trebuie

combinat cu alte măsuri, cum ar fi terasarea sau

cultivarea în fâșii.

Eficiența aratului depinde de configurația

sistemelor, dar și de factori precum solul, clima, aspectul

pantei și utilizarea terenului de pe câmpurile individuale.

ELEMENTE DE INFRASTRUCTURĂ ALE FERMEI NEPERICULOASE

PENTRU SOL

Elementele de infrastructură ale fermei pot contribui la o mai bună protejare

a resurselor solului. În cele ce urmează sunt tratate zonele-tampon (sub

numeroasele lor forme) și terasele.

ZONELE-TAMPON

Zonele-tampon sunt suprafețe sau fâșii de teren

acoperite în permanență de vegetație. Acestea pot fi

utilizate de-a lungul râurilor, lacurilor, curbelor de nivel,

marginilor câmpului sau chiar în interiorul câmpurilor.

125

Exemple de zone tampon

Fâșiile de iarbă sunt suprafețe ierboase utilizate

pentru colectarea sedimentelor și substanțelor

poluante din câmpurile adiacente înainte ca

acestea să ajungă în cursurile de apă sau în

zonele sensibile.

Gardurile vii sunt fâșii de tufișuri, utilizate pentru a

indica limitele unei proprietăți sau pentru a servi

drept gard de protecție împotriva animalelor. De

asemenea, acestea pot avea un rol în filtrarea

sedimentelor și a substanțelor poluante provenite

din câmpurile adiacente sau în prevenirea

dispersării pesticidelor, în special în momentul

pulverizării culturilor înalte.

Cursurile de apă înierbate sunt canale întinse,

puțin adânci, mărginite de vegetație, destinate

deplasării apei de suprafață de-a lungul terenului

agricol fără a cauza eroziunea solului. Plantele

erbacee încetinesc debitul de apă și protejează

suprafața canalului împotriva eroziunii produse de

șiroire și de rigole, în special atunci când suprafața

bazinului hidrografic este relativ mare.

Paravânturile sunt formate din șiruri de copaci sau

arbuști. Acestea vizează reducerea vitezei vântului

și a eroziunii eoliene, protejând astfel culturile

tinere și controlând spulberarea zăpezii și a solului.

Zonele-tampon riverane sunt zone cu iarbă, copaci

sau arbuști, adiacente cursurilor de apă, care

filtrează substanțele poluante.

126

Punerea în aplicare

Crearea de zone-tampon poate implica plantarea de fâșii de iarbă, garduri vii sau șiruri de copaci sau o combinație între acestea.

Întreținerea este, în general, necesară pentru a asigura eficiența filtrării sau pentru a limita creșterea excesivă care poate dăuna producției agricole.

În unele țări europene, este obligatorie crearea de fâșii tampon la marginile terenurilor cultivate care se învecinează cu mase de apă.

Sursa: www4.ncsu.edu

Zonă tampon permanentă

(Sursa: http://www.newfarm.org)

http://www.newfarm.org/�

127

Avantaje ale zonelor-tampon

Pot reduce efectele eroziunii hidrice și eoliene. Prin

urmare, pot reduce în mod semnificativ volumul de

sedimente și de substanțe nutritive transportate de șiroaie

către masele de apă sau pot împiedica răspândirea

pesticidelor de la câmpuri în masele de apă, pe șosele

sau în alte zone.

Paravânturile, în special, pot reduce la jumătate

viteza vântului pe o distanță egală cu de douăzeci de ori

înălțimea copacilor și pot intercepta dispersarea

substanțelor poluante din aer și a particulelor de sol.

Ajută la reducerea costurilor operațiilor de curățare

(cum ar fi îndepărtarea sedimentelor).

Pot modifica forma unui peisaj. În timp, acestea se

pot transforma în habitate seminaturale, găzduind o

varietate de animale sălbatice pe terenul agricol și creând

o rețea de coridoare pentru deplasarea faunei și a florei.

Sunt cele mai eficiente în cazul în care sunt

planificate ca parte a unui sistem cuprinzător de

conservare a resurselor.

Pot asigura, de asemenea, bunuri de consum utile

(fructe, lemn, nutreț etc.), contribuind astfel la o producție

mai diversificată a fermei

128

Dezavantaje ale zonelor tampon

Pot duce la pierderea terenului productiv.

Plantele din zona tampon pot „concura” cu

plantele cultivate pentru resursele disponibile (în special

în cazul paravânturilor formate din copaci), iar spațiul

disponibil pentru manevrarea utilajelor este redus.

Este necesară întreținerea, astfel încât trebuie

suportate costuri suplimentare.

Atenuează impactul, însă nu și cauza degradării solului;

de exemplu, acestea filtrează particulele de sol

transportate de șiroaie, însă nu împiedică eroziunea.

TERASAREA

Terasele în trepte sunt formate dintr-o serie de

platforme orizontale sau aproape orizontale ridicate de-a

lungul liniilor de nivel la intervale adecvate și susținute,

în general, de ziduri de piatră.

Terasarea este utilizată, în general, pentru a face

posibilă agricultura în pante, în care gradientul și

adâncimea solului împiedică, în mod normal, cultivarea,

precum și pentru a limita scurgerea sau creșterea

capacității solului de reținere a apei.

129

Terase cu viță-de-vie

(Sursa: Agripublications European Commission)

130

Punerea în aplicare

Panta este tăiată de-a lungul liniilor de nivel, iar solul este deplasat pentru a forma trepte orizontale în vederea cultivării.

Este construit un dig, format în general din pietre, pentru a susține terasa.

Terasarea a fost utilizată foarte mult în trecut și încă se păstrează în unele zone ca parte a patrimoniului cultural.

Avantaje ale terasării

Facilitează cultivarea pe pante și determină reducerea scurgerii și o mai bună reținere a apei.

Menținerea în stare bună a teraselor vechi previne eroziunea și asigură conservarea peisajelor tradiționale.

Dezavantaje ale terasării

Construcția de noi terase necesită un volum ridicat de muncă și energie.

Presupune deplasarea unei cantități considerabile de sol și, prin urmare, are un impact considerabil asupra peisajului și a mediului, în general.

Necesită un nivel ridicat de întreținere și, dacă sunt abandonate, pot fi supuse eroziunii.

Se află deseori în regiuni îndepărtate sau inaccesibile, din care, în general, au dispărut lucrătorii calificați și populația rurală.

Nu este adecvată, în general, pentru agricultura care întrebuințează utilaje grele și de dimensiuni mari.

Întrucât sunt necesare numeroase lucrări de tăiere și de umplere pe zonă unitară, este posibil ca terasele în trepte să nu reprezinte practica optimă pe solurile care se erodează cu ușurință.

131

V. BUNE PRACTICI PENTRU MANAGEMENTUL ÎNGRĂȘĂMINTELOR

V.1. ÎNGRĂȘĂMINTELE, SURSE POTENȚIALE DE POLUARE A APEI ȘI SOLULUI

ORDIN pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și funcționarea Comisiei interministeriale pentru autorizarea

îngrășămintelor noi, amendamentelor pentru sol și a nutrienților în vederea înscrierii în lista

îngrășămintelor, amendamentelor pentru sol și a nutrienților autorizate/autorizați, cu mențiunea

RO-ÎNGRĂȘĂMÂNT, pentru utilizarea și comercializarea în România Art. 2. (Extras)

(1) Prin îngrășăminte, amendamente pentru sol și nutrienți se înțelege: orice material, produs, compus sau substanță anorganică sau organică de origine naturală sau de sinteză sau organism vegetal care aplicat în sol, pe sol, prin irigare, picurare, extraradicular, foliar, sau injectare păstrează și îmbunătățește fertilitatea și proprietățile fizico-chimice și biologice ale solului și asigură creșterea și dezvoltarea plantelor, îmbunătățirea calității recoltei, prevenirea și combaterea carențelor nutriționale.

(2) Amendamentele pentru sol și nutrienții, precum și îngrășămintele biologice, sunt asimilate îngrășămintelor.

(3) Prin îngrășământ biologic se înțelege îngrășământul care conține culturi omogene de microorganisme ce influențează fertilitatea solului, fiind aplicat direct pe sol prin încorporare imediată, prin picurare, ca tratament la rădăcinile plantelor.

132

Îngrășămintele – substanțe simple sau

compuse, de natură minerală sau organică,

care se aplică sub formă solidă sau lichidă,

în sol, la suprafața lui sau pe plantă, pentru

completarea necesarului de substanțe

nutritive și în scopul îmbunătățirii condițiilor

de creștere și dezvoltare a plantelor

agricole, a facilitării descompunerii resturilor

organice, a intensificării activității

microbiologice și a ridicării stării generale de

fertilitate a solului și a sporirii producției

agricole (cantitativ și calitativ).

Îngrășămintele sunt considerate

principalele mijloace agrochimice de

sporire a producției agricole și de influență

asupra fertilității solurilor.

Dacă nu sunt folosite corespunzător, ținând

cont de însușirile solului, gradul lui de

aprovizionare cu elemente nutritive,

necesarul de nutrienți al plantelor și recoltele

prognozate, pot deveni surse importante

de poluare a mediului înconjurător și în

special a mediului acvatic.

Dintre poluanții chimici cu acțiune directă

asupra solului pe primul loc se află

îngrășămintele chimice și pesticidele.

POLUAREA CU ÎNGRĂȘĂMINTE ESTE PROVOCATĂ

DE O PROASTĂ GESTIONARE A SOLULUI.

133

Poluanții care se întâlnesc în apă și îi afectează calitatea, devenind

improprie pentru consum generează afecțiuni sau conduc la apariția unor boli.

Aceste boli apar în urma consumului apei din surse necontrolate, în special

din fântâni săpate numai până la prima pânză freatică în care s-au acumulat

apele contaminate. În general consumul de apa potabilă infestată conduce la

reacții patologice generale ale țesuturilor și organelor afectate, conducând la

tulburări metabolice și circulatorii, procese inflamatorii, creșteri anormale,

procese tumorale etc

Intoxicația cu nitrați este afecțiunea cunoscută drept cianoză

infantilă, intoxicație cu apă de fântână, methemoglobinemia infantilă cianotică

sau boala albastră a nou-născutului.

Intoxicația acută cu nitrați a sugarului îmbracă trei forme de

manifestare:

forma ușoară - manifestată prin cianoză mai ales la nivelul feței (în

jurul buzelor, nasului), apoi a extremităților (unghii, vârful degetelor și

a mucoaselor);

forma medie - manifestată prin dispnee, tahicardie, sufluri cardiace și

cefalee;

forma gravă - manifestată prin convulsii, aritmii, comă și chiar deces

(moartea albastră prin asfixiere.

Apare aproape exclusiv în mediul rural, cu precădere la sugari în

primele 3-4 luni de viață, în special în cazul copiilor hrăniți cu lapte praf

preparat cu apă de fântână bogată în nitrați.

Limita sanitară maximă admisă pentru nitrați în apa potabilă este de 50 mg/litru, la fel ca în Uniunea Europeană.

Părinții trebuie să știe că nu trebuie să dea sugarilor

apă din fântânile neverificate chimic și bacteriologic.

Prin fierberea apei provenite din fântâni, nitrații și nitriții

nu sunt distruși, ci dimpotrivă, concentrația acestora

crește.

134

În ceea ce privește poluarea cu nitrați a apelor s-au delimitat patru

surse principale de poluare:

nitrați proveniți din mineralizarea deșeurilor și dejecțiilor

menajere;

nitrați proveniți din fermentarea nedirijată sau prost dirijată a

deșeurilor și apelor uzate provenite din sectorul zootehnic;

nitrați proveniți din îngrășăminte chimice;

nitrați proveniți din mineralizarea humusului.

O cerință a bunelor practici agricole în scopul protecției mediului și

diminuării fenomenului de poluare a apelor impune ca fiecare fermier să

cunoască pe cât posibil ce fel de nutrienți trebuie aplicați în sol și/sau la o

anumită cultură, în ce cantitate, care este tipul de îngrășământ adecvat ținând

cont de condițiile de sol, de climă și particularitățile culturii și să aplice

recomandările privind modul și tehnicile de utilizare al acestor substanțe

agrochimice pentru a obține o eficacitate mărită în asigurarea culturii cu

nutrienții necesari.

Practicile de fertilizare rațională trebuie să țină cont

de următoarele:

tipul și cantitățile adecvate de nutrienți ce

trebuie aplicate în sol la o anumită cultură

agricolă,

tipul de îngrășământ utilizat ținând cont de

însușirile solului și gradul lui de aprovizionare cu

elemente nutritive, de climă și particularitățile

culturii agricole,

epocile și tehnicile de aplicare pentru a asigura

cultura agricolă cu nutrienți necesari și a obține o

eficacitate mărită.

135

Clasificarea îngrășămintelor

ÎNGRĂȘĂMINTE

MINERALE ORGANICE

CU MACROELEMENTE

PRIMARE

AZOT

FOSFOR

POTASIU PRODUSE

SECUNDARE ZOOTEHNIE

GUNOI DE GRAJD

TULBUREALA

URINA ȘI MUSTUL DE GUNOI DE

GRAJD

DEJECȚII AVICOLE

RESTURI VEGETALE,

CULTURI SPECIALE, SEDIMENTE ORGANICE NATURALE

PAIE ȘI RESTURI ORGANICE CULTURI

ÎNGRĂȘĂMINTE VERZI

TURBA

CU MACROELEMENTE

SECUNDARE

CALCIU

MAGNEZIU

SULF

BOR

COBALT

CUPRU

FIER

MANGAN

MOLIBDEN

ZINC

COMPUSE

COMPLEXE MIXTE

ORGANO-MINERALE

REZIDUURI ORĂȘENEȘTI

ȘI COMPOSTURI

NĂMOL EPURARE APE

UZATE

COMPOST NĂMOL ȘI ALTE

MATERIALE ORGANICE

136

V.2. ÎNGRĂȘĂMINTELE CU AZOT Clasificarea îngrășămintelor cu azot

ÎNGRĂȘĂMINTE CU AZOT

AMONIACAL

Amoniac

Apă amoniacală

Sulfat de amoniu

Clorură de amoniu

AMIDIC CU ELIBERARE LENTĂ A AZOTULUI

Ureoformaldehidă

Izobutilidendiuree

Crotonilidendiuree

NITRIC Azotatul de sodiu

Azotatul de calciu SOLUȚII CU AZOT

Amoniacați

Carboamoniacați

NITRIC ȘI AMONIACAL

Azotatul de amoniu

Nitrocalcar

Sulfonitratul de amoniu

AMIDIC Ureea

Cianamida de calciu

Rolul azotului în viața plantelor

Este elementul esențial și indispensabil creșterii și dezvoltării plantelor,

fiind considerat fertilizantul cu cea mai mare influență asupra creșterii

producției, prin efectul său asupra clorofilei și proteinelor din plantă.

137

Comportarea în sol

Ciclul azotului în agroecosisteme este un circuit al compușilor azotului

între componente ecosistemelor.

Transformarea în sol a îngrășămintelor cu azot, cu trecerea azotului

dintr-o formă chimică într-alta, se poate solda de cele mai multe ori cu pierderi

de azot mineral asimilabil și cu modificări de reacție a solului de natură să

reducă eficiența acestor îngrășăminte.

Datorită stabilității reduse a compușilor solubili cu azot în sol, o parte

însemnată a azotului aplicat în exces față de nevoile plantelor nu poate fi

asimilat de plante și este expus pierderii din sol către masele de ape, pe care

le poluează.

Sursa: http://draganceadaniela.wordpress.com

Riscul de poluare cu nitrați este mare datorită

solubilității lor ridicate în apa din sol și

ușurinței cu care sunt transportați în

adâncime în apele de percolare.

http://draganceadaniela.wordpress.com/�

138

În acest proces în care substanțe organice și minerale cu N intervin cu

efecte de îmbogățire sau îndepărtare a compușilor azotului este esențial,

pentru agricultură și fertilizarea solului, să se practice sisteme de tehnologii

care valorifică productiv rezervele de azot din sol sau aplicate acestora dar în

același context trebuie întreținute pe termen durabil aceste rezerve și pentru

creșterea capacității productive și a calității solului.

Fiind vorba de un circuit al azotului poate fi alcătuit și un bilanț al

acestor procese de îmbogățire sau îndepărtare a compușilor cu azot dintr-un

ecosistem, asolament și fermă (Rusu și colab., 2005).

Bilanțul azotului (cu elemente de calcul) (Sursa: Rusu și colab., 2005)

Elementele bilanțului cu efecte pozitive în regimul N-ului (kg/ha)

Elementele bilanțului cu efecte negative în regimul N-ului (kg/ha)

Aport de azot Pierderi de azot

Mineralizarea humusului 25-85 Consum productiv

cu recoltele Ra x Cs

Resturi vegetale (rădăcini, miriști, vreji etc.)

10-20 Imobilizare 40-50% din

Nmineral

Fixare simbiotică 18-56 Fixarea amoniului 7-8% din

Ntotal

Aplicare îngrășăminte minerale

DON Pierderi prin levigare 5-10% din

N-NO3

Aplicare îngrășăminte organice

DOG Denitrificare 5-10% din

Nmineral

Precipitații 6-13 - -

139

V.3. BUNE PRACTICI PRIVIND APLICAREA RAȚIONALĂ A

ÎNGRĂȘĂMINTELOR CU AZOT

Obiectul fertilizării cu azot și al tehnologiilor agricole îl constituie obținerea unor valori cât mai ridicate ale

coeficienților de utilizare a azotului.

Având în vedere efectele îngrășămintelor cu N în evoluția unor însușiri

agrochimice ale solurilor fertilizate se apreciază că reacția inițială a solului și

cea fiziologică a sortimentului de îngrășământ sunt decisive în alegerea

fertilizantului.

Se recomandă ca:

îngrășământul utilizat să protejeze și să fie compatibil cu pH-ul solului

pe solurile acide (pH<6,5) să se aplice îngrășămintele cu N cu reacție neutră și alcalină (nitrocalcar, uree, azotat de sodiu și de calciu).

pe solurile cu reacție neutră (pH 6,6-7,4) să se aplice orice forme de îngrășăminte cu N (în special uree, azotat de amoniu, ape amoniacale).

pe solurile cu reacție alcalină (pH>7,5) să se aplice îngrășămintele cu N cu efect acidifiant (azotat de amoniu, sulfat de amoniu).

să se alterneze sortimentele și să se adopte măsuri de valorificare superioară a N-ului aplicat (amendare calcică, nivel fosfatic optim aplicării azotului, irigații etc.).

Plantele utilizează din îngrășămintele utilizate în

agricultură în jur de 40-80% din azotul total deținut ca

substanță activă.

140

După criteriul specificității reacției la aplicarea azotului combinat cu cel al

necesarului de consum nutritiv, plantele se pot grupa în:

Clasificarea plantelor după specificitatea reacției

Plante care reacționează foarte bine: unele specii furajere cultivate,

cartoful, sfecla, tutunul, floarea soarelui, conopida

Plante care reacționează bine: grâu, porumb, plante din pajiști și

fânețe, pomi fructiferi, vița de vie, legume (varză, vinete, castraveți,

dovleac, ceapa).

Plante care reacționează mediu și slab: secara, orz, păstârnac,

dovlecei.

Fertilizarea în doze optime ca și alte intervenții tehnologice

(asolamente cu leguminoase, optimizarea regimului hidric) sporesc

gradul de eficiență a aplicării azotului.

Se recomandă ca aplicarea îngrășămintelor să se facă:

La cerealele de toamnă, fracționat, de regulă ⅓ și cel mult ½ din doza de azot toamna sau la semănat iar restul dozei la desprimăvărare și cu un mic adaos de stimulare la erbicidare.

La prășitoare (porumb, cartof, sfeclă de zahăr, floarea soarelui și tutun), o fertilizare fracționată, la pregătirea terenului, la semănat și o aplicare cu lucrările mecanice de întreținere.

La leguminoasele pentru boabe, o fertilizare de stimulare cu N, în doze mici (30-60% kg N s.a./ha) (efecte pozitive în apariția și dezvoltarea nodozităților).

La legumele de câmp și din spații protejate, fracționat, doar după un control agrochimic al solului.

La pomi și viță de vie, se practică fertilizarea fracționată, în toamnă și primăvara, cu completarea cu fertilizări foliare concomitent cu tratamentele fitosanitare.

141

Fertilizarea de bază (o singură aplicare) a devenit

din ce în ce mai puțin folosită datorită valorificării mai

slabe a substanței active.

Aplicarea fracționată asigură necesarul de azot

pentru mai multe fenofaze și contribuie la o

valorificare mai bună a acestui element. Se evită

astfel concentrarea de N în soluția solului (mai ales

în nitrați) și supradozarea în plante, mai ales în

fenofazele primare la care toxicitatea nitrică poate

interveni frecvent.

Tehnici de aplicare

Aplicarea pe întreaga suprafață și încorporarea

imediată a fertilizanților. Recomandată pentru

îngrășămintele cu N amoniacal și uree (se evită pierderile

de N prin volatilizare).

Aplicarea localizată. Îngrășămintele se introduc în

sol concomitent cu semănatul sau în cursul perioadei de

vegetație, cu lucrările de întreținere.

Aplicarea cu apa de irigație (fertirigarea). Prin

această tehnică N-ul ajunge la plante în toate fenofazele,

apa sporind eficiența aplicării. Dezavantajul este că N-ul

poate avea pierderi mai mari prin levigare inclusiv cu

contaminări ale apelor freatice.

Aplicarea foliară. Are efect de stimulare și

complementar.

Se recomandă îmbinarea tehnicilor de aplicare pentru o

valorificare productivă de către plante a substanței active.

142

Recomandări pentru prevenirea efectelor negative a

fertilizărilor cu azot asupra solului și plantelor:

Folosirea corectă a N-ului, numai în doze optime,

economice și agrochimice, după conținutul de Nmineral aflat

pe profilul de sol și consumul specific al plantelor, evitând

aplicările în exces.

Utilizarea N-ului în condițiile unui management

productiv al acestuia, cu coeficienți maximi de utilizare a

substanței active (corectarea reacției, optimizarea regimului

P și K, conform specificului fiecărei culturi agricole).

Aplicarea de soluții alternative în alegerea

sortimentului, compatibile cu factorii implicați și aplicarea

uniformă în teren pentru o distribuire corectă pentru plante.

Utilizarea corectă a îngrășămintelor organice

semifermentate, a unor composturi, la culturile ce le

valorifică direct și remanent (unele legume, vița de vie,

pomi fructiferi, culturi în sere).

Depozitarea și manipularea corectă a

îngrășămintelor, cu un control permanent asupra

concentrației în nitrați a apelor freatice și de scurgere.

Măsuri ce vizează o gestiune corectă și bilanț

eficient al N-ului între componentele ecosistemelor.

143

V.4. ÎNGRĂȘĂMINTELE CU FOSFOR

Clasificarea îngrășămintelor cu fosfor

ÎNGRĂȘĂMINTE CU FOSFOR

SOLUBILE ÎN ACIZI TARI ȘI

INSOLUBILE ÎN APĂ

Apatite

Fosforite neactivate

SOLUBILE ÎN SOLVENȚI

CONVENȚIONALI ȘI GREU

SOLUBILE ÎN APĂ

Precipitatul

Termofosfații

Metafosfatul de calciu

Fosforite activate

SOLUBILE ÎN APĂ

Superfosfatul simplu

Superfosfatul concentrat (superfosfatul

triplu)

Principalele sortimente (Sursa: ICPA, 2005)

SUPERFOSFATUL

SIMPLU

Conține: 17-19% P2O5 total și 14-17% P2O5 solubil

în apă. Conține și sulfat de calciu, din care S

furnizat este adesea esențial pentru culturi.

Este potrivit pentru toate culturile și se poate aplica

pe solurile slab acide, neutre și alcaline.

SUPERFOSFATUL

CONCENTRAT

(SUPERFOSFATUL

TRIPLU)

Conține: 46-47% P2O5 total, 46% P2O5 solubil în solvenți convenționali și 44% P2O5 solubil în apă. Este propriu-zis un fosfat monocalcic și nu conține sulfat de calciu.

Se aplică la toate culturile și în cantități mai mici decât superfosfatul simplu; dacă se urmărește să aibă un efect direct asupra culturilor se aplică la semănat sau înaintea semănatului

144

ZGURA THOMAS

(produs secundar de

la fabricarea oțelului)

Conține: 10-15% P2O5 total sub formă de fosfați

complecși, care nu sunt solubili în apă, dar care în

solurile acide se descompun și eliberează P. Pentru

ca să aibă o eficacitate bună, cel puțin 80% din P

total trebuie să fie solubil în acid citric.

Poate fi utilizată și ca material pentru amendarea

solurilor acide.

FOSFAT

MONOAMONIACAL

(MAP)

Conține: 12% N și 50-52% P2O5.

Se pot aplica la toate culturile și pe toate tipurile de

sol înainte de semănat sau chiar în timpul

vegetației.

FOSFAT

DIAMONIACAL

(DAP)

Conține: 16-18% N și 46-48% P2O5.

Se pot aplica la toate culturile și pe toate tipurile de

sol înainte de semănat sau chiar în timpul

vegetației.

NITROFOSFAȚII

(îngrășăminte

complexe)

Tipuri: NP sau NPK (K-22-22-0, K-23-23-0, K-27-

13.5-0, K-22-11-11 și K-16-16-16).

Conțin: până la 70% P2O5 solubil în apă raportat la

conținutul total.

Se aplică, în general, la fertilizările de bază.

ÎNGRĂȘĂMINTE

ORGANOMINERALE

CU AZOT ȘI

FOSFOR

Tipuri:L-120, L-210, SH-120 și SH-210.

Conțin: 9-13% acizi humici, 10-20% N și 10-20%

P2O5.

Recomandat pentru soluri sărace în materie

organică (soluri nisipoase, luvice și erodate),

145

Rolul fosforului în viața plantelor

Este un macroelement primar implicat cu roluri majore în creșterea și

dezvoltarea plantelor și intră în sistemele de fertilizare diferențiate cu NPK.

Comportarea în sol

Fosforul este unul din elementele reprezentat mai slab în soluri și cu o

mobilitate redusă.

Sursa: http://draganceadaniela.wordpress.com


146

Deoarece fosfații prezintă solubilitate mult mai redusă se acumulează

în fracțiunea minerală coloidală a solului în care sunt reversibil adsorbiți.

Cantitatea de fosfați solubilizată de către apa din sol este în mare parte

absorbită de către rădăcinile plantelor, cantitatea antrenată prin mișcarea apei

în straturile mai profunde ale solului este foarte redusă.

Cunoscând aceste particularități se poate aprecia că:

Riscul de poluare a apelor subterane cu

fosfați este limitat, cu excepția situației în care

îngrășămintele de acest tip sunt utilizate

necorespunzător pe soluri nisipoase, foarte

permeabile, care permit trecerea particulelor de

îngrășăminte fără să le adsoarbă.

Riscul de poluare a apelor de suprafață cu

fosfați este ridicat, putând fi asociat cu

procesele erozionale de scurgere care provoacă

transportul și acumularea particulelor de sol

încărcate cu fosfați în apele de suprafață


ÎNGRĂȘĂMINTELOR CU FOSFOR

Evaluarea îngrășămintelor cu fosfor se face pe baza conținutului de

fosfat solubil în apă sau diverși solvenți convenționali (acid citric, acid formic,

citrat de amoniu neutru sau alcalin), care reprezintă partea activă, adică acea

parte accesibilă plantelor. Cantitatea de fosfați solubilizată de către apa din

sol este în mare parte absorbită de către rădăcinile plantelor, cantitatea

antrenată prin mișcarea apei în straturile mai profunde ale solului este foarte

redusă. Îngrășămintele simple (minerale) cu fosfor, ce au la bază diverse

forme de fosfați de calciu, se utilizează prioritar pe solurile sărace și foarte

sărace în fosfați mobili, fiind sortimentele ce pot crea și modifica rezerva

nativă de fosfor a solurilor. Comparativ cu aceste sortimente, îngrășămintele

complexe ce dețin și fosfor (cu NP și NPK), sub forma chimică a fosfaților de

147

amoniu (mult mai solubili) sunt mai utile și eficiente pentru nutriția plantelor

decât pentru rezervele solului.

Recomandări pentru aplicarea îngrășămintelor cu fosfor

Îngrășămintele cu fosfor insolubil în apă (fosforitele) sau cu forme ușor mobilizabile (zgura Thomas, fosforitele activate) se aplică pe solurile acide și slab acide.

Îngrășămintele cu fosfor solubil în apă și în solvenți convenționali (superfosfat simplu, superfosfat triplu, fosfați de amoniu) se aplică pe solurile neutre și alcaline .

Îngrășămintele complexe nitrofosfatice se aplică pe toate tipurile de soluri.

Fosforul fiind un macroelement primar implicat într-o multitudine de

roluri și funcții (cele energetice sunt esențiale) s-au pus și se pun în

continuare probleme legate de oportunitatea fertilizării cu P precum și de

utilizarea corectă a dozelor aplicate în așa fel ca inputul fosfatic conceput în

tehnologiile agricole să se regăsească în producții sporite, cantitativ și

calitativ. Cercetările recente vizează aplicarea diferențiată conducând spre o

utilizare durabilă a fosforului în sistemele de agricultură (Rusu și colab.,

2005).

Îngrășământul trebuie să protejeze și să fie compatibil cu pH-ul solului

Pe solurile cu reacție extremă (acidă sau alcalină) eficiența este redusă.

Aplicarea pe solurile acide (pH<4,5) sau alcaline (pH>8) se soldează cu

trecerea fosfaților solubili în fosfați insolubili, proces cunoscut sub numele

de imobilizare (retrogradare) a fosforului. Pe solurile acide se formează

fosfați de aluminiu sau fier, iar pe solurile alcaline, fosfați superiori de calciu.

Acești compuși sunt insolubili și, prin urmare, greu accesibili plantelor.

Se recomandă măsuri de corectare a pH-ului solului și utilizarea

superfosfaților granulați și extinderea metodelor de aplicare localizată

(pe rânduri, în benzi).

148

Coeficientul de utilizare de către plante a fosforului aplicat solului este

mai redus decât în cazul altor elemente, variabil cu specia, sortimentul de

fertilizanți și alți indicatori în limite largi 10 -60%.

După criteriul combinat al consumului specific de fosfor (kg P2O5 /tona

de produs) și capacitatea de a solubiliza fosforul din rezervele solului, plantele

se pot grupa în:

Plante cu consum specific ridicat și sensibile la insuficiența P: floarea

soarelui, soia, lucernă, unele legume (conopidă, țelină), piersic etc.

Plante care solubilizează puternic P din compușii săi inclusiv greu

solubili din sol: lupinul, mazărea, trifoiul, legumioasele.

Plante care nu solubilizează P din compușii săi din sol: cereale (sunt

dependente de P aplicat prin îngrășăminte.

Recomandări privind aplicarea

În România (37% din suprafața agricolă are un

conținut foarte scăzut și foarte scăzut de P) se adoptată

strategia aplicării P-ului după conținutul solului în P și

cerințele plantelor, cu diferențieri ale dozelor în situații

extreme.

Pentru asigurarea caracterului durabil a aplicării

P este necesară evaluarea pierderilor de P în ecosistem

(scurgeri, infiltrații, eroziune etc.) pentru recomandarea de

doze minime de aplicare, evitându-se efectele negative ale

suprafertilizării și riscul de eutrofizare a resurselor de apă.

Se recomandă măsuri care favorizează chimismul

P în sol și absorbția de către plante (amendarea solurilor,

aplicarea în interacțiune cu N, fertilizanți granulați, aplicarea

localizată a P).

149

V.6. BUNE PRACTICI PENTRU PĂSTRAREA ÎNGRĂȘĂMINTELOR

CHIMICE ÎN CADRUL FERMEI

Conform OUG nr.195/2005, privind protecția mediului, cu modificări la zi. - CAPITOLUL V: Regimul îngrășămintelor chimice și al produselor de protecție a plantelor, Art. 34

Îngrășămintele chimice și produsele de protecție a plantelor sunt supuse unui regim special de reglementare stabilit prin legislație specifică în domeniul chimicalelor.

Persoanele juridice care produc, stochează, comercializează și/sau utilizează îngrășăminte chimice și produse de protecție a plantelor, au urmatoarele OBLIGAȚII (OUG nr.195/2005, Capitolul V, Art. 38) (EXTRAS)

Să producă, stocheze, comercializeze și să utilizeze produse de protecția plantelor numai cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

Să nu folosească îngrășămintele chimice și produsele de protecție a plantelor în zonele sau pe suprafețele unde sunt instituite măsuri speciale de protecție (Amenda 5.000-10.000 lei persoanefizice, 30.000-60.000 lei pentru persoane juridice)

Să administreze produse de protecție a plantelor cu mijloace aviatice, numai cu avizul autorităților competente pentru protecția mediului, autorităților competente în domeniul sanitar și al comisiilor județene de bază meliferă și stupărit pastoral, potrivit reglementărilor în vigoare, după o prealabilă înștiințare prin mass-media (Amenda 5.000-10.000 lei persoanefizice, 30.000-60.000 lei pentru persoane juridice)

Să livreze, să manipuleze, să transporte și să comercializeze îngrășămintele chimice și produsele de protecție a plantelor ambalate cu inscripții de identificare, avertizare, prescripții de siguranță și folosire, în condiții în care să nu provoace contaminarea mijloacelor de transport și/sau a mediului, după caz. (Amenda 5.000-10.000 lei persoanefizice, 30.000-60.000 lei pentru persoane juridice)

Să stocheze temporar îngrașămintele chimice și produsele de protecție a plantelor numai ambalate și în locuri protejate, bine aerisite. (Amenda 5.000-10.000 lei persoanefizice, 30.000-60.000 lei pentru persoane juridice)

Obligațiile prevăzute la alin. (1) lit. b)-f) revin și persoanelor fizice, în condițiile legii.

150

Proprietățile îngrășămintelor legate de păstrare

La amenajarea depozitului pentru păstrarea îngrășămintelor trebuie să

se țină seama de anumite proprietăți ale acestora, care ar putea duce la

înrăutățirea însușirilor fizice sau chimice ale îngrășământului în timpul

păstrării, la cheltuieli suplimentare în vederea pregătirii îngrășământului

pentru aplicarea pe teren. Asemenea însușiri sunt: higroscopicitatea, pericolul

de descompunere și explozie, conținutul în acizi liberi.

Higroscopicitatea

Higroscopicitatea este proprietatea

îngrășământului de a absorbi vapori de apă din

aerul atmosferic, când umiditatea relativă a

acestuia este superioară unei valori critice.

Factori de influență

umiditatea aerului. Când umiditatea aerului scade sub valoarea

critică, îngrășământul pierde apa, se întărește și trebuie să fie măcinat spre a

putea fi aplicat pe teren. Aproape toate îngrășămintele solide sunt

higroscopice, punctul critic al umidității atmosferice pentru fiecare

îngrășământ depinde de temperatură și are valori mai ridicate la temperaturi

scăzute și invers. Cea mai ridicată higroscopicitate o au: azotatul de amoniu

și îngrășămintele ce conțin azotat de amoniu, precum și azotatul de calciu.

Higroscopicitate foarte scăzută au: superfosfatul, îngrășămintele complexe

pe bază de fosfați de amoniu și sarea potasică cu conținut ridicat de

substanță activă.

alți factori. Formarea curenților de aer în depozitul de păstrare

favorizează alimentarea cu umiditate atmosferică, intensificând absorbția

apei în granule; așezarea îngrășământului în grămezi mari oferă o suprafață

de contact mai mică între aer și exteriorul grămezii; îngrășămintele

negranulate absorb mai intens vaporii de apă, comparativ cu cele granulate,

151

unele substanțe de pudrare a granulelor (praf de calcar, kiesselgur) sunt

favorabile absorbției vaporilor de apă (aplicarea unei pelicule uleioase

împiedică acest proces).

Pericolul de descompunere și explozie

Descompunerea poate avea loc în cazul îngrășămintelor chimice cu

azot, explozia fiind posibilă la azotatul de amoniu. Temperatura critică de

explozie este în jur de 300C, însă, o descompunere lentă, cu formarea de

oxizi de azot care sunt gaze toxice, poate avea loc și la temperaturi mai joase.

În condiții necorespunzătoare de păstrare se pot descompune parțial și

îngrășămintele cu azot sub formă amidică. Evitarea exploziilor se impune

interzicerea păstrării materialelor inflamabile și fumatul în depozit, evitarea

amestecului azotatului de amoniu cu substanțe organice, favorizante ale

procesului de explozie.

Resturile de acizi liberi

Cele mai multe îngrășăminte chimice conțin resturi de acizi liberi

(fosforic, sulfuric, azotic) care pot ataca pereții și pardoseala depozitului de

păstrare, părțile metalice ale mașinilor de transport și administrare. La

amenajarea depozitului se protejează pereții laterali și pardoseala cu

substanțe anticorozive. Aciditatea liberă variază astfel: 0,25-0,5% la sulfatul

de amoniu, 5,5% la superfosfatul simplu, 6,75% la superfosfatul concentrat.

Pentru a evita pierderile și înrăutățirea însușirilor fizico-chimice a îngrășămintelor se recomandă

fermierilor să acorde atenție sporită la transportul, depozitarea și aplicarea pe teren.

152

V.6. BUNE PRACTICI PENTRU PĂSTRAREA ÎNGRĂȘĂMINTELOR

CHIMICE ÎN CADRUL FERMEI

RECOMANDĂRI PENTRU PĂSTRAREA

ÎNGRĂȘĂMINTELOR CHIMICE ÎN CADRUL FERMEI

Trebuie să se evite stocarea intermediară a

îngrășămintelor în câmp deschis, fără protecție, fiind

posibile procese grave de poluare.

Cerința cea mai importantă la păstrarea îngrășămintelor este

protejarea lor față de umiditate și față de scurgeri în mediul înconjurător.

În cazul în care se achiziționează îngrășăminte pentru o perioadă

mai mare de timp, în fermă se poate amenaja un depozit special pentru

păstrarea îngrășămintelor sau poate fi utilizată în acest scop, o magazie ce

îndeplinește condițiile de depozitare a îngrășămintelor solide.

Depozitul trebuie să asigure

conservarea însușirilor îngrășămintelor și să

evite pierderile de substanță activă prin

retrogradare sau descompunere și să fie

construite din materiale neinflamabile

durabile, de preferință cărămidă, acoperite

cu țiglă, situate la o distanță de 30 - 40 m

față de alte clădiri și departe de orice surse

de apă.

Azotatul de amoniu (prezintă riscul de

aprindere la temperaturi ridicate, în special în

perioadele calde) trebuie păstrat separat de

celelalte îngrășăminte.

Se va evita depozitarea la temperaturi

de peste 32°C, deoarece la temperaturi

ridicate granulele se dezintegrează. Chiar și în

spațiile de depozitare acoperite pot apărea

temperaturi foarte înalte și există pericolul de

înmagazinare a căldurii.

153

Îngrășămintele de azotat de amoniu se acoperă cu o folie de plastic, după depozitare.

Îngrășămintele trebuie depozitate la loc uscat, bine aerisite, la temperaturi scăzute, așezate pe pardoseală impermeabilă (de asfalt). Se va evita pătrunderea apei (pardoseli neetanșe la apă, acoperișuri neizolate, uși sau guri de magazie deschise, intrarea vehiculelor ude).

La depozitarea îngrășămintelor se vor asigura condiții de evitare a aglomerării, a incendiilor și a exploziilor.

Îngrășămintele trebuie să fie depozitate strict separat de alte materiale.

Grosimea stratului de îngrășământ va fi de cel mult 2 m. Sacii se vor depozita culcați, pentru a evita spargerea lor. În nici un caz nu se va proceda la depozitarea, chiar temporară, sub cerul liber sau șoproane, existând pericolul cert de poluare a apei și solului.

Îngrășămintele minerale trebuie livrate și păstrate numai în ambalajele originale, confecționate din materiale impermeabile și durabile, prevăzute cu inscripționări sau etichete rezistente la deteriorare, care să indice clar tipul de îngrășământ, compoziția chimică, gradul de solubilitate, data fabricației, termenul de garanție, alte recomandări specifice privind transportul, depozitarea și manipularea.

Se va proteja depozitul de îngrășăminte față de accesul neautorizat.

Îngrășămintele minerale pot irita pielea și ochii în cazul unei manipulări inadecvate. Se recomandă purtarea echipamentului de protecție adecvat (ochelari de protecție, mănuși, salopetă). În cazul manipulării îngrășămintelor este interzis mâncatul, băutul sau fumatul.

Îngrășămintele chimice care urmează a fi administrate nu trebuie să fie tasate sau aglomerate și nu trebuie să depășească umiditatea maxim prescrisă.

Dacă în timpul păstrării îngrășămintele s-au tasat sau aglomerat, se va proceda la mărunțirea și apoi la cernerea lor, înainte de aplicare.

154

În cazul îngrășămintelor chimice lichide sunt necesare măsuri de siguranță

maximă. Rezervoarele de stocare trebuie să fie realizate din materiale

rezistente la coroziune și să aibă capacitate corespunzătoare. La

administrarea în câmp se vor utiliza dispozitive speciale, ce împiedică

dispersia la vânt, atunci când se lucrează în apropierea unor surse de apă.

Rezervoarele pentru captarea eventualelor scurgeri trebuie făcute lângă

depozit și cimentate pentru a evita poluarea apei freatice și apei potabile

din puțuri și fântâni. Când rezervoarele sunt pline, soluția trebuie pompată

în cisterne și administrată pe terenurile care au nevoie să fie fertilizate.

Nu este permis ca spălarea mașinilor de administrat îngrășăminte să se

facă în râuri, lacuri sau în apropierea puțurilor sau fântânilor cu apă

potabilă.

În continuare este prezentată o listă de verficare care poate fi utilizată de

fiecare fermier pentru a verifica dacă a respectat toate condițiile impuse.

Listă de verificare

Protejarea îngrășămintelor față de căldură

Protejarea îngrășămintelor față de umiditate

Azotatul de amoniu păstrat separat de celelalte îngrășăminte

Păstrarea îngrășămintelor în ambalajele originale cu respectarea recomandărilor producătorului privind transportul, depozitarea și manipularea. Respectarea cu strictețe a instrucțiunilor de siguranță.

Protejarea depozitului de accesul neautorizat.

155

V.7. ÎNGRĂȘĂMINTELE ORGANICE

În contextul unei agriculturi moderne practicată în condițiile de evoluție

favorabilă a solurilor, de creștere a fertilității în condițiile menținerii unui

echilibru ecologic real, fertilizarea organică are și își menține un loc bine

definit în creșterea randamentelor (cantitative și calitative) la unitatea de

suprafață.

Îngrășămintele organice – materiale de proveniență

animală sau vegetală, reziduuri ale unor activități,

compostate sau necompostate, fermentate, semifermentate

sau în stare proaspătă care se aplică solurilor ca sursă de

materie organică pentru procesul humificării și regenerarea

conținutului de humus, ca bază energetică pentru activitatea

microbiologică a solului și nu în ultimul rând ca sursă de

elemente nutritive pentru plante.

În prezent, din ce în ce mai mulți fermieri au început sa realizeze ca

aplicarea îngrășămintelor organice pe terenurile agricole, în cantități

corespunzătoare și la momentul potrivit poate reduce cheltuielile și conduce la

beneficii importante.

Iată câteva consecințe pozitive:

reduc cheltuielile alocate fertilizării minerale; îngrășămintele organice

sunt o sursă ieftină și bine reprezentată cantitativ și calitativ de nutrienți.

Fiind reziduuri ale unor activități, mai ales din agricultură și zootehnie,

utilizarea lor se poate modela și încadra în recircularea resurselor și se

poate concretiza în efecte complexe și mari în cadrul agroecosistemelor,

cu eforturi economice minime.

reduc costurilor pentru gospodărirea deșeurilor organice provenite de la

creșterea păsărilor și animalelor;

contribuie la structurarea solurilor și reglează regimul aerohidric, reduc

riscul degradării prin diferite procese, îmbunătățesc și conservă starea

de fertilitate a solului și cresc productivitatea acestuia;

156

creșterea biomasei vegetale;

reduc riscul de poluare a apelor.

au un aport esențial în substanțe organice pentru procesul sintezei

humusului din sol.

influențează pozitiv unele însușiri fizico-chimice și microbiologice ale

solurilor (capacitatea de schimb cationic, capacitatea de tamponare,

regimul reacției și elementelor nutritive).

Un aspect important care trebuie subliniat este valoarea ridicată de

fertilizare pe unitatea de volum, în special a gunoiului de grajd și a dejecțiilor.

Dacă acestea sunt bogate în nutrienți, atunci pentru producătorii agricoli

devine rentabilă stocarea și utilizarea lor în locul îngrășămintelor minerale,

care sunt mai puțin accesibile din cauza prețurilor ridicate. Este evident că

aceste îngrășăminte organice sunt mai ieftine și la îndemâna fiecărui

producător agricol și, în plus, pot fi completate cu îngrășăminte chimice pentru

a realiza necesarul optim de nutrienți pentru culturile agricole. De asemenea,

dejecțiile de porc sau de pasăre, în special, pot fi procesate și transformate în

substanță concentrată, ce poate fi valorificată prin comercializare ca

îngrășământ, rezolvând astfel și problema deșeurilor în exces din fermă.

ÎNSUŞIRI FIZICE

creşte disponibilitatea apei pentru plante

creşte structurarea particulelor de sol

îmbunătăţeşte drenajul, aerarea şi creşterea plantelor

oferă flexibilitate mare în tehnologiile de cultură a plantelor

157

Efectul materiei organice asupra fertilității solurilor

(prelucrare după Wild, 1993)

Dintre îngrășămintele organice naturale cele mai răspândite provin de

la animale. Între cele mai importante produse organice naturale sunt: gunoiul

de grajd, mustul de gunoi de grajd, urina, dejecțiiile lichide (numite și

tulbureală), dejecțiile semifluide (păstoase) și fluide, compostul și

îngrășămintele verzi în amestec cu materiale vegetale folosite la așternut.

Gunoiul de grajd (bălegarul) este un produs secundar de la creșterea

animalelor, fiind considerat un îngrășământ organic complet și de referință,

care conține toate elementele nutritive necesare plantei.

Cantitatea de gunoi de grajd care poate fi obținută într-o fermă depinde

de diferiți factori:

specia și numărul animalelor

cantitatea și compoziția furajelor și a așternutului

ÎNSUŞIRI BIOLOGICE

Susţine organismele cu rol în biologia solului

ÎNSUŞIRI CHIMICE

eliberează N, P şi S prin mineralizare

reţine cationii (Ca2+, Mg2+, K+, NH4+) de la

levigare

chelaţii cu microelemente sporesc absorţia pentru plante

acţionează ca un tampon pentru pH

reduce riscul poluant al metalelor grele

158

durata perioadei de stabulație.

Gunoiul de grajd este de mai multe feluri, în funcție de vechime și

gradul de fermentare:

gunoi de grajd

proaspăt, în care

paiele sunt tari,

rezistente și își

păstrează culoarea;

gunoi de grajd

semifermentat, în

care paiele se mai

cunosc, însă nu mai

sunt rezistente și se

rup ușor, culoarea lor

fiind cafeniu închis;

gunoi de grajd

fermentat, în care

paiele nu se mai

cunosc, se prezintă

ca o masă brună

negricioasă cu aspect

unsuros;

gunoi de grajd foarte

bine fermentat

(mranița) este ca o

masă pământoasă,

afânată, de culoare

negricioasă.

159

Compoziția chimică a dejecțiilor diferă în funcție de furajele utilizate și de

specia de animale, conținând: azot (0,30-0,60%), fosfor (0,17-0,40%), potasiu

(0,10-0,35%) precum si calciu, magneziu, sulf, fier, zinc etc.

AVANTAJE ale utilizării gunoiului de grajd

conține întregul complex de nutrienți necesar plantelor cultivate;

este considerat un îngrășământ universal, corespunzător pentru toate plantele de cultură și pe toate tipurile de sol. Se folosește cu precădere pe solurile sărace în humus, pe cele nestructurate sau cu structură degradată, pe cele grele (argiloase) pe care le afânează, pe cele ușoare (nisipoase) la care le îmbunătățește caracteristicile de reținere a apei;

procesele de mineralizare a materiei organice nu sunt rapide, datorită aportului de material vegetal folosit la așternut, astfel ca nitrații sunt eliberați treptat;

de asemenea, introdus în sol contribuie la îmbunătățirea stării structurale, la creșterea capacității calorice, a rezervelor accesibile de apă;

are o acțiune benefică asupra activității macro și microorganismelor din sol, stimulându-le activitatea.

Urina și mustul de gunoi de grajd

Sunt considerate îngrășăminte organice valoroase, fiind bogate

îndeosebi în azot și potasiu precum și substanțe organice provenite din

metabolismul animal (hormoni) cu efect biostimulator.

În decursul unui an se pot colecta de la un animal adult (bovine,

cabaline, suine și ovine) în jur de 1,5 – 3 m3 de urină și dintr-o tonă de gunoi

de grajd aflat în fermentare pe platformă, aproximativ 52 - 54 litri must de

gunoi. Compoziția chimică a urinei diferă în funcție de specia animalelor.

Compoziția medie a mustului de gunoi cuprinde în principal: azot (0,2 - 0,4%),

fosfor (0,03 - 0,06%) și potasiu (0,3 - 0,6%).

160

Compoziția chimică a urinei (valori medii) (%)

(prelucrare după diverși autori)

Specia

Cabaline Bovine Suine Ovine Substanță uscată 11,0 7,5 6,0 12,5

Materii organice 7,0 3,0 2,5 8,0

N 0,5-1,6 0,2-1,0 0,4-1,9 0,43

P2O5 0,01 0,01 0,05-0,07 0,07 K2O 0,6-1,8 0,2-1,0 0,8-2,2 0,83

CaO 0,45 0,01 0,16 0,01

MgO 0,22 0,06 0,08 0,32

Recomandări pentru utilizare

Se poate folosi atât la îngrășarea de bază cu norme cuprinse între 10 și 80 tone la hectar și an, funcție de conținutul de azot, limita minimă fiind pentru urina de cabaline de 1,6% N și limita maximă pentru urina de bovine de 0,2% N.

Poate fi utilizată și ca îngrășământ suplimentar, în norme cuprinse între 3 și 20 tone/ha, amestecată cu 2 - 3 părți apă.

Efecte deosebit de bune se obțin prin amestecarea urinei cu superfosfat (250- 600 kg/ha), în funcție de conținutul de azot al acesteia.

Se poate utiliza la fertilizarea de bază, în norme cuprinse între 40 și 80 tone la hectar și an.

Poate fi utilizat și ca îngrășământ suplimentar, în norme cuprinse între 10 și 20 de tone la hectar, amestecat cu 2 - 3 părți apă.

Este necesar să fie respectată și norma specifică de 170 kg de azot pe hectar și an, ținând cont și de rezervele din sol.

Efecte deosebit de bune se obțin prin amestecare cu superfosfat (300- 600 kg/ha), în funcție de conținutul de azot al acestuia.

161

Se utilizează urina din adăposturile zootehnice, nereținută de așternutul

folosit, colectată și păstrată cu sau fără fermentare în bazine acoperite, pentru a

se evita pierderile de azot iar mustul de gunoi este colectat în platformele special

amenajate pentru stocarea și fermentarea gunoiului, prin acumulare în bazine de

colectare închise, conform codului de bune practici.

Dejecțiile fluide (numite și tulbureală sau guelle)

Se obțin prin colectarea materialului rezultat din spălarea grajdurilor folosind cantități mici de apă (în proporție de 1/2 - 1/3 dejecții față de apă).

Compoziția chimica a dejecțiilor lichide diferă în funcție de specia de la care provine, de tipul și cantitatea așternutului, gradul de diluție, specificul tehnologiei etc.

Compoziția medie a dejecțiilor fluide cuprinde în principal: substanță uscată (4-15%), azot (0,4 - 1,9%), fosfor (0,01 - 0,07%) și potasiu (0,5 - 2,2%).

Împrăștiere guelle pe o pășune din Germania

(Sursa: www.mercur-online.de/bilder)

Aplicarea produsului guelle pe o miriște de grâu în sudul Germaniei

(Sursa: Berca, 2011)

http://www.mercur-online.de/bilder�

162


Se poate utiliza la fertilizarea de bază, în norme cuprinse între 40 și 80 tone la hectar și an.

Poate fi utilizat și ca îngrășământ suplimentar, în norme cuprinse între 10 și 20 de tone/ha, amestecat cu 2 - 3 părți apă.

Pentru utilizare, tulbureala trebuie curațată de corpurile străine solide, omogenizată atât periodic cât și în momentul administrării. Se poate administra și partea lichidă separată de cea solidă.

Este necesar să fie respectată și norma specifică de 170 kg de N/ha și an, ținând cont și de rezervele din sol.

Momentul de aplicare este diferit în funcție de necesități.

Pe pășuni se aplică toamna sau primăvara devreme, iar la culturi de câmp, de regulă, pe miriște, după recoltarea cerealelor sau a rapiței.

Nu se aplică pe miriște de mazăre, soia sau alte leguminoase.

Cantitățile de guelle se calculează în funcție de necesarul de azot și fosfor al culturilor și pot varia între 15 și 50 m3/ha.

Efecte deosebit de bune se obțin prin amestecare cu superfosfat (300- 600 kg/ha), în funcție de conținutul de azot al acestuia.

Dejecțiile semifluide (păstoase) și fluide

Sunt colectate de la bateriile de creștere a păsărilor, din fosele adăposturilor.

Au un conținut de substanță uscată de max. 15% și sunt bogate în fosfor.

Administrate în timpul vegetației, au o acțiune rapidă, fiind disponibile imediat nevoilor plantelor, cu efecte deosebit de favorabile asupra creșterii.

163


Pentru a fi aplicate trebuie să fie libere de corpuri solide și, de asemenea, trebuie omogenizate în timpul administrării.

Este obligatorie încorporarea acestora direct în sol sau în maxim 3 ore dacă administrarea s-a făcut prin împrăștiere la suprafața solului. Încorporarea directă în sol se poate face în timpul vegetației sau în afara perioadei de vegetație, la adâncimea de 10-20 cm.

Normele se stabilesc în funcție de cerințele culturilor, conform tehnologiilor de cultură și cartării agrochimice, fiind cuprinse între 5 și 80 t/ha.

Mranița

Este un îngrășământ organic rezultat din gunoiul de grajd ca urmare a unui proces înaintat de fermentare.

Are aspect pământos și grăunțos și reprezintă 25% din masa inițială a gunoiului de grajd.

Compoziția chimică medie este următoarea: 14% materii organice, 0,98% N, 0,58% P2O5, 0,90% K2O, 0,88% CaO.

164


Fiind un îngrășământ foarte eficient, se utilizează cu precădere în legumicultură, în răsadnițe, sere și în câmp precum și la plantele decorative pentru realizarea amestecurilor nutritive.

Se poate aplica și la culturi în vegetație, mai eficientă fiind aplicarea la cuib odată cu semănatul sau plantatul răsadurilor.

Cantitatea care se utilizează la hectar variază între 20 și 60 tone.

Se poate aplica singură sau în amestec cu îngrășăminte chimice (P, K) la cartof, tomate, varză, castraveți, dovlecei, precum și în gropile de plantare a pomilor fructiferi și viței de vie.

Se recomandă păstrarea în grămezi acoperite cu un strat de pământ pentru a preveni uscarea, spălarea de către ploi și pierderea de elemente nutritive.

Compostul

se obține prin fermentarea diferitelor resturi organice: deșeuri vegetale (resturi vegetale celulozice, paie, pleavă, coceni, tulpini de floarea soarelui, nutrețuri depreciate); deșeuri gospodărești și menajere (resturi de iarbă, frunze de copaci, resturi menajere, rumeguș); deșeuri din creșterea animalelor (gunoi de grajd proaspăt, urină și must de gunoi, tulbureală și nămoluri de la creșterea animalelor).

165

Se adaugă uneori substanțe minerale adjuvante (var, cenușă etc.) care corectează pH-ul și suplimentează rezerva inițială de elemente nutritive.

Un compost bine fermentat, finit maturat sau stabilizat are o culoare brun-închisă, un aspect pământos sau de mraniță, în care deșeurile componente nu se disting iar mirosul este normal.

Ca urmare a compostării rezultă un material uniform, stabil, în care raportul C/N este 35/15, umiditatea 50%, care prezintă următoarele avantaje: un volum mai mare; o omogenitate excelentă; o aplicabilitate mai redusă; fără pierderi de azot.

Compoziția chimică medie este următoarea: 30-50% substanță uscată, 10-15% materii organice, 0,3 - 0,5% N, 0,1 – 0,3% P2O5 și 0,3 - 0,6% K2O.

Platforma de compostare se controlează din punct de vedere al temperaturilor (prin aerare și lopătare) și al umidității (stropiri periodice cu apă).

Recomandări pentru realizarea unui compost de valoare

Materialul vegetal supus compostării nu se amestecă la întâmplare.

Componentele cu umiditate ridicată (must de bălegar) se vor amesteca întotdeauna cu cele care prezintă o umiditate mai scăzută (paie, coceni etc.).

Resturile vegetale se amestecă întotdeauna cu cele animale.

Materialul mai afânat se amestecă cu materialul care prezintă un grad de compactare mai ridicat.

Materialul moale se amestecă cu materialul tare.

Se pot utiliza la toate culturile agricole în cantități de 15 - 25 tone la hectar.

Spre deosebire de gunoi are o acțiune rapidă, efectul se face simțit numai pentru un an sau doi.

166

Îngrășămintele verzi

Sunt resurse organice care provin din plante agricole

în culturi pure sau în amestecuri de mai multe specii cu masă vegetală bogată și de regulă cu creștere rapidă.

Sunt realizate în scopul încorporării lor în sol pentru îmbogățirea acestuia în materie organică, nutrienți și ameliorarea însușirilor fizice ale solului..

Se adaugă uneori substanțe minerale adjuvante (var, cenușă etc.) care corectează pH-ul și suplimentează rezerva inițială de elemente nutritive.

Îngrășămintele verzi reprezintă adevărate complexe de îmbunătățiri a indicatorilor biologici și ecologici ai solului, constanța nutrițională manifestându-se pe termen lung.

Amestec de camelină cu bob mare. Este un excelent amestec pentru conservarea azotului și a fixării lui (Berca, 2011)

167

Plantele folosite ca îngrășământ verde trebuie să fie puțin pretențioase față

de substanțele nutritive din sol și să dea într-un timp scurt o cantitate mare de

masă verde, bogată în substanțe nutritive și în special în azot. Cele mai

întrebuințate plante pentru acest scop sunt leguminoasele (lupinul, mazărea,

lintea, bobul, trifoiul, sulfina anuală, măzărichea).

Mai rar se folosesc și alte plante ca: rapița, muștarul, secara, floarea

soarelui, hrișca. Plantele se pot semăna singure sau sub forma unor amestecuri

din două sau mai multe plante pentru a produce un îngrășământ mai complex. De

exemplu, se poate semăna mazăre cu ovăz sau măzăriche cu ovăz.

După modul obținerii lor, îngrășămintele verzi pot fi:

îngrășăminte verzi în cultură pură, când constituie cultura de baza și

ocupă terenul întreaga perioadă de vegetație;

îngrășăminte verzi constituite într-o cultură intermediară (cultura

ascunsă, cultura în miriște și cultura de toamnă);

îngrășăminte verzi sub formă de masă cosită (ca mulci vegetal).

Cele mai importante sunt primele tipuri de culturi. Îngrășămintele verzi se

pot aplica pe orice tip de sol, dar au o eficiență mai mare pe soluri sărace în

materie organică (soluri podzolice și nisipoase) (CBPA).

168

Funcțiile îngrășămintelor verzi

Protecția solului contra eroziunii.

Protejează solul contra înmulțirii și diseminării buruienilor

Limitează pierderile de azot și se previne în felul acesta poluarea.

Se acumulează azot, mai ales în cazul plantelor leguminoase, și se limitează folosirea azotului de sinteză minerală.

Se îmbunătățește activitatea biologică a solului, se readuce în sol o cantitate mai mare de CO2 din atmosferă, se îmbunătățesc procesele de humificare.

Se acumulează mai multă apă în sol sau în materie organică.

Funcția de nutrient. În funcție de tipul de cultură, plantele postmergătoare primesc prin degradare între 5-30 kg N/ha.

Pot fi folosite și ca mulch care prin descompunere devine un compost real și eficace.

Îngrășămintele verzi formează complexe integrate cu sistemul de culturi

agricole, cu asolamentele și tehnologiile, toate urmărind același scop - starea de

normalitate naturală a solului și a întregului sistem pornind de la modelele naturale

care respectă legile ecologice și care obligă societatea umană să le respecte și ea

(Berca, 2011).

169

Avantaje ale utilizării îngrășămintelor verzi

îmbogățesc soluI în materie organică, astfel se mărește

capacitatea de reținere a substanțelor nutritive,

sporesc rezervele de azot asimilabil ale solului, datorită

însușirii plantelor leguminoase de a fixa azotul cu ajutorul

bacteriilor simbiotice (adesea peste 100 de kg/ha);

plantele utilizate ca îngrășământ verde aduc în orizontul

arabil, cu ajutorul rădăcinilor, substanțele nutritive din

orizonturile mai profunde

crește puterea de tamponare și se îmbunătățesc însușirile

fizice ale solului, structura;

asigură acoperirea și afânarea solului

împiedecă spălarea elementelor nutritive, în special pe

solurile nisipoase,

intensifică activitatea microbiologică

sporește cantitatea de humus, influențând structura

solului, permeabilitatea pentru apă și a capacitatea pentru

apă a solului

asigură combaterea dăunătorilor; îngrășământul verde cu

leguminoase (Melilothus officinalis) sau amestecul de

fasolita cu mazăre are efect asupra nematozilor dăunători

din sol, prin favorizarea dezvoltării dușmanilor naturali ai

acestora,

datorită acțiunii multilaterale, îngrășământul verde

sporește recolta nu numai la prima cultură care se

seamănă după el, ci și la următoarele 2-3 culturi.

cost redus și posibilitatea de a fi aplicat pe scară întinsă,

mai ales pe terenurile unde transportul gunoiului de grajd

se face cu dificultate precum și acolo unde cantitatea de

gunoi de grajd este mică

170

Totuși, în condițiile actuale, când se urmărește sporirea cantităților de furaje

din gospodăria țărănească, introducerea în sol a unei cantități însemnate de

masă verde trebuie făcută cu mult discernământ și numai acolo unde celelalte

măsuri agrotehnice nu dau satisfacție și nu există nici posibilitatea ca această

masă verde să fie valorificată prin trecerea ei prin stomacul animalelor. Adeseori,

în zonele temperate este mai economic ca plantele în stare verde să fie

consumate de animalele domestice și să se obțină astfel gunoiul de grajd

(Vătămanu, 2012).

Aplicarea îngrășământului verde nu asigură în totalitate

elementele nutritive necesare solului, dar ajută la menținerea

humusului în sol, crește nivelul de azot și reduce eroziunea,

ajutând solul să-și păstreze și conținutul de substanțe minerale.


ÎNGRĂȘĂMINTELOR ORGANICE

Reducerea impactului negativ asupra mediului, datorat aplicării de

îngrășăminte organice, se poate realiza printr-o bună organizare a modului de

aplicare a acestora precum și respectarea bunelor practici agricole.

La nivelul fiecărei ferme trebuie aplicate principiile fertilizării raționale și

fiecare fermier ar trebui să poată răspunde la următoarele întrebări:

Ce fel de îngrășăminte trebuie aplicate în sol și/sau la o anumită cultură?

Care sunt cantitățile adecvate de îngrășăminte?

Care sunt tipurile de îngrășăminte recomandate pentru utilizare ținând cont de condițiile de sol, de climă și particularitățile culturii?

Care sunt epocile cele mai potrivite pentru aplicare?

Care sunt tehnicile de aplicare pentru a obține o eficacitate mărită în asigurarea culturii cu nutrienții necesari?

171

O cerință importantă a bunelor practici agricole este ca fiecare fermier,

indiferent de mărimea lui, să aplice recomandările privind modul de utilizare a

diferitelor tipuri de îngrășăminte chimice sau (de preferat) organice și să cunoască

foarte bine condițiile de aplicare ale acestora, pentru optimizarea raportului între

costurile suportate pentru îngrășăminte și valoarea producției obținute, în condiții

de protecție a mediului.

Codul de bune practici agricole recomandă întocmirea unui Plan de

fertilizare la nivelul fiecărei exploatații agricole mai mari de 10 ha, care trebuie să

ia în primul rând în considerare folosirea tuturor produselor și subproduselor cu

valoare fertilizantă de natură organică existente în fermă și apoi, în completare,

fertilizanți procurați din exterior, respectiv îngrășăminte chimice, îngrășăminte

organice sau îngrășăminte organo-minerale.

Aceste planuri de fertilizare sunt întocmite de specialiști din cadrul OSPA

pe baza unor analize de probe reprezentative de sol și material vegetal, în

corelație cu habitatul și necesitățile nutritive ale culturii, ținând, de asemenea, cont

de însușirile fizice și chimice ale îngrășămintelor, de comportamentul lor în sol, de

condițiile climatice și de alți factori. Planul de fertilizare trebuie revizuit ori de câte

ori intervin abateri în cursul normal de creștere și dezvoltare a plantelor

determinate de accidente climatice sau din alte cauze.

La nivelul unei exploatații agricole, Planul de fertilizare permite atingerea

următoarelor obiective:

172

În continuare este prezentat un model de plan de fertilizare. Modelul poate

fi adaptat pentru diferite sisteme de cultură prin scoaterea unor rubrici (ex. - planta

premergătoare) și introduse unele noi legate de specificul culturilor.

Calculul anual al necesarului de elemente nutritive pentrufiecare cultură prin diferitemodele de calcul ţinând contde:

Principiile fertilizării raţionale

Nivelul producţiilor planificate

Sistemul de culturi existent în unitate

Stabilirea cantităţilor de îngrăşăminte organice existente sau posibil de produs în unitate în cursul anului agricol respectiv:

dozele de îngrăşăminte organice posibil de aplicat, pe culturi şi parcele de fertilizare

dozele de îngrăşăminte chimice pentru completare până la nivelul necesarului estimat prin calcul

Verificarea periodică (anual sau la 4-5 ani) a situaţiei agrochimice a solurilor pe baza balanţei intrărilor şi ieşirilor din sistem

furnizează informaţii utile privind conservarea, ameliorare sau diminuarea asigurării solurilor cu nutrienţi

Furnizarea de informaţii necesare pentru alcătuirea planului de fertilizare pentru anul agricol următor

furnizează informaţii utile pentru evaluarea riscului de poluare a apelor cu nutrienţi de origine agricolă

173

PLAN DE FERTILIZARE - AN AGRICOL ………….

(Model conform Codului de bune practici agricole)

RECOMANDĂRI DE FERTILIZARE

Analiza solului Necesarul de

nutrienți pentru cultură, kg/ha

Ingrășământ natural

t/ha*

Îngrășământ mineral

kg sa/ha**

Par

cela

sau

gru

pu

l de

par

cele

Su

pra

fața

ha

Cu

ltu

ra

pre

mer

găt

oar

e

Cu

ltu

ra

anu

ală

Rec

olt

a co

nta

tă

t/h

a

pH

H2O

V,

%

Hu

mu

s,%

PA

L,

mg

P/k

g

KA

L

mg

K/k

g

N

P2O

5

K2O

N

kg/h

a

P2O

5

kg/h

a

K2O

kg/h

a

N

P2O

5

K2O

Ob

serv

ații

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20

a) a) a)

b) b) b)

b) b) b)

Nr./ localizare

T= T= T= T= T= T=

*) Cantitățile brute de îngrășăminte naturale se consemnează într-o fișă aparte de gestionare a acestora (natura acestora, proveniența, modul de aplicare, momentul aplicării după dispunerea pe teren etc.) **) Doza brută de îngrășământ mineral se calculează prin împărțirea dozei de substanță activă Dsa la conținutul procentual de substanță activă din îngrășământul disponibil în unitate (E%), Doza brută = Dsa / E% = Dsa*100/E a) efect remanent (anul 1-3) b) anul curent

174

Este recomandat să se păstreze un registru la nivelul fermei în care să fie

consemnate la fiecare parcelă (solă) istoricul fertilizării, culturile în rotație,

producțiile obținute, tipul și dozele de îngrășăminte efectiv aplicate, modul de

aplicare și momentele în care au fost aplicate, alte observații relevante privind

tehnologiile de fertilizare aplicate. Asemenea informații sunt deosebit de utile la

perfecționarea permanentă a planului de fertilizare și în gestiunea economică a

exploatației agricole sau agro-zootehnice.

Cantitatea de îngrășăminte minerale și organice aplicată

pe unitatea de suprafață nu trebuie să depășească 170

- 210 kg N/ha.an (se include și azotul din dejecțiile lichide

ajuns direct pe sol de la animale în timpul pășunatului).

Pentru exploatațiile din zone vulnerabile la poluarea

apelor cu nitrați este interzisă depășirea cantităților

menționate.

Recomandări privind epoca de aplicare a fertilizanților organici

Epocile cele mai adecvate de aplicare a îngrășămintelor azotoase sunt cele

în care sunt cerințe mari de consum a culturilor azot, asigurându-se astfel o

eficiență maximă a acestui nutrient dar și alte rezultate benefice cum este cel de

reducere a cantităților de azot disipate în mediu, respectiv a riscului de poluare a

apelor prin infiltrare în sol sau prin scurgeri de suprafață.

Se recomandă ca

aplicarea fertilizanților să se facă cât mai devreme posibil, în cadrul perioadei de creștere a culturilor, pentru a maximiza preluarea nutrienților de culturi și a minimiza riscul poluării. În fiecare an, cel puțin jumătate din cantitatea de gunoi rezultată în timpul iernii, trebuie împrăștiată până la 1 iulie, iar restul până la 30 septembrie.

175

Se recomandă ca

să nu se aplice gunoi în perioada cuprinsă între

primul și ultimul îngheț. Gunoiul se administrează de regulă

toamna, la lucrarea de bază a solului (prin arătură cu

întoarcerea brazdei), în condiții meteorologice favorabile, în

special pe timp noros și cu vânt slab. Pe măsura ce gunoiul

se împrăștie, terenul este arat cu plugul, care amestecă și

încorporează bine gunoiul. Încorporarea se face mai adânc,

până la 30 cm, pe terenurile ușoare (nisipoase) și în zonele

secetoase și mai puțin adânc, până la 18-25 cm pe terenurile

grele, reci și în regiuni umede. În zonele mai umede se poate

administra și primăvara.

să fie evitată aplicarea îngrășămintelor organice în

perioadele de extra-sezon (în afara fazelor de vegetație

activă). Aceste perioade variază, în cadrul țării, depinzând de

condițiile climatice locale, între lunile octombrie și februarie,

perioada maximă fiind specifică pentru zonele umede și reci,

în care sezonul de vegetație începe mai târziu. Sunt permise

excepții de la această regulă generală acolo unde planul de

management stabilește că împrăștierea îngrășămintelor

organice se poate realiza de-a lungul perioadei de extra-

sezon, fără riscul de producere a poluării apelor sau unde

sunt condiții meteorologice excepționale.

încorporarea îngrășămintelor verzi pe solurile grele

argiloase și pe nisipurile din zonele secetoase să se facă cu

cel puțin 30-45 de zile înaintea semănatului de toamna.

în zonele cu ploi suficiente, încorporarea

îngrășămintelor verzi este bine să fie făcută numai cu 2-3

săptămâni înaintea semănatului de toamnă.

pentru semănăturile de primăvară încorporarea

îngrășămintelor verzi să fie făcută toamna cât mai târziu.

176

Recomandări privind condițiile de aplicare a fertilizanților organici Condițiile de aplicare ale fertilizanților organici reprezintă un element cheie

pentru o fertilizare rațională.

Se recomandă ca

lucrările solului să fie de calitate pentru a permite o acoperire uniformă cu gunoi de grajd (mai mare de 75%) iar materialul administrat să nu rămâne în agregate mai mari de 4 - 6 cm.

materialul fertilizant să fie cu umiditate moderată, să poată fi destrămat și mărunțit.

la aplicarea mecanizată a gunoiului de grajd, materialul trebuie să fie bine omogenizat în timpul încărcării, să fie liber de impurități și corpuri străine (pietre, bulgări, deșeuri metalice, sârmă etc.), iar stratul de gunoi din buncărul mașinii de administrat să fie uniform ca grosime.

pentru îngrășămintele organice fluide (dejecții fluide mixte, diluate sau nu, fracția lichidă de la separarea dejecțiilor mixte semifluide, ape reziduale de la spălarea dejecțiilor) să se utilizeze mașini cu dispozitive de aplicare cu dozator rotativ și cu furtune. Furtunele sunt în legătură cu brăzdarele, iar îngrășămintele sunt astfel încorporate direct în sol, evitându-se astfel pierderile de azot prin volatilizare și răspândirea în mediul înconjurător a substanțelor urât mirositoare.

utilajele folosite la administrare trebuie să asigure reglarea precisă a normelor în intervalul 5-100 m3/ha, cu precizia de reglare a normei de 5 m3/ha în intervalul normei de 5-20 m3/ha și 10 m3/ha în intervalul normelor de 20-100 m3/ha.

la administrarea îngrășămintelor organice naturale lichide și păstoase să se adopte bunele practici în scopul evitării trecerii acestora în masele de apă:

177

Se recomandă ca

se va evita împrăștierea pe timp cu vânt, cu soare puternic, în timpul ploilor, iar iarna în timpul ninsorilor sau pe solul înghețat sau acoperit cu zăpadă.

se va evita orice descărcare accidentală sau intenționată a acestor lichide, din rezervorul sau cisterna utilajului de administrare, în apropierea oricărei surse de apă sau direct în acestea. În acest scop este necesar ca rezervorul sau cisterna să fie protejate sau construite din materiale anticorozive, verificate și garantate pentru o perioadă de minimum 3 ani; atât la transportul, cât și la administrarea acestor îngrășăminte, pierderile tehnologice sau prin neetanșeități trebuie reduse în totalitate.

pe terenurile în pantă fertilizarea trebuie făcută numai prin încorporarea îngrășămintelor în sol și ținând cont de prognozele meteorologice (nu se aplică îngrășăminte, mai ales dejecții lichide când sunt prognozate precipitații intense).

178

Este interzis

să se aplice îngrășăminte organice și minerale cu azot la distanță mai mică de:

minim 5-6 m de cursurile de apă (formele solide);

minim 30 m de cursurile de ape (formele lichide și semilichide;

minim 100 m de captările de apă potabilă.

să se aplice îngrășăminte pe solurile și terenurile cu pantă mare; puternic înghețate; crăpat în adâncime; cu drenuri întroduse în ultimele 12 luni.

să se aplice îngrășăminte organice și/sau minerale pe timp de ploaie; ninsoare; soare puternic; pe terenuri cu exces de apă; pe solurile acoperite cu zăpadă.

Descărcarea sau depozitarea gunoiului în apropierea surselor de apă, golirea sau spălarea buncărelor și rezervoarelor utilajelor de administrare a îngrășămintelor de orice fel în apele de suprafață sau în apropierea lor este interzisă, conducând la poluarea mediului și se sancționează potrivit legii.

179

Dejecțiile împrăștiate pe teren agricol trebuie monitorizate.

Împrăștierea dejecțiilor trebuie să țină cont de zonele protejate

Categorie Distanța (metri) în conformitate cu

normele europene

Construcții sensibile (spitale, școli, biserici)

200

Locuințe 1001

Formațiuni carstice 30

Canale, râuri, lacuri 20

Mici cursuri de apă2 102

Șosele2 10

Fântâni2 50

Rețea publică de alimentare2,3 300

1Distanța poate fi redusă cu acordul scris al locuitorilor și al autorității de mediu. 2Distanța poate fi mărită dacă panta terenului este mai mare de 6% (1:17). 3Distanța depinde de vulnerabilitatea și direcția de curgere a apei subterane.

180

V.9. RECOMANDĂRI PENTRU FERMIERII AFLAȚI ÎN ZONE VULNERABILE LA POLUAREA CU NITRAȚI

Fermierii cu terenuri situate în zone vulnerabile la poluarea cu nitrați SUNT

OBLIGAȚI să respecte Codul de Bune Practici Agricole. În afara zonelor vulnerabile aplicarea codului este voluntară.

Se recomandă ca

aplicarea îngrășămintelor pe bază de azot să se

facă într-un mod cât mai precis și uniform.

administrarea produselor organice reziduale

animaliere să se facă în mod controlat a pentru a evita

încărcarea corpurilor de apă de suprafață cu elemente

poluante.

Îngrășămintele organice se vor împrăștia la cel

puțin 10 m de orice corp de apă de suprafață sau canal

de drenaj și la cel puțin 50 m de izvoare, puțuri sau foraje

care asigură necesarul de apă al populației existente în

zona respectivă.

aplicarea îngrășămintelor să se facă în momentul

în care condițiile de sol sunt favorabile efectuării acestei

operațiuni.

aplicarea îngrășămintelor minerale pe bază de azot

să se facă în funcție de necesarul plantei de cultură iar

necesarul de azot să se asigure combinând fertilizanți

chimici cu cei organici.

să se cultive cereale de iarnă pentru acoperirea

terenului în mod adecvat pe perioada iernii.

să se evite compactarea excesivă a solului.

181

Este interzisă

aplicarea îngrășămintelor chimice (pe bază de azot)

în perioadele de interdicție stabilite prin Programul de

Acțiune în Zone Vulnerabile decât dacă există o cerință

specială pentru o anumită plantă de cultură.

aplicarea îngrășămintelor organice acolo unde prin

încorporarea acestora în sol s-ar depăși limitele stabilite

prin Regulamentul Programului de Acțiune în Zone

Vulnerabile, în ceea ce privește cantitatea de azot total

care ar trebui aplicată pe parcursul unui an pe respectivul

teren.

aplicarea îngrășămintelor organice în stare

semilichidă pe terenurile nisipoase în perioadele de

interdicție stabilite prin Programul de Acțiune în Zone

Vulnerabile.

aplicarea unor doze de îngrășăminte care să

depășească cerințele plantelor de cultură sau pe terenuri

afectate de exces de apă.

aplicarea îngrășămintelor pe terenurile afectate de

inundații sau dacă solul a fost înghețat cel puțin 12 ore în

intervalul a 24 ore înaintea momentului aplicării.

aplicarea îngrășămintelor pe bază de azot pe

terenurile acoperite de zăpadă sau pe cele situate pe

pante abrupte.

ca un teren destinat pășunatului permanent să fie

supus aplicării sistemelor tehnologice de lucrare agricolă.

Perioadele de interdicție se stabilesc de către OSPA pentru fiecare localitate din zonele vulnerabile, în funcție de condițiile

climatice locale și modul de utilizare a terenului agricol, și sunt comunicate în scris fermierilor de către primării.

182

CALENDARUL DE INTERDICȚIE PENTRU ÎMPRĂȘTIEREA ÎNGRĂȘĂMINTELOR

Luna

I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

Stadiul ocupării terenurilor cu culturi În

grășăm

ânt

1 15 31 1 15 30 1 15 31 1 15 30 1 15 31 1 15 30 1 15 31 1 15 31 1 15 30 1 15 31 1 15 30 1 15 31

G

M

Soluri necultivate

L

G

M

Culturi înființate toamna L

G

M

Culturi înființate primăvara L

G

M

Culturi de ierburi perene** L

**înființate de peste 6 luni G - gunoi de grajd M – mraniță L – dejecții lichide - perioadă interzisă pentru împrăștierea îngrășămintelor

183

V.10. BUNE PRACTICI PENTRU STOCAREA ȘI DEPOZITAREA

GUNOIULUI DE GRAJD

Unul dintre obiectivele Directivei nitraților și a legislației de

implementare a directivei în România precum și a codului de bune practici

agricole îl constituie colectarea și depozitarea gunoiului.

Depozitarea (lăsarea) gunoiului în grămezi pe câmp, chiar și

pentru un timp relativ scurt, este considerată o PRACTICĂ

AGRICOLĂ GREȘITĂ, deoarece există riscul poluării solului și

apei (prin scurgerile din gunoiul spălat de ploi) precum și irosirea

și pierderea azotului pe care-l conține.

Recomandări pentru depozitarea gunoiului de grajd

în exploatații agricole individuale (conform ghidului de

bune practici)

Trebuie aleasă o locație potrivită pentru spațiul de

depozitare ținându-se cont de: accesibilitatea, distanța față

de grajduri și locuință, pentru transportul și gestionarea

eficientă și confortabilă a gunoiului de grajd, resturilor

organice și compostului, cu risc și neplăceri minime pentru

fermier și vecini.

Platformele trebuie să aibă o capacitate suficientă de

stocare, să aibă drumuri de acces și să nu fie amplasate pe

terenuri situate în apropierea cursurilor de apă sau cu apă

freatică la mică adâncime. De asemenea, ele trebuie

amplasate la o distanță de cel puțin 50 m față de locuințe și

sursele de apă potabilă. Se va evita alegerea

amplasamentului în apropierea pădurilor, deoarece

amoniacul degajat în atmosferă este deosebit de toxic

pentru arbori, în special pentru speciile rășinoase.

184

Recomandări pentru depozitarea gunoiului de grajd în

exploatații agricole individuale (conform Ghidului de bune

practici)

Spațiul de depozitare trebuie amenajat departe de

canale, râuri, iazuri sau alte corpuri de apă și la o distanță

de minimum 30 metri față de fântânile de suprafață. Înainte

de stabilirea locației, proprietarul trebuie să analizeze

modul de curgere pe parcelă și să se asigure că instalează

adăpostul pentru depozitarea bălegarului în aval față de

fântâni.

Gunoiul se păstrează în aceste platforme îndesat,

acoperit cu un strat de pământ de 15-20 cm grosime.

Pentru evitarea uscării și mucegăirii și pentru a se

descompune se asigură o umiditate de a 70-75% (înainte

de a fi acoperit cu pământ, se udă cu must de gunoi, urină

sau chiar cu apă).

Dimensionarea platformei se realizează prin

respectarea următoarelor cerințe:

aria platformei se stabilește în funcție de perioada de

stocare;

lățimea platformei nu trebuie să fie mai mare de 8 m;

lungimea este variabilă în funcție de cantitatea de

gunoi rezultată;

înălțimea pereților trebuie să fie de 1,5 m, pentru a se

crea o zona liberă de 300 mm între nivelul dejecțiilor

și partea superioară a peretelui;

fundul platformei trebuie să aibă o înclinare de cca. 2

- 3% spre una din margini, unde se amplasează într-

o săpătură un bazin de colectare a mustului de gunoi

rezultat în timpul fermentării;

Bazinul de colectare trebuie poziționat astfel încât,

atunci când este plin, partea de sus a lichidului să fie la cel

puțin 0,7 - 1 m sub punctul cel mai de jos al platformei.

185

Recomandări pentru depozitarea gunoiului de grajd în exploatații agricole individuale (conform Ghidului de bune practici)

Este recomandat să se presare superfosfat în cantitate

de 1-2% din masa gunoiului (pe măsura așezării în platformă),

cu scopul reducerii pierderilor de azot și a îmbunătățirii

compoziției.

În cazul bălegarului depozitat pe platforme, toți efluenții

produși trebuie colectați în vederea stocării respectând cerințele

de stocare pentru platformele de bălegar.

Înălțimea de depozitare a gunoiului pe platformă nu

trebuie să depășească 1,2 m.

Capacitatea bazinului de colectare se stabilește în

funcție de capacitatea platformei și de ritmul de evacuare a

mustului de gunoi (o dată sau de mai multe ori pe an). În

general, se poate aproxima un necesar de 4 - 5 m3/100 t gunoi

proaspăt (capacitatea proiectată se reduce dacă evacuarea se

face de mai multe ori pe an).

Se recomandă construirea unei gropi de limpezire de

cca. 0,5 m3, înaintea bazinului de colectare, pentru curățarea

resturilor solide (paie și alte resturi vegetale).

Pereții bazinului și gropii de limpezire trebuie

impermeabilizați. Depozitarea dejecțiilor în gropi amenajate

direct în pământ este inacceptabilă. Cel mai grav fenomen este

impregnarea în timp a solului în zonele învecinate, solul devine

total impermeabil, se degradează, apa este reținută la

suprafață, apar mlaștini și bălți pe suprafețe mari, apa freatică

este poluată.

Pentru proiectarea spațiilor de depozitare (noi sau

modernizate), trebuie luate în considerare toate cerințele

relevante prevăzute în standardele de construcție și de

prevenire a poluării, conținute în normativele și reglementările

legislative în vigoare.

186

Recomandări pentru depozitarea gunoiului de grajd în

exploatații agricole individuale (conform ghidului de bune

practici)

Se va acorda cea mai mare atenție prevenirii și protecției

apelor și mediului împotriva poluării, prin următoarele măsuri:

amplasarea în afara zonelor sensibile și departe de sursele de

apă; capacitate de stocare suficientă (depozitele trebuie să aibă

o capacitate care să asigure stocarea pentru o perioadă de 4

luni:17-18 săptămâni); căi corespunzătoare de acces; protecție

împotriva eventualelor scurgeri.

Strategia de control a fracției lichide la nivel de gospodărie

Captarea tuturor scurgerilor și a

apei de ploaie de pe zonele betonate

pe care există gunoiul. Se are în

vedere construirea de canale de

scurgere pentru urină, scurgerile de la

cotețul porcilor și ploaia din zonele

murdare ale curții.

Toate canalele trebuie să

colecteze într-o groapă căptușită sau

într-un rezervor de depozitare. Acest

rezervor trebuie să fie acoperit și să

fie amplasat în vecinătatea depozitului

de stocare pentru a putea primi și

scurgerile lichide de la acesta.

187

Îndepărtarea fracției lichide în condiții de siguranță. Există mai multe

variante:

ridicarea din rezervor cu un căuș de 4 litri prevăzut cu mâner lung

sau cu o găleată și turnarea acesteia peste gunoiul solid pentru

a fi absorbit. Când gunoiul a atins saturația, canalul de captare

va returna excesul în rezervor. O metodă bună este de a turna

lichidul în depozitul de gunoi atunci când acesta este aproape

plin cu gunoi solid, uscat. Rezervorul trebuie să fie mic, astfel

încât aplicarea lichidului colectat să se facă frecvent.

- folosirea serviciilor cisternei vidanjă de la platforma comunală

pentru golirea rezervorului de depozitare.

Conform manualului de operare al platformei de depozitare și

management al gunoiului de grajd elaborat de către Ministerul Mediului și

Pădurilor, Unitatea de management a proiectului „Controlul integrat al poluării

cu nutrienți”, cele 10 elemente elemente cheie ale managementului stocării

gunoiului de grajd sunt:

Elemente cheie ale managementului stocării gunoiului de

grajd (conform Ghidului de bune practici)

Separarea deșeurilor inerte și reciclabile de

gunoiul de grajd prin utilizarea, la nivel de gospodărie, a unui

container separat pentru deșeurile menajere.

Punerea la dispoziția autorităților locale de informații pentru

crearea unor condiții îmbunătățite pentru stocarea gunoiului

de grajd într-un depozit impermeabil unic la nivel de

gospodărie ce va avea o capacitate suficientă pentru

stocarea producției de până la o lună.

188

Elemente cheie ale managementului stocării gunoiului de

grajd (conform Ghidului de bune practici)

Utilizarea practicilor existente din acele gospodării

care transportă gunoiul cu căruța la platforma la nivel de sat.

Pentru acele gospodării care nu dispun de transport, se va

organiza un serviciu de colectare contra cost a gunoiului la

platforma sătească sau comunală.

Odată cu transferul gunoiului de grajd de la depozitul

din gospodărie la platforma comunală, are loc aerarea

gunoiului, astfel asigurând facilitarea activității bacteriene

continue.

Depunerea materialelor inerte selectate în buncăre

special amenajate în cadrul incintei amenajate.

Managementul gunoiului de grajd la platforma

comunală, cu stocarea în grămezi de 3 m înălțime.

Depozitarea gunoiului se va face în grămezi înalte

pentru a reduce suprafața expusă ploilor.

Transferul gunoiului de la depozitul din gospodărie la

platforma comunală permite aerarea și amestecarea

deșeurilor. Totuși este necesar un management activ al

compostării unei părți din gunoi (mai ales la vrejii de tomate

și la tulpinile de porumb), dar această activitate trebuie

redusă la minimum pentru a reduce costurile.

Asigurarea impermeabilității pereților și podelei pentru

a elimina scurgerile.

Asigurarea unei capacități de depozitare suficientă pe

durata de iarnă, astfel încât materialul maturat să fie pregătit

pentru utilizarea pe teren.

189

Gunoiul de grajd poate fi transportat către și dinspre platformă în mai

multe moduri, alegerea variantei practice se face în funcție de condițiile

specifice ale comunei.

Transportul individual

Această variantă presupune transportarea gunoiului de grajd și a

resturilor menajere organice la platforma comunală de către fiecare fermier în

parte după propria voință și/sau pe cheltuială proprie.

AVANTAJE DEZAVANTAJE

cost colectiv redus pentru colectare

materiale colectate sunt aduse de către fermieri în funcție de disponibilitate, dar în timpul orelor de funcționare a platformei

compost se poate redistribui pe baza cantității de gunoi de grajd colectat.

cost suplimentar de colectare a compostului de pe platformă pentru terenurile agricole

sunt necesare capacități importante de stocare la nivel de fermă

risc crescut de pierdere a nutrienților la nivel de fermă

este necesară supravegherea permanentă a platformei și înregistrarea cantităților intrate și ieșite.

Transport colectiv: Colectare din poartă în poartă

În această variantă, colectarea gunoiului de grajd poate fi organizată

de comună ca parte integrantă a programului de management al deșeurilor

menajere. Aceasta poate fi de exemplu de forma “din poarta in poarta”

(săptămânală sau lunară) împreună cu alte reziduuri menajere organice.

190


nu necesită capacități mari de stocare a bălegarului la nivel de fermă

nu necesită efort direct din partea fermierului pentru transport

reduce riscul de apariție a mirosului neplăcut și insectelor în apropierea locuințelor

se reduce considerabil riscul de scurgere și pierdere a nutrienților

poate fi integrată în schema existentă de colectare a deșeurilor.

cost ridicat pentru comunitatea locală

calitate nesigură a materialelor colectate, risc de contaminare cu materiale anorganice (plastic, sticlă, metal)

necesită pubele adecvate pentru fiecare gospodărie

nu există bază pentru redistribuirea compostului către fermieri

Transportul colectiv în containere

Această variantă presupune amplasare de containere mari în anumite

locuri din vecinătatea gospodăriilor, fiecare container deservind 50-100 de

gospodării. Fermierii transportă singuri materialele organice la containere iar

colectarea și transportul deșeurilor se realizează la intervale regulate la

platforma comunală pentru compostare.


costuri mai mici în comparație cu colectarea din poarta in poarta

nu necesită capacități mari de stocare a bălegarului la nivel de fermă și nici echipamente speciale

cost de transport redus pentru fermieri

risc redus de scurgere și pierdere a nutrienților dacă containerele sunt corespunzătoare și dacă acestea sunt așezate pe o placă de beton cu sistem de colectare a lichidelor.

calitate nesigură a materialelor colectate, risc de contaminare cu materiale anorganice (plastic, sticlă, metal)

riscul apariției mirosurilor neplăcute și a insectelor în vecinătatea containerelor

supravegherea permanentă a utilizării corespunzătoare a containerelor este dificilă

nu există bază pentru redistribuirea compostului către fermieri.

191

VI. BUNE PRACTICI PENTRU PROTECȚIA PLANTELOR

VI.1. PESTICIDELE

Protecția plantelor este știința care se ocupă cu

studiul organismelor dăunătoare (fitopatogeni, artropode

fitofage, buruieni, rozătoare etc.), în scopul stabilirii de

măsuri eficiente de combatere a pagubelor/pierderilor

economice produse de aceștia. Se consideră că circa o

treime din recolta potențială este distrusă de organismele

dăunătoare, deci protecția plantelor, ca disciplină biologică

aplicată, contribuie la creșterea producțiilor culturilor

agricole și la îmbunătățirea calității recoltei.

Pesticidele sunt mijloace chimice de protecție a

plantelor obținute prin formularea și condiționarea unui

(unor) ingredient(e) biologic activ(e). Cu foarte puține

excepții (ca de exemplu regulatorii de creștere vegetală

folosiți pentru controlul creșterii plantelor sau produselor

care acționează prin activarea rezistenței manifestate

sistemic în plante și care sunt un fel de vaccinuri pentru

plante) ingredientele active biologic sunt, de fapt,

ingrediente toxice.

Formularea este forma sub care un pesticide este

comercializat și reprezintă o combinație de diverși compuși

(solvenți, surfactanți, cosurfactanți, adezivi, agenți de

suspensie, amelioratori de penetrare cuticulară, etc.) al

cărei scop final este de a face produsul utilizabil în mod

eficace.

Condiționarea se referă la conținutul și eventualul

ambalaj hidrosolubil folosit pentru a distribui pesticidele la

utilizatorul final de către circuitele de distribuție en-gros și

en-detail.

192

Clasificarea pesticidelor

Clasificarea pesticidelor se face după mai multe criterii: originea lor,

acțiunea antidăunătoare, forma fizică de prezentare, structura chimică, etc.

Astfel, unele din ele sunt de origine minerală (de exemplu săruri de As, Ba,

Cu, Hg, Pb) și altele sunt de origine vegetală (nicotina, veratrum, stricnină).

Majoritatea sunt însă produși organici de sinteză (esteri organofosforici,

derivați organohalogenați, nitroderivați aromatici, derivați carbamici, compuși

fenolici și compuși organo-metalici).

CRITERIU PESTICIDE

STRUCTURA CHIMICĂ

ORGANOCLORURATE;

ORGANOFOSFORICE;

ORGANOCARBAMICE, respectiv TIOCARBAMICE;

NITROFENOLICE

NATURA DAUNĂTORULUI COMBĂTUT

INSECTICIDE (pentru combaterea insectelor dăunătoare, transmițătoare de boli omului sau animalelor domestice);

ERBICIDE (pentru distrugerea buruienilor din culturi);

FUNGICIDE (pentru combaterea ciupercilor ce provoacă boli plantelor);

ACARICIDE;

NEMATOCIDE (pentru combaterea viermilor dăunători culturilor);

ALGICIDE (pentru distrugerea algelor);

RODENTICIDE (utilizate împotriva rozătoarelor).

GRAD DE TOXICITATE

GRUPA I – extrem de toxice, fiind marcate cu etichete roșii;

GRUPA II – puternic toxice, marcate cu etichete verzi;

GRUPA III – moderat toxice, marcate cu etichete de culoare albastră*;

GRUPA IV – toxicitate redusă, marcate cu etichete negre*.

Măsurile de protecție aflate în vigoare prevăd că numai pesticidele din grupa

III și IV se pot distribui persoanelor fizice în scopuri agricole.

193

Poluarea cu pesticide

Pesticidele pot avea un efect direct asupra solului și pot acționa

indirect prin transmitea lor sau a produșilor de descompunere în alte

ecosisteme.

Poluarea directă este datorată persistenței substanțelor active din

pesticide care depinde de viteza de descompunere a acestora. Multe

pesticide conțin poluanți organici persistenți (POPs). Degradarea lentă face

posibilă trecerea în lanțul trofic sau deplasarea prin levigare în acvifer, sub

acțiunea precipitațiilor sau prin spălarea solului în apele de suprafață.

Poluarea indirectă este cea datorată rezidiilor de pesticide ca urmare

a descompunerii chimice și biochimice.

Efectul asupra mediului este dăunător: pesticidele ajunse în sol pot

dăuna faunei ce contribuie la încorporarea materiei organice în sol. Dintre

acestea, cel dintâi suferă râmele, care au rol primordial în asigurarea fertilității

solului.

Sursa: http://www.brighthub.com/environment/science-environmental

http://www.brighthub.com/environment/science-environmental�

194

Efecte directe ale tratamentelor cu pesticide provoacă pieirea unui

mare număr de indivizi ai populațiilor animale și vegetale din zonele tratate.

Pulverizarea insecticidelor din avioane, deasupra pădurilor poate provoca

intoxicații puternice în special a faunei forestiere.

Ținând seama de foloasele pesticidelor în combaterea diferiților

dăunători sau factori patogeni ai plantelor, animalelor și omului, dar în același

timp de efectele negative adesea grave - ca factor poluant local și global, cu

profunde consecințe asupra ecosistemelor, economiei și sănătății umane,

problema atitudinii omului față de pesticide este complexă.

Producerea și utilizarea lor, deocamdată nu poate fi oprită, dar sunt

necesare măsuri severe de interzicere a utilizării celor cu mare toxicitate și

remanență crescută. Folosirea pesticidelor selective în cadrul combaterii

integrate, reprezintă o măsura eficientă de reducere a poluării mediului.

Este interzis de a se elimina în mod voluntar deșeuri și resturi de pesticide în șanțuri, canale, ape de suprafață sau pe terenurile agricole. Acestea provin din :

excedentul de lichide de pulverizare;

spălarea utilajelor;

pierderi de lichide de pulverizare în timpul

alimentării acestora sau în timpul operațiilor tehnologice ;

pierderi prin neuniformitatea de distribuție;

ambalaje și recipiente care mai conțin pesticide și

care sunt aruncate sau depozitate necorespunzător;

scurgeri din ambalaje sau recipiente sparte sau

crăpate;

pesticide eliminate datorită expirării termenului de

valabilitate.

195

VI.2. BUNE PRACTICI PRIVIND PROTECȚIA PLANTELOR

Combaterea dăunătorilor este imperios necesară pentru cultura

plantelor, procedurile de protecție a plantelor (și inclusiv a recoltei stocate)

împotriva organismelor dăunătoare fiind o componentă majoră a tuturor

ghidurilor de bună practică agricolă.

Combaterea dăunătorilor culturilor agricole se realizează prin mai

multe metode:

Chimice – prin utilizarea de pesticide,

Biologice - prin utilizare de organisme antagoniste și de produse

naturale),

Genetice - prin ameliorarea rezistenției plantelor la organismele

dăunătoare), agrotehnice (prin lucrări ale solului, inclusiv prășitul

buruienilor) și fizico-mecanice (dezinfectări termice ale

semințelor, chirurgie vegetală etc.).

Strategiile de reducere a impactului asupra mediului prin aportul de

pesticide pot fi abordate pe diverse căi, de la prevenirea la sursă la

tratamentul simptomelor ce privesc efectele ecologice nefaste.

Elemente cheie de strategie pentru protecția culturilor

PREVENIREA, utilizând tehnici precum rotația

culturilor, selecția și metode specifice de cultură.

PROGNOZAREA, MONITORIZAREA și

CONTROLUL atacurilor bolilor, dăunătorilor și buruienilor,

precum și utilizarea strict restricționată a pesticidelor, cu

aplicări cu ținte precise, în cantități minime si cu mare

precizie a normelor si uniformității aplicărilor.

STIMULAREA PRĂDĂTORILOR ȘI PARAZIȚILOR

dăunătorilor și buruienilor, prin restabilirea sau dezvoltarea

condițiilor de dezvoltarea a acestora.

196

Recomandări privind aplicarea pesticidelor

Diminuarea necesităților fundamentale de protecție a

culturilor cu mijloace chimice prin utilizarea unor practici și

metode care reduc îmbolnăvirile culturilor (rotația judicioasă

a culturilor, cultivarea soiurilor rezistente la boli și dăunători,

a semințelor, răsadurilor, puieților, butașilor liberi de boli și

dăunători, măsuri de igienă corespunzătoare pentru

limitarea extinderii atacurilor de boli și dăunători) precum și

prin utilizarea strictă la minimul necesar a substanțelor

chimice, în scopul combaterii îmbolnăvirii culturilor.

Alegerea cu mare discernământ numai a pesticidelor

autorizate care nu aduc prejudicii mediului, cum ar fi cele

selective.

Personalul care utilizează aceste produse să fie

instruit, atestat și autorizat;

Supravegherea strictă a regimului și a utilizării

pesticidelor.

Interdicția de a utiliza tratamente din aer, mai ales

când terenurile agricole tratate se află in apropierea maselor

de ape.

Limitarea administrării îngrășămintelor deoarece

există situația ca anumite boli și dăunători să fie favorizați de

creșterea randamentului și productivității culturilor.

Reducerea utilizării în scop preventiv a pesticidelor

ținând cont de faptul că prezența organismelor parazitare

constituie o situație normală, problema acestora fiind

reconsiderată numai când există un pericol estimat sau se

depășește un anumit grad de nocivitate ;

Înlocuirea, în parte, a utilizării pesticidelor prin

mijloace și metode curate ecologic, diferite de cele chimice

(metode biologice, metode preventive, capcane,

îndepărtarea manuală a cuiburilor de dăunători etc.).

Speciile dăunătoare pentru culturile agricole nu

trebuie eliminate ci trebuie menținute la un nivel scăzut. Este

necesar să se reconsidere într-un mod radical importanța

diferitelor specii dăunătoare și/sau patogene.

197

Recomandări privind aplicarea pesticidelor

Forma cea mai convenabilă de aplicare din punctul de vedere al mediului este tratamentul la sămânță. Deși este preventivă, această formă de tratament trebuie să fie preferențial utilizată în zonele cu ape de suprafață.

Aplicarea trebuie să se facă numai la avertizare. Avertizarea se face atunci când un dăunator are tendința de a se dezvolta peste pragul economic de dăunare (PED). Pragul economic de dăunare reprezintă nivelul populației de dăunători care produce o pagubă superioarpă costurilor totale (ecologice și economice) ale tratamentului cu mijloace de protecția plantelor (pesticide, biopreparate).

Aplicarea se va face numai în condiții meteorologice optime. Nu se vor face tratamente la temperaturi foarte ridicate și în timpul amiezii. Nu se vor face tratamente pe ploaie (sau înainte și după) și nu se vor aplica produse pesticide când umiditatea amosferică este ridicată. Viteza maximă a vântului pe care se vor face tratamente va fi de 4 m/s. În caz de vânt puternic tratamentele se vor efectua dimineața sau seara.

Este interzisă folosirea de pesticide comercializate ilegal. Echiparea dispozitivelor de pulverizare cu ecrane antidispersie care limitează împrăștierea pesticidelor în afara zonelor strict vizate.

Pulverizatoarele și în special componenta cea mai importantă a acestora – duza - să fie menținute în cea mai bună stare de funcționare la parametrii optimi ; în acest scop se vor efectua verificările periodice cu înlocuirea imediată a pieselor defecte, uzate sau necorespunzătoare; stricta corelare între capacitatea și randamentul utilajelor de pulverizare și încărcarea de pesticide suportată de mediu.

Interdicția înființării livezilor în imediata apropiere a maselor de ape.

Înființarea perdelelor forestiere împotriva vânturilor predominante.

Înființarea de zone libere de pesticide de 10 m lățime în imediata apropiere a unei mase de apă.

În general, toate pesticidele sunt substanțe biologic active care prezintă efecte secundare asupra mediului și sănătății omului. Atunci când există posibilitatea de alegere se va opta întotdeauna pentru produsul care are cel mai mic impact asupra mediului și prezintă riscul cel mai redus pentru sănătatea omului.

198

Metodele alternative de protecția plantelor

BIOLOGICE prin utilizare de organisme antagoniste (utilizarea entomofagilor paraziți și prădători, acarofagi prădători, lansarea indivizilor sterili în timpul perioadelor de inmulțire) și de produse naturale.

GENETICE prin ameliorarea rezistenției plantelor la organismele dăunătoare.

AGROFITOTEHNICE prin prin lucrări ale solului, inclusiv prășitul buruienilor.

FIZICO-MECANICE prin tratarea solului cu vapori supraîncălziți, tratarea semințelor cu apă caldă și aer cald, capcane și momeli cu feromoni, clei sau toxice, omizitul, distrugerea manuală a cuiburilor sau a pupelor, chirurgia și igiena vegetală, vânturarea semințelor, descuscutarea, scuturarea pomilor, etc.).

Avantaje ale utilizării biopreparatelor

Reducerea poluării mediului și a alimentelor.

Evitarea apariției populațiilor de dăunători cu rezistență la tratamentele de combatere.

Posibilitatea utilizării de personal necalificat în condiții de totală securitate (atât pentru culturile de plante cât și pentru utilizator).

Utilizarea durabilă a unei resurse utile din sistemele

agricole neexploatate până în prezent.

199

BIBLIOGRAFIE

1. Berca, M., 2011, Agrotehnica, transformarea modernă a agriculturii, Ed.

Ceres, București

2. Budoi, Gh., Penescu, A., 1996, Agrotehnica. Ed. Ceres, București

3. Frederikesn, H., Dănuț, D., Mașinistru, M., Greculescu, A., 2010, Sisteme

pentru depozitarea dejecțiilor. Standarde de fermă,

http://www.icpa.ro/proiecte/Suport_curs/4Planuri si programe de

actiune/4.2 Coduri de bune practici/_Standarde de ferma Romana/Manual

Dejectii romana/Manual 2_Sisteme pentru depozitarea dejectiilor_by

EC.pdf

4. Oancea, I., 2012, Tehnologii agricole performante, Ed. Ceres, București

5. Rusu, M., Mărghitaș, Marilena, Mihăiescu, Tania, Oroian, I., Dumitraș,

Adelina, 2005, Tratat de Agrochimie, Ed. Ceres, București

6. Vătămanu, V., 2012, Folosirea îngrășămintelor verzi,

http://www.agrimedia.ro/5/post/2012/11/folosirea-ingrasamintelor-

verzi.html

7. Wild, A., 1993, Soil and the environment; an introduction. Cambridge

University Press.

8. http://draganceadaniela.wordpress.com

9. http://ec.europa.eu/agriculture/publi/newsletter/

10. http://eusoils.jrc.ec.europa.eu/esdb_archive/eusoils_docs/other/EUR23820.pdf

11. http://eusoils.jrc.ec.europa.eu/projects/soil_atlas/

12. http://kassa.cirad.fr/

13. http://opengis.unibuc.ro

14. http://ro.wikipedia.org/wiki/JudetulBihor

15. http://soco.jrc.ec.europa.eu

16. http://the-back-40.com/2012/no-till-agriculture-celebrates-50-years

17. http://www.apia.org.ro/materialepromovare/indagra/Ghid_Ecocond_Indagra_2012.pdf

http://www.icpa.ro/proiecte/Suport_curs/4Planuri si programe de actiune/4.2 Coduri de bune practici/_Standarde de ferma Romana/Manual Dejectii romana/Manual 2_Sisteme pentru depozitarea dejectiilor_by EC.pdf�





http://ec.europa.eu/agriculture/publi/newsletter/�

http://eusoils.jrc.ec.europa.eu/esdb_archive/eusoils_docs/other/EUR23820.pdf�

http://eusoils.jrc.ec.europa.eu/esdb_archive/eusoils_docs/other/EUR23820.pdf�

http://eusoils.jrc.ec.europa.eu/projects/soil_atlas/�

http://kassa.cirad.fr/�

http://opengis.unibuc.ro/�

http://ro.wikipedia.org/wiki/JudetulBihor�

http://soco.jrc.ec.europa.eu/�

http://the-back-40.com/2012/no-till-agriculture-celebrates-50-years�

http://www.apia.org.ro/materialepromovare/indagra/Ghid_Ecocond_Indagra_2012.pdf�

http://www.apia.org.ro/materialepromovare/indagra/Ghid_Ecocond_Indagra_2012.pdf�

200

18. http://www.cciasm.ro/judetul-satu-mare, http://ro.wikipedia.org/wiki/Judetul_Satu Mare

19. http://www.cjbihor.ro

20. http://www.icpa.ro/Coduri/cbpf.pdf

21. http://www.icpa.ro/Coduri/cbpf.pdf

22. http://www.icpa.ro/Coduri/GAEC_ro.pdf

23. http://www.icpa.ro/Coduri/PAInit.htm

24. http://www.mmediu.ro/legislatie/acte_normative/gospodarirea_apelor/Cod_Bune_Practici_Agricole.pdf

25. http://www.recolta.eu/harta-solurilor-din-judetul-satu-mare

26. http://www.sctalea.ro

27. http://www.solagro.org/site/215.html

28. www.brighthub.com/environment/science-environmental

29. www.ecaf.org/First.html

30. www.extension.umn.edu/distribution/cropsystems/components/3115s01.html

31. www.fao.org

32. www.fao.org/ag/ca

33. www.fao.org/ag/ca/

34. www.fao.org/ag/catd/

35. www.mercur-online.de/bilder

36. www.newfarm.org

37. www.sowap.org/

http://www.cciasm.ro/judetul-satu-mare�

http://ro.wikipedia.org/wiki/Judetul_Satu Mare�

http://www.cjbihor.ro/�

http://www.icpa.ro/Coduri/cbpf.pdf�

http://www.icpa.ro/Coduri/cbpf.pdf�

http://www.icpa.ro/Coduri/GAEC_ro.pdf�

http://www.icpa.ro/Coduri/PAInit.htm�

http://www.mmediu.ro/legislatie/acte_normative/gospodarirea_apelor/Cod_Bune_Practici_Agricole.pdf�

http://www.mmediu.ro/legislatie/acte_normative/gospodarirea_apelor/Cod_Bune_Practici_Agricole.pdf�

http://www.recolta.eu/harta-solurilor-din-judetul-satu-mare�

http://www.sctalea.ro/�

http://www.solagro.org/site/215.html�

http://www.brighthub.com/environment/science-environmental�

http://www.ecaf.org/First.html�

http://www.extension.umn.edu/distribution/cropsystems/components/3115s01.html�

http://www.extension.umn.edu/distribution/cropsystems/components/3115s01.html�

http://www.fao.org/�

http://www.fao.org/ag/ca�

http://www.fao.org/ag/ca/�

http://www.fao.org/ag/catd/�

http://www.mercur-online.de/bilder�

http://www.newfarm.org/�

http://www.sowap.org/�

201

EDITURA BIOFLUX ISBN: 978-606-8191-50-8

Ghid Earth 2013 Final

Documents

Transcript of Ghid Earth 2013 Final